Alegerea procesului tehnologic optim

Procesul de producție trebuie să se desfășoare cu minim de efort și maxim de rezultate. Aceasta

înseamnă a realiza n variante de proces tehnologic și în final să se aleagă varianta optimă. Variante de proces
tehnologic trebuie astfel determinate încât să se respecte integral indicatorii de performanță ai produsului.
Proiectarea proceselor tehnologice implică două aspecte:
- proiectarea funcțională finalizată cu proiectul de execuție, realizându-se scopul propus;
- proiectarea tehnologică, adică conceperea mijloacelor cu ajutorul cărora se vor realiza efectiv
produsul.
Schema principială de alegere a procesului tehnologic optim este prezentat în continuare:
Factori inițiali obiectivi FIO

Natura produsului Programul de fabricație Nivelul tehnico-economic al SC

Variante de proces tehnologic

1 2 i i+1 n-1 n

Analiză tehnico- Proiectare tehnologică

Decizie
economică

Caracteristici Calitate produs Tehnologicitate Economicitate

tehnologice

Factori inițiali variabili FIV

Schema alegerii procesului tehnologic optim

O latură a alegerii procesului tehnologic optim din punct de vedere economic se prezintă în
continuare.
Se pleacă de la costul seriei de fabricație CS, respectiv costul produsului CP.
CS = n . Cdir + Cind , respectiv CP = Cdir + Cind/n
unde: Cdir – cheltuieli directe, determinate pe unitatea de produs, care cuprind cheltuielile cu materialele
directe (materialul reperelor, materialele de adaus, mediul de lucru nerecuperabil, ambalaje etc.), retribuții
directe, consum de energie directă, etc.
C ind – cheltuieli indirecte care se repartizează pe produs prin metode neconvenționale, care cuprind
următoarele cheltuieli: cheltuielile cu materialele indirecte (combustibil, lubrifianți, apă potabilă și
industrială, rechizite etc.), retribuții indirecte (personal TESA, portari, pompieri, șoferi etc.), consum de
energie indirectă (încălzirea halelor, energia consumată de birotică etc.), n cu utilajul tehnologic
(amortismente, funcționare, întreținere, reparare etc.), cheltuieli generale ale secției și societății comerciale
(clădiri, protecția muncii etc.) etc.
Reprezentând grafic prima relație și interpretând-o obținem următoarele concluzii:
 -dacă n < n12, atunci varianta optim este varianta 1;
-dacă n12 < n < n23, atunci varianta optim este varianta 2;
-dacă n > n23, atunci varianta optim este varianta 3.

PROCEDEE DE ELABORARE A MATERIALELOR METALICE

Noțiuni generale
Metalele se găsesc în natură, în majoritatea cazurilor, sub formă de compuși chimici (oxizi, sulfuri,
carbonați, silicați etc.) și mai rar sub formă liberă, nativă (filoane – aur, argint, platină, cupru etc. – în general
metale rezistente la coroziune).
Un conglomerat de substanțe minerale în care unul sau mai multe metale se găsesc în cantitate
suficientă unei extrageri economice se numește minereu M.
Minereul este format din două componente principale: utilul U, adică compusul chimic care conține
metalul sau metalele ce urmează a fi extrase și sterilul S care conține celelalte elemente existente,
nefolositoare: M = U + S.
Principalele criterii de clasificare a minereurilor sunt:
a) după forma în care se află metalul în minereu: metal pur; compus chimic.
b) după numărul metalelor care se extrag: minereu monometalic; minereu polimetalic.
c) după concentrația metalului în minereu: minereuri sărace; minereuri cu concentrație medie;
minereuri bogate.
d) după natura sterilului: minereuri acide; minereuri bazice; minereuri neutre.
Având în vedere că minereul conține o cantitate relativ mare de steril, care nu participă cu nimic la
extragerea metalului (metalelor), ba chiar mărind pe ansamblu prețul elaborării, este necesară o operație
preliminară de îndepărtare a unei cantități cât mai mari din sterilul conținut de minereu, operație numită
„prepararea minereului”.

