II.

Mijloacele imperative şi permisive de

reglementare a protecţiei mediului
 Fac parte din instrumentele directe pentru protecţia mediului care
reprezintă un ansamblu de măsuri instituţionale cu impact direct
asupra activităţii manageriale din domeniile tehnico-productiv şi
socio-economic, având drept scop încadrarea acestora în
restricţiile de mediu.
 (1) Mijloacele imperative - nu fac obiectul unei negocieri,
fiind rezultatul evaluării şi prognozării unei serii de factori precum:
• capacitatea de autoepurare şi nivelul de degradare a sistemelor
naturale (apă, aer, sol şi subsol etc.);
• performanţa sistemului tehnico-productiv şi social-economic;
• posibilităţile de asigurare a resurselor materiale şi umane
necesare aplicării politicii imperative.
(1)
 Aceste mijloace au un grad mare de generalitate, consfiinţind,
în forme concrete, obiectivele strategiei şi politicii de mediu în
general.
 Mijloacele imperative sunt reprezentate de normele sau
standardele pentru protecţia mediului, prin care se poate exercita
controlul direct asupra performanţei de mediu a diverselor activităţi
socio-economice, dar şi indirect, pe baza corelaţiei dintre acestea şi
calitatea mediului, a componentelor de mediu.
 Se disting următoarele tipuri de standarde (norme) pentru
protecţia mediului:
• (a) standarde de mediu;
• (b) standarde de emisie;
• (c) standarde de proiectare;
• (d) standarde de produs.
(2)
 (a) Standardele de mediu - exprimă nivelurile maxime
admisibile ale concentraţiei de poluanţi în mediu (apă, aer, sol
etc.). Sunt stabilite nivelurile critice sau/și nivelurile de prag ale
indicatorilor calitativi ai mediului înconjurător.
- La baza elaborării standardelor (normelor) de mediu stă
relaţia „concentraţie–efect” sau „concentraţie–răspuns”, a cărei
evaluare se realizează pe factori sau grupe de factori poluanţi.
Sfera efectelor vizează impactul asupra stării de sănătate şi
capacitatea de autoepurare a ecosistemelor naturale.
- Standardele de mediu pot fi diferenţiate în funcţie de eco-
bilanţurile zonelor, ceea ce măreşte rolul în protejarea
ecosistemelor comparativ cu măsurile de exercitare a controlului
asupra volumului emisiilor. Ele facilitează stabilirea priorităţilor
privind asigurarea calităţii factorilor/componentelor de mediu şi
identifică limitele de aplicare a acestora.
(3)
 .

(b) Standardele de emisie - măsoară nivelul admisibil al poluării

la capătul fluxului tehnologic, exprimându-se în legătură cu
categoriile de poluanţi care pot fi evacuați/deversaţi în mediu de
către o anumită sursă.
 Ele sunt mai operaţionale decat standardele de mediu (precizează
locul şi condiţiile de măsurare a deversării de poluanţi în mediu).
 Standardele de mediu şi de emisie fac parte din categoria
standardelor de performanţă deoarece estimează nivelul poluant al
fondului şi stocului de capital tehnic activ ce rezultă în urma utilizării
şi, în mai mică măsură, modul de proiectare al echipamentelor de
prevenire şi reducere a poluării provocată de acestea.
 Standardele de performanţă permit identificarea celor mai bune
soluţii tehnice şi manageriale de control asupra poluării în vederea
încadrării în limitele adoptate.
 Dificultăţile de promovare a standardelor de performanţă există
în plan tehnic, cât şi economic (costuri mari de operaţionalizare)
(4)
 (c) Standardele de proiectare - specifică tehnicile şi
echipamentele prin care se realizează controlul asupra poluării:
• tipul de desprăfuitor pentru gaze;
• înălţimea coşului de dispersie etc.
 Recurgerea la astfel de standarde se justifică mai ales atunci când
nu există suficiente posibilităţi de evidenţiere a gradului de
respectare privind normele de protecţie a mediului.
 Avantajele utilizării acestor standarde de proiectare: favorizează
prognozarea evoluţiei calităţii mediului şi deci a măsurilor ce se impun
pentru conservarea funcţionalităţii sistemelor naturale; sunt uşor de
gestionat, de aplicat şi controlat.
 Principalele dezavantaje ale acestor standarde: (i) caracterul rigid
al impunerii, poluatorii fiind obligaţi să utilizeze o anumită tehnologie
de depoluare, indiferent de strategia de mediu adoptată de aceştia; (ii)
lipsa incitaţiei (preocupare) spre găsirea altor soluţii adecvate, doar
aplicarea tehnologiei de depoluare indicată.
(5)
 (d) Standardele de produs - precizează anumiţi
parametrii ai unor produse a căror utilizare poate genera impact
negativ asupra mediului:
• conţinutul de sulf al combustibililor;
• conţinutul de fosfor în detergenţi;
• caracteristici şi mărimea ambalajelor etc.

