Pornind de la fragmentele din volumul II din Cireșarii, de Constantin Chiriță:

1. Identifică şi explică în ce constă sursa neînţelegerii din dialogul

personajelor.
2. Care este importanţa elementelor nonverbale și paraverbale în comunicare?
3. Comentează rolul elementelor paraverbale din situaţia de dialog dată.
4. Exprimă-ți părerea cu privire la importanţa respectării maximelor calităţii, a
cantităţii, a relevanţei şi a manierei.
5. Identifică enunţuri în care să se respecte, respectiv, să se încalce, una dintre
regulile enunţate.

Cireșarii
de Constantin Chiriță

Naratorul: Spre Brusturi, băiete! Factorul din Brusturi îi spusese că primise

pachetul de la preotul Gîrbaciu din Stăncuţa. Iar Stăncuţa se afla la vreo cinci
kilometri de Brusturi. Deşi prichindelul se grăbise nevoie mare să ajungă cît mai
repede la Stăncuţa, nu mai reuşi, din păcate, să dea imediat de firul mesajului. Preotul
Gîrbaciu, mare iubitor al celor pămînteşti, fusese seara la o petrecere în capul satului
de la care nu se întorsese decît spre zori. Micul cutezător îl găsi dormind şi sforăind
vîrtos într-o balie uriaşă, care-i slujea de pat pe cerdac. O îngrijitoare bătrînă îl
întîmpină bucuroasă pe îngerul blond din pragul porţii:
Slujnica: ― Bine-ai venit, domnişorule! Da' coniţa ce face? Sănătoasă,
voinică?
Tic: ― Îl căutam pe părintele. (îngînă).
Slujnica: ― Ce spui?! (se miră ea care, după cum se vede, era şi olecuţă
surdă). Şi cînd vine încoace? Să-i pregătesc eu o oală de sarmale că tare-i mai plac...
Ei, nepoţii, nepoţii...
Tic: ― Nu sînt nepot...
Slujnica :― Sîmbătă? (îl întrerupse). Numai bine... Dar matale n-ai vrea să
mănînci ceva, că ţi-o mai fi foame... De la Bătrîna pîn-aici e drum, nu glumă... Şi prea
cuviosul doarme, săracul... O avut de lucru az'noapte. Numa-n zori a venit... Noroc că
s-o lăsat de vin... Acum numai ţuica-i mai place... Şi totul din pricina viilor, că ele îl
îmboldesc.
Naratorul: Tic se gîndi din nou să se împotrivească, să-i spună bătrînei că nu-
i nepotul popei şi că nu-i din Bătrîna. Tocmai se pregătea să-şi ascută vocea, cînd
părintele făcu prin somn o mişcare.
Slujnica: ― Părinte! (îi ţipă ea la ureche). Ian scoal' oleacă, părinte, că ţi-o
venit nepotul de la Bătrîna!
Naratorul: Preotul deschise ochii, cercă să se ridice în capul oaselor, dar pe la
jumătatea drumului se răzgîndi.
Preotul: ― Dar ce vrei, mă Ioneluş?
Naratorul: Tic se hotărî să profite de acest scurt moment de luciditate.
Tic: ― Sărut mîna... Cine v-a dat pachetul acela mic învelit în hîrtie?
Naratorul: Popa holbă ochii înceţoşaţi:
Preotul: ― Care pachet, mă Aghiuţă? Ce, crezi că-s beat? Vezi că acuş pogor
iadul asupra ta.
Tic: ― Nu, sărut mîna. Pachetul acela pe care l-aţi dat unui biciclist acum
vreo două zile...
Preotul: ― Ce biciclist, mă, ce pachet? Ce două zile?
Tic: ― Un pachet mic, tare, legat cu sfoară, cu adresa frizeria Higiena.

