Nicolae Ceaușescu

politician român, secretar general al

Partidului Comunist Român (1964-1989),
șeful statului în România

Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită.

Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph

Aflați mai mult

Pagina „Ceaușescu” trimite aici. Pentru

alte sensuri vedeți Ceaușescu
(dezambiguizare).
 Nicolae Ceaușescu

Ceaușescu tânăr
Date personale
Născut 26 ianuarie 1918[2][3][4][5]

Scornicești, Olt,
România[3]
Decedat 25 decembrie 1989 (71
de ani)[2][4][5][6]

Târgoviște, Dâmbovița,
România
Înmormântat Cimitirul Ghencea
Cauza decesului pedeapsa cu moartea
(plagă împușcată[*])
Părinți Andruță și Alexandrina
(născută Lixandra)
Frați și surori Ilie, Nicolae Andruță,
 Niculina, Marin, Florea,
Maria, Elena, Ion
Căsătorit cu Elena Ceaușescu
Copii Valentin Ceaușescu, Zoia
Ceaușescu, Nicu
Ceaușescu
Cetățenie  Regatul României (–
1947)

 Republica Socialistă
România
Religie ateu
Ocupație politician

militar

cizmar

președinte al României
Limbi vorbite limba română[7]
Secretar General al PCR
În funcție

11 iulie 1965 – 25 decembrie 1989

Vicepreședinte 14 august 1952
Locțiitor 20 octombrie 1944
Precedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej
Succedat de Funcție desființată
Primul Președinte al României
În funcție

29 aprilie 1974 – 25 decembrie 1989

Precedat de Funcție nou înființată
Succedat de Ion Iliescu
Președinte al Consiliului de Stat al
Republicii Socialiste România
În funcție

9 decembrie 1967 – 22 decembrie 1989

Precedat de Chivu Stoica
Succedat de Funcție desființată

Premii Ordinul Erou al Muncii

Socialiste[*]

Ordinul Karl Marx

Ordinul Olimpic de Aur[*]

(1985)

Legiunea de Onoare în
grad de Ofițer[*]

Ordinul Sfântul Olaf în

grad de mare cruce[*]

Ordinul Național Crucea

Sudului în grad de mare
cruce[*]

Collar de la Orden del

Mérito Civil[*] (1979)

Erou al Republicii
Socialiste România

Order of the Victory of

 Socialism[*]

...mai multe...
Partid politic Partidul Comunist Român
Alma mater université Nice-Sophia-
Antipolis[*]

Academia Militară M. V.
Frunze[*][1]
Academia de Studii
Economice[1]
Profesie Cizmar
Infracțiuni
Activitate
Condamnat pentru genocid
Pedeapsă Pedeapsa capitală
Situația pedepsei Executat prin împușcare
Semnătură

Prezență online
site web oficial (http://www.ceausescu.org)
Internet Movie Database (https://wikidata-ex
ternalid-url.toolforge.org/?p=345&url_prefix=
https://www.imdb.com/&id=nm0147476)
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.p
hp?title=Nicolae_Ceau%C8%99escu&action=edit&secti
on=0)
 
Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918,
Scornicești, Olt, România – d. 25
decembrie 1989, Târgoviște, Dâmbovița,
România) a fost un dictator român,
secretar general al Partidului Comunist
Român, șeful de stat al Republicii
Socialiste România din 1967 până la
căderea regimului comunist, survenită în
22 decembrie 1989.

La 22 decembrie 1989, printr-un decret al

CFSN [8] semnat de Ion Iliescu, a fost
constituit Tribunalul Militar Excepțional.
La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și
Elena Ceaușescu au fost judecați de
acest tribunal în cadrul unui proces
sumar, condamnați la moarte și
executați la câteva minute după
pronunțarea sentinței.

În iulie 2015, România a interzis prin lege

„cultul lui Ceaușescu”.[9]

Copilăria și adolescența

Nicolae Ceaușescu, la vârsta de 15 ani, deținut la Doftana, 1933

În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu

ziua sa de naștere era sărbătorită pe 26
ianuarie. În perioada postdecembristă a
fost prezentat Registrul stării civile care
dovedește că Ceaușescu s-a născut în
ziua de 23 ianuarie 1918.[10][11] Din
Revista muzeelor și monumentelor reiese
că actul de naștere eliberat de primăria
localității se găsea la muzeul din
Scornicești[12] încă dinainte de 1989,
astfel încât prezentarea din perioada
postdecembristă nu este o noutate. Data
de 26 ianuarie 1918 apare și într-un
referat întocmit în perioada
interbelică.[13] Familia Ceaușescu a fost
o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl său,
Andruță, avea 3 hectare de pământ,
câteva oi și își mai susținea familia din
croitorie. „Nu se interesa de copiii lui;
fura, bea, sărea la bătaie și înjura...”,
spunea despre el bătrânul preot din
Scornicești.[14] Mama lui, Alexandrina
(născută Lixandra), era o femeie supusă
și muncitoare.[14] Casa lor avea două
camere, iar mâncarea de bază era
mămăliga. Nicolae a făcut patru clase la
școala din sat, în care învățătorul preda
într-o sală cursuri simultane pentru elevii
mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a
avut cărți și adesea mergea la școală
desculț. Nu avea prieteni, era nervos și
imprevizibil.[14] La vârsta de 11 ani, după
absolvirea școlii primare, Ceaușescu a
plecat la București, unde s-a angajat ca
ucenic de cizmar.[15][16] Alexandru
Săndulescu, membru activ al PCR, și-a
inițiat ucenicul în misiuni conspirative.[14]
Cariera politică

Perioada ilegalistă

Nicolae Ceaușescu arestat de poliția din Târgoviște (1936)

În noiembrie 1933 a devenit membru al
Uniunii Tineretului Comunist din
România, formațiune politică aflată în
ilegalitate la acea vreme[17]. A fost
arestat prima oară în 1933 pentru agitație
comunistă în timpul unei greve. În 1934 a
fost atras în Comitetul raional din Negru
unde a lucrat până în august când a fost
desemnat să muncească în mișcarea
antifascistă. A făcut parte din Comitetul
Na­țional antifascist și în Comitetul
Central al tineretului antifascist. Au
urmat încă trei arestări – pentru
colectare de semnături în sprijinul
eliberării unor muncitori feroviari acuzați
de activitate comunistă și pentru alte
acțiuni similare, dar a fost pus imediat în
libertate. În urma acestor arestări, a fost
etichetat de autoritățile vremii drept
„agitator comunist periculos”, precum și
„distribuitor activ de material de
propagandă comunistă și antifascistă”.

După eliberarea din arest, Ceaușescu a

dispărut pentru o vreme, el povestind în
autobiografia sa de după război că a
activat în rețelele comuniste din Oltenița
și „regionala Prahova” (ceea ce în
organizarea interbelică a PCdR însemna
județele Prahova și Dâmbovița).[17]

Procesul de la Brașov și detenția la

Doftana
Cert este că în 1936 Ceaușescu era
secretar regional al UTC și încerca,
împreună cu agitatorul polonez Vladislav
(sau Vladimir) Tarnovski, să coaguleze
celulele comuniste. În ianuarie 1936 cei
doi au vizitat celula comunistă
constituită în comuna Ulmi de lângă
Târgoviște, încercând să-i atragă pe
membrii ei cu funcții mai înalte în ierarhia
comunistă. Întâlnirea a fost deconspirată
de un informator al Siguranței, Ion
Olteanu, iar Ceaușescu a fost din nou
arestat împreună cu Tarnovski, Gheorghe
Dumitrache (organizatorul celulei) și alți
comuniști.[18] În cursul anchetei și
interogatoriilor separate, Ceaușescu a
rămas singurul care a refuzat să
recunoască, împotriva tuturor evidențelor,
activitatea subversivă. La sfârșitul lunii
grupul a fost transferat la Palatul de
Justiție din Brașov, unde a fost judecat.
În perioada judecării procesului a fost
încadrat în PCdR[17]. Ceaușescu a fost
condamnat la doi ani și jumătate de
închisoare (doi ani pentru acțiunile
propriu-zise și șase luni pentru ultraj în
urma protestelor vehemente la adresa
curții). El și Tarnovski au primit cele mai
mari pedepse din lotul de 13 activiști
comuniști condamnați. Transferat
ulterior la Închisoarea Doftana,
Ceaușescu i-a întâlnit pe Vasile Luca,
Alexandru Moghioroș și apoi pe
Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și
Gheorghe Apostol.[19] Propaganda
comunistă avea să creeze multiple
legende romanțate în jurul detenției la
Doftana.

Ceaușescu (al doilea din stânga) în lagărul de la Târgu Jiu

Eliberat la termen în 1938, Ceaușescu a

rămas în libertate doar doi ani, întrucât în
1939 a fost condamnat în lipsă la 3 ani
de închisoare pentru continuarea
propagandei comuniste, fiind din nou
arestat în 1940. În această scurtă
perioadă de libertate, a cunoscut-o pe
Elena Petrescu, activistă comunistă din
București.[20] Încarcerat la închisoarea
din Jilava, Ceaușescu a continuat
întâlnirile cu Elena, profitând de
permisiunea primită din partea
conducerii penitenciarului de a primi
tratament stomatologic la Spitalul
Militar.[21] Transferat în 1942 la
Caransebeș și în 1943 la Văcărești, la
terminarea detenției în 1943 nu a fost
eliberat, în condițiile în care generalul
Antonescu se ferea să elibereze activiști
comuniști ce i-ar fi subminat regimul, ci a
fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu,
unde erau aduși comuniștii. A fost
eliberat la 4 august 1944.
Perioada postbelică

După cel de-al doilea război mondial, în

timp ce controlul sovietic asupra
României devenea tot mai pronunțat,
Ceaușescu a fost numit secretar al
Uniunii Tineretului Comunist – UTC -
(1944-1945).[22]

Gheorghiu-Dej, Ceaușescu și delegații în februarie 1948

După preluarea puterii de către Partidul

Comunist Român, în urma abdicării
regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 a
fost proclamată Republica Populară
Română și în februarie 1948 a avut loc
primul congres al PMR. Ulterior, la 13 mai
1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit
subsecretar de stat în ministerul
Agriculturii,[23] în Guvernul Petru Groza
(4), iar la 18 martie 1950, generalul-maior
Ceaușescu a fost numit ministru adjunct
la Ministerul Apărării Naționale și Șef al
Direcției Superioare Politice a
Armatei.[15][24] Nicolae Ceaușescu a
devenit general în ianuarie 1950, deși nu
făcuse armata.[25]

Ceaușescu în timpul procesului de

colectivizare
În funcția de subsecretar de stat în
ministerul Agriculturii a activat direct la
cooperativizarea forțată a agriculturii și a
ordonat reprimarea sau arestarea
țăranilor care se împotriveau
cooperativizării. În 1952, devine membru
al Comitetului Central (CC) al Partidului
Muncitoresc Român (PMR), la doar
câteva luni după eliminarea „facțiunii
moscovite” (condusă de Ana Pauker) din
conducerea partidului. În 1954,
Ceaușescu devine membru deplin al
Biroului Politic al PMR, responsabil cu
problemele de cadre, iar ulterior ajunge
să ocupe poziția numărul doi în ierarhia
PMR.[26]
În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj,
Ceaușescu a avut un rol important în
reprimarea mișcărilor de simpatie față de
revoluția ungară.

Gheorghiu-Dej și Hrușciov la Aeroportul Băneasa din București. Ceaușescu în plan secundar (stânga), iunie 1960
Portret oficial al Elenei Ceaușescu

La 4 decembrie 1957, având gradul de

general-locotenent de armată (fiind șeful
Direcției Superioare Politice a Armatei și
adjunct al Ministrului Forțelor Armate),
Ceaușescu a condus unitățile militare
care au înăbușit răscoala țăranilor din
Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se
împotriveau colectivizării forțate. Flancat
de două tancuri, Ceaușescu ordonă
personal deschiderea focului de pe
mitralierele aflate în camioanele care
însoțeau tancurile. 9 țărani sunt uciși de
gloanțe (Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion
Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun,
Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin
Mihai, Dana Radu) și alți 48 sunt
răniți.[27][28][29][30][31][32][33][34][35][36]

18 țărani au fost întemnițați pentru

„rebeliune” și „uneltire contra ordinii
sociale”, petrecând între 15-25 de ani de
închisoare la Gherla și Aiud.[37]

După datele PMR-ului, între 1949-1952 au

avut loc peste 80.000 de arestări de
țărani, dintre care 30.000 finalizate cu
sentințe de închisoare.[38]

Ceaușescu la conducerea României

(1965—1989)
Articol principal: Epoca de aur-epoca Ceaușescu.

Articol principal: Republica Socialistă România.

Politica externă
 Fragmente
audio:

Întâlnirea președintelui american Richard

Nixon și vicepreședintelui Gerald Ford cu
Fragmente din
Nicolae Ceaușescu în 1973

discursul din
1968

4:24

Probleme în

Ceaușescu petrecând timp cu Jacques

ascultarea
Chirac pe litoralul românesc din Neptun
(1975) fișierului?
Consultați pagina
de ajutor.

Nicolae Ceaușescu și soția sa cu împăratul

Hirohito în timpul unei vizite în Tokyo din
1975
Cuplul prezidențial român este primit de către Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham în iunie 1978

Ceaușescu cu Pol Pot, 1978

Ceaușescu este întâmpinat de regele Juan Carlos I al Spaniei în Madrid, 1979

Relația cu Pactul de la Varșovia

În primii ani de regim, Ceaușescu s-a

îndepărtat de linia de obedientă față de
Moscova a predecesorilor săi. Astfel, la
puțini ani după preluarea puterii,
Ceaușescu nu doar că a refuzat să
participe la intervenția trupelor Pactului
de la Varșovia în Cehoslovacia din 1968,
ci chiar a condamnat-o explicit într-un
discurs public, ținut la 21 august 1968.
Prin discursul său, Ceaușescu a indus
teamă, devenind astfel un adevărat
erou.[39] Teama a fost exprimată de o
frază rostită în fața a 100.000 de oameni:
„se vor găsi mâine unii care să spună că
și aici, în această adunare, se manifestă
tendințe contrarevoluționare.”

La începutul carierei sale ca șef al

statului, Nicolae Ceaușescu s-a bucurat
de o oarecare popularitate, adoptând un
curs politic independent față de Uniunea
Sovietică. În anii 1960 Ceaușescu a pus
capăt participării active a României în
Pactul de la Varșovia, deși formal țara va
continua să facă parte din această
organizație până la dizolvarea acesteia (1
iulie 1991). Pactul de la Varșovia și NATO
au fost părți în Războiul rece pentru mai
mult de 35 de ani. La 20 august 1968,
Cehoslovacia a fost invadată de către
trupele Pactului de la Varșovia, cu
excepția României și Iugoslaviei. Prin
refuzul său de a permite armatei române
să ia parte la invazia Cehoslovaciei
alături de trupe ale țărilor membre ale
Tratatului de la Varșovia și o atitudine de
condamnare publică activă a acestui act,
Ceaușescu reușește pentru o vreme să
atragă atât simpatia compatrioților săi,
cât și pe cea a lumii occidentale.