III. Mijloacele permisive - definesc, respectând legislaţia

din domeniu, condiţiile de realizare şi/sau exploatare a
obiectivelor de investiţii, stabilite printr-un proces de negociere
dintre titularul de investiţie şi structurile locale şi/sau naţionale
cu atribuţii exprese în aplicarea politicii de mediu.

(6)
 Mijloace permisive se referă la:
 certificatul de mediu (optional),
 acordul de mediu,
 autorizaţia de mediu,
 autorizaţia integrată de mediu.

(a) - (b) Certificatul / Acordul de mediu - un act tehnico-juridic

prin care se stabilesc condiţiile de realizare a unui proiect, din
punct de vedere al protecţiei mediului (sol, apă, păduri, zone
umede, aşezări umane etc.). El reprezintă decizia autorităţii
competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului
de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei
mediului.
Acordul de mediu se va emite în situaţiile în care sunt
rezolvate corespunzător şi în mod unitar toate problemele legate
de componentele de mediu.
(7)
 Documentaţia pentru obţinerea acordului de mediu va conţine,
după caz:
(i) extras din documentaţia tehnică de investiţii (lucrări,
construcţii, instalaţii şi dispozitive prevăzute pentru protecţia
factorilor de mediu),
(ii) studiu de impact pentru sursele potenţiale de poluare
întocmit de institute de specialitate, avize (Direcţia Apelor,
Institutul de Cercetare şi Ingineria Mediului, Centrul Sanitar
Antiepidemic, Oficiul Local de Pedologie-Agronomie, Institutul
Silvic Judeţean, Departamentul Geologiei, Comisia
Monumentelor Naturii) şi
(iii) diferite accepte (al deţinătorilor de teren, terţilor pentru
diverse cooperări, fundamentarea standardelor de protecţie a
mediului, căi de creştere a eficienţei măsurilor administrative
pentru protecţia mediului, avantajele şi limitele instrumentelor
directe pentru protecţia mediului).
(8)
 Prin acord pot fi prevăzute lucrări suplimentare faţă de cele
cuprinse în proiectul supus avizării, cu scopul asigurării
compatibilităţii obiectivului şi parametrii funcţionali ai zonei.

(c) Autorizaţia de mediu - actul legal, tehnico-juridic emis de

autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt
stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei
activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în
funcţiune.
Autorizaţia de mediu este obligatorie şi precede autorizaţiile
de funcţionare. Operaţionalitatea acestui instrument este de
competenţa Agenţiilor pentru protecţia mediului de la nivelul
fiecărui judeţ.

