UNIVERSITATEA “PETRU MAIOR”, TÂRGU-MUREŞ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI LITERE

TEZĂDE DOCTORAT
rezumat

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: DOCTORAND:

Prof. univ. dr. Iulian BOLDEA Lia (Faur) Florica

TÂRGU-MUREŞ
2O11

1
 UNIVERSITATEA “PETRU MAIOR”, TÂRGU-MUREŞ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI LITERE

Avatarurile feminităţ
ii în opera lui Camil Petrescu
rezumat

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: DOCTORAND:

Prof. univ. dr. Iulian BOLDEA Lia (Faur) Florica

TÂRGU-MUREŞ
2O11

2
Cuprins

CAPITOLUL I

COPILĂRIA UNUI „MEGALOMAN”

1.1. Jurnalul unei naş

teri neaş
teptate………………..……………….………..24

1.1.1. Frustră
rile unui nevrotic……………………………..….………29

ţ
1.1.2. Învăătura – suplimentul afectiv…………………….……...…...41

1.2. Opera - între epuizare ş

i oglinda întoarsă
……………………....………..52

1.2.1. Cititorul salvator……………………………………….…….… 65

1.3. Modul ş
i durata dragostei…………………………………………………68

1.3.1. Timiş
oara – un luminişpentru Camil………….………...…......78

CAPITOLUL AL II-LEA

PERSONAJUL CAMILPETRESCIAN

2.1. Femei ş
i personaje…………………………………………………….…...87

2.2. Lectura personajelor……………………………………………………...101

2.3. Personajul scriitor…………………………………………………….…..116

2.4. Personajul gelos………………………………………………………......133

CAPITOLUL AL III-LEA

ASPECTE ALE FEMINITĂŢII

3
3.1. Anima ş
i Animus…………………………………………………….…...146

3.2. Paradigme ale corpului…………………………………………………...160

3.1.1. Nuanţ
e literare………………………………………..………...160

3.1.2. Corpul femeii între vegetal ş

i animal…………………...….…...164

3.1.3. Misoginie ş
i erotism………………………….…………...…….179

ie ş
3.1.4. Seducţ ă
i inocenţ……………………….………………...…..191

CAPITOLUL AL IV-LEA

JOCUL INTERPRETĂRILOR

4.1. Textul dintre paranteze…………… ……………………………..……….205

4.2. Feminitate ş
i limbaj……………………………………………… ……...216

4.3. Transsubstanţ ţ
ieri ale feminităii ………………………………….………246

4.4.1. Grija pentru corp. Trupul dezînsufleţ

it……………………...….248

ţ
4.4.2. Estezia feminităii. Trupul viu……………….………………....248

4.4. Discurs îndră

gostit ………………………………………….……..….….261

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

4
Rezumat

ri privind opera lui Camil Petrescu ş

Ne înscriem în seria de cercetă i ne propunem
săreliefă
m caracteristicile unei scriituri feminine, aplecate spre desluş
irea misterelor
ţ
inspirate de femeie. Opera lui Camil Petrescu stăsub semnul feminităii, deoarece femeia
este cea care determinădiscursul romanului ş
i conduce preocupă
rile autorului înspre
teme ca frumuseţ ă
e, corp, eleganţ, seducţ
ie, gelozie, erotism, specifice genului feminin.
Nicolae Manolescu defineş
te clar, în termenii lui A. Thibaudet, romanul
psihologic ca fiind „feminin, secret, interior, preferând exploră
rii lumii explorarea
sufletului iar cuceririi, analiza.” În acelaş
i timp, criticul vede în analiza psihologică „o
formă subtilă de bârfă
, o cancanerie. De aceea – spune el - e <<feminin>>
1
psihologismul. Balzac e viril, Proust feminin.” .
Pentru început, aducem în discuţ
ie copilă
ria lui Camil Petrescu, din perspectivă
psihanalitică
, în manierăfreudiană
, încercând, oarecum, a-i justifica „ieş
irile” semnalate
de că
tre cei care l-au cunoscut. Ceea ce se poate uş
or remarca este faptul căîn opera lui
Camil Petrescu nu apare evidentămaternitatea ş
i nici copilă
ria.
În romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, mama lui Ştefan
Gheorghidiu trece abia observată
. Maria Sineş
ti are doi copii, dar îş
i trăieş
te marea iubire
în afara lor. Gheorghidiu îş
i doreş
te un copil, iar Ela îi refuzămaternitatea. Nu există
emoţ rii, actele sexuale au loc din plictisealăş
ia procreă i interes (Fred – Emilia; Emilia -
Ladima), din pasiune (Ştefan – Ela; Fred – Doamna T.).
Cella Serghi aminteş
te în cartea sa, Pe firul de păianjen al memoriei, o discuţ
ie în
care Camil mă
rturiseş
te cănu vrea săse însoare niciodată(afirmaţ
ia era în jurul anului
apariţ
iei romanului Patul lui Procust, 1932-1933), iar despre copii, afirmă
: „Sunt situaţ
ii
ţ
care trebuie evitate.” 2 Suntem îndreptăiţ
i săcredem călui Camil îi era teamăsăaducăîn
discuţ
ie copilă
ria, suferise prea mult din cauza lipsei de dragoste maternă. Nu-ş
i va gă
si

1
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura Gramar, Bucureş
ti, 2007, p. 16
2
Cella Serghi, Pe firul de pă
ianjen al memoriei, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti, 1977, p. 116

5
explicaţ
ie niciodatăpentru întrebarea „de ce nu l-a că
utat nimeni, nicicând, din adevă
rata
sa familie?”

De aceea, primul capitol, „Copilăria unui megaloman”, urmă

reş
te un Camil
3
Petrescu din unghi psihanalitic, într-o nevoie de a explica „spiritul să
u autarhic” din
ţ
vremea maturităii spirituale. S-a vorbit mereu, cu ironie sau umor, despre reacţ
iile sale în
faţ
a unor clasifică
ri injuste din partea confraţ
ilor, în faţ i de talent ş
a unor oameni lipsiţ i
cultură, determinând un portret, mai degrabăo caricatură
. Naş
terea neaş
teptată
, probabil
ş
i nedorită
, l-a marcat în abordarea experienţ
elor vieţ
ii. Va evita mereu săvorbească
despre familia sa ş
i atunci când o face, va pomeni despre mama naturală
, presupusul să
u
,ş
tată i mai puţ
in despre pă
rinţ
ii adoptivi.
ă, nu fărăderapajele înspre sinucidere, poate fi
Stabilirea unui traseu fix în viaţ
ăde a ieş
interpretat ca o dorinţ i din mediul „toxic” al unei copilă
rii nefericite, a unor
frustră
ri nemă
rturisite.
Tână
rul Camil Petrescu preia asupra sa întreaga moş
tenire paternă
, despre care
it sinuciderea tatălui pe viu, ş
doar a auzit, nu a tră i cautăsăse elibereze de apă
sătoarea
grijăa vieţ
ii. De asemenea, preia inconş
tientul tată
lui (nu are dovezi căe tată
l său
biologic) ş
i îl trăieş
te prin personajele sale.
Din punct de vedere psihanalitic, tendinţ
ele criminogene apar oarecum la toţ
i
indivizii. Ele nu se dezvoltă
, ci ră ţ
mân ascunse în profunzimea personalităii umane
putând fi controlate pe mă rii individului ş
sura dezvoltă i a maturiză
rii Eului care se
ă
dezvoltăîn permanenţ, datorităexperienţ
elor succesive tră
ite de fiecare individ.
i întrebare ca ş
Când ne referim la Camil Petrescu, ne punem aceeaş i Foucault: Ce
este un autor ş
i cât de mult îş
i lasăamprenta asupra personajelor sale?
“Punerea între paranteze a referinţ
elor biografice sau psihologice atunci când se
analizeazăo operă(text literar, sistem filosofic, operăş
tiinţ
ifică
) înseamnădeja punerea
4
în discuţ
ie a caracterului absolut a rolului fondator al subiectului.”

3
Alex Ştefănescu, „Camil Petrescu”, în Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Editura
Maş ina de scris, Bucureş
ti, 2005
4
Michel Foucaul, Ce este un autor ? Studii şi conferinţe, Traducere de Bogdan Ghiu ş
i Ciprian Mihali,
Editura Idea Design & Print, Cluj, 2004, p. 53

6
 Critica noastrădevine adesea psihocritică
, încercând recuperarea persoanei Camil
Petrescu dintre personajele sale. Cât de mult se întrepă
trunde ficţ
iunea cu realitatea, opera
cu biografia scriitorului? Sigur, a înlă
nţui opera cu viaţ
a unui scriitor, nu e un fericit
demers critic, dar, în cazul lui Camil, unde informaţ
iile sunt adesea contradictorii, putem
că
dea cu uş ăîn acest „pă
urinţ ţ
cat” reconstituind, din bucă ătrepidantă
i, o viaţ . În
romanele ş
i dramele sale, cititorul îl descoperăpe autor ală
turi de erou, uneori cititorul
întrevede o palpitare lirică ş
i autobiografică
, ceva care seamă
nă cu amintirea
experienţ
elor agonistice ale tână
rului ră
mas nealterat chiar în scriitorul matur de mai
târziu.
În cartea sa, Cunoaş
terea omului, Alfred Adler subliniazăaceastăcoordonatăa
existenţ
ei umane:
„Iatăde ce se impune săsituă
m copilăria în centrul atenţ
iei noastre, iar dacă
proiectă
m o modificare, nu este necesar săluă ratele trăiri ş
m în seamătoate nenumă i
ăş
impresii ale unui om, ci mai întâi să-i descoperim tiparul de viaţ i, pornind de aici, să-i
elegem modul personal de a fi ş
înţ i, în acelaş
i timp, bizarele fenomene patologice care ne
.” 5
interesează
inat ş
Personajele din opera lui Camil Petrescu poartăpecetea sa de înstră i febril.
i ş
El se multiplicăîn eroii să i trăieş ii ş
te împreunăcu ei drama vieţ i a morţ
ii pentru o
idee. Se sinucid Gelu Ruscanu, Fred Vasilescu, George Demetru Ladima, Ştefan
Gheorghidiu, Andrei Pietraru. Asemenea lui Gheorghidiu, pune experienţ
a personalămai
presus de cea socială
. Camil este un izolat, iar în societate, izolatul este neputincios.
Crezul lui în calitatea operei este perfect egal cu intensitatea vieţ
ii scriitorului, care
rezistăîn timp, „Reţ
ine acest adevă
r - îi spune el lui Felix Aderca într-o discuţ
ie – fiecare
conteazăîn literaturăprin viaţ it-o.” 6
a pe care a tră
Presupunând căadevă ri ale autorului sunt acelea care ţ
ratele reprezentă in de
ie ş
creaţ i care îi conferăcalitatea de autor, ele sunt cele care genereazăimaginea sa în
interiorul operei, „al doilea eu”, cum ar spune Marcel Proust. Acest „al doilea eu” se
construieş
te ca o „autoritate”. „Facerea” acestei opere nu este la îndemâna oricui, chiar
dacăinstrumentele par la îndemână
.

5
Alfred Adler, Cunoaş terea omului, Traducere, studiu introductiv ş i note de dr. Leonard Gavriliu,
Biblioteca de Ştiinţ
e, seria Ştiinţ
e Umaniste, Editura Ştiinţifică, Bucureş ti 1991, p. 37
6
Felix Aderca, Mărturia unei generaţ ăde Valeriu Râpeanu, E.P.L., Bucureş
ii, Prefaţ ti, 1967, p. 201

7
 Existăîn literaturăscriitori care ş
i-au „clă
dit” voit acest „al doilea eu”, J.J.
, cu Les Confessions, dar ş
Rousseau, de pildă i scriitori care au afirmat în scris cănu
doresc acest lucru, cum este cazul lui Lautréamont:
„Je ne veux pas être flétri de la qualification de poseur.
7
Je ne laisserai pas des Mémoires.”
Existăscriitori care nu au conş
tiinţ ii, scriu ca ş
a morţ nici, dar ş
i cum ar fi veş i
scriitori cu scris febril, premonitoriu, ca ş
i cum timpul nu le-ar fi suficient pentru a-ş
i
duce planurile la bun sfârş
it. Camil Petrescu este unul dintre aceş
tia din urmă
, scrie febril,
are tot felul de temeri, devine megaloman, îndepă
rtat de prieteni, se că
sătoreş
te târziu (52
ătrepidantă
de ani), moare devreme (63 de ani). Are o viaţ , iar personajele sale masculine,
ă
de forţ, mor.
În cazul modelului să
u, Marcel Proust, înainte sămoară
, scrisul să
u accentuează
realitatea lucrurilor ş
i mai puţ
in modul în care se redăaceastărealitate. Cititorul Caietelor
descoperăun scriitor neatent la ortografie, punctuaţ
ie sau sintaxă
, aş
a cum remarcăş
i
Irina Mavrodin, cea care l-a tradus în limba română
:
„Gă
sesc, în aceste incredibile Carnete, ca într-o magmă, ca într-o gangă,
particule de materie originară
, celule germinative aruncate pe hârtie de-a valma (adeseori
fă
răpunctuaţ
ie, cu ortografiere greş
ită, cu sintaxăş
chiopă
tând, nesigurăpe sine, cu
ş
tersături - marcate în ediţ
ia dupăcare lucrez […]), un eu auctorial aflat în stare de
ă
urgenţ, de un eu auctorial gravid care trebuie sănascăîn curând ş
i care se teme căun
eveniment malefic (malefic în raport cu opera ce stăsăse nascăş
i din cauza că
ruia, dacă
el s-ar produce, ea nu ar mai vedea lumina zilei, a tiparului) ar putea întrerupe cursul
normal al acestei naş
teri. Aceastătemere îl face săpunăpe hârtie, parcăscuipându-l,
parcăvomitându-l într-o supremăcriză
, un text greu descifrabil, de obicei fă
rănici un
context…”8
Consumul nervos al creaţ
iei curge în acelaş
i ritm cu timpul, opera sa nu-l conduce
spre o prelungire a vieţ
ii, dimpotrivă
. Dacăla un capă
t firele se împletesc, este pentru că
la celă
lalt capă . Scriitorul ş
t, ele se destrămă tie acest lucru ş
i gră
beş
te realizarea operei,
aleargăspre final asemenea soldatului de la Maraton.

7
Lautréamont, Poésies I, in Oeuvres complètes d’Isidore Ducasse, Le Livre de Poche, Paris, 1963, p.369
8
Marcel Proust, Carnete, Ediţie întocmităşi prezentatăde Florence Callu ş
i Antoine Compagnon,
Traducere din limba francezăş ăde Irina Mavrodin, Editura RAO, Bucureş
i postfaţ ti, 2009, p. 358

8
 ăla Doctrina substanţ
În prefaţ ei, Camil Petrescu face mă
rturisiri asupra stă
rii
sale de să
nătate care se degradeazăpe mă
sura operei:
„Gândul dintâi a fost săamân, din pricina surmenajului, redactarea acestei lucră
ri,
pânăla vârsta de 50 de ani, ră e ş
mânând ca pânăatunci săadun fiş i materialul
documentar ş
i să
-mi caut de să
nătate. Când, însă
, prin anul 1938, a început aş
a-zisul
zboi al nervilor, mi-am dat seama că<<nu sunt vremile sub om, ci omul sub vremi>> ş
ră i
rât săîncep neîntârziat aceastăredactare, fie ş
atunci am hotă i sub forma unei prime
versiuni, care, ulterior, săfie amplificată ă. Deş
, dacăîmi va fi cu putinţ i eram cu totul
surmenat, mai ales de activitatea la teatru ş iilor Regale>> ş
i la <<Revista Fundaţ i deş
i
rile, ultimatumurile ş
mobiliză i toate fră
mântă
rile sociale nu creeazăclimatul necesar
redactă
rii unui sistem filosofic, am că ădârză
utat, cu o voinţ , săduc pânăla capăt, deş
i
aveam uneori sentimentul că
, extenuat, va trebui săaş
ez condeiul jos. De îndatăce
aceastăîntâie versiune a fost gata, am început lucrul de amplificare tradus prin cele vreo
douăsute de pagini de <<adaosuri>> care, dacă
, într-adevă
r, nu ajungeam la capă
tul
puterilor mele fizice, trebuiau săfie continuate încăîntr-un spor îndelung. Dar vine o
vreme când mâna slutănu mai ră
spunde voinţ
ei, când ceva nu mai ră
spunde în tine, ca o
clapăcăreia i s-a rupt coarda, când gândurile nu se mai adunăpe firele intenţ
iei. O serie
de tulburări hepatice, care m-au chinuit ş
i la cele douăromane, adaugăş
i ele mizeria lor
9
omenească
.”
Opera pe care a lăsat-o în urmă
, dupăvârsta propusăpentru a-ş
i pune la punct
filozofia, aş
a cum îi mărturisea profesorului să ă, iar
u P.P. Negulescu, nu mai are forţ
cute într-un timp pe care nu mai ş
gesturile lui Camil sunt fă tie să
-l administreze. Scrie la
comandă
, fă ă
răesenţ, ş te acel „delir al voluntarismului ş
i îi lipseş i independenţ
ei de
spirit”10, dupăcum remarcăAlex Ştefă
nescu.
Nicolae Manolescu, în Istoria criticăa literaturii române dedicăacestor creaţ
ii
ultime, ale lui Camil Petrescu, doar jumă
tate de coloanăş
i remarcăfaptul că„autorul

9
Camil Petrescu, Doctrina substanţ ei, vol. I, Ediţ , note ş
ie îngrijită i indice de nume de Florica Ichim şi
Vasile Dem. Zamfirescu, Studiu introductiv de Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Ştiinţ ificăşi
Enciclopedică , Bucureş ti, 1988, p. 53
10
Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Editura Maş ina de scris, Bucureş
ti,
2005, p. 170

9
 ă la propria reformă a romanului, întorcându-se la omniscienţ
renunţ a realismului
ional”.11
tradiţ
Prin aceastăîntoarcere, de fapt, o abandonare a propriei fiinţ
e, Camil Petrescu nu
mai este autorul care îş
i urmeazăcrezul artistic ce i-a produs revelaţ
ia scrisului, ci un
executant, un perdant în lupta dintre sine - autorul ş
i sine – tră
itorul. Îş
i întemeiazăo
ă, de bani, iar valoarea operei sale reale nu
familie, are doi copii, are nevoie de locuinţ
este încăreceptatăpe mă
sura aş
teptărilor.
Alex Ştefă
nescu pune aceastăfracţ
ionare a crezului artistic pe seama „vechilor lui
nui”12 care corespundeau cu doctrina noii clase politice a
complexe de copil al nimă
României, ş
i tot acelaş
i critic, continuăsăinsinueze relaţ
ia autorului cu cititorul:
„Camil Petrescu este cel mai circumspect autor din câţ
i au existat în istoria
literaturii noastre. El refuzătot ce vine de la alţ
ii. Dar nu refuzăirevocabil, nu vrea să
reformeze cu orice preţ
. Scopul să
u este săia mijloacele literare în deplinăposesie, să
controleze autoritar ş iei, ca ş
i în cele din urmădictatorial actul creaţ i relaţ
ia autor-
cititor.”13
Ne oprim atenţ
ia asupra acestei relaţ
ii: autor-cititor, în cazul lui Camil Petrescu, în
subcapitolul Opera - între epuizare ş
i oglinda întoarsă
. Despre rolul cititorului s-a
discutat multăvreme. Dupăce ia naş
tere literatura, este nevoie de un cititor. Doar fă
răel,
actul scrisului s-ar transforma într-o chestiune intimă
. Desigur, Camil Petrescu era la
curent cu polemicile vremii pe marginea acestei abordă
ri, cu intervenţ
iile lui Anatole
France în cronicile ziarelor ş
i revistelor franţ
uzeş
ti sau cu negarea lecturii pe care o fă
cea
sistematic Stéphane Mallarmé.14 A fost la curent cu textul lui Marcel Proust din prefaţ
a
traducerii sale Sésame et les Lys ş
i cu alte consideraţ
ii ale sale pe marginea lecturii.
Pentru Proust, lectura era empatică
, cu proiecţ
ii în celă
lalt, unde cititorul aplică
cele citite la situaţ
ia personală
. Autorul are grijăca cititorului să
-i ră
mânăpartea lui de
ie, sădevinăindependent, ş
creaţ i de a se înţ
elege pe sine prin opera la care are acces.
Întregul proces de realizare a unor reţ
ele care să
-i asigure receptarea, vizează
cititorul, fie el critic specializat sau doar simplu lector. Wolfang Iser analizeazăprocesul

