https://www.ted.

com/talks/leor_weinberger_can_we_create_vaccines_that_mutate_and_spre
ad/transcript

Română

Vreau să vă povestesc despre o studentă de-ale mele. Acum câteva săptămâni era în vacanță,
când a primit un telefon la 3 dimineața. Era soțul ei, care îi spunea că orașul în care ea se afla va
fi carantinat până la 10 dimineața. Era în Wuhan, China. Epicentrul epidemiei de coronavirus. La
ora 8 dimineața deja era pe drum în mașina unui prieten, parcurgând cei 800 de kilometri până
la aeroportul din Shanghai. Tot drumul a fost îngrozită că autoritățile o vor aresta. A prins unul
din ultimele zboruri.

00:50
Suntem cu toții ușurați că a ajuns în siguranță înapoi în SUA. Dar dacă v-aș spune că ea se află în
această încăpere? Sau dacă v-aș spune că stă chiar lângă dumneavoastră? Nu există un vaccin și
nici nu va exista unul pentru cel puțin 12 luni. Iar virusul suferă mutații, așa că nu avem nicio
garanție că vaccinul pe care-l vom produce peste 12 luni va mai fi eficient împotriva mutațiilor
virusului. E o joacă de-a prinselea. Întotdeauna e așa când izbucnește o epidemie. Carantina e
imperfectă, răspunsul medical e insuficient.

01:35
Problema de bază cu care ne confruntăm în controlarea epidemiilor este că virusurile și alte
infecții fac două lucruri excelent: suferă mutații și se transmit. Instrumentele noastre medicale
nu fac nici una, nici alta. Instrumentele noastre medicale nu se adaptează, nici nu se transmit.
Avem așadar o nepotrivire de bază între instrumentele noastre, care sunt statice, și infecții,
care sunt dinamice. Această nepotrivire ne face să fim mereu nepregătiți. Această nepotrivire
ne face să fim mereu reactivi. Iar această nepotrivire este universală. De aceea avem infecții
rezistente la antibiotice, care au omorât 40.000 de americani anul trecut, și tot de aceea avem
un vaccin antigripal ce nu a împiedicat ca gripa să ucidă 60.000 de americani anul trecut. Deci,
cum putem rezolva această nepotrivire fundamentală?

02:40
Mi-am dedicat întreaga carieră studierii și rezolvării acestei probleme. De o sută de ani încoace,
am folosit substanțe chimice drept medicamente în tratamentul infecțiilor. Dar substanțele
chimice nu se modifică și nu se transmit. La fel, vaccinurile nu sunt concepute să se adapteze
sau să se transmită. Acum douăzeci de ani am avut o idee revoluționară: să folosim chiar
virusurile în scopuri terapeutice, incluzându-le în schemele de tratament, creând astfel
tratamente capabile să se adapteze și să se transmită. Vă voi împărtăși cum am ajuns la o
realizare majoră, respectiv la niște tratamente care sunt acum în testare.

03:27
HIV este cea mai devastatoare pandemie a erei noastre. 75 de milioane de infectați, 33 de
milioane de decese. Mulți cred că HIV este acum o problemă rezolvată. Avem câteva antivirale
cu adevărat miraculoase; sunt sigure, sunt eficiente. Am muncit cincisprezece ani și am cheltuit
miliarde de dolari ca să le facem accesibile în toată lumea. Haideți să ne uităm la niște cifre.

03:55
În anul 2019, 1,7 milioane de oameni s-au infectat cu HIV. Am devenit conștient de acest număr
abia anul trecut, când am vizitat un sat de la marginea Durban-ului, Africa de Sud. Mergeam cu
mașina pe un drum plin de praf, cu fiica mea de zece ani pe bancheta din spate. Pe marginea
drumului mergeau fetițe de aceeași vârstă cu fiica mea, în picioarele goale. Fiica mea m-a
întrebat de ce sunt desculțe acele fete, și a trebuit să îi explic despre prăpastia dintre civilizațiile
noastre, ceea ce a fost tare greu. Dar ceea ce m-a șocat, de fapt, a fost atunci când colegii mei,
oamenii de știință locali din Africa, mi-au explicat că aceste fetițe de aceeași vârstă cu fiica
mea...

04:43
(Suspină)

04:44
Mă scuzați... aveau un risc de 80% să se infecteze cu HIV pe parcursul vieții. Am rămas perplex.
Cum se poate să existe un risc de 80% când noi avem medicamente sigure și eficiente?

