HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

2 iunie 2016(*)

[Text rectificat prin Ordonanța din 6 octombrie 2016]

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolul 21 TFUE – Libertatea de circulație

și de ședere în statele membre – Lege a unui stat membru privind abolirea privilegiilor și
interzicerea decernării unor noi titluri de noblețe – Nume de familie al unei persoane
majore, resortisant al statului menționat, obținut în cursul unei șederi obișnuite într-un alt
stat membru, a cărui cetățenie o are de asemenea persoana respectivă – Nume care conține
elemente nobiliare – Reședință în primul stat membru – Refuzul autorităților primului stat
membru de a înscrie în registrul de stare civilă numele dobândit în al doilea stat membru –
Justificare – Ordine publică – Incompatibilitate cu principii esențiale ale dreptului german”

În cauza C-438/14,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE
de Amtsgericht Karlsruhe (Tribunalul Districtual din Karlsruhe, Germania), prin decizia
din 17 septembrie 2014, primită de Curte la 23 septembrie 2014, în procedura

Nabiel Peter Bogendorff von Wolffersdorff

împotriva

Standesamt der Stadt Karlsruhe,

Zentraler Juristischer Dienst der Stadt Karlsruhe,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, doamna C. Toader, domnul A. Rosas
(raportor), doamna A. Prechal și domnul E. Jarašiūnas, judecători,

avocat general: domnul M. Wathelet,

grefier: domnul K. Malacek, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 noiembrie 2015,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Nabiel Peter Bogendorff von Wolffersdorff, de el însuși și de T Donderer,

Rechtsanwalt;
 –        pentru Zentraler Juristischer Dienst der Stadt Karlsruhe, de D. Schönhaar și de
P. Becker, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul german, de T. Henze, de J. Kemper și de K. Petersen, în calitate de

agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de G. von Rintelen, de M. Wilderspin și de

C. Tufvesson, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 14 ianuarie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 18 TFUE și 21 TFUE.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Nabiel Peter Bogendorff
von Wolffersdorff, pe de o parte, și Standesamt der Stadt Karlsruhe (Serviciul de Stare
Civilă al Orașului Karlsruhe) și Zentraler Juristischer Dienst der Stadt Karlsruhe (Serviciul
Juridic Central al Orașului Karlsruhe), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestor
autorități de a modifica prenumele și numele înscrise în actul de naștere al reclamantului
din litigiul principal și de a menționa în registrul de stare civilă elemente nobiliare care fac
parte din numele de familie dobândit de acesta într-un alt stat membru.

 Dreptul german

3        Articolul 123 alineatul 1 din Grundgesetz für die Bundesrepublik Deutschland (Legea
fundamentală a Republicii Federale Germania) din 23 mai 1949 (BGBl. 1949, p. 1,
denumită în continuare „Legea fundamentală”) prevede că „[l]egislația în vigoare înaintea
constituirii Bundestagului continuă să fie în vigoare în măsura în care nu este contrară
Legii fundamentale”.

4        Articolul 109 din Verfassung des Deutschen Reichs (Constituția Imperiului German),
adoptată la 11 august 1919 la Weimar (Reichsgesetzblatt 1919, p. 1383, denumită în
continuare „Constituția de la Weimar”) și intrată în vigoare la 14 august 1919, prevede:

„Toți germanii sunt egali în fața legii.

În principiu, femeile și bărbații au aceleași drepturi și obligații cetățenești.

Privilegiile de drept public și inegalitățile legate de naștere sau de clasă sunt abolite.
Titlurile nobiliare vor reprezenta numai o parte a numelui și se interzice acordarea lor în
continuare.
 Se permite acordarea titlurilor numai dacă acestea denumesc funcții sau profesii. Acest
aspect nu aduce atingere titlurilor academice.

Statul nu poate acorda nici ordine și nici decorații.

Niciun german nu poate accepta un titlu sau un ordin din partea unui guvern străin.”

5        Prin deciziile din 11 martie 1966 și din 11 decembrie 1996, Bundesverwaltungsgericht

(Curtea Administrativă Federală, Germania) a considerat că, în temeiul articolului 123
alineatul (1) din Legea fundamentală, articolul 109 din Constituția de la Weimar este încă
în vigoare și ocupă, în ierarhia normelor, rangul de lege federală ordinară.

6        Intitulat „Statutul personal”, articolul 5 din Einführungsgesetz zum Bürgerlichen

Gesetzbuch (Legea de punere în aplicare a Codului Civil) din 21 septembrie 1994 (BGBl.
1994 I, p. 2494, rectificare în BGBl. 1997 I, p. 1061), în versiunea aplicabilă la data
faptelor din litigiul principal (denumită în continuare „EGBGB”), prevede la alineatul (1):

„În situația în care se face trimitere la legislația statului în care persoana are statutul de
resortisant, iar aceasta este resortisantul mai multor state, se va aplica legislația statului cu
care respectiva persoană are legăturile cele mai strânse, având în vedere în special
reședința sa obișnuită sau desfășurarea vieții sale. În situația în care această persoană este și
resortisant german, va prevala acest statut juridic.”

7        Articolul 6 din EGBGB, intitulat „Ordinea publică”, are următorul cuprins:

„O normă juridică a unui alt stat nu se va aplica atunci când rezultatul aplicării sale este în
mod vădit incompatibil cu principiile esențiale ale dreptului german. Aceasta nu se va
aplica în special atunci când aplicarea ei este incompatibilă cu drepturile fundamentale.”

8        Articolul 10 din EGBGB, intitulat „Numele”, prevede la alineatul (1):

„Numele unei persoane este reglementat de legislația statului de cetățenie.”

