Ion Stănescu

2 limbi

• Articol
• Discuție

• Lectură
• Modificare
• Modificare sursă
• Istoric
Unelte

•
•

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Stănescu

Date personale
Nume la naștere Ion Silaghi 
23 ianuarie 1929 
Născut
Dolj, România 
Decedat 5 iunie 2010 (81 de ani) 
Cetățenie  România 
Ocupație politician 
Limbi vorbite limba română () 
Activitate
Partid politic PCR
Alma mater Universitatea din București
Modifică date / text 

Ion Stănescu, inițial Ion Silaghi (n. 23 ianuarie 1929, comuna Ghercești, județul Dolj – d. 5

iunie 2010, Periș Ilfov) a fost un comunist și general român, care a îndeplinit funcțiile de
membru al CC al PCR (1965-1979 și 1982-1989), ministru de interne și președintele
Consiliului Securității Statului al RSR (1968-1972), ministru de interne (1972-1973), ministru
al turismului (1984-1989), precum și alte funcții cu rang de ministru. După 1990 a fost
vicepreședinte al Partidului Socialist al Muncii.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ion Stănescu s-a născut la 23 ianuarie 1929 în comuna Ghercești (județul Dolj), numindu-se

inițial Ion Silaghi. A lucrat ca frezor, aderând de tânăr la mișcarea comunistă. În anul 1947 a
devenit membru al PCR.[1]

După preluarea puterii de către comuniști, a lucrat ca activist politic. A urmat studii la Școala
Militară de Ofițeri Politici nr. 2 Oradea (decembrie 1950 – noiembrie 1951), la Școala
Superioară de Științe Sociale "A.A.Jdanov", de pe lângă CC al PMR (septembrie 1952 -
octombrie 1955) și la Facultatea de Științe Juridice din București (1963).[1] A avansat în
aparatul de partid, fiind ales membru al CC al PCR (1965-1979 și 1982-1989), membru
supleant al CC al PCR (1979-1982) și membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR
(1969-1974). A îndeplinit funcția de prim-secretar al Comitetului Regional de Partid Oltenia
(1964-1967). Ion Stănescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din
perioada 1965 - 1980.

Este transferat apoi în aparatul Ministerului de Interne, îndeplinind funcțiile de președinte al

Consiliului Securității Statului (cu rang de ministru) (7 mai 1968 – 24 aprilie 1972) și ministru
de interne (24 aprilie 1972 – 17 martie 1973).

Revine apoi în activitatea politică ca prim-secretar al Comitetului județean de partid și

președinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Dâmbovița (1974-1977),
viceprim-ministru al Guvernului (26 ianuarie 1977 - 7 martie 1978), ministru secretar de stat la
Ministerul Construcțiilor Industriale (7 martie 1978 - 16 martie 1981), ministru secretar de stat
la Ministerul Industriei Chimice (16 martie - 25 august 1981), ministru, șeful Departamentului
pentru Construcții în Străinătate (25 august 1981 - 23 octombrie 1984) și ministru al turismului
(23 octombrie 1984 - 22 decembrie 1989).

După Revoluția din decembrie 1989, Ion Stănescu a fost membru fondator al Partidului
Socialist al Muncii și al Partidului Alianța Socialistă în care a deținut funcția de vicepreședinte.
A decedat la 5 iunie 2010, într-un accident.[2]

Controverse[modificare | modificare sursă]

În vara anului 1970, în timp ce lucra la Securitate, basarabeanul Alexandru Usatiuc-Bulgăr,

care se afla la București, a vrut să-i transmită lui Nicolae Ceaușescu un memoriu din
partea Frontului Național Patriotic, organizație clandestină de pe teritoriul RSS Moldovenești.
Documentul conținea mai multe date și argumente despre politica oficială de deznaționalizare
a românilor basarabeni, cărora li se interzicea să-și vorbească limba, să-și cunoască istoria,
despre faptul că acestora le erau închise școlile, bisericile, că nu li se permitea să-și viziteze
rudele din România, că nu aveau permisiune să se stabilească în orașe, invadate de
„specialiști” invitați din toate regiunile fostei URSS ș.a.m.d.[3] Ion Stănescu, la indicația
lui Ceaușescu, a informat printr-o scrisoare șeful KGB-ului sovietic, Iuri Andropov:[4]

Strict secret

CONSILIUL SECURITĂȚII STATULUI AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Nr. 14/006418 din 30.06.1970

Către

Președintele Comitetului Securității de Stat

de pe lângă Consiliul de Miniștri al U.R.S.S.

