Traian Băsescu 

(n. 4 noiembrie 1951,[1][2] Basarabi, Constanța, România) este un politician român,

fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a
fost primar general al municipiului București, ales din partea PD.
În 2001 a câștigat în cursul alegerilor interne președinția Partidului Democrat, înlocuindu-l pe Petre
Roman. A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma
retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței
DA pentru președinția României.
La alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani,
învingându-l pe Mircea Geoană (PSD).
La 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului său de președinte, România a aderat la Uniunea
Europeană.

Cuprins

 1Tinerețea și cariera
 2Activitate profesională și politică
 3Președinte al României
o 3.1Primul mandat
 3.1.1Guvernul Tăriceanu
 3.1.1.1Aderarea la Uniunea Europeană
 3.1.1.2Condamnarea comunismului
 3.1.1.3Prima suspendare
 3.1.1.4Guvernul Tăriceanu minoritar
 3.1.2Guvernul Emil Boc (1)
o 3.2Al doilea mandat
 3.2.1Guvernul Emil Boc (2)
 3.2.1.1Declarații despre Regele Mihai
 3.2.1.2Protestele din ianuarie 2012
 3.2.2Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu
 3.2.3Guvernul Victor Ponta (1)
 3.2.3.1Conflictul asupra reprezentării la Consiliul European
 3.2.3.2A doua suspendare
 3.2.3.3Coabitarea cu USL
 3.2.3.4Alegerile din 9 decembrie 2012
 3.2.4Guvernul Victor Ponta (2)
 3.2.4.1Acordul de colaborare și nominalizarea premierului
 3.2.4.2Bugetul Uniunii Europene și Spațiul Schengen
 4Direcțiile politice ale mandatelor prezidențiale
o 4.1Politica internă
 4.1.1Modernizarea statului și lupta anticorupție
 4.1.2Criza economică și financiară. Austeritatea
o 4.2Politica externă
 4.2.1Politica europeană
 4.2.2Relația cu Statele Unite ale Americii
 4.2.3Relația cu Republica Moldova
 4.2.4Relația cu Federația Rusă
 o 4.3Relația cu presa
o 4.4Relația cu intelectualii
o 4.5Relația cu partidele politice
 4.5.1Partidul Democrat
 4.5.2Alte partide
 5Controverse
o 5.1Atitudini rasiste
o 5.2Averea
o 5.3Dosarul Flota
o 5.4Moșia de la Nana
o 5.5Colaborarea cu Securitatea
 6Distincții și decorații
 7Vezi și
 8Note
 9Legături externe

Tinerețea și cariera
Traian Băsescu s-a născut la data de 4 noiembrie 1951 în casa familiei din Basarabi, regiunea
Constanța, fiind moșit de cele două bunici.[3] Mama sa, Elena, s-a născut în 1929 și a copilărit alături
de opt frați în Basarabi.[3] Tatăl său, Dumitru Băsescu, s-a născut în 1925 și era originar din
satul Podu Hagiului, comuna Gorban, Iași, de profesie muncitor, selectat de Partidul Comunist
Român pentru a absolvi o școală militară.[4] Dumitru Băsescu a terminat în 1949 cursurile Școlii de
Ofițeri de la Sibiu, unde a fost coleg cu Victor Stănculescu și Vasile Milea, avansați în
timpul regimului comunist la gradul de general, cu funcții cheie în guvernul Constantin Dăscălescu.
[5]
 Tatăl și mama lui Traian Băsescu s-au cunoscut după ce tânărul ofițer Băsescu a fost repartizat în
1949 la Regimentul 18 de Tancuri din Basarabi.[4]
În 1953 s-a născut Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu. În 1957 Dumitru Băsescu, în urma
unei avansări, a fost transferat la o unitate militară din Iași. La Iași Traian Băsescu a terminat școala
primară, iar primul an de gimnaziu l-a urmat la Liceul Costache Negruzzi.[6] În 1963 familia Băsescu
se mută la Bacău datorită detașării tatălui său, colonel de armată, la o unitate din oraș. Acolo Traian
Băsescu fost elev al Școlii Numărul 5 (Școala Generală „Alexandru cel Bun") și al „Liceului Lucrețiu
Pătrășcanu" (în prezent Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”).[7]
Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța,
Facultatea de Navigație, Secția Comercială. S-a căsătorit cu Maria Băsescu, cu care are două
fete, Ioana, născută în 1977, și Elena, în 1980. În anul 1995 a absolvit cursurile avansate în
Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat.[8] Tatăl său,
Dumitru Băsescu, a decedat în anul 2002, în urma unei afecțiuni cardiace, iar mama sa, Elena
Băsescu, în anul 2010.

