Analiza proceselor industriale

Curs 12-13-14
6. PROCESE TEHNOLOGICE DIN INDUSTRIA EXTRACTIVĂ

6.1. Resurse de materii prime şi de energii primare

Industria extractivă - minieră şi petrolieră se ocupă cu descoperirea, dimensionarea şi evaluarea
rezervelor de materii prime şi a resurselor energetice sub aspect cantitativ şi calitativ, precum şi cu
extracţia şi prepararea acestora. Astfel, prin lucrări de prospectare, explorare, exploatare-extracţie şi
preparare se asigură consumatorilor industriali şi a celor casnici, sau din alte domenii: cărbuni, ţiţei, gaze
naturale, minereuri feroase şi neferoase, minereuri radioactive, minerale (sare, caolin, dolomită, sulf, argile,
grafit, azbest etc.), pământuri rare etc.
Industria extractivă minieră şi petrolieră asigură consumatorilor (sectorul energetic, industria
siderurgică, industria chimică organică şi anorganică, industria materialelor de construcţii) materii prime de
bază şi combustibili pe perioade îndelungate, în cantităţi şi de calitate corespunzătoare. Acestui sector îi
sunt specifice următoarele particularităţi:
1) Amplasamentul întreprinderilor de extracţie minieră şi petroliferă este determinat de zăcământ,
aspect care creează implicaţii economice în sensul cheltuielilor necesare pentru amenajarea
căilor de acces, pentru amplasarea uzinelor de preparare a minereurilor extrase şi pentru
asigurarea unui transport intens către consumatori (cantităţi de ordinul milioanelor de tone anual),
precum şi implicaţii sociale care privesc forţa de muncă.
2) Zăcămintele care fac obiectul exploatării miniere şi petrolifere au un volum de rezerve definit, cu
anumite caracteristici calitative (diferite de la zăcământ la zăcământ) şi, de aceea, metodele de
exploatare - extracţie şi procedeele de preparare trebuie să ţină cont de specificul fiecărui
zăcământ în parte. În principiu, un zăcământ intră în exploatare atunci când totalul costurilor de
exploatare şi a celor de preparare este inferior valorii economice a zăcământului.
3) Rezervele zăcământului sunt epuizabile, fapt ce delimitează în timp durata exploatării, în funcţie
de volumul de rezerve pe care-l are şi de capacitatea de producţie a unităţii respective.
4) Pe măsura intensificării exploatării unui zăcământ, creşte adâncimea de exploatare şi de cele mai
multe ori scade calitatea rezervelor, fapt ce conduce la o creştere a cheltuielilor de exploatare.
5) Industria extractivă necesită un volum foarte mare de investiţii care pot fi continue pe toată
perioada de exploatare, cum este cazul exploatărilor miniere în subteran.
6) Între exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile şi prepararea acestora există o
strânsă interdependenţă, care se reflectă în procesele de extragere a metalelor, sau a substanţei
minerale utile cu maxim de randament şi la costuri scăzute.
Zăcămintele actuale de materii prime prezintă:

1
 Analiza proceselor industriale

- caracter epuizabil, într-un număr mai mare, sau mai redus de ani. Astfel, zăcămintele de
ţiţei şi de gaze naturale sunt prognozate pentru câteva zeci de ani, cele de, cele de
minereuri neferoase pentru aproximativ 100 de ani, cărbunii pentru 100-150 de ani, etc.;
- conţinut tot mai redus de substanţe minerale utile, deci o calitate tot mai scăzută. Se
exploatează astăzi zăcăminte cu 15-20% fier, faţă de 40% Fe în 1945, 12% Al (faţă de
15%), 1-4% Pb (faţă de 3-4%), 1-4% Zn (faţă de 3-4%), 0,2% Cu (faţă de 0,8%), 2-3 g/t Au
(faţă de 5 g/t), uraniu 0,02%, etc.
- Limitele de concentraţii au putut să fie scăzute datorită progreselor înregistrate la
procedeele de preparare, care au făcut posibile obţinerea unor concentrate comerciale;
- existenţa în acelaşi zăcământ a mai multor asociaţii de substanţe minerale utile, deci un
caracter complex. Se exploatează astăzi de exemplu, minereuri complexe neferoase, cu
0,2% Cu, 1-4% Zn, 1-4 Pb, Fe, urme de aur şi argint. Procedeele de preparare permit
separarea sterilului existent în cantităţi foarte mari şi obţinerea unor concentrate
individuale. S-au perfecţionat de asemenea şi tehnologiile de valorificare a acestor
zăcăminte, în special în cazul celor cu elemente rare;
- condiţii de zăcământ tot mai dificile, care îngreunează extracţia lor. Se exploatează astăzi
ţiţei şi de la 7.000 m adâncime în România, sau la 10.000 m în alte ţări, de pe zone
continentale sau de pe platformele continentale ale mărilor şi oceanelor, cărbuni şi
minereuri de la mii de metri adâncime (chiar de la 4.500 m), sau din zone montane, la
peste 1.000 m altitudine, din zone mai puţin populate, greu accesibile, etc. Zonele polare
sunt încă protejate de extracţii, prin tratatul internaţional încheiat în 1959 pentru 50 de ani,
cu toate că au fost identificate zăcăminte de cărbuni şi minereuri. În viitor probabil că se
vor exploata şi zăcămintele metalifere de origine vulcani existente pe fundul oceanelor.
Zăcăminte de substanţe minerale utile
Rezerve de materii prime şi energii primare
Substanţele minerale utile sunt acele minerale ce se extrag din scoarţa pământului în scopul utilizării
lor în anumite domenii.
Mineralele sunt corpuri omogene, în majoritate solide, cristaline sau amorfe, care alcătuiesc scoarţa
pământului.
Sub aspect mineralogic, mineralele se grupează în următoarele categorii mai importante:
- elemente: metale şi nemetale care se găsesc în stare nativă, de exemplu: Au, Ag, S, grafit
etc.;
- sulfuri metalice: galenă (PbS), blendă (ZnS), pirită (FeS2);

2
 Analiza proceselor industriale

- oxizi: hematită (Fe2O3), limonită (2Fe2O6.3H2O); bauxită (Al2O6.xH2O.SiO2); silice

(SiO2) etc.;
- săruri haloide: sarea gemă (NaCl); silvină (KCl) etc.;
- săruri oxidice: calcar (CaCO3); siderită (FeCO3) etc.;
- compuşi organici - substanţe minerale organice în care ponderea principală o are carbonul:
ţiţei, metan, gaze de sondă, cărbuni.
Mineralele se găsesc în natură sub formă de asociaţii, ce poartă numele de roci şi minereuri. Ele pot
fi dispersate sau acumulate în anumite zone geografice, la suprafaţă, sau la adâncime, formând zăcăminte.
În funcţie de forma şi profunzimea la care se află, zăcămintele de substanţe minerale utile pot fi:
- masiv, zăcământ ale cărui dimensiuni spaţiale (lungime, lăţime şi înălţime) au valori mari.
Sunt specifice pentru: sarea gemă (clorura de sodiu), minereuri feroase, ţiţei şi uneori
pentru cărbune;
- strat - specific zăcămintelor de cărbuni, ţiţei şi în general rocilor sedimentare. Lungimea şi
lăţimea au valori mari, iar înălţimea este redusă. Straturile pot: paralele, orizontale,
verticale, înclinate, cutate, întrerupte, datorită mişcărilor tectonice la care au fost supuse în
timp;
- filon - zăcământ format prin depunerea minereurilor utile în fisuri sau falii geografice, cu
lungime apreciabilă, dar cu lăţime şi înălţime foarte redusă. Sub această formă se găsesc
minereuri de metale neferoase ca aurul, argintul, platina; minereuri de cupru, plumb şi zinc;
unele minereuri nemetalifere ca de exemplu feldspaţii;
- alte aglomerări, cu forme geometrice neregulate, cum sunt pepitele de aur, nodulii de
mangan de pe fundul Oceanului Atlantic, etc.
Sub aspect volumetric, zăcămintele pot fi:
- foarte mari, cu rezerve de peste 30 mil. tone;
- mari: 10-30 mil. tone;
- mijlocii: 3-10 mil. tone;
- mici: 0,6-3 mil. tone;
- foarte mici: 0,1-0,6 mil. Tone;
- speciale: < 0,1 mil. tone.
Conţinutul minim de substanţă utilă dintr-un zăcământ care face ca exploatarea zăcământului
respectiv să fie economică depinde de natura substanţei minerale utile, de posibilităţile tehnice de a realiza
procesul tehnologic de exploatare, de necesităţile şi de conjunctura economică etc. Astfel, limita minimă de
concentraţie care permite angajarea exploatării rentabile a unor zăcăminte utile sunt: Cu 0,2%; Zn 1%; Pb
1%; Ni 1,3%; Al 12%; Fe 15%.