9        Articolul 48 din EGBGB, intitulat „Alegerea unui nume dobândit în alt stat membru al
Uniunii”, prevede:

„În situația în care numele unei persoane este reglementat de dreptul german, aceasta își
poate schimba numele dobândit în cursul unei reședințe obișnuite într-un alt stat membru al
Uniunii și înscris în respectivul stat într-un registru de stare civilă printr-o declarație
prezentată oficiului de stare civilă, în măsura în care acest aspect nu este în mod vădit
incompatibil cu principiile esențiale ale dreptului german. Cu excepția cazului în care
persoana declară în mod explicit că dorește ca alegerea numelui să producă efecte numai
pentru viitor, alegerea numelui va produce efecte retroactive până la data înscrierii în
registrul de stare civilă al celuilalt stat membru. Declarația trebuie să fie legalizată sau în
formă autentică. […]”
10      Articolul 48 din EGBGB rezultă din adoptarea Gesetz zur Anpassung der Vorschriften des
Internationalen Privatrechts an die Verordnung (EU) Nr. 1259/2010 und zur Änderung
anderer Vorschriften des Internationalen Privatrechts (Legea privind adaptarea anumitor
dispoziții de drept internațional privat la Regulamentul nr. 1259/2010 și modificarea altor
dispoziții de drept internațional privat) din 23 ianuarie 2013 (BGBl. 2013 I, p. 101 ), care a
intrat în vigoare la 29 ianuarie 2013. Această dispoziție a fost introdusă în dreptul german
ca urmare a Hotărârii Curții din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul (C-353/06,
EU:C:2008:559).

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

11      [Astfel cum a fost rectificat prin Ordonanța din 6 octombrie 2016] Reclamantul din litigiul
principal este resortisant german, născut la 9 ianuarie 1963 la Karlsruhe (Germania). El a
primit la naștere prenumele „Nabiel” și numele „Bagdadi”, care au fost transcrise în
registrul de stare civilă al orașului Karlsruhe.

12      Ulterior, în urma unei proceduri administrative de schimbare a numelui desfășurate în

orașul Nuremberg (Germania), reclamantul din litigiul principal a dobândit, pe de o parte,
numele „Bogendorff” și a obținut, pe de altă parte, adăugarea la prenumele „Nabiel” a
prenumelui „Peter”. Ca urmare a unei adopții, starea civilă germană a reclamantului din
litigiul principal a fost din nou modificată, astfel încât în prezent, conform stării civile
respective, acesta poartă prenumele „Nabiel Peter” și numele „Bogendorff von
Wolffersdorff”.

13      În cursul anului 2001, reclamantul din litigiul principal s-a mutat în Regatul Unit, unde,
începând cu anul 2002, a exercitat profesia de consultant în materie de insolvență la
Londra.

14      În cursul anului 2004, acesta a dobândit cetățenia britanică prin naturalizare, păstrând
totodată cetățenia germană.

15      Prin declarația (Deed Poll) din 26 iulie 2004, înregistrată la 22 septembrie 2004 la
serviciile Supreme Court of England and Wales (Curtea Supremă din Anglia și din Țara
Galilor, Regatul Unit) și publicată în The London Gazette la 8 noiembrie 2004, reclamantul
din litigiul principal și-a schimbat numele astfel încât, în temeiul dreptului britanic, se
numește „Peter Mark Emanuel Graf von Wolffersdorff Freiherr von Bogendorff”.

16      În cursul anului 2005, reclamantul din litigiul principal și soția sa au părăsit Londra pentru
a se instala la Chemnitz, în Germania, unde, la 28 februarie 2006, s-a născut fiica lor. Ei au
reședința în această localitate de atunci.

17      Nașterea fiicei lor, care are dublă cetățenie, germană și britanică, a fost declarată la
consulatul general al Regatului Unit de la Düsseldorf (Germania) la 23 martie 2006.
Prenumele și numele fiicei lor înscrise în actul de naștere și în pașaportul britanic ale
acesteia sunt „Larissa Xenia Gräfin von Wolffersdorff Freiin von Bogendorff”.
18      Serviciul de Stare Civilă al Orașului Chemnitz a refuzat să procedeze însă la înscrierea
acesteia cu numele ei britanic, întemeindu-se pe articolul 10 din EGBGB. Reclamantul din
litigiul principal a sesizat Oberlandesgericht Dresden (Tribunalul Regional Superior din
Dresda, Germania) solicitând obligarea serviciului menționat să transcrie în registrul de
stare civilă numele fiicei sale astfel cum figurează în actul de naștere eliberat de autoritățile
britanice.

19      Prin decizia din 6 iulie 2011, Oberlandesgericht Dresden (Tribunalul Regional Superior
din Dresda, Germania) a admis această cerere.

20      În conformitate cu decizia respectivă, orașul Chemnitz a procedat la transcrierea

menționată. În consecință, fiica reclamantului din litigiul principal poartă în calitate de
cetățean german prenume și nume identice cu cele pe care le poartă în calitate de cetățean
britanic, și anume „Larissa Xenia Gräfin von Wolffersdorff Freiin von Bogendorff”.

21      La 22 mai 2013, reclamantul din litigiul principal a pretins, printr-o declarație, Serviciului
de Stare Civilă al Orașului Karlsruhe să transcrie în registrul de stare civilă, conform
articolului 48 din EGBGB, prenumele și numele pe care le-a dobândit în temeiul legislației
britanice.

22      Întrucât acest serviciu a refuzat să procedeze la respectiva transcriere, reclamantul din

litigiul principal a sesizat Amtsgericht Karlsruhe (Tribunalul Districtual din Karlsruhe) cu
o cerere având ca obiect obligarea serviciului menționat, în temeiul articolului 49 alineatul
(1) din Personenstandsgesetz (Legea privind starea civilă), să îi modifice actul de naștere,
cu efect retroactiv de la data de 22 septembrie 2004, astfel încât prenumele și numele care
figurează în acesta să fie „Peter Mark Emanuel Graf von Wolffersdorff Freiherr von
Bogendorff”.

23      Serviciul de Stare Civilă al Orașului Karlsruhe s-a opus cererii respective întemeindu-se
pe excepția de incompatibilitate cu principiile esențiale ale dreptului german, prevăzută la
articolul 48 din EGBGB.