Activitate profesională și politică

Între 1981-1987 a fost comandant de navă[9] în cadrul flotei comerciale a RSR. A fost membru
al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului a declarat că s-a înscris în PCR doar
pentru a putea face carieră în marina comercială. În perioada 1984-1987 a fost
comandantul petrolierului Biruința. Începând cu 1987 a făcut parte din reprezentanța Navrom
la Anvers. În anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul
Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcție pe care a îndeplinit-o până la Revoluția
din 22 decembrie 1989.
În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman (1), a ocupat funcția de
subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor. A fost numit în funcția de ministru al transporturilor
în guvernele Petre Roman(2) (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991) și Guvernul Theodor
Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992). A făcut parte din consiliul de administrație al
firmei Astra Vagoane Călători Arad, pentru o perioadă, în 1992[10].
La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996). În
cadrul parlamentului a deținut funcția de vicepreședinte al Comisiei de Industrie și Servicii a Camerei
Deputaților, pe durata întregului mandat.
În 1996 a fost director coordonator al campaniei electorale a lui Petre Roman, candidatul Partidului
Democrat la președinția țării. Deși Petre Roman nu a intrat nici în turul al doilea, în urma victoriei
lui Emil Constantinescu asupra lui Ion Iliescu, PDSR a pierdut puterea și s-a format o coaliție între
CDR și PD. Astfel Traian Băsescu, care la alegerile parlamentare simultane câștigase și un mandat
de deputat pentru PD în Vaslui (1996-2000) a fost numit din nou ministrul al transporturilor, de data
aceasta în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998). A fost ministrul
transporturilor și în guvernele Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999) și
în Guvernul Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 26 iunie 2000).
În iunie 2000, Traian Băsescu a participat din partea PD la alegerile pentru Primăria Municipiului
București, câștigând mandatul de primar general, pe care l-a deținut până în decembrie 2004. După
ce fusese președinte al Organizației Partidului Democrat al Municipiului București (2000 – 2001), în
mai 2001 a câștigat președinția Partidului Democrat, înfrângânu-l în cadrul congresului pe Petre
Roman. Mandatul de primar general a coincis cu guvernarea Adrian Năstase, stilul combativ al lui
Traian Băsescu și desele conflicte cu majoritatea de stânga din Consiliul General al Municipiului
București crescându-i notorietatea la nivel național.
Pe măsură ce se contura o candidatură a lui Adrian Năstase la prezidențialele din 2004 - Ion Iliescu
nu mai avea dreptul să candideze din nou - Partidul Democrat și Partidul Național Liberal, care
reprezentau opoziția din parlament, au decis să formeze o alianță electorală. Astfel în 2003 devin
co-președinți ai Alianței D.A (Dreptate și Adevăr) președinții celor două partide, urmând ca Theodor
Stolojan să candideze pentru președinția țării, iar Traian Băsescu să fie numit premier. Din cauze
neelucidate complet până astăzi, este anunțată într-o conferință de presă retragerea lui Stolojan,
care este înlocuit de liberalul Călin Popescu Tăriceanu în PNL și la co-președinția Alianței D.A.

Președinte al României
Primul mandat
Articol principal: Alegeri prezidențiale în România, 2004.

La alegerile prezidențiale din decembrie 2004, Traian Băsescu a reușit să îl învingă pe Adrian
Năstase în al doilea tur de scrutin, după ce în primul s-a clasat de pe a doua poziție. Pe 21
decembrie 2004 a depus jurământul în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului României.[11]
Guvernul Tăriceanu
Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Declarații de presă referitoare la Raportul de monitorizare
al Comisiei Europene (25 octombrie 2005)

La sfârșitul anului 2004, după alegerile parlamentare, Traian Băsescu l-a numit pe Călin Popescu
Tăriceanu prim-ministrul României, după ce a fost constituită majoritatea parlamentară, prin
cooptarea Partidului Umanist Român la guvernare. La câteva luni după instalarea guvernului
Tăriceanu, președintele Băsescu, datorită majorității fragile a coaliției în parlament, i-a cerut
premierului Tăriceanu să demisioneze în vederea provocării alegerilor parlamentare anticipate
pentru a se putea forma o majoritate confortabilă, necesară trecerii proiectelor de lege pentru
aderarea în Uniunea Europeană. Deși inițial premierul acceptă un astfel de plan, la scurt timp
hotărăște și declară că o astfel de decizie ar conduce la o instabilitate administrativo-politică
indezirabilă în contextul aderării la UE. În aceste condiții, apar primele disensiuni în interiorul coaliției
guvernamentale formată din Alianța D.A., PC și UDMR. Se formează două tabere, una care susține
acțiunile președintelui, iar alta care acuză din ce în ce mai puternic implicarea președintelui în viața
politică și în activitatea guvernului dincolo de limitele impuse funcției de Constituția României. La
aceasta se adaugă doctrina declarată a lui Băsescu de a fi un președinte jucător[12], care nu asistă
pasiv la derularea afacerilor politice, ci intervine activ în procesele politice. Traian Băsescu a
acționat în diverse moduri care au stârnit nemulțumiri în rândul unora dintre actorii politici, mai puțin
în rândurile partidului condus până la funcția de președinte de Traian Băsescu, PD.
Aderarea la Uniunea Europeană
Vă rugăm să contribuiți la îmbunătățirea articolului ajutând la
extinderea lui. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina de discuții.

