Revista Pe Ulițele Satului - Tradiții Și Obiceiuri de Iarnă 2020

PE ULIȚELE SATULUI- TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ – NR.
4, IANUARIE 2020
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN – VÂLCEA
GRĂDINIȚA CU P.P. NORD 2 RM. VÂLCEA, VÂLCEA
Popescu Gabriela Alexandrescu Gabriela

(Coordonatori)
Nr. 4
Ianuarie 2020
Lucrările Simpozionului Național
PE ULIȚELE SATULUI-
TRADIȚII ȘI OBICEIURI
DE IARNĂ
Rm. Vâlcea
Ianuarie 2020
ISSN 2558-9520
ISSN-L 2558-9520
1
PE ULIȚELE SATULUI- TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ – NR. 4, IANUARIE 2020
PUBLICAŢIE
COLECTIVUL DE REDACŢIE:
Coordonatori: POPESCU GABRIELA ŞI ALEXANDRESCU GABRIELA
Redactori: ANCUȚA MARIA GIORGIANA, POPESCU GABRIELA,

ALEXANDRESCU GABRIELA, BALICI DANIELA
Corectare texte şi tehnoredactare: POPESCU GABRIELA, DOBRICĂ MANUELA
Colaboratori: DOBRICĂ MANUELA

DRAGOMIRESCU EMILIA
POPESCU ELENA
POPESCU CLAUDIA
SĂLIȘTE MIHAELA
IVĂNUŞ CARMEN
NECULA MIHAELA
VASILE MARIA
ISSN 2558-9520
ISSN-L 2558-9520
2
CUPRINS
PE ULITELE SATULUI
Inspector școlar Educaţie timpurie Prof. Ancuţa Maria Giorgiana................................................. 11
TRADIŢII POPULARE LA ROMÂNI
Prof. Ancuţa Bianca, C.N.I. Matei Basarab Rm. Vâlcea ................................................................12
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ LA ROMÂNI
Prof. Alexandrescu Gabriela, G.P.P. Nord 2, Rm. Vâlcea ..............................................................14
CRĂCIUNUL - ZI DE SĂRBĂTOARE LA GRĂDINIŢĂ ŞI ACASĂ
Prof. Andrasciuc Vasilica, Liceul Tehnologic Al. Filipascu, Petrova, Maramureş …… ...............16
TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Andrei Alina, GPP Nord 1 Rm Vâlcea ............................................................................................17
PE ULIȚELE SATULUI- TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Andrei Simona, Colegiul National de Informatica Matei Basarab Rm. Valcea …………….18
TRADIȚII DE ANUL NOU
Prof. Angelescu Daniela Ioana, Grădinița P.P.Traian, Rm. Vâlcea
Prof. Boncan Ruxandra, Grădinița P.N.Toți Sfinții, Rm. Vâlcea.....................................................20
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ BUCOVINENE
Prof Axinia Vasilica, Prof Costea Daniela, G.P.P. „Prichindel” Suceava .......................................21
POVESTE DE IARNĂ
Prof. înv. preşolar Badea Alina , Grădinița cu P.P. Nord 1. Rm. Vâlcea…………… ………….…23
DATINI DIN STRĂBUNI
Prof. Bala Mihaela Mariana, Grădinița cu P.P Ostroveni 2, Rm. Vâlcea ...................................... 25
CRĂCIUNUL ÎN ROMÂNIA-TRADIŢII, SUPERSTIŢII ŞI OBICEIURI TRANSMISE DIN
GENERAŢIE ÎN GENERAŢIE
Prof. Balici Daniela&Miuță Emanuela, Grădinița cu P.P Ostroveni 2, Rm. Vâlcea....................... 25
ABORDAREA OBICEIURILOR DE CRĂCIUN ÎN GRĂDINIȚĂ
Prof. Banu Narcisa& Prof. Diaconu Maria, G.P.P. Nord 2, Rm. Vâlcea ........................................30
COLINDELE ȘI COLINDĂTORII
Prof. Bălașa Andreea Raluca, Grădinița cu P.P.Ostroveni 2- Rm.Vâlcea........................................32
TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN JUDEŢUL TELEORMAN
Prof. Bădescu Ruxandra Florentina-Șc. Gimn. Grigore Mihăescu-G.P.P. Vlădești, jud. Vâlcea…33
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE IARNĂ
Prof. Bălescu Mariana, Grădiniţa P.P. Traian, Rm. Vâlcea .............................................................35
Prof.Bărbulescu Andreea, Grădinița cu P.P.Ostroveni 2 Rm.Vâlcea ..............................................36
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN AVRIG
Prof. Beldiman Ramona-Iuliana, Șc. Gimn. Grigore Mihăescu-G.P.P. Vlădești, jud. Vâlcea…….38
BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Prof. Bercea Camelia, G.P.P. Nord 1, Rm.Vâlcea ..........................................................................40
TRADIȚII DE IARNĂ
Prof. Drd Beșcu Monica–Mihaela, G.P.P. Ion Creangă, Structură G.P.P. nr.10, Alexandria, Jud.
Teleorman …………………………………………………………………………………..……..42
3
TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Educatoare: Bologa Maria Mihaela& Andreescu Elena Loredana, G.P.N. Gurişoara, Mihăeşti.....43
CELE MAI FRUMOASE TRADIŢII ROMÂNEŞTI. SĂRBĂTORILE DE IARNĂ
Prof. înv. preșcolar Bondoc Luminița, Grădinița P.P. nr.1 Călimănești...........................................44
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ
Prof. Botoran Georgeta Mironela, Grădiniţa Waldorf, Rm. Vâlcea ................................................46
ISTORIA COLINDATULUI
Prof. Brăguși Delia, Școala Gimnazială Ion C. Constantinescu, G.P.P. Ciocâltei ..........................47
TRANSMITEREA TRADIȚIILOR POPULARE PRIN ȘEZĂTORI
Profesor învățământ primar: Bucuroiu Daniela, C.N.I. ”Matei Basarab”, Rm. Vâlcea ...................48
OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Buzatu Doina, Șc. Gim. Nicolae Titulescu/G.P.P. Nr.3 Caracal, Jud. Olt……………........49
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ-ACTIVITĂŢI DE VALORIFICARE ÎN GRĂDINIŢĂ
Prof. Chera Alexandra Elena& Prof. Dinu Elena Camelia, G.P.N. Dobriceni, Jud.Vâlcea...……..51
TRADIŢII DE IARNĂ
Prof. Înv. Preşcolar: Cioroianu Iuliana-Janina, Şcoala Gimnazială Nicolae Titulescu......................52
POVEȘTILE DIN SPATELE SIMBOLURILOR TRADIȚIONALE
Prof. consilier școlar Cîțu Mihaela, CJRAE- G.P.P. Nord 1 Rm. Vâlcea.........................................53
DATINI ȘI OBICEIURI DIN SÂNTU
SATUL, IZVOR AL TRADIȚIILOR ȘI OBICEIURILOR
Prof. Ciufu Nicoleta, G.P.P. Dumbrava Minunată............................................................................56
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI DE CRĂCIUN
Prof. Înv. Preșcolar: Cojocaru Simona-Maria, Grădinița cu Program Prelungit
Traian....…….…..57
EXPLORAREA MEDIULUI – PRILEJ DE CUNOAȘTERE A TRADIȚIILOR ȘI
OBICEIURILOR DE IARNĂ
Prof. înv. primar Comăneci Titina, Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu’’ Râmnicu Vâlcea....………...59
DATINI, OBICEIURI ŞI TRADIȚII DE CRĂCIUN, MERSUL CU CAPRA
Prof. Costoiu Andreea Augustina, Grădinița cu P.P. nr. 29, Sibiu....................................................60
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ- “SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Prof. Cozma Alina& Prof. Lenta Olga, G.P.P.„Prichindel” Suceava................................................61
TRADIȚII ÎN ROMÂNIA
Prof. Dăncău Monica-Adriana, Șc.Gim. ,,Anton Pann” Rm.Vâlcea, Jud.Vâlcea..............................63
COLINDELE DE CRĂCIUN
Prof. Deaconu Carmen& Prof. Nicolaescu Luminița, G.P.P. Nr. 1 Căsuța Piticilor, Horezu............65
Prof. înv. preșcolar Deaconu Elena, GPN Berislăvești, Jud. Vâlcea .................................................67
Înv. Deaconescu Mihaela, Școala Gimnazială Budești ....................................................................68
MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Profesor învățământ preșcolar Decă Daniela, Șc. Gimn. ”Nicolae Titulescu” Caracal.....................69
IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE
Prof. Drăghicescu Ionela/Prof. Din Maria Andreea, Școala Gimn. Anton Pann, Rm. Vâlcea..........71
TRADIȚII ȘI OBICEIURI OLTENEȘTI ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Prof. Dinu Gheorghița, Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”/ G.P.P. Nr. 3 Caracal...................74
4
OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE CRĂCIUN

Prof. Dinica Elena Ramona- G.P.N. Colonie Rm. Valcea.............................................................76
INTEGRAREA TRADIȚIILOR ÎN ACTIVITĂȚILE CURRICULARE
Învățător, Dobrica Valeria, Școala Gimnazială, comuna Ionești, județul Vâlcea ...........................77
MEȘTEȘUGĂRITUL, DE LA ARTĂ LA CONCEPT
Prof. Dragon Claudiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Buftea, Jud. Ilfov.................................................79
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ
Profesor Dumitrașcu Maria Alina, Școala Gimnazială Ionești , G.P.N.Ionești, jud. Vâlcea ..........80
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ –AJUNUL ȘI CRĂCIUNUL
Educatoare: Dumitraşcu Mihaela, Grădinița cu Program Prelungit Nord 1, Rm.Vâlcea.................83
CRĂCIUNUL - SĂRBATOARE DE IARNĂ
Prof. înv. preșcolar Fană Elena Roxana, Grădinița cu P.P. Nr. 29 Sibiu…………………..............82
TRADIȚII ROMÂNEȘTI DE CRĂCIUN
Ed. Dură Ana Maria/Ivan Natalia , G.P.P. “Cozia” Rm Vâlcea ......................................................83
SATUL – PĂSTRĂTORUL IDENTITĂȚII NOASTRE
Duţu Gabriela & Ivănuş Carmen Elena, G.P.P. NORD 2 – Rm. Vâlcea ........................................84
SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI ȘI COLINDELE – ESENȚA DIVINĂ
Prof. înv. primar: Fulga Elena, Liceul tehnologic ,,Justinian Marina”, Baile Olănești ...................86
Prof. Georgescu Adriana, Liceul Sanitar „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea , Jud. Vâlcea....................88
OBICEIURI DIN BANAT
Prof. Gheaţă Adriana, CJRAE Caraș Severin..................................................................................90
TRADIȚII DE CRĂCIUN VECHI DE SUTE DE ANI. CUM SE PREGĂTESC ROMÂNII
PENTRU COLINDAT?
Prof. Ginavar Ileana-Cerasela, Școala Gimnazială ,,Marin Preda“ Pitești- G.P.P.............................91
PE ULIȚELE SATULUI-TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Înv. Preșc. Gîrd Ionica Loredana, G.P.P. Nr.3 Caracal............................................................92
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMÂNI
Holban Lidia: Profesor înv. Preşcolar, GPP.-Şc.Gimn.”Marin Preda”, Piteşti ................................94
IMPORTANȚA SERBĂRILOR DE IARNĂ
Prof. Iacob Ionela Gina, Liceul Teoretic ”Ioniță Asan/G.P.P. nr.1 Caracal/Olt……………….......95
TRADIŢII DE IARNĂ BUCOVINENE
Prof. Ilie Carmen Iuliana/Gheață Paraschiva, G.P.P. Prichindel Suceava......................................97
TRADIŢII ŞI OBICEIURI STRĂBUNE
P.I.P. Ilie Nina, Şcoala Gimnazială Lilieşti-Băicoi
Prof. Popescu Viorica, Şcoala Gimnazială Tinosu..........................................................................99
Prof. Ionică Maria Ramona, Şcoala Gimnazială „Costea Marinoiu” Ocnele Mari, Structura:
Grădiniţa Cu P. N. „Scufiţa Roşie” Slătioarele..............................................................................101
TRADIŢII SI OBICEIURI DE IARNĂ
Învățător: Iosif Larisa Stefania, Liceul de Artă Sibiu
Învățător: Iosif Maria Magdalena, Școala Gimnazială Ionești.......................................................103
CHIRALEISA, OBICEI CREȘTIN DE BOBOTEAZĂ
Prof. Dr. Irina Iordan, Școala Gimnazială Nr. 2, Buftea, Ilfov
Prof. Dorel Viorel Găișteanu, Școala Gimnazială Nr. 2, Buftea, Ilfov..........................................104
5
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN JUDEŢUL VÂLCEA

Prof. Istrate-Tilincă Ileana-Tatiana, Grădiniţa P.P.Ostroveni 2, Rm. Vâlcea...............................105
ȘEZĂTOAREA LA ROMÂNI
Prof. Înv. Preșc. Jurca Larisa Maria
Ed. Rotariu Mariana, G.P.P. Nr. 11 Alba Iulia ..............................................................................107
DATINI ȘI TRADIȚII DE IARNĂ ÎN LUMEA SATELOR
Prof. înv. Preșcolar, Lilea Maria, Școala Gimnazială N. Titulescu, Caracal..................................109
OBICEIURI DE IARNĂ DIN SATELE DIN BANAT
Prof. Maltin Ramona/ Prof. Dumitrescu Ana, Grădiniţa P.P. nr.2, Lugoj .....................................110
Prof. Inv. Preşc. Manea Ana/Bărtoiu Corina, G. P. P. Tamaşi, Corbeanca, Jud. Ilfov.................111
TRADIȚII ȘI OBICEIURI LA ROMÂNI
Prof. Manea Mirela,Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov....................................................112
COLINDE ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Prof: Manole Nicoleta- Georgeta, Șc. Gimnazială ,,Marin Preda”, Pitești....................................114
OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMÂNI
Profesor Mărăcine Ana – Maria, G.P.P. Ostroveni 2, Rm. Vâlcea................................................116
OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE CRĂCIUN DIN NORDUL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA
Ed. Marina Antoaneta/ Suditu Raluca, G.P.P. ,,Dumbrava Minunată”, Fieni, Dâmbovița...........117
Prof. Marinescu Andreea Lăcrămioara, C.N.I. Matei Basarab, Rm. Vâlcea, Jud.Vâlcea.............119
DATINI ȘI TRADIȚII DE ANUL NOU LA ROMÂNI: CAPRA, PLUGUȘORUL, SORCOVA
Prof. Maroiu Manuela, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Aurora” Reșița............................120
OBICEIURI DE IARNĂ-OBICEIURI DE SUFLET
Prof. Mihăilescu Alina, Șc. Gimn.“Grigore Mihăescu”, G.P.P. Vlădești.....................................122
IERNILE COPILĂRIEI NOASTRE
Prof. Înv. Preșc. Mihăilescu Mihaela, Grădinița cu P.P. Nord 1, Râmnicu Vâlcea .....................124
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ “SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Prof.înv.preșc. Cîrstea Paula Manuela, Școala Gimn. ”Nicolae Titulescu” Caracal…………….125
CRĂCIUNUL LA ROMÂNI
Prof. Mitu Laura, Grădinița cu P.P. Ostroveni 2 Rm. Vâlcea……………...……………………126
DRAGOBETELE –SÃRBÃTOAREA IUBIRII LA ROMẬNI
Prof. Miu Floarea- Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov....................................................128
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. FRUMOASELE TRADIŢII ŞI OBICEIURI ROMÂNEŞTI
Prof. înv. preşcolar Moţa Ionela, G.P.P. Nr.1 ,,Casuţa Piticilor”, Horezu
Prof. Pueţu Giorgiana Elena Liceul ,,Constantin Brâncoveanu”, Horezu....................................130
Prof.inv.prescolar: Munteanu Daniela Alexandra, G.P.P, Nr.1, Casuta Piticilor, Horezu
Prof.inv. preșcolar: Pureca Emanuela, G.P.P, Nr.1, Casuta Piticilor, Horezu.............................132
TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI ÎN TIMPUL UNUI AN CALENDARISTIC
Prof.înv.preșc. Mușat Ioana Roxana, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu , GPN Rotărăști.....134
Prof. Muşet Emilia& Prof. Fanu Simona, Grădiniţa P.P. Nr. 2 Lugoj.........................................135
IGNATUL LA ROMÂNI
Prof. înv.preșc. Mușetescu Cristina, Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Caracal...............137
6

Neagoe Maria Andreea/Chirhoc Alexandra, Grădinița cu P.P. Nr. 29.........................................138
Prof. înv. Preșcolar Necula Mihaela Virginia, Grădinița cu PP Nord 2, Rm. Vâlcea..................140
Prof. învățământ preșcolar Nicolescu Mihaela, Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”............143
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPILUL PREȘCOLAR
Profesor logoped, Nitoi Octaviana, CJRAE Vâlcea, G.P.P. Nord 1/G.P.P.Nord 2…….............144
TRADIȚIILE ȘI OBICEIURILE DE CRĂCIUN-PUNTE ÎNTRE TRECUT ȘI PREZENT
Prof.înv.preșcolar: Onea Elena-Alexandra, GPP „Dumbrava Minunată”, Rm.Vâlcea
Prof.înv.preșcolar: Răduțoiu Gerogiana, Grădinița M.AP.N. Nr.2, București..............................146
Prof.înv.primar Oprea Andreea , Liceul Sanitar Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea......................147
TRADIȚII ȘI OBICEIURI STRĂBUNE DE IARNĂ
Prof.înv.preșc.Oprișor Adriana, G.P.P Nr. 1/ C.N. Gib Mihăescu ...............................................148
Prof.Otesanu Ioana, Școala Gimnazială Nr.13,Rm.Vâlcea............................................................150
VALORIFICAREA TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR ÎN CADRUL SERBĂRILOR
Prof. înv. primar Pascu Luminița Mihaela, Liceul Sanitar “Antim Ivireanu”-Rm. Vâlcea ..........152
DATINI ŞI OBICEIURI
Prof. Inv. Primar Pătru Laura-Mirela, Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”, Caracal, Olt.................154
Prof. Peche Alina-Marieta, Școala Gimnazială Nr. 13/Grădiniţa cu P. P. Nr. 14, Rm. Vâlcea.....156
SĂRBĂTORI DE IARNĂ- TRADIȚII ȘI OBICEIURI
Prof. Petre Andreea Cristina Elena, Școala Gimnazială Nr.2 Buftea……………………………157
Profesor Învăţământ Primar Petrescu Ana-Maria, Şcoala Gimnazială Nr. 4 Lugoj………….....158
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN
Prof. Popa Ioana Marilena, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”, Caracal, Olt……………..160
COLINDE ȘI TRADIȚII DE CRǍCIUN
Prof. Popa Mazilu Cristiana Georgiana, Școala Gimn. nr. 13 / G. P. P. nr. 14, Rm. Vȃlcea…....161
Educatoare: Popa Elena Aurora/Tutu Maria Sorina, Școala Gimn. Măgura, Mihăești………….163
Prof. înv. Preşcolar: Popescu Carmen/Udrescu Gheorghiţa
Școala Generală nr.13”, Structura Grădiniţa P.P. nr. 14, Rm.Vâlcea............................................166
PLUGUL MARE LA VALEA CĂLUGĂREASCĂ
Prof. Popescu Elena/ Prof. Dobrică Manuela, Grădiniţa cu P.P. Nord 2-Rm. Vâlcea...................168
Prof. Popescu Gabriela, Grădinița cu P.P. Nord 2 Rm. Vâlcea, Vâlcea ......................................169
OBICEIURI STRĂVECHI DE IARNĂ
Prof. Popescu Mirela, CNI Matei Basarab, Rm. Vâlcea ...............................................................170
OBICEIURI DE CRĂCIUN ÎN BUCOVINA
Prof. Popescu Natalia, CNI ,,Matei Basarab” Rm. Vâlcea ...........................................................172
7
Prof. Popescu Ștefania/ Prof. Poajgă Simona, Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”………………..174
PLUGUȘORUL, O COLINDĂ AGRARĂ
Prof. Teodora Predescu Stani, Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea...............176
CRĂCIUNUL – SĂRBĂTOARE IMPORTANTĂ LA ROMÂNI
Prof.înv.primar Proroc Elena Teodora, Școala Gimnazială Sat Măgura.......................................176
Prof. Pufu Florentina, Școala Gimn. ,,Nicolae Titulescu” Caracal, Olt........................................178
Prof. Toma Mihaela Grădiniţa P.P. nr.2 Lugoj..............................................................................179
Prof. Racu Semenica, C.Ş.E.I ,,Aurora,, Reşiţa ............................................................................181
DATINI, OBICEIURI ŞI LEGENDE DE CRĂCIUN, ANUL NOU ŞI BOBOTEAZĂ
Prof. înv.preşcolar Radu Andreea, Grădinița P.P. nr. 29 Sibiu
Prof.înv.preșcolar Micu Cristina, Grădinița P.P. nr. 29 Sibiu.......................................................183
Prof. Răduţoiu Gheorghiţa Dumitraşcu Mihaela /, Grădiniţa cu P.P Traian.................................185
„DE LA ROMÂNI ADUNATE” ŞEZĂTOAREA-TRADIŢIE ŞI METODĂ
Profesor Rogoveanu Elena Corina, Şcoala Gimnazială Grigore Mihăescu Vlădeşti...................186
CRĂCIUNUL ÎN OLTENIA
Prof. Rotea Anca Maria, Șc. Gim. Nicolae Bălcescu, Drăgăşani................................................ 188
Prof. înv. primar Ruță Mihaela, Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu” Caracal……...………189
BRADUL DE CRĂCIUN
Prof. Sârbu Viorica Alina, C.Ş.E.I. „Aurora”, Reşiţa, Judeţul Caraş-Severin..............................190
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI
Prof. Sălişte Mihaela & Dragomirescu Emilia Maria, G.P.P Nord 2, Rm. Vâlcea ......................192
OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. înv. primar Șerban Mariana Liliana, Școala Gimnazială Take Ionescu Rm. Vâlcea............193
SERBARE DE IARNĂ
Prof. Simion Cristina, Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” Constanța.................................195
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI DE IARNĂ- CAPRA
Prof. Stan Alina……………………………………………………………………......................195
Prof. Stan Natalia Tatiana, Școala Gimnazială Nr.2 Caracal, jud. Olt .........................................197
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ: FRUMOASELE TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI
Prof. Stan Oana Elena, Școala Gimnazială Nr.13, Rm.Vâlcea......................................................199
CELE MAI FRUMOASE OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Stanca Mariana, G.P.P.Cozia , Rm. Vâlcea .........................................................................201
MAGIA CRĂCIUNULUI
Prof. Stanciu Elvira, Șc. Gim. ,,Nicolae Bălcescu, Loc. Drăgășani, Jud. Vâlcea .........................202
Prof. Stancu Andreea Olimpia, Şcoala Gimn. ”Nicolae Titulescu”, G.P.P. Nr. 3 Caracal….......203
Prof. înv. Preșc. Stani Florentina- Mihaela, G.P.P. Nord 1, Rm. Vâlcea…………………….….204
8
Prof.înv. primar: Stîrcea Denisa-C.N.I. Matei Basarab, Rm. Vâlcea ...........................................206

LUMÂNAREA DIN NOAPTEA DE ÎNVIERE
Prof. Ștefan Georgeta, Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov…….......................................207
TRADIŢII DE IARNĂ “ SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Prof. Stoica Maria Cristina, Bala Mihaela Mariana, G.P.P Ostroveni 2, Rm. Vâlcea…...…........208
LOCUL TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR DE IARNĂ ÎN CADRUL
SERBĂRILOR ŞI CONCURSURILOR ŞCOLARE
Prof. Stupineanu Claudia, Şcoala Gimnazială nr. 2 Fundeni-Dobroeşti, jud. Ilfov
Prof. Pop Elena Luminiţa, Grădinița nr. 2 Fundeni-Dobroeşti, jud. Ilfov.....................................210
OBICEIURI ȘI TRADIȚII ALE ROMÂNILOR DE CRĂCIUN
Prof. înv. preșc. Tabacu Adriana Nicoleta, Grădinița cu P.P. Nord 1, Rm. Vâlcea .....................212
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ “SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI”
Prof. Tănăsoiu Alice, Grădinița P.P.NR.1 Călimanesti .................................................................213
Prof. înv. preș.Tănăsoiu Florentina, Școala Gimnazială Marin Preda/G.P.P. Pitești.....................215
Prof. înv. primar Tătuț Anamaria Narcisa, Școala Gimnazială Nr.10, Rm. Vâlcea.......................216
OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE IARNĂ ÎN OLTENIA
Prof. Tescoveanu Mihaela, Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”/G.P.P. Nr. 3 Caracal...........218
OBICEIURI DIN MARAMUREȘ ȘI ARDEAL
Prof. înv. preșc.Trofin Manuela, Grădinița cu P.P. Nr. 29 Sibiu...................................................219
FRUMOASELE TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI
Prof.înv.primar Trușcă Maria, Șc. Gim. ,,Costea Marinoiu,, Oc.Mari, Jud. Vâlcea......................220
TRADIȚIA ȘI SEMNIFICAȚIA BRADULUI DE CRĂCIUN
Prof.înv. preșc. Tudor Mădălina Maria ................................................ .........................................223
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI ÎN ZONA OLTENIEI
Prof. înv. primar Tudoran Ana-Maria, Școala Gimnazială ”Anton Pann”....................................224
DESCHIDE INIMA CREŞTINE
Prof. înv.preşcolar Ţifrac Maria, Școala Gimnazială Nr. 5 Sighetu Marmației..............................225
Prof. înv. Preșcolar: Ungureanu Aurora/Georgscu Monica, G.P.P. Nord 2, Rm. Vâlcea..............227
UNDE ESTE MAGIA CRÃCIUNULUI?
Prof. Ungureanu Elena-Carmina, Școala Gimnazială Budeşti.......................................................227
DATINI ȘI OBICEIURI DE IARNĂ DIN TRANSILVANIA
Prof. Vasile Maria/ Prof. Popescu Claudia, G.P.P. Nord 2 Rm. Vâlcea..........................................228
OBICEIURI ŞI TRADIŢII LA ROMÂNI
Prof. Verba Ildiko, Grădiniţa P.P.Nr.2 Lugoj………………………………………………........229
CĂLUȘUL – TRADIȚIE IMPORTANTĂ ÎN JUDEȚUL OLT
Prof. Vîlcu Ileana, Școala Gimnazială ’’Gh. Magheru’’ Caracal, Olt ..........................................230
TRADIŢII ŞI OBICEIURI OGLINDITE ÎN SERBĂRILE ŞCOLARE
Prof. înv. preşc. Vlad Alexandra-Anamaria/ Prof. înv. preşc. Georgescu Alina-Rodica
Structură GPP Dumbrava Minunată, Rm. Vâlcea, Şcoala Gimnazială Nr. 4.................................232
Prof. Înv. Preșcolar Voicu Eleonora, Grădinița cu P.P. Traian Rm.Vâlcea.....................................233
PE ULIȚELE SATULUI ROMÂNESC-TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
9
Profesor Voicu Gina, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești, Judetul Ilfov........................235

DATINI ŞI OBICEIURI PE ȊNȚELESUL COPIILOR
Prof. Voicu Marieta, Grădiniţa P.P.Ostroveni 2, Rm. Vâlcea ......................................................236
TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMANI
Prof. Zamfirescu Elena Gabriela – G.P.N. Nr. 11 Copăcelu Rm. Vâlcea......................................237
10
PE ULITELE SATULUI
Inspector școlar Educaţie timpurie Prof. Ancuţa Maria Giorgiana

ISJ Vâlcea
Perioada cuprinsă între Moş Nicolae şi prima zi a Noului An este una foarte iubită de copiii
din țară, în special în mediul rural, unde vechile colinde şi obiceiuri de sărbători se păstrează
aproape neîntinate. Grupaţi în cete, reprezentând serafimii şi heruvimii, aduc vestea cea bună a
coborârii lui Dumnezeu printre oameni, urând creştinilor sănătate, bogăţie şi armonie.
Pe 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, prin satele din Prahova, cei mai mici
dintre copii, grupaţi în cete de doi, trei, patru sau chiar mai mulţi, umbă cu „Bună dimineaţa“, o
prescurtare a colindului străvechi practicat de secole în Ţara Românească, „Bună dimineaţa la Moş
Ajun“. Copiii au trăistuţe de gât şi beţe în mâini, care să-i ferească de câini sau să-i ajute să meargă
pe gheaţă şi zăpadă. Sunt răsplătiţi doar cu nuci, covrigi, mere, portocale şi dulciuri, niciodată cu
bani. „Bună dimineaţa la Moş Ajun! / Am venit şi noi o dată / La un an cu sănătate, / Domnul sfânt
să ne ajute / La covrigi si la nuci multe“, este prima strofă a colindului. „Termenul «colindă» este de
origine latină şi provine din cuvântul «calendae», derivat din verbul «calare», a vesti.
Prin urmare, a colinda înseamnă a vesti şi, nu degeaba, colindătorii se grupează în cete,
precum cetele îngerilor, serafimii şi heruvimii, aducând vestea cea bună a coborârii lui Dumnezeu
pe pământ, între oameni. Pe lângă vestea naşterii Domnului, colindătorii urează creştinilor sănătate,
bogăţie, tinereţe, frumuseţe, armonie, bucurie, având rolul de a aduce în sufletele gazdelor toate
aceste calităţi.
După „Bună dimineaţa“, în seara de Ajun, copiii mai mărişori, în general băieţi la vârsta
adolescenţei, pleacă pe uliţele satelor cu „Sara-i mare“, tot o prescurtare de la „Astă sară-i sara
mare“, colind răsplătit, de data aceasta, cu bani. Colindătorii au şi ei beţe care să-i ajute în dumul
greu spre casele oamenilor.
„Umblatul cu Steaua“. Colindătorii trebuie să fie primele persoane care intră în curte de
Crăciun Ca o tradiţie specifică Prahovei, încă de pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, în unele sate ale
judeţului se porneşte colindul şi copiii încep „să umble cu Steaua“. „Umblatul cu Steaua relatează
drumul celor trei Magi care au pornit în căutarea lui Iisus, până la Betleem şi închinarea lor cu
daruri, aur, smirnă şi tămâie. Obiceiul comportă diferenţe chiar şi în diversele zone din Prahova. În
satele limitrofe Ploieştiului se merge cu Steaua doar în cele trei zile de Crăciun, pe când în zona
Valea Călugărească sau Starchiojd se începe de la Moş Nicolae.
Pentru umblatul cu Steaua, copiii primesc bani încă de la începutul secolului XX, mai rar
dulciuri, fructe sau covrigi“, explică Ioana Constantin. Pe lângă colindatul propriu –zis, la „Steaua“
intervine şi teatrul popular. Copiii joacă scenete, numite „Irozii“ sau „Vicleimul“ (un cuvânt derivat
din vechiul nume al Betleemului, Viflaim) în care reproduce întâlnirea Magilor cu regele Irod şi
conflictul pe tema aflării Noului Împărat, vestit de Steaua care s-a arătat la răsărit.
În astfel de scenete, recuzita este obligatorie. Participanţii la scenetă reprezintă Magii, un
înger, pe Irod, un ofiţer în uniformă care primeşte ordinul de a ucide pruncii cu vârste sub 2 ani, un
păstor. Micul cor al stelarilor cântă versuri religiose despre naşterea lui Iisus: „Steaua sus răsare“,
„În oraşul Vitleem“, „Trei crai de la răsărit“. Colindătorii au o stea frumos împodobită şi o recuzită
specială. Steaua care s-a arătat Magilor este reprezentată printr-o stea, în cinci colţuri, pe schelet de
lemn, frumos împodobită cu hârtie colorată, flori naturale şi artificiale, în centrul căreia stă o
icoană. De obicei, împodobitul stelei începe cu multe zile înainte. Confecţionarea Stelei este sarcina
11
întregului grup şi începe cu multe zile înainte. Între grupurile de colindători din satele prahovene
este o adevărată competiţie, fiecare dorind să aibă Steaua cea mai frumoasă. Tradiţia spune că
primele persoane care trebuie să îţi intre în curte de Crăciun sunt copiii care umblă cu „Steaua“,
astfel că nici nu se luminează bine de ziuă că „stelarii“ sunt în curţile gospodarilor pentru a vesti
naşterea lui Iisus. Umblatul cu „Steaua“ este doar apanajul băieţilor, de la vârste fragede şi până
când se căsătoresc. De obicei, corul de colindători păstrează aceeaşi componenţă ani în şir, iar
fiecare băiat întruchipează în fiecare an personajul asumat încă de prima dată când a fost la colindat:
Irod, mag, înger, ofiţer sau păstor. Costumele colindătorilor sunt deseori transmise din generaţie în
generaţie. „Steaua se cântă la fereastra gospodarilor, apoi colindătorii intră în casă, unde sunt
cinstiţi de gazde.
Colindele continuă în Prahova, după Crăciun, cu cele specifice Noului An, obiceiuri comune
mai multor zone ale ţării, Dobrogea, Muntenia, Oltenia. „Pluguleţul“, aşa cum i se spune
„Pluguşorului“ în Prahova se cântă pe la casele gospodarilor în Ajun de Anul Nou, iar în seara de
31 decembrie se merge cu „Colindul“. De data aceasta, registrul se schimbă. Copiii recită versuri
care se referă la etape ale muncilor agricole şi descrieri ale gospodarilor, fac urări de bine pentru
Noul An, trosnesc din biciuri şi agită puternic clopoţei, pentru a face un zgomot cât mai mare să
„sperie“ relele şi nenorocirile.
Un obicei specific satelor de câmpie din Prahova este „Plugul cel Mare“, o structură imensă,
de obicei un car, mai nou un tractor, împodobit cu brazi şi multe flori de flăcăii satului. Împodobirea
poate dura câteva zile, iar colindătorii, numiţi plugari, se îmbracă în pulovere roşii, peste care au
veste de care agaţă batiste brodate de la fetele nemăritate. În cap au căciulă de astrahan, iar la brâu
au mănuşi lucrate tot de fetele tinere. Cu cât are mai multe batiste şi mănuşi, cu atât este mai
admirat plugarul. La obicei este cooptat întreg satul. Plugul Mare parcurge strada principală, iar
flăcăii trosnesc din bice pentru a alunga toate relele, urând tuturor un an nou mai bun şi îmbelşugat.
Cei mai înstăriţi săteni cer colindătorilor să le aducă Plugul Mare în curte, ca să le meargă bine tot
anul, fiind răsplătiţi pe măsură.
TRADIŢII POPULARE LA ROMÂNI
Prof. Ancuţa Bianca

C.N.I. Matei Basarab Rm. Vâlcea
Pe 25 Decembrie sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Crăciunul fiind cea mai
importantă, dar şi cea mai iubită sărbătoare a românilor.
Intrarea în sărbătorile de iarnă se face odată cu Ignatul, pe 20 decembrie. Naşterea Domnului
este anunţată la noi în ţară prin colinde, iar primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun,
sunt copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte numite
"Scutecele lui Hristos". Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în
fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi
să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi
diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.
Preziua de Ajun
12
În preziua de Ajun, după miezul nopţii, între 23-24 decembrie, oamenii fac Masa de Ajun, o
masă festivă pentru sufletele morţilor, însă doar cu alimente de post. Primirea preotului era un act
de mare ceremonialitate, el trebuia să binecuvânteze masa şi să guste din fiecare fel de mâncare.
Ajunul
Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul
puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui
Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Moş Ajun şi Moş Crăciun
apar întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi sunt extrem de bătrâni, întrucât vin din vremuri de
mult uitate. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac
cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinte,
prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte, jucării, şi
cărnuri de purcel.
Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun.
Acesta, motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun.
Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun păzea
noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o astfel
pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a început să
culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici, şi obiceiul
ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi.
În unele locuri se taie porcul în această zi şi nu în timpul postului, ca să nu se strice vreun vas
cu carne de porc şi, prin urmare, şi cei din casă. În ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se
spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are
întâietate înainte tuturor bucatelor.
Tot în seara de 23 spre 24, după miezul nopţii şi până la ziuă, copiii obişnuiesc să meargă cu
colinda, cu Moş Ajunul, Bună dimineaţa la Moş Ajun şi Neaţaluş. Ei strigă pe la ferestre „Bună
dimineaţa la Moş Ajun, ne daţi ori nu de daţi” şi primesc covrigi, mere, nuci sau colindeţe.
Mâncarea primită de copii în această noapte se dă vacilor spre a făta viţei mulţi - cât de mulţi sunt şi
piţărăii. De la acest nume această datină a umblatului se numeşte "în piţărai", iar ajunul Crăciunului
mai poartă şi numele de "ziua de piţărăi". În Preziua Ajunului şi în ziua de Ajun, toate pregătirile pe
care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.
Un obicei specific Sărbătorilor de iarnă de a primi vizita preotului în casele noastre în ajunul
Naşterii Domnului şi în ajunul Bobotezei pentru comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-
o comuniune caldă între credincioşi şi membrii Bisericii.
Tradiţia împodobirii bradului şi a casei cu crenguţe de brad este un obicei relativ nou, preluat
pe la jumătatea secolului al XIX-lea de la ţările germanice. Prin forma sa triunghiulară, bradul
simbolizează Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifică bogăţia şi
cunoaşterea, ca şi pomul sacru din Gradina Edenului. În zilele noastre, împodobirea bradului de
Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini, atât în mediul rural, cât şi urban, odată cu
aşteptarea în seara de Ajun a lui Moş Crăciun. Copiii ştiu că Moş Crăciun aduce cadouri mai multe
celor care au fost foarte cuminţi. Acesta este şi astăzi un argument foarte serios şi este o motivaţie
puternică pentru copii, care se străduiesc să devină mai cuminţi, mai harnici şi mai ascultători
pentru ca anul viitor să primească mai multe daruri.
Ziua de Crăciun
Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-se
colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau
13
Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este datină prin care
tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui Iisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea
pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau
printr-un cioban.
Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deţine de fapt în cultura populară românească
funcţii funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr necăsătorit, fie
dubletul vegetal al defunctului. Bradul împodobit mai este folosit la nunţi, şi precede venirea
alaiului mirelui la casa miresei.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în
care punem o monedă de argint, pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de
bani. Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.
Bibliografie:
T. Pamfile, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, Editura SAECULUM I. O., Bucureşti, 1997;
www.sfantatreimeghencea.ro;
www.crestinortodox.ro.
Prof. Alexandrescu Gabriela

Grădinița cu P. P. Nord 2 Rm. Vâlcea, Vâlcea
Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor

făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului. Câţi dintre tinerii de azi cunosc
valoarea unor obiecte, de o rară frumuseţe de altfel, pe care le privesc cu dispreţ, spunând că sunt
„de când era bunica fată”? Câţi din tinerii de azi ascultă cu plăcere cântece populare? E vina lor că
nu pot selecta din tot ce li se oferă, lucrurile de calitate, valoroase din punct de vedere cultural şi
spiritual, sau este vina noastră, a dascălilor că, mânaţi de dorinţa de a le preda cât mai multe
cunoştinţe din diferite domenii am uitat să punem accent tocmai pe ceea ce este mai important:
lucrurile ce ne definesc pe noi ca români?
Copiii sunt cele mai sensibile fiinţe, dornice să înveţe, să înţeleagă, să simtă. Vârsta lor
fragedă nu constituie un impediment în abordarea acestei teme, ci, dimpotrivă, un avantaj căci vom
lucra cu nişte minţi şi suflete „nepoluate” încă de alţi factori. Cu multă pricepere, dar mai ales
pasiune, putem inocula copiilor dragostea şi respectul pentru tradiţiile, obiceiurile şi folclorul
românesc.
Primele semne ale Sărbătorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care pornesc
din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi
prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale
(religioase sau satirice la adresa celor uraţi). Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează
gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi
chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Diferind
doar destul de puţin, colindele religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai
cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n
jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.
14
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul

zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători odată cu
lăsarea serii şi până în miez de noapte.
În unele locuri în noaptea Crăcinului putem întâlni şi cântarea religiosă cunoscută sub
numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfăţisează
misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod şi ceata sa de Vicleim,
un ofiţer şi soldaţi îmbrăcăţi în portul ostaşilor români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi
Gaspar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă.
Obiceiul Plugușorului este legat de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile
agricole şi urări de holde bogate. În schimbul acestor urări, copiii primesc daruri simbolice, colaci,
fructe sau bani. Legat de jocul caprei, cel al ursului, caluţii şi jocul cerbului, aceste obiceiuri şi-au
pierdut astăzi din semnificaţiile iniţiale (capra - personificarea productivităţii /înmulţirii uşoare şi
rapide în lumea animală şi a fertilităţii pământului; ursul - animal sacru la geto-daci, căluţii/ căiuţii -
care simbolizează protejarea gospodăriilor de spiritele rele; cerbul - simbolul soarelui, întruchiparea
purităţii şi a dreptăţii) şi sunt practicate mai mult în scop de diverstisment.
Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la
elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul de a merge cu plugusorul contribuie la veselia
generală a Sărbătorilor de Anul Nou, pluguşorul colorează desfăşurarea acestei sărbători de Anul
Nou cu acele elemente care ilustrează una dintre principalele ocupaţii ale poporului nostru -
agricultura şi creşterea animalelor.
Pluguşorul copiilor este tot un obicei străvechi agrar. În ajunul Anului Nou, cetele de copii
intră din casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, buhaie (un instrument
specific), clopoţei, tălăngi etc.
Sorcova este obiceiul conform căruia în dimineata zilei de 1 ianuarie copiii, dar şi cei mari,
merg şi seamană, simbolic, cu boabe de grâu şi orez, pe care le aruncă în casă şi asupra celor din
casă. Versurile însoţite de urări specifice diferă de la o zonă la alta „Sorcova, vesela/ Să trăiţi, să-
mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir/ Tare ca piatra, iute ca săgeata/ Tare ca
fierul, iute ca oţelul/ La anul şi la mulţi ani” sau, o variantă mai scurtă „Sorcova vesela/ Să trăiţi să
înfloriţi/ Ca merii, ca perii, în mijlocul verii/ Ca toamna cea bogată de toate-mbelşugată/ La anul şi
la mulţi ani”.
Nu putem încheia fără a aminti obiceiul cel mai iubit de copii: datina Bradului de Crăciun -
o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creştinismul şi care simbolizează
“pomul vieţii”. Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad bineînţeles, numai
celor care merită.
Bibliografie:
• Radulescu C., Sărbătorile poporului, Bucureşti, 1909;
• Pamfile T., Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977;
• Nicolau I., Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998.
15
CRĂCIUNUL - ZI DE SĂRBĂTOARE LA GRĂDINIŢĂ ŞI ACASĂ
prof. Andrasciuc Vasilica

Liceul Tehnologic Al. Filipascu, Petrova, Maramureş
Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii
Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi
dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac
pregătirile pentru această sărbătoare.
Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Colindele de iarnă sunt texte rituale
cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în
vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o
mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care
toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. Aceasta sărbătoare este
anuntaţă, prin obiceiul drag al copiiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Naşterea
Mântuitorului.
Pentru a încerca să sădesc în sufletul copiilor sentimente pure şi înălţătoare faţă de
splendoarea acestei mari sărbători am realizat anumite activităţi în care copiii au avut rolul
principal.
În grupa în care lucrez am creat un climat favorabil pregătirii copiilor pentru urat şi colindat.
Astfel cu câteva săptămâni înainte de vacanţă i-am învăţat colinde specifice zonei, am format o
grupă de colindători şi am confecţionat recuzita necesară. În tot acest proces au fost antrenaţi şi
părinţii şi au făcut-o cu multă plăcere.
În cadrul proiectului de activitate extracurricular “Viflaimul !” alaturi de parinti am avut
posibilitatea de a interpreta sceneta care reda Nasterea lui Isus Hristos, de a colinda colindele
specifice zonei, in principalele instituţii din localitate (şcoală, primărie, poliţie, biserică, poştă, etc.).
Am colindat colindele specifice, tradiţionale, cu versuri care transmit bucuria acestor mari sărbatori:
“ Noi umblăm şi colindăm”, “Steaua sus răsare”, “Deschide uşa creştine” si altele.
Practicarea obiceiului am exersat-o în grădiniţă, am impodobit bradul de Crăciun, am
realizat felicitări pentru cei dragi cu prilejul acestei sărbători, am urat copiilor mai mici, mai mari şi
părinţilor invitaţi la serbare. Aceasta a stărnit un interes deosebit, o bucurie nemăsurată care se va
păstra în amintirea copiilor o viaţă întreagă.
Valorificând cele învăţate, în cadrul serbării am observat cum acest eveniment îi uneşte pe
copii, îi sensibilizează şi bucură în acelaş timp, crează armonie şi emoţie estetică puternică,
contribuind la dezvoltarea personalităţii copilului, impresionează pozitiv, aduc satisfacţii atât
“artiştilor“ cât şi “spectatorilor“, copiii şi părinţii, contribuind la socializarea copiilor de la o vârstă
fragedă.
Câtă vreme vom avea grijă de copiii noştrii, putem nădăjdui într-o lume mai bună şi mai
curată.
Bibliografie:
„Binevestitorul”- Revistă a Vicariatului Ortodox din România
Revista învăţământului preşcolar nr.1-2 din 200
16
Prof. Andrei Alina

Grădinița cu P.P. Nord 1 Rm Valcea
Iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de

atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.
Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare
bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem
sărbătoarea respectivă precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor
datini este o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.
Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a
acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au
dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece
de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul
popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu
originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie) şi
ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta,
având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante
sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea,
grupele de tradiţii şi obiceiuri diferă.
Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie - 7
ianuarie), poartă numele generic de sărbători de iarnă. Perioada este deschisă şi închisă de sărbători
prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului
Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat
de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an.
Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic
verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o dată cu Naşterea
Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică.
Datina împodobirii bradului de Craciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O,
brad frumos!"
Pomul de Crăciun este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoformă, care
moare şi renaşte la sfârşit de an, în preajma solstiţiului de iarnă, sinonim cu Butucul de Crăciun.
Împodobirea bradului şi aşteptarea de către copii a "Moşului", numit, în sud-estul Europei, Crăciun,
care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat, începând din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al
incinerării Butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun, simbolizând moartea şi renaşterea
divinităţii şi a anului la solstiţiul de iarnă, Obiceiul a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-
croaţi.
17
Primele semne ale Sarbatorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care pornesc din
casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor
uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători odată cu lăsarea
serii şi până în miez de noapte.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi,
copii, nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că
prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
Bibliografie
M. Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 2009
T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 2012
I. Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
Profesor Andrei Simona

Colegiul National de Informatică Matei Basarab Rm. Vâlcea
Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor
prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului. Obiceiurile legate de
sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru.Este o mare bucurie că încă se mai
păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă
precum şi să ne bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a
faptului că avem o conştiinţă aneamului din care facem parte. Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului
român pentru că exprimă înţelepciuneapopulară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre
spirituale. Cele mai răspândite şimai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al
Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor
româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul,
sorcova,vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii)-
şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau
creştine. Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15noiembrie) şi ţin
până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri,diferite de la o zonă la alta,
18
Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20decembrie - 7
Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă -Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat
de-a lungul vremii ca moment independente de înnoire a timpului şi de început de an.
Un obicei foarte cunoscut este „tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul setaie de
Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai îngraşă,
căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat, apoi se
macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai,de spaimă şi de alte boli.
Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte, împreună cu timpul, la
solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost simbol al vegetaţiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a
transferat în iarnă. În acea zi se pregătesc bucatele tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi,
jumări,sângerete, slănină sau suncă, etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpelese
tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii, slănina,pieptul
ardelenesc, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”:oferă celor care l-au
ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă în
anumite zone). În puţinele zile rămase până la Crăciun,gospodinele fac piftie (răcitură), sarmale,
cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau brânză şistafide), plăcintă şi prăjituri diverse. În acelaşi timp,
începe curăţenia în casă şi în curte,împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor pentru Sărbători.
Odată finalizate toate pregătirile, gospodinele pun din fiecare fel de mâncare câteceva într-un coş de
nuiele şi o sticlă cu vin şi duc acest coş la biserică, în seara de ajun,pentru sfinţire. Un obicei foarte
cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradulcare este veşnic verde
simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră înlume o dată cu Naşterea Fiului
lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa veşnică. Datina
împodobirii bradului de Craciun pare a fi deobârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad
frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.
Pomul de Crăciun este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoformă,
care moare şi renaşte la sfârşit de an, în preajma solstiţiului de iarnă, sinonimcu Butucul de Crăciun.
Împodobirea bradului şi aşteptarea de către copii a "Moşului",numit, în sud-estul Europei, Crăciun,
care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat, începând din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea.Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al
incinerării Butucului (zeulmort) în noaptea de Crăciun, simbolizând moartea şi renaşterea divinităţii
şi a anului la solstiţiul de iarnă. Obiceiul a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi.
prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie,care conţin mesaje speciale
(religioase sau satirice la adresa celor uraţi). Diferind doar destul de puţin,colindele religioase sunt
foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste
minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n jos”,“Cântec de Crăciun”, “Aseară pe
înserate”. Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul
19
Prof. Angelescu Daniela Ioana, Grădinița P.P.Traian, Rm. Vâlcea

Prof. Boncan Ruxandra, Grădinița P.N.Toți Sfinții, Rm. Vâlcea
Anul Nou, denumit şi Sânvasâiu sau Crăciunul Mic este pentru români o sărbătoare laică, cu
foarte puţine conotaţii religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe
la 1 septembrie.
Celebrarea începutului unui nou an este cea mai veche dintre sărbătorile cunoscute astăzi,
având o vechime de peste 4000 de ani. Astfel, în jurul anului 2000 î.Hr., vechii babilonieni
sărbătoreau Anul Nou în momentul apariţiei lunii noi după echinocţiul de primăvară, care cădea de
regulă în perioada 23-25 martie, dupa actualul calendar şi care coincidea cu începerea anotimpului
renaşterii, al semănatului şi al înfloririi.
La romani, celebrările, numite Calende, durau trei zile, timp în care oamenii îşi făceau daruri
simbolice – dulciuri şi miere – pentru a avea pace, aur şi bani pentru prosperitate, sau felinare
pentru un an plin de lumină.
În zilele noastre, în veritabilul maraton după ţinute sofisticate, prepararea mesei, sau dotarea
cu petarde sau pocnitori, românii fac în noaptea dintre ani şi în prima zi a noului an, o mulţime de
gesturi, moştenite de la părinţi sau bunici, unii fără să cunoască că în spatele unora dintre acestea se
găsesc tradiţii care au dăinuit de scole.
Anul Nou coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Trebuie remarcat că în
perioada sărbătorilor de iarnă, se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moşi –
Andrei, Nicolae, Crăciun – la cei care sunt serbaţi în noul an – Sfântul Vasile. De aici şi ideea
împletirii perfecţiunii începuturilor, cu beatitudinea vârstei de aur. În această perioadă se întâlnesc
la români cele mai multe tradiţii şi obiceiuri populare, un amestec de vechi şi nou, extrem de
preţuite la noi în ţară.
Anul Nou, prin întreg complexul de tradiţii asociate, este perceput ca moment de renovare a
timpului dar şi a lumii, de alungare a spiritelor rele, un moment ce face trecerea între două cicluri de
vegetaţie şi de munci.
După perioada Crăciunului, dominată de colinde, răspândite mai larg la nivelul ţării, Anul
Nou este marcat anumite tradiţii generale dar şi de obiceiuri locale sau zonale foarte puternice, care
încă se mai păstrează şi în zilele noastre.
Pornind de la Revelion, văzut ca o petrecere între ani, în familie sau cu prietenii, însoţită de
joc şi dans, mâncare din belşug şi băutură, artificii sau petarde şi tradiţionalele obiceiuri de la
miezul nopţii dintre ani, Anul Nou prilejuieşte o multitudine de tradiţii extrem de preţuite:
pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti,
Vergelul, Capra, Ursul, Căiuţii, Cerbul, Berea, Ţurca, Brezaia sau Caledarul de ceapă, pentru a
prezenta o enumerare succintă. Mai mult, fetele nemăritate încearcă, urmare a unor credinţe sau
superstiţii, să vadă, la cumpăna dintre ani, cum ar putea arăta alesul.
Pluguşorul
Urare tradiţională în preajma Anului Nou, “Pluguşorul” a păstrat ritualul unei invocări
magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de
clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu un plug miniatural, mai uşor de purtat,
sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului imprimă un ritm vioi, urărările fiind
vesele şi optimiste.
20
Plugușorul este un obicei pe care toti românii il practica pentru a sărbători Anul Nou. Chiar
dacă plugușorul este in primul rând, un obicei agrar si doar apoi o colindă, acesta are rădăcini
adânci in spiritualitatea autohtonă. In cadrul colindei se intâlnesc si elemente teatrale in timp ce
principalul subiect este toata munca depusă pentru obtinerea pâinii cea de cu toate zilele. Alături
de Sorcova, Plugușorul este una dintre cele mai importante colinde pe care românii le practica de
sărbătorile de iarnă.
Precum ii spune si numele, plugul, impodobit cu hârtie colorata, flori, panglici este o
prezență constanta in cadrul colindei. De asemenea, acesta este chiar si mai mult, o prezenta
simbolica pe cand urătorii merg sa colinde oficialitătile.
In seara Ajunului de An Nou, Plugușorul se recita din casă în casă până când razele soarelui
ii dezmiarda dimineata pe micii colindători. Conform traditiei, aceasta era practicat doar de copii
sau adolescenti. Totusi, conform traditiei populare, in trecut plugusorul era practicat doar de barbatii
in puterea varstei.
In unele judete. precum Botosani sau Galati, se obisșnuia ca si femeile să facă parte din
ceata si sa mearga la colindat. Totusi, cetele erau relativ mici, de doar 2-3 insi. In schimb, erau si
cete mai mari care obisnuiau sa isi aleaga un vataf. Pe cand recitarea textului incepea, aceasta era
insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului, dar si de pocnituri de bice.
In unele regiuni, obiceiul de Plugușor este mult mai complex, fiind incorporate si unele
instrumente muzicale pentrum fluierul, toba, cobza, vioara sau cimpoiul. De asemenea, nelipsite
erau pana si pocnitorile sau puscoacele, care aveau menirea de a amplifica atmosfera zgomotoasa
specifica obiceiului.
Unii cercetători sunt de parere că acest obicei avea loc la inceputul primaverii, asa cum Anul
Nou se sarbatorea mai demult. Dupa ce data de Anul Nou a fost stabilita pe 1 ianuarie, se crede ca
obiceiul a migrat si el. Dupa colindat, gazdele ofereau colindatorilor colaci, fructe sau chiar carnati.
Dacă în unele zone se practica Plugul cel Mare, tras de boi sau purtat de copii, in Muntenia,
Moldova si Dobrogea acesta a fost inlocuit cu buhaiul.
Bibliografie:
www.calendarulortodox.ro
Iarna la romani.Culegere de traditii si obiceiuri de iarnă, Maria Tataru, Editura: Rovimed
Publishers.
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ BUCOVINENE
Prof Axinia Vasilica,

Prof Costea Daniela
Grădinițacu P.P. „Prichindel” Suceava
Sărbătorile de iarnă sunt poate cele mai aşteptate momente ale anului şi cuprind datini şi
obiceiuri păstrate din moşi - strămoşi şi care se împletesc cu obiceiuri ale celor zece minorităţi ce
locuiesc în această parte a ţării care conţine şase subzone etnografice specifice: Bazinul Dornelor,
Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuţi, Suceava şi Fălticeni.
Obiceiurile şi tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă sunt păstrate în Bucovina, începând cu
organizarea, în vetrele folclorice, a şezătorilor din postul Crăciunului în cadrul cărora se practică
meşteşuguri vechi, primenirea caselor pentru sărbători, repetiţia colindelor, pregătirea costumelor
21
populare, ritualul sacrificării porcului de Ignat, prepararea mâncărurilor tradiţionale, colindatul

cetelor de copii, tineri şi vârstnici, mersul cu steaua în zilele de Crăciun, petrecerile din noaptea
dintre ani, până la urăturile din Ajunul Anului Nou şi sorcova din prima zi a anului.
În Bucovina, oamenii postesc până în seara din ajunul Crăciunului când preotul ajunge cu
icoana în casele gospodarilor şi sfinţeşte bucatele de post, respectiv găluştele cu crupe, mâncărurile
de bureţi sau prunele uscate. În zilele premergătoare Ajunului Crăciunului, femeile "scoboară din
pod" oalele pentru gătit mâncarea de "fruct", pe bază de carne. Printre mâncărurile gătite de
bucovinence pentru zilele de Crăciun se numără zeama de carne cu tocmagi, găluşte cu crupe,
răciturile din carne de cocoş, carne cu hrean şi smântână şi cozonacii cu nucă şi mac, la mesele
festive servindu-se şi preparate din carne de porc: cârnaţi afumaţi, tobă sau "burdahan" sau chişcă.
Şi în trecut, dar şi în prezent, ritualul sacrificării porcului are loc în 20 decembrie, oamenii
pregătind preparatele din carne pentru a fi apoi afumate.
Totodată, femeile de la sat obişnuiesc ca înainte de Crăciun să-şi adune din vecini obiectele
împrumutate peste an.
Apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodine de a-şi primeni
şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă
ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile.
Copiii şi tinerii se pregătesc din timp pentru această sărbătoare repetând colindele fie în cadrul
şezătorilor, fie în casele unora dintre ei, alegându-şi cu grijă şefii cetelor din rândul celor ce cunosc
datinile locului şi se bucură de o anumită notorietate şi autoritate în comunitate.
Şi în zilele noastre, în satele bucovinene, cetele de copii mici costumaţi în portul popular
tradiţional pornesc încă din timpul amiezii din Ajunul Crăciunului cu colinda, mergând din casă în
casă și sunt răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, colaci sau bani.
Spre înserat, cei mici se întorc acasă, iar colindatul este continuat de cetele de tineri care se
adună în vatra satului şi îşi stabilesc traseul pe care fiecare îl urmează pe parcursul nopţii. Mai întâi
sunt colindaţi oamenii de vază ai comunităţii, preoţi, dascăli, învăţători sau primari, doctori, cei mai
destoinici gospodari, apoi merg să colinde fetele de măritat.
Dacă în perioada Crăciunului colindele au un caracter oarecum laudativ la adresa gazdelor, a
fetelor de măritat, conţinând urări de sănătate şi belşug, în schimb, în ajunul Anului Nou, în cadrul
jocurilor teatrale populare - malăncilor - apar satirele, anecdotele, ironiile care scot în evidenţă
anumite trăsături de caracter negative ale gazdelor.
Din prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, cei ce continuă colindatul sunt tinerii
gospodari căsătoriţi, dar şi persoanele vârstnice care merg în casele rudelor sau vecinilor pentru a
celebra Naşterea lui Iisus, colindele celor din urmă având un caracter mai mult religios.
În prima zi de Crăciun, copiii, în special, băieţii, merg cu steaua, simbol al astrului care i-a
călăuzit pe cei trei crai de la Răsărit către ieslea în care s-a născut Iisus. Steaua este confecţionată
dintr-un contur de sită pe care se fixează beţe din lemn dispuse sub forma unor raze, este
împodobită cu beteală şi hârtie colorată, are un clopoţel şi este aşezată pe un băţ de lemn.
În Ajunul Anului Nou, urătorii merg cu "Pluguşorul" din casă în casă, cei mai mici
acompaniindu-şi urăturile cu clinchetul clopoţeilor, iar cetele de tineri folosind buhaiul, biciul şi un
plug simbolic.
În trecut, în Bucovina, cetele de urători ale oamenilor vârstnici erau însoţite de un plug tras de
boi, iar în curţile gazdelor se trăgea prima brazdă şi se transmiteau urări de belşug pentru noul an,
apoi în prima zi a noului an copiii veneau cu semănatul şi aruncau cu boabe de grâu în brazda
simbolică.
22
În zona Gura Humorului, Solca, Pârteşti Poieni şi Rădăuţi se păstrează "jocul caprei", în zona
de munte a judeţului Suceava - Bazinul Dornelor şi Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei cel
al cerbului, în timp ce în zona de podiş a judeţului - Suceava şi Fălticeni - este specific jocul
căiuţilor condusşi de un vătaf.
Cea mai spectaculoasă manifestare a sărbătorilor de iarnă în Bucovina este malanca, o formă
de teatru popular, întâlnită în special în zona cursului superior al râului Suceava. Personajele
malăncii - baba şi moşneagul, doctorul, popa, capra şi ciobanul, căiuţii, ursul, cerbul şi negustorul
au tentă satirică, având rolul de a spune lucrurilor pe nume şi de "a amenda" năravurile societăţii.
Bucovina este denumită şi Europa în miniatură datorită diversităţii culturale şi a
minorităţilor care trăiesc în bună înţelegere: armeni, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi,
ruşi-lipoveni, ruteni, ucraineni, rromi, greci, turci, slovaci şi cehi.
Bibiografie:
Micu Dorin: „Tradiţii şi obiceiuri la români”, Ed.Didactica, Bacău, 2007
Nicolae Constantinescu, Alexandru Dobre, Etnografie şi folclor românesc, Bucureşti,
Editura Universităţii „Spiru Haret”, 2001;
Ion Ghinoiu, „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Bucureşti, Editura Elion, 2002
POVESTE DE IARNĂ
Prof. înv. preşolar Badea Alina

Grădinița cu P.P. Nord 1. Rm. Vâlcea
Sărbătorile de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun sunt adevărate sărbători de suflet. Amintirile
copilăriei ce ne revin în minte şi suflet, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele
şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării
darurilor sub pomul de iarnă, toate creează în sânul familiei o atmosferă de basm, linişte sufletească
şi iubire.
Iarna este anotimpul friguros, dar totodată mai are şi un simbol aparte. Odata cu iarna, în
casele oamenilor intră şi un spirit de sărbătoare, un spirit de veselie, de bucurie, care ne face pe toţi
mai buni, ne face să fim mai iubitori şi mai ales ne face să dăruim cadouri persoanelor dragi.
Precum toată lumea ştie, iarna este perioda în care S-a născut Mântuitorul nostru Iisus
Hristos la Betleem, într-un staul de boi. Magii vestiseră Naşterea Sa cu mult timp înainte şi când
Acesta s-a născut, s-au înfăţişat cu daruri la El şi i s-au închinat. Darurile au fost cele mai alese:
tămâie, smirnă,aur.
La sfârşit de calendar ies ca din pământ culorile, gustul, zvonurile speranţei: colindele şi
colacii, bradul împodobit, un Moş Crăciun încărcat de daruri pentru toţi, urări vesele pe un petic de
hârtie, călătorind până la capătul lumii. Şi deodată, vremea bătrână, vremea searbădă, înţepenită de
ger porneşte iar să se învârtească ...
Încă de la apariţia şcolii româneşti printre principale obiective pe care şi le propuneau
reprezentanţii ei, s-a aflat educarea elevilor în spiritul valorilor naţionale, evidenţierea lor
comparativ cu ale celorlate popoare.
23
Aşa cum magii i-au dăruit lui Hristos daruri, aşa şi noi dăruim de Crăciun celor dragi tot ce
avem mai bun, chiar dacă nu avem posibilitatea să le oferim daruri scumpe cum i-au adus lui
Hristos, dar măcar iubire le putem oferi şi aceasta este mai de preţ decât toate darurile scumpe din
lume. Adevărata iarnă, care începe pe 6 decembrie (potrivit tradiţiei populare) debutează cu
imaginea unui Moş Nicolae care alunecă pe horn şi pune daruri în cizmuliţele copiilor.
Copiii îl aşteaptă cuminţi, pregătind ghetele, cizmuliţele, felicitări confecţionate în activităţi,
scrisori ilustrate în care desenează darul preferat.
Câţi dintre noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă
Moşu' a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moş Nicolae,
s-a împământenit. Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel care
pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiţi.
În ziua de Sf. Nicolae, copiii primesc câte un beţişor argintiu, împodobit cu fundiţe sau
panglici care să le amintească să fie mai ascultători. Dacă au fost cuminţi, Moş Nicolae le mai lasă
în cizmulite: bomboane, turtă dulce, mere şi poate câte o jucărie.Colindele, steaua, pluguşorul şi
sorcova spun despre noi tot ceea ce lipseşte dintr-o carte de istorie.
Pentru a le deschide copiilor mintea şi sufletul spre credinţă, am încercat în activitatea la
clasă să le prezentăm texte literare cu conţinut religios care impresionează tocmai prin drama lor.
De exemplu: Fecioara Maria care este izgonită, trebuie să-şi părăsească căminul şi să nască într-o
iesle, îngerii din cer cântă, steaua călăuzeşte paşii păstorilor şi magilor spre Bethleem.
Acestea sunt evenimente senzaţionale, incită fantezia şi îi încântă pe micii ascultători,
trezindu-le în suflete sentimente de dragoste pentru pruncul lisus. După audierea textelor religioase
"Poveste de Crăciun", "Povestea Pomului de Crăciun" şi altele, după învăţarea unor rugăciuni,
poezii religioase în care a fost explicat mesajul acestora, i-am învăţat colinde şi cântece religioase
"Noi umblăm şi colindăm", "Măruţ mărgăritar", "Afară ninge liniştit", "Steaua sus răsare", "O, brad
frumos".
Sărbătorile de iarnă sunt menite a-ţi conferi o linişte sufletească aparte. Sunt momente de
linişte care te îndeamnă la meditare, te ajută să-ţi pui ordine în gânduri şi să te dezlipeşti cât poţi de
grijile şi nebunia zilelor noastre.
Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec şi gest ritual, ci şi numeroase mesaje
şi simboluri ale unui străvechi spiritualităţi româneşti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea
marelui eveniment creştin care este Naşterea Domnului Iisus Hristos.În ajunul Anului Nou merg din
nou copiii la colindat cântând Pluguşorul.
Pentru cel mai important moment, trecerea în Noul An, pregătirile se reiau. În săptămâna
dintre Crăciun şi Anul Nou, în toate satele, cetele de flăcăi se pregătesc pentru ,,urat”, sistem
complex de datini şi obiceiuri. Pe înserat, în Ajunul Anului Nou sunt aşteptaţi să apară Ursul,
Capra, Căiuţii, Jienii etc.
Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica
zilei de 31 decembrie, care în gândirea populară reprezintă data morţii şi a renaşterii ordinii
cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaşi timp plină de forţă şi vitalitate. Muzica şi
dansul, remarcabile prin virtuozitate şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un
spectacol unic.
Sper ca spiritul acestor sărbători să trezească în adulţi, bucuria copilăriei, pentru ca în fiecare
din noi să rămână pentru totdeauna copilul care va tresări de fiecare dată când sărbătorile de iarnă
bat la uşa sufletului nostru.
24
Fie ca aceste sărbători să ne lumineze gândurile, să ne îndrepte paşii spre fapte măreţe, iar
noul an ce bate nerăbdător la uşa să fie presărat cu realizări cu mult mai mari pentru noi toţi.
Sărbători fericite tuturor !
BIBLIOGRAFIE :
Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 1997, ISBN 973-577-065-2
Ghinoiu, Ion, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Editura Elion, Bucureşti, 2003
Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români, Grai şi Suflet - Cultura Naţională, 2001
DATINI DIN STRĂBUNI
Prof.înv.preșcolar Bala Mihaela Mariana,

Grădinița cu P.P Ostroveni 2, Rm. Vâlcea
Odată cu Sărbătorile de Iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin
obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în ziua de azi.
Vă prezentăm câteva obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă:
Bradul de Crăciun. Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de Crăciun. Acesta
exista în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din
obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul,
căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi
fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul
Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos
împodobit cu globuri şi beteală.
Colindatul. Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24
decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni
maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.
Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră. Deseori,
colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper şi sunt
recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani.
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru ca
anul ce vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se
pune un colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia
se pun grăunţe şi fân.
Tot în această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun
măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng
în mai multe case unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii,
cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă.
25
Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă. Toate activităţile ce au loc în

ziua ajunului sunt de fapt un ritual pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei: femeile
fac curat în toată casa şi pregătesc colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu
împrumut. Tot în acestă zi, femeile coc un colac de forma cifrei 8, care în primăvară urmează să fie
afumat şi pus între coarnele boilor ce ară pământul. În ajun, femeile pregătesc masa de Crăciun,
care trebuie să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc,
sacrificat cu câteva zile mai înainte.
În Ialomiţa, cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând
tradiţionalele urări, melodiile şi textele poetice ale colindelor fiind minunate. Adevăratul colindat se
desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete şi îşi aleg un conducător
numit de obicei „vătaf“ sau „jude“. Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina
să poarte, în saci şi traiste, darurile primite.
Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei,
adunaţi în prag, cântecele fiind întotdeauna însoţite de dansuri. Apoi, gazda invită colindătorii în
casă, unde înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte
alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de
daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.
Capra. Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau
personaje biblice sunt înlocuite de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune
la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania
de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi
obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Steaua. Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu ”steaua”- obicei
vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de
naşterea lui Hristos: copiii care mergeau cu steaua se deghizau în magi şi vesteau marea minune.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din
literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din
ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă
„Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.
Pluguşorul. Urare tradiţională în preajma Anului Nou, “Pluguşorul” a păstrat ritualul unei
invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete
de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu un plug miniatural, mai uşor de purtat,
sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului imprimă un ritm vioi, urărările sunt
Sorcova. Un obicei de Anul Nou, care aduce mare bucurie copiilor, este umblatul cu
sorcova. Aceştia au o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul
căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă are originea în cuvântul bulgar surov
(verde fraged), făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Atingând
de mai multe ori persoanele cu sorcova sunt făcute urări de bine şi bunăstare celui vizat.
26
CRĂCIUNUL ÎN ROMÂNIA-TRADIŢII, SUPERSTIŢII ŞI OBICEIURI

TRANSMISE DIN GENERAŢIE ÎN GENERAŢIE
Prof. Balici Daniela&Miuță Emanuela,

Grădinița cu P.P Ostroveni 2, Rm. Vâlcea
Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în

generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile
ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine.
Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp petrecut cu familia,
petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcţie de ţară şi de istoria
fiecărui popor.
Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului "Crăciun". Unii spun că ar fi
moştenit din latinescul "creationem", care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar
sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei.
Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui
cuvânt de-a lungul timpului.
Crăciunul este o perioadă a tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie
în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorior de iarnă se află familia şi
credinţa într-un an mai bun şi mai prosper.
În seara de Ajun, casele sunt curate şi pregătite în aşteptarea colindătorilor. Colindul este cea
mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de împodobirea bradului.
Transilvania
În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt
răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu "Steaua" sau cu "Capra",
reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii "Tradiţii de Crăciun"
realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti.
Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este "Jocul Moşilor", la originea căruia
se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a
morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului.
Cine le ise în cale este "croit" de biciul "moşilor". "Moşii" maramureşeni poartă, în general, o
mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an
mai bun.
O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este "Viflaimul" - o piesă de teatru popular
în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus. În jur
de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum
Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea,
dracul, moşul, străjerul şi mulţi alţii, în funcţie de cât de mare este ceata.
Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. Cei
care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat
dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.
În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă se mai leagă pomii fructiferi cu paie pentru a fi
mai roditori în anul care vine. Cei superstiţioşi ung cu usturoi vitele, la coarne şi la şolduri, pentru a
alunga spiritele rele. Din străbuni se spune că, dacă vitele se culcă în seara de Ajun pe partea stângă,
este semn că iarna va fi lungă şi geroasă.
27
Tot în Transilvania, se mai păstrează încă, în satele de pe Târnave, "butea feciorilor". Băieţii
se strâng în ceată pentru a aduna, încă din zilele de post, vin pentru petrecrea din ultima săptămână
a anului. Ceata de colindători este organizată după reguli complicate şi fiecare membru are un rol
(ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic). Tot în această zonă se cântă un colind cu
rădăcini de peste două milenii, intitulat "Împăratul Romei". Colindul redă contextul istoric al
naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor
trei magi de la Răsărit cu daruri - aur, smirnă şi tămâie.
În satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei - "Piţăratul". Denumirea
vine de la "piţărău" - colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut
din aluat care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.
În comuna Ilva Mare din Bistriţa-Năsăud, în Ajnul Crăciunului pornesc prin sat "belciugarii"
- tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în
fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea
Ilvelor cred că gospodăria în care joacă "belciugarii" va fi una bogată în anul care vine. De aceea,
toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.
La Sălişte, în judeţul Sibiu, se păstrează o tradiţie veche din anul 1895. În seara de Ajun,
cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu
casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la
final se duc direct la "ceată", unde colindă "gazda".
În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind
ascultaţi de tot satul.
În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi,
din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine
anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare
ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.
Moldova
Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi -
decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale
din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară.
Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub
fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.
În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la
primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti
colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.
Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în
ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor
pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.
O tradiţie frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile pline de aluat şi
de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: "Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii
încărcaţi cu rod tot anul".
Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune afumate,
sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu ustoroi, borş de bureţi, care sunt pentru masa din Ajun - ultima
înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se
petrece un fir de lână roşie, legat sub formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşează căpăţâni de
ustoroi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare.
28
Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În unele zone, ei se
îmbracă în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu căiuli împodobite cu mirt şi muşcate.
În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi - "babe şi
moşnegi" care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.
Oltenia
În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică "scormonitul în foc". Toţi membrii
familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: "Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-
i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii
sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul".
"Piţărăii" este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de pe Valea
Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a
pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine
populare care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei,
năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime.
Alaiul porneşte apoi la colindat.
În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este "Steaua", care se
cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este
responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un
ciomag, pentru a se apăra de câini. Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un
obicei vechi de sute de ani - dimineaţa, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după
care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi
se dă de pomană prin veci
Banat
În localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat
în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele.
Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de
diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb.
Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o
vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.
În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde "badnajak-ul". Este
vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei.
Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.
În Apuseni, în ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc "Crăciunul fiarelor" sau
"Noaptea lupilor". În zorii zilei, un flăcău "neînceput" este trimis la marginea satului. Aici, cu o
seară înainte, fetele atârnă într-un copac măşti care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una
dintre ele şi devine "vârva" satului - o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii şi al
vânatului. Băiatul porneşte prin sat, însoţit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată
sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbaţii îi primesc în curte,
unde îi servesc cu băutură şi friptură. Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peşteră adâncă, unde
aruncă un purcel sau un berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.
Dobrogea
Varianta dobrogeană a "Caprei" este "Struţul". Tradiţionala costumaţie de Crăciun este
făcută în această zonă dintr-o ţesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante
găsite din abundenţă pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie,
de la Moş Nicolae, pentru a începe repetiţiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare
29
avea un "cap" care se asigura de păstrarea tuturor tradiţiilor, un ajutor, un contabil, un ţuicar, un
pisic şi o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localităţi în care băieţii se mai
organizează după vechile obiceiuri.
În nordul Dobrogei, în apropierea Munţilor Măcinului, cetele de feciori au şi "Oleleul" -
personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-
trei ori, după care o veghează. Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în
general în cojoc din piele de oaie şi înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumaţia este
completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care "oleleul" le bate din pământ pentru a proteja
gospodăriile de spiritele rele.
Tot în zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii "moşoi". Aceşti colindători cu măşti colorate
au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică
obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă
răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se
costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti
făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.
ABORDAREA OBICEIURILOR DE CRĂCIUN ÎN GRĂDINIȚĂ
Prof. Banu Narcisa& Prof. Diaconu Maria,

