PARAPLASTUL

Celula vie are parti constituiente vii, care se numesc protoplasma, si parti constituiente nevii, numite
paraplasma (paraplast). In aceasta lucrare de cercetari, vom vorbi despre cea de-a doua parte,
PARAPLASTUL. Constituentii nevii din citoplasma (paraplasma) sunt formatiuni ce se pot afla permanent in
constitutia celulei sau numai temporar; la originea acestor formatiuni sta protoplastul. Aceasta prezinta produsul
activitatii vitale a celulei. Din partile constuiente nevii fac parte peretele celular (anvelopa), vacuolele cu suc
celular si diferite incluziuni celulare in citoplasma.
Vacuola centrala in celula vegetala
1. Formarea vacuolelor

Vacuola este un component celular, sub forma de o

vezicula acoperita cu o membrana ordinara. Este
specifica celulei vegetale, chiar daca se intilneste in
diferite forme si in unele celule animale. Poate ocupa pina
la 90% din volumul total al unei celule vegetale mature. In
celula vegetala se afla una sau mai multe vacuole acoperita
de o membrana numita tonoplast. Acestea sunt umplute cu
suc celular, compozitia caruia o vom cerceta in continuare.
Vacuola poate conține antociani (substanțe ce determină
culoarea organelor plantelor). De continutul vacuolei
depind in mare masura proprietatile osmotice ale celulei,
pe care le vom analiza, de asemenea in urmatoarele parti
ale referatului. Acum cercetam formarea acestor
componenti nevii ai celulei vegetale:
La celulele embrionare citoplasma ocupa toata cavitatea
lor interna. Apoi, din vacuolele reticulului endoplasmatic
sau din vacuolele aparatului Golgi se nasc niste portiuni lipsite de granulatiuni, care initial sunt mici si au
vascozitate mare. In celulele mature, vacuolele mici se contopesc si formeaza o singura vacuola centrala, fiind
atat de mare incit poate impinge citoplasma cu nucleul si alti organoizi spre anvelopa. In alte cazuri, nucleul
ramane in centrul celulei, inconjurat de citoplasma periferica prin niste suvite subtiri citoplasmatice. Vacuolele
apar ca rezultat al cresterii si intensificarii schimbului de substante dintre celule si mediul inconjurator.

2. Fenomenele osmotice din celula

Osmoza reprezinta difuzia apei prin Deplasmoliza Plasmoliza
membranele partial permeabile, in sensul
gradientului de potential, spre o solutie cu
un potential al apei mai negativ.
Intr-o solutie hipertonica , apa, sub
actiunea presiunii osmotice, iese din celula.
In acest proces citoplasma se desprinde de
anvelopa, se strange spre centrul celulei,
vacuola se micsoreaza considerabil in
volum, turgescenta scade. Acest fenomen este numit plasmoliza. Plasmoliza decurge in 3 etape. Etapa
incipienta- citoplasma se desprinde in cateva locuri de anvelopa.
Etapa plasmolizei concave – citoplasma este desprinsa de anvelopa la colturile celulei, iar in acest stadiu
citoplasma are o forma neregulata.
Etapa plasmolizei convexe – citoplasma cu toti organoizii se desprind total de suprafata anvelopei, se
rotunjeste, ocupa o pozitie centrala sau periferica.
Plasmoliza este un proces reversibil. Daca o celula este plasata intr-o solutie hipotonica sau in apa, atunci apa
ajunge in interiorul celulei dupa gradientul de concentratie. Citoplasma va reveni la pozitia initiala, vacuola isi
va mari volumul, iar turgescenta se va restabili. Acest proces este numit deplasmoliza.

Pagina 1
3. Compozitia chimica a sucului celular
Sucul celular, care se afla in vacuole, este un lichid incolor cu o compozitie chimica foarte complexa in care
gasim apa, substante organice si anorganice. Tot aici se pot concentra produsii finali ai schimbului de substante.
Concentratia substantelor din sucul celular de obicei este mai mare decat concentratia substantelor din mediul
inconjurator. Concentratia fiecarui dintre elementele chimice componente ale vacuolei variaza datorita
specializarii celulei, perioadei de vegetatie, mediul inconjurator, etc.

Compozitia chimica a sucului vacuolar:

 Glucide (glucoza, fructoza, zaharoza)
 Acizi organici (malic, citric, tartric etc)
 Glucozide – derivati ai monozaharidelor (amigdalina, cumarina)
 Alcaloizi- sunt substante azotate. Exista in jur de 5000 de alcaloizi in lumea vegetala. Exemple: solanina
la Solanum tuberosum, nicotina la Nicotiana tabacum, cofeina la coffea arabica, opium la Papaver
somniferum, colchicina la Colchicium autumnale(brandusa de toamna).
 Aminoacizi (glicorolul la Phaseolus vulgaris si valina la in si canepa)
 Taninuri- sunt substante antiputrescibile prezente in vacuolele taninifere
 Uleiuri vegetale – prezente in vacuole grase
 Uleiuri eterice (volatile, esentiale)
 Enzime – vacuola poate indeplini si functia lizozomilor.
 Pigmenti - sucul vacuolar poate fi colorat in nuante de rosu-violet in functie de Ph-ul celulei atunci cand
contine antociani.
 Saruri minerale
 Acizi nucleici
 Antibiotice
 Fitoncide Anvelopa nucleara