3
 Analiza proceselor industriale

Exploatabilitatea unui zăcământ este calitatea zăcământului de a putea fi exploatat în condiţii tehnice
şi economice avantajoase şi este determinată de ansamblul proprietăţilor zăcământului, de substanţele
minerale prezente şi de condiţiile de ordin general şi special care determină organizarea exploatării.
Exploatabilitatea este determinată de condiţii:
- geologice: natura substanţei minerale utile, conţinutul său în zăcământ; condiţii de
zăcământ (adâncime, grosime, rezerve industriale, prezenţa apelor freatice, a gazelor
etc.);
- tehnice miniere: nivelul tehnicii de exploatare, productivitatea metodelor de exploatare;
posibilitatea deschiderii zăcământului şi a pregătirii lui etc.;
- de tehnica securităţii muncii: securitatea construcţiilor, prevenirea apariţiei gazelor toxice, a
prezenţei apei, prevenirea incendiilor, a bolilor profesionale etc.;
- economice: desfacerea produselor (minerale, minereuri, roci), aprovizionarea cu materiale
pentru exploatare; valoarea investiţiilor comparativ cu costul substanţelor minerale utile
etc.;
- generale: forţă de muncă, căi de comunicaţie, mijloace de transport eficiente (de
capacitate mare şi rapide);
- protecţia mediului, deci exploatarea să nu producă perturbaţii ecologice majore.
Minereul se compune din minerale metalifere ale metalelor extractibile, în minerale sterile,
reprezentând ganga (sau sterilul) şi din elemente ale rocilor înconjurătoare.
Rocile sunt asociaţii de minerale care pot fi folosite ca atare (granitul, marmura, etc.) în special ca
materiale de construcţie, sau cu un anumit conţinut de substanţă minerală utilă nemetaliferă, din care se
extrage substanţa minerală respectivă: sarea gemă, calcar, gips etc.
În funcţie de modul de formare, rocile sunt de trei feluri:
- roci magmatice (eruptive) provenite din solidificarea magmei, reprezentând 90% din
scoarţa pământului. Pot fi granitice, bazaltice, porfiritice şi utilizate în industria materialelor
de construcţii şi în construcţii;
- roci sedimentare, formate din depozite de substanţe cristaline sau amorfe rezultate în urma
unor procese de degradare a scoarţei terestre sub acţiunea factorilor externi În funcţie de
modul de formare a depozitelor, aceste roci pot fi: roci detritice (nisip, pietriş, gresii, argile
etc.), roci de precipitare chimică (calcar, gips, sare etc.) şi roci biogene caustobiolitice
(care ard) şi acaustobiolitice (care nu ard): calcare coraligene, pământ de diatomee etc.).
- Combustibilii fosili (cărbunii, ţiţeiul şi gazele naturale) sunt roci de sedimentare
caustobiolitice;

4
 Analiza proceselor industriale

- roci metamorfice care s-au format în urma transformărilor rocilor eruptive şi de

sedimentare sub acţiunea unor factori termodinamici. Se utilizează ca materiale de
construcţii.

6.2. Rezervă de zăcământ - rezervă geologică

Rezerva geologică reprezintă cantitatea de substanţe minerale utile industrializabile conţinută într-un
zăcământ. Această rezervă se calculează cantitativ, separat pentru fiecare substanţă şi pentru fiecare corp
metalizat, fără a lua în considerare viitoarele pierderi de exploatare, diluări, îmbogăţiri, blocări de producţie
etc.
Din punct de vedere al posibilităţilor de valorificare şi al condiţiilor tehnicominiere de exploatare se
deosebesc următoarele categorii de rezerve:
a. Rezerve de bilanţ - rezerve geologice care pot fi exploatate şi valorificate din punct de vedere
economic, ţinând seama de cantitatea de rezerve şi de calitatea acestora, precum şi de condiţiile de
zăcământ;
b. Rezerve în afară de bilanţ - rezerve care nu pot fi valorificate economic, din cauza unor rezerve
reduse cantitativ, a conţinuturilor mici în componenţi utili, a procedeelor complicate şi neeconomice de
preparare şi prelucrare, precum şi a condiţiilor grele de exploatare la nivelul tehnicii actuale;
c. Rezerve de prognoză
Rezervele din grupul de bilanţ şi "în afară de bilanţ" se clasifică, după gradul de cunoaştere, în
categoriile A1, A2, C1, C2.
Rezerve A - rezerve sigure (A1 - pregătită, A2 - explorată) sunt rezerve în care se cunoaşte exact
cantitatea, calitatea şi comportarea substanţelor minerale utile la diverse prelucrări industriale.
Rezerve B - rezerve bine cunoscute din punct de vedere cantitativ, însă mai puţin studiate din punct
de vedere tehnologic; rezervele B se mai numesc şi rezerve vizibile sau aparente.
Rezerve C - rezerve posibile - sunt puţin cunoscute atât cantitativ, cât şi calitativ. Comportarea lor
tehnologică se apreciază prin comparaţia cu a altor zăcăminte similare care sunt bine cunoscute.
Asemănător, în cazul zăcămintelor de substanţe fluide, cantitatea de petrol şi gaze acumulată se
numeşte rezervă geologică. Categoriile de rezerve de hidrocarburi sunt prezentate în fig. 6.1.
Raportul dintre rezerva de bilanţ şi rezerva geologică poartă numele de factor final de recuperare a
rezervelor. Estimarea rezervelor şi a factorului final de recuperare a hidrocarburilor fluide se poate realiza
prin utilizarea calculatoarelor, pe baza unor modele matematice complexe.

5
 Analiza proceselor industriale

6.3. Prospectarea şi explorarea zăcămintelor de substanţe minerale utile

În vederea extragerii substanţelor minerale utile din zăcământ sunt necesare lucrări preliminarii de
prospectare şi explorare.
Prospectarea cuprinde ansamblul lucrărilor geologice şi tehnico-geologice efectuate în vederea
descoperirii şi localizării zăcămintelor de substanţe minerale utile şi a aprecierii importanţei lor economice
Prospectarea se realizează prin metode geologice, geofizice, geochimice al căror rezultate se corelează.
Prospectarea geologică determină structura rocilor, respectiv compoziţia petrografică a regiunii
cercetate prin studiul direct al rocilor prelevate din deschideri naturale sau artificiale.
O metodă de prospectare geochimică cu totul specială este prospectarea biogeochimică, ce
studiază proprietăţile plantelor de a reacţiona sensibil la excesul, sau la insuficienţa anumitor elemente în
soluri, roci sau ape. De exemplu: vioreaua este sensibilă la solul bogat în zinc; astragalul la seleniu şi
uraniu; mesteacănul la cărbune etc.

Fig. 6.1. Categoriile de rezerve de hidrocarburi din cadrul rezervelor geologice.

6
 Analiza proceselor industriale

Prospectarea geofizică se bazează pe metode care constau în măsurarea în diferite puncte ale
regiunii cercetate a unor proprietăţi fizice şi a anomaliilor acestora provocate de prezenţa substanţelor
minerale utile. După natura mărimii fizice măsurate există următoarele metode de prospectare geofizică:
- gravimetrică măsoară acceleraţia gravitaţională; abaterile acesteia de la valoarea de 9,81
m/s2 indică existenţa unui zăcământ, cum ar fi cel de petrol;
- magnetometrică măsoară variaţia câmpului magnetic terestru în diferite puncte ale regiunii
cercetate. Se aplică la prospectarea minereurilor de fier, cu proprietăţi magnetice;
- electrometrică măsoară proprietăţile electrice ale rocilor (potenţialul electric al rocilor,
intensitatea câmpul electric, etc.) şi interpretează anomaliile constatate în distribuţia
acestor proprietăţi, datorită unor mase de roci diferite;
- radiometrică măsoară radioactivitatea naturală sau provocată. Unele depozite de
substanţe minerale utile, precum şi unele roci se diferenţiază în funcţie de intensitatea şi
natura radioactivităţii lor naturale, datorită în special conţinutului în uraniu, thoriu şi potasiu,
elemente ale căror izotopi şi descendenţi radioactivi emit spontan radiaţii;
- cu radiaţii din domeniul infraroşu, sau cu ultrasunete.
Explorarea zăcămintelor de substanţe minerale utile constă într-un complex de lucrări şi cercetări
care au drept scop precizarea formei, întinderii, grosimii, deci a hărţii spaţiale a zăcământului, a conţinutului
în elemente utile, a rezervelor de zăcământ, în vederea elaborării proiectelor pentru exploatare.
Explorarea este un proces care începe de la descoperirea zăcământului, în urma lucrărilor de
prospectare şi se continuă până la completa lui punere în exploatare.
În funcţie de natura lucrărilor de explorare, aceasta se realizează prin procedee miniere (puţuri,
galerii, şanţuri), prin foraje (sondaje închise) sau prin lucrări de explorare mixte (miniere şi foraje) în
vederea luării de probe.
Alegerea tipului de lucrări de explorare depinde de următorii factori:
- particularităţile zăcământului: formă tectonică şi dimensiuni;
- felul şi geneza substanţelor minerale utile;
- modul de răspândire şi de transformare secundară a mineralelor utile în zăcământ;
- natura rocilor înconjurătoare;
- poziţia geografică a zăcământului şi condiţiile economice în care se desfăşoară lucrările de
exploatare.
În funcţie de precizia care se cere lucrărilor de explorare se deosebesc:
1. Explorare preliminară care dă indicaţii aproximative asupra calităţii minereurilor şi extinderii
zăcământului, în vederea justificării cheltuielilor necesare studierii zăcămintelor în amănunt.
Explorarea preliminară constă în identificarea existenţei zăcământului şi în determinarea

7
 Analiza proceselor industriale

caracteristicilor lui generale, în vederea estimării rezervelor posibile (C). Prin astfel de lucrări
de explorare, o parte din rezervele posibile sunt ridicate la categoria rezervelor vizibile (B).
2. Explorarea de detaliu sau de conturare, care are drept scop obţinerea tuturor datelor tehnice
şi economice asupra zăcămintelor, respectiv cunoaşterea cât mai exactă a rezervelor,
aprecierea metodei de exploatare ce trebuie aplicată, procedeele tehnologice
corespunzătoare, în vederea valorificării zăcământului şi stabilirii investiţiilor necesare.
Explorarea de detaliu constă în conturarea exactă a zăcământului şi în determinarea
amănunţită a conţinutului de substanţă minerală utilă, ceea ce permite evaluarea rezervelor
din categoriile B (vizibile) şi A2 (rezervă sigură explorată) faţă de cele din C.
3. Explorarea de exploatare (în extindere) se execută în timpul exploatării pentru definitivarea
studiului unui zăcământ, pentru studierea şi descoperirea unor zăcăminte noi împrejurul minei,
sau pentru cercetarea orizonturilor adânci ale zăcământului (tectonică, porţiuni eventual
deplasate, conţinut în substanţă minerală utilă, eventual gradul de sărăcire), orizonturi
necercetate în timpul cercetării de detaliu şi descoperirea unor noi rezerve. Se efectuează
deci simultan cu valorificarea zăcământului.

