CURS VII

Filosofia

Cuvântul “filosofia” este grecesc şi înseamnă “iubire de înţelepciune”. Aşa cum

se cunoaşte, conceptele create de greci au influeaţat omenirea, unul dintre cele mai
importante rezultate a filozofiei greceşti fiind metoda ştiinţifică. Din filosofia greacă a
evoluat filosofia romană, filosofia arabă, persană etc. Filosofia romană era, în întregime,
fondată pe marea tradiţie filosofică greacă în care se regăseau diferitele încercări de a
explica lumea şi de a stabili normele după care trebuie trăită viaţa. Romanii nu au
introdus multe idei filosofice dar au reuşit să transfere gândirea greacă în cea latină. Fără
îndoială, filosofii romani sunt importanţi din două motive: în primul rând, au comunicat
esenţa filosofiei greceşti oricui puteau citi în latină, lucru care s-a dovedit de maximă
importanţă în istoria gândirii europene de mai târziu. În al doilea rând, au creat o
terminologie în domeniul filosofic care avea să fie folosită de mulţi gânditori originali
care urmau să scrie în latină, referindu-ne aici la Augustin şi la Părinţii Bisericii din
Antichitatea târzie până la Descartes şi Spinoza în al XVII-lea secol.

Principala lucrare filosofică în latină s-a numit De rerum natura („Despre natura
lucrurilor”) şi îi aparţine lui Titus Lucretius Carus (ca. 99 î. Hr.- 55 d. Hr.) Lucretius a
continuat și dezvoltat concepţia atomistă a filosofului grec, Epicur, fiind adeptul şi
discipolul acestuia. În De Rerum Natura, Lucretius tratează lumea microscopică a
atomilor, fiinţa umană şi universul. El expune ideea mortalitaţii sufletului şi a
universului, ceea se explică prin asocierea și separarea atomilor. Poemul De rerum natura
este alcătuit din şase cărţi, fiecare conţinând mai mult de 1000 de versuri (scrisă în
hexametri dactilici). O mare parte din textul poemului inevitabil, de mare desitate
ştiinţifică, însă din punct de vedere strict literar, textul este inegal. Unele părţi, între care
introducerea sunt printre cele mai bune lucruri scrise vreodată în latină. Alte părţi însă
sunt necizelate. Lucretius rămâne un „apostol” al ştiinţei, materialismului şi
raţionalismului. Gândirea epicureică a fost revitalizată abia în secolul al XVI-lea şi al
XVII-lea. În secolul al IX-lea, ideile lui Epicur şi ale lui Lucretius au fost preluate în unul
dintre cele mai importante sisteme de gândire din lumea occidentală, materialismul
ştiinţific (Karl Marx).

Marcus Tullius Cicero, marele orator şi politician, a scris de asemenea câteva

lucrări de filosofie. Problemele abordate în lucrările sale, scrise sub forma unor dialoguri
în care participanţii sunt el însuşi şi prietenii săi, sunt moartea şi posibilitatea vieţii după
moarte, datoria, binele şi răul, prietenia şi bătrâneţea.

Lucius Annaeus Seneca (n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) a trăit la un secol după Cicero şi
este cunoscut, în primul rând ca filosof. A fost mai întâi tutorele împăratului roman Nero.
Mai tâziu, a căzut în dizgraţia acestuia şi silit să se sinucidă. Seneca a scris numeroase
lucrări în care a promovat gândirea stoică preluată în cea mai mare parte de la filosofii
greci. Seneca se va ataşa de gânditorii stoici care îşi îndreptau eforturile spre făurirea unei
atitudini de demnitate, umanitate şi curaj în faţa greutăţilor şi suferinţelor vieţii. Scopul
stoicilor era libertatea interioară, sufletească - scut împotriva nedreptăţii şi tiraniei.
Principalele scrieri etice ale lui Seneca sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei
epistolare. Din voluminoasa sa operă este de reţinut morala sa apropiată de cea a stoicilor,
dezvoltată în Questiones naturales Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de
filosofi, ci şi de Părinţii Bisericii şi de moraliştii creştini.

Faptul că Cicero şi Seneca au fost implicaţi în viaţa politică şi, în acelaşi timp, au
fost scriitori, filosofi şi oratori spune ceva despre locul pe care filosofia şi literatura îl
deţineau în societatea romană. Pentru a dobândi cu adevărat o poziţie de succes în viaţa
politică, nu filosofia, istoria şi poezia constituiau calea către acesta, ci discursul public,
oratoria.

Latina colocvială
Ce spuneau romanii când discutau despre vreme, despre mărirea taxelor sau când bârfeau
despre nevasta vecinului? Azi nu se mai vorbeşte latina, ci se citeşte doar, aşa încât este
greu de aflat cum era limba de zi cu zi a romanilor.
Cei mai mulţi scriitori nu au adoptat stilul colocvial, preferând să scrie, deliberat,
într-un mod artistic; foloseau o largă varietate a lexicului, adesea în propoziţii lungi şi
întotdeauna în spiritul celui mai adânc respect pentru regulile de gramatică.
Aşa cum nici în prezent, vorbitorii nu discută în modul adoptat de scriitorii latini,
nici vorbitorii romani din trecut nu făceau acest lucru. Trebuie reţinut că majoritatea
scriitorilor romani proveneau din clasele sociale superioare, deci e greu de găsit
elemenete de latină vorbită în lucrările lor. Totuşi se poate contura o idee despre felul în
care vorbea omul de rând, citind comediile lui Plautus. Iată un scurt dialog între două
gospodine, Cleostrata şi Myrrhina:

Cleostrata: Myrrhina, salve.