05:00
Iar explicația e această discrepanță fundamentală. Ea ridică obstacole în controlul bolilor
infecțioase, mai ales în mediile cu resurse limitate. Primul obstacol e mutația: virusurile suferă
mutații, medicamentele noastre nu. Al doilea obstacol: aderența. E foarte dificil să asiguri
medicamentele celor care au cea mai mare nevoie de ele. Eu nu pot adera la un tratament
antibiotic de o săptămână în această țară. Iar noi ne așteptăm ca cei din aceste zone
defavorizate, care se confruntă cu nenumărate greutăți, să ia tratamente pe viață.

05:38
Iar a treia barieră este aprovizionarea sau accesibilitatea. E foarte greu să asiguri acest
tratament celor care au mai mare nevoie de el. Nu acelor fetițe, ci acelora care sunt implicați în
activități cu risc crescut, cum sunt prostituția și consumul de droguri. În terminologia
epidemiologică, aceste grupuri sunt denumite purtători ce transmit mult boala. În anii 1900, un
grup mic de astfel de purtători au transmis virusul HIV de-a lungul autostrăzii transafricane și l-
au împrăștiat astfel pe tot continentul. Aceste grupuri sunt foarte greu de identificat. Sunt mici
și sunt expuse stigmatizării sociale, așa că își păstrează anonimatul. Și totuși, exact la ei trebuie
să ajungem. Cumularea acestor obstacole a dus la situația actuală, în care mai mult de 15% din
populația din partea de sud a Africii are HIV.

06:40
Abordarea tradițională zice așa: trebuie să asigurăm mai multe medicamente, cât mai multor
bolnavi, cât mai eficient. Eu aș zice că trebuie să atacăm tocmai acea discrepanță fundamentală.
Trebuie să eliminăm aceste obstacole. Dacă reușim să inventăm medicamente care suferă
mutații și se adaptează, putem anihila rezistența la tratamente, putem elimina barierele de
aderență, și, dacă ne facem bine treaba, îi putem transforma pe purtătorii ce transmit mult
boala în cea mai puternică metodă imaginabilă de răspândire a tratamentului.

07:18
E o abordare radicală. Are un potențial uriaș, dar cu o condiție. Una foarte importantă. Înainte
să lansăm un tratament transmisibil, chiar și dacă vorbim de un grup mic de oameni infectați,
înainte să facem asta, trebuie să fim extrem de precauți și trebuie să testăm siguranța
medicamentului cu maxim de rigurozitate. Mă aflu aici deoarece, pentru prima dată în douăzeci
de ani, am reușit asta și fac acest lucru public acum, pentru prima oară.

07:58
(Aplauze și ovații)

08:07
Ultimele două dăți când am spus asta am plâns, așa că...

08:09
(Râsete)

08:12
Ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă această realizare, haideți să ne întoarcem cu douăzeci de
ani în urmă, în 1999. Eram absolvent al Universității Berkley, California, și studiam biofizica
virusului HIV. Având în vedere complexitatea epidemiei, simplicitatea virusului mă fascina. HIV,
la fel ca alte virusuri, e doar un set de instrucțiuni, un malware. Atacă celula și o transformă
într-o fabrică cu un singur scop: să creeze și mai multe astfel de virusuri. Toate celelalte funcții
ale celulei sunt anihilate. HIV infectează globulele albe, care ne mențin sănătoși. Această celulă
a fost atacată și transformată în fabrică de HIV. Dacă mărim, putem vedea anatomia virusului.
Acele liniuțe roșii din mijloc? Acela e setul de instrucțiuni HIV. Materialul genetic al virusului.