4. Functiile anvelopei celulare

Anvelopa celulara, sau peretele celular, este un constituient
rigid, caracteristic tuturor celulelor plantelor superioare,
ciupercilor, algelor. Este un produs al protoplastului (partea vie
a celulei). In anvelopa celulara, detectam pori, orificii, numite
plasmodesme,prin care circula substante metabolice. La
plantele superioare, in afara de celuloza mai intilnim
hemiceluloza, pectine si lignina. Una dintre functiile anvelopei
celulare este cea de transport. Aceasta este permeabila pentru
majoritatea substantelor solubile. In acelasi timp, anvelopa
asigura celulei protectie si suport, deoarece presiunea
exercitata de protoplast mentine turgescenta celulei. Dupa cum
deja am mentionat, cea mai importanta functie a anvelopei
celulara este cea de protectie, dar mai are functia de conjunctie
a celulelor, de asigurare a rigiditatii celulelor (scheletul
exterior) si canalelor conductoare dupa moartea protoplastului,
de bariera.

5. Compozitia chimica a anvelopei nucleare (vezi imaginea alaturata)

Structura scheletică microfibrilară a peretelui celular, sau anvelopa,
este formată din celuloză (la alge şi plante) şi chitină (la ciuperci). La
plantele superioare si alge, componentul de baza este celuloza, care nu se
dizolva in apa, alcool, acizi si baze, pastrindu-se si la fierbere. Acestea
sunt elementele principale. Componenetele chimice sunt urmatoarele:
microfibrile de celuloza – scheletul anvelopei si matricea constituita din
pectina, hemiceluloza in care este impregnata lignina, suberina,
substantele minerale, etc.

Pagina 2
6. Modificarile primare ale anvelopei
Celule tinere, rezultate in urma diviziunii, sunt mai intai separate una de alta printr-un perete fin de natura
pectica, numit lamela mediana. Apoi citoplasma celulelor alaturate sintetizeaza rapid cate o pelicula subtire de
celuloza, care se depune pe lamela mediana. Ansamblul acestui triplu perete de natura pecto-celulozica se
numeşte perete primar. Datorita presiunii vacuolare, in timpul cresterii celulei peretele primar, extensibil, se
intinde considerabil. Ruptura este evitata, deoarece citoplasma sintetizeaza noi molecule de celuloza şi pectina,
care se incorporeaza in peretele existent datorita veziculelor golgiene (fenomen numit intususceptiune). În
cursul intinderii, plasticitatea peretelui este favorizata de un hormon numit auxina.

7. Tipurile de pori
Anvelopele celulare prezinta pori cu denumirea de punctuatiuni, prin care
trec cordoane plasmatice numite plasmodesme care asigura conexiunea
pori funcţionala a celulelor ce alcatuiesc un tesut. Acestea sunt niste sectoare
neingrosate ale anvelopei secundare. Deosebim trei tipuri de pori: simpli,
areolati si semiareolati.
Porul este simplu, dacă diametrul canalului este aproximativ egal pe toata
suprafata – de la cavitatea celulei pana la lamela mediana.
Porul este areolat, daca membrana secundara atarna ca o bolta deasupra celei
primare, iar canalul porului se ingusteaza spre iesirea lui în cavitatea celulei.
Intre doua celule vecine, porii areolati sunt asezati câte doi, în perechi de
pori.
Porii semiareolati reprezintă o combinatie dintre porii areolati si cei simpli.

8. Modificarile secundare ale anvelopei si importanta lor practica Ingrosari din lignina
a) Lignificarea – impregnarea pereţilor celulozici cu lignină (de natură
polifenolică)
- lignina înconjoară micriofibrilele de celuloză, umple spaţiile dintre
ele şi măreşte duritatea, rezistenţa mecanică şi chimică a peretelui,
micşorându-i flexibilitatea.
- proces ireversibil întâlnit la vasele de lemn şi elementelor de
sclerenchim
- insemnatatea consta în aceea ca organele axiale pot pastra pozitia
verticala si capata rezistenta la actiunile mecanice.
b) Cutinizarea – impregnarea şi acoperirea peretelui extern al celulelor
epidermice cu cutină (lipidică)
- este secretată de citoplasmă , iese la suprafaţa epidermei şi în contact cu aerul de oxidează
solidificându-se şi formează o pătură continuă (cuticula) pe celulele epidermice, peri, celule stomatice
(fiind discontinuă la nivelul ostiolei)
- diminuează schimbul de apă dintre celulă şi mediul extern, protejează planta împotriva radiaţiilor
ultaviolete.
c) Cerificarea – impregnarea şi acoperirea peretelui extern , cutinizat , al celulelor epidermice cu ceară (de
natură lipidică)
- ceara este secretată de citoplasmă, iese la suprafaţă şi se solidifică, în amestec cu cuticula formează
plachete sau granule
- reduce permeabilitatea , îndeosebi transpiraţia, măreşte rezistenţa la secetă şi la atacul paraziţilor vagetali
d) Mineralizarea - impregnarea pereţilor cu diferite săruri minerale sau organice
- minerale: dioxid de siliciu, carbonat de calciu, oxalat de calciu, fosfat de calciu
- măreşte duritatea şi rigiditatea peretelui, care devine mai rezistent la presiune, torsiune, acţiunea agentilor
chimici, a dăunătorilor şi paraziţilor
e) Gelificarea – îmbibarea cu apă a compuşilor pectici din lamela mediană, hidroliza lor şi transformarea într-o
masă gelatinoasă, rezultând astfel mucilagiişi gume.
- poate fi indus de organisme parazite
- insemnatatea biologica consta în inlesnirea germinarii semintelor, adancirea radacinelor în sol.
f) Lichefierea – urmează gelificării