24      Amtsgericht Karlsruhe (Tribunalul Districtual din Karlsruhe) observă în această privință

că, în cadrul doctrinei germane specializate, problema domeniului de aplicare al articolului
48 din EGBGB, adoptat ca urmare a Hotărârii din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul
(C-353/06, EU:C:2008:559), care permite unei persoane al cărei nume este supus dreptului
german să poarte un nume dobândit în cursul unei șederi obișnuite într-un alt stat membru,
este controversată, în special în ipoteza în care acest nume a fost dobândit independent de
orice modificare a statutului personal ca urmare a aplicării unor dispoziții din dreptul
familiei. Jurisprudența Curții de Justiție nu ar permite soluționarea acestei probleme de
drept. Astfel, Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello (C-148/02, EU:C:2003:539),
și Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul (C-353/06, EU:C:2008:559), privesc
cazuri în care, de la nașterea persoanelor interesate, numele acestora, susceptibile de a fi
recunoscute de autoritățile competente ale statelor membre în cauză, erau diferite. Cauza în
care s-a pronunțat Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein (C-208/09,
EU:C:2010:806), s-ar distinge de cauza principală prin faptul că, în această primă cauză,
 persoana interesată nu avea dublă cetățenie, că diferența de nume era rezultatul unei
modificări a statutului personal ca urmare a aplicării unor dispoziții din dreptul familiei, în
speță o adopție, și, în sfârșit, că, în ceea ce privește purtarea unor titluri nobiliare,
identitățile constituționale ale Republicii Austria și ale Republicii Federale Germania nu ar
fi comparabile decât cu anumite rezerve.

25      În aceste condiții, Amtsgericht Karlsruhe (Tribunalul Districtual din Karlsruhe) a hotărât
să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 18 TFUE și 21 TFUE trebuie interpretate în sensul că autoritățile unui stat

membru sunt obligate să recunoască schimbarea de nume a unui resortisant al acelui stat
membru în situația în care resortisantul respectiv, care este în același timp și resortisant al
altui stat membru, a dobândit în cursul unei reședințe obișnuite în cel de al doilea stat
membru un nume liber ales și care conține mai multe titluri nobiliare, fără ca această
schimbare de nume să fie asociată unei modificări a statutului din perspectiva dreptului
familiei, în cazul în care este posibil ca respectiva persoană să nu mai aibă în viitor o
legătură substanțială cu cel de al doilea stat membru, iar în primul stat membru, potrivit
Constituției, titlurile de noblețe au fost abolite, existând însă posibilitatea de a păstra în
continuare în componența numelui respectivele elemente nobiliare deținute anterior?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

 Observații introductive

26      Trebuie arătat de la bun început că instanța de trimitere este sesizată de domnul

Bogendorff von Wolffersdorff cu o cerere de schimbare nu numai a numelui, ci și a
prenumelor sale din „Nabiel Peter” în „Peter Mark Emanuel”. În consecință, trimiterea
efectuată în cuprinsul întrebării la noțiunea „schimbare de nume” trebuie înțeleasă ca
vizând refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște atât prenumele, cât și numele
unui resortisant al acestui stat dobândite în cursul unei șederi obișnuite într-un al doilea stat
membru a cărui cetățenie o are de asemenea resortisantul menționat.

27      În consecință, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate,
instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 18 TFUE și 21
TFUE trebuie interpretate în sensul că autoritățile unui stat membru sunt ținute să
recunoască numele și prenumele unui resortisant al acestui stat membru atunci când acesta
are și cetățenia unui alt stat membru în care a dobândit un nume pe care l-a ales în mod
liber și care cuprinde mai multe elemente nobiliare. Ea solicită în special să se stabilească
dacă rațiunile legate de alegerea constituțională a primului stat membru și de abolirea
titlurilor nobiliare pot autoriza respectivul stat membru să nu recunoască o schimbare de
prenume și de nume obținute în aceste condiții.

28      Articolul 20 TFUE conferă oricărei persoane care are cetățenia unui stat membru statutul
de cetățean al Uniunii (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2011, Runevič-Vardyn și Wardyn,
C-391/09, EU:C:2011:291, punctul 59 și jurisprudența citată). Reclamantul din litigiul
principal, care deține cetățenia a două state membre, beneficiază de acest statut.
29      Curtea a arătat în repetate rânduri că statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi
statutul fundamental al resortisanților statelor membre (a se vedea Hotărârea din 12 mai
2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09, EU:C:2011:291, punctul 60 și jurisprudența
citată).

30      Acest statut le permite acelora dintre resortisanți care se găsesc în aceeași situație ca,
independent de cetățenie și sub rezerva excepțiilor expres prevăzute în această privință, să
obțină, în domeniul de aplicare ratione materiae al tratatului, același tratament juridic (a se
vedea Hotărârea din 12 mai 2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09, EU:C:2011:291,
punctul 61 și jurisprudența citată).

31      Printre situațiile care intră în domeniul de aplicare ratione materiae al dreptului Uniunii
figurează cele referitoare la exercitarea libertăților fundamentale garantate prin tratat, în
special cele care se referă la libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul statelor
membre, astfel cum este recunoscută la articolul 21 TFUE (a se vedea Hotărârea din 20
septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, EU:C:2001:458, punctul 33, Hotărârea din 11 iulie
2002, D'Hoop, C-224/98, EU:C:2002:432, punctul 29, precum și Hotărârea din 12 mai
2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09, EU:C:2011:291, punctul 62).

32      Deși, în stadiul actual al dreptului Uniunii, normele care reglementează transcrierea în

actele de stare civilă a numelui și a prenumelui unei persoane intră în competența statelor
membre, acestea trebuie totuși, în exercitarea acestei competențe, să respecte dreptul
Uniunii și în special dispozițiile tratatului referitoare la libertatea recunoscută oricărui
cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre (a se vedea
Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello, C-148/02, EU:C:2003:539, punctul 25,
Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul, C-353/06, EU:C:2008:559, punctul 16,
Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctele
38 și 39, precum și Hotărârea din 12 mai 2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09,
EU:C:2011:291, punctul 63).

33      În cauza principală, este cert că reclamantul din litigiul principal are cetățenia a două state
membre și, în calitate de cetățean al Uniunii, și-a exercitat libertatea de circulație și de
ședere în alt stat membru decât statul său membru de origine, conform articolului 21
TFUE.

34      Prin urmare, refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște numele dobândit de un
resortisant al respectivului stat în alt stat membru, a cărui cetățenie o deține de asemenea,
în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, trebuie analizat numai în raport
cu dispoziția menționată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 mai 2011,
Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09, EU:C:2011:291, punctul 65).