Condamnarea comunismului
La impulsul regizorului Sorin Ilieșiu, Traian Băsescu a decis în 2006 să condamne comunismul și
regimul comunist din România, însă s-a declarat incapabil să o facă în lipsa unei baze documentare.
Astfel, l-a însărcinat în prima jumătatea a anului pe politologul Vladimir Tismăneanu să formeze o
comisie care să elaboreze un raport, pe baza căruia urma să se facă condamnarea simbolică.
Tismăneanu, un expert în comunism, provenind însuși dintr-o familie a nomenclaturii comuniste
române, a alcătuit și a condus Comisia Prezidențială de Analiză a Dictaturii Comuniste din România,
din care făceau parte personalități ale lumii academice și reprezentanți ai exilului românesc. În
decembrie 2006, Băsescu a condamnat comunismul din România, într-un discurs ținut în
Parlamentul țării, discurs care s-a bazat pe probele concrete oferite de raportul Comisiei
Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, conduse de Vladimir Tismăneanu.
[13]
 Gestul președintelui a stârnit un scandal public de proporții foarte mari și reacții amestecate, de la
elogii până la acuze că ar fi instrumentalizat trecutul în vederea obținerii de avantaje politice.
Prima suspendare
Articol principal: Referendumul pentru demiterea președintelui, 2007.
Traian Băsescu și Theodor Stolojan în Piața Universității (19 aprilie 2007)

Pe data de 18 ianuarie 2007 PSD a inițiat o acțiune pentru suspendarea președintelui Băsescu,

pentru încălcări ale Constituției. În avizul din 5 aprilie 2007, Curtea Constituțională s-a
exprimat[14] împotriva suspendării, argumentând că faptele incriminate nu au încălcat Constituția:
„Propunerea de suspendare din funcție a domnului Traian Băsescu, Președintele României, inițiată
de 182 deputați și senatori, prezentată în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului la
data de 28 februarie 2007 și înaintată Curții Constituționale la 21 martie 2007, se referă la acte și
fapte de încălcare a Constituției, săvârșite în exercițiul mandatului, care, însă, prin conținutul și
consecințele lor, nu pot fi calificate drept grave, de natură să determine suspendarea din funcție a
Președintelui României, în sensul prevederilor art.95 alin.(1) din Constituție.”
Cu toate acestea, în ședința comună din 19 aprilie 2007 Parlamentul a votat pentru suspendarea lui
Băsescu, cu 322 voturi pentru, 108 împotrivă, și 10 abțineri[15]. Suspendarea a devenit efectivă în 20
aprilie 2007, după ce Curtea Constituțională a luat act de decizia Parlamentului României.[16]
Ca urmare a Referendumului din 19 mai 2007 suspendarea Președintelui a încetat, acesta fiind
reconfirmat cu un scor de 74,48% cei prezenți la vot (conform rezultatelor oficiale furnizate de Biroul
Electoral Central). Prezența la referendumul pentru demiterea președintelului României a fost de
44,45%. Dan Voiculescu a prezidat comisia parlamentară pentru suspendarea președintelui în
funcție, Traian Băsescu.
După prima suspendare, Traian Băsescu îl identifică pe Dan Voiculescu drept principalul său
adversar. Dan Voiculescu este condamnat in 2014 la 10 ani inchisoare. În ianuarie 2017, într-o
înregistrare audio pe care Traian Băsescu o recunoaște ca fiind veridică, Băsescu recunoaște că
știa sentința care urma să se pronunțe în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat, cu trei
zile înainte ca aceasta să fie pronunțată, când la Curtea de Apel încă se mai judecau termene.
[17]
 Fapte confirmate ulterior și de Dan Andronic.[18][19]
Guvernul Tăriceanu minoritar
După remanierea din 2007, guvernul Tăriceanu a rămas până la încheierea mandatului său în
minoritate, fiind sprijinit în Parlament de Partidul Social Democrat.