(9)
 Documentaţia care va sta la baza eliberării autorizaţiei de mediu
va cuprinde:
(i) fişa de prezentare şi declaraţie (date generale pentru toate
activităţile şi date specifice pe activitate),
(ii) sistemele de control a poluanţilor şi calităţii factorilor de
mediu (conţinut, infrastructură, grafice),
(iii) piese desenate (plan de încadrare în zonă, flux tehnologic, flux
tehnologic de depoluare şi instalaţii de dispersie etc.) şi
(iv) alte documente (buletine de analiză).
 Autorizaţia de mediu - ca document final, trebuie să ofere datele
necesare identificării beneficiarului, precum şi a activităţilor ce
urmează a fi desfăşurate şi condiţiile de funcţionare.
(d) Autorizaţie integrată de mediu – actul tehnico-juridic emis
de autorităţile competente, pentru prevenirea şi controlul integrat al
poluării. Se acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o
instalaţie, în anumite condiţii care garantează că instalaţia
corespunde cerinţelor legale de mediu (una sau mai multe instalaţii/
părţi de instalaţie de pe acelaşi amplasament/titular de activitate.(10)
IV. Răspunderea juridică în protecţia mediului
 Noţiunea de răspundere juridică sugerează ideea de
sancţiune sau reparaţie. Ea dă expresie unui raport social
sancţionat din punct de vedere juridic, în baza căruia o
persoană se află într-o relaţie de obligaţie faţă de o altă
persoană căreia îi datorează satisfacţie sau repararea unui
prejudiciu care i l-a cauzat.
 Înţelegerea necesităţii protecţiei mediului,
responsabilitatea socială a fiecărui cetăţean pentru protecţia
şi dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător constituie una
dintre problemele fundamentale ale formării conştiinţei de
mediu, care poate fi una din căile de realizare a unei
cointeresări în protecţia mediului.
(11)
 Folosirea constrângerii juridice împotriva autorilor oricăror
acte de încălcare a obligaţiilor sau interdicţiilor legale stabilite în
domeniul protecţiei mediului reprezintă o pârghie importantă în
promovarea responsabilităţii sociale. Este necesar ca prin
folosirea mai competentă a acestui mijloc de constrângere să se
exercite o influenţă mai eficientă asupra creării unei opinii de
masă de intoleranţă faţă de orice încălcare a reglementărilor de
mediu.
 Prin sancţionarea juridică a faptelor anti-mediu, pe lângă
scopul firesc, se urmăreşte educarea celui sancţionat şi a
celorlalţi cetăţeni pentru formarea acelei conştiinţe de mediu,
fără de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii
poluării, depoluării şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu.
 Poluarea mediului este o faptă ilicită. Fapta ilicită trebuie
sancţionată în condiţiile stabilite de reglementările de protecţie a
mediului.
(12)
 În O.U.G. nr. 195/2005 sunt stabilite trei forme ale răspunderii
juridice în următoarea formulă: „încălcarea prevederilor prezentei
legi atrage răspunderea convenţională, penală sau civilă, după
caz”.
 (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă
contraventionala, încălcarea următoarelor prevederi legale (2 ex.):
• obligaţia persoanelor juridice de solicitare şi obţinere a actelor
de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a
acordului de import/export şi a autorizaţiilor privind organismele
modificate genetic, conform prevederilor legale;
• obligaţia efectuării bilanţului de mediu, în procedura de
obţinere a autorizaţiei de mediu şi, respectiv, a efectuării
raportului de amplasament în procedura de obţinere a
autorizaţiei integrate de mediu, conform deciziei autorităţii
competente pentru protecţia mediului; etc...
(13)
 (2) Constituie infracţiuni următoarele fapte, dacă au fost de natură
să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală sau vegetală:
a) infracţiuni pedepsite cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu
amendă penală:
• arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din
ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
• poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor
noi, funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare
şi neutralizare, menţionate în prevederile acordului de mediu şi/sau
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu; etc.
b) infracţiuni pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă penală:
• poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol
a unor deşeuri sau substanţe periculoase;
• nerespectarea restricţiilor sau interdicţiilor stabilite pentru
protecţia apei şi a atmosferei, prevăzute de actele normative în
vigoare; etc. (14)
 c) infracţiuni pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani:
• nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri
agricole de produse de protecţie a plantelor sau îngrăşăminte
chimice;
• provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii
ionizante, a contaminării mediului şi/sau a expunerii populaţiei la
radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt creşterea peste
limitele admise a contaminării mediului, aplicarea
necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz
de accident nuclear; etc.
d) infracţiuni pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani:
• continuarea activităţii după dispunerea încetării acesteia;
• neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi
preparatelor periculoase care au devenit deşeuri; etc.

