Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015.

Pagina 1 / 13

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - ÎCCJ - Decizie nr. 21/2021 din 27 septembrie
2021

Fişa
actului
Decizia nr. 21/2021 privind examinarea recursului
în interesul legii formulat de Colegiul de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În vigoare de la 23 noiembrie 2021

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1114 din 23 noiembrie

2021. Formă aplicabilă la 24 noiembrie 2021.

COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 1.694/1/2021

Corina-Alina Corbu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -

preşedintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici - preşedintele Secţiei I civile

Marian Budă - preşedintele Secţiei a II-a civile

Angelica Denisa Stănişor - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Daniel Grădinaru - preşedintele Secţiei penale

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Cristina Truţescu - judecător la Secţia I civilă

Adina Georgeta Nicolae - judecător la Secţia I civilă

Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă

Valentin Mitea - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Denisa Livia Băldean - judecător la Secţia I civilă

Mioara Iolanda Grecu - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Georgeta Stegaru - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Curelea - judecător la Secţia I civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Diana Manole - judecător la Secţia a II-a civilă

Andreea Marchidan - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Maria Andrieş - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ana-Hermina Iancu - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 2 / 13

1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul

Dosarului nr. 1.694/1/2021 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din
Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea
şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu
completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
este reprezentat de doamna procuror-şef al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei
judiciare Diana Berlic.
4. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana
Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.
5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în
interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii,
precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive
contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-
raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
7. Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina
Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului
general asupra recursului în interesul legii.
8. Doamna procuror Diana Berlic arată că procurorul general apreciază ca fiind în
litera şi spiritul legii orientarea jurisprudenţială potrivit căreia locul producerii
prejudiciului este acelaşi cu locul săvârşirii faptei ilicite, competenţa teritorială fiind
stabilită în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află locul efectuării
comunicărilor publice neautorizate. În considerarea criteriului alternativ prevăzut de
art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă, locul unde s-a produs prejudiciul
nu este echivalentul locului unde trebuie făcută plata, ci acela în care se conturează
în mod cert efectul patrimonial negativ al faptei ilicite. În cazul răspunderii civile
delictuale, reperul de stabilire a competenţei nu poate fi locul sediului băncii la care
persoana păgubită are deschis un cont bancar în care se poate efectua plata
despăgubirilor datorate cu titlu de remuneraţii neachitate pentru comunicarea publică
de opere muzicale, întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea
reclamantei de a alege instanţa competentă, în temeiul art. 116 din Codul de
procedură civilă, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din
Codul de procedură civilă. Opinia potrivit căreia locul producerii prejudiciului este
locul efectuării comunicării publice neautorizate are în vedere, totodată, mai buna
administrare a justiţiei şi administrarea mai facilă a probelor, corespunzând întru totul
raţionamentelor juridice dezvoltate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Pentru
aceste considerente, solicită admiterea sesizării cu recurs în interesul legii şi
pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare.
9. Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară
dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra
recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 3 / 13

I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

10. La data de 7 iunie 2021, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie a sesizat instanţa supremă cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând
următoarea problemă de drept: aplicarea şi interpretarea unitară a dispoziţiilor art.
107, art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 9 şi art. 116 din Codul de procedură civilă, în ceea ce
priveşte stabilirea competenţei teritoriale, în funcţie de interpretarea dată noţiunii de
"loc al producerii prejudiciului", în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de
gestiune colectivă a drepturilor de autor, acţiuni având ca obiect obligarea
utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea
publică/radiodifuzarea neautorizată a operelor muzicale/fonograme de comerţ sau
publicate în scop comercial.
11. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
la aceeaşi dată, formându-se Dosarul nr. 1.694/1/2021, cu termen de soluţionare la
27 septembrie 2021.
II. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea
aplicării unitare, următoarele prevederi legale:
Codul de procedură civilă
Art. 107. - Regula generală
" (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei
circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării,
pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."
Art. 113. - Competenţa teritorială alternativă
" (1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente:
(...)
9. instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs
prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. (...)"
Art. 116. - Alegerea instanţei - "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe
deopotrivă competente."
III. Examenul practicii judiciare
13. Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a identificat
existenţa a două orientări jurisprudenţiale distincte în această problemă de drept.
14. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că locul producerii
prejudiciului este acelaşi cu locul săvârşirii faptei ilicite, competenţa teritorială fiind
stabilită în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află locul efectuării
comunicărilor publice neautorizate. În considerarea criteriului alternativ prevăzut de
art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă, locul unde s-a produs prejudiciul
nu este echivalentul locului unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea are ca obiect
plata remuneraţiilor datorate de pârâtă în temeiul răspunderii civile delictuale, ca
urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii.
15. Din punctul de vedere al competenţei prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 9 din
Codul de procedură civilă, locul producerii prejudiciului nu este, însă, cel în care
pierderea pecuniară, ca urmare a neplăţii remuneraţiilor de către un utilizator al
repertoriului protejat, este resimţită de către reclamantă, ci acela în care se
conturează în mod cert efectul patrimonial negativ al faptei ilicite.
16. Competenţa se stabileşte potrivit unui reper previzibil, iar în cazul răspunderii
civile delictuale acest reper nu poate fi locul sediului băncii la care persoana păgubită
are deschis un cont bancar în care se poate efectua plata despăgubirilor datorate cu
titlu de remuneraţii neachitate pentru comunicarea publică de opere muzicale,
întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea reclamantului de a alege