09:09
El comandă procesul de atacare a celulelor, pe care mai întâi le transformă în fabrici, ca să
asigure multiplicarea setului de instrucțiuni, apoi și a celorlalte componente ale virusului, ca la
final să le asambleze într-o particulă. Așa se înmulțește virusul. Fiecare din aceste particule nou
formate poate ataca mai departe o nouă celulă. Așa se transmite virusul. Și ori de câte ori o
celulă e atacată, apar mici erori în copierea materialului genetic. Și astfel suferă mutații virusul.
Această abilitate de a se înmulți, transmite și adapta, e ceva ce medicamentele disponibile
acum nu pot face.
09:54
Așa că, tânăr, naiv și un pic ignorant fiind, m-am întrebat: de ce nu putem crea tratamente care
să se adapteze, să se transmită și să se înmulțească? Aceasta era ideea: dacă putem lua virusul
și să-l determinăm să-și autoelimine materialul genetic cu albastru aici, această secvență
„amputată” nu mai poate ataca altă celulă. Dar tot această secvență „amputată” poate face
ceva extraordinar. Într-o celulă deja infectată, ea poate ataca atacatorul. Poate comanda
mecanismul HIV să o replice pe ea, secvența „amputată”, apoi fiecare din aceste copii se poate
atașa la celelalte componente ale virusului, astfel încât celula atacată se transformă dintr-o
fabrică de virusuri într-o fabrică de tratament. Atacatori. Aceștia nu te îmbolnăvesc. Acest
proces ar scădea dramatic concentrația de HIV și ar păstra celulele mai sănătoase.

11:06
Luni de zile am fost obsedat de această idee. A fost cea mai intensă experiență intelectuală din
viața mea. La fiecare drum cu bicicleta până la laborator, la fiecare drum la cafenea, la fiecare
alergare pe dealurile de la marginea campusului, ideile, argumentele, contraargumentele, îmi
asaltau cu atâta forță mintea, monologul interior, că rămâneam efectiv fără aer. Credeam că
dacă vom putea concepe un tratament care se înmulțește, va fi suficientă o singură doză. Se va
modifica apoi, la fel ca virusul, și poate se va transmite între indivizii infectați, vindecându-i. Era
un tratament care putea să facă tot ce face un virus. Rezolva nepotrivirea fundamentală.

11:57
Cea mai radicală parte a acestui concept e faptul că purtătorii ce transmit mult boala puteau fi
și ei convertiți de la a transmite virusul, la a transmite tratamentul. Un tratament care devine
viral odată cu virusul. Această perspectivă i-a speriat pe unii. Dar există deja un precedent: deja
am folosit, fără să ne dăm seama, tratamente care se transmit. Vaccinul care a eradicat
poliomielita în SUA, vaccinul anti-poliomielitic oral, se transmite. Nu e un aspect foarte
cunoscut, dar faptul că acest vaccin se transmite e parte din motivul pentru care a fost ales în
demersul global de eradicare a bolii, în ciuda problemelor de siguranță a administrării.

12:47
Marea problemă era că aceste tratamente „atacatoare” nu existau. Mentorii mei de la Berkley
mi-au spus: „Drăguță idee, păcat că nu va funcționa niciodată.” sau: „Autoritățile n-o vor aviza
niciodată, las-o baltă.” Dar ideea nu mă lăsa ea pe mine.

13:11
Dacă avea cea mai mică șansă de reușită, putea rezolva acea nepotrivire fundamentală. Așa că
am muncit la ea ani de zile. Am testat toate strategiile și am avut eșec după eșec. Am... de câte
ori ni se părea că avem o idee bună, munceam la ea luni, uneori poate chiar ani de zile, doar ca
să ne întoarcem de unde am plecat. La un moment dat am petrecut cinci ani construind
150.000 de variante pentru un astfel de tratament. Absolut toate au eșuat. Odată, am întrebat
un student foarte bun ce crede că va învăța de la mine în timpul doctoratului

13:53
(Râsete)

13:56
și mi-a spus: „Cum să perseverezi, cum să încerci din nou și din nou chiar dacă sunt zero dovezi
că vei găsi ceva.

14:04
(Râsete)

14:07
Mă întreb dacă bătea vreun apropo.

14:09
(Râsete)

14:12
Prin 2018, lucrurile nu erau prea roz. Nu aveam nicio dovadă că un astfel de tratament poate fi
obținut. Dimpotrivă, aveam dovezi că așa ceva e imposibil. Venise timpul să recunosc adevărul
necruțător. Această soluție pe care mi-o dorisem atât de mult, acest tratament „viral” pur și
simplu nu exista. Timp de douăzeci de ani am alergat după o himeră.

14:44
Dar într-o zi, Elizabeth, o cercetătoare din laboratorul meu, a venit la mine cu o poză. Nu părea
a fi mare lucru. Soția mea zicea că seamănă cu un test de sarcină.

14:56
(Râsete)

14:59
Dar această liniuță de aici este materialul genetic „amputat” pe care îl căutam de douăzeci de
ani. În tot acest timp în care am eșuat încercând să-l construim, a evoluat de la sine într-o
eprubetă uitată de prin laborator.