Pagina 3
 - dizolvarea şi dispariţia peretelui
ex: dispariţia pereţilor trasversali între articulele traheilor, pereţilor in placile tuburilor ciuruite.
g) Suberificarea – impregnarea pereţilor celulozici cu suberină (de Suber
natură lipidică)
- are loc alternativ, prin apoziţie: paturi de suberină cu pături
celulozice.
- peretele devine impermeabil pentru lichide şi gaze şi nu mai au
loc schimburi între celule şi mediul extern, conducând la moarte
- împiedică pierderea apei, este izolator termic, protejează scoarţa
şi cilindrul central al oganelor axiale de atacul paraziţilor şi al
dăunătorilor
- are insemnatate biologica in cicatrizarea ranilor si căderea
frunzelor.

Pagina 4
 TESUTURILE FUNDAMENTALE SI SECRETOARE
In aceasta tema de cercetare vom analiza doua tipuri de tesuturi vegetale. Tesuturile fundamentale, numite si
parenchimuri, sunt formate din celule vii, cu membrane subtiri, cu spatii intre ele si cu citoplasma bogata in
plastide. Tesuturile fundamentale ocupa volumul cel mai mare al plantei, indeplinind functii diverse si
importante.Tesuturile secretoare, numite si glandulare, sunt grupari de celule care au capacitatea de a produce
anumite substante in exces. Sa le analizam mai indeaproape.

1. Tesuturi de depozitare a substantelor organice

Acest tip de țesut este adaptat la acumularea Tesut de depozitare
substantelor de rezerva. Aceste tesuturi sunt localizate în
general în seminte și fructe, dar și tulpini (trestia de zahăr),
radacini (sfecla de zahăr), etc.
Substante de rezerva sunt - glucide, proteine, amidon,
inulina, aleurona, lipide, cristale de oxalat de Ca. Aceste
substante sunt capabile sa ajute germinarea sau formarea a
ceva nou in cadrul organismului.
Celule acestui țesut sunt vii, peretii celulari subtiri sau
usor ingrosati, citoplasma parietala, adică peliculele subtiri
dispuse la periferia celulei, chiar langa peretele celulei,
este fara cloroplaste, vacuomul este dezvoltat iar nucleul
deformat. Celulele raman vii deoarece tot ele mobilizeaza metabolic substantele de rezerva.
Sunt compacte (fara spatii intercelulare sau spatii mici) si incolore.
Substantele de rezerva se depoziteaza in citoplasma, amiloplaste sau vacuole.
Tesut aerifer
2. Tesutul aerifer
Tesutul aerifer, sau aerenchim, este caracteristic organelor
submerse ale plantelor acvatice. Se poate găsi în tulpina, rădăcina și
petiolul plantelor acvatice sau palustre (de mlastina) - nufar, pipirig,
Alisma plantago.
Spatiile intercelulare sunt mari – lacune. Acestea formeaza canale
care strabat tot corpul plantei. In ele se acumuleaza aer, astfel scade
greutatea specifica si planta pluteste sau sta vertical. Aerul din
canalele aerifere constituie un depozit de oxigen si dioxid de carbon
pentru aceste plante care, in mediul in care traiesc (apa) au la
dispozitie o cantitate mica de gaze importante in respiratie si
fotosinteza.
Canalele aerifere sunt mentinute deschise prin sclereide, niste celule stelate cu pereti lignificati.

3. Tesutul acvifer Tesut acvifer

Acest tip de tesut este caracteristic plantelor suculente ce trăiesc
într-un mediu secetos (plante xerofile), pietros sau sarat (plante
halofile). Servesc ca depozit de apa.
Celulele sunt mari, cu peretii celulari subtiri, cu putina
citoplasma si fara cloroplaste. Vacuomul foarte bine dezvoltat.
Celulele sunt bogate in mucilagii, niste substante glucidice care
imbiba apa si o cedeaza greu.
Rol de depozit de apa au si unele celule din epiderma superioara
a unor plante. In general, tesutul, sau parenchimul, acvifer este
asociat cu parenchimul asimilator, deoarece îl asigura cu apa.

