Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Celula vie are parti constituiente vii, care se numesc protoplasma, si parti constituiente nevii, numite
paraplasma (paraplast). In aceasta lucrare de cercetari, vom vorbi despre cea de-a doua parte,
PARAPLASTUL. Constituentii nevii din citoplasma (paraplasma) sunt formatiuni ce se pot afla permanent in
constitutia celulei sau numai temporar; la originea acestor formatiuni sta protoplastul. Aceasta prezinta produsul
activitatii vitale a celulei. Din partile constuiente nevii fac parte peretele celular (anvelopa), vacuolele cu suc
celular si diferite incluziuni celulare in citoplasma.
Vacuola centrala in celula vegetala
1. Formarea vacuolelor
Pagina 1
3. Compozitia chimica a sucului celular
Sucul celular, care se afla in vacuole, este un lichid incolor cu o compozitie chimica foarte complexa in care
gasim apa, substante organice si anorganice. Tot aici se pot concentra produsii finali ai schimbului de substante.
Concentratia substantelor din sucul celular de obicei este mai mare decat concentratia substantelor din mediul
inconjurator. Concentratia fiecarui dintre elementele chimice componente ale vacuolei variaza datorita
specializarii celulei, perioadei de vegetatie, mediul inconjurator, etc.
Pagina 2
6. Modificarile primare ale anvelopei
Celule tinere, rezultate in urma diviziunii, sunt mai intai separate una de alta printr-un perete fin de natura
pectica, numit lamela mediana. Apoi citoplasma celulelor alaturate sintetizeaza rapid cate o pelicula subtire de
celuloza, care se depune pe lamela mediana. Ansamblul acestui triplu perete de natura pecto-celulozica se
numeşte perete primar. Datorita presiunii vacuolare, in timpul cresterii celulei peretele primar, extensibil, se
intinde considerabil. Ruptura este evitata, deoarece citoplasma sintetizeaza noi molecule de celuloza şi pectina,
care se incorporeaza in peretele existent datorita veziculelor golgiene (fenomen numit intususceptiune). În
cursul intinderii, plasticitatea peretelui este favorizata de un hormon numit auxina.
7. Tipurile de pori
Anvelopele celulare prezinta pori cu denumirea de punctuatiuni, prin care
trec cordoane plasmatice numite plasmodesme care asigura conexiunea
pori funcţionala a celulelor ce alcatuiesc un tesut. Acestea sunt niste sectoare
neingrosate ale anvelopei secundare. Deosebim trei tipuri de pori: simpli,
areolati si semiareolati.
Porul este simplu, dacă diametrul canalului este aproximativ egal pe toata
suprafata – de la cavitatea celulei pana la lamela mediana.
Porul este areolat, daca membrana secundara atarna ca o bolta deasupra celei
primare, iar canalul porului se ingusteaza spre iesirea lui în cavitatea celulei.
Intre doua celule vecine, porii areolati sunt asezati câte doi, în perechi de
pori.
Porii semiareolati reprezintă o combinatie dintre porii areolati si cei simpli.
8. Modificarile secundare ale anvelopei si importanta lor practica Ingrosari din lignina
a) Lignificarea – impregnarea pereţilor celulozici cu lignină (de natură
polifenolică)
- lignina înconjoară micriofibrilele de celuloză, umple spaţiile dintre
ele şi măreşte duritatea, rezistenţa mecanică şi chimică a peretelui,
micşorându-i flexibilitatea.
