Sunteți pe pagina 1din 7

Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceauşescu (26 ianuarie 1918 – 25 decembrie


1989) a fost Preşedintele României din 1965 până în
1989. După Revoluţia Română din 1989 a fost
destituit, judecat şi executat public de un pluton de
execuție alături de soția sa Elena Ceaușescu. Fusese
singurul dictator comunist din Europa de Est care
fusese acuzat de crime împotriva umanității și genocid
în timpul revoluțiilor din 1989. Începând cu 2021,
execuția sa a fost ultima pe teritoriul României.

La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN


semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul
Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții
Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați de acest
tribunal în cadrul unui proces sumar, condamnați la
moarte și executați la câteva minute după
pronunțarea sentinței.

În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui


Ceaușescu”
Copilăria și adolescenta

În timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu ziua sa de


naștere era sărbătorită pe 26 ianuarie. În perioada
postdecembristă a fost prezentat Registrul stării civile
care dovedește că Ceaușescu s-a născut în ziua de 23
ianuarie 1918. Din Revista muzeelor și
monumentelor reiese că actul de naștere eliberat de
primăria localității se găsea la muzeul
din Scornicești încă dinainte de 1989, astfel încât
prezentarea din perioada postdecembristă nu este o
noutate. Data de 26 ianuarie 1918 apare și într-un
referat întocmit în perioada interbelică.  Familia
Ceaușescu a fost o familie de țărani cu 10 copii. Tatăl
său, Andruță, avea 3 hectare de pământ, câteva oi și își
mai susținea familia din croitorie. „Nu se interesa de
copiii lui; fura, bea, sărea la bătaie și înjura...”, spunea
despre el bătrânul preot din Scornicești.  Mama lui,
Alexandrina (născută Lixandra), era o femeie supusă și
muncitoare.  Casa lor avea două camere, iar mâncarea
de bază era mămăliga. Nicolae a făcut patru clase la
școala din sat, în care învățătorul preda într-o sală
cursuri simultane pentru elevii mai multor clase. Micul
Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală
desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil. La
vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare,
Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca
ucenic de cizmar.  Alexandru Săndulescu, membru activ
al PCR, și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative.
Cariera politică

În noiembrie 1933 a devenit membru al Uniunii Tineretului


Comunist din România, formațiune politică aflată în
ilegalitate la acea vreme. A fost arestat prima oară în 1933
pentru agitație comunistă în timpul unei greve. În 1934 a
fost atras în Comitetul raional din Negru unde a lucrat până
în august când a fost desemnat să muncească în mișcarea
antifascistă. A făcut parte din Comitetul Național antifascist
și în Comitetul Central al tineretului antifascist. Au urmat
încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul
eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate
comunistă și pentru alte acțiuni similare, dar a fost pus
imediat în libertate. În urma acestor arestări, a fost etichetat
de autoritățile vremii drept „agitator comunist periculos”,
precum și „distribuitor activ de material de propagandă
comunistă și antifascistă”.

După eliberarea din arest, Ceaușescu a dispărut pentru o


vreme, el povestind în autobiografia sa de după război că a
activat în rețelele comuniste din Oltenița și „regionala
Prahova” (ceea ce în organizarea interbelică a PCdR însemna
județele Prahova și Dâmbovița).

Procesul de la Brașov și detenția la Doftana


Cert este că în 1936 Ceaușescu era secretar regional al UTC
și încerca, împreună cu agitatorul polonez Vladislav (sau
Vladimir) Tarnovski, să coaguleze celulele comuniste. În
ianuarie 1936 cei doi au vizitat celula comunistă constituită
în comuna Ulmi de lângă Târgoviște, încercând să-i atragă pe
membrii ei cu funcții mai înalte în ierarhia comunistă.
Întâlnirea a fost deconspirată de un informator al Siguranței,
Ion Olteanu, iar Ceaușescu a fost din nou arestat împreună
cu Tarnovski, Gheorghe Dumitrache (organizatorul celulei) și
alți comuniști.În cursul anchetei și interogatoriilor separate,
Ceaușescu a rămas singurul care a refuzat să recunoască,
împotriva tuturor evidențelor, activitatea subversivă. La
sfârșitul lunii grupul a fost transferat la Palatul de Justiție din
Brașov, unde a fost judecat. În perioada judecării procesului
a fost încadrat în PCdR. Ceaușescu a fost condamnat la doi
ani și jumătate de închisoare (doi ani pentru acțiunile
propriu-zise și șase luni pentru ultraj în urma protestelor
vehemente la adresa curții). El și Tarnovski au primit cele
mai mari pedepse din lotul de 13 activiști comuniști
condamnați. Transferat ulterior la Închisoarea Doftana,
Ceaușescu i-a întâlnit pe Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și
apoi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe
Apostol.Propaganda comunistă avea să creeze multiple
legende romanțate în jurul detenției la Doftana.

Eliberat la termen în 1938, Ceaușescu a rămas în libertate


doar doi ani, întrucât în 1939 a fost condamnat în lipsă la 3
ani de închisoare pentru continuarea propagandei
comuniste, fiind din nou arestat în 1940. În această scurtă
perioadă de libertate, a cunoscut-o pe Elena Petrescu,
activistă comunistă din București. Încarcerat la închisoarea
din Jilava, Ceaușescu a continuat întâlnirile cu Elena,
profitând de permisiunea primită din partea conducerii
penitenciarului de a primi tratament stomatologic la Spitalul
Militar. Transferat în 1942 la Caransebeș și în 1943 la
Văcărești, la terminarea detenției în 1943 nu a fost eliberat,
în condițiile în care generalul Antonescu se ferea să
elibereze activiști comuniști ce i-ar fi subminat regimul, ci a
fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu, unde erau aduși
comuniștii. A fost eliberat la 4 august 1944.

S-ar putea să vă placă și