15:15
(Auditoriul) Poftim?

15:17
(Râsete)

15:18
În sfârșit aveam ceva. Și am folosit această secvență ca să construim primul tratament. Dar nu
aveam nicio dovadă că ceea ce obținusem era un tratament.

15:29
Primul hop pe care orice tratament trebuie să-l treacă e testarea pe cobai. Poate fi riscant. În
cazul nostru, dacă mureau cobaii, dispărea și finanțarea proiectului și odată cu ea orice
speranță de a obține vreodată un tratament, mai ales unul atât de radical cum speram. După
atâtea eșecuri eram cu toții destul de neîncrezători, dar nici nu prea aveam altă șansă. Trebuia
să ne asumăm riscul și să încercăm.

15:58
În mod surprinzător, tratamentul radical a avut efect asupra cobaiului și a funcționat exact așa
cum prezisesem acum douăzeci de ani. A protejat celulele cobaiului împotriva virusului HIV. Iată
o vedere a celulelor la microscop. Mai întâi, cu roșu, vedeți HIV infectând acele celule, iar apoi,
tratamentul radical, în albastru, își face efectul și protejează acele celule și se răspândește și în
alte celule. În sfârșit, după douăzeci de ani, am conceput acest tratament. Toți cei care lucrau în
laborator erau în extaz. Pentru mine, aceasta era dovada vie a conceptului. Dacă am putut face
asta cu un virus, vom putea și cu altele.

16:41
Pentru a înțelege impactul global al acestui tratament asupra HIV, am rulat simulări pe
calculator. Modele epidemiologice. Iar rezultatele au fost chiar uimitoare. Dacă nu luăm nicio
măsură în zona cea mai afectată a Africii, infectarea cu HIV se va menține între 25 și 35 de
procente. Dar dacă reușim să asigurăm medicamente pentru două treimi din populație sau dacă
reușim să asigurăm mult-așteptatul vaccin, putem reduce rata la douăzeci de procente. Dar
acestea sunt scenariile cele mai optimiste. Dacă HIV devine la rândul lui mai rezistent sau dacă
populația își modifică comportamentul, procentul poate urca din nou la treizeci de procente sau
chiar mai mult. Cu albastru e tratamentul nostru radical. Încă nu am găsit o modalitate,
teoretică sau experimentală, prin care HIV să devină rezistent la acest tratament.

17:43
Motivul eficacității crescute a acestui tratament sunt purtătorii. Dacă tratamentul este inoculat
într-o locație aici, purtătorii îl preiau și îl împrăștie în rândul populației. Imaginați-vă că peste
zece ani HIV nu mai e o pandemie.

18:08
Ca să ajungem acolo, înseamnă ca peste cinci ani să demarăm testări clinice la scară largă, ceea
ce înseamnă să începem la anul testările pe oameni. FDA ne-a dat avizul să începem să testăm
pe pacienți seropozitivi care suferă de cancer terminal și au mai puțin de un an de trăit. Să se
ofere voluntar pentru aceste testări e un ultim gest de maximă generozitate față de ceilalți. I-
am numit „Cohorta Ultimului Dar”. Ca să putem începe testele cu acești pacienți altruiști
trebuie să terminăm testele pre-clinice anul acesta și cred că vom reuși.
18:49
Încă întâlnesc colegi care sunt împotrivă și manifestă o zgomotoasă opoziție în a fi lăsați să
testăm mai departe. Ei spun: „Dacă ceva nu merge bine? Nu veți mai putea repara ce ați făcut.”
Sau spun: „Există implicații etice; oamenii nu vor fi de acord cu așa ceva.” Dar și vaccinul anti-
poliomielitic s-a confruntat cu o opoziție similară. De fapt, a avut parte de o așa campanie de
dezinformare, încât mulți încă nu știu că el se transmite, sau că a eradicat cu succes boala în
multe țări, sau că a stat la baza creării multor altor vaccinuri. Când am prezentat anul trecut în
Africa conceptul acestui tratament radical, oamenii de știință africani au reacționat cu totul
altfel. Au spus: „Cum să nu testați așa ceva?” Ba chiar au spus că ar fi neetic să nu îl testăm.
Deci, chiar dacă vom eșua, cred că miza e mult prea mare ca să nu încercăm. Dacă nu facem
nimic, acele fetițe din suburbiile Durban-ului vor contracta HIV, și cu proxima ocazie cu care va
apărea un nou virus, vom fi la fel de vulnerabili precum suntem și astăzi, cu carantinele noastre
precare și cu vaccinuri pentru care trebuie să așteptăm cu lunile, fără nicio garanție.