Grădinița cu P.P. Nord 2, Rm. Vâlcea
În contextul educaţiei actuale, centrată pe elev, promovarea tradiţiilor de iarnă în educația

timpurie devine o provocare atât pentru educat, cât şi pentru educator. Prin activităţi extraşcolare
specifice: serbări de iarnă, concursuri, activităţi în cadrul unor proiecte de parteneriat se dezvoltă, în
primul rând, abilităţile soft (personale şi interpersonale): capacitatea copiilor de a înţelege şi de a-şi
exprima sentimentele, capacitatea de a lucra în echipă, de a răspunde în mod pozitiv şi sensibil unei
situaţii noi. Aceste abilităţi trebuie dezvoltate prin asemenea activităţi, deoarece devin factori
cruciali în educaţia prezentă şi viitoare la nivel mondial, dar au un impact puternic şi în viaţa de
familie, la locul de muncă al viitorului adult. Astfel de activităţi oferă o perspectivă amplă a
valorificării creativităţii, a valorilor etice şi estetice, a actului didactic în rândul preşcolarilor.
În calitate de educatori avem datoria să facem din creația noastră populară o carte de vizită
cu care să batem la porțile cunoașterii și cu care vom fi primiți și apreciați fără îndoiala oriunde în
lume. Copiii se lasă îndrumați și pot fi modelati în asa fel încât pe fondul lor afectiv să se așeze
elementele cunoașterii artistice care vor imprima gândirii lor anumite nuanțe, ce vor îmbogăți
substanța viitoarei activități individuale și sociale.
O ocazie eficientă de valorificare a traditiilor populare și a obiceiurilor românesti o
constituie serbările. Ele sunt un izvor de bucurii și satisfacții care creează copiilor o stare de bună
dispoziție favorabilă atât dezvoltării psihice, fizice cât și estetice.
Valorificând frumusețea tradițiilor și obiceiurilor populare în cadrul serbărilor cu preșcolarii
reușim să înfrumusețăm viața copiilor, îi ajutăm să cunoască tradițiile românesti și rolul important
pe care-l au în viața oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiții au dăinuit peste
timp. Prin conținutul serbărilor îi ajutam pe copii să înteleagă mesajul și conținutul acestor obiceiuri
30
populare, adaptându-le particularităților de vârsta și aptitudinilor artistice individuale. Cu acest

prilej introducem copiii în lumea frumoasă a cântecului, colindelor, dansului, poeziei, copiii având
posibilitatea să cunoască frumusețea și bogatia folclorului, diversitatea tradițiilor și obiceiurilor
românești, armonia limbii române. Textele cântecelor și poeziilor, a colindelor, plugușorului,
sorcovii, transmit urările de bine în legatură cu unele îndeletniciri străvechi ale românilor: uratul,
semănatul, păstoritul. Cu aceste ocazii copiii își îmbogățesc vocabularul cu expresii populare,
proverbe, zicători, strigături, pătrund în tainele limbii materne i în comorile înțelepciunii populare.
La vârsta preșcolară sunt greu de înțeles evenimentele petrecute de Crăciun. Noi educatoarele
încercăm să transmitem din generație în generație, portul, graiul, obiceiurile și datinile așa cum
le-am moștenit de la străbuni.
Serbările au o importanță deosebită în educarea copiilor. În primul rând prin conținutul lor,
transmit un anumit mesaj, apoi copiii se pregătesc împreună și depun eforturi susținute
pentru realizarea unui scop comun, reușita serbării.
În transmiterea obiceiurilor și tradițiilor în serbările preșcolare am pornit de la ideea că nu
exista un alt element artistic care să poată fi aplicat multilateral în ansamblul procesului educațional
ca serbările școlare. Pentru copii ele reprezintă o distracție veselă, placută, iar pentru educator
constituie prilejul de a oferi mănunchiul bucuriei de-a lungul unui șir întreg de
repetitții. Învațând copiii să desfașoare „Serbarea Nașterii Domului”, îi implicăm în interpretarea
unor roluri pe care le joacă cu placere: capra, ursul, sorcova, uratul, colindatul.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în luna decembrie în fiecare an am desfășurat serbări pentru
promovarea tradițiilor și obiceiurilor de iarnă. În cadrul serbărilor am cuprins și interpretarea unor
dansuri populare. În atmosfera spirituală a Crăciunului, interpretarea unor dansuri populare dă
posibilitatea de a cunoaște sufletul țăranului român, raritatea portului și cântecului popular.
Dansurile populare prin frumusețea costumelor, a melodiilor sunt îndrăgite de copii și au fost
interpretate cu multă pasiune la toate serbările.
Scena creează copiilor posibilitatea de a-și manifesta din plin aptitudinile individuale ale
personalității lor. Aceasta impune dezvoltarea intereselor copiilor pentru activitățile artistice și oferă
prilejul de a valorifica unele aptitudini și de a recita expresiv, de a cânta melodios, de a dansa
elegant, gratios etc. În proiectarea scenariului unei serbări trebuie să se ia în calcul, pe lângă
conţinuturi, care trebuie să fie apropiate experienţei de viaţă a copilului, să răspundă nevoilor sale
de cunoaştere, de nou şi de frumos, înca două coordonate majore: mişcarea, atmosfera de veselie și
destindere pe de o parte, şi atmosfera încărcată de emoţii, ce produce o anumită tensiune interioară
fiecărui copil, pe de altă parte.
Prin interpretarea rolurilor și pregătirea decorurilor pentru diversele „spectacole” urmărim
atât un efect artistic cât și pedagogic, cautând un imbold pentru a trezi la copii dorința de a cunoaște
și pastra tradițiile și obiceiurile strămoșești. Pentru a avea o influență pozitivă asupra copilului,
serbările trebuie să fie înțelese de acesta. Sensul unui spectacol va depinde de: calitatea lui,
de folosirea adecvată a costumațiilor și decorurilor, de participare afectivă a copilului. Pentru
a realiza o serbare reușită, care să respecte tradițiile și obiceiurile de Crăciun, este necesară o
adaptare și prelucrare a repertoriului specific vârstei preșcolare ce cuprinde în forme tradiționale
poezii, cantece și colinde specifice Crăciunului. Atmosfera de sărbătoare din sala de festivități prin
ornarea și decorarea cu elemente specifice sărbătorilor, constituie un alt prilej de bucurie
pentru copii, ei descoperind tradițiile și obiceiurile practicate în timpul sărbătorilor de
iarnă, simt și prețuiesc frumusețea obiceiurilor și tradițiilor de Crăciun.
31
Tradițiile constituie valori inegalabile și incontestabile pentru fiecare popor. Sărbătorile de

iarnă reprezintă un moment prielnic de a trezi interesul copiilor față de tradițiile și obiceiurile
strămoșești.
Bibliografie:
1. Eretescu C., Folclorul literar al ronânilor, Editura Compania 2007, București;
2. Nicolau I., Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, 1998, Bucureşti;
COLINDELE ȘI COLINDĂTORII
Prof. Bălașa Andreea Raluca

Grădinița cu P.P.Ostroveni 2- Rm.Vâlcea
Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a

culturii noastre tradiţionale. Perioada sărbătorilor de iarnă începe de Sfântul Nicolae, sărbătorit de
credincioşii ortodocși pe 6 decembrie şi se termină de Bobotează pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină
în care tradiţia este la loc de cinste. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate
de marele Praznic al Crăciunului, sărbătorirea Anului Nou (Revelionul) şi a Bobotezei. Cel mai
important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Vechile datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de
căldură şi veselie a sărbătorilor de iarnă.Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de
urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Un alt scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a
spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţia
sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies Natalis Solis Invicti. Peste
timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie,
petreceri şi urări.
Termenul “colindă” este de origine latină şi provine de la cuvântul latin “calendae”, derivat
din verbul “calare” (“a vesti”). Astfel, a colinda înseamnă a vesti. Ca parte integrantă a folclorului
religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele
reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului
religios românesc. Prezenţa în colindele şi pluguşoarele noastre a numelui lui “Bădica Traian” ne
aminteşte de timpul formării poporului român şi de strămoşii neamului nostru.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la
peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul
îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori. Colindul este o
nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-strămoşi. Din vremuri vechi, colindele,
datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de virtuţi morale, întărind
simţămintele de bună înțelegere.
În colinde, simplitatea, uşurinţa şi cursivitatea versului popular exprimă o mare bogăţie de
idei, într-o formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de stil abundă, comparaţiile se întrec
una pe alta, iar epitetele şi mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. În varianta sa
tradiţională, colindul, ca practică rituală, cade în seama cetei de colindători care sunt îmbrăcaţi
specific zonei unde se colindă şi au în recuzita lor diferite accesorii: pene, iederă, salcie sau nuiele
de alun, zurgălăi, bâte ornamentale.
32
Colindele sunt de două feluri: colinde religioase şi colinde laice. Colindele religioase au o
origine literară şi se referă la Iisus. Colindele lumeşti au caracter liric şi sunt adaptate de colindători
la situaţia celor care le cântă. Colindatul cu motive religioase, deşi de origine bisericească, e totuşi
format după modelul colindatului de tip păgân.
Colindătorii poartă diferite denumiri: ceată de colindători, ceată de feciori (în Transilvania),
ceată de juni (în ţinutul Sibiu-Făgăraş), bute, butea feciorilor (junilor) (în ţinutul dintre Olt şi
Târnave), beze (în Câmpia Transilvaniei şi Năsăud), dubaşi (în Hunedoara vestică şi ţinutul
Hălmagiu-Beiuş), preuca (în Ţara Loviştei), zoritori (în Ţara Bârsei), călușari (în zona dintre Sibiu
şi Strei, întrucât colindătorii urează şi joacă jocul cu acest nume), etc. Colindele sunt interpretate
prin cântarea în grup, la unison, ori în două grupe, antifonic. Uneori, ceata se acompaniază cu
instrumente (fluier, cimpoi sau dobă mică). Ritualurile care implică fiinţe-animale („Capra”,
„Ursul”) se caracterizează prin existenţa anumitor roluri: animalul (un flăcău costumat care face
zgomote caracteristice: clămpănit/mormăit şi dansează) şi un „moş” sau doi. La sfârşitul colindului
dobarul face zgomot, iar gazda “plăteşte colinda” – cu bani, colaci, covrigi, nuci sau mere. Cel mai
de frunte dintre colindători ia darul şi mulţumeşte gazdei urându-i sănătate, prosperitate şi belșug.
Fiecare gospodar din sat trebuia să primească ceata colindătorilor. Nicio casă nu trebuie să
rămână necolindată, oricât de rea ar fi fost vremea. Se credea că atunci când nu se vor mai auzi
colinde pe pământ vor ieşi diavolii şi vor pune stăpânire pe lume.
Bibliografie:
1.Vasile Herlea, Datini şi colinde, în: Credinţa străbună, nr.60, Alba Iulia,1991
2. Mihail Vulpescu, Cântecul popular românesc, Bucureşti, 1930,
3. Î.P.S. Andrei,Din adânc de dalbe datini, în Credinţa străbună, nr.59, Alba Iulia,1991
TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN JUDEŢUL TELEORMAN
Prof. înv. preșc. Bădescu Ruxandra Florentina

Școala Gimnazială Grigore Mihăescu, Grădinița cu Program Prelungit Vlădești
”Folclorul nostru…nu numai că este sublim, dar te face să înțelegi totul. E mai savant decât
toată muzica așa-zis savantă. Și asta într-un fel cu totul inconștient. E mai melodic decât orice
melodie, dar asta fără să se vrea. E duios, ironic, trist, vesel și grav.”-George Enescu
Fără tradiție nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiție.
Omul fără tradiție este ca pomul fără rădăcini. Numai pentru aceste motive, copiii trebuie să-și
cunoască, să păstreze și să transmită următoarelor generații obiceiurile și tradițiile locale și
naționale. Obiceiurile înrădăcinate în viaţa oamenilor, comunică o poezie netăgăduit de
frumoasă. Obiceiul este o deprindere câştigată prin repetarea deasă a aceleiaşi acţiuni. Obiceiurile,
datinile, cântecele, însoţesc viaţa omului de la naştere până la moarte.
Obiceiul este o deprindere câştigată prin repetarea deasă a aceleiaşi acţiuni. Obiceiurile,
datinile, cântecele, însoţesc viaţa omului de la naştere până la moarte. Folcloriştii împart obiceiurile
după anotimpuri, concentrându-le în jurul sărbătorilor importante.
Județul Teleorman este județul meu de suflet deoarece aici m-am născut și am copilărit.
Județul Teleorman este foarte bogat în obiceiuri.
33
Iarna incepe cu sărbatoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Un obicei foarte
cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun. Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de
obârşie germană, aşa cum este şi cântecul "O, brad frumos!". Împodobirea bradului şi aşteptarea de
către copii a "Moşului", numit, în sud-estul Europei, Crăciun, care vine cu daruri multe, este un
obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-
lea
Un alt obicei foarte cunoscut în Teleorman este „tăierea porcului”. Porcul se taie de Ignat.
Ignatul este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20
decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei de Ignat se taie porcul
de Crăciun. Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care l-au
ajutat la tăiat şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă). În puţinele zile
rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie, sarmale, cozonaci cu nucă, mac şi rahat, plăcintă şi
prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi
pregătirea hainelor pentru Sărbători.
Primele semne ale Sărbătorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care pornesc
din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate şi
prosperitate. Copiii merg cu „colindeţele”, o tradiţie prin care copii colindă pe la casele oamenilor
strigă:„Bună seara la Ajun, Poimaine la Moş Crăciun, Intr-un ceas bun, Ieşi nene cu
...... colindeţe.”.
,,Steaua” este un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la
Bobotează. Steaua este de asemenea purtată de un copil, în spatele ei fiind o lanternă aprinsă,
vestind astfel naşterea Domnului. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui
Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este ocazia când toţi se reunesc, părinţi,
copii, nepoţi, îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că
Pluguşorul copiilor este tot un obicei străvechi păstrat încă la mine în județ. În ajunul Anului
Nou, cetele de copii intră din casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc,
buhaie (un instrument specific), clopoţei, tălăngi etc. Obiceiul Pluguşorului este legat de speranţa
fertilităţii, versurile sale prezentând practicile agricole şi urări de holde bogate. În schimbul acestor
urări, copiii primesc bani.
Sorcova este în Teleorman obiceiul conform căruia în dimineata zilei de 1 ianuarie, copiii
care merg cu sorcova, poartă în mână o crenguţă împodobită cu flori din hârtie colorată, trec pe la
rude unde le urează fericire, sănătate, tăria fierului, frumuseţea trandafirului. Versurile sunt însoţite
de urări specifice: „Sorcova, vesela/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr, ca un fir de
trandafir/ Tare ca piatra, iute ca săgeata/ Tare ca fierul, iute ca oţelul/ La anul şi la mulţi ani”.
La noi în Teleormn, în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii să umble cu
“capra”. Jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în
turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste
cortegiul "caprei". "Capra" este de fapt un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine
deasupra capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei”
este mobilă, astfel încât gura acesteia poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”,
făcând un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumati
specific, unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, tobă sau chiar vioară. La sfârşit,
toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte bogate, mese îmbelşugate şi la mulţi ani.
34
Teleorman, judeţul meu, este plin de astfel de obiceiuri frumoase

în fiecare anotimp al anului. Folclorul românesc, fiind deosebit de bogat, constituie una din
mândriile noastre naționale. Prin mesajul său, trezește în sufletul copilului sentimente de adâncă
dragoste, admirație și mândrie față de țara unde s-a născut.
În cadrul serbărilor pe care le-am organizat cu copiii, am căutat să aduc în prim plan
,,şezătorile’’, implicand deopotrivă părinţii şi bunicii copiilor. Astfel am adus un plus de culoare
acestor evenimente, deoarece copiii au purtat costumul popular tradiţional, au interpretat roluri, au
cantat colinde, cantece populare, poezii.
Pentru mine, cele mai frumoase sărbători sunt cele de iarnă. Când se apropie sărbătoarea
Sfântă a Crăciunului, simt cum redevin copil, revăzând cu ochii minții obiceiurile de altădata.
Bibliografie:
1. Petru Caraman, ”Colindatul la români, slavi şi alte popoare, studiu de folclor comparat”,
Ediţie îngrijită de Silvia Ciubotaru, prefaţă de Ovidiu Bârlea, Bucureşti, Editura Minerva,
1983.
2. Andrei Oişteanu,”Motive şi semnificaţii mistico-simbolice în cultura tradiţională
românească”, Bucureşti, EdituraMinerva, 1989.
3. Monica Brătulescu, ”Colinda românească”, Bucureşti, Editura Minerva, 1981.
Prof. Bălescu Mariana

Grădiniţa P.P. Traian, Rm. Vâlcea
Iarna , satul românesc devine un colţ de rai. Este singurul anotimp din an în care domneşte
principiul repaosului şi al odihnei. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele
ţăranilor, calde şi primitoare, se pregătesc de sărbătoare. Sărbătorile de iarnă la români încep odată
cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie şi se încheie la 24 februarie, cu Dragobetele, care marchează
începutul primăverii şi al anului agricol.Odată cu sărbătorile de iarnă asistăm la cele mai frumoase
tradiţii româneşti. Iarna se ţin obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în
ziua de azi.Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de Crăciun. Acesta exista în
tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din
obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul,
căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi
fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.În ziua de azi, toată
lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în
noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos împodobit cu
globuri şi beteală.
Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate
continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni maturi, bătrâni,
doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.
35
Un alt obicei, ,,Capra”, ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau
,,Steaua”, obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu 'steaua' - obicei vechi
ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de naşterea lui
Hristos: copiii care mergeau cu ,,steaua” se deghizau în magi şi vesteau marea minune.Cântecele
despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura
latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar
din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă „Steaua sus
răsare“, precum şi alte cântece.
Un obicei de Anul Nou, care aduce mare bucurie copiilor, este umblatul cu sorcova. Aceştia
au o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au
împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă are originea în cuvântul bulgar surov (verde
fraged), făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Atingând de mai
multe ori persoanele cu sorcova sunt făcute urări de bine şi bunăstare celui vizat.
Bibliografie:
1. Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.
2. Narcisa Alexandru Știucă-Sărbătoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii,
Editura Cartea de buzunar, 2005
Prof. Bărbulescu Andreea

Grădinița cu .P.P.Ostroveni 2 Rm.Vâlcea
La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet.Amintirea

copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod
îmbelşugat,colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de
cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o
atmosferă de linişte si iubire. Decembrie este luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul
Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai
36
ales pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele
pregătite de cu seară.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populară, aceasta este prima
zi de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus.
La romani, Sfantul Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea
scuturandu-şi bărbia. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor
mici. În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o
pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a
pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii
care nu s-au purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei
obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii .Acum la vremea maturitatii ne
amintim cu bucurie de acele seri nimunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu
nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Legenda istoriei lui Moş Nicolae
vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea marita din cauza situaţiei
financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis să-l ajute pe
acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una dintre cele
trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmarit la
cea de-a treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul
săculeţului prin hornul casei în nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor
atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc
părinţi ,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu
credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate
sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al
obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea,
vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular,
dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în
credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară,
realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor
zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In
aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc
neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui
obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza
elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor
zeitati. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece
se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă
gura cu apă.
În Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casă, ca albinelor să le meargă
bine, şi să nu părăsească stupul pe vremea roitului.
În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat.
Pomul Crăciunului imbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu
elemente ornamentale cumpărate din oraş.
Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în hârtie
colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole albă.
37
În alte sate se făcea pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt şi înşirate pe sfoară,
delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza "curăţirea sufletului". Unii locuitori
preferau pomul de vâsc, pe care se aplicau panglici de hârtie colorată.
În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă,
cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau
Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc
piţărăi sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi
cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de
Cristbaum.
Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al
XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-
lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe
cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul
staulului unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.
Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând rodnicia
câmpurilor, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a tinerilor,
pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
La miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe
masă de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o
direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte işi va găsi ursitul. În ziua de Crăciun
nu se scoate gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi arunci norocul!"
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor sau fântână
în care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.
2. Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea
iernii,Editura Cartea de buzunar,2005
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN AVRIG
Prof. Beldiman Ramona-Iuliana, Școala Gimnazială

Grigore Mihăescu, Grădinița cu Program Prelungit Vlădești
O bună parte din obiceiurile și tradițiile din bătrâni se mai păstrează și astăzi în anumite
județe și localități din țara noastră. Una dintre aceste localități este și Avrigul, un orășel mic din
județul Sibiu, cu oameni simpli și muncitori, care atunci când se apropie anumite sărbători
religioase sărbătoresc cum știu ei mai bine din moși-strămoși.
La sfârșitul lui Decembrie este mare “agitație” în Piața Gheorghe Lazăr din Avrig. Atunci
putem vedea cum obiceiurile se transformă în adevărate spectacole de dans, muzică, port
tradinițional, creativitate, joc, mâncare tradițională, cum oamenii se adună să vadă aceste
spectacole, dar mai ales pentru a vedea meteleii.
38
Această sărbătoare, “Meteleaua” este un vechi obicei din Avrig, obicei care se mai practică
și în zilele noastre. Meteleaua este o sărbătoare de origine păgână și simbolizează biruința binelui, a
luminii, a renașterii. Cetele de băieți din Avrig, numără după ziua de Ajun, patru zile de Crăciun, nu
trei așa cum se numără în calendarul creștin, iar în cea de-a patra zi feciorii se pregătesc și defilează
cu cetele de Meteleii. Aceștia sunt îmbrăcați în costume și cu măști pe față.
În toate cele trei zile de Crăciun, fetele sunt invitate în fiecare seara, la joc, în casa cetelor de
băieți, aceștia având rol de organizatori pe parcursul celor patru zile. Pot exista mai multe cete de
metelei.
După parada costumelor și a măștilor, pe la miezul nopții, feciorii fac un foc mare, unde ard
lemnele rămase din cele strânse în Ajunul Crăciunului de gospodarii din Avrig, iar câteodată pe foc
se ard și hainele purtate de “metelei”, astfel luându-și rămas bun de la sărbătoarea Crăciunului. Prin
acest gest, combinat și cu altele, membrii cetelor avrigene ironizează răul, prostia, cât si multe alte
aspecte și evenimente sau situații din societatea în care trăim. În timp ce focul arde în zona centrală
a Pieței din Avrig, în jurul lui, fetele și băieții “încing” și câteva jocuri tradiționale, ca apoi când
focul se va stinge, grupurile de cetași să plece spre gazde, unde să desfășoare ultimul chef din
sezon.
După ce cetele de băieți termină cu “Meteleaua”, Crăciunul la Avrig se încheie de către fete
cu o șezătoare, de aceea cea de-a patra zi de Crăciun se mai numește și “Închisul Crăciunului”.
Dacă până acum fetele au fost cele invitate, acum a venit rândul lor să fie gazde. Astfel în
timp ce feciorii sunt ocupați cu Meteleaua, fetele își caută o gazdă, diferită de cea a cetelor de
metelei, și după au “grijă” ca cetele să afle unde anume va avea loc șezătoarea. Există tot atâtea
șezători și gazde câte cete de metelei sunt și se anunță o noapte lungă pentru că fiecare ceată de
metelei trebuie să treacă pe la fiecare șezătoare de fete și este obligatoriu ca fiecare fata să fie
“jucată” de către ceată. Chiar dacă nopțile de iarnă sunt lungi, plimbatul cetelor de metelei pe la
șezători este permis doar până la “primul cântat al cocoșilor”, astfel orașul răsună în noaptea aceea
de muzică și strigăte de metelei care umblă din șezătoare în șezătoare.
“Crâșmarul” satului cu unul dintre feciorii din ceată sunt cei care intră primii în casa gazdei,
o servesc cu vin din plosca cetei și cere permisiunea gazdei ca ceata să intre la șezătoare și să joace
fetele. După ce permisiunea le este acordată, feciorul iese după restul cetei de metelei care intră în
casă și sunt serviți de către fetele de la șezătoare, iar apoi dansează cu acestea. Când jocul s-a
terminat, „crâșmarul” mulțumeste gazdei și fetelor pentru cinstire, găzduire și joc, își ia muzicantul
(fiecare ceată are „crâșmarul” și muzicantul ei) și ceata și se îndreaptă spre următoarea șezătoare.
Dacă se întâmplă ca la aceeași șezătoare să ajungă două cete de metelei în același timp, dacă
fetele nu se decid care ceată să intre prima, atunci are întâietate cei printre care se află prietenul
vreuneia dintre fetele din casă, sau dacă nu avem nici cazul acesta, atunci gazda decide care ceată
de băieți intră prima.
Gazda la care se desfășoară șezătoarea are un rol foarte important, aceasta animând
șezătoarea, povestind cum se desfășurau șezătorilepe vremea ei și cum erau obiceiurile înainte, ce
știe ea de la bunicii și străbunicii ei, ea trebuie să stea mereu în mijlocul fetelor și să supravegheze
ca șezătoarea să decurgă bine, să nu fie evenimente neplăcute care să pună fetele sau băieții într-o
situație neplăcută, să se respecte regulile casei. Toți băieții și toate fetele trebuie să asculte de gazdă.
Din păcate pe an ce trece aceste obiceiuri încep să se piardă. Dacă pe vremea bunicilor
existau câte opt – nouă cete de metelei, acum din doua trei cete se face una, pentru că nu prea mai
sunt băieți care să participe la ceată.
39
Tradiția trebuie promovată și trebuie transformată într-un mod de viață din cadrul oricărei
comunități. Obiceiurile și tradițiile ne definesc pe noi ca popor și sunt o formă de identificare a
noastră ca entitate. Ele ne arată care sunt originile noastre și fără ele ne-am pierde identitatea, de
aceea nu trebuie să-l lăsăm să „piară”.
Bibliografie:
1. Monica Brătulescu, ”Colinda românească”, Bucureşti, Editura Minerva, 1981.
2. Andrei Oişteanu,”Motive şi semnificaţii mistico-simbolice în cultura tradiţională
românească”, Bucureşti, EdituraMinerva, 1989.
3. Petru Caraman, ”Colindatul la români, slavi şi alte popoare, studiu de folclor comparat”,
Ediţie îngrijită de Silvia Ciubotaru, prefaţă de Ovidiu Bârlea, Bucureşti, Editura Minerva, 1983
BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Prof. înv.preşcolar. Bercea Camelia

Grădiniţa cu P.P. Nord 1, Rm.Vâlcea
Se apropie sărbătoarea Crăciunului când inimile noastre sunt pline de bucurie pentru că
odată cu naşterea Mântuitorului s-a născut şi nădejdea care ne oferă iertarea păcatelor şi viaţă
veşnică prin credinţă în Mântuitorul, care este Hristos, Domnul. De sărbătoarea Crăciunului
Dumnezeu ne-a oferti cel mai preţios dar, darul vieţii veşnice şi iertarea păcatelor. De aceea
frumuseţea sărbătorii nu ar avea nici o valoare dacă ar lipsi sărbătoritul, Domnul Isus Hristos.
Aproate în toată lumea se sărbătoreşte Naşterea Domnului Iisus, chiar şi în ţările musulmane este
respectată această zi. Totuşi o parte din cei ce sărbătoresc această sărbătoare nu cunosc importanţa
acestei sărbători şi persona sărbătorită, Domnul Isus.
Sărbătoarea Crăciunului este cea care deschide cele 12 sărbători religioase domneşti, fiind
anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu Steaua și colindul pentru a vesti Nașterea
Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat al preoților
din comunitățile locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii.Inainte
de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie.
Tăierea porcului în ziua de Ignat este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea
mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele,
caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.Pregatirea mesei de Ajun începe în
primele ore ale dimineţii, când gospodinele coc colacii "rotunzi ca Soarele şi Luna " şi un colac
special, numit "Creciun". Acest colac se păstrează până primăvara, pentru a fi folosit în practicile
începutului de an agrar.
An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră
fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii
dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a
arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat
nouă” (I Ioan 1, 2-3). Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Întruparea şi Naşterea Sa,
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o şi ne-a împărtăşit-o ca viaţă dumnezeiască, nemuritoare.
Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48) şi lămurind că această pâine este Trupul
40
Său pe care îl va da pentru „viaţa lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa
omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul
suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii
Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit
valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei
omeneşti.
Sărbătoarea Crăciunului este cea care deschide cele 12 sărbători religioase domneşti, fiind
anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu Steaua și colindul pentru a vesti Nașterea
Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat al preoților
din comunitățile locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii.Inainte
de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie.
Tăierea porcului în ziua de Ignat este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea
mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele,
caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.Pregatirea mesei de Ajun începe în
primele ore ale dimineţii, când gospodinele coc colacii "rotunzi ca Soarele şi Luna " şi un colac
special, numit "Creciun". Acest colac se păstrează până primăvara, pentru a fi folosit în practicile
începutului de an agrar.
În dimineaţa Ajunului se prepară douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pisat şi fiert,
prune afumate fierte, bob fiert, sarmale din crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, fasole
fiartă şi "sleiţa" etc), care sunt aşezate pe masa din "casa cea mare". Din ele se consumă seara, după
trecerea preotului cu icoana, după care nu sunt consumate în intregime, resturile fiind păstrate până
la Bobotează.
Pe parcursul nopţii de Ajun, cetele de flăcăi străbat uliţele, de la un capăt la altul al satului,
pentru a vesti Naşterea Domnului. După rostirea colindei la fereastră, flăcăii sunt invitaţi în casă,
sunt ospătaţi şi răsplătiţi. În casele cu fete, are loc o mică petrecere. Fata care urmează să se mărite
este scoasă la joc fie de şeful cetei, fie de flăcăul care o simpatizează.În Chişinău se umbla cu
"Căluţul", "Pluguşorul", "Ursul", "Steaua", însa, cel mai cunoscut este "Căpriţa". Căpriţa este
însoţită de un cioban, de mai mulţi dansatori şi un medic care o lecuieşte, căci ea, nedorind să
danseze, se face bolnavă. Se colindă până după miezul noptii.Cuvântul Crăciun derivă din etimonul
“creatiun”, în limba latină vulgară, deci ziua creării lui Iisus. Însă deoarece Pruncul Sfânt nu a fost
creat ci întruchipat, elitele bisericești au înlocuit acest termen popular cu acela de sărbătoarea
Născutului, cum se constată în Evanghelie și în Cazania lui Varlaam, de unde au derivat numele
sărbătorii în limbile Europene.
dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se
fac.pregătirile.pentru.această.sărbătoare.
Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când
nu mănâncă carne sau produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători.Tăierea porcului este
un moment deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă
dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii, chişca, toba, răciturile,
sarmalele, friptura de porc, jufla şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de
cinste alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.Unul din momentele cele mai importante ale serii
de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi
membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată
41
lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând
cu sania sa trasă de opt reni.Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Mai demult,
cetele de colindători erau formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie,
umblau din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi
colindau.Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi
Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au
devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de
sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul
Nou.
Bibliografie:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Oltenia
http://en.wikipedia.org/wiki/Oltenia
TRADIȚII DE IARNĂ
Prof. Drd Beșcu Monica–Mihaela

Grădinița cu P.P. Ion Creangă, structură
Grădinița cu P.P. nr.10 Alexandria, jud. Teleorman
Odată cu venirea Sărbătorilor de Iarnă vin și cele mai frumoase tradiţii româneşti cu care am
trăit încă din copilărie. Iarna sunt obiceiuri şi datini populare, provenite din cele mai vechi timpuri
care s-au păstrat și astăzi.
Vom face referire la cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri de iarnă care sunt în țara noastră:
Bradul de Crăciun este un simbol de iarnă mult dorit de copii și de adulți. Pomul sau
bradul de Crăciun se împodobește frumos, cu ghirlande, luminițe și globulețe. Bradul este un
important arbore făcnd parte din tradițiile romnești. Este present de asemenea la multe evenimente
importante ale românilor: la Crăciun , la nuntă, botez, înmormântare. Simbolizează noroc, viață
lungă, prosper, fertilitate. Casa este și ea împodobită cu crengi de brad. Obiceiul împodobirii
bradului de Crăciun este mult așteptat, petrecndu-se în ajun. Moș Crăciun adduce la brad cadouri,
dulciuri și surprize.
Colindatul. Este un alt obicei cunoscut la noi în țară care se păstrează încă. Colindatul
începe în data 24 decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă grupuri de copii,
oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi, părinți cu copii, copiii din tot satul, în
funcţie de zonă.
Colindatul presupune plimbatul în tot satul sau ct reușesc, la casele celor ce primesc
colindători. Colindătorii colindă și primesc de la gazdele colindate bani, dulciuri, covrigi, gogoși,
mere, nuci, colaci etc. În multe zone, colindătorii sunt primiți în sasă, semn al bunăstării și sănătății.
Capra. Este un alt obicei foarte cunoscut care se ține de la Crăciun până la Anul Nou. Sunt
utilizate măşti care evocă un animal, cerb, capră sau țurcă, borita, în funcție de zonă.
Obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Pluguşorul. Este un obicei stravechi, care reprezintă o urare. Acesta se ține în preajma
Anului Nou. “Pluguşorul” a păstrat un ritual al unei invocări magice care avea un substrat agrar. El
este mereu însoţit de strigături, sunete, pocniri, pocnete de bici şi sunete de clopoţei. Plugul
42
adevărat este cel tras de boi și a fost înlocuit cu un plug miniatural, uşor de purtat, sau chiar de de
buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului este vessel, vioi, optimist.
Sorcova. Un obicei de Anul Nou, care place copiilor, o sursă de venit pentru cei mici. Acest
obicei adduce bucurie pe chipurile copiilor și presupune umblatul cu sorcova. Sorcova este
confecționată din băț înfășurat frumos colorat, decorat cu flori de hărtie colorată sau în unele locuri
o crenguță înmugurită.
Numele de sorcovă provine din cuvântul bulgar surov (verde fraged), făcând referire la
ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore. Copiii ating persoanele sorcovite cu sorcova și recită
urările specifice. La final primesc bani și dulciuri.
Obiceiurile sunt diverse, frumoase și aduc bucurie în sufletele tuturor. Vrem să păstram
aceste tradiții generații la rând. Am făcut această prezentare pentru a adduce în lumina frumusețea
poporului nostrum și a datinilor, tradițiilor și obiceiurilor de iarnă.
TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Educatoare: Bologa Maria Mihaela& Andreescu Elena Loredana

G.P.N. Gurişoara, Mihăeşti
Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a

culturii noastre tradiţionale. Perioada sărbătorilor de iarnă începe de Sfântul Nicolae, sărbătorit de
credincioşii ortodocși pe 6 decembrie şi se termină de Bobotează pe 6 ianuarie. Aşadar, o lună plină
în care tradiţia este la loc de cinste. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate
de marele Praznic al Crăciunului, sărbătorirea Anului Nou (Revelionul) şi a Bobotezei. Cel mai
important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Vechile
datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a
sărbătorilor de iarnă.
Origini. Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate,
rodire şi belşug. Un alt scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de
reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moştenesc funcţia sărbătorilor păgâne
ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie şi a Dies Natalis Solis Invicti. Peste timp, din semnificaţia
iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări.
Termenul “colindă” este de origine latină şi provine de la cuvântul latin “calendae”, derivat din
verbul “calare” (“a vesti”). Astfel, a colinda înseamnă a vesti.
Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin
originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai
vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Prezenţa în colindele şi pluguşoarele
noastre a numelui lui “Bădica Traian” ne aminteşte de timpul formării poporului român şi de
strămoşii neamului nostru.
Colindele. Puţine popoare din lume au însoţit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o
îmbrăţişare aşa de caldă şi de duioasă şi au exprimat-o aşa de bogat în forme artistice, cum a făcut-o
poporul român. Colindatul este una din practicile care se înglobează în obiceiurile caracteristice de
iarnă. Ajunul Crăciunului este noaptea bucuriei, pentru că este momentul când se naşte Mântuitorul.
43
Colindele creează o atmosferă plină de optimism în care se formulează dorinţe ale oamenilor,
uneori acestea atingând limitele fabulosului.
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la
peştera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul
îngerilor au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori. Colindul este o
nepreţuită zestre spirituală pe care o moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt pentru că transmite
un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este şi bun pentru că această veste are
menirea să slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi,
colindele, datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată şcoală de virtuţi morale,
întărind simţămintele de bună înțelegere. În colinde, simplitatea, uşurinţa şi cursivitatea versului
popular exprimă o mare bogăţie de idei, într-o formă plină de frumuseţi artistice, în care figurile de
stil abundă, comparaţiile se întrec una pe alta, iar epitetele şi mai ales diminutivele nu lipsesc
aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce dă gingăşie, frumuseţe, farmec şi duioşie
colindelor.
Universul colindelor cuprinde vaste teme şi motive. Unele sunt de factură agrară, descriind
gesturi magice de fertilitate a ogoarelor (pluguşorul), iar altele atribuite animalelor, etc. Sunt
întâlnite, de asemenea, colinde care vorbesc despre boală (moarte) sau colinde în care se evocă viaţa
pastorală unde se pot recunoaşte obiceiuri şi credinţe ale păstorilor.
În varianta sa tradiţională, colindul, ca practică rituală, cade în seama cetei de colindători care sunt
îmbrăcaţi specific zonei unde se colindă şi au în recuzita lor diferite accesorii: pene, iederă, salcie
sau nuiele de alun, zurgălăi, bâte ornamentale.
Bibliografie:
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”, editura Compania, 2007.
Narcisa Alexandru Stiuca-Sărbătoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii, Editura
Cartea de buzunar, 2005
CELE MAI FRUMOASE TRADIŢII ROMÂNEŞTI. SĂRBĂTORILE DE IARNĂ
Prof. înv. preșcolar Bondoc Luminița

Grădinița P.P. nr.1 Călimănești
Sărbătorile de iarnă sunt marcate şi ele de cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin
obiceiuri şi datini populare, care provin din trecut, dar se urmează cu sfinţenie chiar şi în ziua de
azi. La sate, în Ajunul Crăciunului, cete de copii se strâng pentru a-i colinda pe săteni. În satele
bucovinene, copiii se maschează în diferite personaje, precum ursul, capra, ursarii sau bunghierii. În
Moldova, bărbaţii proaspăt însuraţi merg cu plugul.
Un simbol mult prea cunoscut este bradul de Crăciun. Acesta există în tradiţiile româneşti cu
mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul
este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi
înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv
pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.
Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi
poate să continue timp de 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni
maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică.
44
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în
ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul
frumos împodobit cu globuri şi beteală.
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca
anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se
pune un colac, un cârnaţ şi o sticlă de rachie (cunoscătorii ştiu) – daruri pentru Moş Crăciun, iar
pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fân. Tot în această seară, tinerii se adună pe la case în grupuri
de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi
pleacă prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat iau
câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută
perechea aleasă. Aceşti mascaţi purtau numele de Bloji.
În Maramureş, datinile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre
deosebire de alte zone, aici are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători
deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor.
Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de
asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de
împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că dacă animalele se culcă
pe partea stângă atunci iarna va fi lungă şi geroasă.
Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în
ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile
curăţă toată casa şi fac colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în
acestă zi, femeile coc un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urmează să fie afumat şi pus
între coarnele boilor ce arau pământul. În ajun femeile pregătesc masa de Crăciun, care trebuie să
conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva
zile mai înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.
Tot în ziua ajunului încep şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă
colindă copiii cei mai mici, spre după masă şcolarii iar spre seară colindă tinerii.
În Bucovina se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să
fie curat în noaptea de Crăciun; de asemenea, se spune că este un mare păcat dacă o gospodărie are
uşa închisă în ajunul Crăciunului şi nu poate să-i primească pe colindători.
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu steaua; acest obicei avea
menirea de a informa oamenii de naşterea lui Hristos; copiii care mergeau cu steaua se deghizau în
magi şi vesteau marea minune.
De Anul Nou tinerii merg cu “Pluguşorul” iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate;
dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage
atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi, are loc şi “jocul caprei” sau “jocul
cerbului” – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.
Bibliografie:
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania, 2007.
45
Prof.Înv. Preşc. Botoran Georgeta Mironela

Grădiniţa Waldorf, Rm. Vâlcea
Crăciunul este magia care înfășoară întreaga planetă cand omul devine mai bun, curat,
sufletul și inima sunt înconjurate de căldură sufletească și iubire infinită . Sărbătorile sunt unele
dintre cele mai speciale din an . insa cei mai fericiți în această perioadă , sunt copiii care an de an,
pe 25 decembrie, cu un surâs cald aşteaptă cu emoţie pe bunul Moş Crăciun.
În sufletul blând şi vesel de copil, Crăciunul înseamnă zăpadă...,derdeluş...,vacanţă...poveşti la
gura sobei,...brad împodobit,...cadouri de la Moş Crăciun,...colinde,...tradiţii.
Si îl așteaptă cu sufletul la gură , pe Moș Crăciun ... esența sărbătorii de iarna in sufletul copiilor.
Credincioșii nu uită ca în afară de cadouri și fericire , trebuie să ne bucurăm de nașterea
Mântuitorului nostrum Iisus . Cu toții dorim ca anul ce vine , sa fie mai bun , mai îmbelșugat , și cu
mai multă credință .
Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat
cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti
cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii. Şi,
cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Dar
mai mult decât atât, tradiţiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.
Ce-nseamnă Crăciunul?...înseamnă perdea de fulgi pufoşi, frumoşi, gingaşi ce mângâie
zâmbetul cald şi luminos de copil într-o albă zi de iarnă, flori de gheaţă la fereastra-mpodobită cu
miresme şi aripi de fluturi albi.
Ce-nseamnă Crăciunul?...derdeluş de catifea albă şi scânteietoare, tărâm de poveste unde
glasuri de copii, chipuri vesele şi-mbujorate gustă din dulceaţa dimineţilor de zahăr când, pe
sănioară, zboară-zboară aşa cum le şoptesc cântecelele copilăriei.Zâmbete calde de copii se
împletesc cu clinchete de clopoţei şi derdeluşul se umple de culoare, bucurie, chef de joacă cântec ş
hohote de veselie...săniuţe jucăuşe, oameni de zăpadă, bulgăraşi buclucaşi, un mic univers ce
pulsează de viaţă, în care copilul pluteşte şi intră încetul cu încetul în haina unor personaje de
poveste: Crăiasa Zăpezii, Renul lui Moş Crăciun, Zâna Iarna ,,Omuleţii de zăpadă.
Inseamnă vacanţă pentru copii, zile senine de iarnă pline de relaxare şi timp liber pentru jocuri,
clipe de neuitat în jurul bradului alături de cei dragi , nopţi minunate în căsuţa plină de căldură a
bunicilor, momente de veselie, nostalgia serilor dedicate poveştilor la gura sobei.E plăcut când ne
revedem după vacanţa de iarnă şi copilaşii împărtăşesc impresii din vacanţă; bunicii sunt mereu
prezenţi în istorioarele lor, şi sunt tare bucuroşi când îşi amintesc poveştile spuse de bunica despre
naşterea lui Iisus Hristos, despre obiceiuri şi tradiţii de iarnă, basmele atât de dragi ale copilăriei.
Ce-nseamnă Crăciunul?...înseamnă brăduţ împodobit cu mare bucurie, globuri, beteală,
îngeraşi, steluţe şi-un întreg alai de podoabe.Seara când se-mpodobeşte brăduţul e ca o poveste; în
casă e cald şi miroase a cozonaci;câtă bucurie în privirea celor mici când pun pe crenguţe podoabe
din mânuţele lor harnice şi-i cântă cu mult drag „ O brad frumos”, apoi aşază în vârf îngeraşul
protector sau steluţa.
46
ISTORIA COLINDATULUI
Profesor învățământ preșcolar: Brăguși Delia

Școala Gimnazială Ion C. Constantinescu
Grădinița cu Program Normal Ciocâltei
Colindele au fost cântate pentru prima oară în Europa cu mii de ani în urmă, dar ele aveau o
însemnătate diferită de cea pe care o îmbracă astăzi. Erau cântece păgâne, evocate în perioada
serbărilor Solstițiului de iarnă, pe care oamenii le celebrau dansând în jurul focurilor și
monumentelor de piatra.
Și pe teritoriul țarii noastre colindele au avut inițial un scop ritualic, acela de urare pentru
fertilitate și belșug. Obiceiul era legat de începutul noului an agrar ori de finalul său.
Un alt scop des întalnit al colindelor era și acela de alungare a spiritelor rele și de invocare a
sufletelor celor trecuți în neființă. Pe această cale, colindele urmaresc funcția sarbatorilor pagane ale
saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). In timp ânsă, semnificația inițială a colidelor a păstrat
numai atmosfera sărbatorească, de ceremonie și urare.
Colindele au caracterul unor cântece tradiționale, cu tente folclorice, urări epico-lirice, legate
de obiceiul precreștin ar datinei colindatului. Ele se cânta în preajma Sfintelor Sărbători ale
Crăciunului, având versiuni diferite, în funcție de regiuni și graiuri.
Astăzi, colinda a căpătat, mai degrabă, caracterul așa-numitelor "cântece de stea", obișnuite
de Căaciun și Bobotează, vizând în firul lor narativ Viflaimul, Irozii și subiectele creștine.
În România, precum și în alte țări de rit creștin răsăritean, unde închinarea magilor e
sarbatorită deodată cu Crăciunul, umblatul cu steaua are loc în seara de Crăciun, pe cand în țările cu
rituri apusene, unde închinarea magilor e sarbatorită de Bobotează, se umblă cu stea în ajunul
acestei sărbători. Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este "Jesus refulsit omnium", compus de
St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. De asemenea, colindele "O vino azi, Emanuel", scris în
secolul al XII-lea și "Cântecul Mariei", cântat mai ales în bisericile catolice și conceput în Evul
Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia dupa Luca, sunt doua dintre cele mai vechi cântece.
Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi obârşia în zorii constituirii
sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei,
totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină
şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în
care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia
Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.
Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt
al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor
creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.
În decursul istoriei noastre, colindele au circulat pe cale orală, adică prin viu grai, ele fiind
consemnate în scris şi notate muzical, mult mai târziu, îndeosebi pe filele cărţilor de strană, pe
ceasloave şi minee, dar strânse şi în colecţii de colinde şi predate de dascăli de biserici. Dar unde şi
cine anume a plămădit aceste frumoase colinde? Cu certitudine în sânul Bisericii-mamă a neamului
nostru au apărut aceste comori şi licăriri de lumină, fiind creaţia sfântă a poporului nostru, străbătut
de o negrăită sensibilitate şi de la începuturile sale, mărturisitor al credinţei creştine celei adevărate.
De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina
47
cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pace şi bucurie dumnezeiască. Cel mai des
cântate în spaţiul mioritic românesc, alături de doinele şi baladele bătrâneşti, colindele, prin forma
şi adevărurile de credinţă transmise într-o manieră simplă şi concentrată, plină de acurateţe literară
şi inocenţă spirituală, se găsesc pe buzele tuturor creştinilor ortodocşi, şi nu numai. Obiceiul de a
colinda a prins rădăcini şi la alte popoare, fiindcă prin colinde se exprimă iubirea şi recunoştinţa
tuturor creştinilor pentru darul dumnezeiec al Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu pentru
mântuirea noastră a tuturor. Pentru a da expresie şi căldură laudei şi mulţumirii aduse lui
Dumnezeu, colindele sunt cântate pe la casele oamenilor şi în biserici, începând de la sărbătoarea
Sfântului Andrei şi până la Bobotează. Dar ele nu se vorbesc, ci sunt cântate, fiindcă prin cântec sau
melos ele sunt menite să se adreseze deopotrivă minţii şi sufletului. Pe de o parte ne luminează
mintea, pe de alta, ne mişcă inima şi fac legătura dintre inimă şi minte. Totodată ele sunt punţi între
generaţiile prezentului şi ale trecutului şi exprimă legătura noastră cu Hristos şi Sfinţii Apostoli,
fapt exprimat foarte frumos în versurile unui colind: Azi cu strămoşii cânt în cor colindul sfânt şi
bun / tot moş era şi-n vremea lor bătrânul Moş Crăciun.
Bibliografie:
1. Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”, editura Compania 2007;
2. Narcisa Alexandru Stiuca-Sărbătoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii, Editura
Cartea de buzunar, 2005;
3. https://ziarullumina.ro/theologica/colindele-craciunului-traditie-sfanta-a-neamului-romanesc;
4. https://www.descopera.ro/.
TRANSMITEREA TRADIȚIILOR POPULARE PRIN ȘEZĂTORI
Profesor învățământ primar: Bucuroiu Daniela

C.N.I. ”Matei Basarab”, Rm. Vâlcea
Tânăra generație a început să piardă legăturile cu generațiile mai vechi și cu istoria

națională, se resimte o diluare a identității naționale și a sentimentului patriotic. Centenarul Marii
Uniri a fost o bună ocazie de a restabili legăturile cu istoria, de a-i învăța pe copiii noștri să
conștientizeze şi să respecte valorile democratice, cultural-istorice, simbolurile unității, toleranței,
bunei conviețuiri. Ne dorim ca acești copii să devină apărători ai valorilor neamului, să le
promoveze pe acestea în țară şi în afara ei, iar în acțiunile lor de zi cu zi, ca cetățeni ai României şi
ai Uniunii Europene, să fie exemple de urmat.
Dragostea pentru istoria şi cultura românească, dorinţa de a păstra peste veacuri valorile
istorice şi culturale ale poporului român, dar şi obligaţia morală de a transmite mai departe ceea ce
avem din străbuni, ne-au întărit convingerea că e necesar să acordăm o atenţie sporită activităţilor
de familiarizare a copiilor cu bogăţia spirituală moştenită de la strămoşii noştri – tradițiile și
obiceiurile populare.
O frumoasă tradiţie păstrată cu sfinţenie de bătrânii satului, pe care o scot la iveală din lada
de zestre mai ales în serile lungi de iarnă este şezătoarea, ce încă nu şi-a pierdut identitatea.
Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ dar şi distractiv, lumea satelor îmbinând în
mod plăcut lucrul cu distracţia. Erau locul în care se învăţau deprinderi practice dar se derulau şi
numeroase obiceiuri.
48
Şezătorile constituie un mijloc complex de educaţie deoarece îi familiarizează pe copii cu

unele elemente de folclor contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru tradiţiile populare, le
dezvoltă gustul pentru frumos, pentru armonie, le cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, spiritul de
echipă. Pe lângă acest lucru, au ocazia să-şi îmbogăţească vocabularul, căci în timp ce lucrează
învaţă cântece şi poezii, îmbinând utilul cu plăcutul. Şezătorile au rolul de a forma copiilor unele
trăsături morale, de a primi şi a transmite frumuseţea artei populare din generaţie în generaţie.
Pe parcursul săptămânii am abordat cu copii conținuturi care să-i familiarizeze cu tema propusă,
apoi am organizat la grădiniță o șezătoare. Motivul pentru care s-a desfăşurat această activitate a
izvorât din dorinţa de a le prezenta copiilor o modalitate de petrecere a timpului, în care munca se
îmbină cu distracţia – practică utilizată pe vremea când tehnologia nu era aşa avansată. Scopul
șezătorii este acela de a dezvolta dragostea față de arta populară, față de tradiții, obiceiuri, dansuri
populare, prin crearea unei stări de bună dispoziție, socializare, etc.
Scenariul zilei
Propun copiilor să petrecem o zi, aşa cum strămoşii noştri o făceau odinioară participând la
o şezătoare. Intrăm în sala de grupă decorată cu obiecte artizanale, de factură ţărănească: oale, căni
din lut, linguri din lemn, ştergare, coşuri împletite etc.,totul pentru a crea o atmosferă specifică
şezătorii de la sate, îmbrăcați în costume populare, îi înmânăm gazdei busuioc, după care ne aşezăm
cu toţii pe scăunele.
Ne întâmpină nana Floare. Gazda noastră ne va spune ce avem de lucru astăzi. În timp ce
fetele dapănă ghemele de aţă şi băieţii sfârnesc porumbul, vom realiza diferite jocuri. Din trăistuțe,
nana Floare va scoate cartonașe și ne va ruga să realizăm diverse sarcini didcatice: vor spune
ghicitori, proverbe și zicători, vor recita poezii, vor interpreta cântece populare sau colinde, vor
despărți cuvinte în silabe. Apoi, împărţiţi în patru grupe, se vor aşeza la măsuţe unde vor realiza
câteva obiecte de artizanat: linguri de lemn pictate, măşti populare, figurine din lut şi tablouri
realizate din materiale naturale (pănuși de porumb, boabe de porumb, semințe diverse, paie, etc). În
timp ce lucrează vom audia și vom interpreta cântece populare, vor recita poeziile învățate pe
această temă. Bineînțeles, la final vom gusta cu toții plăcintele rumenite la bucătărie.
Metodele utilizate pe parcursul desfăşurării activităţilor vor da posibilitatea fiecărui copil să
se manifeste, să acţioneze, să interacţioneze cu ceilalţi copii, să pună întrebări şi să afle răspunsuri.
OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Inv. Preșcolar Buzatu Doina

Șc. Gim. Nicolae Titulescu Caracal/G.P.P. Nr.3 Caracal, Jud. Olt
Poate cea mai frumoasă, mai iubită și așteptată sărbătoare este Crăciunul, celebrat de toată
lumea creștină pe 25 decembrie. Din punct de vedere religios, Crăciunul semnifică nașterea
Domnului nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis pe Pământ să ajute oamenii să devină
mai buni, mai credincioși, mai ingăduitori și responsabili, mai toleranți și răbdători.
Crăciunul este cea mai specială sărbătoare din an, încărcată de numeroase tradiții și
obiceiuri, pe care oamenii încă le păstrează cu mult drag, răspândindu-le mai departe,
următoarelor generații.
49
Una din cele mai răspândite obiceiuri românești este împodobirea bradului, acest arbore
fiind integrat în evenimentele importante din viața unui om, precum căsătoria. Acesta este
împodobit, de obicei în familie, în Ajunul Crăciunului, cu beteală, globuri și diverse ornamente
spectaculoase.
În zilele dinainte de sărbătoare, o tradiție deosebită care se păstrează în regiunile
românești este vestirea Nașterii Domnului, colindătorii mergând din casă, în casă să vestească
printr-o serie de cântece frumoase, numite colinde. Gazdele îi răsplăteasc pe colindători cu
prăjituri, protocale, nuci și bomboane.
Perioada Crăciunului şi Anului Nou este în satele Moldovei o veritabilă stagiune de teatru
folcloric, printre datinile prin care este întâmpinat noul an remarcându-se „Capra”, „Jocul
Ursului”, „Haiducii”, „Anul Nou” şi „Jienii”. Conceptul de „teatru popular” cuprinde producţii
dramatice populare precum jocurile cu măşti, teatrul de haiduci şi teatrul cu subiecte istorice. Cele
mai vechi jocuri cu măşti datează din vremea tracilor din nordul Dunării, care sărbătoareau prin
astfel de ritualuri solstiţiul de iarnă şi echinocţiile de primăvară şi de toamnă. Creştinismul a
încercat să combată jocurile cu măşti şi travestirile, interzicându-le încă de la Sinodul al VI-lea de
la Constantinopol, din anul 692, dar cu timpul, o parte din obiceiurile creştine au fost contaminate
de ritualuri precreştine. Tematica jocurilor cu măşti a evoluat de la faza ritual-spectaculară spre
spectacolul axat spre creaţia mimo-dramatică şi apoi spre cea fono-dramatică. „Capra”,
sau „Turca” ori „Brezaia”, este jocul cu cea mai mare pondere în cadrul spectacolelor cu măşti ale
Anului Nou, fiind întâlnit pe tot cuprinsul ţării, dar în special în Moldova, unde este mai f recvent
întâlnit şi are o mai mare varietate tipologică. De regulă, spectacolul cuprinde o parte
introductivă, descriptivă, în care se schiţează portretul măştii, urmată de moartea aparentă a
animalului şi reînvierea acestuia prin descântecul „Blojului”, numit în funcţie de zonă şi „Moşul”,
„Ciobanul” sau „Urâtul”. „Capra” a exercitat o puternică influenţă asupra tuturor jocurilor cu
măşti. De la formele cele mai simple, cu două-trei personaje, jocurile cu măşti au evoluat spre
forme mai complexe, de grup. Denumirile grupurilor de colindători provin de la măştile în jurul
cărora se constituie alaiurile, „Capra”, „Căiuţii”, „Ursarii”, „Arnăuţii” sau „Damele”.
„Jocul Ursului”, „Jocul Căiuţilor”, ceata „Pluguşorului”
Un alt alai tradiţional este „Jocul Ursului”, spectaculos prin ingenuitatea mişcărilor, prin
pofta de viaţă, prin amestecul de grotesc şi inocenţă. Tinerii din alai se îmbracă în cojoace
întoarse pe dos, iar pe faţă poartă o mască ce imită capul de urs. „Urşii” sunt însoţiţi de toboşari şi
de muzicanţi. Conducătorul lor este „Ursarul”, cel ce poartă în mână un ciomag şi „cântă”
strigările pe ritmul cărora joacă „urşii” şi „puii” lor, executând mai multe mişcări rituale, se urcă
pe ciomag, se tăvălesc, se prefac că sunt fără viaţă, se ridică şi se prind în horă, imitând
mormăitul şi paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. În sudul
Moldovei, este mai răspândită tradiţia „Pluguşorului”, ceata cu zurgălăi, buhai şi bici neavând o
costumaţie specială, cum e păstrată în datina din Bucovina.
Așadar, sărbătoarea Crăciunului este încărcată de numeroase obiceiuri și tradiții, care au
scopul de a apropia oamenii în această perioadă plină de bucurie și căldură.
Bibiografie:
http://azm.gov.ro/datini-traditii-si-obiceiuri-romanesti-in-luna-decembrie-3/, Centrul Județean pentru
Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt
50
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ-ACTIVITĂŢI DE VALORIFICARE

ÎN GRĂDINIŢĂ
Prof. Înv. Preşcolar Chera Alexandra Elena

Prof. Înv. Preşcolar Dinu Elena Camelia
G.P.N. Dobriceni, Stoeneşti, Jud.Vâlcea
Chiar dacă facem parte din marea familie a ţărilor europene nu trebuie să uităm ceea ce ne
deosebeşte ca naţiune de celelalte state şi ceea ce ne reprezintă: însemnele naţionale, portul popular,
limba dulce pe care o vorbim. Ziua Naţională a României aduce in prim plan nevoia de a trezi în
fiecare dintre noi mândria de a fi cetăţeni ai acestei ţări şi cunoaşterea identităţii naţionale de către
micii cetţeni ai României.
Aplecându-ne cu dragoste spre trecutul nostru, gândindu-ne cu respect la originea poporului
român născut creştin, trebuie să păstrăm cu sfinţenie obiceiurile păstrate din vremuri de demult, ca
nişte adevăraţi români. Să-i învăţăm pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în
care s-au născut, să-i învăţăm să iubească meleagurile natale, portul românesc şi pe români. Să le
sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc este datoria noastră
morală. Să-i ajutăm pe copii să înţeleagă imensitatea tezaurului nostru folcloric în care arta populară
românească este o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea
României.
Pornind de la aceste puternice argumente, grădiniţa noastră desfăşoară în fiecare an un
proiect tematic, în aşa fel încât să ducem mai departe aceste tradiţii care, parcă pe an ce trece, îşi
pierd din farmecul şi mireasma lor.
Principalele obiective ale proiectului „Noi suntem români” au vizat de fiecare dată fixarea şi
consolidarea semnificaţiei unor evenimente tradiţionale, religioase şi culturale, cunoaşterea unor
obiceiuri creştine şi specifice Sărbătorii Crăciunului, formarea virtuţilor creştine şi utilizarea
comportamentului moral religios, cunoşterea unor elemente de istorie, geografie, religie, care
defines portretul spiritual al poporului roman şi nu în ultimul rând, stimularea interesului parinţilor
copiilor prin implicarea directă şi indirectă în aceste activităţi.
Subtemele proiectului au fost : “România-i ţara mea!”, „Moş Nicolae, prietenul copiilor!”,
„Datini şi obiceiuri străbune”, „Vine Moş Crăciun!”.
În săptămâna dedicată Zilei Naţionale a României am desfăşurat activităţi prin care am
familiarizat copiii cu însemnele naţionale stema, steagul ( semnificaţia culorilor din drapelul
naţional, harta României, imnul naţional) şi am încercat să cultivăm atitudinea de respect faţă de
acestea. Am identificat împreună cu cei mici elemente locale specifice ţării noastre şi zonei în care
trăiesc. Am „trăit” împreună mândria de a fi român.
Legat de obiceiurile de iarnă, de venirea lui Moş Nicolae şi Moş Crăciun am trăit cu emoţie
acea perioadă mirifică, plină de încărcătură emoţională şi spirituală. Am punctat -aspecte legate de
sărbătoarea Crăciunului (naşterea si viaţa lui Iisus) şi am încercat să ne manifestăm admiraţie faţă
de tradiţiile si obiceiurile moştenite de la înaintaşii noştri.
Prin intermediul activităţilor extracurriculare copiii au perceput cu succes semnificaţia
datinilor: colindatul, sosirea lui Moş Crăciun, împodobirea bradului, Sorcova, Steaua, Pluguşorul.
Am implicat părinţii, membri ai comunităţii locale( preot, bibliotecar, primar) si astfel am trăit
împreună bucuria de lucra/ colinda împreună.
51
Acest proiect si implicit activităţile desfăşurate în grădiniţă şi în afara ei au dat ocazia

copiilor să trăiască nemijlocit stări afective pozitive, manifestând prietenie, toleranţă, armonie,
concomitent cu pregătirea unei atmosfere de sărbătoare.
Bibliografie:
Breban, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga, Mihaela, Metode interactive de
grup- Ghid metodic, Editura Arves, Piteşti, 2002;
Tăbîrcă, Mihaela, Manea, Alexandra, Dudnicov, Mariana, Suport didactic pentru aplicarea
curriculumului pentru educaţia timpurie, nivel II, Editura Delta Cart Educaţional, Călineşti, 2019
TRADIŢII DE IARNĂ
Prof. Înv. Preşcolar: Cioroianu Iuliana-Janina

Şcoala Gimnazială Nicolae Titulescu
Obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe

şi mituri străvechi, sunt de bună seamă, ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi
schimbarea anului.
Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii
specifice, care trimit spre vremuri demult apuse , dar ce se regăsesc, surprinzător, în
contemporaneitate.
În folclorul românesc, Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc
popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în
cete bine rânduite. Fiecare grup îşi alege un conducător numit de obicei „vătaf“ sau „jude“.
Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile
primite. Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă
să nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.
adunaţi în prag. Cântecele sunt întotdeauna însoţite de dansuri. După ce cântecele şi dansurile din
faţa casei s-au terminat, gazda îşi invită colindătorii în casă. Aici, înainte de aşezarea la masă pentru
ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde
în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere
colindătorilor. Colindatul începe în seara de Ajun, pe 24 decembrie, când copii, simboluri ale
purității, vestesc Nașterea Mântuitorului. Ei cântă colinde precum “În drum spre Viflaim”,
“Nașterea Domnului”, “Vestirea Păstorilor”, “Închinarea Păstorilor”, “Închinarea Magilor” și
“Pornirea Magilor după stea”.
De asemenea, în seara de Ajun colindătorii merg cu “Steaua” care vestește nașterea Lui
Iisus, călăuzindu-i pe cei trei magi către Betleem. .
Urare tradiţională la români in preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat scenariul ritualic al
unei invocări magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi
sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural,
mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi
52
caracterul de incantaţie magică. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai
optimistă, pe măsură ce se apropie de sfârşit.
Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte
cu hârtie roşie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma
părului. În loc de aceasta se poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se fac în
lemn doua scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe, cu pete negre, peste care se lipeşte
hârtia neagră cu încreţituri sau pielea cu păr. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe
ceafă are patru corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înşirate şiraguri de
mărgele. În dosul coarnelor se află o oglindă care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele
unde intră capra noaptea. În cele două fălci de sus ale capului, se pune falca de jos, care se mişcă în
jurul unui cui care nu se vede. Aceasta falcă este îmbrăcată la fel ca şi capul. Sub ceafă este o gaură
în care se pune un băţ lung de un cot, de care se ţine capra. De partea de dinaintea fălcii de jos se
află atârnat un clopoţel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă. Dacă această sârmă se lasă
slobodă, partea de dinaintea fălcii de jos atârnă şi astfel gura caprei se deschide. Dacă s-ar trage
scurt de sârmă, gura caprei s-ar închide printr-o clămpăneală seacă, de lemn.
Diferitele activităţi, prin care urmăresc să le fac cunoscute copiilor tradiţiile şi obiceiurile
strămoşeşti , creează atmosfera de voioşie, de optimism.
Bibliografie:
Folclorul literar al românilor, ed. Compania, 2007;
M. Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909;
M.Pop, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Ed. Minerva, Buc., 1976.
POVEȘTILE DIN SPATELE SIMBOLURILOR TRADIȚIONALE
Cîțu Mihaela – prof. consilier școlar,

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională - GPP Nord 1 Rm. Vâlcea
Literatura de specialitate oferă o gamă largă de informații cu privire la simbolurile folosite

de români pentru a-și decora hainele (iile, cămășile, casele, vasele etc.). Diverse înflorituri, culori,
simboluri, linii si imagini? Ce reprezintă toate aceste motive populare? Care este semnificația lor și
cât de profundă este? De ce se repetă și care este tiparul? Ele reprezintă de fapt întreaga moștenire
culturală a țăranului român. Este vorba despre un tot unitar de legende, povești, basme, fabule,
culori și înțelesuri. Ințelesuri profunde, simbolism ascuns. Este vorba de migală si fascinație,
originalitate si păstrarea tradiției. Iar unele motive coboară din preistorie. Ele spun multe despre
zona geografică, istoria, tradiția fiecărui grup. Aceste simboluri erau magice pentru strămoșii noștri,
Aceste simboluri sunt folosite nu doar în vestimentație (ie, cojoc, pieptar, camașă, itari) și obiecte
de podoabă (năframa, basma, batistă), ci și pe obiecte uzuale din gospodărie. Motivele variază
foarte mult de la flori, frunze, fructe la păsări, animale, figuri abstracte, elemente cosmice.
Simbolurile tradiționale cusute pe ii sau pe cămășile bărbătești sunt un alfabet care vorbește
atât despre înaintașii noștri cât și despre noi. Motivele si rostul lor s-au transmis din generație în
generație cu SFINȚENIE. Ce ne rămâne nouă - părinților, dascălilor - este să le adunăm cu GRIJĂ
și să-i învățăm pe copii să le deseneze în speranța că le vor duce mai departe cu RESPECT. Pentru
că ele aparțin poporului român, nimănui și tuturor.
53
Încă de la grădiniță – perioada în care copii fac primii ”pași” în scriere – consider că este
important să-i familiarizăm pe copii cu aceste simboluri tradiționale. Să le explicăm semnificația și
să le dăm prilejul să le exerseze în activitățile lor: să le modeleze, să le deseneze, picteze etc.
Și pentru că orice explicație oferită copilului preșcolar este mai ușor asimilată sub forma
unei povești, propun ca învățarea simbolurilor tradiționale să fie făcută însoțită de povestea
semnelor.
Semnele primordiale:
Povestea coloanei. Inălțarea spre Cer a obsedat omul în toată existența sa. Coloana
romboidală, în zig-zag, este semnul legăturii între Cer si Pământ. Poate că acest zig-zag este semnul
fulgerului, prin care Cerul a dăruit omului Focul. Sau poate cele două zig-zag-uri față în față se pot
întelege și ca două scărițe: una pentru a urca spre Cer, una pentru a ajunge pe Pământ; astfel, având
coloana, omul nu mai este izolat; el poate comunica cu tot Universul. Incă înainte de anii 10 000
îen, oamenii au gravat coloana pe os și pe corn; una dintre cele mai vechi reprezentări a fost găsită
într-o grotă din munți, în Mehedinți. Mai apoi, din coloană, oamenii au dezvoltat și alte simboluri:
rombul, unghiurile, scărițele, clepsidra.
Povestea rombului. După anii 10 000 îen, oamenii au domesticit plantele și animalele. Au
inventat ceramica, pentru că au avut surplus de hrană și au avut nevoie de vase. Pentru primii
agricultori, îndestularea, fertilitatea solului a fost vitală. Ei au reprezentat-o prin romb. Semnul
sacru al fertilitatii solului, a stat pretutindeni în centrul de interes al compozițiilor grafice; a fost
îmbogățit cu romburi concentrice sau umplut cu diverse hașuri cu linii oblice sau orizontale. In
timp, rombului i s-au adăugat mai multe elemente, explicații, detalieri.
Povestea unghiului. El este simbolul zeităților, dă sensul, semnul vieții îndestulate, sensul de
spre mai bine, sensul vieții.
Povestea segmentelor. Ca liniile pe un răboj, simbolizează mulțimea; numărul 2 - linii
gemene redau puterea perechii; 3 linii paralele amintesc cele 3 etape ale vieții: nașterea, cunoașterea
de sine, moartea; 4 linii paralele înseamnă abundența, și sunt semn al Zeiței Fertilității Pământului.
Când s-au folosit, alternate, linii mari și mici, s-a vorbit despre vechi și nou, despre mamă și fiică.
Povestea spiralei. Spirala este energia! Energia regenerativă, mișcarea universală, care se
găsește și în om. Pentru bogăția folosirii spiralelor, cultura Cucuteni va rămâne unică. Spirala plană,
cu volute multiple, împerecheate și îmbrățișate în lanț, a fost adaptată de femeile din cultura
Vadastra pentru a putea fi cusută pe rețeaua firelor și fibrelor textile. Astfel liniile curbe s-au
transformat către spirale unghiulare. Zeița Pasăre era și ea împodobită cu aceste spirale unghiulare.
Mai apoi, din spirale, au derivat și alte semne mistice vitale: "S"-urile, compuse din 2 volute opuse
si "coarnele berbecului, compuse din 2 volute în oglindă.
Povestea hasurilor. Înseamnă; apă, abundență, spor. Așezările de pe malul lacurilor sau ale
apelor linistite au avut liniile lor, paralele, drepte. Așezărilor de lângă râuri învolburate le corespund
liniile ondulate, chiar agitate. Atunci când alternau situațiile, alternau și liniile: drepte și ondulate.
Prezența liniilor amintește că viața nu era posibilă decât în prezența apei. Pentru primii agricultori,
liniile orizontale au fost intersectate cu linii oblice, pentru a desena o plasă, pentru a exprima un
mediu foarte fertil; abundență.
Povestea cercului. Cercul este simbolul regenerării, al mișcării fără de început și sfârșit.
In special în PreCucuteni, s-au folosit multe cercuri, cercuri concentrice, ca semn al regenerării,
asociat imaginii solare. De curând parcă, s-a descoperit faptul că oamenii culturii Cucuteni își
abandonau așezările, ardeau tot în urma lor și își reconstruiau o nouă așezare, de la zero. Acest
ritual îl repetau la cca 100 de ani. Dacă vedem 2 cercuri concentrice cu hașura între ele, acest
54
concept aminteste ca regenerarea este posibilă doar în prezența apei. Cercul, împreună cu spirala,
voluta și alte linii curbe, au fost considerate semne Cerești, reprezentând puterea Cerului asupra
vieții.
Derivate din coloană:

- clepsidra – a servit ca rol de legătură între alte diferite modele; dar când a fost element central, a
fost mereu îmbogățită și cu alte mesaje, în mijlocul ei;
- crucea în x;
- arcada simplă sau arcada protejând rombul.
Derivate din coloana – unghi:
- bradul și spicul - pomul simbol, folosit cu vârful în jos, descrescător, pentru ritualurile de trecere;
și spicul, aurit, îmbogățit cu paiete/mărgele și ridicat spre soare, în semn de recunoștință;
- crucea cu aripioare – dedicată zeiței pasăre;
- colții lupului – zimți ce împodobesc până și acum marginile textilelor ca să le apere de distrugere.
Derivate din coloana - romb:
- rombul cu laturi prelungite
(combinat cu intersecția segmentelelor-pereche,
înseamnă belșug)
- romburi intersectate
Derivate ale cultului solar:
Exemple de activități în care pot fi utilizate simbolurile pentru decorare:

55
- decorarea ouălor de Paște - Soarele, crucea, cerul înstelat, stelele, berbecul, taurul,
pasărea. Pentru că în fiecare an toate planetele se aliniază în formula asta fericită care
permite să vină primăvara și face posibilă viața pe pământ;
- decorarea iilor/cămășilor.
Bibliografie:
- Antonescu, Romulus – ”Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești”,
www.cimec.ro
- https://mythologica.ro
- http://semne-cusute.blogspot.com
SATUL, IZVOR AL TRADIȚIILOR ȘI OBICEIURILOR
Prof. Ciufu Nicoleta

G.P.P. Dumbrava Minunată
Omul a fost creat spre comuniune și de aceea el are în fi rea lui o scânteie ce aprinde dorința
de a-și căuta aproapele, de a fi lângă el, de a-l face fericit și de a se bucura împreună cu el. Această
comuniune a născut întotdeauna lucruri plăcute şi trainice ce au adus fericire în inimile oamenilor.
Satul românesc este cel mai bun exemplu ce poate fi dat pentru adevărata comuniune dintre mai
mulți oameni, care se bucură să fie împreună, să se ajute între ei în orice clipă și să înfăptuiască
lucruri frumoase de care să se mândrească, să se bucure autentic și pe care să le lase copiilor și
strămoșilor ca niște „daruri și mărgăritare de mult preț”. Acestea sunt nenumăratele obiceiuri și
tradiții românești care au luat ființă în inima satului și vor rămâne multe veacuri înscrise ca niște
comori în sufletul oamenilor conștienți de valorile poporului nostru. Cu adevărat, satul este un izvor
al obiceiurilor, menite să trezească în om cheful de viaţă și să aștearnă pe chipul său un zâmbet
luminos.
Pe uliţa satului, toţi sunt prieteni
Obieciurile sunt idei, simțiri și trăiri ale sătenilor care s-au transmis dintr-o generaţie într-
alta ca un testament nescris, ca un adevărat cod genetic spiritual, spre a fi înfăptuit pe mai departe.
Adunându-se unul lângă altul, fiecare obiecei și tradiție alcătuiesc salba neprețuită a satului,
împletită din osteneli şi bucurii perene.
Obiceiul a izvorât în sat, dar în același timp el este cel ce dă viață satului, cel ce îi ține pe
oameni uniți și înfrăţiţi pentru întreaga viaţă sau poate chiar mai mult. Pe uliţa satului, toţi sunt
prieteni. Se într-ajută unii pe alţii şi peste tot se creează o armonie netulburată şi sinceră, impregnată
de simplitate și spiritualitate.
Obiceiurile şi-au tras seva din duhul credinței
Ritmul vieții și conturul tuturor obiceiurilor este dat, în mai toate cazurile, de ritmul vieții
Bisericii. Biserica este mijlocul şi miezul satului. Datorită Bisericii, viața săteanului a căpătat un
ritm al bucuriei spiritualizate, care se răsfrânge în tradiții, obiceiuri, datini, întâmplări și trăiri
îndeobşte. Iubirea ce întrepătrunde viaţa duhovnicească s-a sălăşluit în viaţa săteanului aşa încât el
plânge fără deznădejde şi se bucură neostentativ, având mereu alături mila şi iubirea lui Dumnezeu.
56
Prin Biserică s-a aşezat armonia între oameni şi s-a trezit spiritul de comuniune. Astfel, obiceiurile
şi-au tras seva din duhul credinței, s-au frământat în covata satului şi s-au copt la flacăra iubirii
neîntrerupte dintre generaţii.
Numai de aceea, ţăranul român se găteşte cu hainele cele mai dragi în fiecare Duminică, în
ziua Învierii Domnului şi merge la Biserică cu toată familia şi cu toţi vecinii, de la mic la mare,
pentru a se întâlni cu Dumnezeu în rugăciune sinceră. În Biserică, rugăciunea simplă a ţăranului se
răsfrânge peste toţi cei dragi. Peste copii şi peste semeni. Peste animale şi roada pământului şi în
definitiv, pentru buna rânduială dintre toţi.
Un proces de „înnoire a vechiului”
După slujba de la Biserică, comuniunea este purtată mai departe în sat. Hora este cel mai
frumos obicei, care îi strânge pe toţi oamenii la un loc pentru a se bucura unul de prezența celuilalt.
Toţi sătenii sunt chemaţi să participe la acest joc al comuniunii şi nimeni nu este neglijat sau lăsat
deoparte. Țăranii se avântă în cântul veseliei şi se învârt într-un ritm atemporal, lăsând impresia că
universul întreg asistă şi se mişcă după tonul acestei întâmplări.
Cât de frumos era înainte! Din păcate, însă, astăzi cu toții asistăm la o continuă globarizare și la un
proces (indus și subtil) de „înnoire a vechiului”. Suntem prinşi într-un “miraj al noului”, iar bogăția
darurilor pe care le primim din vistieria satului se pierde și deseori cu greu mai aflăm despre
datinile și obiceiurile străvechi, care au stat chiar la baza acestui popor, la identitatea lui spirituală.
Astfel, în ritmul galopant al schimbării, satul a început să fie uitat, iar „omul recent” chiar îşi
însuşeşte o dezicere de vatra străbună, a prezenţei spiritului veșnic dăinuitor. Primul imbold al
tinerelor generaţii este acela de a zice: „satul era…”, dar acest tip de atitudine nu trebuie lăsată să
prindă rădăcini! Nu, nu e nevoie să gândim retrospectiv. Satul românesc continuă să existe în noi
toţi, în a căror inimi bat încă în ritmurile vremilor ce n-au apus cu totul.
Prof. Înv. Preșcolar: Cojocaru Simona-Maria