Tov. Andropov I.V.

Moscova
Stimate tovarășe Andropov!

În data de 12 iunie a.c., la Consiliul de Stat al R.S. România s-a prezentat

cetățeanul sovietic USATIUC Alexandr Vasilievici, născut la 23.02.1915, domiciliat
în Chișinău, str. Lomonosov nr. 24, posesor al pașaportului N 482230 și a cerut să
fie primit de tovarășul Nicolae Ceaușescu, motivând că dorește să expună „o
problemă importantă”.

Cu această ocazie numitul a lăsat un plic adresat Președintelui Consiliului de

Stat, care conținea un material dactilografiat pe 6 pagini, relatând despre niște
acțiuni ale unor elemente din R.S.S. Moldovenească împotriva statului sovietic.

Usatiuc Alexandr Vasilievici. nu a primit audiență.

Considerând că aceste acțiuni prezintă interes pentru organele sovietice de

securitate, Vă trimitem plicul și materialul lăsat de numitul la Consiliul de Stat
al R.S. România.

Cu salutul tovărășesc,

Președintele Consiliului Securității Statului

al Republicii Socialiste România

Ion Stănescu

(semnătura și ștampila)

[3][4]

În zilele imediat următoare sunt arestați Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu

Graur și Alexandru Șoltoianu. Ei sunt anchetați în beciurile KGB-ului din Chișinău aproape doi
ani de zile. Procesul va avea loc la 13 iunie 1972. Alexandru Usatiuc-Bulgăre e condamnat la
7 ani de lagăr de muncă silnică cu regim sever, plus 5 ani de deportare în Siberia; Gheorghe
Ghimpu – la 6 ani de lagăr de muncă silnică cu regim sever; Valeriu Graur – la 4 ani de lagăr
de muncă silnică cu regim sever; Alexandru Șoltoianu – la 6 ani de lagăr de muncă silnică cu
regim sever, plus 5 ani de deportare în Siberia. Aceeași acuzare trece dintr-un rechizitoriu în
altul: „pentru propagandă și agitație antisovietică cu scopul de subminare și slăbire a puterii
sovietice”. Usatiuc-Bulgăr a fost închis într-un lagăr din regiunea Perm în munții Ural, iar
Ghimpu, Graur și Șoltoianu sunt întemnițați în lagărele din Mordovia. Nu aveau dreptul la
 corespondență, nu aveau dreptul să primească colete, umblau mereu flămânzi, lagărele erau
neîncălzite, mulți dintre deținuți decedând din cauza frigului.[3][5]

Decorații[modificare | modificare sursă]

•  Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a III-a (18 august 1964) „pentru merite
deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a
eliberării patriei”[6]

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ a b Florin Șinca - "Din istoria Poliției Române" (Tipografia RCR Print, București, 2006), p.290

2. ^ Biroul Executiv Central al Partidului Alianța Socialistă, 6 iunie 2010 - "Deces Ion Stănescu"[nefuncțională]

3. ^ a b c „Versiune tipar”. Literaturasiarta.md. 23 februarie 1915. Arhivat din original la 4 martie 2016. Accesat în 4 august
2014.

4. ^ a b „O biografie neromanțată a unui fost șef al Securității”. Evz.ro. Accesat în 4 august 2014.

5. ^ „Un dizident basarabean trădat de Ceaușescu și-a lansat o carte la București”. Libertatea.ro. Accesat în 4 august 2014.

6. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale
Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.