Din analiza probelor administrate, a datelor și a situației cazului din speță, s-a

apreciat că imobilul teren în suprafață de 11.963 mp situat în extravilanul

localității Unguraș din Comuna Dumbrăvița, înscris în CF 52726 Dumbrăvița,
nr. cadastral 50725 nu este bun comun partajabil în natură, ci bun propriu al
intimatei, dispunându-se prevederile art. 31 lit. f) C.fam., respectiv art. 340 lit.
f) Cod.civ., considerându-se că reclamantul nu poate avea drept de proprietate,
întrucât la momentul achiziționării terenului, respectiv a semnării contractului
de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4253 la data 28.12.2007, acesta era
cetățean străin, fiind sub incidența Legii nr. 312/2005 privind „dobândirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi,
precum și de către persoane juridice străine”1, la momentul achiziționării
terenului, iar față de reclamnat s-a dispus stabilirea unei cote de proprietate de
½ asupra imobilului și obligarea pârâtei la plata sumei de 185.300 lei ce
reprezintă contribuția proprie a reclamantului în ceea ce privește dobândirea
bunului, Tribunalul arărând în acest sens, că sumele aferente achiziționării
imobilului sunt proveniite dintr-un credit acordat Societății Carnival SRL.

Instanța de fond a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare în baza art.

31 lit. f) Codul familiei, intitulat “Bunurile proprii2”, respectiv art. 340 NCC lit.
f), “ca fiind valoarea care reprezintă sau înlocuiește un bun propriu sau bunul în
care a trecut această valoare.3”

Legiuitorul român definește bunurile proprii prevăzute în art. 340 NCC ca

fiind „bunuri proprii ale fiecărui soț dobândite atât înainte de încheierea
căsătoriei, precum și cele dobândite după această dată.4”

1
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/65858
2
Flavius-Antoniu BAIAS, Codul Civil Actualizat 6.01.2020, Editura C.H.Beck, 2020
3
Flavius-Antoniu BAIAS, Codul Civil Actualizat 6.01.2020, Editura C.H.Beck, 2020
4
Marieta AVRAM, Drept Civil Familia, Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București,
2016
 Astfel, potrivit lit .a) a aceluiași articol, sunt prevăzute ca fiind bunuri
proprii „acele bunuri dobândite înaintea încheierii căsătoriei, potrivit lit. b) acele
bunuri dobândite prin moștenire, legat sau donație în timpul căsătoriei,
exceptând situația în care legiuitorul a prevăzut ca fiind comune, potrivit lit. c)
acele bunuri destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, sau cele de uz
personal, potrivit lit. d) acele bunuri obținute cu titlu de premiu sau recompensă,
precum schițele, proiectele, manuscrisele științifice, proiectele de inovații și cele
de investiții, precum și alte bunuri asemenea, potrivit lit. e) este inclusă în
categoria bunurilor proprii indemnizația de asigurare sau cea de despăgubire
pentru pagube cauzate soțului, iar potrivit lit. f) valoarea care reprezintă, precum
și cea care înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această
valoare.5”

Pentru stabilirea naturii juridice a imobilului ca fiind bun comun sau

propriu al pârâtei, instanța a avut în vedere atât data încheierii căsătoriei celor
doi, cât și pe cea a divorțului.

De asemenea s-a avut în considerare data încheierii contractului de vânzare-

cumpărare a imobilului, proveniența banilor cu care a fost cumpărat imobilul,
statutul reclamantului la momentul achiziționării terenului, declarația martorei
FMF, audiată la solicitarea reclamantului, precum și celelalte înscrisuri depuse,
probe cu expertize, și proba testimonială.

Astfel, cu privire la încheierea căsătoriri celor doi, s-a reținut că aceștia s-au
căsătorit la data de 24.08.2007, urmând apoi, ca desfacerea căsătoriei prin divorț
să se realizeze de comun acord potrivit certificatului de divorț, nr.
4382/30.05.2012, emis de Primăria Baia Mare.

Legiuitorul definește căsătoria, potrivit art. 259, alin.1) „ca fiind uniunea
liber consimțită încheiată în condițiile legii între un bărbat și o femeie, iar alin.
5
Flavius-Antoniu BIAS, Codul Civil Actualizat 6.01.2020, Editura C.H.Beck, 2020
2) consfințește dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători, acela al
întemeierii unei familii.6”

În ceea ce privește încheierea căsătoriei, legiuitorul consacră potrivit art.

271 „că aceasta se poate încheia prin consimțământul personal și liber dintre un
bărbat și o femeie.7”

6
Marieta AVRAM, Drept Civil Familia, Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București,
2016
7
Flavius-Antoniu BAIAS, Codul Civil Actualizat 6.01.2020, Editura C.H.Beck, 2020