PROIECT EXAMEN SFERA

PUBLICĂ ȘI IMAGINEA
POLITICĂ
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

Vlad Bonciu |Gestiunea campaniilor de imagine |Grupa : 6MF211

CUPRINS

I. Brandingul personal în politica românească și evaluarea acestuia: studiu de caz: Emil

Boc ............................................................................................................................... 2

1. Prezentarea actorului politic........................................................................................ 2

2. Caracteristicile brandului personal.............................................................................. 5

3. Expunerea stilului personal ....................................................................................... 10

4. Evaluarea brandului personal raportată la rezultatele politice obținute de George

Simion pe parcursul experienței politice...................................................................................
13

5. Concluzii ................................................................................................................... 14

II. Eseu C ......................................................................................................................... 15

III. Definiții ale conceptelor de sferă publică și opinie publică și a relației dintre
acestea ..........................................................................................................................................
16

6. Bibliografie ....................................................................................................................... 19

PAGE 1
I. Brandingul personal în politica românească și evaluarea
acestuia: studiu de caz: Emil Boc
1. Prezentarea actorului politic
• Date biografice

Emil Boc s-a născut în 1966, la Răchitele, în judeţul Cluj şi a absolvit Facultatea de Istorie
si Filosofie (1991) şi Facultatea de Drept (1995).

A efectuat mai multe stagii de pregătire şi burse în străinătate, la Universitatea din

Nottingham, Anglia, în domeniul ştiinţelor socio-psihologice; la Universitatea din
Pittsburgh, University of Virginia, Charlottesville, Universite Libre de Bruxelles şi la
Michigan State University, East Lancing, în cadrul Programului "Michigan Political
Leadership "/ "Transylvania Political Leadership Program".

Boc are de asemenea o carieră universitară, ocupând funcţia de conferenţiar la Facultatea

de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică şi la Facultatea de Drept din cadrul
Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Este doctor în ştiinţe politice şi filozofie politică al Universităţii Babeş-Bolyai, din anul
2000, şi este de asemenea doctorand în drept constituţional şi instituţii politice.

Este membru al Asociaţiei Americane de Ştiinţe politice din 1994 şi al Societăţii Române
de Ştiinţe Politice din 1999. Începând din 1996, este avocat în Baroul Cluj.

Este căsătorit cu Oana Boc, lector universitar la Facultatea de Litere din Cluj. Împreună
au două fete.

• Traiectorie politică

Emil Boc a deținut funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor

Studențești al Universității „Babeș-Bolyai” și președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților
Comuniști din România, filiala Cluj între 1987 și 1989

A fost deputat în legislatura 2000-2004, în care a deținut funcția de vicepreședinte al

Comisiei Juridice din Camera Deputaților. În 2003 a fost ales în funcția de președintele

PAGE 2
executiv al Partidului Democrat și lider al grupului parlamentar PD din Camera
Deputaților. În același an a activat ca vicepreședinte al Comisiei de Revizuire a
Constituției.

În turul al doilea al alegerilor locale din 2004 a fost ales primar al municipiului Cluj,
devansându-l pe Ioan Rus (PSD), primul clasat în primul tur de scrutin. Ioan Rus obținuse
inițial 60.199 de voturi reprezentând 40,17% din totalul voturilor valabil exprimate, iar
Emil Boc, candidatul Alianței D.A., s-a clasat pe locul al doilea, cu 49.631 de voturi
obținute, reprezentând 33,12% din totalul voturilor valabil exprimate. Al treilea clasat a
fost primarul în exercițiu, Gheorghe Funar (PRM), care a obținut 33.150 de voturi (22,12%
din total). În al doilea tur de scrutin Emil Boc a obținut susținerea electoratului lui
Gheorghe Funar și a întrunit astfel 79.207 de voturi (56,26%), față de cele 61.584 de voturi
(43,74%) obținute de Ioan Rus.

La alegerile locale din 2008 Emil Boc a fost reales în funcția de primar încă din primul tur
de scrutin, cu 86.657 de voturi obținute, reprezentând 76,21% din totalul voturilor valabil
exprimate.

La alegerile locale din 2012, desfășurate într-un singur tur de scrutin, s-a clasat pe locul
întâi, cu 53.674 de voturi (40,61% din total), față de cele 52.251 de voturi (39,53%) obținute
de Marius Nicoară (PNL).[4]

La alegerile locale din 2016, desfășurate într-un singur tur de scrutin, a câștigat funcția de
primar al Clujului cu 64.311 de voturi, adică 64,76%

Din 25 iunie 2005 a fost președinte al Partidului Democrat, și, după fuziunea cu PLD,
președinte al Partidului Democrat Liberal rezultat din această fuziune. În data de 14 iunie
2012, ca urmare a eșecului PDL la la alegerile locale din 2012, și-a depus mandatul din
funcția de președinte al partidului.