- proces ireversibil întâlnit la vasele de lemn şi elementelor de
sclerenchim
- insemnatatea consta în aceea ca organele axiale pot pastra pozitia
verticala si capata rezistenta la actiunile mecanice.
b) Cutinizarea – impregnarea şi acoperirea peretelui extern al celulelor
epidermice cu cutină (lipidică)
- este secretată de citoplasmă , iese la suprafaţa epidermei şi în contact cu aerul de oxidează
solidificându-se şi formează o pătură continuă (cuticula) pe celulele epidermice, peri, celule stomatice
(fiind discontinuă la nivelul ostiolei)
- diminuează schimbul de apă dintre celulă şi mediul extern, protejează planta împotriva radiaţiilor
ultaviolete.
c) Cerificarea – impregnarea şi acoperirea peretelui extern , cutinizat , al celulelor epidermice cu ceară (de
natură lipidică)
- ceara este secretată de citoplasmă, iese la suprafaţă şi se solidifică, în amestec cu cuticula formează
plachete sau granule
- reduce permeabilitatea , îndeosebi transpiraţia, măreşte rezistenţa la secetă şi la atacul paraziţilor vagetali
d) Mineralizarea - impregnarea pereţilor cu diferite săruri minerale sau organice
- minerale: dioxid de siliciu, carbonat de calciu, oxalat de calciu, fosfat de calciu
- măreşte duritatea şi rigiditatea peretelui, care devine mai rezistent la presiune, torsiune, acţiunea agentilor
chimici, a dăunătorilor şi paraziţilor
e) Gelificarea – îmbibarea cu apă a compuşilor pectici din lamela mediană, hidroliza lor şi transformarea într-o
masă gelatinoasă, rezultând astfel mucilagiişi gume.
- poate fi indus de organisme parazite
- insemnatatea biologica consta în inlesnirea germinarii semintelor, adancirea radacinelor în sol.
f) Lichefierea – urmează gelificării
Pagina 3
- dizolvarea şi dispariţia peretelui
ex: dispariţia pereţilor trasversali între articulele traheilor, pereţilor in placile tuburilor ciuruite.
g) Suberificarea – impregnarea pereţilor celulozici cu suberină (de Suber
natură lipidică)
- are loc alternativ, prin apoziţie: paturi de suberină cu pături
celulozice.
- peretele devine impermeabil pentru lichide şi gaze şi nu mai au
loc schimburi între celule şi mediul extern, conducând la moarte
- împiedică pierderea apei, este izolator termic, protejează scoarţa
şi cilindrul central al oganelor axiale de atacul paraziţilor şi al
dăunătorilor
- are insemnatate biologica in cicatrizarea ranilor si căderea
frunzelor.
Pagina 4
TESUTURILE FUNDAMENTALE SI SECRETOARE
In aceasta tema de cercetare vom analiza doua tipuri de tesuturi vegetale. Tesuturile fundamentale, numite si
parenchimuri, sunt formate din celule vii, cu membrane subtiri, cu spatii intre ele si cu citoplasma bogata in
plastide. Tesuturile fundamentale ocupa volumul cel mai mare al plantei, indeplinind functii diverse si
importante.Tesuturile secretoare, numite si glandulare, sunt grupari de celule care au capacitatea de a produce
anumite substante in exces. Sa le analizam mai indeaproape.
Pagina 5
care sunt scoase definitiv din circuitul metabolic se numesc produse de excretie. Celulele sau grupurile de
celule care secreta substante chimice si le depun in interiorul lor sau le elimina in afara sunt structuri
secretoare. Totalitatea acestor structuri constituie sistemul structurilor secretoare.
Printre substantele sintetizate in plante se numara: uleiuri esentiale, gume, mucilagii, taninuri, alcaloizi,
latex, nectar etc
Citologic, celulele secretoare (izolate sau grupate in tesuturi secretoare) se caracterizeaza prin: talie mica,
forma sferica, nucleu mare si organite numeroase. Vacuolizarea este redusa sau, din contra, vacuomul este bine
dezvoltat daca este compartiment de depozitare a substantei secretate. Functia de secretie este, intr-o oarecare
masura, caracteristica tuturor celulelor vegetale vii. Insa se considera celule secretoare doar acelea la care
aceasta functie este predominanta.
Rolurile indeplinite de substantele excretate/secretate pot fi grupate in:
- functii ecologice: atragerea polenizatorilor, indepartarea eventualilor pradatori sau paraziti;
- functia de protectie impotriva factorilor abiotici extremi ai mediului - seceta, inghet.