 Cu privire la existența unei restricții

35      Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că prenumele și numele unei persoane sunt un element
constitutiv al identității sale și al vieții sale private, a căror protecție este consacrată la
articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare
„carta”), precum și la articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
 omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în
continuare „CEDO”). Chiar dacă articolul 7 din cartă nu se referă în mod explicit la acest
lucru, prenumele și numele unei persoane au legătură cu viața sa privată și de familie din
moment ce acestea reprezintă un mod de identificare a persoanei și o legătură cu o anumită
familie (a se vedea, în ceea ce privește articolul 8 din CEDO, Hotărârea din 22 decembrie
2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 52 și jurisprudența citată,
precum și Hotărârea din 12 mai 2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09,
EU:C:2011:291, punctul 66).

36      O reglementare națională care dezavantajează anumiți resortisanți naționali pentru simplul
motiv că și-au exercitat libertatea de circulație și de ședere într-un alt stat membru
constituie o restricție privind libertățile recunoscute la articolul 21 alineatul (1) TFUE
oricărui cetățean al Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 14 octombrie 2008,
Grunkin și Paul, C-353/06, EU:C:2008:559, punctul 21, Hotărârea din 22 decembrie 2010,
Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 53, și Hotărârea din 12 mai 2011,
Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09, EU:C:2011:291, punctul 68).

37      Reiese din jurisprudența Curții că refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște
numele unui resortisant al acestui stat care și-a exercitat dreptul de liberă circulație și de
ședere pe teritoriul unui alt stat membru astfel cum a fost stabilit în acest din urmă stat
membru poate împiedica exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul
statelor membre, consacrat la articolul 21 TFUE. Astfel, pot apărea confuzii și
inconveniente din cauza divergenței dintre două nume aplicate aceleiași persoane (a se
vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09,
EU:C:2010:806, punctele 39, 41, 42, 66 și 71).

38      În speță, refuzul autorităților germane de a recunoaște schimbarea prenumelor și a numelui

unui resortisant german, obținută în temeiul legislației unui alt stat membru a cărui
cetățenie o are de asemenea resortisantul menționat, poate constitui o astfel de restricție.
Rezultă totuși din jurisprudența Curții că, pentru a constitui o restricție privind libertățile
recunoscute la articolul 21 TFUE, refuzul de modificare a prenumelor și a numelui unui
resortisant al unui stat membru și de recunoaștere a prenumelor și a numelui pe care acesta
le-a dobândit într-un alt stat membru trebuie să fie de natură să provoace acestuia
„inconveniente majore” de ordin administrativ, profesional și privat (a se vedea în acest
sens Hotărârea din 12 mai 2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09, EU:C:2011:291,
punctul 76 și jurisprudența citată).

39      În acest sens, Curtea a constatat că, de fiecare dată când numele utilizat într-o situație
concretă nu corespunde cu cel care figurează în documentul prezentat cu titlu de dovadă a
identității unei persoane ori când numele care figurează în două documente prezentate
împreună nu este același, o astfel de divergență de nume de familie poate provoca îndoieli
cu privire la identitatea acestei persoane, precum și la autenticitatea documentelor
prezentate sau la veridicitatea datelor pe care acestea le conțin (Hotărârea din 14 octombrie
2008, Grunkin și Paul, C-353/06, EU:C:2008:559, punctul 28).
40      Curtea a considerat de asemenea, în ceea ce privește o persoană care are cetățenia unui stat
membru care refuză să recunoască numele dobândit de aceasta ca urmare a adopției sale
într-un alt stat membru, în care persoana respectivă are reședința, că riscul concret de a fi
nevoit, din cauza diversității de nume, să elimine îndoielile privind identitatea sa constituie
o împrejurare de natură să împiedice exercitarea dreptului ce decurge din articolul 21
TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein,
C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 70).

41      În speță, guvernul german face vorbire despre îndoielile sale în ceea ce privește caracterul
prejudiciabil pentru reclamantul din litigiul principal, în viața sa privată și profesională, al
inconvenientelor care rezultă din diferențele dintre prenumele și numele pe care le poartă.
Niciun element nu ar indica că numele dobândit în Regatul Unit ar fi de o importanță
considerabilă pentru identificarea reclamantului din litigiul principal și pentru legătura sa
cu o anumită familie.

42      În schimb, reclamantul din litigiul principal a arătat în cursul ședinței în fața Curții că a
întâmpinat inconveniente majore, în sensul jurisprudenței citate la punctul 38 din prezenta
hotărâre, în special în cursul înregistrării în Germania a unei sucursale a societății cu
răspundere limitată pe care a înființat-o în Regatul Unit, ocazie cu care, în calitate de
cetățean german, a trebuit să își justifice identitatea cu ajutorul unor documente germane
pe care figura un nume diferit de cel menționat pe documentele care proveneau din Regatul
Unit, precum și cu ocazia deschiderii unui cont bancar pentru societatea respectivă sau
chiar cu ocazia unor simple controale rutiere, în cursul cărora a trebuit să prezinte permisul
său de conducere britanic și, în conformitate cu legea germană privind documentele de
identitate, un act de identitate german.

43      În această privință, trebuie amintit că numeroase acțiuni ale vieții cotidiene, atât în
domeniul public, cât și în cel privat, impun să se facă dovada propriei identități și, în
privința unei familii, dovada naturii legăturilor de familie existente între diferiții membri ai
acesteia (Hotărârea din 12 mai 2011, Runevič-Vardyn și Wardyn, C-391/09,
EU:C:2011:291, punctul 73).

44      Întrucât reclamantul din litigiul principal deține două cetățenii, atât autoritățile germane,
cât și autoritățile britanice îi pot elibera documente oficiale precum un pașaport. Or,
reclamantul din litigiul principal este înregistrat cu prenume și cu nume diferite în registrul
de stare civilă german și la autoritățile britanice. Astfel, prenumele și numele „Peter Mark
Emanuel Graf von Wolffersdorff Freiherr von Bogendorff” care figurează în pașaportul și
în permisul său de conducere britanice nu sunt identice cu prenumele și cu numele „Nabiel
Peter Bogendorff von Wolffersdorff” care sunt înscrise în registrele stării civile germane și
în actele de identitate germane.