La 15 decembrie 2008, în urma alegerilor legislative din 30 noiembrie 2008 și a retragerii

lui Teodor Stolojan, candidatul desemnat inițial de președintele Traian Băsescu, acesta din
urmă l-a desemnat pe Emil Boc drept nou candidat pentru funcția de prim-ministru al
României.[6] A fost validat prin votul Parlamentului la 22 decembrie 2008.

PAGE 3
În urma desemnării ca prim-ministru a format Guvernul Boc, care a primit votul de
învestitură al Parlamentului și a depus jurământul în fața președintelui Traian Băsescu în
22 decembrie 2008. Guvernul condus de acesta a preluat o situație economică dificilă, pe
fundalul unei crize economice. Pentru a suplimenta veniturile bugetului de stat, guvernul
condus de Emil Boc a introdus un impozit forfetar (impozit minim plătit de orice firmă).
De asemenea, pentru a reduce cheltuielile bugetare, a introdus o lege ce interzicea
cumulul pensiei cu salariul pentru angajații statului.

În data de 13 octombrie 2009 guvernul Emil Boc a fost demis prin moțiune de cenzură,
după ce toți miniștrii PSD s-au retras din guvern. Boc a continuat să asigure interimatul,
fiind în același timp Prim-Ministru și ministru interimar al educației. După ce Traian
Băsescu, susținut de Partidul Democrat-Liberal, a obținut un nou mandat de președinte al
României la alegerile din decembrie 2009, Emil Boc a fost din nou desemnat candidat la
funcția de prim-ministru și a fost reînvestit în funcție la 23 decembrie, cu 275 de voturi
pentru și 135 împotrivă.[7]

Primul ministru Emil Boc a prezentat demisia guvernului în data de 9 februarie 2012 ca
urmare a protestelor din ianuarie 2012.

CONTEXT
Cariera lui Emil Boc, de la Primaria Clujului la premierul care a "supravietuit" in fata a 10
motiuni de cenzura

Fostul premier Emil Boc a avut până în prezent o carieră politică presărată de succese
electorale, fiind, pe rând, deputat, primar, președinte de partid și premier, comentează
Mediafax. Emil Boc a fost deputat PDL, primar de Cluj, președinte al democrat-liberalilor
și premier, fiind primul șef de Guvern demis în urmă aprobării unei moțiuni de cenzură.

Perceput drept un personaj fidel lui Traian Băsescu, în a cărui umbră a fost plasat constant
de către adversarii săi politici, Emil Boc a supraviețuit că premier în față a 10 moțiuni de
cenzură - inclusiv uneia adoptate de Parlament înaintea alegerilor prezidențiale din
noiembrie 2009 - fiind apoi desemnat din nou la conducerea Guvernului.

În plus, ultimii doi ani ai mandatului lui Emil Boc s-au suprapus cu o perioada de criză
economică gravă și cu luarea unor măsuri de austeritate extrem de dure, precum
reducerea salariilor din sectorul bugetar și a pensiilor și reducerea sau chiar tăierea unor
beneficii sociale.

PAGE 4
Emil Boc s-a făcut remarcat că deputat în legislatura 2001-2004, fiind perceput ca unul
dintre parlamentarii cu cele mai coerente și aplicate discursuri. Ziariștii spuneau despre el,
în acea perioada, că este mereu foarte bine documentat și apreciau faptul că Boc era
disponibil pentru declarații aproape oricând, indiferent de oră.

Un moment spectaculos în aparițiile publice ale lui Emil Boc a fost celebra căzătură în
direct, în cadrul unei emisiuni televizate moderate de Andrei Gheorghe, în anul 2003. Boc
a alunecat pe marginea decorului și a căzut de la o înălțime considerabilă, dar din fericire
nu a pățit nimic, însă incidentul l-a făcut mai cunoscut.

A fost ales primar al Clujului în 2004, când, răspunzând chemării partidului, a câștigat
alegerile în față lui Gheorghe Funar. Acea victorie a fost una de răsunet, în condițiile în
care Funar, care condusese ani lungi destinele Clujului, părea invincibil. Sub conducerea
lui Funar, Clujul ajunsese un oraș despre care se spunea din ce în ce mai des că este izolat
social și economic, iar victoria lui Boc a fost aplaudată, din această perspectiva, chiar și de
către unii adversari politici ai democrat-liberalului.

Mandatul sau a fost reînnoit la alegerile locale din vara anului 2008, cu un scor foarte bun.
Președintele Băsescu menționa, cu acea ocazie, că toți politicienii și analiștii care l-au
criticat și au ras de Boc pentru că ar fi "trompetă" sau "marionetă" șefului statului ar trebui
să îi ceară scuze primarului Clujului, după scorul electoral obținut de acesta.

La finele anului 2008, Boc a răspuns din nou chemării partidului și s-a înhămat la dificilă
sarcina de a fi premier. Primul Cabinet condus de Emil Boc s-a format după alegerile
parlamentare din 2008, când PDL și PSD au format alianța despre care președintele Traian
Băsescu spunea că o visase dintotdeauna.