Relația cu Statele Unite

În timpul administrației Nixon, Statele

Unite au manifestat o oarecare
deschidere față de România, pe fondul
răcirii relațiilor dintre România și URSS
după invazia Cehoslovaciei de către
URSS din 1968, invazie intens criticată de
președintele român. Nixon a vizitat
România pe 2 august 1969, iar în urma
discuțiilor purtate cu președintele român,
Nixon și-a făcut impresia că „Ceaușescu
este un marxist stalinist dur, iar discuțiile
cu el exclud platitudinile uzuale
diplomatice.”[40][41]

Vizita președintelui Nixon în România a

făcut parte din turneul mondial al
președintelui american început în luna
iunie în Guam, în care a făcut cunoscute
principiile a ceea ce avea să fie denumită
ulterior „Doctrina Nixon”.[42] Ea a
reprezentat prima vizită a unui președinte
american într-o țară comunistă, fapt care
a provocat reacții ostile, atât din partea
Uniunii Sovietice cât și a Taiwanului, pe
atunci deținând locul Chinei în Consiliul
de Securitate al ONU. Astfel Moscova a
trimis un avertisment clar României prin
intermediul ministrului de externe Andrei
Gromîko, care a precizat că „Doctrina
Brejnev” era valabilă pentru toți membrii
Tratatului de la Varșovia și că acesta „nu
va permite niciodată să se aducă atingere
securității statelor semnatare și
cuceririlor socialismului din aceste țări”,
accentuând explicit calitatea de membru
a României. [43] La rândul lor, naționaliștii
chinezi ai lui Cian Kai-și i-au chestionat
pe oficialii americani dacă „vizita
președintelui Nixon în România va avea
implicații pentru relațiile SUA cu China
comunistă și dacă SUA doreau ca
România să intermedieze îmbunătățirea
contactelor lor cu Pekinul”.[44]

Pe parcursul vizitei Nixon i-a solicitat lui

Nicolae Ceaușescu ca România să joace
un rol de mediator între România și
China.[45] După vizită, oficialitățile
americane apreciau că la acel moment
„suntem pe cale să dezvoltăm o relație
specială cu România”.[46] Faptul că
Statele Unite ale Americii considerau
relația cu România ca utilă din punct de
vedere politic, „ca un ghimpe în coasta
Uniunii Sovietice”, avea să ducă la o
dezvoltare a sa pe perioada mandatelor
președintelui Nixon. Astfel, Nicolae
Ceaușescu a efectuat o vizită de răspuns
în SUA, în octombrie 1970. A urmat
acordarea de către partea americană a
unei serii de favoruri economice,
culminând cu acordarea „clauzei națiunii
celei mai favorizate.” Totodată, SUA a
sprijinit intrarea României într-o serie de
organisme internaționale cum ar fi
Acordul General pentru Tarife și Comerț -
G.A.T.T., în 1971, sau Fondul Monetar
Internațional și Banca Internațională
pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în
1972.”[47]»

În contextul relațiilor tensionate dintre

România și Uniunea Sovietică și al
deschiderii administrației Nixon față de
România în acea perioadă, Nicolae
Ceaușescu dorea să cumpere din SUA
rachete antiaeriene și antitanc (Stinger,
Redeye și TOW).[41][48] Pe fondul
deschiderii SUA inițiate de administrația
Nixon, Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită
în Statele Unite în anul 1973,[49] iar
România comunistă a obținut, în 1975,
clauza națiunii celei mai favorizate,
printr-o serie de concesii făcute
Washingtonului, inclusiv acceptul de a
permite emigrarea evreilor către Israel
sau Statele Unite ale Americii.[50]

Relația cu Vaticanul
În data de 26 mai 1973, în cursul unei
vizite oficiale în Italia, Ceaușescu a fost
primit în audiență particulară de către
papa Paul al VI-lea, ocazie cu care
Ceaușescu a afirmat cu privire la
chestiunea Bisericii Române Unite,
interzisă cu 25 de ani în urmă, că o
socotește închisă pentru totdeauna, care
pentru autoritățile române nu există.[51]
Anterior ambasadorul Cornel Burtică s-a
întâlnit de mai multe ori cu Agostino
Casaroli, ministrul de externe al
Vaticanului, ocazii cu care cei doi au
ajuns la un acord în acest sensul
reglementării situației Bisericii Române
Unite.[52] Nicolae Ceaușescu s-a arătat
dispus la o ameliorare a relațiilor dintre
România și Sfântul Scaun doar cu
condiția „totalei abandonări de către
Vatican a problemei fostului cult greco-
catolic”, fapt neacceptat de Vatican.[53]

Politica internă și politica economică

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-

Dej, în martie 1965, Ceaușescu preia
funcția de secretar general al Partidului
Muncitoresc Român (acesta era numele
Partidului Comunist Român la acea
vreme, după asimilarea forțată, în 1948, a
unei aripi a Partidului Social Democrat).
Una dintre primele acțiuni ale lui
Ceaușescu, odată ajuns la putere, a fost
redenumirea Partidului Muncitoresc
Român în Partidul Comunist Român. În
același timp, el afirmă că România a
devenit o țară socialistă și decide
schimbarea numelui oficial al țării din
Republica Populară Română (R.P.R.) în
Republica Socialistă România (R.S.R.).
Grupul „baronilor” (Maurer, Bodnăraș,
Stoica), Ion Gheorghe Maurer în primul
rând, nu a socotit ascensiunea lui
Ceaușescu drept periculoasă și a permis
încălcarea articolului 13 din statutul abia
adoptat la congresul al IX-lea al PCR,
care interzisese cumulul de funcții și a
îngăduit secretarului general al PCR
(ambele denumiri au fost adoptate la
numitul congres) să ocupe, în 1967,
funcția de președinte al Consiliului de
Stat. Ceaușescu a lărgit continuu
atribuțiile Consiliului de Stat,
subordonând atât Consiliul Economic,
creat în 1967 cât și pe cel al apărării,
creat în 1968. Pe nesimțite Consiliul de
Stat s-a transformat dintr-un organ
onorific într-unul de conducere efectivă,
dublând sau preluând din atribuțiile
guvernului condus de Maurer. Pe de altă
parte, în 1969, la congresul al X-lea, două
treimi din membrii Prezidiului Permanent
fuseseră promovați după 1965 prin grija
lui Ceaușescu. Preluarea puterii era acum
desăvârșită. [54]

A existat o dispută între Ceaușescu și

Maurer asupra căilor de dezvoltare a
societății românești. Disputa, despre care
se știe încă foarte puțin, avea în centru
problema ritmului de industrializare pe
care Ceaușescu îl dorea accelerat, cu un
accent și mai sporit pe industria grea și
pe care primul-ministru Maurer l-ar fi vrut
mai măsurat, fără neglijarea industriei
bunurilor de consum, în acord cu
resursele interne, umane, naturale și
tehnologice ale țării. Maurer a pierdut
această dispută.[55] La numai câteva luni
de la plenara din noiembrie 1971, care-și
însușise pe deplin tezele din iulie 1971,
lansate de Ceaușescu la întoarcerea din
China, Maurer cu linia sa economică, de
orientare relativ liberală, era criticat
indirect dar public de secretarul general.
El este acuzat de neîncredere în politica
partidului și de defetism economic.
Maurer a fost îndepărtat în martie 1974
după alegerea lui Ceaușescu în funcția
de președinte.[56] Prim-ministru devine
Manea Mănescu. La congresul al XI-lea
din noiembrie 1974 Maurer își pierde și
locul în Comitetul Central.[57]

Pe de altă parte în aprilie 1972

Ceaușescu anunță că rotirea cadrelor va
deveni un principiu de bază al partidului
și promisiunea devine realitate:
demnitarii statului și activiștii de toate
gradele sunt schimbați periodic, în
funcție de bunul plac al secretarului
general, împiedicând astfel formarea unei
baze proprii de putere. În iunie 1973 intră
în Comitetul Executiv și Elena
Ceaușescu, care avea să devină o a doua
putere în stat.[58]

La 28 martie 1974 Marea Adunare

Națională a instituit funcția de președinte
al Republicii Socialiste România, iar
Nicolae Ceaușescu a fost ales în
unanimitate și devine astfel primul
președinte al României. Prin politica sa
externă, condusă cu abilitate, a încercat
să se elibereze de dominația sovietică,
atrăgând simpatia și aprecierile unor
mari lideri politici ca Charles de Gaulle și
Richard Nixon. În realitate, singurul scop
era consolidarea puterii dictatoriale. În
CAER, la indicația lui, delegațiile române
se opun la toate propunerile venite din
partea URSS. De exemplu, România este
una dintre cele doar două țări comuniste
europene care au participat la Jocurile
Olimpice organizate la Los Angeles, în
Statele Unite ale Americii în 1984. De
asemenea, România a fost singura țară
din blocul răsăritean, cu excepția URSS,
care la acea vreme, întreținea relații
diplomatice cu Comunitatea Europeană,
cu Israelul și cu R. F. Germania. Un tratat
incluzând România pe lista țărilor
favorizate de Comunitatea Europeană
este semnat în 1974, iar în 1980 este
semnat un acord vizând schimburile de
produse industriale între România și
Comunitatea Europeană. Acest fapt a
determinat vizitarea oficială a României
de către doi președinți ai Statelor Unite
ale Americii (Nixon și Ford).

După anul 1974, legăturile dintre Nicolae

Ceaușescu și Leonid Ilici Brejnev au
cunoscut o oarecare îmbunătățire,
această apropiere culminând în 1976 cu
vizita președintelui român în Basarabia și
Crimeea și cu vizita liderului sovietic la
București. Există informații (Vlad
Georgescu, 1992, op. cit. p. 298) că
pentru a face pe placul conducerii
sovietice, Bucureștiul a transmis rușilor
date despre activitatea unor naționaliști
basarabeni care se adresaseră
președintelui Ceaușescu cu speranța de
a fi sprijiniți. Ca urmare, ei au fost
arestați și condamnați la detenție în
lagărele din Siberia, înainte de a li se
îngădui, unora dintre ei, să emigreze
definitiv dincoace de Prut.

În ciuda cursului independent în relațiile

politice internaționale, introdus încă de
Gheorghiu Dej, Ceaușescu se opune cu
încăpățânare introducerii oricăror
reforme liberale pe plan intern. În anii
1980, după venirea lui Mihail Gorbaciov
la conducerea Uniunii Sovietice, opoziția
lui Ceaușescu față de linia sovietică este
dictată în principal de rezistența lui față
de destalinizare. Securitatea continuă să
își mențină controlul draconic asupra
mediilor de informare și înăbușă în fașă
orice tentativă de liberă exprimare și
opoziție internă.

Întreruperea căldurii

Temperaturile din case ajung iarna între

5-12 grade în apartamentele celor mai
mulți dintre românii care stau la bloc.
Raportul Comisiei Prezidențiale pentru
Analiza Dictaturii Comuniste din
România (pag 423) face referire la
„obligarea populației la un trai în condiții
insuportabile, la temperaturi sub 10
grade C”.[59][60]

Lipsa apei calde

Apa caldă este livrată din ce în ce mai rar,
cam două ore zilnic iar adesea la etajele
superioare aceasta nu ajungea deloc.[59]

Întreruperea curentului

Lumina începe să fie întreruptă în fiecare

zi cel puțin o oră, seara. „Din ianuarie
1982 s-a început limitarea distribuirii
energiei electrice către populație; până la
căderea regimului comunist în 1989,
livrarea curentul electric către populație
se oprea de câteva ori pe zi, fără niciun
program ori logică aparente și fără
anunțarea prealabilă a consumatorilor
casnici. Simultan, cetățenii erau
îndemnați să economisească energia
electrică prin scoaterea din funcțiune pe
timpul iernii a frigiderelor, prin
neutilizarea mașinilor de spălat și a altor
bunuri electrocasnice sau prin
nefolosirea ascensoarelor”.[61] Benzina,
deși raționalizată, devine greu de găsit.
Consumul de energie pentru populație a
scăzut forțat cu 20% în 1979 și 1982,
apoi cu 50% în 1983, iar în 1985 cu încă
50% față de anii precedenți.[62]

Lipsa principalelor bunuri de consum

Articol principal: Republica Socialistă România#Lipsa principalelor bunuri de consum.

În perioada 1981-1989 în magazine nu se

găseau în mod curent carne și produse
din carne, ouă, lapte și produse lactate,
fructe de import, cafea, ciocolată, orez,
făină. Oamenii se hrăneau în mod
obișnuit cu legume, fructe și pește, toate
autohtone.[63][64][65][66][67]
„Lipsurile de tot
felul, mai ales cele alimentare au devenit
acute și cronice din toamna lui 1981”.[68]

Prețuri comparative 1985-2010

Prețurile raportate la salarii erau mai mari

în 1985 față de 2010 la principalele
alimente de bază și anume: carne de vită
cu oase (113%), carne de porc cu oase
(104%), ouă (45%), orez cu bob lung
(68%), zahăr (41%), cafea (420%), unt
(51%), făină (12%), ulei (40%), portocale
(98%). Existau câteva alimente la care
prețurile erau mai mici în 1985 față de
2010 și anume: cartofi (61%), mere
(74%), ceapă (16%), pește (16%), brânză,
când se găsea (50%).[69][70]

La sfârșitul anilor 80 întreținerea unui

apartament de 3 camere – 3 persoane,
într-un cartier bucureștean mărginaș, era
de circa 300 de lei pe lună, adică 10% din
salariu mediu. În 2013 ea are circa
aceeași valoare, 300 lei, ceea ce
înseamnă 18% din salariu mediu. Dar în
2013 există căldură în case și apă caldă.

O Dacie costa 70 000 lei, adică 23,3

salarii medii, în 2013 un Logan costa 30
000 lei, adică 18,68 salarii medii.

În anii 80, un apartament de 3 camere în

Drumul Taberei costa 160.000 de lei –
53,3 salarii medii, iar în 2013 prețul
apartamentului respectiv (cu termopane,
ușă metalică, gresie etc.) era de circa
242.000 lei – 150,68 salarii.[71]

Datoria externă

În ciuda regimului său dictatorial, relativa

sa independență față de Moscova are
drept rezultat o atitudine binevoitoare
(deși departe de a fi dezinteresată sau
neprofitabilă) din partea statelor
occidentale. Regimul Ceaușescu
beneficiază de unele împrumuturi pentru
finanțarea programelor sale economice.
În anii „Epocii Ceaușescu” se construiesc
Metroul din București, Canalul Dunăre-
Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri
de locuințe. În ultimă instanță, datoria
creată a devenit o povară pentru
economia românească, între 1971-1982,
datoria externă crescând de la 1,2
miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În
1982, veniturile comerțului exterior al
României au scăzut cu 17% față de anul
precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în
situația de a nu-și putea plăti creditorii
occidentali, țara fiind declarată în
incapacitate de plată.[72]

Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a

datoriilor externe, fără a mai lua noi
credite. În acest scop, o mare parte a
producției agricole și industriale a țării ia
calea exportului, privând astfel populația
până și de cele mai elementare alimente
și bunuri de consum. Începând cu anii
1986-1987 se instituie raționalizarea
produselor de bază, iar benzina și
alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina,
orezul au început să fie distribuite pe
bonuri sau cartele.[73] Bunurile destinate
exportului au standarde de calitate
ridicată și sunt vândute de obicei în
pierdere, la prețuri de dumping. Bunurile
destinate consumului intern sunt de
calitate inferioară, așa că oamenii de
rând sunt bucuroși atunci când pot
cumpăra bunuri refuzate la export din
motive calitative.
Plata întregii datorii externe, în valoare
nominală de 60 de miliarde de lei (10
miliarde dolari), se încheie în primăvara
lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii
regimului comunist.[74] Ceaușescu
urmărea organizarea unui referendum
prin care să se introducă în constituția
României interdicția de a contracta
împrumuturi externe. Pentru a evita
deprecierea leului, Ceaușescu a
continuat exporturile excesive,
acumulând aur în Banca Națională. Se
spune totuși că Ceaușescu, ar fi avut de
gând să facă leul convertibil încă de prin
anii '70, deci cu aproximativ 30 de ani
mai devreme față de când acest lucru s-a
înfăptuit.[75]
 Emigrarea etnicilor germani

Potrivit declarațiilor lui Heinz-Günter

Hüsch, avocatul care a reprezentat RFG
în negocierile cu România în perioada
1968-1989, în martie – decembrie '70, s-a
negociat plecarea a 4.000 de etnici
germani din România. Pentru '71 – 6.000
de etnici germani, la fel în 1972, în 1973 -
4.000 de etnici germani. Decretul
Consiliului de Stat nr.402 din 1 noiembrie
1982[76] prevedea următoarele:
„Persoanele care cer și li se aprobă
stabilirea definitivă în străinătate sînt
obligate să plătească integral datoriile pe
care le au față de stat, unități socialiste și
alte organizații. De asemenea, au
obligația să achite în întregime pensiile de
întreținere și orice alte datorii față de
persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a
aprobat stabilirea definitivă în străinătate
sînt obligate să restituie, în valută, statului
roman, cheltuielile efectuate pentru
școlarizare, specializare și perfecționare,
inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului
liceal, superior, postuniversitar și
doctorat.” Sumele plătite de statul
german pentru compensarea cheltuielilor
de școlarizare erau împărțite pe categorii:
1.800 de mărci germane pentru
persoanele cu studii medii, 5.500 de
mărci germane pentru studenți și 7.000
de mărci germane pentru cei cu studii
superioare încheiate. În 1988 suma
cerută pentru fiecare persoană era unică
– 8.950 de mărci. Banii ajungeau într-un
cont al Băncii Române de Comerț
Exterior. „În 99% din cazuri, banii au fost
folosiți pentru plata datoriei externe a
României”, a arătat Florian Banu,
cercetător în cadrul CNSAS, care a
publicat un studiu pe această temă. În
urma negocierilor purtate de Heinz-
Günter Hüsch cu reprezentanții
Securității, din România au plecat între
1968 și 1989 peste 200.000 de etnici
germani.[77][78]

Politica demografică și sanitară

Articol principal: Politica demografică a regimului Ceaușescu.
Stimularea forțată a sporului natural al
populației a reprezentat una din
prioritățile regimului Ceaușescu. Un
element important al acestei politici este
reprezentat de abrogarea, în 1966, a
decretului din 1957 care permitea
avorturile la cerere (la acea dată, avortul
nu era permis decât în unele țări
comuniste). Prin decretul 770/1966 se
permitea avortul terapeutic efectuat în
primele trei luni de sarcină numai pe
baza unor stricte indicații medicale și
doar în cazuri excepționale se accepta
sacrificarea fătului și până la șase luni.
Acest decret cu putere de lege a fost
înăsprit prin Decretul 441 din 26
decembrie 1985, care permitea avorturile
doar în cazul femeilor care au depășit
vârsta de 42 de ani sau care au dat deja
naștere la cel puțin cinci copii. În teorie,
mamele a 5 sau mai mulți copii ar fi avut
dreptul la privilegii substanțiale. Mamele
„eroine” a 10 sau mai mulți copii aveau
dreptul să primească gratuit din partea
statului un automobil ARO, transportul cu
trenul, precum și o vacanță pe an într-o
stațiune balneară.

