Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Angrenajul este: un mecanism elementar format din două roţi (sau sectoare)
dinţate, mobile în jurul a două axe având poziţie relativă invariabilă, una dintre aceste roţi
antrenând-o pe cealaltă prin acţiunea dinţilor aflaţi succesiv şi continuu în contact.
Roata dinţată este un element (organ) de maşină care are o serie de dinţi dispuşi
regulat pe o suprafaţă de revoluţie, denumită suprafaţă de divizare. Suprafaţa de divizare
este suprafaţa de rostogolire din timpul prelucrării danturii roţii dinţate.
În cazul unui angrenaj, roata dinţată cu număr mai mic de dinţi (z1) se numeşte pinion, iar
roata dinţată cu număr mai mare de dinţi (z2) se numeşte roată.
Avantajele angrenajelor:
1. Raportul de transmitere este riguros constant;
2. Se pot realiza angrenaje cu o gamă foarte largă a raportului de transmitere;
3. Domeniul puterilor transmise este foarte larg (de la, practic, 0 kW până la 104
…105 kW);
4. Domeniul turaţiilor este de asemenea foarte larg (de la 10-30 rot/min la
ceasornicele mecanice până la 104 rot/min la turbine);
5. Angrenajele prezintă o siguranţă în exploatare ridicată;
6. Randamentul unui angrenaj este mult mai ridicat decât al altor tipuri
de transmisii mecanice;
7. Gabaritul angrenajelor este redus.
Dezavantaje angrenajelor:
1. Angrenajele produc zgomot şi vibraţii;
2. Preţul de cost al angrenajelor este relativ ridicat (datorită preţului de cost al
materialelor, al prelucrării şi al aparaturii de control);
3. Întreţinerea în exploatare este scumpă şi pretenţioasă.
Domenii de utilizare
Mecanismele cu roţi dinţate sunt cele mai utilizate mecanisme în construcţia
modernă de maşini şi aparate de la cele mia mici la cele mai mari.
Clasificarea roților dințate
Cementarea
Este tratamentul termochimic cu carbon aplicat otelurilor in general cu continut mic de
carbon, la o temperatura superioara intr-un mediu capabil sa cedeze carbon activ.
Nitrurarea
Este tratamentul termochimic cu azot aplicat otelurilor si fontelor cu o anumita compozitie de
chimica, la o temperatura de inferioara punctului Ac1, intr-o atmosfera de amoniac sau in alt mediu
capabil sa puna in libertate azot activ. Acest tratament se aplica ptr. obtinerea uni strat superficial
bogat in azot, co scopul de a mari duritatea superficiala rezistenta la uzura, la oboseala si la
coroziune. Nitrurarea este precedata, dar nu este urmata de un alt tratament termic.