Noțiuni de teoria proceselor metalurgice

Procesele de elaborare primară și secundară au ca scop extragerea metalului (metalelor) din
minereurile preparate, rezultând în final fie metalul brut (elaborare primară), fie metalul industrial sau pur
(elaborare secundară), conform figurii 3.2.

Util Metal industrial

Afinare
Elaborare primară Elaborare secundară
Minereu Metal brut Metal fabricat
Rafinare Metal
Steril pur
Fig.3.2. Schema fabricării metalului brut, industrial și pur

Elaborarea primară urmărește extragerea metalului din minereu și obținerea metalului brut. Metalul
brut are toate caracteristicile metalului, dar are foarte multe impurități, o structură puternic neomogenă, deci
proprietăți de utilizare foarte slabe.
Afinarea este o formă a elaborării secundare care cuprinde totalitatea operațiilor de îndepărtare
parțială a impurităților din metalul brut în scopul obținerii metalului industrial.
Rafinarea este o formă a elaborării secundare care cuprinde totalitatea operațiilor de îndepărtare
totală a impurităților din metalul brut sau din metalul industrial în scopul obținerii metalului pur.
Metalurgia este ramura industrială care se ocupă cu procedeele industriale de extragere a metalelor
din minereurile metalifere și cu prelucrarea acestora, în scopul obținerii semifabricatelor din metale și aliaje:
lingouri, laminate diverse, table, țevi, sârme etc.
În funcție de natura metalelor ce se prelucrează, metalurgia se împarte în două mari ramuri:
siderurgia - metalurgia aliajelor feroase și metalurgia metalelor și aliajelor neferoase.
Principalele metode metalurgice aplicate în industrie sunt:
- metoda pirometalurgică, realizată la temperaturi ridicate, cu sau fără topirea încărcăturii, căldura
necesară procesului de extragere obținându-se prin arderea unui combustibil sau din reacții exoterme care au
loc între componentele încărcăturii;
 - metoda hidrometalurgică realizată la temperaturi scăzute sau medii, în soluții apoase, acide sau
alcaline;
- metoda electrometalurgică (electrotermică sau electrochimică) utilizează efectul termic al
curentului electric în cuptoare cu arc, cu rezistență sau cu inducție, respectiv efectul chimic al curentului
electric cu separarea metalului din soluții apoase sau din topitură prin electroliză.
În foarte multe cazuri metodele metalurgice prezentate anterior pot fi utilizate și combinat pentru
creșterea eficienței economice.

Principiul metodei pirometalurgice

Sub acțiunea căldurii degajate de arderea unui combustibil minereurile și materialele de adaos suferă
o serie întreagă de transformări, cele mai importante fiind următoarele:
a. Uscarea încărcăturii, adică pierderea apei (libere, de absorbție și de constituție) din minereu și
materialele de adaos.
b. Disocierea termică, adică descompunerea, sub acțiunea căldurii, a unor compuși chimici în
radicalii constituenți.
c. Reducerea. Deoarece majoritatea compușilor chimici din care se extrag metalele sunt oxizi fie
existenți în minereu, fie proveniți din disociere termică, și din cauza faptului că ei au o stabilitate termică
foarte mare (nu se mai disociază termic) se recurge la reducători Rd. Reducătorii Rd sunt substanțe cu
afinitate chimică mai mare față de oxigen decât metalul respectiv. Sub acțiunea căldurii reducătorul Rd se
combină cu oxigenul din oxid transformându-l într-un oxid inferior sau eliberând metalul din minereu.
MeO + Rd  Me + RdO
Se deosebesc următoarele tipuri de reducere:
- reducere directă dacă reducătorul utilizat este carbonul C: MeO + C  Me + CO:
- reducere indirectă dacă reducătorul utilizat este monoxidul de carbonul CO: MeO + CO  Me + CO2;
- reducere cu hidrogen dacă reducătorul utilizat este hidrogenul H 2: MeO + H2  Me + H2O;
- reducere metalotermică dacă reducătorul utilizat este un alt metal Me’: MeO + Me’  Me + Me’O.
Dacă metalul conținut de minereu este un compus chimic diferit de oxid (U = MeR), R fiind un
radical, reducerea se face tot cu ajutorul unui reducător Rd, reducător mai avid față de metal decât radicalul
R, conform relației: MeR + Rd  Me + RdR.
Compusul RdR poate fi gaz, caz în care se degajă, sau lichid sau solid, separându-se de metalul
extras prin intermediul zgurii.
Sterilul S din minereu și cenușa Ce rezultată din arderea combustibilului se separă de metalul topit
extras introducând în încărcătura agregatului de elaborare un fondant F, care fixează sterilul și cenușa într-un
compus complex numit zgură Zg: S + Ce + F  Zg.
La temperatura de elaborare, zgura este lichidă, având o densitate mai mică decât metalul elaborat,
se ridică gravitațional la suprafața metalului elaborat, înglobând și compusul RdR, dacă acesta este lichid sau
solid.