11
Nicolae Manolescu, Istoria criticăa literaturii române, Editura Paralela 45, Piteş
ti, 2008, p. 676
12
Alex Ştefănescu, op. cit., p. 170
13
Idem, p. 171
14
Stéphane Mallarmé, Oeuvres complètes, Ed. Gallimard-Pléiade, Paris, 1945

10
lecturii ş
i aratăcăadevă
ratul text se naş
te în timpul acestui proces, între cei doi poli, cel
artistic ş
i cel estetic:
„Ţinând cont de aceastăpolaritate, este clar căopera însăş
i nu poate fi identică
nici cu textul, nici cu concretizarea, ci trebuie săse situeze undeva între cele două
. Ea
trebuie inevitabil săaibăun caracter virtual, deoarece ea nu se poate reduce nici la
realitatea textului nici la subiectivitatea cititorului, ş
i tocmai din aceastăvirtualitate îş
i
derivăea dinamismul. Pe mă
surăce cititorul trece prin diverse puncte de vedere oferite
de text, ş ie diferitele sale viziuni ş
i pune în relaţ care, ş
i sheme, el pune opera în miş i se
care.”15
pune de asemenea pe sine în miş
Textul literar, aş
adar, poate fi caracterizat de o lipsăde desă
vârş
ire care se va
produce doar în momentul lecturii. Ceea ce se va încadra în opera propriu-zisă
, se
compune dintr-un cod al textului, cu blancuri, însemne biografice, cu ajutorul că
rora
cititorul trebuie să„reconstruiască
” opera reală
. De aici se naş
te sintagma de cititor
16
implicit, care ar avea rolul de înlocuitor în lipsa autorului implicit. (A. Compagnon)
Astfel, moartea autorului nu se mai petrece, pentru că el ş
i-a asigurat
continuitatea. Cititorul implicit nu se confundăcu cititorul real, ci el doar îi propune
acestuia un punct de vedere în privinţ
a coagulării textului. Cititorul real se intersectează
ţ
cu mesajele cititorului implicit pentru a-l ajuta în descoperirea noii realităi.
Raluca Dunărealizeazăîn cartea sa, Reprezentări auctoriale în literaturăş
i
pictură. Din Antichitate pânăîn Renaş
tere, o asociere între modul în care autoportretul se
reprezintăîn scris sau în artă: „…îi recunoaş
tem autoportretului literar dreptul la
ă
existenţ, adă
ugând căacesta se foloseş
te de mijloacele picturii […] dupăcum în anumite
autoportrete din picturăidentifică ţ
m modalităi narative ş
i spunem că„citim” astfel de
tablouri ca pe <<istorii>> ale vieţ te <<imagini>>.”17
ii pictorului, nu doar ca pe niş
, între artist ş
Extrapolând, în realizarea autoportretului din pictură i pânzăse
interpune oglinda care este altceva decât chipul real ş
i altceva decât pictura ce se va
naş
te.

15
Wolfang Iser, L’Acte de lecture. Théorie de l’effet esthétique,Mardaga,Bruxelles, 1985, p. 21
16
A. Compagnon, Demonul teoriei, Lecturăş i bun simţ , Traducere de Gabriel Marian ş
i Andrei-Paul
Corescu, Editura Echinox, Cluj, 2007.
17
Raluca Dună. Eu, Autorul – Reprezentări auctoriale în literaturăş i pictură. Din Antichitate pânăîn
Renaş tere. Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2010, p. 17

11
 În cazul operei literare, autorul priveş
te în oglindăpentru a vedea realitatea
scrisului să te aceastărealitate, oare nu se surprinde ş
u, dar atunci când priveş i pe sine
printre personaje, ca în celebrul tablou al lui Jan Van Eyck18?
ăîntre realitate ş
Oglinda are rol de graniţ i ficţ
iune, dar autorul real va fi cel care
vede realitatea, cel care o redăsau cel care se oglindeş
te în realitate, voit sau nu? Cum
este îmbră
cat în acea zi, care este starea lui, cine îl însoţ
eşte? Aceste amănunte transpar
19
în spatele tuturor artificiilor auctoriale ş
i „enigma” despre care vorbea Foucault poate fi
dezlegatădoar prin cititor.
În Camil Petrescu în oglinzi paralele, Liviu Că
lin vorbeş
te despre „oglinda
observaţ
iei convergente” pe care autorul o roteş
te în jurul personajelor sale, iar referindu-
se la Patul lui Procust, el sesizeazămă
iestria prin care se realizeazăarta portretului: „din
modul cum sunt proiectate în tonuri de umbrăş
i lumină, gesturi, aspecte esenţ
iale ale
20
mediului”
Cum ş
i-a asigurat Camil Petrescu reflexia în timp? Ca săînţ
elegem acest lucru, ne
ţ
oprim la cele douămodalităi de creaţ te Jung21, „modalitatea
ie despre care vorbeş
” ş
psihologică i „modalitatea vizionară”. Cea dintâi se referăla tot ce intrăîn sfera
conş
tiinţ
ei umane din cotidian, tră
irile, emoţ
iile, iar cea de-a doua funcţ
ie are rolul să
ii, folosindu-se de sufletul artistului, ş
preia din cotidian aceste emoţ i săle dea expresia
tră
irii sale pentru ca, în final, săajungăla cititor.
Acest proces nu e atât de simplu precum pare, în etapa de „tră
ire” autorul se
adânceş
te în „apele oglinzii” vă ă
zându-se pe sine din faţ, din spate, din profil, de sus, de
jos, oglinda înrobindu-l în luciul ei ubicuu. Constrângerea permanentăa unui spaţ
iu care
îl vrea înrobit ş
i poate ş rile febrile ş
i deforma lucrurile, îi dăstă i privirile halucinate.
Autorul nu-ş
i mai aparţ
ine sieş
i, spaţ
iul care trebuia să
-l ajute săse descopere, îl strânge
ş
i el ş ă
tie cănu va rezista mult în aceastăstrânsoare. Scrie tot ce vede în faţ, dar ş
i în
spate, în stânga, dar ş , dar ş
i în dreapta, tot ce simte, din afară i din interior. Halucinat,
reuş
eşte săscape, dar forţ
ele sale sunt minime, ceea ce va urma nu va mai semă
na cu
ceea ce a tră
it în interiorul oglinzii.

18
Portretul Soţ ilor Arnolfinii
19
Michel Foucault, op. cit.
20
Liviu Că lin, Camil Petrescu în oglinzi paralele, Editura Eminescu, Bucureş
ti, 1976, p. 103
21
C.G.Jung, „Opera”, în Opere complete, Despre fenomenul spiritului în artăş iş ă, Vol. 15, Traducere
tiinţ
din germanăde Gabriela Danţ iş
, Editura TREI, Bucureş ti, 2003

12
 Imaginea oglinzii se regă
seş
te în nuvela neterminatăContesa bolnavă, scrisăîn
perioada popasului la Timiş
oara:
ăsă pot formula nemaipomenita
„Aşfi vrut săîntreb, dar era cu neputinţ
întrebare… Nu vedeam cum aşfi început, nici măcar ce aluzii mi-aşfi putut [îngă
dui].
Un an întreg de bucurie egalăse ră
sturnase ca o stradăîntr-o oglindăîntoarsă
. Imaginea
22
prietenului meu se ridica în mine ca o fantomă
, prin trapa unei scene.”
În opera lui Camil Petrescu, imaginea este definitorie pentru atragerea cititorului
în jocul scriiturii. „Ră
sturnarea” într-o oglindăîntoarsăînseamnăluciditatea fiecărui
amănunt, iar imaginea prietenului – o metamorfozăa autorului. Când urmăreş
te explozia
unei mă
rturisiri, dirijarea unui comportament spre ceva anume, autorul declară: „oglinda
era din nou ră
sturnată
.” El îş
i lanseazăreflexia, dupăcare aş
teaptărezultatul: „De acum
cortina s-a ridicat peste sufletul ei… Eu sunt spectatorul liniş
tit din sală
, ea e actorul
23
chinuit de rol…”
Rezolvarea „enigmei”, a „întâmplării din oglindă
”, constăîn memoria cititorului
real ş
i capacitatea acestuia de a cuprinde cât mai multe imagini din „mers”. El
întreză te uneori ceva din acel univers psihic al autorului ş
reş i are presentimentul vag al
descoperitorului, dar are nevoie de un bagaj ajută
tor. Aceste imagini sunt furnizate de
text, uneori, însăele constituie adevă
rate capcane pentru cine nu e „iniţ
iat”. Bagajul
cititorului real, compus din totalitatea normelor istorice, sociale ş
i culturale are un rol la
fel de important în descifrarea „enigmei”.
Pe mă
sura înaintă
rii în text, opera se deschide, cu condiţ
ia respectă
rii normelor
i „bagajul”, în care ş
impuse de autor. Aplicându-ş i critica ocupăo parte, cititorul real va
reuş
i săreconstruiascănoua operă.
Autorul va ră ă
mâne, astfel, în viaţ, nuanţ
ând puţ
in, sub forma unui fin dictator,
care ş
i-a aranjat reţ
elele în aş
a fel încât toţ
i cei implicaţ
i în actul operei să
-şi facăbine
treaba. I se poate reproş
a autorului acest lucru pentru căcititorul nu are rol deplin, ci e
confecţ
ionat, artificial, dar dacăse considerăcăpercepţ ţ
ia sa este efectul afectivităii,
atunci ş ţ
ansa de a marca vizibil opera, este îndreptăită
.

22
S. Dima (coord.), Camil Petrescu – Trei primăveri, Editura Facla,Bucureş
ti, 1975, p. 159
23
Idem, p. 163

13
 Este singurul mod prin care el îş elegerea ş
i poate asigura înţ i aderarea în rândul
cititorului dintr-o altăepocă
, diferităde a sa. În maniera lui A. Compagnon:
„Experienţ ăumană
a lecturii, ca orice experienţ ă
, este inevitabil o experienţ
dublă
, ambiguă
, sfâş
iată elege ş
: între a înţ i a iubi, între filologie ş
i alegorie, între libertate
24
ş
i constrângere, între atenţ lalt ş
ie pentru celă i grija de sine.”

Modul ş
i durata dragostei. Despre dragoste nu se poate scrie fărătrimitere la
Psyche ş
i Cupidon, fărăelementele primordiale presă
rate ca “ingrediente” în “aluatul
iubirii”: mister, frumuseţ ă
e, prietenie, dorinţ, pasiune, tulburare, gelozie, intimitate,
că
utare, minciună
, loialitate, iertare, că ă
inţ, angajament.
În funcţ
ie de aceste “ingrediente”, dragostea se situeazăla limită- dreapta sau
ăde centrul idealită
limită- stânga, faţ ţii. În scrierile lui Camil Petrescu, dragostea este
te ş
diferităde la cuplu la cuplu, dar cunoaş i puncte comune. Pasiunea caracterizează
personajele feminine sau masculine din opera sa, pasiune vă
zută
, în mare mă
sură
, ca
ăde împlinire sexuală
dorinţ . Dupătră
săturile fiecă
rui cuplu, am analizat dragostea ca:
dragoste incongruentă(Ela – Ştefan Gheorghidiu), dragostea iluzorie (Ioana Boiu –
Andrei Pietraru), dragoste oarbă(Fred Vasilescu – Doamna T.), dragoste juvenilă(Gelu
Ruscanu – Maria Sineş
ti), dragoste silnică(Şerban Saru – Sineş nescu) ş
ti – Maria Mă i
dragoste pierdută(Pietro Gralla – Alta).
ţ
Modalităile de a iubi sunt diferite ş
i se intersecteazăîntre cuplurile realizate de
Camil Petrescu. Bă
rbaţ
ii iubesc metodic, femeile “vră
jit”. Vraja lor nu este înţ
eleasă
ş
i acolo unde cuplul pare săfuncţ
ioneze, intervine raţ
iunea, ordinea bă
rbatului, care
schimbăş
i distruge relaţ
ia. Femeia, greş
eşte ori nu, este problematizatăş
i supusă
pedepsei. Durata dragostei variazăde la cuplu la cuplu, dar nu depăş
eşte perioada de
cinci ani. Intensitatea sentimentului este invers proporţ
ional cu durata dragostei.
Feminitatea apare, la acest „dispreţ
uitor al femeii” care este Camil Petrescu, în
toate ipostazele sale, iar el o studiază
, ca un entomolog, sub lupă
, ca „un om de
ş ă
tiinţ”, larva care, pentru el, este femeia, el fiindu-i când iubit, când judecător.

24
Antoine Compagnon, Demonul teoriei, Traducere de Gabriel Marian ş
i Andrei-Paul Corescu, Editura
Echinocţiu, Cluj, 2007, p. 194

14
 „Momentul Timiş
oara” constituie pentru Camil Petrescu un loc ce poate fi plasat
într-un Anotimp al iubirii, de aceea un subcapitol se numeş
te Timiş
oara - un luminiş
pentru Camil.
Tână
r profesor, Camil Petrescu întâlneş
te aici o lume despre care scrie în
articolele sale. Aici se îndră te ş
gosteş i îi apar primele poeme din Un luminişpentru
Kicsikém, publicate în Sburătorul, iar în 1923 îi apare volumul de poeme Versuri. Ideea.
Ciclul morţ
ii. Aici îş te piesele de teatru ş
i gândeş i descrie oraş
ul fă
răsăo facăneaparat în
contextul unui roman. Timiş
oara este un spaţ
iu care câş
tigăprin ochii lui Camil ceeea ce
câş
tigăCamil prin respiraţ
ia aerului ei.
Figura scriitorului este proporţ
ionalăcu opera sa, ca a orică
rui scriitor canonic; îl
imagină
m din fotografii, un bărbat atră
gător, cu privirea albastru – verzui - pă
trunză
toare.
a din jurnale ş
Pornind pe urmele sale, reconstituindu-i viaţ i amintiri ale cunoscuţ
ilor,
adunând imagini ale vieţ
ii literare din perioada respectivă
, ne apropiem mai mult de omul
care a fost Camil Petrescu, dar nu cel vă
zut de unul sau de altul, ci cel reconstruit, întreg.
Tot din amintiri i se contureazăînfăţ
iş
area din aceastăperioadă
:
„Bă
rbat tânăr, de staturămedie, subţ
irel, pă
rea aproape un adolescent, deş
i toate
ţ
semnele maturităii i se imprimaserăpe chipul să rea tuns ş
u. Totdeauna apă i ras proaspă
t;
un singur amă
nunt pă
rea discordant dar în acelaş
i timp foarte interesant: părul lung,
veş te era tot atât de rezistent ca ş
nic parcăciufulit de vânt… Fiziceş i în munca sa
, iar maladia surdităţ
intelectuală rie ş
ii, - pe care o avea din copilă i care, dupăunii, i s-a
agravat în timpul traumatismelor suferite în cursul ră
zboiului, n-a avut nici un fel de
ănegativăasupra activită
influenţ ţii lui.”25
Când a ajuns la Lugoj, Camil Petrescu era un tână
r profesor de 25 de ani, care nu-
ş
i scrisese încă opera, ş
i care „stăascuns…citeş
te…meditează
…e sucit…complicat…e
un om imposibil”26, dupăcum îi mă
rturiseş
te Avram Imbroane (director la „Banatul
românesc”) într-o scrisoare adresată lui Tudor Arghezi. Această etichetă de „om
imposibi” va circula ş
i mai târziu printre confraţ
ii săi.

25
Nicolae Roman, „O suităde amintiri”, în Simion Dima (coord.), op. cit., p. 83
26
Simion Dima (coord.), Camil Petrescu – Trei primăveri, Editura Facla, Bucureş ti, 1975, p. 12

15
 Ceea ce se ş ă, este căla Timiş
tie cu siguranţ oara a tră
it cea mai suavăpoveste de
dragoste ală
turi de „micuţ
a Kicsikém”, femeia că
reia i-a dedicat un ciclu de versuri. Aici,
Camil îş
i tră
ieş
te poezia.
oara descoperăcănu ş
La Timiş i-a pierdut versurile din ră
zboi, cum credea, ci le
regă
seş
te într-o „boccea”, dupăce le mutase din buzunarul mantalei, direct de pe front.
Viaţ
a cafenelelor este observatăde Camil cu atenţ
ia cuvenităunor monumente
istorice;
„…Cafenelele cu dublul lor aspect, de zi ş eft ş
i de noapte, - de gheş i de petrecere
-, în care se acumuleazătoatăviaţ
a <<liberă oarei ş
>> a Timiş i care înlocuieş
te aproape
complet pe cea <<de stradă
>>! Cafenelele cu masivitatea eleganţ
ei lor, alternând între
confortabil ş
i luxos, cu mesele <<intelectualilor>>, <<notabililor>> ş
i celor neetichetaţ
i,
27
…” Şi el petrecea mult timp în aceste spaţ
cafenelele sunt un sfert din oraş ii, singur sau
ală
turi de cunoscuţ ria ş
i. Se pare cănu-i plăcea vorbă i nu discuta chestii intime, avea însă
un prieten, în persoana lui René Brasey, profesorul de franceză
, cu care se retră
gea
„discret la o masămai îndepărtatăş ,ş
i izolată ie intimăş
i se adânceau într-o conversaţ i
liniş
tită
. Erau confidenţ teau.”28
e pe care numai ei le cunoş
m cănu bea, nu fuma ş
Află i nu agrea jocurile de că
rţi. Se pierdea „cu un vraf de
reviste ş , la <<Ferdinand>>.29 Cu privirea albastră
i ziare la subsuoară , cu pă
rul lung,
veş
nic ciufulit, tână
rul aducea cu poeţ
ii boemi ai Parisului, pierduţ ii literare ş
i în discuţ i
, în 1927, un portret al lui Beethoven, ş
lecturi. Adrian Maniu îi arată i spune că
-i
seamă
nă.”30
, avea o ţ
Dupădescrierea strict masculină inutămereu îngrijităş
i elegantă
: „Purta
haine de culoare închisă
, uneori neagră, cu dungi subţ
iri cenuş
ii; e adevă
rat, dupăcroiala
la modă
, dar fă ri ş
răexageră i fă
rădichisuri. Nu purta nici un fel de alte zorzoane luxoase;
o singurăexcepţ
ie era batista de mă
tase fină
, cochet aranjată
, la buzunarul de la piept, de
31
parcăera petalele unei flori roz-albe.”

27
Ceaslov (Camil Petrescu), „Timiş oara…Impresii întrerupte…”, în Ţara, II, nr. 10, duminică, 16 ianuarie
1921, în S. Dima, op. cit., p. 148
28
S. Dima, op. cit., p. 86
29
Idem, p. 84
30
Camil Petrescu, Note zilnice, Prefaţ ă , text stabilit, note, cronologie ş
i indice de nume Florica Ichim,
Editura Gramar, Bucureş ti, 2003, p. 20
31
S. Dima, op. cit., p. 86

16
 Aş
adar, acest tână
r de doar 25 de ani, nu trecea neobservat, cu toatăsolitudinea
sa, pe lângă„unguroaica <<menyecske>> cu toaleta-i modernizată– tocuri înalte, rochii
tase, ş
scurte, mă i blă ţ
nuri scumpe”32, pe lângă„modesta <<bănăeancă
>>, cu pasul ei
mare ş
i pă
lă …”33, muncitori din fabrică
ria pe ceafă , bă
rbaţ iş
i de toate vârstele, soldaţ i
ă
copii. Cu siguranţ, el va fi fost remarcat pe stră orii, vioi ş
zile Timiş i „capul puţ
in aplecat
34
pe un umă
r, cu pasul puţ
in să
ltă
reţ
” , de „statuia aceea ecvestră din colţde la
35
<<Ferdinand>>” , a poliţ lări care stăneclintit, cal ş
iei că i că
lăreţ
, în orice anotimp,
indiferent de condiţ
iile meteorologice.