Grădinița cu Program Prelungit Traian
Nașterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, iar seara
de 24 decembrie este cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea Crăciunului
datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci
pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Mulți istorici ai religiei sunt însă de
părere că Nașterea Domnului ar fi avut loc spre sfârșitul iernii. De altfel, există unele discrepanțe
între datele la care se sărbătorește Crăciunul: creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7
ianuarie, după calendarul Iulian, care este decalat cu 13 zile față de cel oficial.
Tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an. Cei mici îl așteaptă pe Moș Crăciun
cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile
înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde.
Există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun, transmise din generație în generație. În satele din
Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-dimineață, aprind focul în sobă și ațâță
jarul cu ajutorul unui vreasc, în timp ce rostesc o urare de Crăciun: "Bună dimineața lui Ajun! /C-a
57
venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței,
oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă. La anul și la mulți ani!”.
Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Craciun este mersul cu colindul. În prima zi de
Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui
Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte
de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.
În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. Ei sunt primiți de gazde și cinstiți
cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și vin.
Un alt obicei popular este atârnarea unei crenguțe de vâsc în case. Vâscul apare în mai multe
culturi, iar originea sa nu este cunoscută. De exemplu, poparele scandinave credeau că vâscul o
reprezintă pe zeița dragostei, Friga, și că acele cupluri care se sărută sub vâsc vor fi împreună toată
viața. În tradiția creștin-ortodoxă, se spune că acela care pune vâsc în casă va avea un an
îmbelșugat, fericire și pace în familie.
De asemenea, în ziua de Ajun, cei care voiau să afle cum vor sta cu sănătatea în anul care
urmează tăiau pe jumătate un măr. Dacă fructul avea viermi la interior, credința era că omul va fi
urmărit de boală. Un măr putred însă anunța moartea.
Gospodinele știu că toata casa trebuie curățată lună înainte de Ajun, când nu mai au voie să
dea cu mătura, pentru că o veche superstiție spune că așa se alungă norocul din casă. Iar creștinii nu
au voie să bea rachiu în Ajunul Craciunului.
La Mărișel, o localitate de lângă Cluj, un obicei străvechi de Crăciun este atât de frumos
încât a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Aici, în inima munților Apuseni, toate tradițiile sunt
păstrate cu sfințenie. Există un obicei străvechi numit „Junii Măriselului”: un grup de 10 tineri
necăsătoriţi, care în fiecare an vin la biserica din sat, după care ies în faţa lăcașului de cult, dansează
şi colindă. La un moment dat, junii, le invită la dans pe fetele care nu sunt căsătorite.
O altă tradiție importantă este chiar masa de Crăciun. În data de 25 decembrie ia sfârșit
postul Crăciunului, care durează aproximativ șase săptămâni. În această zi, oamenii se pot desfăta
cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, lebăr, sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri,
salate, cârnați sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea bucatelor de Craciun este proaspătă,
întrucât de Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului.
Ajunul Crăciunului reprezintă un moment deosebit, care se petrece alături de cei dragi.
Acum se împodobește celebrul brad de Crăciun și se fac ultimele pregătiri pentru ziua ce va urma.
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj
dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de
fiecare generație, ca moștenire spirituală, spre dăinuire în veacul veacurilor.
Obiceiul colindatului are și menirea de a ne atrage atenția că este necesară pregătirea sufletească și
trupească pentru ca Hristos să Se nască tainic în fiecare dintre noi. Colindele ne descoperă că
Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc.
Bibliografie:
1. www.travelguideromania.com
2. www.digi24.ro
58
EXPLORAREA MEDIULUI – PRILEJ DE CUNOAȘTERE

A TRADIȚIILOR ȘI OBICEIURILOR DE IARNĂ
Prof. înv. primar Comăneci Titina

Liceul Sanitar ,,Antim Ivireanu’’ Râmnicu Vâlcea
Disciplina Matematică şi explorarea mediului oferă elevilor din clasele primare prilejul
manifestării curiozităţii pentru observarea unor fenomene, procese, structuri repetitive simple din
mediul familial şi identificarea unor regularităţi verificate prin experimente şi observaţii proprii.
Anotimpul iarna este una dintre ocaziile pe care le au copiii în a descoperi realitatea şi
pentru a verifica unele dintre credinţele populare. În acest sens am alcătuit un inventar de informaţii
provenite din folclorul românesc şi am organizat activităţi de observare şi consemnare a datelor
privind aceste ,,sfaturi din bătrâni’’.
Am ales câteva dintre fenomenele ce au fost urmărite de-a lungul a trei ierni.
Starea vremii:
- Când se strâng multe ciori lângă sat, iarna este grea.
- Când iarna vrăbiile caută loc de aciuare pe sub streaşina casei, va fi ger.
- Când ciripesc vrăbiile cu grămăda, atunci e iarnă grea; când piţigoiul vine la fereastră, peste
zece cincisprezece zile cade zăpada mare;
- Când pisica se linge pe bot şi se spală uitându se la uşă, gerul dă în moină, dar dacă se uită spre
sobă, va da ger mare;
- Se crede că, dacă iarna- i geroasă, vara va fi călduroasă
- Sunt semne de iarnă uşoară când înfloresc pomii iarna.
Împreună cu elevii am organizat colectivul clasei în şase echipe (câte una pentru fiecare
fenomen) care au consemnat observaţii cu privire la aspectele urmărite.În afara ideilor scrise elevii,
mai ales în clasa pregătitorae, au realizat desene sugestive sau au folosit aparatul foto pentru
realizarea unor instantanee. În urma celor consemnate, la finalul celui de al treilea an , fiecare
echipă a prezentat dosarul cu datele, informaţiile şi dovezile strânse şi propriile concluzii.
Constatările despre aceste ,,semne ale vremii’’ au fost consemnate de fiecare echipă, iar
concluziile au întărit ideea că, de-a lungul veacurilor, poporul român a fost un foarte fin observator
al naturii, că prin transmiterea din generaţie în generaţie a unor ,,sfaturi’’ ţăranii au înţeles
fenomenele naturii şi au folosit aceste informaţii în viaţa de zi cu zi.
Activitatea echipelor a fost atent supravegheată de învăţătoare, care a activizat permanent
participarea şi implicarea fiecărui elev, a încurajat demersul cognitiv al tuturor, a pus la dispoziţia
lor suport logistic (aparat foto, caiete de observaţii, tabele, caiete de desen, creioane colorate etc.)
Tot în acest interval au fost descoperite de copii şi alte aspecte legate de ,,calendarul
poporului român’’ cu privire la anotimpul iarna. Dintre acestea pot fi menţionate câteva semne de
prosperitate cum ar fi acela că după o iarnă grea urmează un an bogat, că dacă iarna are multă
zăpadă, se face grâu mult, că primul tunet din an anunţă venirea primăverii ş.a.
De asemenea elevii au aflat de la bunici poveşti în care soarele se luptă cu noaptea, de aceea
zilele sunt mai scurte şi nopţile mai lungi, iar pentru că soarele răsare mai târziu nu poate dezgheţa
pământul. Aceste activităţi au avut ca scop păstrarea şi transmiterea în continuare a înţelepciunii
populare, cunoaşterea şi aprecierea fondului cultural popular, respectul faţă de identitatea şi
apartenenţa naţională a elevilor.
59
Acest proiect a putut fi realizat şi pentru că mediul în care funcţionează şcoala este foarte
aproape de cel rural, majoritatea copiilor locuiesc în case, părinţii lor se ocupă şi cu munci agricole,
iar bunicii lor au fost o importantă resursă umană .
DATINI, OBICEIURI ŞI TRADIȚII DE CRĂCIUN, MERSUL CU CAPRA
Prof. Costoiu Andreea Augustina,

Grădinița cu P.P. nr. 29, Sibiu
Datinile și tradițiile de iarnă românești eclipsează tot ce am împrumutat de-a lungul timpului
prin valențele mistice și profunda legătură ce o au cu sufletul fiecărei părți a țării.
Moldova și Bucovina sunt cunoscute pentru obiceiul de a merge cu Capra, în timp ce în
Hunedoara aceasta devine cerb, țurcă în Ardeal și boriță în Transilvania. Muntenia și Oltenia o
numesc brezaia, evocând înfățișarea colorată a măștii purtate de colindători în timpul dansului
ritual. Capra este confecționată dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, decorat după
fiecare obicei, și învelit, în general, în bucăți de material sau hârtie colorată. Între Crăciun și Anul
Nou, datina spune că acest dans plin de vitalitate și marcat de strigăte ascuțite, este menit să sperie
nenorocul și să arate că oamenii prețuiesc sărbătorile. Istoricii spun că aceste manifestații definite
de măștile animale sunt rămășițe ale obiceiurilor arhaice, păgâne, închinate morții și renașterii
divinității, o metaforă pentru sfârșitul vechiului an și începutul celui nou.
Iată cum descrie, mai jos, Tudor Pamfile, ”Capra”, în clasicul său studiu despre obiceiurile
de Crăciun: „Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se
învelește cu hârtie roșie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată și încrețită în
forma părului. În loc de aceasta se poate lipi și o piele subțire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se fac
în lemn două scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe, cu pete negre, peste care se
lipește hârtia neagră cu încrețituri sau pielea cu păr. În loc de urechi, capra are înțepenite în scăfârlie
două găvane de lingură. Pe ceafă are patru cornițe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se
află înșirate șiraguri de mărgele sau hurmuzi. În dosul coarnelor se află înțepenită o oglindă care
răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea. În cele două fălci de sus
ale scăfârliei, se pune falca de jos, care se mișcă în jurul unui cui care nu se vede. Această falcă este
îmbrăcată la fel ca scăfârlia. Sub ceafă este o gaură în care se înțepenește un băț lung de un cot, de
care se ține capra. De partea de dinaintea fălcii de jos se află atârnat un clopoțel, iar de partea de
dinapoi se află legată o sârmă. Atât bățul, cât și sârma sunt acoperite cu un sac de formă tronconică,
de pânză groasă de sac, care, spre a sta umflată și a acoperi pe cel care va ține capra de băț, va
clămpăni-o și va juca-o, are legate pe dinăuntru niște cercuri de sârmă sau de lemn”.
Acest obicei mă încânta în copilărie, de câte ori auzeam zarva produsă de strigătele și
muzica cetei, ieșeam încantată la geamul apartamentului și priveam Capra din depărtare până
ajungea in dreptul geamului apartamentului, iar atunci mândră, aruncam bănuții pregătiți de mama,
de îndată ce mă vedea urcată pe scăunel la geam. Le povestesc cu mare drag copiilor de acest obicei
și ei par la fel de încântați pe cu eram și eu în copilărie. Cu fiecare Crăciun care trece și aud Capra
trecând, mă bucur că încă mai sunt oameni care duc tradițiile mai departe.
Bibliografie:
www. Iutta.ro, Sărbătorile la Romani de Tudor Pamfile, colecția Mythos, an publicare 2018
60
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ- “SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Prof: Cozma Alina

Prof: Lenta Olga
G.P.P.„Prichindel” Suceava
La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet .Amintirea

De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel mai important
este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii au
adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara
Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin
sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă .
Pentru a aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.
nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfantul Nicolae mosteneşte la
moartea ambilor părinti, toată averea familiei pe care se hotaraşte să o folosească în scopuri
umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al călătorilor, al
comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi mireselor. Legenda istoriei lui
Moş Nicolae vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea marita din cauza
situaţiei financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis să-l
ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una
dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a
urmarit la cea de-a treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat
drumul săculeţului prin hornul casei
în nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor atarnaţi la gura sobelor şi a
şemineelor în care se primeau cadourile.
61
gura cu apă.
În Ajunul Crăciunului nu e bine sa te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci
buboaie peste an.Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep
pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc
mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne
ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc,
brebenoc. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
Se crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.
La cele trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi
bani de argint şi vei fi bănos.
Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are
întâietate în această seară, ci bucatele.
Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos
în toate.
Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în
hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole
albă.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă
cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
62
Cristbaum.
XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-
Bibliografie
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.
Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura
TRADIȚII ÎN ROMÂNIA
Prof. Dăncău Monica-Adriana

Șc.Gim. ,,Anton Pann,, Rm.Vâlcea, Jud.Vâlcea
Știm cu toții că România este o țară bogată în tradiții și superstiții. Iar dacă pe unele le știi
din orașe, tradițiile și obiceiurile vechi, ale căror frumusețe impresionează turiștii străini, pot fi pot
fi descoperite în mediul rural, în zone îndepărtate ale țării. Iată unde și ce poți experimenta într-o
vacanță de Crăciun în România. În ajunul Crăciunului, în regiunea montană a Banatului, lumina nu
se scoate afară din case, pentru ca anul ce vine să fie luminos și prosper. În seara de ajun, toată
familia împodobește bradul cu dulciuri și prăjiturele. Un cârnat și o sticlă de brandy sunt așezate
sub copac drept daruri pentru Moș Crăciun. Iar lângă acestea se așază semințe și iarbă uscată pentru
renul Moșului. Seara, se așteaptă colindătorii. Tradițiile încep la lăsarea serii, când tinerii își pun
măști (numite Bloji), care să le acopere fețele și se separă în grupuri de fete și grupuri de băieți.
Fetele poartă măști de bărbați, iar băieții poartă măști de femei și încep să colindă satul. Se adună în
mai multe case și încep să danseze. În timpul dansului, persoanele mascate sărută perechea aleasă.
La miezul nopții, tineri și vârstnici deopotrivă se îmbrăcă în costume folclorice și merg la colindat
prin sat. Oamenii îi primesc în curți și le oferă nuci, mere, prăjituri, cârnați, brandy sau vin. Băutura
este strânsă de liderul colindătorilor, care poartă o mască pentru a împiedica să fie recunoscut.
Copiii mai mici colindă dimineața. O destinație frumoasă pentru experiențe de Crăciun în
România, cu adevărat memorabile. În Transilvania, pregătirile de Crăciun încep din 15 noiembrie –
prima zi din Postul Crăciunului. Este ziua în care toate muncile agricole s-au încheiat, oamenii nu
mai consumă carne și femeile se întâlnesc în grupuri, ca să coasă haine de sărbătoare. În ajun,
colindătorii încep să apară. Primii care bat la ușa caselor sunt copiii mici, fredonând colinde și
spunându-și dorințele de Crăciun. Seara vin copiii de școală, care cântă la ferestre și primesc nuci și
prăjituri, iar ultimii sunt tinerii. Aceștia sunt primiți cu brațele deschise de familiile cu fiice mari,
potrivite pentru căsătorie. Pentru a nu dezamăgi gazdele, aceștia învață colindele de Crăciun în
63
România cu un an în avans. Fiecare grup are un membru responsabil cu strângerea vinului într-un
bidon și altul pentru strângerea cadourilor. În Transilvania, există și tradiția ritualului „capra”. Un
colind la care participă tineri căsătoriți: un tânăr îmbrăcat în costum de capră, care organizează
trucuri și momente comice în casele gazdelor. În Maramureș, tradițiile de Crăciun sunt un pic
diferite față de restul tradițiilor de Crăciun în România. Ele sunt, de fapt, o îmbinate de ritualiuri
creștine și păgâne. Aici, se organizează „dansul bătrânilor” - gazdele sunt vizitate de colindători
„bătrâni”, care le urează sănătate și fericire. Toți colindătorii, indiferent de vârstă, primesc mere,
fructe cu coajă lemnoasă și un o prăjitură ce simbolizează soarele. În ziua de Crăciun nu se spală
haine și nu se împrumută bani. Animalele primesc multă hrană și, în funcție de partea în care se
așază, iarna va fi blândă (pe dreapta) sau lungă și rece (pe stânga). În ziua de Crăciun în România și
în Maramureș, toate casele trebuie să aibă un brad împodobit, să fie curate și cu mese îmbelșugate.
În Maramureș, bradul se împodobește întotdeauna cu mere, nuci și fasole uscată. De asemenea, în
noaptea de Crăciun, focul aragazului nu trebuie să ardă. Astfel, bărbatul casei pune în sobă o
buturugă mare, numită și buturuga de Crăciun. Tot în regiunea Moldovei, Crăciunul este o
sărbătoare extrem de importantă, iar majoritatea tradițiilor are loc în Ajun. Principala tradiție este,
de fapt, un ritual de protejare a animalelor, a gospodăriilor și a livezilor. Femeile au casa lună,
prăjiturelele sunt coapte, iar bărbații au înapoiat tot ce au împrumutat. Tot în Ajun, femeile coc o
prăjitură în formă de 8, care trebuie afumată în primăvară și așezată între coarnele boilor ce
urmează să lucreze pe câmp. Pe masa de Crăciun trebuie să se regăsească 12 feluri de mâncare,
multe dintre ele pe bază de carne de porc. Animal ce este sacrificat cu câteva zile înainte. Nimeni nu
mănâncă până când preotul nu binecuvântează mâncarea. Tot în Ajun, colindătorii își fac apariția,
bucurând sătenii cu blândele melodii de Crăciun în România. Printre cei care dau startul colindelor
se află preotul și profesorul școlar, apoi rude și familii. Bucovinenii cred că toate colindele sunt
menite să facă dracii să dispară, pentru ca satul să fie curat de Crăciun. De asemenea, ei lasă ușile
caselor deschise pentru a primi colindătorii așa cum se cuvine. În ziua de Crăciun, sunt colindătorii
sunt tineri căsătoriți, adulți și bătrâni, care merg împreună cu prietenii și rudele lor. În Bucovina –
una dintre puținele locuri de Crăciun în România – încă se mai vine cu steaua. Un ritual care anunță
oamenii de nașterea lui Hristos. În regiunea Oltenia, tradițiile de Crăciun îi țintesc mai mult pe
tinerii necăsătoriți. Mai exact, pe tinerele cu vârste potrivite de măritiș. Au ritualuri legate de
curățare și de ghicire a viitorului soț. În Ajunul Crăciunului, există ritualul de preluarea focului. Un
ritual în care toți membrii familiei, indiferent de vârstă, iau focul cu o ramură și spun câteva versuri
destinate să protejeze gospodăria de boli și să aducă un An Nou bogat și prosper. Uneori,
colindătorii sunt invitați să facă același lucru. Tot în ziua Crăciunului, se adună gunoaiele din curtea
casei, pentru ca găina să depună multe ouă și să aibă mulți pui în anul ce vine. Colindătorii primesc
covrigei, mere, pere, semințe, un vas special de cereale, pregătit în memoria morții numite „coliva”,
brandy și vin fiert. Sunt obiceiuri frumoase, pe care n-ai cum să le întâlnești în marile orașe ale țării.
Bibliografie:
1.Bîrlea, Ovidiu. Folclor românesc I, 1981, București,
2.Ghinoiu, Ion. Panteonul românesc. Dicționar, 2001, București,
3.Pop, Mihai. Obiceiuri tradiționale românești, 1976, București,
64
COLINDELE DE CRĂCIUN
Prof. Deaconu Carmen

Prof. Nicolaescu Luminița
GPP Nr1 Căsuța Piticilor, Horezu
Dintre obiceiurile româneşti, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea

Crăciunului este colindul de Crăciun. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele
oamenilor cântând ”Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci,
covrigi, colaci, mere sau bani. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să
fie îmbrăcaţi în costume populare.
Colindele de Crăciun
Colindele de Crăciun sunt religioase şi laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (În
drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor
după stea, Închinarea Magilor) şi colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae,
Sf. Ion).
În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este
preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ‘Steaua sus răsare’, ‘În oraşul Vifleem’,
sau ‘Trei crai de la Răsărit’.
Colindele laice (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le
cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de
flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de
marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.
Umblatul cu Steaua de Crăciun
Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua.
Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe
magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O,
ce veste minunată”, ” În oraşul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la
alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în
numeroase ediţii.Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică
naşterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu
măşti. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod,
pruncul Iisus, magii.
Umblatul cu capra de Crăciun
Umblatul cu capra este un obicei de Crăciun ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la
Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta — cerb în Hunedoara, capra sau
ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia capra e denumită brezaia.
Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă cu nelipsiţii lăutari care acompaniază dansul caprei, care
sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se
remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul
caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renaşterii divinităţii.
Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de uşă sau de
fereastră.Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii
ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii
Domnului: ”Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin
65
colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un

Dumnezeu nou născut”. Refrenul ”Florile dalbe”, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai
o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent
cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.
Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca şi folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului
calităţi atribuite plantei: energie şi vigoare şi este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de
AnulNou.După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind
pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci,
nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin
bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul
”cel mare”, adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei.Primul dar oferit
colindătorilor este colacul, semn al belşugului. Cel care conduce grupul de colindători mulţumeşte
gazdei pentru daruri.
Tradiţii de Crăciun din Ardeal
În Transilvania, în dimineaţa de Ajun copiii, în grupuri de opt, nouă, se adună într-un capăt
de sat şi pornesc în alai. Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai
întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele. Se consideră că este bine să intre în casă întâi parte
bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le aruncă un coş cu mere. Femeile aruncă un fel de
colăcei numiţi colindreţi şi fructe (mere). La vărsarea fructelor copiii se întrec să le adune. Numele
obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiaşi judeţ (”Codrea” la Pianul de Jos, ”Bună dimineaţa la Moş
Ajun”, la Pianul de Sus, judeţul Alba).
Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. O
singură ceată pe sat. Îşi aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai înveţe colinde. În
frunte merge vătaful mare, mai isteţ şi dintr-o familie înstărită, ales doar pentru sărbătorile de iarnă.
Vătaful mare ţine evidenţa câştigurilor şi conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuieşte pe
vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.Primul colind se cântă acasă la preot să dezlege
postul.Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în faţa unei case, colindătorii cântă la
fereastră, după care gazda îi pofteşte în casă. Şeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiţi Feciorii
de Crăciun. După ce cântă trei, patru colinde la uşă, cântau: ”Primeşte-ne gazdă-n casă/Şi pune
colac pe masă/Lângă colac şi cârnaţi/Şi-o litră de vinars”. Dacă până la terminarea colindului gazda
nu deschide uşa, înseamnă că nu te primeşte. Atunci strigă colindătorii: ”Bureţi pe pereţi”.
A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiţi cu năframe şi
panglici tricolore şi merg la casele fetelor şi feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu
muzica la biserică, unde se adună toţi tinerii la joc. În a patra zi se ”îngroapă” Crăciunul şi sunt
chemate iarăşi fetele
Bibliografie:
1.Mică enciclopedie de tradiţii româneşti,Ion Ghinoiu, Ed.Enciclopedică, 2001
2. Sărbători şi obiceiuri , C.Brăiloiu,Ed. Enciclopedică, 2002
3.Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, M.Mitroi, Ed. Autorul,2004
66
Prof. înv. preșcolar Deaconu Elena

G.P.N. Berislăvești, Jud. Vâlcea
Tradițiile și obiceiurile populare sunt elemente ce definesc un popor, oferindu-i identitate, de

aceea ele trebuiesc cunoscute, conservate și protejate. Tradiția este de fapt, o legătură între trecut și
prezent și exprimă moștenirea de obiceiuri și norme de comportament, specifice unui popor, este
cartea de vizită a unei nații, conștiința de sine, memoria lui socială.
Tradiția este întâlnită în toate sferele vieții: artă, cultură, morală, psihologia socială,
artizanat, de aceea societatea în care trăim este obligată să nu-și lase semenii să uite datinile sau
obiceiurile strămoșești.
Ca educatori avem datoria morală să-i învățăm pe copii să iubească locurile natale, portul
românesc și pe români, să prețuiască și să respecte obiceiurile si tradițiile zonei în care s-au născut,
practic să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identității neamului românesc, fără de
care nu am mai putea ști cine suntem de fapt noi, românii pe acest pamânt.
Evenimentele într-un an școlar încep cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, urmată de cea a
Crăciunului, a Anului Nou, a Bobotezei, a Sfintelor Paști și a altor obiceiuri locale, ce se fac
cunoscute copiilor prin intermediul familiei, a reprezentanților bisericii sau ai altor invitați ce
participă ca parteneri în grădiniță.
La români, sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbători de suflet.
Amintirea copilăriei ne revine puternic în suflet și în minte: zăpezi bogate, oameni de omăt,
pârtii pentru săniuțe, colinde și clinchete de clopoței, miros proaspăt de brad și de cozonaci,
nerăbdarea așteptării darurilor.
Toate acestea creează în sânul unei familii o atmosferă de liniște, împlinire, iubire, credință.
La această vârstă tradițiile sunt greu de înțeles, de aceea, noi, educatoarele încercăm să
transmitem din generație în generație, portul, graiul, obiceiurile și datinile, așa cum le-am moștenit
de la străbuni folosind diferite ocazii: vizitarea unor muzee etnografice, vizionarea unor spectacole
de folclor, lecturarea unor opere din literatura populară, prezentarea de obiecte de artă populară și
nu în ultimul rând interpretarea unor roluri.
O ocazie eficientă de valorificare a tradițiilor populare și a obiceiurilor românești o
constituie serbările.
Ele sunt un izvor de bucurii și satisfacții ce creează copiilor o stare de bună dispoziție,
favorabilă atât dezvoltării psiho-fizice cât și estetice. Serbarea ”Bradului de Crăciun” cuprinde
întotdeauna colinde, scenete legate de nașterea lui Iisus, dansuri populare, dansul caprei sau al
căluților, plugușorul sau sorcova.
Copiii interpretează diferite roluri: solist vocal, dansator, povestitor, creator de obiecte
artizanale, formându-și sau perfecționându-și o serie de abilități artistice.
reușim să înfrumusețăm viața copiilor, îi ajutăm să cunoască tradițiile românești și rolul important
pe care-l au în viața oamenilor din cele mai vechi timpuri sau modul în care aceste tradiții au dăinuit
peste timp.
Formele de prezentare a evenimentelor pot fi diverse: șezători în care copiii cunosc
îndeletnicirile bunicilor și în care sunt inserate zicători, strigături, doine sau dansuri populare,
obiceiuri populare, scenete cu teme religioase-Nașterea, Învierea ș.a.
67
La acestea, un rol important îl au chiar bunicii sau părinții care, pe lângă aportul adus la
amenajarea spațiului cu obiecte populare vechi, pot participa direct, având propriul rol: interpret,
instrumentist, olar, țesător.
Prin conținutul serbărilor îi ajutăm pe copii să înțeleagă mesajul și conținutul acestor
obiceiuri populare, adaptându-le particularităților de vârstă și aptitudinilor artistice individuale.
Cu acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, a dansului, a poeziei, a
poveștilor, a glumelor, a proverbelor, a zicătorilor, a tuturor evenimentelor tradiționale.
Costumele populare – ia și fota, brâiele, opincile, cămașa și ițarii sunt pregătite pentru
spectacolul mult așteptat.
De asemenea, atmosfera de sărbătoare din sala de festivități prin ornarea și decorarea cu
elemente specifice sărbătorii constituie un alt prilej de bucurie pentru copii, ei descoperind tradițiile
și obiceiurile practicate în timpuri străvechi, simt și prețuiesc frumusețea acestora.
Dansurile populare sunt un mijloc puternic de a trezi în sufletul copiilor dragostea pentru
plaiul natal, îi familiarizează pe aceștia cu melodiile populare românești de joc specifice zonei
natale. Copiii îndrăgesc dansul popular pentru ritm, dar și pentru simțire și îl învață cu plăcere,
imitându-i pe cei mari. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă copiii învață colinde, adevărate comori de
simțire, de gingășie sufletească, și nu în ultimul rând, de frumusețe literară.
Dacă jocul și cântecul nu este trăit, nu poate pune în rezonanță corzile sufletești ale ființei
umane. Când priviți o serbare cu obiceiuri străvechi ale românilor, cu cântece si dansuri populare,
gândiți-vă că priviți un moment oglinda și sufletul acestui popor, ce a considerat păstrarea tradiției o
datorie și o onoare.
Moștenirea pe care am primit-o trebuie dusă mai departe de preșcolarii pe care-i educăm
pentru că un popor trăiește prin ceea ce lasă fiilor săi.
Este bine să cunoaștem și să transmitem copiilor măcar un strop din ceea ce a creat omul
simplu de la țară cu iscusința minții și cu căldura sufletului său.
Înv. Deaconescu Mihaela

Școala Gimnazială Budești
În nici un alt anotimp , nu suntem mai deschiși unul către celălalt ca iarna, nu ne bucurăm
mai mult , nu râdem mai mult, nu suntem mai apropiați unii cu alții, și de spiritualitate.
Sărbătorile din acest anotimp sunt toate legate de cel mai frumos eveniment: Nașterea Domnului
Iisus Hristos.
Nașterea este un moment de bucurie, de speranță, de binecuvântare, iar noi creștinii,
încercăm să păstrăm cu strășnicie , toate acele tradiții, ce ne definesc ca popor, tradiții ce
dăinuie din moși strămoși.
Luna decembrie, vine cu sărbătoarea mult așteptată de copii și de toți cu suflet de copil, a
Sfântului Nicolae. Toți așteptăm cu nerăbdare dimineața de 6 decembrie să vedem dacă Moșul a
lăsat ceva în ghetuțele puse de cu seară.
68
Moș Nicolae pune , de obicei, în ghetuțe dulciuri, și ,dacă nu ai fost cuminte peste an , îți aduce
și o nuielușă.
Cu pași repezi se apropie Crăciunul , cea mai importantă sărbătoare a creștinilor celebrată
în toată țara noastră. În toată această perioadă se cântă colinde, cântece, cu care copiii, tineriii sau
adulțiii întâmpină venirea lui Hristos pe pământ.
Copiii vestesc venirea Crăciunului mergând cu: ,, Sorcova”, ,,Plugușorul”, ,,Capra”,
,,Steaua” și cântând colinde: ,, Steaua sus răsare”, ,, Am plecat să colindăm”, ,,Astăzi s-a născut
Hristos”, ,, Trei păstori ”, ,,O ce veste minunată”, ,,Colindița”și ,, Bună dimineața la Moș Ajun!”
Colindele țin până pe 6 ianuarie de Bobotează , când se încheie sărbătorile de iarnă.
Sărbătorile de iarnă vin cu tradiții și obiceiuri din moși strămoși sau adoptate , cu cadouri
puse sub bradul de Crăciun, cu colinde , cu miros de cozonaci sau alte bunătăți gătite de
doamnele gospodine.
Aceste sărbători nu trebuie decât să ne bucure și să ne facă să dorim să păstrăm cu
strășnicie tradițiile populare deoarece sunt semne importante ale existenței noastre.
MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Profesor învățământ preșcolar Decă Daniela

Șc. Gimn. ”Nicolae Titulescu” Caracal
Iarna este anotimpul magic plin de imaginaţie, linişte şi frumuseţe. Aceasta este Magia care
trebuie trăită din plin. Sărbătorile acestui anotimp sunt cele mai spectaculoase şi prefigurează parcă
dragostea pentru semeni.
Sărbătorile de iarna la români încep de la Sf. Andrei - 30 noiembrie şi ţin până la Sf. Ion - 7
ianuarie.. Aceste sărbători sunt o îmbinare de tradiţii, obiceiuri, datini care dau un farmec aparte
anotimpului friguros, impregnându-l cu bucurie, veselie, dar şi cu mister şi trăiri spirituale.
Ziua Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub
denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă. Terminarea timpului autumnal este serbat la 30 noiembrie,
cu unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, Ajunul Sf. Andrei. Este momentul în
care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se
dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi.
Punctând un început, această noapte este una puternic marcată de sacru, astfel explicându-se
manifestările specifice acestei sărbători.
În noapte de Sf. Andrei se observă luna. Dacă luna e plină și cerul senin, iarna va fi
moinoasă; dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi
mari și grele.
OracularÎn această seară se seamănă grâu într-o strachină de pământ. Cel al cărui grâu crește
frumos și verde avea noroc. În același scop se pun în apă ramuri cu muguri. După felul în care
crește grâul semănat se poate interpreta și rodnicia ogoarelor în noul an.
Când ne gândim la sărbătorile de iarnă ne gândim cu drag la cadourile lui Moș Nicolae și
Moș Crăciun, la colinde, la mirosul de brad, la vâscul din pragul ușii, la artificii. Dar mai mult decât
atât, tradițiile legate de sărbătorile de iaenă aduc simboluri naturale vechi de sute de ani. Aceste
datini, colinde, urări de belşug şi recolte bogate. sunt adevărate manifestări folclorice care ne
bucură.
69
Bucuria tradițiilor și obiceiurilor din luna decembrie, respectiv împodobirea bradului de

Crăciun cu ghirlande de beteală sclipitoare, cu artificiile de tot felul, cu steluțe colorate, alături de
cadourile pentru cei dragi completează festinul sărbătorilor de iarnă.
Crăciunul este sărbătoarea sfântă a Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al
liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim mai multă iubire şi mai multă căldură
sufletească, pertecem mai mult timp cu familia.
Unul din cele mai reprezentative, din punct de vedere al tradițiilor respectate în această
sărbătoare este colindatul. Această datină este un obicei străvechi, păstrat din moși strămoși până în
zilele noastre. Colindul este zestrea noastră spirituală de neprețuit pentru că el transmite o veste de
la Dumnezeu. Colindătorii merg cu voioșie din casă în casă să anunțe Nașterea Pruncului Iisus
Hristos, ca niște solii binecuvântate de Domnul
.Colindatul, reprezintă vestirea Nașterii lui Hristos, așadar o bună-vestire. Colindătorii se
adună de obicei, în cete și merg la colindat, să transmită vestea din casă în casă și să împartă
binecuvântări cerești în inima fiecărei locuințe.
Dintre colindele preferate de colindătorii ce umblă azi din ușă în ușă se numără: ”Colindăm
colindăm iarna”, ”Bună dimineața la Moș Ajun”, ”Iată vin colindători”, ”Florile dalbe”, ”Trei
Păstori”,” O ce veste minunată” .
Sărbătoarea Anului Nou are loc pe data de 1 Ianuarie a fiecărui an. În România ajunul
Anului Nou este plin de tradiții care au loc înainte și după de miezul nopții, chiar și în prima zi a
Anului Nou.
Țara noastră are tradiții de Anul Nou transmise de la o generație la alta pentru toate vârstele,
de la mic la mare. Vorbim aici despre mersul cu plugușorul, sorcova. Noi suntem oamenii care au
crescut învățând și promovând aceste obiceiuri, urături, care au menirea de a transmite un an nou
îmbelșugat, fericit, plini de împliniri.
Ceremonialul de înnoire a anului calendaristic în trecerea din noaptea de 31 decembrie - 1
ianuarie este numit la români „Îngropatul Anului”, ulterior în timpurile contemporane fiind
redenumit „Revelion”.
Anul calendaristic este asemenea unei clepsidre, sau a unui organism. Se naște, crește,
îmbătrânește și moare. Ceremoniile de reînnoire a anului au un rol esențial pentru încurajarea
poporului de a privi cu optimism spre începuturi noi, spre un an nou, scopuri noi, și un început
promițător.
Boboteaza, sărbătorită, în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe
lângă înţelesurile creştine – momentul naşterii spirituale a Mântuitorului – trăsături de mare
sărbătoare populară. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan
Botezătorul.
Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile
creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice.
În ziua de Boboteaza are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui
moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se
alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână
-, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru
acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce
mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea
bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea
70
Aşadar, așteptăm cu bucurie sărbătorile de iarnă, mirosul de cozonac cald, bradul împodobit
şi cântecul colindătorilor. Trăim nopţi pline de vise şi speranţe asemenea sufletului neprihănit de
copil.
Bibliografie:
Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, editura Elion, 2002.
Revista EduSoft, educație pe tot parcursul vieții, nr. 21, decembrie, 2016
Revista EduSoft, educație pe tot parcursul vieții, nr.30, decembrie, 2016
IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE
prof. Drăghicescu Ionela-Șc. Gimn. Anton Pann

prof. Din Maria Andreea-Șc. Gimn. Anton Pann
Activitățile extrașcolare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la clasă,

urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag
individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, orientează elevii către
activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la formarea personalităţii. De aceea
şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme.
Realizarea acestor activităţi presupune alegerea din timp a materialului de către cadrul
didactic, abordarea creatoare a temelor de către acesta şi, nu în ultimul rând, măiestrie pedagogică şi
dragoste pentru copii.
Astfel de activităţi se deosebesc de cele şcolare prin varietatea formelor şi a conţinutului, prin
durata lor, prin metodele folosite, prin utilizarea unei forme specifice de verificare şi apreciere a
rezultatelor şi prin raporturile de colaborare, de apropiere, de încredere şi de prietenie dintre cadrele
didactice şi elevi.
Accepţiunea termenului are un sens foarte larg. În sens restrâns termenul se referă la toate
manifestările organizate de şcoală, cu obiective educative şi recreative, care se desfăşoară în afara
programului şcolar. Pot fi şi activităţi extraşcolare de masă - excursii, concursuri, spectacole, serbări
etc.- sau activităţi extraşcolare în cercuri de elevi. În acest sens, termenul este echivalent cu educaţie
extradidactică. Activităţile extrascolare se desfăşoară sub forme variate, ca de exemplu: activităţi
artistice, ştiinţifice, activităţi sportive, obşteşti, turistice ş.a.m.d. Astfel de activităţi oferă numeroase
prilejuri de afirmare a elevilor, de dezvoltare a personalităţii acestora, întrucât lumea actuală este
stăpânită de televizor sau de calculator.
Este cunscut faptul că, de la cea mai fragedă vârstă omul se simte atras de tot ce este în
preajma lui, de casa, de satul sau oraşul în care locuieşte. Între el şi acest mic univers se naşte o
legătură tainică, plină de o puternică încărcătură emoţională, care nu este altceva decât embrionul
aprinselor simţăminte de mai târziu, ale iubirii de păstrarea tradiţiilor poporului nostru, la sădirea în
inimile generaţiilor care vin, a mândriei pentru frumuseţea costumului popular românesc, a
dansului, a obiceiurilor, al sentimentului de dragoste de patrie. Astfel cunoaşterea spontană, mai
întâi a mediului înconjurător, reprezintă punctul de pornire al unui şir întreg de acţiuni conştiente
care vor duce, cu timpul, la consolidarea sentimentului de dragoste faţă de patrie. Şi aceasta pentru
că satul, oraşul, ţinutul natal constituie o părticică din ţară, iar istoria lor reprezintă o parte
71
integrantă din istoria patriei. De aceea prin intermediul activităţilor care se organizează în vederea
cunoaşterii ţinutului natal, precum şi cu ajutorul unor relicve istorice locale se creează momente
deosebit de emoţionante pentru elevi, care pot fi valorificate temeinic din punct de vedere educativ.
Educaţia elevilor în spiritul patriotic constituie o preocupare permanentă a cadrelor didactice.
Sentimentul patriotic nu este înnăscut, ci se dezvoltă în procesul educaţiei elevilor. Şcolii, îi revine
sarcina organizării procesului de educaţie patriotică a elevilor, inserând în conştiinţa lor sentimentul
de dragoste faţă de patrie, acest sentiment prezentând anumite particularităţi specifice perioadelor
de vârstă. Sentimentul mândriei naţionale trebuie cultivat la elevi încă din primele clase, cadrele
didactice arătându-le măreţia luptelor duse de strămoşi pentru apărarea libertăţii poporului
împotriva cotropitorilor, frumuseţea limbii române, frumuseţile şi bogăţiile patriei. Sarcinile
educaţiei patriotice a elevilor se realizează în clasele I-IV prin procesul de învăţământ şi activităţile
extrașcolare pe care le desfăşoară elevii. Fiecare dintre aceste activităţi contribuie, în funcţie de
conţinutul ei, la formarea conştiinţei şi conduitei patriotice a elevilor. Rezultatele pe care le obţin la
aceste activităţi generează în sufletul elevilor sentimente complexe: de bucurie, de dragoste faţă de
patrie şi de admiraţie faţă de figurile măreţe ale istoriei noastre.
Activitatea extrașcolară are forme variate. Să analizăm valoarea educativă a unora dintre
aceste forme.
Participarea elevilor la sărbătorile naţionale prin serbări cu tematică patriotică, generează
sentimente patriotice adânci în conştiinţa lor. Atmosfera înălţătoare în care ele se desfăşoară trezesc
trăiri emoţionale. Din experienţa didactică personală, am constatat că, înaintea venirii la şcoală,
copilul se află sub influenţa benefică a folclorului muzical local, a cântecelor pe care le aude în
familie sau la hora satului la bunici, care constituie bogăţia spirituală a poporului român. În evoluţia
lor serbările se leagă strâns şi cu evoluţia sentimentelor de mândrie naţională, inspirate din
momente importante „1 Decembrie”, ”24 Ianuarie”, etc. Antrenarea în asemenea acţiuni contribuie
la formarea deprinderilor de conduită patriotică, concretizează sentimente patriotice pe care le
generează evenimentele mari din viaţa poporului nostru.
Asigurarea climatului afectiv propice influenţelor educative reprezintă condiţia succesului
şcolar. În sprijinul acestui proces am realizat un studiu. În acest sens am aplicat un chestionar. La
prima întrebare, referitoare la activitatea extrașcolară cea mai îndrăgită, a reieşit că este excursia sau
drumeţia. Personal am reuşit să merg cu elevii în excursii şi vizite. Ele au contribuit la activizarea şi
dezvoltarea creativităţii elevilor. Prezentându-le frumuseţea, bogăţia şi importanţa locurilor vizitate,
li se dezvoltă sentimente de dragoste faţă de ţinutul natal şi faţă de patrie, de admiraţie faţă de
trecutul istoric şi de bucurie că acest ţinut se înfrumuseţează prin eforturile creatoare ale oamenilor.
Vizitele şi excursiile în ţinutul natal au o deosebită valoare pentru educaţia patriotică a elevilor,
când acestea sunt organizate tocmai pentru a studia unele descoperiri arheologice sau pentru a
marca unele urme, locuri, monumente de cultură materială şi spirituală care pun în lumină
evenimente istorice sau social-politice legate de trecutul şi prezentul localităţii şi împrejurimilor ei.
Elementele de istorie locală ocupă un loc de seamă în cadrul general pe care îl oferă istoria
patriei ca parte integrantă a istoriei universale. În cadrul activităţilor extrașcolare, am folosit mai
multe procedee pentru valorificarea elementelor de istorie locală, ca de exemplu: cercetarea istoriei
locale, excursii la locurile istorice, vizite la muzee istorice, case memoriale, îngrijirea
monumentelor istorice. Strângerea materialului istoric, documentar, etnografic, local este o muncă
care solicită din partea elevilor şi a învăţătorilor multă dragoste, pasiune și interes.
Aceste activităţi menite să ducă la cunoaşterea ţinutului natal şi a istoriei locale capătă
adevărate virtuţi educative, deoarece participarea directă a elevilor face posibilă declanşarea unui
72
proces lent, dar profund, de cunoaştere a frumuseţilor patriei, a trecutului şi prezentului poporului
român, la îmbogăţirea simţămintelor lor. Conţinutul acestor activităţi se valorifică din punctul de
vedere al educaţiei patriotice, prin înţelesul plin de originalitate şi expresivitate în care se realizează
transmiterea ideilor şi sentimentelor.
Lectura în afara clasei constituie prin tematica ei variată şi bogăţia conţinutului un mijloc de
lărgire a orizontului cultural al elevilor şi de formare a unor sentimente adânci de dragoste de patrie.
După ce au citit lecturile recomandate, se impune interpretarea conţinutului lor. De aceea, este
necesară organizarea unor discuţii pe marginea cărţilor citite. În aceste discuţii se vor sublinia,
printre altele, acele părţi care pot fi valorificate pentru educaţia patriotică a elevilor.
Ţinând seama de rolul important pe care-l joacă emoţiile estetice în viaţa spirituală a
copiilor de vârstă şcolară mică şi mijlocie, am urmărit nu numai vizionarea, ci chiar punerea în
scenă a unor piese pentru copii.
Ca învățător, am căutat să îndrept elevul spre abordarea textului literar din mai multe
perspective, astfel încât elevului să i se dezvolte orizontul cultural și spiritual. Încă din clasa a IV-a,
se pune accent pe valorificarea valențelor pozitive din basme, insistând pe victoria binelui în lupta
cu răul, pe virtuțile alese ale personajului principal, care simbolizează idealul de curaj, demnitate,
frumusețe fizică și morală. Pornind de la această temă se poate realiza în cadrul orelor extrașcolare
o prezentare a aspectelor negative din societate și elevii vor fi stimulați să propună soluții prin care
să îndrepte răul, aspectele negative, dând alternative la aceste fapte. Tot de la această specie literară,
elevul este pus să contureze un CV imaginar al unui personaj negativ sau al unui personaj pozitiv.
O altă temă foarte importantă este timpul liber și elevul trebuie să aibă alternative atractive
și care îi dezvoltă competențele însușite în școală. Activitățile extrașcolare sunt acele uși care se
deschid pe ambele părți, scopul lor fiind același, dezvoltarea personalității, stimularea încrederii în
sine. Este de dorit ca elevul să învețe prin joc, să asimileze noi cunoștințe și într-un cadru
nonformal. Datoria noastră de dascăli este de a-i crea elevului spațiul, conjuctura care să îl ajute să
dea frâu imaginației, să își valorifice înclinațiile dezvoltându-le până va ajunge la performanță.
Un eveniment atât de important, Învierea Domnului, este un prilej de bucurie și orice
persoană trăiește intens toate etapele care duc la înălțarea sufletească de-a lungul acestor importante
săptămâni. În aceste săptămâni, în cadrul activităților extrașcolare este necesar să se desfășoare
activități extrașcolare care au ca scop formarea unor personalități armonioase, cu adâncă trăire și
familiarizarea tânărului cu semnificațiile religioase ale zilelor care premerg și urmează Învierii
Domnului.
În cadrul activităților educative, se pot desfășura activități precum: recitarea unor poezii,
creații ale elevilor, scenete, realizarea de felicitări, desene tematice. Este recomandat ca aceste
activități să se desfășoare de la vârstele mici, ca orice tânăr să se identifice cu tradițiile, obiceiurile,
slujbele religioase care marchează momentele cruciale ale existenței umane.
Prin aceste activități li se oferă elevilor un alt mod de însușire a unor trăiri, valențe pozitive
ale vieții. Cât sunt mici, toți copiii trebuie să își însușească valori morale, să trăiască momente
înălțătoare, să conștientizeze rolul religiei în formarea lui ca individ și să participe la toate
evenimentele importante alături de familia unită. Aceasta este soluția vitală pentru o viață
echilibrată, pentru petrecerea momentelor neegalabile din mijlocul familiei, pentru formarea ca
individ responsabil și valoros pentru societate.
Se recomandă desfășurarea de parteneriate școlare având ca parteneri: familia, comunitatea,
reprezentanții bisericii, școala. Această triadă stă la baza formării individului și niciun factor nu
poate lipsi, pentru că acest echilibru pentru viitorul individului va fi afectat.
73
Cum se poate lucra în parteneriat? Este foarte simplu: în cadrul școlii se pot organiza simple
activități literar-artistice, serbări, concursuri tematice…la care să fie invitați părinții sau membrii
comunității. Chiar dacă părinții sunt la mare depărtare, în străinătate, prin mijloace moderne, prin
internet, servicii de mesagerie online precum Skype, Messenger, etc., ei pot viziona aceste
evenimente și pot lua parte, chiar dacă nu sunt prezenți fizic în acel loc. Ei pot urmări evoluția
elevului și acest lucru este foarte important. Depărtarea părinților declașează mari drame în sufletul
elevilor și aceste evenimente îi pot apropia, deoarece ei trăiesc emoții puternice.
Elevii sunt încurajați în urma acestor activități să scrie versuri, jurnale ale trăirilor, astfel
transmițând sentimentele trăite, puternice, emoțiile și celor din jur. Mult mai interesant ar fi dacă și
părinții ar contribui la aceste momente.
Important ar fi ca în cadrul acestor activități să fie inserate și momente muzicale, cântări
religioase pe care ei să le îndrăgească. Se pot interpreta cântece alături de părinți, bunici, chiar și în
biserică, mai ales în anumite momente. Pot fi organizate și voluntariate sau se pot dona lucruri,
dulciuri, alimente pentru cei nevoiași. În acest caz, se dă o mai mare amploare evenimentului.
Este destul de greu să se găsească mult timp pentru pregătirea acestor activități, dar dacă se
pornește de la ceea ce ei știu din familii, mai ales cei care locuiesc la țară, rezultatul va fi unul
deosebit. Sunt activități frumoase care înnobilează sufletul omului și care îi dau strălucirea celui
care aspiră la frumos, puritate.
Bibliografie:
1. Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa coord. , ( 2008), Psihologie şcolară, Ed.Polirom, Iaşi
2. Manolache, Anghel-coord. general (1979), Dicţionar de pedagogie, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
3. Stoica, Marin (2002). Pedagogie și psihologie, Editura Gheorghe Alexandru.
4. Ştefan, Mircea (2006). Lexicon pedagogic, Ed. Aramis, Bucureşti
5. Revista învăţământ primar nr. 4 din 1998, Contribuţia activităţilor extraşcolare în
optimizarea procesului de învățământ.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI OLTENEȘTI ÎN PERIOADA

SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Prof. Înv. Preș. Dinu Gheorghița

Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”/ G.P.P. Nr. 3
Sărbătorile de iarna reînvie tradiţiile şi obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi în Oltenia. În

această zonă etnografică există tradiţii şi obiceiuri inedite, care încă se mai păstrează în mediul rural
şi care constituie un element de unicitate pentru România.
Iarna, satul românesc devine un colț de rai. Este singurul anotimp din an în care domnește
principiul repaosului și al odihnei. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele
țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de sărbătoare.
“Scormonitul în foc” este un obicei practicat în majoritatea satelor olteneşti, în Ajunul
Crăciunului. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia în foc, zicând:
74
“Bună dimineaţa lui Ajun / Că-i mai bună a lui Crăciun / Într-un ceas bun / Oile lânoase / Vacile
lăptoase / Caii încurători / Oameni sănătoşi / Să se facă bucatele, porumbul, grâul.”
Colindatul în Oltenia.
În toată zona Olteniei există numeroase colinde specifice, dar cele mai cunoscute şi
răspândite sunt Steaua şi Plugul cel Mare. Steaua este o datină străveche, ce se practică încă din
Ajunul Craciunului şi până la ivirea zorilor. Ceata este formată din patru copii, fiecare dintre ei
având un rol prestabilit în cadrul grupului: unul ţine Steaua, celălalt este responsabil cu adunatul
banilor, al nucilor şi al covrigilor, iar ceilalţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.
Plugul cel Mare este cel mai răspandit obicei care se practică în noaptea de Anul Nou.
Plugul se organizează de către flăcăii din sat şi este condus de un băiat mai viteaz numit “staroste”,
care are sarcina de a ţine plugul de coarne şi a rosti urarea. Ceata este compusă de obicei din 12
băieţi, iar spre deosebire de Pluguşor, cu Plugul cel Mare se merge numai la familiile înstărite din
sat.
Moşii de Crăciun.
Moşii de Crăciun sau pomana de mână este un obicei vechi de sute de ani, ce se practică atât
în ziua de Ajun, cât şi în cea de Crăciun. Dimineaţa, femeile pleacă la cimitir, unde tămâiază
mormintele, după care se întorc acasă, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare
colac se pune câte un ou şi câte o lumânare, produsele fiind apoi trimise prin vecini.
Piţărăii.
Acesta este un obicei păstrat de pe vremea dacilor şi care încă se practică în Valea Jiului,
semnificând sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor.
Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete. Îmbracati în straie populare, se
adună în noaptea dinaintea Ajunului, împodobesc steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri
şi coroniţe de flori, după care le agaţă pe prăjini de câţiva metri lungime. Odată terminat acest ritual,
alaiul porneşte la colindat pe la casele din sat. Localitatea Jieţ este una în care colindul piţărăilor se
pastrează nealterat de sute de ani, la fel ca şi strigăturile ce însoţesc “învârtita jienească”.
Obiceiuri pentru aflarea ursitului.
Se crede că de Anul Nou fetele nemăritate îşi pot afla ursitul îndeplinind anumite ritualuri
prestabilite. Astfel, încă din vremuri străvechi, acestea numărau şi legau cu ochii închişi al zecelea
par din gardul de nuiele iar a doua zi se duceau să vadă cum este parul, ca să ştie cum o să arate
ursitul. Daca parul era drept, se credea că viitorul soţ va fi un bărbat frumos. În cazul în care bucata
de lemn era scorojită, se spunea că fata respectivă va avea un bărbat urât, iar dacă lemnul devenea
noduros, atunci ursitul va fi un bărbat bogat.
Oltenii consideră că tradițiile de Anul Nou îi fac să uite de cele rele și să se apropie mai mult
de cele sfinte. Fiecare obicei are o importanță a sa, este considerat a avea puteri magice și chiar face
ca sărbătorile să fie mai frumoase.
Mai mult decât atât, Oltenia este o regiune pitorească, cu orașe istorice, peisaje mirifice și
obiective turistice interesante, astfel că merită vizitată nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă, ci în
oricare alt moment al anului.
Bibliografie:
1. I. Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, 1998, Bucureşti.
2. M. Rădulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909, apud I. Ghinoiu, op. cit., p. 281.
75
OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE CRĂCIUN
Prof. Dinica Elena Ramona- G.P.N. Colonie Rm. Valcea
părinţi, copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă
ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt
pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al
credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul
sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale
ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi
datina randuieste sa fie taiat porcul.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru
colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se
împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se
pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, brebenoc.
cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-
dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi
sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umbla cu icoana în ziua de
Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul
staulului. Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau,
ci că se cinstesc.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu
Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
. Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi
Cristbaum.
direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte îşi va găsi ursitul.
În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la
păsări şi la animale, "să fie cu spor ca şi colindătorii".
76
În Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana
pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de către
dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului.
În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au
certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.
În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi
arunci norocul!"
Bibliografie
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,Editura Compania,Pitesti, 2007.
INTEGRAREA TRADIȚIILOR ÎN ACTIVITĂȚILE CURRICULARE
Învăţător, Dobrică Valeria

Şcoala Gimnazială, comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea
Cel mai important ciclu de sărbători tradiţionale îl reprezintă obiceiurile de iarnă, bogat şi
diversificat reprezentate la români, cu cele mai adânci semnificaţii moral-religioase.
Românii îşi sărbătoresc patronul spiritual, pe Sfântul Andrei, la 30 noiembrie. Întâmplarea a
făcut ca Ziua Naţională, 1 Decembrie, momentul unirii provinciilor româneşti, să se celebreze a
doua zi. Iată acum că, cele două componente, spiritualul şi istoria, se alătură pentru a fi comemorate
în momentul în care postul Crăciunul este în toi , natura şi individul pregătindu-se deopotrivă pentru
naşterea Mântuitorului.
La clasa pregătitoare, pe lângă aspectele de natură spiritual-religioasă, elevii incep săfie
familiarizați cu momente din istoria poporului român, cu noțiunea de unire, cu semnificația
simbolurilor naționale. Am încercat să realizez aceste obiective executând cu elevii stegulețe,
medalioane, o Horă a păpușilor, pe lângă vizionare de PPT, memorizări și interpretare de cântece
patriotice, valorificateîntr-un program prezentat în cadru festiv, în ținuta tradițională-portul nostru,
românesc.
Obiceiurile tradiţionale de iarnă, cele legate de sărbătorile de iarnă, numite şi sărbătorile

schimbării anului sunt așteptate de toți copiii. Acum se face cunoscut repertoriul lor bogat şi
colorat, care cuprinde: colindele, pluguşorul, umblatul cu steaua şi cu sorcova. Prin aceste creaţii,
sărbătorile religioase sunt, pentru întreaga creştinatate, prilejuri de manifestare a bucuriei,
recunoştinţei, a credinţei în Divinitate, momente de purificare spirituală şi apropiere între oamenii
de toate vârstele . Copiii însufleţesc aceste sărbători, colindă cu plăcere o mare parte din ei, chiar
dacă sunt însoţiţi şi de maturii predispuşi să retrăiască vârsta neuitată a colindatului şi rostirii
pluguşorului.
77
Pentru copii, colindatul trebuie să fie un prilej de întărire a credinţei, de purificare pe plan
sufletesc, de conştientizare a faptului că un bun creştin trebuie să fie onest, bun cu aproapele, să-şi
respecte părinţii şi bunicii, să nu fie răzbunător.
În timp ce colindatul se face auzit îndeosebi în sărbătoarea Crăciunului, pluguşorul domină
sărbătoarea Anului Nou. Acestă creaţie populară este încadrată de folclorişti în
poezia descriptivă care exprimă un ritual străvechi , moştenit de la romani.
Decembrie a venit cu sărbătoarea, atât de apreciată de copii, a Sfântului
Nicolae. Ei au aşteptat cu nerăbdare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă
Moşul a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară, sau în ghetuțele realizate la abilități practice.
Apoi am pregătit programul pentru serbarea de Crăciun, am decorat clasa și
ne-am confecționat sorcovele și decorațiunile de iarnă.
Deși sunt cei mai mici elevi ai școlii, din această iarnă am început să ne
gândim și lapersoanele defavorizate și am participat la activitatea ce s-a împământenit
în unitatea noastră, „Pod peste suflete – 2020”. Fiecare copil a donat jucării, fructe,
legume, alimente și a participat la tombola pentru strângere de fonduri, încercând
astfel să aducă o rază de soare celor care de sărbători nu au parte de multe bucurii.
Sistemul de valori în care credem ne defineşte ca indivizi şi ca grupuri. Acesta este dobândit
în familie, în şcoală şi îl defineşte pe viitorul adult, îl integrează, îi canalizează activitatea şi viaţa
socială.
Valorile naţionale autentice se impun prin importanţa pe care o reprezintă acestea pentru
existenţa umană în general, pentru supravieţuirea popoarelor în cadrul alterităţii, a comunităţilor
mai mari sau mai mici, pentru dezvoltarea atitudinală, comportamentală şi cognitivă a elevilor, în
special.
O caracteristică a poporului român este bogăţia obiceiurilor tradiţionale care se cer a fi
cunoscute, transmise, valorificate cu religiozitate, îmbogăţind sensurile şi semnificaţiile lor. Avem
datoria să scoatem la lumină nestematele lor rânduite de sărbători, aşa cum au fost cântate şi rostite
de veacuri, pe la casele româneşti, acestea constituind adevăratele valori naţionale.
Spiritul de sinteză românesc are drept componentă majoră sentimentul religios, tradiţiile
neamului împletindu-se, mai mult perpetuându-se prin tradiţia creştină.
Bibliografie:
Dumitru Stăniloaie, 1992, „Reflexii despre spiritualitatea poporului român”, Craiova, Scrisul
Românesc;
Drăgan, Ion, 1990, „Educaţia noastră cea de toate zilele”, Ed. Eurobit, Timişoara;
Pop, Mihai, 2003, „Obiceiuri tradiţionale la români”
78
MEȘTEȘUGĂRITUL, DE LA ARTĂ LA CONCEPT
Prof. Dragon Claudiu

Școala Gimnazială Nr. 2 Buftea, Jud. Ilfov
Originalitatea fiecărui popor se caracterizează prin potențialul lui de a crea, de a da viață

unor obiecte, găsindu-și expresia în cultura materială și spirituală. Un loc aparte în cultura
românească îl ocupă meșteșugurile populare. Din cele mai vechi timpuri, în România, alături de
agricultură și păstorit, populația sătească avea un șir de îndeletniciri practice, care forma „industria”
meșteșugăritului, bazată pe materia primă locală, uneltele lucrate în gospodărie și forța de muncă a
membrilor casei, în vederea satisfacerii necesităților funcționale și estetice ale familiei.
Românii au reușit să facă din aceste îndeletniciri o artă, prin entuziasmul și priceperea cu
care au transformat diferite pasiuni în ocupații care au ajuns să caracterizeze regiunile istorice ale
țării și chiar să promoveze România peste granițe. Printre meșteșugurile românești se numără
prelucrarea lemnului sau a fierului, olăritul, țesutul, cusutul, împletitul, prelucrarea pieilor sau
sculptura în lemn. Sculptura, fie ea în piatră sau în lemn, este unul dintre meșteșugurile care au
evoluat de-a lungul timpului pe meleagurile românești. Cea mai înaltă sculptură de piatră din
Europa se află în zona Cazanele Dunării și se numește „Chipul lui Decebal”, iar printre cei mai mari
sculptori cunoscuți în întreaga lume stă la loc de cinste Constantin Brâncuși.
Sculptura în lemn se păstrează încă într-o serie de zone geografice, mulți dintre meșteri
făcând din aceasta o meserie și punând în vânzare obiectele lucrate, care de cele mai multe ori pot fi
utilizate în gospodărie. Simțul artistic al românului poate fi identificat și în arta olăritului, vasele de
ceramică fiind obiecte lucrate cu precădere în ariile geografice unde se găsește pământ lutos.
La nivelul cromaticii, ceramica roșie din sud-vestul țării este de origine romană, iar
galbenul, verdele și albul din diferite alte centre au semnificative tradiții bizantine. Din punct de
vedere cronologic, meșteșugul olăritului s-a folosit în primă fază pentru alimentație. Mai apoi,
ceramica a fost utilizată în scop decorativ, în construcții sau în diverse ritualuri. Diversitatea vaselor
de lut este dată de multitudinea de tipuri, și anume pentru mâncare, pentru flori, statuete, fluiere sau
chiar jucării. Vasele smălțuite bogat ornamentate și frumos colorate se folosesc și în scopuri
practice, dar și la decorarea interioarelor. Un meșteșug care se păstrează și în ziua de azi este cel al
împletitului, mai ales din paie, prin care se confecționează diverse obiecte decorative de uz casnic
sau jucării. Țesutul rămâne un meșteșug practicat și astăzi cu măiestrie de femei, majoritatea lor din
mediul rural. O dată cu trecerea timpului, ele și-au îmbunătățit tehnicile prin ornamente
diversificate. Realizarea ștergarelor, a fețelor de masă, cuverturilor, cergilor, pânzelor, perdelelor și
traistelor s-a dezvoltat în timp, datorită creșterii nevoilor.
Pielăritul este un meșteșug care se mai păstrează în anumite zone ale țării, meșterii artizani
lucrând accesorii de îmbrăcăminte, jachete și căciuli cu diverse detalii inspirate din porturile
tradiționale. Cojocăritul și curelăria rămân două meșteșuguri întâlnite mai rar și doar în zone în care
aceste obiceiuri s-au transmis din familie în familie. Păstrarea acestor meșteșuguri devine o
provocare în contextul actual, fiind necesară adaptarea producțiilor specifice la exigențele și
gusturile de azi. Trebuie avut însă în vedere că acestea fac parte din identitatea națională și trebuie
susținute, pentru ca acestea să nu dispară.
Bibliografie:
Bîrlea, Ovidiu. Folclor românesc I, București, 1981
Ghinoiu, Ion. Panteonul românesc. Dicționar, București, 2001
79
Profesor înv. Preșcolar Dumitrașcu Maria Alina

Școala Gimnazială Ionești , G.P.N.Ionești

gura cu apă.
Cel mai răspândit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă, îmbrăcate în
hârtie colorată, peste ele sunt trecute sfori din aţă de fuior pe care sunt înşirate boabe de fasole
albă.
delimitate de floricele de porumb. Fasolea albă simboliza "curăţirea.
80
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ –AJUNUL ȘI CRĂCIUNUL
Educatoare: Dumitrașcu Mihaela

Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 , Rm.Vâlcea
Intrarea în sărbătorile de iarnă se face odată cu Ignatul, pe 20 decembrie. Începând de la Ignat

şi până la Crăciun, tinerii umblă cu turca, capra sau brezaia - o mască cu cap de animal.
Naşterea Domnului este anunţată la noi în ţară prin colinde, iar primii care pornesc cu
colindatul, în dimineaţa de Ajun, sunt copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci,
covrigi şi cu turte numite "Scutecelele lui Hristos".Se spune că pentru a ne scăpa de păcate,
Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la
urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu
se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi lumea va încăpea pe mâna lor.
Preziua de Ajun În preziua de Ajun, după miezul nopţii, între 23-24 decembrie, oamenii fac
Masa de Ajun, o masă festivă pentru sufletele morţilor, însă doar cu alimente de post. Primirea
preotului era un act de mare ceremonialitate, el trebuia să binecuvânteze masa şi să guste din fiecare
fel de mâncare.
Ajunul Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului,
deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu
apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă.Moş Ajun şi Moş
Crăciun apar întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi sunt extrem de bătrâni, întrucât vin din
vremuri de mult uitate. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea
şi fac cadouri, mai ales copiilor. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, colindeţi, plăcinte,
prăjituri, bomboane şi tot felul de dulciuri, iar Moş Crăciun aduce haine, încălţăminte, jucării, şi
cărnuri de purcel.
Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind pe cale să nască, cere adăpost lui Moş Ajun. Acesta,
motivând că e un om sărac, o refuză, îndrumând-o spre fratele său mai bogat, Moş Crăciun.
Moş Crăciun era stăpânul staulului unde au stat Iosif şi Maria când s-a născut Iisus. Moş Ajun
păzea noaptea vitele şi a mers de i-a spus lui Crăciun că Maria stă să nască. Moş Crăciun a trimis-o
astfel pe nevasta sa să o moşească pe Maria. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi a
început să culeagă fructe pe care le azvârlea de bucurie la toţi copiii care treceau pe acolo. De aici,
şi obiceiul ca Moş Crăciun să vina cu daruri la copilaşi. În unele locuri se taie porcul în această zi şi
nu în timpul postului, ca să nu se strice vreun vas cu carne de porc şi, prin urmare, şi cei din casă.În
ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi
îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.
Tot în seara de 23 spre 24, după miezul nopţii şi până la ziuă, copiii obişnuiesc să meargă
cu colinda, cu Moş Ajunul, Bună dimineaţa la Moş Ajun şi Neaţaluş. Ei strigă pe la ferestre „Bună
dimineaţa la Moş Ajun, ne daţi ori nu de daţi” şi primesc covrigi, mere, nuci sau colindeţe.
Mâncarea primită de copii în această noapte se dă vacilor spre a făta viţei mulţi - cât de mulţi sunt şi
piţărăii. De la acest nume această datină a umblatului se numeşte "în piţărai", iar ajunul Crăciunului
mai poartă şi numele de "ziua de piţărăi".În Preziua Ajunului şi în ziua de Ajun, toate pregătirile pe
care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.
Un obicei specific Sărbătorilor de iarnă de a primi vizita preotului în casele noastre în ajunul
Naşterii Domnului şi în ajunul Bobotezei pentru comunicarea directă a mesajului sărbătorilor printr-
81
o comuniune caldă între credincioşi şi membrii Bisericii.Fetele, pentru a-şi vedea ursitorul, pun
peste noapte sub fereastră, câte puţin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni şi va
gusta şi fata îl va vedea.Tradiţia spune că în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în
glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an.
Ziua de Crăciun Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua,
ei numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi
Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este
datină prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a
poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-
un copil sau printr-un cioban.
Nelipsit la Crăciun din casele noastre, bradul deţine de fapt în cultura populară românească
funcţii funerare: este fie substitutului miresei sau mirelui, în cazul morţii unui tânăr necăsătorit, fie
dubletul vegetal al defunctului. Bradul împodobit mai este folosit la nunţi, şi precede venirea
alaiului mirelui la casa miresei.
bani.După Crăciun să nu mai fie lăsaţi copiii să mai zică colindatul, că fac bube. Se crede că la
miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.
Bibliografie:- adevarul.ro/traditii-obiceiuri-craciun-oltenia
- www.crestinortodox.ro
CRĂCIUNUL - SĂRBATOARE DE IARNĂ
Prof. înv. preșcolar Fană Elena Roxana

Grădinița cu P.P. Nr. 29 Sibiu
Nașterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, iar
seara de 24 decembrie este cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea
Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu
întâmplător, ci pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Crăciunul mai este
numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi, copiii, nepoţii îşi fac
daruri, se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se
cuvine a sărbătorii vom avea un an mai bun și mai bogat.
La sate sunt păstrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători. Repertoriul
de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul
originea în credinţe şi mituri.
Tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș
Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva
zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde. Obiceiul
bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat
82
tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din prajmă, mai puțin
bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.
pacea și tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
culturi, iar originea sa nu este cunoscută. De exemplu, popoarele scandinave credeau că vâscul o
La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet. Amintirea
copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod
îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci,
nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă, toate crează în sânul familiei o atmosferă de
linişte si iubire.
Bibliografie :
1. Constantin Eretescu – “Folclorul literar al românilor”, editura Compania, 2007.
2. Narcisa Alexandru Stiuca - Sărbătoarea noastră de toate zilele – sărbători în cinstea
iernii, Editura Cartea de buzunar, 2005.
TRADIȚII ROMÂNEȘTI DE CRĂCIUN
Ed. Dură Ana Maria/Ivan Natalia

G.P.P. “Cozia” Rm Vâlcea
Tradiţiile româneşti de Crăciun sînt asociate cu focul şi lumina, elemente care se regăsesc,
de fapt, în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că Zeul Soare va găsi puterea să
reînvie şi să aducă primăvara cea bogată. Sărbătoarea Crăciunului este anunţată, de regulă, prin
obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mîntuitorului.
Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în
credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi
schimbarea anului. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.
83
faţa casei s-au terminat, gazda îşi invită colindătorii în casă. Numărul colindelor depinde în mare
măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.
Steaua - De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu Steaua. Acest obicei vrea să
amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi: „Steaua sus răsare“;
„În oraşul Vitleem“; „La nunta ce s-a întâmplat“
Capra - Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra se alcătuieşte
dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie. Peste această
hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma părului. În loc de aceasta se
poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă
are patru corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înşirate şiraguri de mărgele.
În dosul coarnelor se află o oglindă care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră
capra noaptea. În cele două fălci de sus ale capului, se pune falca de jos, care se mişcă în jurul unui
cui care nu se vede. Aceasta falcă este îmbrăcată la fel ca şi capul. Sub ceafă este o gaură în care se
pune un băţ lung de un cot, de care se ţine capra. De partea de dinaintea fălcii de jos se află atârnat
un clopoţel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă. Dacă s-ar trage scurt de sârmă, gura
caprei s-ar închide printr-o clămpăneală seacă, de lemn. Fireşte clopoţelul sună. Masca este însoţită
de o ceată zgomotoasă.Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din
fălci.
Sorcova - Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria
copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în
jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite
persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a
transmite vigoare şi tinereţe celui vizat.
Pluguşorul - Urare tradiţională la români în preajma Anului Nou, el a păstrat scenariul
ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. E întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici
şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural,
mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.
Bibliografie
Alexandra Vidu, ” Sărbătorile iernii”, Editura ErcPress, București, 2005;
Dumitru Gălăţan, ”Tradiţii şi obiceiuri în satele din Estul Văii Jiului”, Ed. Focus, Petroşani, 2005.
SATUL – PĂSTRĂTORUL IDENTITĂȚII NOASTRE
Duţu Gabriela & Ivănuş Carmen Elena

