Regimul na ionalist-comunist al lui Nicolae Ceau escuț

În anul 1965, la 47 de ani, Nicolae Ceau escu devenea oficial succesorul lui Gheorgheș
Gheorghiu-Dej i prelua func ia de secretar general al partidului, la Congresul al IX-lea (19-24ș
ț iulie 1965), congres la care se va reveni la veche denumire a partidului unic al clasei
muncitoare, Partidul Comunist Român. Nicolae Ceau escu a fost sprijinit să ajungă la conducerea
partidului deș către primul ministru Ion Gheorghe Maurer, în ciuda faptul că Gheorghe-
Gheorghiu Dej î iș exprimase în mai multe rânduri preferin a pentru Gheorghe Apostol, un alt
membru al Birouluiț Executiv al partidului. După moartea lui Dej (19 martie1965), Ceau escu
câ tiga a adar lupta internăș ș ș pentru conducerea partidului i era confirmat oficial la Congresul al
IX-lea.ș
Regimul lui Nicolae Ceau escu (1965-1989)ș a reprezentat ini ial o schimbare, pentru că seț
anun a continuarea procesului de liberalizare i de desprindere fa ă de Moscova, proces început înț ș ț
anii 60, în timpul lui Gheorghe-Gheorghiu Dej. Din 1965, România a cunoscut vreme de 24 de ani
un regim politic care a fost definit ca na ional-comunist la început (1965-1971) şi apoi ca socialismț
dinastic (1971-1989). „Educat” la Moscova, Ceauşescu deţinuse până atunci funcţii importante
(şef al tineretului comunist, general-locotenent şi şef al direcţiei politice a armatei, secretar al C.C. al
P.M.R. şi membru al Biroului Politic-din anul 1952).
Perioada 1965-1968 a fost una de consolidare a puterii pentru Ceau escu, în detrimentulș
celorlal i membri ai Biroului Executiv (văzu i de Ceau escu oameni ai lui Dej posibili rivali), prinț ț
ș promovarea unor noi cadre de conducere (Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verde , Manea Mănescu) înț
structurile de conducere ale P.C.R., concomitent cu acapararea de către Ceau escu a unor noi func iiș
ț importante în aparatul de stat, cea mai importantă fiind aceea de pre edinte al Consiliului de Statș
(din 1967). Constitu ia din 21 august 1965ț marca transformarea regimului din „popular” în
„socialist”, numele oficial al ării noastre devenind Republica Socialistă România.ț
Perioada 1965-1971 a fost o perioadă de relativă destindere (învăţământul este reorganizat
pe baze naţionale, limba rusă a fost aproape eliminată din şcoală, au fost reabilitate unele victime din
perioada lui Dej (de exemplu, în 1968, au fost reabilitate victimele lui Dej, tefan Fori i Lucre iuȘ ș ș ț
Pătră canu), literatura a fost mai puţin cenzurată, au fost sus inu i intelectualii etc). Totu i, măsurileș
ț ț ș liberale n-au mers niciodată până într-acolo încât să afecteze esenţa comunistă a
sistemului. Astfel, comunismul românesc a devenit „naţional” fără să se încerce vreo reformă de
structură a sistemului. Pe plan extern, este continuată politica de independen ă fa ă de U.R.S.S.,
această linie fiind deț ț fapt ini iată pe timpul lui Dej, dar care acum va fi monopolizată de către
Nicolae Ceau escu, a căruițș dorin ă era să fie el considerat drept ini iator al comunismului na
ionalist. Distan area fa ă deț ț ț ț ț Moscova va fi ilustrată de faptul că România a fost singura ară din
blocul comunist care aț recunoscut Republica Federală Germania în 1967, an în care a fost, de
asemenea, unicul stat comunist european care nu a rupt rela iile diplomatice cu statul Israel, după
Războiul de ase Zile.ț Ș De fapt, între România i cele două ări capitaliste vor func iona i
acorduri extrem de avantajoaseș ț ț ș pentru regimul Ceau escu, privind repatrierea unor etnici
germani, respectiv, evrei, în schimbul unorș sume destul de mari plătite de statele respective,
în valută.