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 4 / 13

instanţa competentă în temeiul art. 116 din Codul de procedură civilă, în afara
opţiunii permise între instanţele determinate potrivit art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9
din Codul de procedură civilă.
17. Fiind vorba despre comunicarea publică neautorizată de opere muzicale de
către pârâtă prin utilizarea repertoriului protejat şi fără plata remuneraţiei datorate,
locul producerii prejudiciului este inoperant, câtă vreme acesta nu este diferit de locul
săvârşirii faptei ilicite, întrucât această comunicare publică se realizează la locul
derulării activităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, inclusiv evenimente, în
unităţile pârâtei, loc care este şi cel al producerii prejudiciului.
18. Temeiul de drept pe care se fundamentează această opinie rezultă din
interpretarea art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă,
stabilindu-se că locul producerii prejudiciului este locul în care devine certă şi în care
se produce pierderea pecuniară pretinsă. Chiar dacă s-ar avea în vedere prevederile
Codului civil în considerarea pretenţiei reclamantei de reparare a prejudiciului, se
impune a se da eficienţă dispoziţiilor art. 1.504 din Codul civil referitoare la plata prin
virament bancar, şi nu celor ale art. 1.494 din Codul civil privind locul plăţii.
19. În condiţiile în care plata remuneraţiilor ar fi trebuit să se facă în contul bancar
indicat de către creditor, aşadar, printr-un instrument de plată, prin intermediul căruia
sumele de bani urmau să fie transferate din contul bancar al debitorului, este
suficient a se constata că nu a fost emis un ordin de plată, semnat de debitor şi vizat
de instituţia de credit plătitoare, dispoziţie care ar fi prezumat relativ data plăţii,
conform art. 1.504 din Codul civil.
20. De altfel, şi în cazul aplicării criteriului instanţei de la locul săvârşirii faptei ilicite,
competenţa de soluţionare a cauzei se verifică tot cu privire la instanţa de la sediul
pârâtei care a avut conduita ilicită de a decide comunicarea publică a operelor
muzicale, fără autorizarea prevăzută de lege şi fără plata remuneraţiei datorate.
Locul producerii prejudiciului nu poate fi reţinut ca fiind locul sediului băncii la care
reclamanta are cont deschis pentru a se face plata, producerea prejudiciului fiind
concomitentă cu săvârşirea faptei ilicite.
21. După cum rezultă din expunerea de motive a noului Cod de procedură civilă, la
elaborarea acestuia au fost avute în vedere instrumentele normative naţionale şi
internaţionale, fiind menţionat şi Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa
judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
(Regulamentul nr. 44/2001) - pct. 3 "Alte informaţii" din secţiunea a 2-a "Motivul
emiterii actului normativ". De asemenea, "La edictarea soluţiilor legislative cuprinse
în proiectul noului Cod de procedură civilă s-a avut în vedere ca dispoziţiile propuse
să nu contravină sau să facă dificilă aplicarea directă a unor instrumente juridice
comunitare" (pct. 2 - "Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislaţia
comunitară în materie" din secţiunea a 5-a "Efectele proiectului de act normativ
asupra legislaţiei în vigoare").
22. Faţă de raţiunile noii reglementări, în interpretarea normei din Codul de
procedură civilă este utilă, aşadar, raportarea la prevederile corespunzătoare din
Regulamentul nr. 44/2001, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene.
23. În acest context, se constată că opinia potrivit căreia locul producerii
prejudiciului este locul efectuării comunicării publice neautorizate corespunde
raţionamentelor juridice dezvoltate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
24. Astfel, nici din această perspectivă nu se poate stabili competenţa instanţei în a
cărei rază teritorială se află sediul creditorului ori banca unde reclamantul are deschis
contul în care trebuiau plătite remuneraţiile. Acel loc este legat de consecinţele
negative ulterioare producerii prejudiciului.

