Theodor Pallady 

(n. 11 aprilie 1871,[1][2] Iași, România – d. 16 august 1956,[3][1] București, România)

a fost un pictor român.
În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[5]

Cuprins

 1Date biografice
 2Muzeul Theodor Pallady
 3Note
 4Bibliografie
 5Legături externe

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Theodor Pallady a fost fiul lui Ioan sau Iancu Pallady, căsătorit cu Maria Cantacuzino, sora mai mare
a diplomatului Neculai B. Cantacuzino. Theodor s-a născut în Iași și a copilărit atât la Perieni
(Tutova), unde părinții săi aveau o moșie, cât și la Iași. A urmat liceul ,,Sf. Gheorghe“ din București
și, la dorința părinților, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele, pe care a părăsit-o, mutându-se la
Politehnica din Dresda.[6]
Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luând în același
timp lecții de desen și pictură cu Erwin Oehme, care, recunoscându-i înzestrarea artistică, îl
sfătuiește să plece la Paris. În capitala Franței lucrează în atelierul lui Jean Arman și se înscrie la
Académie des Beaux-Arts. În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau unde va avea colegi
pe Henri Matisse, cu care leagă o strânsă prietenie, pe Georges Rouault și pe Albert Marquet. Mai
târziu frecventează clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia mai ales finețea desenului și
strălucirea culorilor, fără a-i urma principiile estetice academizante.
În 1904 se întoarce în țară și expune la Ateneul Român și la Saloanele Oficiale. Menține însă
legătura cu Parisul, unde deschide mai multe expoziții personale, până în anul 1940. Expune la
Bienala din Veneția în anii 1924, 1940 și 1942.
Cu o formație complexă, provenită din rigoarea școlii germane unită cu simbolismul promovat
de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau și ale prietenilor săi, care vor
pune bazele fovismului, Pallady își găsește curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse,
legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de
Paris. Totuși Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Aspirația
către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporțiilor domină arta lui Pallady, care
refuză grandilocvența, sentimentalitatea și pitorescul ieftin, făcând evidentă orientarea sa structurală
spre compoziția clasică. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului,
într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist.
Predilecția lui Pallady pentru natura moartă denotă dorința de a reda într-un tablou un fragment din
realitatea universală, în toată poezia și armonia sa. Renunțarea la pictarea peisajelor naturale dă
impresia unei căutări a semnificației concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele
adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc neglijabilă pentru formația
lui Pallady, însă cu siguranță reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât
de important.
Pentru peisajele sale pariziene, Pallady alegea mai ales locurile din vecinătatea Senei, atât pentru a
sugera tremorul luminii pe suprafața apei, cât și pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria
caselor, frunzișul arborilor, mișcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect unitară
într-o imagine coerentă.
Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioși artiști moderni, păstrându-și
întreagă ambiția de a fi un pictor "din toate timpurile".
La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția
retrospectivă „Theodor Pallady“. Curând după aceea, la 16 august 1956, a trecut în lumea celor
drepți.

Muzeul Theodor Pallady[modificare | modificare sursă]

Muzeul „Theodor Pallady”

Casa Melik, aflată în București, pe strada Spătarului 22, sector 2, care a fost construită în 1750-1760
de către armeanul Hagi Kevork Nazaretoglu, găzduiește azi Muzeul „Theodor Pallady”, în care sunt
expuse tablouri pictate pe pânză de Pallady precum și peste 800 desene cu peisaje, nuduri, portrete
sau interioare, reprezentative pentru perioada pariziană a lui Pallady. Clădirea este astăzi cea mai
veche casă din București și este inclusă pe lista momumentelor sub codul LMI: B-II-m-A-19723.[7][8][9]
În curtea muzeului se găsește statuia lui Theodor Pallady, realizată din bronz, operă a sculptorului
român Gheorghe D. Anghel.

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b c d Theodor Pallady, Grove® Dictionary of Art
2. ^ a b Theodor Pallady, Allgemeines Künstlerlexikon Online
3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  10 octombrie 2015
4. ^ RKDartists, accesat în  2 martie 2018
5. ^ http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Academia Română - Membrii post-mortem ai
Academiei Române
6. ^ Theodor Pallady, pictorul uitat al Iașului
7. ^ Casa Melik, azi Muzeul Theodor Pallady
8. ^ Muzeul Theodor Pallady - Casa Melik - Bucuresti, Hoinari.ro, accesat la 23 iunie 2013
9. ^ Muzeul Theodor Pallady

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Theodor Pallady: Jurnal, București, 1967
 Raoul Șorban: Theodor Pallady, București, 1975
 Ionel Jianu, Pallady, București, Editura Căminul Artei, 1944;
 K.Zambaccian, Theodor Pallady, București, Casa Școalelor, 1945;
 Marin Mihalache, Pallady: Mărturii, Cluj, Dacia, 1971;
 Mihai Ispir, Theodor Pallady, București, Meridiane, 1987;
 I.L.Georgescu, Pe urmele lui Theodor Pallady, București, Lumina Lex, 1998;
 A.Cebuc, traducere Valentina Puiu, Pallady, București, Monitorul Oficial, 2008.
 Dana Crișan - Pallady scriind. Jurnale, scrisori, însemnări, Editura Compania, 2009
- recenzie
 Krikor H. Zambaccian - Însemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru
Literatură și Artă, 1957