6.4. Exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile

După terminarea lucrărilor de prospectare şi explorare se poate trece la procesul de extracţie sau
exploatare a substanţelor minerale utile din zăcământ. În funcţie de natura zăcământului, lucrările de
extracţie a substanţei minerale utile solide (minereuri feroase şi neferoase, cărbuni, roci industriale) sunt
diferite de cele pentru extracţia substanţelor minerale utile fluide (ţiţei, gaze de sondă, gaze naturale). În
vederea începerii lucrărilor de exploatare propriu-zise însă sunt necesare lucrări pregătitoare la suprafaţă:
amenajări de drumuri, linii de forţă, clădiri, instalaţii industriale anexă etc.
Operaţiile miniere care se efectuează la exploatarea unui zăcământ de substanţe minerale utile
solide, într-o anumită ordine şi succesiune în timp şi spaţiu sunt:
- extragerea dintr-un zăcământ a unei substanţe minerale utile sau a unei roci prin tăiere,
detaşare cu jeturi de apă, rupere sau dizolvare. Spaţiul în care se execută aceste operaţii
poartă denumirea de abataj. Operaţia se execută cu unelte acţionate manual, cu utilaje
mecanizate (combina de extracţie, excavatorul rotativ), cu explozivi, cu apă, etc.;
- încărcarea şi transportul materialelor dislocate din zăcământ;
- armarea sau susţinerea locurilor de muncă şi a lucrărilor subterane prin operaţii de
consolidare, cu grinzi şi stâlpi de lemn, sau metalici, zidărie, beton, scuturi metalice;
- dirijarea presiunii rocilor din "coperiş" prin lucrări de rambleiere (umplere) cu material steril
din mină, sau din exterior, sau prin surpare dirijată;

8
 Analiza proceselor industriale

- aerisirea, pentru evacuarea unor gaze periculoase (gazul metan din minele de cărbuni
numit gaz grizu, dioxidul de sulf din zăcămintele neferoase, etc.) şi pentru reducerea
temperaturii, iluminare şi evacuarea apelor din subteran.
La zăcămintele de substanţe minerale fluide, exploatarea cuprinde operaţiile prin care se dirijează şi
se controlează curgerea fluidelor în strat, urmată de extracţia acestora din zăcământul respectiv. Dirijarea
curgerii fluidelor se realizează prin stabilirea corespunzătoare a regimului tehnologic al sondelor de
extracţie şi de injecţie, amplasarea corespunzătoare a sondelor, alegerea corespunzătoare a fluidelor
injectate (noroi de foraj, apă). Controlul curgerii fluidelor se efectuează prin măsurarea presiunii şi
temperaturii de la talpa sondei, analiza comportării sondelor individuale şi în bloc, urmărirea deplasării
contactului apă-ţiţei, gaze-ţiţei, apă-gaze în strat. Variaţia în timp a factorilor care caracterizează
exploatarea (în special debitul de ţiţei, de gaze şi de apă, producţia cumulativă de fluide, raportul gaze-ţiţei,
presiunea de zăcământ, saturaţia stratului cu fluide etc.) constituie evoluţia exploatării zăcământului
respectiv. Această evoluţie este reprezentată pe diagrame, în care factorii amintiţi variază în timp sau
uneori în funcţie de rezerva iniţială de ţiţei sau gaze a zăcământului şi serveşte la stabilirea regimului optim
de lucru.

6.4.1. Exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile solide

Exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale solide, numită şi exploatarea minieră, constă dintr-
un complex de lucrări şi operaţii miniere executate la suprafaţă şi în subteran în scopul extragerii
substanţelor minerale utile.
În funcţie de poziţia zăcământului, exploatarea minieră se poate realiza "la zi" – în cariere, sau "în
subteran", în mină sau ocne.

6.4.1.1. Exploatarea "la zi" sau în cariere

Exploatarea în cariere sau la zi (fig.6.2) se realizează când zăcământul se găseşte în imediata
apropiere a suprafeţei solului: cărbuni, roci industriale, minereuri feroase şi neferoase. În acest caz se
îndepărtează stratul de steril de deasupra (coperişul, operaţia numindu-se decopertare) şi primul strat de
rocă utilă, care în general este alterată (operaţie denumită cămăşuiala carierei), după care se amenajează
fronturile de lucru (abatajul) în terase şi se trece la extracţia propriu-zisă a substanţelor minerale utile sub
cerul liber. Pentru desprinderea rocilor se utilizează utilaje de mare capacitate: excavatoare, screpere,
metode de explozie dirijată.
Exploatarea "la zi" prezintă următoarele avantaje faţă de exploatarea "în mină": exploatarea se poate
începe pe fronturi mari de lucru, cu cheltuieli relativ mici; se utilizează utilaje de extracţie şi transport de
capacităţi mari şi cu producţie specifică ridicată; nu necesită investiţii pentru lucrări de amenajare (galerii,

9
 Analiza proceselor industriale

puţuri, lucrări de asanare, aeraj etc.); există o mai mare securitate a muncii, întrucât lipseşte pericolul de
surpare, emanare de gaze nocive, inundaţie etc.

Fig. 6.2. Schema unei exploatări la zi.

Exploatarea în cariere devine neeconomică dacă stratul care acoperă zăcământul este prea mare
(sute de metri), decopertarea fiind în acest caz scumpă pentru suprafeţe mari. Munca în cariere este
sezonieră, fiind întreruptă în sezonul rece, sau din cauza unor precipitaţii abundente. Alt dezavantaj este
legat de perturbaţiile ecologice majore din zonă, datorită suprafeţelor mari afectate, a eroziunii solului, a
alunecărilor posibile de teren, etc.

6.4.1.2. Exploatarea în subteran sau "în mină" a substanţelor minerale utile solide
Exploatarea în subteran se face când zăcământul se află în subsol, la diferite adâncimi şi este
specifică pentru majoritatea cărbunilor, minerale feroase, neferoase şi roci industriale.
În acest caz este necesar să se execute lucrări de deschidere, sau de pătrundere până la zăcământ,
prin săparea de galerii de coastă (când terenul permite acest lucru), sau prin puţuri verticale. Din puţul
vertical se construiesc pe orizontală galerii.
Totalitatea galeriilor dintr-un plan formează un orizont. etc. Zăcământul este împărţit pe zone, numite
panouri de exploatare, când se creează numărul de fronturi de lucru necesare.
După terminarea exploatării zăcământului, în cazul în care există pericol de surpare datorită presiunii
rocilor înconjurătoare, excavaţiile se umplu cu steril sau "rambleu", sau, în unele cazuri se provoacă
surparea dirijată (controlată).
Mina este prevăzută cu următoarele categorii de construcţii:
a. la suprafaţă - turnurile puţurilor de extracţie şi aeraj, instalaţii de ventilare, pompe pentru
evacuarea apelor subterane, compresoare pentru aer
b. comprimat, mijloace de transport, instalaţii pentru prepararea-concentrarea substanţelor
minerale utile extrase din subsol;

10
 Analiza proceselor industriale

c. în subteran - galerii, construite în scopul accesului la zăcământ al minerilor, utilajului, a

aerisirii minei, a transportului materialului săpat, puţuri oarbe, suitori, rostogoluri, abatajul
etc. (fig. 6.3)
Legătura cu exteriorul a zăcământului se realizează prin puţuri (elipsoidale, circulare,
dreptunghiulare) sau prin galerii de coastă (tunele care pătrund într-o coastă de deal până la zăcământ).
Exploatarea se realizează pe mai multe etape, în următorul mod: accesul în mină se face dintr-un
puţ vertical principal, din care se deschid galeriile la diferite etaje; din acestea se formează fronturile de
lucru - abatajele. În afară de puţul principal, trebuie să existe fie o galerie de coastă, fie un puţ secundar,
de aeraj.

Fig.6.3. Schema lucrărilor miniere pentru extracţia cărbunilor:

1-puţ principal; 2-puţ înclinat; 3-galerie de coastă; 4-galerie transversală; 5-puţ orb; 6-plan înclinat; 7-
rostogol; 8-orizont; 9-turlă de extracţie; 10-extracţie "la zi"; 11-zăcământ; 12-front de lucru.

În puţul principal circulă un ascensor special "colivie", care transportă la suprafaţă muncitorii şi
minereul abatat.
Fiecare orizont este alcătuit din galerii transversale din care pleacă galerii direcţionale şi suitorile
(care unesc două orizonturi). Rolul galeriilor transversale şi direcţionale este de a permite un acces optim la
zăcământ; rolul "suitorilor" este de a permite transferul minereului excavat spre un orizont inferior, de unde
poate fi preluat în vagoneţi şi trimis la suprafaţă.
Abatajul este construit din frontul de lucru - partea din care se detaşează substanţa minerală
(minereu, rocă). Minereul sau roca poate fi tăiat cu ciocane pneumatice, dar mai ales mecanic cu haveze,
combine, combine-roboţi, după care este transportat la suprafaţă prin puţurile principale sau galeriile de

11
 Analiza proceselor industriale

coastă. La suprafaţă, minereurile şi rocile sunt supuse unor operaţii de preparare, în vederea
comercializării.
Din consideraţii economice instalaţiile de preparare se amplasează lângă locul de extracţie.
Modernizarea şi automatizarea tehnologiilor de extracţie se realizează prin:
- extragerea substanţelor minerale utile din straturi cu utilaje comandate de la distanţă;
- automatizarea completă a transportului în subteran; controlarea debitului şi
- a transportului, prin intermediul calculatoarelor;
- automatizarea completă a susţinerii galeriilor şi abatajelor în subteran;
- automatizarea instalaţiilor de preparare;
- controlul automat, de la distanţă a puţurilor de extracţie;
- introducerea fluxului de transport hidraulic în cazul cărbunilor (cărbunele granulat -
amestecat cu apă este pompat la suprafaţă către instalaţia de preparare, prin conducte
metalice);
Prin aplicarea tehnologiilor noi de extracţie se obţine mărirea coeficienţilor de recuperare a
rezervelor.
În cazul extracţiei "la zi" în cariere, se preconizează refacerea terenurilor deteriorate şi aducerea lor
în forma iniţială, în scopul protejării mediului înconjurător.
Mecanizarea lucrărilor de săpare a galeriilor în strat a condus la realizarea unor combine - robot prin
utilizarea cărora producţia orară creşte simţitor, înaintarea se dublează, se reduc consumurile de materiale
şi energie, se lucrează în condiţii de maximă securitate.