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 5 / 13

25. Pierderea patrimonială a survenit chiar în locul în care a fost săvârşită fapta
ilicită, iar stabilirea competenţei în funcţie de acesta răspunde cerinţelor de facilitare
a administrării probelor şi de organizare utilă a justiţiei.
26. Rezultatul acestui raţionament jurisdicţional este stabilirea competenţei în
favoarea acelui tribunal în circumscripţia căruia s-a săvârşit fapta ilicită, această
primă orientare fiind reflectată în deciziile nr. 833 din 7 aprilie 2020, nr. 2.217 din 3
noiembrie 2020, nr. 1.073 din 9 iunie 2020, nr. 584 din 19 martie 2019 şi nr. 561 din
20 februarie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.
27. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că locul săvârşirii faptei
ilicite (comunicarea publică fără drept a operelor muzicale sau fonogramelor) este
distinct de locul producerii prejudiciului, acesta din urmă fiind cel de la sediul
reclamantei (locul plăţii), adică acolo unde se produc efectele faptei prejudiciabile. În
consecinţă, competenţa teritorială a fost stabilită în favoarea instanţei în a cărei
circumscripţie se află locul unde se face plata sumelor reclamate prin acţiune,
respectiv acolo unde se află unitatea bancară la care reclamanta are deschis contul
bancar. În argumentarea acestei opinii s-a apreciat că locul producerii prejudiciului
este locul în care se face plata/încasarea sumelor cu titlu de remuneraţii pretinse de
către reclamantă, în calitate de organism de gestiune colectivă.
28. Potrivit art. 1.494 alin. (1) lit. a) din Codul civil, în lipsa unei stipulaţii contrare ori
dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul
contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor, obligaţiile băneşti
trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii
(sediul reclamantului).
29. Din interpretarea dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă rezultă că,
în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă
o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente. Prin depunerea cererii de
chemare în judecată, reclamantul a ales între cele două instanţe deopotrivă
competente, fixând competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea
instanţei care nu îşi putea invoca din oficiu necompetenţa de soluţionare a cauzei,
fiind ţinută de alegerea făcută de reclamant, în raport cu locul producerii
prejudiciului.
30. Această a doua orientare jurisprudenţială a fost expusă în Decizia nr. 1.498 din
14 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă,
precum şi în Decizia nr. 2.567 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.
IV. Opinia titularului sesizării - Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie
31. Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat, din
analiza hotărârilor pronunţate, că rezultă existenţa unei practici neunitare şi, în
consecinţă, se impune declanşarea mecanismului de unificare judiciară, în temeiul
dispoziţiilor art. 514 şi următoarelor din Codul de procedură civilă.
V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie
32. Analizând orientările jurisprudenţiale identificate în practica instanţelor,
procurorul general a apreciat ca fiind în spiritul legii prima orientare jurisprudenţială
(prezentată la punctul 14 din prezenta decizie).
33. În fundamentarea punctului său de vedere a arătat că obiectul acţiunilor în care
s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti supuse examinării îl constituie solicitarea de
despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă
delictuală, pentru fapta de comunicare publică de fonograme sau de reproduceri ale
acestora şi de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, fără autorizarea prealabilă

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 6 / 13

din partea organismului de gestiune colectivă şi fără plata remuneraţiilor cuvenite

titularilor ale căror drepturi sunt gestionate de către Centrul Român pentru
Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM).
34. Potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, în materia răspunderii civile
delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe,
alegerea între acestea revenind reclamantului.
35. În considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 din
Codul de procedură civilă, locul unde s-a produs prejudiciul nu este echivalentul
locului unde trebuie făcută plata, întrucât acţiunea are ca obiect plata remuneraţiilor
datorate de pârât în temeiul răspunderii civile delictuale, ca urmare a săvârşirii unei
fapte ilicite, în lipsa unei convenţii de stabilire a locului plăţii.
36. Or, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă,
instanţa locului de plată este competentă în cererile privitoare la obligaţiile ce
izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare, ceea ce nu
este cazul în speţă.
37. Prejudiciul devine cert după utilizarea efectivă şi poate fi cuantificat în funcţie
de spaţiul în care a avut loc respectiva utilizare şi de durata acesteia, pe baza
documentelor aflate în posesia utilizatorului, dat fiind că ambele modalităţi de calcul
prevăzute de art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr.
8/1996) - câştigul nerealizat sau triplul remuneraţiilor legal datorate pentru acel tip de
utilizare - presupun raportarea la remuneraţia prevăzută de metodologie.
38. Faţă de aceste circumstanţe, locul în care devine certă şi, deci, se produce
pierderea pecuniară pretinsă de către beneficiar este chiar locul în care a avut loc
respectiva comunicare publică. Prin urmare, rezultă ca fiind lipsită de relevanţă,
pentru identificarea locului producerii prejudiciului, împrejurarea că plata
remuneraţiilor trebuia făcută într-un anumit cont bancar al reclamantei, întrucât litigiile
în discuţie nu sunt întemeiate pe existenţa unor convenţii, aşadar, locul unde s-a
produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu
poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata.
39. Locul plăţii are relevanţă în examinarea fondului raportului juridic dedus
judecăţii, pentru stabilirea îndreptăţirii la despăgubiri a reclamantei, însă nu şi pentru
determinarea competenţei pe baza locului producerii prejudiciului, în condiţiile în care
art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă nu are în vedere locul reparării
prejudiciului.
40. De aceea, nu se poate stabili competenţa în favoarea instanţei în a cărei rază
teritorială se află sediul creditorului ori banca unde reclamantul îşi are deschis contul
în care trebuiau plătite remuneraţiile. Acel loc este legat de consecinţele negative
ulterioare producerii prejudiciului.
41. Pierderea patrimonială a survenit chiar în locul în care a fost săvârşită fapta
ilicită, iar stabilirea competenţei în funcţie de acesta răspunde cerinţelor de facilitare
a administrării probelor şi de organizare utilă a justiţiei.
42. Prin urmare, pentru stabilirea locului producerii prejudiciului este relevant locul
în care este lezată valoarea socială ocrotită de lege, respectiv locul producerii
prejudiciului nemijlocit, care constituie consecinţa imediată a faptei ilicite.
43. În consecinţă, procurorul general a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea
unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3 şi pct. 9 şi art. 116 din Codul de
procedură civilă, în cauzele având ca obiect acţiunile în pretenţii formulate de
organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, constând în obligarea
utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea
publică/radiodifuzarea neautorizată a operelor muzicale/fonogramelor de comerţ sau