Principiul metodei hidrometalurgice

Metoda hidrometalurgică se aplică în cazul minereurilor sărace sau minereurilor din care metalul nu
se poate extrage economic altfel.
Extragerea hidrometalurgică se realizează parcurgând etapele: concentrarea minereului; solubilizarea
minereului; separarea metalului din soluție.
Concentrarea minereului se realizează conform celor descrise anterior.
Solubilizarea minereului se realizează cu ajutorul unui reactiv adecvat, reactiv care însă trebuie să fie
neutru față de steril. Reacția dintre utilul minerului și reactiv duce la formarea unei substanțe solubile în apă.
Spre exemplu, oxidul de cupru CuO și sulfura de cupru CuS nu sunt solubile în apă. În schimb, prin reacțiile
prezentate mai jos se obține sulfat de cupru CuSO 4, solubil în apă:
CuO + H2SO4  CuSO4 + H2O
CuS + 2O2 + H2O  CuSO4 + H2O
Pentru creșterea eficienței economice a metodei metalurgice, uneori se realizează o purificare a
soluției obținute, purificare realizată prin decantare, filtrare, precipitare chimică a impurităților etc.
Rezultatul este o creștere a concentrației soluției în metalul de extras.
Separarea metalului din soluție se poate face cel mai frecvent prin separare chimică sau prin
electroliză. Separarea chimică se realizează introducând în soluția apoasă a unui element sau compus chimic
care are o afinitate chimică mai mare față de radicalul compusului chimic care conține metalul decât metalul
de extras. Rezultă un compus nou, cu eliberarea metalului de extras, care se colectează.
De exemplu, cuprul se extrage din soluția apoasă de sulfat de cupru conform reacției:
CuSO4 + H2O + Fe  FeSO4 + Cu + H2O
 Extragerea metalului din soluție pe cale electrolitică se realizează utilizând cunoscutele legi a lui
Faraday.

Principiul metodei electrometalurgice

Electrometalurgia se poate aplica prin două variante: electrometalurgia termică și electrometalurgia
electrolitică.
Electrometalurgia termică utilizează efectul termic al curentului electric, prin rezistență electrică, arc
electric sau inducție electromagnetică, având același faze ca și pirometalurgia.
Metalurgia electrolitică utilizează electroliza (cu anod solubil sau insolubil) pentru separarea
metalului din soluții apoase sau topituri ale unor compuși ai metalului.
Metoda prezintă o serie întreagă de avantaje, printre care se amintesc: posibilități ușoare de control și
reglare a temperaturii; automatizarea parțială sau chiar totală a procesului de elaborare; lipsa cenușii și a
impurităților.
Simultan apar însă și dezavantaje, cel mai important fiind consumul foarte mare de energie electrică
și costul ridicat al acesteia.
Electrometalurgia se aplică în mod special la elaborarea metalelor foarte pure, a aliajelor cu
proprietăți speciale și în cazul în care celelalte metode nu se pot aplica sau sunt neeconomice.