Sunteți pe pagina 1din 4

Tudor Arghezi 

(pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21


mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut
pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub
influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate
exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris,
între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna
Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii.
A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română.
Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul
nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat
operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie
mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi
celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici
din literatura română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele
bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mamă.

Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[4],
numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al
Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare
„Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae
Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie
Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la
vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină
singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga
Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată
I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaște pe Grigore
Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897
și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața
nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th.
Arghezi. Întrerupe studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie,
ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.

Opere
 Cuvinte potrivite, poezii, 1927
 Icoana de lemn, tablete, 1929
 Poarta neagră, tablete, 1930
 Flori de mucigai, poezii, 1931
 Cartea cu jucării, poezii, 1931
 Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
 Ochii Maicii Domnului, 1934
 Cărticica de seară, poezii, 1935
 Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
 Versuri, 1936
 Ce-ai cu mine vântule?, 1937
 Lina, roman, 1942
 Eminescu, studiu critic, 1943
 Versuri alese, 1946
 Bilete de papagal, 1946
 Una sută una poeme, 1947
 Prisaca, 1948, poeme pentru copii
 1907-Peizaje, 1955
 Pagini din trecut, publicistică, 1955
 Cântare omului, 1955
 Frunze, 1961
 Poeme noi, 1963
 Cadențe, 1964
 Silabe, 1965
 Răzlețe, 1965
 Versuri lungi, 1965
 Ritmuri, 1966
 Litanii, 1967
 Noaptea, 1967
 O Furnică
 Testament

S-ar putea să vă placă și

  • Subiecte Hidrologie
    Subiecte Hidrologie
    Document13 pagini
    Subiecte Hidrologie
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Conspect Roci
    Conspect Roci
    Document14 pagini
    Conspect Roci
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Relieful Structural
    Relieful Structural
    Document12 pagini
    Relieful Structural
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Emil Boc
    Emil Boc
    Document2 pagini
    Emil Boc
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Traian Basescu
    Traian Basescu
    Document5 pagini
    Traian Basescu
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Klaus Iohannis
    Klaus Iohannis
    Document2 pagini
    Klaus Iohannis
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Theorodor Palady
    Theorodor Palady
    Document3 pagini
    Theorodor Palady
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Gheorghe Petrascu
    Gheorghe Petrascu
    Document4 pagini
    Gheorghe Petrascu
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Tudor Arsdaads
    Tudor Arsdaads
    Document2 pagini
    Tudor Arsdaads
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Combinepdf PDF
    Combinepdf PDF
    Document46 pagini
    Combinepdf PDF
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Nedenumit
    Nedenumit
    Document7 pagini
    Nedenumit
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Nedenumit
    Nedenumit
    Document17 pagini
    Nedenumit
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări
  • Geografia Marilor Si Oceanelor
    Geografia Marilor Si Oceanelor
    Document4 pagini
    Geografia Marilor Si Oceanelor
    Ene Catalin
    Încă nu există evaluări