Sunteți pe pagina 1din 4

DRĂGHIȚĂ (DOBRE) CRISTINA FLORICA

ANUL I MISMF - SEMESTRUL II


DISCIPLINA: FINANȚAREA ȘI EVALUAREA ECONOMICĂ A SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
TITULAR DISCIPLINĂ: CONF. DR. OPRIȘAN OANA

REFERAT PROGRAM MASTERAT

FINANȚAREA SERVICIILOR de AMBULANȚĂ JUDEȚENE

Serviciile sanitare reprezintă un domeniu foarte important al sectorului


serviciilor, grupate sub denumirea generică de "sănătate", aceste servicii sunt
implicate în crearea condițiilor materiale pentru creșterea calității vieții. Prin
creșterea standardului socio-economic, a progreselor medicale și a perfecționării
asistenței medicale, va crește ponderea bolilor netransmisibile în general și a bolilor
cardiovasculare în special.
Medicina de urgență în modul prin care este practicată în prezent este o
specialitate relativ nouă, apărută din dorința de a se promova acțiuni unitare,
standardizate, protocolizate, la un nivel de profesionalism superior pentru pacienții
aflați în situații critice în special, dar și pentru celelalte categorii de pacienți
clasificați drept urgențe.
Serviciul de ambulanță este extensia medicinei de urgență în teren.
Fundamental este faptul că aici toate acțiunile au loc concentrat, fiecare membrul al
echipei fiind parte integrantă din joc, iar dirijorul fiind medicul de urgență.
Conceptul fundamental în medicina de urgență este "ora de aur", iar
primele 10 minute sunt catalogate ca "minutele de platină". Acestea reprezintă
primele minute din prima oră, ora cea mai favorabilă pentru intervenții, ora ce nu
trebuie pierdută, ora care crește exponențial rata de supraviețuire a pacientului critic.
Declarația privind politica europeană în Medicina de Urgență (aprobată și
avizată de Consiliul UEMS la 17 octombrie 2009) stipulează următoarele standarde
pentru Medicina de Urgență:
A. Cea mai înaltă calitate de asistență de urgență pentru toți pacienții.
B. Acordarea acestei asistențe de urgență de către specialiști pregătiți în medicina de
urgență.

1 din 4
C. Un standard comparabil al îngrijitor clinice în departamentele de urgență din
Europa.
D. Curricula europeană bazată pe competențe, ce include:
 Îngrijirea pacienților.
 Cunoștințe medicale.
 Abilități de comunicare, colaborare și relații interpersonale.
 Profesionalism, aspecte etice și legale.
 Abilități de planificare organizațională și management al serviciilor.
 Activități academice - educație și cercetare.
E. Programe de educație și formare profesională pentru a implementa curricula de
bază.
F. Structură de evaluare și examinare pentru a confirma dobândirea competențelor
necesare.
G. Standarde clinice și un program robust de audit pentru a asigura ca aceste
standarde să fie atinse.
H. Proiecte de cercetare care să contribuie la dezvoltarea unei baze de date
internaționale de dovezi pentru specialitate.
I. Includerea medicinii de urgență ca parte esențială a curriculei medicale
universitare (Declarația, 2009).
Principala lege după care funcționează medicina de urgență în România
este Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, titlul IV "Sistemul
național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat" și Normele
metodologice de aplicare ale acestuia aprobate prin Ordinul comun nr.2021/691 din
2008 și Ordinul nr. 105/2016 privind aprobarea criteriilor de alocare a fondurilor
pentru finanțarea serviciilor de ambulanță județene și a Serviciului de Ambulanță
București-Ilfov.
În România serviciile de urgenţă sunt finanţate în acest moment exclusiv de
la bugetul de stat. Sistemul actual de urgenţă din ţara noastră rămâne în
responsabilitatea statului, serviciile de urgenţă fiind în exclusivitate publice.
Se aprobă criteriile de alocare a fondurilor pentru finanțarea serviciilor de
ambulanță județene, respectiv a Serviciului de Ambulanță București- Ilfov, după cum
urmează:
A. Criterii orientative:
1. populația județului, conform datelor de la Institutul Național de Statistică;
2. bugetul istoric per capita și execuția bugetară pentru anul anterior;

B. Criterii de modulare a bugetului:


1. suprafața județului;
2. numărul de posturi ocupate la sfârșitul anului anterior;

2 din 4
3. numărul de posturi vacante la sfârșitul anului anterior care pot fi ocupate în anul in
curs, conform criteriilor stabilite de Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic;
4. numărul total de solicitări în cursul anului anterior;
5. numărul total de kilometri parcurși în anul anterior;
6. prezența unui centru de formare acreditat.