6.4.2. Exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi

6.4.2.1. Exploatarea zăcămintelor de ţiţei
Ţiţeiul este una dintre rocile caustobiolitice, lichide, alcătuite dintr-un amestec de hidrocarburi
parafinice, naftenice, aromatice şi gaze dizolvate (C1-C4). Conţinutul în hidrocarburi şi raportul dintre
acestea diferă în funcţie de zăcământ şi uneori chiar în cadrul aceluiaşi zăcământ pe înălţime. Ţiţeiul mai
conţine compuşi cu sulf (0,2%), cu azot (0,2%), mai puţin însă cele din România.
Ţiţeiul se găseşte în roca iniţială în care s-a format, alcătuind zăcăminte primare, sau, în cazuri mai
dese, în rocile vecine poroase (dolomitice, calcaroase, gresie etc.) în care a migrat sub presiunea gazelor
sau a propriei sale greutăţi, alcătuind zăcăminte secundare. Migrând spre zonele de minimă rezistenţă,
ţiţeiul şi gazele se adună în stratele poroase ale anticlinalelor, iar apele (sărate) de zăcământ, în sinclinale
(fig. 6.4).
Distribuţia pe verticală a zăcămintelor de petrol şi gaze este controlată de temperatură şi presiune.
Potrivit unor calcule teoretice parţial verificate în activitatea practică, acumulările de hidrocarburi lichide ar fi

12
 Analiza proceselor industriale

limitate, în funcţie de gradienţii de temperatură şi presiune, între 4.000 şi 8.000 m, iar al celor gazoase între
7.000 şi 16.000 m. Determinat de epuizarea resurselor localizate în formaţiuni geologice cu adâncimi mici
şi medii, forajul profund a început să se practice în cel puţin 43 ţări, din care în unele ţări (SUA, Rusia,
România, Italia, Austria, Germania, Franţa) s-au depăşit 6.000 m, ajungând şi la 10.000 m.
Proprietăţile fizice ale ţiţeiului românesc (densitate, viscozitate, temperatură de fierbere, temperatură
de congelare) variază în funcţie de raportul dintre clasele de constituenţi. Ţiţeiul românesc are densitatea
cuprinsă între 0,71 şi 0,925 g/cm3 şi se clasifică astfel:
- ţiţei uşor, bogat în hidrocarburi parafinoase d < 0,85;
- ţiţei mijlociu, bogat în hidrocarburi semiparafinoase, cu densitate cuprinsă între 0,85 şi
0,88;
- ţiţei greu, asfaltos, cu densitate 0,88-0,925.
Viscozitatea creşte odată cu creşterea conţinutului în hidrocarburi cu masă moleculară mare.
Viscozitatea influenţează procesul de curgere a fluidelor prin conducte: cu cât este mai ridicată, cu atât
debitul este mai redus, consumul de energie necesar pompării este mai ridicat.

Fig. 6.4. Acumulări de petrol şi gaze în straturi cutate: a - boltite; b - ecranate.

Exploatarea zăcămintelor de ţiţei începe după finalizarea lucrărilor de prospectare şi explorare, în

urma cărora se indică rentabilitatea deschiderii exploatării respective şi după efectuarea lucrărilor specifice
de pătrundere în zăcământ.
Pătrunderea în zăcământ se realizează printr-un complex de lucrări denumit foraj.
Forajul cuprinde operaţiunile tehnice pentru realizarea puţului de sondă şi constă în următoarele
lucrări:
- forajul propriu-zis - săparea puţului de sondă de la suprafaţă până la zăcământ, prin
dislocarea rocilor străbătute cu ajutorul unor sape speciale şi îndepărtarea rocilor
sfărâmate ("detritus") în tot timpul operaţiilor de săpare cu ajutorul noroiului de foraj;

13
 Analiza proceselor industriale

- carotajul (mecanic, electric sau radioactiv) efectuat în scopul obţinerii indicaţiilor cu privire
la natura stratelor străbătute;
- tubarea găurii de sondă - operaţie de consolidare a găurii de sondă prin susţinerea
pereţilor cu burlane metalice (tuburi pierdute, telescopice etc.);
- cimentarea sondelor care se realizează prin pomparea unei suspensii de ciment în spaţiul
dintre coloana de burlane metalice şi pereţii sondei; se realizează în scopul izolării
straturilor de apă care ar dilua ţiţeiul, prevenirii migraţiei fluidelor (ţiţei, gaze) de la un strat
la altul, a erupţiilor de gaze înspatele coloanei de burlane etc.;
- perforarea coloanelor (tuburilor) în vederea luării probelor din zăcământ;
- lucrări de instrumentaţie: introducerea sau scoaterea garniturilor de foraj (prăjini, sape
etc.), scoaterea şi înlocuirea sapelor în cazul uzurii acestora etc.
Se utilizează următoarele metode de foraj:
- foraj rotativ clasic (Rotary) acţionat de la suprafaţă;
- foraj rotativ modern: turbobur - cu turbină acţionată de noroiul de foraj; electrobur - cu
motor electric suspendat cu cabluri de oţel şi care acţionează sapa la talpa sondei.
Forajul rotativ clasic, cu masă Rotary (fig.6.5) este tehnica cea mai cunoscută şi aplicată, cu toate că
are viteza de înaintare de numai 4 m/h. Se execută prin rotirea şi apăsarea sapei, aflată în capătul garniturii
de prăjini, la talpa sondei. Mişcarea de rotaţie este dată de la suprafaţă de către un disc metalic (masa
rotativă), prevăzut cu o coroană dinţată, care primeşte mişcarea de rotaţie printr-o roată dinţată cuplată la
un motor.
Mişcarea de rotaţie se transmite sapei prin intermediul coloanei de prăjini. În masa rotativă este
practicată o deschidere centrală pătrată, în care este prinsă prima prăjină pătrată, de care sunt prinse apoi
prin înfiletare restul de prăjini cu secţiune cilindrică (cu o lungime de 6-8 m) pe măsură ce se avansează în
zăcământ.
Sapele efectuează dezagregarea mecanică a rocilor întâlnite, în vederea realizării găurii de sondă.
În funcţie de modul de lucru al elementelor tăioase ale sapei, se deosebesc diferite tipuri de sape care
lucrează prin tăiere, aşchiere, despicare şi sfărâmare. Cele mai utilizate sunt sapele coadă de peşte şi
sapele cu role.
Rocile sfărâmate sunt aduse la suprafaţă cu ajutorul fluidului de foraj (noroiul de sondă) trimis la
talpa sondei de către pompe, prin intermediul coloanei de prăjini, din care se elimină prin orificiile sapei.
Noroiul de foraj este un amestec de apă cu suspensii şi coloizi de marnă, la care se adaugă, pentru
mărirea densităţii, baritină, hematită etc., având o densitate de 1,12-1,30 g/cm6.
Noroiul de foraj are următoarele funcţii: evacuarea detritusului, răcirea sapei, colmatarea pereţilor
sondei (căptuşirea lor), prevenirea erupţiilor libere prin contrabalansarea presiunii de zăcământ.

14
 Analiza proceselor industriale

Forajul cu turbină (turboforajul) reprezintă circa 35% din forajul total aplicat în ţară. Sapa este
acţionată de o turbină hidraulică, pusă în mişcare chiar de curentul noroiului de sondă, ce se pompează
prin coloana de prăjini, cu ajutorul pompelor de la suprafaţă. Turbina are o viteză de rotaţie de 600-700
rot/min la un debit al noroiului de 22-40 l/sec şi o putere efectivă de 55-180 CP. Viteza de înaintare este de
8 m/h.
Prezintă următoarele avantaje:
- coloana de prăjini stă nemişcată, turbina acţionează direct asupra sapei, ceea ce reduce
energia necesară forajului;
- efortul în prăjini micşorându-se, se pot utiliza prăjini cu pereţii mai subţiri decât în cazul
clasic, deci mai ieftine şi se reduce pericolul de accidente;
- prăjinile nerotindu-se, sonda rezultată este mai dreaptă şi ca urmare sunt facilitate tubarea
şi cimentarea ulterioară;
- viteza de foraj este de 1,5-2 ori mai mare şi nu depinde de adâncimea de foraj;
- munca este mult uşurată prin lipsa zgomotului şi trepidaţiilor întrucât instalaţia de la
suprafaţă nu mai este solicitată.

Fig.6.5. Forajul rotativ (Rotary):

1-turlă; 2-masă rotativă; 3-prăjină pătrată; 4-prăjini cilindrice; 5-sapă; 6-burlane; 7-pompă pentru
noroiul de foraj; 8-cap hidraulic pentru trimiterea noroiului de foraj în galeria de prăjini; 9-sită vibrantă
pentru separarea detritusului de noroiul de foraj.

15
 Analiza proceselor industriale

La turboforaj este deosebit de importantă curăţirea fluidului de foraj recirculat, de particule tari şi
abrazive care uzează turbina. Deşi se utilizează site vibratoare pentru îndepărtarea detritusului, durata de
funcţionare a unei turbine nu depăşeşte 300 ore, după care trebuie înlocuită.

