Bazele filosofiei

Introducere
• Disciplina Istoria gândirii filosofice cuprinde
principalele etape de dezvoltare a gândirii filosofice,
prin care au fost promovate principiile adevărului,
dreptăţii, binelui, frumosului, ideile umaniste,
tendinţele democratice. Cursul este destinat
studenţilor anului I orientaţi spre a-şi desăvârşi
înţelepciunea, gândirea creatoare, arta dialogului
cult, spiritul critic în judecată. Criteriul diriguitor al
evaluării curente pe parcursul semestrului şi al
evaluării finale îl constituie abilităţile privind analiza.
•  
• Filozofia
(filosofia) (gr. φιλοσοφια, philein şi sophia,
etimologie: dragoste de înţelepciune): disciplina
autonomă a culturii având ca obiect cunoaşterea
formelor şi proceselor gândirii. Filozofia este o
modalitate de gândire şi investigare, formată
dintr-un ansamblu de noţiuni şi idei, care tinde
să cunoască şi să înţeleagă sensul existenţei sub
aspectele sale cele mai generale, o concepţie
generală despre lume şi viaţă.
 Ce este filozofia?
• Filozofia este una din principalele forme ale
manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se
poate defini filozofia este chiar şi ea una filozofică.
Pentru introducerea conceptului putem spune că
este studiul înţelesurilor şi justificărilor sau
credinţelor despre cele mai generale sau
universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care
nu este realizat prin experimente şi observare
atentă, ci prin formularea problemelor şi oferirea
soluţiilor lor, argumentarea soluţiilor oferite şi
discuţia dialectică a tuturor acestora.
 Ce este filozofia?
• Filozofia studiază concepte generale precum existenţa,
bunătatea, cunoaşterea sau frumuseţea. Pune întrebări
precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este
cunoaşterea posibilă ?" În termeni generali, filosofia
este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului
şi interiorului în plus faţă de studiul reflectiv asupra
metodei de studiere a unor asemenea subiecte. În
prezent filozofia este dominată de teme, nu de sisteme.
Filozofia actuală este una orientată spre acţiunea
socială, căutându-şi aplicaţii in toate domeniile, de la
afaceri şi până la problemele ecologice.
• 
 CONFUCIANISMUL
• Portretul legendarului înțelept CONFUCIUS, descoperit într-un
mormânt vechi de două mii de ani.
• Confucianismul este concepţia filosofică elaborată de
Kungtu-fu-dzi (înţeleptul Kung), după numele latinizat
Confucius (551-479 î.e.n). El a trăit în perioada numită de
istoriografia chineză – “Perioada de primăvară şi de
toamnă”, datata între secolul al VIII-lea si al V-lea î. Hr. care
corespunde cu prima parte a dinastiei Zhou. Meritul
gânditorului constă în primul rând în faptul că a strâns cu
grijă şi a transmis posterităţii moştenirea culturală de până
la el, pe care o găsim sistematizată în următoarele lucrări I-
dzing (Cartea Schimbărilor), Şu-dzing (Cartea Sacră), Şi-
dzing (Cartea versurilor) şi Li-ki (Cartea riturilor).
Confucius era convins că lucrările vechi conţin întreaga
înţelepciune a omenirii, misiunea sa fiind doar aceea de a le
comenta şi a le face cunoscute.
• Aceasta însă nu înseamnă că el este un simplu comentator
al cărţilor vechi. Confucius creează totuşi o doctrină
proprie în care cultul antichităţii are semnificaţie etico-
politică.
• Perioada în care trăieşte Confucius este însoţită de
tulburări sociale, răscoalele țărăneşti urmau una după
alta, nobilimea lupta pentru putere. Abuzurile şi
nedreptăţile aristocraţilor duc la decăderea totală a
moravurilor. Nihilismul moral, corupţia şi violenţa
deveneau o normă a vieţii. În asemenea condiţii,
Confucius tinde spre o reformă a societăţii, spre o
reinstaurare a vechilor valori şi tradiţii pe care le consideră
ideale. Ieşirea din situaţia creată el o vede în respectarea
strictă a ordinii şi ierarhiei sociale tradiţionale.