C. Criterii particulare pentru:


1.  regiunea București-Ilfov, unde există o populație suplimentară în tranzit;
2.  centrele universitare regionale București, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu
Mureș, Iași, unde există o populație suplimentară reprezentată de studenți;
3.  județul Constanța, unde există o populație suplimentară reprezentată de turiști în
sezonul estival.
Sumele necesare pentru finanțarea serviciilor de ambulanță județene,
respectiv a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov pentru cheltuieli de personal,
cheltuieli materiale și investiții, stabilite conform criteriilor menționate, se alocă
conform unui referat întocmit de către Serviciul de medicină de urgență din cadrul
Ministerului Sănătății avizat de către secretarul de stat - coordonator al
Departamentului de medicină de urgență și aprobat de către ordonatorul principal de
credite.
Cererea de finațare este întocmită de către directorul economic, pe bază de
istoric, la care se adaugă posibile fluctuații bugetare în legătură cu evoluția prețurilor,
măririle de salarii, cheltuieli legate de mentenența echipamentelor medicale, a
autosanitarelor dar și în legătură cu planul anual de investiții. Necesarul de capital al
ficărui compartiment din cadrul instituției, este întocmit de către șeful fiecărui
compartiment și constituie un exercițiul financiar, exprimat într-un document
complex, care va sta și la baza constituirii planului de cheltuieli și investiții. Prin
urmare, la începutul ultimului trimestru al anului în curs, termen planificat
procedural, directorul economic primește din partea fiecărui șef de structură, o
radiografie a necesarului de capital, pentru desfășurarea în bune condiții a activității
anului urmator. Documentele care fizic alcătuiesc acestă ,,radiografie” sunt
standardizate, și reprezintă instrumente de lucru în cadrul unei proceduri
operaționale.
Directorul economic, alături de comitetul director, iau deciziile ulterior
analizei acestor documente, și stabilesc sumele care se vor așeza pe cererea de
finanțare, care v-a fi obligatoriu însoțită de Planul anual de cheltuieli și investiții
pentru anul următor, celui în curs, și se vor trimite spre abrobare Ministerului
Sănătății.
Ca urmare firească, aprobarea finanțării efective, sosește în instituție, sub
forma unei ,,file de buget”, în care sunt specificate sumele alocate pentru fiecare
capitol bugetar finanțat. De specificat este faptul că destinație sumelor este fixă,

3 din 4
tranferul creditelor bugatare dintr-un articol în altul se poate realiza doar cu acceptul
Ministerului Sănătății, urmând pașii legali, iar execuția bugetară la finalul anului
trebuie să fie integrală, astfel că, toții banii alocați, au fost cheltuiți.
De exemplu:
În anul 2019 situația veniturilor și cheltuielilor Serviciului de Ambulanță
Constanța a fost următoarea:
TOTAL SUME ALOCATE PE ANUL 2019 = 28.929,000 LEI (100%),
 din care:
TITLUL I - CHELTUIELI PERSONAL = 20.561.000 LEI (71%)
TITLUL II - BUNURI ȘI SERVICII = 8.200 LEI (29%),
 din care:
- Medicamente și materiale sanitare = 690.000 lei
(reprezentând 5,5% din total cheltuieli materiale 1,6% din total sume alocate)
defalcat, reprezentarea este:
- medicamente = 186.000 lei (0,7% din total sume alocate)
- materiale sanitare= 442.000 lei (0,8% din total sume alocate)
- dezinfectanți = 62.000 lei (0,1% din total sume alocate)
Execuția bugetară la finalul anului fiind integrală.
Toate informațiile legate de bugetul de investiții și cheltuieli sunt publice și
se regăsesc pe site-ul instituției.

4 din 4

S-ar putea să vă placă și