(15)
 (A) Răspunderea contravenţională – componentă a răspunderii
juridice, constă în sancţionarea persoanei vinovate de săvîrşirea de
contravenţii.
Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie şi prezintă un
pericol social mai redus decât infracţiunea şi ea este prevăzută şi
sancţionată ca atare prin acte normative.
Contravenţia poate fi săvârşită:
• cu intenţie, dacă făptuitorul prevede urmările faptelor sale şi
urmăreşte producerea lor (intenţie directă) sau prevede rezultatul
faptei sale şi, deşi nu urmăreşte să se producă, acceptă posibilitatea
producerii ei (intenţie indirectă);
• din culpă – înfăptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ori nu prevede
rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă;
• fără culpă, când nu se poate vorbi nici de intenţie şi nici de culpă,
fapta fiind rezultatul riscului pe care şi l-a asumat persoana în cadrul
activităţii economico-sociale. (16)
 Sancţiunile pentru contravenţiile de mediu sunt revăzute
întotdeauna de normele de reglementare juridică a mediului. O.U.G.
nr. 195/2005 prevede ca sancţiune contravenţională principală
amenda. Aceasta este cea mai frecvent utilizată sancţiune, pentru
încălcarea normelor legislative de mediu şi constă într-o sumă de
bani pe care contravenientul trebuie să o plătească.
 Legea stabileşte o limită minimă şi una maximă a amenzilor
contravenţionale. Cuantumul concret al acestor amenzi se hotărăşte
de către cel îndreptăţit să aplice legea, în funcţie de gradul de pericol
social al contravenţiei, de împrejurările în care a fost săvârşită
contravenţia, de urmările ei, de persoana contravenientului.
 Amenda contravenţională se stabileşte diferenţiat în funcţie de
faptul că persoana contravenientului este o persoană fizică sau
juridică. Spre exemplu, cu amendă de la 10.000 lei (RON) până la
80.000 lei (RON) contravenţiile enumerate mai sus sau în O.U.G.
nr.195/2005.
(17)
 (B) Răspunderea penală îşi are locul în cadrul reglementărilor
juridice de protecţia mediului datorită faptului că legislaţia de
mediu, în ansamblul său, apără ordinea de drept, dar stabileşte
sancţiuni pentru orice tip de infractiuni impotriva mediu şi pentru
„atingerea valorilor sociale” care sunt ocrotite prin normele de
reglementare juridică a mediului.

 Pentru încălcarea normelor de reglementare juridică a

protecţiei mediului se poate răspunde penal sub două forme:
• pentru săvârşirea anumitor fapte expres prevăzute de lege prin
care se poluează mediul natural sau artificial sau pun în pericol
viaţa sau sănătatea umană, animală şi vegetală;
• pentru fapte care, deşi nu au ca efect direct poluarea mediului,
încalcă totuşi anumite norme imperative din reglementările
juridice de mediu.
(18)
 În normele de reglementare juridică a mediului, sunt
prevăzute următoarele tipuri de pedepse penale: închisoarea,
amenda penală, interzicerea unor drepturi.
(i) Închisoarea este în funcţie de gravitatea faptei (de la 3
luni la 7 ani), iar dacă s-a produs moartea unuia sau mai multor
persoane ori pagube importante economiei naţionale,
închisoarea poate fi de la 7 ani până la 20 de ani.
(ii) Amenda penală aplicabilă în cazul săvârşirii unei
infracţiuni este stabilită prin O.U.G. nr. 195/2005, cuantumul
amenzilor reactualizându-se anual prin Hotărâre de Guvern
(50.000 - 90.000 RON lei sau mai mult funcţie de gravitatea
infracţiunii).
(iii) Interzicerea unor drepturi poate fi aplicată dacă anumite
fapte prevăzute expres de legea generală au pus în pericol
sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de
persoane ori au cauzat o pagubă materială importantă. (19)
 (C) Răspunderea civilă este dominată de ideea fundamentală a
reparării unui prejudiciu produs prin fapta ilicită a unei persoane
asupra mediului înconjurător.
 O.U.G. nr.195/2005 consacră principiul potrivit căruia „poluatorul
plăteşte”; răspunderea pentru pagube fiind obiectivă. Antrenarea
acestei răspunderi este condiţionată de întrunirea cumulativă a
câtorva condiţii: (i) să existe o faptă ilicită; (ii) să existe un prejudiciu;
(iii) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
 În protecţia juridică a mediului, fapta ilicită rezultă fie din
neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de lege, fie din săvârşirea
unor acte care contravin dispoziţiilor legale privind protecţia
mediului.
 Sancţionarea prejudiciilor sunt cuantificate în amenzi civile şi
prestarea de „aşa numite munci în folosul societăţii” cum ar fi de
exemplu: participarea individuală sau colectivă la acţiuni de
colectare a deşeurilor solide municipale, de cultivare pomi, refacere
a zonelor contaminate etc. (20)