G.P.P. Nord 2 – Rm. Vâlcea
Satul este simbolul locului în care ne-am născut ca popor, ca nație, ca prunc al mamei
noastre sau ca nepot al bunicii, este lăcașul sfânt unde am fost legănați, unde am auzit pentru prima
dată cântecul de leagăn. Ne-a însoțit botezul, creștinarea, continuitate a cultului din care fiecare
facem parte, nevoia de legătură spirituală dintre oameni și Dumnezeu, echilibrul ființei umane.
84
Tradițiile și obiceiurile populare sunt elemente ce ne definesc și care ne oferă identitate, de

aceea ele trebuiesc cunoscute, conservate și protejate.
Tradiția este definită ca ”ansamblu de concepții, de obiceiuri, de date și de credințe care se
statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai)
din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică.” Tradiția
este de fapt, o legătură între trecut și prezent și exprimă moștenirea de obiceiuri și norme de
comportament, specifice unui popor, este cartea de vizită a unei nații, conștiința de sine, memoria
lui socială.
Tradiția este întâlnită în toate sferele vieții: artă, cultură, morală, credință, psihologia socială,
artizanat, de aceea societatea în care trăim este obligată să nu-și lase semenii să uite datinile sau
obiceiurile strămoșești.
Noi, educatorii, alături de părinți și bunici îi învățăm pe copii să iubească locurile natale,
portul românesc și pe români, să prețuiască și să respecte obiceiurile si tradițiile zonei în care s-au
născut, practic să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identității neamului românesc,
fără de care nu am mai putea ști cine suntem de fapt noi, românii pe acest pamânt.
Într-un an școlar evenimentele încep cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, atunci când copiii iau
contact cu personalitatea și cerințele acestuia, urmată de cea a Crăciunului, când învață că este
important să facă fapte bune și să se bucure de cea mai fumoasă și cea mai fericită sărbătoare, apoi
urmează cea a Anului Nou, a Bobotezei, a Sfintelor Paști și a altor obiceiuri locale, ce se fac
cunoscute copiilor prin intermediul familiei, a reprezentanților bisericii sau ai altor invitați ce
participă ca parteneri în grădiniță.
La români, sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbători de suflet. Amintirea
copilăriei ne revine puternic în suflet și în minte: zăpezi bogate, oameni de omăt, pârtii pentru
săniuțe, colinde și clinchete de clopoței, miros proaspăt de brad și de cozonaci, nerăbdarea așteptării
darurilor. Toate acestea creează în sânul unei familii o atmosferă de liniște, împlinire, iubire,
credință.
La această vârstă tradițiile sunt greu de înțeles, de aceea, noi, educatoarele încercăm să
transmitem din generație în generație, portul, graiul, obiceiurile și datinile, așa cum le-am moștenit
de la străbuni folosind diferite ocazii : vizitarea unor muzee etnografice, vizionarea unor spectacole
de folclor, lecturarea unor opere din literatura populară, prezentarea de obiecte de artă populară și
nu în ultimul rând interpretarea unor roluri. O ocazie eficientă de valorificare a tradițiilor populare
și a obiceiurilor românești o constituie serbările. Ele sunt un izvor de bucurii și satisfacții ce creează
copiilor o stare de bună dispoziție, favorabilă atât dezvoltarii psiho-fizice cât și estetice. Copiii
interpretează diferite roluri: solist vocal, dansator, povestitor, creator de obiecte artizanale,
formându-și sau perfecționându-și o serie de abilități artistice.
reușim să înfrumusețăm viața copiilor, îi ajutăm să cunoască tradițiile românești și rolul important
pe care-l au în viața oamenilor din cele mai vechi timpuri sau modul în care aceste tradiții au dăinuit
peste timp.
Prin conținutul serbărilor îi ajutăm pe copii să înțeleagă mesajul și conținutul acestor
obiceiuri populare, adaptându-le particularităților de vârstă și aptitudinilor artistice individuale. Cu
acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, a dansului, a poeziei, a poveștilor,
a glumelor, a proverbelor, a zicătorilor, a tuturor evenimentelor tradiționale.
Costumele populare - ia și catrința, brâiele, opincile, cămașa și ițarii sunt pregătite pentru
spectacolul mult asteptat. De asemenea, atmosfera de sărbătoare din sala de festivități prin ornarea
85
și decorarea cu elemente specifice sărbătorii constituie un alt prilej de bucurie pentru copii, ei
descoperind tradițiile și obiceiurile practicate în timpuri străvechi, simt și prețuiesc frumusețea
acestora.
Dansurile populare sunt un mijloc puternic de a trezi în sufletul copiilor dragostea pentru
plaiul natal, îi familiarizează pe aceștia cu melodiile populare românești de joc specifice zonei
natale. Copiii îndrăgesc dansul popular pentru ritm, dar și pentru simțire și îl învață cu plăcere,
imitându-i pe cei mari. Cântecele populare întâlnite la toate serbările antrenează, tonifică și
energizează gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea, spiritul de disciplină, prietenia.
Dacă jocul și cântecul nu este trăit, nu poate pune în rezonanță corzile sufletești ale ființei umane.
Când priviți o serbare cu obiceiuri străvechi ale românilor, cu cântece si dansuri populare,
gândiți-vă că priviți un moment oglinda și sufletul acestui popor, ce a considerat păstrarea tradiției o
datorie și o onoare.
Bibliografie :
1.Academia Română, Institutul de lingvistică ”Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii
române, Editura Univers enciclopedic, București, 1998
2.Ion Apostol Popescu : "Studiu de folclor și artă populară", Editura Minerva, București, 1970
3.Revista "Invatamantului preșcolar" nr. 1-2, Editura Arlechin, București, 2000
4.Să fim noi păstrătorii tradițiilor, nr.1, Editura Libertas Ploiești 2014
SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI ȘI COLINDELE – ESENȚA DIVINĂ
Profesor învățământ primar: Fulga Elena

Liceul Tehnologic ,,Justinian Marina’’, Băile Olănești, Jud Valcea
„ Când nu vom mai avea tradiţii, obiceiuri, port popular, vom pieri ca naţiune şi popor şi vom
deveni ca o privighetoare fără glas
Nicolae Iorga
Crăciunul…perioada în care lumea începe să forfote de bucurie, entuziasm, perioada în care
lumea e cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă unde cu toții pregătesc mâncarea tradițională după
care îți lasă gura apă, curățenia înainte de sărbători bineînțeles, petrecerile de sărbători, bradul și
alte tradiții, dar despre bucuria din roșul obrajilor de pe fețele colindătorilor?
Sau despre fericirea din ochii familiei care te întâmpină înapoi acasă? Fericirea din ochii
copiilor care primesc cadouri? Sau voioșia cu care colindătorii cântă neîncetat Nașterea
Domnului? Sau mirosul îmbietor de cozonac făcut de bunica, ori vinul fiert cu scorțișoară. Da,
magia Crăciunului ne cuprinde pe toți de la mic la mare.
Crăciunul este sărbătoarea creștină având loc pe 25 decembrie în fiecare an în calendarul
gregorian. Începând cu secolul XX, sărbătoarea creștinilor devine sărbătoare laică, putând fi
celebrată atât de cei creștini cât și de cei necreștini, pentru aceștia atenția concentrându-se pe
grupări familiale, iar pentru copii pe cadouri de la Moș Crăciun.
86
Această minunată sărbătoare nu este reprezentată de un obiect, ci de un eveniment creștin,

venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Ziua de Crăciun este marcată de emoție, de bunăvoie, de iubire
de Dumnezeu și pentru cei din jur.
Spiritul acestei sărbători divine este însușit de oamenii care ne iubesc așa cum suntem! Și
aceea este familia! Acesta este spiritul Crăciunului! Bucuria de a ne avea unul pe celălalt.
Comfortul pe care ți-l oferă gândul că ai oameni pe care poți conta. Sărbătoarea Crăciunului este
bunăvoință, este iubire, suflete calde, recunoștință!
Marea sărbătoare a Crăciunului marchează nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Unul din cele mai reprezentative, din punct de vedere al tradițiilor respectate în această sărbătoare
este colindatul.
Colindatul este un obicei străvechi, păstrat din moși strămoși până în zilele noastre. Colindul
este zestrea noastră spirituală de neprețuit pentru că el transmite o veste de la Dumnezeu.
Colindătorii merg cu voioșie din casă în casă să anunțe Nașterea Pruncului Iisus Hristos, ca niște
solii binecuvântate de Domnul.
Colindatul, reprezintă vestirea Nașterii lui Hristos, așadar o bună-vestire. Amintim aici cum
Apostolii au fost trimiși să dea de știre lumii întregi de venirea Fiului lui Dumnezeu întrupat și apoi
înviat în lume, așa sunt meniți și colindătorii să facă acest lucru în fiecare an.
Colindatul se realizează în seara de Crăciun, colindătorii se adună de obicei, în cete și merg la
colindat, să transmită vestea din casă în casă și să împartă binecuvântări cerești în inima fiecărei
locuințe.
Sărbătorile de iarnă sunt si sărbătorile schimbării anului. Ele se desfăşoară între 24
decembrie şi 7 ianuarie şi au ca punct central Crăciunul şi Anul Nou. Repertoriul lor bogat
cuprinde: colindele, pluguşorul, urarea cu sorcova, capra, turca și cântecele de stea.
La români, sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbători de suflet. Amintirea
copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte, zăpezile bogate şi prevestitoare de rod
nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de
linişte și iubire. Decembrie este luna sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi
poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei mici care ard de
nerăbdare să vadă ce primesc de la Moș Nicolae în ghetuţele pregătite de cu seară.
În fiecare sfârşit de an redevin copil, pentru că ecoul colindelor nu înseamnă - pentru mine –
decât parfumul copilăriei. Uneori, chiar în mijlocul tăcerii absolute, pot 6 reînvia cu puterea minţii
vocile dragi, care mi-au umplut sufletul de bucuria naşterii lui Hristos. Poate e vorba despre vreo
reminiscenţă nostalgică…Mama-mi spunea adeseori că, dimineaţa binecuvântată a Crăciunului,
uliţele răsunau duios, însufleţite de vocile celor ce duceau, din casă în casă, vestea cea sfântă a
naşterii Mântuitorului.
Bibliografie:
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,Editura Compania 2007.
Narcisa Alexandru Știuca -Sărbătoarea noastră de toate zilele – sărbători în cinstea iernii, Editura
87
Prof. înv. primar, Georgescu Adriana

Liceul Sanitar „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea , Jud. Vâlcea
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători. Cel mai important
este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii au
adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice. Acest obicei din seara Sfântului
Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspândit şi în mediul rural. Fiecare trăieşte din plin sărbătorile,
însă nu toată lumea cunoaşte adevăratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă. Pentru a
aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae. ”Copii cuminţi primesc
dulciuri şi jucării, iar cei obraznici nuieluşe “ aşa auzeam în copilărie de la părinţii nostri .Acum la
vremea maturităţii ne amintim cu bucurie de acele seri minunate când ne pregăteam cizmuliţele şi
așteptam cu nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase dulciuri şi jucării. Legenda istoriei lui Moş
Nicolae vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le putea mărita din cauza situaţiei
financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, înainte de a deveni Sfânt, a decis să-l ajute pe acest
nobil lasând câte un săculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una dintre cele trei fete
a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine îi face aceste cadouri, nobilul a urmărit la cea de-a
treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin
hornul casei în nişte şosete puse la uscat. Astfel s-a născut ideea ciorapilor atârnaţi la gura sobelor şi
a şemineelor în care se primeau cadourile.
părinţi, copii nepoţi îşi fac daruri, se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei, cu credintă
ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un an mai bun si mai bogat. La sate sunt
păstrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători. Repertoriul tradiţional al
dansuri (căluţii, căluşarii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în
credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau fantasticul, esenţe ale
bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării. Pe 20 decembrie in
calendarul ortodox se sărbătoreste ziua Sfantului Ignat. În această zi datina rânduieste să fie tăiat
porcul de Crăciun. Pentru ca ţăranii cred că un porc neînjunghiat în aceasta zi nu se mai îngraşă
pentru că îşi visează cuţitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente
neplăcute. În mod evident, şi acest obicei păstrează elemente de ritual păgân (în Egiptul Antic şi în
Grecia Antică porcul era sacrificat în cinstea unor zeităti. În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pun
pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această
noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă. Cu o săptămână înainte de Crăciun, în
zona Codru din Maramureş încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare
sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa
brodată, feţe de perne ornamentate, pe pereţi se pun ştergare şi blide ornamentate, crengi de brad,
baniţa, busuioc, brebenoc. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite. Se
crede că la miezul nopţii, înspre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc.La cele trei
sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint şi vei
88
fi bănos. În ultimii 50 de ani Naşterea lui Iisus, simbol vechi al creştinismului, a fost treptat înlocuit
şi la noi de simbolul lui Moş Crăciun, un tip bărbos.
În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat. Pomul
Crăciunului îmbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente
ornamentale cumpărate din oraş. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în
unele locuri până la ziuă, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-
dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg
cu colindatul se numesc piţărăi sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi
fericire. Prin unele părţi, băieţii, dar mai cu seamă cântăreţii bisericeşti umblă cu icoana în ziua de
Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.
Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se
cinstesc. În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără
lăutari pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cânta la fereastră un cântec sau mai multe,
aceste cântece numindu-se "zori", spunându-se că atunci "cânta zorile".
Prin Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta colinde de către
feciori şi oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de Crăciun. Începând cu întâia zi de Crăciun şi în
următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde de stea prin care
vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir
spune în "Descrierea Moldovei" că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din
pricina ciudei şi scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca, capra sau brezaia
umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf.
Vasile până seara.(Numele de Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi).
Cristbaum. Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al
XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea,
această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe
cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!). Despre Moş Ajun
se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-
a născut pe lisus Hristos.
În Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe
care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de către
dascăli cântând troparul Naşterii Mântuitorului. În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la
colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să
vorbească şi să se împace.
Bibliografie
1. Constantin Eretescu – “Folclorul literar al românilor”, Editura Compania, 2007.
2. Narcisa Alexandru Stiuca - ,,Sărbătoarea noastră de toate zilele – sărbători în cinstea iernii”,
89
OBICEIURI DIN BANAT
Prof. Gheaţă Adriana, CJRAE Caraș Severin
Colindatul este un obicei străvechi, ce s-a păstrat din generaţie în generaţie, în special în
lumea satului românesc. Primii colindători au fost păstorii, care au venit la peştera luminată unde S-
a născut Pruncul Iisus şi bucurându-se de acest semn ceresc şi de glasul îngerilor, au vestit mai
departe minunea din Betleemul Iudeii.
Perioada sărbătorilor de iarnă este aşteptată cu multă bucurie şi nerăbdare şi astăzi, ca şi în
vechime, de toată lumea, ele prilejuind o serie de manifestări, datini şi obiceiuri la care participă
întreaga comunitate creştină a satului, de la copii până la bătrâni.
Obiceiurile de Crăciun îşi au originea lor în evenimentele care s-au petrecut atunci la
Betleem, cu ocazia Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Steaua, care a luminat şi a prevestit
Naşterea Domnului, a trecut peste ani şi s-a transformat într-un joc scenic plin de farmec, un dialog
între crudul Irod şi magii plini de har şi blândeţe.
Cetele de colindători merg de la casă la casă pentru a anunţa credincioşii că S-a născut Iisus
Hristos. Majoritatea obiceiurilor au un substrat mitico-magic străvechi, constituite fiind dintr-o serie
de acte rituale, din credinţe şi mituri, deşi astăzi şi-au pierdut mult semnificaţiile iniţiale. Ele au
avut un rol deosebit în stabilirea echilibrului colectivităţii.
Odată cu începutul postului Naşterii Domnului, tinerii satului se pregătesc pentru noaptea
sfântă, grupându-se în mai multe cete, în funcţie de vârsta, de la copilaşi până la tineri „buni de-
nsurat”. Aceştia se întâlesc în fiecare seară, la casa unuia dintre ei, pentru repetiţii, încercând să
înveţe cât mai bine colindele spre a încânta şi a bucura gazdele primitoare, ce le vor deschide poarta
în noaptea sfântă de Crăciun. Spre deosebire de alte zone ale ţării, unde la colindat merg şi fetele, în
comunitatea noastră colindă doar băieţii, ele aşteptându-i la casele lor, cu cozonac şi „răchie fiartă”.
Seara, în Ajunul Crăciunului se merge cu colindul. Tinerii satului, cei mai mici împreună cu
un bărbat mai vârstnic, însoţiţi de unu sau doi „moşi” (oameni costumaţi cu cojoc, clopote şi mască
pe faţă, din piele de miel şi ornată cât mai respingător cu dinţi de fasole, nas din material roşu şi
ochi decupaţi şi vopsiţi în culori puternice) încep colindatul dintr-o parte a satului, odată cu lăsarea
serii. Pe lângă „moşi”, ceilalţi membrii ai grupului sunt îmbrăcaţi în cojoace din piele întoarsă cu
lâna sper exterior, încinşi cu sfoară sau curele, de care sunt prinse clopote de diferite dimensiuni,
prin sunetele cărora se vor alunga spiritele rele. Unul dintre membrii grupuli de colindători strângea
banii, punându-i într-un „bătăcui” (săculeţ), prins la gât sau la brâu.
„Moşii” merg înainte alergând şi scuturându-şi clopotele pentru a da de ştire că vin
colindătorii. La fiecare casă se cântă o colindă scurtă la poartă sau la geam, iar dacă gazda deschide
poarta şi sunt poftiţi în ogradă sau chiar în casă, colindătorii mai cântă una sau două colinde, uneori
în funcţie de preferinţa gazdei.
În casele gospodarilor, colindătorii sunt serviţi de tinerele fete sau neveste, cu cozonaci,
prăjituri, vin şi „răchie” fiartă, pentru a putea înfrunta mai uşor frigul de-afară. La plecare, fiecare
ceată de colindători primeşte din partea familiei o sumă de bani, în funcţie de bunăstarea fiecăruia.
Din repertoriul colindătorilor fac parte mai multe colinde ca: O, ce veste minunată!, Mare minune,
Trei păstori, Sculaţi boieri, Am plecat să colindăm, Deschide uşa creştine, Colo sus în vremea-
ceea, Cerul şi pământul, Pă strujâna de mătasă, Junelui bun....
90
Târziu după miezul nopţii, colindatul se termină şi colindătorii se retrag la casa unuia dintre
ei, unde-şi numără banii adunaţi, împărţindu-i între ei şi încing o petrecere cu răchie fiartă şi
„cârnaţi în raină” (cratiţă) cu „coleşă” caldă, pe care o termină abia spre ziuă.
În ziua Sfintei Sărbători de Crăciun, colindătorii merg la biserică pentru a participa la Sfânta
Liturghie, colindând împreună cu ceilalţi, spre slava lui Dumnezeu, a oamenilor bunăvoire şi a
lumii pace.
Cetele de colindători care sunt mai aproape de biserică, pornesc colindul de la casa
parohială, unde preotul paroh împreună cu familia îi aşteaptă cu bucurie mare, cinstindu-i cu cele
necesare momentului. În ultimii ani, din partea bisericii, colindă un grup de bărbaţi maturi, în frunte
cu preotul satului şi cu cântăreţii bisericii.
Colindătorii le cântă cu incredinţarea că sunt solii unei lumii mai bune, cu binecuvântarea
Domnului care a venit intre noi "Să se nască si să crească, să ne mântuiască".
Colindele ne inalţă sufleteste, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac
mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, intr-un cuvânt ne picură in suflet acea rază de
lumină, călăuzitoare spre veşnicie.
Cred, că pentru fiecare dintre noi, oricât de bătrâni am fi, sărbătorile copilăriei rămân mereu
vii în sufletele noastre, însoţindu-ne pe întreg parcursul vieţii noastre.
TRADIȚII DE CRĂCIUN VECHI DE SUTE DE ANI. CUM SE PREGĂTESC ROMÂNII

PENTRU COLINDAT?
Prof. Ginavar Ileana-Cerasela

Școala Gimnazială ,,Marin Preda“ Pitești- G.P.P.
Una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului este Crăciunul. Bradul împodobit, Moș
Crăciun care aduce cadouri, mesele îmbelșugate alături de familie și prietenii, colindele - toate
aceste tradiții fac din cea mai importantă sărbătoare de iarnă una dintre preferatele românilor. Dacă
unele dintre tradiții sunt specifice țării noastre, altele sunt împrumutate, cum ar fi bradul de Crăciun,
care provine de la germani. În schimb, obiceiul de a merge la colindat se practică în România din
cele mai vechi timpuri, de pe vremea când doar flăcăii se organizau în cete și porneau la urat.
Indiferent de vremea de afară, ei mergeau să vestească Nașterea Domnului. Își făceau drum prin
nămeți – fără să aibă la dispoziție mijloacele moderne de deszăpezire, cum ar fi freza de zapada sau
plugul – și umblau din casă în casă, primind colaci, mere și nuci.
În România, tradițiile și obiceiurile din preajma sărbătorilor de iarnă diferă de la o regiune la
alta. De exemplu, există zone ale țării unde copiii merg la colindat îmbrăcați în port popular, dar
sunt și localități unde tinerii se deghizează în fel și fel de personaje, cum ar fi „Oleleii“ și „Moșoii“.
Copiii care merg la colindat în Oltenia poartă numele de „pițărăi“. Potrivit tradiției, ei sunt
purtători de noroc și fericire și, odată intrați într-o gospodărie să colinde, scormonesc focul din vatră
cu bețe pe care le poartă cu ei. În această zonă a țării, cei care încă mai respectă tradițiile din
străbuni se îmbracă în costume populare tradiționale.
În Transilvania, ajunul Crăciunului este momentul în care colindătorii din satele
maramureșene pornesc la colindat. În această zonă a țării se evidențiază „Jocul Moșilor“, despre
care se crede că provine din ceremoniile străvechi de cinstire a morților. Acesta este unul dintre cele
91
mai vechi jocuri și se dansează în casele în care sunt fete de măritat. Tinerii cu vârste cuprinse între
16 și 20 de ani se costumează astfel încât să sugereze prezența strămoșilor. Poartă măști din lemn,
piei de animale și, la fel ca în cazul „Oleleilor“, ei nu trebuie să fie recunoscuți de gazde.
În Banat, în vestul țării, cei mai cunoscuți colindători sunt dubașii. Ei se îmbracă în costume
tradiționale și, cuplați în cete de câte 20, merg pe la casele oamenilor, colindând în ritmul dubelor –
tobe de mici dimensiuni realizate de meșteri locali. Dubașii pot fi însoțiți de tineri care cântă la
diferite alte instrumente muzicale, precum și de flăcăi care cunosc jocuri populare, cum ar fi„Capra“
și „Dansul călușarului“. Sunt răsplătiți cu țuică fiartă, covrigi, nuci și bani.
În zona Moldovei, colindatul se numără printre cele mai vechi tradiții și încă se respectă în
majoritatea satelor și orașelor. Tinerii care merg la colindat se îmbracă în costume populare, precum
și în unele specifice, pentru a întruchipa „Capra“ sau „Ursul“. Traseul este stabilit înainte de a porni
la drum, astfel încât toate casele să fie colindate.
Bibliografie:
Antonescu Romulus, Morfologia măștilor populare și funcția lor ceremonială, în
„Marmația”, nr. 5-6, Muzeul județean Maramureș, 1981, Baia Mare.
Gangolea Lia, Obiceiuri de Crăciun în Țara Oltului, în Istorie și tradiție în spațiul românesc,
1995, Sibiu.
Ghinoiu Ion, Sărbătorile lunii decembrie, în „Datini”, nr. 2-3, Centrul Național al Creației
Populare, 1993,București.
PE ULIȚELE SATULUI-TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Înv. Preșc. Gîrd Ionica Loredana

G.P.P. Nr.3 Caracal
prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.
Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o
mare bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem
schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi
tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în
contemporaneitate. În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu
sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, amplul
întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul
ciclu al sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia
Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-
zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru
92
popular şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic
sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de
la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a
sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Farmecul melodiilor şi textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generaţii îi
revine sacrul rol de a duce mai departe acest inestimabil tezaur popular.
În zona Olteniei tradiţiile de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a
ursitului de către fetele nemăritate. În ajun are loc scormonitul în foc: toţi membri familiei,
indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun câteva versuri ce au menirea să protejeze
gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodata sunt invitaţi şi colindătorii să
facă acelaşi lucru.
În ziua de Crăciun are loc un ritual al adunatului de gunoaie din curtea gospodăriei, pentru
ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sunt pregătite “colinzile” – beţe de alun
curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări
câte “colinzi” sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o “colindă”, o
lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei,
rostind numele unui mort. Apoi toată familia cina, iar cei mici plecau la colindat.
Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el
are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu
seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile
gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere,
pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.
Nu putem încheia fără a aminti obiceiul cel mai iubit de copii: datina Bradului de Crăciun -
o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creştinismul şi care simbolizează
“pomul vieţii”. Cei care îi atribuie o semnificaţie creştină spun că bradul este “pomul cunoaşterii
binelui şi răului”, împodobirea acestuia cu mere roşii amintind de păcatul originar. De altfel, aşa a
fost consemnat istoric primul brad împodobit despre care vorbesc documentele: în anul 1605, a fost
înălţat la Strasbourg, într-o piaţă publică, un brad împodobit cu mere roşii. Această tradiţie
germană a cucerit rapid Europa, dar şi - mai apoi - America şi restul continentelor, prin intermediul
coloniştilor care au populat Lumea Nouă. În zilele noastre, în ajunul Crăciunului, în fiecare casă se
împodobeşte câte un brad (cu beteală, globuri, figurine, ghirlande, bomboane, artificii şi lumânări
sau beculeţe).
Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad bineînţeles, numai celor care
merită.
Bibliografie:
M. Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909, p. 89, apud I. Ghinoiu, op. cit., p. 281
T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977, p. 117
I. Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 64
93
Profesor în înv. Preşcolar: Holban Lidia

Grădinița cu P.P., Şc.Gimn.”Marin Preda”, Piteşti
Te uită cum ninge-n decembrie…

Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie și se încheie în 24
februarie, cu Dragobetele, care marchează începutul primăverii și al anului agricol.
Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, deopotrivă
încărcată de veselie, dramatism, ironie și poezie. Un amalgam de contraste pe care doar românii îl
pot armoniza atât de bine. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel, dansul
dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea te scot din cotidian. Mai greu este să alegi o
zonă anume. Indiferent dacă ești în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea, iarna are
o încărcătură și o aromă anume. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la alta, dar
frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nici o descriere. Cele mai multe
tradiții și obiceiuri care înconjoară sărbătorile de iarnă se respectă cu strictețe în zonele rurale din
Bucovina și Maramureș. Conform tradiției, sărbătorile de iarnă se petrec acasă în familie, alături de
cei dragi.
De la Sân Nicoară la Moș Nicolae sărbătorile de iarnă erau în trecut un prilej de bucurie
pentru cei mici, care așteptau cu nerăbdare prima zăpadă și sosirea lui Moș Nicolae și a lui Moș
Crăciun. Știm tot mai puține despre identitatea și biografia reală a Sfântului Nicolae, deși încă îl
ținem foarte drag. Sân Nicoară (Nicoară este cea mai veche formă românească a numelui, venită
direct din latină), cum i se zicea în lumea tradițională, este mai degrabă un personaj mitologic, în
jurul căruia s-au țesut legende diverse și uneori năstrușnice, cu vagi ecouri în cultul bisericesc. Așa
bunăoară, el ar fi al doilea sfânt făcut de Dumnezeu și ar sta de-a stânga Acestuia (primul făcut,
Mihail, are cinstea să stea de-a dreapta). Sân Nicoară (ajutat de Sân Toader) păzește Soarele, ca nu
cumva s-o tulească și să lase lumea în beznă și frig. E bătrân, dar în tinerețile lui unii zic că ar fi fost
podar, iar alții că ar fi fost corăbier și pescar. El ar fi oprit și apele Potopului pe vremea lui Noe. De
altfel, e mai mereu ud și cam posomorât. Se pare că ipostaza mai vioaie a lui Moș Nicolae, cu
obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminți, dar și nuielușe pentru cei
neastâmpărați) e o inovație orășenească, prefigurând dărnicia mai substanțială a lui Moș Crăciun.
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj
dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de
fiecare generație, ca moștenire spirituală, spre dăinuire în veacul veacurilor. Din punct de vedere
etimologic, cuvântul colind deriva din latinescul colo-colare, care înseamnă „ceea ce trebuie
respectat, cinstit”. Sunt persoane care susțin că acest termen vine de la latinescul „calendae”, care
provine din „calare” (chemare).
Obiceiul colindatului are și menirea de a ne atrage atenția că este necesară pregătirea
sufletească și trupească pentru ca Hristos să Se nască tainic în fiecare dintre noi. Colindele ne
descoperă că Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc.
94
Jocul caprei, obicei străvechi constituie una dintre formele elementare ale teatrului popular.
Costumația bogată, agilitatea jucătorilor, ritmul alert, versurile şi strigăturile, fac din acest obicei un
mic spectacol. Jocul caprei este întâlnit în perioada sărbătorilor de iarnă. Versurile și jocul fac
trimitere la ideea fertilizării ca transformare cosmică.
Plugușorul, o colindă agrară este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului
Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, plugușorul este o colindă; o
colindă agrară declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obținerea
pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, șervete, flori, pe care se punea, eventual, și un brad,
era o prezență nelipsită în cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezență simbolică, în
cadrul urăturilor care li se adresează oficialităților.
Bibliografie:
M. Rădulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909, p. 89, apud I. Ghinoiu, op. cit., p. 281
IMPORTANȚA SERBĂRILOR DE IARNĂ
Prof. Iacob Ionela Gina

Liceul Teoretic ”Ioniță Asan/G.P.P. nr.1 Caracal/Olt
Serbările de iarnă au importanţa lor în activitatea educaţională. Din ce în ce mai multe

sisteme educaţionale le adoptă şi le recunosc meritele în îmbunătăţirea performanţei copiilor la
şcoală. S-a observat faptul că activitatea de învăţare dă rezultate mult mai bune dacă este îmbinată
şi cu câteva momente de distracţie şi detensionare.
Serbarea în sine îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii preşcolarilor. În
grădiniţa contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru
participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării
personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect
psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.
Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele
extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o
necesitate.
Serbările de iarnă organizate de grădiniţa au conţinut cultural, artistic, spiritual, ştiinţific,
tehnico-aplicativ, sportiv sau sunt simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea
comunităţii locale.
Activităţile extracurriculare de masă reprezintă activităţi care cuprind aproape întreaga masă
a copiilor dintr-o grupă, mai multe grupe, sau chiar grupe de copii din mai multe grădiniţe . Aceste
activităţi le oferă destindere, recreere, voie bună, satisfacţiile atmosferei de grup, iar unora dintre ei
posibilitatea unei afirmări şi recunoaştere a aptitudinilor. Aceste activităţi au caracter ocazional şi
iau forme foarte variate.
- sărbătorirea zilei de naştere a unui copil la care participă colegi din toată grădiniţa;
95
- aniversarea zilei de naştere a unor copii care au frecventat grădiniţa şi acum sunt la şcoala
primară;
- vizionarea în grup a unor spectacole la teatrul de păpuşi;
- vizitarea centrului de plasament;
- excursii;
- plimbări în parc;
- vizită la diferite muzee.
Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre
frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin
excursii, copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând astfel să-şi
iubească ţara, cu trecutul şi prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările oamenilor,
locurile unde s-au născut, au trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti.
Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie.
Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi
realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor
momente de ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens.
-Ziua mamei, Ziua copilului, Sfârşit de an.
- Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae, Crăciun,
Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui Eminescu, Ziua Europei, Carnaval;
Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la
dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.
Vizionările şi spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în
grădiniţe, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei.
Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de
spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursa inepuizabilă de impresii
puternice, precum şi în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.
Vizionarea unor filme, diafilme, spectacole de teatru precum şi a emisiunilor TV, poate
constitui de asemenea o sursă de informaţii, dar în acelaşi timp un punct de plecare în organizarea
unor acţiuni interesante. De exemplu: vizionarea emisiunilor musicale, de teatru de copii, distractive
sau sportive, urmată de discuţii pregătite în prealabil, pe lângă faptul că realizează completarea unor
aspecte educative, stimulează şi orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport,
poezie, picture, etc.
La copilul de vârstă preşcolară este strâns legată de activităţile desfăşurate în grădiniţă şi în
afara ei sub forma jocului, a învăţăturii şi a muncii. Tocmai de aceea, o mare grijă trebuie acordată
particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la
dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului
lor liber.
Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu
însufleţire şi dăruire, la astfel de activităţi. Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este
generator de căutări şi soluţii variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria
şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei să te conducă spre acţiuni frumoase şi
valoroase.
În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională
valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie,adoptând el în primul
96
rând o atitudine creatoare,atât în modul de realizare al activităţii,cât şi în relaţiile cu copii,

asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a copiilor.
Bibliografie :
Ionescu M. Chiş ,,Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi
autoinstruire’’, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;
Lespezeanu M. ,,Tradiţionalism şi modern în învăţământul preşcolar’’, Editura S.C. Omfal,
Bucureşti, 2007;
Preda Viorica, ”Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”, Editura
”Gheorghe Cârţu Alexandru”, Craiova, 2009.
TRADIŢII DE IARNĂ BUCOVINENE
Prof. Ilie Carmen Iuliana/Gheață Paraschiva

G.P.P. Prichindel Suceava
Nicolae Iorga spunea că „În întreg pământul locuit de români nu se găsesc alte ţinuturi,
relativ mici ca acestea, care să cuprindă atâta frumuseţe şi atâta îmbelşugare în amintiri din trecut,
aşa de îndepărtate şi sfinte ca în ţinutul Bucovinei.”
Cultura tradiţională bucovineană este o comoară de obiceiuri, ceremoniale şi ritualuri încă
din zorii civilizaţiei umane, păstrate din timpuri străvechi, fără a-i fi alterate originalitatea.
Diversitatea reliefului şi măreţia sa apropiată sufletului omenesc, au oferit un cadru specific
şi prielnic dezvoltării artei populare, creierii unui important şi complex tezaur folcloric pe care şi-a
pus amprenta simţirea locuitorilor unui meleag, unde dealul, văile, luncile, muntele şi pădurea se
îngemănează într-un peisaj plin de culoare şi ritm. Bucovineanul este lesne de recunoscut nu numai
după vorbă, ci mai ales după port, după atitudinea lui sobră, liniştită, impunătoare. Optimismul,
perseverenţa, energia, gustul pentru frumos, simţul tovărăşiei şi ospitalitatea sunt doar câteva
atribute ale caracterului ţăranului bucovinean, transmise în producţiile sale folclorice.
Educarea tinerei generaţii pentru păstrarea şi transmiterea mai departe a valorilor culturale
populare locale şi naţionale, porneşte de la valorile vieţii cetăţenilor şi ale comunităţii din care
aceştia fac parte. Astfel, prin menirea noastră de dascăli şi locuitori ai acestei zone, avem datoria să-
i învăţăm pe copii să respecte această arhivă care ne vorbeşte prin fereastra deschisă a timpului
despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, demnitatea în relaţiile de comunicare,
valorile populare tradiţionale, care fac parte din istoria scrisă şi nescrisă a ţării noastre. Ne-au fost
transmise din generaţie în generaţie şi au devenit în decursul anilor apreciate, vestite şi arătate lumii
întregi de păstrători şi purtători ale acestui autentic tezaur de artă şi folclor.
Printre aceştia se numără şi foarte multe cadre didactice care au valorificat repertoriul zonal
în manifestări folclorice încărcate de farmec şi poveste din trecut, aşteptate cu mare bucurie de
copii, părinţi, bunici.
Dacă ne referim la jocul popular, caracterizat ca dans de colectivitate, acesta se diferenţiază
de la o zonă la alta şi este de o complexitate deosebită şi de o mare ingeniozitate, dificultate tehnică
şi dinamism. După funcţionalitate, componenţă, mod de grupare al dansatorilor, jocurile populare
din Bucovina pot fi grupate în:
97
➢ Dansuri vechi de grup (Arcanul, Trilişeşti, Polobocul bătrânesc, Raţa, Bătrâneasca, Roata);
➢ Jocurile de perechi (Trandafirul, Coasa, Ardeleanca, Ilenuţa, Bălăceana, Ciobănaşul, etc.);
➢ Jocurile bătrâneşti de femei – unele fiind la origine dansuri rituale.
➢ Jocuri legate de ritualul nunţii (Jocul zestrei, Jocul îmbrobodirii, Dan sul miresei, De trei ori
pe după masă, Jocul de după amiază, Moldoveneasca) sunt dansuri cu melodii şi strigături
care însoţesc diferite momente ale petrecerii;
➢ Jocuri tradiţionale legate de sărbătoarea Crăciunului şi a Anului Nou. (Împodobirea bradului
- simbolizează arborele fertilizator, Sfânta Treime; Colindul de Crăciun - oglindeşte
mărturia neschimbată a dreptei credinţe; Mersul cu Steaua - vestea naşterii Domnului;
Pluguşorul - o naraţie privind muncile agricole; Ceata mascaţilor – numită diferit de la o
aşezare la alta: bandă, malancă, hurtă - care reuneşte toate personajele mascate: ursul, capra,
căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, doctorii, ursarii, moşnegii, împăraţii; Semănatul – simbol al
fertilităţii, sănătăţii şi purităţii).
La românii bucovineni, o caracteristică importantă a sărbătorilor creştine o constituie
repertoriul bogat şi autentic în realizări literale, muzicale, artistice, dramatice, mimice şi
coregrafice, care readuc speranţa, optimismul, starea de echilibru, se ironizează prostia, se ia în
batjocură bătrâneţea, se alungă spiritele malefice, etc. Pe uliţele satelor şi străzile oraşelor, în
preajma sărbătorilor de iarnă, atât de dragi sufletului nostru de creştin, cetele de copii şi adulţi,
îmbrăcate în costume populare şi măşti specifice unor obiceiuri, creează o scenă pe care se
desfăşoară un spectacol unic la fiecare pas, o „Bucovină de aur” , bucurând ochii, inima şi sufletul.
Ca răsplată, gospodarii pregătesc pentru cei ce le trec pragul colaci, mere, nuci şi bani.
De Crăciun şi Anul Nou parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiţii, între care se
detaşează colindele, cântecele de stea, diversele urături şi strigături de Pluguşor, care variază de la o
regiune la alta, ba chiar de la un sat la altul. În Bucovina s-au păstrat, probabil, cele mai multe
manifestări legate de Sărbătorile hibernale.
Naşterea Domnului este vestită prin colinde deosebite, de o mare varietate, unele de sorginte
creştină, referitoare strict la Naşterea Pruncului („O, ce veste minunată/În Betleem ni se-arată/Că a
născut Prunc/Prunc din Duhul Sfânt/Fecioara curată”; „Astăzi s-a născut Hristos/Mesia, chip
luminos/Lăudaţi şi cântaţi/Şi vă bucuraţi”), altele laice, vizând anumite categorii socio-profesionale
(preoţi, păstori, pescari, vânători, soldaţi, flăcăi şi fete de măritat etc.), majoritatea acestora fiind
oarecum comice, legate de preocupările şi îndeletnicirile oamenilor. Unele colinde de acest tip sunt
„asezonate” cu scenete de teatru popular jucate pe la casele gospodarilor, la uşi şi ferestre dar şi în
interiorul locuinţelor, în faţa mesei încărcate de colaci, mere, nuci şi alte bunătăţi care se dăruiesc
apoi interpreţilor. Toate aceste colinde constituie o chintesenţă a spiritualităţii creştine a neamului,
expresii foarte sugestive ale ethosului arhaic românesc, şi ele poartă diverse denumiri în funcţie de
zonele ţării: moş-ajun, colindiş, piţărăi, cucuţat, cântece de stea.
Din ansamblul manifestărilor tradiţionale de iarnă nu lipsesc jocurile de măşti, obicei
răspândit pe tot teritoriul ţării dar făcând faima Bucovinei, majoritatea pierzându-şi caracterul
ritualic de odinioară şi devenind laice, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul,
moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.
Capra este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate. Denumită Ţurcă, Brezaie
sau Cerb, capra este o mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil
pentru a clămpăni. Este înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi şi
scoarţe sau covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală şi alte accesorii. Spectacolul oferit de
capră se referă la moartea şi reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele
98
relatate.
Ursul este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele bucovinene, a cărui
semnificaţie simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este confecţionată din blana şi capul
animalului care este investit cu virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător
denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să dănţuiască în ritmul tobelor. Căluţii sau căiuţii
reprezintă un joc mascat des întâlnit de Sărbătorile hibernale, legat de evocarea veşnicei tinereţi şi a
puterii fertilităţii simbolizate de animalele respective, considerate sacre în mitologia populară. În
rolurile căluţilor, flăcăii satelor sunt costumaţi adecvat, cu harnaşamente de curele care susţin
îmbrăcămintea, dănţuind în acompaniament de tobe.
Teritoriul judeţului Suceava, numit şi „Ţara de Sus” sau „Ţara fagilor” constituie o zonă cu
puternice rezonanţe istorice, fiind cunoscută din letopiseţe, cronici, anale, în special pentru perioada
de mare înflorire politică, economică şi culturală din vremea domnitorului Ştefan cel Mare.
Locuitorii acestui ţinut mirific s-au simţit datori pentru păstrarea şi continuarea culturii şi tradiţiilor
folclorice iar copiii, prin educaţia primită, să creeze punţi de legătură între generaţii.
Bibliografie:
Ghe. Baciu, Jocuri populare din Nordul Moldovei, Bucureşti, 1958.
Barbu Teodorescu, Octav Păun, Folcloric literar românesc, Bucureşti, 1964.
Apostol D. Culea, Datini şi muncă, Bucureşti, 1943.
Aurelian Ciornei, Mureş Ghe. Rădăşanu, Jocuri populare bucovinene, 1981.
TRADIŢII ŞI OBICEIURI STRĂBUNE
P.I.P. Ilie Nina, Şcoala Gimnazială Lilieşti-Băicoi

Prof. Popescu Viorica, Şcoala Gimnazială Tinosu
Tradițiile și obiceiurile sunt comori de artă și simțire.

Folclorul cu tradițiile, obiceiurile și portul popular reprezintă comori inestimabile, care
definesc identitatea unui popor, făcându-l unic, statornic și nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
Toate elementele de cultură și tradițiile populare transmit valori și creează punți de legătură între
generații. Imensul tezaur folkloric reprezintă reale documente grăitoare privind istoria și cultura
unui popor, constituind o componentă valoroasă, o moștenire neprețuită pentru noi ca locuitori ai
tării românești. Această moștenire strămoșească trebuie dusă mai departe prin orice mijloace,
deoarece, un popor trebuie să trăiască prin ceea ce lasă fiilor săi.
Un mijloc și un rol deosebit de important în păstrarea și valorificarea obiceiurilor
tradiționale îl are chiar școala și toate instituțiile de învățamânt. Așa cum sublinia Samuil Micu,
obiceiurile străbune sunt păstrate de țărănime. Copiii și tinerii trebuie îndrumați să-și îndrepte
atenția spre fondul străbun de valori artistice și documentare pentru a-l aprofunda, a-l iubi și a-l
raspândi, mai departe la următoarele generații. Cunoașterea și conservarea valorilor identitare,
stimularea interesului tinerilor pentru aceste valori, cultivarea aptitudinilor lor artistice sau
mesteșugărești ar putea contribui mult la dezvoltarea personalității umane, la spiritualizarea și
socializarea tinerilor, la găsirea unui sens al vieții, a unei motivații existențiale, de care adeseori
sunt lipsiți. Într-un cuvânt, putem spune că patrimoniul valorilor identitare românești poate
99
constitui, pentru societatea actuală, o alternativă educațională, artistică, economică, cu un

potențial deloc neglijabil, o alternativă și o soluție a unora dintre dilemele, căutările și
neîmplinirile contemporane.
În continuare voi prezenta din frumuseţea tradiţiilor românești, din sărbătorile calendaristice
din anotimpul iarna, la momentele importante din viaţă, care au rolul de a ne îmbia cu farmecul lor.
Sfântul Nicolae
Decembrie vine cu sărbatoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câţi dintre
noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşu' a lăsat ceva
în ghetele pregătite de cu seară? Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş
Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiti. Rolul de ocrotitor al familiei
cu care a fost învestit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în
educaţia copiilor.
Povestea lui Moş Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.
Se spune că el posedă puteri magice, a murit în 340 a.H. şi a fost îngropat in Myra. Târziu, în
secolul XI, soldaţii religioşi din Italia au luat rămăşiţele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au
construit o biserică în memoria lui, în Ari, un oraş port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creştini
din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Ei au luat legenda lui Moş Nicolae
în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toata lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţari.
Colindatul
Pentru cea mai aşteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală
măsura la tradiţie, ştiind să accepte și obiceiuri mai recente. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu
numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități
românești. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin, care este Naşterea
Domnului Iisus Hristos. În ajunul Crăciunului, pe înserat, începe colindatul. Copiii cu steaua
vestesc Naşterea Domnului şi sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și
colaci.
Anul Nou
Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. În săptămâna
dintre Crăciun și Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se pregătesc pentru urat, sistem complex
de datini și obiceiuri. Pe înserat, în ajunul anului sunt aşteptaţi sa apară Ursul, Capra etc.
Când se apropie miezul nopţii către noul an, se obişnuiește să se prevadă cum va fi vremea
în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind și le asează în ordine,
numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun puțină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel
ce dezleagă vrăjile și făcăturile, ei vor verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. Aşa
vor şti (pentru că în mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie și în ce
lună anume.
Astfel, pentru ca elevii să cunoască o parte din tezaurul tradiţiilor româneşti, în vederea
preluării şi transmiterii lor, aşa cum le-am moştenit de la strămoşi de-a lungul timpului, să înțeleagă
și să respecte tradițiile și obiceiurile românești, în fiecare an școlar, în luna decembrie, desfășurăm
festivalul Din moși strămoși se povestește ...
Prin această acțiune dorim să-i învăţăm pe elevi să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi
tradiţiile în care s-au născut, să le dezvoltăm dragostea pentru meleagurile natale şi portul românesc.
Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale identităţii neamului românesc. Să-i ajutăm să
înţeleagă imensitatea tezaurului nostru folkloric, în care arta populară românească, este o minunată
100
oglindă în care se reflectă cu cea mai mare intensitate frumuseţea României, istoria şi mai ales
sufletul neamului.
O ocazie eficientă de valorificare a tradiţiilor populare şi a obiceiurilor româneşti o
constituie şi acest festival care este la a XI-a ediţie şi reprezintă un izvor de bucurie şi satisfacţie,
care creează copiilor o stare de bună dispoziţie favorabilă atât dezvoltării psihice, fizice cât şi
estetice.
Scopul:
Cunoaşterea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti prin respectarea, practicarea şi
transmiterea lor generaţiilor actuale şi viitoare.
OBIECTIVE:
O1- Să promoveze prin cântec, dans popular, şezătoare etc. frumuseţea artei populare româneşti;
02- Să dobândească sentimente de dragoste şi respect pentru tradiţiile, obiceiurile şi folclorul
românesc;
O3- Să consolideze colaborarea între şcoală, familie, comunitate în scopul orientării şi aprecierii a
valorilor tradiţionale.
Elevii sunt dornici să se implice în astfel de activităţi, în care să se simtă importanţi, să ştie
că activităţile lor contribuie la păstrarea şi preţuirea acestor comori inestimabile ce definesc un
popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
La finalul acestui proiect elevii colaboratori vor promova preţuirea tradiţiilor şi obiceiurilor
româneşti prin respectarea, practicarea şi transmiterea acestora colegilor şi vor implica alţi şcolari
ca să participe la derularea activităţilor în continuare.
Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale
tradiţii și obiceiuri. Călătorul străin va fi surprins să descopere în România un loc plin de legende,
mituri și tradiţii păstrate de-a lungul secolelor.
Tradițiile românilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau părăsite și nici schimbate cu alte
obiceiuri importate din alte țări. Ele sunt ale noastre, ne caracterizează, ne definesc și prin ele ne
simțim mai bogați, mai aleși, mai altfel decât alții. Aceste tradiții ne fac mai exotici în ochii
europenilor și altor nații, putem fi subiect de discuții și de laudă, de aprecieri cu semnul mirării.
Bibliografie:
Pop, Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, București, 1976;
Bîrlea, Ovidiu, Folclor românesc , București, 1981.
Prof. Înv. Preşc. Ionică Maria Ramona

Şcoala Gimnazială „Costea Marinoiu” Ocnele Mari
Structura: Grădiniţa Cu P. N. „Scufiţa Roşie” Slătioarele
Datinile, tradiţiile şi obiceiurile care se mai practică şi astăzi, în toate regiunile locuite de
români, şi care prezintă forme atractive de integrare în cultura contemporană, sunt cele din ciclul
Anului Nou. Mai multe tradiţii unice legate de sărbătorile de iarnă se mai păstreză încă, din moşi-
strămoşi, în toate colţurile judeţului Vâlcea, după un ritual bine stabilit, cu un ceremonial amplu
caracterizat de o varietate repertorială şi originalitate poetică şi muzicală.
101
Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstitiului de iarnă (20 decembrie – 7

ianuarie), poartă numele generic de Sărbători de Iarnă.
Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi
Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Principalele sărbători ale ciclului de
iarnă – Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza – au funcţionat de-a lungul vremii ca momente
independente de înnoire a timpului şi de început de an. Românii folosesc, pe lângă calendarul
oficial, recunoscut de stat şi Biserica, un calendar neoficial – calendarul popular – creat de popor şi
transmis folcloric.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, după traditia populară, aceasta este prima
zi de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La
romani, Sfantul Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea
pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării.
În dimineaţa de Ajun a Crăciunului locuitorii satelor vâlcene împart copiilor, dar şi adulţilor,
mai puţini la număr, “colindeţi”, care sunt daruri făcute de gazde (alimente, fructe şi dulciuri). Pe
vremuri, “colindeţii’’ erau nişte covrigi (colăcei), copţi pe plită sau în cuptor, împărţiţi copiilor care
se strângeau în curtea gospodarului, după miezul nopţii de Ajun. Cu această ocazie se făceau unele
urări din partea copiilor: ,,Bună dimineaţa, la Moş Ajun/Ne daţi, ori nu ne daţi!?’’.
În zona Horezu, dar şi în alte localităţi, există tradiţia ca flăcăii să facă un foc mare unde se strâng
toţi colindătorii. De aici se pleacă, din casă în casă, unde gospodarii îi aşteaptă cu coşurile pline cu
bunătăţi. Colindătorul pune “colindeţul” în traista de la gât şi mulţumeşte pentru darul făcut, cu
formula:“Bogdaproste!”.
Umblatul cu steaua este un obicei care evocă momentul în care, la Naşterea lui Iisus, pe cer
s-a ivit steaua călăuzitoare a magilor şi închinarea lor cu daruri: aur, smirnă şi tămâie (aurul –
demnitatea împărătească, smirna – suferinţă, tămâia – jertfă). Cântecele de stea – “Steaua sus
rasare”,”Trei păstori se întâlniră”,”O, ce veste minunată” şi “În oraşul Viflaim” -, constituie un
repertoriu creştin tipic cunoscut în multe sate vâlcene.“Cetaşii” își confecţionează steaua asemenea
astrului divin, cu o icoană pusă în mijloc. Toţi colindătorii cântă în cor, în faţa gazdelor, iar în final
le urează sănătate şi prosperitate.
Umblatul cu capra este un obicei care ţine de la Crăciun până la Bobotează. Măştile care
evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume
variază de la o regiune la alta. Capra e făcută dintr-un lemn scurt, cioplit fin în formă de cap de
capră, acoperit cu hârtie roşie și neagră. În spatele coarnelor se pune o oglindă în care se reflectă
lumina de pe la casele unde intră capra noaptea. De partea de dinaintea falcii de jos se afla atârnat
un clopoţel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă care produce acel clămpănit sec. Capra
este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei care execută
un dans frenetic, saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clâmpănind ritmic din falcile de lemn.
102
În unele localităţi din Vâlcea capra mai este numită şi “brezaia” (din cauza înfăţişării
pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. “Brezaia” este o capră mai mare şi
mult mai împodobită decât capra, având botul şi coarnele mari. Cei ce joacă ,,Brezaia” sunt băieţii
mai mari şi chiar cei căsătoriţi. Împodobirea brezăii se face cu mare grijă, îmbrăcatul ei numindu-se
,,împopoţoneală’’, de unde şi zicala: ,,Te-ai împopoţonat ca o brezaie”. Cei ce însoţesc brezaia sunt:
,,uchiaşul brezăii”, care se maschează, îndeplinind aceeaşi misiune ca “unchiaşul caprei” şi
muzicanţii, cu fluier şi vioară pe melodiile cărora joacă brezaia. La final, unchiaşul adună banii.
Umblatul cu Sorcova face parte din obiceiurile de Anul Nou fiind mai mult bucuria
copiilor, în prima zi a anului. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă
confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hartie colorată.
Tradiţiile unice legate de sărbătorile de iarnă, ca şi alte valori etnofolclorice, mai constituie
încă un tezaur viu în judeţul nostru, ţine doar de noi dacă vom ştii să impunem măsurile de
prezervare pentru ca acesta să nu se piardă pe viitor. Colindele au dăinuit sute de ani şi ele trebuie,
de acum înainte, să rămână prin transmiterea lor către tânăra generaţie, către copii, în formă
originală, autentică.
Bibliografie
T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, 1977,Bucureşti, p. 117
I. Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas,1998, Bucureşti, p. 64
TRADIŢII SI OBICEIURI DE IARNĂ
Învățător: Iosif Larisa Stefania, Liceul de Artă Sibiu

Învățător: Iosif Maria Magdalena, Școala Gimnazială Ionești
Decembrie, ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este extrem de bogată în datini
şi obiceiuri de iarnă, care au fost pătrate încă din vechime. De Crăciun şi Anul Nou, în întreaga ţară
parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiţii, între care se detaşează colindele, cântecele de stea,
diversele urături şi strigături de Pluguşor, care variază de la o regiune la alta, şi chiar în interiorul
fiecărei regiuni istorice. În ţara noastră s-au păstrat multe manifestări legate de Sărbătorile
hibernale, care acum sunt exprimate prin intermediul festivalurilor organizate sau a acţiunilor
localnicilor.
Cele mai multe obiceiuri de iarnă din perioada Anului Nou se referă la „Pluguşor”,
principalul „ingredient” al Sărbătorilor, denumit şi Buhaiul, Plugul, Urătură etc., în funcţie de
zonele etnografice. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie şi
belşug al semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală, acompaniindu-şi toate aceste mesaje de
bice, clopoţei, buhaiuri, mânaţi de liderul alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiţie, urătorii sunt
costumaţi după specificul local (iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane, cojoace
ornamentate), însoţiţi de muzicanţi populari care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai.
„Capra” este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate şi este reprezentată de o
mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni. Este
înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore. Spectacolul oferit de capră se referă la
moartea şi reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele relatate în scenariu.
103
„Ursul” este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele româneşti, care a
fost preluat de urători şi la oraş, aceştia putând fi văzuţi în preajma Anului Nou pe străzile oraşeor
interacţionând cu locuitorii. Semnificaţia „Ursului” simbolizează moartea şi reînvierea naturii.
Masca este confecţionată din blana şi capul animalului care este investit cu virtuţi magice,
terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să
dănţuiască în ritmul tobelor.
După Anul Nou, cele mai practicate
obiceiuri de iarnă sunt Sorcova şi Lăsarea crucii la
apă de Bobotează. Sorcova sau Semănatul este un
obicei străvechi practicat în prima zi a Noului An,
de Sf. Vasile, când copiii merg la vecini şi rude cu
ramuri din flori artificiale, împodobite cu panglici
colorate, sau, în lipsa unei asemenea vergele,
înarmaţi cu grâu, orez, arpacaş, fasole sau alte
boabe pe care le aruncă la uşa gospodarului. De
Bobotează, după oficierea slujbei religioase din
biserică, se merge în procesiune la „sfinţitul apei”,
când preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar un
flăcău se repede să o scoată. Acest obicei al lăsării crucii la apă încheie, practic, şirul Sărbătorilor de
iarnă.
Acestea sunt doar câteva dintre tradiţiile şi obiceiurile de iarnă, cu care vă veţi întâlni
oriunde În ţară, fiecare adaptate diferitelor regiuni şi reprezentând un univers aparte, mitic-folcloric.
Activităţile de Crăciun şi Anil Nou sunt aşteptate cu sufletul la gură de tineri şi vârstnici, pentru a
înfrumuseţa ambianţa hibernală şi pentru a-i aduce culoare şi cântec.
CHIRALEISA, OBICEI CREȘTIN DE BOBOTEAZĂ
Prof. Dr. Irina Iordan, Școala Gimnazială Nr. 2, Buftea, Ilfov

Prof. Dorel Viorel Găișteanu, Școala Gimnazială Nr. 2, Buftea, Ilfov
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creștine importante și este menită să
reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viața publică. De aceea,
Biserica mai numește Boboteaza și “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”,
aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă și înseamnând “arătare”, “descoperire”,
“revelare”. Boboteaza înseamnă înnoirea omului creștin.
Boboteaza sau Botezul Domnului, sărbătoarea din 6 ianuarie, ca și Crăciunul, este precedată
de un ajun mai deosebit, ajun ce concentrează o multitudine de practici și credințe ce decurg, în
special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” sau Chiraleisa. Acest cuvânt provine din
neo-greacă și înseamnă “Doamne miluiește!”. Chiraleisa este un obicei de purificare a spaţiului şi
de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor.
Chiraleisa este socotit un obicei de purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat.
Exista credința că, strigând astfel, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la
Sfântul Andrei.
104
După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean își ia apa sfințită în
vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa”,
care în greceşte înseamnă "Fie-ţi milă, Doamne!". Urarea se face pentru belșugul holdelor viitoare,
pentru purificarea aerului și pentru creșterea cât mai mare a cânepii. Credincioșii toarnă câte puțină
agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunși acasă, oamenii sfințesc cu agheasmă șura,
grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa și interiorul casei.
Din bătrâni, toţi tinerii din localitatea Brusturi, judeţul Neamţ, băieţi şi fete însoţesc preotul
prin sat şi vestesc sfinţirea caselor. Obiceiul este asemănător colindelor din Ajunul Crăciunului, iar
copiii primesc nuci, mere şi prăjituri. În anumite zone din Bucovina, preotul este însoţit şi de
gospodari din sat care anunţă venirea sa. Oamenii sunt răsplătiţi cu bucate de post sfinţite.
Pe vremuri, în nordul Moldovei, în alaiul preotului intrau și maturii, însă cu timpul alaiul a
devenit apanajul copiilor. Obiceiul Chiraleisei, de purificare a caselor și de invocare a rodului
bogat, are ceva din colindele de sărbători. Copii îmbrăcați în straie populare calcă pe urmele
preotului care merge să sfințească locuințele. În ajunul Bobotezei sau chiar de Bobotează, mici
grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân,
sunând din clopoţei şi tălăngi, rostind în cor: „Chiraleisa,/ Spic de grâu/ Până-n brâu,/ Roade bune,/
Mană-n grâne!“. Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple
semnificaţii.
În Bihor, colindul este purtat în gospodăriile sătenilor de către copiii care înconjoară fiecare
pom de trei ori, timp în care sună din clopoței și rostesc: "Chiralesa, Leisa, roadă în pom, boală în
domn, Chiralesa, Leisa, pomul să rodească, omul să trăiască!" În acest fel, copiii cer ajutorul lui
Dumnezeu pentru ca gospodarii să aibă un an bun, plin de roade și fără necazuri.
Obiceiul se desfășoară, cuprinzând și satele din Maramureș și Țara Crișului. A umbla cu
Chiralesa înseamnă a colinda de Bobotează. Între Anul Nou și Bobotează, preotul umblă cu crucea.
Cu două trei case înaintea preotului vin copiii cu Tiralexa sau, cum i se mai spune, Chiralesa:
„Doamne, / Grâu de primăvară / Și-n pod și-n cămară / Și pe prispă-afară. / Noi strigăm pă sub
butuci / Să ne dați vreo două nuci; / Noi strigăm pă sub podele / Să ne dați vreo două mere“. După
ce primesc darurile, copiii mulțumesc urând: „Câți cărbuni în vatră / Atâția pețitori la fată; / Câte
pene pe cocoș / Atâția copii frumoși”.
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN JUDEŢUL VÂLCEA
Prof. Istrate-Tilincă Ileana-Tatiana

Grădiniţa P.P.Ostroveni 2, Rm. Vâlcea
Râmnicu Vâlcea, petec oltenesc, scăldat de apele Oltului şi umbrit de dealurile de pe poalele
Carpaţilor, oferă turiştilor minunate clipe de desfătare nu numai prin frumuseţea locurilor, ci şi prin
ospitalitatea locuitorilor de pe aceste meleaguri, cu tradiţiile şi sărbătorile care le-au adus faima în
întreaga lume.
Călători prin veacuri, oamenii şi-au împletit trăirile, prinosul frumuseţii sufletului, tradiţii
sau iarba codrului şi cu misterioasa lume de dincolo de viaţă.
Ctitori ai altarului creştin, într-o viaţă creştină, oamenii locului au transmis din generaţie în
generaţie obiceiuri, tradiţii, sau sărbători, unele dintre acestea păstrându-se aproape intacte din
105
vremuri imemorabile ca simboluri ale nepieririi de neam şi de ţară. Naşterea, căsătoria sau trecerea
în nefiinţă se oglindesc în tradiţiile şi serbările locului, în doinele, cântecele şi jocurile care oferă
turiştilor adevărate nestemate de inedit şi valoare.
Aproape în fiecare casă se găseşte câte un brad verde- Pomul de Crăciun iar sub pom sunt
aşezate darurile din traista lui Moş Crăciun pentru copii. Bucuria aceasta, de Craciun, ţine trei zile.
Sărbătoresc nu numai copiii, ci şi tinerii şi oamenii vârstnici. Toţi merg la biserică şi se închină lui
Dumnezeu.
Pluguşorul este un obicei care se desfăşoara pe 31 decembrie seara, când tinerii şi copiii
merg din casă în casă cu un plug în miniatură şi doi-trei dintre ei plesnesc din bice, iar unul rosteşte
urările. Colindul ce se zice de Anul Nou cuprinde în versurile sale o întreagă icoană a plugăriei la
români.
De la Crăciun şi până la Bobotează, iar prin unele locuri chiar şi de la Sfântul Nicolae, copiii
umblă cu Steaua. Steaua este făcută din speteze de brad, lipite cu hârtie albă. În cercul osiei luminat
de o lumânărică de seu, e zugravită Ieslea cu Maica Precista, Sfântul Iosif, Pruncul, păstorii şi
magii. Pe colţul de sus e icoana amăgirii lui Adam şi a Evei de către şarpele Raiului, iar pe celelalte
colţuri câte un cap de înger.
Înainte de începerea cântecelor care cuprind Naşterea Mântuitorului şi alte întâmplări
religioase, copiii cântă “Naşterea ta,Hristoase”.
Capra este un joc popular românesc care face parte din obiceiurile practicate de Anul Nou
şi care constă în executarea unor figuri comice de către un personaj mascat cu cap de capră, care
bate ritmic din fălci.
Sorcova reprezintă un alt fel de colind recitată de cei care umblă cu sorcova- un beţişor, o
rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc uşor pe spate/ umăr
pe părinţi, cunoscuţii lor în dimineaţa zilei de Anul Nou, urându-le, prin versuri speciale, sănătate şi
noroc.
Din fragedă copilărie, omul trebuie format în spiritul binelui, frumuseţii sufleteşti,
adevărului, credinţei şi iubirii.
Influenţa religiei asupra copilului şi a omului matur este benefică, îi face pe toţi mai buni,
mai darnici, mai apropiaţi de semenii lor, mai dornici de a-i ajuta. Biserica, prin întregul ansamblu
de mijloace, ajută la invoirea spirituală a omului si, cu atât mai mult, a copiilor, ţinând cont de
particularităţile vârstei lor.
Bibliografie:
Bădescu Valentin, Răducu Ani, Octavian Nicu, Filip Sorin “Elemente de educaţie religioasă
pentru învăţământul preşcolar-vol.I;vol.II, Ed. Grafika Print Bucureşti,1999.
Dramboi Crăciuna, Mitran Mariana, Tudosie Ioana “Educaţia timpurie pentru valori”, Ed.
Didactica Nova Craiova, 2003.
106
ȘEZĂTOAREA LA ROMÂNI
Prof. Înv. Preșc. Jurca Larisa Maria

Ed. Rotariu Mariana
G.P.P. Nr. 11 Alba Iulia
Cu ajutorul părinților, sala de grupă este decorată și amenajată ca un interior de casă

țărănească, cu cuverturi, ștergare, oale, strachini, covată și cuptor. Grupul de fete și băieți intră în
scenă dintr-o parte și cealaltă, pe o doină cântată de Dumitru Fărcaș. Băieții mimează cântatul la
fluier, iar fetele duc în coșulețe câte un lucru de mână: furca cu fus, cusături, sacul de ață pentru
depănat, etc. Bat la ușa casei, sunt poftiți să intre și se așază.
Copil: Foaie verde siminoc,/ Stați puțin acum pe loc
Și-ascultați cum cei mai mici / Vă prezintă-acum, aici
O șezătoare învățată de la bunici.
Copil: Dragu mi-i unde-am venit, /Cu cine m-am întâlnit
Dragu mi-i unde-am intrat, / Cu cine m-am adunat.
Șezătoarea ni-i deplină /Fete și feciori să vină.
Gazda: Bună sara, bun venit, / De toate am pregătit,
Vom lucra cu voie bună, / Vom spune și câte-o glumă,
De datini ne-om aminti, / Vom cânta și vom hori.
Cântec: „Când vii bade-n șezătoare”
Copil: Acum, când primii fulgi încep să cadă / Și sărbătorile vin o grămadă:
Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza – / Când preoții aduc în case-aghiasma!
Să nu mai pierdem timpul, / Hai cu zor, să ne-apucăm de lucru,
S-avem spor!
Fată: Eu îmi cos o ie albă / Cu ață pe-o pânză dalbă,
Cu puncte și cruciulițe / Să-i fie dragă la bădiță,
C-o să fiu de sărbători / Ca o floare între flori.
Fată: Eu gheme fac din fir de lână / Ca să-mpletesc ciorapi, mănuși, fulare,
Pentru Ilinca, sora mea cea mare / Și pentru Ionică, fratele mai mic,
Dar nici pe tata n-am să-l ocolesc / Și-un călduros fular am să-mpletesc.
Copil: Orice zi de șezătoare / E un fel de sărbătoare
Când prieteni se adună / Și muncesc cu voie bună.
Treaba lor cu toți și-o fac / Dar nici din gură nu tac.
Basme, glume, ghicitori, / Se spun pe la șezători.
Copil: „-Cine coase cu mult spor / În folosul tuturor?” (acul)
„-Fire multe de argint / Leagă cerul de pământ.” (ploaia)
„-Patru frați într-o cămașă îmbrăcați” (nuca)
Copil: Stați să vă spun și eu o vorbă: / „Cine fură azi un ou
Mâine va fura un bou!” / „Lucrul lungește viața, iar lenea o scurtează.”
Copil: Fiindcă veni vorba despre muncă, / V-aș aminti o poezie mică:
„M-a-nvățat mama să cos
Și pe față și pe dos,
Mama-mpinge, fata trage
107
Ce mai floricică face!