Celule secretoare izolate se gasesc, de regula, in tesuturile
parenchimatice ale frunzei sau fructului. Cand ele difera ca marime si
forma de celulele invecinate, se foloseste denumirea de idioblaste, ca si
pentru sclereidele izolate. Substantele secretate de aceste celule sunt:
- uleiuri volatile (in frunzele de dafin si ale multor lamiacee, in
fructele de apiacee) etc.;
- oxalat de calciu, depozitat sub forma de cristale la numeroase
plante (frunza de begonie si stanjenel, tulpina de tei sau nuc, tunicile
bulbului de ceapa etc.)
- tanin (elaborat de celule tani(ni)fere) - in cazul leguminoaselor, al
unor rozacee, fagacee etc. La stejar, taninul se acumuleaza in celulele
peridermei si era utilizat, altadata, in tabacarie.
Papile glandulare pe petalele
Clasificarea de Tanacetum cinerariifolium
Dupa substanta secretata, se cunosc urmatoarele tipuri de celule se-
cretoare: oleifere, rezinifere, balsamifere, taninifere, mucilagigene, oxalifere s.a.
Cele mai frecvente sunt celulele oleifere, care secreta uleiuri eterice. Uleiurile eterice au miros placut, de
obicei gust amar, sunt antiseptice, unele diuretice, iritante sau expectorante. Unele plante bogate in uleiuri ete-
rice sunt utilizate ca plante medicinale.
Pagina 6
6. Hidatodele
Hidatodele, numite și glande acvifere, sunt structuri ce elimina apa
excedentara din frunze, si implicit din intreg corpul plantei, prin picurare sau
gutatie, eliminarea facandu-se in forma lichida. Apa eliminata contine diferite
elemente (calciu, potasiu, azot, fosfor si clor) dizolvate in concentratii diferite.
Hidatodele pot fi active sau pasive. Hidatodele active se mai numesc si stomate
acvifere. Denumirea de stomata acvifera este justificata si pentru ca eliminarea
apei se face chiar prin ostiola unei stomate modificate.
Hidatoda activa in frunzele de Pheseolus mltiflorus
7. Canalele schizogene si lizigene
Tesuturile secretoare interne sunt spatii intercelulare captusite cu celule secretoare sau epiteliale, care isi
varsa produsul in spatii intercelulare. Ele se gasesc in tesuturile parenchimatice. In functie de conturul pe care-l
ia spatiul in care se varsa produsul secretat, ele sunt de doua feluri: buzunare (pungi) secretoare si canale
secretoare. Produsele de secretie pot fi: uleiuri eterice, rasini, balsamuri, gume, mucilagii, terpene volatile,
latexuri etc., cu importante intrebuintari farmaceutice.
Buzunarele secretoare sunt formatiuni izodiametrice, au aspectul unor spatii intercelulare de forma sferica, a
caror cavitate este captusita cu celule secretoare care-si varsa produsul secretat spre interior. Ele sunt plasate
intotdeauna in tesuturile fundamentale din frunze, tulpini, fructe, la plantele din familiile: Rutaceae, Myrtaceae,
Hypericaceae, Cactaceae, Caryophyllaceae etc. Dupa modul de formare, buzunarele secretoare pot fi de doua
feluri: buzunare schizogene si buzunare lizigene.
Buzunarele schizogene se formeaza dintr-o celula parenchimatica care
se divide succesiv, mai intai prin doi pereti perpendiculari, rezultand un
meat care va creste, formand buzunarul colector. Apoi, celulele din jur se
divid din nou, radiar, rezultand un singur strat de celule epiteliale.
Buzunarele schizogene sunt prezente la: Eucalyptus globulus -
Eucalipt (din frunze se extrage eucaliptolul), Hedera helix–
Iedera, Hypericum perforatum - Sunatoare.
