Muzică de cameră

Muzică de cameră se numește o compoziție muzicală pentru un număr restrâns

de instrumente, care a apărut odată cu Renașterea, ca formă a muzicii culte, și se
execută fără dirijor.
Termenul ”muzică de cameră” provine exact de la locul în care se cânta această
muzică - în camere mici. Muzica de cameră a apărut inițial la curțile aristocraților,
nobililor, regilor. Castelele aveau săli destul de mari, dar nu destul de mari cât să
poată găzdui o orchestră simfonică, la fel și numărul de spectatori era restrâns la
100-200 de oameni.
Muzica de cameră este foarte interesantă, fiindcă conține și elemente ale muzicii
solo dar și ale muzicii simfonice. Este muzica în care fiecare își poate arăta
personalitatea, dar în același timp construiește un întreg cu alți colegi de scenă.