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 7 / 13

publicate în scop comercial, în determinarea instanţei competente teritorial, locul

producerii prejudiciului este acelaşi cu locul săvârşirii faptei ilicite, respectiv locul
efectuării comunicărilor publice neautorizate.
VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
44. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art.
107 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respingând excepţia invocată.
45. Astfel, prin Decizia nr. 347 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 738 din 27 august 2018, s-a reţinut că: "17. Examinând
excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 107 alin. (1) din
Codul de procedură civilă stabilesc instanţa competentă din punct de vedere teritorial
să soluţioneze litigiile dintre părţi, şi anume cea de la domiciliul sau sediul pârâtului,
în absenţa unei norme contrare. (...) 18. Prevederile criticate reglementează conduita
reclamantului în faza preprocesuală, stabilind cadrul şi limitele în care acesta poate
sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecată. În ceea ce priveşte susţinerea
conform căreia există o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, părţilor
din proces, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, având în vedere că
poziţia juridică a reclamantului care declanşează procesul este total diferită de cea a
pârâtului chemat în judecată prin acţiunea introdusă de reclamant. Mai mult, în
condiţiile în care însăşi legea stabileşte instanţa competentă şi limitele în care
reclamantul îşi poate exercita dreptul de opţiune, Curtea constată că susţinerile
autorului excepţiei potrivit cărora dispoziţiile criticate ar sta la baza pronunţării unei
hotărâri arbitrare nu pot fi primite. Stabilirea prin prevederile legale criticate a
competenţei teritoriale alternative nu aduce atingere, sub nicio formă, dreptului
părţilor de a beneficia de un proces echitabil şi nu afectează imparţialitatea justiţiei.
19. În fine, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată
este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea regulilor referitoare la competenţa
teritorială imperativă şi/sau alternativă, precum şi la părţile care au dreptul de a alege
reprezintă o atribuţie exclusivă a legiuitorului".
46. Până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională nu a fost
sesizată cu excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 şi
art. 116 din Codul de procedură civilă.
VII. Opinia judecătorilor-raportori
47. Judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a
dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din Codul de procedură civilă,
sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de
organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea
utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea
publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop
comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul
audiovizual, corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii
prejudiciului.
VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-
raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine
următoarele:
VIII.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii
48. Verificându-se regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a fost legal sesizată de Colegiul de conducere al instanţei supreme (conform
Hotărârii nr. 54 din 27 aprilie 2021), acesta având, potrivit dispoziţiilor art. 514 din
Codul de procedură civilă, legitimare procesuală pentru declanşarea mecanismului
de unificare a practicii, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii.

