Frontul Național Democrat

(F.N.D)

Frontul Național Democrat (FND) a fost un construct politic format din Partidul Comunist Român
(PCR), Partidul Social-Democrat (PSD, condus de Lothar Rădăceanu, Ștefan Voitec) și sateliții PCR
(Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Socialist-Țărănesc, și partidul maghiar de stânga
MADOSZ, abrevierea de la Magyar Dolgozók Országos Szövetsége, adică Uniunea Oamenilor Muncii
Maghiari din România, fondată în 1934 și care pe 16 octombrie 1944 s-a transformat în Uniunea
Populară Maghiară). FND fost gândit ca paravan pentru a transmite pe scena politică imaginea unui
front de partide și structuri reprezentative, într-un moment în care comuniștii reprezentau o
minoritate insignifiantă în peisajul politic, care putea să se bizuie doar pe sprijinul Uniunii Sovietice și
a armatei sale care ocupase România.

Societatea Scriitorilor Români a aderat la această platformă la data de 30 septembrie 1944.[3] Prin
adeziunea Partidului Social Democrat la 2 octobrie 1944, istoricul Denis Deletant consideră că s-a
născut Frontul Național Democrat.

La 31 ianuarie 1945 a avut loc o întâlnire a Frontului Național Democrat, la care au participat Ana
Pauker, Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu și Lucrețiu Pătrășcanu din partea
PCR, Lothar Rădăceanu, Ștefan Voitec, Theodor Iordăchescu, Nicolae Deleanu din partea PSD, Chivu
Stoica, Alexandru Brătfăleanu și Gheorghe Nicolau din partea Confederației Generale a Muncii,
Gheorghe Vlădescu-Răcoasa și Constantin Agiu din partea Uniunii Patrioților și Petru Groza și alții din
partea Frontului Plugarilor. S-a discutat înlocuirea guvernului Rădescu cu un guvern FND, Ana Pauker
afirmând „ne trebuie până în săptămâna viitoare un Guvern F.N.D.”

Pe 4 februarie 1945 au fost intensificate măsurile de răsturnare a guvernului Nicolae Rădescu, în

capitală având loc o întrunire la Sala Aro, iar în județul Muscel fiind înlocuit abuziv prefectul.

La 10 februarie, Frontul Plugarilor a emis un apel către țărani, prin care li se cerea să treacă la
împărțirea pământurilor moșierești, chemându-i de asemenea la lupta pentru formarea unui guvern
FND.

Metode de acțiune:

Despre metodele de persuasiune, Deletant scria că: „membrii Frontului îi amenințau pe muncitorii
de la principalele fabrici din București și din alte localități cu arestarea de către armata sovietică, în
cazul în care refuzau să desființeze prin vot vechile comitete de uzină și să-i aleagă în locul lor pe
reprezentanții Frontului Național Democrat. Noile comitete au preluat apoi cantinele muncitorești și
procedurile de raționalizare, astfel încat o mare parte a industriei a ajuns curând în mâna Frontului
Național Democrat, forțându-i pe muncitori să se supună voinței sale, sub amenințarea de a li se tăia
rațiile și a li se suprima cartelele speciale de alimente.”

La 31 ianuarie 1945, sindicatele de tipografi din capitală au refuzat să tipărească ziarele Dreptatea
și Viitorul, oficioasele PNȚ și PNL, întrucât ziarele conțineau răspunsurile politicienilor democrați la
programul de guvernare al FND.

A doua zi, în articolul de fond al „Scânteii", ing. Pavel Chirtoacă califica pro*gramul expus de Ion
Mihalache ca „o manevră de diversiune". Şi tot „Scânteia" din 1 noiembrie scria că radio Moscova, în
cadrul unei emisiuni, declarase că „ Guvernul Sănătescu şi sprijinitorii săi periclitează viitorul
României. " În această situaţie tulbure, când comuniştii începuseră să folosească armele pentru a se
agăţa de putere în teritoriu, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu au mers în audienţă la Rege pe 30 octombrie
şi au discutat despre un guvern de concentrare, tot sub conducerea generalului Sănătescu şi cu
susţinerea celor patru formaţiuni din Blocul Naţional Democrat. În acest joc a intervenit oculta, în
cazul de faţă generalul rus V. Vinogradov, pe lângă Rege şi Sănătescu, ca acesta din urmă să înceapă
consultările în vederea constituirii noului guvern, pe baza celor patru partide.