Apogeul politicii naţional-comuniste l-a reprezentat atitudinea P.C.R., a lui Nicolae
Ceauşescu, faţă de atacarea Cehoslovaciei în august 1968 de către armatele a cinci dintre membrii
Tratatului de la Varşovia (U.R.S.S., Polonia, Ungaria, Bulgaria şi R.D.G.). Discursul istoric al lui
Nicolae Ceauşescu, din 21 august 1968, prin care a condamnat intervenţia trupelor Pactului de
la Varşovia într-un stat independent, a fost un act de mare curaj. Totuşi, Nicolae Ceauşescu şi-a
asumat un risc calculat, deoarece-ieşind de sub „umbrela” sovietică - s-a plasat sub „umbrela”
capitalistă, devenind un interlocutor frecventabil pentru lideri ai lumii capitaliste, precum preşedinţi

1
americani sau francezi, dar şi pentru regina Marii Britanii (1978). În acest sens, România a fost
vizitată de lideri occidentali, precum preşedintele Franţei Charles de Gaulle în anul 1968,
preşedintele S.U.A. Richard Nixon în anul 1969 sau preşedintele S.U.A Gerald Ford în anul
1975. În anul 1970, la invitaţia preşedintelui american Richard Nixon, Nicolae Ceauşescu face
o vizită în Statele Unite ale Americii. În anul 1978, Nicolae Ceau escu răspunde invita ieiș ț
reginei Elisabeta a II-a, de a întreprinde o vizită oficială în Marea Britanie.
Consecin ele momentului 21 august 1968 au fost extrem de importante: cre tereaț ș
prestigiului României i a lui Nicolae Ceau escu pe plan extern, consolidarea puterii în raportș ș
cu adversarii interni, statele democratice considerând România o bre ă considerabilă în
bloculș comunist.
În această perioadă, comuni tii români au refuzat să participe la manevrele militare ale Pactuluiș
de la Var ovia i să îngăduie astfel de manevre pe teritoriul ării, sus inând în paralel ideeaș ș ț ț
desfiin ării simultane a blocurilor militare. România a refuzat să semneze declara ia din noiembrieț
ț 1978 prin care Pactul condamna negocierile de pace dintre Israel i Egipt, refuzând, de
asemenea, săș accepte cre terea cheltuielilor militare.ș
Expresie a relaţiilor excelente cu Occidentul şi cu S.U.A., România încheie acorduri cu
principalele state capitaliste şi este primită în mai multe organisme internaţionale: în 1971 în
G.A.T.T (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), în 1972 în F.M.I. (Fondul Monetar
Internaţional), iar în 1973 Piaţa Comună îi acordă regim preferenţial. În anul 1975 România
primeşte din partea S.U.A. clauza naţiunii celei mai favorizate. Tot în anul 1975 România a
participat la Conferinţa pentru securitate şi cooperare de la Helsinki, semnând Actul Final
prin care se obliga să respecte drepturile omului (1 august 1975). Dar acest lucru nu s-a
întâmplat, ceea ce a dus la critici din partea S.U.A. şi a altor state democratice. Angajamentele
asumate au stimulat dizidenţa românească.
