La data de 

23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, Regele Mihai I l-a înlăturat prin
forță pe mareșalul Ion Antonescu care refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite.[96] În urma refuzului net al lui
Antonescu, Regele Mihai I a dispus destituirea și arestarea mareșalului, iar România a trecut de partea Aliaților.[96]

La mai puțin de 3 ani de la ocuparea României de către sovietici, în 1947, Regele Mihai I a fost forțat să abdice[97] și a fost
proclamată Republica Populară Română — stat al "democrației populare". Regimul comunist instaurat, condus de Partidul
Muncitoresc Român, și-a întărit poziția printr-o politică de tip stalinist de descurajare a oricărei opoziții politice și de schimbare a
structurilor economico-sociale ale vechiului regim burghez.[98][99] La începutul anilor 1960, guvernul român a început să-și
afirme o anumită independență față de Uniunea Sovietică în politica externă,[100] fără să renunțe însă la politica represivă (pe
care o eticheta drept „cuceriri revoluționare”) în politica internă.[98] În 1965 liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit,
după care România intră într-o perioadă de schimbări.[101] După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a
venit Nicolae Ceaușescu,[101] care a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965, președinte al Consiliului de
Stat în 1967 și președinte al Republicii Socialiste România în 1974. Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae
Ceaușescu a devenit din ce în ce mai autoritară în anii 1980.[100]

România după 1989

Articole principale: Revoluția Română din 1989 și România după 1989.

În contextul căderii comunismului în toată Europa de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timișoara s-a

transformat rapid într-un protest național împotriva regimului politic socialist, înlăturându-l pe Nicolae Ceaușescu de la putere.
[102]

Un consiliu interimar format din personalități ale vieții civile și foste oficialități comuniste a preluat controlul guvernului, iar Ion
Iliescu a devenit președintele provizoriu al țării. Noul guvern a revocat multe din politicile autoritare comuniste[103][104]
[105] și a închis câțiva dintre conducătorii regimului comunist.

În mai 1990 s-au organizat alegeri ale partidelor pentru legislatură și președinție. Iliescu a fost ales președinte, iar partidul
său, Frontul Salvării Naționale, a câștigat controlul legislativ. Petre Roman a devenit prim-ministru. Alegerile însă nu au pus
punct demonstrațiilor antiguvernamentale. Dezlănțuirile minerilor au dus la demiterea guvernului Roman în septembrie 1991. În
octombrie, fostul ministru de finanțe Theodor Stolojan i-a urmat lui Roman ca prim-ministru și a format un nou cabinet.
[106] În alegerile naționale din 1992, Ion Iliescu și-a câștigat dreptul la un nou mandat. Cu sprijin parlamentar de la partidele
parlamentare naționaliste PUNR, PRM și fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern în noiembrie 1992, condus de
prim-ministrul Nicolae Văcăroiu.[107]

Emil Constantinescu din coaliția electorală Convenția Democrată Română (CDR) l-a învins în 1996 pe președintele Iliescu, după
un al doilea scrutin și l-a înlocuit la șefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcție
până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile și mai târziu de Mugur Isărescu.[107] Alegerile din 2000 au fost
câștigate de PSD și Ion Iliescu, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.[108] În 2004, alegerile l-au dat învingător
pe Traian Băsescu în funcția de Președinte al statului, în fruntea unei coaliții formată din PNL și PD, alături de UDMR și PUR,
iar în funcția de prim-ministru a fost numit Călin Popescu Tăriceanu.[109]

Din 2004 România este membru NATO, iar din 2007 a devenit membră a Uniunii Europene.[110][111] În urma alegerilor
legislative din noiembrie 2008, Partidul Democrat-Liberal a obținut cele mai multe mandate, fiind urmat de alianța
dintre PSD și PC, PNL și UDMR.[112] Ulterior se formează un guvern de alianță, între PSD+PC și PD-L, condus de Emil Boc,
[113] pentru ca din decembrie 2009, în urma votului Parlamentului, PD-L, UDMR și grupul parlamentar al independenților
(devenit UNPR) să alcătuiască cabinetul Boc 2. Obligat să facă reduceri masive de cheltuieli bugetare din cauza unei crize
financiare mondiale(d), guvernul a devenit deosebit de nepopular și a demisionat, iar succesorul său a fost înlăturat de la putere
de Parlament în 2012, după doar două luni de mandat.[114] Deși nu a reușit să-l demită prin referendum în vara acelui an,
majoritatea nou-formată, condusă de PSD, i-a impus președintelui guvernele conduse de Victor Ponta.[115] După o scurtă
perioadă cu un guvern neutru politic, PSD a revenit la guvernare după alegerile din 2016,[116] dar acțiunile lor de limitare și
frânare a eforturilor de combatere a corupției au fost întâmpinate cu proteste de stradă.[117]