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 8 / 13

49. În privinţa cerinţelor de formă ale promovării recursului în interesul legii, ele
rezultă din prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora acesta
este admisibil "numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează
obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti
definitive, care se anexează cererii."
50. Ca atare, din cuprinsul normei procedurale menţionate, reiese că trebuie
îndeplinite următoarele condiţii pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil:
- sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept;
- problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti;
- dovada soluţionării diferite de către instanţele judecătoreşti să se facă prin
hotărâri judecătoreşti definitive;
- hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.
51. Din analiza memoriului de sesizare cu recurs în interesul legii, precum şi a
documentelor anexate rezultă îndeplinirea cerinţelor formale de admisibilitate anterior
enumerate.
52. Astfel, potrivit celor arătate în cuprinsul actului de sesizare al Colegiului de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi din anexele acestuia,
reiese că la nivelul instanţei supreme există practică neunitară în determinarea, pe
calea regulatoarelor de competenţă, a instanţei competente teritorial să soluţioneze
acţiuni în răspundere civilă delictuală având cauza juridică în comunicarea publică de
fonograme sau de reproduceri ale acestora şi/sau de prestaţii artistice din domeniul
audiovizual fără deţinerea prealabilă a autorizaţiilor/licenţei neexclusive de către
utilizator şi fără plata remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi conexe.
53. Este vorba, în mod evident, despre o problemă de drept, în sensul art. 515 din
Codul de procedură civilă, care a determinat soluţii diferite, decurgând, în esenţă, din
modalitatea în care s-a interpretat, în materia răspunderii civile delictuale, locul
producerii prejudiciului, element al angajării răspunderii şi, respectiv, criteriu de
determinare a competenţei avut în vedere de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din
Codul de procedură civilă.
54. De asemenea, dovada soluţionării diferite prin hotărâri definitive, pronunţate în
regulator de competenţă, s-a făcut potrivit materialului anexat sesizării cu recurs în
interesul legii.
VIII.2. Asupra fondului recursului în interesul legii
55. Astfel cum s-a menţionat deja, în analiza condiţiei de admisibilitate referitoare la
problema de drept ce a constituit obiect al interpretărilor şi dezlegărilor
jurisprudenţiale diferite, aceasta constă în modalitatea în care, în determinarea
instanţei competente teritorial să rezolve litigii privind angajarea răspunderii civile
delictuale pentru comunicarea publică de fonograme de comerţ/de reproduceri ale
acestora/de prestaţii artistice în domeniul audiovizual fără deţinerea prealabilă a
licenţelor eliberate de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), instanţa supremă s-a raportat la criteriul
prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă şi înţelegerea
sintagmei "locul unde s-a produs prejudiciul".
56. Identificând în mod unitar materia litigioasă, ca fiind una a răspunderii pentru
fapta ilicită constând în folosirea neautorizată - adică fără solicitarea şi eliberarea
prealabilă a licenţei care dă dreptul la utilizarea fonogramelor sau a prestaţiilor
artistice din domeniul audiovizual de către organismele de gestiune colectivă
[respectiv CREDIDAM şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România
(UPFR)] desemnate de ORDA - şi fără plata remuneraţiilor cuvenite artiştilor
interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, în acelaşi timp, instanţele
au făcut aprecieri diferite asupra locului producerii prejudiciului care, alături de locul

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 9 / 13

săvârşirii faptei, este criteriu de determinare a competenţei alternative [în afara

instanţelor enumerate la art. 107-112 din Codul de procedură civilă, conform normei
de trimitere din art. 113 alin. (1) din Codul de procedură civilă].
57. În legătură cu această apreciere, unele hotărâri reţin că locul producerii
prejudiciului este acela unde s-a săvârşit fapta ilicită, în timp ce, în orientarea
jurisprudenţială contrară, acest loc al producerii prejudiciului este considerat cel în
care ar trebui să se efectueze plata, respectiv sediul reclamantei (în speţă, al
CREDIDAM sau UPFR, organismele care acţionează în numele titularilor drepturilor
conexe) sau al băncii la care are deschis contul reclamanta şi în care urma să fie
virate sumele de bani.
58. Faţă de modalitatea de săvârşire a faptei ilicite şi de felul în care se produce
prejudiciul în astfel de speţe care au generat practica neunitară, locul în care apare
consecinţa negativă asupra patrimoniului supus reparaţiei nu poate fi înţeles decât în
sensul locului săvârşirii faptei vătămătoare.
59. În primul rând, trebuie subliniat că finalmente prejudiciul se reflectă în
patrimoniul titularilor de drepturi conexe (artişti interpreţi sau executanţi, respectiv
producători de fonograme), chiar dacă în numele acestora acţionează organismele
de gestiune colectivă (care au atribuţii de a colecta remuneraţiile şi de a le repartiza
apoi titularilor, proporţional cu repertoriul utilizat), dar o fac în baza unui mandat legal,
iar nu ca persoană îndreptăţită la plata remuneraţiei.
60. În acelaşi timp, locul producerii prejudiciului nu poate fi acela în care pierderea
pecuniară, ca urmare a neplăţii remuneraţiilor de către un utilizator neautorizat, este
resimţită de organismul de gestiune colectivă (pus astfel în imposibilitate de a
repartiza drepturile cuvenite titularilor), ci acela în care se săvârşeşte fapta ilicită,
întrucât aceasta este însoţită de un prejudiciu produs instantaneu, iar nu de un
prejudiciu care ar urma să fie produs în viitor, în mod succesiv sau colateral (prin
ricoşeu), pentru a se pune problema unei disocieri între locul faptei ilicite şi acela al
producerii consecinţelor păgubitoare.
61. Astfel, comunicarea publică de fonograme sau a reproducerilor acestora ori a
prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, fără a exista în prealabil
autorizaţia/licenţa pentru o astfel de operaţiune, şi în mod subsecvent (şi implicit)
neplata remuneraţiilor cuvenite titularilor înseamnă, deopotrivă, că s-au produs faptul
ilicit şi rezultatul păgubitor (în acelaşi loc). Existenţa acestui din urmă element
(prejudiciul) este certă din chiar momentul săvârşirii faptei, iar determinarea întinderii
lui este doar o chestiune de probaţiune şi de rezolvare a fondului raportului juridic, iar
nu una care să influenţeze criteriul competenţei teritoriale.
62. Sub acest aspect, al modalităţii în care se produce prejudiciul, cu repercusiuni
în ce priveşte localizarea lui, în doctrină s-a făcut diferenţa între prejudiciul
instantaneu, ca fiind acela ale cărui consecinţe se produc dintr-odată sau într-o
perioadă de timp foarte scurtă, şi cel succesiv, adică acela care se produce continuu,
într-o perioadă îndelungată de timp (când s-ar putea pune problema manifestării
consecinţelor negative în alt loc decât acela în care a fost săvârşită fapta ilicită).
63. În astfel de speţe, cum sunt cele care fac obiect de analiză pentru stabilirea
competenţei teritoriale, prejudiciul este unul instantaneu şi cert din chiar momentul
săvârşirii faptei ilicite, întrucât acela este momentul în care se aduce atingere
drepturilor patrimoniale ale altor persoane prin utilizarea lucrărilor acestora fără
autorizaţie şi fără plata remuneraţiei corespunzătoare.
64. În plus, strâns legat de locul unde se săvârşeşte fapta ilicită este şi
determinarea cuantumului acestui prejudiciu (fiind irelevant, ca atare, locul unde se
efectuează plata), câtă vreme potrivit normelor metodologice (aprobate prin decizii
ale ORDA), această cuantificare se realizează prin luarea în considerare a suprafeţei