Pe plan intern, în domeniul economic, partidul şi-a propus obiective industriale ambiţioase,
care au depăşit mult posibilităţile ţării (Canalul Dunăre-Marea Neagră, început în regimul Dej,
combinate siderurgice şi petrochimice). Mai târziu, vor fi construite Metroul bucure tean,
bulevardulș „Victoria Socialismului”, în Capitală i celebra Casă a Poporului (actualul Palat al
Parlamentului,ș arhitect Anca Petrescu)), proiecte considerate la acea vreme faraonice i
megalomanice, mai alesș având în vedere că, pentru realizarea acestora au fost mutate sau dărâmate
biserici, au fost demolate clădiri interbelice de mare valoare i totul a costat enorm, în condi iile în
care na iunea română făceaș ț ț eforturi supraomene ti pentru a supravie ui fizic.ș ț
După anul 1971, regimul Ceau escu a întrerupt cursul liberalizării interne, după vizitaș
făcută în state comuniste asiatice (Mongolia,. Vietnam, Republica Populară Chineză i
Coreeaș de Nord). Schimbarea majoră a avut loc datorită constatărilor pe care Nicolae Ceau escu
le-a făcutș după vizitarea Chinei populare i a Coreei de Nord, state comuniste conduse cu mână de
fier deș liderii Mao Tze Dong, respectiv, Kim-Ir-Sen. Prin „Tezele din Iulie” era lansată
„Revolu iaț culturală”, după model chinez, prin care se trece la ideologizarea tuturor
sectoarelor vie iiț sociale. Ceau escu instaurează un regim personal, marcat de un cult al personalită
ii care va fi dus laș ț absurd, în paralel cu clanizarea aparatului de partid i de stat. Astfel, numero ii
membri ai clanuluiș ș Ceau escu, respectiv, Petrescu, vor acapara func iile cheie în statul român,
astfel că socialismulș ț dinastic era déjà o realitate în România în anul 1974. Elena Ceau escu, „ș
tovară a de via ă”ș ț a Multiubitului Conducător” era déjà membră a Comitetului Executiv al
partidului, începând astfel o carieră politică ce avea să o propulseze în vârful puterii de partid i de
stat. În paralel cu socialismulș dinastic, era pus în practică sistemul „rotirii cadrelor”, ceea ce
însemna că to i cei care de ineauț ț func ii importante în partid sau în stat (fără a fi însă rude cu
familia preziden ială) erau „ț ț roti iț ” periodic în func ii, pentru a nu prinde rădăcini i a crea
astfel premisele organizării unor comploturiț ș anticeau iste.ș

2
 Prin modificarea Constitu iei din anul 1965, Ceau escu devenea, la 28 martie 1974,ț ș pre
edinte al Republicii Socialiste România, fiind însă i secretar general al P.C.R. iș ș ș pre edinte
al Consiliului de Apărare Na ională.ș ț
Prestigiul internaţional câştigat de România în 1968 se menţine şi după 1974, ţara noastră jucând
în continuare un rol activ prin rezolvarea prin negocieri a unor stări conflictuale din lume. Astfel, în anul
1978, Ceauşescu mediază acordul de pace de la Camp David (S.U.A.) între Israel şi Egipt. Un an mai
târziu, în 1979, Ceauşescu contribuie la stabilirea relaţiilor diplomatice între S.U.A. şi China.
La începutul anilor 80 a avut loc o schimbare a raportului de forţe pe plan internaţional, Marile
Puteri renunţând la canalul Bucureşti şi stabilind între ele relaţii directe. Situaţia României pe plan
internaţional va cunoaşte un proces de deteriorare. Ţara noastră încheie relaţii diplomatice şi economice
prioritar cu ţări din Lumea a treia şi din Liga Arabă.
Preşedintele american Jimmy Carter a adus critici României pentru nerespectarea drepturilor
omului, ajungându-se în 1988 la renunţarea de către Nicolae Ceauşescu la clauza naţiunii celei mai
favorizate şi retragerea acesteia de către Congresul american.
În 1985, în fruntea P.C.U.S şi a U.R.S.S. a ajuns Mihail Gorbaciov, o personalitate deschisă
schimbărilor şi dialogului cu statele democratice. Acesta a încercat să oprească declinul catastrofal al
U.R.S.S. şi al sistemului comunist prin două tipuri de reforme: Perestroika (restructurare), în plan
economic şi Glasnost (deschidere), în plan politic. În mai 1987, Gorbaciov vizitează România,
prezentând conceptele sale, pe care Ceauşescu le respinge total, precizând că a România a realizat
aceste reforme în anii 60. Nicolae Ceauşescu va continua politica de reducere a consumului (hrană,
carburanţi, electricitate), chiar şi după achitarea datoriei externe, în anul 1989.