Capitolul al II-lea se referăla Personajul camilpetrescian, fie el feminin,

scriitor, cititor sau gelos.
Am amintit, în capitolul anterior, despre legă
tura ce se crea între Camil Petrescu
ş
i personajele sale. Ele ţ
ineau adesea loc de familie, de rude, sau prin ele ră
bufneau
angoasele momentului. Iubitele sale se regăsesc, într-o formăsau alta, prin că
rţi, tablouri,
în amintirile prietenilor sau ale cunoscuţ
ilor. Justificarea acestei presupuneri este
inutăş
susţ torii operei ş
i de cunoscă i ai vieţ
ii lui Camil:
„Luând în mânăcondeiul, Camil îş
i construia un alter ego, indiferent de ce cap îi
înş
uruba. Cu el însuş
i, în nuditatea fiinţ
ei sale, trăia, probabil, o stinghereală
. Era, ca să
36
spunem lucrurilor pe nume, un plă
smuitor de literaturăînnăscut.”
Personajele feminine sunt, majoritatea, brune, sau cu pă
rul ară
miu, dar nu blond.
Ele nu sunt capabile săpoarte discuţ
ii existenţ
iale, de aceea, bă
rbaţ
ii vorbesc adesea ca
pentru sine. Senzuale pânăîn adâncul vertebrelor, femeile camiliene dispun de întregul
bagaj care săofere viabilitate unui cuplu edenic. Ele nu sunt neaparat frumoase, nu de o
frumuseţ or, ci de o subtilitate ş
e ostentativăcare se remarca uş i de un rafinament maxim
al gustului masculin.
Datoritădiscreţ
iei care l-a caracterizat toatăviaţ
a, de la Camil Petrescu au ră
mas
puţ ii personale. Lectorul interesat însăpoate adesea citi printre rânduri ş
ine informaţ i crea

32
Idem, pp. 148-149
33
Ibidem
34
Idem, p. 86
35
Ceaslov (Camil Petrescu), op. cit., p. 149
36
Ovid S. Crohmălniceanu, Cinci scriitori în cinci feluri, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti, 1984, p.
10

17
o nouăimagine care se recompune ca un puzzle alcă
tuit din întâmplă
ri personale, scene
din opera sa, amintirile prietenilor sau ale iubitelor sale.
Personajul lui Camil Petrescu are personalitate deplină ăproprie, iar,
, cu viaţ
uneori, se întrepă
trunde cu viaţ
a autorului.
O modalitate de a caracteriza nivelul intelectual al unui personaj este aceea de a-i
urmă
ri lecturile. Despre relaţ
ia autor - personaj s-a scris mult, personajul este când un
,,porte-parole" à la Mauriac, când un ,,mediator" à la Rastier, când un ,,ambasador" cum
spunea Dana Dumitriu. Autorul se comportăasemenea unui ventriloc care se foloseş
te de
personaje pentru a-ş
i etala vocile, preferinţ
ele, angoasele.
În romanele sale, Camil Petrescu aduce figuri ale unor intelectuali care se
raporteazăla lecturi ş
i pentru care lectura este măsura care poate săechilibreze balanţ
a în
favoarea unora sau altora. Lectura nu educă, ci separăpersonajele între mediocritate ş
i
genialitate.
În cazul lui Ştefan Gheorghidiu, lectura este, pânăla un moment dat, singura de
partea sa. Recurge la Kant ca la o soluţ
ie salvatoare. Am putea-o numi chiar “Soluţ
ia
ăsăaccepte
Kant”, cu trimitere la cartea lui Irvin D. Yalom37 în care personajul învaţ
situaţ
ia descoperind filosofia lui Arthur Schopenhauer. Adesea, Gheorghidiu gă
seş
te
justifică
ri în actele celorlalţ
i, prin Kant.

Pentru a vorbi despre personajul scriitor, care constituie tema altui subcapitol,
pornim de la un citat cunoscut:
„- Atunci ce e un scriitor?
- Un scriitor e un om care exprimăîn scris cu o liminarăsinceritate ceea ce a
simţ ă, lui ş
it, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţ i celor pe care i-a cunoscut,
sau chiar obiectelor neînsufleţ
ite. Fărăortografie, fă
răcompoziţ răstil ş
ie, fă i chiar fără
38
caligrafie.”
Este bine cunoscutăpromovarea autenticităţ
ii ca politicăa romanului la Camil
Petrescu. Lă ie eticăa autenticităţ
sând în urmăo întreagătradiţ ii, de la Montaigne la

37
Irvin D. Yalom, Soluţia Schopenhauer, Ed. Vellant, Bucureş
ti, 2010
38
Camil Petrescu, Patul lui Procust, op. cit., p. 6

18
Balzac, Camil Petrescu exerseazăo sincronizare cu ş
tiinţ
ele vremii sale, dupăcum
remarcăîn Noua structurăş
i opera lui Marcel Proust:
„Dacăafirmă
m căliteratura unei epoci este în corelaţ
ie cu psihologia acelei
epoci, ş
i dacăstă
ruim săară ş
tăm căpsihologia însăi este în funcţ
ie de explicaţ
ia
filozoficăa timpului, ne reîntoarcem cu ş ţ
i mai multăîndreptăire la afirmaţ
ia căo
39
literaturătrebuie săfie sincronicăstructural, filozofiei ş
iştiinţ
ei ei…”
Cine este Camil Petrescu, Fred Vasilescu, Ştefan Gheorghidiu, Ladima sau
Doamna T., dupăformla „Madame Bovary, c’est moi!”? Toate aceste personaje au
tră
săturile sale de analiză, fineţ
e, rafinament, cultură
, orgoliu, dar niciunul nu este Camil
Petrescu, însătoate poartămarca lui.
Personajele lui Camil Petrescu sunt aplecate spre scris, spre lectură. Dacăne
întoarcem la legendă
, Procust încerca să
-i încadreze, pe toţ
i cei care-i treceau pragul,
dupăpropriile măsuri, Procust înseamnă„cel care întinde” , aş
adar încerca să
-i mă
rească
,
mai mult decât să
-i micş
oreze, altfel ar fi purtat un cu totul alt nume.
Gheorghidiu, ca ş
i Ladima, ca ş
i Fred, ca ş
i Andrei Pietraru, ca ş
i Ruscanu, ca ş
i
Gralla, e intempestiv ş
i, uneori, tiranic, „aspirămereu că
tre ea” (Ela – elle, Alta), dar
această atracţ
ie devine febrilă
, halucinantă
. Camil Petrescu (sau personajele lui
masculine) proiecteazăasupra femeii, ca toţ
i idealiş
tii, propria paradigmă, propriul canon
intelectual, moral, în care ea, pe drept cuvânt, nu „intră
”, nu poate totdeauna săîncapă,
suferăsau vitupereazăş
i e un un paranoiac, ca mai toţ
i geloş
ii fărătemei real… Atunci
când e.
Iatăde ce, pentru a se cuprinde fă
rărest, în acest canon viril, ea, femeia, trebuie
„lungită
” sau „scurtată
”, canonită
, în patul vreunui Procust.
Camil (ş
i/sau eroii să , un rudimentar, un gelos simplist ş
i) nu e, însă i comic, ş
i
este, mai degrabăun masochist, care, prin femeie ş
i feminitate, se chinuie pe sine. La
limită
, postura aceasta chiar îi place. El face cam acelaş
i lucru cu personajele sale, le
ajutăsă
-şi croiascăo personalitate unele prin altele, „săse întindă
” la nivelul să
u. Dar nu
să ş
-l depăească
.

39
C. Petrescu, „Noua structurăş i opera lui Marcel Proust”, în Teze şi antiteze, ediţ ăş
ie îngrijită, prefaţ i
tabel cronologic de Aurel Petrescu, Editura Minerva, Bucureş ti, 1971.

19
 DupăChevalier ş
i Gheerbrant, „(Procust, n.r.) reprezintăpervertirea idealului
transformat în conformism. Este simbol al acestei tiranii etice ş
i intelectuale exercitate de
persoanele care nu suportăş iunile ş
i nu tolereazăacţ ţ
i judecăile celorlalţ
i decât cu
ia ca ele săfie conforme propriilor criterii.”40
condiţ
În scrierile bărbaţ
ilor existăo tră
săturăcomună
, a bă
rbatului care nu vrea săfie
subjugat sentimental. Nu este bă
rbatul care nu iubeş
te, ci care face din puterea lui de a
renunţ
a la iubire, o victorie, dacăse poate spune aş
a. Pentru căvictoria provoacă
, de fapt,
ăde ambele părţ
suferinţ i, iar actul iubirii nu ia sfârş
it, ci se continuă
, ca un coitus
intrreruptus, cu alte fiinţ
e.
Interpretatăpsihanalitic, în maniera lui Adler, gelozia sau nevoia de posesie este
ţ
o manifestare a virilităii, un protest viril al bă
rbatului împotriva dominaţ
iei feminine. Cu
ră
dăcini în copilă ăacutăde
rie, gelozia se poate traduce ca fiind cauzatăde o dorinţ
securitate care ia forma vanităţ
ii.
Un alt motiv al geloziei ar putea fi „o permanentăaspiraţ
ie la superioritate a
bă
rbaţ ăde femei ş
ilor faţ i, în mod corespunză
tor, o permanentănemulţ ă
umire a femeii faţ
de privilegiile bă ilor” 41, care se transmite din timpuri stră
rbaţ vechi.
Gelozia lui nu e reversul pasiunii înseş
i; ea e, mai curând, ostilitatea unui
ăde propria-i victimăenigmatică
anchetator faţ , impenetrabilă. În percepţ
ia lui Camiul
Petresc asupra femeii existăun sentiment de angoasă
, care se va manifesta în scris,
gă i ş
sindu-le personajelor sale feminine aceeaş tiutăvinăancestralăcare le va urmări
îndeaproape, ş
i care, se va transforma pe rând în misoginie, gelozie ş
i erotism. Un
erotism, când vegetal, când animal, asemenea femeii cu trupul, când viu, când
dezînsufleţ
it.
Supusăla atâtea probe ş
i, la rigoare, cercetă
ri, nu-i de mirare căfemeia lui Camil
întruneş ţ
te, în diverse ipostaze, „avatarurile feminităii” ca atare.
Ştefan Gheorghidiu are nevoie săo posede pe femeia pe care o iubeş
te, dar, în
acelaş
i timp se teme de ea. Femeia e puternicăş ţ
i are atributele feminităii care atrag
bă
rbatul, asemenea fluturelui atras de luminăcare sfârş
eşte cu aripile arse.

40
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant (coord.), Dicţ ionar de simboluri, Editura Polirom, Iaş i, 2009, p. 757
41
Alfred Adler, „Supremaţ ia bă
rbatului în societatea actuală ”, în Cunoaş terea omului, Traducere, studiu
introductiv ş
i note de dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţ ifică, Bucureşti, 1991, p. 108

20
 Fred Vasilescu pare săiubeascăprima datăîn acest fel, periculos pentru el, „ca o
formăde recunoş ă
tinţ”ş
i „o durere nouă toare” 42. Nici Ruscanu ş
, arză i nici Gheorghidiu
nu înţ
eleg adevă
ratul sens al iubirii prin care iubita dă
ruieş
te din sine o parte mai mare
sau mai micăaceluia care o merită. A încerca săo schimbi, înseamnăa o schilodi
te ş
sufleteş i, prin urmare, a o refuza. Prin posedarea iubitei, ei se iluzioneazăcăpot
fuziona unul în celă
lalt, prelungindu-ş
i astfel viaţ
a. Se apropie de erotismul sacru, de o
intensitate extremă
, în care cei doi ar tră
i izolaţ
i într-o aurăde fericire. Filozofia posesiei
si rezolvare în cuvintele Sfântul Augustin, care, în Iubire ş
ar putea gă i posesie, spune:
„Că
ci posedă
m fă
răsăiubim ceea ce pierdem fă
rădurere. Pare căînvinge când,
ine ceea ce va pierde cu durere ş
de fapt, este învins cel care, învingând, obţ i, în schimb,
deş
i ar pă
rea căeste învins, învinge cel care, renunţ
ând, ajunge săobţ
inăceea ce nu
43
pierde cu voia sa.”

Capitolul III. Aspecte ale feminităţ

ii aduce în discuţ
ie cele douăprincipii Anima
ş
i Animus, care stau la baza cuplului camilpetrescian. Jung dezvoltăteoria laturii
rbatului ş
feminine a bă i laturii masculine a femeii. Ea tră
ieş
te experienţ
a, el o înţ
elege.
ş
Când femeia depăeş
te limitele, are loc o dereglare a universului raţ
ional. Pericolul apare
ş
i când bă
rbatul nu mai este capabil a resimţ
i fluxul emoţ
ional. Aş
adar, o relaţ
ie ideală
între cele douăprincipii implicădragoste ş
i intelect, deopotrivă
. Dragostea are nevoie de
intelect pentru a fi canalizatăbenefic, iar intelectul are nevoie de dragoste pentru a nu
deveni steril, lipsit de emoţ
ie.
În cuplul ideal, cele douăprincipii - Anima ş
i Animus - se contopesc
armonios. Romanele-capodoperădin 1930 ş
i 1933, ale lui Camil Petrescu, se bazeazăpe
studiul psihologic al perturbă
rii vieţ
ii sentimentale, al relaţ rbat ş
iei de cuplu dintre bă i
femeie. Această constantă narativă devine ş
i în literatura interbelică principiul
dinamiză
rii unora dintre convenţ
iile epice ale modernismului, conducând spre un
ţ
deziderat al autenticităii prozei, foarte apropiatăde memorialistică
, de jurnal.
Văzute prin ochii bă
rbatului, femeile din romanele lui Camil Petrescu trădeazăîn
dragoste, nu se ridicăla înă
lţimea sentimentului masculin. Unele fuzioneazăo vreme, ca

42
Camil Petrescu, Patul lui Procust, op. cit., p. 242
43
Augustin, „Iubire ş i posesie”, în Despre adevă rata religie, Traducere din latinăde Cristian Bejan, Studiu
introductiv şi note de Alin Tat, Editura Humanitas, Bucureş ti, 2007, p. 189

21
apoi sădelireze stângaci în afara cuplului. Bă
rbatul nu vede întâlnirea ca pe acea întâlnire
salvatoare ş
i dezastrul vine din nerecunoaş
terea „semnelor”.
Un cuplu care se apropie de perfecţ
iune este Doamna T. - Fred Vasilescu. El însă
nu înţ
elege săpă
streze aceastăiubire, temându-se căiubirile sale ratate îl vor urmări
nic. Fuge de cealaltăsferăca ş
veş i când s-ar teme de monstrul ce se poate constitui din
împlinirea celor două
.
În pat are loc ş chitaru ş
i scena dintre Emilia Ră ăieftină
i Fred Vasilescu. Actriţ , nu
exceleazăîn dialoguri remarcabile cu partenerii să
i, pe de altăparte, nici personajul Fred
nu s-ar afirma fărăparticiparea Emiliei, cu tot corpul să
u abund de senzualitate.
Femeia lui Camil Petrescu este un suport al bă
rbatului care se edificăastfel în
a cititorului ş
faţ i a celorlalte personaje. Cu toatăgelozia, manifestatăîn diverse contexte,
bă
rbatul camilpetrescian nu acuzăinfidelitatea corporală, chiar dacăel se ră
zbunăîn acest
fel (aducând o femeie stră
inăîn patul conjugal!), el crede în relaţ
ia androgină
, în
contopirea corpului masculin cu cel feminin. Dragostea se poate împlini doar într-un
iu separat, într-un intermundiu ş
spaţ i are nevoie de implicare extremă
.
A înş rii ideale ş
ela, înseamnăbruiajul conectă i risipirea sentimentului într-un
spaţ
iu viciat. Alta ş
i Pietro Gralla tră
iesc acest eş
ec al tulburării. Camil Petrescu
realizeazămagistral momentul „limpezirii” sterile dintre cei doi. Dupăscena în care Alta
înfinge pumnalul în Pietro pentru a-l ascunde pe Cellino, cititorul aş
teaptă o răzbunare
clasică i ermetizeazăsentimentele ş
, dar ea nu are loc. Pietro îş i nu se mai deschide
femeii-monadăcare fusese, pânăîn acel moment, Alta.
Abordarea relaţ
iei de cuplu este interesantă
. Femeia apare sau dispare cu tot ce are
ii fizice, materiale ş
mai intim, este într-o permanentăschimbare a etapelor vieţ i spirituale.
Bă
rbatul se autoanalizeazăpe sine, însă
, în primul rând urmă
reş
te lucid evoluţ
ia sau
consolidarea treptatăa cuplului amoros. Că
sătoria, ca relaţ
ie psihologică
, este o structură
complicată
, alcă
tuitădin informaţ
ii predominant subiective. În aceastărelaţ
ie, unul dintre
cei doi implicaţ
i priveş
te conş
tient, lucid cum evolueazălucrurile.
În cazul cuplului Ela - Ştefan Gheorghidiu, el este cel care face analiza faptelor,
chiar dacă
, din punct de vedere psihanalitic: „tână
rul aflat la vârsta însură
torii are, ce-i
drept, o conş ăde sine (fata, de regulă
tienţ , mai mult decât bă
iatul), dar nu a trecut prea

22
multăvreme de când a ieş
it din ceţ
urile inconş ei originare.” 44, iar acest fapt nu-i
tienţ
permite formarea unei relaţ
ii psihologice cu celă
lalt.
Mitul androginului revine ca o iluzie a idealului, spunem „iluzie” pentru că
sferele perfecte par sănu se potriveascădecât pe durate scurte. Partenerii cuplului se vor
„potrivi” mai mult sau mai puţ iascăfuziunea „ei în el” ş
in. Unii vor avea norocul sătră ia
„lui în ea” ş
tiind căaceastăfuziune nu este definitivă
, alţ
ii vor trece pe lângă
„întâmplarea vieţ
ii” în că
utarea idealului, iar alţ
ii vor tră
i paralel această„întâmplare”
fă
răsă
-şi observe partenerul care le-ar putea împlini visul.
Femeia lui Camil Petrescu este un suport al bă
rbatului care se edificăastfel în
a cititorului ş
faţ i a celorlalte personaje. Cu toatăgelozia, manifestatăîn diverse contexte,
bă
rbatul camilpetrescian nu acuzăinfidelitatea corporală, chiar dacăel se ră
zbunăîn acest
fel (aducând o femeie stră
inăîn patul conjugal), el crede în relaţ
ia androgină
, în
contopirea corpului masculin cu cel feminin. Acolo unde se rupe ceva, înseamnăcă
dragostea a fost suspendată
, iar zeii comuni întinaţ
i. Dragostea se poate împlini doar într-
iu separat, într-un intermundiu ş
un spaţ i are nevoie de implicare extremă. A înş
ela,
rii ideale ş
înseamnăbruiajul conectă i risipirea sentimentului într-un spaţ
iu viciat.
Corpul femeii – între vegetal ş
i animal. Corpul, ş
i trupul în sine, în opera lui
Camil Petrescu, nu mai ră
mân un subiect tabu, ele devin un subiect de dezbatere, ală
turi
ţ
de suflet. Bogăia propriului corp îi atrage fiinţ
ei atenţ
ia pe întreaga duratăa vieţ
ii.
ă
Corpurile par săevolueze în permanenţ, însăele înregistreazăş
i o involuţ
ie, unele sunt
goale, altele pline, parafrazându-l pe Edmond Jabès, „în centrul evidenţ lăş
ei, să luieş
te
vidul”. Corpul este perceput ca un teritoriu pe care individul se desăvârş
eşte sau se
ruinează.
Ideea de frumuseţ
e depinde în mare mă
surăde percepţ
ia celui care iubeş
te, corpul
în sine nu este neaparat frumos, organele sexuale dupăcum remarca Freud45, nu sunt
frumoase. Ideea de frumuseţ ii ş
e depinde de convenţ i de reprezentă
rile frumosului pentru
cel care îl admiră
. Bă
rbatul vede în femei când fragilitatea materiei verzi, când ferocitatea
iile ş
vreunui animal de pradă, ceea ce îi excităsenzaţ i îl transformăş
i pe el într-un corp
cu acelelaş
i tră
sături.

