VALENŢELE FORMATIV-EDUCATIVE

ALE PARTENERIATULUI EDUCAŢIONAL

Prof. Vancica Alina-Oana

Şc. Gimnazială “Mihai Eminescu”, Craiova

Perioada şcolarităţii reprezintă perioada de vârstă în care se creează fundamental

personalităţii copilului, şcoala desfăşurând un demers educativ intens şi complex, ale cărui
rezultate să se repercuteze în dezvoltarea copilului pe tot parcursul vieţii acestuia. Se impune
astfel tuturor educatorilor să cunoască provocările lumii actuale, să-şi proiecteze şi să
evalueze propriile resurse pedagogice în acord cu acestea, găsind o strategie optimă. Într-o
societate aflată în permanentă schimbare este firească preocuparea cadrelor didactice de a
căuta strategii şi metode optime pentru creşterea eficienţei activităţii didactice.
Ca să rămână un mediu permanent şi atractiv pentru elevi, şcoala îşi diversifică
metodele de informare a elevilor, de formare a priceperilor şi deprinderilor. Foloseşte variate
activităţi, care au ca principal subiect copilul, cu aspiraţiile şi interesele sale. Aceasta, are un
rol activ, fiind tot mai importantă creativitatea şi punerea în valoare a calităţii personale.
Curiozitatea copiilor este stârnită încă din primii ani de viaţă de tot ceea ce-i
înconjoară. A gândi, a proiecta şi a desfăşura parteneriate educaţionale ţinând cont de
specificul vârstei copiilor, de interesele şi dorinţele lor, înseamnă a-i forma şi educa într-o
formă accesibilă şi atractivă. Ei pot deveni activi, motivaţi, participând cu plăcere la
activităţile din cadrul parteneriatului, fiind interesaţi de reuşita în domeniul în care sunt
implicaţi.
Prin navigarea pe Internet, o îndeletnicire de multe ori obositoare şi chiar cu influenţe
negative asupra copiilor, aceştia uită să stabilească contacte cu cei care le sunt mai aproape şi
care ne reprezintă ca indivizi şi ca neam, stabilind contacte cu oameni din cele mai îndepărtate
colţuri ale lumii. Nici televizorul şi nici calculatorul nu le oferă elevilor ceea ce le oferă
activităţile desfăşurate în comun cu alţi elevi de vârsta lor, ieşirile în natură, unde au
posibilitatea de a admira frumuseţea şi diversitatea formelor vii, de a medita, de a pune
întrebări şi de a afla răspunsuri. În acelaşi timp, îşi dezvoltă abilităţile de comunicare, îşi
stabilesc relaţii de prietenie, care pot să dureze. Astfel, elevii trebuie scoşi din atmosfera
obişnuită de zi cu zi, pentru a intra în relaţie cu semenii, cu alţi copii de aceeaşi vârstă cu ei,
de a cunoaşte alte locuri, lucru ce va avea un rol însemnat în pregătirea social-civică, în
dezvoltarea formativ-informativă.
 Parteneriatul educaţional reprezintă o direcţie educativă imperios necesară dezvoltării
actuale a şcolii româneşti. Reprezintă o strategie recent adoptată care oferă contexte noi de
formare a unei personalităţi complexe şi complete. El este unul din condiţiile cheie ale
pedagogiei contemporane, un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei şi tinde să devină un
concept central pentru abordarea de tip curricular, flexibilă şi deschisă problemelor educative,
formă de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul elevului la nivelul procesului
educaţional. Parteneriatul presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative
între factorii educaţionali. Astfel, ca atitudine, parteneriatul presupune: acceptarea diferenţelor
şi tolerarea opţiunilor diferite; egalizarea şanselor de participare la o acţiune educativă
comună; interacţiuni acceptate de toţi partenerii; comunicare eficientă între participanţi;
colaborare (acţiune comună în care fiecare are rolul său diferit); cooperare (acţiune comună în
care se petrec interrelaţii şi roluri comune).
Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu actul educaţional propriu-zis. El
se referă la cerinţe ca proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi
agenţi educaţionali. Parteneriatul educaţional se realizează între instituţiile educaţiei: familie,
şcoală şi comunitate; agenţi educaţională: copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea
unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi); membri ai
comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului ( medici, factori de
decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei); influenţele educative exercitate la anumite
momente asupra copilului; programele de creştere, de îngrijire şi de educare a copilului;
formele educaţie în anumite perioade. Sorin Cristea, în Dicţionarul de pedagogie, afirmă că
„parteneriatul pedagogic reprezintă o noţiune recent introdusă în domeniul educaţiei care
reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implicate, direct sau
indirect, în proiectarea şi realizarea sistemului de învăţământ: şcoală, familie, comunitate
locală, agenţi sociali (economici, culturali, politici, religioşi), asociaţiile (profesionale,
umanitare, sportive), factorii de asistenţă socială”.
În abordarea curriculară a educaţiei se identifică nevoia cunoaşterii, respectării şi
valorizării diversităţii. Este vorba de o diversitate care presupune unicitatea fiecărei fiinţe
umane şi multiculturalitatea.
Metoda proiectului educaţional este o strategie de învăţare şi evaluare care se
concentrează pe efortul deliberat de cercetare al copilului, pe depistarea şi înţelegerea
subiectului în întreaga sa amploare, contribuie la învăţarea unui mod de gândire
interdisciplinară şi contribuie la practica învăţării prin cooperare. Această abordare are o
eficienţă crescută în creşterea motivaţiei copiilor şi în stimularea operaţiilor superioare ale
gândirii, deoarece învăţarea bazată pe proiect este acţiune de cercetare şi acţiune practică în
acelaşi timp. Copiii sunt solicitaţi să apeleze la acele surse care îi ajută să rezolve problemele,
ei sunt implicaţi în experienţe de învăţare complexe, în grupuri, în proiecte din viaţa reală prin
care îşi dezvoltă cunoştinţele, deprinderile. Maniera integrată presupune abordarea realităţii
printr-un demers didactic globalizat, în care limitele dintre categoriile şi tipurile de activitate
dispar într-un scenariu unitar, în cadrul căruia tema se lasă investigată cu toate mijloacele
diferitelor ştiinţe.
În acelaşi timp, de efectele pozitive ale acestei metode se bucură şi celelalte paliere
implicate: cadrele didactice, părinţii, unitatea de învăţământ şi procesul de învăţământ. Astfel,
profesorul îşi lărgeşte sfera preocupărilor, aprofundează cunoştinţe şi aplică metode noi;
părinţii se deprind să stimuleze şi să sprijine interesul copiilor pentru cunoaştere şi totodată, să
fie alături de şcoală în demersul educaţional pe care aceasta îl face; unitatea de învăţământ
reuşeşte să realizeze unul dintre obiectivele majore ale reformei actuale, reinserţia şcolii în
comunitate; procesul de învăţământ câştigă în rigoare ştiinţifică şi devine mai flexibil prin
activităţile de tip integrat desfăşurate cu elevii.
Este evident, aşadar, că asistăm la o abordare educaţională a cărei valoare pedagogică
se poate prezenta în câteva cuvinte:
◦ curriculumul nu este în opoziţie cu interesele şi nevoile copilului;
◦ oferă elevilor oportunitatea de a se exprima pe ei înşişi;
◦ învăţarea este activă şi se extinde până la limita pe care copilul o stabileşte;
◦ este un instrument de apreciere prognostică, întrucât indică în ce măsură elevii prezintă sau
nu în mod real anumite aptitudini;
◦ are valoare diagnostică, fiind un bun prilej de testare şi de verificare a capacităţilor
intelectuale şi a aptitudinilor creatoare ale copiilor.
Metodele utilizate cu precădere, brainstormingul, observaţia dirijată şi spontană,
învăţarea prin descoperire oferă posibilitatea fiecărui elev să se manifeste, să-şi spună părerea,
să acţioneze, să interacţioneze cu natura şi cu alţi elevi, să descopere singuri, prin efort
propriu, să asculte părerea celorlalţi elevi, specialişti, să pună întrebări şi să afle răspunsuri la
întrebările puse.
Parteneriatul educaţional este o metodă cu un puternic caracter interdisciplinar iar
abordarea interdisciplinară a conţinutului educaţiei duce la modernizarea procesului
instructiv-educativ.
BIBLIOGRAFIE:
- Băran-Pescaru, A., „Parteneriat în educaţie: familie-şcoală-comunitate”, Editura
Aramis Print, Bucureşti, 2004;
- Cristea, S., „Dicţionar de pedagogie”, Editura Litera - Litera Internaţional, Chişinău,
Bucureşti, 2000;