În anii 80, economia pune tot mai mult accent pe industria grea, neglijându-se agricultura şi
producţia bunurilor de consum, ceea ce duce spre o criză alimentară acută, prin ra ionalizareaț
alimentelor de strictă necesitate. Nicolae Ceau escu era preocupat în această perioadă de ideeaș
rambursării integrale a datoriei externe a ării (11 miliarde de dolari,ț în 1983), într-un timp record,
fapt ce a făcut ca cetă enii statului român să fie supu i ani la rândul la priva iuni îngrozitoare, careț ș ț
puneau pur i simplu în pericol supravie uirea biologică a na iunii române. A adar, efortul de a plătiș ț ț ș
aceste datorii duce la sărăcirea populaţiei şi la deteriorarea condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Sunt
„sistematizate” satele româneşti, prin demolări neraţionale, iar în unele oraşe sunt dărâmate centre
istorice şi biserici.
În această perioadă, apar dizidenţi ai regimului şi au loc chiar greve antidictatoriale, cum a fost cea
a minerilor din Valea Jiului (1977) şi cea a muncitorilor din Braşov (15 noiembrie noiembrie
1987). Rezistenţa faţă de regimul Ceauşescu devine tot mai accentuată spre sfârşitul anilor ’70 .
Dizidenţi precum Paul Goma, părintele Gheorghe-Calciu-Dumitreasa, Ana Blandiana, Mircea Dinescu,
Aurel Dragoş Munteanu îşi exprimă nemulţumirea cu mult curaj i, de asemenea, sunt trimise scrisoriș
deschise către posturile de radio occidentale. Mai mult, are loc o dizidenţă chiar în interiorul
nomenclaturii („Scrisoarea celor 6”). Astfel, în martie 1989, şase foşti activişti de partid însemnaţi,
respectiv, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Grigore Răceanu, Constantin
Pârvulescu şi Gheorghe Apostol au semnat „Scrisoarea celor şase”, care critica dur greşelile şi
abuzurile lui Nicolae Ceauşescu şi cereau încetarea exportului de alimente, a „sistematizării” ţării,
respectarea drepturilor omului. Scrisoarea a fost trimisă şi către Nicolae Ceauşescu, dar şi în
străinătate, unde a fost citită la posturile de radio BBC şi Europa Liberă. Autorii au fost anchetaţi
şi li s-a impus domiciliu obligatoriu.
Ca răspuns, Ceauşescu izolează tot mai mult ţara din punct de vedere diplomatic şi refuză sugestiile
de reformare a sistemului politic, după modelul iniţiat de Mihail Gorbaciov începând din 1985.
1989 este anul în care au căzut regimurile politice comuniste din Europa (Polonia, Ungaria, R.D.G.,
Bulgaria, Cehoslovacia), însă Ceauşescu, văzut acum drept ultimul lider neostalinist european, nu vrea
să renunţe la putere sau să reformeze sistemul, mai mult, este reales în noiembrie 1989 de către
Congresul al XIV-lea al P.C.R. (20-24 noiembrie 1989), ca secretar general al Partidului Comunist
Român. Speran ele românilor se legaseră până în acel moment de faptul că Nicolae Ceau escu ar fiț ș
putut renun a la func iile sale în favoarea fiului său, Nicu Ceau escu, văzut drept o persoană cu o ț ț ș

3
gândire mult mai deschisă decât tatăl său. A teptările românilor nu se împliniseră însă, iar ș peste doar o
lună, comunismul românesc avea să se prăbuşească.
În anul 1989, comunismul a fost înlăturat în toate statele est-europene, sub influen a ideilor deț
libertate, care s-au putut afirma în contextul liberalizării regimului comunist din U.R.S.S. i alș destinderii
între cele două sisteme politice, comunismul i capitalismul. România a fost ultima dintreș țările
comuniste, care pe „principiul dominoului” a răsturnat vechiul regim i singura ară în careș ț schimbarea
s-a făcut în mod sângeros, cu jertfa a peste 1000 de oameni, în cea mai mare parte tineri.

4
4