44
C. G. Jung, op. cit., p. 64
45
www.scribd.com/doc/...Angoasa-in-Civilizatie-Sigmund-Freud

23
 Asemănarea corpului cu vegetalul sau animalul este frecventăîn scrierile lui
Camil Petrescu. Descrierea femeii abundăde substantive sau adjective care denumesc
caracteristicile unor plante asemă
nătoare cu ea.
În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, întâlnim corpul Elei, un
corp plin care se deterioreazăodatăcu pierderea încrederii bă
rbatului. Prin ochii lui
Ştefan Gheorghidiu, corpul femeii suferăo transformare ciclică
, se goleş
te de feminitate,
devine vulgar. La începutul că iş
sniciei, era prezentat în termeni gingaş i senzuali:
„ Era vânjos ş
i viu trupul, în toatăgoliciunea lui de femeie de două
zeci de ani,
rănici un os aparent, ca al felinelor. Pielea netedăş
tare, dar fă i albăavea luciri de sidef.
Toate liniile începeau, fă
răsăse vadăcum, aş
a ca ale lebedei, din ocoluri. Sânii robuş
ti,
din cauza mâinii mele petrecute pe sub talie, prelungeau graţ
ios, ca niş
te fructe oferite,
coş
ul pieptului, ca sub ei, spre pântec, că
derea săfie bruscă
. Picioarele aveau coapsele
tari, abia lipite înă
untru când erau ală , din ş
turi, lung arcuite în afară old la genunchi, ca ş
i
46
când feminitatea ei ar fi fost între douăparanteze fine, prelungi.”
Camil Petrescu descrie femeia cu rafinamentul stilistic al unui poet utilizând
e, între suavitatea plantei ş
nuanţ i agresivitatea animalului.
ia dintre corp ş
Relaţ i spirit este determinatăde timp, de durată
, corpul fiind un
spaţ ţ
iu al libertăii. Pentru Bergson, motorul percepţ iunea ş
iei este acţ i nu senzaţ
ia, iar
percepţ
ia se datoreazăcorpului, ca „centru de acţ
iune”.
Aspirând mereu la o iubire ideală, la o partenerăpotrivită
, femeia e, mereu, în
centrul scrierilor camilpetresciene. Ea e, fie studiatăadesea anatomic, adicătehnic, de
aproape, e observată , e judecatăsubiectiv. E, cu ochi rece, dar ş
, e spionată i-n lacrimi,
scrutată
-n tainăsau de-a dreptul; e pipă
ită
, mângâiată
, adulmecatăca o floare; e adorată,
chiar când e detestată
; este, într-un cuvânt, dorită; e o idee fixă
, un monoideism al unuia
sau altuia din juru-i ş
i, aş ş
adar, însăi raţ
iunea de-a fi a existenţ
ei lor.
Descrierea femeii abundăde substantive sau adjective care denumesc caracteristicile
unor plante asemă
nătoare cu ea. Asemuirea femeii cu regnul vegetal înseamnă
recunoaş
terea, din partea lui Camil Petrescu a unei inocenţ
e cvasiparadisiace (literal,
dina dintre ape”), înseamnăapoi senzualitate ş
Edenul este „gră i un anume hedonism că
ci
fructele sunt ispititoare ş
i prea uş
or îţ
i înfigi dinţ
ii în ele. De aceea, ele se muş
că, se taie

46
Idem, pp. 97- 98

24
cu cuţ
itul, se storc, ele au carne / pulpă
. Vegetalul este un regn naiv, spontan, fă
ră
intelectualitate ş
i fă
ră indivizi, de unde accesele de misoginie ale lui Camil.
Gimnospermele sunt unisexuate, de unde, poate dorinţ
a de a fi una cu persoana iubită,
mai ales în momentele de criză
.
Bă
rbatul lui Camil Petrescu are nevoie permanentăde confirmarea căfemeia este
a lui ş
i doar a lui. Dorinţ
a de a avea în posesie acest corp devine halucinantă
. Sufletul
femeii este amestecat cu trupul, de aceea devine atât de consitent în memorie, dar trupul
este esenţ
ial. În faţ
a morţ
ii, îi revine în minte trupul, din nou trupul, dezlipit de suflet:
„Mai aproape acum decât sufletul femeii mele mi-e trupul ei, că
ci senzaţ
iile încă
iesc.”47
le mai tră

Erotism ş
i misoginie. Eroul lui Camil Petrescu are adesea accese de misoginism.
Bă te sau se lasăcucerit ş
rbatul cucereş . „Totul sau nimic”, reclamăŞtefan
i posedă
48
Gheorghidiu sau Gelu Ruscanu în faţ
a Mariei Sineş
ti într-un moment de luciditate
matematicăpregă
tindu-ş
i moartea. Cuplul este într-o continuăconfruntare în care nu
conteazăfinalizarea cursei, ci forţ ş
a cu care se desfăoarăaceasta:
„Că
ci nu izbuteş
te neaparat acela a că
rui pasiune se dovedeş
te inegalabilă, ci,
adesea, cel a că
rui pasiune se dovedeş ”.49
te mai puternică
utarea absolutului, în spirit eminescian “hiperyonic”, ş
Eroul este în că i priveş
te
de sus, cu o superioritate genialoidă
, înalt astrală
, de-acolo de unde totul se vede inferior,
meschin, mediocru.
ţ
“Când e fă , misoginismul ia forma unui complex de superioritate masculină”50
iş
subliniazăNicolae Manolescu ş
i se manifestăîn atitudini de atoateş
tiutori într-ale iubirii,
considerând femeia „mai mult corp decât suflet”. 51
rbatului sunt gesturi adolescentine ş
Gesturile bă i se explicăprin vârsta eroilor, toţ
i
fiind în faza iniţ tere ş
ierii erotice, când senzualitatea se combinăcu setea de cunoaş i
pretenţ
ia de a deţ ruri indubitabile. Şi Fred Vasilescu se aflăîn aceeaş
ine adevă i situaţ
ie.

47
Idem, p. 233
48
ăş
Camil Petrescu, Jocul ielelor, Prefaţ i note de Elena Zaharia-Filipaş
, Editura Albatros, Bucureş
ti, 1978,
p. 187
49
Nicolae Manolescu, op. cit., p. 389
50
Idem, p. 391
51
Ibidem

25
 ia de filozofie din pat este o parantezăîntre gândurile lui Ştefan, un monolog
Lecţ
ca pentru sine, susţ
inut, uneori, prin întrebă
ri prea copilă
reş
ti, de către Ela, chiar dacăîn
alte momente, ea pare sădispunătotuş ă
i de o vie inteligenţ. Pe deasupra era absolventă
de Universitate, iar mediocritatea ce o învă
luie are o stridentănotăde artificialitate.
Ştefan încearcăsă ăinferioară
-i educe spiritul de „fiinţ ” tot dintr-un misoginism
bine motivat. În alte momente, însă
, el îş
i vrea femeia simplă
, casnică, dornicăsă
scotoceascăîn coş nie ş
ul de la băcă i “privind cu sfialăpachetul de că
rţi, pe care ea nu le
citea”. 52
El îi vorbeş
te despre relativitatea simţ ăpostulate, noaptea,
urilor sau enunţ
târziu. O imagine de o extremăsuperficialitate pentru ascultă
torul unui discurs atât de
elaborat. Aici Gheorghidiu apare într-o luminănaivă
, neserioasă
, încercând cu orice preţ
să
-şi acapareze auditoriul, dar mimând din când în când atenţ
ia îndreptatăspre obiectul
jucăuşdin pat.
Bă
rbatul camilian se detaş
eazăde femeie ca de un obiect, fie prin impresia creată
de acceptare a aparenţ
elor, fie prin examinarea cu ochi critic a celei care constituise
“nevoia sufletească
” invocată
. Maturizarea femeii este aproape o jignire atunci când
cautăsăpriceapăfenomenele din jur, ea iese din „starea de Kicsikém” ş
i devine sigură
pe logica ei ş
i mai puţ
in neajutorată
.
Uneori, însuş ie de misogin ş
i autorul, printr-un acord tacit, are o reputaţ i îş
i
ine personajul masculin printr-o înzestrare a lui cu propriile-i calităţ
susţ i sau defecte.
George Călinescu aduce o completare motivantăş
i salvatoare: “Creaţ
ia în roman vine din
plă i prin fiecare erou”. 53
cerea de a tră
Ştefan Gheorghidiu, aş
a cum s-a mai spus, îi seamă
năautorului prin aplecarea
spre filozofare ş
i prin fixaţ
ia sa pe viaţ
a psihologică
, dar nu mai puţ
in, prin
valnic, extrem de irascibil ş
temperamentul nă i insinuant. Într-un moment de autoanaliză
îş
i recunoaş
te defectele, care expuse de el, seamă ţ
nămai degrabăa calităi: „Am ş
tiut,
mai târziu, căaveam o reputaţ utate, dedusădin îndârjirea ş
ie de imensără i sarcasmul cu
54
care-mi apă
ram pă
rerile, din intoleranţ
a mea intelectuală
, în sfârş
it”.
Se motiveazăprin luciditatea ş
i autenticitatea stă
rilor care nu împiedicătră
irea
intensăş
i voluptoasăa vieţ
ii, dar fărăde care o iubire mare nu ar fi posibilă
. Raţ
iunea de

52
Idem, p. 65
53
George Că linescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, Bucureş
ti, 1982, p. 660
54
Camil Petrescu, Ultima noapte..., p. 60

26
a iubi are aceleaş
i tră
sături cu raţ
iunea de a lupta. Amândouătrebuie împlinite cu
rigurozitate, dar în niciuna nu excelează
, nu-ş
i îndeplineş
te misiunea fărăcusur.
Angoasa înş
elă
rii nu existăîn iubirea pentru micuţ
a Kicsikém pentru căîntâlnirile
erotice nu prevestesc o finalitate socialăcare săblocheze intensitatea iubirii idilice. Şi nu
existănici ş
ovă
iala, pentru căatracţ , nu gândităca ş
ia aceasta este spontană i în cazul Elei.
„Femeia - miniatură
” reuş
eşte în această formulă “să ră
scolească
”, “să
încâlcească
” “firele” raţ
iunii. Dar, numai pentru căi se permite.
i luminăfraged - vegetalăeste prezentatăş
În aceeaş i frumuseţ
ea Elei, ornatăcu
ii, favorabile unui roman de facturăintelectualistă. ”pântecele neted ş
comparaţ i catifelat,
ca o petalăde trandafir galben”, “garoafa însângeratăa buzelor”, “gura..., ca un miez bun
de fruct”, ş
.a. Erotismul personajelor feminine camiliene se remarcă prin ochiul
bă
rbatului care prezintăfemeia aş
a cum “ş
tie”.
Camil Petrescu nu manifestăo simpatie deosebităpentru „femeile” sale, dovadăş
i
slă
biciunile care le copleş
esc. Sufletul lor se descoperăprin sufletul celui care le
analizează, prin introspecţ
ie. Nicolae Manolescu aduce preciză
ri la analiza psihologicăa
romanului camilpetrescian:
„Sufletul altora ne devine cunoscut prin prisma propriului suflet: orice analiză
este o autoanaliză
, orice observaţ ie”. 55
ie psihologicăse sprijinăpe introspecţ
În ciuda accentelor misogine, opera lui Camil Petrescu este învă
luităîntr-o aură
e. Scenele de intimitate sunt vii ş
senzuală de o inconfundabilăacurateţ i proaspete în
orice moment ar fi citite, iar autorul este autentic. Cuplurile constituite înadins pentru a
demonstra incompatibilitatea într-o lume ş
ubredă
, tră
iesc pasiuni mistuitoare, felii de
iubiri ş ţ
i vanită rbatul cât ş
i. Atât bă i femeia reprezintăun ideal de erotism spre care tinde
lalt. Replicile ş
celă răvulgaritate. Ea ş
i jocurile erotice descriu edenic intimitatea fă i el se
întâlnesc aş rile ş
a ca păsă i funcţ
ioneazăpânăce devin conş
tienţ
i de realitate. Atunci
toarea reciprocăş
începe vână i curge sângele. Cuplul s-a decuplat ş
i agonizează
.

ie ş
Seducţ ă. Istoria lumii este bogatăîn poveş
i inocenţ ti despre seducători ş
i
seduş
i. Lucrurile par sănu fie atât de simple dacăne gândim la interrelaţ
ionarea
elementelor implicate în aceastăecuaţ
ie.

55
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura Gramar, Bucureş
ti, 2007, p. 381

27
 Marii seducă
tori nu viseazăforma brută
, ci abia schiţ
ată
, virtualăaproape, „Exista
ie prin semne vide, ilizibile, insolubile, arbitrare, fortuite, (…).”56, spune
seducţ
Baudrillard, ş
i tot el lă te: „Zei ş
mureş i oameni nu sunt separaţ
i de pră
pastia moralăa
religiei: ei nu înceteazăsăse seducăreciproc, pe aceste raporturi de seducţ
ie, de joc,
57
întemeindu-se echilibrul simbolic al lumii.” Aici se aflădinamismul vieţ
ii, forţ
a ei.
Ceea ce seduce ş
i fascineazănatura umanătrebuie săse defineascăîn mod necesar ca o
întâlnire între tine ş
i celă
lalt care nu trebuie ratată
.
Iubirea este fragmentatăîn opera lui Camil Petrescu, nu existăiubire ideală
, ea se
petrece secvenţ
ial, ca într-un vis. Capitolul seducţ
iei este repede traversat, eroii masculini
sar etape, nu fac eforturi mari pentru a-ş
i cuceri iubita, doar cu mici excepţ
ii. Verbul „a
seduce”, provenit din latinescul „seducere” înseamnă„a incita, a captiva, a subjuga, a
cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc.”
Aş
adar, seducţ
ia se poate produce spre binele celui sedus sau spre binele
seducă
torului, acesta împlinindu-ş
i astfel nevoia de adulare a ego-ului propriu. Secretul
seducţ
iei constăîn disoluţ
ie, în descompunerea unuia în celălalt.
Acest lucru nu se poate întâmpla atâta timp cât seducă
torul îş
i concentrazăatenţ
ia
irile sale ş
doar pe tră i pentru care „O iubire mare e mai curând un proces de
autosugestie…”58
Aş
adar, femeia i se abandoneazăbărbatului pentru a se descoperi pe sine, este o
59
„aducere de-o parte”, cum defineş
te G. Liiceanu procesul seducţ
iei , voită
, consimţ
ită
.
i strigăiubirea, Ştefan o ascunde: „Pe când eu că
Ela îş utam săascund oarecum dragostea
, ea ţ
noastră inea s-o afiş
eze cu ostentaţ
ie, cu mândrie; încât, deş
i nu-mi plă
cea,
începusem totuş
i săfiu mă
gulit de admiraţ
ia pe care o avea mai toatălumea pentru mine,
timaşiubit de una dintre cele mai frumoase studente, ş
fiindcăeram atât de pă i cred că
acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.” 60
În opera lui Camil Petrescu sunt mulţ
i seducă
tori, în genere, bă
rbaţ
i, pe care i-am
încadrat în funcţ
ie de modalitatea de a seduce, sau de a se lă
sa seduş
i: seducătorul egotist

56
Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuş ii de Ştiinţ
i, Trad. de Ciprian Mihali, Casa Cărţ ă, Cluj Napoca,
1997, p.
57
Idem, op. cit., p. 45
58
C. Petrescu, Ultima noapte…, op. cit., p. 46
59
G. Liiceanu, Despre seducţ ie, Editura Humanitas, Bucureş ti, 2010
60
Camil Petrescu, Ultima noapte…, op. cit., p. 49

28
– Ştefan Gheorghidiu, seducătorul profesionist – Grigoriade, seducătorul sedus – Fred
Vasilescu, seducătorul cerş
etor – George Demetru Ladima, seducă
torul metodic –
Andrei Pietraru, seducătorul casanova – Cellino, seducătorul prepotent – Gelu Ruscanu.
În cuplul Ela - Ştefan Gheorghidiu, bă
rbatul încearcă„aducerea” ei pe tă
râmul
să
u, dar nu pentru a-i reda libertatea, ci pentru a se desă
vârş
i pe sine. El o urmă
reş
te
mereu ca pe o pradăş
i atunci când ea începe să
-i iasădin tipare. Iubirea care se
prefigureazăeste o povarăpentru căea presupune douăvieţ
i într-una singură
, purtatăpe
umeri de cel care seduce. Seducţ
ia lui Gheorghidiu eş
uează
, fundamentul dragostei lui nu
este solid pentru căîş
i acordăprea mult timp sieş
i în detrimentul celuilalt. El se
ă
problematizeazăîn permanenţ, ea iubeş ă
te în permanenţ. Când simte cănu o poate
pâni pe deplin, el seduce ş
stă i alte femei, are nevoie de confirmă
ri, încearcăsăscape de
dominaţ
ia uneia singure. În momentul întâlnirii la chioş
cul de ziare, Ela are o singură
61
curiozitate: „Ai mai sedus pe cineva?”
Uneori bă
rbaţ
ii lui Camil Petrescu eş
ueazăîn seducţ
ie pentru căminimalizează
sensul seducţ
iei sau pentru cănu stă
pânesc bine aceastăartă. Alţ
ii se tem de a nu deveni
sclavii femeii adorate, chiar dacăa fi sclav înseamnăuneori săstă
pâneş
ti.

Jocul interpretărilor este un capitol final în care ne oprim asupra “textului dintre
paranteze”, text pe care Camil Petrescu îl înţ
elege ca pe o artăa jocului actoricesc, iar
arta, în viziunea sa, presupune o dospire sufleteascăîn tipare eterne, un suflet dezvoltat
ă, voinţ
ca inteligenţ ăş ănu sunt suficiente, ele trebuie
i afectivitate. Dovezile de inteligenţ
săfie însoţ
ite de calitate, opera de artăfiind reflectarea fidelăa lumii în conş
tiinţ
a
artistului ş
i recrearea ei prin tehnica mă
estriei artistice. Camil Petrescu îş
i scrie piesele
ală
turând textului dramatic un al doilea text, care e, când poezie, când proză
.
Alex Ştefă
nescu referindu-se la didascaliile lui Camil Petrescu, banalizeazăacest
ei lui de exactitate ş
aspect, punându-l pe seama dorinţ i de coordonare perfectăa actelor
cititorului:
„Judecatăazi, în ansamblul ei, opera lui Camil Petrescu frapeazăprin tirania pe
care autorul o exercităasupra virtualului cititor. Criticii ş
i istoricii literari au remarcat,
printre altele, frumuseţ
ea indicaţ
iilor de regie – aş
a numitele <<texte dintre paranteze>> -

61
Idem, p. 129

29
inserate în piesele de teatru. S-a afirmat chiar căele sunt scurte poeme în proză
. Recitite,
indicaţ
iile de regie îş
i dezvă
luie însăcaracterul strict funcţ
ional. De fapt, scriitorul vrea să
anticipe ş
i sădetermine intervenţ
ia regizorului, săpă
streze controlul asupra reprezentă
rii
scenice – ca ş rii din mintea cititorului. Este ca ş
i asupra reprezentă i cum ar suferi de
ine ş
gelozie la gândul căopera lui va ajunge pe mâini stră i va fi remodelată
, în
62
conformitate cu altăviziune artistică.”
La o primăvedere, cunoscând personalitatea lui Camil Petrescu, mai ales,
zugră
vităde detractori, se poate spune acest lucru, dar a banaliza esenţ ţ
a personalităii
scriitorului, este o eroare. Adevă
ratul Camil Petrescu stăîntre paranteze. El distinge între
citatul propriu-zis ş
i nuanţ
area finăcu ajutorul determinanţ
ilor semiotici.
Metoda de infiltrare a unui text în alt text poate pă
rea vinovatăpentru căea
, uneori, ceea ce poate obosi ş
distorsioneazăsau condensează i nu lă
muri.
Interpretând greş
it, adicăneavând instrumentele necesare de descifrare a textelor
lui Camil Petrescu, cititorul poate că
dea în pă
catul ignoranţ
ei. Ră
mâne însăcu o
ţ
nelămurire a necesităii acestor intervenţ
ii, că
rora nu le înţ
elege rostul, dar îl simte.
Acest mod subtil de dirijare a cititorului, pentru cănu se poate vorbi despre
spectator, are un aspect structuralist de deviere a atenţ
iei spre celă
lalt text subtil, care se
scrie în paralel cu primul, dacănu chiar puţ
in înainte.
Scriind în acest mod, teatrul lui Camil Petrescu pierde mult în faţ
a spectatorului,
fapt verificat în eş
ecurile înregistrate de reprezentaţ
ia unor piese, de-a lungul vremii.