În timp ce sporul populației era încurajat,

mii de copii erau abandonați în orfelinate.
Se estimează că, la începutul anului
1990, în România orfelinatele
„adăposteau” aproximativ 100.000 de
copii[79] în condiții de trai tragice.[80] Rata
mortalității infantile rămânea cea mai
mare din Europa.[81]

În perioada 1988-1992, mii de copii din

toată România au fost infectați cu HIV. În
majoritatea cazurilor a fost vorba despre
o combinație de nepricepere medicală,
indiferență și dotări precare. Parțial
cuantificabilă ani mai târziu, „rețeta”
exploziei SIDA din România este
construită în jurul a două tragedii: injecții
cu seringi expirate și microtransfuzii de
sânge.[80] Regimul Ceaușescu a ignorat
problema epidemiei de HIV/SIDA pe
motive ideologice, considerând-o
specifică societății capitaliste. În
România anilor 1980 nu se practica
testarea HIV a donatorilor de sânge și a
sângelui pentru transfuzii. Acest fapt, la
care se adaugă folosirea de ace de
transfuzie inadecvat sterilizate în
orfelinate, a condus România pe locul doi
în topul infecțiilor pediatrice cu HIV în
Europa (în anul 2004 s-a asigurat
medicația și tratamentul pentru 6000 de
bolnavi de HIV SIDA).[82]

Programul de sistematizare rurală

Articol principal: Sistematizare (istoria României).

Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în

China și Coreea de Nord, Ceaușescu e
fascinat de ideea transformării naționale
totale, așa cum era ea prefigurată în
programul Partidului Muncitoresc
Coreean și deja pusă în aplicare sub
egida Revoluției Culturale din China. La
scurtă vreme după întoarcerea sa în țară,
Ceaușescu începe transformarea
sistemului autohton după modelul nord-
coreean, influențat fiind de filozofia
Juche a președintelui Kim Ir Sen. Cărți
nord-coreene pe această temă sunt
traduse în română și distribuite pe scară
largă în țară.

Vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu în Republica Populară Chineză. Vizita protocolară la Ciu
Enlai - iunie 1971
Nicolae Ceaușescu și Kim Ir-sen cu prilejul vizitei delegației de partid și de stat în R.P.D. Coreea, 15 iunie 1971

Începând cu 1972 Ceaușescu a trecut la

punerea în aplicare a unui proiect de
„sistematizare” a localităților urbane și
rurale. Prezentat de către mașina de
propagandă ca fiind un pas major pe
calea „construirii societății socialiste
multilateral dezvoltate”, programul
debutează la sate prin demolări în masă
ale gospodăriilor țărănești și strămutarea
familiilor afectate în apartamente de
bloc.[83] Demolarea satelor este de fapt o
încununare a politicii de industrializare
forțată, care a dus la destructurarea
societății rurale românești. Apogeul
acestui program a fost însă reprezentat
de demolarea a numeroase monumente
istorice, inclusiv biserici și remodelarea
Bucureștiului în stil ceaușist (peste o
cincime din centrul capitalei a fost
afectată). Casa Poporului (actualmente
sediul Parlamentului) este
reprezentativă. 400 de arhitecți în frunte
cu arhitectul-șef, Anca Petrescu, au
proiectat clădirea. Au fost rase de pe fața
pământului trei cartiere - Uranus, Antim și
parțial Rahova - și 17 biserici. Zilnic,
peste 20.000 de muncitori lucrau în trei
schimburi. În cinci ani, a răsărit ca din
pământ a doua clădire, ca mărime, din
lume, după Pentagon, cu un volum de
2.500.000 mc, cu peste 7.000 de
încăperi, unele de mărimea unui stadion.
Nota de plată a fost de circa 2 miliarde
dolari în condițiile în care poporul era
confruntat cu frig și grave lipsuri
alimentare.[14] Proteste venite din partea
unor organizații neguvernamentale
internaționale au jucat un rol important în
stăvilirea acestor planuri megalomane și
probabil în salvarea a ceea ce a mai
rămas din monumentele istorice aflate
pe lista neagră a dictatorului.

Termocentrala de la Anina
Termocentrala de la Anina a fost una
dintre ideile de suflet ale lui Ceaușescu.
Ea a costat 1 miliard de dolari[84] (9
miliarde de lei la vremea respectivă,
jumătate cât a costat Casa Poporului).
8000 de muncitori au fost aduși din toate
colțurile țării. În aproape 100 de blocuri
trăiau oameni din Moldova, Oltenia și
Maramureș. Se intenționa producerea de
energie electrică prin arderea șisturilor
bituminoase în combinație cu cărbune,
păcură ori gaz. Angajații termocentralei
de la Anina aveau salarii de cca 13 000
lei, de patru ori cât medicii din București.
Construcția a început în 1976, a început
să funcționeze în 1984 (dar fără a
produce vreodată curent), a fost închisă
în 1988, a fost vândută la fier vechi în
2003. Termocentrala de la Anina a fost
un eșec foarte costisitor.[85]

Fuga lui Pacepa

În 1977 Ion Mihai Pacepa, pe atunci

director adjunct al Departamentului de
Informații Externe (spionaj) al Securității,
părăsește țara și obține azil politic în
Statele Unite. Plecarea lui Pacepa dă o
grea lovitură regimului comunist, iar
încercările lui Ceaușescu de a restructura
Securitatea nu reușesc să-i îndepărteze
pe toți colaboratorii lui Pacepa și să
limiteze pierderile. În cartea sa Red
Horizons: Chronicles of a Communist Spy
Chief (ISBN 0-89526-570-2) (în
românește: Orizonturi roșii: Cronicile unui
spion comunist), apărută în 1986, Pacepa
dezvăluie detalii despre colaborarea
regimului Ceaușescu cu organizații
teroriste arabe, activitățile intense de
spionaj contra industriei americane,
precum și planurile bine ticluite de a
atrage susținere politică din partea lumii
occidentale. După plecarea lui Pacepa,
izolarea României pe plan internațional
se accentuează, paralel cu o înrăutățire a
situației economice. Serviciile străine de
informații își intensifică eforturile de
infiltrare a Securității, în timp ce controlul
lui Ceaușescu asupra aparatului începe
să se clatine.[86][87]
 Învățământul

O atenție specială a fost acordată

reorganizării până la dezorganizare a
învățământului, aproape toate progresele
perioadei precedente fiind anulate. Legea
educației din 1978 a introdus principiul
drag președintelui al integrării
învățământului cu producția, alungând
practic din școli multe discipline și
punând liceele și facultățile sub tutela
unor uzine și dându-le planuri de
producție. Din punct de vedere practic
rezultatele acestei legături dintre
învățământ și producție sunt neglijabile,
greutățile uzinelor tutelare făcând de cele
mai multe ori activitatea productivă a
școlilor și facultăților irelevantă pentru
economia națională. Învățământul a
ajuns o instituție de pe băncile căreia
elevii și studenții ies cu o formație
intelectuală redusă în multe domenii de
activitate. Numărul studenților era în
continuă scădere. A fost reintrodusă
obligativitatea prezentării unei
recomandări din partea UTC pentru
intrarea în facultățile de științe sociale.
Cadrele didactice au fost epurate
începând din anul 1974 când
președintele țării a declarat că „nu poate
lucra în învățământul superior acela care
se sustrage de la activitatea de educare
a tinerei generații în spiritul concepției
marxist-leniniste, al programului
partidului nostru”. De atunci această
poziție a fost extinsă la învățământul de
toate gradele. Din 1975, admiterea la
doctorat nu s-a mai putut face decât cu
aprobarea comitetului municipal de
partid, această autoritate fiind
transferată ulterior unei comisii speciale
a Comitetului Central. Clasa
conducătoare era hotărâtă să îngăduie
accesul la învățământul superior numai
persoanelor care i se păreau de încredere
și pe care nădăjduia să le poată
controla.[88]

Dărâmarea de biserici și mănăstiri

Întrevederea dintre Nicolae Ceaușescu (flancat de Manea Mănescu și Ștefan Voitec) și patriarhul Iustin Moisescu,

București, 18 iunie 1977

Nicolae Ceaușescu a ordonat dărâmarea

de biserici și mănăstiri, între care
Biserica Văcărești și Mănăstirea
Văcărești (1716), Mănăstirea Cotroceni
(1679), Mănăstirea Mihai Vodă (1594)
sau Biserica Sf. Vineri (1854) pentru a
face loc Casei Poporului. În total au fost
distruse în București 23 de biserici.[89]
Iată lista lor:
Biserica Sf. Nicolae-Sârbi, începutul
secolului XVI, demolată în 1985.
Biserica Crângași (1564) și cimitirul
adiacent, distruse în 1986.
Biserica Alba-Postavari (1568), cu
picturi murale de Anton Serafim,
demolată în martie 1984.
Biserica Sf. Nicolae-Jitnita (1590) din
Calea Văcărești, demolată în iulie
1986.
Clădirea Mănăstirii Mihai Vodă, 1591,
demolată în 1984.
Biserica Spirea Veche, secolul XVI,
reînnoită în secolul XVIII, demolată în
aprilie 1984.
Biserica Enei (1611), avariată de o
macara în timpul lucrărilor de
reconstrucție după cutremurul din
1977 și demolată în primăvara
aceluiași an. Acest lăcaș de cult cu un
ansamblu important de pictură murală
a fost prima victimă a demolărilor
regimului ceaușist.
Biserica Sf. Vineri-Hereasca din secolul
XVII, demolată în iunie 1987, doar la
câțiva ani după renovare. Biserica era
împodobită cu picturi de Dumitru
Belizarie.
Biserica Sf. Spiridon-Vechi din secolul
XVII, demolată în iulie 1987. În timpul
demolării a fost furată icoana dăruită
bisericii de către Patriarhul Silvestru al
Antiohiei la 1748.
Mănăstirea Cotroceni din 1679, cu
biserica din 1598, demolată în 1985.
Biserica Olteni, ctitorită în 1696,
demolată în iunie 1987. În 1821, în
timpul luptelor dintre eteriști și
otomani, biserica servise arnăuților
drept loc de rezistență și fusese
avariată de bombardamente. Între
1863 și 1865 biserica fusese
restaurată în stil neogotic. Picturile
murale executate de Gheorghe
Tattarescu au fost parțial distruse,
parțial furate în timpul demolării.
Aripile de nord și de est ale Mănăstirii
Antim (1713-1715), demolate în 1984.
Mănăstirea Văcărești (1716-1722), cea
mai însemnată mănăstire din
București, demolată între 1984 și 1987.
Dintr-o suprafață de cca 2.500 m² de
frescă datând din timpul edificării au
putut fi salvați de către prof. Dan
Mohanu și studenții săi de la Institutul
de Arte Plastice Nicolae Grigorescu
doar cca 140 m². Pictura murală care
împodobea paraclisul locului de
închinare a voievodului a fost aproape
complet distrusă, cu excepția unor
fragmente cu icoane sau scene biblice
care au fost probabil furate de
muncitorii șantierului de demolare.
Biserica Bradu Staicu, 1726, restaurată
în 1875 de arhitectul Al. Freiwald,
demolată în octombrie 1987. Odată cu
biserica a dispărut pilonul mesei
altarului, considerat a fi mai vechi
decât biserica.
Biserica Mănăstirii Pantelimon, 1750,
demolată în 1986.
Biserica Izvor, 1785, demolată în 1984.
Biserica Sf. Troita-Izvor, 1804, descrisă
de Barbu Ștefănescu Delavrancea în
nuvela Hagi-Tudose, demolată în
octombrie 1987. Odată cu demolarea
au dispărut numeroase obiecte de cult.
Biserica Gherghiceanu, 1939, demolată
în 1984.
 Biserica Crângași 2, 1943, demolată în
1982.
Biserica Mărgeanului, 1946, demolată
în 1981.
Biserica Doamna Oltea, 1947,
demolată în 1986.[90]

Grație și eforturilor lui Eugen

Iordăchescu, inginer în domeniul
translatării de clădiri, au fost salvate de
la demolare printre altele: Biserica Mihai
Vodă, Biserica Schitul Maicilor (1726, din
vremea Voievodului Nicolae
Mavrocordat), Biserica Sfântul Ilie
Rahova (1706, cu picturi de Gheorghe
Tattarescu, Palatul Sinodal din incinta
Mănăstirii Antim și altele. Eugen
Iordăchescu a asigurat translatarea a 12
biserici de interes major, 10 în București
și două în afara lui.[91] Pentru că
muncitorii au refuzat să dărâme Biserica
Sf. Vineri, autoritățile comuniste au adus
pușcăriașii care au dărâmat biserica în
iunie 1987.[89]

Controlul cultelor religioase

Toate cultele religioase au fost infiltrate

cu agenți ai Securității și s-au aflat sub
controlul strict al Departamentului
Cultelor. Inclusiv Biserica Română Unită
cu Roma, care oficial nu exista, era
urmărită de Direcția I a Securității, care în
anul 1989 deținea 263 de informatori în
rândul clerului greco-catolic, care se cifra
la 586 de persoane (episcopi, preoți și
călugări).[92]

Lichidarea instituțiilor culturale

Ceaușescu și Iliescu, jucându-se cu cercurile, 1976

În ceea ce privește istoriografia propriu-

zisă, transferarea sediului ei la Academia
Ștefan Gheorghiu și la Institutul de Istorie
al Partidului a lichidat-o practic ca știință.
Academia Română a fost lichidată ca
instituție de cercetare, toate instituțiile i-
au fost luate, noii membri au fost aleși
aproape exclusiv din rândul activiștilor
culturali de partid, în frunte cu soția
președintelui. Foarte prestigiosul Institut
de Matematică a fost desființat în 1975,
Institutul de Pedagogie a avut aceeași
soartă în 1982. Au fost de asemenea
desființate numeroase institute
tehnice.[93]

Perioada autoritară și cultul

personalității

Pentru mai multe detalii, vedeți Cultul

personalității lui Nicolae Ceaușescu.
Afiș propagandistic pe Calea Moșilor (București, 1986)

Ceaușescu în vizită la Sibiu, iunie 1967

Adunare Piața Palatului August 1968

Ștefan Voitec înmânându-i lui Nicolae Ceaușescu sceptrul prezidențial în 1974 [94]

Pentru a defini ceea ce înseamnă cultul

personalității trebuie să avem în vedere
doua aspecte. Un prim aspect este legat
de partea publică, și anume campania
propagandistică care a fost în totalitate
controlată și dirijată, această campanie
de propagandă are în centru un singur
individ, în cazul de față pe Nicolae
Ceaușescu. Mass-media, televiziunea,
radoul, cărțile precum și manifestațiile
publice joacă un rol important în această
privință, ele transmițând informații care
au scopul  să-l ridice în slăvi pe
conducător și să ii arate caracterul său
extraordinar.

În al doilea rând, pe lângă această

campanie propagandistică se constituie
și o structură politică în care sunt captați
doar “oameni de încredere “,( crearea
unei baze personale de putere) de altfel
baza politică constituie în fond fundația
propagandei. De altfel, cultul
personalității reflectă situația politică
existent în stat și anume faptul că
întreaga putere este concentrată în
mâinile unui singur individ, acesta fiind
conducătorul statului sau al partidului.

