LUCRARE PRACTICĂ 1

Epidemiologia este definita in literatura de specialitate ca fiind studiul distribuției și a

determinanților evenimentelor și statusurilor legate de domeniul sănătății în populația țintă și
aplicarea acestor studii pentru a controla problemele de sănătate .
Prin definiție, epidemiologia studiază (științific și prin adunarea de date) distribuția(frecvența,
modelul) conexiunilor și a evenimentelor (nu doar a bolilor) în populația țintă vizata (cartiere,școli,
orașe,județe,țări,global) precum si determinarea cauzelor, a factorilor de risc la care este expusa
aceasta populatie.
Epidemiologia se bazaeaza pe date certe, sprijinindu-se pe o abordare sistematică și imparțială
pentru colectarea, analizarea și interpretarea datelor iar pacienții și comunitatea sunt evaluati ca o
colectivitate.
Din motive întemeiate epidemiologia este descrisă ca fiind știința care stă la baza sănătății publice .

PRINCIPII GENERALE DE PROFILAXIE ŞI COMBATERE I

Cuvântul epidemiologie este de origine greacă (epi = peste, demos = popor sau
populaţie, logos = ştiinţă)şi sugerează că această ştiinţă se aplică doar populaţiilor
umane, dar actual termenul este extins şi populaţiilor animale (epidemiologie
veterinară sau epizoologie), la plante (epidemiologia botanică) sau la microorganisme
(epidemiologia microbiană).
Utilizând termeni moderni putem defini epidemiologia ca „ştiinţa medicală care
se ocupă de identificarea factorilor de agresiune de orice natură care acţionează asupra
sănătăţii, cu stabilirea mijloacelor şi a metodelor de neutralizarea a acestora, precum şi
cu elaborarea programelor de prevenţie globală a sănătăţii”(OMS 1967,1980,2000)
Epidemiologia reprezintă astăzi una dintre cele mai importante resurse de sănătate
publică, având drept scopuri:
-prevenirea bolilor,
-promovarea unei conduite corecte pentru menţinerea stării de sănătate,
-identificarea principalelor cauze ale îmbolnăvirilor intervenind asupra lor cu
scopul prevenirii apariţiei îmbolnăvirilor respective.
Epidemiologia utilizează ca unitate de studiu populaţia, un grup de indivizi
situaţi într-o zonă geografică, la un anumit moment în timp, având minim o
caracteristică în comun,din aceasta selectându-se subgrupuri în funcţie de sex, vârstă,
etc.
 Epidemiologia operează prin diferite metode precum:
- interviul
- observaţia
- anchetele epidemiologice
- analiza
- comparaţia
- screeningul
- prognoza
- metodele statistice