4. Functia tesuturilor secretoare si clasificarea lor

Functia si structura
Structurile secretoare sunt alcatuite din celule sau grupuri de celule, dispersate printre parenchimuri, avand
proprietatea de a secreta (elabora) sau excreta (elimina) diferite substante.
Substantele secretate, care sunt utilizate in metabolism sunt considerate produse (produsi) de secretie; cele

Pagina 5
care sunt scoase definitiv din circuitul metabolic se numesc produse de excretie. Celulele sau grupurile de
celule care secreta substante chimice si le depun in interiorul lor sau le elimina in afara sunt structuri
secretoare. Totalitatea acestor structuri constituie sistemul structurilor secretoare.
Printre substantele sintetizate in plante se numara: uleiuri esentiale, gume, mucilagii, taninuri, alcaloizi,
latex, nectar etc
Citologic, celulele secretoare (izolate sau grupate in tesuturi secretoare) se caracterizeaza prin: talie mica,
forma sferica, nucleu mare si organite numeroase. Vacuolizarea este redusa sau, din contra, vacuomul este bine
dezvoltat daca este compartiment de depozitare a substantei secretate. Functia de secretie este, intr-o oarecare
masura, caracteristica tuturor celulelor vegetale vii. Insa se considera celule secretoare doar acelea la care
aceasta functie este predominanta.
Rolurile indeplinite de substantele excretate/secretate pot fi grupate in:
- functii ecologice: atragerea polenizatorilor, indepartarea eventualilor pradatori sau paraziti;
- functia de protectie impotriva factorilor abiotici extremi ai mediului - seceta, inghet.
Celule secretoare izolate se gasesc, de regula, in tesuturile
parenchimatice ale frunzei sau fructului. Cand ele difera ca marime si
forma de celulele invecinate, se foloseste denumirea de idioblaste, ca si
pentru sclereidele izolate. Substantele secretate de aceste celule sunt:
- uleiuri volatile (in frunzele de dafin si ale multor lamiacee, in
fructele de apiacee) etc.;
- oxalat de calciu, depozitat sub forma de cristale la numeroase
plante (frunza de begonie si stanjenel, tulpina de tei sau nuc, tunicile
bulbului de ceapa etc.)
- tanin (elaborat de celule tani(ni)fere) - in cazul leguminoaselor, al
unor rozacee, fagacee etc. La stejar, taninul se acumuleaza in celulele
peridermei si era utilizat, altadata, in tabacarie.
Papile glandulare pe petalele
Clasificarea de Tanacetum cinerariifolium
Dupa substanta secretata, se cunosc urmatoarele tipuri de celule se-
cretoare: oleifere, rezinifere, balsamifere, taninifere, mucilagigene, oxalifere s.a.
Cele mai frecvente sunt celulele oleifere, care secreta uleiuri eterice. Uleiurile eterice au miros placut, de
obicei gust amar, sunt antiseptice, unele diuretice, iritante sau expectorante. Unele plante bogate in uleiuri ete-
rice sunt utilizate ca plante medicinale.

5. Trihomii glandulari si nectarinele

Glandele nectarifere (nectarigene, sau nectarinele) excreta nectarul - un amestec apos de zaharuri si
diverse alte substante organice. Nectarul este cautat de insecte, care, cu ocazia vizitarii florilor, fac si
polenizarea. Nectarinele sunt structuri secretoare diferentiate pe diferite elemente florale sau pe organe
vegetative, in apropierea tesuturilor conducatoare. Dupa locul de formare, nectarinele sint de doua feluri:
nectarii florale si nectarii extraflorale.
Nectarinele florale (nuptiale) se diferentiaza pe elementele
florale (la baza sepalelor sau petalelor, uneori in pintenii corolei,
pe receptacul, pe stamine, pe ovar, pe stil, pe tubul corolei).
Nectarii extraflorale (extranuptiale). La unele plante, tesuturile
nectarifere sunt localizate pe frunze, pe stipele si petioluri. In
aceste cazuri nectariile se numesc extraflorale. In general,
nectariile extraflorale sunt macroscopice. Ele se prezinta sub
forma de umflaturi, uneori intens colorate, de ridicaturi inelare, de
trihomi etc.
Trihomii sunt niste perisori glandulari de la suprafața
plantei prin care se efectuiaza secretia (de exemplu la muscata-
Pelargonium zonale). Perii secretori sunt pluricelulari, rar
unicelulari, adesea cu varful dilatat (peri glandulari). Apar in Glanda nectarifera extraflorala la
epiderma la diverse organe. Melampyrum arvense

