Sunteți pe pagina 1din 1

Întrebări- seminar Dogmatică

1. Profunzimea adevărurilor dogmatice poate fi înțeleasă, percepută fără o prealabilă trăire ascetică,
mistică, știind că aceasta aduce o subțiere, o înduhovnicire a înțelegerii?

2. La nivelul trăirii profund ascetice, cum este cazul părinților care viețuiesc în anahoreză sau
pustnicie, se poate vorbi despre o revelare supranaturală a adevărurilor dogmatice, în cazul în care
la acești părinți nu este prezentă o asimilare anterioară a acestor adevăruri?

3. Conștiința dogmatică se dobândește doar pe cale rațională prin asimilarea de cunoștințe?

4. Pentru Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex experienţa mistică reprezintă trăirea credinţei
revelate, cu alte cuvinte viaţa de asceză sau viaţa duhovnicească presupune o înţelegere corectă a
Revelaţiei. Astfel, poate exista o înțelegere corectă a Revelației independent de o trăire
duhovnicească profundă, inclusiv ascetică?

5. Pentru Sfântul Cuvios Sofronie „dogmele reprezintă realităţi ce marchează fiinţa umană din punct
de vedere ontologic şi soteriologic. Ele reprezintă conţinutul necesar, deopotrivă, existenţei şi
mântuirii/îndumnezeirii omului. Deşi vizează existenţa omului, ele nu pot fi abstractizate şi
transferate în planul exclusiv ontologic, ci sunt trăite ca atare, ca norme ontologice şi soteriologice,
deopotrivă. Dogmele nu sunt norme exterioare omului, ci realităţi vii constitutive fiinţei sale şi
creaţiei în general. ” Astfel, poate exista o cunoaștere a adevărurilor dogmatice fără o trăire efectivă
a acestora?

6. Sfântul Cuvios Sofronie spune: „Dogmele nu sunt altceva decât o recunoaştere a condiţiei noastre
şi o asumare a ei. Asumarea dogmelor revelate reprezintă, cu alte cuvinte, o înţelegere a existenţei şi
a menirii noastre. Aceasta pentru că în viaţa noastră se reflectă în mod inevitabil orice schimbare a
părerilor noastre dogmatice. Pierderea, fie şi numai parţială, a ceea ce ni s-a împărtăşit prin
Revelaţie atrage după sine schimbarea întregului act de credinţă tradus în viaţa duhovnicească.”
Astfel atunci când nu am o înțelegere și asumare corectă a adevărurilor dogmatice, voi avea scăderi
și la nivelul vieții duhovnicești?

„CONȘTIINȚĂ DOGMATICĂ ȘI VIAȚĂ DUHOVNICEASCĂ ÎN GÂNDIREA PĂRINTELUI


SOFRONIE SAHAROV”, Ieromonah Nathanael Neacșu, Ed. Doxologia.

S-ar putea să vă placă și