6.4.2.2. Metode de extracţie a ţiţeiului

Mecanismul prin care ţiţeiul este extras din zăcământ şi care foloseşte presiunea existentă, naturală
sau impusă artificial, se numeşte mecanism de recuperare sau regim de exploatare a zăcământului de ţiţei.
Pentru a putea trece la exploatarea zăcământului de ţiţei se perforează mai întâi dopul de ciment de
la talpa sondei, prin operaţia de puşcare, sau prin frezare cu ajutorul sapei cu role, apoi se scoate garnitura
de foraj şi se introduce în loc o coloană de ţevi cu diametrul mai mic decât al burlanelor, dar cu pereţii mai
groşi, numită coloană de extracţie sau tubing. În tot timpul acestei operaţii, gaura de sondă este plină cu
noroi de foraj a cărui greutate contrabalansează presiunea interioară a zăcământului, pentru a împiedica o
erupţie necontrolată.
Prin exploatarea primară a unui zăcământ de ţiţei se înţelege exploatarea care are loc folosind
energia naturală existentă în zăcământ, şi anume: destinderea elastică a rocii şi fluidelor, expansiunea
gazelor ieşite din soluţie, împingerea naturală a apei, destinderea gazelor din zona cupolei de gaze şi
efectul gravitaţional. Are loc fenomenul de erupţie naturală a ţiţeiului, datorită presiunii mari a gazelor din
zăcământ, de 300-400 at.
Factorul de recuperare FFR a ţiţeiului reprezintă cantitatea de ţiţei extrasă, exprimată în procente din
întreaga cantitate ce se află în zăcământ la descoperirea acestuia. Dacă zăcământul este exploatat numai
prin utilizarea energiei sale, adică prin metode primare (gaze dizolvate, împingere naturală de apă sau
gaze), factorul de recuperare ia valori de 20-30%. La zăcăminte cu condiţii dificile de exploatare şi care
conţin ţiţeiuri foarte vâscoase, factorul final de recuperare nu depăşeşte 10-15%. Îmbunătăţirea exploatării
zăcămintelor de ţiţei se referă la mărirea factorului final de recuperare şi la scurtarea duratei de exploatare
a acestora.
Pentru a permite ajungerea la suprafaţă a ţiţeiului datorită presiunii de zăcământ a gazelor se
înlocuieşte cu apă, treptat, noroiul de foraj din coloana de extracţie. Dacă prin înlocuirea noroiului de sondă
cu apă sau chiar cu ţiţei sonda nu porneşte, se aplică erupţia artificială.
Erupţia artificială (ridicarea artificială la suprafaţă a fluidelor ce vin din stratul productiv) urmăreşte
menţinerea unei presiuni adecvate la talpa sondei, astfel încât aceasta să producă debitul dorit.
Uneori sonda poate produce acest debit datorită propriei energii cu care intră fluidele din strat în
gaura de sondă. Chiar după scurgerea unei perioade de timp, sonda produce fără să fie ajutată din exterior
cu energie. Debitul va fi din ce în ce mai mic, pe măsură ce presiunea de zăcământ scade şi la un moment
dat, sonda va înceta să mai producă. Atât în timpul scăderii presiunii de zăcământ, cât şi după ce sonda

16
 Analiza proceselor industriale

încetează să mai producă, aplicarea unei metode artificiale de ridicare a fluidelor de la talpa sondei poate
face ca aceasta să producă debitul dorit - constant.
Erupţia artificială a fluidelor se pate realiza pe două căi:
- prin pompaj;
- prin gaz lift, cu ajutorul gazelor comprimate.
Extracţia prin pompaj se realizează cu ajutorul unei pompe speciale, cu piston introdusă în tubing,
prevăzută cu un ventil care se deschide la coborârea pistonului şi se închide la urcarea lui. Ţiţeiul pătrunde
mai întâi în corpul pompei, după care este împins spre exterior.
Metoda de extracţie a fluidelor din stratul productiv prin utilizarea gazelor comprimate poartă
denumirea de erupţie artificială (gaz-lift) şi poate fi de două feluri: continuă sau discontinuă (intermitentă).
Erupţia artificială continuă se realizează prin utilizarea unui debit de gaze sub presiune, care este
injectat în spaţiul prin care ţiţeiul se ridică la suprafaţă. Gazele introduse reduc densitatea ţiţeiului de
deasupra punctului de injecţie, ajutându-l să urce spre suprafaţă. Modificând cantitatea de gaze injectate,
sau adâncimea punctului de injecţie, se poate obţine presiunea diferenţiată strat-sondă, care să asigure
producerea debitului dorit (fig.6.6).

Fig.6.6. Instalaţie de erupţie artificială: a) tip semiînchis; b) tip închis.

Erupţia artificială continuă se aplică în general sondelor cu capacitate de producţie mare şi presiuni
relativ mari la talpa sondei. Pentru curgerea fluidelor prin spaţiul inelar coloană-ţevi s-a ajuns la debite de
600-1.600 m3/zi, mergând până la 6.000-4.000m3/zi, în funcţie de capacitatea stratului de producţie de
ţiţei.
Erupţia artificială este o metodă foarte flexibilă, comparativ cu pompajul, deoarece se poate adapta
extragerii unor debite foarte variate, fără a necesita schimbarea echipamentului din gaura de sondă şi are o

17
 Analiza proceselor industriale

durată mare de funcţionare fără intervenţii. Se recomandă ca o metodă de extracţie după încetarea erupţiei
naturale, în cazul sondelor de peste 6.000 m.
Erupţia artificială intermitentă constă în ridicarea lichidului sub forma unui dop de către gazele
injectate sub el. Această metodă de extracţie se aplică în ultimă fază de exploatare a unui zăcământ, când
presiunea de strat devine foarte mică. Stratul nu ar putea suporta asupra sa o coloană de lichid, fie chiar
foarte gazeificată. Deci, aceastămetodă este indicată pentru sondele cu presiune scăzută la talpa sondei,
indicii de productivitate fiind diferenţiaţi, în funcţie de calitatea zăcământului.
Sondele în erupţie artificială intermitentă pot produce debite de 1-70 m3/zi, în funcţie de capacitatea
stratului respectiv. Instalaţiile moderne cu erupţie artificială intermitentă, la care acumularea şi ridicarea
lichidului se fac simultan pot produce chiar 100-150 m3/zi, de la o adâncime de 6.000 m.
Extracţia secundară a ţiţeiului are drept scop recuperarea ţiţeiului rămas în zăcământ după aplicarea
metodelor de extracţie primară şi se realizează prin următoarele metode:
- refacerea presiunii de zăcământ prin injectarea de gaze de sondă, aer sau apă, printr-un
procedeu ce foloseşte fie o gaură de sondă veche, fie se sapă una nouă prin care să se
injecteze fluidul respectiv;
- aprinderea controlată a stratului, care arde parţial şi formarea de gaze, ce împing restul de
ţiţei la suprafaţă;
- dizolvarea rocii poroase în care a migrat ţiţeiul;
- extragerea ţiţeiului din rocile poroase folosind diferite soluţii etc.
Se mai recuperează încă 20% din ţiţeiul din zăcământ. Se ajunge astfel la un FFR final, în condiţii
economice, de aproximativ 50%. Dacă extracţia devine neeconomică, se recuperează tubingurile şi
burlanele şi se cimentează sonda. Sondele se pot redeschide după un timp, în care s-au perfecţionat
tehnologiile de extracţie secundară, sau s-a schimbat presiunea de zăcământ.

6.4.2.3. Extracţia gazelor naturale

Gazele naturale (la noi în ţară, cu un conţinut de gaz metan de 99%) se găsesc în zăcăminte
independente, sub formă de domuri acumulate în strate de nisip, între strate de argilă sau marne
impermeabile, la adâncimi ce depăşesc 2.000 m, zăcămintele sunt înconjurate de apă sărată.
Un zăcământ prezintă importanţă industrială când capacitatea de înmagazinare a rocii magazin
(porozitatea), saturaţia iniţială în gaze şi presiunea de zăcământ permit gazelor să curgă spre gaura de
sondă.
Pentru deschiderea zăcământului se fac lucrări de foraj prin metode similare cu cele de deschiderea
zăcămintelor de ţiţei. După terminarea lucrărilor de foraj şi extracţia galeriilor de prăjini, găurile de sondă
sunt tubate cu o coloană de exploatare care menţine intacţi pereţii găurii de sondă până în dreptul stratului

18
 Analiza proceselor industriale

productiv. Extracţia are loc prin sifonare, cu ajutorul unei coloane tubulare montată în interiorul coloanei de
exploatare.
O sondă productivă este prevăzută cu o instalaţie de suprafaţă compusă din următoarele elemente:
- capul de erupţie, format dintr-un sistem de ventile care permit trecerea gazului din coloana de
exploatare pe conducta directă;
- schimbător de căldură pentru încălzirea gazului la temperatura convenabilă transportului;
- duză de reglare a debitului;
- separator pentru reţinerea impurităţilor;
- contor şi manometru pentru controlul debitului şi presiunii în condiţiile de exploatare.
Sondele sunt racordate la conducte colectoare, pe categorii de presiuni apropiate.
În funcţie de presiunea lor, zăcămintele de gaze naturale se împart în: zăcăminte de presiune înaltă
(200 at), medie (20-200 at) şi joasă (4-20 at).
Gazele din zăcămintele de presiune înaltă se transportă economic pe conducte magistrale sub
presiune, la distanţe de sute de kilometri, care se termină la fiecare centru de consum cu câte o staţie de
reglare a presiunii şi de măsurare a cantităţilor de gaze livrate întreprinderilor distribuitoare.
Gazele de presiune medie sau joasă se utilizează în imediata apropiere a sursei în calitate de
combustibil, sau materie primă la o întreprindere chimică.

6.4.6. Exploatarea zăcămintelor de sare gemă (NaCl)

Sarea gemă, sau clorura de sodiu se poate extrage prin două metode:
- pe care uscată în mine (ocne), sub formă de bulgări, bucăţi etc.;
- pe cale umedă, sub formă de saramură, cu ajutorul sondelor.
Exploatarea zăcămintelor de sare cu ajutorul sondelor constă în introducerea în interiorul masivului
de sare a apei sub presiune şi aducerea saramurii formate în subteran, la suprafaţă. Metodele de dizolvare
dirijată se pot executa în trepte mari (SUA, Rusia) sau în trepte mici (România), ambele metode folosind
trei coloane de exploatare: pentru apă, pentru saramură şi pentru fluidul izolant (de obicei produs petrolier)
(fig. 6.7).
În exploatarea cu trepte mari acţionează viteza de dizolvare orizontală, succesivă, de la axul sondei
către periferie pentru fiecare treaptă; în exploatarea în trepte mici acţionează mai mult viteza de dizolvare
verticală şi camera de dizolvare este aproximativ în formă de cilindru, terminat la partea superioară cu o
boltă retezată sau ascuţită, în funcţie de viteza de dizolvare.Principiul conducător al acestei metode este
posibilitatea de dirijare a procesului de dizolvare, prin menţinerea unui strat izolator, la tavanul camerei de
dizolvare ca urmare, dizolvarea în cameră se face în sens radial, iar atunci când se atinge raza dorită se

19
 Analiza proceselor industriale

ridică coloana de apă mai sus împreună cu nivelul fluidului izolator, care urmează să acopere treptat
tavanul nou creat (fig.6.7).

Fig. 6.7. Sondă cu dizolvare dirijată a sării geme din zăcământ.