Feminitate ş
i limbaj. Femininul este cel care încă te ş
lzeş i trezeş
te pasiunea
lucrurilor. El determinăfrumuseţ
ea în toate accepţ
iile sale, astfel căfrumuseţ
ea existăîn
tot, în fiinţ
e, în relaţ ăş
ii, în curgerea timpului, în forţ i slă
biciune. Studiatăîn miezul ei,
frumuseţ
ea trece în categoria substanţ
ei cu condiţ ş
ia de a fi ea însăi, „de a da o bază
63
ăelementelor care compun fiinţ
accidentelor, de a da consistenţ a.” , fă
când astfel saltul
spre frumuseţ
ea de ordin spiritual.
Impresia apriori, lingvistic vorbind, produsăde opera lui Camil Petrescu este a
ţ
unei feminităi accentuate datorate frecvenţ
ei cu care se succedăgenul feminin atât în

62
Alex Ştefănescu, op. cit., p. 170
63
Abelardo Lobato, Fiinţ ăş i frumuseţ
e, trad. de Ilinca Ilian, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş
, 2007, p.
71

30
substantivele cât ş
i în adjectivele care le preced. Un studiu, apoi, minor demonstreazăcă
pe un spaţ
iu de douăpagini, într-un capitol cum este cel cu titlul E totul filosofie…,
substantivele feminine, fă
răa se numă
ra repetiţ
iile, se regă
sesc într-un procent de patru la
ăde substantivele masculine, iar neutrele sunt cu patru-cinci mai multe decât
unu faţ
masculinele. Visul orică
rui lingvist este săle gă
seascăcuvintelor „adâncimi feminine” să
64
se adânceascăîn „marea liniş
te a fiinţ
ei feminine intime”.
Camil Petrescu descoperăfemininul cald, care se armonizeazăcu fiinţ
a sa, încă
din primul poem, al volumului de versuri 65 prin moto-ul Jocul ideilor e jocul ielelor unde,
chiar dacăcele douăgenuri sunt la egalitate, femininul este dominant prin asocierea
ideilor cu ielele, iar verbul e scurt ca un arbitru echidistant. Prin rostire, cuvintele îş
i pierd
genul neutru ş
i proporţ soarădoar între feminin ş
ia se mă i masculin. Aş
a sunt, de pildă
,
cuvintele care trecute la plural îş
i recâş
tigă starea de feminitate: „pergamente”,
„capitole”, „marochine”, „milioane”, titluri”, „calcule”, „desemne”, „semne”. Nu toată
feminitatea este benefică, ielele sunt înş
elă
toare, danseazăş
i-l ademenesc pe privitor în
cercul lor asemenea femeilor atrăgă
toare, prezente în numă
r mare în opera lui Camil
Petrescu. Cel care le priveş
te devine halucinat, intrăîntr-un joc al iluziilor.
, „Limba românăNU are neutru”66, ci doar ambigen, adicăunele
DupăIrina Petraş
cuvinte sunt mai masculine sau mai feminine decât altele. Asemenea tuturor proceselor
personale pe care le tră
ieş
te omul, limba maternăeste o revelaţ
ie a fiinţ
ei umane, o
introspecţ iei scriitorului. Vorbitorul ş
ie a naraţ i-o însuş
eşte firesc, pe nesimţ
ite, deodată
cu acel patternment insesizabil care stăla baza numirii cuvintelor. Iar numirea cuvintelor
ă
trimite la esenţ. „Tot ceea ce există ă
, existăabsolut ca o esenţ. Dar existăcu un anume
ă
titlu de existenţ ă
, care e dat anume de esenţ.”67 Ideea este esenţ
a, aş
adar, iar să
răcia
figurilor de stil nu e ş
i o să
răcie de stil la Camil Petrescu, ci, mai degrabăun pariu propriu
dierea ş
cu scriitura. „De altminteri mai mult decât orice, înmlă i articularea frazelor sunt
68
chestiuni de temperament.” , remarca scriitorul în Teze ş
i antiteze, iar Paul Valéry

64
Gaston Bachelard, Poetica reveriei, prefaţ ăde Mircea Martin, Ed. Paralela 45, Ploieş ti, 2005, p. 27
65
Camil Petrescu, Ideea în Versuri, Ed. de Stat pentru Literatur ăş i Artă, Bucureş ti, 1957, p.7-10
66
Irina Petraş, Despre feminitate, moarte ş i alte eternităţi, eseuri, Fundaţ ia CulturalăIdeea Europeană,
Bucureş ti, 2006, p. 9
67
Camil Petrescu, Doctrina substanţ ei, vol. I, Editura Ştiinţ ificăşi Enciclopedică, Bucureş ti, 1988, p. 101
68
Idem, Teze ş i antiteze, Ediţ
ie îngrijită, prefaţ ăş i tabel cronologic de Aurel Petrescu, Ed. Minerva, BPT,
Bucureş ti, 1971, p. 97

31
întăreş
te în Variété: „nu ne înţ
elegem pe noi înş
ine decât graţ
ie vitezei trecerii noastre
prin cuvinte”69.
Camil Petrescu s-a impus prin substanţ
a mesajului să
u literar care interiorizează
cele mai acute probleme psihologice ş
i filozofice. El este interesat de a dezbate probleme
de conş ăş
tiinţ i nu de a oferi o nouăformulăliterarăcontemporanilor să
i, cu toate că
,
romanele sale pot fi socotite de avangardă
. Se cunoaş ăde „stilul
te spaima scriitorului faţ
frumos… opus artei”. Asta nu înseamnăcănu „dispunea decât de un material de limbă
precar”70, ci de cunoscuta-i anticalofilie care nu vine din precaritate, ci din programatism,
de evitare a limbajului fals poetic. Materialul de care dispune trebuie săfie autentic, viu,
esenţ
a lucrului descoperit, al faptei tră
ite.
Camil Petrescu este specialist în desenarea arheologiei epocii sale ş
i o defineş
te
ş
prin însă ialitatea sa. În eseurile din „Teze ş
i substanţ i antiteze”, dovedeş
te o finăş
i
subtilăcriticăatunci când face analiza unor stă
ri sau fenomene. În eseul „GRETA
71
GARBO ŞI <<MODA SUFLETULUI>>” , de pildă
, pornind de la o prezentare a
perioadei de dupărăzboi sau a „zodiei <<femeiuş
tii>>”, când femeia era o exhibiţ
ionistă
în acţ ţ
iunile sale, Camil Petrescu descoperăfeminitatea prin legea personalităii, iar
modelul este o celebritate a ecranului: Greta Garbo. Îi descoperăsurâsul care aminteş
te
de surâsul „Necunoscutei din Sena”, imagine pe care Camil o purta cu el pretutindeni sub
ş
forma unei măti mortuare de o rarăgingăş
ie, ş
i dincolo de îmbră
căminte, de atitudine,
vocea „interioară gravă, macerată de tristeţ ăş
e”. El surprinde ideea de eleganţ i
rafinament ca pe o nouămodăîntemeiatăpe suflet. Discursul să
u este liric, egotist, chiar
ş
i atunci când scrie eseu, iar lirismul poeziilor sale nu este doar accidental, ci
sensibilitatea sa exacerbatăîn versuri.
Încădin primul poem al volumului de versuri, Ideea, Camil Petrescu utilizează
mai mulţ
i termeni ce revigoreazăsubstanţ
a semanticăa cuvintelor care denumesc
universul, natura, spaţ
iul, abisul: „insectele-vitrine”, „codrii în ierbare”, „pă
mântul
necuprins”, „norii grei ş rtarea suavăş
i negri”, „depă i adâncă
”, „cră
pătura gardului”, „apa
unui lac”, „umbra limpezităde copac”, „freamă
t nocturn de ulmi”, „munţ
i coloş
i de

69
Paul Valéry, Variété V, Gallimard, Paris, 1998, p. 132
70
Alexandru Niculescu, Între filologie ş i poetic ă, Editura Eminescu, Bucureş ti, 1980, p. 162
71
Camil Petrescu, Teze şi antiteze, , Ediţie îngrijită ăş
, prefaţ i tabel cronologic de Aurel Petrescu, Ed.
Minerva, BPT, Bucureş ti, 1971, p. 255

32
 ă
gheaţ ă
”, „palele de ceaţ”. Prin temăş
i gen, cuvintele îş
i dovedesc feminitatea, „un
cuvânt feminin poate strecura graţ
ie într-o fă ”72, apoi îş
pturămasculină i îndeamnăpoetul
la reverie.
Cuvintele care ţ
in de cosmic intermediazărelaţ
ia poetului cu lumea, iar un cuvânt
banal, poate fi preluat de un visător-poet, ş
i aş
ezat într-un spaţ
iu al liniş
tii sau al
neliniş
tii. „Neliniş rtarea suavăş
tit de depă i adâncă
” este un vers plin de pulsiuni, aparent
compus din feminine. Cuvântul „neliniş
tit” este un adjectiv nă
scut din substantivul
te” ş
„liniş i preia rolul de masculin pentru a-i răspunde ultimului adjectiv „adâncă”,
având o sonoritate deosebită, declinat fiind din masculin. Aş
adar, versul devine echilibrat
ş
i poetul îş
i dezvă
luie frământarea cosmică
, dar nu într-o manierăa masculinului, ci a
femininului.

Transsubstanţ ţ
ieri ale feminităii. Care sunt factorii care ar putea lă
sa impresia că
un scriitor scrie mai feminin decât altul? Observă
m adesea căautorii bărbaţ
i au un spirit
de observaţ ţ
ie a realităii feminine mult mai accentuat decât al unor autori – femei. Sunt
fini cunoscă ţ
tori ai sensibilităilor domestice ş
i remarcă
, în scris, multe din preocupă
rile
familiare, în special, femeilor. Sunt de amintit aici genii ale literaturii universale: Balzac,
Zola, Flaubert, Tolstoi, Ibsen ş ă
.a., care au realizat cele mai subtile, cu putinţ, portrete
feminine, dar ş
i scriitorii români cunoscuţ
i: Garabet Ibrăileau, George Că
linescu, Anton
Holban, Camil Petrescu, iată te ce ş
. Se cunoaş oc a produs mărturisirea secolului al XIX-
lea: Madame Bovary c’est moi.
Bă
rbaţ
ii se feresc săse identifice cu personajele feminine, ei sunt consideraţ
i în
stare de a stă
pâni scriitura, iar „vocile feminine se strecoarăîn poveste aş
a cum s-a
strecurat Diotima în dialogul despre dragoste: lăsîndu-se <<traduse>> ş
i controlate de
discursul masculin.”73, cum afirmăIoana Pârvulescu. Chiar ş
i aş
a, Camil Petrescu
îndră
zneş
te săpublice scrisorile doamnei T., ascuzându-ş
i identitatea masculinăş
i
primind laudele lui Eugen Lovinescu.
m toate cadrele unei scrieri ş
Poate, în primul rând, ar trebui sărememoră i să
observă
m ce anume se apropie de latura femininăa vieţ
ii. Analiza psihologicăa

72
G. Bachelard, op. cit. , p. 43
73
Ioana Pârvulescu, „Domnul ş i stă
pânul că
rţii”, în România literară, Nr. 12, An. XXXII, 1999

33
personajului ar ocupa primul loc, iar de aici toate implicaţ
iile care decurg din ea, atenţ
ia
spre anumite detalii privind preocupările pentru corp ş
i frumuseţ
e, îmbrăcă
mintea
personajelor, alimentaţ ţ
ia, mobilierul, activităi mondene. O punere în temăa unei
abordă
ri legate de aceste preocupă
ri începe, mai întâi, cu o focalizare istorică
.

Grija pentru corp. Trupul dezînsufleţ

it.
ţ
Camil Petrescu era la curent cu noutăile din domeniul frumuseţ
ii feminine la
început de secol XX, când „produsele se diversifică
: încep săse găseascăpudre roş
ii
pentru obraji, farduri pentru ochi ş
i faimosul Rimmel care face genele lungi ş
i groase.”74
Tot în acestăepocăa debutat ş
i chirurgia estetică
, iar o altătehnicăde înfrumuseţ
are era
injectarea obrajilor cu parafinăpentru accentuarea pomeţ
ilor, dupăcum se aratăîn
tratatele despre frumuseţ
e din acele timpuri.
Femeile din aceastăcategorie pot fi citite uş
or de un cunoscător cum este Fred
Vasilescu, iar Emilia în frumuseţ
ea ei „caligrafică
” seamă
năcu femeile pe care Camil
Petrescu, în comentariile sale, le comparăcu „o carte de vizităcaligrafiatăş
i insipidă
”.
În paralel cu, aproape, extazul, când vorbeş
te despre frumuseţ
ea Gretei Garbo,
iei ş
care corespunde standardelor camilpetresciene, care „atacădatele graţ ţ
i feminităii”,
autorul oferămostre ş
i a ceea ce este opusul femeii care etaleazăsufletul, cu zâmbetul pe
buze. Emilia, care nu este dintre femeile rasate, „blondăsau mai mult spă
lăcită
, gră ăş
suţ i
75
” denotăo lipsăde grijăpentru corpul primordial, ea ş
vulgară i-a fă
cut din al să
u un
ia unui asediu spiritual. Nu ş
alter ego, un mijloc de salvare în situaţ tie săpreţ
uiască
gestul firesc, e vulgarăş
i lipsităde sensibilitate „nu ş
tie săglumeascăsau, ceea ce e ş
i
mai deplorabil, trebuie săaibăgluma atât de vulgară
, încât, intimidatăde aş
a-zisa mea
(n.n. Fred Vasilescu) situaţ
ie mondenă
, nici nu îndră
zneş ş
te săfie ea însăi…”, iar „de
surâs Emilia nu surâde, că ”76
ci e prea gravă
Aceastăfemeie a devenit gravădintr-un exces de grijăpentru imaginea exterioară,
iar lipsa de umor sesizatăde Fred înseamnălipsa inteligenţ
ei.

74
Dominique Paquet, Frumuseţ ea, o istorie a eternului feminin, Traducere de Livia Iacob, Editura Univers,
Bucureş ti, 2007, p. 83
75
Camil Petrescu, Patul lui Procust, op. cit., p. 46
76
Idem, p. 58

34
 Emilia încearcăsăacopere ruptura ce s-a produs între trup ş
i conş ăfă
tiinţ răsăş
tie
cum. Identitatea sa se formeazăpe o nouăafirmare, cea a „aranjă
rii” exterioare. Camil
Petrescu o descrie pe Emilia dupăstandardele unui comentator de modă
: „are capul
rotund de tot, ceea ce e încămai subliniat fiindcăpoartăpă nat lipit ş
rul pieptă i despă
rţit
în douăprintr-o că
rare din creş
tet pânăîn mijlocul frunţ
ii. La spate e ră
sucit puternic într-
un coc mare, ceea ce înseamnăcăe coafura grecească. Jos e mă
rginităde arcade
inginereş
ti de geometrie, mai ales căsprâncenele smulse cu trudăsunt trase ca de un
penel sigur. Orbitele nete, desă ite ş
vârş i ele, ca niş
te scheme de peş
tiş
ori că
rora li s-au
retezat capetele ş ă
i sunt puse frumos faţ ă
-n faţ ă.
, nu s-au adâncit niciodatăde suferinţ
Ochiul verzui, mare le umple perfect. Pleoapa de jos, cu genele fă
cute cu rimel, se pierde
aproape imediat în obrazul plin, iar cea de sus e foarte apropiatăde sprâncene, ceea ce
impresia căEmilia nu poate surâde. Dealtfel, toatăfaţ
a îi e parcăîmbră
catăîntr-o piele
, dar mult prea scurtăş
albă, frumoasă i numai de aceea stăîntinsă
. Îmi aduc aminte căse
>> căş
spunea despre o fostă<<demimondenă i-a injectat în obraji parafinăca să
-i dispară
cutele. Aş cut ş
a parcăa fă i Emilia. În orice caz, seamă
nămult în privinţ
a aceasta cu acele
capete cu pielea întinsă, cu roş
u în obraji, din cărţ
ile poş
tale ilustrate pe care scrie într-un
colţ„Souvenir”.77

Estezia feminităţ
ii. Trupul viu.
ia dintre Fred Vasilescu ş
Relaţ i Doamna T. este cea dintre artist ş
i modelul să
u. El
are vocaţ te corpul femeii, ş
ie de artist prin felul în care priveş i aici pare cămodelul îş
i
alege maestrul ca în nuvela Le Fils de Titien, de Alfred de Muset unde pasiunea iubirii
ş
distruge însăi ideea de model. Odatăexpusăpublicului, opera devine universală, ea nu-i
mai aparţ
ine creatorului ei. Ochiul lui Fred este cel care zugră
veş
te un personaj aproape
ireal. Inteligentă
, rafinată
, fermecă
toare, translucidă
, onestă
, modestăş
i orgolioasă
,
doamna T. este zugră
vităîn toatăsplendoarea Femeii. Corpul să
u devine obsesiv, iar Fred
ţ
o descrie în cele mai mici intimităi ale sale.
A descrie corpul celuilalt în acest fel, este un început de expropriere pentru că
expunerea iniţ
ialănu e neaparat publică
, ci este vorba, mai întâi, despre acea intimitate a
corpului oferit celuilalt. Paradoxal, pudoarea stăchiar în interiorul imaginii care va

77
Idem, p. 51

35
deveni publică
. Scenele prezentate de Fred sunt de o intimitate maximă
, iar el o expune
ş
tiind căîn acest fel, nu-i mai aparţ
ine. Când dorinţ
a expunerii existăde la început,
farmecul riscăsădispară ie ş
, ca un joc între intenţ i incident.
Ceea ce îi conferăunicitate doamnei T. este complexitatea vieţ
ii interioare care îi
eazăcarnea. Ştie săfacăun spectacol din orice ş
înfrumuseţ i, înainte de a fi modelul
ş
cuiva, este ea însăi o artistă
. Momentul întâlnirii ei cu Fred Vasilescu este asemănător
unui dans nupţ
ial, în care femeia pregă
teş
te actul ce va urma. Din femeia sigurăde sine,
ea se transformăîn femeia copil, timidă . Şi Ladima o numeş
, speriată te pe Emilia
„copilă
”, dar acest cuvânt ră
sunăfals în urechi, în timp ce la doamna T., el o defineş
te
fă
răa lă
sa impresia unui artificiu:
Gustul este relativ ş
i influenţ
at de gradul de sensibilitate la „modelul” observat.
DacăEmilia îi pare urâtăpentru Fred, chiar dacădin descrierea sa reiese căeste
frumoasă
, doamna T., urâtăfiind, apare frumoasă
. Bă
rbatul cautăsărecreeze enigma
expresiei feminine care l-a fascinat; idealizarea corpului ca obiect de artăse construieş
te
pe arbitrariul sentimentelor. Fred Vasilescu îş
i foloseş
te ochiul ca pe un aparat de
fotografiat prin care imortalizeazăcliş
eele corpului iubit. El nu face o comparaţ
ie între
momentele de graţ
ie ale corpului, ci încearcăsăpă
streze imagini precise în memorie,
imortaliză
ri ale clipei în eternitate. Asemenea cliş
eului înregistrat, imaginea femeii iubite
ră
mâne imprimatăîn mintea celuilalt ca o imagine care sfideazămoartea, dar folosindu-
se de cuvinte din registrul ei.
În studiul să ri despre fotografie,78 Roland
u, Camera luminoasă – însemnă
Barthes porneş
te de la viziunea fenomenologicăasupra manifestă
rii/receptă
rii fotografiei,
ş
i aminteş ăpe care îl naş
te de sentimentul de nesiguranţ te Fotografia.
Fotograful este Operatorul, privitorul e Spectatorul, iar obiectul fotografiat este
Spectrum-ul. Barthes stabileş
te elementele prin intermediul că
rora va crea un sistem de
analizăa fotografiei, a referentului ei ş
i a raportului trecut/prezent ce implicăideea de
moarte. Pe scurt, fotografia devine procesul de transformare a subiectului în obiect. Dar
pentru analiza fotografiei este importantăş
i clasificarea fenomenului ş
i a funcţ
iilor sale.