20:15
Cred că a venit vremea pentru o abordare nouă, diferită de abordarea statică a ultimului secol.
E timpul pentru o nouă tehnologie, mai puțin reactivă și mai degrabă proactivă. Cred că a sosit
timpul pentru tratamente accesibile nu doar celor avuți, dar și celor care se confruntă cu
nenumărate lipsuri. Cred că e timpul pentru un nou tip de armă care să fie pe măsură, sau să
rezolve această discrepanță fundamentală. Cred că e timpul pentru tratamente care să devină
virale.

20:52
Vă mulțumesc foarte mult!

20:53
(Aplauze)

English

I want to tell you about a student of mine. A few weeks ago, she was on vacation when at 3am
she got a phone call. It was her husband telling her that the city that she was in would be
quarantined by 10am. She was in Wuhan, China. The epicenter of the coronavirus outbreak. By
8am she was on the road in a friend's car driving 500 miles to Shanghai Airport. The entire time,
she was terrified the authorities would arrest her. She made it out on one of the last flights.

00:50
So we're all relieved that she's back home, safe in the US. But what if I told you she was in this
room? What if I told you she was sitting next to you? There's no vaccine. There won't be a
vaccine for at least 12 months. And this virus is mutating, so there's no guarantee that the
vaccine that we produce 12 months from now will match the mutated virus. We're always
playing catch-up. And this is the scenario we're in every time there's an outbreak. Our
quarantines are porous, our medical responses are flat-footed.

01:35
The fundamental problem that we face in controlling these outbreaks is that viruses and other
infections do two things really well: they mutate and they transmit. Our medical tools do
neither of these two things. Our medical tools don't mutate or transmit. We have a
fundamental mismatch between our tools, which are static, and the infections, which are
dynamic. This mismatch is why we're always flat-footed. This mismatch is why we're playing
catch-up. And this mismatch is universal. It's the reason that we have antibiotic-resistant
infections that killed 40,000 Americans last year, and it's the reason that the flu vaccine couldn't
prevent the flu from killing 60,000 Americans last year. So how do we resolve this fundamental
mismatch?

02:40
I've devoted my career to studying and solving this problem. For 100 years, we've used
chemicals as drugs to treat infections. Chemicals will never mutate or transmit. Similarly, our
vaccines are not designed to mutate or transmit. 20 years ago, I had a radical idea to use the
viruses themselves as therapies -- as building blocks for therapies. To build therapies that could
mutate and transmit. Let me share with you how we've had a major breakthrough, and we're
already testing these new therapies.

03:27
HIV is the most devastating pandemic of our era. 75 million infected; 33 million dead. Most of
us think that HIV is a solved problem. We have truly amazing antiviral drugs: they're safe and
effective, and we've spent 15 years and billions of dollars deploying these drugs around the
world. So let's look at the numbers.

03:55
In 2019, 1.7 million people acquired HIV. This number only hit home for me last year when I
visited this rural village outside of Durban, South Africa. I was driving along this dirt road with
my 10-year-old daughter in the back seat, and walking next to us on the side of the road were
girls, the same age as my daughter, barefoot. My daughter asked about why these girls are
barefoot and I had to explain disparity to her, which was hard. But what really shocked me was
when my colleagues, the local African scientists explained to me that these young girls the
same age as my daughter --

04:43
(Breathes)

04:44
sorry -- had an 80 percent chance of acquiring HIV in their lifetime. It blew me away. How can
these girls have an 80 percent risk if we have safe and effective drugs?

05:00
The reason is the fundamental mismatch. It creates barriers to controlling infectious disease,
particularly in resource-limited settings. The first barrier is mutation: viruses mutate, our drugs
don't. The second barrier: adherence. It's really hard to get these drugs to those who need the
most. I can't even adhere to a week-long antibiotic regimen in this country. We're asking those
in resource-limited settings who face enormous adversity to adhere to lifelong regimens.

05:38
And the third barrier is deployment, or access. It's super hard to get these drugs to those who
need them most. Not these girls but those who engage in high-risk activities, such as
commercial sex work and injection drug use. In the epidemiological parlance, these groups are
called "super-spreaders." And in the 1900s, a small subset of super-spreaders drove HIV along
the Trans-Africa Highway and spread the virus through the continent like this. These groups are
exceptionally hard to identify, they're small, they face enormous social stigma so they don't
self-identify and they're the ones we need to get to the most. All of these barriers combined
created the situation we have today, where greater than 15 percent of people in Southern
Africa live with HIV.