Pagina 6
 6. Hidatodele
Hidatodele, numite și glande acvifere, sunt structuri ce elimina apa
excedentara din frunze, si implicit din intreg corpul plantei, prin picurare sau
gutatie, eliminarea facandu-se in forma lichida. Apa eliminata contine diferite
elemente (calciu, potasiu, azot, fosfor si clor) dizolvate in concentratii diferite.
Hidatodele pot fi active sau pasive. Hidatodele active se mai numesc si stomate
acvifere. Denumirea de stomata acvifera este justificata si pentru ca eliminarea
apei se face chiar prin ostiola unei stomate modificate.
Hidatoda activa in frunzele de Pheseolus mltiflorus
7. Canalele schizogene si lizigene
Tesuturile secretoare interne sunt spatii intercelulare captusite cu celule secretoare sau epiteliale, care isi
varsa produsul in spatii intercelulare. Ele se gasesc in tesuturile parenchimatice. In functie de conturul pe care-l
ia spatiul in care se varsa produsul secretat, ele sunt de doua feluri: buzunare (pungi) secretoare si canale
secretoare. Produsele de secretie pot fi: uleiuri eterice, rasini, balsamuri, gume, mucilagii, terpene volatile,
latexuri etc., cu importante intrebuintari farmaceutice.
Buzunarele secretoare sunt formatiuni izodiametrice, au aspectul unor spatii intercelulare de forma sferica, a
caror cavitate este captusita cu celule secretoare care-si varsa produsul secretat spre interior. Ele sunt plasate
intotdeauna in tesuturile fundamentale din frunze, tulpini, fructe, la plantele din familiile: Rutaceae, Myrtaceae,
Hypericaceae, Cactaceae, Caryophyllaceae etc. Dupa modul de formare, buzunarele secretoare pot fi de doua
feluri: buzunare schizogene si buzunare lizigene.
Buzunarele schizogene se formeaza dintr-o celula parenchimatica care
se divide succesiv, mai intai prin doi pereti perpendiculari, rezultand un
meat care va creste, formand buzunarul colector. Apoi, celulele din jur se
divid din nou, radiar, rezultand un singur strat de celule epiteliale.
Buzunarele schizogene sunt prezente la: Eucalyptus globulus -
Eucalipt (din frunze se extrage eucaliptolul), Hedera helix–
Iedera, Hypericum perforatum - Sunatoare.

Buzunar secretor la Hedera helix

1- buzunar 2- celule secretoare
Buzunare lizigene initial se formeaza ca si cele schizogene, dupa care celulele epidermice se divid si periclin,
astfel incat buzunarul colector este inconjurat de cateva straturi de celule secretoare, cele interne se vor liza
curand. Astfel de buzunare intalnim la fructele de Citrus aurantiacum- Portocal (datorita uleiurilor volatile din
buzunarele portocalei, aceasta se utilizeaza ca aromatizant pentru medicamente).
Canalele secretoare reprezinta tesuturi secretoare interne, ce se formeaza pe cale schizogena, fiind
prozenchimatice. Au forma cilindrica, rezultand dintr-un singur strat de celule parenchimatice care captusesc
canalul. La conifere sunt inconjurate si protejate de un strat de celule mecanice. Canalele secretoare se gasesc
atat la plantele inferioare, cat si la cele superioare, dar in special caracterizeaza coniferele. Ele se gasesc atat in
tesuturile primare, cat si in cele secundare, in tesuturi
parenchimatice, dar si in altele.
Dupa produsul secretat si acumulat, canalele
secretoare pot fi:
- oleifere: Apiaceae, Asteraceae;
- mucilagene: Malvaceae, Urticaceae;
- rezinifere: la conifere.

Canale secretoare din fructul

de Pimpinella anisum:
s - mezocarp; p - endosperm; n – coasta ;
st – canale secretoare; t - par
Canalele secretoare de la conifere sunt localizate in: frunze, scoarta primara a tulpinii, in lemnul secundar al
tulpinii si al radacinii, ca si in organele reproducatoare. Rasina continuta de conifere este prelucrata industrial,
obtinandu-se terebentina si sacazul. Prin fosilizarea rasinei a rezultat chihlimbarul.

Pagina 7
 8. Vasele laticifere
Latexul este o emulsie de polimeri ai izoprenului ce se gaseste la cca 300 de specii de plante. In contact
cu aerul, latexul capata proprietati mecanice (cauciuc, gutaperca). Celulele cu latex sunt vii, cu citoplasma
dispusa parietal si cu o vacuola mare, centrala (in care se afla latexul). Laticiferele pot fi alcatuite din cate o
celula – acestea sunt laticifere nearticulate. Celula este simpla sau ramificata, de mari dimensiuni (cele
ramificate au ramificatiile printre celule ale tesuturilor radacinii, tulpinii, frunzei etc.). Laticiferele articulate
sunt formate prin anastomozarea (conectarea) mai multor celule laticifere. Peretii separatori ai articulelor de vas
(celulelor) pot fi perforati sau in mare parte resorbiti. Sunt
prezente la rostopasca (cu latex portocaliu), mac etc.
Importanta laticiferelor in viata plantelor. Laticiferele au un
rol important in conducerea substantelor nutritive, in
inmagazinarea substantelor nutritive, in regularizarea bilantului
de apa al plantei sau ca mediu pentru transportul oxigenului etc.
Mai recent, laticiferele sunt interpretate ca un sistem excretor,
deoarece substantele care se acumuleaza in ele - produse ale
metabolismului - nu mai sunt utilizate de catre planta.

Extragerea caciucului natural

Pagina 8
 LASTARUL. MUGURELE. MODIFICARILE LASTARULUI
1. Definitia si partile lastarului
Lastarul reprezinta o tulpina cu frunze si muguri dispusi pe ea. In
comparatie cu radacina, lastarul are o structura mai complicata.
Lastarul are patru parti componente principale: nod, internod, frunza
si mugure. Despre structura lor am cercetat in urmatorul subtitlu.

2. Metameria lastarului
Lastarul are o structura metamera, fiind alcatuit din segmente ce se
repeta multiplu. Fiecare metamer este compus din patru componenti:
nod, internod, frunza si mugure. Toate partile lastarului sunt legate
reciproc una de alta, formand un tot intreg, incat nu pot exista
independent una fara alta. Fiecare component indeplineste o anumita
functie: nodul- este locul fixarii frunzelor; internodul- are functia
mecanica si conductoare; frunza- proces de nutritie (fotosinteza);
mugurele- cresterea si ramificarea lastarului.