1
 Preotul: ― Cum... Higiena?! (şi popa se rezemă în cot căutînd să-şi
amintească). Frizeria... frizeria... Ceva cu cireşe, nu?
Tic: ― Da, da! (strigă el, bucuros că preotul îşi amintise)
Preotul: ― Şi ce vrei cu el? Că eu ştiu că l-am dat unui neghiob, unui fudul...
Tic: ― Cine vi l-a dat dumneavoastră?
Preotul: ― Cine mi l-a dat? Dar parcă mai ţin eu minte! Pare-mi-se că
Pupăza... Da! chiar Pupăza...
Tic: ― Pupăza?!
Preotul: ― Fleandura aceea de precupeaţă din Prisaca, mînca-o-ar focul
iadului s-o mănînce şi mărita-s-ar cu Scaraoţchi, că mi-a plătit pe cinci găini şaizeci
de lei şi-am auzit că-n tîrg se vinde cu treizeci de lei bucata. Şi nici măcar bani nu mi-
a dat, pungăşoaica, crăpa-i-ar măselele, mi-a adus patru sticle de ţuică îndoită cu apă.
Da' n-o să pun eu mîna pe ea! Zicea că o costă douăzeci de lei sticla, dar mi-o dă mie
cu cinşpe lei ca să se pună bine cu Dumnezeu... Şi s-o fi văzut cum se prefăcea,
străpezita. Ce-o s-o chelfănesc. O fi cumpărat şi ea două sticle de ţuică, cu doişpe lei
kilu, a făcut din ele patru şi m-a înşelat, hoţoaica. Am dat cu cinci lei găina. Auzi,
Doamne? Oare-oi fi fost beat? Sau poate m-oi fi zmintit... mai ştiu eu... Da' nu pun eu
mîna pe ea? Întîi o bat şi pe urmă o afurisesc...
Naratorul: Tic o şterse pe nevăzute lăsînd preotul să-şi facă singur, mai
departe, autocritica şi planurile de răzbunare. Trebuia s-ajungă la Prisaca, să dea peste
precupeaţă...
Cu aceste gînduri, fostul nepot al popii din Brusturi străbătu, parcă fără să-şi
dea seama, calea de arşiţă pînă la Prisaca...Tic văzu pe uliţa principală firma
cooperativei şi se duse întins acolo. Dădu bună ziua cu glas smerit. Înăuntru se aflau
vreo trei bărbaţi şi o femeie înaltă, încă tînără, cu nişte priviri focoase. Bănui imediat
care-i vînzătorul şi-l întrebă politicos:
Tic: ― Nu vă supăraţi, dar nu ştiţi unde aş putea-o găsi pe mătuşa Pupăza?
Naratorul: Hohotul de rîs pe care-l stîrnise întrebarea lui era atît de cumplit că
Tic se pomeni cuprins de un tremurici prevestitor de rele.
Pupăza: ― Care mătuşă, mă prăpăditule? Şi care pupăză, mă jigodie?
Naratorul: Vocea aceea foarte arţăgoasă aparţinea femeii şi Tic o sfecli: "N-o
fi cumva fiica pupăzii?"
Tic: ― Nu vă supăraţi dar...
Pupăza:― Cum să nu mă supăr, mă chiştocule? Ce te-apuci să batjocureşti
oamenii, dîrdîitură ce eşti?!
Tic:― N-am ştiut că sînteţi rudă...
Pupăza:― Ce rudă, mă cioflingarule! Cînd ţi-oi azvîrli una peste bot,
golanule!...
Naratorul: Ultima insultă era prea din cale afară şi Tic n-o mai putu suporta.
Mai ales cînd vînzătorul îi dădu a înţelege prin mişcări discrete şi cuvinte mute că
"pupăza" e chiar femeia care-l ameninţa.
Tic: ― Daaaa!? (se supără) Atunci: bună ziua!
Naratorul: Prichindelul ieşi imediat din cooperativă, bineînţeles după ce făcu
o mutră de om jignit şi pus pe răzbunare. Parcă tot spatele i se prefăcuse într-o ureche
care aştepta strigătul salvator. Şi strigătul nu întîrzie:
Pupăza:― Mă băieţaş, mă domnişorule! Ian stai puţin! Ce te mîniaşi aşa. Stai,
că mai am o vorbuliţă bună...
Naratorul: Tic îşi încetini pasul, dar nu se opri. Femeia îl ajunse din urmă.