45      La fel ca în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 22 decembrie 2010,
Sayn-Wittgenstein (C-208/09, EU:C:2010:806), riscul concret, în circumstanțe precum cele
din cauza principală, de a fi nevoit, din cauza diversității de nume, să elimine îndoielile
privind identitatea sa constituie o împrejurare de natură să împiedice exercitarea dreptului
ce decurge din articolul 21 TFUE.
46      Pe de altă parte, trebuie arătat că, întrucât fiica minoră a reclamantului din litigiul principal
dispune de două pașapoarte cu numele de „Larissa Xenia Gräfin von Wolffersdorff Freiin
von Bogendorff”, eliberate de autoritățile din Regatul Unit și, respectiv, ca urmare a
hotărârii Oberlandesgericht Dresden (Tribunalul Regional Superior din Dresda), de
autoritățile germane, reclamantul din litigiul principal riscă de asemenea, din cauza
numelui, diferit de cel al fiicei sale, care figurează în pașaportul său german, să întâmpine
dificultăți în a justifica legăturile sale de familie cu aceasta.

47      În consecință, refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște prenumele și numele
unui resortisant al acestui stat membru astfel cum au fost stabilite și înregistrate în alt stat
membru a cărui cetățenie de asemenea o deține constituie o restricție privind libertățile
recunoscute la articolul 21 TFUE oricărui cetățean al Uniunii.

 Cu privire la existența unei justificări

48      Conform unei jurisprudențe constante, o restricție privind libera circulație a persoanelor nu

poate fi justificată decât dacă se întemeiază pe considerații obiective și este proporțională
cu obiectivul legitim urmărit de dreptul național (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie
2008, Grunkin și Paul, C-353/06, EU:C:2008:559, punctul 29, precum și Hotărârea din 22
decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 81).

49      Instanța de trimitere menționează patru motive care ar putea justifica refuzul recunoașterii
și al înregistrării prenumelor și a numelui dobândite de reclamantul din litigiul principal în
Regatul Unit. Aceste motive se întemeiază pe principiile caracterului fix și continuității
numelui, pe împrejurarea că schimbarea numelui în Regatul Unit a fost o alegere
deliberată, fără nicio legătură cu o schimbare de statut personal ca urmare a aplicării unor
dispoziții din dreptul familiei, pe lungimea și pe complexitatea numelui ales, precum și pe
rațiuni legate de alegerea constituțională germană și de abolirea titlurilor nobiliare.

 Cu privire la principiile caracterului fix și continuității numelui

50      Potrivit instanței de trimitere, motivul pentru care schimbarea numelui printr-o

manifestare de voință, independent de orice schimbare de statut personal ca urmare a
aplicării unor dispoziții din dreptul familiei, nu este permisă în dreptul german rezidă cu
precădere în principiile caracterului fix și continuității numelui, acesta trebuind să
constituie un element de identificare fiabil și durabil al unei persoane.

51      Cu toate acestea, Curtea a statuat deja, la punctele 30 și 31 din Hotărârea din 14 octombrie
2008, Grunkin și Paul (C-353/06, EU:C:2008:559), în care principiile certitudinii și
continuității au fost invocate de autoritățile germane pentru a susține stabilirea numelui
unei persoane prin raportare la cetățenia acesteia, că, oricât de legitime ar putea fi ca atare,
aceste principii nu merită să dobândească prin ele înseși o importanță atât de mare încât să
poată justifica un refuz al autorităților competente ale unui stat membru de a recunoaște
numele persoanei în cauză, astfel cum acesta a fost deja stabilit și înregistrat în mod legal
într-un alt stat membru.

 Cu privire la caracterul voluntar al schimbării numelui

52      Potrivit instanței de trimitere, diferența dintre numele care figurează în pașapoartele
britanic și german ale reclamantului din litigiul principal nu este imputabilă nici
circumstanțelor nașterii sale, nici unei adopții, nici unei alte modificări a statutului său
personal, ci rezultă din decizia acestuia de a-și schimba numele în Regatul Unit. Această
decizie nu ar fi fost dictată decât de rațiuni de preferință personală. Instanța de trimitere se
întreabă dacă o astfel de alegere este demnă de a fi protejată.

53      Trebuie arătat că, în ședința în fața Curții, guvernul german a arătat că, contrar celor
susținute de Serviciul de Stare Civilă al Orașului Karlsruhe, domeniul de aplicare al
articolului 48 din EGBGB nu s-ar limita la situații care intră sub incidența dreptului
familiei. Potrivit guvernului amintit, această dispoziție, adoptată ca urmare a Hotărârii din
14 octombrie 2008, Grunkin și Paul (C-353/06, EU:C:2008:559), creează o bază juridică ce
permite unei persoane supuse dreptului german să aleagă un nume dobândit și înregistrat
într-un alt stat membru, din moment ce nu ar exista o incompatibilitate cu principiile
esențiale ale dreptului german. Guvernul menționat a precizat că transcrierea numelui
respectiv poate fi efectuată printr-o declarație a persoanei în cauză la biroul de stare civilă,
prin care se arată că aceasta dorește să poarte numele dobândit într-un alt stat membru în
locul numelui care rezultă din aplicarea dreptului german în materia stării persoanelor,
condiția impusă fiind ca numele să fi fost dobândit într-un alt stat membru în cursul unei
șederi obișnuite, și anume o ședere de o anumită durată care a condus la o anumită
integrare socială. Această cerință ar fi destinată să împiedice ca unii resortisanți germani să
efectueze, cu unicul obiectiv de a eluda dreptul lor național în materia stării persoanelor,
șederi scurte într-un alt stat membru, cu o legislație mai avantajoasă, pentru a dobândi
numele pe care îl doresc.

54      În această privință, astfel cum s-a arătat la punctul 35 din prezenta hotărâre, numele unei
persoane este un element constitutiv al identității sale și al vieții sale private, a căror
protecție este garantată la articolul 7 din cartă, precum și la articolul 8 din CEDO.