• Tendinţa aceasta corespundea intereselor vechii
aristocraţii ruinate, înlocuită tot mai insistent de
noua aristocraţie a banului. Confucius însă punea
problema mai larg. Societatea spre care el tinde are
scopul să asigure bunătatea şi fericirea tuturor
oamenilor. El în repetate rânduri protestă împotriva
aservirii poporului, a abuzurilor claselor
exploatatoare, manifestându-se ca un mare umanist.
• Restabilirea ordinii sociale este, deci, problema
principală, de care este preocupat Confucius. Ea se
manifestă atât în învăţătura sa politică, cât şi în
concepţia etică.
• Teoria politică are la bază ideea că monarhul
este fiu al cerului - idee larg răspândită pe
atunci. Menirea lui este de a traduce în faptă
aici pe pământ voinţa cerului. El trebuie să
conducă cu ţara în aşa fel ca să realizeze
bunăstarea generală. Pentru stabilirea ordinii
este necesară corectarea numelor, adică
asigurarea concordanţei depline între rangul
social al individului şi comportamentul lui
Prinţul să fie prinţ demnitarul, demnitar
tatăl, tată fiul, fiu.
• Sensul politic al acestei idei este ca fiecare să-şi respecte
obligaţiunile ce-i revin conform poziţiei pe care o ocupă în
societate. Aceasta este o condiţie indispensabilă pentru
stabilirea ordinii în stat. Astfel, ierarhia familial-patriarhală
este privită de gânditor ca o condiţie a ordinii sociale, iar
el devine un exponent al intereselor vechii aristocrații
patriarhale. Ideea dată are şi un profund sens etic cei ce
deţin posturi de conducere în societate trebuie să fie
realmente înzestraţi cu calităţi pe care le presupun aceste
posturi (calităţi pe care Confucius le defineşte pe larg în
etica sa). Totodată, comportamentul conducătorilor trebuie
să corespundă funcţiei ce o îndeplineşte. Confucius
enumeră un sistem de cerinţe faţă de conducători
formulate în spirit democratic, implicând, chiar dacă numai
aluziv, o nuanţă protestatară.
• Când fiecare ocupă locul ce i se cuvine şi îşi
îndeplineşte obligaţiunile corespunzătoare în
societate, domneşte ordinea şi armonia. Aceasta
înseamnă că, în primul rând, monarhul şi principii
trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle şi mai ales
să aibă grijă de bunăstarea poporului. Ei trebuie
să fie un exemplu demn de urmat pentru supuşii
lor. Mijlocul principal de guvernare trebuie să fie
dragostea faţă de popor Dobândește
afecţiunea poporului şi vei dobândi imperiul
pierde afecţiunea poporului şi vei pierde
imperiul, spunea Confucius.
• Atunci când monarhul nu îndeplineşte îndatoririle faţă de
popor, acesta este dezlegat de respectul şi ascultarea pe
care i le datorează. Confucius condamnă violenţa,
corupţia, urmărirea avantajului personal de pe urma
serviciilor prestate, ce caracterizau clasele conducătoare.
Fiind întrebat ce trebuie de întreprins pentru ca poporul să
dea ascultare, Confucius spunea Ridică-i, onorează-i pe
oamenii drepţi şi cinstiţi, coboară-i, destituie-i pe oamenii
corupţi şi perverşi, atunci poporul te va asculta. Ridică-i,
onorează-i pe oamenii corupţi şi perverşi coboară-i,
destituie-i pe oamenii drepţi şi cinstiţi, şi poporul nu-ţi va
mai da ascultare. Dacă monarhul nu are grijă de
bunăstarea poporului şi oamenii trăiesc prost, atunci ei se
vor răscula pe dreptate.