Boc nu a fost prima opțiune pentru funcția de premier, el fiind nominalizat abia după ce
Theodor Stolojan a renunțat la nominalizare, înainte de a fi investit de Parlament,
motivele neoficiale vehiculate de presă fiind legate de faptul că nu putea să își demită
miniștrii decât cu acordul liderilor PSD și PDL.

Că premier, Emil Boc a supraviețuit în față a zece moțiuni de cenzură, inclusiv uneia
adoptate de Parlament înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2009.

PAGE 5
De la finalul anului 2009, după ce președintele Traian Băsescu a fost ales pentru al doilea
mandat de șef al statului, Emil Boc a fost din nou desemnat premier și a condus guvernul
format de PDL împreună cu UDMR, Cabinet în care a intrat, ulterior, și UNPR.
Surprinzător sau nu, el a reușit să reziste în funcție în ciuda numeroaselor atacuri la care a
fost supus în 2010 și 2011, inclusiv din partea unor colegi importanți din partid. De
asemenea, Boc a reușit să rămână în funcție chiar și în condițiile în care, în 2011, inclusiv
șeful statului a vorbit despre posibilitatea schimbării șefului Guvernului cu un
independent.

Emil Boc a ocupat mai multe funcții în cadrul Partidului Democrat, începând cu cea de
președinte al Biroului Politic Județean Cluj, din 2000, când a și obținut primul mandat de
deputat. Boc a fost, de asemenea, vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera
Deputaților, în 2002, și lider al grupului parlamentar al PD din Camera, respectiv
președinte executiv al PD în anul 2003.

Din 2005, după ce Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidențiale, Emil Boc a fost ales
președinte al PDL. În 2011, Boc a câștigat din nou funcția, la Congresul unde a candidat
împotriva lui Vasile Blaga și Theodor Paleologu. Boc a reușit să rămână premier și
președinte de formațiune politică în pofida numeroaselor voci din PDL care au susținut
explicit separarea celor două poziții.

În cele din urmă, Emil Boc a ales să demisioneze de la conducerea Guvernului imediat
după plecarea misiunii FMI-UE-BM, pe fondul unei ierni grele, a protestelor de stradă
prelungite, dar și a nemulțumirilor aproape generalizate în PDL față de faptul că erodarea
imaginii sale și a Executivului are efecte nedorite asupra șanselor electorale ale partidului.

• Analiza SWOT- puncte tari, puncte slabe, oportunități și

amenințări

• PUNCTE TARI • PUNCTE SLABE

: nu a fost implicat în niciun scandal : încă mai poartă pe umeri povara
de corupţie. guvernării din perioada de criză,
îndelung criticată şi marcată de tăieri

PAGE 6
: Imaginea sa de primar este una
foarte bună
• PUNCTE TARI
:are imaginea unui om modest si
populist, avand prezenta sociala in
diferite contexte dar si online
: diplomat
:educație exhaustivă în domeniu
• OPORTUNITĂȚI
:discurs politic sincer, aducerea in
dialog si a problemelor in decurs de
rezolvare
:deblocarea capitalului investit în
asocierea directă a orașului Cluj-
Napoca cu imaginea publică pentru
dobîndirea de noi oportunități și
deschideri
de salarii şi măsuri de austeritate fără
precedent.
• PUNCTE SLABE
:promisiunile nerespectate facute in
ultima perioada i-au scazut din
credibilitate : centura orasului Cluj
dar si Metroul, doua proiecte
necesare dar si imposibile
: din cauza imaginii prea mediata de “cluj
smart” – brand personal al primarului Emil
Boc cu care se mandreste si se promoveaza
: vastele probleme sociale ale
Clujului(Pata Rit, cresterea preturilor in
imobiliare care depaseste cresterea
salariilor la nivel local, probleme cu
infrastructura) sunt si ele asociate cu
imaginea sa.
• AMENINȚĂRI
:Pierderea credibilității
:apariția unui concurent care să aducă în
discuție elementele care nu au fost
adresate și care impun o problemă
PAGE 7
• Concurența politică

Ceea ce a pornit inițial ca o postare satirică pe conturile de social media ale sociologului
Barbu Mateescu, a devenit, la urmă, o discuție politică care a relevat statutul lui Emil Boc
ca personaj la el în partid dar și în peisajul țării.

Barbu Mateescu a scis într-o postare satirică că în 2024, Emil Boc va fi candidatul PNL care
va ajunge în turul II al alegerilor prezidenţiale alături de un prezidenţiabil USR PLUS. În
luptă ar intra şi Liviu Dragnea care va candida din partea partidului pe care-l va înfiinţa,
Partidul pentru Apărarea Independenţei Naţionale în Europa - PÂINE.

Următoarele alegeri prezidenţiale din România vor avea loc în 2024 şi vor marca o
premieră interesantă: vor fi fi primele alegeri ce vor avea loc în acelaşi an cu cele
parlamentare şi locale după 2008 şi cu cele europarlamentare după 2014, fiind prima dată
când toate cele 4 alegeri se desfăşoară în acelaşi an.

