Dimitrie C.

Brătianu
Dimitrie C. Brătianu sa născut în anul 1818 la Pitești și a decedat la 8 iunie 1892, București,
om politic, diplomat, pentru o scurtă perioadă prim-ministru al României, timp în care a prezidat
ceremonia de încoronare a lui Carol I. Este fratele cel mare al lui I.C.Brătianu , împreună
participând la fondarea Partidului Naţional Liberal. Între cei doi fraţi au existat dintotdeauna
disensiuni, astfel că Dumitru devine lider al disidenţilor liberali în timpul lungii guvernări a
fratelui său, poziţie din care a determinat căderea guvernului. Spre sfârşitul vieţii are loc o
împăcare istorică în sânul familiei, iar Dimitrie C. Brătianu devine pentru scurt timp preşedinte
al Partidului Naţional Liberal, după moartea fratelui.

Originea.Studiile
Descendent al unei vechi familii boiereşti, Dumitru Brătianu a fost primul fiu
al stolnicului Constantin Brătianu şi al Anastasiei Tigveanu. De asemenea, era fratele mai mare
al lui Ion C.Brătianu, viitorul eminent politician român. Studiile primare le urmează în localitatea
natală, iar cele secundare la Liceul „Sfântul Sava” din București. În 1835, Dumitru obţine
diploma de bacalaureat la Paris. Tot aici, urmează cursuri universitare la Facultatea de Medicină,
dar mai apoi se decide pentru Facultatea de Drept 1841. În paralel, audiază şi prelegerile
dascălilor Edgar Quinet şi Jules Michelet, la Collége de France. Brătianu se remarcă în
Societatea studenţilor români de la Paris 1845 şi intră în francmasonerie.

Dimitrie Brătianu revine în ţară pe timpul agitaţiei provocate de „primăvara popoarelor” în 1848.
Se implică activ în mişcarea revoluţionară din Muntenia, făcând parte din Comitetul revoluţionar
(10 mai 1848).

De asemenea, Brătianu este trimis de Guvernul provizoriu paşoptist ca agent diplomatic la Viena
şi Budapesta, primind împuternicirea de a reprezenta interesele ţării pe lângă „diversele puteri
prietene din Europa”. După înfrângerea mişcării, Dumitru Brătianu decide să plece în exil, unde
se implică activ pe lângă presă şi diverse cancelarii pledând pentru cauza naţională a românilor.
În vara anului 1857, revine în ţară şi este ales deputat de Piteşti în Divanul ad-hoc. De asemenea,
face parte din Adunarea Electivă de la Bucureşti, unde la 24 ianuarie 1859 îşi dă votul pentru
înfăptuirea Unirii Principatelor sub un singur domnitor.

Cariera diplomatică. Ascensiunea politică

Alexandru Ioan Cuza apreciază calităţile diplomatice ale lui Brătianu, astfel că îi acordă
misiunea de a pleda pentru recunoaşterea „faptului împlinit” în marile capitale occidentale.
Simpatizant al ideologiei liberale, se alătură colegilor săi în „monstruoasa coaliţie” pentru a-l
înlătura pe domnitor din fruntea statului. După abdicare, Dumitru Brătianu este ales
vicepreşedinte în Adunarea Constituantă, iar între 16 martie 1866 - 1 martie 1867 ocupă funcţia
de primar general al Capitalei.
Brătianu a avut o carieră diplomatică de succes. Sub domnia lui Carol I devine mesager al cauzei
românilor în străinătate, iar în perioada 1878 - 1881, este trimis ambasador extraordinar şi
ministru plenipotenţiar al României la Constantinopol.

Pe plan intern, s-a remarcat în fruntea grupării politice liberale şi obţine mai multe portofolii
ministeriale. Personalitatea lui Dumitru Brătianu a fost întotdeauna umbrită de cea a fratelui său,
mult mai puternică şi celebră. Unul dintre avantajele sale a fost faptul că purta numele Brătianu,
ceea ce cu siguranţă i-a conferit un mult mai mare respect printre colegii liberali. Nu trebuie însă
minimalizate calităţile pe care Dumitru Brătianu le avea cu certitudine.

Pe 24 mai 1875, participă alături de fratele său, C. A. Rosetti şi alţi fruntaşi liberali la unificarea
facţiunilor liberale în Partidul Naţional Liberal.

Pe 10 aprilie 1881, I. C. Brătianu îi predă fratelui său conducerea Consiliului de miniştri pentru a
organiza ceremonia de încoronare a lui Carol I şi a prezida istoricul act. Astfel, Dimitrie C.
Brătianu şi-a legat numele de unul dintre cele mai importante momente din istoria României.
Când începe să îşi ia funcţia în serios, Ion nu ezită să organizeze un vot de blam din partea
Parlamentului (8 iunie 1881), înlăturându-l pe Dumitru şi preluând din nou funcţia de prim-
ministru. Acest fapt a alimentat şi mai mult disensiunile deja existente între cei doi fraţi. Astfel,
Dumitru Brătianu se numără printre liderii disidenţilor liberali, dorind să răstoarne cabinetul,
care deja guvernase ţara mult peste limitele acceptate în general de politicieni.

În acest sens, încă din 1882 fondează ziarul „Naţiunea”, unde nu ezită să critice activitatea
Consiliului de miniştri condus de fratele său. Actul de disidenţă propriu-zis s-a concretizat pe 8
noiembrie 1885, când a plecat din formaţiunea politică ce l-a consacrat şi fondează Partidul
Liberal Democrat, reuşind să îl atragă şi pe Mihail Kogălniceanu în această disidenţă.

Întoarcerea în PNL.Decesul
Din fruntea acestui partid, Brătianu va folosi toate mijloacele pentru a determina înlăturarea
guvernului de la putere, coalizându-se cu Partidul Liberal Conservator în „Opoziţie Unită”.
În martie 1888, guvernul îşi depune mandatul, astfel că eforturile sale au fost încununate de
succes. La bătrâneţe, fraţii Brătianu se împacă, astfel că doi mai târziu Dumitru va reveni în
rândul Partidului Naţional Liberal. Mai mult, după decesul fratelui, va fi pentru scurt timp
preşedintele partidului.

Dimitrie C. Brătianu încetează din viaţă pe 8 iunie 1892, la vârsta de 74 de ani.