55      În Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 noiembrie 1994, Stjerna
împotriva Finlandei (ECLI:CE:ECHR:1994:1125JUD001813191, § 38 și 39), Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut rolul determinant al numelui pentru
identificarea persoanelor și a considerat că refuzul autorităților finlandeze de a permite
unui reclamant să adopte un nou nume de familie specific nu reprezintă în mod necesar o
ingerință în exercitarea dreptului persoanei interesate la respectarea vieții sale private, cum
ar fi fost de exemplu obligația de schimbare a numelui de familie. Ea a recunoscut totuși că
pot exista veritabile rațiuni care să determine o persoană să dorească să își schimbe
numele, admițând totodată că restricții legale privind o asemenea posibilitate se pot
justifica în interesul public; de exemplu, pentru a asigura o înregistrare exactă a populației
sau pentru a garanta mijloacele unei identificări a persoanei și pentru a asocia la o familie
purtătorii unui nume dat.

56      În aceste condiții, trebuie considerat că natura voluntară a schimbării de nume nu

constituie în sine o atingere adusă interesului general și, în consecință, nu poate justifica
prin ea însăși o restricție privind articolul 21 TFUE. Prin urmare, autoritățile germane nu
pot refuza recunoașterea unui nume obținut în mod legal de un resortisant german într-un
 alt stat membru pentru simplul motiv că această schimbare de nume ar răspunde unor
rațiuni de preferință personală și fără a ține seama de motivele schimbării menționate.

57      În ceea ce privește în special preocuparea, exprimată în privința schimbărilor voluntare de

nume, de a împiedica eludarea dreptului național în materia stării persoanelor prin
exercitarea doar în acest scop a libertății de circulație și a drepturilor care rezultă din
aceasta, trebuie amintit că, la punctul 24 din Hotărârea din 9 martie 1999, Centros
(C-212/97, EU:C:1999:126), Curtea a statuat deja că un stat membru are dreptul să ia
măsuri destinate să împiedice ca, profitând de facilitățile instituite în temeiul tratatului, unii
dintre resortisanții săi să urmărească să se sustragă în mod abuziv de sub autoritatea
legislației lor naționale și ca justițiabilii să se poată prevala în mod abuziv sau fraudulos de
normele dreptului Uniunii.

58      Rezultă că refuzul de a recunoaște numele britanic al reclamantului din litigiul principal

nu poate fi justificat prin simplul fapt că schimbarea de nume a intervenit la inițiativa
acestuia, fără a se ține seama de motivele respectivei schimbări.

 Cu privire la lungimea numelui

59      Potrivit instanței de trimitere, ordinea juridică germană urmărește și obiectivul de a evita

nume cu o lungime disproporționată sau prea complexe. În această privință, instanța arată
că numele ales de reclamantul din litigiul principal, respectiv „Peter Mark Emanuel Graf
von Wolffersdorff Freiherr von Bogendorff”, este în Germania de o lungime neobișnuită.

60      În această privință, Curtea a considerat deja, la punctul 36 din Hotărârea din 14 octombrie
2008, Grunkin și Paul (C-353/06, EU:C:2008:559), ca răspuns la argumentul guvernului
german potrivit căruia dreptul german nu permite atribuirea unor nume compuse din rațiuni
de ordin practic, privind limitarea lungimii numelor, că astfel de considerații privind
facilitarea sarcinii administrației nu pot fi suficiente pentru a justifica o restricție privind
libera circulație.

 Cu privire la abolirea privilegiilor și cu privire la interdicția de a purta titluri de noblețe

sau de a recrea aparența unei origini nobiliare

61      Potrivit Serviciului Juridic Central al Orașului Karlsruhe și guvernului german, în cauza

principală, un motiv obiectiv care permite justificarea unei restricții privind libera
circulație poate fi întemeiat pe principiul egalității cetățenilor germani în fața legii, precum
și pe alegerea constituțională privind abolirea privilegiilor și a inegalităților legate de
naștere sau de clasă și interzicerea purtării unor titluri de noblețe ca atare, concretizată la
articolul 109 al treilea paragraf din Constituția de la Weimar coroborat cu articolul 123 din
Legea fundamentală. Recunoașterea unui nume liber ales, compus din mai multe titluri
nobiliare, care a fost dobândit într-un alt stat membru și a cărui obținere nu este consecința
unei schimbări de statut personal ca urmare a aplicării unor dispoziții din dreptul familiei
ar implica crearea unui nou titlu nobiliar, ceea ce ar fi contrar ordinii publice germane.

62      Guvernul german arată că, în conformitate cu articolul 123 din Legea fundamentală
coroborat cu articolul 109 al treilea paragraf din Constituția de la Weimar, în Germania
 sunt abolite toate privilegiile și inegalitățile legate de naștere sau de clasă. Deși titlurile
nobiliare care erau efectiv purtate la intrarea în vigoare a Constituției de la Weimar pot
subzista în calitate de elemente ale numelui și pot fi transmise ca urmare a unui fapt care
ține de statutul personal, crearea de noi titluri nobiliare și acordarea unor astfel de titluri
sunt interzise. Guvernul german precizează că, potrivit unei jurisprudențe naționale
constante, acordarea, pe calea schimbării numelui, a unui nume care cuprinde un titlu
nobiliar în calitate de element al numelui intră de asemenea sub incidența interdicției
prevăzute de articolul 109 al treilea paragraf din Constituția de la Weimar și că este interzis
și să se recreeze aparența unei origini nobiliare în special prin modificarea numelui. Aceste
dispoziții, care, potrivit guvernului german, fac parte din ordinea publică germană, ar avea
ca obiectiv garantarea unui tratament egal al tuturor cetățenilor germani.

63      Serviciul Juridic Central al Orașului Karlsruhe și guvernul german fac referire în această
privință la punctul 94 din Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein (C-208/09,
EU:C:2010:806), în care Curtea a considerat că refuzul autorităților unui stat membru de a
recunoaște, cu toate elementele sale, numele de familie al unui cetățean al acestui stat,
astfel cum a fost stabilit într-un al doilea stat membru, în care locuiește cetățeanul
respectiv, cu ocazia adopției sale la vârsta adultă de către un cetățean al acestui al doilea
stat membru, în cazul în care acest nume de familie conține un titlu de noblețe care nu este
permis în primul stat membru în temeiul dreptului său constituțional, nu poate fi considerat
o măsură care aduce atingere nejustificată liberei circulații și liberei șederi a cetățenilor
Uniunii.