După ce Klaus Iohannis îşi va termină şi cel de-al doilea mandat, PNL ar urma să-l
desemneze candidat pe Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, estimează sociologul Barbu
Mateescu. El mai crede că Liviu Dragnea îşi va face propriul partid şi va candida şi el la
prezidenţiale.

Redăm mai postarea de pe Facebook a sociologului:

„Las şi eu asta aici:

2024, turul unu:

Boc (Cluj ăăă PNL) 24%

PAGE 8
{editat} (USRPLUS) 18%

George Simion (AUR) 16.5%

Liviu Dragnea (Partidul pentru Apărarea Independenţei Naţionale în Europa = PAINE)

14%

Cu voia dumneavoastră pe locul cinci Marcel Ciolacu (PSD) 13.5%

Ponta 6%

Alţii 8%

Noi să fim sănătoşi.”

Lăzăroiu: „Boc, un preşedinte de stânga”

Şi fostul consultant politic Sebastian Lăzăroiu susţinea, în iunie, că primarul Clujului, Emil
Boc, îşi pregăteşte candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024.

„(PSD) nu are un candidat (la prezidenţiale – n.n.), de aia unii trag cu ochiul spre Geoană
(Mircea Geoană), dar e complicat. Deşi îi dau dreptate lui Ciolacu, că sunt şanse mari să
avem un preşedinte de stânga în 2024, şi eu cred asta, dar nu va fi (Geoană), va fi Emil Boc.
Emil Boc e cel mai de stânga, dar stânga autentică. PSD nu e de stânga, ştim bine că nu e.
Ca personalitate politică, Emil Boc e structural un om de stânga. Cunoaşte bine şi a văzut
toate deciziile, cât a fost prim-ministru”, a declarat Sebastian Lăzăroiu în emisiunea „În
faţa ta” de la Digi24.

PAGE 9
Preşedinte PNL Cluj: „Cîţu, Bogdan şi Boc, sondajele vor arăta cea mai bună soluţie”

Florin Cîţu, Rareş Bogdan şi Emil Boc sunt liderii PNL care ar putea fi desemnaţi de
liberali să candideze la următoarele alegeri pentru funcţia de preşedinte al
României,spunea, într-un interiviu, ăn 2019, liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel
Buda.

„Sondajele ne vor arăta, până la urmă, cine va fi cea mai bună soluţie pentru alegerile
prezidenţiale. Nimeni nu poate fi exclus, Florin Cîţu, Rareş Bogdan sau chiar Emil Boc,
deşi a declarat că nu intenţionează să candideze. Indiferent de cine discutăm, de ei sau de
orice alt membru de partid, această candidatură este subsumată unui act de guvernare
eficient. Pentru noi, principala preocupare, în acest moment, este legată de guvernare”, a
declarat Daniel Buda pentru Ziua de Cluj.

Deşi Emil Boc a afirmat că nu intenţionează să candideze pentru un post în fruntea PNL,
Daniel Buda spune că nu este exclus ca într-o zi acest lucru să se întâmple.

„Legat de Emil Boc, dacă îl vedem în conducerea partidului, să ştiţi că sunt oameni în
lumea asta politică care n-au nevoie de funcţii pentru a fi o voce puternică şi autoritară.
Din ce ştiu, a spus foarte clar că nu vizează nicio funcţie la nivel naţional. Totuşi, domnia
sa nu are nevoie de o funcţie pentru a fi o voce ascultată”, a explicat Daniel Buda.
(adevarul.ro) -

Emil Boc, cel mai longeviv primar din istoria Clujului. Ce spun analiştii că îi aşteaptă pe
clujeni în continuare –

Emil Boc a câştigat al cincilea mandat, la finalul căruia va deveni cel mai longeviv primar
al Clujului, bătând recordul lui Géza Szvacsina, cel care a condus oraşul timp de 15 ani în
urmă cu un secol. Care sunt explicaţiile şi la ce ar trebui să se aştepte clujenii de la acest
mandat.

Emil Boc a câştigat cel de-al cincilea mandat – cu aproape 75% din voturi, având astfel
şansa să devină, la finalul mandatului, cel mai longeviv primar al oraşului. Deşi a câştigat 5
mandate, practic Emil Boc a dus la îndeplinire doar patru plus circa o jumătate de an din
al cincilea mandat.

PAGE 10
Liberalul are şanse ca la finalul mandatului, când va împlini 16 ani de când este edil-şef al
oraşului, să devină cel mai longeviv primar al Clujului. Recordul este deţinut de Géza
Szvacsina, cel care a condus Clujul timp de 15 ani şi jumătate din 30 iunie 1898 şi până pe 1
decembrie 1913, conform volumului „Primarii Clujului 1919-2012“, scris de clujeanul Marian
Lazăr, fost arhitect-şef al Clujului între anii 1965-1972.