Pagina 7
8. Vasele laticifere
Latexul este o emulsie de polimeri ai izoprenului ce se gaseste la cca 300 de specii de plante. In contact
cu aerul, latexul capata proprietati mecanice (cauciuc, gutaperca). Celulele cu latex sunt vii, cu citoplasma
dispusa parietal si cu o vacuola mare, centrala (in care se afla latexul). Laticiferele pot fi alcatuite din cate o
celula – acestea sunt laticifere nearticulate. Celula este simpla sau ramificata, de mari dimensiuni (cele
ramificate au ramificatiile printre celule ale tesuturilor radacinii, tulpinii, frunzei etc.). Laticiferele articulate
sunt formate prin anastomozarea (conectarea) mai multor celule laticifere. Peretii separatori ai articulelor de vas
(celulelor) pot fi perforati sau in mare parte resorbiti. Sunt
prezente la rostopasca (cu latex portocaliu), mac etc.
Importanta laticiferelor in viata plantelor. Laticiferele au un
rol important in conducerea substantelor nutritive, in
inmagazinarea substantelor nutritive, in regularizarea bilantului
de apa al plantei sau ca mediu pentru transportul oxigenului etc.
Mai recent, laticiferele sunt interpretate ca un sistem excretor,
deoarece substantele care se acumuleaza in ele - produse ale
metabolismului - nu mai sunt utilizate de catre planta.
Pagina 8
LASTARUL. MUGURELE. MODIFICARILE LASTARULUI
1. Definitia si partile lastarului
Lastarul reprezinta o tulpina cu frunze si muguri dispusi pe ea. In
comparatie cu radacina, lastarul are o structura mai complicata.
Lastarul are patru parti componente principale: nod, internod, frunza
si mugure. Despre structura lor am cercetat in urmatorul subtitlu.
2. Metameria lastarului
Lastarul are o structura metamera, fiind alcatuit din segmente ce se
repeta multiplu. Fiecare metamer este compus din patru componenti:
nod, internod, frunza si mugure. Toate partile lastarului sunt legate
reciproc una de alta, formand un tot intreg, incat nu pot exista
independent una fara alta. Fiecare component indeplineste o anumita
functie: nodul- este locul fixarii frunzelor; internodul- are functia
mecanica si conductoare; frunza- proces de nutritie (fotosinteza);
mugurele- cresterea si ramificarea lastarului.
Pagina 9
arbusti,ierburi perene). Ei pot fi de origine endogena si exogena.
Referitor la gradul de formare a mugurilor de reinoire regulata se deosebesc trei grupe de plante:
- frunzele si florile in mugure se formeaza complect de cu toamna( efemere,efemeroizi, arbori si arbusti)
- frunzele se formeaza pe deplin de cu toamna, iar florile se diferentiaza primavara( plante ce infloresc in
lunile iunie-iulie)
- nu se formeaza pe deplin nici frunzele nici florile ( plante ce infloresc toammna)
c) Mugurii dorminzi, despre care se vorbeste in detaliu in urmatorul subtitlu al lucrarii.
Pagina
10
Stolonii aerieni.
Prezinta niste lastari taratori de scurta durata, alcatuiti din tulpina
si frunze, cu noduri, internoduri, de la care pot sa se formeze
radacini adventive. Stolonii aerieni se intilnesc la multe plante
(fragi), cu ajutorul lor, aceste plante se inmultesc vegetativ.
Înmulţirea vegetativă prin stoloni la
floarea de leac (Ranunculus repens)
Lastarii suculentilor. Suculenti se numesc o grupa mare de
plante, care traiesc in conditii de deficit de umezeala, la care
toate, sau unele organe aeriene s-au specializat in depozitarea
apei. Astfel de acumulatori de apa pot fi tulpina, frunza si chiar mugutii. Frunzele suculente sunt caracteristice
pentru reprezentantii familiei crasulacee (iarba-grasa, urechelnita), diferite specii de aloe, agave, hasterie, care
traiesc in deserturile din America de Sud, America Centrala, Africa. La reprezantantii familiei cactusilor,
euforbiacee, asclepiadacee si chenopodiacee deseori sunt suculente tulpinile. Mai mult decat atat, acumularea
apei in tulpini duce la pierderea sau metamorfoza frunzelor. Astfel, tulpina indeplineste ambele functii: de
depozitare si asimilare. Rareori metamorfoza sufera mugurii. Un exemplu elocvent este capatana de varza- care
este un mugure gigant.