Mama-mpinge și eu trag
Ce mai ie faină fac!
Când lucrez mama privește,
Când fac rău mă dojenește,
Acu-i mic și ața groasă
Cine poate să mai coasă?
Copil: Ce-ați rămas gură căscată / E-o „afirmație” adevărată
Și poate fata vrea jucată! / Frunză verde busuioc,
Haideți cu toții la joc, / Să jucăm și să horim
Cu toți să ne-nveselim!
Dans: Fetele de la Căpâlna, Hațegana, Hora
Copil: Fiindcă așteptăm cu multă nerăbdare / Crăciunul, sfântă sărbătoare,
Colinde strămoșești să repetăm / Și-n seara de Ajun să colindăm.
Din poartă-n poartă ca să dăm de știre / Că s-a născut Iisus pentru omenire.
Iar Domnului să-i mulțumim frumos / Că ni L-a trimis pe Hristos.
Iar acum, feciori și fete, / Puteți colinda pe-ndelete.
Copiii cântă diferite colinde.
Copil: Vine-apoi și Anul Nou / Când uităm tot ce-a fost rău,
Ca în anul care vine / Să ne fie numai bine.
Să umblăm din poartă-n poartă / Cum e datina lăsată.
Să urăm de sănătate, / Mult belșug și spor în toate!
Copiii urează și joacă capra.
Gazda: Acum că lucru-ați terminat / Și la muncă v-ați îndemnat
Din suflet noi vă mulțumim / Și cu drag la masă vă poftim.
Copiii sunt serviți cu plăcinte și cu suc.
Copil: Rămâi gazdă sănătoasă / Și mereu așa voioasă,
Șezătoarea am sfârșit, / Cu mult drag noi am muncit.
Am cântat și am dansat, / Cu toții ne-am bucurat.
Mulțumim și de bucate, / Că au fost pe săturate!
Se aud colinde.
Bibliografie:
Constantin Eretescu – „Folclorul literar al românilor”, Editura Compania, 2007
Narcisa Alexandru Stiuca – „Sărbătoarea noastră de toate zilele – sărbători în cinstea
iernii”, Editura Cartea de buzunar, 2005
***Revista Învățământul Preșcolar 3-4 /2011, Editura ARLEQUIN
108
DATINI ȘI TRADIȚII DE IARNĂ ÎN LUMEA SATELOR
Prof. înv. Preșcolar, Lilea Maria

Școala Gimnazială N. Titulescu, Caracal
Iarna, satul românesc devine un colț de rai. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de
zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de sărbătoare.
Odată cu Sărbătorile de iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. Sărbătorile de
iarnă la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie și se încheie în 24 februarie, cu
Dragobetele, care marchează începutul primăverii și al anului agricol. Indiferent de zonă, iarna are o
încărcătură și o aromă anume, chiar dacă tradițiile și obiceiurile românilor diferă, dar frumusețea
lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nicio descriere.
Sărbătoarea Sfântului Nicolae este mult îndragită de copii, este un prilej de bucurie. Câți
dintre ei își mai lustruiesc astăzi ghetele, pentru ca Moș Nicolae să le umple cu cele mai frumoase
jucării și cele mai gustoase dulciuri? Copiii așteaptă cu nerăbdare să-și găsească în ghetuțe
dulciurile binemeritate, dacă au fost ascultători, sau un băț, dacă nu au fost cuminți.
La scurt timp, urmează Sărbătoarea Crăciunului, când noi, ortodoxii, sărbătorim Nașterea
Domnului Iisus Christos. Ajunul Crăciunului reprezintă un moment deosebit, care se petrece alături
de cei dragi. Acum se împodobește bradul și se fac ultimele pregătiri pentru ziua ce va urma,
Crăciunul sau Nașterea Domnului. La acestă sărbătoare mare parcurgem un întreg ritual de tradiții:
împodobim bradul, copacul care simbolizează viața și pe care-l întâlnim în toate momentele
importante ale vieții; pregătim bucate pentru seara reuniunii cu familia; nu-l uităm pe milenarul
Moș Crăciun. Tot în ziua Ajunului încep să meargă colindătorii pe la casele oamenilor: de
dimineaţă colindă copiii cei mai mici, spre după- amiază şcolarii, iar către seară colindă tinerii.
Odată intraţi în curtea casei, colindătorii cântă colinde înaintea membrilor casei, adunaţi în prag,
cântecele fiind întotdeauna însoţite de dansuri. Apoi, gazda invită colindătorii în casă, unde înainte
de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde.
Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea
urmează să le ofere colindătorilor (colaci, nuci, mere).
Ziua Crăciunului este una binecuvântată și plină de căldură, pentru că simțim dragostea lui
Hristos. Tradiția creștină spune că Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului în care a născut
Fecioara, care ar fi refuzat să dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit soția acestuia, numită de noi,
Crăciuneasa. De furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar fi tăiat mâinile, dar acestea s-au refăcut
miraculos în scalda Pruncului. Pentru inima ei bună, soția acestuia trece drept patroană a moașelor.
În fața unei asemenea minuni, Crăciun însuși se spășește și se creștinează, devenind primul dintre
sfinți.
Anul Nou este o altă sărbătoare, pe întreg Pământul, oamenii întâmpinând noul an cu veselie
și nulte obiceiuri împământenite cum ar fi: ciocnirea unui pahar de șampanie cu membrii familiei,
după care acel pahar va fi spart, odată cu el fiind alungate relele din casă, masa să fie bogată, pe ea
regăsindu-se pește, struguri, carne de porc și alte preparate din carne de porc.
Boboteaza sau Botezulul Domnului, iar a doua zi Sfântul Ion sunt sărbătorile care încheie
acest parcurs al Sărbătorilor de iarnă. În ziua de Bobotează, creștinii vor participa la sluba sfințirii
apei, numită și aghiasmă, apă cu care vor stropi curtea, florile, animalele,se vor spăla pe față pentru
prosperitate și sănătate, iar o parte o vor pastra în casă. Următoarea zi, în ziua Sfântului Ion, tinerii
109
vor merge pe la casele fetelor, însoțiți de muzicanți, unde vor face urături. Tinerii vor fi răsplătiți cu
dulciuri făcute în casă de fete, cozonacul având loc de cinste între acestea.
Toate aceste colinde constituie o chintesenţă a spiritualităţii creştine a neamului, expresii
foarte sugestive ale ethosului arhaic românesc.
Bibliografie:
Revista Învățământ preșcolar nr. 3-4 , 1991, București, Imprimeria Coresi;
OBICEIURI DE IARNĂ DIN SATELE DIN BANAT
Prof. Maltin Ramona/ Prof. Dumitrescu Ana

Grădiniţa P.P. nr.2, Lugoj
“Banatul a fost în trecute vremuri şi a rămas până în ziua de azi un loc binecuvântat al
cântecului.(…) Ori cum ar fi, un lucru e sigur că în Banat a fost totdeauna multă înţelegere pentru
cântare, s-a cântat cu drag şi s-a cântat frumos”
Tiberiu Brediceanu (Banatul contribuie la cunoaşterea unei provincii – Bucureşti, 1943)
Regiunea Banatului, cuprinsă între hotare atât de fireşti: Dunărea – Mureşul - şi culmile
Carpaţiilor , constituie nu numai un exemplu caracteristic pentru o astfel de unitate geografică, ci şi
pentru ominunată unitatevsocial culturală, care este rezultatul condiţiilor materiale şi spirituale, în
care s-a desfăşurat existenţa bănăţenilor de-a lungul veacurilor, în acest patrulater geografic.
Creatorul şi păstrătorul peste milenii ale acestei minunate culturi a fost în primul rând omul de la
sat, unde s-a născut veşnicia – cum spunea Lucian Balaga – “omul doinei şi al brazdei, visătorul de
sub stelele Banatului, pe care gândurile desre frumos l-au ispitit întotdeauna”. De la acest “visător
de sub stelele Banatului”, omul de la sat am cules şi unele obiceiuri care încă se mai păstrează şi în
zilele noastre cu mare mândrie, cum ar fi obiceiurile de Sfintele Sărbători de Crăciun, unde în
dimineaţa de Ajun copiii umblă cu , aşa cum se spune în Banat, “piţărăii”.Iei au străicuţe şi cântă
din casă în casă:
“Bună dimineaţa lu Ajun,
Că îi mai bună a lui Crăciun.
Că îi cu miei, cu purcei,
Fug păstori după iei,
Dă-ne nuci, că-s mai dulci,
Dă-ne alune că-s mai bune,
Dă-ne colăcei, că ni-s piţărăi.”
şi primesc nuci, mere, saloane, bomboane, colaci, cârnaţi. În dimineaţa de Ajun gospodinele
pregătesc dovleac copt în doba cuptorului şi fiecare membru din casă trebuie să mănânce.
În seara de Ajun tinerii satului îmbrăcaţi în costume populare merg din casă în casă şi
colindă apoi sunt serviţi cu prăjituri, suc. În ziua de Crăciun la biserică preotul împreună cu copii
pun în scenă piesa „Steaua”: un copil este îmbrăcat în Irod, un altul este cu steaua, trei sunt craii de
la Răsărit.De Sfăntul Ion se face joc la Căminul Cultural din sat unde se petrece tineretul.
Fiecare sat încă mai păstrează foarte multe obiceiuri fie ele de Sfintele Sărbători de iarnă sau
de Paşte sau de alte sărbători.
110
Mircea Eliade spunea:” În tot ceea ce face cu tâlc ( ritual ) şi tot ce gândeşte coerent
(matafizic ), omul tinde neâncetat spre unificare, spre reintegrare, totalizare.”Aceasta înseamnă
adaptarea culturală la natură şi a naturii la noi.
Prof. Inv. Preşc. Manea Ana / Bărtoiu Corina

G. P. P. Tamaşi – Corbeanca, Jud. Ilfov
Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie reprezinta o componenta a

culturii noastre tradiţionale. Cele mai fastuoase şi cele mai răspandite s-au dovedit a fi cele legate
de Naşterea Domnului sau Praznicul Crăciunului. Obiceiurile şi tradiţiile româneşti exprimă
întelepciune populară, realul sau fantasticul , fiind esenţa bogăţiei noastre spirituale .
Luna decembrie nu este doar prima lună de iarnă ci şi luna în care sărbătorile şi voia bună
trebuie să se regăsească în casa fiecărui roman. În fiecare an, iarna geroasă aduce după sine mai
multe sărbători şi tradiţii.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfântului Nicolae iar, după tradiţia populară, aceasta este prima
zi de iarnă. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici. În
seara din Ajun (5 decembrie), părinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu
mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de
cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să îi cuminţească, măcar în principiu, pe copiii care nu s-au
purtat bine în timpul anului. La grădiniţa noastră copiii se pregătesc din timp să îl întâmpine pe Moş
Nicolae. Aceştia îi “scriu” o scrisoare moşului prin care îi cer darurile dorite.
Una dintre cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual păstrat din moşi-
strămoşi, compus din poezii si dansuri. Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „CRĂCIUNUL
LA ROMÂNI” este un mare festival de colinde care se desfăşoară în grădiniţa noastră. La acest
festival participă toţi copiii gradiniţei, îmbrăcaţi de sărbătoare şi cu emoţie în glas interpretează
diferite colinde, iar la sfârşit îl asteaptă şi pe Moş Crăciun. Alături de copii participa parintii si
bunicii acestora, care se bucură de marea sărbatoarea.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc.
Părinţii, copiii îşi fac daruri şi se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei, cu credinţa că
prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un an mai bun şi mai bogat. Adevăratul spirit al
Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţă, să oferi, de aceea am iniţiat campania “De
Crăciun, fii mai bun!”, unde cu ajutorul copiilor şi părinţilor împărţim zâmbete celor care au nevoie
de noi (Parteneriat realizat cu copiii de la grădiniţa din Urziceanca - Dâmboviţa).
Bradul deţine rolul principal în perioada Crăciunului. Împodobitul acestuia este cel mai
îndrăgit obicei de sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit
de întreaga familie), bucurie şi fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că
Moş Crăciun nu vine în casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru că este mereu
verde, chiar şi când afară e zăpadă). Practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă! Această
datină a devenit o tradiţie la noi în grădiniţă. Anul acesta, copiii împodobesc bradul gradinitei, un
brad mai special, format din multe plusuri, ce urmeaza a fi daruite unor copii de la o grădiniţă
partenară. Apoi împletesc şi confectioneaza podoabe pentru masa de Crăciun sau pentru bradul de
111
Crăciun. Oamenii încă îşi mai împodobesc casele cu coroniţe de brad si cu tot felul de alte podoabe
specifice acestei sarbatori, ca mod de a-şi întâmpina prietenii şi rudele.
Încheiem activităţile dedicate sărbătorilor de iarnă cu momentul sosirii lui Mos Craciun,
unde într-un decor de vis, copiii cântă şi dansează.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI LA ROMÂNI
Prof. Manea Mirela

Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov
Toate sărbătorile bisericeşti ar fi lipsite de sens dacă n-ar exista Sf. Paşti. Dacă Hristos n-ar
fi înviat, celelalte evenimente evanghelice ar putea fi privite doar în context istoric şi alt preţ, decât
moral şi cultural, n-ar fi avut. Noi spunem că fiecare sărbătoare creştinească aparţine veşniciei,
deoarece duhovniceşte o umple Paştile. Veşnicia e prezentă în vremea noastră şi noi devenim
coparticipanţi reali la această sărbătoare."(Părintele Alexie Uminski).
Din cele mai vechi timpuri religia s-a împletit cu tradiţia , datina şi obiceiurile , pe care omul
le-a respectat şi le-a transmis ulterior prin viu grai din generaţie în generaţie, astfel înţelepciunea şi
experienţa celor mai vechi strămoşi ajunge la noi sub forma obiceiurilor din viaţa celor de la ţară,
fiind purtătoarele unor informaţii , a unei experienţe şi înţelepciuni vechi.
Satele noastre româneşti au rămas din fericire tributare tradiţiei străvechi, un exemplu în
acest sens fiind obiceiurile legate de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului din săptămâna
premergătoare Sfintelor Paşti. Ultima duminică din Postul mare semnifică Intrarea Domnului Iisus
Hristos în cetatea Ierusalimului. De Florii , cum sunt denumite în popor, se face dezlegare la peşte,
se fac pomeniri, se sapă mormintele şi se decorează porţile şi casele cu ramuri de salcie, pe care
credincioşii le aduc da le biserică. Joia Mare, cunoscută în calendarul tradiţional şi sub denumirea
112
de joia morţilor sau cina cea de taină la care Hristos a prefigurat jertfa sa prin frângerea pâinii şi
prin oferirea vinului ce simbolizează sângele ucenicilor săi. Specific deniei de joi seara este citirea
celor 12 Evanghelii ce reprezintă fragmente extrase din cele 4 Evanghelii în care sunt relatate
patimile lui Iisus. Pe lângă acestea în joia Mare se practică un adevărat ritual închinat celor morţi.
Joimăriţa, se spune în tradiţia populară că este zeiţa morţii , ea supraveghează focurile de joimari.
Este deschisă fie cu un animal respingător , fie cu o babă zmeoaică, o stafie sau un duh necurat cu
un cap uriaş şi părul despletit , ce pedepseşte fetele şi femeile leneşe. Potrivit credinţelor populare ,
în această zi cerul s-ar deschide pentru ca morţii să poată reveni temporar pe pământ , şi pentru ca
cei vii să le poată transmite anumite masaje. În zonele din sudul ţării ( Gorj, Dolj, Olt) în zorii zilei,
înainte de a merge la cimitir , femeile aprindeau în mijlocul curţii focuri din ramuri de alun sau
buruieni uscate , în jurul cărora aşezau scaune pentru morţi. Se spunea că morţii vin acasă pentru a
se încălzi şi pentru a primi pomana. De aceea , atunci când femeile se deplasau la cimitir , unde
aprindeau din nou focuri, de această dată la crucile de la morminte , ele îşi plângeau morţii ,
dialogau cu ei chemându-i acasă pentru a le oferii pomana.
Vinerea Paştelui este cunoscută ca Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor , creştinii merg la
biserică, ţin post negru pentru iertarea păcatelor şi respectă severe interdicţii privind torsul , ţesutul
sau cusutul. Este ziua de doliu a creştinităţii, întrucât atunci a fost răstignit Mântuitorul, denia de
vineri seara este a înmormântării lui Iisus.
Gestul simbolic de celebrare a Paştelui este ciocnitul ouălelor roşii. Bucuria Pascală este
cunoscută pe parcursul celor 40 de zile de la Înviere până la Înălţare, timp în care creştinii se salută
cu ,,Hristos a înviat!” şi ,,Adevărat a înviat!” mărturisind de fiecare dată prin aceste cuvinte
adevărul nostru de credinţă.
Paştele reprezintă sărbătoarea Învierii lui Iisus Christos. Începutul acestei sărbători e văzut
chiar în Cina cea de Taină, pâinea şi vinul simbolizând sacrificiul trupului şi al sângelui, ca preţ al
răscumpărării.
În tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii e marcat o dată cu postul de şapte săptămâni. O
semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii
încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei, a curţii, pentru ca totul să fie curat. Cu
lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit,
afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului.Oamenilor le este permis să mănânce
bucăţele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după ce acestea se sfinţesc şi
după ce fiecare persoană participă la Liturghie. Prima zi de Paşte trebuie să fie petrecută liniştit,
fiind interzisă orice activitate distractivă. În această zi, e interzis şi somnul.
După respectarea Postului Mare, în satele romanești se trăiește solemnitatea Săptămânii
Patimilor. În aceasta săptămâna, țăranii încearcă sa încheie toate activitățile gospodărești: pământul
să fie arat și semănat, casele să fie văruite.
O legendă povesteşte despre calvarul lui Hristos, în drum spre Golgota, purtând crucea pe
umeri. Necredincioşii l-au bătut cu pietre, care se transformau în ouă roşii. Simon – agricultor a
ajutat pe Iisus şi i-a dus crucea până în dreptul ogorului său. Când a vrut să mănânce, a găsit în
traistă o pască şi ouă roşii, în locul pâinii şi a ouălor albe ce le avea de acasă. Simon a înţeles
minunea şi a îndemnat ca Învierea lui Iisus Hristos să fie celebrată şi prin pască şi ouă roşii. Se
spune că sub crucea pe care era răstignit Iisus, Maica Domnului a pus un coş cu ouă, şi ele s-au
înroşit de la sângele ce curgea din rănile Domnului.Conform altei legende, patru copilaşi i-au dus
coşuri cu ouă lui Pilat, pentru a-l îndupleca să permită creştinilor să-l îngroape pe Hristos. Ouăle s-
au înroşit ca dovadă a sângelui nevinovat a lui Hristos, vărsat pentru păcatele omeneşti, iar de atunci
113
la Paşti se fac ouă roşii şi se dăruiesc copiilor. Deosebită este şi legenda care povesteşte că după
Înviere, Maica Domnului, împreună cu mai multe femei, au vopsit ouă roşii şi le-au împărţit
oamenilor de pe stradă.
Se constată astfel, că spiritualitatea românească păstrează variate legende referitoare la
înroşirea ouălor, iar oul este privit fie ca substitut al pietrei, fie ca amintire a patimilor şi răstignirii
în ultima săptămână a vieţii pe pământ sau ca un miracol al mărturiei Învierii lui Iisus Hristos.
Aceeaşi varietate se întâlneşte în cromatica ouălor de Paşti, a motivelor şi tehnicilor de
ornamentaţie.
Datinile şi credinţele creştine s-au pliat pe substratul precreştin a tradiţiilor legate de venirea
primăverii şi renaşterea naturii, a cultului strămoşilor, a unor divinităţi din natură, a unor fenomene
naturale sau practici magice legate de fertilitate şi sunt cunoscute în paginile cărţilor de specialitate
sau încă practicate în contemporaneitate. Iar mai presus de toată însemnătatea şi simbolistica acestei
sărbători creştine, rămâne an de an în mintea şi în sufletul fiecărui copil bucuria sinceră a jocului şi
a redescoperirii tradiţiilor şi obiceiurilor de la bunicii.
Bibliografie :
Ghinoiu Ion,1997 , Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar, Editura Fundaţie Culturale
Române, Bucureşti
Maria Bocşe, 2006 Obiceiuri tradiţionale româneşti din Transilvania: sărbători, credinţe,
rituri, mituri, Hiperborea, Turda
Gorovei Artur, 2001 , Ouăle de Paşti – studiu de folclor -, Bucureşti
COLINDE ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Prof: Manole Nicoleta- Georgeta

Șc. Gimnazială ,,Marin Preda”, Pitești

Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-l întâmpina
cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al
sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia
Crăciunului , dar şi a Anului Nou cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-
zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru
popular şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic
sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
114
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de
la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a
sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Obiceiurile de iarnă se respectă în satele ialomiţene cu sfinţenie. Cetele de colindători
cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări. Farmecul melodiilor şi
textelor poetice ale colindelor este inegalabil. Tinerei generaţii îi revine sacrul rol de a duce mai
departe acest inestimabil tezaur popular.Există multe obiceiuri legate de acest eveniment și, chiar
dacă unele dintre ele au fost înlocuite, multe altele s-au păstrat.
Odată intrați în curtea casei, colindătorii își deapănă repertoriul înainteamembrilor casei,
adunați în prag. Cântecele sunt întotdeauna însoţite de dansuri. După ce cântecele şi dansurile din
colindătorilor. Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta
laică sau creștină.
Steaua: De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se
întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea
lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din
literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din
literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care
intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre naşterea lui Iisus: „Steaua sus
răsare“; „În oraşul Vitleem“; „La nunta ce s-a întâmplat“; „Trei crai de la răsărit“.
Pluguşorul: Urare tradiţională la români in preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat
scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însoţit de strigături,
pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un
plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului
şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai
veselă, mai optimistă, pe măsură ce se apropie de sfârşit.
Capra: Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pana la Anul Nou. Măştile care evocă la
Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de
la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în
Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării
pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei.
Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un
spectacol autentic trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală,
spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun
că dansul caprei, precum şi alte manifestări ala măştilor (căiuţii-feciori travestiţi în crai, turca-masca
de taur), întâlnite în satele româneşti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice
închinate morţii şi renaşterii divinităţii.
115
Sorcova: Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria
copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în
jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar
surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de
mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice,
înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte
de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei.
Bibliografie:
*„Mică enciclopedie de tradiții românești”, Ion Ghinoiu, Editura Agora, București, 2008;
*„Sărbători și obiceiuri românești”, Ion Ghinoiu, Editura Elion, București, 2002;
*, Datini și obiceiuri de iarnă, Donea Constantin nr. 2-3, Centrul Național al Creației
Populare, București, 1993.
OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMÂNI
Profesor Mărăcine Ana - Maria

G.P.P. Ostroveni 2, Rm. Valcea
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie)
şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la
alta, având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai
importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de
acestea, grupele de tradiţii şi obiceiuri diferă.
Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care
este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o dată cu
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să dobândim viaţa
veşnică. Datina împodobirii bradului de Craciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi
Cristbaum.
Primele semne ale Sarbatorii Naşterii Domnului le dau grupurile de colindători, care
pornesc din casă în casă, cu o traistă încăpătoare pe umăr, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate
şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale
Jocul "caprei". Capra joacă după fluier, iar la terminare, unul din flăcăi; apropiindu-se de
masa unde sunt membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii joacă pe stăpâna casei, pe fete şi
chiar servitoare, dacă sunt acasă, şi apoi mulţumind se îndepărtează.
116
"Capra" este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine deasupra
capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei” este
mobilă, astfel încât gura acesteia poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând
un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumati specific,
unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, tobă sau chiar vioară.
Obiceiul Pluguşorului este legat de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile
pierdut astăzi din semnificaţiile iniţiale (capra - personificarea productivităţii/înmulţirii uşoare şi
rapide în lumea animală şi a fertilităţii pământului; ursul - animal sacru la geto-daci, căluţii/căiuţii -
purităţii şi a dreptăţii) şi sunt practicate mai mult în scop de diverstisment.
la mulţi ani”.
Bibliografie:
OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE CRĂCIUN DIN NORDUL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA
Ed. Marina Antoaneta/ Suditu Raluca

Grădinița PP ,,Dumbrava Minunată’’- Fieni, Dâmbovița
Crăciunul este perioada tradițiilor și a obiceiurilor transmise din generație în generație. În

toate colțurile țării, colindul, urările de An Nou și mesele în familie sunt nelipsite. Iar la sat
obiceiurile s-au păstrat cel mai bine.
Tradițiile Crăciunului și Anului Nou au fost îmbogățite de la an la an. Cei mici îl așteaptă an
de an pe Moș Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți,
iar cu câteva zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde.
Și pentru că zona noastră se află la poalele Munților Leaota oamenii aduc în case brad natural, care
împrăștie în toată încăperea mirosul specific de rășină.
Tot în Ajunul Crăciunului vin în casele oamenilor Crăciunarii- dascălii de la biserică merg
cu icoana Nașterii Domnului prin casele creștinilor și vestesc marea sărbătoare.
Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Crăciun este mersul cu colindul. În ziua de Ajun de
117
Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va
avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat
dovadă.
cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, cârnați, sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri,
salate sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea bucatelor de Crăciun este proaspătă,
Cele mai cunoscute obiceiuri tradiţionale de Anul Nou din judeţul Dâmboviţa sunt
Pluguşorul, Capra, Sorcova și Vasilca
Dintre toate trei, cel mai răspândit este Pluguşorul. Aici ceata este formată din 5-6 urători (în unele
locuri, mai mulţi) care merg din casă în casă. Unul dintre ei urează tare şi rostind clar. Cu
Pluguşorul, înainte vreme, mergeau flăcăii şi gospodarii, astăzi merg mai mult copiii.
În tradiţie mai exista şi plugul tras de boi, împodobiţi în coarne cu hârtie albă şi roşie, cu
care se trăgea o brazdă în bătătură sau în grădină, prin zăpadă, după dorinţa gospodarului. Aceasta
era brazda norocului (obiceiul se întâlnea la Râu Alb, Runcu, Cucuteni, Moţăeni, Băleni, Dobra).
Colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, covrigi, dulciuri şi bani, iar ei oferă vâsc verde care se
aşează lângă grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei.
Vasilca este un alt obicei foarte vechi pe meleagurile dâmboviţene, reprezentată de o păpuşă
gătită şi aşezată într-o târnă cu brâu verde, purtată de o femeie. Aceasta era îmbrăcată ca o mireasă,
iar tinerii erau mascaţi. În târnă se mai punea un cap de porc împodobit, iar colindătorii cântau:
„Vasilicuţa mea frumoasă/ Dintre toate mai aleasă/ Cu cercei, cu ghiocei/ Cu salbă de nouă lei/
Vine toamna jos pe luncă/ Vasilca la munte urcă/ Şi-n pădure se afundă/ După jir şi după ghindă/
Tot mâncând s-a săturat/ Stă la munte pân’ la Ignat”.
Capra este un alt obicei care are o vechime mare în Dâmboviţa. De exemplu, la Bărbuleţu
există un loc numit Căprăreaţă, unde se spune că s-au stabilit primii locuitori ai satului. „Capra mea-
i capră isteaţă/ Tocmai după Căprăreaţă”, se spunea în urare. Unul dintre colindători purta un cap de
capră, confecţionat din două bucăţi de lemn care produceau sunete prin ciocnire. Obiceiul mai
prevede alegerea unui „casier” şi a unui „popă”, cum este numit conducătorul grupului de
colindători. Se mai tocmeşte un acordeonist sau un scripcar.
Cu Sorcova merg în dimineața Anului Nou fetițele care urează de sănătate, spor în casă,
belșug: ,,Sorcova vesela/ Să trăiți, să înfloriți/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir/ Tare ca
piatra/ Iute ca săgeata/ Tare ca fierul/ Iute ca oțelul’’. Ele poartă în mâna sorcova- un băț impodobit
cu flori mari din hârtie colorată. Sunt răsplătite pentru urare cu bani sau dulciuri.
Aceste tradiții și obiceiuri sunt preluate de la bătânii din comuna Runcu, Județul
Dâmbovița prin viu grai.
118
Prof. Marinescu Andreea Lăcrămioara,

C.N.I. Matei Basarab, Rm. Vâlcea, Jud.Vâlcea
Crăciunul este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine.

Crăciunul a fost introdus odată cu apariția creștinismului în România. Sărbătoarea Nașterii
Domnului se ține pe 25 decembrie și se continuă cu încă două sărbători ortodoxe pe 26 și 27
decembrie. (Un vechi obicei al românilor din satele unor zone ale țării, ca de pildă cele din Oltenia,
era acela ca în Ajunul Crăciunului, gospodarii să se trezească dimineața devreme, să facă focul în
sobă și cu o rămurică a unui pom din grădină să jăruiască jarul stând la gura sobei și să spună:
"Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă:porcii grași și unturoși /Și
oamenii sănătoși; /Vacile cu viței,oile cu miei,scroafele cu purcei,cloștile cu pui,găinile cu ouă......și
tot așa se continua cu ceea ce gospodarii doreau să aibă, ca în final să se spună: La anul și la mulți
ani!) Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivitățile Crăciunului
românesc. În prima zi de Crăciun, mulți colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale
orașelor și satelor, ținând în mână o stea făcută din carton și hârtie, cu scene biblice pictate pe
ea.Tradiția din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea și
recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn,
acoperită cu staniol și decorată cu clopoței și panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este
lipită în centru stelei și întreaga creație este atașată de o coadă de mătură sau de un băț puternic.
Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la
tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului
aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în
care natura dă speranțe că va renaște. Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest
ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat
asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus
Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea
Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu
steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere,
nuci și colaci. În Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe
la fiecare casă iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul
Crăciunului ia sfârșit și fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc,
sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc
liniște și pace în case. Există și o perioadă de post culinar și spiritual ce se ține înaintea
Crăciunului,timp de șase săptămâni sfârșindu-se în noaptea de Crăciun. În ajun de Crăciun există
obiceiul de a se împodobii în casă sau în curte un brad cu diferite globuri,cu beteală ori cu
bomboane de ciocolată numite saloane.Cele trei zile de Crăciun sunt 25,26 și 27 decembrie.În
aceste zile sfânte se respectă tradiții vechi de sute de ani.Colindatul este unul dintre aceste
obiceiuri.Atât grupuri de copii cât și grupuri de adulți se strâng laolaltă și merg să colinde la casele
vecinilor sau la casele altor oameni.Atunci se cântă "O ce veste minunată",o melodie foarte veche și
foarte populară în popor,cât și "O brad frumos".Totodată colindătorii sunt serviți cu produse
alimentare(colaci făcuți în casă) sau bani.Persoanele de origine slave din România sărbătoresc și în
data de 7 ianuarie Crăciunul pentru că de fapt Crăciunul lor este pe aceea dată la două săptămâni
119
după Crăciunul românesc, ortodox. Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu
globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost
dintotdeauna împodobit astfel. Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni,
părerile rămân totuși împărțite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o
referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de
păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai. Până în secolul al 15-lea,
crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca și darurile pe care le
făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul
acestora va fi folosit un arbore întreg. Cântecul german de Crăciun O Tannenbaum, cu versuri de
Melchior Franck, puse pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea, devine în limba
română ,,O brad frumos”, iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor.
Bibliografie:
Bîrlea, Ovidiu. Folclor românesc I, 1981, București,
Ghinoiu, Ion. Panteonul românesc. Dicționar, 2001, București,
Pop, Mihai. Obiceiuri tradiționale românești, 1976, București,
Roșu, Georgeta. Costumul tradiţional în România, 2011, Bucureşti,
Secoșan, Elena; Petrescu, Paul. Portul popular de sărbătoare din România, 1984, București,
***Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, diponibil la:
http://www.madr.ro/docs/dezvoltarerurala/programare-2014-2020/PNDR_2014_
_2020_01.07.2014.pdf
DATINI ȘI TRADIȚII DE ANUL NOU LA ROMÂNI: CAPRA, PLUGUȘORUL, URSUL,

SORCOVA
Prof. Maroiu Manuela

Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Aurora” Reșița
De Anul Nou, românii fac urări pentru a avea noroc, bani şi a fi sănătoşi în următorul an,
mergând din casă în casă, respectând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul cu
Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri de Anul Nou, păstrate din moşi-strămoşi
în România.
În satele bucovinene se obişnuieşte ca „mascaţii” să umble în ceată, care reuneşte personaje
mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După
lăsarea serii, ceata cea mare se împarte în grupuri care merg din casă în casă, până la răsăritul
soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.
Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la
Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de
la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, colind cu capra sau ţurca în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la
bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza
înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu
hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele
120
subţire cu păr pe ea. Cercetătorii presupun ca dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor
zoomorfe (caiutii – feciori travestiti in cai, turca – masca de taur), întâlnite în satele românesti la
vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renasterii divinităţii.
Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un
flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii.
Masca este condusă de un „ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de
personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe
melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai
ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în
noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic. De Anul Nou, un
loc aparte îl ocupă cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc.,
primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.
Pluguşorul” şi cu „Sorcova
În prima zi a noului an, se merge cu „Pluguşorul” şi cu „Sorcova”, obiceiuri ce invocă
prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu
primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.
În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu
Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate,
„Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Pluguşorul este
întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de
boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită
mugetul boilor. La sate, „Pluguşorul” este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă
în casă duc cu ele chiar un plug.
De asemenea, o dată cu intrarea în Noul An, de Sfântul Vasile, este bine să se ureze pentru
bunăstare, iar în acest sens „Sorcova” este cel mai cunoscut colind. Sorcova este un substitut al
divinităţii fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviţi viaţă lungă, sănătate şi
prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi
fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua
de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, obiectul ritual cu care
colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână,
cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel. Sorcova,
simbol al vegetaţiei de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată şi flori artificiale. Copiii,
după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În
timp ce rostesc textul: „Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir
de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi
ani!„, ating ritmic cu Sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se
colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt,
agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Bibliografie:
Sîrbu, Radu – „Obiceiuri și tradiții de Anul Nou la români: Capra, Plugușorul, Ursul, Sorcova și
Strigătul”, 2016;
Ifrim, Nicoleta – „Datini și tradiții de Crăciun și de Anul Nou la români”, 2016.
121
OBICEIURI DE IARNĂ-OBICEIURI DE SUFLET
Prof. Mihăilescu Alina,

Șc. Gimn.“Grigore Mihăescu”, G.P.P. Vlădesti
In anotimpul iarna, satul românesc devine un colț de rai. Este singurul anotimp din an în
care domnește principiul repaosului și al odihnei. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de
zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de sărbătoare. Sărbătorile de iarna la
români încep de la Sf. Andrei şi ţin până la Sf. Ion . Este o îmbinare de tradiţii, obiceiuri şi datini -
unele venite din perioada precreştină - cu sărbători religioase creştine. Sărbătorile de iarnă petrecute
în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, deopotrivă încărcată de veselie,
dramatism, ironie și poezie. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel, dansul
dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea te scot din cotidian. Mai greu este să alegi o
zonă anume. Indiferent dacă ești în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea, iarna are
o încărcătură și o aromă anume. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la alta, dar
frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nici o descriere. Cele mai multe
tradiții și obiceiuri care înconjoară sărbătorile de iarnă se respectă cu strictețe în zonele rurale din
Bucovina și Maramureș. Conform tradiției, sărbătorile de iarnă se petrec acasă în familie, alături de
cei dragi.
Un obicei foarte cunoscut la romani este colindatul. Colindatul începe în data de 24
decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii,
în casă sau sub fereastră. Deseori, colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc
sănătate şi un an prosper şi sunt recompensaţi cu nuci, mere, portocale, colaci şi, mai recent, bani.
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului, focul din casă nu se stinge deloc, pentru
ca anul ce vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se
pune un colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru renul acestuia
Tot în această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii
poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng în mai multe
case unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de
fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă.
În Maramureş, spre deosebire de alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către
colindători deghizaţi cu măşti. Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.
Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei
primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele
din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că dacă animalele se culcă pe partea stângă atunci
iarna va fi lungă şi geroasă.
Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă. Toate activităţile ce au loc în ziua
ajunului sunt de fapt un ritual pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei: femeile fac
curat în toată casa şi pregătesc colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut.
Tot în acestă zi, femeile coc un colac de forma cifrei 8, care în primăvară urmează să fie afumat şi
pus între coarnele boilor ce ară pământul. În ajun, femeile pregătesc masa de Crăciun, care trebuie
să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu
câteva zile mai înainte.
122
În Bucovina, se crede că toate colindele sunt rostite pentru ca diavolii să dispară iar satul să
Capra
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau personaje
biblice sunt înlocuite de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta:
cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania de sud.
În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul
se practică mai ales de Anul Nou.
Steaua
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu 'steaua' - obicei vechi ce
se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de naşterea lui
Hristos: copiii care mergeau cu 'steaua' se deghizau în magi şi vesteau marea minune.
Pluguşorul
Urare tradiţională în preajma Anului Nou, “Pluguşorul” a păstrat ritualul unei invocări magice
cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar
plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul
care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului imprimă un ritm vioi, urărările sunt vesele şi
optimiste.
Sorcova
Indiferent de obiceiuri , tradiții sau zonele în care se desfășoară ,cert este faptul că acestea
aduc bucurii incomensurabile în sufletele oamenilor, de la mic la mare, in toate casele românilor,in
perioada sarbătorilor de iarna, regasindu-se o atmosferă de linişte, pace şi iubire.
Bibliografie:
123
IERNILE COPILĂRIEI NOASTRE
Prof. Înv. Preșcolar Mihăilescu Mihaela

Grădinița cu P.P. Nord 1, Râmnicu Vâlcea
Nu știu dacă astăzi iernile nu mai sunt ca în copilăria noastră sau noi le vedem altfel acum.
Aud mereu asta în stânga și în dreapta: mi-e dor de iarna copilăriei mele, acum nu mai este cum era
odată, parcă nici zăpada nu mai este la fel, nici jocurile, nici sărbătorile de iarnă. Poate e o fărâmă
de adevăr în asta sau poate că noi ne-am schimbat, cine stie? Un lucru e cert: Mi-e dor...și mai vreau
ierni în care să-mi înghețe nasul, să mă bat cu zăpadă și să beau ceaiuri fierbinți. Mai vreau ierni
alături de tata și mama, de bunici, și mai vreau să redevin copilul care se bucură de fulgi și de frig,
de vacanță, de săniuș, de zarva pe care o făceam pe ulițe până când rupți de oboseală și cu obrajii
roșii de ger, intram în casă. Adormeam apoi cu zâmbetul pe buze, gândindu-ne că mâine, o vom lua
de la capăt cu jocul, bucuria inocentă din sufletele noastre de copii.
Unde sunt iernile de altădată? Sunt în trecuta noastră copilărie! Ierni mai frumoase decât în
copilărie va fi greu să mai găsim, oriunde-am călători. Oriunde am căuta. Erau iernile acelea când
ne prindea seara pe derdeluș, cu hainele și încălțările ude leoarcă. Nu aveam echipament de iarnă, ci
doar pantaloni și sosete din lână de oaie, împletite de mamaia! Nu ne era frig, deoarece aveam
sufletele încălzite de fericire. Cerul ne privea cu ochi de stele și iarna era, anume pentru noi, copiii,
doar frumoasă, nu și friguroasă.
Mamele sau bunicile ne chemau în repetate rânduri în casă, unde zăbovea în blide hrana
pregătită cu grijă, cu dragoste, de către mamă, de către bunică. Ne lăsam cu greu despărțiți de
zăpadă. Părăseam derdelușul anevoie. Iar săniuța ne urma cu fidelitate, prin omătul care scârțâia
bucuros de povara pașilor de copil. Săniuța intra sub șopron, la odihnă. Eu nu-mi aduc aminte să fi
fost vreodată răciți sau bolnavi. Toată lumea era ca noi. Seara stăteam afară până târziu. Ne jucam
cu vecinii din bloc în toate felurile. Nu aveam ce face în casă. Program la TV nu era, jocuri nu prea
aveam, cât despre tablete și console, nici nu visa omenirea de atunci la așa ceva.
Pe noi, copiii, casa ne primea cu prisos de lumină, de căldură. După dojana primită de la
mama pentru hainele ude și cizmele pline de omăt, urma baia cea fierbinte, cina cea îndestulătoare,
ceaiul cald și un lung șir de sfaturi și învățăminte din partea bunicii. Poveștile se spuneau, într-
adevăr, la gura sobei. Iar flăcările ce țâșneau dintre lemnele de fag și salcâm erau fascinante. Le-ai
fi privit la nesfârșit. Îți transmiteau o putere enigmatică și o înțelegere instantanee a
temeiurilor vieții. N-ai mai fi plecat dinaintea focului, de n-ar fi fost atât de dogoritor.
Apoi, așteptai momentul cel fermecat în care tăcerea se îndepărta cu înțelepciune, spre a lăsa
șoaptei cale liberă. Bunicii sau tații deschideau tolbele cu povești de demult, până când somnul își
întindea mantia sa de liniște peste toate iar sufletul hoinărea pe cărări de vis, în vreme ce neaua
începea iar să se aștearnă. Un vis de iarnă. Un vis de copilărie. Un vis despre ce-a fost și n-are să
mai fie.
124

“SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Prof.înv.preșc. Cîrstea Paula Manuela

Școala Gimn. ”Nicolae Titulescu” Caracal
La români, sărbătorile de iarnă ,în special ,Crăciunul sunt sărbătorile de suflet.Amintirea

Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales
pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite
de cu seară.
este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae, aceasta este prima zi de iarnă. Credincios,
Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La romani, Sfantul
Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea scuturandu-şi bărbia.
Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici. În seara din
Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare
grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri
şi o nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii care nu s-au purtat bine
în timpul anului
credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un an mai bun si mai
bogat.
buboaie peste an.
pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc, brebenoc. Aluatul frământat în
noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el
are întâietate în această seară, ci bucatele.
cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-
dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi
sau pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
125
ci că se cinstesc.
În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără
Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-
lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea,
Colinda a dobândit o destinaţie precisă ca formă de magie benefică, ea marcând
rodnicia câmpurilor, sporul animalelor domestice, creşterea copiilor, împlinirea prin căsătorie a
tinerilor, pacea si tihna bătrânilor, influenţarea, în sens pozitiv, a vieţii oamenilor şi a naturii.
Bibliografie:
Prof. Mitu Laura

Grădinița cu P.P. Ostroveni 2 Rm. Vâlcea
La români, Crăciunul a fost, alături de Paşte, încă din cele mai vechi timpuri, una dintre cele
mai aşteptate sărbători, fiind însoţită de foarte multe tradiţii şi obiceiuri. Sărbătoarea Crăciunului de
altădată era capul unei perioade rituale de renovare a anului cosmogonic, Crăciunul îi introducea pe
oameni într-o atmosferă unică, specifică atât sfârşitului, cât şi începutului, atât tristeţii, cât mai ales
bucuriei.
Sărbătoarea Crăciunului nu se referea numai la Naşterea Domnului, ci începând din Ajunul
Crăciunului, începea o perioadă rituală de 12 zile care simboliza renovarea timpului, având la bază
ideea coborîrii lumii în haos şi reinstaurarea unei noi ordini cosmice.
Înţelepţii vremurilor au plasat Naşterea Mântuitorului în cadrul celei mai critice perioade din
anul calendaristic, când timpul este impur şi periculos, însă, la finalul acestei perioade, lumea
pământeană devine din nou pură şi primenită de forţele răului, aşa încât Naşterea Domnului era
126
asociată, simbolic, cu această restaurare anuală a lumii celor vii, Domnul Iisus fiind socotit noul
Soare care aduce Lumina şi Cuvântul în lume.
Numele popular al sărbătorii provine, potrivit unor specialişti, din latinescul „creatio” –
naştere, iar conform altora din slavă – „Karacun” – moarte năprasnică sau spirit al morţii, ori din
albanezul „Kërçum” – buturugă.
În România, ţinând cont de buturuga sacră, aprinsă ritual în noaptea Crăciunului pentru a
ajuta Soarele slăbit de puteri, se înclină spre o origine traco-dacică a sărbătorii, această opinie
apropiindu-se mult de cea de-a treia variantă amintită mai sus. Sărbătoarea Crăciunului a păstrat şi o
mulţime de elemente precreştine, elemente care-şi aveau pe deplin explicaţia în plan mitico-magic.
Timp de peste o sută de ani, în veacurile III-IV, Naşterea Domnului era o sărbătoare comună
cu Botezul Domnului, acestea ţinându-se pe 6 ianuarie. În anul 354, Papa Liberiu a oficializat data
de 25 decembrie ca zi a Naşterii lui Iisus, în Orient acest lucru petrecându-se mai târziu, în anul
379.
Postul din Ajunul Crăciunului se ţine în vremurile străvechi pentru Maica Domnului, ea
fiind în această zi, conform credinţei, muncită şi suparată, de aceea nu se mânca nimic cu sânge. În
schimb, se consumau roadele pământului, pe săturate, bob, pentru a avea saţ, perje, spre a te îndulci
şi a nu te sfădi cu nimeni, vărzări, turte („pelincele Domnului” – în amintirea femeilor care i-au dus
Maicii Domnului la rodini pelinci !), sau găluştele cu păsat, despre ele crezându-se că sunt
neamurile sfădăuşe, din moment ce atâta vreme cât fierb în oală „tot una clocotesc şi huiesc”.
Potrivit credinţelor vechi, preotul, după ce blagoslovea bucatele şi casa, trebuia să se aşeze
pe un loc unde, în prealabil, gospodina pusese grăunţe, în caz contrar, se spunea că nu vor şede nici
peţitorii, nici norocul, nici „cloştele pe ouă”.
Grăunţele erau date apoi la găini, mai întâi fiind trecute prin veriga coasei şi printr-o bortă a
laiţei.
În Ardeal, exista obiceiul ca prima grijă a femeii, după ce ieşea popa din casă, era să măture,
în caz contrar casa urma să fie plină de purici peste an.
Alte practici din Ajun se referă la vitele din bătătura, dându-li-se mâncare pe săturate.
Gospodinele obişnuiau să pună din toate mâncărurile pregătite câte puţin într-o strachină, cu
aceasta înconjurând casa de trei ori, apoi conţinutul era dat vitelor, sperându-se că vitele vor fi
sătule şi vor avea spor. Un alt obicei aera ca apa ce rămânea de la spălatul vaselor să fie dată de băut
vitelor, iar pentru fruptul vacilor se obişnuia să nu se împrumute nimic din casă în toată această
perioadă, focul şi aluatul dospit trebuind să fie foarte bine păzite şi nicidecum împrumutate. Ba
chiar, nici gunoiul nu trebuia scos din casă până la Bobotează, cei care făceau acest lucru riscând să
aibă tot anul musafiri, în fapt, explicaţia mitologică stând în spiritele strămoşilor care şi-ar fi găsit
culcuş în gunoiul casei.
Tradiţia mai arată că spre seară, toţi cei din familie se aşează în jurul mesei, una cu totul
specială, la ea participând atât viii, cât şi morţii, iar în Bucovina, nimănui nu-i era îngăduit să se
ridice de la masă până nu se terminau toate bucatele de mâncat, altfel fugea belşugul din casă.
În noaptea Crăciunului se credea că cerul este deschis, despre cel care auzea cocoşii cântând
spunându-se că are noroc la bani şi că va fi sănătos.
Fetele de măritat puneau, în seara Ajunului, o strachină pe prispă sub fereastră, sperând că-l
vor vedea astfel pe ales atunci când acesta va veni să mănânce.
În noaptea Crăciunului exista o mare grijă să nu se stingă focul, în acest scop punându-se în
vatră un buştean sau o buturugă, asociată strămoşilor mitici, de data aceasta de natură dendromorfă.
Cât despre bradul de Crăciun, acesta nu este specific românilor, ci provine de la germani.
127
Obiceiul coldătorilor începea în dimineaţa de ajun, când flăcăii, şi mai puţin fetele,
organizaţi în cete, porneau la urat, iar darurile tradiţionale erau reprezentate de colaci, numiţi şi
„colindeţi” – fiindu-le atribuite puteri magice, bani sau fructe.
O altă tradiţie a românilor arată că în apa în care se spălau înainte de Crăciun, puneau o nucă
şi un ban, crezând că astfel vor fi sănătoşi ca nuca şi vor avea noroc la bani.
Din punct de vedere al suprestiţiilor legate de vreme, se credea că ploaia sau ninsoarea din
prima zi de Crăciun prevestesc un an nou bun, în timp ce vremea senină sau vântul anunţa un an
rău. De asemenea, dacă vremea de Crăciun era caldă, încât să se ţină uşile deschise, însemna că la
Paşti vremea va fi friguroasă.
Moş Crăciun, sub chip de moşneag rotofei, îmbrăcat cu haină roşie, cu barbă lungă şi albă şi
cu sacul de cadouri pe umeri, stând într-o sanie trasă de reni, este creat de Thomas Nast, un
desenator american, între anii 1863 – 1866, pornind de la imaginarul ilustrativ al Sfântului Nicolae,
aşa cum s-a manifestat el de-a lungul timpului. Tradiţia românească a adoptat aceastră imagine şi
obiceiurile legate de aceasta, în secolul XIX.
Figura lui Moş Crăciun (Santa Claus) este clădită pe imaginea Sfântului Nicolae (270 – 310
D.H.), patronul copiilor, care la vârsta de 30 de ani, a devenit Episcop de Myra, un oraş-port la
Marea Mediterană, acum parte a Turciei.
Sfântul Nicolae se trăgea dintr-o familie bogată şi a devenit cunoscut pentru ajutoarele pe
care le împărţea celor nevoiaşi, fiind deseori văzut îmbrăcat în roşu şi alb, în roba de episcop, călare
pe un măgar, aducând daruri copiilor.
Bibliografie:
Ioan Nicolau, Ghidul sarbatorilor de iarnă, Ed. Humanitas, București, 1998
Raluca Brodner, Semnificațiile obiceiurilor de Crăciun, Ziarul Lumina, 21 decembrie 2008
DRAGOBETELE –SÃRBÃTOAREA IUBIRII LA ROMẬNI
Prof. Miu Floarea- Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov
Venirea primăverii în vechea traditie romậnească nu era anunţată doar de primul ghiocel,pentru
tinerii din sat, în special pentru cei din satul meu, Dragobetele –Sarbătoarea iubirii era strans legat
de venirea acestui anotimp.Cu timpul însa, romậnii au declarat ziua de 24 februarie drept
sărbătoarea iubirii-Dragobetele ,aşa cum occidentalii aveau propria zi a îndragostiţilor (Valentine’ s
Day). Şi cum orice sărbătoare adevărată romậnească se întampina cum se cuvine ,cu tradiţii si
obiceiuri preluate din bătrậni ,Dragobetele are si el propriul alai de datini stramoşeşti .Unele dintre
ele se mai păstrează si astăzi, altele s-au mai uitat –de aceea merită să le amintim.Pe timpuri erau
mai multe datini stramoşeşti :
- Năvalnicul atrage dragostea;
- Noroc la flori ,noroc în dragoste;
- Zburătoritul sau Dragobete sărută fetele !;
- Spor în casă şi belşug;
- Fără ceartă si fără muncă;
- Fraţi de cruce;
128
- Simbolistica florilor
O sa exemplific doar cateva din aceste datini :
Navalnicul atrage dragostea –Legenda povesteşte că Dragobete, fiul babei Dochia (o fecioară
preafrumoasă în tinereţe ) era un tậnăr cu părul negru ca abanosul, ochii verzi precum iarba
muntelui si sărutul fierbinte ca focul.Cậnta din fluier si trezea inima fetelor :de aceea romậnii îi
spuneau “Zeul Iubirii” si îl asimilau cu,Cupidon sau cu Eros, zeul Iubirii din mitologia greacă.Timp
de sute de ani ,Dragobete a învăţat oamenii să iubeasca şi să transmită mai departe această
învătătură, iar după ce şi- a împlinit sorocul ,Maica Domnului l- a transformat in Năvalnic –o plantă
magică, ce renaşte în fiecare primăvară.Multe fete si femei tinere poartă chiar si astăzi la sận
punguţe de mătase cu cậte o frunză de navalnic ,despre care se spune că alungă duşmanii si
încalzeste inimile flăcăilor ,aducậnd dragostea. Alţii,mai pragmatici poate în ton cu vremurile pe
care le trăim ,împăturesc o bacnotă nouă sub formă de triunghi si ascund in ea frunze de năvalnic.
Se spune că fiind păstrată astfel într- un loc discret ,bacnota alungă ghinionul si ţine duşmanii la
distantă.
Zburaturitul sau Dragobete sărută fetele!- Zicala a devenit cunoscută în special în ultimii ani ,însa
putini ştiu de unde provine .De sărbatoarea Dragobetului ,după ce fetele si flăcăii adunau flori de
primavară din pădure ,începea “Zburătoritul “ .
Fetele alergau cật puteau de repede spre sat,iar flăcaii trebuiau să le prindă .Atunci cậnd prindea fata
care-i era dragă ,feciorul trebuia să o sarute pe loc ,de fată cu ceilalti. Sărutul pecetluia astfel
dragostea celor doi ,ca o logodnă.Soarta hotăra dacă logodna avea să dureze doar un an sau cei doi
sfarseau prin a se căsători.De altfel ,multe căsnicii de-o viată s- au întemeiat de sărbatoarea
Dragobetului .Tradiţia spune că tinerii care nu reuşeau să prindă nici o fată ramăneau singuri tot
anul .Spor in casa si belsug – În tradiţia romậnească ,nici femeile căsătorite nu erau uitate : in ziua
de Dragobete ,ele trebuiau să atingă un barbat străin ,dintr -un alt sat, ca sa aiba parte de dragoste tot
anul .În gospodărie ,nimeni nu trebuia să sacrifice nici un animal în această zi, pentru a nu fi stricat
rostul împerecherilor.Din contră toate vieţuitoarele trebuiau hrănite bine –chiar si păsările cerului
.Astfel era asigurat belsugul în casă pe tot parcursul anului.
Simbolistica florilor – Moştenit sau nu ,obiceiul de a dărui o floare persoanei iubite este apreciat
intotdeauna .Sau….nu.Dacă nu ştii sa alegi florile pe care vrei să le dăruiesti ,s- ar putea ca
persoana dragă ţie să perceapă greşit gestul si să se supere .Aşa că nu darui niciodata de Dragobete
narcise galbene (care simbolizează gelozia ), maci (asimilate infidelitătii )sau cactuşi (care te duc cu
gậndul la suferintă ).Cel mai bine ar fi să optezi pentru garoafe roşii (simbolul iubirii indelungate
),crini albi (care inseamna puritate si seriozitate ),camelii roz (asimilate sentimentului de dor
arzător)sau flori de iasomie (care sugerează abundenta ).
Dar indiferent de tradiţia pe care vrei să o urmezi ,important este să petreci şi să sărbătoreşti
Dragobetele ,ca să fii ferit tot anul de boli şi să nu rămậi singur.
Bibliografie:
Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997
Reinhardt, Alexander, Poveţele maicii Sofronia, Editura L. V. B., 1998
129
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. FRUMOASELE TRADIŢII

ŞI OBICEIURI ROMÂNEŞTI
Prof. Moţa Ionela Marina

G.P.P. NR.1 ,,Căsuţa Piticilor”, Horezu
Prof. Pueţu Giorgiana Elena
Liceul ,,Constantin Brâncoveanu”, Horezu
Bradul de Crăciun - Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de Crăciun.
Acesta exista în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important
arbore din obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om:
botezul, căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi
ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul
Colindatul - Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24
decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni
maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.
În Maramureş, spre deosebire de alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de
către colindători deghizaţi cu măşti. Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.
130
Tot în ziua ajunului încep să meargă colindătorii pe la casele oamenilor: de dimineaţă
colindă copiii cei mai mici, spre după- amiază şcolarii, iar către seară colindă tinerii.
Capra - Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau
Steaua - Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu 'steaua' - obicei
vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de
naşterea lui Hristos: copiii care mergeau cu 'steaua' se deghizau în magi şi vesteau marea minune.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele
din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe
din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului,
cântă „Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.
Pluguşorul - Urare tradiţională în preajma Anului Nou, “Pluguşorul” a păstrat ritualul unei
invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete
de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu un plug miniatural, mai uşor de purtat,
Sorcova - Un obicei de Anul Nou, care aduce mare bucurie copiilor, este umblatul cu
sorcova. Aceştia au o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul
căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă are originea în cuvântul bulgar surov
(verde fraged), făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Atingând
de mai multe ori persoanele cu sorcova sunt făcute urări de bine şi bunăstare celui vizat.
Bibliografie:
http://epochtimes-romania.com/news/sarbatorile-de-iarna-frumoasele-traditii-si-obiceiuri-
romanesti---255130.
131
Prof.inv.prescolar: Munteanu Daniela Alexandra

Prof.inv. preșcolar: Pureca Emanuela
G.P.P, Nr.1, Casuta Piticilor, Horezu
Idealul perfecţiunii nu ar trebui căutat în viitor, ci în trecut prin revenirea la inocenţa

copilăriei Copilul din noi, ne învaţă nevinovăţia şi ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare
harică necesară oricărui început, oricărei căutări. Cei mai frumoşi ani din viaţa omului sunt anii
copilăriei, iar cel mai frumos loc din lume este cel al naşterii. De aceea, de fiecare dată, când ne
întoarcem la uliţa copilăriei ne năpădesc emoţiile şi simţim cum ne încărcăm cu energii
benefice.Cu drag, ne retragem în satul natal, acolo unde sufletul nostru respiră aer curat, unde
retrăim momente de o mare încărcătură emoţională, unde omul are o înţelepciune aparte.Toţi
avem în memorie iernile copilăriei cu jocuri pline de veselie, săniuşul, derdeluşul, iar cei care au
trăit, au copilărit la ţară, la bunici, ştiu cât de norocoşi sunt având parte de astfel de obiceiuri.
Ţăranul este cel mai bun păstrător al zestrei rituale, care sunt prilejuri de mare bucurie din viaţa
unui om. Poporul român a ştiut ca nimeni altul să-şi ,, împodobească “iarna cu datini şi sărbători
speciale, aceasta fiind o mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem
parte.
Un loc aparte in bogatele tradiţii şi obiceiuri româneşti îl ocupă sărbătorile ciclului de iarnă,
care încep cu Sfântul Andrei, urmat de Crăciun (Naşterea Domnului), Anul Nou (Sf.Vasile) şi
Boboteaza. Ele sunt însoţite de ceremoniale spectaculoase , ce au o funcţie educativă , şi dezvoltă
la oameni sentimentul de mândrie faţă de tradiţiiile strămoşeşti, cu credinţa în Dumnezeu şi sunt
transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorilor
de iarnă, se află familia şi speranţa într-un an mai bun şi mai prosper.
şi ţin pînă la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la
alta , având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe langă colindele propriu-zise_-
,cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (turca, cerbul, brezaia),
teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) şi o seamă de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu
Luna Decembrie este şi luna cadourilor şi poate unul din cele mai aşteptate momente ale
anului, mai ales pentru cei mici, care abia aşteaptă să vadă ce primesc de la Moş Nicolae în
ghetuţele pregătite de cu seara. După tradiţia popular, 6 decembrie este prima zi de iarnă, şi Sfântul
Nicolae. Legenda spune că el a moştenit de la părinţi, o avere, pe care s-a hotărât să o folosească
pentru a-i ajuta pe cei saraci, pe cei acuzati pe nedrept, el fiind şi protector al copiilor, al călătorilor
şi a fetelor nemăritate sărace. Aşa se face că înainte să devină Sfânt, Nicolae de Mira s-a gândit să
ajute un nobil sărac, care avea 3 fete pe care nu putea să le mărite din lipsa banilor. De fiecare dată,
când una din fete ajungea la vremea măritişului, Nicolae lăsa câte un săculeţ cu aur la uşa casei
acestuia. Curios, nobilul să vadă cine îi face aceste cadouri, a urmărit la uşa când a venit rândul
celei de-a treia fete. Atunci Nicolae, s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul
casei care a nimerit in nişte sosete puse la uscat. Aşa s-a născut ideea ciorapilor agăţaţi la gura
sobelor în care se primeau cadourile. Dar pe lângă cadouri, în unele locuri, se obişnuieşte să se
pună şi o nuieluşă pentru copiii care nu au fost prea cuminţi în timpul anului.
132
Alaiul sărbătorilor de iarnă continuă cu Sărbătoarea Ignatului pe data de 20 decembrie, când

este prăznuit Sfântul Mucenic Ignatie Teofanul, din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul
porcilor.. Conform tradiţiei în această zi se sacrifică porcul, pentru masa de Crăciun şi celelalte
sărbători care urmează. Se spune că în ziua de Ignat nu este voie să se desfăşoare nici o altă
activitate cum ar fi –spălatul rufelor, măturat, cusut, deoarece ar putea atrage pedepse asupra celor
care încalcă aceste datini. Sacrificarea porcului se face doar de persoane cărora nu le este milă,
pentru că doar astfel ,,carnea va fierbe bine’’.În unele sate din Ardeal, cu sângele de la animalul
sacrificat, se face cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi. În
tradiţia românească, întâlnim o serie de obiceiuri legate de Ignat.Numai bărbaţii, sunt cei care se
ocupă de tăierea porcului, iar femeile nu au voie să participle, decât în momentul în care carnea de
porc ajunge pe masa de bucătărie pentru a fi preparată. După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina
pregăteşte o masă numită tradiţional ,,pomana pocului’, pentru toţi cei care au participat la
eveniment. Este de fapt, ceea ce a mai rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru
îmbunarea spiritelor rele şi adunarea celor bune, care să ferească gospodăria de primejdii. În mod
evident, acest obicei păstrează elemente de ritual păgân.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile, copiii umbla cu,, Steaua’’ , cântând
colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos. Pe langă colindatul propriu-zis, se
joacă şi piese inspirate de evenimentul Naşterii Domnului. De un pitoresc aparte este piesa
,,Irozii” sau ,,Vicleimul care reproduce întâlnirea Magilor cu regele Irod şi conflictul pe tema
aflării Noului Împărat, vestit de steaua care li s-a arătat la răsărit. Un alt obicei care ţine, de la
Crăciun până la Anul Nou pe care îl practică flăcăii este ,,Capra’’ sau ,,Turca’’ cum se numeşte în
Moldova şi Ardeal . În Muntenia şi Oltenia capra e numită ,,Brezia” Obiceiul cel mai iubit de copii
şi de întreaga familie este împodobirea bradului de Crăciun, o practică veche, pe care unii o
consideră chiar mai veche decât creştinismul şi simbolizează ,,pomul vieţii’’.Cei care îi atribue o
semnificaţie creştină spun că bradul este ,,pomul cunoaşterii binelui şi răului’’,împodobirea
acestuia cu mere roşii amintind de păcatul originar. Primul brad îmbodobit despre care vorbesc
documentele istorice a fost înălţat la Strasbourg în anul 1605, într-o piaţă publică. Rapid această
tradiţie s-a răspândit pe toate continentele, iar în zilele noastre brăduţul este împodobit cu globuleţe,
ghirlande, artificii, bomboane, iar copiii în noaptea de Ajun asteaptă să vadă ce daruri primesc de
la Moş Crăciun.
În orice colţ al lumii ne-am afla, în noaptea care face trecerea dintre ani, trebuie să fim
conştienţi că fiecare ţară are parte de superstiţii şi tradiţii legate de Anul Nou. La noi românii se
spune că prima persoană care va trece pragul casei va fi barbat, anul va fi plin de noroc, iar dacă
femeile vor intra primele, acesta va fi plin de ghinion.O altă superstiţie de Revelion este aceea că
atât în ultima zi din an , cât şi în prima zi a celui nou este bine să nu facem cheltuieli şi să nu
aruncăm nimic din casă deoarece, aruncăm afară norocul. Coform tradiţiei populare ,fetele
nemăritate pun în Ajunul Anului Nou un fir de busuioc într-un vas cu apă, o ramură de măr şi un
ban. Dimineata, fetele işi vor visa alesul cu care urmează să se căsătorească. Datinile şi
tradiţiile reprezintă legătura strânsă dintre generaţii prin intermediul cărora trăsăturile unui popor
nu se pierd niciodată.
Bibliografie
Calendarul ortodox-datini –obiceiuri-tradiţii
I.Nicolae,1998, Ghidul sărbătorilor româneşti. Ed.Humanitas, Bucureşti
M.Rădulescu ,1909, Sărbătorile poporului.Codin
133
TRADIȚIILE ROMÂNEȘTI ÎN TIMPUL UNUI AN CALENDARISTIC
Prof.înv.preșc. Mușat Ioana Roxana

Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu , GPN Rotărăști
Desprinse din negura vremurilor, făcând parte de secole din viaţa satului, unele dintre
tradiţiile populare româneşti trăiesc şi azi, în ciuda asaltului nivelator al civilizaţiei contemporane.
Modernizarea se face simţită, ici-colo – de pildă, în portul fetelor care, la sărbători, îmbină straiele
populare cu pantofi la modă - dar tradiţia rezistă. Evenimentele mari şi mici ale vieţii, munca şi
căsătoria, credinţele religioase, creştine sau precreştine, dau sens acestor obiceiuri populare
româneşti, care iată, persistă, ca un mesaj liniştitor de continuitate şi stabilitate şi care încântă
străinii cu autenticitatea lor.
Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Sărbătoarea Paştelui
Sărbătorirea Paştelui este una din cele mai frumoase tradiţii româneşti. Pentru această
sărbătoare se înroşesc ouă, se gătesc, în mod tradiţional, mâncăruri cu miel şi se coc cozonaci.
Încondeierea sau „împistritul” ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle
încondeiate sunt o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, reprezentând un element
de cultură spirituală specific românească.
Motivele ornamentaţiei ouălelor încondeiate sunt numeroase, şi fiecare motiv se prezintă în mai
multe variante, care se diferenţiază în funcţie de localitate. Nicăieri însă, mai mult ca în Bucovina,
acest obicei nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Ca motive folclorice utilizate sunt: spicul, soarele,
frunza, etc.
În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste, dar cu mai puţine culori.
În judeţul Olt se remarcă centrul de la Obaga unde această îndeletnicire populară a fost
adusă la nivel de artă.
În Transilvania şi Banat se distinge încondeierea printr-o mare varietate de modele şi culori,
iar Ţara Bârsei este renumită pentru desenul şi compoziţia ornamentală şi cromatică de o mare
fineţe.
Cele mai frumoase tradiţii româneşti. Sărbătorile de iarnă
azi. La sate, în Ajunul Crăciunului, cete de copii se strâng pentru a-i colinda pe săteni. În satele
bucovinene, copiii se maschează în diferite personaje, precum ursul, capra, ursarii sau bunghierii. În
Moldova, bărbaţii proaspăt însuraţi merg cu plugul.
Un simbol mult prea cunoscut este bradul de Crăciun. Acesta există în tradiţiile româneşti cu
mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul
este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi
înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca
anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se
pune un colac, un cârnaţ şi o sticlă de rachie (cunoscătorii ştiu) – daruri pentru Moş Crăciun, iar
pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fân. Tot în această seară, tinerii se adună pe la case în grupuri
de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi
pleacă prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat iau
134
câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută
perechea aleasă. Aceşti mascaţi purtau numele de Bloji.
În Maramureş, datinile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre
deosebire de alte zone, aici are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători
deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor.
Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în
ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile
curăţă toată casa şi fac colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în
acestă zi, femeile coc un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urmează să fie afumat şi pus
între coarnele boilor ce arau pământul. În ajun femeile pregătesc masa de Crăciun, care trebuie să
conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de porc, sacrificat cu câteva
zile mai înainte. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.
Bibliografie:
„Mică enciclopedie de tradiții românești”, Ion Ghinoiu, Editura Agora, București, 2008
Prof. Muşet Emilia

Prof. Fanu Simona
Grădiniţa P.P. Nr. 2 Lugoj
La români, sărbătorile de iarnă sunt sărbătorile de suflet. Amintirea copilăriei ce ne revine

puternic în suflet şi în minte ,zăpezile bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat,colindele şi
clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de cozonaci,nerabdarea aşteptării darurilor
sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de linişte si iubire. Decembrie este
luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul
dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru cei mici care ard de nerăbdare să
vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite de cu seară.
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel mai important este
Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii au adaptat-o
creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae
a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă
nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă .
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populară, aceasta este prima zi
de iarnă. Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La
pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării.
135
sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.
Ajunul Crăciunului - o icoană pe care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.
Oamenii, când se dau la băut rachiu sau vin în sărbătorile Crăciunului, nu zic că beau, ci că se
cinstesc.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile ale acestei sărbători, copiii umblă
cu Steaua, cântând colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
Cristbaum.
Vinul era în unele regiuni ale ţării şi simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. În
momentul solemn al căsătoriei li se toarnă vin peste mâinile lor împreunate, simbolizând puterea
vieţii, trăinicia şi fericirea noii familii. "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile
mari, cum este sărbătoarea Crăciunului, din care s-a băut cândva în momente solemne, la botez ,
la cununie, şi care reprezenta un bun al familiei, transmiţându-se din generaţie în generaţie. La
origine are un înţeles magic, proprietăţi curative, unele dintre astfel de pahare poartă inscripţii cu
caracter misterios.
La miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă de
sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie
oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte işi va găsi ursitul.
arunci norocul!"
În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund
în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a
patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.
Bibliografie
Cartea de buzunar,2005
136
IGNATUL LA ROMÂNI
Prof. înv.preșc. Mușetescu Cristina

Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Caracal
Conform tradiţiei, „Ignatul porcilor“ este pe 20 decembrie, atunci când în calendarul ortodox
este cinstit Sfântul Ignatie Teoforul, cel despre care se spune că a fost ţinut în braţe chiar de Iisus
Hristos, pe vremea când era copil.
Tradiţia spune că „de Ignat”, adică pe 20 decembrie, gospodarii taie porcii în bătătură. Acest
sacrificiu este însoţit de un întreg ritual şi de o serie de superstiţii. Astfel, se spune că în noaptea de
Ignat, porcul visează că urmează să fie sacrificat, iar în ziua tăierii acestuia, în casele oamenilor nu
se face altceva decât prepararea produselor din carne de porc. Acest obicei este unul cu obârşii
precreştine, fiind un ritual al morţii şi al renaşterii. De altfel, numele Ignat – ignis înseamnă „foc”,
iar focul este cel care purifică animalul tăiat în această zi. Preoţii ortodocşi atrag atenţia că între
Sfântul Ignatie Teoforul (cinstit pe 20 decembrie) şi obiceiul sacrificării porcului nu există nicio
legătură. Ceea ce fac românii, tradiţional, se suprapune doar peste o sărbătoare religioasă, iar acest
obicei păgân a fost asimilat de către creştini. De altfel, viaţa sfântului nu are nicio tangenţă cu
sacrificarea porcilor. Cu toate acestea, oamenii au inserat simboluri creştine în ritualul tăierii
porcului. Aşa se regăsesc zone din ţară unde copiii sunt însemnaţi cu semnul crucii cu sângele
animalului sacrificat sau alte zone unde porcului i se face o cruce pe frunte după ce este pârjolit şi
spălat.
Superstiţii de Ignat:
1. Femeile pisează grâu ca să aibă de împărţit la Crăciun. Se fac un fel de turte, "Cârpele
Domnului", cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
2. Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunţe moartea şi să le ia
sufletele.
3. Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi
visează cuţitul.
4. În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie
măcar o găină
5. Copiii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul.
6. Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătură sau
să rupă rufele peste an.
7. Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
8. Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.
Cine este Sfântul Ignatie Teoforul Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul este pomenit de
Biserica ortodoxă pe 20 decembrie. Numele de „Teoforul” înseamnă „cel care a fost purtat de
Dumnezeu“ sau „cel care Îl poartă pe Dumnezeu“. Prima semnificaţie a numelui său face referire la
o întâmplare din copilăria lui Ignatie, consemnată doar de tradiţia bisericească.
Copilul Ignatie este copilul pe care Iisus l-a luat în braţe şi l-a dat ca pildă de smerenie
ucenicilor Săi, zicând: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia
cerurilor” (Matei 18, 2-4). Se presupune că Sfântul Ignatie a fost hirotonit episcop al Antiohiei de
către Apostolul Petru, fiind al treilea episcop al Antiohiei. A murit la Roma, în jurul anului 110,
fiind aruncat în arena leilor la porunca împăratului Traian. Împăratul l-a descoperit pe Ignatie în
trecerea sa prin Antiohia şi, deoarece sfântul nu a vrut să se lepede de credinţa sa, l-a întemniţat,
137
apoi a dat poruncă să fie dus la Roma. După ce leii i-au sfâşiat trupul, i-au rămas numai oasele pe
care le-au luat creştinii şi le-au dus în Antiohia. În ţara noastră, părticele din moaştele Sfântului
Ignatie Teoforul se află la Schitul Darvari din Capitală, în Catedrala episcopală din Galaţi, dar şi la
Mănăstirea Tismana. Sfântul Ignat a devenit personajul a numeroase legende în care apare mai
degrabă ca un tăran sfătos de la noi. Uneori frate cu Mos Crăciun, bate la usa unui bătrân si îi cere
să taie porcul si să dea mâncare copiilor. Alteori e el însusi un bătrân care îsi doreste copii si se lasă
ispitit de diavol. În fine, în unele legende Ignat e un fiu neîndemânatic care vrea să taie porcul si
scapă tăisul securii în teasta tatălui său. Oricum, între Sfântul din traditia crestină si cel din traditia
românească nu există nicio legătură.
Bibliografie
ROŞU G., Crăciunul la români
Legătura dintre tradiție și datini, 27 mai 2013, Preot Dumitru Cringoiu, Ziarul Lumina
Neagoe Maria Andreea-Grădinița cu P.P. Nr. 29

Chirhoc Alexandra- Grădinița cu P.P. Nr. 29
Obiceiuri de Crăciun în Ardeal

Obiceiurile străvechi sunt încă respectate în multe sate din Transilvania. În seara de 23 spre
24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziua, cete de copii merg din casă în
casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindișul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun.
În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc pițerei sau pizerei. După credinţă
populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Colindele copiilor sunt scurte şi au menirea de a ura
belşug gazdelor care îi aşteaptă cu mesele întinse şi de a le vesti sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.
În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în
grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi.
Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea
petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.
Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii să
arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”.
Obiceiuri de Crăciun în Maramureș
Maramureşul este foarte bogat în obiceiuri şi de tradiţii de sărbători, mai ales în preajma
Crăciunului. Astfel, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul
va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru că acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de
mâncare din ciur sau sita, că în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşează sub pragul
casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la „Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl
macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru că turma să sporească.
Hornurile se curată, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, pentru a avea un rod mai bogat. În
Ajun în Maramureş grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii şi duhurile necurate.
„Vicliemul” sau „Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus
Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea
necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, şi este specifică Maramureşului.
138
În dimineaţa de Crăciun în Maramureş se zice că e bine să ne spălăm pe fata cu apă curgătoare,

luată anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint pentru că tot anul să fim curaţi ca
argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.
Obiceiuri de Crăciun în Bucovina
Familia se aşeză şi se ridică în acelaşi timp de la masă, în semn de deplină înţelegere şi
unitate. Există interdicţia de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare,
resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în hrana animalelor sau erau
aşezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru spiritele morţilor.
Obiceiul mesei de Ajun, ce are înţelesuri profunde şi definitorii pentru lumea rurală tradiţională,
formată din plugari şi păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina. Colindatul,
însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acurateţe în majoritatea comunităţilor
bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep
colindul, trecând, pe rând, pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să
vestească Naşterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-şi cere iertare unii de la alţii.
Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat uliţele,
de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopţii.
Obiceiuri de Crăciun în Moldova
În Moldova se zice că spre Crăciun se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă,
sub fereastră, dar nu trebuie nimeni să guste din mâncare, căci noaptea vine ursitorul, degusta şi
atunci îl vezi prin fereastră.
Păgânii credeau că grânele au un spirit pe care, de obicei, îl identificau cu un animal, astfel se
explică o serie de credinţei şi superstiţii. De exemplu, în Bucovina şi în Moldova, din turtele făcute
de Crăciun se păstrează până primăvara când sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arăt.
Se spune că aceşti colaci, care se fac de Crăciun, trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Lună.
În Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă; nu
se împrumuta nimic. În ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, se ia din toate mâncărurile de deasupra:
grâu, găluşte etc., iar apoi şi două plăcinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie să fie
mâncăcios, ca apoi mănâncă bine vitele peste an şi cealaltă o rupi în bucăţele s-o dumici în
mâncarea vitelor.
Obiceiuri de Crăciun în Banat
Una dintre cele mai importante festivităţi ale Crăciunului românesc o reprezintă colindul. În
unele sate din Timiş, tradiţiile vechi de secole se mai păstrează şi astăzi, aşa că la colindat, din casă
în casă, merg atât copiii, cât şi cetele de tineri, numiţi “piţărăi”. În prima zi de Crăciun, colindătorii
merg cu „Steaua”, amintind de astrul pe care l-au urmat Cei Trei Magi pentru a ajunge la locul
unde s-a născut Pruncul Iisus. Un alt obicei este cel al „Viflaimului” sau „Irozii”, reprezentând o
scenetă prin care copiii refac, în casa sau în curtea gazdei, povestea naşterii lui Iisus. Tradiţia spune
că cel care primeşte colindul va fi binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care vine, un semn
de bunăstare fiind şi dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat.
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în
faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut
colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea o recoltă foarte
bună în anul următor.
Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se vor aşeza bucatele sărbătoreşti, să se
pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se dau apoi la vite, ca să aibă
casa linişte şi bogăţie.
139
Obiceiuri de Crăciun în Dobrogea

Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai
ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un
asemenea colind, vechi de peste un secol şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş
Ajun“, se mai întâlneşte numai în localităţile constănţene Rasova şi Băneasa, este „Chitii – Mitii“
(Chitii – mitii după sac/ Zgâii ochii la colac, Daţi colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e
fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă). Copiii din Dobrogea mai au câteva colinde specifice
precum „Bună dimineaţa“, „Raza soarelui“ şi „Portocala“, care, de asemenea, au texte adaptate
vârstei colindătorilor.
Bibliografie :
URL : https://www.traditii-superstitii.ro/traditii-de-iarna/
Prof. înv. Preșcolar: Necula Mihaela Virginia

Grădinița cu PP Nord 2, Rm. Vâlcea, Vâlcea
La români sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbătorile de suflet. Amintirea

De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ioan românii se simt în sărbători.Cel mai important
140
ci că se cinstesc.
Prin Transilvania, se înţelege sub numele de "zorit" datina de a se cânta colinde de către feciori şi
oameni însuraţi la "zoritul" în ziua de Crăciun.
"Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus
Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea
înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban. Capra, Turca, Brezaia
fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune în "Descrierea
Moldovei" că "Ţurca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei şi scârbei
ce o aveau moldovenii împotriva turcilor". Cu ţurca, capra sau brezaia umblă tinerii începând de
la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în ziua de Sf. Vasile până seara.
Numele de Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascaţi.
Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui lisus,
după unii din Arabia, iar dupa alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior,
Gaspard si Balthazar.
Cristbaum. Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului
al XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-
141

caracter misterios.
În Ţara Oaşului, în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se
înroşesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile "stricate", care nu dau lapte, se vindecă
datorită funcţiei magice a fierului.
În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decat a doua zi, deoarece dacă îl arunci "iţi
arunci norocul!"
În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund
în ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a
patra de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile. În seara de Crăciun, în
satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi uşile de la grajduri pentru
a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, pe spate, la
coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndeparta demonii nopţii.
Așadar sărbătoarea Crăciunului este plină de semnificație religioasă și desăvârșită printr-o
serie de datini și tradiții specifice, cu rădăcini adânci în istoria poporului român, dar având
explicații profunde religioase.
Bibliografie
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,editura Compania 2007.
142
Prof. învățământ preșcolar Nicolescu Mihaela

Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu’’
Romanii antici sărbătoreau pe 25 decembrie un festival păgân numit Saturnalia. În timpul

acestui festival, dat în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii, petrecăreţii se îmbrăcau în togi şi purtau
torţe pe străzi, mulţumind pentru culturile lor cu mâncare şi băutură din belşug.
Astăzi, romanii celebrează sărbătoarea Crăciunului împodobind bisericile, casele, pieţele, chiar şi
gările, cu scenete care povestesc naşterea Domnului, numite de italieni presepio.
Sărbătorile de iarnă, cu miros proaspăt de brad şi clinchet de zurgălăi aduc în sufletele
oamenilor bucurie şi linişte.Crăciunul este sărbătoarea de suflet a românilor şi, copii, tineri sau
bătrâni aşteptăm cu nerăbdare şi emoţie venirea lui Moş Crăciun.
Copiii sunt cei mai fericiţi pentru faptul că anotimpul alb vine cu atâtea surprize, de la
colinde cu covrigi şi nuci la darul adus de Moş Crăciun, la brăduţul împodobit, la chiotele de pe
derdeluş.Cei mici cei care simt şi preţuiesc frumuseţea obiceiurilor şi colindelor de Crăciun. Cu
emoţie în glas şi gesturi, copiii cântă, recită poezii, fac urări celor dragi şi aşteapta să fie răsplătiţi
cu daruri aduse de Moş Crăciun.
Iarna, cu albul zăpezii şi neasemuitele sărbători cu daruri şi colinde constituie un bogat izvor
de inspiraţie pentru copii, talentul lor se transpune în creaţii care încântă privirile tuturor.Copiii sunt
în măsură să redea cât mai sugestiv şi expresiv frumuseţea micilor fulgi de nea, a globurilor
multicolore de pe crenguţele de brad, a renilor de la sania lui Moş Crăciun.
Ideea bradului de Crăciun provine din Germania unde cu sute de ani în urmă brazii erau
împodobiţi cu prăjituri, mere, alune şi bastoane de zahăr, fiind devorate la final de copii. În Franţa,
decoraţiunile se concentrează adesea în jurul unui crèche- sau cum este denumit de francezii grajdul
unde a avut loc scena Naşterii- nu a unui brad de Crăciun. În Spania, sezonul de sărbători începe
odată cu loteria naţională, numită “El Gordo”- Grasul, care are loc pe data de 22 decembrie,
fiind cea mai mare loterie din lume, unde sunt oferite premii de miliarde, cu cele mai mari şanse de
câştig.
În Spania nu Moş Crăciun aduce cadourile, ci cei Trei Magi - “Los Reyes Magos”, pe 5
ianuarie copii participând la paradele locale care vestesc sosirea lor. În Grecia, brazii de Crăciun nu
sunt un simbol al Crăciunului. În aproape fiecare casă, principalul simbol al sărbătorilor este un bol
de lemn, cu o bucată de sârmă suspendată, pe care atârnă o crenguţă de busuioc înfăşurată în jurul
unei cruci de lemn. În bol se pune apă, pentru a menţine crenguţa de busuioc proaspătă. O dată pe
zi, un membru al familiei, de obicei mama, ia crucea de lemn, pe care a înmuiat-o în apă şi o
foloseşte pentru a stropi în fiecare cameră a casei. Acest ritual este considerat a ţine spiritele,
sauKillantzaroi, departe de casă. Deşi fiecare ţară are propriile tradiţii de Crăciun, sentimentul
general de bucurie, magie şi entuziasm există peste tot în lume, indiferent de tradiţii şi obiceiuri.
Bibliografie:
Aura Marcel, ”Tradiții de peste tot”, editura Corso , Vâlcea, 1998, pag.65
143
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPILUL PREȘCOLAR
Profesor logoped, Nitoi Octaviana