• Confucius aminteşte vremurile de
demult, când stăpânitorii guvernau
prin lege şi virtute şi când în
societate domnea ordinea şi
armonia. El idealizează trecutul şi
opune imaginea înfrumusețată
acestuia stărilor de lucru din prezent.
Concepţia etică a lui Confucius era strâns legată de
teoria guvernării statului, deoarece guvernarea trebuie
să se întemeieze pe virtute. Principiul etic suprem
este jen (omenia). Omenia înseamnă, în primul rând,
respectul şi iubirea faţă de apropiaţi, părinţi şi fraţi.
Dragostea şi respectul trebuie să se manifeste apoi şi
faţă de alţi oameni. - principiul li (politeţea socială) -
este o lege a societăţii, determinată de legea divină. Ea
cere să nu faci altor oameni ceea ce nu vrei să ţi se
facă ţie. Oamenii de la natură sunt buni şi drepţi. Omul
posedă de la naştere principalele virtuţii. Datoria lui
este de a le realiza, dar pentru aceasta se cere o
pregătire specială prin instruire şi educaţie.
• Etica elaborată de Confucius este o etică raţională
moralitatea este o consecinţă a cunoaşterii. Un loc
important în instruire îl ocupă cunoaşterea riturilor
tradiţionale. Aici elementul tradiţionalist se ciocneşte
din nou cu elementul conservator. Cunoaşterea
tradiţiei are o importanţă deosebită. Numai
reînvierea şi respectarea strictă a obiceiurilor
tradiţionale ar asigura ordinea şi stabilitatea socială.
Aceasta ar fi totodată baza moralităţii. Prin ideea
moralităţii bazate pe raţiune şi cunoaştere, etica lui
Confucius se aseamănă cu etica lui Socrate A şti că
ştii ce ştii şi a şti că nu ştii ceea ce nu ştii, iată ştiinţa
adevărată, sublinia Confucius în lucrarea Lun-u.
• O sursă importantă a cunoştinţelor sunt cărţile
vechi. În afară de ele, însă, este necesară
observarea atentă a oamenilor, a înclinaţiilor şi
pasiunilor lor, a cuvintelor, dar mai ales a
acţiunilor lor. La începutul relaţiilor mele cu
oamenii, spune Confucius, eu le ascultam
cuvintele şi credeam că ei le conformează în
acţiuni. Acum eu le ascult cuvintele, dar le
examinez faptele. Cunoaşterea oamenilor are
drept scop propria perfecţionare, căci trebuie
să-i urmăm pe cei virtuoşi şi să evităm exemplul
celor perverşi.
• A fi modest înseamnă a te mulţumi cu puţin şi a
nu râvni onoruri publice. Omul trebuie să-şi
domine pasiunile şi să nu se lase târât de ele.
Aceasta nu înseamnă suprimarea înclinaţiilor
naturale, ci umanizarea lor prin practicarea
virtuţii. Drumul virtuţii însă este dificil. De aceea
Confucius îi cere omului să fie perseverent şi să
se lupte cu descurajarea. Nimic nu poate înlocui
efortul propriu pentru autoperfecţionare. Pe cel
ce nu întreprinde nimic nimeni nu-l poate ajuta,
la fel cum nimic nu-l poate opri pe cel ce este
perseverent.
• Idealul lui Confucius este orientat însă spre trecut, şi nu
spre viitor. Cultul trecutului este esenţa filosofiei sale. În
trecut oamenii nu dădeau importanţă mărunţişurilor, se
purtau cu demnitate, erau sinceri, evitau să aibă relaţii cu
oameni josnici şi cu maniere vulgare, detestau societatea
în care domina haosul. Astăzi oamenii care pot înţelege
virtutea autentică sunt puţini. Ei nu respectă datoria
morală, nu-şi corectează faptele urâte, învaţă carte
pentru bani sau glorie, şi nu pentru a se autoperfecţiona,
ei sunt înşelători, necinstiţi, ațâță vrajba între oameni,
aruncă vina lor asupra altora, nu le place să-şi
recunoască greşelile, mânia şi-o varsă asupra altora
Nucleul eticii lui Confucius îl alcătuiesc următoarele trei noţiuni

• Cumpătarea (calea de mijloc)

• Principiul jen, ori dragostea de
oameni (omenia)
• Reciprocitatea (să doreşti altora
doar ceea ce-ţi doreşti ţie).