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 10 / 13

spaţiului în care a avut loc utilizarea neautorizată.

65. Astfel fiind, raportat la aceste reglementări în materie, raţiunea identificării, în
modalitatea menţionată, a locului producerii prejudiciului, ca fiind acela al săvârşirii
faptei ilicite, îşi are fundamentul şi în considerente de bună administrare a justiţiei,
respectiv a probelor necesare soluţionării cauzei, regăsite ca atare acolo unde s-a
produs comunicarea publică neautorizată.
66. Împrejurarea că, spre deosebire de vechile dispoziţii procedurale [art. 10 alin.
(1) pct. 8 din Codul de procedură civilă de la 1865], care stabileau doar locul
săvârşirii faptei drept criteriu de luat în considerare pentru determinarea competenţei
teritoriale, noul Cod de procedură civilă reglementează, prin prevederile art. 113 alin.
(1) pct. 9, şi locul producerii prejudiciului nu înseamnă că, ori de câte ori este vorba
despre o acţiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, este posibil sau trebuie
stabilite în mod distinct două locuri - al săvârşirii faptei ilicite şi respectiv al producerii
prejudiciului - pentru a face aplicabilă norma procedurală. Dimpotrivă, decelarea
celor două criterii trebuie realizată în mod particular, pentru fiecare caz în parte, în
funcţie de conţinutul şi circumstanţele săvârşirii faptei ilicite, care pot însemna o
suprapunere a locului săvârşirii faptei ilicite cu cel al producerii prejudiciului sau,
dimpotrivă, existenţa lor separată.
67. Extinderea, potrivit noului Cod de procedură civilă, a reperelor competenţei
teritoriale alternative, în materia răspunderii civile delictuale, a fost determinată de
necesitatea acoperirii acelor situaţii în care în mod evident locul producerii
consecinţelor păgubitoare nu se suprapune cu acela al săvârşirii faptei ilicite (de
exemplu, în cazul unui prejudiciu viitor, dar cert ca realizare ori succesiv, cu întindere
mare în timp sau în cazul unui prejudiciu colateral, când o terţă persoană faţă de
victima directă este cea care suportă consecinţele ilicitului săvârşit - art. 1.390 din
Codul civil) şi care astfel rămânea în afara unei statuări a normei pozitive.
68. A considera însă că loc al producerii prejudiciului este locul unde ar trebui să se
facă plata remuneraţiilor înseamnă deopotrivă a adăuga un criteriu la textul de lege şi
a confunda locul producerii (naşterii) prejudiciului cu acela al stingerii (prin plată) a
acestuia.
69. De aceea, nici sediul creditorului şi nici sediul unităţii bancare unde acesta are
cont deschis nu se pot constitui în criterii legale din punctul de vedere al dispoziţiilor
art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă, de luat în considerare la
determinarea competenţei teritoriale.
70. În acelaşi sens, trimiterea la dispoziţiile art. 1.494 alin. (1) lit. a) din Codul civil
nu poate susţine respectiva interpretare, pentru a atrage o competenţă în funcţie de
locul plăţii.
71. Pe de o parte, pentru că, aşa cum s-a arătat, locul plăţii (adică al stingerii
prejudiciului) nu este un criteriu prevăzut de lege pentru stabilirea competenţei
teritoriale şi, pe de altă parte, întrucât norma de drept material menţionată este
incidentă, în principiu, în materia răspunderii contractuale, iar în materia răspunderii
delictuale doar în măsura în care există o obligaţie de plată deja stabilită, care trebuie
executată. Separat de faptul că norma are în vedere executarea obligaţiei (adică
stingerea prejudiciului, iar nu producerea sau naşterea acestuia), ea nu poate viza,
raportat la materia care interesează, decât o situaţie ulterioară atât învestirii instanţei
(deci momentului verificării competenţei teritoriale), cât şi obţinerii unui titlu (adică
pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile), pentru a face posibilă, cum spune
textul, executarea "la domiciliul sau, după caz, la sediul creditorului la data plăţii".
72. De aceea, locul plăţii nu se circumscrie criteriilor legale prevăzute de art. 113
alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură civilă, el neputând fi asimilat locului producerii
prejudiciului, câtă vreme este, în realitate, prin efectele pe care le produce plata, locul