CJRAE Valcea -
Grădinița cu P.P. Nord 1/Grădinița cu P.P. Nord 2
Odată cu înscrierea copiilor la gradinița și integrarea lor în sistemul de educație formală,

abilitațile lor de comunicare înfloresc, și ei devin din ce în ce mai încrezatori în capacitatea lor de
utilizare a limbajului. Abilitățile de vorbire și de limbaj ale unui copil îi permite acestuia
să comunice idei celor din jur, să-și împartășească gândurile și să-și exprime emoțiile.
La vârsta de 5-6 ani, temperamentul preșcolarului poate influența exprimarea abilităților de
comunicare. De exemplu, așa cum am menționat mai sus, un copil poate refuza comunicarea în
anumite contexte. Lasând la o parte temperamentul copilului, există mai multe arii de referință care
trebuie atinse. Ariile de vorbire și limbaj sunt împărtțte de catre logopezi în șapte categorii diferite,
dar toate la fel de importante: audiția, limbajul receptiv, limbajul expresiv, exprimarea orală sau
vorbirea, fluența, dezvoltarea cognitivă și comunicarea pragmatică. Să le luam pe rând:
Audiția: abilitatea de a asculta
Audiția reprezintă dezvoltarea abilităților de ascultare. Copii de 5-6 ani au aceasta arie deja
dezvoltată și sunt capabili să asculte și să rețină cântecul sau poezia preferata. Ei învață în
continuare să fie ascultatori atenți, ca membri ai unui auditoriu. Modelarea abilităților
de ascultare la aceasta vârstă, atunci când copii vorbesc cu tine, este foarte importantă. Prin
implicarea copilului mic în activitatea de ascultare, el învață să se uite la tine, să-și modeleze vocea,
să tacă atât cât vorbește celălalt și ce e mai important, învață să vorbească prin imitarea educatoarei
sau a altui copil.
Limbajul receptiv: ceea ce intelege copilul
Abilitatile de limbaj receptiv sunt esențiale pentru înțelgerea și urmarea instrucțiunilor date
de adulți. Copiii de 5-6 ani înteleg mai mult decat pot exprima în cuvinte, vocabularul lor fiind
compus din 5.000 până la 20.000 de cuvinte. Ei înțeleg rimele și își manifestă relativ ușor interesul
pentru a povesti. Preșcolarii sunt capabili să înțeleagă glume, râd la ele și adoră să le spui ghicitori.
Ei au dobândit deja anumite competențe sociale și pot face diferența între a fi rugat să facă ceva și a
i se spune să facă un anumit lucru. La copil mic de 3 ani, limbajul receptiv se dezvoltă foarte mult
prin cântec, în grup, urmat de mișcari.
Limbajul expresiv: ceea ce spune copilul
Copiii preșcolari știu cum și când să folosească timpul trecut, prezent și viitor pentru a
descrie anumite evenimente, în timp ce povestesc. În general, ei folosesc propoziții sau fraze lungi
de cel puțin opt cuvinte. În egală masură, prelcolarii sunt capabili să ofere descrieri detaliate ale
obiectelor și evenimentelor.Prescolarii reușesc să vorbească în fraze și sunt în masură să -ti prezinte
pe scurt obiectele din clasă, dupa modelul "arată și descrie". Copiii de gradiniță sunt de asemenea
capabili să dea raspunsul la întrebări de genul "Bună, ce faci?".
Vorbirea: exprimarea orala, formarea corecta a cuvintelor si a sunetelor
Varsta de 5-6 ani este foarte importanta pentru dezvoltarea vorbirii si a articularii cuvintelor
(pronuntia). Este mai important sa corectezi erorile de vorbire la aceasta varsta si sa ii explici
modelul corect de vorbire.
144
Unii preșcolari se pot lupta cu pronunția anumitor consoane sau grupuri de litere. Vorbitul
peltic sau sâsâit este foarte frecvent la acestă vârstă și se datorează felului în care copilul își
plasează limba în gură. În aceste cazuri, aportul logopedului este foarte benefic copilului.
Fluenta si problemele de fluenta
Copiii de 5-6 ani au diferite probleme de fluență. Muli se bâlbâie, dar acest lucru se poate
corecta. Vocabularul preșcolarilor se îmbogățește într-un ritm foarte rapid, creierul lor procesând
mult mai multă informație decât cea rostită pe gură. Alți copii repetă silabele într-un cuvant.
Aceasta problemă nu se rezolvă în general de la sine și este necesară terapia.
Dezvoltarea cognitiva: intelegerea conceptelor
Dezvoltarea cognitivă în perioada gradiniței este un proces obositor pentru preșcolari și
poate afecta abilitățile lor de vorbire. În general, copiii de gradiniță pot diferenția și numi zilele
săptămânii. Ei pot identifica cel puțin sase culori și trei forme geometrice de baza. Totodată, fac
diferența între diferite secvențe de timp (de exemplu, prima, a doua și a treia) și își
folosesc imaginația pentru a crea povești în detaliu și pot intra în rolul povestitorului sau al unui alt
personaj. La această vârstă, dezvoltarea limbajului poate fi susținută prin folosirea păpușilor sau a
costumelor, în cadrul serbărilor (la început ... apoi... apoi..., la sfârșit). Copiii din ultimul an de
gradiniță ar trebui să fie capabili să își spună numele complet, adresa unde locuiesc, vârsta și data
nașterii. Totodată, ei încep să organizele în categorii obiectele.
Comunicarea pragmatica sau abilitatile de comunicare sociala
Copiii de 5-6 ani sunt capabili să poarte conversații cu alți copii de aceeați vârstă sau cu adulți. Ei
pot șopti și folosi diferite intonații în mod corect. Totodată, încep să înțeleagă perspectiva din
povestirile simple și știu că trebuie să includă detalii de bază, atunci când povestesc ceva, pentru a
se face înțeleși. Ei învață să citească expresiile faciale și devin mai animați atunci când împartașesc
vești. La această vârstă, ei știu să folosească întrebările corect pentru a obține informațiile de care
au nevoie.
De ce încep copiii mici să vorbească într-un timp scurt, odată veniți la grădiniță? pentru că
sunt stimulati în sfera limbajului foarte mult, pe limbaj expresiv și receptiv, pentru că sunt în
contact cu educatoarele, pentru ca imită pe cei din jurul lor.
Și imediat încep pregătirile pentru serbare, iar cea de iarnă este cea legată de tradiții,
obiceiuri, extrem de îndragită de copii. Toți copiii participă "facem bradul", "vine moșul" , cântă,
denumesc obiecte, obiceiuri, acțiuni, este o avalanșă de informații atractive, la care participă în
grup, repetitiv.
Care este rolul serbărilor în dezvoltarea limbajului la copii?
- copiii îsi exerseaza memoria. Repetă cântece, poezii, mișcări. Memoria este ca un "organ" ce
trebuie antrenat, astfel ea se dezvoltă
- copiii învață să lucreze împreună: o mică scenetă îi învață pe copii să aștepte pe fiecare, să-și
spună rolul, să ajute, să colaboreze.
-copiii învață să vorbească în public: el exprimă rolul în fața unor persoane dragi lui, dar și față de
alte persoane străine, învață să-și stapânească emoțiile, să fie apreciat, încurajat de mai multe
persoane.
-copiii învață că pot face lucruri plăcute împreună: sentimentul de reușită la sfărșitul serbarii este
unic și inegalabil.
Bibliografie
Anca, M - Logopedie. Lecții , Cluj Napoca, 2005
https://clubulbebelusilor.ro/sunt-serbarile-o-idee-benefica-pentru-copil/
145
TRADIȚIILE ȘI OBICEIURILE DE CRĂCIUN-PUNTE ÎNTRE TRECUT

ȘI PREZENT ÎN SATELE VÂLCENE
Prof.înv.preșcolar: Onea Elena-Alexandra, GPP „Dumbrava Minunată”, Rm.Vâlcea

Prof.înv.preșcolar: Răduțoiu Gerogiana, Grădinița M.AP.N. Nr.2, București
Frumusețea iernii, împreună cu sărbătorile care învăluie acest anotimp într-o aură magică, ne
aduc an de an în suflet și în gând dorința de a ne întoarce la tradițiile și obiceiurile care fac viața mai
frumoasă și pe care le urmăm negreșit an de an. Crăciunul este ocazia ideală pentru a scoate din
cufărul timpului obiceiurile străbune și tradițiile care oferă un farmec aparte acestei mari sărbători și
care ne aduc mai aproape de cei dragi și de cei din comunitatea din care facem parte.
Ce reprezintă tradițiile și de ce sunt ele importante? Conform Dicționarului Explicativ al
Limbii Române, tradițiile sunt un „ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care
se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu
grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică.”, însă
noi, cei care le păstrăm și le ducem mai departe an de an, știm că tradițiile înseamnă mai mult decât
atât, ele înseamnă emoție, bucurie și credință.
Deși au un substrat comun, tradițiile și obiceiurile sunt diferite în funcție de zonă, căreia îi
conferă o autenticitate aparte. În județul meu natal, Vâlcea, oamenii se străduiesc să păstreze an de
an aceste datini, în moduri cât mai diferite și fascinante. O vorbă din bătrâni spune că „tradițiile s-au
născut la țară”. Probabil acesta este motivul pentru care cei mai mulți dintre noi alegem să ne
petrecem sărbătorile de iarnă acolo, la țară, unde am copilărit, unde avem sau am avut bunici.
Acolo, departe de agitația cotidiană, se petrec cele mai frumoase sărbători.
Seara de 23 decembrie este seara când se merge la colindat din poartă în poartă, în grupuri
mari și mici, pentru a răspândi bucuria Nașterii Domnului prin colinde și urări; este seara în care, de
la cel mai mic la cel mai mare, oamenii se pregătesc adecvat, cu haine potrivite, cu o desagă goală și
cu multă voie bună și pornesc la colindat.
În comuna Păușești Măglași se păstrează negreșit tradiția „colindeților”. În seara de
colindeți, flăcării, fetele și adulții pornesc din centrul orașului și colindă satul de la cap la coadă, pe
toate ulițele și potecile unde există case, urându-le gazdelor astfel: „Bună dimineața la Moș Ajun!
Ne dați ori nu ne dați?”. Gazdele primesc colindătorii în curte, le ascultă urările și colindele și îi
răsplătesc pe aceștia cu covrigi, portocale și alte dulciuri de post, precum și cu suc, vin sau țuică
fiartă. Colindatul durează până noaptea târziu, când fiecare casă din sat a fost binecuvântată de
bucuria colindeților. Tradiția continuă și a doua zi dimineața devreme, când este rândul copiilor să
ia ulițele la pas, plini de speranța că se vor întoarce acasă cu desaga plină de colindeți și portocale și
cu inima plină de momente și amintiri de neuitat. În plus, fiecare casă este binecuvântată în
săptămâna dinaintea Crăciunului de vizita preotului satului, care, venind să aducă în casele
oamenilor vestea Nașterii Domnului, urează sătenilor să aibă parte de sănătate și bucurie și stropește
casa cu apă sfințită.
Tradiția se păstrează la fel de bine și în comuna Păușești Otăsău, unde seara colindeților îi
aduce în satul natal pe toți cei plecați departe, astfel încât drumul și ulițele devin de-a dreptul
neîncăpătoare și vibrează de voioșia din glasurile colindătorilor. Ziua cea Sfântă, ziua Crăciunului,
este în foarte multe regiuni din județul Vâlcea și o ocazie în plus de a ne gândi la cei plecați într-o
altă lume. Așa se întamplă an de an la Păușești Otăsău, unde toți sătenii, dar și orășenii care își au
146
originile aici, vin cu coșurile pline de pachete cu bunătăți pe care le împart celor din jur în amintirea
celor care nu mai sunt printre noi. Aceasta este, pe lângă o cinstite a amintirii celor din lumea de
dincolo, și una dintre puținele ocazii când noi, cei de acolo, ne revedem și avem ocazia să povestim
și să ne împărtășim gândurile. Apoi, încet, încet, ne retragem cu toții și ne îndreptăm spre case, unde
sărbătorim Crăciunul în familie, în jurul mesei încărcate.
La fel de bine se urmează obiceiurile străbune și în comuna Galicea, unde grupul de
colindători este condus de câțiva flăcăi, care urează gazdelor astfel: „Întâi, bună dimineața la Moș
Ajun, al doilea, bună dimineața la Moș Ajun, al treilea, să trăiți, copii și stăpânul casei cu tot alaiul
lui.” Aici, seara colindeților este mai mult decât o tradiție; este un prilej de a ne bucura de momentul
prezent, fără a ne gândi la clipa trecută sau la clipa viitoare.
Indiferent de regiune, tradițiile și obiceiurile de iarnă sunt, în primul rând, o ocazie în plus de
a aprecia mai mult momentul prezent, prezența celor din jur și bucuria nemărginită de a oferi și a
primi. În plus, acestea ne aduc aminte an de an, că oricât de mult ne-am schimba noi, oricât de
grăbiți și obosiți am fi, ele vor fi mereu acolo, și de vor aduce aminte de ceea ce suntem cu toții,
undeva în adâncul sufletului nostru.
Bibliografie
https://dexonline.ro/definitie/tradi%C8%9Bie
Informații din arhiva personală

Prof.înv.primar Oprea Andreea

Liceul Sanitar Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea
La români sărbătorile de iarnă se desfăşoară între 6 decembrie și 7 ianuarie. De la Sfântul

Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel mai important este Crăciunul
considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii au adaptat-o creând
tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat
naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă nu toată
lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a aprecia mai mult
tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.
147
drumul săculeţului prin hornul casei în nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea
ciorapilor atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile. Crăciunul mai este
numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii nepoţi îşi fac
daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin cinstirea cum se
cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile
si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor
româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul, pluguşorul,
sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii,
căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri
străvechi sau creştine.
În unele părţi, când este aproape de a se revărsa zorile, colindători cu lăutari sau fără lăutari
pleacă pe la casele gospodarilor înstăriţi şi le cânta la fereastră un cântec sau mai multe, aceste
cântece numindu-se "zori", spunându-se că atunci "cânta zorile".
Bibliografie
Constantin Eretescu “Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.
Narcisa Alexandru Știuca “Sarbatoarea noastră de toate zilele –sărbători în cinstea iernii”,Editura
Cartea de buzunar,2005.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI STRĂBUNE DE IARNĂ
Prof.înv.preșc.Oprișor Adriana
G.P.P.Nr.1-C.B.Gib Mihăesc Dragășani
Iarna, pentru noi toţi, nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor
prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătoarea Naşterii Domnului.
dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului şi ţin până la
Sfântul Ioan. Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru
148
marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul
Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea, grupele
de tradiţii şi obiceiuri diferă.
Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă, poartă numele
generic de sărbători de iarnă. Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât
Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Principalele sărbători
ale ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca
momente independente de înnoire a timpului şi de început de an.
Un obicei foarte cunoscut este ’’tăierea porcului’’. În unele zone ale ţării, porcul se taie de
Ignat, adică în 20 decembrie. Ignatul este divinitatea solară care a preluat numele şi data de
celebrare a Sf. Ignatie Teofanul din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei
de Ignat se taie porcul de Crăciun. Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care
moare şi renaşte, împreună cu timpul, la solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost simbol al
vegetaţiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat în iarnă. În acea zi se pregătesc bucatele
tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, jumări, sângerete, slănină sau suncă, etc. Tot atunci
se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpele se tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se
pun la afumat (cârnaţii, slănina, pieptul ardelenesc, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face
“pomana porcului”: oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt
prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă în anumite zone). În puţinele zile rămase până la Crăciun,
gospodinele fac piftie (răcitură), sarmale, cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau brânză şi stafide),
plăcintă şi prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea
locuinţei şi pregătirea hainelor pentru Sărbători.
Odată finalizate toate pregătirile, gospodinele pun din fiecare fel de mâncare câte ceva într-un
coş, cu o sticlă cu vin şi duc acest coş la biserică, în seara de ajun, pentru sfinţire.
Colindătorii vestesc naşterea Domnului, urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru
aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere şi chiar colăcei - pe care gospodinele care
respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Diferind doar destul de puţin, colindele
religioase sunt foarte asemănătoare în toate zonele ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce
veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară
pe înserate”. Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul
Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele Crăciunului,
iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii să umble
cu capra, steaua, plugușorul, sorcova.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi, copii,
nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin
cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
149
Prof.Otesanu Ioana
Școala Gimnazială Nr.13,Rm.Vâlcea
dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou
şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la
alta, având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai
importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de
acestea, grupele de tradiţii şi obiceiuri diferă.
Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au
funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an.
Un obicei foarte cunoscut este „tăierea porcului”. În unele zone ale ţării, porcul se
taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi nu se mai
îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat se pune la uscat,
apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi de alte boli.
Ignatul este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie
Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei de Ignat
se taie porcul de Crăciun - şi cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare
mitică a panteonului românesc, pedepseşte femeile care sunt surprinse lucrând (torc sau ţes) în ziua
de Ignat. Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte, împreună cu
timpul, la solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost simbol al vegetaţiei, primavara, apoi
sacrificiul lui s-a transferat în iarnă.
În acea zi se pregătesc bucatele tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, jumări,
sângerete, slănină sau suncă, etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpele se
tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii, slănina, pieptul
ardelenesc, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care l-au
ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă în
anumite zone). În puţinele zile rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie (răcitură), sarmale,
cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau brânză şi stafide), plăcintă şi prăjituri diverse. În acelaşi timp,
începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor pentru Sărbători.
150
Odată finalizate toate pregătirile, gospodinele pun din fiecare fel de mâncare câte ceva într-
un coş de nuiele şi o sticlă cu vin şi duc acest coş la biserică, în seara de ajun, pentru sfinţire.
Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care
este veşnic verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o
dată cu Naşterea Fiului lui Dumnezeu, Căci Cel Ce este Viaţa Se naşte pentru ca noi să
dobândim viaţa veşnică. Datina împodobirii bradului de Craciun pare a fi de obârşie germană, aşa
cum este şi cântecul "O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele
de Cristbaum.
Pomul de Crăciun este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoformă,
care moare şi renaşte la sfârşit de an, în preajma solstiţiului de iarnă, sinonim cu Butucul de
Crăciun. Împodobirea bradului şi aşteptarea de către copii a "Moşului", numit, în sud-estul Europei,
Crăciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat,
începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un mai
vechi obicei al incinerării Butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun, simbolizând moartea şi
renaşterea divinităţii şi a anului la solstiţiul de iarnă, Obiceiul a fost atestat la români, aromâni,
letoni şi sârbo-croaţi.
şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje
speciale (religioase sau satirice la adresa celor uraţi). Colindătorii vestesc naşterea Domnului,
urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări cozonac, prăjiturele, covrigi,
nuci, mere şi chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult
timp înainte. Diferind doar destul de puţin, colindele religioase sunt foarte asemănătoare în toate
zonele ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”,
“La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul
Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele
Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii
să umble cu ţurca, capra sau brezaia.
Bibliografie:
Biblia sau Sfânta Scriptură, Nicolae COJOCARU „Crăciunul în Tradiţia creştină“, în Teologie şi
Viaţă, Anul IV (1994), Nr. 11-12; Mitropolitul TEOCTIST,
„Învăţătura colindelor“, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Anul 1986, Nr. 1-
2.Ene BRANIŞTE, Ecaterina BRANIŞTE,
Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană, Caransebeş, 2001, pp. 115-116;
T. PAMFILE, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 1977, p. 117; I. Nicolau, Ghidul
sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 64;
151
VALORIFICAREA TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR

ÎN CADRUL SERBĂRILOR ŞCOLARE
Prof. înv. primar Pascu Luminița Mihaela

Liceul Sanitar “Antim Ivireanu”-Rm. Valcea, Jud. Vâlcea
“Nimic nu-i mai frumos, mai nobil,decât meseria de educator, de grădinar de suflete umane,
de călăuză a celor mai curate şi mai pline de energie mlădiţe”(D. Almaș).Să-i învăţăm pe copii să
preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut, să-i învăţăm să iubească
meleagurile natale, portul românesc şi pe români.Să le sădim în suflet aceste elemente definitorii ale
identităţii neamului românesc fară de care nu am mai putea şti de unde venim şi cine suntem de fapt
noi românii pe acest pământ.Să-i ajutăm pe copii să înţeleagă imensitatea tezaurului nostru folcloric
în care arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă cu cea mai mare
intensitate frumuseţea României, istoria şi mai ales sufletul neamului.
În calitate de învățători suntem obligaţi să facem din creaţia noastră populară o carte de
vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi fară îndoială
oriunde în lume.În furtunile veacului obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti au rămas neclintite păstrând
valori autentice ale culturii populare tradiţionale.Copiii se lasă îndrumaţi şi pot fi modelaţi în aşa fel
încât pe fondul lor afectiv să se aşeze elementele cunoaşterii artistice care vor imprima gândirii lor
anumite nuanţe, ce vor îmbogăţi substanţa viitoarei activităţi individuale şi sociale.Începând cu
obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului, continuând cu frumoasele
costume pe care le îmbracă în aceste împrejurări şi terminând cu cântecele, dansurile şi strigăturile
nelipsite de la aceste datini, izvorul lor este nesecat pentru cel ce vrea să le cunoască şi să le adune
în mănunchi pentru a le dărui din nou.
Valorificând frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor populare în cadrul serbărilor cu şcolarii
reuşim să înfrumuseţăm viaţa copiilor, îi ajutăm să cunoască tradiţiile româneşti şi rolul important
pe care-l au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiţii au dăinuit peste
timp.Prin conţinutul serbărilor îi ajutăm pe copii să înţeleagă mesajul şi conţinutul acestor obiceiuri
populare, adaptându-le particularităţilor de vârstă şi aptitudinilor artistice individuale.Cu acest prilej
introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, dansului, poeziei,poveştilor, glumelor,
proverbelor, zicătorilor şi strigăturilor a unor evenimente tradiţionale - Crăciunul, Paştele, Moş
Nicolae, etc – copiii având posibilitatea să cunoască frumuseţea şi bogăţia folclorului, diversitatea
tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, armonia limbii române.Textele cântecelor şi poeziilor, ale
colindelor, pluguşorului, sorcovii, transmit urările de bine în legatură cu unele îndeletniciri
străvechi ale românilor: uratul, semănatul, păstoritul.Cu aceste ocazii copiii îşi îmbogăţesc
vocabularul cu expresii populare, proverbe, zicători, strigături, pătrund în tainele limbii materne şi
în comorile înţelepciunii populare.
La vârsta mică sunt greu de înţeles evenimentele petrecute de Crăciun, Bobotează, Paşte.Noi
învățătorii, încercăm să transmitem din generaţie în generaţie, portul, graiul, obiceiurile şi datinile
aşa cum le-am moştenit de la străbuni.O ocazie eficientă de valorificare a tradiţiilor populare şi a
obiceiurilor româneşti o constituie serbările.Ele sunt un izvor de bucurii şi satisfacţii care creează
copiilor o stare de bună dispoziţie favorabilă atât dezvoltării psihice, fizice cât şi estetice.Copiii
trebuie să interpreteze diferite roluri; cântăreţ, dansator, povestitor, creator de obiecte artizanale,
formându-şi sau perfecţionându-şi o serie de abilităţi artistice.
152
Serbările au o importanţă deosebită în educarea copiilor.În primul rând prin conţinutul lor,
transmit un anumit mesaj, apoi copiii se pregătesc împreună şi depun eforturi susţinute pentru
realizarea unui scop comun, reuşita serbării.Încordarea gradată din momentul pregătirii serbărilor
culminează în ziua desfăşurării ei, când tensiunea afectivă a clasei ajunge la maxim.Astfel,
pregătirea şi participarea la serbări este acţiunea în care copilul se obişnuieşte să trăiască în colectiv,
să se debaraseze de timiditate.
Serbările aduc lumina în sufletul copiilor, dau aripi imaginaţiei, crează o atmosferă plină de
plăcere, bucurie.În transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor în serbările şcolare am pornit de la ideea că
nu există un alt element artistic care să poată fi aplicat multilateral în ansamblul procesului
educaţional ca serbările şcolare. Pentru copii ele reprezintă o distracţie veselă, plăcută, iar pentru
educator constituie prilejul de a oferi mănunchiul bucuriei de-a lungul unui şir întreg de
repetiţii.Învăţând copiii să desfăşoare “Serbarea pomului de iarnă” , îi implicăm în interpretarea
unor roluri pe care le joacă cu plăcere:capra, ursul, sorcova, uratul, colindatul.
Prin interpretarea rolurilor şi pregătirea decorurilor pentru diversele “spectacole” urmărim
atât un efect artistic cât şi pedagogic, căutând un imbold pentru a trezi la copii dorinţa de a cunoaşte
şi păstra tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.
Pentru a avea o influenţă pozitivă asupra copilului, serbările trebuie să fie înţelese de acesta
şi să-l afecteze psihologic.Sensul unui spectacol va depinde de:calitatea lui, de folosirea adecvată a
costumaţiilor şi decorurilor,de participare afectivă a copilului.
Când bat la porţile sufletului Sfintele Sărbători, ne bucurăm împreună cu copiii de
neasemuita frumuseţe a datinilor strămoşeşti şi scoatem din comoara inimii şi din lada de zestre a
neamului, tezaurul folcloric românesc: cântecul, jocul şi costumul popular specific sărbătorilor.
Pentru a realiza o serbare reuşita, care să respecte tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun, este
necesară o adaptare şi prelucrare a repertoriului specific vârstei copiilor ce cuprinde în forme
tradiţionale poezii şi cantece specifice Crăciunului .
Costumele populare, ia şi catrinţa, brăcirile şi opincile, cămaşa şi iţarii sunt primenite şi
pregătite pentru spectacolul mult aşteptat.Atmosfera de sărbătoare din sala de festivităţi prin ornarea
şi decorarea cu elemente specifice sărbătorilor constituie un alt prilej de bucurie pentru copii ,ei
descoperind tradiţiile şi obiceiurile practicate în timpul sărbătorilor de iarna, simt şi preţuiesc
frumuseţea obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun.
În atmosfera spirituală a Crăciunului, interpretarea unor dansuri populare dă posibilitatea de
a cunoaşte sufletul ţăranului român, raritatea portului şi cântecului popular.
Cântecele populare întâlnite la toate serbările antrenează ,tonifică şi energizează gândirea,
memoria, atenţia, imaginaţia, creativitatea , spiritul de disciplină, prietenia.Dacă jocul şi cântecul nu
este trăit, nu poate pune în rezonanţă corzile sufleteşti ale fiinţei umane.
Când priviţi o serbare cu obiceiuri străvechi ale românilor, cu cântece şi dansuri
populare,gândiţi-vă că priviţi un moment,oglinda şi sufletul acestui popor ce a considerat păstrarea
tradiţiei o datorie şi o onoare.
Bibliografie
Ion Apostol Popescu : “Studiu de folclor si arta populara”, Revista “Invatamantul prescolar” 1-2
2000
153
DATINI ŞI OBICEIURI
Prof. Inv. Primar : Pătru Laura-Mirela

Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”, Caracal, Olt
Iarna este anotimpul încărcat cel mai mult de magie, cu nostalgia copilăriei.Este perioada în
care oamenii încearcă să fie mai buni, mai înţelegători.
Iarna este anotimpul înşesat de datini şi obiceiuri păstrate cu grijă din moşi strămoşi şi
transmise până în zilele noastre.
adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice . Acest obicei din seara
care nu s-au purtat bine în timpul anului.”Copiii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei
obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostri .Acum la vremea maturitatii ne
amintim cu bucurie de acele seri minunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu
comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi mireselor. Crăciunul mai
este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi ,copiii, nepoţi îşi
fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin cinstirea cum
se cuvine a sărbătorii vom avea un an mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai bine
tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi
tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul,
pluguşorul, sorcova, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii,
căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri
154
străvechi sau creştine.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat.
In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc
zeitati. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă,
Bună-dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi, copiii care merg cu colindatul se numesc piţărăi sau
pizerei. După credinţa populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire.
înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.
Despre cei Trei Crai de la Răsărit sau Magii călători se spune că au venit să se închine lui
lisus, după unii din Arabia, iar dupa alţii din Persia. Tradiţia ne arată că ei se numesc: Melchior,
Cristbaum.
direcţie oarecare şi din ce parte vine sunetul, în acea parte işi va găsi ursitul. În tinda casei se
pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se da la păsări şi la animale, "să
fie cu spor ca şi colindătorii".
Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care ne
face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină favorabilă, să ne deschidem
sufletul mai uşor. Cunoaşterea obiceiurilor şi a tradiţiilor populare locale are o importanţă
deosebită datorită conţinutului de idei, de sentimente, datorită faptelor care oglindesc trecutul
bogat şi valorile poporului român. Importanţa derivă şi din faptul că vocabularul copiilor se
îmbogăţeşte cu unele expresii populare, îi face să pătrundă în tainele limbii materne şi în comorile
înţelepciunii populare, dezvoltă mândria şi dragostea pentru ţinutul natal.
Bibliografie
,,Mica enciclopedie de tradiţii româneşti", Ion Ghinoiu,Ed. Enciclopedică,2001,Bucureşti
,,Sărbătorile la români",Tudor Pamfile,Editura Saeculum, 2007
155
Prof. Înv. Preșc. Peche Alina-Marieta

Școala Gimnazială Nr. 13 / Grădiniţa cu P. P. Nr. 14, Rm. Vâlcea
În Evul Mediu, sărbătoarea de Anul Nou a fost interzisă fiindcă amintea de vechile practici
păgâne. Abia în 1582, este impusă din nou data de 1 ianuarie ca dată oficială a celebrării şi marcării
Anului Nou. În România noul calendar a fost adoptat abia în anul 1919. De altfel sărbătorirea
Anului Nou la 1 ianuarie s-a înrădăcinat târziu la români şi a început mai ales în sânul familiilor
boiereşti ai căror membri au luat contact cu civilizaţia vest-europeană. Ţăranul a continuat mult
timp tradiţia veche a Noului An la începutul lunii martie. Tocmai de aceea s-a ajuns la situaţia
paradoxală de a fi adresate urări de recoltă bună şi de a ”porni pluguşorul”, adică aratul, în miezul
iernii.
În timpul Sărbătorilor de Iarnă, dar mai ales în preajma Anului Nou, se practică chiar şi
astăzi zeci de ritualuri păgâne, vechi de peste 2.000 de ani. De altfel, obiceiurile-simbol ale Anului
Nou sunt de fapt un amestec de tradiţii şi importuri occidentale, inclusiv practici care nu au nicio
legătură cu acest anotimp. Sărbătorile de iarnă în special sunt încărcate de vechi obiceiuri păgâne,
care au ajuns să se împletească cu motive creştine. Multe dintre aceste tradiţii pre-creştine au o
vechime considerabilă şi amintesc mai ales de ritualuri cu scop magic. Dacă la prima vedere Anul
Nou şi Revelionul de pe 31 decembrie sunt momente tradiţionale pentru români, vechi de când
lumea, în realitate, spun o serie de specialişti, nu sunt decât un amestec de ritualuri pre-creştine şi
importuri din vestul Europei cu o vechime nu mai mare de 100 de ani în România.
Conform tradiţiei populare, dacă în noaptea dintre ani va fi lună plină, Anul Nou va fi unul
spornic, iar dacă cerul va fi senin, va fi un an secetos. În tradiţia populară se mai spune că dacă pe 1
ianuarie, va fi ger şi zăpadă mare sau se pune chiciură pe pomi, anul va fi unul mănos şi vor fi multe
cununii, iar dacă «vremea este moale», vara va fi fără arşiţă. De asemenea, pe masa de Anul
Nou este bine să se găsească preparate din porc (deoarece acest animal „merge tot înainte”, adică
râmă pentru a-şi găsi hrana), dar şi carne de gâscă sau de raţă, pentru că aceste păsări sunt „grase şi
aşezate”, aşa cum trebuie să fie rostul gospodăriei. Este recomandat a nu se consuma carne de
găină, deoarece acestea „scurmă şi împrăştie”. Bineînţeles, pe 1 ianuarie se spune că nu este bine să
dormiţi, ca să nu fiţi moţăiţi tot timpul anului.Nu trebuie împrumutaţi bani, dar nici luaţi cu
împrumut, deoarece acest lucru este aducător de sărăcie. Se mai crede că este bine a chefui şi a
strănuta, pentru a fi voioşi şi sănătoşi tot anul. Alţii sunt de părere că de Revelion ar trebui să
consumăm şi preparate din peşte.Este bine să ai pe masa de Anul Nou crenguțe de vâsc. Aduc
noroc.Prima persoana care va bate la ușă în prima zi din noul an trebuie primită. Aceasta va
influența tot anul. Persoanele blonde sau roșcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc. Dacă
prima persoana care va intra în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an
norocos. La sate se merge cu Pluguşorul, cu Ursul şi cu Sorcova şi se urează gospodarilor belşug şi
sănătate. Pentru casa al cărei prag nu a fost călcat de colindători este semn rău în noul an. Tot o
tradiţie românească, de care se ţine cont indiferent de zonă este aceea că, dacă în prima zi a anului
este ger şi senin, atunci acel an va fi unul bun şi bogat. Există obiceiuri și superstiții pe care oamenii
le respectă cu sfințenie, convinși că vor avea parte de un An Nou cât se poate de bun, plin de
dragoste și de belșug.
156
În România, în mod tradițional, în noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că
aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot
(ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă
spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre
ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către
cei tineri. Și desigur pe 31 decembrie se colindă cu plugușorul iar pe 1 ianuarie cu sorcova.
Bibliografie:
Emilia Comișel, Ovidiu Bîrlea, Obiceiul colindatului și colindele, Electrecord, EPD 1257 și EPD
1258.
Iulia Pasca, Superstiții de Anul Nou, Creștin Ortodox.ro, 2 august 2012.
Revista Magazin,Tradiții de la noi și de la ei, acum și altădată, 22 decembrie 2010.
SĂRBĂTORI DE IARNĂ- TRADIȚII ȘI OBICEIURI
Prof. Petre Andreea Cristina Elena, Școala Gimnazială Nr.2 Buftea
De la Sân Nicoară la Moș Nicolae .

Sărbătorile de iarnă erau în trecut un prilej imens de bucurie pentru cei mici, care așteptau cu
nerăbdare prima zăpadă și sosirea lui Moș Nicolae și Moș Crăciun. Știm tot mai puține despre
identitatea și biografia reală a Sfântului Nicolae, deși îl păstrăm în amintirea noastră de oameni mari
cu suflete de copii ca foarte drag sufletului. Sân Nicoară (ajutat de sân Toader) păzește Soarele ca
nu cumva s-o tulească și să lase lumea în beznă și frig. E bătrân, dar în tinerețile lui unii zic că ar fi
fost podar, iar alții că ar fi fost corăbier și pescar. El ar fi oprit și apele Potopului pe vremea lui Noe.
Ignatul
Una dintre cele mai importante tradiții ce are loc înaintea Crăciunului, mai precis pe 20
decembrie este Ignatul sau tăierea porcului. În tradiția populară românească, Ignatul este o
divinitate solară care a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul din
calendarul ortodox ( o bucățică din moaștele sale se află la Tismana).
În ziua de Ignat se taie porcul și nu este bine să se lucreze altceva. Se spune că în noaptea de
dinaintea Ignatului, porcul își visează cuțitul. După tăiere, porcul este pârlit în rug de paie. Este un
obicei străvechi, în legătură cu originea numelui de Ignat, care derive de la ignis, adică foc. Cu
sângele porcului, se face semnul crucii pe fruntea copiilor ca să fie sănătoși peste an. După tăierea
porcului, gospodinele încep să pregătească bucatele tradiționale pentru marea sărbătoare, dar nu
înainte de gesturile și formulele rituale: animalul este stropit cu apă sfințită, este așezat cu capul
spre răsărit, pe frunte sau pe ceafă este trasată cu cuțitul o cruce pe care se presară sare, iar în casă
sunt rostite formulele: ”Doamne-ajută!” și ”Să-l mâncăm cu sănătate! ”.
Moș Ajunul
Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui moș cumsecade, frate mai mic al lui
Moș Crăciun și despre care se spune că ar fi fost pastor de oi sau de capre. În seara de Ajun prin
unele părți se spune vin și sufletele morților să petreacă laolaltă cu cei vii. De aceea pe masa se
pune mâncare și pentru cei duși: colaci, turte și cozonaci. Copiii umblă cu Moș Ajunul și primesc
mai ales nuci și covrigi. Dăruitul de bani nu intra în tradiție, unde era o lume a economiei domestic,
157
bazată mai mult pe troc decât pe monedă. Colindele reprezintă, în mod tradițional, o parte
importantă a sărbătorilor de iarnă, deoarece acestea prevestesc nașterea Mântuitorului. Colindul se
practică în general seara, iar în Ajun doar cei mici pot colinda, pentru că aceștia simbolizează
puritatea și prevestesc venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Jocurile precum Capra sau Ursul se
organizează de către adulți, cu rolul de a alunga toate forțele răului înainte de sosirea Anului Nou,
care este prevestit la rândul său de Plugușor.
Bradul
Un obicei specific sărbătorilor de iarnă este aducerea în casă și împodobirea unui brad. Încă
din Antichitate, oamenii se închinau la pomi, numiți de ei sacri. Egiptenii aveau palmierul, iar
scandinavii și romanii aveau bradul.
Pomul de Crăciun, îndeobște bradul, cu podoabele și cântecele aferente, constituie o influență
apuseană de data relative recentă. Crăciunul românesc tradițional nu-l cunoștea, bradul având la noi
alte întrebuințări ritual – legate mai ales de naștere, nuntă sau înmormântare. Pomul împodobit
devine astfel, o imagine a cosmosului și a naturii atotdăruitoare. Bradul este preferat pentru
însușirea lui de a-și păstra cetina tot verde, sugerând idea vitalității eterne. S-a încetățenit obiceiul
ca bradul să fie gătit în ziua de Ajun și desfăcut după Anul Nou
Moș Crăciun și Anul Nou
Crăciunul este celebrarea zilei de naștere a Domnului Iisus Hristos. Conform tradiției
românești el este Bătrânul Crăciun – un nume semnificativ și Regele Păstorilor.
Conform tradiției se spune că Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului în care a născut Fecioara
Maria. Se spune că a fost un om bogat și rău care ar fi refuzat să dea ajutor Fecioarei Maria de n-ar
fi intervenit soția acestuia, Crăciuneasa. Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-ar
fi tăiat mâinile de la coate, dar acestea s-au refăcut miraculos. În vechime, creștinii sărbătoreau tot
acum și Anul Nou, ceea ce explică faptul că Anul Nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri
și Crăciunul cel mic.
În Ajunul Anului Nou, toată familia se îmbrăca în hainele cele mai bune, iar pe masa din
casa mare se așezau merinde din belșug. Toți membrii familiei rosteau o rugăciune, iar la lăsarea
întunericului începea veselia.
În obcinele Bucovinei, Anul Nou era serbat pe vremuri, în ziua Sfântului Vasile. Noaptea
Anului Nou reprezintă un motiv de veselie și voie bună, pentru că se spune că felul în care îți începi
anul este decisiv pentru cel care va urma. Tradițional, numele trecerii dintre ani este Îngropatul
anului sau Înnoirea anului, termenul de revelion fiind introdus recent.
Ajunul Bobotezei
În ajunul Bobotezei se ține post negru pentru a fi sănătoși și feriți de necazuri. Tot la fel –
fetele nemăritate care speră să se mărite. Preotul se duce prin gospodării cu Iordanul, sfințind casele
și pe locuitorii acestora. Se spune că, din cauza gerului, în această noapte se crapă ouăle de corb și
ies puii încercând să zboare, iar cerurile se deschid, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi
îndeplinește dorințele.
Bibliografie:
Elena Niculița-Voronca – ”Datinile și credințele poprului roman”, Editura Saeculum, 2008.
Ion Ghinoiu – ”Mică enciclopedie de tradiții românești”, Editura Agora, 2008.
”Tradiții și obiceiuri românești”, ediția a II a, Editura Alias Publishing, 2015.
158
Profesor Învăţământ Primar Petrescu Ana-Maria

Şcoala Gimnazială Nr. 4 Lugoj
Crăciunul este o sărbătoare principală anuală, la fel ca în majoritatea statelor creștine.

Crăciunul a fost introdus odată cu apariția creștinismului în România Cu 2000 de ani în urmă , în
Ţara Sfântă, Dumnezeu a trimis pe pământ pe Fiul Său, Iisus Hristos, care să se nască de la Duhul
Sfânt şi din Fecioara Maria , pentru a ridica păcatele lumii şi a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu.
Ţara Sfântă se afla sub dominaţia Imperiului roman. Împăratul roman porunci locuitorilor din
teritoriile ocupate să se înscrie la recensământ pentru a cunoaşte numărul acestora.
Fecioara Maria , împreună cu bătrânul Iosif, plecară din Nazaret spre Ierusalim. Ajunseră în
Betleem. Oraşul era plin de călători veniţi din toate colţurile Ţării Sfinte. Era iarnă. Frigul îi
alungase pe mulţi lăsând străzile pustii. Seara îşi aşternuse năframa întunecată peste case şi oamenii
întârziaţi. Maria era obosită de lunga călătorie făcută pe asin. Dumnezeu rânduise Fecioarei timpul
de a-L naşte pe Mesia.
Toate casele de oaspeţi erau pline. Bătrânul Iosif încercă, în zadar, să găsească un loc unde
Fecioara Maria să poată aduce pe lume pe Fiul Lui Dumnezeu. Târziu , în noapte, o femeie , pe care
Sfânta Tradiţie o numeşte Crăciuneasa, se înduioşă la vederea Sfintei şi acceptă să o primească, însă
nu în casa-i plină, ci în staulul vitelor. La timpul (socotit) cuvenit, Fecioara Maria, prin minune
dumnezeiască, aduse pe lume pe Cel pe care omenirea Îl aştepta de mii de ani, pe Iisus Mântuitorul.
Pruncul Iisus se născu astfel, în ieslea dobitoacelor, leagăn fiindu-i staulul, plăpumioară-
paiele, iar căldura căminului fiind înlocuită de suflarea caldă a blândelor animale. Raza stelei de pe
cer pătrunse prin acoperişul spart al grajdului şi învălui în lumina-i dumnezeiască pe împăratul
cerului şi al pământului-pe Mesia.
Cerurile s-au deschis, îngerii din ceruri au coborât pe pământ, iar din văzduh s-a revărsat
cea mai frumoasă muzică, lăudând pe Dumnezeu:”Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe
pământ pace, între oameni bună învoire…”
Cu multe zile înainte de Crăciun ,copiii se adună și învață colinde ,care sunt cântări vechi ,
moștenite din moși strămoși , prin care se vesteşte nașterea Pruncului Iisus, Fiul Lui Dumnezeu.
Cu o zi înainte de Crăciun copiii merg la casele creștinilor cântând colindele; aceștia le
ascultă cu multă bucurie și le dăruiesc copiilor colindători nuci , mere, dulciuri.
Aproape în fiecare casă se găsește câte un brad verde-Pomul de Crăciun. Iar sub pom sunt
așezate darurile din traista lui Moș Crăciun pentru copii.
Fiind iarnă , cu multă zăpadă afară, părinții sau bunicii stau la gura sobei și povestesc
copiilor despre nașterea Pruncului Iisus. Bucuria aceasta, de Crăciun , ține trei zile. Sărbătoresc nu
numai copiii, ci și tinerii și oamenii vârstnici. Toți merg la biserică și se închină lui Dumnezeu.
În zilele de Crăciun copiii merg pe la casele creștinilor cu Steaua în mână și cântă cântece
de stea. În seara de Ajun, de mii de ani,copiii se pregătesc să-l aștepte pe Moș Crăciun, ajutat de
reni, să le aducă multe, multe cadouri. Acești reni l-au întâlnit, de mult, pe bietul moș cu sacii plini
și grei, străbătând nămeții, ca să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, unde locuiesc
copii. Atunci l-au încărcat pe Moș Crăciun și darurile în sania lor și au pornit la drum.
Moș Crăciun are nume diferite la alte popoare, dar denumirea românească trimite la tradiții
foarte vechi. Se presupune că a fost la origine un zeu-strămoș.
159
Un moș foarte important ( și el cu mască de bătrân) este Moș Crăciun. “Crăciun” înseamnă
fie “creaţie”, fie numele buturugii sau crengilor care ard în noaptea de Crăciun, pe 25 Decembrie.
Această sărbătoare are legătură cu naşterea luminii pentru că , în jurul acestei date, este solstiţiul de
iarnă (noaptea cea mai lungă, de a doua zi începe să crească ziua). Naşterea luminii era sărbătorită
la toate popoarele vechi: perşi, sirieni, romani (aceştia chiar pe 25 Decembrie). Originea solară a
acestui obicei se păstrează şi azi în lumânările sau artificiile aprinse şi în colacii sau covrigii rotunzi
care se oferă de Crăciun.
Biserica creştină a sărbătorit naşterea lui Iisus pe 25 decembrie începând cu secolul al IV-
lea (deci acum 1600 ani) suprapunându-se astfel vechilor sărbători solare.
Tradiţia românească a combinat legenda veche şi cea creştină: Maica Domnului naşte pe
Iisus în ograda lui Crăciun şi a Crăciunesei. Crăciuneasa “moşeşte ” pe Iisus şi Crăciun o
pedepseşte tăindu-i mâinile. Dar Maica Domnului i le înlocuieşte cu nişte mâini de aur.
Pentru noi, Moş Crăciun modern este bun şi generos, legătura cu vechea tradiţie păstrându-
se doar în câteva elemente de cult solar şi cult al moşilor.
Bibliografie
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,Editura Compania ,2007.
Narcisa Alexandru Stiuca- ,,Sărbătoarea noastră de toate zilele,, –sărbători în cinstea iernii, Editura
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE CRĂCIUN
Prof. Inv.Preşcolar Popa Ioana Marilena

Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”, Caracal, Olt
Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie reprezinta o componenta a

culturii noastre tradiţionale. Cele mai fastuoase şi cele mai răspandite s-au dovedit a fi cele legate
de Naşterea Domnului sau Praznicul Crăciunului şi Anul Nou .
Ziua de 24 decembrie este ziua lui Moş Ajun, fratele mai sărac al lui Moş Crăciun.
În noaptea de ajun se merge la pitarai.
La bătrani se împărţeau şi câte o ceşcuţă de pământ cu ţuică fiartă. Era obiceiul , chiar dacă
se tăiau porcii mai devreme (în general se tăiau în ziua de Ignat), cartaboşii(bosomeţii cum ziceau
cei bătrani ) să se facă în seara de ajun . Acum veneau lăutarii să cânte ,, Soldu boldu ‘’ cu un text
specific de pregătirea bucatelor pentru Crăciun. Spuneau că , nu se simte sărbatoarea dacă nu se
fierb cartaboşii în noaptea de Crăciun’’. În ziua de Ajunul Crăciunului , preotul umbla cu icoana
Naşterii lui Iissus Hristos pe la casele enoriaşilor cântând troparul naşterii Domnului.
Farmecul sărbătorilor de Crăciun consta şi în împodobirea bradului, pomul binecuvântat ce
simbolizează eternitatea. Bradul trebuie împodobit cu globuleţe , lumini şi bomboane în seara de
Crăciun şi trebuie ţinut în casă până la Sfântul Ion.
În seara dinainte de Anul Nou se adunau fete şi băieti la câte o familie în sat, puneau la
prăjit pe plita încălzită câte doua boabe de grâu şi cu ochii închişi numărau până la nouă. Ultimul
par era legat cu o aţa roşie (semnul iubirii) şi ramurică de busuioc (planta norocului). Dimineaţa
fata venea la gard să vadă părul ales şi însemnat.
160
La trecerea dintre ani este obiceiul de a se merge cu pluguşorul -un plug in miniatură,
frumos ornate, purtat de trei copii, unul în faţa, altul la coarnele pluguşorului şi altul cu biciul şi
clopoţelul. Textul cuprinde aspecte esenţiale ale muncii în agricultură şi urmând drumul pâinii:
aratul, semănatul, seceratul, măcinatul, coacerea pâinii iar în încheiere urări de sănătate , de un an
bogat şi fericit cu împlinirea tuturor dorinţelor.
În prima zi a anului , copiii(semnul purităţii) umblă cu sorcova, urând gospodarilor ce-i
primesc în casele lor, viaţa lungă , sănătate, spornicie, bogăţie şi La mulţi ani ! Sorcova este
păstrată la loc de cinste lângă icoană până la anul care vine.
La români, sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou sunt adevărate sărbatori de suflet .
Amintirile copilăriei ce ne revin în minte, în suflet , mirosul de brad şi cozonac ce ne era în casă de
sărbători, nerăbdarea aşteptării darurilor, toate crează o atmosferă de sărbătoare, linişte sufletească
şi iubire.
Biliografie:
Ion Ghinoiu, Editura Elion, Bucureşti, 2002 - „Sărbători şi obiceiuri româneşti”.
Ion Ghinoiu, Editura Academiei şi Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003 - „Atlasul etnografic
român”.
Simion Florea Marian, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994 -Sărbătorile la români: studiu
etnografic.
COLINDE ȘI TRADIȚII DE CRǍCIUN
Prof. ȋnv. preșc.: Popa Mazilu Cristiana Georgiana

Școala Gimn. nr. 13 / G. P. P. nr. 14, Rm. Vȃlcea
La români sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet. Amintirea

nerӑbdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă, toate creează în sânul familiei o atmosferă de
linişte si iubire.
este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Oamenii au
adaptat-o creând tradiţii și obiceiuri conform culturii lor specifice. Acest obicei din seara
Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspȃndit şi în mediul rural. Fiecare trӑieşte din plin
sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte adevӑratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă .
Pe 6 decembrie, este ziua Sfȃntului Nicolae iar, dupa tradiția populară, aceasta este prima zi de
iarnă. Credincios, Sfȃntul Nicolae este fӑptuitor de minuni si martir pentru credinţa ȋn Iisus. La
romȃni, Sfȃntul Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea
scuturȃndu-şi bărbia. Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor
mici. În seara din Ajun (5 decembrie), pӑrinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o
pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ȋi cumințească, măcar în principiu, pe copiii
care nu s-au purtat bine în timpul anului.
161
Crăciunul( sӑrbӑtorit pe 25 decembrie ) mai este numit şi sărbătoarea familiei, este

sărbătoarea când toţi se reunesc. Părinţii ,copiii, nepoţii îşi fac daruri, se bucură de momentele şi
atmosfera din jurul mesei, cu credința cӑ prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un an
mai bun și mai bogat.
La sate sunt pӑstrate mai bine tradiţiile și obiceiurile specifice acestei sărbători. Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise -
cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia),
teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi
cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
Pe 20 decembrie ȋn calendarul ortodox se sӑrbӑtorește ziua Sfȃntului Ignat. Ȋn aceasta zi
datina rȃnduiește sӑ fie tӑiat porcul de Crӑciun.
Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou. Cu ţurca, capra sau
brezaia umblă tinerii începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului şi prin unele părţi în
ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Ţurca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii
mascaţi.
cântecul "O, brad frumos!". Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la
sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul
secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din oraşele româneşti şi apoi
se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
În ziua de Crăciun nu se scoate gunoiul afară decȃt a doua zi, deoarece dacă-l arunci "iţi
arunci norocul!"
Bibliografie:
Narcisa Alexandru Stiuca - ”Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii”,
162
Educatoare: Popa Elena Aurora

Tutu Maria Sorina
Școala Gimnazială sat Măgura, Mihaești, Jud. Vâlcea
Crăciunul este perioada când ai dor de acasă – chiar dacă eşti deja acasa. (Carol Nelson).
azi.
La români,, sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet.Amintirea
îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei,mirosul proaspăt de brad dar şi de
De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion românii se simt în sărbători.Cel mai important este
Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.Oamenii au adaptat-o
creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului Nicolae
a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă
nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a aprecia
mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.
163
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi
,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca
prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt
pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al
gura cu apă.
buboaie peste an.
La cele trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani
de argint şi vei fi bănos.
Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în
toate.
164
În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziuă, cete de
copii merg din casă în casă cu colinda: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-
dimineaţa la Moş-Ajun. În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc
ci că se cinstesc.
caracter misterios.
Bibliografie
165
Prof. înv. Preşcolar: Popescu Carmen/Udrescu Gheorghiţa

Școala Generală nr.13”, Structura Grădiniţa P.P. nr. 14, Rm.Vâlcea
Iarna este anotimpul zăpezii şi al frigului, dar şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini
şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului, iar obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă
fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare bucurie că încă se mai păstrează în
unele zone ale ţării aceste datini care ne ajută să înţelegem sărbătoarea respectivă precum şi să ne
bucurăm împreună de Marele Praznic. Păstrarea acestor datini este o mărturie vie a faptului că avem
o conştiinţă a neamului din care facem parte.
Tradiţiile şi obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea
populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite şi mai
fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de sărbătoarea Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin
până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta,
şi prosperitate. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale
jos”, etc. Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul
zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători.
Putem întâlni în unele locuri în noaptea Cracinului şi cântarea religiosă cunoscută sub
numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii.
Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele
Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii
să umble cu capra, ţurca sau brezaia. Jocul "caprei" a devenit un ritual menit să aducă rodnicie
anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de
boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul "caprei". Capra joacă după fluier, iar la terminare,
unul din flăcăi; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii
joacă pe stăpâna casei, pe fete şi chiar servitoare, dacă sunt acasă, şi apoi mulţumind se
îndepărtează. "Capra" este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine deasupra
capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei” este
mobilă, astfel încât gura acesteia poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând
un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumati specific,
unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, tobă sau chiar vioară.
166
“Ursul” este un obicei asemanator cu “Capra”, această datină avându-şi de asemenea

originea într-un cult geto-dac, ce urmărea fertilizarea şi purificarea solului şi a gospodăriei. Ursul
este întruchipat de un flăcău care poartă pe cap, pe umeri şi pe spate blana unui astfel de animal,
având în jurul urechilor nişte ciucuri roşii. În timp ce ursul mormăie şi joacă în ritmul tobelor şi al
fluierăturilor, ursarul strigă: “Joaca bine, măi Martine, / Că-ţi dau pâine cu măsline”. “Ursul” este
însoţit de un grup de colindători mascaţi şi costumaţi, care reprezintă diverse animale sau personaje
şi care îl aţâţă prin strigături. La sfârşit, toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte
bogate, mese îmbelşugate şi la mulţi ani.
,,Steaua" este un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează.
De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate
popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a
călăuzit pe cei trei magi. Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura
bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de
nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în imobil
în zilele Crăciunului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: "Steaua sus răsare", "În oraşul
Vitleem", "Trei crai de la răsărit".
Obiceiul Pluguşorului este legat de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile
pierdut astăzi din semnificaţiile iniţiale (capra - personificarea productivităţii/înmulţirii uşoare şi
rapide în lumea animală şi a fertilităţii pământului; ursul - animal sacru la geto-daci, căluţii/căiuţii -
purităţii şi a dreptăţii) şi sunt practicate mai mult în scop de diverstisment. Urarea de pluguşor este
de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile
agricole. Obiceiul de a merge cu plugusorul contribuie la veselia generală a Sărbătorilor de Anul
Nou, pluguşorulcolorează desfăşurarea acestei sărbători de Anul Nou cu acele elemente care
ilustrează una dintre principalele ocupaţii ale poporului nostru - agricultura şi creşterea animalelor.
Pluguşorul copiilor este tot un obicei străvechi agrar. În ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din
casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, buhaie (un instrument specific),
clopoţei, tălăngi etc.
Un alt obicei este sorcova, conform căruia în dimineata zilei de 1 ianuarie copiii, dar şi cei
mari, merg şi seamană, simbolic, cu boabe de grâu şi orez, pe care le aruncă în casă şi asupra celor
din casă. Versurile însoţite de urări specifice diferă de la o zonă la alta „Sorcova, vesela/ Să trăiţi,
să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir/ Tare ca piatra, iute ca săgeata/ Tare ca
la mulţi ani”.
Bibliografie:
Nicolae Cojocaru, „Crăciunul în Tradiţia creştină“, în Teologie şi Viaţă, Anul IV (1994), Nr. 11-12;
I.Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 64;
167
PLUGUL MARE LA VALEA CĂLUGĂREASCĂ
Prof. Popescu Elena& Prof. Dobrică Manuela

Grădiniţa cu P.P. Nord 2-Rm. Vâlcea
Treizeci de bice care trosnesc toate în acelaşi timp în liniştea dimineţii, zeci de mascaţi care
strigă cât îi ţine gura, zece urători, buhaie, zurgălăi, puşcoace şi care alegorice aşa alaungă spiritele
rele care au bântuit în acest an flăcăii din comuna prahoveană Valea Călugăreacă. Este o tradiţie
veche de mai bine de cincizeci de ani transmisă cu sfinţenie de la o generaţie la alta, iar pentru
băieţii necăsătoriţi din Valea, singurii care au dreptul să pornească Plugul Mare, este o mândrie să
facă parte din ceata de urători. Pentru acest moment unic în an, flăcăii din Valea Călugărească se
pregătesc cu două trei luni înainte şi asta pentru ca în ajunul noului an costumele, bicele, buhaiele,
măciucile şi carul alegoric să fie gata de un drum lung care se termină doar cu câteva minute îninte
de mizeul nopţii. Ultima zi din an, când toate porţile se deschid pentru a întâmpina Plugul Mare.
În ziua de 31 decembrie nicio poartă din comună nu rămâne încuiată. Oamenii aşteaptă ceata
ce urători pentru că doar aşa, cred ei, vor avea speranţa că în anul ce vine vor fi feriţi de boli şi de
necazuri. “Această tradiţie este păstrată din moşi - strămoşi în Valea Călugăreacă. În fiecare an noi
ne organizăm cu două luni înainte. Pregătim costumele naţionale, pregătim bicele, băieţii îşi
confecţionează măşti după propriile idei. În ajunul anului nou, ne trezim undeva la cinci dimineaţa,
ne strângem toţi la organizator acasă, apoi plecăm şi începem să colindăm până seara târziu când
spargem Plugul pentru a petrece de Revelion. Alături de urător este un copil mic, care stă în
permanenţă în apropierea mea. Peste trei-patru ani sper să ducă el tradiţia mai departe, să ne putem
mândri că Plugul Mare de la Valea Călugărească nu o să dispară niciodată. Flăcăii care participă
sunt neînsuraţi toţi. Atunci când unul dintre noi se căsătoreşte, stă acasă şi aşteaptă ceata de urători.
Mergem din casă în casă şi ducem oamenilor belşug şi bucurie. Încercăm să aducem un an mai bun
şi măcar o zi pe an să-i vedem cum zâmbesc. Ne aşteaptă cu bani, cu merinde, cu nuci, cu mere, dar
pot să nu ne dea nimic. Un simplu zâmbet este cel mai important”, spune Claudiu Neagu, liderul
cetei de urători de la Valea Călugărească. Plugul Mare se fură nu se dă mai departe.
Legenda spune că versurile Plugului Mare, peste 50 de strofe, sunt păstrate în mare taină, iar
cel care va prelua cheia va trebui să se descruce să intre în posesia lor. “Plugul Mare se fură nu se
dă mai departe. Eu mă duc cu Plugul Mare de la şapte ani. Acesta este ultimul an în care eu mă
ocup de organizarea lui. Fac lucrul acesta de peste nouă ani. La anul, o să-i ajutăm pe cei mici să
continue tradiţia. Voi participa şi eu, cu siguranţă. Nu am cum altfel. Nu mi-aş imagina o zi de 31
decembrie fără să plec şi să duc voia bună în fiecare casă, să văd cum oamenilor le curg lacrimile pe
faţă de bucurie atunci când le intrăm în curte, vâzând că tradiţia asta nu moare,” spune Claudiu
Neagu. Pentru că Plugul are peste 50 de strofe, colindătorii nu urează la fel în fiecare gospodărie în
care intră. “Spunem două trei strofe, mereu altele, pentru că altfel nu am avea timp să ajungem la
fiecare acasă. În timp ce ceata de urători intră în curţile oamenilor, grupul mare de trosnitori se
aliniază de o parte şi de alta a drumului şi aşteaptă semnalele liderului. “Învârte!”, este momentul în
care cei peste treizeci de trosnitori încep să învârtă bicele în aer, iar când aud: “Puşcă!”, atunci toţi
în acelaşi timp trosnesc din bice. Zgomotul, bicelor din sfoară împletită, însoţit de cel al puşcoacelor
şi al buhaiului, este asurzitor, dar emoţionant în acelaşi timp. Este momentul în care un spirit rău
moare, iar în locul lui se naşte unul bun special pentru a întâmpina anul ce stă să vină.
168
Prof. Popescu Gabriela

Grădinița cu P. P. Nord 2 Rm. Vâlcea, Vâlcea
În oricare zonă a ţării ne-am afla, tradiţiile şi obiceiurile de iarna reprezintă cea mai adâncă
vibraţie a sufletului acestui neam, fiind sincronizat la toate împrejurările vieţii. Vechimea acestor
obiceiuri este de-o dată cu poporul român. La oricare categorie ne-am referi, iese în evidenţă
mesajul umanistic, reflectat atât în conţinut, cat şi în formulele folosite care ne dezvăluie aspiraţiile
omului din popor la o viaţă îmbelşugată,lungă, fericită şi tihnită.
Toate obiceiurile, indiferent de zona din care provin, descriu muncile aratului şi semănatului, ori
îndeletniciri cotidiene, investite cu rosturi magice pe care omul din popor miza în stimularea
fertilităţii şi rodului bogat.
Drumul lung parcurs de aceste obiceiuri pe calea oralităţii, a mai stirbit din frumuseţea
acestora, unele trecând în uitare, ducând la o restrângere a lor. Dincolo de acest fenomen,
sobrietatea, bogăţia şi varietatea temelor precum şi motivele le-a asigurat durabilitatea şi pe
parcursul vremii au slujit nevoilor spirituale.
Colindatul, unul din cele mai practicate obiceiuri, antrenează toate categoriile de vârstă.
Participarea întregii colectivităţi a satului la obicei a generat anumite reguli de grupare. Gruparea se
face în funcţie de vârstă: copii, feciori, fete, bătrâni. Copiii se organizează în grupuri mici şi pornesc
colinda la lăsarea serii şi se retrag pe la ora 22:00. De obicei ei interpretează colinde micuţe, să
poată umbla cu spor spre a fi scutiţi de gerul iernii. Darurile erau tradiţionale: mere, nuci, colaci.
Ceata însuraţilor, adică a sătenilor mai în vârstă umblă separat, mai mult prin vecini. Ceata
este invitată la masă şi se petrece cu lăutari pâna noaptea târziu.
Sărbătoarea colindatului ocaziona anumite practici ritualice. Copiii nu aveau voie să se bată
între ei, ci trebuiau să fie în bună înţelegere. Alte rituri- interdicţii nu îngăduiau să colinde fetele
până la trecerea unui rând de băieţi. Dominantă în urături este cererea darurilor. Împărţirea darurilor
este o definiţie ce pune în lumină caracterul ritualic al dăruirii. Datina dăruirii de Anul Nou se
sprijină pe credinţa în caracterul de omenie al acestei sărbători. Orice se întâmplă în această zi în
rău sau bine are însemnătate pentru viaţa întregului an următor.
Colindele religioase, ne întăresc convingerea că la origini ele sunt creaţii culte. Creatorii lor
s-au inspirat din biblie şi din vieţile sfinţilor. Tema dominantă a colindului religios este naşterea
tratată după învăţătura creştină. Maica Sfântă se duce pentru a naşte la ieslea cailor, dar nu găseşte
liniştea necesară, din cauza tropotului lor. Se duce la ieslea boilor, care răsuflând, îi asigură căldura
şi odihna necesară naşterii. Drept consecintă, ea blesteamă caii, dar binecuvântează boii. În unele
colinde, Maria şi Iosif ajung acasă la Crăciun şi îi cer “cu sălaş pentru a naşte”. Numele lui Crăciun
va fi asimilat şi se conturează imaginea lui Moş Crăciun care apare încărcat de daruri destinate
copiilor. În folclorul nostru, Moş Crăciun apare în dublă ipostază, fiind imaginat ca “om bătrân”,
“om curajos şi vesel”, vecinul lui Moş Crăciun, sau ca păstor bătrân.
Obiceiul Iordănitorilor din ziua de Bobotează, adesea este asociat cu practica ritualică de
stropire cu busuioc “în sus la cer”. Practica aminteşte de împrouratul holdelor, ritual cu specific
agrar.
Deși păstrate destul de bine, obiceiurile şi tradiţiile au luat în ultimele decenii un accentuat
proces de dezagregare. O serie de elemente nu se mai practică decât foarte rar (începerea colacului
169
Crăciunului). Colindatul feciorilor s-a simplificat şi deritualizat, reducându-se la petrecerea cu

mâncare şi băutură. Vechile forme de pom de Crăciun (din paie, fag, panglici din hârtie) au fost
substituite cu bradul împodobit cu instalaţii electrice. Copiii au înlocuit tradiţionalele trăistuţe cu
mere, colaci şi nuci, iar răsplata se concretizează într-o sumă de bani. Dispariția treptată a
obiceiurilor se datorează schimbărilor profunde petrecute în viaţa materială şi spirituală de astăzi.
Să nu uităm că avem o misiune trasată prin prisma meseriei de DASCĂL.
Misiunea noastră este de a păstra vie în sufletul copiilor flacăra moştenirii spirituale a poporului din
rândul căruia îşi trage seva pentru a purta în lume şi transmite mai departe valorile acestui neam.
OBICEIURI STRĂVECHI DE IARNĂ
Prof. Popescu Mirela

C.N.I. Matei Basarab, Rm. Vâlcea
Colindatul
170
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru ca anul ce
vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un
colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun
grăunţe şi fân.
În Maramureş, spre deosebire de alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de
către colindători deghizaţi cu măşti. Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.
Capra
Steaua
171
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu 'steaua' - obicei vechi ce se
întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de naşterea lui
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele
din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe
din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului,
cântă „Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.
Pluguşorul
Sorcova
Bibliografie
OBICEIURI DE CRĂCIUN ÎN BUCOVINA
Prof. Popescu Natalia

Toate sărbătorile și praznicele creștine ne vorbesc despre unele evenimente sau fapte din viața
Mântuitorului sau despre viața celor drepți. Praznicul Nașterii Domnului are o importanță deosebită,
fiind sărbătoarea familiei, a părinților, a bunicilor și în special a copiilor.
În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în alte părți,
fără mari abateri de la tradiție.
În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se
consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.
Crăciunul este un minunat prilej pentru înfrumusețarea interioarelor țăranești, gospodinele
punând, acum, sub streșini diverse plante aromate (ochișele, mintă creață, busuioc, maghiran),
plante ce ramân expuse acolo o perioadă îndelungată din anul viitor
Datinile de Crăciun sunt pregătite cu mult înainte, odată cu Postul Craăciunului (15
noiembrie), când încep să se constituie cetele de colindători și se învață colindele ce vor fi rostite în
timpul marii sărbători.
172
In Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci, prin modul de organizare, a devenit o
adevarată instituție, cu legi și reguli specifice. Copiii si tinerii se întrunesc, din timp, în grupuri de
câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecția făcându-se în funcție de categoria socială,
afinitațile personale, calitățile morale sau gradele de rudenie. Tot din timp se alege și conducătorul
cetei - numit vataf, calfa sau turc - ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra
tinerilor, să aibă o conduită morală ireproșabilă și să fie un bun dansator.
Repetițiile pentru însușirea colindelor se fac fie la casele tinerilor din ceată, fie la biserică,
fie în cadrul șezătorilor, singurele manifestări socio-comunitare permise în Postul Crăciunului, fie,
mai nou, la căminul cultural. Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului
este seara de ajun, atunci când se pregătește o masă specială, numită "masa de ajun", și încep
colindele.
Seara, dupa trecerea preotului cu icoana, întreaga familie se primenea și se aseză la această
masă. Cina avea un caracter ritual, înainte de a se așeza la masă, toți membrii familiei îngenuncheau
pentru rugăciune, după care capul familiei invoca spiritele morților, ce erau invitate să participe la
ospaț, și hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume și aruncând peste cap câte
puţin din cele douăsprezece feluri de mâncare.
Colindatul, însă, moment culminant al Crăciunului, s-a pastrat cu multă acuratețe în
majoritatea comunitășilor bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului,
în grupuri mici, încep colindul, trecând, pe rând, pe la toate casele. În trecut, micii colindători,
înainte de a pleca să vestească Nașterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-și cere iertare unii de
la alții.
Dacă în ziua și în noaptea Ajunului de Crăciun doar copiii și flăcăii umbla cu colinda,
începând din ziua Crăciunului (25 decembrie) și încheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care
colinda pe la vecini, rude sau prieteni. În unele sate se întâlnește și colinda bisericii, numită "colinda
bătrână", alcătuită numai din oameni căsătoriți, care adună, cu această ocazie, fonduri bănești pentru
biserică.
În dimineața de 25 decembrie începe colindatul cu steaua. Mersul cu steaua presupune
asocierea copiilor în grupuri de câte trei. Ei au ca recuzită o stea confecționată dintr-o vescă de sită
cu raze din șipci de lemn, totul fiind îmbrăcat în hârtie colorată. Pe cap copiii poartă coroane de
hârtie iar cântecul de stea se compune din troparul Nașterii Domnului. Cântarea face referiri la
efortul depus pentru găsirea pruncului Iisus și conține unele reflecții filozofice asupra vieții
pământene.
Datinile și practicile, obiceiurile ciclului sărbătorilor de iarnă încep la Sfântul Nicolae
(Sânnicolae) și se termină în ianuarie, la Sf. Ioan, ele cuprinzând o gamă variată, extrem de bogată
în manifestări artistice, atât în ceea ce privește folclorul literar, muzical și coregrafic cât și
reprezentările dramatice. Însă acestea excelează și prin bogația și varietatea elementelor
vestimentare, a recuzitei, a decorului și chiar a regiei, constituind un adevarat carnaval popular.
Bibliografie:
Asociaţia Regională de Educare a adulţilor Suceava, 2011, Explorarea meşteşugului bucovinean,
Editura Lidana,Suceava.
Evseev Ivan, 1994, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara.
173
Prof. Înv. Primar Popescu Ștefania

Prof. Înv. Primar Poajgă Simona
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Vă prezentăm câteva obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia Sărbătorilor de
Iarnă:
Bradul de Crăciun
Simbolul sărbătorilor de iarnă este mult doritul brad de Crăciun. Acesta exista în tradiţiile
româneşti cu mult înainte de era creştină. În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să
împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când
Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.
Colindatul
Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi
poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni maturi,
bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.
Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră.
Deseori, colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper şi
sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani.
În zona Banatului montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru
ca anul ce vine să fie luminos şi bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad
se pune un colac, un cârnat şi o sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul
acestuia se pun grăunţe şi fân.
măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se
strâng în mai multe case unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar
băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă.
În Maramureş, spre deosebire de alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor
de către colindători deghizaţi cu măşti. Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.
ziua ajunului sunt de fapt un ritual pentru protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei:
femeile fac curat în toată casa şi pregătesc colaci, iar bărbaţii au grijă să înapoieze orice lucru luat
cu împrumut. Tot în acestă zi, femeile coc un colac de forma cifrei 8, care în primăvară urmează
să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce ară pământul. În ajun, femeile pregătesc masa de
Crăciun, care trebuie să conţină vreo 12 feluri de mâncare, multe dintre acestea fiind din carne de
porc, sacrificat cu câteva zile mai înainte.
174

tradiţionalele urări, melodiile şi textele poetice ale colindelor fiind minunate. Adevăratul colindat
se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete şi îşi aleg un
conducător numit de obicei „vătaf“ sau „jude“. Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva
flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile primite.
alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul
de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.
Capra
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocau
personaje biblice sunt înlocuite de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o
regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în
Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării
pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Steaua
Un alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu 'steaua' - obicei vechi ce
se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acesta avea menirea de a vesti oamenii de naşterea lui
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă,
altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi
multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele
Crăciunului, cântă „Steaua sus răsare“, precum şi alte cântece.
Pluguşorul
Sorcova
Un obicei de Anul Nou, care aduce mare bucurie copiilor, este umblatul cu sorcova.
Aceştia au o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia
s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă are originea în cuvântul bulgar surov
(verde fraged), făcând aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.
Atingând de mai multe ori persoanele cu sorcova sunt făcute urări de bine şi bunăstare celui vizat.
Bibliografie:
Iarna la români, Culegere de tradiții și obiceiuri de iarnă, Maria Tătaru, Editura Rovimed
Publishers
175
PLUGUȘORUL, O COLINDĂ AGRARĂ
Prof. Teodora Predescu Stani

Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea, județ Vâlcea
Plugușorul este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar,
cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, plugușorul este o colindă; o colindă agrară
declamată, cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii. Plugul,
ornat cu hârtie colorată, panglici, șervete, flori, pe care se punea, eventual, și un brad, era o prezență
nelipsită în cadrul acestei colinde. Acum este mai mult o prezență simbolică în cadrul urăturilor care
li se adresează oficialităților.
Plugușorul se recita din casă-n casă în Ajunul Anului Nou, seara, sau până în dimineața
Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenți, ca și acum. Dar se spune că, mai demult, îl
practicau numai bărbații în puterea vârstei. Izolat (în județele Botoșani și Galați) este consemnată și
prezența femeilor în ceată. În general, se practică în cete mici, de 2-3 inși. Mai demult, se ura și în
cete mai mari, care își alegeau un vătaf. Recitarea textului este însoțită de sunetul clopoțeilor, al
buhaiului și de pocnetul bicelor. În scenariile mai complexe ale obiceiului apar și instrumente
muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar și pocnitori și pușcoace, care amplifică atmosfera
zgomotoasă în care se desfășoară obiceiul.
Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul
Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat și obiceiul. Ca
răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnați, pentru care se mulțumea.
În prezent, plugușorul este mult utilizat pentru felicitarea autorităților și intens mediatizat, ca
și majoritatea obiceiurilor de iarna. Pe la case, în sate și la orașe, se practică în cete mici, de copii,
până în dimineața Anului Nou. În unele locuri se mai practică Plugul cel mare, cu plug tras de boi
sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia și Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai.
În dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblă cu semănatul. Ei
aruncă semințe de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni. Rostesc o urare scurtă prin
Bucovina ("Sănătate! Anul Nou!"), primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent însă s-a
generalizat formula de la Sorcova, prezentă, inițial, în centrul Moldovei: "Să trăiți/ Să înfloriți/ ca
merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!".
CRĂCIUNUL – SĂRBĂTOARE IMPORTANTĂ LA ROMÂNI
Prof.înv.primar Proroc Elena Teodora

Școala Gimnazială Sat Măgura
Cele mai așteptate sărbători sunt cele de iarnă, iar dintre acestea sărbătoarea Crăciunului.
La orice vârstă sărbătoarea Crăciunului este percepută ca o sărbătoare a bucuriei care face să
înflorească în sufletele noastre bunătatea, frumusețea, toleranța, credința, speranța, tot ce are
omul mai nobil. Pe bună dreptate se spune că dacă spiritul Crăciunului ar ține tot anul am putea
să trăim cu toții într-o lume mult mai bună.
176
Ca adulți simțim încă mirosul Crăciunului copilăriei noastre, mirosul de scorțișoară, nucă
și vanilie, care cuprindea întreaga casă în toiul pregătirilor din ziua de Ajun.
Crăciunul este ziua în care s-a născut Iisus Hristos și este o sărbătoare aparte. Atmosfera
de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării
împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. Dincolo de faptul că
este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de
toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti cu drag la cadourile
lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii. Şi, cu siguranţă,
experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Dar mai mult
decât atât, tradiţiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani. Bradul deţine
rolul principal în perioada Crăciunului. Împodobitul acestuia este cel mai îndrăgit obicei de
sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga
familie), bucurie şi fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că Moş
Crăciun nu vine în casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru că este mereu verde,
chiar şi când afară e zăpadă). Practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă.
Şosete tricotate, crenguţe de brad şi de vâsc, globuleţe, fundiţe, ghirlande colorate, oameni
de zăpadă, steluţe şi fulgi, toate te vor ajuta să intri în atmosfera de sărbătoare.
Să nu uităm de îndrăgitele colinde care însoțesc aceste sărbători minunate.Totul începe în
Ajunul Crăciunului, când, dis-de-dimineață, cetele de copii cântă bucuroși la geam, așteptând cu
nerăbdare să primească de la gazdă nuci și colăcei.
Colindele sunt o parte importantă a spiritului Crăciunului. Grupuri de copii, fete şi băieţi,
merg din casă în casă să colinde, toată ziua de Ajun. Se spune că e bine să primeşti colindători,
pentru că urarea lor aduce noroc, iar dacă nu primeşti colindul vei fi urmărit de ghinion. După ce
colindătorii termină de cântat, gazda îi invită în casă şi le oferă mere, nuci, dulciuri şi colaci.
Nucul simbolizează belşugul şi longevitatea, iar merele semnifică bunăstare şi bogăţie.
Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua, ei
numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi
Vicleimul sau Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este
datină prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a
poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate
printr-un copil sau printr-un cioban. Colinde precum “O ce veste minunată”, “Domn, domn să-
nălțăm” sunt cunoscute de noi toți. Nu-i așa că și tu mergeai cu colindul când erai mic? Eu am
atâtea amintiri frumoase din copilărie! In seara de 23 decembrie mă întalneam cu toți prietenii de
pe la bunici si mergeam împreună la colindat. In fiecare an era o experiență unică! Mi-ar place să
petrec la un moment dat perioada Crăciunului undeva la țară, unde știu că tradițiile au rămas mult
mai vii decat în orașe.
Aprinderea lumânărilor în perioada Crăciunului este o tradiţie veche ce reprezintă naşterea
lui Iisus şi reînnoirea vieţii, puritate, speranţă, găsirea drumului bun în viaţă. Se crede că Martin
Luther, reformatorul protestant, a fost primul care a aprins lumânările din bradul de Crăciun.
Venind acasă într-o seară de decembrie întunecată, în apropierea Crăciunului, acesta a fost uimit
de frumuseţea luminilor care străluceau printre ramurile unui brăduţ din faţa casei sale. Luther a
împodobit apoi bradul de Crăciun din casa sa cu lumânări.
Agăţarea coroniţelor de uşa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun,
porţile se decorau cu ramuri veşnic verzi, pentru a invita în casă spiritele pădurii. Există crezul că
aceste spirite ar aduce sănătate şi noroc. Oamenii încă îşi mai împodobesc casele cu coroniţe de
177
brad şi de laur, ca mod de a-şi întâmpina prietenii şi rudele. Forma circulară a coroniţei
simbolizează natura veşnică a dragostei.
In ziua de Crăciun, revin colindele, de data aceasta copiii cântând “Steaua”. Prin acest
colind, ei anunță venirea pe lume a pruncului Iisus Hristos. Crăciunul reprezintă nașterea lui Iisus
Hristos și este un moment pe care îl sărbătorim cu bucurie în fiecare an.
Fiecare țară are tradițiile sale de Crăciun, însă eu m-am obișnuit cu tradițiile din România.
Mi-ar plăcea să cunosc și alte tradiții și obiceiuri poate din țări îndepărtate, însă Crăciunul va fi
întotdeauna pentru mine așa cum îl știu de când eram mică: împodobind bradul, cântând colinde,
râzând, ascunzându-mă după pat și pândindu-l pe Moș Crăciun.
Deci, Craciunul este o sărbătoare sfântă, care aduce în sufletele oamenilor lumina și
bucurie. Această sărbătoare este anunțată, prin obiceiul drag copiiilor de a merge cu colinda,
pentru a vesti Nașterea Mântuitorului.
În fiecare an aștept cu nerăbdare această sărbătoare plină de emoții, insuflându-i și
propriului copil același interes pentru magia Crăciunului.
Bibliografie:
Maria Tătaru, Iarna la români – culegere de tradiții și obiceiuri de iarnă, Editura Rovimed
Publishers
Prof. învățământ preșcolar Pufu Florentina

Școala Gimn. ,,Nicolae Titulescu” Caracal, Olt
« Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai » ne-am născut şi trăim, iar datoria noastră este de a
păstra şi de a arăta atât semenilor noştri din acest spaţiu, cât şi altora, frumuseţile fizice şi morale
ale ţării noastre.
Tradiţiile romaneşti constituie una dintre valorile inegalabile şi incontestabile ale poporului
nostru şi nu trebuie să lăsăm timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uitam.
Copiii încep şi trebuie să înţeleagă specificul poporului din care fac parte, aspiraţiile lui,
idealurile de ieri şi de azi care sunt oglindite în traditiile si obiceiurile locurilor.
prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului, în acest anotimp
copii asteptand cu nerabdare cea mai frumoasa sarbatoare a anului.
Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru.
Obiceiurile ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui
neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai răspândite s-au dovedit a fi cele legate de
Crăciun şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti
cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica,
jocuri cu măşti, teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii,
ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului şi ţin până la
Sfântul Ioan. Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, având în centru marile
178
sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul Crăciunului,
Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea, grupele de tradiţii şi
obiceiuri diferă.
,,Steaua" este un colind care începe din prima seară a Crăciunului, copiii umblă cu steaua,
un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea să amintească steaua
care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Obiceiul Plugușorului este legat de speranţa fertilităţii, versurile sale prezentând practicile
fructe sau bani. Urarea de pluguşor este de fapt un adevărat poem care deschide cu har, recurgând la
elemente fabuloase, toate muncile agricole.
la mulţi ani”.
Bibliografie
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,editura Compania 2007.
Prof. Toma Mihaela Grădiniţa P.P. nr.2 Lugoj
Fiecare popor îşi are obiceiurile şi tradiţiile sale; interesul oamenilor s-a îndreptat în ultimii
ani şi mai mult spre ele iar acest fenomen se datorează încărcăturii valorice pe care le au obiceiurile
şi tradiţiile, interesul pentru acestea, care cuprind semnificaţii profunde pentru om şi relaţia sa cu
natura, cu lumea înconjurătoare, pentru că obiceiurile prezintă viaţa socială, cu diverse aspecte ale
rânduielii ei.
Primul semn ca se apropie Sărbatorile este dat de Sfântul Nicolae: în fiecare casă, copiii, dar
si unii adulţi îşi pregătesc ghetele, lustrindu-le şi punându-le lângă uşă. Legendele româneşti au
reţinut din bibliografia Sfântului Nicolae actele sale caritabile; discret şi nevăzut, a adus zestre de
nuntă familiilor sărace şi copiilor cadouri sau îi pedepseşte dacă nu ascultă. El este un moş cu barbă,
când işi scutură barba, ninge negreşit.
Tot până la Crăciun, pe 20 decembrie, peste sărbătoarea religioasă a Sfântului Ignatie
Teofarul se suprapune datina românească de tăiere a porcului-Ignatul.
Sărbătoarea a încorporat elementele cultului păgân al soarelui, focului şi porcului (animal
închinat tradiţional zeilor). Se numeşte ”Ignatul porcilor” pentru că atunci se taie porcii, în trecut
179
având caracter mistic, al jertfei de sânge, menite să întărească forţele slăbite după postul de Crăciun.
Tăierea porcilor e însoţită de credinţe si ritualuri: porcul se bagă în casă cu capul înainte pentru a
purta noroc.
Pe lângă obiceiurile legate de sărbătoarea Crăciunului, oamenii au dobândit şi unele
superstiţii legate de această sărbătoare. Se spune că în Ajun trebuie să posteşti pentru că, Maica
Domnului, în acea zi fiind supărată, nu a mâncat nimic; nu se mănâncă nici peşte pentru că are
sânge şi Fecioara Maria era plină de sânge; nu trebuie să laşi pe nimeni să-ţi închidă uşa de Crăciun
pentru că s-ar putea să aibă mână rea şi ar putea să-ţi alunge norocul din casă.
Colindul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători care au venit la peştera luminată
unde s-a născut Pruncul Isus, bucurându-se de acest semn ceresc şi de de glasul îngerilor au vestit
degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori. Colindul este sfânt pentru că
transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu.
Colindele prilejuiesc o participare a mai multor oameni. La colindat se duc nu numai copiii,
ci şi flăcăi, fete şi oameni căsătoriţi. Copiii încep să colinde în după amiaza premergătoare primei
zile de Crăciun, iar flăcăii, fetele şi oamenii căsătoriţi merg seara şi în noaptea de Crăciun.
Cea dintâi zi a Crăciunului rămâne destinată valenţelor sale creştine prin faptul că „stelarii”
şi „irozii” aduc în casele oamenilor povestea sfântă a Naşterii Domnului.
În postul Crăciunului se formează cete de colindători care se vor destrăma abia la
Bobotează. În Banat se numeşte „ţurcă”.
Ceata are un steag pe care îl coase o fată, dar şi o ierarhie bine stabilită: vătaf mare, vătaf
mic, colcerul (care administrează băutura). Ei colindă cu ţurca, care este un băţ, cu un cioc de lemn,
coarne de lemn, împodobite cu panglici, hârtie colorată şi clopoţei, asemănătoare cu capra. Ţurca o
joacă un om tocmit anume care poate fi şi însurat.
Colindatul începe în Ajun seara şi se termină dimineaţa. Dacă e o fată în casa colindată se
face şi un joc. Pentru ţurcă se fac colăcei frumoşi, dar se mai dau şi bani şi vin. Colacul înseamnă
mulţumirea adusă Soarelui pentru recolta bogată, dar şi speranţa într-un an viitor la fel de bogat. În
dimineaţa de Crăciun, ceata merge le biserică.
În preajma Anului Nou, românii se pregătesc pentru trecerea pragului dintre ani. Datinile şi
obiceiurile legate de familie şi idealuri reprezintă credinţe şi mituri străvechi, componente ale
culturii noastre tradiţionale.
În aceste zile, tinerii colindători din întreaga ţară merg cu uratul pe la casele oamenilor.
În dimineaţa Anului Nou copiii obişnuiesc să meargă cu Sorcova. El este practicat de copii
de la 3-4 ani până la 12-13 ani. Există zone ale ţării unde cu Sorcova merg numai băieţi, iar în altele
numai fete. Adesea copiii merg câte doi, alteori merge doar unul, colindându-se doar membrilor
familiei sau unui grup de vecini.
Un obicei de Anul Nou este „Sorcova”, care este o bucurie a copiilor. Aceştia poartă o
creangă înmugurită de copac care joacă rolul unei baghete magice înzestrată cu capacitatea de a
transmite vigoare şi tinereţe celui vizat.
Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Pluguşorul este urarea tradiţională la români în preajma
Anului Nou, care a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e
întotdeauna însoţit de strigături, pocnete din bici şi sunete de clopoţei; dar plugul adevărat, tras de
boi, a fost înlocuit de buhaiul care imită mugetul boilor.
Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza. În Ajunul Bobotezei, preotul merge din casă în
casă şi stropeşte cu apă sfinţită casa, acareturile şi pe cei ai casei. Fetele cer preotului puţin busuioc
pe care îl vor folosi ulterior la o serie de practici de atras iubirea flăcăilor.
180
În 6 ianuarie este Botezul Domnului. În această zi, se zice că o dată cu sfinţirea de către preot a apei
(aghiazma mare), sunt sfiinţite toate apele pământului. Apa sfinţită are mai multe întrebuinţări: se
stropesc cu ea vitele, se dă la bolnavi, se pune puţin în prima scaldă a nou-născutului, este o parte
componentă a unor amestecuri folosite în vrăji şi farmece, etc.
Aşadar, acestea sunt puţinele dintre datinile, obiceiurile şi ritualurile străvechi ce compun, în
mod simbolic, scenariul mitic de înnoire, de purificare cosmică la răscrucea dintre ani.
BIBLIOGRAFIE
1.Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”,editura Compania 2007.