Medicina profilactică sau preventivă urmăreşte consolidarea şi refacerea, atunci

când ea este afectată a acelei „stări de bine din punct de vedere fizic, mental şi social”
definită generic ca stare de sănătate conform declaraţiei de la Alma-Ata. Aceasta se
poate realiza numai printr-o cunoaştere amănunţită a nivelului stării de sănătate a
populaţiei , a riscurilor la care aceasta este supusă, în vederea anihilării lor şi nu în
ultimul rând a derulării acţiunilor de cunoaştere din timp a stărilor premergătoare
apariţiei bolilor pentru ca acestea să nu evolueze către boala propriu zisă.
În funcţie de etapele de evoluţie ale bolilor descriem patru nivele de
profilaxie:
-Primordială care îşi propune prin acţiunile sale să împiedice apariţia bolilor
prin depistarea precoce în rândul populaţiei a unor componente sociale, economice şi
culturale. În funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecărei ţări acest nivel de profilaxie
se adresează :
- asigurării unor condiţii de viaţă mai bune , combaterii malnutriţiei şi a bolilor
infecţioase în cazul tărilor subdezvoltate
-controlului bolilor netransmisibile (cancer, AVC,boli coronariene) în paralel
cu continuarea controlului bolilor infecţioase şi parazitare în situaţia ţărilor în curs de
dezvoltare
-lansarea unor programe informaţionale de cunoaştere a riscului fumatului,
alcoolului, alimentaţiei nesănătoase, combaterii HTA, hipercolesterolemiei şi de
promovare a unui stil de viaţă protejat de acţiunea acestora în cazul tărilor
dezvoltate .
-Primară intervine pentru păstrarea stării de sănătate la nivelul individului dar
şi al colectivităţilor controlând anumiţi factori cauzali şi de risc(menţinerea unei stări
nutriţionale adecvate, imunizare împotriva principalelor boli infecţioase, activitate
fizică).
La nivelul individului-descoperirea prin diferite metode de screening a unor
factori de risc şi aplicarea ţintită a măsurilor de profilaxie specifice conduce în timp
la protejarea individului de boala respectivă .
Aplicată la nivel populaţional are un efect potenţial radical , nefiind necesară
identificarea doar a unui grup de indivizi expuşi unui risc.Principalul dezavantaj îl
constituie beneficiul individual foarte mic dacă riscul individual al bolii este redus.
-Secundară folosind diverse investigaţii de tip screening, controale periodice,
pentru a descoperi boala în stadiu asimptomatic, cât mai precoce, moment în care
aplicarea unui tratament corespunzător duce la împiedicarea progresiei bolii
respective. Este imperios necesar să utilizăm tehnici sigure de depistare a bolii ,
precum şi metode de tratament cu care să intervenim imediat.
-Terţiară care se aplică atunci când boala este deja constituită pentru a
împiedica evoluţia şi a reduce complicaţiile. În cazul bolilor cronice se urmăreşte
prevenirea apariţiei recidivelor.
În cazul bolilor transmisibile aceasta se referă la aplicarea măsurilor
antiepidemice asupra factorilor procesului epidemiologic cu scopul prevenirii
răspândirii lor .
Prevenţia primară şi secundară atât în cazul BT dar şi a BNT se realizează cel
mai bine de către medicul de familie care cunoaşte stilul de viaţă al pacienţilor
arondaţi lui . Informaţiile pe care le deţine privind antecedentele fiziologice şi
patologice, tipul comportamental, obiceiurile alimentare, mediul ocupaţional şi
eventualele riscuri profesionale la care este supus precum şi situaţia locuinţei fac din
acesta un redutabil posibil promotor al unei vieţi sanogene.
Rezultatele acţiunilor preventive întreprinse de MF s-ar finaliza în creşterea
duratei de viaţa ,eliminarea cauzelor care duc la incapacitate de muncă, îmbunătăţirea
indicilor demografici .
Concret activitătile MF în activitatea prevenţională rezidă din :
- o bună cunoaştere a profilului epidemiologic al teritoriului, adică
totalitatea potenţialelor epidemiologice ale bolilor transmisibile dintr-un
teritoriu . Prin potenţial epidemiologic al unei boli transmisibile înţelegem
coexistenţa în acelaşi timp şi spaţiu a două tipuri de factori : cei
determinanţi (sursele de agenţi patogeni, modurile şi căile de transmitere şi
populaţia receptivă care posedă o rezistenţă specifică şi nespecifică scăzută)
şi cei favorizanţi. Factorii favorizanţi (naturali si socioeconomici) predispun
la apariţia bolii , a invalidităţii sau în sens invers contribuie la recâştigarea
şi menţinerea stării de sănătate. Cunoaşterea intervenţiei nesanogene a lor
permite elaborarea măsurilor de profilaxie contribuind la împiedicarea
constituirii, extinderii si diminuării agresivităţii proceselor epidemiologice.
În cazul bolilor transmisibile ca urmare a intervenţiei concomitente a celor
două tipuri de factori putem să ne referim la o ” patologie geografica
„ caracterizată prin prezenţa mai frecventa a unor boli în anumite arii
geografice (patologia zonelor temperate, nordice, tropicale )
- participarea la acţiunile de triaj sau screening pentru identificarea
posibilă a persoanelor afectate de boli folosindu-se de anumite teste,
examinări sau proceduri. Ex: examenele premaritale, măsurarea TA,
examinari pentru depistarea cancerului la sân.
- depistarea şi cunoaşterea purtătorilor de germeni din teritoriul arondat,
aceştia reprezentând un pericol epidemiologic potenţial prin eliminarea în
mod continuu sau intermitent a germenilor.
- evitarea răspândirii agenţilor patogeni sau condiţionat patogeni pe
diferite căi de transmitere(aer, sol,alimente,apa) prin studierea şi controlul
igienico-sanitar al elementelor de mediu:surse de apă,colectarea,depozitarea
şi îndepărtarea reziduurilor. Tot în acest context urmăreşte aplicarea
acţiunilor de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie care au drept scop
îndepărtarea pericolului de transmitere a agenţilor patogeni prin intermediul
elementelor de mediu.
- participă la organizarea acţiunilor de vaccinare conform Programului
Naţional de Imunizări de a cărei corectitudine este în întregime responsabil.
- contribuie la educaţia pentru sănătate a populaţiei printr-un transfer de
informaţii privind modalităţile de menţinere a stării de sănătate individuală
şi colectivă , informaţii pe baza cărora se încearcă imprimarea unor
deprinderi şi comportamente sanogene.
În concluzie, situăm medicul de familie în centrul structurii organizatorice
de promovare a sănătaţii realizând consilierea individului, familiei si
colectivităţilor. Prin activitatea lui contribuie la asigurarea celor trei tipuri de
preventie: primară prin identificarea factorilor de risc implicaţi în deteriorarea
 stării de sănatate si organizarea unor acţiuni menite să-i combată, consultaţii
prenupţiale,prenatale supravegherea medicală a gravidei, sugarului, copilului
mic, combaterea bolilor transmisibile prin intervenţii imediate în focarele
epidemice, respectarea programului de imunizări, prevenţie farmacologică dar
şi a bolilor netransmisibilă cu largă răspândire, a celei secundare prin
descoperirea activă si precoce a semnelor unei tulburări funcţionale precum şi
a celei terţiare prin activitaţi recuperatorii sociale, profesionale şi medicale,
evitarea handicapului, leziunilor şi infirmităţilor, reducând la minim
suferinţele produse de devierile de la starea de sănatate .
Descoperirea factorilor de agresiune pentru sănătate si cunoaşterea relaţiei
lor ca fenomene cauzatoare de morbiditate constituie azi una din preocupările
majore ale medicinii omului sănatos.