Sociologul Ioan Hossu, cadru didactic în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a explicat

motivele longevităţii primarului Emil Boc:

„Dacă ne uităm la peisajul de acum şi la alte cicluri electorale, vedem că cel de acum nu e
foarte competitiv. Contracandidaţii au venit cu teme destul de generale, cu două-trei
excepţii din lista lungă de 13 contracandidaţi. Doar doi-trei candidaţi au venit cu proiecte
concrete, în care au precizat ce vor să facă, cât timp va dura şi din ce bani. S-au folosit
foarte puţin mijloacele tehnice la care avem acces astăzi, se puteau face simulări digitale
foarte interesante. Contracandidaţii au lucrat cu vechea paradigmă, în loc să construiască
au venit cu atacuri la lider. Noua paradigmă spune că trebuie să construieşti, să
construieşti, să construieşti”.

Întrebat despre profilul candidatului care ar putea să-l învingă pe Emil Boc, Hosu explică:
„Nu ţine de profil, ci de context, de un candidat care vine în momentul potrivit la locul
potrivit. Un astfel de context apare când o populaţie simte că s-a terminat cu vechea
paradigmă şi decide că e momentul pentru o schimbare. Sunt puţine cazuri în care un
candidat carismatic schimbă contextul.

Ar trebui să existe un candidat care să pună în paranteză toate configuraţiile locale şi să se

impună peste ce înseamnă contextul. În ciuda problemelor de la Cluj, majoritatea
populaţiei apreciază munca administraţiei. Vremea liderilor carismatici a cam trecut, cred
că trebuie să vorbim de contexte, de adecvare la contexte, de disponibilitate la cooperare.
În condiţiile aceste fragmentări a opoziţiei, în alegeri cu un singur tur este foarte dificil să
existe o schimbare”.

PAGE 11
2. Caracteristicile brandului personal

 Brandingul personal în politică: aspecte teoretice

Partidele politice au istorii, tradiții și diferite abordări în gestionarea propriilor probleme.

De asemenea, dobândesc și folosesc nume și simboluri, pentru a-și consolida propriile

poziții,

pentru a-și aduna susținătorii, pentru a obține sprijin suplimentar și pentru a-și intimida
adversarii.

În ultimii ani, partidele politice au apelat la tehnici de marketing pentru a-și gestiona
afacerile și

a-și promova interesele. Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial și, în mare măsură,
bazânduse pe experiența partidelor politice din Statele Unite și a altor democrații
dezvoltate – a partidelor

politice din America de Nord și unele din Europa, au folosit din ce în ce mai mult aceste
tehnici

(White & De Chernatony, 2002, p. 46).

În ultima perioada, brandingul personal a devenit o tehnică de marketing utilizată de

politicieni, iar partidele plitice au devenit branduri în adevăratul sens al cuvântului,

deoarece

consumatorii, sau mai bine spus alegătorii, le percep astfel (Smith & French, 2009, p. 211).
Un

brand este definit ca „un nume, un termen, un semn, un simbol sau un design ori o
combinație a

acestora, care are scopul de a identifica bunurile sau serviciile unui vânzător sau ale unui
grup de

vânzători și de a le diferenția de cele ale concurenților” (AMA, 1960, cit. în. Smith &
French,

2009, p. 211), iar partidele politice îndeplinesc clar această definiție. Electoratul are un
nivel ridicat

PAGE 12
de asociere a numelor partidelor (Democrați, Liberali, etc.) cu simbolurile lor (culorile
specifice,

trandafiri roșii, săgeata).

Conform lui McNally și Speak (2011, p. 8), un brand personal este o percepție sau o emoție,
întreținută de altcineva decât tine, care descrie calitățile tale și influențează relația acelei
persoane cu tine. Un brand personal puternic nu rezultă dintr-o imagine inventată,
îmbrăcăminte colorată sau un slogan captivant, ci se referă la o persoană care alege să facă
o diferență semnificativă în viața altora și care construiește relații de încredere, care au o
anumită valoare. Brandurile puternice sunt percepute a fi:  distinctive: ele reprezintă
ceva, au un punct de vedere;  relevante: ceea ce reprezintă ele este important și pentru
alții;  consecvente: oamenii ajung să creadă într-o relație pe baza consecvenței
comportamentelor pe care le observă (McNally & Speak, 2011, p. 17)

O strategie de branding personal este absolut necesară pentru succesul de lungă durată în
politică, și trebuie să țină cont de scop (factor intern) și de viziune (factor extern).
Viziunea se referă la ceea ce cineva vede posibil pentru lume, iar scopul este rolul jucat în
susținerea acelei viziuni (Omojola, 2008, p. 129). Un brand personal slab descrie o
persoană ale cărei atribute și calități percepute sunt lipsite de claritate și, mai important,
pe cineva care nu este perceput ca fiind dispus să facă o diferență pentru alți oameni
(McNally & Speak, 2011, p. 7). Brandingul personal nu este foarte diferit de brandingul de
produs, cu excepția faptului că entitatea care face obiectul mărcii este o persoană. Un
brand personal este alcătuit din calitățile și trăsăturile unice pe care cineva le transmite
despre sine, și depinde de poveștile pe care persoana în cauză le spune despre ea insăși:
lucrurile pe care le subliniază și lucrurile pe care alege să nu(Skellie, 2008, p. 5).