2.Narcisa Alexandru Știuca -Sărbătoarea noastră de toate zilele – sărbători în cinstea iernii,
prof. Racu Semenica

C.S.E.I ,,Aurora” Reșița
Odată cu Sărbătorile de iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna se ţin
Bradul de Crăciun
româneşti cu mult înainte de era creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile
româneşti, fiind prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi
înmormântarea. Se consideră că bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv
Colindatul
Un obicei foarte cunoscut este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi
poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de obicei grupuri de copii, de oameni maturi,
bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în funcţie de zona etnografică.
se pun grăunţe şi fân.Tot în această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori
şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat.
181
sacrificat cu câteva zile mai înainte.Tot în ziua ajunului încep să meargă colindătorii pe la casele
oamenilor: de dimineaţă colindă copiii cei mai mici, spre după- amiază şcolarii, iar către seară
colindă tinerii.
Capra
Steaua
Pluguşorul
Sorcova
Bibliografie:
Adascalitei Vasile, Istoria unui obicei - Plugușorul, Editura Junimea, Iași, 1987,Iasi
Barlea Ovidiu, Moș Ajunul, în „Revista Noastră”, nr. 3, Reșița, 1999, Resita.
Pop Mihai, Obiceiuri populare românești, Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice,
1976, București
182
DATINI, OBICEIURI ŞI LEGENDE DE CRĂCIUN, ANUL NOU ŞI BOBOTEAZĂ
Prof. înv.preşcolar Radu Andreea

Prof.înv.preșcolar Micu Cristina
Grădinița P.P. nr. 29 Sibiu
Între obiceiurile traditionale, cele de iarnă ocupă un loc deosebit prin amploarea lor. Ele se
desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca punct central Crăciunul şi Anul Nou.
Cântecele tradiționale cântate de cetele de feciori, care viziteză casele oamenilor în seara de
Crăciun sunt colindele. Copiii mai mari de 7 ani cântă în grup colindele: „Naşterea...”, „Steaua sus
răsare”, „Trei păstori”, „Ce vedere minunată”.
Întâi colindă la preotul satului, apoi la fiecare casă de creştini ortodocsi. Se colindă la uşa
casei, iar când este frig sau ger, gazda îi invită în casă. Primeau mere, nuci şi zahăr. La sfârşit, unul
dintre ei rostea urarea „Sara de ian sară s-o ajungeţi la mulţi ani!”şi apoi primeau bani.
Feciorii se băgau în ceată la Sfântul Nicolae, începând de la 16 ani. Cei mai în vârstă îşi
aduc aminte că erau două cete, pentru fiecare latură a satului. Astăzi a mai rămas o ceată.
Conducătorii cetei erau:
- Judele (primarul), şeful cetei, care se interesa de joc şi de diplaşi
- Paharnicul – se interesa de băutură
- Gociul – aduna colacii şi carnea la colindat, răspundea de mâncare.
Îşi căutau o gazdă la care petreceau şi la care duceau lemne, rachiu, vin,etc.
Se colindă în Ajun de Crăciun începând cu ora 19.00. Toţi feciorii se urcau în turnul bisericii
şi cântă „Colinda din turn” , colindă apoi la preot „Toată legea creştinească”, „Acum am văzut
minune”, „Ce vedere minunată”; apoi la primar, după care feciorii se despărţeau în două cete: cei
scăpaţi de armată colindau mai întâi pe la casele în care erau fete, iar ceilalţi la fiecare casă de
gospodar.
În casele cu fete se jucau 3 jocuri, apoi fetele dădeau rachiu şi mâncare: zamă de fâsaică cu
prune ori fasole frecată cu murături. Astăzi se dau numai colaci şi carne.
În prima zi de Crăciun feciorii cântau la slujbă, la biserică o colindă în loc de priceasnă, apoi
feciorii mergeau la gazda aleasă si petreceau cu muzică. În toate zilele Crăciunului, se făcea şi se
mai face şi acum jocul satului. Oamenii din sat mergeau să vadă jocul tinerilor, iar copiii încercau
să înveţe jocul popular mai pe lângă uşă.
În cea de-a doua zi de Crăciun, feciorii, după obiceiuri străvechi, acordau un rând de joc
bărbaţilor căsătoriţi şi femeilor. Aceştia îşi alegeau şi ei un jude. Judele lor este ultimul însurat în
acel an, apoi erau serviţi cu vin şi petreceau în continuare.
În a treia zi de Crăciun lucrurile se desfăşurau ca şi în prima zi.
În prima zi după Crăciun, feciorii se maschează pentru „lole”. Obiceiul mascării este
reflexul credinţei vechi că duhurile rele se sperie de măşti şi de zgomotul făcut. Este un moment de
totală defulare prin joc, gălăgie şi mască. Obiceiul semănă cu cel al saşilor, practicat în ultima
duminică din ianuarie.
Unii feciori se îmbrăcau ca ţigan şi ţigancă, ceilalţi se îmbrăcau româneşte. Toţi aveau
mască pe faţă. Cei îmbrăcaţi româneşte erau numiţi „băiaşi”, aveau clopote şi bici, ceilalţi aveau
spoitor uns cu funingine.
Obiceiurile de Anul Nou au specific agrar, demonstrat de Pluguşor.
183
Noaptea de anul Nou, ca şi Noaptea Calendelor, la români, este petrecută fără somn, numai
în veselie. De Anul Nou se făcea calendarul de ceapă, pentru a afla cum va fi vremea în anul ce-
ncepea. Se tăiau în ajun seara, 12 găoci de ceapă, fiecare reprezentând o lună a anului. În ele se
punea sare. Dimineaţa se citeau, dacă era umezeală în găoace, luna va fi ploioasă, dacă nu – timp
frumos.
În Ajun de Anul Nou, copiii între 10 - 16 ani, cu bici şi clopote de la oi, pornesc seara pe la
casele oamenilor şi urează cu voce tare rostind „Pluguşorul”, urări însoţite de sunete de clopote şi
pocnete de bici. Pentru urare, copiii erau răsplătiţi cu nuci, colăcei; astăzi sunt răsplătiţi cu bani.
Noaptea de Anul Nou, era noaptea cu practici de ursită; obiceiuri care astăzi nu se mai
practică. Feciorii şi fetele se adunau într-o casă şi puneau pe masă mai multe blide cu fundu-n sus.
Sub ele se puneau diverse obiecte, fiecare având o semnificaţie. Cel care voia să afle cum îi va fi
perechea, ieşea afară şi ceilalţi schimbau obiectele de sub blide, pentru a nu şti ce-i sub ele. Când
revenea, ridica un blid şi afla ce-l aşteaptă. (pâinea – simboliza anul bun; banii – omul bogat sau
lacom; cărbunele – urâtul, inelul – un viitor, soţ frumos; sarea – omul sărac.). Îl practicau mai mult
pentru hazul pe care-l producea, azi nu se mai practică.
Un alt obicei practicat de bărbaţi era „Zuroitul”. Un grup de bărbaţi, însoţiţi de lăutarii
satului merg pe la personalităţile satului şi la alţi locuitori, unde cântau „Zuorile” şi le urau un an
fericit: Zuori, zuori,dragi zuori/ Nu grăbiţi cu revărsatu
Că v-apucă ziua-n satu/ Cu doi, trei, cai de furatu....
În dimineaţa Anului Nou copiii merg cu Sorcova pe la vecini şi rudele din sat.
În ajunul Bobotezei „nu se mănâncă nimic până nu venea preotul cu botezul şi numai de
post,de obicei cartofi copţi”.
Preotul mergea cu Iordanul pe la toate casele din sat. În casele cu fete de măritat, preotul
lasă pe masă un fir de busuioc, din mătăuzul care-l foloseste la stropitul cu apă sfinţită. Fata aşează
firul de busuioc sub perna pe care doarme cu gândul că va visa noaptea ursitul, prin intermediul
firului de busuioc.
În ziua de Bobotează, după slujba religioasă oficiată la biserică, se mrgea cu căni cu apă, la
Botezul Domnului. Trebuia să se treacă neapărat peste o apă, cum era trecut Iordanul. Slujba
Iordanului, când Apostolul Ioan l-a botezat pe Isus, se ţine la cruce, la Izvorul Şipotului. În această
zi, femeile satului iau apă de la şipot (în diverse vase: căni, sticle, găleţi pe care le aşează lângă
cruce, loc în care se săvârşeşte slujba religioasă), pentru a fi stropite cu apă sfinţită de către preot.
Aici se cîntă cântecul „În marginea râului / În apa Iordanului”.
După slujbă se aduna lumea în mijlocul satului şi se făceau 2- 3 jocuri. După ce acestea se
termină, băiatul care vroia să se căsătorească ducea fata la el acasă, căci de Bobotează se făceau răci
cu mălai (făcută din făină de grâu amestecată cu făină de porumb copt în cuptor). Astfel ştiau
oamenii cine se va căsători după sărbătorile de iarnă.
A doua zi de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul, sunt sărbătoriţi toţii Ionii din sat. Cu o
seară înainte, fete şi feciori care nu purtau numele de Ion sau Ioana, făceau cununi din brad
împodobite cu flori şi puneau la poartă la toţi Ionii şi cîntau la fereastră cântece potrivite numelui şi
vârstei. Acestia îi cinsteau cu băutură şi plăcinte. Obiceiul se păstrează şi astăzi.
Cu această zi se încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.
Bibliografie:
Prof. Emilia Ciupină, Monografia Satului Chirpăr, 2012
Informații primite în urma dialogurilor purtate cu preotul paroh Rus Ioa
184

“ SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Educatoare: Răduțoiu Gheorghița/ Dumitraşcu Mihaela

Grădiniţa P.P Traian, Rm.Vâlcea

nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării.
zone ale ţării.
185
ci că se cinstesc.
Bibliografie
Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii, Editura
„DE LA ROMÂNI ADUNATE”

ŞEZĂTOAREA-TRADIŢIE ŞI METODĂ
Profesor învăţământ primar: Rogoveanu Elena Corina

Şcoala Gimnazială Grigore Mihăescu Vlădeşti
Există, în societatea contemporană, un soi de antipatie pentru lectură, pentru cartea clasică,
atitudine înţeleasă ca o „ revoluţie a tehnologiei” care oferă tuturor „cu un singur click” nelimitată
cunoaştere. În această societate, cadrul didactic are un rol, pe cât de greu, pe atât de înălţător de a
învia dorinţa de a citi şi de a-i face pe elevi să preţuiască, aşa cum se cuvine, cartea. Dascălul are
astfel dificila misiune de a-l întoarce pe cititor la carte folosind diverse metode, cât mai active, mai
antrenante si mai atractive. Datoria noastră rămâne promovarea unor soluţii directe de stimulare a
lecturii si optimizarea demersului educativ prin realizarea unui schimb de idei, de metode, de
activităţi, de materiale didactice in sprijinul dezvoltării sferei motivaţionale a elevului.
„O încăpere fără cărţi este ca un trup fără suflet” ( Cicero), iar fiinţa umană fără lectură
rămâne doar un individ. De aceea, lectura îndeplineşte un rol primordial în viaţa copiilor şi este
definitoare în formarea lor.
Nu există satisfacţie mai mare, decât aceea de a insufla dragostea de carte. Proiectul intitulat
sugestiv „ Şezătoarea literară” a fost iniţiat la nivelul clasei întai a Şcolii Gimnaziale Grigore
Mihăescu, Vlădeşti, jud. Vâlcea.
186
Ca si conceptualizare, şezătoarea reprezintă o formă atractivă, recreativă şi dinamizatoare,

foarte potrivită pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse în domeniul dezvoltării vorbirii.
Este cadrul cel mai adecvat manifestării libere a elevilor, cel mai eficient mijloc de exersare şi
cultivare a relaţiilor de colaborare, de încredere, fiind o formă de activitate colectivă. Prin
intermediul celor mai accesibile creaţii literare, elevii află, culeg o bogăţie de idei, impresii, trăiesc
autentic, spontan şi sincer sitaţiile redate. Ceea ce s-a fixat într-un cadru plăcut, cu stimulări variate,
devine mai temeinic prin conexiunile multiple şi dă o notă de siguranţă participanţilor la şezătoare,
educându-se promtitudinea, flexibilitatea, supleţea proceselor intelectuale care susţin actul vorbirii.
Stimularea şi educarea atenţiei este, de asemenea, o latură importantă care se realizează prin
intermediul şezătorii. Varietatea răspunsurilor ce trebuie urmărite pe parcursul derulării
conţinutului, intervenţia, la momentul oportun, cu răspunsul sau rolul pe care-l are de îndeplinit
fiecare elev, susţinute de suportul afectiv- emoţional, contribuie la mărirea stabilităţii atenţiei, fără
a-i resimţi efortul. În felul acesta se cultivă, încetul cu încetul, atenţia postvoluntară şi se sporeşte
capacitatea de rezistenţă la efort. Dincolo de partea teoretică, în plan afectiv trebuie să spunem că
şezătoarea literară contribuie într-o măsura însemnată la realizarea laturii estetice şi morale a
personalităţii.
Şezătoarea literară „ De la români adunate” a reprezentat un real succes în rândul copiilor, au
descoperit lectura şi minunatele ţinuturi ( imaginare) generate de aceasta. Proiectul desfăşurat pe
parcursul semestrului I al anului şcolar 2019-2020 a antrenat copiii în mai multe acţiuni precum:
pregătirea cadrului corespunzător, unul deosebit şi de sărbatoare, înşuşirea unor roluri şi prezentarea
lor în cadrul activităţii, lecturarea unor scurte replici la prima vedere ţinându-se cont de
particularităţile de vârstă şi nivelul fiecărui participant, recitarea poeziilor, audierea unor povestiri,
ghicitori, snoave, parabole, intonarea de cântece populare, prezentarea de costume tradiţionale,
amenajarea unei mici expoziţii. Trebuie amintit faptul că părinţii au fost martori la fiecare activitate
desfăşurată, iar la momentul denumit „ Povestitorul” fiecărui părinte i-au fost încredinţate 10
minute pentru a citi un fragment dintr-o poveste îndrăgită de copilul lui.
Aceasta metodă a reuşit să facă trecerea de la „ trebuie să citesc” la „ ce mai citim pentru săptămâna
viitoare”, iar noi adulţii am devenit ceea ce se poate numi „ puterea exemplului”. Cartea ne
încredinţează nouă, cadrele didactice, o baghetă magică cu care ordonăm litere şi idei, prin care
facem cunoscută lumea minunată a personajelor de poveste, astfel conturând minţi şi personalităţi
demne de a face lumea mai bună, mai frumoasă şi...mai bucuroasă.
„Suntem o parte a tot ceea ce citim!” ( Theodor Roosevelt)
Bibliografie:
Simion Florea Marian, Sărbatorile la români, studiu etnografic, ediţia I, editura Fundaţiei Culturale
Române;
Mirela Măldăneanu, Ghid pentru predarea orelor de compunere şi creaţie literară, 2016, editura
Lizuka Educativ;
Buletin Ştiinţific. Revistă de etnografie, Ştiinţele naturii şi Muzeologie, vol.21.
187
CRĂCIUNUL ÎN OLTENIA
Prof. înv. primar Rotea Anca Maria

Șc. Gim. Nicolae Bălcescu, Drăgăşani, Judeţul Vâlcea
Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare a creștinilor. Această perioadă este de fapt o
sărbătoare a sfârșitului de an și este momentul de readucere aminte a tradițiilor și obiceiurilor din
moși-strămoși. Luna decembrie este marcată de datinile și obiceiurile populare, specifice fiecărei
zone geografice din țară. Leagănul tradițiilor românești este la sud de Carpați, în Oltenia, o zonă în
care datinile din bătrâni se mai păstrează încă nealterate.
Oltenia abundă de tradiții și obiceiuri în ultima lună din an, mare parte dintre acestea fiind
legate de atragerea bunăstării în gospodărie. Un obicei des întâlnit în satele din Oltenia este
scormonitul în foc. La această practică participă toți membrii familiei, care se adună în jurul sobei
și, în timp ce rostesc o poezie specifică, întorc cu ajutorul unui băț jăraticul.
În ziua de Crăciun, în satele din Oltenia, este pus în practică un alt obicei străvechi:
adunatul gunoaielor. Și de această dată, datina impune participarea tuturor membrilor familiei. Cei
ai casei pornesc prin toată curtea și adună gunoiul, deoarece se crede că astfel gospodăria va avea
mulți pui. După ce gunoaiele sunt strânse își intră în rol femeile care se așază pe vine, precum stau
cloștile pe ouă. Tot pentru bunăstare, femeile care fac aluat pentru colaci, pornesc cu mâinile pline
de cocă prin livadă și mânjesc pomii, pentru a fi roditori în anul care vine.
În același spirit de atragere a bunăstării în gospodărie, în satele din Oltenia, în seara de Ajun,
se ung adăposturile animalelor, iar vitelor li se pun între coarne căței de usturoi.
De asemenea, există convingerea că în dimineața Crăciunului este bine ca membrii
familiei să se spele pe față cu apă curgătoare, în care este așezată o monedă de argint, pentru fi feriți
de boli tot anul.
România poate fi considerată patria colindelor. Și acest obicei este exercitat în mod diferit în
funcție de zonele etnografice ale țării. În Oltenia, cele mai cunoscute colinde sunt Steaua și
Plugușorul. Specificul acestei zone constă în accesoriile pentru colindat. Pentru vestirea Nașterii
Domnului, cetele de copii care merg din casă în casă încep pregătirile încă de dinainte de Ignat.
Atunci se taie un băț de alun, care este curățat și apoi lăsat la uscat până în seara de Ajun. În
seara de 23 decembrie colinda este ornamentată prin afumare cu romburi albe și negre. Modelul
reprezintă opoziția dintre zi și noapte, moarte și viață. În dimineața zilei de Ajun, bețele sunt înfipte
în morminte de către copii, ca liant între lumea celor vii și lumea de dincolo.
Din seara de Ajun și până la Anul Nou, cete de colindători vestesc, în satele din Oltenia,
Nașterea Domnului.
Un obicei păstrat nealterat încă de pe vremea dacilor sunt Pițărăii. Această tradiție se
păstrează cu sfințenie în zona Văii Jiului, localitatea Jieț. În seara de ajun, momârlanii îmbrăcați în
straie populare împodobesc steaguri cu clopoței, flori, ciucuri și năframe colorate. Steagurile sunt
agățate în prăjini de câțiva metri și apoi cetele de pițărăi, compuse doar din bărbați și copii, pornesc
prin sat să mulțumească divinității pentru rodnicia holdelor și a pomilor.
188
Prof.înv. primar Ruță Mihaela

Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu” Caracal, Olt
obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în ziua de azi. Vă prezint câteva
obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă:
Bradul de Crăciun
Colindatul
asemenea ei primesc mere şi nuci.
Capra
Steaua
Hristos: copiii care mergeau cu 'steaua' se deghizau în magi şi vesteau marea minune.Cântecele
189
Pluguşorul
Sorcova
Bibliografie
,,Mica enciclopedie de tradiţii româneşti", Ion Ghinoiu, Ed. Enciclopedică, 2001, Bucureşti
,,Sărbătorile la români",Tudor Pamfile, Editura Saeculum, 2007
BRADUL DE CRĂCIUN
Prof. Sârbu Viorica Alina

C.Ş.E.I. „Aurora”, Reşiţa, Judeţul Caraş-Severin
Despre originea bradului de Crăciun circulă mai multe legende, care mai de care mai
interesante şi mai frumoase datorită mesajului plin de speranţă şi bucurie pe care îl transmit.
Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar instituțiile publice având câte un brad
împodobit, de cele mai multe ori artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile
înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de 6 ianuarie,
când se sărbătorește Boboteaza.
Pomul (sau Bradul) de Crăciun este de obicei un conifer decorat, natural sau artificial.
Tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun
(inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea becurilor led sau a
diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande, bomboane și dulciuri în perioada de dinainte
de Crăciun. Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24
decembrie. Un înger sau o stea poate fi pusă în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la
Betleem. Folosirea unui copac decorat nu are un început verificabil din punct de vedere istoric, dar
își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi încorporează vitalitatea și
de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin "verde" decorat.
Enciclopedia britanică citează folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al
vieții veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.
190
Una dintre legende spune că tradiţia bradului de Crăciun își are originea prin secolul al VII-
lea, când un călugăr din Anglia, Sfântul Bonifacius, a plecat în Germania pentru a preda Cuvântul
lui Dumnezeu.
Supărat de gestul unor păgâni care venerau un stejar, Sfântul Bonifacius, cel care a convertit
germanii la creştinism, a tăiat copacul de la rădăcină, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ
frumos.Uimit, Sfântul a considerat bradul proaspăt crescut drept un semn de credinţă în puterea lui
Dumnezeu şi a identificat forma triunghiulară a bradului cu Sfânta Treime a lui Dumnezeu: Tatăl,
Fiul şi Duhul Sfant. Oamenii au început să venereze de atunci bradul şi să-l considere Arborele lui
Dumnezeu şi un simbol al creştinismului.
O altă poveste mai puţin cunoscută, este că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma
triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime.În jurul anului 1500, oamenii au început să
vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al
păcatului originar.
În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată,
fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de
Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și
la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală
între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale
din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieţii, care se regăsește
drept motiv natural în arta populară. Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a
căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană",
"arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden".
În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini
atât în mediul urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj
mitologic, Moş Crăciun. Conform legendei, Moș Crăciun ar fi fost adus în Statele Unite de către
coloniștii olandezi ce s-au stabilit în New Amsterdam în secolul XVII. Această idee este însă
greșită, deoarece imigranții olandezi, fiind protestanți, detestau cultul sfinților, inclusiv cel al
Sfântului Nicolae, considerându-l obicei papistaş. „Santa Claus” a fost introdus într-o satiră din
1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia
Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.
Bradul de Crăciun rămâne un obicei tradiţional la români şi aduce un plus de frumuseţe şi
bucurie acestei Sărbători sfinte.
Bibliografie:
Mihai Pop, Obiceiuri tradiţionale la români, Editura Minerva,1990, Bucuresti.
I. Drăgan, Educaţia noastră cea de toate zilele, Ed. Eurobit, 1990, Timişoara.
191
Sălişte Mihaela & Dragomirescu Emilia Maria

G.P.P Nord 2 – Rm. Vâlcea
Ce se spune că e bine să faci în Ajun ca să îți meargă bine tot anul?

Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi, iar românii fac eforturi pentru a
termina pregătirile pentru masa de Crăciun, a cumpăra cadourile pentru cei dragi și pentru
a-și pregăti casele pentru cea mai mare și importantă dintre sărbătorile de iarnă.
Nașterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 și 27 decembrie, iar seara
de 24 decembrie este cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea Crăciunului
datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci
pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Mulți istorici ai religiei sunt însă de
părere că Nașterea Domnului ar fi avut loc spre sfârșitul iernii. De altfel, există unele discrepanțe
între datele la care se sărbătorește Crăciunul: creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7
ianuarie, după calendarul iulian, care este decalat cu 13 zile față de cel oficial.
Tradiția împodobirii bradului și a lui Moș Crăciun
zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde. Obiceiul
bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat
tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din prajmă, mai puțin
bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.
În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun, transmise din generație în
generație. În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-dimineață,
aprind focul în sobă și ațâță jarul cu ajutorul unui vreasc, în timp ce rostesc o urare de
Crăciun: "Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și
unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui,
găinile cu ouă. La anul și la mulți ani!”.
Obiceiul colindatului
În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. Ei sunt primiți de gazde și cinstiți
cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și vin.
Tot în data de 25 decembrie, oamenii le trimit urări și mesaje de Crăciun celor dragi, cărora le
transmit gândurile lor bune.
Tradiție românească de Crăciun, în patrimoniul UNESCO
192
La Mărișel, o localitate de lângă Cluj, un obicei străvechi de Crăciun este atât de frumos
încât a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Aici, în inima munților Apuseni, toate tradițiile sunt
păstrate cu sfințenie. Există un obicei străvechi numit „Junii Măriselului”: un grup de 10 tineri
necăsătoriţi, care în fiecare an vin la biserica din sat, după care ies în faţa lăcașului de cult, dansează
şi colindă. La un moment dat, junii, le invită la dans pe fetele care nu sunt căsătorite.
La Dumbrăviţa, în județul Braşov, se păstrează o tradiţie veche de două secole. E singura
localitate din ţară în care bradul se împodobeşte chiar în ziua de Crăciun. Pomul de Crăciun va
rămâne în centrul comunei până după Bobotează. Vătafii, adică tinerii care au făcut şi armata, şi
penaşii, feciorii care urmează să se însoare, sunt cei care aduc în centrul comunei bradul.
Tradiția mesei din Ajun și a postului de Crăciun
Anul acesta în Bucureşti, sărbătorile sunt marcate de un traseu de 33 de kilometri de
decoraţiuni cu peste trei milioane de luminiţe şi un Târg de Crăciun amenajat în Piaţa Constituţiei.
Aici sunt 100 de căsuţe cu cadouri, produse de artizanat, bunătăţi sau produse tradiţionale.
Patinoarul în aer liber, caruselul, atelierele, dar şi Casa lui Moş Crăciun fac parte decorul pieţei de
Crăciun care va rămâne deschisă până pe 27 decembrie.
OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. înv. primar Șerban Mariana Liliana

Școala Gimnazială Take Ionescu Rm. Vâlcea
Bucuria venirii Crăciunului și a Anului Nou, veselia și petrecerile însoțite de urări, daruri, jocuri,
cântece și bună dispoziție se desfășoară în satul românesc pe durata a 12 zile, un ciclu sărbătoresc foarte
bogat în manifestări folclorice, care începe cu Ajunul Crăciunului și se încheie după Bobotează, pe 7
ianuarie.
În ajunul Crăciunului se merge cu colindatul, un obicei străvechi de a umbla în grup, din casă în
casă, cu diferite urări de belșug și sănătate, fiind practicat fie de copii, numiți în unele zone pițărăi
(unele părți ale Olteniei și Transilvaniei), fie de ceată, fie, mai rar, de bărbați până la o anumită vârstă
sau de femei și fete. Rostul ritual și ceremonial al colindatului este augural și propițiator, de urare de
viață fericită și lungă, de mărire a fertilității, de sănătate și belșug.
La casa colindată, în spiritul tradiției, colindătorii întreabă întotdeauna gazda dacă îi primește cu
colinda, apoi cântă, la ușă sau la fereastră, o colindă de vestire a sărbătorii. În casă, colindătorii așteptați
cu masa încărcată cu colaci, mere, carne afumată, cârnați și uneori rachiu și vin, cântă colinda cea mare,
a gospodarului, după care sunt cinstiți cu băutură și mâncare. Repertoriul colindătorilor se adaptează
situației fiecărei case, astfel că în casele cu fete de măritat se cântă colinda de fată.
Alte colinde erau adresate gospodinei, feciorilor, copilului, văduvei sau diferitelor categorii
profesionale: vânătorului, plugarului, ciobanului etc. La final, colindătorii îi mulțumeau gazdei cu
formule tradiționale, fiind cinstiți cu daruri (colaci, covrigi, nuci, mere) și, mult mai târziu, cu bani.
193
Plugușorul, urarea cu plugul sau buhaiul (sau bugă, cum se numește în Ialomița și sudul
Moldovei), practicat cu predilecție în Moldova, este un străvechi obicei agrar, de urare de belșug și
prosperitate în agricultură, o prezentare dramatică a muncilor agricole, fiind practicat, de regulă, în
trecut, de o ceată de bărbați însurați sau flăcăi, sau, așa cum se întâmplă astăzi, de copii. La casele
colindate, în trecut, cetele de urători trăgeau o brazdă în curtea gazdei, cu un plug adevărat, frumos
împodobit cu elemente decorative, care a fost înlocuit treptat de un plug simbolic, și erau acompaniați de
un arsenal de mijloace producătoare de zgomote: bice, harapnice, clopote și tălăngi. Un alt element al
recuzitei ceremonialului este buhaiul, un obiect care imită mugetul boului, simbol al fertilității și
virilității, fiind un vas confecționat din lemn, cu fundul acoperit de piele de oaie sau de capră, bine
întinsă, legată cu un cerc sau strânsă cu o frânghie, prin care se trece o șuviță de păr de cal, fixată la
interior cu un nod. Șuvița era trasă de un flăcău prin gura deschisă a vasului, în timpul recitării urării,
producând un sunet asemănător mugetului animalului de povară. Textul amplu, care expune cu umor și
haz muncile agricole cu roade fabuloase, generând veselie, optimism și o atmosferă de bună dispoziție,
se încheie cu solicitarea de daruri.
În prima zi a Noului An se merge cu sorcova, un obicei cu care se ocupă exclusiv copiii, primii
aducători ai binelui și belșugului, care colindă casele cu crenguțe de pomi fructiferi (măr, prun, cireș
etc.), împodobite cu hârtie colorată și flori artificiale, lovind ritual persoanele colindate, fapt pentru care
primesc daruri: covrigi, nuci, mere și bani.
Deosebit de spectaculoase și cu un conținut laico-religios adânc, jocurile mimice, străvechi
forme de teatru popular, în care elementul central sunt măștile de animale, se manifestă foarte
diversificat sub aspect terminologic și ca răspândire teritorială.
Jocurile de măști din Moldova se joacă viu și astăzi în această parte a țării și au ca element
central caprele cu bot de lemn clămpănitor, fiind acoperite cu velințe, însoțite de personaje mascate în
animale (urs, lup, cocor, cal) sau travestite (moș, babă, mireasă, drac, țigan, doctor etc.), care execută
dansuri grotești, co - mice și cu aluzii erotice, în acompaniament de fluier, tarafuri cu viori și cobze etc.
O formă de manifestare dramatică inserată în textura sărbătorilor de iarnă de sorginte cărturărească
apuseană cu tematică biblică este Vicleimul (și irozii), practicat de cete de flăcăi, o formă de teatru de
păpuși în care au pătruns elemente laice urbane și suburban.
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, percepute de omul societății tradiționale ca un timp de tranziție
capitală, se practicau diferite ritualuri cu caracter magic, de prevedere și de influențare a viitorului
individual și de prezicere a anului ce va să vină.
Ciclul sărbătorilor de iarnă corespundea în mentalitatea arhaică și cu timpul activării spiritelor
ostile omului, periculoase, astfel că aveau loc numeroase practici apotropaice, de îndepărtare și anihilare
a influenței lor nocive (prin zgomote asurzitoare produse de diferite instrumente și prin manifestări
colective gălăgioase), existând credința că, în acest timp, morții se întorc printre cei vii, pentru a
participa, în formă nevăzută, la veselia și bucuria sărbătorilor de iarnă. În satul tradițional românesc,
obiceiurile de iarnă se sfârșesc după sărbătoarea Bobotezei și a zilei de Sfântul Ion.
Bibliografie
Bîrlea, Ovidiu, Folclor românesc I, Editura Nemira, București, 1981
Pop, Mihai, Obiceiuri tradiționale românești, Editura Libris, București, 1996
194
SERBARE DE IARNĂ
Prof. Simion Cristina

Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” Constanța
În cadrul activităților extracurriculare, un loc aparte îl ocupă serbările realizate cu diferite

ocazii. Anul școlar trecut, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am înlocuit o serbare ce s-ar fi desfășurat
pregătită printr-o muncă istovitoare, stresantă, cu o șezătoare realizată într-o atmosferă relaxanta
și constructivă, aș putea spune, între școală si familie. Aceasta a determinat atât copiii să participe
și să se manifeste fără inhibiții și timidități, cât și părinții să-și aducă aportul la pregătirea și
desfășurarea unei activități extracurriculare.
Am creat un decor potrivit sezonului de iarnă, îmbogățit cu obiecte tradiționale diferitelor
zone ale țării: costume populare, ii divers țesute, marame cusute manual, ștergare din diferite zone,
cuverturi, furcă de tors, fier de călcat foarte vechi si multe alte obiecte: ulcioare pictate, căldări
vechi, farfurii, străchini populare, toate acestea aduse de fiecare familie din locuri diferite din țară.
Copiii, îmbrăcați în costume populare, au fost așezați în grupuri, la măsuțe, iar pe fiecare
măsuță au avut câte un coș împletit din nuiele în care aveau: gogoși, nuci, covrigi și mere. Pe tot
parcursul șezătorii, în timp ce recitau, cântau sau povesteau, copiii lucrau diferențiat la fiecare
măsuță. Unii au bobinat, alții au curățat nuci, câțiva au colorat felicitări de Crăciun, au decupat
brăduți pentru împodobit, iar copiii de la o altă măsuță au lipit felicitări de iarnă. Scopul acestei
șezători a fost evocarea unui obicei străbun al satelor romanești, cunoașterea semnificației
șezătorilor, de menținere a unei mentalități colective în comunitatea satului, familiarizarea
copiilor cu unele elemente de folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru tradițiile
populare, dezvoltându-le gustul pentru frumos, pentru armonie și cultivând răbdarea, stăpânirea de
sine și spiritul de echipă.
Satisfacțiile obținute de copii au fost o adevărată încântare pentru invitați. Atât copiii, cât și
spectatorii au fost aduși într-o lume a tradițiilor populare, făcându-i astfel pe toți bunicii să-și
amintească cu plăcere și nostalgie de copilăria lor la țară.
Am îmbinat poeziile de iarnă, de Moș Nicolae, precum și cele de Crăciun, cu colinde și
povestioare scurte, cu versuri tradiționale Anului Nou, ca Plugusorul, Capra, Sorcova.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI DE IARNĂ- CAPRA
Prof. Stan Alina
Colindatul cu „Capra” are ca protagonist un flăcău care ştie să joace şi care îşi pune o mască
împodobită cu o oglindă în frunte cu mărgele cu flori. Împreună cu alţi colindători merge din casă
în casă şi urează gospodarilor împliniri în anul ce va veni. Acest obicei ține, de regulă, de la Crăciun
până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui
singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capra sau turca în
Moldova şi Ardeal, borât a (de la bour) în Transilvania de sud, brezaia (din cauza înfăţişării pestriţe
a măştii). Capra a fost socotită de romani ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea.
Jocul “caprei” (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un
ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să
195
aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor –
invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul caprei.
În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări
artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, ştergare, în culori vii, uneori stridente,
pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urari bune cu prilejul Anului Nou.
Umblatul cu capra este un obicei ancestral, păstrat până astăzi sub o multitudine de variante.
Face parte din categoria obiceiurilor cu un pronunţat caracter laic. Colindătorii merg din casă în
casă şi strigă: „Primiţi cu capra?”. După ce gazda îi primeşte, jocul se desfăşoară sub forma unei
scenete comice ce reprezintă aspectul târguielii între vânzător şi cumpărător. Apar tot soiul de
evenimente, iar în final totul se termină cu bine. Atmosfera este veselă, buna dispoziție este creată
de jocul în sine, de costumaţia colindătorilor, dar şi de scălâmbăielile mutului.
După ce îşi termina prestaţia, grupul va merge la o altă gospodărie, nu înainte de a fi
răsplătit de gazdă cu bani, cozonac, mere, covrigi sau ţuica fiartă. Masca costumului de capră este
constituită dintr-un cap de capră, sculptat în lemn, având maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu
o sfoară şi a clămpăni în timpul dansului. Capul este încadrat de două corniţe împodobite cu oglinzi,
panglici multicolore, hurmuz şi flori şi este fixat într-un băț-suport care se sprijină pe pământ.
Persoana care joacă capra este acoperită cu o ţesătură (scoarţă sau lăicer) peste care sunt cusute
năframe sau panglici de mătase, puse în diagonală. Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu
nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă,
clămpănind ritmic din fălcile de lemn.
Capra este jucată de un tânăr în ritmul muzicii imitând salturile animalului. Ceata
colindătorilor este formată din mai mulţi flăcăi mascaţi corespunzător rolului pe care îl joacă:
vânzătorul caprei, mutul, cumpărătorul, doctorul, vânătorul, capra. Ceilalţi poartă o suită de
instrumente menite să învioreze atmosfera: clopote, tobe, zurgălăi sau chiar sunt însoţiţi de lăutari.
Jocul caprei se derulează pe un fundal muzical, „ca la capra”, melodie interpretată de către
un fluieraş, iar ciobanul sau moşul rostesc strigăturile pline de haz. În timpul jocului pot fi surprinse
mai multe faze succesive: capra simulează că se urcă în copac, apoi se îmbolnăveşte şi moare,
căzând la pământ, moment în care ciobanul intra în panică, urmând un dialog straniu cu animalul. În
cele din urmă capra reînvie spre bucuria tuturor, glumele şi ghiduşiile animalului reluându-şi cursul.
Prin aspect şi înfăţişare, capra jucată la Anul Nou este un animal simbol, o fiinţă fantastică plină de
măreţie. Obiceiul şi-a pierdut pe parcurs încărcătura sa mitică, având astăzi doar aspect de
divertisment. Un spectacol autentic trezeşte în asistență fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa
citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.
Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor (Căiuții – feciori
travestiţi în crai, turca – masca de taur), întâlnite în satele romaneşti la vremea Crăciunului provin
din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii.
Bibliografie
Mică enciclopedie de tradiţii româneşti,Ion Ghinoiu, Ed.Enciclopedică, 2001
Sărbători şi obiceiuri , C.Brăiloiu,Ed. Enciclopedică, 2002
Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, M.Mitroi, Ed. Autorul,2004
196
Prof. Stan Natalia Tatiana

Școala Gimnazială Nr. 2 Caracal, Olt
Cunoaşterea unor sărbători creştine de mare însemnătate (Crăciun, Paşti, Sfântul Nicolae,
Bobotează), cultivarea dorinţei de a face fapte bune, activităţi umanitare (donarea de jucării copiilor
nevoiaşi), sărbătorile de iarnă (tradiţii şi obiceiuri) sunt obiective principale pe care le urmărim în
dezvoltarea copiilor.
dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac
pregătirile pentru această sărbătoare.
Sunt zone în ţară unde tradiţia Crăciunului încă se păstrează cu sfinţenie şi se transmite
nealterată, din generaţie în generaţie. Oamenii de la sate au obiceiuri specifice de la care nu se abat
de aceea, în prag de sărbători, auzim de tradiţii şi superstiţii de care mulţi dintre noi n-au auzit
niciodată. Tot la sate încă se mai păstrează obiceiul ca în ajunul Crăciunului cetele de colindători să
meargă din poartă în poartă ca să vestească venirea pe lume a Pruncului Iisus. Se spune că tinerii
mascaţi care însoţesc aceste cete au darul de a alunga spiritele rele şi că cei care nu ii primesc vor
avea un an sărac, cu ghinion.
Toate aceste obiceiuri trebuie păstrate din generaţie în generaţie şi sădite în sufletele copiilor
cu scopul păstrării pentru urmaşii noştri şi pentru a aprecia familia şi rolul acesteia în viaţa fiecărui
om. Sărbătorile au ca scop unirea tuturor membrilor la masa de Crăciun aşa cum spune şi tradiţia,
să fim iubitori, să ne iertăm, să ne deschidem sufletele pentru a fi mai buni şi înţelepţi.
Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că transmiterea tradiţiilor şi
obiceiurilor din generaţie în generaţie este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preşcolarii cu
trăsăturile de voinţă şi caracter în formare sunt receptivi la influenţele exercitate asupra lor.
Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi
vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor
intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii.
Tradițiile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Este o mare
bucurie că încă se mai păstrează în unele zone ale ţării, aceste datini care ne ajută să înţelegem
această sărbătoare.Aceste obiceiuri ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă
înţelepciunea populară a acestui neam, sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale. Cele mai
răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Crăciunului şi de
sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe
lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu
măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini,
practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
197
sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan.
Ignatul este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie
Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei de Ignat
se taie porcul de Crăciun - şi cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare
mitică a panteonului românesc, pedepseşte femeile care sunt surprinse lucrând (torc sau ţes) în ziua
de Ignat. Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte, împreună cu
timpul, la solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost simbol al vegetaţiei, primavara, apoi
sacrificiul lui s-a transferat în iarnă. În acea zi se pregătesc bucatele tradiţionale pentru Crăciun:
cârnaţi, caltaboşi, jumări, sângerete, slănină sau suncă, etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru
sarmale, iar pulpele se tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii,
slănina, pieptul ardelenesc, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”:
oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de
vin (sau ţuică fiartă în anumite zone). În puţinele zile rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie
(răcitură), sarmale, cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau brânză şi stafide), plăcintă şi prăjituri
diverse. Odată finalizate toate pregătirile, gospodinele pun din fiecare fel de mâncare câte ceva într-
un coş de nuiele şi o sticlă cu vin şi duc acest coş la biserică, în seara de ajun, pentru sfinţire.
Un obicei foarte cunoscut este împodobirea pomului de Crăciun, a bradului. Bradul care este veşnic
verde simbolizează viaţa, făcându-se astfel analogie cu viaţa care intră în lume o dată cu Naşterea
Fiului lui Dumnezeu.În zilele noastre, în ajunul Crăciunului, în fiecare casă se împodobeşte câte un
brad (cu beteală, globuri, figurine, ghirlande, bomboane, artificii şi lumânări sau beculeţe).
Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad bineînţeles, numai celor care merită.
chiar colăcei - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte.Diferind
Bibliografie:
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al românilor”, Editura Compania,2007.
T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, Bucureşti, 2005
198
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ: FRUMOASELE TRADIȚII ȘI OBICEIURI

ROMÂNEȘTI
Prof. Stan Oana Elena

Școala Gimnazială Nr.13, Rm.Vâlcea
buboaie peste an.
ci că se cinstesc.
199
caracter misterios.
Bibliografie
200
CELE MAI FRUMOASE OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Stanca Mariana

G.P.P.Cozia , Rm. Vâlcea
Când sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi, românii fac eforturi pentru a
termina pregătirile pentru masa de Crăciun, a cumpăra cadourile pentru cei dragi și pentru a-și
pregăti casele pentru cea mai mare și importantă dintre sărbătorile de iarnă. Aşa facem şi noi în
familia largită strânsă în casa părintescă cu mic cu mare 4 fraţi , 3 gineri , o noră , 9 nepoţi veniţi
toţi cu mic cu mare să fim împreună în jurul bunicilor care de acum sunt bătrâni şi cu lacrimi în ochi
când ne văd .Pentru mine faptul că întotdeauna Crăciunul îl sărbătorim la ţară împreună înseamnă
foarte mult.
zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie şi verde.
În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun, transmise din generație în
generație. În satele de la noi din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-
dimineață, aprind focul în sobă și ațâță jarul cu ajutorul unui vreasc, în timp ce rostesc o urare de
Crăciun: "Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și
unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui,
găinile cu ouă. La anul și la mulți ani!”.
de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.Tot în data de
25 decembrie, oamenii le trimit urări și mesaje de Crăciun celor dragi, cărora le transmit gândurile
lor bune.
întrucât de Ignat, în data de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului. În unele zone ale
ţării, porcul se taie de Ignat, adică în 20 decembrie. Se zice că porcul care n-a fost tăiat în această zi
nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Orice familie cu oameni gospodari trebuie să taie porc la
Craciun.
Ne place să petrecem Crăciunul în familie şi, dacă în unele sate din ţară, încă se mai
păstrează tradiţiile şi obiceiurile de odinioară, putem avea parte de experientţ unice. Fie că ne
aduc aminte de copilărie, fie că le descoperim pentru prima dată, ele dau acestei sărbători un
farmec aparte.
201
MAGIA CRĂCIUNULUI
Prof. Stanciu Elvira

Șc. Gim. ,,Nicolae Bălcescu, Loc. Drăgășani, Jud. Vâlcea
Motto: ,,Crăciunul este momentul în care stai acasă – cu sufletul si cu trupul.”

Crăciunul reprezintă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, cea mai iubită şi aşteptată
sărbătoare creştină. Ne pregătim din timp pentru acest eveniment, încercând să fim mai buni , mai
iertători, mai darnici. Facem o retrospectivă a faptelor bune-rele din timpul anului, pentru ca
întălnirea cu Moşul să fie cât mai magică.
Tradiţiile şi obiceiurile legate de această sărbătoare au fost transmise prin viu grai, din
generaţie în generaţie.
Ecourile primelor colinde se aud încă din noaptea de 23 spre 24 decembrie. În Ajunul
Crăciunului colindă doar copiii, pentru că ei simbolizează curăţenia sufletescă, puritatea. Grupurile
de colindători, fete şi băieţi cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, vestesc naşterea lui Hristos pe la
casele oamenilor. Cer permisiunea gazdei pentru a colinda - ,,Deschide uşa creştine”, „Ziurel de
ziuă”, apoi intră în casă şi spun şi o mulţumită :
,,Deschide uşa, creştine, Într-un grajd se aşezară.
Că venim din nou la tine .
Noi departe am venit Într-un grajd cu două vaci
Drumu-i greu şi-am obosit La nişte oameni săraci.
Când de ziuă se făcea
Noi la Viflaim am fost , Maria pe Iisus năştea.
Ca să-l vedem pe Hristos.
Şi-am văzut şi pe-a Lui mamă, Mândru nume ce i-au pus
Pe care Maria o cheamă. Iisus Hristos, Cel de sus,
Cum umbla din casă-n casă, Mândru nume ce i-au dat
Că-i venea vremea să nască. Iisus Hristos împărat.”
Când era de către seară
În trecut, gazdele le dăruiau colindătorilor drept răsplată colaci, nuci, mere şi cei mai
înstăriţi şi bani. Astăzi nu prea se mai respectă această tradiţie, colindătorii fiind răsplătiţi doar cu
bani. Se spunea că acolo unde primii colindători sunt băieţi, casa va fi binecuvântată, iar anul care
vine va fi plin de bucurii şi realizări.
Primirea colindătorilor este o mare cinste, cu cât numărul colindătorilor este mai mare, Anul
Nou care vine va fi mai îmbelşugat şi plin de succese. Această perioadă a sărbătorilor de iarnă
trebuie să reprezinte pentru toţi, de la mic la mare, un moment, un prilej de întărire a credinţei şi de
conştientizare că un creştin trebuie să fie bun, iertător si milostiv.
Bibliografie
BUT- CĂPUŞAN, Dacian, Monografia istorică , Cluj- Napoca, 2003.
„Datini de Crăciun şi Anul Nou”, editura „Regina”, Cluj- Napoca ,1996
202

Prof. Stancu Andreea Olimpia

Şcoala Gimnazială ’’Nicolae Titulescu’’- G.P.P. NR. 3 Caracal
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi se reunesc părinţi
,copiii nepoţi îşi fac daruri,se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu credintă ca prin
cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat.La sate sunt pastrate mai
bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi
tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise - cântece de stea, vicleimul,
pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri
(căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi
mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul sau
fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale ţării.Pe
20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina
randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi
nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa
unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in
Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati. În Bucovina, în Ajunul
Crăciunului se pun pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi
vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi-şi udă gura cu apă.
În Ajunul Crăciunului nu e bine sa te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie
peste an.
Nu e bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai intâi rachiul, pentru că nu el are
întâietate în această seară, ci bucatele. Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că
anul care vine are să fie mănos în toate.
În Ajunul Crăciunului se leagă pomii cu paie, pentru că aceşti pomi să lege rod bogat. Pomul
Crăciunului imbracă în sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente
ornamentale cumpărate din oraş.
Cristbaum.
XIX-lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia. Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea,
203
Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului
unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.
Bibliografie
Constantin Eretescu,“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007;
Narcisa Alexandru Stiuca- Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura
Cartea de buzunar, 2005.
Prof. înv. Preșc. Stani Florentina- Mihaela

G.P.P. Nord 1, Rm. Vâlcea
La români , sărbătorile de iarnă , în special Crăciunul , sunt sărbători de suflet.

De la Sfântul Nicolae până la Sfântul Ion , românii se simt în sărbători.
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar , dupa traditia populară, aceasta este prima zi
de iarnă. Credincios , Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus.
Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici.
În seara din Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor , pe care aceştia şi-o
pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi , uneori, jucării.
În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ii
cumintească , pe copiii care nu s-au purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi
jucării iar cei obraznici nuieluşe “, aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii .
Acum la vremea maturitatii , ne amintim cu bucurie de acele seri nimunate, când ne pregăteam
cizmuliţele şi asteptam cu nerăbdare să vină Moş Nicolae să ne lase în ele dulciuri şi jucării.
Sfantul Nicolae mosteneşte la moartea ambilor părinti , toată averea familiei pe care se
hotaraşte să o folosească în scopuri umanitare, ajutându-i pe cei săraci. El este cunoscut ca protector
al copiilor mici , al călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi
mireselor.
Legenda istoriei lui Moş Nicolae , vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu le
putea marita din cauza situaţiei financiare precare.
Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis să-l ajute pe acest nobil lasând
câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la
vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fată uşa
casei. Povestea spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei în
nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în
care se primeau cadourile
Acest obicei din seara Sfântului Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul
rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile, însă nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi
semnificaţii ale datinilor de iarnă .
Cel mai important este Crăciunul, considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos.
Oamenii au adaptat-o , creând tradiţii si obiceiuri conform culturii lor specifice .
204
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei, este sărbătoarea când toţi cei dragi se
reunesc. Părinţii , copiii și nepoţii îşi fac daruri , se bucură de momentele şi atmosfera din jurul
mesei , cu credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii, vom avea un am mai bun si mai
bogat.
La sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători.
Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele
propriu-zise - cântece de stea , pluguşorul, sorcova , jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul
Datina împodobirii bradului de Crăciun pare a fi de obârşie germană, aşa cum este şi cântecul
"O, brad frumos!". În Germania, această sărbătoare este cunoscută sub numele de Cristbaum.
Împodobirea Pomului de Crăciun a pătruns din Alsacia în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-
lea, precum şi în Ţările de Jos, Spania, Italia, Elveţia.
Tot pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, această datină se întâlneşte în casele nemţilor din
oraşele româneşti şi apoi se răspândeşte pe cuprinsul ţării, odată cu cântecul bradului "O,
Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
Despre Moş Ajun se spune că a fost baciul aflat în slujba lui Moş Crăciun, stăpânul staulului
unde Maica Domnului l-a născut pe lisus Hristos.
La miezul nopţii, de Anul Nou, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine pe masă
de sărbători, îl ţin pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să audă un sunet dintr-o direcţie
În Ajunul Crăciunului, în unele părţi se umblă de către dascăli tineri bisericeşti cu icoana pe
care este zugrăvită naşterea lui Iisus Hristos. Intrând în casă, icoana este ţinută la piept de către
În părţile Muscelului se crede că primele patru zile, începând cu 24 decembrie, corespund în
ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavară, a doua de vară, a treia de toamnă şi a patra
de iarnă, şi cum va fi vremea în aceste zile aşa vor fi şi anotimpurile.
În seara de Crăciun, în satele maramureşene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne şi şolduri, şi
uşile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii
pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi, precum şi uşile şi ferestrele casei pentru a îndeparta
demonii nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm cu apa curată, luată dintr-un izvor sau fântână în
care punem o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul şi feriţi de boli.
Bibliografie
Constantin Eretescu,“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007;
Narcisa Alexandru Stiuca- Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii,Editura
Cartea de buzunar, 2005.
205
Prof. înv. primar: Stîrcea Denisa

Obiceiurile cuprind semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu natura, cu lumea
înconjurătoare. Astfel, obiceiurile prezintă viaţa socială şi diversele aspecte ale rânduielii ei.
În cultura populară tradiţională, obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întreaga
viaţă a omului, munca lui din timpul anului şi diferitele lui ocupaţii, relaţiile cu semenii şi cu
întruchipările mitologice erau întreţesute cu obiceiuri. În folclorul nostru, unele obiceiuri au păstrat
până astăzi forme ample de desfăşurare, în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu
manifestări spectaculoase. Aceste sărbători populare au trei funcţii esenţiale: întreţin relaţia cu
sacrul, abătându-i pe oameni de la cele lumeşti, ajutându-i să-şi reînnoade legăturile cu cele de
dincolo;refac grupul comunitar; uneori aceste sărbători regrupează tot satul, înlesnind comunicarea
directă, pe care se bazează cultura ţăranulu;pun societatea în acord cu Cosmosul.
Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu
urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al
sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului
Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise),
cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi
religios. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea
de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi
a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
colindătorilor. Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta
laică sau creştină).
Bibliografie:
Narcisa Alexandru Știucă-Sărbătoarea noastră de toate zilele –sărbatori în cinstea iernii,Editura
Cartea de buzunar, 2005;
206
LUMÂNAREA DIN NOAPTEA DE ÎNVIERE
Prof. Ștefan Georgeta

Școala Gimnazială Nr.2 Buftea, Jud. Ilfov
În noaptea de sâmbătă spre duminică credincioşii merg la biserică pentru a primi lumina Lui
Hristos, astfel fiecare îşi pregăteşte, din timp, o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de
preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare va rămane aprinsă tot timpul săvârşirii Sfintei
Învieri, după care fiecare om se întoarce acasă cu lumina aprinsă.
“Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele dedesubt”, aşa cântăm în noaptea
Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Clipele nopții pline de lumină sunt trăite de către
creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, cu toții am fost cu lumânarea, dar și
cu inima pâlpâind lângă Hristos. Am cântat Hristos a Înviat!– imnul care a adus și unora, și altora,
bucurie pe chip. Bucurie pe care am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și mai apoi, în
liniștea căminului.
Am luat lumina cu noi. Şi la propriu, şi la figurat. În suflete, dar și în lumânările aprinse de la
biserică, transformând străzile, satele şi cimitirele îi râuri de lumină dătătoare de speranţă. Trist este
pentru cei care fac ordine în biserici şi în curţile aferente bisericilor, după slujba Învierii, care
găsesc lumânări uitate sau pur şi simplu aruncate. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu
lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?
Una dintre cele mai importante sărbători creştin-ortodoxe, sărbătoarea Învierii Domnului
sau Sfintele Paşti este, pe cȃt de importantă, pe atât de plină de semnificaţii şi simboluri.
Lumânarea din noaptea de înviere reprezintă simbolul Învierii lui Hristos, al biruinţei Binelui asupra
Răului şi al vieţii asupra morţii. Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de
osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghia din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se
folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se
stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se
ghiceşte cu ea.
Dinolo de simbolismul acestei lumânări care ni-l face prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos, numit
în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, lumânarea de Înviere ne aduce aminte de jertfa noastră
personală. Este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca
Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim
la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu
se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.
Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la
Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu
care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată.
Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o
aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a
biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei. Mulţi oameni păstrează restul de lumânare şi, la necaz, boală,
supărare sau vreme de furtună o aprind pentru a-i ajuta.
Bibliografie:
Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol.II, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,
1994.
207
TRADIŢII DE IARNĂ
“ SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI ”
Prof. Stoica Maria Cristina, Bala Mihaela Mariana

G.P.P Ostroveni 2, Rm. Vâlcea

copilăriei ce ne revine puternic în suflet şi în minte , zăpezile bogate şi prevestitoare de rod
nerabdarea aşteptării darurilor sub pomul de iarnă toate crează în sânul familiei o atmosferă de
linişte si iubire. Decembrie este luna cadourilor şi a sărbătorilor de iarnă (Sfântul Nicolae,
Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales pentru
cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite de cu
seară.
este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pe 6 decembrie,
este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populară, aceasta este prima zi de iarnă. Credincios,
Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinţa in Iisus. La romani, Sfantul
Nicolae este închipuit ca un moş cu barba albă care poate aduce ninsoarea scuturandu-şi bărbia.
Datorită tradiţiei occidentale, Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici. În seara din
Ajun (5 decembrie), parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare
grijă, multe dulciuri şi, uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de
cadouri şi o nuieluşă care ar trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copii care nu s-au
purtat bine în timpul anului.”Copii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei obraznici nuieluşe
“aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii .Acum la vremea maturitatii ne amintim cu bucurie
de acele seri nimunate când ne pregăteam cizmuliţele şi asteptam cu nerăbdare să vină Moş
Nicolae să ne lase în dulciuri şi jucării. Sfantul Nicolae mosteneşte la moartea ambilor părinti,
toată averea familiei pe care se hotaraşte să o folosească în scopuri umanitare, ajutându-i pe cei
săraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor, al celor
acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate şi mireselor.
Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care
nu le putea marita din cauza situaţiei financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a
deveni Sfant, a decis să-l ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de
fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face
aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a
urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei
părinţi, copiii nepoţi îşi fac daruri, se bucură de momentele şi atmosfera din jurul mesei,cu
credintă ca prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorii vom avea un am mai bun si mai bogat. La
sate sunt pastrate mai bine tradiţiile si obiceiurile specifice acestei sărbători. Repertoriul
tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise -
cântece de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia),
teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) - şi o seamă de datini, practici, superstiţii, ziceri, sfaturi
208
cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea
populară, realul sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice
diferitelor zone ale ţării.Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului
Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un
porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea
acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei
pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in
cinstea unor zeitati. Cu o săptămână înainte de Crăciun, în zona Codru din Maramureş încep
pregătirile pentru colindat, culminând în cele două zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc
mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor: masa cu faţa brodată, feţe de perne
ornamentate, pe pereţi se pun şterguri şi blide ornamentate, crengi de brad, baniţa, busuioc,
brebenoc. Aluatul frământat în noaptea de Crăciun e bun de deochi pentru vite.
Dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în
toate.
ci că se cinstesc.
Bibliografie:
1. Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”,editura Compania 2007.
2. Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea
iernii,Editura Cartea de buzunar, 2005
209
LOCUL TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR DE IARNĂ

ÎN CADRUL SERBĂRILOR ŞI CONCURSURILOR ŞCOLARE
Prof. Stupineanu Claudia

Şcoala Gimnazială nr. 2 Fundeni – Dobroeşti, jud. Ilfov
Prof. Pop Elena Luminiţa
Gradinita nr. 2 Fundeni - Dobroeşti, jud. Ilfov
Prin definiţie tradiţia (= a înmâna, a da mai departe) reprezintă un ansamblu de concepţii,

de obiceiuri, de datini şi de credinţe care se statornicesc istoriceşte în cadrul unor grupuri sociale
sau naţionale şi care se transmit prin viu grai din generaţie, în generaţie, constituind pentru fiecare
popor trasatura lui specifică. Tradiţia înseamnă transmiterea continuă a unui conţinut cultural de-a
lungul istoriei pornit de la un eveniment generator sau de la un trecut imemorabil. Acest patrimoniu
intangibil poate fi vectorul identitătii unei comunităţi umane, a unui popor. În sensul său absolut,
tradiţia este o memorie şi o idee, într-un cuvânt, o conştiinţă colectivă, alături de datoria de a o
transmite mai departe şi de a o îmbogăţi. Cu articolul nedefinit, o tradiţie poate insemna, totodată, o
mişcare religioasă sau, mai degrabă, o anumită practică simbolică, cum ar fi, spre exemplu, tradiţiile
populare. Ele au o valoare deosebită, deoarece pot defini un popor atât din punct de vedere spiritual,
cât şi ca spaţiu geografic sau istoric.
Poporul nostru, ca rod a unei civilizaţii vechi şi puternice, este un popor cu o bogată viaţă
spirituală, cu tradiţii în religie, ritualuri, magie şi mit.
Obiceiurile sunt fapte de cultură istoric apărute ca îndreptar logic în viaţa comunităţii, marcând
etapele importante ale trecerii acesteia prin lume, fixând-o într-un cadru specific al civilizaţiei
tradiţionale. Ca şi membru al unui grup social, omul trebuie să se comporte în spiritul regulilor
generale ale neamului căreia îi aparţine prin naştere, respectând cu rigoare legile nescrise ale
ethosului. În trecut obiceiurile aveau un rol funcţional bine determinat în momentele cele mai
importante ale existenţei materiale şi spirituale ale omului.
În contextul societăţii româneşti aflată într-un proces de schimbare din punct de vedere valoric şi
raportată la tendinţele culturii europene, se impune cu necesitate menţinerea specificului autohton
prin iniţierea şi organizarea unor activităţi care să asigure păstrarea şi continuitatea elementelor
tradiţionale.
În fiecare an cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cadrele didactice pregătesc la nivelul clasei un
program artistic care cuprinde prezentarea unor tradiţii si obiceiuri româneşti, ca de exemplu un
repertoriu de colinde, sau Pluguşorul, Sorcova, Capra, Steaua etc. Colindele tradiţionale româneşti
au un loc deosebit cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi merită acordarea unei atenţii sporite din
partea personalului didactic, cu un rol important în formarea şi dezvoltarea tinerelor generaţii de
copii.
Este cunoscut faptul că în perioada copilăriei se manifestă plenar plăcerea pentru manifestări
artistice, în special cele muzicale. La vârsta copilăriei serbările şi activităţile artistice au un
impact emoţional puternic asupra copiilor, dar şi asupra părinţilor.
Prezentarea colindelor într-un cadru festiv este un eveniment de seamă în viaţa copiilor, dar şi a
părinţilor, a cadrelor didactice şi a comunităţii în general. Prin specificul său, serbările şcolare de
iarnă reprezintă un isvor de bucurie, creând bună dispoziţie şi favorizând dezvoltarea copiilor, atât
din punct de vedere psihic, dar şi afectiv şi cognitiv.
210
Misiunea cadrelor didactice este de a fi preocupate de educarea copiilor pentru valori, pentru
insuflarea dragostei faţă de puritatea culturală şi artistică a poporului român şi de promovarea
comorilor de neînlocuit ale neamului nostru românesc.
Concursul judeţean Colinde, colinde, aflat la a doua ediţie, organizat de şcoala noastra în
parteneriat cu diferite instituţii de cultură şi de educaţie de la nivelul judeţului, constituie înca un
prilej important prin care se pot transmite copiilor valori nepreţuite ale neamului românesc; prin
care copiii din judeţ pot prezenta înt-un cadru festiv datini si obiceiuri de iarnă; se pot întrece in
interpretarea virtuasă a colindelor, dar şi în etalarea frumoaselor costume tradiţionale românesti.
Acest concurs este un moment de bucurie pentru întreaga suflare a localităţii, mult aşteptat pentru
copiii care invaţa colindele strămoşesti, le transmit mai departe ca pe o zestre nepreţuită a neamului
nostru. În cadrul acestui concurs sunt premiate cele mai bune interpretări ale colindelor, dar şi
autenticitatea costumelor populare.
Putem susţine că activităţile cultural - artistice favorizează, valorifică şi dezvoltă experienţele
copilului într-un climat nou şi stimulativ.
Serbările şi concursurile şcolare de iarnă sunt ocazii speciale în viaţa şcolarilor de toate vârstele,
momente încărcate de emoţie şi de bucurie prin care cadrele didactice au prilejul de a valorifica
nesecatul izvor de obiceiuri şi tradiţii de iarnă româneşti.
Prin serbările şi concursurile şcolare copiii creează legături durabile, prietenii unite sub acelaşi ţel,
al respectului pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti prin interpretarea unor colinde cu bucurie,
entuziasm, cu interes, dăruire, păstrându-şi identitatea, valorizând istoria şi credinţa strămoşească.
Astăzi, copiii noştrii au uitat să meargă la colindat din casa în casa, ca pe vremuri, părintii au uitat
să-i înveţe pe copii colindele româneşti, însă, şcoala le insuflă aceste valori şi astăzi copii noştri
cântă colindele, nu pe la porţi, ci pe şcenă, în faţa unui auditoriu abia trezit din letargie.
Într-o societate în care copiii au uitat să meargă la colindat, în care românii au uitat să-şi deschidă
larg porţile şi uşile de sărbători pentru colindători, şcoala - ca un promotor al naţiei- oferă ocazii şi
situaţii deosebite pentru ca obiceiurile şi tradiţiile de iarnă să fie căutate şi preluate autentic de
tânăra generaţie, să fie reactualizate şi puse în scenă, în valuare, asfel încât, în fiecare an de
serbători, colindele româneşti să ajungă la urechile si sufletul românilor de pretutindeni. Şcoala a
gasit căi şi mijloace prin care tradiţiile strămoşeşti să reânvie prin tinerele mlădiţe, să ne
reamintească tuturor, că: Noi suntem români!
În contextul societăţii româneşti aflată într-un proces de schimbare din punct de vedere valoric şi
raportată la tendinţele culturii europene, se impune cu necesitate menţinerea specificului autohton
prin iniţierea şi organizarea unor activităţi artistico-culturale, cum sunt şi serbările şi concursurile
şcolare, care să asigure păstrarea şi continuitatea elementelor tradiţionale strămoşeşti.
Bibliografie:
Prof. dr. Alexandru Mica, Prelegeri de etnologie si etnografie romanească, Editura Romcor, 1996,
Bucureşti.
211
OBICEIURI ȘI TRADIȚII ALE ROMÂNILOR DE CRĂCIUN
Prof. înv. preșc. Tabacu Adriana Nicoleta

