Ion Iliescu 

(n. 3 martie 1930,[2][3][4][5] Oltenița[*], România) este un politician român, care a condus

statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca
președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996-2000 și 2004-2008 a fost
senator din partea PSD. A fost președinte de onoare al PSD.

Cuprins

 1Familia
 2Viața
o 2.1Activitatea în organizațiile comuniste
o 2.2Revoluția din 1989
o 2.3După Revoluția din 1989
o 2.4Interimatul la președinția României
o 2.5Primul mandat (1990-1996)
o 2.6Perioada de opoziție (1996-2000)
o 2.7Al doilea mandat (2000-2004)
o 2.8După președinție
o 2.9Urmărirea penală în dosarul „Mineriada”
o 2.10Trimiterea în judecată în dosarul Mineriadei
 3Controverse
o 3.1Grațieri
o 3.2Decorarea lui Vadim Tudor
o 3.3Pretinse conexiuni cu KGB-ul
 4Lucrări publicate
 5Ordine și distincții
 6Venituri
 7Referințe
 8Vezi și
 9Bibliografie
 10Legături externe

Familia
Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Oltenița, și a fost un comunist ilegalist. În
decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea
al Partidului Comunist Român, ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea
Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare.
La vârsta de un an Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de
origine bulgară), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui.[6]
La scurt timp Alexandru Vasile Iliescu s-a căsătorit cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion
Iliescu.[6]

Viața
Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în anul 1949, după care studiat mecanica
fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi la Institutul Energetic al Universității din Moscova.
În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociației studenților români”. Se credea că îl
cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate
rânduri acest lucru.[7][8] Cu toate acestea, în 1990, în revista Paris Match s-a speculat că Nicolae
Ceaușescu credea că ar fi existat o conexiune între cei doi, deoarece în timpul vizitei lui Gorbaciov
în România din iulie 1989, Iliescu a fost trimis în afara Bucureștiului pentru a preveni orice contact
între cei doi.[9] Iliescu este căsătorit din 1951, dar nu au avut niciun copil pentru că soția sa a avut 3
pierderi de sarcină.[10]
Ion Iliescu vorbește limbile română, engleză și rusă.

Activitatea în organizațiile comuniste

Ion Iliescu la o adunare a UTC, sfârșitul anilor 1950

A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a
avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956
și membru al Comitetului Central al PCR.
La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi
al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC
al UTC.
La un moment dat a ocupat funcția de șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central
al PCR.[7] A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971.
Cu toate acestea, în 1971, Ceaușescu, care se simțea amenințat de Iliescu (văzut de mulți ca
moștenitorul lui Ceaușescu), l-a marginalizat pe acesta și l-a îndepărtat din funcțiile politice majore,
fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea
de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului
Național al Apelor, înlocuindu-l pe Florin Iorgulescu. Ion Iliescu este eliberat din funcția de membru
al CC al PCR la 22 noiembrie 1984 și eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al
Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.[7]