cladodiile, tulpini asimilatoare, latite, fara tesuturi suculente, cu crestere nedeterminata (Genista sagittalis).
filocladiile, sunt ramuri foliiforme, asimilatoare, cu crestere determinata la Ruscus aculeatus.
filodiile sunt petioluri sau rahisuri foliare asimilatoare care se latesc capatand aspectul unor frunze.
tulpinile tuberizate care isi dezvolta puternic parenchimul cortical in care se depoziteaza substante de rezerva.
La gulie se tuberizeaza cateva internodii, la unele orhidee primul sau primele internodii de la baza tulpinii, iar la
unii palmieri intreg trunchiul.
tuberulele sunt mugurii axilari (Ranunculus ficaria) sau florali (Polygonul viviparum) ale caror axe se
dezvolta, se tuberizeaza, iar frunzele se reduc puternic.
bulbilele sunt mugurii axilari sau florali ale caror frunze se dezvolta mult si se umplu cu substante de rezerva.
Plantele care formeaza bulbile florale se numesc vivipare.
Circeii – una dintre cele mai raspindite forme de metamorfozare a lastarilor sau parti de lastar. Ei servesc
pentru agatarea plantelor. La unele plante, in carcel se transforma partea superioara a frunzei (mazare), al
altele(linte) – tot limbul foliar e transformat in carcel. La vita-de-vie, carceii au origine axilara.
1 2 Tuberculi:
1 - Solanum tuberosum;
2 - Helianthus tuberosus.
Stolonii subterani si tuberculul.
Astel de lastari metamorfozati se observa bine la cartof. Din
tuberculii saditi deasupra solului se dezvolta lastari aerieni , asimilatori, cu frunze verzi si flori, iar de la baza
tuberculului in sol pornesc niste lastari nu prea lungi, fragili, cu frunze solzoase, numiti stoloni. Mugurii
terminali ai stolonilor se ingroasa puternic, transformandu-se in tuberculi. Solzii foliari se transforma in niste
scvame. La subsuara fiecarei scvame se afla un grup de muguri- ochii. Unul din acesti ochi este terminal, restul-
laterali. Astfel de tuberculi se deosebesc de rizomi si de stoloni prin forma rotunda sau ovala, ingrosarea mai
puternica a tulpinii, reducerea considerabila a frunzelor si prin lipsa radacinilor adventive nemijlocit pe
tuberculi.
Pagina
11
Bulbii. Sunt caracteristici pentru plantele din familia liliaceelor (crini, lalele, ceapa) amrilidiaceelor
(amarilis, narcis). Dupa structura, bulbii sunt foarte variati, insa toti sunt alcatuiti din tr-o tulpinita scurta numita
disc si frunze solzoase suculente ce depoziteaza apa si substantele organice nutritive, indeosebi hidrati de
carbon. La subsuara
frunzelor carnoase se
formeaza mugurii terminali
si laterali. In unele cazuri
mugurii se tuberizeaza si ei
transformandu-se in
bulbisori (“catei” de
usturoi). De la disc pornesc
numeroase radacini
adventive. La bulbii de
ceapa, frunzele exterioare sunt transformate in solzi uscati protectori. In asa fel
Diferite tipuri de bulbi
bulbii prezinta un organ tipic de inmultire vegetativa.
Bulbo-tuberculii. Prezinta niste lastari modificati dupa spectul exterior, asemanatori cu bulbii, insa la care
tulpina este puternic ingrosata analogic tuberculului, cu frunzele reduse uscate, membroase, cu noduri si
internoduri bine evidentiate (brandusa).
Pagina
12