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 11 / 13

stingerii obligaţiei (în speţă, a prejudiciului creat prin utilizarea neautorizată de

fonograme de comerţ sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din
domeniul audiovizual şi neplata remuneraţiilor aferente).
73. Dimpotrivă, a considera că locul plăţii este cel în care s-a produs prejudiciul
înseamnă, în realitate, a înlocui criteriul legal cu unul jurisprudenţial, pentru că într-o
asemenea ipoteză nu este vorba doar despre o evaluare jurisdicţională în funcţie de
locul producerii consecinţelor faptului vătămător, ci chiar de o schimbare a criteriului
prevăzut de lege, câtă vreme condiţia naşterii (producerii) prejudiciului este înlocuită
cu stingerea acestuia.
74. Or, atunci când legiuitorul a considerat că locul plăţii este criteriu de
determinare a competenţei teritoriale alternative, a prevăzut aceasta în mod expres,
ca în cazul reglementat de art. 113 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă
("instanţa locului de plată, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o
cambie, cec, bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare").
75. În sensul aceleiaşi interpretări, al identificării sau suprapunerii locului producerii
prejudiciului cu acela al săvârşirii faptei ilicite se află şi reglementarea comunitară
[care a inspirat norma internă, a art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură
civilă], compatibilitatea Codului de procedură civilă cu legislaţia comunitară în materie
făcând parte din standardele noului act normativ, după cum se arată în expunerea de
motive la acesta.
76. Doar aparent diferită de conţinutul art. 113 alin. (1) pct. 9 din Codul de
procedură civilă, norma art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr. 44/2001 - care prevede că,
în materie delictuală şi cvasidelictuală, competenţa aparţine instanţelor de la locul
unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă - a fost în mod constant
interpretată în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în sensul în care
aceasta vizează atât locul materializării prejudiciului, cât şi pe cel unde s-a produs
evenimentul cauzator al prejudiciului, astfel încât pârâtul poate fi acţionat în justiţie, la
alegerea reclamantului, în faţa instanţei de la unul din cele două locuri (Hotărârea din
30 noiembrie 1976, Bier, 21/76, EU:C:1976:166, pct. 24 şi 25, Hotărârea din 16 mai
2013, Melzer, C-228/11, EU:C:2013:305, pct. 25, Hotărârea din 5 iunie 2014, Coty
Germany, C-360/12, EU:C:2014:1318, pct. 46).
77. Art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr. 44/2001 [echivalent actualului art. 7 alin. (2)
din Regulamentul (UE) nr. 1.215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială] materializează una din
competenţele speciale, derogatorii de la regula instituită prin art. 2 alin. (4), a
competenţei instanţei de la domiciliul pârâtului, astfel că aceasta trebuie interpretată
în mod autonom şi strict, ceea ce nu permite o interpretare dincolo de ipotezele
prevăzute în mod explicit de Regulament (în acest sens, Hotărârea din 5 iunie 2014,
Coty Germany, precizată, pct. 43-45).
78. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,
norma de competenţă specială prevăzută de art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr.
44/2001 se întemeiază pe existenţa unei legături deosebit de strânse între litigiu şi
instanţele de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă ori
cele de la locul materializării prejudiciului, care justifică atribuirea competenţei în
favoarea lor, pentru motive legate de buna administrare a justiţiei şi de organizare
utilă a procesului, acestea fiind considerate cele mai adecvate să se pronunţe asupra
cauzei din raţiuni de proximitate faţă de litigiu şi de facilitate a administrării probelor.
79. În acest sens, câteva exemple din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene sunt relevante şi asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării cu
recurs în interesul legii de faţă.
80. Astfel, locul producerii prejudiciului, în sensul normei de competenţă anterior