2
 Pupăza:― Stai o dată, că ne-om înţelege noi... Sîntem doar oameni. Dacă ar
veni cineva din senin la maică-ta şi-ar întreba: dar nu ştiţi pe unde stă nebuna aia de
mama lui... cum îţi zice?... te-ai simţi bine, ia spune!
Naratorul: Prichindelul părea mai puţin încruntat dar încă nu se lăsa bătut.
Pupăza:― Hai, hai, că ţi-oi găsi eu ceva la oraş, (minţi ea.) N-o mai fă pe
bosumflatul şi spune o dată pentru ce mă cauţi.
Tic: ― Nu vreau! Fin-că ştii matale...
Pupăza:― Hai, domnişorule, de, oamenii, aşa-s ei, se mai ceartă, se mai
împacă, chiar cînd spun o vorbă rea n-o fac din răutate; eu am vrut doar să glumesc,
aşa-s eu din firea mea; şi dacă ne-am lua după glume nu ştiu unde am ajunge. Ce voiai
matale de la mine?
Tic: ― Voiam eu să vă spun o vorbă, adică nu eu, cineva m-a rugat să vă caut
şi să vă spun ceva din partea lui. În legătură cu nişte găini.
Naratorul: Figura pupezei deveni şi mai binevoitoare, iar vocea nespus de
mieroasă...
Pupăza:― Am văzut eu de la-nceput că eşti un domnişor isteţ şi frumuşel. Şi
ce căţeluş frumos ai! Cum îi zice, Azorică, Grivei?
Tic: ― Ţombi şi Ţîngulică... Depinde de felul cum se poartă.
Pupăza:― Ţombi sau Ţîngulică! se miră femeia. Vai, ce nume frumoase! Şi
cum i se potrivesc! Şi ce frumos sună! Nu-i aşa că matale i l-ai dat? Se vede de la o
poştă. Şi, dacă nu te superi, ce voiai să-mi spui cu găinile?
Tic: ― Părintele Gîrbaciu m-a rugat să vă spun c-ar mai dori cîteva sticle cu
ţuică, tot vreo patru... Dar spunea că neapărat să fie tot din aceea.
Pupăza:― N-a spus şi cît dă pe sticlă?
Tic: ― Nu! A spus că ştie Pupăza. Cum ne-am înţeles data trecută, parcă aşa
zicea...
Pupăza:― Apoi să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi să ştii că-ţi aduc eu ceva de la
tîrg, nu te uit. Uite, chiar acuma plec cu ţuica la părintele. Şi să ştii că nu te uit.
Pupăza cînd spune ceva apoi e vorbă... Bineînţeles că nu-l întrebă pe Tic nici cum îl
cheamă, nici de unde-i, ca să-i poată da acel "ceva" pe care i-l va cumpăra de la tîrg.
Tic: ― Şi-a mai zis părintele să nu uitaţi să-i spuneţi şi cine v-a dat pacheţelul
acela...
Pupăza:― Pacheţelul?! Care? Aaa! Da, da! Cum să nu-i spun? Că doar mi l-a
dat moaşa din Bătrâna, grăsana ceea, Paruşoaica...! Iaca, eu chiar acuma mă duc să-i
fac rost de ţuică. Şi tot din aceea. Dac-ar şti sfinţia sa cît mă chinuiesc pîn-o găsesc...
Da' matale eşti vreun neam cu părintele?
Tic: ― Nu! Dar treceam prin sat şi aflînd...
Naratorul: Tic tocmai voia să-i spună Pupezei că totul fusese o glumă şi că
popa, înfuriat nevoie mare, abia aşteaptă să pună mîna pe ea, cînd deodată înfăţişarea
şi vorbele şi tonul Pupezei se schimbară ca prin farmec...
Pupăza:― Adică nu eşti neam?
Tic: ― Nu!
Pupăza:― Atunci, mă golane, cum de-ai îndrăznit să mă faci pupăză, mă.
Mînca-te-ar ciorile! Ce ţi-aş mai trage eu două după ceafă; jigodie afurisită...
Naratorul: Cuvîntul nefiindu-i străin lui Ţombi, dar auzindu-l din gura
femeii, îl trezi brusc din lîncezeală: luă o căutătură fioroasă şi scoase un mîrîit atît de
ameninţător că Pupăza se retrase înfricoşată cîţiva paşi înapoi. Tic îşi linişti cîinele dar
nu-i mai spuse nimic altceva femeii decît "bună ziua". Iar după ce rosti cuvintele, din
fericire, sau din păcate, simţi un val de milă. Îşi amintea cît de înfuriat îl lăsase pe
preot şi mai ales se gîndea de cîte ori îi va spori furia cînd o va vedea pe Pupăză

3
oferindu-i din nou patru sticle de ţuică pe cinci găini. Dacă ar fi ştiut prichindelul că
Pupăza îşi pusese în cap să-i ceară popii şase găini în loc de cinci...