64      În această privință, chiar dacă, astfel cum subliniază instanța de trimitere, dreptul german
se distinge de dispozițiile din dreptul austriac examinate în cadrul cauzei în care s-a
pronunțat Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein (C-208/09,
EU:C:2010:806), în măsura în care nu prevede o interdicție strictă privind utilizarea și
transmiterea titlurilor de noblețe, acestea putând fi purtate ca parte integrantă a numelui,
este de asemenea necesar să se admită în prezenta cauză că, apreciat în contextul alegerii
constituționale germane, articolul 109 al treilea paragraf din Constituția de la Weimar, în
calitate de element al identității naționale a unui stat membru vizate la articolul 4 alineatul
(2) TUE, poate fi luat în considerare ca un element de justificare a unei restricții privind
dreptul de liberă circulație a persoanelor recunoscut de dreptul Uniunii.

65      Justificarea referitoare la principiul egalității cetățenilor germani în fața legii și la alegerea

constituțională privind abolirea privilegiilor și a inegalităților și interzicerea purtării unor
titluri de noblețe ca atare trebuie interpretată în sensul că se raportează la un motiv de
ordine publică.

66      Potrivit unei jurisprudențe constante, considerații obiective legate de ordinea publică pot
justifica într-un stat membru refuzul recunoașterii numelui unuia dintre cetățenii acestuia
astfel cum a fost atribuit într-un alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14
octombrie 2008, Grunkin și Paul, C-353/06, EU:C:2008:559, punctul 38, precum și
Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul
85).
67      Curtea a amintit în mod repetat că noțiunea de ordine publică drept justificare a unei
derogări de la o libertate fundamentală trebuie interpretată în mod strict, astfel încât sfera ei
să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru, fără exercitarea unui control din
partea instituțiilor Uniunii Europene. Din aceasta rezultă că ordinea publică nu poate fi
invocată decât în caz de amenințare reală și suficient de gravă care afectează un interes
fundamental al societății (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2004, Omega, C-36/02,
EU:C:2004:614, punctul 30 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 22 decembrie
2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 86).

68      Nu este mai puțin adevărat că circumstanțele specifice care ar putea justifica recurgerea la
noțiunea de ordine publică pot varia de la un stat membru la altul și de la o perioadă la alta
și că în această privință trebuie astfel să se recunoască autorităților naționale competente o
marjă de apreciere în limitele impuse de tratat (a se vedea Hotărârea din 14 octombrie
2004, Omega, C-36/02, EU:C:2004:614, punctul 31 și jurisprudența citată, precum și
Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul
87).

69      În speță, guvernul german a precizat că articolul 109 al treilea paragraf din Constituția de
la Weimar, care abolește privilegiile și titlurile de noblețe ca atare și interzice crearea unor
titluri care conferă aparența unei origini nobiliare, fie și sub forma unei părți a numelui,
constituie punerea în aplicare a principiului mai general al egalității în drept a tuturor
cetățenilor germani.

70      Or, astfel cum a arătat Curtea la punctul 89 din Hotărârea din 22 decembrie 2010,
Sayn-Wittgenstein (C-208/09, EU:C:2010:806), ordinea juridică a Uniunii urmărește
incontestabil să asigure respectarea principiului egalității ca principiu general al dreptului.
Acest principiu este consacrat și la articolul 20 din cartă.

71      Prin urmare, nu poate fi pus la îndoială faptul că obiectivul privind respectarea principiului
egalității este un obiectiv legitim din perspectiva dreptului Uniunii.

72      Măsurile care restrâng o libertate fundamentală nu pot fi justificate prin motive legate de
ordinea publică decât dacă sunt apte să garanteze realizarea obiectivelor pe care le
urmăresc și dacă sunt necesare pentru protecția intereselor pe care vizează să le garanteze
și numai în măsura în care aceste obiective nu pot fi atinse prin măsuri mai puțin restrictive
(a se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2004, Omega, C-36/02, EU:C:2004:614, punctul
36, Hotărârea din 10 iulie 2008, Jipa, C-33/07, EU:C:2008:396, punctul 29, și Hotărârea
din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 90).

73      Curtea a precizat deja în această privință că nu este indispensabil ca o măsură restrictivă

edictată de autoritățile unui stat membru să corespundă unei concepții împărtășite de toate
statele membre în ceea ce privește modalitățile de protecție a dreptului fundamental sau a
interesului legitim în cauză și că, dimpotrivă, necesitatea și proporționalitatea dispozițiilor
adoptate în materie nu sunt excluse pentru simplul motiv că un stat membru a ales un
sistem de protecție diferit de cel adoptat de un alt stat (Hotărârea din 14 octombrie 2004,
Omega, C-36/02, EU:C:2004:614, punctele 37 și 38, precum și Hotărârea din 22 decembrie
 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09, EU:C:2010:806, punctul 91). Trebuie amintit totodată
că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) TUE, Uniunea respectă identitatea națională
a statelor membre, forma republicană de guvernământ făcând parte de asemenea din
această identitate (Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein, C-208/09,
EU:C:2010:806, punctul 92).

74      La punctul 93 din Hotărârea din 22 decembrie 2010, Sayn-Wittgenstein (C-208/09,

EU:C:2010:806), Curtea a statuat că nu pare disproporționat ca un stat membru să
urmărească realizarea obiectivului de garantare a principiului egalității prin interzicerea
oricărei dobândiri, posesii sau folosiri de către cetățenii săi a unor titluri de noblețe sau a
unor elemente nobiliare care pot face să se creadă că persoana care poartă numele respectiv
deține o astfel de demnitate. Curtea a considerat în acest sens că, prin refuzul de a
recunoaște elementele nobiliare ale unui nume precum cel în discuție în cauza în care s-a
pronunțat această hotărâre, autoritățile austriece competente în materie de stare civilă nu
par să fi depășit cadrul a ceea ce este necesar pentru a asigura realizarea obiectivului
constituțional fundamental pe care îl urmăresc.