Aceeași structură și atmosferă care a

predominat în timpul lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej a fost adoptată și de către
Nicolae Ceaușescu. Unitatea conducerii
PMR s-a datorat în cea mai mare măsură
loialității personale a membrilor față de
lider, această loialitate se bazează pe
faptul că aceștia împărtășeau opțiuni
politice comune. Pe de altă parte,
unitatea partidului și a conducerii în jurul
liderului a constituit o modalitate de
protecție împotriva vreunui posibil
amestec sovietic.[95]

Începând cu anii ’70, Ceaușescu devine

obiectul unui cult al personalității tot mai
pronunțat, nemaiîntâlnit în Europa de la
moartea lui Stalin.[82] În acest context,
poeții proletcultiști joacă un rol
important. Titulatura completă, sub care
era adresat de presa vremii includea
funcțiile sale politice și statale: „Nicolae
Ceaușescu, secretar general al Partidului
Comunist Român, președintele Republicii
Socialiste România, comandant suprem
al forțelor armate”. Deseori se adăugau și
apelative precum „genialul cârmaci”, „cel
mai iubit fiu al poporului român”, „patriot
înflăcărat” „personalitate excepțională a
lumii contemporane”, „luptător pentru
cauza dreptății și păcii, și socialismului”,
„geniul Carpaților”, „marele conducător”.
Primul volum omagial i-a fost dedicat în
1973. Fostul ucenic muncitor nu mai era
așezat doar în rândul „eroilor clasei
muncitoare”, ci el începe să fie văzut la
capătul unui șir lung de principi, regi,
voievozi, de unde i se putea revendica
legitimitatea. Activiștii culturali au mers
până într-acolo încât descoperă în
apropierea Scorniceștilor, satul natal,
rămășițele unui prim homo sapiens
european, pompos intitulat
Australanthropus Olteniensis.[58]
Cultul
personalității i-a dat liderului comunist
ambiții nebănuite, inclusiv aceea de a
scrie un nou imn pentru RSR,[25], el
modificând, se pare, o parte din bine-
cunoscutul Tricolor, pentru a introduce
versuri ca: „Azi partidul ne unește/Și pe
plaiul românesc/Socialismul se
clădește/Prin elan muncitoresc”.

Soția sa, Elena, cu o pregătire școlară

elementară,[96][97][98][99] era „savant de
renume mondial” și „mamă iubitoare” a
poporului. Cu toate acestea, ea avea
dreptul de a semna cu dr.h.c.mult. Elena
Ceaușescu, deoarece primise mai multe
titluri dr.h.c. de la diverse universități din
lume. Deoarece acest titlu se poate
acorda pentru merite politice, titlul său
dr.h.c.mult. nu era o înșelătorie: prin
acordarea acestui titlu se recunoșteau
merite politice ale soțului ei și se
urmăreau avantaje politice și comerciale
reale. Astfel, acordarea acestor titluri era
o monedă de schimb pentru autoritățile
anumitor țări, dar titlurile erau cât se
poate de reale. Dr.h.c.mult. Nicolae
Ceaușescu a primit un doctorat de
onoare de la Universitatea din Nisa, pe
care îl deține și în prezent.[100][101]

Cultul personalității lui Ceaușescu se

asemăna cu cel comunist practicat în
China și Coreea de Nord de unde poate a
fost copiat după vizite efectuate în
respectivele țări. El este particularizat și
de un complex cultural, care face din
familia conducătoare nu numai
depozitara înțelepciunii politice, dar și a
valorilor culturale și științifice ale
umanității. Președintele „scrie” cărți de
filosofie, economie politică, istorie, este
proclamat drept „mare gânditor al
contemporaneității”. Soția sa a devenit
membră a Academiei RSR și a multor
altor academii, doctor în științe chimice,
„savant de renume mondial”, autoare de
cărți publicate în toate limbile
pământului.[102] Cultul personalității nu a
fost practicat de niciun domnitor, rege
sau conducător român din istorie cu
excepția legionarilor.[103] La o ședință de
deschidere a Marii Adunări Naționale,
Ceaușescu a apărut purtând sceptrul
prezidențial, similar cu cele folosite de
monarhi. Astfel de excese îl determină pe
pictorul Salvador Dali să-i trimită
dictatorului o telegramă de „felicitare”.
Cotidianul central al partidului - Scînteia -
nesesizând tonul ei vădit ironic, publică
textul integral al telegramei[104]

Pentru a evita noi situații de „gen

Pacepa”, Ceaușescu numește membri ai
propriei familii, în frunte cu Elena, în
funcții cheie de conducere.

Statura politică a lui Ceaușescu

Pe parcursul „Epocii Ceaușescu”,
România devine al patrulea mare
exportator european de armament. În
pofida acestui fapt, se pare că fostul șef
de stat se visa laureat al Premiului Nobel
pentru Pace. În acest sens, Ceaușescu
face mari eforturi pentru a obține statutul
de mediator în conflictul israeliano-
palestinian (România fiind singura țară în
contact oficial cu ambii beligeranți). Mai
mult, în anul 1986, el a organizat un
referendum pentru aprobarea reducerii
cheltuielilor și personalului Armatei
Române cu 5%. Acestea nu îl împiedică
să oblige liceenii la pregătire militară, sub
forma detașamentelor premilitare
P.T.A.P., să oblige studentele să facă
pregătire premilitară, o zi pe săptămână,
în primii 3 ani de facultate și să
organizeze pregătirea militară a tuturor
oamenilor muncii, sub forma Gărzilor
Patriotice. În aceeași perioadă, la
inițiativa șefului de partid și de stat, erau
convocate frecvent mari „adunări
populare” pentru susținerea păcii
mondiale, la care oamenii erau obligați
să participe.

Principiul „neamestecului în treburile

interne” este intens promovat de către
Ceaușescu care dorea ca nimeni din
exterior să nu-l acuze pentru dezastrul în
care se afundă țara. Pe măsură ce își
consolidează puterea, șeful de stat
român devine megaloman, amăgit se
pare de propaganda propriului partid:
aparatul de propagandă partinic îl
prezintă ca măreț personaj istoric, pe
linia lui Burebista, a lui Decebal și a
marilor domnitori medievali. Deseori,
oameni de cultură, obligați de susținătorii
regimului, îl proslăvesc pe „Marele
Cârmaci”. Ajutat de istorici obedienți,
„Mult iubitul și stimatul” își permite să
modifice istoria: Mircea cel Bătrân devine
„cel Mare”, iar Ioan Vodă cel Cumplit
devine „cel Viteaz”. „Președintele însuși a
scris în repetate rânduri despre trecut,
publicând chiar și un volum intitulat
«Pagini din istoria poporului
român»(1983). Numeroși activiști
culturali, între ei și unul din frații
președintelui (generalul Ilie Ceaușescu),
au devenit peste noapte istorici oficiali,
preocupați în egală măsură de istoria
antică, contemporană, medievală.
Obsesia istorică reflectă pe de-o parte
criza de legitimitate a regimului; pe de
altă parte, ea are și menirea unei
diversiuni, căutând să pună în interesul
partidului firescul sentiment național.
Modul însă foarte elementar în care se
pune în practică acest naționalism
istoric, caracterul său aniversativ,
patriotard, fals euforic sunt de natură de
a avea mai degrabă rezultate
inverse”.[105]
Ceaușescu patronează un sistem politic
de tip comunist, cu partid unic și alegeri
de fațadă căci pe buletinele de vot nu
existau mai multe partide astfel că P.C.R.
câștiga cu 99,7%. Oamenii se prezintă la
alegeri în procent de 99,9% de frică,
pentru a nu intra în vizorul Securității.
Este clamată o „democrație socialistă”
pe care oamenii trebuie să o accepte și
să o laude în public.

Îngrădirea libertății de exprimare

În martie 1983 Consiliul de Stat a hotărât

înregistrarea mașinilor de scris și
multiplicat. Posesia și folosirea lor au
fost strict reglementate, pentru a preveni
utilizarea lor de către persoane care
„reprezintă un pericol pentru ordinea
publică ori securitatea statului”, cu alte
cuvinte de către cei care ar fi îndrăznit
confecționarea de manifeste. O lege
similară existase între 1948-1964, dar
după aceea stăpânirea și folosirea
mașinilor de scris de către particulari
fusese liberă. Conform noului decret,
aprobările de folosire a mașinilor de scris
vor fi date de către Ministerul de Interne
care poate „efectua și controlul asupra
modului cum acestea sunt folosite”; o
fișă cu literele, cifrele și semnele
ortografice ale fiecărei mașini urmează a
fi depusă la miliție. Astfel se putea
identifica locul unde ar fi fost create
manifestele. Decretul prevedea, de
asemenea, că „închirierea mașinilor de
scris ... precum și împrumutarea
acestora în afara domiciliului
deținătorului sunt interzise.”[106]

În același an, pe motiv că a criticat într-o

predică faptul că ziua de Crăciun era zi
obișnuită de lucru în România comunistă,
preotul Géza Pálfi din Odorheiu Secuiesc
a fost arestat și omorât în bătaie de
organele de Securitate.

După o vizită în China și Coreea de Nord

în anul 1971, la o ședință a Comitetului
Executiv al C.C. al P.C.R. din 6 iulie 1971,
Ceaușescu a prezentat propunerile sale
pentru „îmbunătățirea activității politico-
ideologice, de educare marxist-leninistă a
membrilor de partid a tuturor oamenilor
muncii.”[107] Cele 17 propuneri sau „teze”
au fost considerate o „minirevoluție
culturală” de către majoritatea
observatorilor. Propunerile chemau la
„creșterea continuă a rolului conducător
al partidului în toate domeniile activității
politico-educative”, cereau sublinierea
„marilor realizări ale poporului român -
constructor al socialismului”, „un control
mai riguros... pentru a evita publicarea
operelor literare care nu sunt la nivelul
cerințelor activității politico-ideologice a
partidului, a cărților care promovează idei
și concepții dăunătoare intereselor
construcției socialiste.” În repertoriul
teatrelor, operelor și teatrelor de varietăți
trebuia să se pună accentul „pe
promovarea producțiilor naționale cu un
caracter militant revoluționar.”
După 1981
n-au mai fost permise conferințele
naționale ale Uniunii Scriitorilor.
Ședințele secțiilor de proză și poezie ale
Uniunii Scriitorilor au fost interzise.
În
aceste condiții de limitare a libertății de
exprimare a fost promovat
protocronismul, ca ideologie culturală
care se baza pe o perspectivă
naționalistă asupra trecutului și pe
negarea influențelor externe în cultura
românească.(Mihai Bărbulescu ș.a, 2002,
op. cit.)
Monitorizarea discuțiilor cu străinii

Legi și decrete speciale au fost adoptate

pentru a îngrădi și controla contactele
cetățenilor români cu străinii; astfel s-a
decretat obligativitatea raportării oricărei
convorbiri cu un cetățean străin, iar în
1982 a fost limitat numărul convorbirilor
telefonice pe care abonații le puteau
avea cu străinătatea. Toate aceste
măsuri au îngreunat sensibil contactele
cu lumea din afară, ușurând în același
timp reprimarea acțiunilor de
disidență.[106]

Proteste în perioada regimului

Ceaușescu
În primăvara anului 1977 s-a înregistrat
mișcarea inițiată de scriitorul Paul Goma.
În vara anului 1977 a avut loc greva
minerilor de pe Valea Jiului. În anul 1984
a eșuat o tentativă de lovitură de stat
pusă la cale de trei generali, între care și
Nicolae Militaru.[25] La sfârșitul anului
1987 a avut loc un nou protest, de data
aceasta al muncitorilor de la uzine
brașovene: 61 dintre ei vor fi condamnați
la închisoare, iar 67 vor fi arestați la
domiciliu.

Gabriel Andreescu, Dorin Tudoran, Dan

Petrescu sau Radu Filipescu au protestat
și ei în anii '80 față de abuzurile regimului
totalitar.
În martie 1989, șase membri marcanți ai
Partidului Comunist: Gheorghe Apostol,
Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan,
Corneliu Mănescu, Constantin
Pârvulescu și Grigore Răceanu i-au trimis
lui Ceaușescu o scrisoare, cunoscută
apoi ca „scrisoarea celor șase”, în care îi
imputau faptul că exercita o dominație
absolută asupra partidului.

Sfârșitul regimului lui Ceaușescu

Revoluția din decembrie 1989

Articole principale: Revoluția română din 1989 și Cronologia ultimelor 80 zile ale regimului Ceaușescu.

Evenimentele sângeroase de la
Timișoara și București din decembrie
1989 au culminat cu căderea lui
Ceaușescu și a regimului comunist.

Spre exasperarea majorității covârșitoare

a românilor, Ceaușescu este confirmat în
fruntea PCR pentru un nou termen de
cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR
din noiembrie 1989. La acest congres
Ceaușescu denunță Pactul Molotov-
Ribbentrop și cere anularea
consecințelor acestuia.

Prima tentativă de organizare a unor

proteste ar fi trebuit să se materializeze
la Iași, în 14 decembrie 1989, dar
manifestația, ce ar fi urmat să se
desfășoare în Piața Unirii, este dejucată
de autoritățile comuniste.[108] O tentativă
a regimului de a-l evacua pe pastorul
reformat maghiar László Tőkés din
locuința parohială pe care o ocupa de
drept la Timișoara, pe motiv că acesta ar
fi fost mutat la o altă parohie, întâmpină
rezistență din partea enoriașilor, care
înconjoară casa parohială într-o
demonstrație de sprijin. Acestora li se
alătură și români, iar demonstrația
capătă în scurtă vreme un caracter mai
larg, de protest împotriva regimului
comunist. Trupe ale armatei, miliției și
Securității apar la fața locului la 17
decembrie 1989 și deschid focul asupra
manifestanților.
La 18 decembrie 1989, Ceaușescu
pleacă într-o vizită oficială în Iran,
lăsându-i soției sale, Elena, și altor
colaboratori apropiați, misiunea de a
înăbuși revolta de la Timișoara. Revolta
continuă să ia amploare. După revenirea
sa în țară, la 20 decembrie 1989,
Ceaușescu ține o cuvântare televizată
dintr-un studio de televiziune amenajat în
incinta clădirii CC al PCR, în care califică
evenimentele de la Timișoara drept o
încercare din afară de imixtiune în
afacerile interne și de subminare a
suveranității României. Până la
cuvântarea lui Ceaușescu, mediile
oficiale de informare evită cu strictețe
orice referință la evenimentele care se
derulau în Timișoara, singurele surse de
informare fiind posturile de radio din
afara granițelor țării, precum Radio
Europa Liberă și Vocea Americii. O
„adunare populară” în sprijinul regimului
este organizată pentru ziua următoare,
21 decembrie, în fața sediului CC al PCR,
într-un loc care, în urma evenimentelor
acelei zile, poartă azi numele de Piața
Revoluției.[109]
Demonstrația
degenerează în mișcare de răsturnare a
regimului. Soții Ceaușescu, surprinși de
această turnură a lucrurilor, se dovedesc
incapabili de a păstra controlul asupra
maselor.
Populația capitalei se adună în
Piața Revoluției, unde se confruntă cu
unități ale miliției și armatei. Din păcate,
raportul de forțe înclină în favoarea
forțelor de represiune, bine reprezentate
numeric și bine înarmate, care până la
miezul nopții reușesc să degajeze piața,
omorând zeci și arestând sute de
protestatari.

Cu toată întreruperea transmisiunii

televizate a demonstrației din 21
decembrie, reacția ineptă și neajutorată a
lui Ceaușescu nu scapă neobservată de
telespectatorii din întreaga țară.
Până în
dimineața zilei de 22 decembrie 1989,
protestele se răspândiseră deja în toate
marile orașe ale României.
Moartea în
condiții suspecte a ministrului apărării,
generalul Vasile Milea, este anunțată în
22 decembrie de către posturile
naționale de radio și televiziune. Imediat
după acest anunț, o ședință extraordinară
a comitetului politic executiv al PCR are
loc, sub conducerea lui Ceaușescu, care
cu acest prilej anunță că preia comanda
armatei.
Ceaușescu mai face o încercare
disperată de a se adresa mulțimii
adunate în fața sediului CC, dar fără
succes. Protestatarii forțează ușile și
pătrund în sediul CC, iar soților
Ceaușescu nu le rămâne decât opțiunea
de a fugi cu un elicopter care îi aștepta
pe acoperișul clădirii CC.