Grădinița cu P.P. Nord 1, Rm. Vâlcea
Pe 25 decembrie sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Crăciunul fiind cea
mai importantă, dar şi cea mai iubită sărbătoare a românilor.Naşterea Domnului este anunţată la noi
în ţară prin colinde, iar primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, sunt copiii şi tinerii.
Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu turte numite "Scutecelele lui Hristos".
Se spune că pentru a ne scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la
Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină la urechile oamenilor şi să nu fie tentaţi să facă
lucruri rele. Potrivit tradiţiei, atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi
lumea va încăpea pe mâna lor.
În Bucovina există credinţa că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor
de iarnă. De aceea, în preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate.
În ziua de Ajun, femeile ies în livadă cu mâinile pline de aluat şi ating fiecare pom spunând:
: "cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul".
În Moldova, nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă şi nu
se împrumută nimic.Fetele, pentru a-şi vedea ursitorul, pun peste noapte sub fereastră, câte puţin din
toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni şi va gusta şi fata îl va vedea.Tradiţia spune că
în Ajunul Crăciunului nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste
an.
Începând cu prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-
se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. Tot acum are loc şi Vicleimul sau
Irozii, când tinerii pun în scenă naşterea lui Hristos. Vicliemul" sau "Irozii" este datină prin care
tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea
pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau
printr-un cioban.
bani.
Sărbătorile de iarna reînvie tradiţiile şi obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi în Oltenia. În
această zonă etnografică există tradiţii şi obiceiuri inedite, care încă se mai păstrează în mediul rural
şi care constituie un element de unicitate.
În toată zona Olteniei există numeroase colinde specifice, dar cele mai cunoscute şi
răspândite sunt Steaua şi Plugul cel Mare. Steaua este o datină străveche, ce se practică încă din
Ajunul Craciunului şi până la ivirea zorilor. Ceata este formată din patru copii, fiecare dintre ei
având un rol prestabilit în cadrul grupului: unul ţine Steaua, celălalt este responsabil cu adunatul
banilor, al nucilor şi al covrigilor, iar ceilalţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.
Plugul cel Mare este cel mai răspandit obicei care se practică în noaptea de Anul Nou.
Plugul se organizează de către flăcăii din sat şi este condus de un băiat mai viteaz numit “staroste”,
care are sarcina de a ţine plugul de coarne şi a rosti urarea. Ceata este compusă de obicei din 12
băieţi, iar spre deosebire de Pluguşor, cu Plugul cel Mare se merge numai la familiile înstărite din
sat
212
Moşii de Crăciun sau pomana de mână este un obicei vechi de sute de ani, ce se practică atât
în ziua de Ajun, cât şi în cea de Crăciun. Dimineaţa, femeile pleaca la cimitir, unde tămâiază
mormintele, după care se întorc acasa, scot colacii care stau la copt şi îi pun pe masă. Pe fiecare
colac se pune câte un ou şi câte o lumânare, produsele fiind apoi trimise prin vecini.
Înainte de Crăciun, preotul umblă cu icoana din casă în casă, pentru a vesti Nașterea
Domnului. Aceasta este o practică extrem de veche, de fapt, o vizită pe care preotul o face
credincioșilor săi. Preotul poartă cu el o icoană care înfățișează scena nașterii Mântuitorului și, în
fiecare casă cântă troparul sărbătorii, dând icoana credincioșilor ca să fie sărutată.
Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este un obicei relativ nou, preluat
pe la jumatatea secolului al XIX-lea de la țările germanice. Prin forma sa triunghiulară, bradul
simbolizează Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnifica bogăția și
cunoașterea, ca și pomul sacru din Grădina Edenului.
În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini,
atât în mediul rural, cât și urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun.
Copiii știu că Moș Crăciun aduce cadouri mai multe celor care au fost foarte cuminți. Acesta este și
astăzi un argument foarte serios și este o motivație puternică pentru copii, care se străduiesc să
devină mai cuminți, mai harnici și mai ascultători pentru ca anul viitor să primească mai multe
daruri.
Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi, copii,
nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin
cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
Bibliografie:
Nicolae Cojocaru-”Craciunul in traditia crestina”;
I.Nicolau,”Ghidul sarbatorilor romanesti,Ed. Humanitas, 1998, p.64;
Lacramioara Teodorescu,”Traditii si obiceiuri de iarna,

“SFINTELE SĂRBĂTORI LA ROMANI”
Prof. înv. preșcolar Tănăsoiu Alice

Grădinița P.P. nr.1 Călimănești
La români, sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul, sunt sărbătorile de suflet.,Amintirea

213
drumul săculeţului prin hornul caseiîn nişte sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor
atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.
zone ale ţării
Bibliografie:
Constantin Eretescu –“Folclorul literar al ronânilor”, editura Compania 2007.
Narcisa Alexandru Stiuca-Sarbatoarea noastra de toate zilele –sarbatori in cinstea iernii, Editura
214
Prof. înv. preș.Tănăsoiu Florentina

Școala Gimnazială Marin Preda/G.P.P. Pitești
Bradul de Crăciun
În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în ajunul
Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă cadouri, şi bradul frumos
împodobit cu globuri şi beteală.
Colindatul
recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani. Tot în această seară, tinerii se adună în unele
case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară măşti de femei iar fetele poartă măşti
de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng în mai multe case unde încep să danseze: fetele cu măşti
de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau câte un fecior; în timpul jocului
mascaţii sărută perechea aleasă. Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce
simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi
nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că dacă
animalele se culcă pe partea stângă atunci iarna va fi lungă şi geroasă.
Capra
Steaua
Pluguşorul
215
Sorcova
Bibliografie:
epochtimes-romania.com/news/sarbatorile-de-iarna-frumoasele-traditii-si-obiceiuri-romanesti
Prof.înv. primar Tătuț Anamaria Narcisa

Școala Gimnazială Nr.10, Rm. Vâlcea

Nicolae, Crăciunul, Anul Nou) şi poate unul dintre cele mai aşteptate momente ale anului mai ales
pentru cei mici care ard de nerăbdare să vadă ce primesc de la Mos Nicolae în ghetuţele pregătite
de cu seară.
adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice . Acest obicei din seara Sfântului
Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin sărbătorile,
însă nu toată lumea cunoaşte adevaratele istorii şi semnificaţii ale datinilor de iarnă . Pentru a
aprecia mai mult tradiţiile, vă oferim o mică istorie a Moşului Nicolae.
216
obraznici nuieluşe “aşa auzeam în copilărie de la parinţii nostrii.
Legenda istoriei lui Moş Nicolae vorbeste despre un nobil sărac care avea 3 fete pe care nu
le putea marita din cauza situaţiei financiare precare. Se spune că Nicolae de Mira, inainte de a
deveni Sfant, a decis să-l ajute pe acest nobil lasând câte un saculeţ cu aur la uşa casei acestuia de
fiecare dată când una dintre cele trei fete a ajuns la vârsta măritişului. Vrând să ştie cine ii face
aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fată uşa casei. Povestea spune că Nicolae s-a
urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei în nişte sosete puse la uscat. Astfel
s-a nascut ideea ciorapilor atarnaţi la gura sobelor şi a şemineelor în care se primeau cadourile.
caracter misterios.
arunci norocul!"
Bibliografie:
217
OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE IARNĂ ÎN OLTENIA
Prof. Înv. Preș Tescoveanu Mihaela

Școala Gimnazială ,,Nicolae Titulescu”/G.P.P. Nr. 3
An de an, în luna decembrie, poporul român trăieşte intens bucuria Naşterii Domnului Iisus
Hristos, dar şi a celorlalte sărbători ale iernii: Sfântul Nicolae, Sfântul Ştefan, Anul Nou, Sfântul
Vasile, Boboteaza, Sfântul Ioan. Fiecărei sărbători a iernii îi sunt specifice anumite obiceiuri, care
mai de care mai frumoase, obiceiurile de Crăciun detaşându-se prin amploare şi ritual, prin vechime
şi continuitate. Oltenia are mai multe ritualuri dedicate nu numai Ajunului Crăciunului, ci întregului
ciclu de evenimente ce marchează sărbătorile de iarnă.
Luna decembrie și începutul lui ianuarie reprezintă pentru fiecare locuitor al regiunii
Olteniei momente de trăire din plin a marcării finalului și începutului de an. Bucuriile sunt aduse fie
de darurile lui Moş Nicolae, așezate în “ghetuţele curate” ale copiilor, fie de primirea colindătorilor
de Crăciun, Anul Nou și Bobotează.
În afara ritualului colindatului, specific Ajunului Crăciunului, și care este cel mai
cunoscut, Oltenia are multe alte ritualuri dedicate celorlalte evenimente care întregesc ciclul
sărbătorilor de iarnă. Toate aceste obiceiuri şi datini demonstrează continuitatea poporului român pe
aceste meleaguri: „Irozii” sau „Vicleiul”, „Piţărăii” sau „Brezaia”, „Sorcova”, „Pluguşorul” sau
,,Datul la grindă”, ,,Mersul la moașă” sai ,,Iordănitul”.
Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică,
deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie și poezie. Un amalgam de contraste pe care doar
românii îl pot armoniza atât de bine. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel,
dansul dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea te scot din cotidian. Mai greu este să
alegi o zonă anume. Indiferent dacă ești în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea,
iarna are o încărcătură și o aromă anume. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la
alta, dar frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nici o descriere.
Tradiţia românească nealterată se mai păstrează în multe regiuni ale Olteniei. Astfel, porcul
este sacrificat cu câteva zile înaintea Crăciunului, mai precis de Ignat, în 20 decembrie. Încă de
dimineaţă, sătenii îşi pregătesc cele necesare pentru tăierea şi pregătirea preparatelor din carne de
porc. Deşi e agitaţie mare, cei mai fericiţi sunt copiii, căci ei vor fi urcaţi pe porcul gata pârlit şi
curăţat, pentru a fi voioşi tot anul. În unele sate, ei sunt însemnaţi pe frunte cu sângele animalului,
în semnul crucii, pentru a fi feriţi de boli de-a lungul anului următor. Chiar înainte de a se începe
lucrul, animalul sacrificat este însemnat cu o tăietură în formă de cruce la frunte şi pe spate,
zicându-se: În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!.
Colindatul se face în Ajunul Crăciunului, seara. În general, cetele sunt formate din copii de
la 6 până la 15 ani, majoritatea băieţi (în tradiţia oltenească, fetele merg mai rar la colindat). Aceştia
nu au urări lungi şi, de obicei, colindă ‘cu Steaua’ sau cu ‘Moş Ajunul’. De la gazde primesc bani şi
colindeţi: covrigi, colăcei, mere, nuci, iar uneori şi un păhărel de vin. Adesea, băieţii poartă cu ei o
sticluţă cu parfum (sau făină de grâu) şi stropesc fata cu care şi-ar dori să fie tot anul următor. În
dimineaţa de Crăciun, umblă cu colindatul copiii mai mici.
Obiceiuri de Anul Nou în Oltenia.
În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu Pluguşorul. Ei urează un An
Nou cu belşug în case: ‘Iarna grea, omătul mare/ Semne bune anul are,/ Semne bune de belşug/
218
Pentru brazda de sub plug’. În Pluguşor, aratul înseamnă răspândirea Cuvântului lui Hristos. Ceata,
formată numai din băieţi, are în dotare clopote, bici, buhai. O secvenţă aparte în desfăşurarea
Pluguşorului o reprezintă însămânţarea, simbol al parabolei Semănătorului. Un alt obicei
înrădăcinat în Oltenia, la 1 ianuarie, este primirea nepoţilor la moaşă şi datul la grindă. Moaşa pune
bani într-un colac sau covrig împletit, apoi, cu covrigul pe cap, ridică de trei ori pruncul spre răsărit,
cu urări de sănătate şi belşug.
Se spune că, pe vremuri, oamenii făceau multe răutăţi pentru că-L uitaseră pe Dumnezeu.
Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele şi celelalte tradiţii ca, în fiecare an, de
Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să ajungă la urechile oamenilor şi astfel să uite de răutăţi.
Bibliografie:
T. Pamfile, Mitologie românească, Ed. All, 1977, Bucureşti.
M. Radulescu-Codin, Sărbătorile poporului, 1909, apud I. Ghinoiu.
OBICEIURI DIN MARAMUREȘ ȘI ARDEAL
Prof. înv. preșc.Trofin Manuela

Grădinița cu P.P. Nr. 29 Sibiu
Maramureșul este foarte bogat în obiceiuri și de tradiții de sărbători, mai ales în preajma
Crăciunului. Astfel, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă.
Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor pentru ca acestea să fie tari ca fierul, găinilor
li se va da de mâncare din ciur sau sită ca în anii următori să facă ouă mai multe.
Ciobanii așază sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel loc până la
„Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină și îl amestecă cu tărâțe, după care îl dau oilor pentru ca
turma să sporească.
Hornurile se curăță, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, pentru a avea un rod mai
bogat.
În Ajun în Maramureş grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii și duhurile
necurate.
Tot în Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş, primii care pleacă la colindat sunt
copiii. Cu trăistuţele la gât, aceştia merg pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va
produce, iar în schimbul colindei lor se obisnuiște să se ofere colaci, nuci, mere.
Se umbla cu „Steaua” sau cu „Capra” al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea,
învierea) la origine, a fost o ceremonie gravă.
Copiii îşi confecţionează din timp obiectele necesare, improvizând cu ce găsesc prin
sertarele mamelor, mai ales că „steaua” cu care se merge la colindat trebuie să fie neapărat
strălucitoare, iar „capra”, cât mai înzorzonata şi gălăgioasă.
„Vicliemul” sau „Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui
lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea
înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, şi este specifică
Maramureşului.
În unele sate, de la Crăciun până la Anul Nou, pot fi văzuţi irozii în grupuri formate din
personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar şi Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul şi ciobanul.
219
Această datină este, de fapt, o formă de teatru popular care se remarcă prin seriozitatea temei tratate
precum şi prin vestimentaţia şocantă şi atrăgătoare.
În dimineaţa de Crăciun în Maramureş se zice că e bine să ne spălăm pe fata cu apă
curgătoare, luată anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint pentru că tot anul să fim
curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.
Din seara de Crăciun, până la Anul Nou, fetele care doresc să-şi cunoască viitorul lor ursit
iau puţină mâncare şi o pun într-o ulcică. Apoi, în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori,
iar a noua oară, uitându-se pe fereastră, îl văd pe cel sortit mâncând din ulcica.
În zonele Făgăraş şi Mureş este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masa 12 farfurii sub
care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intră pe rând în casă şi
întorc fiecare dintre ei câte o farfurie şi ce se află sub farfurie le arată că aşa le va fi ursitul(a) sau că
aşa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea =
bogăţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie. Se face haz de
aceste preziceri.
Obiceiurile străvechi sunt încă respectate în multe sate din Transilvania. În seara de 23 spre
24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziua, cete de copii merg din casă în
casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindișul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun.
În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc pițerei sau pizerei. După
credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Colindele copiilor sunt scurte şi au menirea
de a ura belşug gazdelor care îi aşteaptă cu mesele întinse şi de a le vesti sărbătoarea Naşterii
Mântuitorului.
În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se
adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru
a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se
încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.
Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii
să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”.
Blibliografie:
www.libris.ro
FRUMOASELE TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI
Prof.înv.primar Trușcă Maria,

Șc. Gim. ,,Costea Marinoiu,, Oc.Mari, Jud. Vâlcea
obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în ziua de azi. Vă prezentăm câteva
obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă: Simbolul sărbătorilor de iarnă
este mult doritul brad de Crăciun. Acesta exista în tradiţiile româneşti cu mult înainte de era
creştină. Bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti, fiind prezent la cele mai
importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea. Se consideră că
bradul aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc
220
casa cu crengi de brad. În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest
obicei are loc în ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce, pe lângă
cadouri, şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală. Un obicei foarte cunoscut este colindatul.
Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate continua 2 sau 3 zile. La colindat participă de
obicei grupuri de copii, de oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar băieţi, tineri căsătoriţi etc., în
funcţie de zona etnografică. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau
sub fereastră. Deseori, colindătorii sunt primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un
an prosper şi sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi, mai recent, bani. În zona Banatului montan,
în ajunul Crăciunului focul din casă nu se stinge deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi
bogat. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnat şi o
sticlă de rachiu – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun grăunţe şi fân. Tot în
această seară, tinerii se adună în unele case în grupuri de fete şi feciori şi îşi pun măşti: băieţii poară
măşti de femei iar fetele poartă măşti de bărbaţi, apoi pleacă prin sat. Se strâng în mai multe case
unde încep să danseze: fetele cu măşti de băiat iau câte o tânără la joc iar băieţii, cu măşti de fete iau
câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. În Maramureş, spre deosebire de
alte zone, are loc “jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti.
Aceştia urează sănătate şi fericire gazdelor.
Hristos: copiii care mergeau cu 'steaua' se deghizau în magi şi vesteau marea minune. Cântecele
Bibliografie:
Angelescu, Silviu, Legenda, Târgovişte,2002, Editura Valahia,
PE ULITELE SATULUI –TRADIȚII ȚI OBICEIURI DE IARNĂ
Prof. Inv. Preșcolar: Tudor Florentina

Grădinița Catolică „Sf Ioana Antida” Rm. Vâlcea
Te uită cum ninge-n decembrie…

Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică,
deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie și poezie. Un amalgam de contraste pe care doar
românii îl pot armoniza atât de bine. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel,
dansul dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea te scot din cotidian. Mai greu este să
221
alegi o zonă anume. Indiferent dacă ești în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea,
iarna are o încărcătură și o aromă anume. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la
alta, dar frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nici o descriere. Cele
mai multe tradiții și obiceiuri care înconjoară sărbătorile de iarnă se respectă cu strictețe în zonele
rurale din Bucovina și Maramureș. Conform tradiției, sărbătorile de iarnă se petrec acasă în familie,
alături de cei dragi.
Sfântul Ierarh Nicolae – 6 decembrie
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie pentru cei mici, care aștepta cu nerăbdare prima
zăpadă și sosirea lui Moș Nicolae și a lui Moș Crăciun. Iși lustruiesc astăzi ghetele, pentru ca Moș
Nicolae să le umple cu cele mai frumoase jucării și cele mai gustoase dulciuri. Știm tot mai puține
despre identitatea și biografia reală a Sfântului Nicolae, deși încă îl ținem foarte drag. Sân Nicoară,
cum i se zicea în lumea tradițională, este mai degrabă un personaj mitologic, în jurul căruia s-au
țesut legende diverse și uneori năstrușnice, cu vagi ecouri în cultul bisericesc. Sân Nicoară (ajutat
de Sân Toader) păzește Soarele, ca nu cumva s-o tulească și să lase lumea în beznă și frig. E bătrân,
dar în tinerețile lui unii zic că ar fi fost podar, iar alții că ar fi fost corăbier și pescar. El ar fi oprit și
apele Potopului pe vremea lui Noe. De altfel, e mai mereu ud și cam posomorât. Se pare că ipostaza
mai vioaie a lui Moș Nicolae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminți, dar
și nuielușe pentru cei neastâmpărați) e o inovație orășenească, prefigurând dărnicia mai substanțială
a lui Moș Crăciun.
Ignatul – 20 decembrie – paradoxul purificării prin post și sânge
Ritualul sacrificării porcului, ce are loc înaintea Crăciunului, prezintă o legătură evidentă
între mitologia Greciei antice și religia populară românească. Nu numai romanii credeau că sângele
scurs la sacrificiul porcului putea spăla crimele sau nelegiuirile oamenilor, cât de mari ar fi fost
acestea. Puterea sa purificatoare, asimilată celei a focului, e ilustrată și în mitologia greacă.
Legătura cu formele precreștine de cult al soarelui reiese chiar din numele său derivat din latinescul
ignis, foc. Mitul Ignatului relatează un paricid a cărui ispășire are loc în fiecare an la 20 decembrie,
în preajma solstițiului de iarnă, când se celebrează cele mai importante sărbători ale soarelui. Ignat,
gospodar de frunte în satul lui, se spune ca și-a omorât tatăl, însă nu pentru ca a fost îndemnat de
Diavol, ci aparent din greșeală: „Ignat, cu ta-său, s-au apucat să taie și ei porcul. Când a vrut Ignat
să dea cu securea în capul porcului, nimerește pe ta-său și-l omoară! El, ce să facă? L-a omorât, l-a
omorât!… Începe a se văieta: că ce-a greșit de-a omorât pe ta-său?!”
Bradul de Crăciun
Un obicei specific sărbătorilor de iarnă este aducerea în casă și împodobirea unui brad. Un
cântec specific spune: O brad frumos, o brad frumos, / Cu cetina tot verde… / Tu ești copacul
credincios, / Ce frunza nu și-o pierde… Încă din Antichitate, oamenii se închinau la pomi numiți de
ei sacri. Druizii socoteau stejarul drept copac sfânt. Egiptenii aveau palmierul, iar scandinavii și
romanii – bradul! Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roșii.
Astăzi, boabele s-au transformat în globuri, alături de care se folosește beteală. Pomul de
Crăciun, îndeopște bradul, cu podoabele și cântecele aferente, constituie tot o influență apuseană de
dată relativ recentă. Crăciunul românesc tradițional nu-l cunoștea, bradul având la noi alte
întrebuințări rituale (legate mai ales de naștere, nuntă sau înmormântare). Desigur, în obiceiul actual
se recunoaște (chiar dacă nu mai este decât rareori conștientizată) vechea simbolistică a stâlpului
lumii (axis mundi), sugerând corespondența între pământ și cer. Pomul împodobit devine astfel, o
imagine a cosmosului și a naturii atotdăruitoare. Bradul este preferat pentru însușirea lui de a-și
păstra cetina tot verde, sugerând ideea vitalității eterne. S-a încetățenit obiceiul ca bradul să fie gătit
în ziua de Ajun și desfăcut după Anul Nou (cu care pare, de altfel, mai potrivit decât cu Crăciunul).
222
TRADIȚIA ȘI SEMNIFICAȚIA BRADULUI DE CRĂCIUN
Prof. Tudor Mădălina Maria

G.P.P. NR.1 ,,Căsuţa Piticilor”, Horezu
O tradiție importantă asociată sărbătorii Crăciunului o reprezintă împodobirea bradului de

Crăciun. Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot
timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.
Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește
că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest
obicei a intrat și în tradiția creștină.
În România, bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I
de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.
Bradul de Crăciun era împodobit, la început, cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți. În timp,
s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de minunății, printre care: globulețele de sticlă, beteala,
bomboanele de ciocolată, instalațiile luminoase, etc
Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol
al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc și
duce la îndeplinire dorințele.
Pe lângă bradul de Crăciun, creștinii ornează și așa numitele coronițe de Crăciun, agățate
pe ușile de la intrare simbolizează sănătate și noroc, iar forma rotundă a acestora reprezintă
veșnicia dragostei care nu piere niciodată.
O altă plantă folosită la decorarea caselor în preajma Crăciunului și a Anului Nou este
vâscul. Se spune despre vâsc că este o plantă tămăduitoare, simbolizând, la unele popoare,
armonia și pacea. De asemenea, sărutul sub vâsc face mai trainică și mai puternică iubirea într-un
cuplu.
Se știe despre Crăciun că este sărbătoarea nașterii Domnului Iisus, o sărbătoare a
liniștii sufletești, a păcii și a cadourilor. De altfel, Crăciunul este o sărbătoare plină de lumină,
de semnificații și simboluri.
Sărbătoarea Crăciunului a fost întotdeauna o sărbătoare a bucuriei pentru creștini, dar,
mai ales pentru copii, care așteaptă cu nerăbdare momentul împodobirii pomului de Crăciun sau
zilele în care merg la colindat, primind în schimb daruri. Totodată, se obișnuiește, la creștini, ca în
ajunul Nașterii Domnului, cât și în ziua de Crăciun, să se meargă la biserică, după care să se ia
masa în familie, în mijlocul celor dragi.
Bradul de Crăciun este o tradiție oarecum recentă în România, dar este cel mai îndrăgit
obicei al sărbătoriilor de iarnă, datorită simbolurilor care i se asociază, și anume: dragoste,
bucurie, fericire, împlinire, speranță, viață, sănătate, magie…!
Bibliografie:
https://www.traditii-superstitii.ro/traditia-si-semnificatia-bradului-de-craciun/.
223
TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI ÎN ZONA OLTENIEI
Prof. înv. primar Tudoran Ana-Maria

Școala Gimnazială Anton Pann
Ceea ce caracterizeaza, printre altele, folclorul romanesc este bogatia obiceiurilor

traditionale legate de muncile agricole de peste an si de pastorit. De origine foarte veche, cele mai
multe dintre ele s-au pastrat, cu succesive schimbari de functie si cu necontenita accentuare a partii
spectaculoase, pana in zilele noastre. Printre obiceiurile traditionale, cele ale sarbatorilor de iarna
ocupa, datorita amploarei lor, un loc deosebit.
Sarbatorile de iarna sunt, inainte de toate, sarbatorile schimbarii anului. Ele se desfasoara
intre 24 decembrie si 7 ianuarie si au ca punct central Craciunul si Anul Nou. Repertoriul lor bogat
cuprinde : colindele - colinde propriu-zise, colinde de copii - urarile de belsug si recolta bogata cu
plugusorul si cu buhaiul, urarea cu sorcovii, zorile, urare facuta in zorii zilei de Craciun si Anul
Nou, vasilca; jocurile cu masti: turca sau cerbul, brezaiu, camila, capra, cerbului, malanca, jocurile
cu papusi: dansurile: calutii sau bumbierii si caluserii, si, in sfarsit, cantecele de stea, vicleimul;
irozii, ieslea si teatrul popular cu tematica haiduceasca.
Raspandirea teritoriala a acestui repertoriu nu este unitara. Unele categorii se gasesc in
intreaga tara. Altele abunda in anumite tinuturi si sunt mai rare sau lipsesc cu totul in alte regiuni.
Deosebirile regionale corespund de fapt etapelor felurite in care se gaseste in dezvoltarea lui,
folclorul diferitelor tinuturi. Situatia geografica oglindeste dezvoltarea istorica, caci cultura
populara s-a inchegat si s-a dezvoltat in timp, pe baza dezvoltarii economice si sociale specifice
locurilor, in folclor gandurile isi nazuintele oamenilor apar asa cum s-au inchegat si s-au cristalizat
artistic in conditii concrete de viata. In acest sens gasim in el nu numai deosebirile intervenite in
cursul procesului de dezvoltare, ci si pe cele ce au existat de la inceput chiar, in momentele si
modurile in care s-iau alcatuit, to diferite locuri, comunitatile sociale.
Nici vechimea manifestarilor folclorice din cadrul sarbatorilor de Anul Nou nu este aceeasi.
Cele mai multe par a fi stravechi. Doar cantecele de stea si irozii stat de origine mai noua,
carturareasca, bisericeasca. Nou este si teatrul popular cu tematica haiduceasca, desi el se
suprapune, ca si irozii, peste vechile spectacole populare cu masti sau se asociaza cu acestea.
Trei dintre categoriile repertoriului enumerat prezinta un interes deosebit pentru cunoasterea
realizarilor literare si spectaculoase din obiceiurile legate de schimbarea anului: colindele, urarile cu
plugusorul, buhaiul si jocurile cu masti.
Prin numarul lor mare, prin frumusetea muzicii si poeziei lor, colindele domina sarbatorile
Craciunului. Se colinda de obicei ta seara si ta ziua de Craciun, dar in unele locuri si in ajunul si
ziua de Anul Nou si la alte sarbatori ale ciclului. La colindat participa tot satul, desi efectiv colinda
numai copiii, flacaii, barbatii pana la o anumita varsta si lautarii. Sunt locuri unde colinda si fetele,
mai rar femeile, si uneori fetele si flacaii impreuna.
Traditia obiceiurilor, de Craciun si Anul Nou cere ca flacaii care colinda si ureaza cu
plugusorul si cu buhaiul, sau care fac jocurile cu masti, sa fie organizati in cete. Acolo unde formele
traditionale au fost bine pastrate, colindatul era un maret spectacol, ce dadea deosebita solemnitate
sarbatorilor Anului Nou. Se colinda in tot satul. Gazda casei colindate este intotdeauna intrebata
daca primeste colinda. Se canta intai o colinda la usa sau la fereastra, prin care de obicei se vesteste
sarbatoarea, apoi ceata intra in casa, canta colinda gospodarului (colinda cea mare) si pe urma, din
initiativa cetei sau la cererea gazdei, alte 2-3 colinde. In casa colindatorii sunt asteptati cu darurile
224
pe masa. Dupa terminarea colindatului, se ureaza pentru fiecare dar in parte si la sfarsit se
multumeste gazdelor in formule traditionale. In anumite regiuni se danseaza la casele cu fete sau
acolo unde este loc mai mult si vin fetele din mai multe case sa intampine ceata colindatorilor. Pe
ulita ceata se deplaseaza cu cantece si strigaturi.
Desi se colinda in grup, colinda se canta la unison. In cele mai multe locuri ea este executata
antifonic, pe doua sau trei grupe. Rostul tuturor colindelor este urarea. Totusi deosebim, datorita
desfasurarii si continutului, colindele propriu-zise de colindele de copii.
Copiii colinda in ajunul Craciunului si de Anul Nou. Colindele lor sunt scurte, vestesc
sarbatoarea, ureaza belsug de miei, vitei, purcei, pui etc. si cer in versuri pline de haz, darurile
cuvenite: alune, nuci, mere, pere, colaci etc. In unele parti ale Olteniei si Transilvaniei, copiii numiti
si pitarai ating cu betele sau nuielele, pe care le poarta anume, stalpii portilor, usorii usilor de la
grajduri sau hambare, grinda casei si scormonesc in carbuni, pentru a aduce noroc si belsug.
In colindele de copii, urarea este intotdeauna directa si, desi concreta in enumerarea celor
dorite si chiar a darurilor pretinse in schimb, are un caracter general si se canta la fel la toate casele.
Dar dincolo de acestea, cantecele si jocurile din repertoriul sarbatorilor de iarna sunt realitati
ale folclorului nostru. Din vechile cantece si jocuri de Anul Nou, poporul a selectionat in cursul
secolelor si a adus in vremea noastra, pe cele ce au exprimat pe plan general uman dorinta unui an
fericit si imbelsugat, bucuria cu care oamenii intampina de veacuri Anul Nou.
In general, poporul cultiva azi aceste cantece si jocuri traditionale. Legatura cu traditia este
inca foarte puternica, dar in procesul de dezvoltare cantecele si jocurile acestea trec mereu prin
schimbari si adaptari. Poate aparea o noua grupare a elementelor repertoriului in cadrul obiceiurilor.
Unele categorii sunt mai conservatoare, altele mai predispuse inovatiei. Totusi nu se intampla nimic
neasteptat. In procesul de dezvoltare, cantecele si jocurile obiceiurilor legate de schimbarea anului
vor continua sa fie supuse selectionarii, sa fie mereu cizelate, pentru a fi mereu contemporane, cum
au fost selectionate si cizelate in trecut, devenind din formule magice, poezii si cantece de mare
desavarsire si frumusete. Unele vor cadea, nu vor ramane din ele decat documente ale unor vremi si
conceptii trecute. Altele se vor pastra si se vor dezvolta mai departe.
DESCHIDE INIMA CREŞTINE
Prof. înv. preșc. Maria Țifrac,

Școala Gimnazială Nr 5, Sighetu Marmației
Crăciunul românesc este o adevărată sărbătoare a sufletului. La sate sunt păstrate mult mai
bine datinile acestei perioade a anului. Începând cu 20 decembrie, de Ignat, când se taie porcul, în
casele româneşti se simte apropierea Crăciunului. Începe să miroasă a afumătură, a sarmale şi a
cozonaci, bucate ce se vor servi la masa de Crăciun.
Una dintre cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual păstrat din moşi-
strămoşi, compus din texte ceremoniale, dansuri si gesturi. Încă de Ignat, tobele răsună tare şi copiii
repetă colindele. Astfel, în ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradiţional trec pe la
casele gospodarilor şi le urează acestora sănătate, fericire şi prosperitate, în anul ce va urma.
Pe lângă colindele religioase există vechi colinde laice cum sunt: Capra, Ursul sau Căiuţii.
Acestea sunt jocuri cu măşti şi costumaţii tradiţionale, lucrate de meşteri locali. Rolul acestor
colinde este de a ironiza personajele negative ale lumii satului.
225
În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş primii care pleacă la colindat sunt
copiii. Cu trăistuţele în gât, aceştia merg din casă în casă pentru a anunţa naşterea Domnului, iar în
schimbul colindei primesc de la gazde colaci, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des,
bani. Colindătorii sunt aşteptaţi în casele lucind de curăţenie şi frumos împodobite şi sunt răsplătiţi
de gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colăcei sau chiar bani. Adulţii sunt invitaţi la o ţuică fiartă,
vin şi cozonac.
În dimineaţa de 25 decembrie, românii participă la Sfânta Liturghie şi apoi la masa de
Crăciun. Treptat încep să-şi facă apariţia şi colindătorii cu “Viflaimul”, care vestesc naşterea Lui
Isus şi povestesc despre închinarea Magilor. Obiceiul cadourilor de Crăciun provine de la
închinarea Magilor, care au oferit daruri Pruncului Sfânt.
În satele româneşti, copiii primesc cadourile în Ajun, sub bradul împodobit şi li se spune că
Moşul a venit când erau la colindat sau… când dormeau.
În calendarul ortodox, cele trei zile de Crăciun se încheie cu sărbătoarea Sfântului Ştefan.
Tot în această regiune, un loc important îl ocupă „jocul moşilor”, la originea căruia ar sta
ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual strămoşesc de cinstire a morţilor.Şi
superstiţiile persistă încă: nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu
împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, inclusiv
câte o bucăţică de aluat dospit, despre care se crede că le va feri de boli. În unele zone, se spune
că dacă în seara de Ajun, animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi
geroasă. Mai există şi credinţa că aceia care plâng în Ajun vor plânge tot anul care vine, iar în
dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe faţă cu apă de izvor în care se pune un bănuţ de argint.
Ajunul Anului Nou este însoţit peste tot de vechi obiceiuri şi superstiţii. Unii nu le iau în seamă,
alţii doar se prefac. Cert este că multe dintre ele sunt comune mai multor popoare şi le întâlnim de
foarte multă vreme, de la vechii celţi, la români sau la coreeni şi chinezi. Pentru a fi siguri ca Anul
Nou va aduce toate acestea, românii respectă cu sfiinţenie toate tradiţiile dar şi superstiţiile legate de
Revelion.
Perioada sarbatorilor de iarnă este plină de farmec, mister, când binele se amestecă cu răul,
când se practică o serie de obiceiuri pentru a ajuta binele să triumfe. Transmise din generaţie in
generaţie, obiceiurile sunt un fel de memorie vie a neamului, in care regăsim structure
comportamentale arhaice, in care pot fi surprinse schimbări ce au avut loc in mentalitatea
colectivităţii de-a lungul timpului. Intoarcerea spre inţelepciunea populară nu poate fi decât
benefică pentru poporul nostru, de aceea consider ca rolul şcolii este covârşitor in păstrarea şi
transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor strămoşeşti.
Bibliografie:
”Binevestitorul”-Revista a Vicariatului Ortodox Ucrainean din Romania.
Petrovai, Ioan,” Multiculturalism in Tara Maramuresului. Valori culturale ucrainene,” Editura
Academia Romana ,Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007
226
Prof. înv. Preșcolar: Ungureanu Aurora/Georgscu Monica

Grădinița cu PP Nord 2, Rm. Vâlcea, Vâlcea
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie) şi
ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta,
UNDE ESTE MAGIA CRÃCIUNULUI?
Prof. Ungureanu Elena-Carmina

Școala Gimnazială Budeşti
Se resimte în aerul tot mai greoi, al zilelor noastre, o reverberație a bucuriilor de iarnă.
Luminițele aprinse peste tot anunță magia zilelor ce stau să vinã grăbite, la fel de grăbite ca cetățenii
care mișună amețitor, într-o aglomerație continuă. Astfel, magia dispare. Nu mai e timp de bucurii,
de privit în tăcerea firească, singulară, potolită, cu inima deschisă care aşteaptă prima ninsoare,
colindul vântului în fața obrajilor săltați de extazul unui râs zglobiu, aerisit de tot ce înseamnă bani,
nevoi, griji, serviciu, cheltuieli, nervi, neîmplinire. Nu!
227
Şi mă întreb când am râs eu, cu adevărat, ultima oară, în așteptarea Crăciunului, a emoției
fireşti şi a bucuriilor sufleteşti aduse de renaşterea credinței, an de an, odată cu naşterea sfântă a
Călăuzitorului ei.
Copiii vor să primească cele mai noi gadgeturi, în cutiile de cadou, altceva nu le mai aduce
fericirea adevărată, degeaba ninge frumos şi e de joacă afară. Părinții nu mai pot lua concediu, că s-
a terminat de astă vară, puțin şi ăla, desigur, iar zilele de Crăciun vor lucra, oricum, poate, măcar de
acasă. Banii nu le mai ajung, trebuie să o facă. Bunicii nu mai au loc pe la cozile infernale de la
supermarket, să cumpere din pensia lor mică câte ceva dulce pentru nepoței, că deh, alții-s mai
grăbiți ca ei, nu-s la pensie şi timpul lor e prețios (nu înțeleg de ce la bunici până şi timpul e
sărăcăcios, deşi ei au atâta bunătate în privire de dăruit, unde stă „prețiozitatea” în fapt? ÎN
RESPECT). Şi după toate acestea, lumea trebuie să primească, totuşi, bucuria, entuziasmul, liniştea,
frumusețea zilelor celor mai pline de magie. Vor mai fi colindătorii dornici de bătut din uşă în uşă
să vestească Naşterea Domnului? Vor mai avea timp să ureze, iar mai apoi, cu bucuria clinchetului
de zurgălăi, răbdare să înfrunte frigul iernii?
Mă gândeam acum ceva timp dacă anul acesta voi găti eu sau voi face comandă de mâncare.
Şi de unde?…Păi, dacă m-ar auzi bunica! Unde a dispărut plăcerea gătitului, a pregătirilor începute
de la întâi ale lunii, ale împodobirii bradului în Ajun? Acum totul este mai simplu, dar şi artificial,
bineînțeles. Ne petrecem şi noi odată cu viteza aceasta a secolului nou, cu bucuria zilelor grăbite, cu
plăcerile tehnologiei care a simplificat totul, (până şi pe creier l-a cam pus la odihnit), şi cu o lipsă a
timpului din ce în ce mai acută, nevoile fiind mai mari, evident, banii mai puțini, dragostea mai
potolită şi sinceritatea cu noi-înşine tot mai mică.
Unde este magia Crăciunului? Vă rog să-mi răspundeți! Fiți sinceri cu voi măcar acum. Ce
veți face de Crăciun să fiți cu adevărat cu zâmbetul pe buze?
Sărbători fericite, cu linişte și speranța unei reînvieri arhaice a bucuriilor pe deplin trăite vă
doresc.
DATINI ȘI OBICEIURI DE IARNĂ DIN TRANSILVANIA
Prof. Vasile Maria/Prof. Popescu Claudia

G.P.P. Nord 2 Rm. Vâlcea
Transilvania sau Ardealul este regiunea situată în centrul României, delimitată de munții
Carpați. Este formată din teritoriile a zece județe: Hunedoara, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița-
Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna și Brașov. De-a lungul timpului, acest ținut a fost parte
componentă a Imperiului Roman, a Regatului Ungariei și a Imperiului Austriac. După Marea Unire
de la 1918, Transilvania a devenit teritoriu al României independente. În prezent, zona centrală a
țării este locuită de români, maghiari și sași, fiecare comunitate păstrându-și cultura și obiceiurile
caracteristice. Identitatea și spiritualitatea Ardealului sunt încă influențate de tradițiile minorităților
care trăiesc în această regiune, astfel că, în funcție de zonă, descoperim datini variate, cu
semnificații unice, pline de farmec și mister. Spectacolul rural, costumele și cântecele te poartă într-
o lume încântătoare, care amintesc de simplitatea și frumusețea satului românesc.
În Ardeal, sărbătorile de iarnă debutează pe 6 decembrie, de ziua Sfântului Nicolae, când
copiii cuminți primesc cadouri în ghetuțe, iar fetele frământă aluatul pentru plăcinte. Seara, tinerii
din sat se întâlnesc și petrec până în zori. Pe vremuri, de Sfânta Lucia, pe 13 decembrie, bărbații
228
îndeplineau un ritual menit să protejeze gospodăria de rele: mergeau prin casă purtând o tavă cu jar,
în care erau puse câteva crenguțe.
În satele transilvănene, pregătirile pentru Crăciun încep din timpul postului; până atunci
bărbații au grijă să termine muncile câmpului și asigură proviziile pentru perioada sărbătorilor.
Femeile se reunesc în șezători, unde torc și cos, pregătind straie festive și țesături folosite pentru
decorarea casei. Tinerele primesc sfaturi, ascultă povești cu tâlc și descoperă întâmplările vieții
rurale. Întâlnirile sunt prilejuri de a transmite noii generații proverbe, cântece populare, obiceiuri și
meșteșuguri.
Deși tendința actuală este de a neglija tradițiile, în zonele transilvănene acestea se mai
respectă încă în multe sate. Transilvănenii își pregătesc casele și sufletele de Crăciun, fiind
recunoscuți pentru ospitalitatea și menținerea datinilor și tradițiilor, așteptându-și cu drag
colindătorii și musafirii despre care se spune că aduc noroc, fericire și bunăstare. În această
perioadă cu toții ar trebui să fim mai buni, mai generoși și mai fericiți alături de familie și prieteni.
Bibliografie:
OBICEIURI ŞI TRADIŢII LA ROMÂNI
Prof. Verba Ildiko,

Grădiniţa P.P.Nr.2 Lugoj
Odată cu sărbatoarea Sfântului Nicolae are loc şi debutul pregătirilor pentru sărbătorile de
iarnă! În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul
Nicolae. Numit în popor Sânicoară, se spune că el ar sta în stânga Domnului, iar în seara de Anul
Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu
Dumnezeu şi Sfântul Vasile.
Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie Soarele răsare din această
parte, iar din această dată, în credinţa populară, Soarele este alungat de Sfântul Nicolae şi începe să
răsară tot mai spre miazănoapte.
Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6 decembrie, Moşul
îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: „Hei, a
întinerit Sfântul Nicolae”.
Tradiţia mai spune că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi, şi păzeşte
Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se spune că dacă Sfântul Nicolae a
venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.
În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi
fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane că să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă
aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin
de satisfacţii.
Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace care se
mărită greu, iar cu copiii este generos şi le aduce daruri, dacă sunt cuminţi, şi pedepseşte cu o
nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători.
229
La Sânicoară se roagă soldaţii atunci când merg la război şi se spune că şi hoţii se roagă la
acest sfânt ca să îi ajute în isprăvile lor, şi, poate, să facă minunea de a nu le aduce o nuielusă ca
pedeapsă.
La sate, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazdă în casă căreia
fac repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou.
În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe cu adevărat iarna. În această zi Moșul își
scutură barba sură și începe să ningă, iar dacă nu ninge înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetuțele sau
cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor
cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că
trebuie să asculte de părinți și bunici. Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor
aduse pe furiş copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp. Sfântului Nicolae îi sunt
atribuite nu mai puţin de 21 de miracole. Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei
surori, fetele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita. Se spune că atunci când fata cea mare a
ajuns la vremea măritişului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la uşa casei nobilului
un săculeţ cu aur şi povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de-a doua fată.
Când a venit vremea măritişului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este
binefăcătorul fetelor. Se spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur
prin hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu.
Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la
prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este
stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldații pe timp de război. Moş Nicolae
sau Moş Nicoară din tradiţia populară românească este substitutul Sfântului Ierarh Nicolae din
calendarul ortodox. De la acesta a împrumutat bunătatea, sfinţenia, blândeţea, atribute Sfântului
Nicolae.
Bibliografie:
Ion Ghinoiu -„Sărbători și obiceiuri românești”, Editura Elion, 2002, București
Tudor Pamfile-,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum, 2007, București
Simion Florea Marian-,,Sărbătorile la români: studiu etnografic”, Editura Fundației Culturale
Române, 1994, București
CĂLUȘUL – TRADIȚIE IMPORTANTĂ ÎN JUDEȚUL OLT
Prof. Vîlcu Ileana

Școala Gimnazială ‘’Nicolae Titulescu’’ Caracal
Vechi obiceiuri precreştine sau creştine sunt readuse în actualitate în fiecare an în judeţul
Olt, odată cu sărbătoarea Rusaliilor, când cetele de căluşari colindă satele din judeţ.
Dacă în urmă cu 70 – 80 de ani – conform informaţiilor orale – obiceiul exista în aproape
toate satele actualului judeţ Olt, numărul acestora s-a restrâns astăzi la aproximativ 30 de vetre
căluşereşti, acest fapt determinând înfiinţarea unor formaţii de căluş pe lângă instituţiile de cultură.
Un exemplu extrem de interesant îl constituie formaţia din Oporelu (Olt) înfiinţată în 1890, acest
fapt contribuind la păstrarea în datele tradiţiei a Căluşului în această localitate.
230
Un rol important în păstrarea şi valorificarea obiceiului sau a anumitor componente – în mod

special a dansului – l-a avut Festivalul Naţional „Căluşul Românesc” ajuns în 2009 la a XL-a ediţie.
Această manifestare a mentinut vie competiţia dintre cetele de căluşari, a reprezentat o motivaţie în
plus de a-l cultiva şi a determinat, în acelaşi timp, crearea de noi figuri de căluş care să fie
competitive în marea întrecere. Spectaculozitatea dansului a atras atenţia multor coregrafi, jocul
căluşarilor fiind considerat la ora actuală cel mai viguros şi dinamic dans popular românesc,
nelipsit, până în urmă cu două decenii, din repertoriul fiecărui ansamblu din ţară.
Cele mai importante vetre căluşereşti din judeţul Olt, concentrate pe văile unor ape, sunt în
localităţile: Vitomireşti, Leleasca, Poboru, Coloneşti, Scorniceşti, Teslui, Oporelu, Optaşi-Măgura,
Sârbii-Măgura, Priseaca, Curtişoara, Cârlogani, Morunglav, Valea Mare, Perieţi, Potcoava, Schitu,
Movileni, Icoana, Şerbăneşti, Vâlcele, Izvoarele, Mărunţei, Drăgăneşti, Stoicăneşti, Radomireşti,
Crăciunei, Dobrun, Osica de Sus, Osica de Jos, Brâncoveni şi Cezieni.
Traditional, acest dans se execută numai în săptămâna dinaintea Rusaliilor.
Cultul morţilor îi determină pe localnici să se oprească din activităţile în gospodărie şi să
meargă la mormintele familiei.
De Rusalii, una dintre cele mai importante tradiţii încă vie în aproximativ 40 de comune din
judeţullt este cea a Căluşului.
O ceată formată din 7-9 sau 11 căluşari şi un mut colindă uliţele satului şi joacă în curţile
localnicilor ce îi răsplătesc cu mâncare şi vin. Costumele căluşarilor sunt albe, împodobite cu beţe
colorate, batiste cusute în casă, pălăriile au mărgele şi panglici colorate.
Cea mai importantă recuzită a căluşarilor este steagul, o prăjină lungă de 4-5 m, în vârful
căreia se leagă plante (usturoi, pelin) şi un prosop cusut, în care se pune sare. Steagul se poartă de
călusari tot timpul jocului.
Nelipsit din mijlocul jocului este omul mascat, numit mut. El are un rol foarte important în
mijlocul căluşarilor. Explicaţia apariţiei mutului în jocul căluşăresc este, conform muzeografilor,
având în vedere că obiceiul se practică vara, în perioada marilor călduri, şi că mişcările jocului sunt
foarte repezi, atunci când dădeau semne de oboseală căluşarii, intervenea mutul cu diferite mişcări
hazlii, dând un timp de repaus jucătorilor.
Obiceiurile de Rusalii privesc atât viaţa omului, cât şi pe cea a animalelor, dar şi viata
câmpurilor şi a semănăturilor, având, şi un caracter agrar, spun specialiştii. De aceea, căluşarii erau
duşi în casă, în oborul oilor şi grajdul vitelor, în lanurile de grâu, pentru a alunga ielele ce îşi făceau
apariţia de Rusalii.
Căluşul are o multitudine de semnificaţii rituale: de fecunditate, de fertilitate, de vindecare
de luatul din căluş şi încă multe altele. Căluşul, în ansamblu, este alcătuit dintr-o suită de acte
rituale ce se succed în desfăşurarea concretă a obiceiului. Constituirea cetei de căluşari,
confecţionarea steagului şi a recuzitei ce-i este aferentă, jurământul căluşarilor ce avea loc odinioară
la hotar sau între hotare, dar al cărui text propriu-zis nu se cunoaşte, actele rituale mimico-dramatice
din timpul colindatului gospodăriilor, îngroparea steagului şi spargerea căluşului prezintă o
deosebită importanţă în definirea obiceiului. În analiza aspectelor coerologice am ţinut seamă de
toate aceste caracteristici şi decupaje secvenţiale.
Bibliografie:
Săvescu I., Călușul, dansul sacru al dacilor, 28 decembrie 2008, Evenimentul zilei, accesat la 1
septembrie 2013;
www.calușul.cimec.ro
231
TRADIŢII ŞI OBICEIURI OGLINDITE ÎN SERBĂRILE ŞCOLARE
Prof. înv. preşc. Vlad Alexandra-Anamaria

Prof. înv. preşc. Georgescu Alina-Rodica
Structură GPP Dumbrava Minunată, Rm. Vâlcea
Şcoala Gimnazială Nr. 4
"Nimic nu-i mai frumos, mai nobil, decât meseria de educator, de grădinar de suflete umane, de
călăuză a celor mai curate și mai pline de energie mladițe" (D. Almaș)
În calitate de cadre didactice, modelatori ai noii generații, ne revine sarcina de a asigura

continuitatea poporului român din punct de vedere al cunoașterii și respectării tradițiilor și
obiceiurilor românești străbune. Noi suntem cei care reușesc să îi învețe pe copii să valoreze și să
respecte obiceiurile și tradițiile neamului în care s-au născut. Prin noi, copiii ajung să își iubească
patria, istoria și să prețuiască valorile moral-culturale pe care trecutul țării ni le oferă. Prin
intermediul activitaților școlare și extrașcolare desfășurate reușim să le sădim în suflet semințele
cunoașterii și respectului față de tradițiile și obiceiurile meleagurilor natale. Aceștia descoperă într-
un mod plăcut și creativ lucruri minunate care le stârnesc dragostea față de identitatea lor ca
apartență la neamul strămoșesc.
România este o țară a cărei cultură vastă pune la dispoziția cadrului didactic minunate
oportunități de valorificare a tezaurului folcloric românesc prin intermediul activităților instructiv-
educative desfășurate, în special serbările, la care copiii participă cu drag, dovedindu-și astfel
mândria și respectul față de tot ceea ce suntem în calitate de locuitori ai acestei patrii.
Cadrul didactic prin prisma formării sale profesionale, dar și prin prisma propriilor trăiri față
de obiceiurile și tradițiile românești, reușește să organizeze serbări care să pună în valoare atât
calitativ cât și cantitativ, iubirea, respectul și aprecierea viitoarei generații față de trecutul istoric și
față de strămoșii noștri.
Aceste activități vin ca un raspuns la nevoia de cunoaștere și descoperire a copilului în
nevoia sa de a-și crea o identitate sociala și un sentiment pur de apartență la neam.
Tradiția a fost supusă furtunilor vremii și o parte din ea a fost rătăcită de timpul ce a trecut
necruțător deasupra lumii, însă cadrele didactice au fost atât promotori cât și militanți în păstrarea
vechilor obiceiuri și tradiții, pe care le-au transmis de generații atât copiilor cât și participanților la
spectacolele culturale organizate cu diferite ocazii (sărbători de iarnă, de Paște, de Dragobete).
Fiecare eveniment cultural organizat a fost realizat cu mare grijă la detalii, copiii purtând
costume tradiționale autentice, cântând și jucând în pași populari, fiind acompaniați de instrumente
muzicale și celebrele strigături (chiote), toate acestea contibuind la obținerea unui spectacol autentic
românesc.
La nivel preșcolar, aceste activități stârnesc curiozitatea și entuziasmului copiilor, le
potolesc setea de cunoaștere și descoperire, îi ajută să își conștientizeze identitatea și rolul pe care îl
joacă valorile morale străbune în evoluția societății, dar și în evoluția proprie. De altfel, înţelegerea,
cunoașterea și valorificarea ulterioară a informațiilor este înlesnită și prin adaptarea conținuturilor la
particularitățile de vârstă și individuale ale copilului. În acest fel, copilul își însușește un bagaj
cultural adecvat posibilităților proprii de înțelegere a lumii înconjurătoare.
232
Cu acest prilej introducem copiii într-o lume frumoasă a cântecului, dansului, poeziei,
povestilor, glumelor, proverbelor, zicătorilor şi strigăturilor a unor evenimente tradiționale -
Crăciunul, Paștele, Moș Nicolae, etc - copiii având posibilitatea să cunoască frumusețea și bogăția
folclorului, diversitatea tradițiilor și obiceiurilor românești, armonia limbii române. Textele
cântecelor și poeziilor, a colindelor, plugușorului, sorcovii, transmit urările de bine în legătură cu
unele îndeletniciri străvechi românești: uratul, semănatul, păstoritul. Cu aceste ocazii copiii își
îmbogățesc vocabularul cu expresii populare, proverbe, zicători, strigături, pătrund în tainele limbii
materne și în comorile întelepciunii populare.
Efectul educativ al serbărilor este accentuat și prin prisma eforturilor depuse de fiecare copil
în susținerea unui rol (interpretează poezii, joacă dansuri populare, povestește, intonează cântece
tradiționale, invocă strigături) care implică un efort propriu susținut, efort care se reflectă în bucuria
și entuziasmul cu care participă la serbare în dorința sa de a pune în valoare cunoștințele acumulate,
munca depusă și obținerea aprecierii adultului.
Serbarea îl conturează pe copil ca personalitate, oferindu-i posibilitatea de a se evidenția
prin educație și de a obține aprecierea cuvenită, generând astfel un sentiment de împlinire personală.
Fără o cultură bogată în tradiții și obiceiuri străbune, neamul nostru ar fi o formă fără fond,
tocmai de aici și datoria morală a cadrelor didactice vizavi de asigurarea unei continuități cultural-
istorice care să îl stimuleze și să îl implice activ pe copil în activități educative generatoare de
emoții și trăiri intense cu privire la folclor cultural românesc.
După cum spunea și Liviu Rebreanu : ,,Tradiția adevărată e singura merinde sufletească’’.
Bibliografie:
Ion Apostol Popescu : "Studiu de folclor și artă populară"
Revista "Învățământul preșcolar" 1-2 2000

Prof. Înv.Preșc: Voicu Eleonora

Grădinița cu P.P. Traian,Rm.Vâlcea

adaptat-o creând tradiţii si obiceiuri conform culturi lor specifice. Acest obicei din seara Sfântului
Nicolae a luat naştere la oraş şi s-a răspandit şi în mediul rural. Fiecare traieşte din plin
233
care nu s-au purtat bine în timpul anului.
ci că se cinstesc.
Bibliografie:
234
PE ULIȚELE SATULUI ROMÂNESC-TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ
Profesor înv. primar Voicu Gina,

Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni – Dobroești , Judetul Ilfov
Suntem în secolul XXI și un astfel de titlu poate părea pentru unii, demodat. Poate fi
considerat depășit, perimat, neimportantant , nepotrivit cu secolul și mileniul și multe alte adjective
se pot adăuga.
Cu toate acestea, există multe persoane care se îndrăgostesc zi de zi și din ce în ce mai mult
de una dintre comorile neamului românesc și anume: folclorul romanesc!
Folclorul românesc cuprinde în complexitatea sa toate elementele satului strămoșesc,
elemente moștenite de la străbunii noștri care au primit la rândul lor aceste comori, le-au păstrat cu
strășnicie , le-au înfrumusețat, apoi ni le-au dăruit.
Și dacă frumusețea tradițiilor și obiceiurilor românești, în special ale celor de iarnă atrag din
ce în ce mai mulți iubitori de frumos din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, dacă misticitatea
cusăturilor românești de pe ii și frumusețea poveștilor țesute pe covoare au trecut demult granițele
țării, cum putem noi, moștenitorii acestor valori inestimabile să rămânem indiferenși? Nu, nu
trebuie să fim indiferenți! Suntem responsabili pentru cunoașterea, păstrarea și promovarea acestor
comori! Și dacă noi, cadrele didactice care cunoaștem valoarea inestimabilă a folclorului românesc ,
nu cultivăm dragostea pentru frumos, atunci cine? Suntem responsabili mai întâi ca adulți, apoi ca
formatori și modelatori de suflete – misionari ai străbunilor noștri.
Un popor care nu își cunoaște istoria, care nu își iubește valorile, care nu își promovează
tradițiile, se poate autodesființa. Noi nu ne dorim aceasta! Noi ne dorim să ne aline sufletul o doină
frumoasă, să ne mângâie inima un colind în preajma Crăciunului, să sporim în credință ascultând și
interpretând o serie de cântece ce vorbesc despre bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos!
Ne bucurăm când glasurile cristaline ale copiilor se aud ușor la ferestre, ne bucurăm când
cetele colindătorilor sunt alcătuite din copii de vârste diferite, ceea ce înseamnă că tradiția nu va
pieri!
Ne bucurăm când bunicii își adună nepoțeii laolaltă în ziua de Ignat pentru a tăia porcul, apoi
ii urcă pe cei mai mici deasupra porcului pentru a fi sănătoși tot anul.
Ne încântă în Ajunul Crăciunului când familiile se regăsesc , se reunesc și muncesc cu drag
pentru a pregăti cele mai gustoase și arătoase preparate din carne de porc ( cârnați, tobă,
caltaboli,etc. ) și bineînțeles mult asteptații cozonaci.
Ni se confirmă apartenența la credința creștin – ortodoxă , atunci când copiii mici sunt duși la
împărtășit, cei mai mari mai întai la spovedit apoi la împărtășit, ni se consolidează credința atunci
când bunicii și străbunicii își așteaptă cu smerenie rândul la mărturisit, asigurându - și un drum lin
către călătoria spre veșnicie.
Și de unde am cules noi, oare toate aceste obiceiuri și tradiții? Le-am primit în dar, mai bine
spus de la străbunii noștrii, le-am văzut și auzit în familiile noastre, le-am admirat încă din copilărie
pe ulițele satului natal sau al bunicilor unde ne petreceam vacanța de iarnă. Iarna înfrumusețată de
jocuri, de chiote, de bătăi cu bulgări de zăpadă, de săniuș și de colinde.
Ulița satului românesc s-a modernizat în cea mai mare proporție, însă ne bucurăm că mai
există și locuri unde modernismul nu a invadat în forță și unde se mai păstrează nealterate obiceiuri
și tradiții de iarnă cum ar fi : începând cu pregătirea caselor ( igienizarea ) pentru marea sărbătoare,
străvechile colinde, Cântecul de Stea, Plugușorul, Irozii ( Viclaimul ), continuând cu împodobirea
235
bradului, poposirea preotului din casă în casă cu icoana pentru a sfinți casa în așteptarea Nașterii
Mântuitorului , sărbătorirea Nașterii Domnului Iisus Hristos, sărbatorirea noului an, Umblatul cu
sorcova, Umblatul cu capra – în toate regiunile țării, Umblatul cu ursul – în Moldova, Strigatul
peste sat – în Ardeal, Vergelul și Brezaia – în Transilvania și multe alte obiceiuri și tradiții de iarnă
care se încheie odata cu Boboteaza, sărbătoare ce prilejuiește încă o bucurie de a sfinți casele și pe
cei care locuiesc în ele cu aghiazmă mare, sfințită in biserică de slujitorii Domnului – preoții.
Tradiția spune că toate cele menționate mai sus, colindele, umblatul, uratul vin la casa
creștinului să aducă bunăstare în anul ce urmează, să lase în urma lor gânduri bune însoțite de urări
frumoase, rostite din suflet și cu Bunăvoința lui Dumnezeu așa se vor împlini, iar gazdele își
răsplătesc colindătorii cu bucate alese și cu bani.
La toate aceste manifestări a fost martoră încă din cele mai îndepărtate vremuri, ulița satului
românesc. Să facem ca ulița satului să nu uite aceste frumoase tradiții și obiceiuri, ci să fie prezente
an de an, iar în mijlocul lor să fie fii neamului românesc, moștenitorii noștri!
DATINI ŞI OBICEIURI PE ȊNȚELESUL COPIILOR
Prof. Voicu Marieta

Grădiniţa P.P. Ostroveni 2, Rm. Vâlcea
Fundamentarea culturii prin credinţă este o realitate care străbate mileniile, receptarea şi
înţelegerea de la cele mai fragede vârste a valorilor autentice ale culturii şi civilizaţiei omenirii, în
ceea ce are ea mai valoros, este esenţială în formarea respectului generaţiilor ce vor veni faţă de
idealurile morale şi civice ale fiecărei societăţi.
Copilul, încă înainte de vârsta preşcolară, vine în contact cu realităţi, simboluri şi
manifestări religioase ale căror semnificaţii, în sensul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască.
Educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală, acordându-i
fundament divin.
Educaţia moral-religioasă trebuie începută încă din primii ani de viaţă în familie. Aceasta se
continuă potrivit nivelului de înţelegere al copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii,
deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevarată persoană deschisă
comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii.
Rolul cel mai greu va reveni educatorului creştin, care are datoria să depăşească el însuşi
concepţiile contrare ale acestei lumi, pentru a-i oferi copilului şansa integrării într-o societate pusă
în slujba progresului spiritual, ştiinţific, şi moral de care are atâta nevoie omenirea.
Toţi copiii au auzit şi ştiu despre Moş Nicolae. Bătrân cu barba albă, călătoreşte prin toate
casele cu copii, pe căi nevăzute şi aduce tuturor celor buni şi cuminţi daruri.
Printre faptele sale de milostenie se numără şi ajutorul discret pe care l-a oferit unei familii
nevoiaşe cu trei fete, ajunse în pragul deznădejdii din cauza sărăciei. De atunci a rămas acest obicei
sfânt, ca tuturor copiilor să le fie oferite daruri de ziua cinstirii Sfântului Nicolae (6 decembrie).
Nu e datină mai frumoasă ca aceea a colindelor de Crăciun.
Colindele sunt cântecele cu care copiii şi flacăii întâmpină pe Hristos pe pământ. Tinerii
trebuie să le cânte cum le-au cântat în tinereţe şi părinţii lor, pentru că numai astfel trăieşte mai
departe în noi sufletul vremilor bune şi bătrâne.
Cu multe zile înainte de Crăciun, copiii se adună şi învaţă colinde, care sunt cântări vechi,
moştenite din moşi strămoşi, prin care ne vestesc naşterea Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
236
Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul

lăsarea serii şi până în miez de noapte. Cu traista după gât, cu băţul în mână şi căciula pe urechi,
colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate:
“Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne daţi”, şi dacă cei din casă le deschid uşa
spre a le împărţi colindeţi, încep să cânte mai departe.
Bibliografie:
Bădescu Valentin, Răducu Ani, Octavian Nicu, Filip Sorin “Elemente de educaţie religioasă pentru
învăţământul preşcolar-vol.I;vol.II, Ed. Grafika Print Bucureşti,1999.
Dramboi Crăciuna, Mitran Mariana, Tudosie Ioana “Educaţia timpurie pentru valori”, Ed. Didactica
Nova Craiova, 2003.
Revista Învăţământul preşcolar- nr.1-2/ 2008
TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMANI
Prof. Zamfirescu Elena Gabriela

G.P.N. Nr. 11 Copăcelu Rm. Vâlcea
este Crăciunul considerat ca sărbătoarea naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
de iarnă. Moş Nicolae este şi cel care face cadouri celor mici. În seara de Ajun (5 decembrie),
parinţii pun în încălţămintea copiilor, pe care aceştia şi-o pregătesc cu mare grijă, multe dulciuri şi,
uneori, jucării. În unele locuri există şi obiceiul de a pune alături de cadouri şi o nuieluşă care ar
trebui să ii cumintească, măcar în principiu, pe copiii care nu s-au purtat bine în timpul anului.
Copiii cuminţi primesc dulciuri şi jucării iar cei obraznici nuieluşe.
Crăciunul este sărbătoarea creştină ce se celebrează în data de 25 decembrie; ea mai este
asociată şi cu naşterea lui Iisus Hristos. Originile Crăciunului sunt diverse şi diferă în funcţie de
cultură, religie, istorie şi societate; în tradiţia românească Crăciunul are origini păgâne, combinate
mai apoi cu credinţele creştine.
Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una
dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile
– moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.
Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un moş bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un
cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi
vin.
Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou;
majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV
– XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi
Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.
Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de
oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la
animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc.
237
Multe tradiţii româneşti de Crăciun sunt asociate cu focul şi lumina; aceste elemente se
regăsesc de fapt în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că zeul soare va găsi
puterea să reînvie şi să aducă primăvara cea bogată.
Un simbol mult prea cunoscut este bradul de Crăciun. Acesta există într-o sumedenie
de tradiţii de Crăciun, cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din
obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om:
botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi
Ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul
Primele daruri de Crăciun se fac în unele sate din Vâlcea cu o zi sau două înainte de marea
sărbătoare a Naşterii Domnului. Cete de colindători pornesc din casă-n casă pentru a primi
colindeţi.
Cele mai multe obiceiuri şi tradiţii de Crăciun şi Anul Nou s-au păstrat în satele de la munte,
din nordul judeţului Vâlcea. În comuna Perişani, de exemplu, primele daruri se fac în ajunul
Crăciunului, dis-de dimineaţă, când nu s-a luminat încă de ziuă.
Cetele de colindători străbat satele de la un capăt la altul pentru a primi covrigi, dulciuri şi
fructe. Colindătorii pornesc prin sate pe la şase dimineaţa, înainte să se lumineze de ziuă.
Fiecare gospodar iese la poartă pentru a-i întâmpina şi a le oferi colindeţi. Înainte să
primească darurile, copiii şi bătrânii cântă “Bună dimineaţa la Moş Ajun, /Ne daţi ori nu ne daţi!?”.
Cetele de colindători se odihnesc apoi câteva ore, iar la lăsarea întunericului pornesc din nou prin
sate, din casă-n casă. Tinerii sunt plecaţi la colindat toată noaptea, pentru că la fiecare gospodărie
cântă câte cinci sau şase colinde.
La şes, colindeţii se dau pe 23 decembrie
În alte zone din Vâlcea, copiii şi bătrânii pornesc după colindeţ în seara zilei de 23
decembrie. Cetele de colindători trec pe la fiecare poartă, de la un capăt în altul al satului, cântând:
“Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne daţi!?” sau “Am venit şi noi o dată, la un an cu
sănătate, / Dumnezeu să ne ajute la covrigi şi la nuci multe!”. Pentru fiecare dar primit,
colindătorii spun “Bogdaproste!”.
În zona Horezu, dar şi în alte localităţi, există tradiţia ca flăcăii să facă un foc mare în jurul
căruia se strâng toţi colindătorii, iar apoi se merge din casă-n casă la colindat. În nordul judeţului,
în Ţara Loviştei, tinerii se strâng în cete, îşi aleg un şef şi abia apoi pornesc la colindat.
In zona Tării Loviştei, colindătorii se grupează în cete bine rânduite, în «preuci» şi «strane»,
iar fiecare grup îşi alege un conducător numit de obicei "vătaf", "jude", în alte zone din judeţ,
,,primar” sau ,,casier”. Acestora li se alătură câţiva flăcăi care au misiunea de a purta, în saci şi
traiste, darurile primite. În Copăceni şi Racoviţa aceştia sunt numiţi «iepe», iar în Bumbuieşti şi
Boişoara li se spune «măgarii băieţilor», sau «desăgari» în Titeşti şi Găujani”.
Colindătorii se întorc acasă târziu, spre dimineaţă, după ce vor fi trecut pe la casele tuturor
gospodarilor.
In toata zona Olteniei exista numeroase colinde specifice, dar cea mai cunoscuta si
raspandita este Steaua. Steaua este o datina straveche care inca se mai practica din Ajunul
Craciunului si pana la ivirea zorilor. Ceata este formata din patru copii, fiecare dintre ei avand un
rol prestabilit in cadrul grupului: unul tine steaua, celalalt este responsabil cu adunarea banilor, a
nucilor si a covrigilor, iar ceilalti doi tin sacuiul si un ciomag, pentru a se apara de caini.
238
Plugul cel Mare:este cel mai raspandit obicei ce se practica in noaptea de Anul Nou. Plugul
se organiza de catre flacaii din sat, si era condus de un baiat mai viteaz numit "staroste", ce avea
sarcina de a tine plugul de coarne si a rosti urarea. Ceata era compua de obicei din 12 flacai, iar spre
deosebire de Plugusor, mergea numai la familiile instarite din sat.
Umblatul cu capra şi pluguşorul
De la Crăciun până la Anul Nou, în multe sate din Vâlcea se umbă cu capra sau pluguşorul.
Numită şi “Brezaia”, capra colindă satele din Ţara Loviştei până la Bobotează. Capra este însoţită
de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra execută un dans
frenetic, saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clâmpănind ritmic din falcile de lemn.
Spectacolul autentic, trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală,
«reprezentaţia» se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii
înclină să credă că dansul caprei, precum si alte manifestari ala măştilor (căiuţii - feciori travestiţi în
crai, ţurca - masca de taur), întâlnite şi în satele vâlcene, la vremea Crăciunului, provin din
ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii.
Pluguşorul este o tradiţie care s-a păstrat în Ţara Loviştei, dar şi în Depresiunea Horezu.
Conform tradiţiei, mai mulţi tineri îi colindă pe gospodari până la miezul nopţii. La fiecare casă,
aceştia transmit urarea: “Aho, aho, ho-ho,/Mâine anul se-noieşte/ Pluguşorul se porneşte/Şi începe a
brazda/Pe la case a ura./Iarna-i grea, omătu-i mare,/Semne bune anul are, /Semne bune de
belşug,/Pentru brazda de sub plug…”.
Adunatul gunoaielor: este un ritual ce se practica chiar in ziua de Craciun. Cei ai casei
merg prin curte si aduna toate gunoaiele, in credinta ca gospodaria va avea pui multi, iar femeile se
aseaza pe vine, asa cum vor sta clostele pe oua, in anul urmator.
Obiceiuri pentru aflarea ursitului: De Anul Nou se credea ca fetele nemaritate isi pot afla
ursitul indeplinind anumite ritualuri prestabilite. Astfel, acestea numarau si legau cu ochii inchisi al
zecelea par din gardul de nuiele iar a doua zi se duceau sa vada cum este parul, ca sa stie cum o sa
arate ursitul. Daca parul era drept , viitorul sot va fi un barbat frumos. In cazul in care bucata de
lemn erai una scorojita, fetele vor avea un barbat urat, iar daca acesta era noduros, atunci vor avea
parte de un partener bogat
Moşii de Crăciun sau pomana de mână
Este un obicei vechi de sute de ani, ce se practică atât în ziua de Ajun, cat şi de Crăciun.
Dimineaţa, femeile pleacă la cimitir, unde tămâiaza mormintele, după care se întorc acasă, scot
colacii care stau la copt şi ii pun pe masă. Pe fiecare colac pun cate un ou şi cate o lumanare, dupa
care se trimit prin vecini.
Pitaraii
Obicei de pe vremea dacilor. Este un obicei ce se practică încă de momârlanii din Valea
Jiului, şi semnifică sacrificiul adus divinitaţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor si a pomilor.
Pitaraii sunt numai barbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi in cete. Îmbrăcaţi în haine populare,se
adună în noaptea dinaintea Ajunului, împodobesc steaguri cu clopotei, năframe multicolore, ciucuri
si coroniţe de flori, după care le agaţă pe prajini de caţiva metri lungime. Odată terminat acest ritual,
alaiul porneste la colindat pe la casele din sat.
Boboteaza - 6 ianuarie
239

Revista Pe Ulițele Satului - Tradiții Și Obiceiuri de Iarnă 2020

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Pe Ulițele Satului - Tradiții Și Obiceiuri de Iarnă 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PE ULIȚELE SATULUI- TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ – NR.

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

Popescu Gabriela Alexandrescu Gabriela

Lucrările Simpozionului Național

Coordonatori: POPESCU GABRIELA ŞI ALEXANDRESCU GABRIELA

Redactori: ANCUȚA MARIA GIORGIANA, POPESCU GABRIELA,

Corectare texte şi tehnoredactare: POPESCU GABRIELA, DOBRICĂ MANUELA

Colaboratori: DOBRICĂ MANUELA

TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

OBICEIURI ȘI TRADIȚII DE CRĂCIUN

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN JUDEŢUL VÂLCEA

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ

Prof.înv. primar: Stîrcea Denisa-C.N.I. Matei Basarab, Rm. Vâlcea ...........................................206

Profesor Voicu Gina, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești, Judetul Ilfov........................235

Inspector școlar Educaţie timpurie Prof. Ancuţa Maria Giorgiana

TRADIŢII POPULARE LA ROMÂNI

Prof. Ancuţa Bianca

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ LA ROMÂNI

Prof. Alexandrescu Gabriela

Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul

CRĂCIUNUL - ZI DE SĂRBĂTOARE LA GRĂDINIŢĂ ŞI ACASĂ

prof. Andrasciuc Vasilica

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ

Prof. Andrei Alina

Iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de

PE ULIȚELE SATULUI- TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ

Profesor Andrei Simona

TRADIȚII DE ANUL NOU

Prof. Angelescu Daniela Ioana, Grădinița P.P.Traian, Rm. Vâlcea

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ BUCOVINENE

Prof Axinia Vasilica,

populare, ritualul sacrificării porcului de Ignat, prepararea mâncărurilor tradiţionale, colindatul

Prof. înv. preşolar Badea Alina

DATINI DIN STRĂBUNI

Prof.înv.preșcolar Bala Mihaela Mariana,

Şi în zona Moldovei, Crăciunul este o sărbătoare importantă. Toate activităţile ce au loc în

CRĂCIUNUL ÎN ROMÂNIA-TRADIŢII, SUPERSTIŢII ŞI OBICEIURI

Prof. Balici Daniela&Miuță Emanuela,

Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în

ABORDAREA OBICEIURILOR DE CRĂCIUN ÎN GRĂDINIȚĂ

Prof. Banu Narcisa& Prof. Diaconu Maria,

În contextul educaţiei actuale, centrată pe elev, promovarea tradiţiilor de iarnă în educația

populare, adaptându-le particularităților de vârsta și aptitudinilor artistice individuale. Cu acest

Tradițiile constituie valori inegalabile și incontestabile pentru fiecare popor. Sărbătorile de

Prof. Bălașa Andreea Raluca

Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a

TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN JUDEŢUL TELEORMAN

Prof. înv. preșc. Bădescu Ruxandra Florentina

Teleorman, judeţul meu, este plin de astfel de obiceiuri frumoase

OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE IARNĂ

Prof. Bălescu Mariana

OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE IARNĂ

Prof. Bărbulescu Andreea

La români sărbătorile de iarnă în special Crăciunul sunt sărbătorile de suflet.Amintirea

TRADIȚII ȘI OBICEIURI ÎN AVRIG

Prof. Beldiman Ramona-Iuliana, Școala Gimnazială

BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Prof. înv.preşcolar. Bercea Camelia

Prof. Drd Beșcu Monica–Mihaela

TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

Educatoare: Bologa Maria Mihaela& Andreescu Elena Loredana

Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a

CELE MAI FRUMOASE TRADIŢII ROMÂNEŞTI. SĂRBĂTORILE DE IARNĂ