Pentru realizarea acestui tip de extracţie este necesară săparea prin lucrări de foraj a unor găuri de
sondă de 10-50 cm diametru, care se tubează pe anumite porţiuni pentru susţinerea pereţilor şi închiderea
apelor. În găurile de sondă se introduc cele trei tuburi concentrice. Exploatarea începe de la baza
zăcământului şi se continuă în sus, prin ridicarea treptată a coloanei de apă şi a tubului exterior prin care
se debitează produsul petrolier izolator.
Procedeul de extracţie a clorurii de sodiu sub formă de saramură prezintă următoarele avantaje faţă
de procedeul în subteran:
- lucrările pregătitoare exploatării sunt de scurtă durată, mai ieftine, uşor de realizat cu investiţii mici;
- procesul de exploatare este perfect dirijat;
- instalaţie este simplă şi uşor de manevrat;
- producţia de saramură concentrată este continuă;
- procedeul este foarte economic, cu consum de materiale, energie şi manoperă foarte redus.
Productivitatea muncii creşte de 10 ori, iar costul scade la 25% faţă de procedeul pe cale uscată (în ocne).

20
 Analiza proceselor industriale

Se aplică pentru zăcăminte de dimensiuni mai reduse şi la solicitări de saramură din partea unui
consumator industrial. Dezavantajul major al metodei îl constituie probabilitatea mărită de surpare a
terenurilor rămase după exploatare.

6.5. Consideraţii tehnico-economice

Activitatea geologică reprezintă, de fapt, o activitate de investiţii, iar aprecierea rezultatelor acestei
investiţii se face prin eficienţa economică atinsă, controlată prin "legea celor trei E" a lui Oscar Lange:
Eficienţă economică - Efort de investiţii – Efect economic.
Se apreciază că în categoria de resurse intră rezervele care cuprind depozitele minerale susceptibile
de a fi exploatate economic în prezent, precum şi masele minerale care ar putea fi exploatate economic în
perspectivă (resurse potenţiale).
Resursele potenţiale pot deveni în viitor rezerve în condiţiile perfecţionării procedeelor tehnologice
de extracţie şi preparare şi a mijloacelor de transport.
Rezultă că rezervele au un caracter dinamic, atât ca rezultat al unor noi descoperiri de resurse, cât şi
ca urmare a perfecţionării procedeelor tehnologice care pot determina valorificarea rentabilă a unor
zăcăminte sărace, sau care au condiţii grele de exploatare. Paralel cu aceasta, au crescut atât costurile
prospecţiunilor necesare pentru descoperirea unor noi zăcăminte, cât şi investiţiile suplimentare cerute de
tehnologiile perfecţionate pentru punerea lor în valoare. Majorarea investiţiilor se datorează în principal,
următorilor factori: scăderii conţinutului de metal al minereului, complexităţii acestuia, amplasării
zăcământului în zone greu accesibile, cheltuielilor ridicate cu echipamentele necesare protecţiei mediului.
În asemenea împrejurări se impune ca la evaluarea rezervelor să se ia în considerare o serie de
factori, dintre care menţionăm: caracteristicile mineralogice ale zăcământului (adâncimea, conţinutul în util
etc.), volumul investiţiilor şi nivelul costurilor substanţelor minerale utile, orientările de politică economică
ale ţărilor producătoare şi consumatoare etc.
În aprecierea posibilităţilor de exploatare a resurselor de materii prime, o importanţă mare o are şi
factorul ecologic. De exemplu, cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător în ramura metalelor
neferoase reprezintă 8-15% din costurile de producţie.

6.6. Prepararea substanţelor minerale utile

Prepararea substanţelor minerale utile cuprinde un complex de operaţii mecanice şi termice (tabelul
6.1) la care sunt supuse substanţele minerale utile în vederea îmbunătăţirii calităţii lor, respectiv a adaptării
lor la condiţiile optime cerute de procesele industriale la care participă (în industria chimică, metalurgică,
construcţii, materialelor refractare şi ceramice, termoenergetică) sau pentru consumatorii casnici.

21
 Analiza proceselor industriale

Sunt supuse operaţiei de preparare minereurile feroase şi neferoase, cărbunii, substanţele minerale
nemetalifere (sarea, grafitul, caolinul, fluorina, barita, azbestul etc.) şi majoritatea rocilor industriale.
Tabel 6.1. Principalele operații de preparare a substanțelor minerale utile

6.6.1. Prepararea minereurilor de cărbune

În cazul preparării cărbunilor se urmăreşte: desecarea de apa de zăcământ sau de cea căpătată în
timpul extracţiei sau al preparării; reducerea conţinutului de cenuşă sau de substanţe dăunătoare (sulf) şi,
prin aceasta, mărirea puterii calorifice; sortarea cărbunilor pe clase granulometrice cerute de diferite
utilizări, producerea de brichete din cărbunele mărunt, separarea unui anumit component petrografic, sau
reducerea conţinutului acestuia.

6.6.2. Prepararea țițeiului

În cazul preparării ţiţeiului se îndepărtează gazele (ce conţin fracţiile C1, C2, C3, C4), gazolina
(fracţia lichidă ce conţine hidrocarburi cu 5 şi 6 atomi de carbon şi care se antrenează cu gazele),
particulele fine (suspensiile solide) şi apa, în separatorul aflat chiar la gura sondei. Apa conţinută în ţiţei sub
formă de emulsii stabile se îndepărtează prin procedee de desemulsionare (fig.6.8). Prepararea se
efectuează deoarece nisipul poate produce scântei la transport, prin frecare de pereţii metalici ai
conductelor sau ai tancurilor petroliere, ce provoacă aprinderea ţiţeiului. Sărurile conţinute în apă
suntcorozive pentru instalaţie.
În cazul substanţelor minerale utile solide se deosebesc următoarele tipuri de operaţii de preparare:
- operaţii privind modificarea mărimii particulelor, respectiv a dimensiunilor granulometrice
(mărunţirea, clasare);

22
 Analiza proceselor industriale

- operaţii privind modificarea (îmbogăţirea) conţinutului lor în substanţă utilă

- concentrarea (magnetică, electrostatică, prin zeţaj, prin flotaţie etc.).

Fig. 6.8. Schema de preparare a ţiţeiului pentru rafinărie.

6.6.4. Prepararea minereurilor metalifere

În cazul minereurilor metalifere (oxizi, carbonaţi, sulfuri) prepararea urmăreşte obţinerea de
concentrate, care sunt supuse ulterior tratamentului metalurgic, în vederea extragerii metalelor ca atare,
sau sub formă de aliaje.
În cazul minereurilor metalifere, întrucât la elaborarea primară se urmăreşte extragerea metalului
(Me) din minereu, acesta este supus unor operaţii de preparareconcentrare, în urma cărora rezultă un
concentrat bogat în metal (metale) şi sterilul.
Pentru aceasta, minereul brut este spart în bucăţi de anumite dimensiuni prin concasare (în
concasoare), după care este clasat pe anumite dimensiuni granulometrice prin trecere peste site sau ciururi
(clasare, ciuruire). Minereurile de compoziţii diferite (extrase din aceeaşi mină sau din mine diferite se
amestecă în anumite proporţii, pentru a obţine un amestec omogen din punct de vedere calitativ
(omogenizare). Întrucât minereul omogenizat calitativ nu prezintă aceleaşi dimensiuni granulometrice este
supus unei măcinări în mori speciale. Produsul măcinat este sortat după operaţia de măcinare şi apoi
supus unor operaţii de concentrare, prin care se măreşte concentraţia relativă a utilului prin îndepărtarea
forţată a sterilului, inclusiv a apei.
Concentrarea se poate realiza prin următoarele procedee:
- spălarea în curent de apă, pentru îndepărtarea argilei, nisipului şi a părţilor pământoase;
- zeţarea - spălarea sub acţiunea pulsatorie alternativă a apei, pentru separarea sterilului de util, în
funcţie de densitatea acestora. Operaţia se execută în celule de zeţaj (fig. 6.9);
- separare în medii dense, adică concentrarea într-un mediu lichid în care particulele cu densitate
mai mică se ridică la suprafaţa băii, iar cele cu densitate mai mare decât a mediului dens lichid cad la
partea inferioară a recipientului;

23
 Analiza proceselor industriale

- flotaţia - operaţia care permite valorificarea economică a minereurilor neferoase sărace, complexe,
a celor de sulf, a prafului de cărbune, etc. (fig. 6.10). Constă în separarea componentelor prin modificarea
afinităţii acestora faţă de apă (hidrofilei) cu ajutorul unor substanţe tensioactive. Prin introducerea
minereului fin măcinat într-un mediu apos în care se adaugă substanţe active de suprafaţă (care modifică
tensiunea superficială), utilul devine hidrofob şi va pluti (flota) la suprafaţa apei, iar sterilul devine hidrofil şi
se va separa la partea inferioară a celulei de flotaţie. În celulă se mai adaugă spumanţi (care stabilizează
bulele de aer ce aderă la suprafaţa utilului, uşurând procesul), modificatori (cu rolul de a imprima numite
proprietăţi fizico-chimice amestecului). În funcţie de procedeul adoptat, există flotaţia de spumă, de peliculă
sau de ulei. În cazul în care prin flotaţie se urmăreşte concentrarea într-un singur produs a tuturor
minereurilor utile prezente în minereu (cazul cărbunilor, minereurilor monometalice şi unele polimetalice)
flotaţia se numeşte integrală sau colectivă. În cazul în care se urmăreşte obţinerea unui produs în care se
concentrează numai o anumită specie mineralogică, flotaţia se numeşte selectivă. Dacă prin flotaţie
selectivă se urmăreşte obţinerea separată, în concentrate diferite a minereurilor utile din minereu, flotaţia
este diferenţială:

Fig. 6.9. Principiul concentrării prin zeţaj:

1-corpul maşinii; 2-perete despărţitor; 3-piston; 4- bielă; 5-excentric; 6-sită fixă.