Procesul și execuția
Articol principal: Procesul și execuția soților Ceaușescu.
Soții Ceaușescu au fost condamnați
printr-un proces-spectacol ținut în pur stil
stalinist[110] cu verdict trasat dinainte de
Victor Atanasie Stănculescu[110][111] și
sacii de învelit cadavre aduși dinainte[110]
la pedeapsa capitală și confiscarea
totală a averii pentru săvârșirea
următoarelor infracțiuni:

- Genocid, prevăzut de articolul 357,

aliniat 1, literele a-c, Cod Penal;

- Subminarea puterii de stat, prevăzut de

articolul 162, aliniat 1, Cod Penal;

- Acte de diversiune, prevăzut de articolul

163 Cod Penal;
- Subminarea economiei naționale,
prevăzut de articolul 165, aliniat 2, Cod
Penal, toate cu aplicarea articolelor 33-
34 și 41, aliniat 2, Cod Penal.[112]

Deshumarea

Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena

Ceaușescu, au fost deshumați pe 21 iulie
2010 pentru prelevarea de probe ADN,
după 21 de ani, la cererea fiului lor
Valentin Ceaușescu și a ginerelui Mircea
Oprean (soțul Zoiei Ceaușescu), pentru a
stabili dacă ei au fost sau nu
înmormântați acolo.[113][114][115]
Probele
ADN au demonstrat că, într-adevăr, soții
Ceaușescu au fost înmormântați la
Cimitirul Ghencea din București.[116]

Ceaușescu în conștiința
populară

Ceaușescu vânător, 1976

Potrivit unui sondaj CURS realizat în

2009, 31% dintre cei chestionați sunt de
părere că în manualul de istorie Nicolae
Ceaușescu ar trebui prezentat ca un om
care a făcut României mai mult bine, 13%
că a făcut mai mult rău, iar 52% ca un om
care a făcut bine și rău în mod egal. Cei
mai mulți care consideră că Ceaușescu a
făcut mai mult bine sunt persoane de
peste 56 de ani.[117]
În emisiunea
„Tănase și Dinescu”, Stelian Tănase arătă
că, întrebați de ce regretă epoca
Ceaușescu, nostalgicii lui Ceaușescu de
vârstă înaintată invocă în primul rând
faptul că erau tineri. Adrian Cioroianu a
afirmat și el același lucru pe 7 august
2011 la postul Realitatea TV: oamenii
care au nostalgia lui Ceaușescu au, de
fapt, nostalgia propriei tinereți. Tiberiu
Conțiu Șoitu, conf. dr. la catedra de
Asistență Socială, sociologul
constănțean Ionel Alexe din Constanța,
istoricul clujean Vasile Lechințan,
sociologul bucureștean Lazăr Vlăsceanu
exprimă și ei aceeași părere.[118] Alte
categorii care regretă epoca Ceaușescu
sunt unii favorizați ai regimului de atunci
(aceia al căror nivel de trai a scăzut
comparativ cu cel din vremea aceea) și
unii din cei care au în prezent o situație
economică precară sau disperată, arată
sociologul constănțean Ionel Alexe din
Constanța și sociologul Marius
Matichescu. Ultimul arată că nostalgia nu
va fi întâlnită niciodată la „un capitalist,
un patron de firmă, la cineva care nu are
probleme și poate să-i ofere copilului un
apartament sau chiar un loc de
muncă“.[118] Printre locuitorii din mediul
rural, doar 9% consideră că Ceaușescu ar
fi făcut României mai mult rău decât
bine.[117]
Un studiu al opiniei publice
executat de Marsh Copsey and
Associates și Biroul de Cercetări Sociale
arată că majoritatea românilor spun că
regretă epoca Ceaușescu și nu sunt de
acord cu faptul că soții Ceaușescu au
fost executați. Totuși răsturnarea
vechiului regim este considerată a fi fost
în folosul țării de 40,3%, față de 35,7%
care consideră că a fost în dauna țării și
de 24% care au spus că nu știu. Mai mult,
60,2% nu ar prefera ca România să revină
la rânduielile din vremea lui Ceaușescu
față de 22,3% care ar prefera acest lucru,
17,5% spunând că nu știu sau nu
răspund.[119] Sondajele s-au făcut numai
pe românii aflați pe teritoriul României,
deci fără cele 2,1 milioane de români
care muncesc în străinătate.[120]

Neexistența de „conturi secrete” ale

lui Ceaușescu

În primele zile ale revoluției din

decembrie 1989 s-a vorbit mult despre
conturile secrete ale lui Nicolae
Ceaușescu. La procesul din 25
decembrie 1989, membrii Tribunalului
Militar Excepțional au pus întrebări legate
de acești bani, dar ambii soți Ceaușescu
au declarat că nu au nici un dolar pe
conturi în bănci străine. Deși acuzația de
delapidare a banilor statului român nu a
fost inclusă între capetele de acuzare
(care erau 4 la număr),[121] totuși, în
comunicatul care a fost difuzat de
televiziune și radio, și a doua zi de presa
scrisă, s-a adăugat un al cincilea punct
cu următorul conținut: „Încercarea de a
fugi din țară pe baza unor fonduri de
peste un miliard de dolari, depuse în bănci
străine”.[122]

În 1990 un grup de experți canadieni

angajați de Guvernul României pentru a
da de urma banilor lui Ceaușescu, a
propus arestarea lui Dan Voiculescu, dar
investigațiile lor au fost oprite în mod
nejustificat.[123][124][125]

Parlamentul însă a adoptat, în data de 14

octombrie 2008, raportul Comisiei
parlamentare de anchetă pentru
investigări și clarificări referitoare la
conturile lui Nicolae Ceaușescu,
concluzia finală fiind că fostul șef de stat
nu a avut conturi sau averi depozitate în
străinătate. „În doi ani de activitate, am
invitat diferite persoane care au făcut
parte din sistemul de stat de atunci,
oameni din BCRE, jurnaliști care s-au
ocupat de acest subiect. De altfel, tot
raportul cuprinde mărturiile acestor
persoane. Concluziile sunt bazate pe
aceste mărturii. Concluzia comună a
tuturor celor audiați a fost că Nicolae
Ceaușescu nu a avut conturi în afara țării”,
a declarat președintele comisiei de
anchetă, senatorul Sabin Cutaș.[126]

Ipoteza existenței unor conturi secrete a

fost infirmată inclusiv de gen. Silviu
Predoiu, fost șef al Serviciului de
Informații Externe care, într-un interviu
pentru Europa Liberă, a declarat: "A fost o
anchetă extinsă și a fost reflectată și în
presă într-o perioadă. În principiu, eu nu
sunt de acord neapărat cu ideea de
„conturile lui Ceaușescu”. Sunt convins că
nu avea o evidență „conturile lui”. Dacă
erau ale lui, ar fi avut o evidență. Nu-mi
aduc aminte să fi fost găsite în cabinetul
lui... Unde putea să țină o evidență a
conturilor Ceaușescu? Pentru că n-a
apucat să-și adune nimic de acolo. Nu
cred neapărat că avea conturi. Erau niște
conturi, aflate la dispoziția unor unități
operative, pentru o serie de activități. Să
nu uităm că era perioada când s-au plătit
datoriile externe și s-au făcut o serie de
contracte spectaculoase la timpul
respectiv. Nu știu nimic despre soarta lor.
S-au făcut niște anchete în serviciu. Una
foarte profundă, cred că la nivelul anilor
2000, care s-a terminat cu niște rapoarte
trimise către Parchet la momentul
respectiv.” Mitul conturilor lui Ceaușescu
i-a fost atribuit, fără dovezi, lui Dan
Voiculescu.[127]

Altele

Familia

Nicolae Ceaușescu cu soția și părinții (1968)

Valentin Ceaușescu, fiul soților Ceaușescu

Ceaușescu jucând biliard, 1976

Ceaușescu a avut 3 copii: un fiu, Valentin

Ceaușescu (n. 1947), specialist în fizică
și care nu a deținut funcții politice, o fiică,
Zoia Ceaușescu, matematician (n. 1
martie 1949, d. 20 noiembrie 2006) și un
fiu mai tânăr, Nicu Ceaușescu (n. 1
septembrie 1951, d. 25 septembrie
1996), care s-a implicat direct în politică.
Însă singurul nepot de sânge al lui
Ceaușescu avea să se afle abia după
aproximativ 20 de ani, acesta fiind fiul lui
Valentin Ceaușescu, născut în 1981.[128]

Venituri legale

Salariul oficial al lui Ceaușescu era de

18.000 lei (aproximativ 1.200 dolari la
cursul oficial de schimb din 1989, având
o medie de 14,92 lei, echivalent al
salariului mediu din SUA în acea
perioadă).[129] Au existat zvonuri că
deținea conturi secrete în străinătate, dar
urma acestora nu a putut fi
descoperită.[130] Există în schimb dovezi
că luxul în care trăia Ceaușescu era
finanțat din bani publici.[131]

Garda personală

Garda personală a lui Ceaușescu consta

din 40 de membri, responsabili pentru
protecția întregii sale familii, precum și a
locuințelor acestora. Șeful gărzii,
colonelul Dumitru Burlan, afirmă că
întreaga gardă era dotată cu numai două
arme automate (dotare insuficientă
pentru o apărare serioasă). Colonelul
Burlan susține că Ceaușescu se credea
iubit de popor și nu simțea nevoia
protecției. De fapt pe Ceaușescu îl apăra
tot regimul său și întreaga Securitate și
nu avea nevoie de o gardă de corp prea
puternică. Departamentul Securității
Statului a avut 8.474 de oameni, iar
Trupele de Securitate, comandate de
generalul Ghiță, erau de aproximativ
15.000.[132]

Preferințe

Într-un articol recent, se afirmă că

Ceaușescu ar fi fost implicat în
închisoare într-un caz de
homosexualitate, care s-ar fi consumat
între el și un alt deținut numit Marcovici.
Cazul a fost prelucrat de Chivu Stoica,
care a acționat la indicațiile lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej în sensul prevenirii unor
întâmplări similare.[133]

Suzana Andreias, șefa personalului la

reședința de la Snagov a familiei
Ceaușescu timp de aproape trei decenii,
a declarat:
„Erau foarte apropiați, se
țineau de mână. Ceaușescu nu ieșea din
cuvântul ei, dar și tovarășa se interesa
mult de el, dacă a mâncat, dacă are tot
ce-i trebuie, dacă e mulțumit. Luau masa
în curte și se simțeau bine împreună. Lui
îi plăcea mult muzica Ioanei Radu și a
Miei Braia și, după ce mâncau, el cânta,
jucau table și ea îl mai fura. Zicea
tovarășul: «Iar m-ai furat, nu mai joc.»
«Hai, Nicule, că nu te mai fur...» Și uite-
așa se distrau ei în familie” . Lui
Ceaușescu îi plăceau șahul, biliardul și
voleiul. După versurile pe care le recita pe
la congrese, se pare că citea literatura
română, și în primul rând poezia lui
Eminescu. Nu era pretențios la mâncare
și avea gusturi rustice. Filmele le-a
descoperit pe la 35 de ani. Era mare fan
Kojak și se uita cu plăcere la filme
polițiste americane. Toate reședințele lui
erau dotate cu o sală specială de
proiecție. După 1955, s-a apucat de
vânătoare, mai întâi invitat de șefii locali
de partid, pe care îi controla la vremea
aceea în calitatea lui de membru al
Biroului Politic al CC. Din 1968,
cuvântările sale au început să fie tipărite.
S-a ajuns la Ceaușescu în 33 de volume.
În ultimii 10 ani din viață, a suferit de
diabet. Odată cu înaintarea în vârstă, a
devenit tot mai fricos. Din 1972, nu mai
purta niciun articol de îmbrăcăminte mai
mult de o zi. Direcția a V-a a Securității a
înființat ateliere de croitorie care
produceau numai pentru el:
îmbrăcăminte de birou, șepci Lenin,
jachete Mao, paltoane de stofă
englezească, hanorace vătuite, în stil
sovietic, costume de vânătoare în stil
german. Era pedant și obsedat de
punctualitate. În fiecare dimineață, la 8
fix, coloana de mașini îl ducea la birou.
Lua masa de prânz la ora 13 fix. Folosea
gel de duș Badedas și se rădea cu
Gillette. Îi plăceau Galbena de Odobești
și șampania roze.[14]

„„A fost vorba de dereglare psihică

în cazul lui Nicolae Ceaușescu. Mulți
întreabă dacă răposatul a fost
paranoic și eu, de regulă, le răspund
- și aceasta este opinia mea
personală - că n-a fost paranoic, ci
psihopat paranoic. Diferența este de
grad, ambii au un sistem ideativ
rigid, cred foarte tare că ceea ce este
în capul lor este și adevărat,
diferența între un paranoic și un
psihopat paranoic este gradul de
desprindere de realitate. De pildă,
paranoicul o să îți spună că el
comunică cu extratereștrii și că
dușmanii pun otravă în lampa din
plafon și îți dai seama repede că
este prea de tot, în timp ce un
psihopat paranoic te va convinge
până la un anumit punct, pentru că
el pare coerent. La o primă analiză,
parcă nu este chiar nebun de tot.
Paranoizii sunt printre noi și sunt în
funcții foarte înalte, peste tot în
lume. Paranoid au fost și Hitler, și
Stalin”, a fost descrierea făcută de
psihologul Holdevici Irina fostului
dictator la emisiunea
„Profesioniștii” de pe TVR.”
 —Cristian Andrei, Holdevici: „Am
fost un amărât de agent. N-am fost
niciodată împotriva unui regim”.
Lista celor turnați: Ion Vulcănescu,
Gregorian Bivolaru, Vladimir
Gheorghiu, puterea.ro, 22 februarie
2011

Decorații
Nicolae Ceaușescu a primit mai multe
medalii și decorații printre care:[134]

1988: Ordinul Karl Marx.[135]

1971 (17 mai): Marea Cruce a
Ordinului de Merit al Republicii
Federale a Germaniei.
A fost singurul român care a avut
onoarea să se plimbe cu trăsura reginei
Elisabeta a II-a.[136]

Imagini
Demolarea (în locul restaurării) Bisericii
Enei (sec. XVIII) în urma avariilor cauzate
de cutremurul din 1977