• Idealul de om (bărbat nobil-tziun tze) Confucius îl
opune gloatei, vulgului, omului din mulţime. Primul
respectă legea şi datoria morală cel de al doilea caută
doar să se aranjeze cât mai bine şi să aibă profit.
Primul este exigent faţă de sine, cel de al doilea - faţă
de alţii. Despre primul nu se poate judeca după lucruri
mărunte şi doar lui i se pot încredinţa lucruri mari
celui de al doilea nu i se pot încredinţa decât lucruri
mărunte, iar despre el se poate judeca doar după
mărunţişuri. Primul trăiește în pace cu oamenii, dar
nu-i urmează pe ei celălalt procedează la fel ca alţi
oameni, dar trăiește în duşmănie cu ei. Primul pune
demnitatea mai presus decât viaţa celălalt e lipsit
complet de demnitate
• Bărbatul nobil nu e risipitor în bunătate el
impune la muncă fără a provoca mânie, nu e
lacom în dorinţele sale, nu e înfumurat în
mândria sa, respectul faţă de sine nu-l exprimă
prin cruzime. Omul josnic, dimpotrivă, nu ştie
de credinţă şi o ignorează, el dispreţuieşte
oamenii demni şi neglijează sfaturile înţelepţilor.
• Credinţa în om, în posibilităţile perfecţionării
lui prin educaţie şi instruire îl înscrie pe
Confucius în rândul celor mai progresişti
umanişti ai culturii universale.
 Despre învăţare
• Confucius a recunoscut că oamenii învaţă în mod
diferit, cu abilităţi variabile şi că cea mai înaltă
clasă era chiar înaintea lui. ”Cei mai buni sunt cei
care se nasc înţelepţi. Următorii sunt cei care
devin înţelepţi prin învăţătură. Apoi urmează cei
care trebuie să muncească din greu ca să obţină
cunoştinţe. Şi în sfârşit, cel mai jos nivel al omului
obişnuit este ocupat de cei care lucrează din greu,
dar nu reuşesc să înveţe nimic.” Maestrul grijuliu
a remarcat fiecărui student să-şi studieze puterile
şi slăbiciunile propriului caracter.
• Una din calităţile cele mai deosebite era ţelul
de a învăţa. El recunoştea că iubirea lui faţa de
cunoştinţe era lucrul cheie care-l făcea diferit
de majoritatea oamenilor: “În fiecare
adunătură de zece familii, există câţiva
oameni la fel de loiali şi de cinstiţi ca mine, dar
nici unul care ar iubi învăţătura le fel ca mine.”
El încontinuu tindea să-şi perfecţioneze
propriul caracter şi profita de orice ocazie ca
s-o facă.
• El credea în valorile educaţiei ca în cel
mai important factor pentru devenirea
unei persoane – nu e necesară doar
învăţătura din cărţi, dar dezvoltarea
practică. El a sumat aceasta concis când a
spus: “După natură, aproape împreună;
după practică, mult prea despărţiţi”.
• Sinceritatea şi încrederea erau foarte importante
pentru Confucius, deoarece cuvintele deseori erau
deşarte şi nu erau întărite cu echivalentul lor în
acţiuni. Limba are un atribut distinctiv având
posibilitatea să fie adevărată sau falsă situaţiilor
actuale, trecutului sau acţiunilor viitoare. Pentru
bunele relaţii umane Confucius credea că
sinceritatea este esenţială. “Eu nu ştiu cum un om
fără adevăr se poate înţelege”. Confucius ne spune
că el a învăţat că unii oameni nu fac ce spun;
respectiv înţelepciunea ne cere ca nu doar să
ascultăm vorbele oamenilor, dar şi să le urmărim
acţiunile de asemenea.