Comuniştii, pentru a-şi face dintr-un insucces un succes, pentru că opoziţia nu stătea de vorbă cu
F.N.D., într-un articol apărut în „Scânteia" pe 3 noiembrie, puneau în vedere P.N.Ţ. şi P.N.L. că dacă
„nu vom avea Guvernul pe baza înţelegerii stabili*te" până a doua zi la 9, „F.N.D. va păşi la acţiune
directă pentru soluţionarea crizei." Şantaj nu mai putea să fie, fiindcă Iuliu Maniu nu se temea de
nimeni decât de nerespectarea dreptăţii, era însă o impresie pe care voiau să o creeze în faţa opiniei
publi*ce: că noul guvern, ce se constituia pe 4 noiembrie, era făcut datorită ameninţării F.N.D. Mai
mult, pentru a înţelege jocul din culise şi cine-l făcea, trebuie să se ştie că Vinogradov i-a spus Regelui
despre soluţia cu Sănătescu ca nou prim-ministru şi tot Vinogradov, întrebându-l pe generalul
Sănătescu despre situaţia cu noul guvern, auzind că sunt greutăţi în legătură cu Ministerul
Agriculturii, pe care comuniştii nu au să-l cedeze, i-a spus generalului „să se culce liniştit că se va
petrece totul aş cum doreşte el". A doua zi au mers Pătrăşcanu cu Gheorghiu Dej, spunându-i lui
Sănătescu că renunţă la Ministerul Agriculturii.

Pe 5 noiembrie 1944 s-a depus jurământul noului guvern, cu Petru Groza ca vicepreşedinte cu
Nicolae Penescu la Interne şi Teohari Georgescu subsecretar, cu Constantin Visoianu la Externe, Ion
Hudiţă la Agricultură şi Zăroni subsecretar, Gheorghiu Dej la Comunicaţii, Virgil Solomon la Lucrări
Publice, Lotar Rădăceanu la Ministerul Muncii, Mihai Romniceanu la Finanţe, Gheorghe Fotino la
Cooperaţie, Daniel Danielopol la Sănătate şi Asistenţă Socială, Vlădescu Răcoasa la Minorităţi şi 11
subsecretari de stat, ca să liniştească lucrurile pentru moment, după dorinţa ruşilor, care urmăreau
să le pregătească trambulina acoliţilor lor.

Am amintit de asaltul comuniştilor pentru a se instala în teritoriu. După ce la Dorohoi ruşii îl

instalaseră ca prefect pe Filiboga, pe 28 octombrie, de data aceasta F N.D. a luat cu forţa prefectura
de la Galaţi, numind un prefect comunist, iar primarul Galaţiului a fost, tot cu forţa străzii şi a
focurilor de armă, înlocuit cu un comunist. La Constanţa, după acelaşi scenariu, pe 1 noiembrie
muncitorii din port, cu gărzile patriotice înarmate şi sprijiniţi de ostaşii sovietici, au asaltat prefectura
pentru a impune perfect pe Victor Dusa, după ce schimbaseră şi primarul cu un comunist.

Când noul guvern se instala, pe 5 noiembrie, Nicolae Carandino scria în „Dreptatea": „Cei care au
denunţat protocolul din 20 iunie (BND) şi-au asumat o grea răspundere în faţa istoriei şi sunt în mare
parte pricina sfâşierilor interne pe care le trăim şi pe care le vom trăi de aici încolo. " A spus un mare
adevăr. Această fază a constituirii noului guvern a fost grăbită în vederea sosirii lui A.I. Vişinski, primul
adjunct al Comisarului pentru Afacerile Externe. Această „piază rea" pentru România a sosit chiar pe
8 noiembrie, când avea loc sărbătorirea zilei onomastice a Regelui Mihai. Primit în audienţă pe 11
noiembrie de Rege la Sinaia, Vişinski i-a prezentat „augustului Suveran, în numele Guvernului
sovietic, felicitări pentru eliberarea Transilvaniei."

Într-adevăr, Transilvania fusese eliberată din 26 octombrie, dar trupelor româ*ne nu li se dăduse
voie să intre nici în Cluj, iar câteva persoane care cutezaseră să se întoarcă acasă fuseseră arestate şi
expulzate. Despre ce eliberare vorbea Vişinski? În aceeaşi seară de 22 noiembrie, ministrul de Interne
primise un ordin de la Comandamentul sovietic, ca imediat toate autorităţile din Transilvania de Nord
să fie retrase. A doua zi, primul ministru i-a făcut cunoscut această hotărâre contrară armistiţiului,
prin care Transilvania de Nord ne era recunoscută. Deocamdată a răspuns că nu ştie nimic în legătură
cu această dispoziţie, iar noaptea, după ce a consultat Moscova, a răspuns că „trebuie să retragem
totul."