Nicolae Ceaușescu și Süleyman Demirel

Note
1. ^ a b
https://www.capital.ro/adevaruri-
nestiute-despre-nicolae-ceausescu-
ce-salariu-avea-fost.html (https://ww
w.capital.ro/adevaruri-nestiute-despr
e-nicolae-ceausescu-ce-salariu-avea-
fost.html) Lipsește sau este vid:
|title= (ajutor)
2. ^ a b c d „Nicolae Ceaușescu” (https://
d-nb.info/gnd/118519832) ,
Gemeinsame Normdatei, accesat în
9 aprilie 2014
3. ^ a b c Чаушеску Николае, Marea
Enciclopedie Sovietică (1969–1978)
[*]
4. ^ a b c d Autoritatea BnF (http://data.b
nf.fr/ark:/12148/cb120190522) ,
accesat în 10 octombrie 2015
5. ^ a b c d Nicolae Ceaușescu (https://s
naccooperative.org/) , SNAC,
accesat în 9 octombrie 2017
6. ^ a b Nicolae Ceaușescu (https://ww
w.findagrave.com/) , Find a Grave,
accesat în 9 octombrie 2017
7. ^ Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/
ark:/12148/cb120190522) , accesat
în 10 octombrie 2015
8. ^ s:Hotărârea CFSN privind
instituirea Tribunalului Militar
Excepțional
9. ^ Mădălina Mihalache (24 iulie
2015), „Cultul lui Ceaușescu a fost
interzis prin lege. Iohannis a
promulgat legea inițiată de Crin.
Muraru: Asistăm la nașterea unei
jurisprudențe în acest domeniu” (htt
p://adevarul.ro/news/politica/cultul-
ceausescu-fost-interzis-lege-iohanni
s-promulgat-legea-initiata-crin-murar
u-asistam-nasterea-jurisprudente-do
meniu-1_55b23b7cf5eaafab2ce5bee
0/index.html) , Adevărul, accesat în
30 iulie 2015
10. ^ Lavinia Betea (2 mai 2011),
„Ceaușescu, între legendă și adevăr:
data nașterii și alegerea numelui de
botez” (http://jurnalul.ro/special-jurn
alul/ceausescu-intre-legenda-si-adev
ar-data-nasterii-si-alegerea-numelui-
de-botez-576781.html) , Jurnalul,
accesat în 4 octombrie 2015
11. ^ Mihaela Stoica (26 ianuarie 2015),
„Unul dintre cele mai bine păzite
secrete înainte de 1989: data reală a
nașterii lui Nicolae Ceaușescu” (htt
p://www.gandul.info/stiri/unul-dintre
-cele-mai-bine-pazite-secrete-inainte-
de-1989-data-reala-a-nasterii-lui-nico
lae-ceausescu-foto-13786598) ,
Gândul, accesat în 4 octombrie 2015
12. ^ „Revista muzeelor și
monumentelor: Muzee” (https://book
s.google.ro/books?id=NZgpAQAAIA
AJ&q=%22actul+de+na%C5%9Ftere+
eliberat+de+prim%C4%83ria+locali
t%C4%83%C5%A3ii%22&dq=%22act
ul+de+na%C5%9Ftere+eliberat+de+p
rim%C4%83ria+localit%C4%83%C5%
A3ii%22&hl=ro&sa=X&redir_esc=y) .
Consiliul Culturii și Educației
Socialiste. 21 mai 1988 – via Google
Books.
13. ^ Fragment dintr-un referat întocmit
în perioada interbelică: Procedând la
investigațiuni pentru stabilirea
ultimului domiciliu și supravegherea
comunistului CEAUȘESCU NICOLAE,
semnalat prin alăturata notă
informativă, am stabilit următoarele:
CEAUȘESCU NICOLAE, născut la 26
ianuarie 1918, (https://books.googl
e.ro/books?id=RIe3AAAAIAAJ&q=Olt
+%22am+stabilit+urm%C4%83toarel
e:+CEAU%C5%9EESCU+NICOLAE,+
n%C4%83scut+la+26+ianuarie+1918,
+%C3%AEn+comuna+%22&dq=Olt
+%22am+stabilit+urm%C4%83toarel
e:+CEAU%C5%9EESCU+NICOLAE,+
n%C4%83scut+la+26+ianuarie+1918,
+%C3%AEn+comuna+%22&hl=ro&sa
=X&redir_esc=y) în comuna
Scornicești, județul Olt, fiul lui Andrei
și Alexandra, de naționalitate
română, religie ortodoxă, de
profesiune cizmar, este cunoscut la
cazierele Direcțiunii Generale a
Poliției, având dosarul No. 36 885.
Sus-numitul activează în mișcarea
comunistă de la vârsta de 14 ani.
După cum este arătat mai jos, a fost
arestat de mai multe ori, având și o
condamnare de 2 ani. A venit în
București în anul 1928, angajându-se
ca ucenic la cizmia Săndulescu
Alexandru din Calea Victoriei No. 89,
unde a stat până în anul 1932. La 25
 noiembrie 1933 cu actele de anchetă
a fost înaintat Parchetului
Tribunalului Ilfov, de către Prefectura
Poliției Capitalei cu adresa
No.109593, pentru acte de sabotaj și
îndemn la grevă. Sursa: Gheorghe
Buzatu, Ion Antonescu Un A.B.C. al
anticomunismului românesc, vol. 2,
Editura Majadahonda, 1999.
14. ^ a b c d e f National Geographic
România. „Viata lui Nicolae
Ceausescu” (http://www.natgeo.ro/i
storie/personalitati-si-evenimente/8
435-viata-lui-nicolae-ceausescu?sho
wall=1) . Viata lui Nicolae
Ceausescu. Accesat în 25 ianuarie
2011.
15. ^ a b realitatea.net (26 d.Hr.). „26
ianuarie - Ziua lui Nicolae
Ceaușescu” (https://web.archive.or
g/web/20090602232629/http://reali
tatea.net/26-ianuarie---ziua-lui-nicola
e-ceausescu_38701.html) . Arhivat
din original (http://www.realitatea.ne
t/26-ianuarie---ziua-lui-nicolae-ceaus
escu_38701.html) la 2 iunie 2009.
Accesat în 23 februarie 2010.
16. ^ Libertatea (26 ianuarie 2009).
„Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit azi
91 de ani” (http://www.libertatea.ro/
stire/nicolae-ceausescu-ar-fi-implinit
-azi-91-de-ani-227927.html) .
Accesat în 23 februarie 2010.
17. ^ a b c „Nicolae Ceaușescu, "devotat,
disciplinat, inteligență vie" ” (http://ju
rnalul.ro/scinteia/special/nicolae-ce
ausescu-devotat-disciplinat-inteligen
ta-vie-515561.html) , Jurnalul
Național, 24 iulie 2009, accesat în 23
ianuarie 2015
18. ^ Toma Roman Jr (28 mai 2008),
„Cum a fost arestat în '36 Nicolae
Ceaușescu” (http://jurnalul.ro/specia
l-jurnalul/cum-a-fost-arestat-in-36-ni
colae-ceausescu-125609.html) ,
Jurnalul Național, accesat în 23
ianuarie 2015
19. ^ „O cotitură a destinului. Procesul
lui Nicolae Ceaușescu din 1936, în
Adrian Cioroianu (ed.), Comuniștii
înainte de comunism: procese și
condamnări ale ilegaliștilor din
România, pp. 257-305.” (http://www.
academia.edu/10174060/O_cotitur%
C4%83_a_destinului._Procesul_lui_Ni
colae_Ceau%C8%99escu_din_1936
_%C3%AEn_Adrian_Cioroianu_ed._Co
muni%C8%99tii_%C3%AEnainte_de_c
omunism_procese_%C8%99i_conda
mn%C4%83ri_ale_ilegali%C8%99tilor
_din_Rom%C3%A2nia_pp._257-305) ,
Academia.edu, accesat în 23
ianuarie 2015
20. ^ „Viața lui Nicolae Ceaușescu” (htt
p://www.natgeo.ro/istorie/personalit
ati-si-evenimente/8435-viata-lui-nicol
ae-ceausescu) , Natgeo.ro, accesat
în 23 ianuarie 2015
21. ^ Lavinia Betea, „Nicu și Lenuța, sex
cu gardianul la ușă” (https://web.arc
hive.org/web/20141110060824/htt
p://www.historia.ro/exclusiv_web/ge
neral/articol/nicu-lenuta-sex-gardian
ul-usa) , Historia, arhivat din original
(http://www.historia.ro/exclusiv_we
b/general/articol/nicu-lenuta-sex-gar
dianul-usa) la 10 noiembrie 2014,
accesat în 23 ianuarie 2015
22. ^ Viața lui Nicolae Ceaușescu,
pagina 2 (http://www.natgeo.ro/rom
ania/romania/viata-lui-nicolae-ceaus
escu?limitstart=1) . Revista National
Geographic. Accesat la 21 februarie
2010.
23. ^ Ilarion Țiu (18 septembrie 2011).
„Ceaușescu a colectivizat cu arma în
mână” (https://web.archive.org/web/
20121110191344/http://www.adevar
ul.ro/actualitate/adevaratul_ceauses
cu/Ceausescu_a_colectivizat_cu_ar
ma_in_mana_0_556744613.html) .
Adevărul. Arhivat din original (http://
www.adevarul.ro/actualitate/adevar
atul_ceausescu/Ceausescu_a_colect
ivizat_cu_arma_in_mana_0_5567446
13.html) la 10 noiembrie 2012.
Accesat în 25 iulie 2012.
24. ^ România - Viața politică în
documente - 1950 (http://www.arhiv
elenationale.ro/images/custom/ima
ge/serban/1950/1950_pdf.pdf) ,
arhivelenationale.ro
25. ^ a b c Cristian Preda, Rumânii fericiți.
Vot și putere de la 1831 până în
prezent.Iași, Polirom, 2011, p. 256
26. ^ Viața lui Ceaușescu, pagina 3 (htt
p://www.natgeo.ro/romania/romani
a/viata-lui-nicolae-ceausescu?limitst
art=2) . Revista National Geographic.
Accesat la 21 februarie 2010.
27. ^ Varujan Vosganian-Cartea
șoaptelor, pag 256-272, Editura
Polirom, Iași, 2009, ISBN 978-973-46-
0887-4
28. ^ „Eroi printre noi / Nițu Stan,
căpetenia anticomuniștilor din Vadu
Roșca” (http://www.adevarul.ro/local
e/focsani/Eroi_printre_noi_-_Nitu_St
an-capetenia_anticomunistilor_din_V
adu_Rosca_0_341965848.html) .
adevarul.ro. Accesat în 4 august
2015.
29. ^ „ "Mai rai ca Ceausescu" - ROL.ro”
(http://stiri.rol.ro/-mai-rai-ca-ceauses
cu-97957.html) . rol.ro. Accesat în 4
august 2015.[nefuncțională]
30. ^ „Martirii din Vadu Rosca” (http://w
ww.hotnews.ro/stiri-arhiva-1217021-
martirii-din-vadu-rosca.htm) .
HotNewsRo. Accesat în 4 august
2015.
31. ^ Ziarul de Iasi. „Ceausescu a murit
de blestemul razvratitilor de la Vadu
Rosca” (http://www.ziaruldeiasi.ro/re
gional/focsani/ceausescu-a-murit-de
-blestemul-razvratitilor-de-la-vadu-ro
sca~ni6soj) . ziaruldeiasi.ro.
Accesat în 4 august 2015.
32. ^ „Universul Românesc” (https://web.
archive.org/web/20141205100617/h
ttp://www.universulromanesc.com/g
inta/archive/index.php?t-
1032.html) .
universulromanesc.com. Arhivat din
original (http://www.universulroman
esc.com/ginta/archive/index.php?t-1
032.html) la 5 decembrie 2014.
Accesat în 4 august 2015.
33. ^ Ion Roata. „UNIVERSUL -
Constituția României - ARTICOLUL
126: Instanțele judecătorești” (http
s://web.archive.org/web/201007230
45817/http://www.universulromanes
c.org/biblio/rezistenta-anticomunist
a/49-gsc-02-rezistenta-anticomunist
a/138-rascoala-taranilor-din-judetul-v
lasca-a-fost-inabusita-in-sange-cicer
one-ionitoiu-033.html) .
universulromanesc.org. Arhivat din
original (http://www.universulroman
esc.org/biblio/rezistenta-anticomuni
sta/49-gsc-02-rezistenta-anticomuni
sta/138-rascoala-taranilor-din-judetu
l-vlasca-a-fost-inabusita-in-sange-cic
erone-ionitoiu-033.html) la 23 iulie
2010. Accesat în 4 august 2015.
34. ^ „Jurnalul de Vrancea Online, știri
din Vrancea, opinii și politică - Zanfir,
cel mai bogat din Vrancea. Stan,
anchetat de Ceaușescu” (https://we
b.archive.org/web/2011110816130
0/http://www.jurnaluldevrancea.ro/st
iri_din_vrancea/4871-zanfir_cel_mai_
bogat_din_vrancea_stan_anchetat_d
e_ceausescu.html) .
jurnaluldevrancea.ro. Arhivat din
original (http://www.jurnaluldevrance
a.ro/stiri_din_vrancea/4871-zanfir_c
el_mai_bogat_din_vrancea_stan_anc
hetat_de_ceausescu.html) la 8
noiembrie 2011. Accesat în 4 august
2015.
35. ^ „Memoria - revista gandirii
arestate” (http://revista.memoria.r
o/?location=view_article&id=712) .
memoria.ro. Accesat în 4 august
2015.
36. ^ Confesiunea lui Gheorghe Apostol,
ultimul mohican al dinastiei
comuniste (http://www.jurnalul.ro/int
erviuri/confesiunea-lui-gheorghe-apo
stol-ultimul-mohican-al-dinastiei-co
muniste-552628.htm) [nefuncțională],

23 august 2010, Jurnalul Național,

accesat la 6 iulie 2012
37. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref>
invalidă; niciun text nu a fost
furnizat pentru referințele numite
autogenerated2
38. ^ Relatarea țăranului Nițu V. Stan
care nu și-a recăpătat proprietatea
nici după 50 de ani (http://www.ziua.
net/display.php?data=2007-12-14&id
=230718) Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20071215131405/http://
www.ziua.net/display.php?data=200
7-12-14&id=230718) în 15
decembrie 2007, la Wayback
Machine., ziua.net, 14 decembrie
2007
39. ^ Pierre Du Bois, Ceaușescu la
putere. Anchetă asupra unei
ascensiuni politice. trad. din engl. de
Ioana Ilie, cuvânt-înainte de Vladimir
Tismăneanu și Cristian Vasile.
Humanitas, București, 2008, p. 139
40. ^ Ceaușescu a cerut rachete de la
americani (https://www.evz.ro/ceaus
escu-a-cerut-rachete-de-la-americani
-838713.html) , 6 februarie 2009,
Evenimentul zilei, accesat la 16 iunie
2014
41. ^ a b Ceaușescu vedea în Nixon un
zarzavagiu (https://www.evz.ro/ceau
sescu-vedea-in-nixon-un-zarzavagiu-
857592.html) , 4 iulie 2009,
Evenimentul zilei, accesat la 16 iunie
2014
42. ^ Henri Kissinger, Diplomația, Editura
Bic ALL, București, 2003, p. 616
43. ^ Memorandum de la consilierul
președintelui pentru securitate
națională către președintele Nixon,
10 iulie 1969, Document 65, „Foreign
Relations 1969-1976”, volumul XII, p.
197, apud. Larry L. Wats, Ferește-mă
Doamne de prieteni …, Editura RAO,
București, 2011, ISBN 978-6068255-
95-8, p. 489
44. ^ Memorandumul discuției dintre
Henri Kissinger, John H. Holdridge și
ambasadorul Chow Shu-kai, 6
august 1969, Document 21, „Foreign
Relations 1969-1976”, volumul XII, p.
53, apud. Larry L. Wats, Ferește-mă
Doamne de prieteni …, Editura RAO,
București, 2011, ISBN 978-6068255-
95-8, p. 488
45. ^ Document 20, „Foreign Relations
1969-1976”, volumul XII, p. 52, apud.
Larry L. Wats, Ferește-mă Doamne
de prieteni …, Editura RAO, București,
2011, ISBN 978-6068255-95-8, p.
488
46. ^ Memorandum de la Helmut
Sonnefeld, consilier NSC către
consilierul pentru securitate
națională, Document 117, „Foreign
Relations 1969-1976”, volumul XII, p.
352, apud. Larry L. Wats, Ferește-mă
Doamne de prieteni …, Editura RAO,
București, 2011, ISBN 978-6068255-
95-8, p. 492
47. ^ Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant,
Keith Hitchins, Șerban Papacostea,
Pompiliu Teodor, Istoria României,
Editura Enciclopedică, București,
1998, p. 540
48. ^ Ceaușescu voia rachete americane
de frica rușilor (https://www.evz.ro/c
eausescu-voia-rachete-americane-de
-frica-rusilor-838773.html) , 6
februarie 2009, Evenimentul zilei,
accesat la 16 iunie 2014
49. ^ Ceaușescu și visul american, ediția
1973 (http://adevarul.ro/cultura/istor
ie/ceausescusi-visul-american-editia
-1973-1_518ba38c053c7dd83f843d5
c/index.html) , 9 mai 2013, Cristina
Diac, Adevărul, accesat la 16 iunie
2014
50. ^ Târgul dintre Nicolae Ceaușescu și
americani: „clauza“ contra evrei (http
s://www.evz.ro/targul-dintre-nicolae-
ceausescu-si-americani-clauza-contr
a-evrei-839159.html) , 10 februarie
2009, Evenimentul zilei, accesat la
16 iunie 2014
51. ^ Ovidiu Bozgan, Cronica unui eșec
previzibil. România și Sfântul Scaun
în epoca pontificatului lui Paul al VI-
lea, București 2004, pag 283.
52. ^ O. Bozgan, Cronica, pag. 265.
53. ^ O. Bozgan, Cronica, pag. 286.
54. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.275
55. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.281
56. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.282,283
57. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, Bucuresti, 1992,
p.284
58. ^ a b Vlad Georgescu- Istoria
românilor de la origini până în zilele
noastre, Editura Humanitas,
București, 1992, p.282
59. ^ a b „Țara umilinței în Templele
Foamei: cum ne-am bătut pe un ou,
pe „Frații Petreuș" de pe cartelă sau
pe o sticlă cu lapte. Lumina, butelia
și căldura, la porție” (http://adevarul.r
o/cultura/istorie/Tara-umilintei-temp
lele-foamei-ne-am-batut-ou-fratii-petr
eus-cartela-sticla-lapte-lumina-buteli
a-caldura-portie-1_51385c2700f518
2b85dbfc3b/index.html) .
adevarul.ro. Accesat în 4 august
2015.
60. ^ „O scurtă istorie a comunismului
din România” (https://web.archive.or
g/web/20130617222148/http://dile
maveche.ro/sectiune/tema-saptama
nii/articol/o-scurta-istorie-comunism
ului-romania) . dilemaveche.ro.
Arhivat din original (http://dilemavec
he.ro/sectiune/tema-saptamanii/arti
col/o-scurta-istorie-comunismului-ro
mania) la 17 iunie 2013. Accesat în
4 august 2015.
61. ^ Raport al Comisiei prezidențiale
pentru analiza dictaturii comuniste
din România, Michael Shafir,
Romania. Politics, Economics, and
Society. Political Stagnation and
Simulated Change,London, Frances
Pinter Publishers, 1985, p. 118
62. ^ „Viața lui Nicolae Ceaușescu” (htt
p://www.natgeo.ro/romania/romani
a/viata-lui-nicolae-ceausescu/toate-
paginile) . Revista National
Geographic. Accesat în 20 noiembrie
2009.
63. ^ <Raport al Comisiei prezidențiale
pentru analiza dictaturii comuniste
din România, pag 443
64. ^ http://www.brasovultau.ro/Cum-se-
traia-acum-21-de-ani-
41021.html [nefuncțională]