78
Roland Barthes, Camera luminoasă– însemnări despre fotografie, Traducere de Virgil Mleş
niţ
a, Editura
Idea Design & Print, Cluj Napoca, 2009.

36
Astfel, Fotografia portret e un câmp închis de forţ
e: cel care este fotografiat devine
subiectul aflat el însuş
i în devenire, spre obiect. Acest proces este un experiment al
morţ
ii, iar fotografului îi revine datoria de a nu reda acest proces. Moartea este ethos-ul
acestei fotografii.
Fotografia ulterioară. Doamna T. este ş
i ea o victimăa „fotografierii”, chiar dacă
nu îş
i doreş
te acest lucru. Doamna T. îş
i ascunde mereu privirea pentru căochiul este
intermediarul gândului unui bă eş
rbat care a avut multe experienţ i care o poate domina.
Descrierea ei se face metodic, pe pagini întregi, ca înaintea realiză
rii unei opere de artă.
mâne uimit, Operatorul, încântat ş
Privitorul ră i flatat de realizarea sa, iar Modelul sfâş
iat,
între Operator, Obiectiv ş
i Privitor.

Discurs îndrăgostit.
La o primălectură
, textul unei că
rţi te cuprinde în interior ş
i îţ
i dăsenzaţ
ia căai
ădragă
întâlnit o fiinţ . El este însufleţ
it de sensurile descoperite de tine, cel care ai luat
primul legă
tura cu lumea lui. Nu acelaş
i lucru se întâmplăcând, înainte de a cunoaş
te
textul, el ţ
i-a fost prezentat în amă
nunt, sau ai citit diverse pagini de criticăscrise de alţ
ii,
care l-au cunoscut, altfel decât tine.
Dacăacest lucru se întâmplădupăîntâlnirea ta cu textul, atunci ai senzaţ
ia unui
iubit înş
elat, cădespre iubita ta se spun diverse lucruri, fă
răca tu săfi observat ceva în
neregulă . Şi mai este dorinţ
, ba, dimpotrivă a de a o cunoaş
te doar tu, în felul tă
u.
Cineva îţ
i violeazăviaţ
a intimă, iar violul, odatăprodus, lasăo traumă
. Vei
încerca săvezi textul cu aceeaş
i privire de prima dată
, dar, mereu, în minte îţ
i vor veni
cuvintele celorlalţ
i. Poţ
i sărenunţ
i, poţ
i săsuferi, poţ
i săte izolezi, poţ
i săte lupţ
i.
Legă
tura cu textul va dispă ă
rea în aceste forme de suferinţ. Cel care a fost înş
elat, este cel
îndră
gostit, iar de ce anume s-a îndrăgostit, hotă
răş
te singur. Romanele lui Camil
Petrescu amintesc de revelaţ
ia lecturii când cititorul se descoperăpe sine în fragmentele
discursului ca în amprenta unui cod. Pornind de la Roland Barthes, cel care sprijină
demersul nostru, am construit un discurs îndrăgostit pentru cititorul lui Camil Petrescu:
„Am hotă
rât, deci, sălă
săm aceste trimiteri de lectură
, de ascultare, într-o formă
nesigură, neterminată
, care convine de minune unui discurs a că ănu este nimic
rui instanţ
altceva decât memoria locurilor (că
rţilor, întâlnirilor) în care anumite lucruri au fost

37
citite, spuse, ascultate. Că
ci, dacăautorul îi împrumutăsubiectului îndră
gostit din
<<cultura>> sa, subiectul îndră
gostit, indiferent la buna folosire a cunoaş
terii, îi dăîn
schimb inocenţ
a imaginarului să
u.
Amintirea unor stă
ri avute pe marginea unei lecturi trecute poate reveni printr-o
simplărelecturare a unui citat, moment asemă
nător cu senzaţ
ia lui Proust de a revedea
„acea laturăluminoasăcare ieş
ea în relief din bezna nedesluş
ită
, ca acelea pe care le
lumineazăş
i le secţ
ioneazăvreun foc bengal sau vreo proiecţ
ie electrică
, într-o clă
dire,
din care celelalte pă
rţi rămân cufundate în întuneric”
Deseori, se uitătitlul că
rţii, dar revine în minte o imagine, o idee. Este ca un joc
de cuvinte care produce stări. Organizarea textului pe o tematicăanume ar „produce
monş
tri” deoarece ar lă
sa impresia unei <<filosofii a dragostei>>, acolo unde, de fapt, nu
trebuie săte aş
tepţ
i decât la o afirmare a ei.”
Când vorbim despre dragoste, ea apare, psihologic vorbind, frumoasă
. Această
frumuseţ
e să
lăş te în fundul memoriei noastre ş
luieş i ne aş
azămereu în dimensiuni noi ale
existenţ
ei.
Din perspectivăpsihanalitică
, nici o trăsă
turăcare îmbracăfiinţ
a umanănu este
ăîn cunoaş
lipsităde importanţ terea aprofundată. Nu ceea ce este evident însumează
coordonatele fine în caracterizarea unui individ, ci ceea ce stăla baza exprimă
rii sale.
Forma pe care o propunem este de a realiza un profil al cuvintelor prin recitire,
fă
rămetalimbaj, doar printr-o ordonare a unor subiecte ce ar putea constitui puncte de
receptare a mesajului iniţ
ial, îndră
gostit. Am putea face un grafic al frecvenţ
ei cu care
este pomenit Camil Petrescu printre contemporani, majoritatea celor care îş
i afirmă
dragostea pentru autor sau opera lui, fiind femei care au scris diferite studii, impresii, sau
doar l-au citit, sau doar l-au pă
strat pentru sine. Amintim aici numele celor mai
cunoscute: Florica Ichim, Ioana Pârvulescu, Irina Petraş
, Elena Zaharia – Filipaş
, Maria
VodăCă
puş
an, Cella Serghi, Lucia Demetrius, Aniş
oara Odeanu, Cecilia Constantinescu,
ie) ş
Maria Botta, Leny Caler, Eugenia Marian (soţ i multe altele care scriu de acum.
Ana Blandiana îş te cum ş
i aminteş tia, „pe dinafară”, între 14 ş
i 16 ani, „scene ş
i
acte întregi” din teatrul lui Camil Petrescu:
„Nu ş
tiu dacătrebuie să
-i fiu recunoscătoare lui Camil (i-am spus întotdeauna
aş
a, ca unui prieten, eludând numele de familie banal) sau săregret felul în care m-a

38
 ţ
învă d idei ş
at săvă i săplă
tesc pentru ele pânăîn pânzele albe. Nu am însănicio îndoială
cămulte dintre deciziile mele de maturitate, ducând uneori pânăla pericol ş
i pânăla
ridicol refuzul compromisului, au avut legă ăam fost
turăcu faptul căîn adolescenţ
îndră lcescu.” 79
gostităde Gelu Ruscanu, de Ladima, de Pietro Gralla, de Bă
În urma numeroaselor lecturi, cititorul începe să
-şi piardă„inocenţ
a”, atingând
aceleaş
i „mari”, „extraordinare” opere ale „marilor clasici”. Ghilimelele nu sunt pentru a
minimaliza caracterul acestor scrieri, ci pentru a evita cliş
eele în care cade adesea
cititorul. Apare ş
i aici „pă
catul stereotipiei”, analizat pe Marcel Proust în multe din
paginile sale. Momentul, întâmplarea, imaginea care a determinat opera primeş
te o altă
formăprin receptă
rile comune, erodate adesea, prin care trece. Dupăcum spuneam în
Cap. I, Sub. 1.2., scriitorul îş
i organizeazăniş
te reţ
ele de observaţ
ie prin care îş
i asigură
receptarea cititorului în orice timp ar tră
i el.
ta sufletul ş
Dar pentru a împrospă i spiritul, este nevoie de o reîntoarcere la
texte ş
i o re-citire a lor din alt unghi. O pânzădatăla o parte de pe un mobilier cu stil,
care te-a fascinat în copilă
rie.
Despre Camil Petrescu s-au scris sute de pagini, mai mult sau mai puţ
in
favorabile, ş
i se mai scriu încă
. Întrebat repede, oricine poate să
-şi aminteascăcâteva
cuvinte care caracterizeazăopera lui: autenticitate, anticalofilism, substanţ
ialism,
radicalism, proustianism, dar, în acest fel nu se reproduc decât niş
te cliş
ee, iar Camil
Petrescu dispare puţ in în spatele acestor ziduri groase ş
in câte puţ i roase.
Recitind un text în acest mod al „discursului îndră
gostit”, lectorul respectă
a anticalofilismului, ş
legile lui Camil Petrescu în privinţ i chiar constituit din
fragmente, aceastăabordare trimite la mă
reţ
ia operei sale. DacăProust îş
i compară
creaţ
ia cu o catedralăsau cu o simfonie, Camil Petrescu îş
i construieş
te un câmp în
care cresc flori adevă
rate. Spiritul operei sale este cel al Adevărului tră
it care se
cunoaş
te prin raportarea la propria persoană
, folosind pronumele ca o poreclăa celui
ce se vrea prezent în tot ce înseamnărealitate tră
ităş
i nu neaparat cu rol de operă
autobiografică
.

79
Ana Blandiana, „Un personaj de Camil Petrescu”, în Acolada, Nr. 2 (40), Anul V, 2011, p. 28

39
 Opera modernănu este sintagma preferatăa scriitorului român, “modernismul
t, căpe urmălasăzer” 80, spune el în Teze
e oarecum ca iaurtul, trebuie mâncat proaspă
ş
i antiteze. De aceea, secretul să
u constăîn modernitatea romanului în afara
ţ
modernităii.

80
Camil Petrescu, „Modernism modern”, în Teze ş
i antiteze, op. cit., p. 239

40
 Concluzii

Având în vedere titlul tezei, s-ar putea naş

te o legitimănedumerire: DE CE
tocmai avatarurile feminităţ
ii în opera lui Camil Petrescu? Un autor cu
dreaptă
/nedeaptăreputaţ
ie de misogin sau spernogin, „dispreţ
uitor al femeii”?
Prin Ela, Alta ş
i, mai ales, Emilia, femeia, în opera lui Camil Petrescu, nu
apare în cea mai bunălumină
. Cu toate acestea, acestui autor de …”Că
tăline”, i s-ar
linescu81 afirmădespre Eminescu: „…care e un poet atât de
potrivi ceea ce G. Că
mare, încât, chiar profesând distanţ ăde femeie, aspirămereu spre ea”. după
a faţ
acelaş
i Că ăpe femeie
linescu, Camil, care, „în poezie cântăideile”, „în prozădenunţ
82
ca improprie pentru speculaţ
ia filosofică
”. Nu ar fi, totuş
i, un motiv pentru dispreţ
ul
ăde femeie, nereceptivi la speculaţ
faţ ia de ordin filosofic, fiind destui, chiar foarte
mulţ
i bă i. Numai căŞtefan Gheorghidiu – Camil Petrescu este „un om de ş
rbaţ ă
tiinţ”,
care studiază
, ca un entomolog, sub lupă
, larva care, pentru el, este femeia, fiindu-i,
când iubit, când judecător. Gelozia lui nu e reversul pasiunii înseş
i; ea e, mai curând,
ăde propria-i victimăenigmatică, impenetrabilă
ostilitatea unui anchetator faţ .
Gheorghidiu, ca ş
i Ladima, ca ş
i Fred, ca ş
i Andrei Pietraru, ca ş
i Ruscanu, ca
ş
i Gralla, e intempestiv ş
i, uneori, tiranic, „aspirămereu că
tre ea” (Ela – elle, Alta),
dar aceastăatracţ
ie devine febrilă
, halucinantă
. Camil Petrescu (sau personajele lui
masculine) proiecteazăasupra femeii, ca toţ
i idealiş
tii, propria paradigmă
, propriul
canon intelectual, moral, în care ea, pe drept cuvânt, nu „intră
”, nu poate totdeauna să
încapă
, suferăsau vitupereazăş
i e un un paranoiac, ca mai toţ
i geloş
ii fă
rătemei
real… Atunci când e.
Iatăde ce, pentru a se cuprinde fă
rărest, în acest canon viril, ea, femeia,
trebuie „lungită
” sau „scurtată”, canonită
, în patul vreunui Procust.
Camil (ş
i/sau eroii să , un rudimentar, un gelos simplist ş
i) nu e, însă i comic, ş
i
este, mai degrabăun masochist, care, prin femeie ş
i feminitate, se chinuie pe sine. La
limită
, postura aceasta chiar îi place.

81
George Că
linescu, Principii de estetică, EPL, Bucureş
ti, 230
82
Ibidem

41
 Aspirând mereu la o iubire ideală
, la o partenerăpotrivită, femeia e, mereu, în
centrul scrierilor camilpetresciene. Ea e fie studiată
, adesea anatomic, adicătehnic, de
, e judecatăsubiectiv, e, cu ochi rece, dar ş
aproape, e observată, e spionată i-n lacrimi,
scrutată
-n tainăsau de-a dreptul; e pipă
ită
, mângâiată
, adulmecatăca o floare; e
adorată
, chiar când chiar când e detestată; este, într-un cuvânt, dorită
; e o idee fixă
, un
monoideism al unuia sau altuia din juru-i ş
i, aş ţ
adar, însăi raţ
iunea de-a fi a existenţ
ei
lor.
Supusăla atâtea probe ş
i, la rigoare, cercetări, nu-i de mirare căfemeia lui
te, în diverse ipostaze, „avatarurile feminităţ
Camil întruneş ii” ca atare.

42
Bibliografia operei:

Teatru :

Petrescu, Camil. Danton, Bălcescu, Editura Albatros, Bucureş

ti, 1964.

Petrescu, Camil. MiticăPopescu. Act veneţ

ian, Editura Albatros, Bucureş
ti, 1964.

Petrescu, Camil. Suflete tari. Jocul ielelor, Editura Albatros, Bucureş

ti, 1964.

Roman:

Petrescu, Camil. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de ră

zboi, Editura Curtea
Veche, Bucureş
ti, 2009.

Petrescu, Camil. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Editura pentru
Literatura, Bucureş
ti, 1962.

Petrescu, Camil. Patul lui Procust, Editura Minerva, Bucureş

ti, 1982.

Poezie:

Petrescu, Camil. Versuri, Cu postfaţ

a autorului, ESPLA, Bucureş
ti, 1957.

Filosofie :

ei, vol. I, II, Editura Ştiinţ

Petrescu, Camil. Doctrina substanţ ificăş
i Enciclopedică
,
Bucureş
ti, 1988.

43
Jurnal:

Petrescu, Camil. Note zilnice (1927-1940), text stabilit, note, comentarii, indice de nume
ş ăde Mircea Zaciu, Editura Cartea Românească
i prefaţ , Bucureş
ti, 1975.

ă
Petrescu, Camil. Note zilnice, Prefaţ, text stabilit, note, cronologie ş
i indice de nume
Florica Ichim, Editura Gramar, Bucureş
ti, 2003.

Eseu ş
i publicistică:

Petrescu, Camil. Teze ş

i antiteze, Editura Cultura Naţ
ională
, Bucureş
ti, 1933.

Petrescu, Camil. Modalitatea esteticăa teatrului, Ediţ

ie îngrijităde Liviu Călin, Editura
EnciclopedicăRomână
, Bucureş
ti, 1971.

Petrescu, Camil. Publicistică. Ediţ ăş

ie, prefaţ i note de Florica Ichim, Editura Minerva,
Bucureş
ti, 1984.

Teatru:

Petrescu, Camil. Comentarii ş

i delimitări în teatru, Ediţ ă
ia a II-a, vol. I, Prefaţ, îngrijire
ie ş
ediţ i note Florica Ichim, Fundaţ
ia Culturală„Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi”
(supliment).
Petrescu, Camil. Modalitatea esteticăa teatrului, Ediţ
ie îngrijităde Liviu Călin, Editura
enciclopedicăromână
, Bucureş
ti, 1971.

Bibliografie selectivă
:

44
Aderca, Felix. Mărturia unei generaţ ăde Valeriu Râpeanu, E. P. L.. Bucureş
ii. Prefaţ ti,
1967.

terea omului. Traducere, studiu introductiv ş

Adler, Alfred. Cunoaş i note de dr. leonard
Gavriliu, Editura Ştiinţ
ifică
, Bucureş
ti, 1991.

Adler, L. Secrets d’alcove. Paris, Hachette, 1983.

Albaret, Céleste. Domnul Proust: amintiri consemnate de Georges Belmont.

Traducere de Adriana Liciu, Editura Albatros, Bucurețti, 2004.

Albaret, Céleste. Monsieur Proust. Robert Laffont, Paris, 1973.

Alexandrescu, Ion. Persoană, personalitate, personaj, Editura Junimea, Iaş

i, 1988.

***Antologie de filosofie românească

, vol. *****, Editura Minerva, Bucureş
ti, 1988.

***Amor ş
i sexualitate în Occident, Antologie de texte, Introducere de acad. Georges
Duby, Traducere de Laurenţ
iu Zoicaş
, Editura Artemis, Bucureş
ti, 1994.

Angelescu, Silviu. Portretul literar, Editura Univers, Bucuresti, 1985.

Apollinaire, Guillaume. Calligrammes, Éd. Gallimard, NRF, Coll. Pléiade, 1965.

Arghezi, Tudor. Tablete de cronicar, Editura ESPLA, Bucureş

ti, 1960.

Ariès, Philippe, Bottéro, Jean et al. Amor ş

i sexualitate în Occident, Introd. de acad.
Georges Duby, Traducere din limba francezăde Laurenţ
iu Zoicaş
, Editura Artemis,
Bucureş
ti, 1994.

45
Auerbach, Erich. Mimesis – Reprezentarea realităţ
ii în literatura occidentală
, Traducere
de I. Negoiţ
escu, Editura pentru LiteraturăUniversală
, Bucureş
ti, 1967.

Augustin. Despre adevărata religie, Editura Humanitas, Bucureş

ti, 2007.

Bachelard, Gaston. Dreptul de a visa. Traducere din francezăde Irinel Antoniu, Editura
Univers, Bucureş
ti, 2009.

Bachelard, Gaston. Poetica reveriei, Traducere din limba franceză de Luminiţ

a
Bră ăde Mircea Martin, Editura Paralela 45, Piteş
ileanu, Prefaţ ti, 2005.

Balotă, Nicolae. Euphorion. Eseuri, E. P. L., Bucureş

ti, 1969.

Balotă, Nicolae. Romanul românesc în secolul XX, Editura Viitorul românesc, Bucureş
ti,
1997.

ionar de citate ş
Barbu, Marian. Dicţ i locuţ ie revizuităş
iuni străine, Ediţ i completatăde
Eugen ş
i Paul B. Marian, Editura EnciclopedicăRomână
, Bucureş
ti, 1973.

Barthes, Roland. Camera luminoasa – însemnari despre fotografie, Traducere de Virgil

Mleş
niţ
a, Editura Idea Design & Print, Cluj Napoca, 2009.

Barthes, Roland. Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit, Traducere din francezăde

Sorina Dă
năilă
, Editura Cartier, Chiş
ină
u, 2007.

Barthes, Roland. „Gradul zero al scriiturii”, în Poeticăş

i stilistică, Univers, Bucureş
ti,
1972.

Barthes, Roland. Incidente. Traducere de Iolanda Vasiliu, Editura Cartier, Chiş

ină
u,
2007.

46
Barthes, Roland. Imperiul semnelor. Traducere din francezăde Alexandru Cistelecan,
Editura Cartier, Chiş
ină
u, 2007.

ăde Ion Pop, Ed.