De asemenea, brandul personal trebuie promovat permanent și activ către publicul țintă,
(Beals, 2008, p. 242), iar puterea acestuia crește sau scade în funcție de impactul
consecvent, pozitiv sau negativ, pe care îl are asupra altor indivizi (McNally & Speak, 2011,
p. 7). De amintit este că brandingul personal nu include furnizarea de informații false –
minciuni, și nici nu ar trebui să o facă (Skellie, 2008, p. 5). Autenticitatea este baza
oricărui brand. O afirmație de autenticitate ridică brandul deasupra concurenței și face ca
orice altă afirmație să fie mai credibilă. Politicienii cu branduri personale trebuie să fie la
înălțimea imaginii pe care echipele lor de marketing au creat-o pentru ei, chiar dacă
persoana publică poate fi oarecum diferită de cea privată (Downer, 2016, p. 10).

Conform lui McNally și Speak (2011, pp. 31-32), brandul personal are trei dimensiuni: 
identificarea rolurilor brandului: se referă la natura de bază a relației și la ce trebuie făcut
pentru a satisface așteptările de bază ale cuiva;  stabilirea standardelor brandului: face
imaginea brandului mult mai specifică; accentul cade pe modul în care sunt livrate
rolurile; reprezintă nivelul de performanță la care persoana dorește să ajungă;  afișarea

PAGE 13
stilului: reprezintă maniera de comunicare și interacționare cu ceilalți; modul în care sunt
personalizate rolurile în contextul standardelor de performanță.

 Caracteristicile generale ale brandului personal a lui Emil

Boc : standarde și valori
De-a lungul celor mulți ani de când se află în atenția presei, Emil Boc a fost numit de către
aceasta în nenumărate feluri, majoritatea articolelor prezentându-l însă într-o lumină
pozitivă, descriindu-l ca pe un politician abil, foarte versat, care ştie cum să gestioneze
imaginea sa publică. Are o foarte bună înţelegere a situaţiei locale cuplată cu un
politicianism abil şi cu un populism de bună calitate au dus la situaţia actuală.
( Septembrie,2022,Adevărul) (Doru POP, Adevărul, 2022)

„Toaletare, cosmetizare, foarte mult PR” (Doru POP, Adevărul,

2022)

Trecând prin decenii în opinia publică, de la denigrările inițiale, multe tabloid-uri

atacându-l pe tânărul candidat, atunci, în legătură cu statura lui, căderea devenită icon
în timpul unei emisiuni și imaginea sa stabilită în umbra fostului președinte PDL, Traian
Băsescu, Emil Boc a reușit să își câștige notorietate, voce și respect prin consecvența cu
care și-a comunicat și susținut valorile.

În prezent, imaginea sa este guvernată de aspectul populist, un personaj în care te

regăsești, abordabil, un om la care se poate ajunge ușor, departe de a fi clasist sau cu o
viață cu mult difertită de a populației alegătoare.

II. Eseu C

Populismul și democrația conțin ambele o referință centrală la conducerea suverană a

poporului, iar acest lucru ridică întrebări cu privire la relația lor reciprocă. În timp ce unii
au considerat populismul drept cea mai pură formă de democrație, alții l-au catalogat ca
fiind potențial tiranic și perturbator pentru elementele de bază ale unui regim democratic.

