Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scrierea şi pronunţarea
Nu există, în ceea ce priveşte pronunţarea, diferenţe majore între limba latină şi limba română. Majoritatea sunetelor
se pronunţă identic.
oe
v sv
au
v sv
eu
v sv
Cantitatea unei vocale are în primul rând rol lexical-semantic, diferenţiind un cuvânt de alt cuvânt care are aceeaşi
sciere (omografie):
popŭlus – popor
popūlus – plop
Cantitatea vocalei are şi rol morfologic, deosebind o categorie gramaticală de alta.
Pronunţarea
a=a
b=b
c=c
cc=c – se pronunţă cu cei doi c distincţi (ca în ac-ci-pi-o ) şi trece fiecare în silabă diferită
d=d
e=e
f=ph – philosóphia
h= în latineşte se aude foarte slab, aproape insesizabil, în aşa fel încât spre limbile romanice nu se mai aude, şi
dispare în limba română şi grafic
homo = homo → om (româneşte)
heri = heri → ieri (româneşte)
rr=r – la despărţirea în silabe, însă, fiecare din ele trece în silabe diferite
s=s NU z chiar dacă se află intervocalic
Complexe:
Cantitatea silabei
Accentuarea corectă a cuvintelor este de mare folos în prozodie, adică în stabilirea ritmului (cadenţei) versurilor
dintr-o poezie. În latina clasică şi post-clasică aceeaşi importanţă se dădea şi ritmului oratoric al unei fraze.