Screening-ul
Screeningul reprezintă conform OMS:” o acţiune de profilaxie secundară care
vizează identificarea pezumtivă a persoanelor afectate, de o problemă de sănătate
latentă, necunoscută până în acel moment, prin efectuarea unui test , a unei examinări
sau a unor altor tehnici de investigaţie, care pot fi aplicare rapid în masă „.
Testele screening nu sunt considerate teste diagnostice de precizie, fiind doar
complementare. Ele sunt aplicate pe un lot mare de persoane (populaţional), aparent
sănătoase, depistând în general o stare patologică, nefiind urmate de prescrierea unui
tratament. Sunt teste cu o sensibilitate discutabilă,o specificitate slabă şi multe
rezultate fals pozitive , dar totuşi cu o mulţime de alte avantaje.
Testele diagnostice pe de altă parte sunt specifice, puţin sensibile, având un cost mai
ridicat care se aplică persoanelor cu anumită simptomatologie( persoanele bolnave
pentru clarificarea unui diagnostic), cu teste screening pozitive, în urma lor fiind
prescris un tratament corespunzător.
Screening-ul se realizează prin aplicarea unor investigaţii medicale de tipul
examinărilor de laborator sau examinărilor clinice, combinate sau nu cu supunerea
populaţiei respective unor interviuri sau chestionare.
 Teste screening au ca obiectiv major prevenirea îmbolnăvirilor şi păstrarea stării de
sănătate , aceasta realizându-se prin :
- urmărirea evoluţiei unei boli
- identificarea grupelor de persoane la risc
- depistarea prezenţei concomitente a mai multor factori de risc şi a
interrelaţiei dintre ei
- calcularea prevalenţei unei boli
- prin depistarea precoce a unor boli transmisibile se împiedică
diseminarea ei în populaţie
- cunatificarea unor programe de sănătate
O boală atrage atenţia lumii medicale sugerând aplicarea testelor screening în vederea
prevenirii apariţiei ei prin :
- faptul că reprezintă o problemă de sănătate
- gravitatea ei
- prevalenţa crescută
- istoria naturală cunoscută
- diagnosticarea conform unor criterii precise, care ne conduc la aplicarea unui
tratament eficient
- perioadă de timp suficient de lungă între acţiunea factorului de risc incriminat şi
apariţia bolii astfel încât să existe posibilitatea depistării ei precoce
Tipuri de screening:
- simplu folosit în general pentru depistarea unei singure maladii(ex.
frotiul Papanicolaupentru depistarea precoce a cancerului cervical)
- multiplu atunci când se execută mai multe teste pentru depistarea mai
multor boli la un anumit moment (examenul medical la angajare)
- multifazic , aplicarea succesivă a mai multor tehnici pentru
identificarea unei boli(ex. identificarea infecţiei HIV iniţial prin test
Elisa, urmat de confirmare prin tehnica Western Blot)
- ocazional , cu ocazia prezentării la medic pentru o altă afecţiune în
cadrul consultaţiei se aplică şi un test screening
 - continuu , teste aplicate în mod constant pentru supravegherea
epidemiologică a unei boli
- ţintit , aplicarea unor teste unei populaţii la risc (ex. depistarea bolilor
profesionale)
- sistematic , de masă în cazul unei îmbolnăviri care reprezintă o
problemă de sănătate publică

Testele de tip screning sunt caracterizate prin siguranţă,validitate, fiabilitate,

simplitate,uşor de acceptat de către populaţie, rapiditate,puţine efecte secundare sau
folosirea unor procedee neinvazive,cost redus şi posibilitatea de repetare a lor.
Avantajele aplicării testelor screening constau din
-persoanele identificate în urma acestor teste,au un prognostic mult mai bun
iar în urma aplicării metodelor de tratament majoritatea se vindecă
- prin depistarea într-un stadiu precoce al bolii ,există şansa ca tratamentele
aplicate să fie mai puţin invalidante
- costurile aferente aplicării unei terapii corecte sunt mai mici
Dezavantajele testării screening
- persoanele cu rezultate fals pozitive sunt supuse unui stress emoţional
inutil
- posibilitatea apariţiei unor reacţii adverse pe parcursul derulării
investigaţiilor
- imposibilitatea detectării persoanelor fals negative, aceasta conducând
la diagnosticarea tardivă a cazului cu toate consecinţele nefaste ce
derivă din aceasta inclusiv prognosticul rezervat.
Posibilitatea de a evalua un screening include
- validitatea testului
- aprecierea rezultatelor
Printr-o validitatea corectă a testului, persoanele sunt împărţite în mod real în
sănătoşi şi bolnavi utilizând pentru aceasta sensibilitatea (capacitatea testului
de a identifica corect persoanele bolnave) şi specificitatea (capacitatea testului
de a identifica corect persoanele sănătoase)