Myrrhina: Salve, mecastor: sed quid tu’s tristis, amabo?
Cleostrata: Ita solent omnes quae sunt male nuptae: Domi et foris
aegre quod sit, satis semper est. Nam ego ibam ad te.
Myrrhina: Et pol ego istuc ad te. Sed quid est, quod tuo nunc animo
aegre’st? Nam quod tibi’st aegre, idem mihi’st dividiae.
Aceasta este limbă vorbită zilnic, constituită din propoziţii scurte, expresii tipice
limbii cotidiene şi o multitudine de repetiţii a anumitor cuvinte.
În afara pieselor, alte câteva texte conţin limbaj izvorât direct din latina vorbită în
Roma antică. Când cenuşa Vezuviului a îngropat oraşul Pompeii în anul 79 d. H. au fost
conservate multe lucruri, inclusiv zidurile. Aceste ziduri erau acoperite cu tot felul de
mesaje scrise: reclame, anunţuri, afişe electorale etc.
Altă sursă de latină colocvială este un text, cunoscut sub numele Cena
Trimalchionis (Cina lui Trimalchio), în fapt, un extras din romanul Satyricon al lui
Petronius (elegantiae arbiter). În fragmentul menţionat, cei care discută sunt foşti sclavi,
ajunşi, ca şi amfitrionul, oamnei liberi de succes şi cu avere. Iată cum vorbeşte unul
dintre aceştia, Echion despre educaţia fiului său:
Emi ergo nunc puero aliquot libra rubricata, quia volo illum ad domusionem
aliquid de iure gustare. Habet haec res panem. Nam litteris satis
inquinatus est.
Pentru cei care ştiu puţină latină, se pot face următoarele observaţii: Echion foloseşte
forma libra în loc de libros, pluralul corect al cuvântului liber , “carte”; sau aliquid de
iure în loc de aliquid iuris (folosirea prepoziţiilor în locul numelui în genitiv), uz care se
regăseşte în limbile romanice.
Limba care nu este ca limba scrisă şi care este exemplificată de inscripţiile din
Pompeii sau de dialogurile lui Petronius este adesea numită Latina vulgară (vulgaris –
“comun”, “popular” de la vulgus – “oameni de rând”).

Legile şi limbajul juridic

Roma era o societate patriarhală iar un pater familiae era în stare să decidă cele
mai multe situaţii din cadrul familiei sale, cu toate că existau şi câteva restricţii. Soţia
acestuia, de pildă, deţinea controlul asupra banilor proprii, întreaga sa situaţie financiară
fiind în mod legal, separată de cea a soţului.
Romanii au investit mai mult timp decât orice societate din timpul lor (şi chiar de
după) în formularea cu claritate a unor reguli şi în aplicarea lor. Au scris numeroase
lucrări despre principiile care constituie fundamentul legilor şi regulilor; se poate spune
că au inventat ştiinţa juridică, adică jurisprudenţa (iuris prudentia, “înţelepciunea legii”).
Principiul fundamental este ius (“drept”, “lege”) şi este definit în următorul mod:
Ius est ars boni et aequi (Legea este arta bineluişi a dreptăţii).
Legiuitorii romani nu numai că făceau reguli dar au stabilit şi principiile
privitoare la interpretarea şi aplicarea legilor, au definit multe concepte fundamentale.
Dreptul roman, dezvoltat treptat de numeroşi jurişti a depăşit complet toate celelalte
sisteme preexistente. Codificarea lui Iustinian sau Corpus Iuris Civilis (527 – 565) –
urmărind să apere relaţiile de proprietate privată, legiuitorii împăratului au găsit în
normele de drept un suport admirabil. Aplicând normele dreptului roman societăţii
bizantine, legiuitorii lui Iustinian i-au adus numeroase modificări.
După căderea Imperiului Roman de Apus, ştiinţa şi administrarea dreptului au
dispărut, însă în secolul al XI-lea poate fi regăsit în educaţia juridică de la Bologna, prima
universitate europeană. Această educaţie juridică se baza în întregime pe Dreptul roman
şi multe secole după aceea, dreptul roman a constituit fundamentul sistemului juridic în
majoritatea ţărilor europene.
Romanii au format temeiul jurisprudenţei valabil de două mii de ani. Deciziile legale
romane erau de cele mai multe ori, scurte şi necesitau interpretări detaliate. Iată un scurt
exemplu: pretorul roman a promulgat următoarea decizie: Nautae, caupones, stabularii
quod cuiusque salvum fore receperint nisirestituent, in eos iudicium dabo.