Barthes, Roland. Plăcerea textului, Trad. de Marian Papahagi, Postfaţ
Echinox, Cluj, 1994.

ie ş
Barthes, Roland. Romanul scriiturii, antologie, Selecţ iş
i traducere de Adriana Babeţ i
Delia Sepeţ
ean-Vasiliu, Univers, Bucureş
ti, 1987.

Bataglia, Salvatore. Mitologia personajului, Traducere de Al. George, Bucureş

ti,
Editura Univers, 1976.

Bataille, Georges. Erotismul, Ediţ

ie ilustratăcu două
zeci de planş
e în afara textului,
Traducere din limba francezăde Dan Petrescu, Editura Nemira, 1998, Bucureş
ti.

Baudrillard, Jean. Celălalt prin sine însuş

i, Editions Galilee, 1987, Paris.

Baudrillard, Jean. Simulacre ş

i simulări. Editura Idea Design & Print, Cluj,
2008.

Băicuț, Iulian. Dublul Narcis. Influenșa lui Marcel Proust și André Gide asupra

prozatorilor români interbelici. Editura Universității din Bucurețti, 2003.

Beaujour, Michel. Miroirs d’encre. Rhétorique de l’autoportrait. Ed. Seuil, Paris, 1980.

Beauvoir, Simone. Al doilea sex, vol. I-II, Ediţ

ia a II-a, Traducere de Diana Crupenschi
ş
i Delia Verdeş ăde Delia Verdeş
, Prefaţ , Editura Univers, Bucureş
ti, 2004.

Bergson, Henri. Cele douăsurse ale moralei ş

i religiei, Traducere de Diana Moră
raş
u,
Editura Institutul European, Iaş
i, 1992.

Bergson, Henri. Teoria râsului, Traducere de Silviu Lupaş

cu, Institutul European, Iaş
i,
1992.

47
Bergson, Henri. La matière et la mémoire, Félix Alcan, Paris, 1986.

Bergson, Henri. Materie ş

i memorie, Traducere de Cora Chiriac, Ed. Polirom, Iaş
i, 1996.

Bibescu, Martha. La bal cu Marcel Proust, Editura Dacia, Cluj, 1976.

iul literar, Traducere ş

Blanchot, Maurice. Spaţ ăde Irina Mavrodin, Univers,
i prefaţ
Bucureş
ti, 1980.

Boldea, Iulian. Poeticăş

i criticăliterară, note de curs, Universitatea „Petru Maior”
Târgu-Mureş
, 2008.

Boldea, Iulian. Teme ş

i variaţ
iuni. Editura Ideea Europeană& EuroPress Group,
Bucureş
ti, 2008.

Boldea, Iulian. Vârsele criticii. Editura Paralela 45, Piteş

ti, 2005.

Borges, Luis, Jorge. Cartea de nisip, Editura Univers, Bucureş

ti, 1983.

Bourdieu, Pierre. Regulile artei. Geneza ş

i structura câmpului literar, Traducere de
Bogdan Ghiu ş
i Toader Saulea, Univers, Bucureş
ti, 1998.

ăde Adriana Babeţ

Brânzeu, Pia. Bodysong, Postfaţ i, Editura Triade Brumar, Timiş
oara,
2010.

Bruckner, Pascal. Euforia perpetuă, Traducere din limba francezăde Cristina ş

i Costi
Popescu, Editura Trei, Bucureş
ti, 2000.

Burgos, Jean. Pentru o poeticăa imaginarului, Traducere de Gabriela Duda ş

i Micaela
Gulea, Editura Univers, Bucureş
ti, 1988.

48
Burgess, A. Sur le lit, Paris, Denoel, 1982.

Burke, Edmund. Despre sublim ş

i frumos. Traducere de Anda Teodorescu ş
i Andrei
Bantaş ăde Dan Grigorescu, Editura Meridiane. Bucureş
. Prefaţ ti, 1981.

Caillois, Roger. Abordă

ri ale imaginarului, Traducerea din limba francezăde Nicolae
Baltă
, Editura Nemira, 2001.

Că
lin, Liviu. Camil Petrescu în oglinzi paralele, Editura Eminescu, Bucureş
ti, 1976.

Că
linescu, Alexandru. Biblioteci deschise, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti, 1986.

Călinescu, George. Istoria literaturii române de la origini pânăîn prezent, Editura

Fundaţiei, Bucureş
ti, 1941.

Că ie întocmităş
linescu, George. Literatura nouă, Ediţ ăde Al. Piru, Editura
i prefaţ
Scrisul Românesc, Craiova, 1972.

Că
linescu, George. Principii de estetică. Editura pentru Literatură
, Bucureş
ti, 1968.

Că
puş
an, Maria Vodă
. Camil Petrescu – Realia. Cartea Românească, Bucureş
ti, 1988.

Charpier, Jaques. Essai sur Paul Valery. Ed. Pierre Seghers, Paris, 1956.

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, (coordonatori). Dicţ

ionar de simboluri, Mituri, Vise,
Obiceiuri, Gesturi, Forme, Figuri, Culori, Numere, Editura Polirom, Iaş
i, 2009.

Ciocârlie, Corina. Femei în faţ

a oglinzii, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1998.

Ciocârlie, Corina. Pragmatica personajului, Editura Minerva, Bucureş

ti, 1992.

Ciopraga, Constantin. Personalitatea literaturii române, Ed. Junimea, Iaş

i, 1973.

49
Compagnon, Antoine. Antimodernii. De la Joseph Maistre la Roland Barthes, Traducere
din limba francezăde Irina Mavrodin ş
i Adina Diniţ ăde Mircea Martin,
oiu, Prefaţ
Editura ART, Bucureş
ti, 2008.

Compagnon, Antoine. Demonul teoriei. Traducere de Gabriel Marian ş

i Andrei – Paul
Corescu, Editura Echinox, Cluj, 2007.

Constantinescu, Pompiliu. Figuri literare, Minerva, Bucureş

ti, 1989.

Constantinescu, Pompiliu. Romanul românesc interbelic, Editura Minerva, Bucureş

ti,
1977.

Cornea, Paul. Aproapele ş

i departele, Cartea Româneascã, Bucureş
ti, 1990.

Corbin, Alain, Courtine, Jean-Jacques, Vigarello, Georges (coord.). Istoria corpului,

vol. I „De la Renaş
tere la Secolul Luminilor” (coord. De G. Vigarello), Trad. din lb,
francezăde Simona Manolache, Gina Puică
, MuguraşConstantinescu, Giuliano Sfichi.
Editura ART, Bucureş
ti, 2009.

Corbin, Alain (coord,), Courtine, Jean-Jacques, Vigarello, Georges. Istoria corpului,

vol. II „De la Revoluţ
ia Francezăla Primul Război Mondial” , Traducere din lb. franceză
de Simona Manolache, Camelia Biholaru, Cristina Drahta, Giuliano Sfichi. Editura ART,
Bucureş
ti, 2009.

Corbin, Alain, Courtine, Jean-Jacques (coord.), Vigarello, Georges. Istoria corpului,

vol. III „Mutaţ
iile privirii. Secolul XX”, Trad. din lb. francezăde Simona Manolache,
Mihaela Arnat, MuguraşConstantinescu, Giuliano Sfichi, Editura ART, Bucureş
ti, 2009.

Cosmovici, Andrei. Psihologie generală, Editura Polirom, Iaş

i, 1996.

Cozea, Liana. Confesiuni ale eului feminin, Editura Paralela 45, Piteş
ti, 2005.

50
Cozea, Liana. Dumitriu, Dana – Portretul unei doamne, Editura Paralela 45, Piteş
ti,
2000.

Craia, Sultana. Îngeri, demoni ş

i muieri, Editura Univers Enciclopedic, Bucureş
ti, 1999.

Crohmălniceanu, S., Ovid. Literatura românăş

i expresionismul. Editura Eminescu,
Bucureş
ti, 1971.

Crohmălniceanu, S., Ovid. Cinci prozatori în cinci feluri de lectură

, Ed. Cartea
Românească
, Bucureş
ti, 1984.

Crohmălniceanu, S., Ovid. Literatura română între cele două războaie mondiale,
Editura Minerva, Bucureş
ti, 1972.

Culianu, Ioan, Petru. Eros ş

i magie în Renaş
tere 1484. Traducere din francezăde Dan
ăde Mircea Eliade ş
Petrescu. Prefaţ i Sorin Antohi. Editura Polirom, Iaş
i, 2003.

Dadoun, Roger. Erotismul, Traducere de Adrian Ene, Editura Corint, Bucureş

ti, 2004.

Derrida, J. „Structura, semnul şi jocul în discursul ştiinţ

elor umane”, în Scriitura ş
i
a, Editura Univers, Bucureşti, 1998.
diferenţ

Dima, Simion (coord.). Camil Petrescu. Trei Primăveri, Editura Facla, Bucureş
ti, 1975.

Descartes, René. Discurs asupra metodei, Traducere ş ăde George I. Ghidu,

i prefaţ
Editura Mondero, Bucureş
ti, 1999.

Descartes, René. Meditaţ

ii metafizice, Traducere de Ion Papuc, Editura Crater, Bucureş
ti,
1997.

ăş
Descartes, René. Tratat despre sentimente, Traducere, prefaţ i note de dr. Leonard
Gavriliu, Editura IRI, Bucureş
ti, 1999.

***Dictionnaire des citations françaises, Éd. Larousse, 1980.

51
De Rougement, Denis. Iubirea ş
i Occidentul, Traducere, note ş
i indici de Ioana Cândea-
ăde Virgil Cândea, Editura Univers, Bucureş
Marinescu, Prefaţ ti, 1987.

Ducrot, Oswald, Todorov Tzvetan. Dictionnaire encyclopédique des sciences du

langage, Seul, Paris, 1972.

Dumitriu, Dana. Ambasadorii sau despre realismul psihologic, Editura Cartea

Românească
, Bucureş
ti, 1976.

Dună, Raluca. Eu, Autorul – Reprezentări auctoriale în literaturăş

i pictură
. Din
Antichitate pânăîn Renaş
tere. Editura Tracus Arte, Bucureş
ti, 2010.

Eco, Umberto. Limitele interpretării, Traducere de Ştefania Mincu ş ă

i Daniela Bucş,
Editura Pontica, Constanţ
a, 1999.

Eco, Umberto, Carrière, Claude-Jean. Nu văsperiaţ

i căveţ
i scă
pa de cărţ
i. Traducere
din francezăEmanoil Marcu, Editura Humanitas, Bucureş
ti, 2010.

Eliot, T. S. Eseuri, Traducere Petru Creţ

ia, Editura Univers, Bucureş
ti, 1974.

Elvin, B. Camil Petrescu, E.P.L., Bucureş

ti, 1962.

Evola, Julius. Metafizica sexului, Traducere de Sorin Mă

rculescu, Editura Humanitas,
Bucureş
ti, 1994.

Evseev, Ivan. Dicţ

ionar de simboluri, Editura Vox, Bucureş
ti, 2007.

Farge, A., Foucault, M. Le Désordre des familles, Gallimard Juliard, col. „Archives”,
Paris,1982.

ă, Şerban. Afinităţ
Foarţ i selective, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti, 1980.

ă, Şerban. Afinităţ
Foarţ i efective, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti, 1990.

52
 ă, Şerban. (trad.), Ecclesiastul. Cântarea Cântărilor, Editura Art, Bucureş
Foarţ ti, 2008.

Foucault, Michel. Cuvintele ş

i lucrurile, Traducere din limba francezăde Bogdan Ghiu
ş
i Mircea Vasilescu, Studiu introductiv de Mircea Martin, Dosar de Bogdan Ghiu,
Editura RAO, Bucureş
ti, 2008.

Foucault, Michel. Ce este un autor ? Studii ş e. Traducere de Bogdan Ghiu ş

i conferinţ i
ăde Corneliu Bîlbă, Editura Idea
Ciprian Mihali, Cuvânt înainte de Bogdan Ghiu, Postfaţ
Design & Print, Cluj, 2004.

Foucault, Michel. Istoria sexualităţ

ii. Vol. I, Traducere de Cătălin Vasile, Editura
Univers, Bucureşti, 2005.

Foucault, Michel. Histoire de la sexualité. Paris, Gallimard, 1977.

Freud, Sigmund. Începuturile miş ă postumă de

cării psihanalitice, Cu o prefaţ
ăş
academician Vasile Pavelcu, Traducere, avanprefaţ i note de dr. Leonard Gavriliu,
Editura Ştiinţ
ifică
, Bucureş
ti, 1996.

, Traducere din limba germanăş

Freud, Sigmund. Eseuri de psihanalizăaplicată i note
introductive Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, Bucureş
ti, 1999.

Freud, Sigmund. Dincolo de principiul plăcerii, Editura Jurnalul Literar, Bucureş

ti,
1992.

Freud, Sigmund. Opere esenţ

iale, vol. 7, Nevroză, psihoză, perversiune, Traducere din
limba germanăde Reiner Wilhelm ş
i Silviu Dragomir, Notăasupra ediţ
iei, note
introductive ş
i coordonare terminologicăRoxana Melnicu, Editura TREI, Bucurteş
ti,
2009.

53
Filliozat, Jean. Filozofiile Indiei. Upaniş
adele, Bucureş
ti, Editura Humanitas,1993.

From, Erich. Arta de a iubi, Editura Anima, Bucureş

ti, 1995.

George, Alexandru. La sfârş

itul lecturii, Editura Cartea Românească
, Bucuresti, 1973.

George, Alexandru. Semne ş

i repere. Editura Cartea Românească, Bucureş
ti, 1971.

ţ
Ghidirmic, Ovidiu. Camil Petrescu sau patosul lucidităii, Ed. Scrisul Românesc,
Craiova, 1975.

Greimas, A., J. Despre sens. Eseuri semiotice, Traducere ş ăde Maria Carpov,
i prefaţ
Editura Univers, Bucureş
ti, 1975.

Goll, Yvan. Les cercles magiques, Ed. Falaize, Paris, 1951.

Groeben, Norbert. Psihologia literaturii. Editura Univers, Bucureş

ti, 1978.

Guțanu, Laura. Receptarea lui Marcel Proust în România: 1920-1944. Bibliografie.

Biblioteca CentralăUniversitară„Mihai Eminescu”, Iați, 2003.

Horney, Karen. Personalitatea nevroticăa epocii noastre, Traducere, preambul ş

i note
de dr. Leonard Gavriliu, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureş
ti, 2010.

Ilovici Mihail. Tinereţ

ea lui Camil Petrescu, Ed. Minerva, Bucureş
ti, 1971.

Irimia, Dumitru. Introducere în stilistică, Editura Polirom, Iaş

i, 1999.

Ivă
ncescu, Ruxandra. Popescu, Ana. 111 romane celebre într-o singurăcarte, Ed.
Paralela 45, Piteş
ti, 2007.

Jeudi, Pierre – Henri. Corpul ca obiect de artă. Traducere de Ana-Maria Gîrleanu,

Editura EUROSONG & BOOK, Bucureş
ti, 1998.

54
Jung, Carl, Gustav. Opere complete, Arhetipurile ş
i inconş
tientul colectiv, Traducere din
limba germanăde Dana Verescu, Vasile Dem. Zamfirescu, Ed. Trei, Bucureş
ti, 2003.

Jung, Carl, Gustav. Opere complete, Dezvoltarea personalităţ

ii, vol. 17, Traducere din
limba germanăde Viorica Niş
cov, Cuvânt înainte de Vasile Dem. Zamfirescu, Editura
Trei, Bucureş
ti, 2003.

i ş
Jung, Carl, Gustav. Opere complete, Despre fenomenul spiritului în artăş ă,
tiinţ
Traducere din limba germanăde Gabriela Danţ
iş
, vol. 15, Ed. Trei, Bucureş
ti, 2003.

Jung, Carl Gustav. Puterea sufletului, Antologie, Texte alese ş

i traduse din limba
germanăde dr. Suzana Holan, Editura Anima, Bucureş
ti, 1994.

Jung, Carl Gustav. Opere complete, Psihologie ş

i alchimie, vol. 12, Traducere de
iş
Carmen Oniţ i Maria Magdalena Anghelescu, Editura Universitas, Bucureş
ti, 1998.

Iacob, Livia. Romancieri interbelici, Institutul European, Iaş

i, 2006.

Ionescu, Christian. Mica enciclopedie onomastică, Editura EnciclopedicăRomână,

Bucureş
ti, 1975.

Ionescu, Constant. Camil Petrescu * Amintiri ş

i comentarii, E.P.L., Bucureş
ti, 1968.

Ionescu, Eugen. Camil Petrescu, în Război cu toatălumea, vol. 1-2, Editura Humanitas,
Bucureş
ti, 1992.

Ionescu, Eugen. Nu, Editura Humanitas, Bucureş

ti, 1991.

Iorga, Nicolae. Istoria literaturii româneş

ti, Editura Adevă
rul, Bucureş
ti, 1934.

Iser, Wolfang, L’Acte de lecture. Théorie de l’effet esthétique, Mardaga, Bruxelles, 1985.

Kant, Immanuel. Bazele metafizicii moravurilor, Editura Antet, Bucureş

ti, 1994.

55
Kant, Immanuel. Despre frumos ş
i bine, vol. I-III, Selecţ ăş
ie, prefaţ i note de Ion Ianoş
i,
Editura Minerva, Bucureş
ti, 1981.

ii de iubire, Normalitate ş
Kernberg, Otto, F. Relaţ i Patologie, Traducere din limba
englezăde Ştefania D. Niţ
ă, Editura Trei, Bucureş
ti, 2009.

Kierkegaard, Sören. Jurnalul Seducătorului, Traducere de Kjeld Jensen ş

i Elena Dan,
Editura Scripta, Bucureş
ti, 1992.

Kojève, Alexandre. Introduction à la lecture de Hegel, Gallimard, Paris,1986.

Kojève, Alexandre. Histoire raisonnée de la philosophie païenne, Plon, Paris,1977.

Kristeva, J. Pentru o terie a textului, Introducere, antologie ş

i traducere de Adriana
iş
Babeţ i Delia Speţ
an-Vasiliu, Editura Univers, Bucureş
ti, 1980.

Kristeva, J. Noile maladii ale sufletului, Traducere din francezăde Sabina Dorneanu,
Editura Trei, Bucureş
ti, 2005.

Lautréamont. Poésies I, în Oeuvres complètes d’Isidore Ducasse, Le Livre de Poche,

Paris, 1963.

Le Breton, David. Antropologia corpului ş

i modernitatea, Traducere din francezăde
Liliana Rusu, Editura Cartier, Chiş
ină
u, 2009.

Le Goff, Jacques. Imaginarul medieval, Editura Meridiane, Bucureş

ti, 1991.

Lawrence, D., H. Amantul doamnei Chatterley, Trad. de Bianca Iazmin, Cuv. înainte de
Dan Grigorescu, Editura Leda, Bucureş
ti, 2008.

Lăzărescu, George. Romanul de analiză psihologică în literatura românească

interbelică, Editura Minerva, Bucureş
ti, 1983.

56
Liiceanu, Gabriel. Ce ne facem cu calul negru ?Despre căderea în trup, dragoste ş
i
ipocrizie, Editura Humanitas, Bucureş
ti, 2011.

Liiceanu, Gabriel. Cearta cu filosofia , Editura Humanitas, Bucureş

ti, 1992.

Liiceanu, Gabriel. Despre seducţ

ie, Editura Humanitas, Bucureş
ti, 2010.

Liiceanu, Gabriel. Tragicul, o fenomenologie a limitei ş

i a depăş
irii, Editura Univers,
Bucureş
ti, 1975.

Lilar, Suzanne. Cuplul. Traducere de Livia Iacob. Editura Institutul Ruropean, Bucureş
ti,
2008.

Lintvelt, Jaap. Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă, Editura

Univers, Bucureş
ti, 1994.

ăş
Lobato, Abelardo. Fiinţ i frumuseţ
e, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lă
puş
, 2007.

Lovinescu, Eugen. Istoria literaturii române contemporane, vol. I-II, Editura Minerva,
Bucureş
ti, 1973.