06:40
Now, conventional wisdom is: what we need to do is get more drugs to more people more
effectively. I'd argue we need to solve the fundamental mismatch; we need to eliminate these
barriers. If we can build therapies that mutate and transmit, we can overcome drug resistance,
overcome adherence barriers, and if we do it properly, we will convert the super-spreaders
from the greatest barrier to the most powerful deployment strategy that we can imagine.

07:18
This is a radical concept. It has huge potential payoff, but there's a catch. And it's serious.
Before we deploy a therapy that may transmit, even if it's only in a limited population of
already infected individuals, before we do this, we need to be exceptionally careful, and we
need to test safety in the most rigorous ways possible. The reason I'm here today is because for
the first time 20 years, we got it to work, and this is the first time I'm sharing it publicly.
07:58
(Applause and cheers)

08:07
Last two times I did this I cried, so --

08:09
(Laughter)

08:12
So in order to help you understand this breakthrough, let me take you back 20 years to 1999. I
was a graduate student in Berkeley, California, studying the biophysics of HIV. For such a
complex epidemic, the simplicity of this virus fascinated me. HIV, like all viruses, is just an
instruction set -- malware. It hijacks a cell and converts that cell into a factory to do one thing:
single-mindedly churn out more virus. All the normal functions of the cell get wiped away. HIV
infects the white blood cell that keeps us healthy. This cell has already been hijacked and
converted into a factory. And if we magnify, we can see the anatomy of the virus. Those
squiggly red lines in the middle? That's HIV's instruction set. Its genetic material.

09:09
This genetic material directs the hijacking process, converting that cell into a factory first to
make more copies of the instruction set, and then all the other components of the virus and
assemble them into a particle. This is how the virus replicates. Each of these particles can go in
and hijack a new cell. This is how the virus transmits. And every time a cell is hijacked, little
mistakes are made in copying the genetic material. That's how the virus mutates. This ability to
replicate, transmit and mutate is something that our current drugs cannot do.

09:54
So, being young and naïve and a little bit ignorant, I thought: why can't we create therapies that
mutate and transmit and replicate? Here was the idea. If we can take the virus and engineer it
to amputate the genetic material in blue here, this amputated instruction set can no longer
hijack a cell. But this amputated instruction set can do something very special. In an already
infected cell, this amputated instruction set can hijack the hijacker. It can commandeer HIV's
machinery to make more copies of itself, the amputated instruction set, and then each of these
copies can steal all of HIV's other components so that the cell gets converted from a factory
that produces virus to a factory that produces therapy. Hijackers. These carry no disease. This
dramatically lowers HIV levels and keeps the cell healthier.

11:06
This idea consumed me for months. It was the most intense intellectual experience of my life.
On every bike ride to lab, on every walk to the coffee shop, on every run in the hills above
campus, the ideas, the arguments, the counterarguments, they all came so rapidly in my head,
in my inner monologue, that I was physically out of breath. I thought if we can create a therapy
that replicates, it would only need to be taken once. It could mutate along with the virus and
possibly it could transmit between infected individuals to treat them. It was a therapy that
could do all of the things that the virus could do. It solved the fundamental mismatch.

11:57
The most radical part of this concept was that the super-spreaders would also be converted
from transmitting the virus to now transmitting the therapy. It was a therapy that would go viral
along with the virus. This scared some people. But there's already a precedent: we already
inadvertently use therapies that transmit. The vaccine that eradicated polio in the US, the oral
polio vaccine, transmits between people. It's not well-known, but the fact that this vaccine
transmits is part of the reason that it was chosen for the worldwide eradication effort despite
its safety issues.

12:47
So the bigger problem was that these hijacker therapies didn't exist. My Berkeley advisors said
to me, "Lovely idea, so sad it will never work," or, "Regulators will never allow it, drop it." But
the idea wouldn't drop me.

13:11
If it ever worked, it would solve the fundamental mismatch. So we tried for years to build it. We
tried every trick in the book and failed over and over again. We -- every time we thought we
had a good idea, we'd spend months, sometimes years working on it only to come up empty.
We once spent five years building 150,000 versions of a hijacker therapy. Every single one
failed. I once asked a really bright student what he hoped to learn from me during his PhD --

13:53
(Laughter)

13:56
And he replied, "How to keep going, how to continue moving forward despite zero evidence
that there's anything there."