3. Structura mugurelui si criteriile de clasificarea

Mugurele este un lastar scurt nedezvoltat, cu internoduri scurte, noduri foarte apropiate- un lastar primordial.
Cea mai importanta parte a mugurelui este apexul , sau varful vegetativ (conul de crestere). In mugure se
deosebesc nodurile, internodurile, frunzele primordiale si mugurii primordiali. Deseori, mugurii sunt acoperiti
cu solzi protectori, si astfel de muguri se numesc inchisi. La unele plante (sanger, dirmoz, multe ierburi)
mugurii sunt lipsiti de astfel de solzi, si se numesc muguri deschisi. Mugurele este asemanator unei camere
inchise si obscure, in care sunt create toate conditiile pentru protectia varfului de crestere. Mugurii sunt diferiti
si deseori, seresc ca semne diagnostice la determinarea speciilor, desi in cadrul plantei se pot afla mai multe
tipuri de muguri. Clasificarea mugurilor se efectuiaza dupa diferite criterii.
Clasificarea dupa pozitia pe tulpina, mugurii pot fi : apicali (terminali), si laterali (axilari). Mugurele apical se
dezvilta in varful lastarului. Mugurele axilar apare la subsiuara frunzei de acoperire care il aprovizioneaza cu
substante nutritive si il apara de factorii mecanici. Mugurele axilar apare in mod exogen in conul de crestere in
forma de primordii de diferite marimi. Din mugurii axilari se dezvolta lastari laterali, care in ansamblu cu
ceilalti lastari ai plantei formeaza sistemul de lastari, la care lastarul central este lastarul de ordinul I, dupa care
urmeaza, respectiv lastarul de ordinul II,III,etc.
Daca la subsiuara frunzei se afla cate un mugure axilar, apoi dispozitia mugurilor e aceeasi ca si a frunzelor
(alterna, opusa,verticilata). In caz ca la subsiuara frunzei se afla mai multi muguri axilari, atunci asezarea
mugurilor poate fi:
seriala – mugurii formeaza un rand vertical (nuc, mure,
ciprifoi)
biseriala – doua randuri verticale,
colaterale - mugurii formeaza un rand orizontal (salcam,
ceapa);
bicolaterala – doua randuri orizontale;
fasciculata – (usturoi).
Dupa structura si continutul mugurilor, ei pot fi foliari sau
vegetativi, care dau nastere la ramuri numai cu frunze; florari,
din care apar flori sau inflorescente; micsti – care genereaza
ramuri cu frunze si cu flori.
Mugurii variaza foarte mult dupa forma, marime si culoare. Dupa marime mugurii sunt mici (spiree), mari
(castan porcesc) si giganti (varza). In urma desfacerii din muguri apar lastarii sau ramurile.
In dependenta de timpul deschiderii, se deosebesc trei tipuri de muguri:
a) Mugurii de imbogatire, la care lipseste perioada de repaos si se desfac in anul formarii lor. Acestia sunt
muguri din care se dezvolta lastarii de imbogatire. Ei sunt caracteristici pentru majoritatea monocotiledonatelor
ierboase, dicotiledonatelor anuale si perene ( fasole, clocotis, asbastrele). Mugurii de imbogatire duc la marirea
numarului de frunze, flori, fructe si seminte, si prin aceasta se exprima rolul lor biologic.
b) Mugurii de reinoire care ierneaza si trec printr-o perioada de repaos relativ indelungata( arbori,

Pagina 9
arbusti,ierburi perene). Ei pot fi de origine endogena si exogena.
Referitor la gradul de formare a mugurilor de reinoire regulata se deosebesc trei grupe de plante:
- frunzele si florile in mugure se formeaza complect de cu toamna( efemere,efemeroizi, arbori si arbusti)
- frunzele se formeaza pe deplin de cu toamna, iar florile se diferentiaza primavara( plante ce infloresc in
lunile iunie-iulie)
- nu se formeaza pe deplin nici frunzele nici florile ( plante ce infloresc toammna)
c) Mugurii dorminzi, despre care se vorbeste in detaliu in urmatorul subtitlu al lucrarii.

4. Muguri adventivi si dorminzi

La plante deseori se formeaza mugurii adventivi, care apar nu in conul de crestere al lastarului, sau in zona
apicala, ci pe organele mature (frunza, tulpini, radacini), si sunt de origine endogena. Acesti muguri apar in
periciclu, si deseori formeaza drajoni, ce servesc pentru inmiltirea vegetativa (zmeura, plop). Mugurii adventivi
se folosesc in practica de toate zilele (in pomicultura si silvicultura) la intinerirea arborilor din parcuri si de pe
strazi. La graminee mugurii adventivi provoaca infratirea plantelor.
Mugurii dorminzi sunt acei care nu se desfac nici in anul formarii, nici in anul urmator, dar raman in stare
de repaos mai multi ani, uneori toata viata. Ei pot fi adventivi si axilari. Mugurii dorminzi se transforma in
lastari maturi numai in anumite conditii ( de exemplu, daca se taie trunchiul copacului mai sus de nivelul
mugurelui). Acesti muguri au o insemnatate biologica destul de mare, deoarece constituie o rezerva de reinoire
a plantei in cazul leziunilor si imbatrinirii (la arbori si arbusti). La unele plante, din mugurii dorminzi apar
lastari cu flori, fenomenul caoliforiei (copacul de cacao), sau spini ramificati. In trunchiul arborilor de nuc,
mesteacan, artar, mugurii dorminzi formeaza asa-numitii capi ce dau o anumita ornamentatie lemnului.