ăde Eugen Simion,

Lovinescu, Eugen. Istoria literaturii române contemporane, Postfaţ
Editura Minerva, Bucureş
ti, 1989.

Lovinescu, Eugen. Scrieri., Memorii, Ediţ

ie de Eugen Simion, Ed.Minerva, Bucureş
ti,
1970.

Macrea, D. Lingvisticăş
i cultură, EDP, Bucureş
ti, 1978.

Madelenat, Daniel. La Biographie, P.U.F., Paris,1984.

57
Majuru, Adrian. Copilăria la români, Editura Compania, Bucureş
ti, 2006.

Mallarmé, Stéphane Oeuvres complètes. Ed. Gallimard-Pléiade, Paris, 1945.

Malraux, Andre. Calea Regală

, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti,1970.

Malraux, André. La tentation de l’Occident, ed. Grasset, Paris,1988.

Malraux, André. Oglinda de la hotarul ceţ

ii. Ed. Vivaldi, Bucureş
ti,1992.

Manolescu, Nicolae. Andersen cel crud ş

i alte teme, Editura Corint, Bucureş
ti, 2006.

Manolescu, Nicolae. Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Ed. 100+1 Gramar,
Bucureş
ti, 1998.

Manolescu, Nicolae. Istoria criticăa literaturii române, Ed. Paralela 45, Piteş
ti, 2008.

Manolescu, Nicolae. Julien Green si strămătuş

a mea (Teme 5), Editura Cartea
Românească
, Bucureş
ti, 1984.

Manolescu, Nicolae. Lecturi infidele, EPL, Bucureş

ti, 1966.

Manolescu, Nicolae. Metamorfozele poeziei, Editura pentru Literatură

, 1968.

Marcus, Solomon. Poetica matematica, Editura Academiei, Bucureş

ti, 1970.

Marin, Louis. L’ecriture de soi, PUF, Paris, 1999.

Marino, Adrian Hermeneutica ideii de literatură, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.

Marino, Adrian. Biografia ideii de literatură, vol. I –VI, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1991…2001.

58
Marino, Adrian. Introducere în critica literară. Editura Tineretului, Bucureş
ti, 1968.

Martin, Mircea. Singura critică. Editura Cartea Românească

, Bucureş
ti, 1976.

Mauriac, François. Le romancier et ses personnages, Ed. R.-A. Corrêa, Paris, 1932.

Mauclair, Camille. La magie de l’Amour, Albin Michel, Paris, 1927.

ţ
Micu, Dumitru. În căutarea autenticităii, vol. II, Ed. Minerva, Bucureş
ti, 1992.

Mihăilescu, Ştefania. Din istoria feminismului românesc, Studiu ş

i antologie de texte
(1929-1948), Editura Polirom, 2006.

Miller, Henry. Sexus, Trad. din limba englezăde Antoaneta Ralian, Editura Polirom, Iaş
i,
2010.

Minulescu, Mihaela. Introducere în psihologia jungiană. Editura Trei, Bucureş

ti, 2001.

Miraux, Jean-Philippe. Le personnage de roman, Ed. Nathan, Paris, 1997.

Miroiu, Mihaela. Convenio. Despre natură, femei ş

i morală, Editura Polirom, Bucureş
ti,
2002.

Miroiu, Mihaela. Nepreţ

uitele femei, Editura Polirom, Iaş
i, 2006.

Montaigne, Essais. Ed. Prietenii Că

rţii, Bucureş
ti, 1995.

Motru, Ră
dulescu, C. Puterea sufletească. Ediţ , Editura Casei Şcoalelor,
ie definitivă
Bucureş
ti, 1930.

Munteanu, Romul. Farsa tragică, Editura Univers, Bucureş

ti, 1992.

59
Munteanu, Romul. Metamorfozele criticii europene moderne, Editura Univers, Bucureş
ti,
1975.
Muthu, Mircea. Orientări critice, Ed. Dacia, Cluj, 1972.

Negoiţ
escu, Ion. Scriitori moderni (vol. II), Ed. Eminescu, 1997.

Negoiţ
escu, Ion. Istoria literaturii române, vol. I, Ed. Minerva, Bucureş
ti, 1991.

Netea, Vasile. Interviuri literare, Ed. Minerva, Buc., 1972.

Niculescu, Alexandru. Între filologie ş

i poetică, Ed. Eminescu, Bucureş
ti, 1980.

Nietzsche, Friedrich. Aş
a grăita Zarathustra, Edinter, Bucureş
ti, 1991.

Nietzsche, Friedrich. Le gai savoir, Ed. Gallimard, Paris, 1992.

Noica, Constantin. Cuvânt împreună despre rostirea românească, Ed. Eminescu,

Bucureş
ti, 1987.

Noica, Constantin. Mathesis sau bucuriile simple, Editura Humanitas, Bucureş

ti, 1992.

Pârvulescu, Ioana. Alfabetul doamnelor, Ed. Crater, Bucureş

ti, 1999.

Pârvulescu, Ioana. Întoarcere în Bucureş

tiul interbelic. Editura Humanitas, Bucureş
ti,
2003.

Pârvulescu, Ioana. Întoarcere în secolul XXI. Editura Humanitas, Bucureş

ti, 2007.

Pârvulescu, Ioana. În intimitatea secolului XIX, Editura Humanitas, Bucureş

ti, 2009.

Paleologu, Alexandru. Spiritul ş

i litera, Editura Cartea Românească
, Bucureş
ti, 2007.

60
Pageaux, Daniel-Henri. Literatura generalăş
i comparată. Traducere de Lidia Bodea.
Cuvânt înainte de Paul Cornea. Editura Polirom, Iaş
i, 2000.

Panaitescu-Perpessicius, Dimitrie, S.12 prozatori interbelici, Ed. Eminescu, Bucureş

ti,
1980.

Papadima, Liviu. Literaturăş

i comunicare. Relaţ optistăş
ia autor - cititor în proza paş i
postpaş
optistă, Ed. Polirom, Iaş
i, 1999.

Papahagi, Marian. Fragmente despre critică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.

Paquet, Dominique. Frumuseţ

ea, o istorie a eternului feminin. Traducere de Livia Iacob,
Editura Univers, Bucureş
ti, 2007

Paz, Octavio. Dubla flacără, Dragoste ş

i erotism, Trad. din spaniolăde Cornelia
Ră
dulescu, Editura Humanitas, Bucureş
ti, 1998.

, Irina. Despre feminitate, moarte ş

Petraş ţ
i alte eternităi, Editura Ideea Europeană,
Bucureş
ti, 2006.

Petrescu, Em., Ioana. Configuraţ

ii. Etitura Dacia, Cluj-Napoca, 1981.

Petrescu, Aurel. Opera lui Camil Petrescu, Editura Didacticăş

i Pedagogică
, Bucureş
ti,
1972.

Perez, Hertha. Ipostaze ale personajului în roman, Editura Junimea, Iaş

i, 1979.

Perpessicius, Scriitori români, vol. V, Editura Minerva, Bucureş

ti, 1990.

Petraş
, Irina. Camil Petrescu. Schiţ
e pentru un portret, Editura Biblioteca Apostrof,
Cluj-Napoca, 2003.

61
Petraş ii de Ştiinţ
, Irina. Feminitatea limbii române. Genosanalize, Editura Casa Cărţ ă,
Cluj-Napoca, 2002.

Petraş
, Irina. Proza lui Camil Petrescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982.

Petraş ii de Ştiinţ
, Irina. Limba, stăpâna noastră, Editura Casa Cărţ ă, Cluj-Napoca, 1999.

, Irina. Despre feminitate, moarte ş

Petraş ţ
i alte eternităi, Editura Ideea Europeană,
Bucureş
ti, 2006.
Pleş
u, Andrei. Limba păsărilor, Editura Humanitas, Bucureş
ti, 2009.

Ponty- Merleau, Maurice. Signes, Gallimard, Paris, 1960.

Pop, Ion. Avangarda în literatura română, Editura Minerva, Bucureş

ti, 1990.

Popa, Marian. Camil Petrescu, Editura Albatros, Bucureş

ti, 1972.

Popa, Marian. Modele ş

i exemple, Editura Eminescu, Bucureş
ti, 1971.

Popa, Mircea. André Gide ş

i literatura română, în „Probleme de literaturăcomparatăş
i
sociologie literară
”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureş
ti, 1970.

Popovici, Vasile: Lumea personajului, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1997.

Popovici, D. Romantismul românesc, Editura Albatros, Bucureş

ti, 1972.

Poulet, Georges. Metamorfozele cercului, Traducere de Irina Bãdescu ş

i Angela Martin,
Studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, Bucureş
ti, 1987.

ia ideologiilor ş
Pricop, Constantin. Seducţ i luciditatea criticii. Privire asupra criticii
literare româneş
ti din perioada interbelică, Editura Integral, Bucureş
ti,1999.

Protopopescu, Al. Romanul psihologic românesc, Editura Eminescu, Bucureş

ti, 1978.

62
Protopopescu, Al. Volumul ş
i esenţ
a, Editura Eminescu, Bucureş
ti, 1972.

Proust, Marcel. Carnete. Ediţ i prezentatăde Florence Callu ş

ie întocmităş i Antoine
Compagnon, Traducere din limba francezăş ăde Irina Mavrodin, Editura Rao,
i postfaţ
Bucureş
ti, 2009.

Proust, Marcel. În că
utarea timpului pierdut, vol. I-IV, Traducere de Radu Cioculescu,
ăde Ov. S. Crohmă
Cuvânt înainte de Tudor Vianu, Prefaţ lniceanu, Editura pentru
Literatură
, Bucureş
ti, 1968.

Racine, Théâtre. Editura Prietenii că

rţii, Bucureş
ti, 1996.

Radian, Sanda. Portrete feminine în romanul românesc interbelic. Editura Minerva,

Bucureş
ti, 1986.

Raicu, Lucian. Reflecţ

ii asupra spiritului creator. Editura Cartea Românească,
Bucureş
ti, 1979.

Raymond, Marcel. De la Baudelaire la suprarealism. Editura Univers, Bucureş

ti, 1970.

Ribot, Theodule. Logica Sentimentelor, Editura Ştiinţ

ificăş
i Enciclopedică
,
Bucureş
ti, 1988.

Richards, I. A. Principii ale criticii literare, În româneş

te de Florica Alexandrescu,
Cuvânt înainte de Anca Roş
u, Editura Univers, Bucureş
ti, 1974.

Rosetti, Al. Note din Grecia. Diverse. Cartea albă, Ed. Minerva, Bucureş
ti, 1970.

Roş
ca, D. D. Existenţ
a tragică ia pentru literaturăş
, Fundaţ i artă
, Bucureş
ti, 1934.

63
 aş
Sartre, Jean-Paul. Fiinţ i neantul, Eseu de ontologie fenomenologică, Ediţ
ie revizuită
ş
i index de Arlette Elkaim-Sartre, Traducere de Adriana Neacş
u, Ed. Paralela 45, Piteş
ti,
2004.

Sârbu, I.. Camil Petrescu, Editura Junimea, Iaş

i, 1973.

Serghi, Cella. Pe firul de păianjen al memoriei, Editura Cartea Românească

, Bucureş
ti,
1977.

Sebastian, Mihail. Eseuri, cronici, memorial, Ed. Minerva, Bucureş

ti, 1972.

Sebastian, Mihail. Jurnal (1931-1944), Ed. Humanitas, Bucureş

ti, 1996.

Sebastian, Mihail. Camil Petrescu sau despre o dramăa inteligenţ

ei, în vol. Camil
ă
Petrescu, prefaţ iei, antologie, cronologie ş
, notăasupra ediţ i bibliografie de Paul
Dugneanu, Ed. Eminescu, Bucureş
ti, 1984.

Schlegel, Friedrich, Karl, Wilhelm. Athenaeumsfragmente (Fragmente din

„Atheneum “), , în Atheneum, Eine Zeitschrift von A. W. Schlegel, Berlin, 1798.

Schilder, Paul. Les Images du corps. Gallimard, Paris, 1968.

Schopenhauer, Arthur. Studii de estetică, Editura Ştiinţ

ifică
, Bucureş
ti, 1974.

Searle, John, R. Le sens littéral, Editura Langue Française, 1979.

Silvestru, Valentin. Personajul în teatru, Editura Meridiane, Bucureş

ti, 1966.

Simion, Eugen. Scriitori români de azi, vol. I-II, Editura Cartea Românească
, Bucuresti,
1976.

Sf. Augustin. Confesiuni, Editura Nemira, Bucureş

ti, 2003.

64
Sf. Augustin. Oeuvres, Editura Pleiade, Vol. III., Paris, 2003.

Shorter, E. Naissance de la famille moderne, Paris, Le Seuil, 1977.

Sora, Simona. Regăsirea intimităţ

ii, Editura Cartea Românească, Bucureş
ti, 2008.

Streinu, Vladimir . Clasicii noş

tri, Editura Tineretului, Bucureş
ti, 1969.

Spengler, Oswald. Le Declin de l’Occident, Editura Paris, Gallimard, 1987.

Spengler, Oswald. L’homme et la technique, Editura Idées NRF Gallimard,1969.

Spiridon, Monica. Melancolia descendenţ

ei – O perspectivăfenomenologicăasupra
memoriei generice a literaturii, Ediţ
ia a II-a, Editura Polirom, Iaş
i, 2000.

Steiner, George. The Death of Tragedy, Editura Faber and Faber, Londra, 1961.

Stendhal. Despre iubire, Editura Deceneu, Bucureş

ti, 2009.

Stendhal. De L’ Amour. Editura Prietenii Că

rţii, Bucureş
ti, 1991.

Sternberg, J., Robert. Săgeata lui Cupidon. Cursul dragostei în timp. Traducere din
englezăde Carmen Corina Gugu. Editura TREI.

Strindberg, August. Salonul roş

u. Traducere de Corneliu Papadopol, Ed. Litera
Internaţ
ional, 2010.

Şerbu, Ieronim. Vitrina cu amintiri, Ed. Cartea Românească

, Bucureş
ti, 1973.

Ştefă
nescu, Alex. Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Editura Maş
ina de
scris, Bucureş
ti, 2005.

65
Tertulian, Nicolae. Substanţ
ialismul lui Camil Petrescu, Cartea Românească
, Bucureş
ti,
1977.

Thibaudet, Albert, Fiziologia criticii. Pagini de criticăş

i de istorie literară, Studiu
ie ş
introductiv, selecţ i note de Savin Bratu, E.P.L., Bucureş
ti, 1966.

Todorov, Tzvetan. Littérature et signification, Librairie Larousse, Paris, 1967.

Todorov, Tzvetan. Poétique de la prose, Edition du Seuil, 1971.

Todorov, Tzvetan. Poetica. Gramatica Decameronului, Traducere ş

i studiu introductiv
de Paul Miclă
u, Editura Univers, Bucureş
ti, 1975.

Todorov, Tzvetan. Viaţ

a comună. Eseu de antropologie generală. Traducere din
francezăde Geanina Tivdă. Editura Humanitas, Bucureş
ti, 2009.

Tomuş
, Mircea, Romanul Romanului Românesc, (În că
utarea personajului, vol.I;Despre
identitatea unui gen fărăidentitate: romanul ca personaj al propriului să
u roman, vol. II),
Ed. 100+1 Gramar, Bucureş
ti, 1999, 2000.

Touraine, Alain. Lumea femeilor, Traducere din limba francezăde Magda Jeanrenaud,
Grup Editorial ART, Bucureş
ti, 2007.

Ţeposu, Radu G. Viaţ

aşi opiniile personajelor, Editura Cartea Româneascã, Bucureş
ti,
1983.

Zaharia, Filipaş ăîn Camil Petrescu, Patul lui Procust, postfaţ

, Elena, Postfaţ ăşi
bibliografie de Elena Zaharia Filipaş
, Ed. Minerva, Bucureş
ti, 1992.

ăa prozei. Editura Eminescu, Bucureş

Zamfir, Mihai. Cealaltăfaţ ti, 1988.

Zamfir, Mihai. Imaginea ascunsă. Structura narativăa romanului proustian,

Editura Univers, Bucurețti, 1976.

66
Unamuno, Miguel. Le sentiment tragique de la vie, Ed. Gallimard, Paris, 1937.

Valéry, Paul. Variété V, Ed. Gallimard, Paris, 1998.

Vartic, Ion. Spectacol Interior, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1977;

Vianu, Tudor. Arta prozatorilor români, Editura Minerva, Buc., 1966.

Vianu, Tudor. Despre stil ş

i artăliterară, Editura Tineretului, Bucureş
ti, 1965.

Vianu, Tudor. Scrieri despre teatru, Editura Eminescu, Bucureş

ti, 1975.

Vianu, Tudor. Scriitori români, vol. III, Editura Minerva, Bucureş

ti, 1971.

Vico, Giambatistta. Ştiinţ

a nouă, Traducere ş
i studiu introductiv de Nina Façon, Editura
Univers, Bucureş
ti, 1972.

Vigarello, Georges. O istorie a frumuseţ

ii. Traducere din francezăde Luana Stoica,
Editura Cartier istoric, Chiş
inău, 2006.

Voiculescu, Vasile. Iubire magică

, Bucureş
ti, Editura Minerva, 1972.

Wolf, Virginia. Eseuri, Traducere de Petru Creţ

ia, Editura Univers, Bucureş
ti, 1972.

Y Gasset, Ortega, Jose. Studii despre iubire. Traducere din spaniolă de Sorin
Mărculescu, Editura Humanitas, Bucureş
ti, 2008.

ia Schopenhauer, Traducere din limba englezăş

Yalom, Irving D. Soluţ i note de Ciprian
Şiulea, Editura Veillant, Bucureş
ti, 2010.

Yogananda. Esenţ
a realizării sinelui, Editura Ram, Bucureş
ti, 1994.

Periodice:

67
1. Berariu, Jack. „Cu Camil Petrescu despre el ş
i despre alţ
ii”, în Rampa, Nr.
(4)119 C, Anul XVI, 1931.
2. Blandiana, Ana. „Un personaj de Camil Petrescu”, în Acolada, Nr. 2(40), Anul
V, 2011.
3. Bojin, Alexandru. „Camil Petrescu - PER ASPERA”, în Manuscriptum, Nr. 3
(16), Anul V, 1974.
4. Chivu, Marius. „Cât teatru, atâta proză
”, în România literară, Nr. 40, Anul
XXXV, 2002.
5. Dumitriu, Anton. „Camil Petrescu. Reintegrarea esenţ
elor în concret”, în
Manuscriptum, Nr. 1 (54), Anul XV, 1984.
6. Ichim, Florica. „Camil Petrescu - Însemnă
ri zilnice”, în Manuscriptum, Nr. 2
(35), Anul X, 1979.
7. Jenaru, Pîrvan, Dana. „Receptarea lui Proust în România”, în Observator
cultural, Nr. 436, 2008.
8. Manolescu, Nicolae. „Mă
rturia unei generaţ
ii”, în România literară, Nr. 6, Anul
XLIII, 2011.
9. Lavric, Sorin. „Fatalitatea seducţ
iei”, în România literară, Nr. 47, Anul XL,
2007.
10. Pârvulescu, Ioana. „De la Doamna B. la Doamna T. Domnul ş
i stă
pânul că
rţii”,
în România literară, Nr. 12, An. XXXII, 1999.
11. Pârvulescu, Ioana. „Je est un autre. Enigma lui Camil Petrescu”, în România
literară, Nr. 2, Anul XXXIV, 2001.
12. Simuţ
, Ion. „Camil Petrescu furios”, în România literară, Nr. 51-52, Anul
XXXVII, 2004.
13. Şerban, Robert. „Mi-e greu să
-mi inchipui realitatea nelivresc”, Interviu cu
Şerban Foarţ
ă, în Orizont, nr. 7 (1438) Serie nouă, Anul XIV, din 17 iulie 2002.
14. Ştefă
nescu, Alex., „La o nouălectură– Camil Petrescu – scrierile postbelice”, în
România literară, nr. 13, 2004.
Biblioteca on-line
1. http://www.scribd.com/doc/39307506/Tratat-Despre-Corp
2. www.scribd.com/doc/...Angoasa-in-Civilizatie-Sigmund-Freud

68