PAGE 14
Contradicția dintre aceste două puncte de vedere este explicabilă din cauza ambiguității în
ceea ce privește conceptul de democrație. Susținătorii populismului conceptualizează
democrația în primul rând drept conducerea directă a poporului și, prin urmare, tind să
identifice populismul cu democrația (Abts & Rummens, 2007, p. 405). Conform lui Stijn
van Kessel (2015, pp. 1-2), populismul reprezintă un curent politic care este adesea asociat
cu evoluții considerate adverse sau chiar periculoase. Încă de la începutul crizei financiare
și economice din 2008, diverși actori politici europeni și-au exprimat îngrijorarea cu
privire la ascensiunea populismului, de cele mai multe ori asociind conceptul cu
extremismul politic și xenofobia. Populismul este văzut, în general, ca înfruntarea
„oamenilor buni” cu „elitele corupte”, o concepție a poporului ca o entitate omogenă și o
apărare a suveranității populare. Oponenții populismului, pe de altă parte, au o concepție
mai constituțională a democrației, subliniind importanța reprezentării, a drepturilor
individuale și a echilibrării puterilor și intereselor (Abts & Rummens, 2007, p. 405). În
plus, mai mulți autori afirmă că democrația este un concept foarte evaziv, însă cu toții
sunt de acord că un regim este considerat democratic atunci când există competiții
electorale periodice între echipele elitelor politice și când acestea sunt decise de alegători
(Pasquino, 2008, p. 17), democrația constituțională fiind o combinație între un pilon
liberal sau constituțional, care pune accent pe drepturile individuale și statul de drept, și
un pilon democratic, care pune accent pe participare și suveranitatea populară (Abts &
Rummens, 2007, p. 406). Norris și Inglehart (2019, p. 9) susțin că, în ultima perioadă,
politica de partid european sa schimbat dramatic. Alegerile recente din țări europene, cum
ar fi Marea Britanie, Țările de Jos, Austria, Franța, Germania și Italia adaugă o dovadă
suplimentară la conștientizarea tot mai mare a faptului că terenul politic se află în mișcare
în Europa. Cea mai evidentă schimbare este reprezentată de creșterea sprijinului electoral
pentru partidele populiste de extremă dreaptă și stângă în detrimentul partidelor
tradiționale de centru. 16 În acest sens, Santana și Jose (2018, p. 560) și van Kessel (2015, p.
25) au stabilit o relație între dificultățile sau crizele economice și susținerea partidelor
radicale, populiste, fie chiar și a celor eurosceptice sau eurocritice. În plus, există alți
anumiți factori; psihologici, politici, culturali, care pot explica sprijinul acordat acestor
partide (Santana & Jose, 2018, p. 562). Conform lui Diogo Ferrari (2021, pp. 274-275), unii
autori susțin că partidele populiste din Europa găsesc sprijin în rândul sectoarelor
populației care se simt amenințate din punct de vedere economic și cultural, din cauza
schimbărilor din mediul lor social și economic, agravate de fluxul de capital și forță de
muncă venite de dincolo de granițe. Prin urmare, conform acestei perspective, percepția
de a fi amenințați cultural și economic de imigranți este cea care explică sprijinul electoral
pentru populiști. Alți autori au afirmat că partidele populiste profită electoral de pe urma
reacțiilor afective care apar într-un mediu incert, inclusiv nemulțumirea, neîncrederea și
resentimentele față de status quo-ul, elitele politice și instituțiile consacrate. Mattias
Ageberg (2017, pp. 3-4) este de părere că sprijinul euripenilor pentru partidele populiste
este legat și de calitatea scăzută a guvernării și de corupția partidelor care se află la putere.
În conformitate cu retorica populistă, care ridică „poporul” virtuos drept opusul elitelor
exploatatoare, partidele populiste au rezultate bune atunci când există o percepție larg
răspândită că sistemul politic este corupt și egoist. Inglehart și Norris (2016) au

PAGE 15
concluzionat că variabilele culturale sunt factorii cheie ce explică votarea partidelor
populiste, care reprezintă o reacție culturală împotriva unei elite opresive post-
materialiste. Dintr-o perspectivă normativă, ascensiunea partidelor populiste reprezintă
un motiv de îngrijorare în măsura în care populiștii sunt o amenințare la adresa
instituțiilor democratice prin nesocotirea instituțiilor democratice și a ritualurilor
acestora, negând vocea politică grupurilor sociale minoritare sau defavorizate, însușindu-
și înțelesul naționalismului și încercând să submineze libertatea presei

III. Definiții ale conceptelor de sferă publică și opinie publică

și a relației dintre acestea

Conceptul de sferă publică este unul util pentru a ne ajuta să înțelegem modul în care
funcționează societățile moderne liberal-democrate, acesta descriind modul în care
milioane de cetățeni ajung la un consens cu privire la funcționarea societății lor.

Sfera publică este tărâmul comunicării și dezbaterii care a prins viață odată cu apariția
comunicării de masă sub forma unei prese la scară relativ mică și independentă în secolul
al XVIIIea (Goode, 2005). Mass-media și așa-zisele saloane și alte locuri publice au creat
un forum în care autoritatea statului și a celor puternici putea fi criticată, iar aceștia
chemați să se justifice în fața unui public (Thompson, 1990, p. 112).

Sfera publică este tărâmul comunicării și dezbaterii care a prins viață odată cu apariția
comunicării de masă sub forma unei prese la scară relativ mică și independentă în secolul
al XVIIIlea (Goode, 2005). Mass-media și așa-zisele saloane și alte locuri publice au creat
un forum în care autoritatea statului și a celor puternici putea fi criticată, iar aceștia
chemați să se justifice în fața unui public (Thompson, 1990, p. 112).

