Sunteți pe pagina 1din 1

(1) În materie penală, furnizarea de informații depline, detaliate privind

acuzațiile împotriva unui inculpat și, prin urmare, privind încadrarea juridică
este o condiție esențială pentru a se asigura că procedurile sunt echitabile.
(2) Curtea observă că cererea de a schimba încadrarea juridică a faptelor
comise de către reclamanți a fost depusă pentru prima dată de procuror în fața
instanței la data de 23 decembrie 1998. La solicitarea reclamanților, instanța a
amânat judecarea cauzei pentru a le permite să-șin pregătească apărarea, după
care au fost ascultatea în ședință publică concluziile părților. Aceeași cerere a
fost reiterată și dezbătută în ședință publică în mod succesiv de-a lungul
procedurii, reclamanții fiind prezenți și asistați de avocați.
(3) Curtea consideră că instanțele judecătorești naționale au acordat
reclamanților posibilitatea de exercitare a drepturilor lor la apărare cu privire la
cererile de schimbare a încadrării juridice a acuzațiilor împotriva lor într-un mod
practic și în timp util.
(4) Curtea remaintește că echitatea unei proceduri se apreciază în raport
cu ansmblul acesteia. Dispozițiile art.6 parag.3 exprimă necesitatea acordării
unei atenții deosebite notificării „acuzației” aduse persoanei în cauză.
(41) Actul sesizării joacă un rol determminant în urmărirea penală : după
notififcare, persoana, trimisă în judeacată este oficial înștiințată în scris cu privire
la baza justificată și factuală a acuzațiilor care i se aduc.
(5) În cauza Adrian Constantin c. României( hotărârea din 12 apriilie
2011) s-a statuat că dispozițiile parag.3 al art.6 recunosc deereptula acuzatului de a
fi informat cu privire la fundamentul acuzațiilor ce i se aduc, adică a
faptelor materiale ce îi sunt reținute în sarcină, dar și cu privire la încadrarea
juridică ddată respectivelor fapte, și acestea într-o formă detaliată.

S-ar putea să vă placă și