75      Astfel cum a arătat instanța de trimitere, deși o practică administrativă precum cea în
discuție în litigiul principal, constând în respingerea declarațiilor privind alegerea numelui,
este motivată de rațiuni de ordine publică ce se aseamănă cu cele pe care se întemeiază
legislația austriacă menționată la punctul anterior din prezenta hotărâre, ordinea juridică
germană, spre deosebire de ordinea juridică austriacă, nu cuprinde o interdicție strictă
privind menținerea titlurilor nobiliare. Deși de la data intrării în vigoare a Constituției de la
Weimar nu au mai fost decernate noi titluri, titlurile care existau la acea dată au fost
menținute în calitate de elemente ale numelui. În consecință, se permite ca, în pofida
abolirii titlurilor de noblețe, numele cetățenilor germani să conțină, ca urmare a originii
acestora din urmă, elemente care corespund unor foste titluri nobiliare. În plus, potrivit
dreptului german în materia stării persoanelor în prezent în vigoare, dobândirea unor
asemenea elemente ale numelui este posibilă și prin adopție.

76      În schimb, ar fi contrar intenției legiuitorului german ca resortisanți germani, utilizând

dreptul unui alt stat membru, să adopte din nou titlurile nobiliare abolite. Or, o
recunoaștere sistematică a schimbărilor de nume precum cel în discuție în litigiul principal
ar putea conduce la acest rezultat.

77      În măsura în care se admite în Germania că anumite persoane pot purta în numele lor
elemente care corespund unor foste titluri de noblețe, se pune problema dacă interdicția
privind alegerea liberă a unui nou nume care cuprinde foste titluri de noblețe și practica
autorităților germane care constă în a refuza recunoașterea unui astfel de nume sunt
corespunzătoare și necesare pentru a asigura realizarea obiectivului privind protecția
ordinii publice a acestui stat membru, caracterizată de principiul egalității în drept a tuturor
cetățenilor germani.

78      Spre deosebire de cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 22 decembrie 2010,
Sayn-Wittgenstein (C-208/09, EU:C:2010:806), aprecierea caracterului proporțional al
unei practici precum cea în discuție în litigiul principal impune o analiză și o evaluare
 comparativă a diverselor elemente de drept și de fapt proprii statului membru în cauză, pe
care instanța de trimitere le poate efectua mai bine decât Curtea.

79      În special, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă autoritățile germane
competente în materie de stare civilă, prin refuzul de a recunoaște numele dobândit în
Regatul Unit de reclamantul din litigiul principal pentru motivul că realizarea obiectivului
privind garantarea principiului egalității în drept a tuturor cetățenilor germani presupune că
resortisanților germani le este interzis să dobândească și să utilizeze, în anumite condiții,
titluri de noblețe sau elemente nobiliare care pot face să se creadă că persoana care poartă
numele respectiv deține o astfel de demnitate, nu au depășit cadrul a ceea ce este necesar
pentru a asigura realizarea obiectivului constituțional fundamental pe care îl urmăresc.

80      În această privință, cu ocazia evaluării comparative a dreptului de liberă circulație

recunoscut cetățenilor Uniunii prin articolul 21 TFUE și a intereselor legitime urmărite
prin limitele privind utilizarea de titluri nobiliare și prin interzicerea recreării aparenței
unei origini nobiliare instituite de legiuitorul german, trebuie luate în considerare diferite
elemente. Deși aceste elemente nu pot servi drept justificare ca atare, ele trebuie luate în
considerare cu ocazia controlului proporționalității.

81      În acest sens, pe de o parte, trebuie avut în vedere faptul că reclamantul din litigiul
principal a exercitat acest drept și are dublă cetățenie, germană și britanică, că elementele
numelui dobândit în Regatul Unit care, potrivit autorităților germane, aduc atingere ordinii
publice nu constituie formal titluri de noblețe nici în Germania, nici în Regatul Unit și că
instanța germană care a obligat autoritățile competente să procedeze la transcrierea
numelui fiicei reclamantului din litigiul principal, care este compus din elemente nobiliare,
astfel cum a fost înregistrat de autoritățile britanice nu a considerat că această transcriere
este contrară ordinii publice.

82      Pe de altă parte, trebuie să se țină seama și de faptul că schimbarea numelui în cauză se
bazează pe o alegere care reflectă preferința pur personală a reclamantului din litigiul
principal, că divergența numelor care rezultă din aceasta nu este imputabilă nici
circumstanțelor nașterii sale, nici unei adopții, nici dobândirii cetățeniei britanice și că
numele ales în Regatul Unit cuprinde elemente care, fără a constitui formal titluri de
noblețe în Germania sau în Regatul Unit, conferă aparența unei origini nobiliare.

83      În orice caz, trebuie subliniat că, deși motivul obiectiv întemeiat pe ordinea publică și pe
principiul egalității în drept a resortisanților germani poate justifica, în cazul în care este
reținut, refuzul recunoașterii schimbării numelui de familie al reclamantului din litigiul
principal, acesta nu poate justifica refuzul recunoașterii schimbării prenumelor sale.

84      Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că trebuie să se răspundă la întrebarea

adresată că articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că autoritățile unui stat membru
nu sunt ținute să recunoască numele unui resortisant al statului membru respectiv atunci
când acesta are și cetățenia unui alt stat membru în care a dobândit acest nume, pe care l-a
ales în mod liber și care cuprinde mai multe elemente nobiliare, care nu sunt permise de
dreptul primului stat membru, atunci când se stabilește – aspect a cărui verificare este de
 competența instanței de trimitere – că un astfel de refuz al recunoașterii este, în acest
context, justificat de motive legate de ordinea publică, întrucât este adecvat și necesar
pentru a garanta respectarea principiului egalității în drept a tuturor cetățenilor statului
membru menționat.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

85      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident
survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la
cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele
decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că autoritățile unui stat membru nu sunt
ținute să recunoască numele unui resortisant al statului membru respectiv atunci când
acesta are și cetățenia unui alt stat membru în care a dobândit acest nume, pe care l-a ales
în mod liber și care cuprinde mai multe elemente nobiliare, care nu sunt permise de
dreptul primului stat membru, atunci când se stabilește – aspect a cărui verificare este de
competența instanței de trimitere – că un astfel de refuz al recunoașterii este, în acest
context, justificat de motive legate de ordinea publică, întrucât este adecvat și necesar
pentru a garanta respectarea principiului egalității în drept a tuturor cetățenilor statului
membru menționat.

Semnături