Conform lui Habermas (1997, cit. în McKee, 2005, p. 4), sfera publică reprezintă un
domeniu al vieții noastre sociale în care are loc formarea opiniei publice și unde cetățenii
se ocupă de chestiuni de interes general, fără a fi supuși constrângerii atunci când își
exprimă și își fac publice punctele de vedere. Oliver și Myers (1999, cit. în Adut, 2012, p.
239) denumesc sfera publică drept spațiul abstract în care cetățenii discută și dezbat
probleme publice. Accentul cade aici pe civicitatea discursivă a cetățenilor în spațiile

PAGE 16
publice. Baiocchi (2003, p. 55) definește sfera publică ca o „instanță de comunicare
deschisă și cu spirit public”

Astfel spus, termenul de sferă publică:  descrie spațiul virtual în care are loc comunicarea
despre diverse probleme publice;  se referă la modul în care informațiile puse la
dispoziția cetățenilor și ideile acestora circulă în cadrul societății și sunt dezbătute;  este
un spațiu de articulare a opiniilor și argumentelor de interes public;  reprezintă o
comunitate virtuală în care indivizii se reunesc pentru a schimba informații și pentru a
discuta problemele societății;  are drept scop ajungerea la un acord comun al cetățenilor
în chestiuni de interes general. În cadrul sferei publice trebuie să existe:  libertăți civile
garantate constituțional (libertate de exprimare, de opinie, de întrunire);  un sistem
media liber, plural, care nu este sub controlul statului;  acces la informații oficiale 
dezbateri și discuții pe probleme de interes comun;  acces egal la sfera publică.

De asemenea, sfera publică este locul unde se formează opinia politică (McKee, 2005, p.
4), iar libertatea de exprimare este foarte importantă în cadrul acesteia, deoarece
împuternicește indivizilor dreptul de a vorbi public despre condițiile lor sociale (Roberts,
2003, p. 28). Habermans (1989, cit. în Roberts, 2003, p. 124) vede opinia publică drept
acordul între grupuri de indivizi asupra a ceea ce constituie norme și comportament
aprobate de către public. Oamenii discută între ei despre diverse aspecte pentru a afla care
este poziția lor generală, adică opinia lor publică, pentru a putea mai apoi să își schimbe
comportamentul sau atitudinea în consecință – prin schimbări ale legislației ori ale
standardelor de comportament acceptate. Sfera publică este formată din fiecare
conversație a cetățenilor „privați” care se întâlnesc pentru a forma un „public” (Habermas,
1997, cit. în Mahoney, 2003, p. 47). Vorbind între ei, oamenii își împărtășesc opiniile
despre modul în care gândesc. Mai departe, acei oameni vorbesc cu alți oameni și tot așa,
până când discuția se răspândește la o scală mai largă, dezvoltându-se astfel un sentiment
de opinie publică datorat acestui proces în care sunt implicați toții indivizii ce au luat
parte la discuții. Prin angajarea în dezbateri asupra regulilor generale referitoare la rolul
guvernului ori a economiei, sfera publică servește drept arenă pentru formarea opiniei
publice. Reiese astfel faptul că opinia publică reprezintă:  credințele, valorile și
prejudecățile unei comunități;  preferința colectivă a oamenilor în diverse chestiuni
publice;  ceea ce gândește publicul despre o anumită problemă (cum sunt cele legate de
guvernare, politică)  opinia majoritară care reiese în urma discuției și dezbaterii în sfera
publică.

De asemenea, sfera publică este locul unde se formează opinia politică (McKee, 2005, p.
4), iar libertatea de exprimare este foarte importantă în cadrul acesteia, deoarece
împuternicește indivizilor dreptul de a vorbi public despre condițiile lor sociale (Roberts,
2003, p. 28). Habermans (1989, cit. în Roberts, 2003, p. 124) vede opinia publică drept
acordul între grupuri de indivizi asupra a ceea ce constituie norme și comportament

PAGE 17
aprobate de către public. Oamenii discută între ei despre diverse aspecte pentru a afla care
este poziția lor generală, adică opinia lor publică, pentru a putea mai apoi să își schimbe
comportamentul sau atitudinea în consecință – prin schimbări ale legislației ori ale
standardelor de comportament acceptate. Sfera publică este formată din fiecare
conversație a cetățenilor „privați” care se întâlnesc pentru a forma un „public” (Habermas,
1997, cit. în Mahoney, 2003, p. 47). Vorbind între ei, oamenii își împărtășesc opiniile
despre modul în care gândesc. Mai departe, acei oameni vorbesc cu alți oameni și tot așa,
până când discuția se răspândește la o scală mai largă, dezvoltându-se astfel un sentiment
de opinie publică datorat acestui proces în care sunt implicați toții indivizii ce au luat
parte la discuții. Prin angajarea în dezbateri asupra regulilor generale referitoare la rolul
guvernului ori a economiei, sfera publică servește drept arenă pentru formarea opiniei
publice. Reiese astfel faptul că opinia publică reprezintă:  credințele, valorile și
prejudecățile unei comunități;  preferința colectivă a oamenilor în diverse chestiuni
publice;  ceea ce gândește publicul despre o anumită problemă (cum sunt cele legate de
guvernare, politică)  opinia majoritară care reiese în urma discuției și dezbaterii în sfera
publică.

PAGE 18