14:04
(Laughter)

14:07
I wonder if he was trying to tell me something.

14:09
(Laughter)
14:12
By 2018, things looked bad. There was no evidence that a hijacker therapy could be engineered.
In fact, we had evidence that it might be impossible. It was time to face the hard truth. This
solution that I'd wanted so badly, this hijacker therapy just didn't exist. For 20 years, I had been
chasing a ghost.

14:44
Then one day, Elizabeth, a postdoc in my lab, came to me with this picture. It doesn't look like
much. My wife thinks it looks like a pregnancy test.

14:56
(Laughter)

14:59
But this little band down here -- that was the amputated genetic material that we had been
looking for for 20 years. The entire time that we had been trying to build it and failing, it had
evolved by itself in a flask in the back of the lab.

15:15
(Audience) What?

15:17
(Laughter)

15:18
We finally had a foothold. And we used this to build the first hijacker. But we had no evidence
that what we built was a therapy.

15:29
The first hurdle that any therapy has to clear is testing in a mouse. It can be risky. In our case, if
our mice died, so did our funding, and with it, any hopes of this becoming a therapy, let alone a
transformative one. After so many failures, we were all pretty skeptical but we didn't really
have an alternative. We had to give it a shot; we had to try.

15:58
Amazingly, the hijacker therapy worked in a mouse, and it worked exactly as we'd predicted 20
years before. It protected the cells in a mouse from HIV. Here are the cells under a microscope.
First, HIV in red infects those cells, and then the hijacker, in blue, can be activated, protects
those cells and transmits to other cells. We'd finally built the hijacker after 20 years. Everyone
in the lab was elated. For me, this was proof of concept. If we could do it for one virus we could
do it for others.
16:41
To understand how this hijacker might impact HIV levels worldwide, we ran computer
simulations. Epidemiological models. And the results were pretty amazing. If we do nothing in
the hardest-hit parts of Africa, HIV prevalence will stay between 25 and 30 percent. If we
manage to introduce drugs to three-quarters of the population or if we ever get the long-
sought-after vaccine, we would reduce those numbers down to 20 percent. But those are best-
case scenarios. If HIV evolves resistance or if people change their behaviors, these numbers
could go right back up to 30 percent or even beyond. The blue is the hijacker therapy. And
we've not found a way, either theoretically or experimentally, that HIV can evolve resistance to
the hijacker.

17:43
The reason this hijacker works so well is the super-spreaders. If the hijacker is introduced in one
place over here, the super-spreaders can pick it up and transmit it through the population.
Imagine if 10 years from now, HIV is no longer a pandemic.

18:08
To get there, we have to start large-scale clinical trials in five years, which means initial human
tests next year. The FDA has cleared us to start testing in HIV-positive patients who have a
terminal cancer and have less than a year left to live. Volunteering for this trial is their last
incredibly generous gift to the world. They're called the "Last Gift cohort." And to test in these
altruistic patients next year, we have to finish our preclinical tests this year ... and I think we
will.

18:49
I still meet colleagues who push back and are stridently opposed to letting us move forward
with testing. They say, "What if something goes wrong? You can't unrelease it." They say,
"There are ethical issues; people can't consent." Well, oral polio vaccine faced similar ethical
and safety concerns. In fact, oral polio vaccine faced such an effective misinformation campaign
that most people still don't know that it transmits, that it successfully eradicated polio in many
countries or that this vaccine is the basis for new vaccines. When we presented this hijacker
therapy idea in Africa last year, the African scientists had a different response. They said, "How
can you not test this?" They said it's unethical to not test it. So even though we might fail, I
think the stakes are too high not to try. If we do nothing, those girls outside of Durban will
acquire HIV, and the next time that there's a new virus that emerges, we'll be in the same
vulnerable position that we are today with quarantines that are porous and vaccines that we
need to wait months for that may not match.

20:15
I think it's time for a new approach that's different than the static approaches of the last
century. It's time for a new technology that is less reactive and more proactive. I think it's time
for treatments that don't just benefit the most affluent among us but also those who face the
greatest adversity. I think it's time for a new type of weapon that matches, or that solves the
fundamental mismatch. I think it's time for therapies that can go viral.

20:51
Thank you very much.

20:53
(Applause)