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 12 / 13

enunţate, s-a stabilit că este "locul în care fapta cauzală, ce angajează răspunderea
civilă delictuală sau cvasidelictuală, a produs în mod direct efectele vătămătoare
asupra victimei imediate. Drept urmare, regula de competenţă în discuţie nu poate fi
interpretată ca autorizând un reclamant care invocă un prejudiciu pretins a fi
consecinţa prejudiciului suferit de alte persoane, victime directe ale faptei
prejudiciabile, să cheme în judecată pe autorul faptei în faţa instanţelor de la locul în
care reclamantul însuşi a constatat paguba adusă patrimoniului său" (Hotărârea din
11 ianuarie 1990, Dumez, C-220/88).
81. De asemenea, s-a arătat că expresia "locul unde s-a produs fapta
prejudiciabilă" nu poate fi interpretată în mod extensiv, aşa încât să includă orice loc
unde se pot concretiza consecinţele prejudiciabile ale unei fapte care a dat naştere
deja unui prejudiciu survenit în mod efectiv în alt loc (Hotărârea din 19 septembrie
1995, Marinari, C-364/93, EU:C:1995:289, pct. 14).
82. Cât priveşte locul materializării prejudiciului, Curtea a precizat că această
expresie nu vizează locul unde se află domiciliul reclamantului şi unde s-ar afla
centrul intereselor acestuia pentru singurul motiv că ar fi suferit aici un prejudiciu
financiar care rezultă din pierderea unor elemente din patrimoniul său, care s-a
produs şi a fost suferită în alt stat membru (Hotărârea din 10 iunie 2004, Kronhofer,
C-168/02, EU:C:2004:364, pct. 21).
83. Faptul că societatea reclamantă a făcut plata sumei de bani invocată drept
prejudiciu, rezultat din condiţiile defectuoase ale negocierii unui contract pe teritoriul
altui stat (acuzându-se în cauză o neglijenţă la redactarea textului unui contract
privind opţiunea de cumpărare a unui pachet de acţiuni) prin virament, dintr-un cont
bancar pe care îl deţinea în ţara sediului său social, nu califică acest loc ca fiind cel al
producerii prejudiciului, o atare împrejurare nefiind "factor de legătură relevant" în
temeiul art. 5 pct. 3 din Regulamentul nr. 44/2001 (Hotărârea din 16 iunie 2016,
Universal Music, C-12/15, pct. 38), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând
astfel şi în considerarea observaţiei că o societate precum reclamanta ar fi putut
alege între mai multe conturi bancare din care ar fi putut achita cuantumul sumei
invocate drept prejudiciu.
84. Atunci când a recunoscut o competenţă în favoarea instanţelor de la domiciliul
reclamantului, în temeiul materializării prejudiciului, Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene a subliniat că a avut în vedere faptul că prejudiciul se produce în mod
direct în contul bancar al acestuia deschis la o bancă din raza acestor instanţe,
constatare care se inserează în contextul special al cauzei, caracterizată prin
existenţa unor împrejurări care au concurat la atribuirea competenţei în favoarea
acelor instanţe (Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Kolassa C-375/13, EU:C:2015:37).
85. Cauza Zuid-Chemie BV, în care s-a pronunţat Hotărârea din 16 iulie 2009,
evocată în opinia jurisprudenţială care susţine competenţa instanţei de la
domiciliul/sediul reclamantului, ca instanţă de la locul în care fapta ilicită îşi produce
efectele prejudiciabile (identificate, potrivit acestei opinii, în neîncasarea
remuneraţiilor cuvenite pentru drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale
datorate pentru comunicarea publică a acestora), nu reflectă o altă viziune ori soluţie
jurisprudenţială a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu determinarea
instanţei în raport cu criteriul materializării prejudiciului şi nu susţine adoptarea altei
soluţii nici în dreptul intern, căci ea nu constituie decât rezultatul aplicării aceloraşi
dezlegări de principiu, exemplificate anterior, la o situaţie particulară a respectivei
cauze, caracterizată prin aceea că sediul societăţii reclamante a fost identificat ca loc
al producerii prejudiciului (constând în obţinerea unui produs imposibil de utilizat
conform destinaţiei, prin utilizarea ca materie primă a unui produs neconform
achiziţionat de la societatea pârâtă), care îl depăşea pe cel inerent produsului

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.

Indaco Lege5. Copyright (c) Indaco Systems 2015. Pagina 13 / 13

neconform achiziţionat (materia primă).

86. Prin urmare, concluzia potrivit căreia locul producerii prejudiciului este identic
cu locul săvârşirii faptei ilicite constând în realizarea comunicării publice de opere
protejate în absenţa autorizării prealabile şi a plăţii remuneraţiilor cuvenite artiştilor
interpreţi/executanţi sau producătorilor de fonograme concordă şi cu raţionamentele
juridice dezvoltate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; pierderea
patrimonială survine chiar în locul în care a fost săvârşită fapta ilicită şi a avut loc
încălcarea dreptului conex de autor, prin producerea unui prejudiciu instantaneu,
astfel că stabilirea competenţei în funcţie de acesta răspunde şi cerinţelor de
facilitare a administrării probelor şi de organizare utilă a justiţiei. În acelaşi timp,
sediul/domiciliul reclamantului ori cel al băncii la care acesta are un cont deschis, ca
loc în care se reflectă efectele patrimoniale ale faptei ilicite sau în care are loc plata,
sunt nerelevante din perspectiva aplicabilităţii dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. (9) din
Codul de procedură civilă, neputând constitui nici loc al săvârşirii faptei ilicite şi,
pentru argumentele expuse anterior, nici loc al producerii prejudiciului.

87. Pentru toate aceste considerente,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi
art. 116 din Codul de procedură civilă stabileşte că sintagma "loc al producerii
prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a
drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile
cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de
comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a
prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârşirii faptei
ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2021.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Magistrat-asistent,
ŞI JUSTIŢIE Elena Adriana Stamatescu
CORINA-ALINA CORBU

Folosirea acestor informatii se face in conformitate cu termenii Angajamentului de Licentiere.