5. Clasificarea lastarilor dupa mediul de viata si aspectul exterior

Deoarece mugurii sunt foarte variati, lastarii care se formeaza in urma desfacerii lor vor fi, la fel, foarte variati.
Dupa marimea internodurilor se deosebesc lastari lungi (macroblaste) cu internoduri lungi si lastari scurti
(microblaste) cu internoduri scurte. Ambele tipuri de lastari se pot forma pe aceeasi planta, de exemplu, la mar
lastarii vegetativi sunt lastari lungi, iar lastarii de rod sunt lastari scurti. Dupa mediul de trai lastarii pot fi
aerieni, subterani si acvatici.
Dupa orientarea in spatiu, lastarii pot fi: ortotropi (pozitia verticala), plagiotropi( pozitia orizontala), anizotropi
(care-si schimba orientarea in diferite directii). De exemplu, plantele arcuate (Pecetea lui Solomon, zizanie),
nutante (floarea-soarelui), geniculate (coada vulpii). Dupa acest criteriu o grupa insemnata de plante alcatuiesc
lianele (volubile, agatatoare).
Dupa prezenta nodurilor, se deosebesc lastari articulati si nearticulati. Dupa functia indeplinita, lastarii pot fi
vegetativi (de crestere), generativi (de rod), de depozitare a substantelor de rezerva.
Un alt criteriu de clasificare a lastarilor este mediul de viata. Acestia pot fi: aerieni, subterani sau acvatici.
Despre modificarile acestora vorbim in continuare.

6. Modificarea lastarilor aerieni

Lastarul este cel mai plastic organ al plantei, prioritate determinata de diversitatea functiilor pe care le
indeplineste si de labilitatea comportarii lui. Lastarul obisnuit al plantei verzi este lastarul aerian cu tulpina,
frunze si muguri, care indeplinesc functia principala de fotosinteza si transport. Insa lastarii asimilatori, sunt
foarte diferiti: dupa lungime, crestere, ramificare,etc.
Paralel cu functia principala, lastarii pot indeplini si alte functii. Difirentierea tipurilor de lastari reflecta
specializarea lor in dependenat de factorii interni ai plantei, dar si de factorii externi. Vietuind in conditii
extreme, schimbarile lastarilor au atins un asa grad, incit functia principala a fost inlocuita de una din functiile
secundare, ceea ce a condus la metamorfoza lor.
In continuare analizam cele mai raspindite metamorfoze aeriene si subterane ale lastarilor.
Caudexul. Se intilneste la plantele ierboase, perene si semiarbusti cu radacina pivotanta. Caudexul prezinta
un organ peren bine dezvoltat, format in rezultatul ingrosarii tulpinii la baza coletului si a radacinii principale,
care contine o multime de muguri de reinnoire (incluziv muguri dorminzi) si in care se depoziteaza substante de
rezerva. Plante de caudex deseori se intilnesc la reprezentantii familiei asteracee (papadie, pelin), papilionacee
(lucerna, trifoi), apiacee, etc. La plantele batrine fragmentarea caudexului incepe de la centru spre periferie,
apio, impreuna cu radacina, poate sa se desprinda longitudinal in mai multe parti- particule, din care se pot
forma plante noi. Asa tip de inmultire vegetativa se numeste particulatie.

