REGINA VICTORIA

Alexandrina
Victoria (n. 24 mai 1819, Londra - d. 22 ianuarie 1901, Isle of Wight) a fost regina
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă
a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice.
până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28
de colonii britanice.

Victoria a fost fiica Prințului Eduard, Duce de Kent și Strathearn, al patrulea fiu al
regelui George al III-lea. Atât Ducele de Kent cât și regele au murit în 1820 și
Victoria a fost crescută sub supravegherea atentă a mamei ei de origine germană,
Prințesa Victoria de Saxe-Coburg-Saalfeld. Ea a moștenit tronul la vârsta de 18 ani,
după ce cei trei frați mai mari ai tatălui ei au murit fără să lase moștenitori legitimi
în viață. Regatul Unit era deja o monarhie constituțională, în care suveranul
deținea relativ puține competențe directe politice. Privat, Victoria a încercat să
influențeze politica guvernului și numirile ministeriale. Public, ea a devenit un
simbol național, și a fost identificată cu standardele stricte de moralitate
personală.

S-a căsătorit în 1840 cu vărul ei primar, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Cei
nouă copii ai lor și cei 26 din cei 34 de nepoți care au atins vârsta maturității, s-au
căsătorit în interiorul altor case regale sau familii nobile de-a lungul continentului,
ea câștigându-și astfel renumele de "bunica Europei". După decesul lui Albert în
1861, Victoria s-a aruncat într-un doliu profund și a evitat aparițiile publice. Ca
urmare a izolării ei, republicanismul a câștigat temporar puterea, dar în a doua
jumătate a domniei sale, popularitatea ei a recuperat. Jubileele ei de Aur și de
Diamant au fost momente de sărbătoare publică.

Domnia ei de 63 de ani și 7 luni, a doua ca lungime dintre domniile tuturor

monarhilor britanici, este cunoscută sub numele de Era Victoriană. A fost o
perioadă de schimbări industriale, culturale, politice, științifice și militare în cadrul
Regatului Unit, și a fost marcată de o mare expansiune a Imperiului Britanic.

La alegerile generale din 1874, Disraeli s-a întors la putere. El a trecut

Regulamentul de cult public Legea 1874, care a eliminat ritualurile catolice din
liturghia anglicană și pe care Victoria l-a sprijinit puternic. Ea a preferat serviciile
scurte, simple, și personal se considera mai aliniată cu Biserica Prezbiteriană din
Scoția decât Biserica Episcopală a Anglia. De asemenea, el a trecut Actul titlurilor
regale din 1876 prin Parlament, astfel că Victoria a luat titlul de "împărăteasă a
Indiei" de la 1 mai 1876,[92] Nou titlu a fost proclamat la Delhi Durbar la 1
ianuarie 1877.
 În țară, începe să circule
un proverb ce reflectă
mândria acestora:
"Soarele nu apune
niciodată pe cerul
Imperiului, căci coloniile
sale - Canada, Africa de
Sud, India, Australia și
Noua Zeelandă -
debordează de bogații".

La 2 martie 1882,
Roderick Maclean, un
poet nemulțumit și
aparent jignit de faptul
că Victoria a refuzat să
accepte una din poeziile
sale, a tras asupra
reginei când transportul ei a părăsit stația Windsor. Doi elevi de la Colegiul Eton l-
au lovit cu umbrelele lor până când au fost îndepărtați de un polițist. Victoria a
fost revoltată când a fost găsit nevinovat pe motiv de nebunie însă a fost
încântată de expresia
loialității după atac declarând "merită să fii împușcat - pentru a vedea cât de mult
ești iubit."

La 17 martie 1883, a căzut pe scări la Windsor; nu s-a recuperat niciodată complet

și a rămas cu reumatism. Brown a murit la 10 zile după accidentul ei și spre
consternarea secretarului ei particular, Sir Henry Ponsonby, Victoria a început să
lucreze la o biografie elogioasă a lui Brown. Ponsonby și Randall Davidson, care au
văzut proiectul de la început, au sfătuit-o pe Victoria să nu-l publice pe motiv că ar
alimenta zvonurile despre o poveste de dragoste. Manuscrisul a fost distrus. La
începutul anului 1884, Victoria a publicat More Leaves from a Journal of a Life in
the Highlands, o continuare a cărții ei pe care a dedicat-o "însoțitorului ei
personal devotat și credincios prieten John Brown".

La o zi după comemorarea primului an al morții lui Brown, Victoria a fost

informată printr-o telegramă că fiul ei cel mic, Leopold, a murit la Cannes. El a fost
"cel mai drag dintre dragii mei fii", s-a plâns ea. Luna următoare, cel mai mic copil
al Victoriei, Beatrice, l-a întâlnit și s-a îndrăgostit de Prințul Henric de Battenberg
la nunta nepoatei Victoria, Prințesa Victoria de Hesse, cu fratele lui Henric, Prințul
Louis de Battenberg. Beatrice și Henric au plănuit să se căsătorească însă Victoria
s-a opus la început, dorind s-o păstreze pe Beatrice acasă, drept însoțitoarea ei.
După un an, consimte asupra căsătoriei cu condiția ca prințul Henric să renunțe la
angajamentele sale germane și să trăiască permanent cu Beatrice și regina.