- separarea magnetică constă în acţionarea în câmp magnetic asupra părţii magnetizabile a

minereului, pentru separarea de sterilul nemagnetizabil. Se aplică minereurile conţinând oxizi de fier.
Pentru minereurile cu carbonaţi de fier se efectuează înaintea separării magnetice o ardere, pentru
descompunerea carbonaţilor la oxizi.
Concentratul de minereu se poate supune unor operaţii termice de concentrare - calcinare (prăjire)
în cuptoare specializate unde, sub acţiunea căldurii se evaporă apa, materiile volatile şi se produc reacţii

24
 Analiza proceselor industriale

chimice care conduc la compuşi ce se pot prelucra mai uşor şi mai economic, în vederea elaborării
metalului (sau a aliajelor).
După mărunţire şi clasare, o parte din minereu rămâne sub formă de granule mici sau praf;
recuperarea minereului aflat în această stare se realizează prin aglomerare.
Aglomerarea se poate realiza prin următoarele procedee:
- sinterizare - aglomerare termică cu sau fără liant, la care se produce o topire superficială a
granulelor, ce se unesc între ele, rezultând granule de dimensiuni mai mari;
- peletizare - aglomerare în forme sferice obţinute din minereu-praf, combustibil şi fondanţi;
- brichetare - presare cu sau fără liant în forme;
- nodulizare - aglomerare la cald în cuptoare rotative.
Concentratele se comercializează, sterilul solid se depune în halde, iar apele reziduale, conţinând
substanţe toxice şi praf de minereu sau de cărbune se depozitează în iazuri de decantare. Prin
perfecţionarea tehnologiilor, sterilul depozitat, care mai conţine cantităţi reduse de minerale utile se poate
recircula, pentru extragerea acestora.
Eficienţa economică este mare, deoarece sterilul prelucrat intervine numai cu cheltuieli de transport
de la haldă la instalaţie şi nu cu cheltuieli de extracţie şi transport de la mină la instalaţia de preparare.

Fig. 6.10. Secţiune verticală printr-o celulă de flotaţie:

1-tub aeraţie; 2-ax rotor; 3-corpul celulei; 4-rotor.

25
 Analiza proceselor industriale

6.7. Consideraţii tehnico-economice referitoare la procesele de preparare

Prin intermediul operaţiilor de preparare şi în special cu ajutorul metodelor de concentrare se pot
aduce mineralele în stadiul de prelucrare economică, din zăcăminte în care substanţele utile se găsesc sub
limita concentraţiei admise pentru prelucrarea directă în siderurgie, sau se îmbogăţesc în substanţă
minerală utilă, astfel încât prelucrarea ulterioară să se realizeze cu consumuri energetice minime şi cu
eficienţă sporită.
Prin amplasarea uzinei de preparare în apropierea locului de extracţie se reduc substanţial
cheltuielile de transport extern, spaţiile de depozitare şi transportul intern, cât şi unele pierderi de substanţe
utile.
Analiza amplasamentului staţiilor de preparare se face în urma unui studiu tehnico-economic în care
se iau în considerare spaţiile de depozitare a utilului şi sterilului (halde), cât şi posibilităţile de aprovizionare
cu apă, cu energie, necesare proceselor de preparare.

Necesarul de apă
Întrucât în operaţiile de preparare se utilizează cantităţi apreciabile de apă (3-25 m3 apă/tona
material prelucrat) se impune recuperarea unei părţi din apă şi recircularea ei. Doar 50-80% din apa
utilizată se poate recupera şi în unele cazuri este necesar să se prevadă rezervoare sau bazine pentru
asigurarea cantităţii de apă necesară în perioada de secetă.
Suprafeţele necesare în procesul de preparare. În funcţie de tipul operaţiei de preparare, suprafeţele
afectate instalaţiilor sunt dispuse după cum urmează:
- 2-10 m2/t instalaţii de mărunţire;
- 1-8 m2/t instalaţii de concentrare prin flotaţie;
- 5-20 m2/t instalaţii de concentrare gravitaţională;
- 1-5 m2/t instalaţii de decantare a sterilului.
Consumul de energie. În funcţie de tipul de operaţie de preparare consumul este diferenţiat,
ponderea cea mai mare fiind în instalaţiile de mărunţire (unde se consumă 50-70% din totalul energiei);
circa 25-30% se utilizează pentru procesul de concentrare propriu-zis (flotaţie) şi restul pentru operaţii
anexe. Deci, în cazul procesului care solicită o granulaţie foarte fină consumul de energie este de circa 11-
30 kWh/t. Consumul de energie însumează energia necesară pentru acţionarea diferitelor utilaje, dar şi
pentru încălzirea utilajelor în perioadele reci, pentru confortul personalului şi pentru a nu îngheţa apa din
instalaţii. În acest scop, se consumă circa 30-50 kcal/m3·h.
Costul operaţiilor de preparare-concentrare reflectă consumurile diferenţiate de energie. Peste 50%
din cheltuielile de preparare sunt efectuate în staţiile de mărunţire.
Costurile scad însă la aceste instalaţii odată cu creşterea capacităţii de prelucrare.

26
 Analiza proceselor industriale

Ponderea cheltuielilor de preparare în cadrul cheltuielilor totale de valorificare a zăcămintelor de

substanţe minerale utile rezultă din analiza unor date statistice. Astfel, repartiţia medie a tuturor cheltuielilor
este aproximativ următoarea:
- cheltuieli de cercetare geologică, studii şi proiectări: 10%;
- cheltuieli de exploatare: 40%;
- cheltuieli de preparare: 30%;
- cheltuieli generale: 20%;
Total 100%

6.7. Impactul industriei extractive asupra mediului

a. Tipuri de impact. Impactul industriei estractive asupra mediului se manifesta inca de la inceputul
activitatii în zona, inainte de demararea procesului de exploatare a zacamintelor de substante minerale sau
energetice, respectiv din etapa de organizare de santier. El continua în etapele de deschidere (cand se
creeaza accesul de la suprafata terenului la diferite nivele de adancime ale zacamantului), de pregatire
(cand zacamantul se imparte în unitati de exploatare) şi de extractie ale exploatarii, manifestandu-se cu
maxima intensitate în cazul exploatarii la zi şi se regaseste şi în procesul urmator, de preparare a
substantelor minerale şi energetice extrase.
In timpul organizarii de santier are loc modificarea şi intreruperea continuitatii mediului (efecte
constatate indeosebi asupra peisajului) prin: amenajarea unor cai de acces şi de comunicatie; realizarea
platformelor de lucru; constructia incintelor minelor; modificarea (uneori) drenajului natural al apei.
Deschiderea şi pregatirea zacamintelor exploatabile la zi constituie actiuni cu caracter distructiv,
carora le corespund excavarea solului şi a vegetatiei, cu repercusiuni evidente asupra florei şi faunei
locale. Aceste efecte nu sunt prezente la exploatarea în subteran.
Etapa de extragere a substantelor minerale şi energetice din zacaminte se realizeaza cu ajutorul
explozivilor sau cu mijloace mecanice. Pentru exploatarea la zi, cele mai mari efecte asupra mediului se
produc atunci cand se folosesc explozivi, fie prin poluare sonora fie prin producerea unor mari cantitati de
pulberi, care provoaca daune substantiale vegetatiei din apropiere.
Tot pentru exploatarea de suprafata, efectuata în cariera, extragerea cu mijloace mecanice produce
o poluare sonora (zgomot continuu), din cauza functionarii utilajelor. Daca extragerea la suprafata
presupune operatii de dragare a aluviunilor, pot apare perturbari ireversibile ale habitatului acvatic, sub
aspect fizic, chimic şi biologic, cu consecinte importante atat asupra zonelor din amonte cat şi a celor din
aval.
In cazul exploatarii subterane şi în timpul etapei de extragere, dar de obicei dupa terminarea
acesteia, pot avea loc tasari, lasari, surpari şi prabusiri ale terenurilor aflate deasupra zacamintelor.

27
 Analiza proceselor industriale

Dupa extragere, transportul minereurilor, carbunilor şi rocilor utile catre beneficiari sau uzinele de
preparare, prepararea şi prelucrarea acestora, provoaca poluare sonora şi emanare de pulberi, cu efecte
asupra florei şi faunei din zona.
Tot aici, trebuie amintita şi o alta activitate responsabila pentru diferitele transformari ale habitatului
fluviatil (al raurilor): deversarea în cursurile de apa a reziduurilor aflate sub forma de slam (fractiuni fine),
provenite de la uzinele de preparare. în acest caz, consecintele sunt reprezentate de cresterea turbiditatii,
variatii ale pH-ului apei; efecte puternice asupra biocenozei şi habitatului cursului de apa.
Depozitarea în halde a sterilului, provenit din activitatile de extragere şi preparare, provoaca alterari
functionale sau distrugerea terenurilor pe care sunt amplasate haldele, iar în acel habitat vegetatia este
distrusa. De multe ori, din cauza granulometriei grosiere a materialului de haldare, dispare capacitatea de
retentie a apei, iar pentru ca inclinarea taluzurilor este mare, reinstalarea vegetatiei pe acestea este greu
de efectuat.
b. Impactul asupra solului şi subsolului. Impactul major al activitatii miniere se resimte asupra
solului şi subsolului, dar, mai ales, asupra peisajului. Impactul acestor activitati asupra lor se manifesta prin
degradari cauzate de modificarile geomorfologice, hidrografice şi hidrogeologice, precum şi din cauza
modificarii utilizarii solului. Asemenea modificari sunt cauza fenomenelor de dezechilibru ecologic, alterand
procesul de evolutie naturala.
Degradarea cauzata de modificarile geomorfologice se manifesta indeosebi în cazul aparitiei şi
dezvoltarii unei cariere (figura 6.11.) şi presupune: decaparea formelor de relief pozitive în cazul în care
cariera se afla în zona colinara sau montana; aparitia depozitelor (halde) de material steril; surpari ale
taluzurilor sau a versantilor pe care se desfasoara activitatea de exploatare; eroziunea taluzurilor şi
versantilor, care conduce la stari de instabilitate.
Si exploatarea subterana (in functie de caracteristicile geomecanice ale rocilor, de adancimea de
exploatare, de metodele utilizate) poate conduce la scufundari ale terenului, afectand astfel suprafete
agricole şi silvice, constructii de suprafata şi subterane, retele hidrografice, cai de comunicatie etc.
Degradarea cauzata de modificarile hidrografice şi hidrogeologice este foarte frecventa în perimetrul
carierelor. Devierea şi regularizarea cursurilor de apa, asecarea lacurilor şi baltilor din perimetrul carierei
determina o modificare esentiala a bazinului hidrografic al zonei, cu efecte asupra ecosistemelor acvatice.
Deversarea apelor provenite din lucrarile de asecare sau din uzinele de preparare în receptorii naturali,
conduce la cresterea continutului în suspensii şi la impurificarea chimica a acestora, figura 6.12.
Modificarea regimului apelor subterane în zona exploatatiilor miniere, subterane sau de suprafata,
poate crea ca efecte nedorite: coborarea nivelului apei subterane (afectand alimentarea cu apa a populatiei
din zona, impiedicand dezvoltarea vegetatiei); poluarea apelor subterane; modificari ireversibile ale
circulatiei apelor subterane din cauza schimbarilor de permeabilitate

28
 Analiza proceselor industriale

Figura 6.11. Cariera de exploatare a sulfului din Munţii Călimani

Figura 6.12. Poluarea accidentală cu ape de mină dintr-un afluent al râului

Arieş – Baia de Arieş

Degradarea datorata modificarii utilizarii solului. în urma activitatilor de exploatare, suprafete

insemnate de teren, mai ales în cazul exploatarilor miniere de zi, sunt scoase din circuitul economic şi
degradate, schimbandu-li-se structura naturala pe adancimi ce pot atinge 200 m. Aceste modificari sunt, de
regula, temporare, pentru ca, dupa incheierea exploatarii, este posibila refacerea suprafete1or initiale
(terenuri agricole şi silvice), cu aceeasi destinatie sau reabilitarea lor pentru o destinatie finala diferita de
cea initiala: zona de agrement, bazin de retentie în cazul inundatiilor etc.