65. ^ <Raport al Comisiei prezidențiale

pentru analiza dictaturii comuniste
din România, Criza economică a
anilor 1980. Chestiunea penuriei, pag
441-445
66. ^ „EPOCA DE AUR, Clujeanul, 21
decembrie 2004” (https://web.archiv
e.org/web/20090124182712/http://
old.clujeanul.ro/articol/ziar/cluj/epo
ca-de-aur/4233/14/) . Arhivat din
original (http://old.clujeanul.ro/artico
l/ziar/cluj/epoca-de-aur/4233/14/)
la 24 ianuarie 2009. Accesat în 21
august 2008.
67. ^ 59% dintre români, dependenți de
televiziune (http://www.jurnalul.ro/sp
ecial/59-dintre-romani-dependenti-de
-televiziune-529077.htm)
[nefuncțională], 2 decembrie 2009,
Jurnalul Național, accesat la 6 iulie
2012
68. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.291
69. ^ „Account Suspended” (https://web.
archive.org/web/20130808080049/h
ttp://businessday.ro/03/2011/cat-co
stau-alimentele-inainte-de-revolutie-s
i-cum-a-evoluat-salariul-real-intre-19
70-si-2010/) . businessday.ro.
Arhivat din original (http://businessd
ay.ro/03/2011/cat-costau-alimentele
-inainte-de-revolutie-si-cum-a-evoluat
-salariul-real-intre-1970-si-2010/) la
8 august 2013. Accesat în 4 august
2015.
70. ^ „SAS® Logon Manager” (http://lab
orsta.ilo.org/STP/guest#458B) .
ilo.org. Accesat în 4 august 2015.
71. ^ „ "Era mai bine pe vremea lui
Ceaușescu" ” (http://www.contributo
rs.ro/economie/era-mai-bine-pe-vre
mea-lui-ceausescu/) .
Contributors.ro. Accesat în 4 august
2015.
72. ^ „Viața lui Nicolae Ceaușescu” (htt
p://www.natgeo.ro/romania/viata-lui-
nicolae-ceausescu/?av-page=8) .
73. ^ În 1982, datoria externă a României
era de aproximativ 12 miliarde dolari
(http://www.realitatea.net/in-1982--d
atoria-externa-a-romaniei-era-de-apr
oximativ-12-miliarde-dolari_471306.
html) , Realitatea.Net, accesat 20
noiembrie 2009
74. ^ „Ceaușescu a anunțat în ședința
CPEx plata datoriei externe” (http://ju
rnalul.ro/scinteia/special/ceausescu
-a-anuntat-in-sedinta-cpex-plata-dato
riei-externe-502626.html) .
jurnalul.ro. Accesat în 4 august
2015.
75. ^ „Cum a devenit leul convertibil” (htt
ps://web.archive.org/web/20090830
062019/http://www.sfin.ro/articol_1
7383/cum_a_devenit_leul_convertibil
_(1).html) . Arhivat din original (htt
p://www.sfin.ro/articol_17383/cum_
a_devenit_leul_convertibil_(1).html)
la 30 august 2009. Accesat în 1 mai
2010.
76. ^ DECRET nr.402 din 1 noiembrie
1982 privind obligațiile persoanelor
care cer și li se aprobă să se
stabilească definitiv în străinătate de
a plăti datoriile pe care le au față de
stat (http://www.cdep.ro/pls/legis/le
gis_pck.htp_act_text?idt=10791) ,
cdep.ro
77. ^ „Sașii, "vânduți" la bucată pentru
datoriile externe ale României” (htt
p://www.turnulsfatului.ro/20157/sas
ii--quot-vanduti-quot-la-bucata-pentru
-datoriile-externe-ale-
romaniei.html) . turnulsfatului.ro.
Accesat în 4 august 2015.
78. ^ „Mărturia INCREDIBILĂ a
germanului care cumpăra SAȘII de la
comuniști. Ce preț aveau oamenii” (h
ttps://web.archive.org/web/2013042
4041852/http://www.realitatea.net/
marturia-incredibila-a-germanului-car
e-cumpara-sasii-de-la-comunisti-ce-p
ret-aveau-oamenii_1164721.html) .
REALITATEA.NET. 4 august 2015.
Arhivat din original (http://www.realit
atea.net/marturia-incredibila-a-germ
anului-care-cumpara-sasii-de-la-com
unisti-ce-pret-aveau-oamenii_116472
1.html) la 24 aprilie 2013. Accesat
în 4 august 2015.
79. ^ „copie arhivă” (https://web.archive.
org/web/20121110174156/http://w
ww.adevarul.ro/dosar/Copilarie_muti
lata_0_329967267.html) . Arhivat din
original (http://www.adevarul.ro/dos
ar/Copilarie_mutilata_0_32996726
7.html) la 10 noiembrie 2012.
Accesat în 19 decembrie 2011.
80. ^ a b „DOSAR: Generația SIDA - au
supraviețuit, dar au stat ascunși” (htt
p://www.adevarul.ro/actualitate/Au_
supravietuit-dar_stau_ascunsi_0_413
958912.html) . adevarul.ro. Accesat
în 4 august 2015.
81. ^ Ceaușescu, între legendă și adevăr:
data nașterii și alegerea numelui de
botez (http://www.jurnalul.ro/specia
l/ceausescu-intre-legenda-si-adevar-
data-nasterii-si-alegerea-numelui-de-
botez-576781.htm) [nefuncțională], 3
mai 2011, Lavinia Betea, Jurnalul
Național, accesat la 6 iulie 2012
82. ^ a b „S-a nascut Nicolae Ceausescu,
presedintele Romaniei in perioada
1965 - 1989” (http://www.news20.ro/
istorie_S-a-nascut-Nicolae-Ceausesc
u_-presedintele-Romaniei-in-perioada
-1965---1989_937.html) . news20.ro.
Accesat în 4 august 2015.
83. ^ „Sate” (http://jurnalul.ro/scinteia/s
pecial/sate-ciuntite-dupa-un-plan-tra
sat-pe-hartie-511551.html) .
jurnalul.ro. Accesat în 4 august
2015.
84. ^ Anina - un eșec de miliarde (http://
www.zf.ro/ziarul-de-duminica/anina-
un-esec-de-miliarde-de-rares-nastase
-galerie-foto-10647395) , 7 martie
2013, Rares Nastase, Ziarul de
Duminică, accesat la 15 martie 2013
85. ^ „Termocentrala de la Anina, cel mai
pagubos proiect al Epocii de Aur. O
investitie de 1 miliard de dolari, cu
zero rezultate” (http://romaniateiube
sc.stirileprotv.ro/emisiuni/2012/sez
onul-2/termocentrala-de-la-anina-ma
rea-ambitie-a-epocii-de-aur-s-a-dove
dit-a-fi-cooperativa-munca-in-zadar-c
e-a-ramas-dupa-30-de-ani.html) .
debarbati.ro. Accesat în 4 august
2015.
86. ^ „Was Romania's 1989 Christmas
Revolution a Fake?” (http://www.huff
ingtonpost.co.uk/rupert-wolfemurra
y/was-romanias-1989-christmas-rev
olution-a-fake_b_2344051.html) .
The Huffington Post UK. Accesat în
4 august 2015.
87. ^ „A fost revoluția din 1989 un fals?
România este condusă, din 1989, de
"o clică incompetentă de escroci
foști comuniști"” (https://www.anten
a3.ro/politica/a-fost-revolutia-din-19
89-un-fals-romania-este-condusa-din
-1989-de-o-clica-incompetenta-de-es
croci-197141.html) .
www.antena3.ro.
88. ^ Vlad Georgescu, Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.293-294.
89. ^ a b „Megastory: Cazul Țundrea,
misterul măștilor venețiene și
buldozerele de la Sf. Vineri” (https://
web.archive.org/web/201105241601
46/http://www.realitatea.net/megast
ory-sambata-de-la-21-30-misterul-ma
stilor-venetiene_836997.html) .
REALITATEA.NET. 4 august 2015.
Arhivat din original (http://www.realit
atea.net/megastory-sambata-de-la-2
1-30-misterul-mastilor-venetiene_83
6997.html) la 24 mai 2011. Accesat
în 4 august 2015.
90. ^ „Arhitectura orasului Bucuresti” (htt
p://www.scritube.com/stiinta/arhitec
tura-constructii/Arhitectura-orasului-
Bucuresti183691423.php) .
scritube.com. Accesat în 4 august
2015.
91. ^ „De la cititori: Cine a salvat
bisericile din Bucuresti?” (http://ww
w.ziare.com/nicolae-ceausescu/com
unism/de-la-cititori-cine-a-salvat-bise
ricile-din-bucuresti-1059098) .
Ziare.com. 4 august 2015. Accesat
în 4 august 2015.
92. ^ Cristian Vasile, „Între Vatican și
Kremlin”, Curtea Veche, București,
2004, pag. 291.
93. ^ Vlad Georgescu, Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p. 293
94. ^ Sceptrul lui Ceaușescu, scos la
vânzare (http://www.romanialibera.r
o/timpul-liber/fapt-divers/sceptrul-lu
i-ceausescu-scos-la-vanzare-19135
8.html) , 23 iunie 2010,
romanialibera
95. ^ Marin, Manuela (2014). Între
prezent și trecut: cultul personalității
lui Nicolae Ceaușescu și opinia
publică românească. MEGA.
96. ^ „Savanta și Amanta” (http://www.g
andul.info/puterea-gandului/savanta
-si-amanta-4840721) . Gandul.info.
Accesat în 4 august 2015.
97. ^ „Secretele și legendele dictatorului
"iubit" ” (https://web.archive.org/we
b/20110131015342/http://www.reali
tatea.net/dictatorul-nicolae-ceauses
cu-era-numit-cel-mai-iubit-fiu-al-popo
rului_724424.html) .
REALITATEA.NET. 4 august 2015.
Arhivat din original (http://www.realit
atea.net/dictatorul-nicolae-ceausesc
u-era-numit-cel-mai-iubit-fiu-al-popor
ului_724424.html) la 31 ianuarie
2011. Accesat în 4 august 2015.
98. ^ „copie arhivă” (https://web.archive.
org/web/20111124075954/http://w
ww.europafm.ro/stiri/dosare/person
alitati/nicolae-ceausescu/episodul-4
-elena-ceausescu.html) . Arhivat din
original (http://www.europafm.ro/stir
i/dosare/personalitati/nicolae-ceaus
escu/episodul-4-elena-ceausescu.ht
ml) la 24 noiembrie 2011. Accesat
în 18 decembrie 2011.
99. ^ „Secretele uitate ale dictaturii -
Romania Libera” (http://www.romani
alibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/secret
ele-uitate-ale-dictaturii-83518.html) .
RomaniaLibera.ro. Accesat în 4
august 2015.[nefuncțională]
100. ^ A.B. Universitatea din Nisa menține
titlul de "Doctor Honoris Causa"
acordat lui Ceaușescu (http://www.zi
are.com/nicolae-ceausescu/dictato
r/universitatea-din-nisa-mentine-titlul
-de-doctor-honoris-causa-acordat-lui-
ceausescu-985403) Ziare.com
101. ^ Cristina Sbîrn Ceaușescu, "Doctor
Honoris Causa" al Universității din
Nisa și după 35 de ani (http://www.a
devarul.ro/international/europa/cea
usescu_0_184782152.html)
Adevărul, 6 ianuarie 2010.
102. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.285
103. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
Editura Humanitas, București, 1992,
p.283
104. ^ „Salvador Dali a dat peste cap
propaganda lui Ceaușescu, Adevărul,
26 ianuarie 2008” (https://web.archiv
e.org/web/20080921111538/http://
www.adevarul.ro/articole/salvador-d
ali-a-dat-peste-cap-propaganda-lui-c
eausescu/339167) . Arhivat din
original (http://www.adevarul.ro/artic
ole/salvador-dali-a-dat-peste-cap-pro
paganda-lui-ceausescu/339167) la
21 septembrie 2008. Accesat în 21
august 2008.
105. ^ Vlad Georgescu- Istoria românilor
de la origini până în zilele noastre,
pag 292, Editura Humanitas,
București, 1992
106. ^ a b Vlad Georgescu- Istoria
românilor de la origini până în zilele
noastre, Editura Humanitas,
București, 1992, p. 297
107. ^ Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant,
Keith Hitchins, Șerban Papacostea,
Pompiliu Teodor, Istoria României.
Cuvânt înainte de Șerban
Papacostea. Editura CORINT,
București, 2002, p. 433. ISBN 973-
653-215-1
108. ^ „Revolutia in avanpremiera la Iasi -
Romania Libera” (http://www.romani
alibera.ro/exclusiv-rl/documentar/re
volutia-in-avanpremiera-la-iasi-11361
6.html) . RomaniaLibera.ro. Accesat
în 4 august 2015.[nefuncțională]
109. ^ Zborul si caderea lui Ceausescu (ht
tp://www.jurnalul.ro/decembrie-89/z
borul-si-caderea-lui-ceausescu-7014
5.htm) [nefuncțională], 16 aprilie 2004,
Jurnalul Național, accesat la 6 iulie
2012
110. ^ a b c BBC Days That Shook the
World Season 3, Episode 8, "The
Road To Revolution: The Execution
of Ceaușescu/The Iranian
Revolution"
111. ^ „Cine a ordonat execuția lui Nicolae
Ceaușescu?” (https://archive.today/
20130416151540/http://www.napoc
anews.ro/2010/12/cine-a-ordonat-ex
ecutia-lui-nicolae-ceausescu.html) .
napocanews.ro. Arhivat din original
(http://www.napocanews.ro/2010/1
2/cine-a-ordonat-executia-lui-nicolae
-ceausescu.html) la 16 aprilie 2013.
Accesat în 4 august 2015.
112. ^ „Nicolae și Elena Ceaușescu:
„Împreună am luptat, să murim
împreună!" ” (http://adevarul.ro/new
s/societate/nicolae-elena-ceausescu
-Impreuna-luptat-murim-impreuna-1_
50ad82ad7c42d5a663967ee4/inde
x.html) . adevarul.ro. Accesat în 4
august 2015.
113. ^ „Soții Ceaușescu vor fi deshumați
pentru prelevarea de probe
biologice” (http://www.gds.ro/Ultim
a%20ora/2010-07-21/Sotii+Ceauses
cu+vor+fi+deshumati+pentru+prelev
area+de+probe+biologice) . GAZETA
de SUD. Accesat în 4 august 2015.
114. ^ „Sotii Ceausescu au fost
deshumati” (http://www.ziare.com/ni
colae-ceausescu/stiri-nicolae-ceaus
escu/sotii-ceausescu-vor-fi-deshuma
ti-miercuri-1030405) . Ziare.com. 4
august 2015. Accesat în 4 august
2015.
115. ^ „Nicolae și Elena Ceaușescu,
deshumați pentru prelevarea de
probe ADN - VIDEO” (http://www.me
diafax.ro/social/nicolae-si-elena-cea
usescu-sunt-deshumati-astazi-6643
756) . Mediafax.ro. Accesat în 4
august 2015.
116. ^ Baias, Ionuț (3 noiembrie 2010).
„Testele ADN confirma ca Nicolae si
Elena Ceausescu sunt ingropati in
Cimitirul Ghencea” (http://www.hotn
ews.ro/stiri-esential-7999520-testele
-adn-confirma-nicolae-elena-ceauses
cu-sunt-ingropati-cimitirul-ghencea.
htm) . Hotnews.ro.
117. ^ a b Cum ar trebui să fie apreciat
Nicolae Ceaușescu în manualele de
istorie? (https://jurnalul.ro/special-ju
rnalul/cum-ar-trebui-sa-fie-apreciat-n
icolae-ceausescu-in-manualele-de-ist
orie-527540.html) [nefuncțională], 17
noiembrie 2009, Ilarion Tiu, Jurnalul
Național, accesat la 6 iulie 2012
118. ^ a b „FOTO Amintiri din Epoca de
Aur: de ce suntem nostalgici după
Ceaușescu. Cum explică sociologii și
istoricii dorul românilor după
comunism” (http://adevarul.ro/cultur
a/istorie/foto-amintiri-epoca-aur-nos
talgici-ceausescu-explica-sociologii-i
storicii-dorul-romanilor-comunism-1_
514310c400f5182b850ead2c/inde
x.html) . adevarul.ro. Accesat în 4
august 2015.
119. ^ „Romanii regreta comunismul si
executia sotilor Ceausescu” (http://w
ww.ziare.com/actual/politica/11-11-
2009/romanii-regreta-comunismul-si
-executia-sotilor-ceausescu-94777
9) . Ziare.com. 4 august 2015.
Accesat în 4 august 2015.
120. ^ „2,1 milioane de români lucrează în
15 state europene” (http://www.zf.r
o/analiza/2-1-milioane-de-romani-luc
reaza-in-15-state-europene-819733
3) . zf.ro. Accesat în 4 august 2015.
121. ^ „Stenograma procesului
Ceaușescu” (https://ro.wikisource.or
g/wiki/Stenograma_procesului_Cea
u%C5%9Fescu) . wikisource.org.
Accesat în 4 august 2015.
122. ^ „Transcript of the
&#147;trial&#148; of Nicolae and E.
Ceausescu” (http://www.ceausescu.
org/ceausescu_texts/revolution/trial
-ro.htm) . ceausescu.org. Accesat în
4 august 2015.
123. ^ „ziua.net” (http://ziua.net/display.p
hp?data=2000-06-09&id=45150&kwo
rd=milioanele) .[nefuncțională]
124. ^ „DOSARE CENZURATE: În căutarea
Averii Dracului” (http://www.mont.ro/
stiri/?editia=20060602&pagina=99&
articol=5056) . mont.ro. Accesat în 4
august 2015.
125. ^ „interesulpublic.ro” (https://web.arc
hive.org/web/20210203222201/htt
p://www.interesulpublic.ro/print.ph
p?id=11675) .
www.interesulpublic.ro. Arhivat din
original (http://www.interesulpublic.r
o/print.php?id=11675) la 3 februarie
2021. Accesat în 6 ianuarie 2009.
126. ^ „Misterul conturilor lui Ceaușescu
VIDEO” (http://www.rtv.net/misterul-
conturilor-lui-ceausescu_66720.htm
l) . romaniatv.net. 17 februarie 2013.
Accesat în 4 august 2015.
127. ^ Sabina Fati. „SILVIU PREDOIU: CUM
INFLUENȚEAZĂ SERVICIILE
SECRETE POLITICUL” (https://romani
a.europalibera.org/a/silviu-predoiu-s
erviciile-secrete-influen%C8%9Beaz%
C4%83-politicul/30303635.html) .
128. ^ Moștenitorul secret al lui
Ceaușescu (https://www.evz.ro/artic
ole/detalii-articol/848814/Mostenito
rul-secret-al-lui-Ceausescu/) ,
Evenimentul zilei, Luni, 27 aprilie
2009
129. ^ „Account Suspended” (https://web.
archive.org/web/20130216011401/h
ttp://businessday.ro/06/2011/ce-sal
arii-se-plateau-inainte-de-revolutie-ca
t-castiga-un-medic-un-profesor-sau-u
n-miner/) . businessday.ro. Arhivat
din original (http://businessday.ro/0
6/2011/ce-salarii-se-plateau-inainte-
de-revolutie-cat-castiga-un-medic-un-
profesor-sau-un-miner/) la 16
februarie 2013. Accesat în 4 august
2015.
130. ^ Calin Cosmaciuc (17 decembrie
2007), „Ce a gasit Parlamentul in
conturile lui Ceausescu - Esential” (h
ttp://www.hotnews.ro/stiri-esential-2
105106-gasit-parlamentul-conturile-l
ui-ceausescu.htm) , HotNews.ro,
accesat în 20 ianuarie 2015
131. ^ Mădălin Hodor (20 ianuarie 2015),
„Cum abuza familia Ceaușescu de
banii publici” (https://web.archive.or
g/web/20150120123912/http://ww
w.revista22.ro/articol-52347.html) ,
Revista 22, arhivat din original (htt
p://www.revista22.ro/articol-52347.
html) la 20 ianuarie 2015, accesat în
20 ianuarie 2015
132. ^ Arhivele Securitatii, ascunse la
Bran (http://www.jurnalul.ro/operatiu
nea-ceata-si-fum/arhivele-securitatii-
ascunse-la-bran-48171.htm)
[nefuncțională], 27 martie 2005, V.
Surcel, A. Mogos, Jurnalul Național,
accesat la 6 iulie 2012
133. ^ Homosexualitatea lui Ceaușescu (h
ttp://www.jurnalul.ro/jurnalul-nationa
l/homosexualitatea-lui-ceausescu-53
0363.htm) [nefuncțională], 15
decembrie 2009, Lavinia Betea,
Jurnalul Național, accesat la 6 iulie
2012
134. ^ „Distincții străine primite de
tovarășa acad. dr ing. Elena
Ceaușescu” (http://jurnalul.ro/scintei
a/special/distinctii-straine-primite-de
-tovarasa-acad-dr-ing-elena-ceauses
cu-318111.html) . jurnalul.ro.
Accesat în 4 august 2015.
135. ^ „Literature Study Guides” (http://w
ww.enotes.com/topic/Order_of_Karl
_Marx) . eNotes. Accesat în 4 august
2015.
136. ^ „Ceaușescu a fost plimbat cu
caleașca Reginei Elisabeta a II-a” (htt
ps://web.archive.org/web/20131016
041631/http://www.realitatea.net/ce
ausescu-a-fost-plimbat-cu-caleasca-r
eginei-elisabeta-a-ii-
a_830159.html) . REALITATEA.NET.
4 august 2015. Arhivat din original (h
ttp://www.realitatea.net/ceausescu-
a-fost-plimbat-cu-caleasca-reginei-eli
sabeta-a-ii-a_830159.html) la 16
octombrie 2013. Accesat în 4 august
2015.

