Sunteți pe pagina 1din 1

Fundamentele pedagogiei

Fişă de lucru (seminar)

Numele şi prenumele _________________________________________________________________

1. Apreciaţi cu A (adevărat) sau F (fals) următoarele afirmaţii:


 Prin funcţia ,,Dezvoltarea conştientă şi progresivă a ponteţialului biopsihic uman” educaţia răspunde unor
nevoi individuale raportate la nevoile sociale;
 Educaţia nonformală este complexă, programată, organizată, intenţionată, conştientă, asigură comunicarea şi
asimilarea cunoştinţelor într-un cadru interactiv ce se stabileşte între subiectul şi obiectul educaţiei;
 Procesul de accelerare a schimbărilor, dinamismul vieţii economice, mobilitatea profesiilor, evoluţiaştiinţelorşia
tehnologiilor sunt condiţii care împiedică educaţia permanentă, întrucât oamenii nu pot aplica mereu ceea ce
învaţă;
 Procesul de dezvoltare are un caracter ascendent, deşi presupune unele stagnări sau reveniri la etapele
anterioare;
 Idealul educaţional exprimă finalitatea de maximă generalitate a acţiunii educaţionale, modelul de om,
proiectul teoretic care direcţionează întregul proces instructiv-educativ dintr-o epocă istorică dată.

2. Având în vedere informaţiile din textul următor, răspundeţicerinţelor a, b şi c:

Zestrea ereditară constituie o premisă necesară pentru dezvoltarea psihică. Ea nu produce direct aptitudinile
si atitudinile, capacitățile şi interesele, caracterul şiconcepția despre lume a individului. Fructificarea
potențialităților ereditare este mijlocită de mediu şi de modalitățile de organizare a activității celui care se
dezvoltă. Astfel, în fazele de început ale dezvoltării, acțiunea factorilor ereditari este mai pregnantă si efectele
ei mai ușor vizibile. La vârste mai târzii, influenţa lor devine mai puțin evidentă, ea contopindu-se cu
experiența deja achiziționată.
In relație cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerați premise necesare, dar nu şi suficiente
pentru dezvoltarea acestora şi pentru formarea însușirilor lor.
Predispozițiile native au un caracter polivalent, ceea ce înseamnă că pe același fond ereditar se pot realiza,
sub influenta factorilor de mediu şieducație, profiluri şi însușiri psihice diferite. Ele nu predetermina, in mod
fatal, anumite calități şi însușiri ale personalității umane, însă oferă baza necesară pentru învățare, pentru
însușireaexperienței sociale şiinfluențează dinamica elaborării unor noi mecanisme ale comportării.

a) Menţionaţi trei caracteristici ale eredităţii.


b) Argumentaţi, în 4-5 fraze, rolul mediului în formarea profilurilor şi însuşirilor psihice.
c) Exemplificaţi, printr-o situaţie reală sau ipotetică, importanţa educaţiei în modelarea ,,zestrei
ereditare”.

3. Prezentaţi într-un eseu de aprox. două pagini conexiunea dintre informarea şi formarea intelectuală.
În redactarea eseului veţi cuprinde: specificul educaţiei intelectuale în dinamica laturilor (domeniilor) educaţiei
integrale, aspecte teoretice cu privire la sarcinile educaţiei intelectuale (informarea şi formarea intelectuală),
modalităţi practice de informare şi formare intelectuală, exemple.

S-ar putea să vă placă și