29
 Analiza proceselor industriale

c. Impactul asupra peisajului. Cea mai frecventa cauza a degradarii peisajului este modificarea
configuratiei morfologice, ca şi în cazul degradarii solului. Pe durata exploatarii, alterarea morfologica
atinge o valoare maxima, dependenta de procesul de extractie şi de construire a haldelor de steril.
Alterarea morfologica depinde şi de contextul morfologic al zonei în care se dezvolta cariera. Astfel,
în cazul carierelor aflate în zone colinare, alterarea morfologica este destul de pregnanta, în functie de
dimensiunile carierei şi ale fronturilor de lucru, dar şi de raportul dintre aceste dimensiuni şi cele ale
versantului pe care este amplasata cariera. La carierele din zona de lunca, modificarile morfologice pot fi
ameliorate prin umplerea totala sau partiala a golurilor aparute în peisaj din cauza exploatarii.
Tehnicile şi tehnologiile de exploatare determina şi ele intensitatea modificarilor. Daca bermele şi
treptele impun o configuratie geometrica nenaturala, taluzurile neuniforme determina un nivel mai redus de
alterare morfologica.
Modificarea raportului sol vegetal-elemente antropice are intotdeauna o influenta negativa. Se
manifesta din momentul aparitiei carierei, cand solul este indepartat şi se produce fenomenul de
desertizare, pana la realizarea lucrarilor de ameliorare.
Intr-o zona agricola, desertizarea intrerupe continuitatea culturilor tipice, dar refacerea utilizarii
agrare a terenului este mult mai rapida în comparatie cu o zona impadurita, unde degradarea peisajului
este majora şi timpul de refacere a padurii este mult mai indelungat.
Introducerea de elemente straine în contextul unitatii peisajului este un impact foarte frecvent. Unele
din elementele noi care apar datorita exploatarii sunt temporare (masini şi instalatii), iar altele de obicei
definitive (aparitia la suprafata a apei în carierele din zona de campie şi ivirea subsolului în zona colinara),
ramanand ca o constanta a noii realitati peisagistice.
In plus, pe toata durata exploatarii în cariera, în functie de metodele de exploatare şi de utilajele
folosite, exista o serie de zgomote şi vibratii provenite de la utilaje (de extragere, auxiliare, de transport)
sau de la detonarea explozivilor. Manifestarea lor este periodica, continua sau sporadica, cu intensitati
diferite, impresionand neplacut perceptia generala privind mediul inconjurator. Pe langa zgomote şi vibratii,
exista o serie de emisii de pulberi, praf sau gaze.
Perturbarea elementelor cromatice şi de forma se manifesta de cele mai multe ori. Astfel, prin
desertizarea produsa de cariera, aspectul cromatic initial al peisajului este sters şi inlocuit cu unul nou,
dezolant. Daca insa zona care este supusa procesului de exploatare în cariera nu prezinta vegetatie (sau
aceasta este nesemnificativa), deci culoarea solului difera putin sau deloc de cea a subsolului, aspectul
cromatic nu se schimba.
Perturbarea perceptiei de ansamblu a peisajului este intotdeauna prezenta în zonele aflate în curs
de exploatare. Aparitia unei cariere în unitatea peisagistica este perceputa ca un element fortat, nedorit,

30
 Analiza proceselor industriale

perturbator. Neomogenitatea elementului nou obliga ochiul la o adaptare continua, produce o senzatie de
haos perceptiv, deci senzatii vizuale neplacute.
d. Impactul asupra apelor. Una dintre cele mai importante componente ale poluarii mediului,
determinata de actiunea tehnologiilor miniere, este poluarea apelor de suprafata şi a celor subterane prin
deversarea apelor acide de mina şi a particulelor minerale insolubile, aflate în suspensie continute, precum
şi prin deversarea apelor provenite din activitatile de preparare.
In cazul exploatarii la cariera, poluarea apelor incepe odata cu decopertarea, cand sunt supuse
fenomenului de oxidare, sub influenta oxigenului atmosferic, mineralele din constitutia zacamantului. Apele
de precipitatie accelereaza oxidarea şi provoaca o solubilizare a unor elemente chimice, care se regasesc
ca poluanti în apele, devenite uneori acide, care ies sau sunt evacuate din cariera, mai ales daca sunt
deversate în emisari fara a fi tratate.
In timpul exploatarii se poate modifica regimul hidrogeologic al perimetrelor carierelor şi al zonelor
invecinate, indeosebi din cauza forajelor de asecare şi se poate schimba regimul hidrogeologic al
perimetrelor miniere şi a zonelor invecinate prin forajele de asecare.
Dupa incetarea exploatarii în cariera, exista tendinta de revenire a apelor la nivelul hidrostatic initial.
Acest fenomen face ca apele sa intre în contact şi sa reactioneze cu componentii minerali, în cea mai mare
parte oxidati, din sterilul haldelor interioare, cu permeabilitate mai ridicata, contribuind astfel la
contaminarea apelor subterane din zona.
In cazul exploatarii în subteran, inca din timpul extragerii, o serie de minerale aflate sub forma de
sulfuri, indeosebi pirita, se oxideaza sub influenta oxigenului şi a apei (procesele sunt catalizate de bacterii
care oxideaza fierul, precum Thiobaeillus Ferrooxidans), rezultand sulfati şi metale în stare ionica, care trec
în solutie.
Apele de mina pot avea diverse calitati sau grade de poluare, de la apele acide continand metale
grele, toxice, pana la cele neutre, cu continuturi ridicate în sulfati. Ele sunt evacuate în mod natural (daca
exista galerii de coasta), prin scurgere gravitationala sau sunt scoase din mina (daca deschiderea s-a facut
cu put sau plan inclinat) prin pompare.
Si prin exploatarea subterana se modifica regimul hidrogeologic al perimetrelor miniere şi al zonelor
invecinate, prin activitatea de asecare sau prin drenarea efectuata de lucrarile miniere, distrugandu-se
uneori importante rezerve de ape.
Dupa terminarea exploatarii unui zacamant, în primul caz apele continua sa iasa din mina prin
scurgere libera, de multe ori netratate, deversandu-se în reteaua hidrografica a zonei, respectiv
acumulandu-se în mina, poluand adesea şi apele subterane, în cea de-a doua situatie. Efectul poluant
asupra apelor de suprafata este mai mare daca apele provin din zacaminte de minereuri metalifere
(indeosebi la cele de uraniu) şi mai moderat daca ies din minele de carbuni.

31
 Analiza proceselor industriale

Efectul deversarilor apelor acide asupra apelor de suprafata poate fi impresionant. în cele mai grave
cazuri, toata viata acvatica dispare (contin metale grele în concentratii toxice), fundul raurilor se acopera cu
sedimente minerale uneori şi ele toxice, pH-ul scade puternic.
In urma procesului de preparare a minereurilor şi carbunilor rezulta ape industriale care ajung în
iazurile de decantare, unde sufera procese de neutralizare, adesea impreuna cu apele de mina. De aici ele
sunt deversate periodic în emisari, afectandu-i mai mult sau mai putin în functie de pH-ul şi cantitatea de
poluanti continuti.
Chiar şi haldele de la iazurile de decantare pot constitui un pericol. O demonstreaza evenimentele
petrecute la Baia Mare, în luna ianuarie a anului 2000, cand surparea unei halde a facut ca o cantitate
importanta de cianuri sa polueze raurile Somes, Tisa si, în cele din urma, fluviul Dunarea.
e. Impactul asupra ecosistemelor. Activitatile industriei miniere influenteaza negativ flora, fauna şi
intregul ecosistem, atat în zona în care au loc cat şi în arealele invecinate. Impactul poate fi direct sau
indirect, imediat sau ulterior desfasurarii activitatilor miniere, reversibil sau ireversibil. Datorita
interdependentei factorilor de mediu, este suficient ca activitatile sa afecteze unul singur, pentru ca efectele
sa se răsfrângă asupra întregului sistem ambiental.
Acutizarea impactului şi transformarea sa în degradare, cu consecinţe mai drastice, depinde de
urmatorii factori: dimensiunile exploatarii miniere şi caracteristicile acesteia; modul de exploatare (la zi sau
în subteran), metodele şi tehnologiile de exploatare (extragere cu mijloace mecanice sau cu explozivi);
caracteristicile ambientale ale regiunii (valoarea ei din punct de vedere naturalistic, daca era sau nu deja
compromisa sau afectata etc.).
Gravitatea impactului activitatilor miniere asupra mediului inconjurator se poate aprecia analizandu-
se urmatoarele criterii: vulnerabilitatea mediului inconjurator; posibilitatea de atenuare a impactului (in cazul
în care este posibil) prin alegerea adecvata a metodelor şi tehnicilor de exploatare; persistenta şi felul
degradarii (imediata sau indelungata, rapida sau lenta, partiala sau totala, reversibila sau ireversibila);
posibilitatile de reabilitare ecologica.

32