Bibliografie
Vlad Georgescu-Istoria românilor de la
origini până în zilele noastre, Editura
Humanitas, București, 1992
Edward Behr, Kiss the Hand you Cannot
Bite („Sărută mâna pe care nu o poți
mușca”), ISBN 0-679-40128-8
Dumitru Burlan, Dupa 14 ani - Sosia lui
Ceaușescu se destăinuie, Editura
Ergorom, 2003.
Dennis Deletant, Ceaușescu și
Securitatea: Constrângere și disidență
în România anilor 1965-1989, Editura
Humanitas 1998, ISBN 973-28-0882-9
Johanna Granville, „Dej-a-Vu: Early
Roots of Romania's Independence,” (htt
ps://www.scribd.com/doc/17679545/
DejAVu-Early-Roots-of-Romanias-Indep
endence-by-Johanna-Granville)
Arhivat (https://web.archive.org/web/2
0090902161846/http://www.scribd.co
m/doc/17679545/DejAVu-Early-Roots-
of-Romanias-Independence-by-Johann
a-Granville) în 2 septembrie 2009, la
Wayback Machine. East European
Quarterly, vol. XLII, no. 4 (Winter 2008),
pp. 365–404.
Marian Oprea, „Au trecut 15 ani -
Conspirația Securității” în Lumea
Magazin nr. 10, 2004 [1] (http://www.lu
meam.ro/nr10_2004/index.html)
Arhivat (https://web.archive.org/web/2
0050209133319/http://www.lumeam.r
o/nr10_2004/index.html) în 9
februarie 2005, la Wayback Machine.
Viorel Patrichi, Eu am fost sosia lui
Nicolae Ceaușescu, Lumea Magazin
nr.12, 2001 [2] (http://www.lumeam.ro/
nr12_2001/politica_si_servicii_secret
e.html) Arhivat (https://web.archive.or
g/web/20041204211613/http://www.l
umeam.ro/nr12_2001/politica_si_servi
cii_secrete.html) în 4 decembrie 2004,
la Wayback Machine.
Stevens W. Sowards, Twenty-Five
Lectures on Modern Balkan History
(The Balkans in the Age of Nationalism)
(„Douăzeci și cinci de conferințe
despre istoria modernă a Balcanilor”),
[3] (http://www.lib.msu.edu/sowards/b
alkan/) Arhivat (https://web.archive.or
g/web/20071015050852/http://www.li
b.msu.edu/sowards/balkan/) în 15
octombrie 2007, la Wayback Machine.
1996, în special Lecture 24: The failure
of Balkan Communism and the causes
of the Revolutions of 1989 („Conferința
24: Eșecul comunismului balcanic și
cauzele revoluțiilor din 1989”) (în
engleză)[4] (http://www.lib.msu.edu/s
owards/balkan/lect24.htm) Arhivat (h
ttps://web.archive.org/web/20050212
093801/http://www.lib.msu.edu/sowar
ds/balkan/lect24.htm) în 12 februarie
2005, la Wayback Machine.
John Sweeney, The Life and Evil Times
of Nicolae Ceaușescu („Viața și
timpurile răului ale lui Nicolae
Ceaușescu”), ISBN 0-09-174672-8
 Filip Teodorescu, et al., Stenograma
ședinței de audiere din 14 decembrie
1994

Lectură suplimentară
Ceaușescu la putere. Anchetă asupra
unei ascensiuni politice, Pierre du Bois,
traducere de Ioana Ilie, Humanitas,
2008 - recenzie (https://www.evz.ro/de
talii/stiri/senatul-evz-subteranele-puter
ii-comuniste-842030.html)
Viața lui Ceaușescu: Ucenicul partidului,
Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-
Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Editura
Adevărul, 2012 - recenzie (http://www.r
omanialibera.ro/cultura/carte/dinu-c-g
iurescu-ceausescu-nu-a-fost-numai-un-
tiran-265980.html) Arhivat (https://we
b.archive.org/web/20120604000439/h
ttp://www.romanialibera.ro/cultura/car
te/dinu-c-giurescu-ceausescu-nu-a-fos
t-numai-un-tiran-265980.html) în 4
iunie 2012, la Wayback Machine.
Viața lui Ceaușescu – Fiul Poporului,
Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-
Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Editura
Adevărul, 2013 - recenzie1 (http://adev
arul.ro/cultura/carti/trilogia-ceausescu
-targul-carte-gaudeamus-bucuresti-1_5
28b2b82c7b855ff5611a6c2/index.ht
ml) , recenzie2 (http://adevarul.ro/cult
ura/carti/video-trilogia-ceausescu-fiul-
poporului-de-al-doilea-volum-lansat-edi
 tura-adevarul-1_528fbba3c7b855ff562
89e01/index.html)
Tiranul, Lavinia Betea, Cristina Diac,
Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu -
urmează să apară
Dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Geniul
Carpaților, Adam Burakovski, Editura
Polirom, Iași, 2011
Cultul lui Ceaușescu, Anneli Ute
Gabanyi, Editura Polirom, Iași, 2003

Vezi și
Lista șefilor de stat ai României
Familia Ceaușescu

Legături externe
Politicienii și Revoluția din 1989 (htt
p://www.timisoara.com/newmioc/Poli
tic.htm) Arhivat (https://web.archive.o
rg/web/20041210042547/http://www.
timisoara.com/newmioc/Politic.htm)
în 10 decembrie 2004, la Wayback
Machine., timisoara.com
Gh. Brătescu, „Un complot ratat” (htt
p://www.clipa.com/pagpolitica638.ht
m) , Clipa, nr. 638, 19 februarie 2004
Stenograma procesului Ceaușescu (htt
ps://ro.wikisource.org/wiki/Stenogram
a_procesului_Ceau%C5%9Fescu)
Gaina Alex: O întâlnire la vârf, sau
aminirile unui traducător (http://www.p
roza.ru/2008/11/16/457) (în rusă)
AP, 30 Sep 1989 (https://groups.googl
e.com/groups?selm=26903%40iuvax.c
s.indiana.edu&output=gplain)
Reuters, 25 Oct 1989 (https://groups.g
oogle.com/groups?selm=8910260017.
AA03230%40hkucs.HKU.HK&output=
gplain)
Articol de Ion Pacepa (http://www.fron
tpagemag.com/Articles/ReadArticle.a
sp?ID=21101) [nefuncțională]

Ceaușescu.org (http://www.ceausesc
u.org/) - Arhivă de materiale legate de
Ceaușescu
„Europa de Est: Al treilea comunism”.
Articolul integral despre Nicolae
Ceaușescu, publicat de revista
americană TIME în 1966 (http://www.r
omanialibera.ro/special/documentare/
-europa-de-est--al-treilea-comunism---a
rticolul-integral-despre-nicolae-ceause
scu--publicat-de-revista-americana-tim
e-in-1966--390334) Arhivat (https://we
b.archive.org/web/20150923170545/h
ttp://www.romanialibera.ro/special/do
cumentare/-europa-de-est--al-treilea-co
munism---articolul-integral-despre-nicol
ae-ceausescu--publicat-de-revista-ame
ricana-time-in-1966--390334) în 23
septembrie 2015, la Wayback
Machine., Petre Badica, Razvan Chiruta
, 24 august 2015, romanialibera.ro
Pentru Ceaușescu nu existau „Războiul
Rece” și „Zidul Berlinului” (http://www.j
 urnalul.ro/jurnalul-national/pentru-cea
usescu-nu-existau-razboiul-rece-si-zidu
l-berlinului-522984.htm) [nefuncțională], 6
octombrie 2009, Dr. Petre Opriș,
Jurnalul Național
Greșelile lui Nicolae Ceaușescu din
noiembrie 1989 (http://www.jurnalul.r
o/jurnalul-national/greselile-lui-nicolae-
ceausescu-din-noiembrie-1989-52719
9.htm) [nefuncțională], 14 noiembrie 2009,
Dr. Petre Opriș, Jurnalul Național

Articole biografice

Celălalt Ceaușescu (https://www.evz.r

o/detalii/stiri/celalalt-ceausescu-3924
04.html) , 27 ianuarie 2008, Andrei
Crăciun, Vlad Stoicescu, Evenimentul
zilei
Dictatorul Nicolae Ceaușescu și
scenariul comunismului dinastic (http
s://www.evz.ro/detalii/stiri/dictatorul-
nicolae-ceausescu-si-scenariul-comuni
smului-dinastic-392169.html) , 25
ianuarie 2008, Vladimir Tismăneanu,
Evenimentul zilei
Aghiotanții lui Ceaușescu povestesc
minut cu minut - O zi din viața
dictatorului (http://www.romanialibera.
ro/exclusiv-rl/investigatii/o-zi-din-viata
-dictatorului-5040.html) Arhivat (http
s://web.archive.org/web/2011030715
3540/http://www.romanialibera.ro/exc
lusiv-rl/investigatii/o-zi-din-viata-dictat
orului-5040.html) în 7 martie 2011, la
Wayback Machine., 2 decembrie 2005,
România liberă
Dictatorul chefuia o dată la cinci ani (ht
tps://www.evz.ro/detalii/stiri/dictatoru
l-chefuia-o-data-la-cinci-ani-392280.ht
ml) , 26 ianuarie 2008, Laurențiu Mihu,
Evenimentul zilei
Ceaușeștii se iubeau în case
conspirative (https://www.evz.ro/detali
i/stiri/ceausestii-se-iubeau-in-case-con
spirative-392318.html) , 26 ianuarie
2008, Andrei Crăciun, Evenimentul zilei
Aniversare - Ceausescu 91 (http://ww
w.amosnews.ro/arhiva/aniversare-cea
usescu-91-26-01-2009) , 26 ianuarie
2009, Amos News
Din secretele dictatorului Ceaușescu:
era PUDIC, zgârcit și simpatic (http://w
ww.rtv.net/din-secretele-dictatorului-ce
ausescu--era-pudic--zgarcit-si-simpatic
_49168.html) , 17 octombrie 2012, RTV
http://www.historia.ro/exclusiv_web/g
eneral/articol/cum-obtinut-ceausescu-
diplomele-bacalaureat-licenta-stiinte-
economice Arhivat (https://web.archiv
e.org/web/20130706191635/http://w
ww.historia.ro/exclusiv_web/general/a
rticol/cum-obtinut-ceausescu-diplomel
e-bacalaureat-licenta-stiinte-economic
 e) în 6 iulie 2013, la Wayback
Machine.

Ceaușescu la Revoluție

Stenograma te­le­conferinței-fulger
organizată cu prim-secretarii din județe
în seara zilei de 21.12.1989 (http://ww
w.jurnalul.ro/decembrie-89/remember-
1989-sa-nimicim-conspiratia-141058.
htm) [nefuncțională], 16 decembrie 2008,
Jurnalul Național

Înregistrări video

Ultimul discurs public (https://www.yo

utube.com/watch?v=YEZHZHNByCs&f
eature=related) , 21.12.1989.
Fragmente din proces (https://www.yo
utube.com/watch?v=0QxJBpDc_QQ&
NR=1) , [5] (https://www.youtube.com/
watch?v=XKyO2G8kGM0) , [6] (https://
www.youtube.com/watch?v=1jcqPcA
nYnQ) , 25.12.1989.
Execuția (https://www.youtube.com/w
atch?v=qZoqBUA7eVw&feature=relate
d) , Înhumarea (https://www.youtube.c
om/watch?v=yoTDS0NHSZk&feature=r
elated)
Video, Adevarul despre Revoluția din
decembrie 1989 (http://video.google.c
om/videoplay?docid=3980969009222
803146&q=Ceausescu&hl=en) Arhivat
(https://web.archive.org/web/2007123
 1045725/http://video.google.com/vide
oplay?docid=3980969009222803146&
q=Ceausescu&hl=en) în 31 decembrie
2007, la Wayback Machine.
Video, Nicolae Ceaușescu (http://vide
o.google.com/videoplay?docid=-27381
59066733344393&q=Ceausescu&hl=
en) [nefuncțională]

Președintele
Predecesor:

României

Gheorghe Succesor:

28 martie 1974
Gheorghiu- Ion Iliescu
– 22 decembrie
Dej
1989
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Nicolae_Ceaușescu&oldid=15663492

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 21

aprilie 2023, ora 23:43. •
Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,
exceptând cazurile în care se specifică altfel.