Pagina
10
 Stolonii aerieni.
Prezinta niste lastari taratori de scurta durata, alcatuiti din tulpina
si frunze, cu noduri, internoduri, de la care pot sa se formeze
radacini adventive. Stolonii aerieni se intilnesc la multe plante
(fragi), cu ajutorul lor, aceste plante se inmultesc vegetativ.
Înmulţirea vegetativă prin stoloni la
floarea de leac (Ranunculus repens)
Lastarii suculentilor. Suculenti se numesc o grupa mare de
plante, care traiesc in conditii de deficit de umezeala, la care
toate, sau unele organe aeriene s-au specializat in depozitarea
apei. Astfel de acumulatori de apa pot fi tulpina, frunza si chiar mugutii. Frunzele suculente sunt caracteristice
pentru reprezentantii familiei crasulacee (iarba-grasa, urechelnita), diferite specii de aloe, agave, hasterie, care
traiesc in deserturile din America de Sud, America Centrala, Africa. La reprezantantii familiei cactusilor,
euforbiacee, asclepiadacee si chenopodiacee deseori sunt suculente tulpinile. Mai mult decat atat, acumularea
apei in tulpini duce la pierderea sau metamorfoza frunzelor. Astfel, tulpina indeplineste ambele functii: de
depozitare si asimilare. Rareori metamorfoza sufera mugurii. Un exemplu elocvent este capatana de varza- care
este un mugure gigant.
cladodiile, tulpini asimilatoare, latite, fara tesuturi suculente, cu crestere nedeterminata (Genista sagittalis).
filocladiile, sunt ramuri foliiforme, asimilatoare, cu crestere determinata la Ruscus aculeatus.
filodiile sunt petioluri sau rahisuri foliare asimilatoare care se latesc capatand aspectul unor frunze.
tulpinile tuberizate care isi dezvolta puternic parenchimul cortical in care se depoziteaza substante de rezerva.
La gulie se tuberizeaza cateva internodii, la unele orhidee primul sau primele internodii de la baza tulpinii, iar la
unii palmieri intreg trunchiul.
tuberulele sunt mugurii axilari (Ranunculus ficaria) sau florali (Polygonul viviparum) ale caror axe se
dezvolta, se tuberizeaza, iar frunzele se reduc puternic.
bulbilele sunt mugurii axilari sau florali ale caror frunze se dezvolta mult si se umplu cu substante de rezerva.
Plantele care formeaza bulbile florale se numesc vivipare.
Circeii – una dintre cele mai raspindite forme de metamorfozare a lastarilor sau parti de lastar. Ei servesc
pentru agatarea plantelor. La unele plante, in carcel se transforma partea superioara a frunzei (mazare), al
altele(linte) – tot limbul foliar e transformat in carcel. La vita-de-vie, carceii au origine axilara.

7. Modificarile lastarilor subterani

Rizomii. Prezinta niste lastari subterani ingrosati, scurti sau lungi, cu frunze Rizomi
reduse la solzi, radacini adventive si muguri. Dupa modul de crestere pot fi
ortotropi (papadie) sau plagiotropi (stanjen), cu ramificare monopodiala
(lacrimioara) sau simpodiala (creasta cocosului). Rizomii prezinta nu numai
organe de depozitare, darsi de inmultire vegetativa, atat la plantele spontane, cat si
la cele de cultura. Totalitatea plantelor noi vcare provin de la planta precedenta se
numeste clona. Prin rizomi se inmultesc foarte usor astfel de plante ca pirul, pirul
gros, coada-calului, trestia, etc.

1 2 Tuberculi:
1 - Solanum tuberosum;
2 - Helianthus tuberosus.
Stolonii subterani si tuberculul.
Astel de lastari metamorfozati se observa bine la cartof. Din
tuberculii saditi deasupra solului se dezvolta lastari aerieni , asimilatori, cu frunze verzi si flori, iar de la baza
tuberculului in sol pornesc niste lastari nu prea lungi, fragili, cu frunze solzoase, numiti stoloni. Mugurii
terminali ai stolonilor se ingroasa puternic, transformandu-se in tuberculi. Solzii foliari se transforma in niste
scvame. La subsuara fiecarei scvame se afla un grup de muguri- ochii. Unul din acesti ochi este terminal, restul-
laterali. Astfel de tuberculi se deosebesc de rizomi si de stoloni prin forma rotunda sau ovala, ingrosarea mai
puternica a tulpinii, reducerea considerabila a frunzelor si prin lipsa radacinilor adventive nemijlocit pe
tuberculi.

Pagina
11
 Bulbii. Sunt caracteristici pentru plantele din familia liliaceelor (crini, lalele, ceapa) amrilidiaceelor
(amarilis, narcis). Dupa structura, bulbii sunt foarte variati, insa toti sunt alcatuiti din tr-o tulpinita scurta numita
disc si frunze solzoase suculente ce depoziteaza apa si substantele organice nutritive, indeosebi hidrati de
carbon. La subsuara
frunzelor carnoase se
formeaza mugurii terminali
si laterali. In unele cazuri
mugurii se tuberizeaza si ei
transformandu-se in
bulbisori (“catei” de
usturoi). De la disc pornesc
numeroase radacini
adventive. La bulbii de
ceapa, frunzele exterioare sunt transformate in solzi uscati protectori. In asa fel
Diferite tipuri de bulbi
bulbii prezinta un organ tipic de inmultire vegetativa.
Bulbo-tuberculii. Prezinta niste lastari modificati dupa spectul exterior, asemanatori cu bulbii, insa la care
tulpina este puternic ingrosata analogic tuberculului, cu frunzele reduse uscate, membroase, cu noduri si
internoduri bine evidentiate (brandusa).

8. Organe analoage si omoloage

Toate oragnele modificate se impart in doua grupuri mari: organe omoloage si analoage.
Organele omoloage au origine comuna, dar indeplinesc functii diferite. Ele pot fi foarte variate dupa structura si
forma. Spre exemplu, spinii de paducel, carceii de vita-de-vie, tuberculii de cartof, bulbii de ceapa constituie
organe omoloage provenite din lastar, iar spinii de salcam, carceii de mazare, etc. sunt organe omoloage de
origine foliara.
Organele analoage au aceeasi forma, aceeasi functie, dar au si origine diferita. Exemple de organe analoage:
spini de cactus, spini de salcam, spini de paducel. Toti spinii au functia de protectie, dar originea lor e diferita
(frunza, stipe, lastari).

Pagina
12