• Probabil Confucius este cel mai cunoscut
pentru vorbele sale aforistice, multe din care
deveniseră ca bine cunoscutele proverbe ale
maestrului. Se consideră că el avea un fel de a
face o declaraţie morală care putea inspira
virtutea fără ca să se creadă că el le ordonă
sau le spune lor ce să facă.
• El îşi exprima înţelepciunea ca pe o instrucţie
pentru oricine care dorea să aibă un avantaj
din ea, şi nu ca pe comandă directă.
• Lun-u și alte lucrări de (despre) Confucius au fost
traduse în limbile europene prin intermediul Iezuiților
care au cutreierat în China și au staționat în Macao.
Matteo Ricci, călugăr iezuit, l-a tradus pe Confucius în
limba latină pe la mijlocul secolului al XVII-lea (1687).
• EXEMPLE DE TRADUCERI MODERNE DIN CHINEZĂ:
• În română: Florentina Vișan, Confucius - Analecte,
traducere din limba chineză veche, studiu introductiv
"Analectele - modelul ritualizării și al
comportamentului uman", p. 5-46), tabel cronologic,
note și comentarii, glosar de termeni filozofici, Ed.
Humanitas, București, 1995, 320 p. , ISBN 973-681-
618-4
• În germană: Die Lehren des Konfuzius − Die
vier konfuzianischen Bücher, Traducere și
explicații: Richard Wilhelm, prefață: Hans van
Ess, Ausg. chinesisch/deutsch, Verlag
Zweitausendeins, Frankfurt am Main, 2008,
ISBN 978-3-86150-873-1. 1113 S.
 
• Informație suplimentară în limba engleză:
• http://www.chinapage.com/confucius/confuci
us.html
 Citate din Confucius
• Dă-i unui om un castron cu orez şi-l vei hrăni
o zi. Învaţă-l cum să-şi cultive propriul orez şi
îi vei salva viaţa.
• Gloria noastră cea mai mare este de a nu
eşua în a ne ridica ori de câte ori cădem.
• Succesul depinde de pregătiri făcute
dinainte şi fără astfel de pregătiri există cu
siguranţă un eşec.
 Citate din Confucius
• Acela care învaţă, dar nu gândeşte, este
pierdut; cel care gândeşte, dar nu învaţă, se
află într-un mare pericol.
• Pentru un sărac, este dificil să trăiască fără
amărăciune. Pentru un bogat, este uşor să
trăiască fără aroganţă.
• Spune adevărul, nu te lăsa pradă mâniei;
dăruieşte, dacă ţi se cere puţin; prin aceşti trei
paşi vei ajunge mai aproape de zei.
 Citate din Confucius
• Dacă-ţi place ceea ce faci, nu vei munci nicio
singură zi din viaţa ta.
• Studiază trecutul pentru a înţelege viitorul.
• Înainte de a porni pe drumul răzbunării, sapă
două morminte.
• Cine nu ştie ce este viaţa, cum va afla ce este
moartea?
 Citate din Confucius
• Cel ce îşi domină nervii, domină cel mai rău
duşman.
• Greşala ta nu există decât dacă continui să te
gândeşti la ea.
• Respectă-te pe tine şi ceilalţi te vor respecta.
• Nu plânge că s-au dus zilele luminoase.
Zâmbeşte că ele au existat!
 Citate din Confucius
• Să nu iniţiezi o relaţie de prietenie cu cineva
care nu este mai bun decât tine.
• A muri de foame este un eveniment minor, dar
a pierde moralitatea este un eveniment mare.
• Adevăratul defect este să ai defecte şi să nu le
îndrepţi.