LUCRARE PRACTICĂ 2

PRINCIPII GENERALE DE PROFILAXIE ŞI COMBATERE II

Activitatea antiepidemică în focar sau lupta în focar urmăreşte

împiedicarea extinderii cazurilor de boală prin aplicarea unor tratamente
corespunzătoare, în acest fel contribuind la lichidare focarului în cel mai scurt timp
posibil.
Lupta în focar este :
-o activitate ocazională,
-având un caracter de urgenţă
-obligatorie atunci când se suspicionează apariţia în teritoriul respectiv a unei BT
- îşi întrerupe activitatea în momentul infirmării diagnosticului iniţial.
În momentul derulării luptei în focar este foarte important să cunoaştem
principalele caracteristici epidemiologice ale bolii (agentul cauzal,sursele germenilor
patogeni,căile de transmitere,receptivitatea populaţiei la infecţie, perioada de
contagiozitate a bolii) şi în funcţie de acestea să se aplice corect principiul
infecţiozităţii. Aplicarea acestui principiu este mai facilă în cazul bolilor cu
transmitere digestivă şi mai greu de realizat la cele cu transmitere aeriană,
transcutanată sau a celor nou apărute ale căror caracteristici nu sînt încă elucidate,
rezultatele aplicării lui conducând la scăderea riscului de infectare a persoanelor care
intră în focar.
Constitiurea oricărui focar de boală necesită prezenţa obligatorie, simultană,
cu acţiune directă în acelaşi loc a :
- surselor de infecţie,
- posibilităţilor de transmitere a agentului patogen
-existenţei unei receptivităţi colective faţă de agentul incriminat, toţi aceştia
reprezentând factorii epidemiologici primari sau principali.
Factorii epidemiologici secundari sau de mediu (factori naturali,
economicosociali sau biologici) acţionează indirect şi nedecisiv asupra constituirii
focarului de boală.
Principalele acţiuni care se derulează în momentul constituirii unui focar de
boală vizează:
- precizarea suspiciunii sau a diagnosticului de BT unde un rol important îl are MF
care cunoaşte situaţia epidemiologică din zonă.
- depistarea precoce a bolnavilor şi a contacţilor urmată de izolarea lor -
înregistrarea şi declararea cazurilor de boală
- informare populaţiei asupra situaţiei din zonă şi antrenarea ei la o serie de măsuri
antiepidemice
Diagnosticul de BT se bazează pe trepiedul:
-diagnostic epidemiologic,
-diagnostic clinic
-diagnostic de laborator
1. Diagnosticul epidemiologic
În cazul constituirii oricărui focar de boală se realizează o anchetă epidemiologică a
focarului(AEF). Aceasta urmează şi foloseşte datele obţinute în urma anchetelor
epidemiologice individuale adresate bolnavilor, contacţilor sau purtătorilor de
germeni în urma cărora se stabileşte:
2. Diagnosticul clinic se pune cu relativă uşurinţă de către MF în cazul BT cu
tablou clinic relevant iar în cazul formelor atipice necesită prezenţa şi a celorlalte
două tipuri de diagnostic. Se recomandă ca orice stare febrilă de cauză necunoscută
care depăşeşte un număr de zile de evoluţie să fie etichetată ca o BT şi să se
procedeze conform legislaţiei în vigoare.
3. Diagnosticul de laborator poate confirma sau infirma o suspiciune clinico-
epidemiologică sau evalua eficacitatea unei terapii antiinfecţioase practicate, fiind de
o importanţă covârşitoare.Ex: prezenţa pigmenţilor urinari, a urobilinogenului, frotiul
direct etc.
AEF se realizează parcurgând mai multe etape:
1. cunoaşterea particularităţilor factorilor procesului epidemiologic
-strângerea datelor generale referitoare la focar, date obţinute prin -
cunoaşterea factorilor epidemiologici principali implicaţi :posibile surse
de agent patogen,nivel de salubritate,
- cunoaşterea factorilor epidemiologici secundari: situaţia demografică a
populaţiei(natalitate, morbiditate,), antecedente patologice de tip infecţios, profesia
dominantă din zonă,nivel educaţional, gradul de igienă, , mijloacele de comunicaţie
- determinarea momentului infectant-data debutului real al îmbolnăvirii care
corespunde momentului apariţiei primelor simptome. Uneori pacienţii, în urma
anamnezei sînt tentaţi să relateze data la care s-au prezentat la medic (debutul aparent
al bolii) fiind în etapa în care boala este deja prezentă şi are o anumită
amploare.Cunoscând data debutului real al bolii putem stabili data momentului
infectant şi implicit perioada de incubaţie.În cele mai multe cazuri este dificil de
stabilit data momentului infectant acesta din relatări putând fi unic(ex.hepatitaB) sau
multiplu (ex. dizenteria,hepatitaA).Aceste nelămuriri se pot clarifica în urma unor
investigaţii de laborator suplimentare sau a relatărilor mai multor bolnavi din acelaşi
focar.
O descriere mai detaliată a momentului infectant ne permite identificarea sursei
agentului patogen, prevenind astfel diseminarea în continuare a germenilor patogeni
implicaţi în declanşarea focarului .
Metode utilizate pentru realizare unei AE:
Metode anamnezei( interviului) bolnavului sau anturajului este o sursă
importantă de informaţii necesară pentru caracterizarea şi evaluarea unui fenomen
epidemiologic apăru într-o colectivitate
Metoda observaţiei a stat la baza primelor concepţii despre existenţa unor cauze
obiective( relaţii de cauzalitate) în apariţia, extinderea şi stingerea unui proces
epidemiologic
Metoda descriptivă descrie o problemă de sănătate apărută într-o populaţie,
factorii care au concurat la declanşarea fenomenului morbid. Avantajele acestei
metode constau în aceea că permit identificarea unui efect, creşte semnificaţia
statistică a rezultatelor şi puterea de generalizare a lor, obligă la rigurozitate în
culegerea datelor, diminuând subiectivismul.
 Metoda experimentului verifică anumite ipoteze privind apariăia şi evoluţia unor
procese epidemiologice . Poate stabili eficienţa unor vaaccinuri, seruri,
decontaminanţi, substanţe medicamentoase.
Metoda comparaţiei ( istorică, geografică,populaţională) permite cunoaşterea
istoriei naturale a fiecărei boli privită ca un proces complex, cu particularităţi
temporale şi spaţiale în desfăşurarea etapelor procesului epidemiologicşi a
manifestărilor clinice .Această metodă permite enunţatea unor prognoze.
Metoda screeningului( triajul epidemiologic) în scopuri variate : de evaluare a
stării de sănătate, eficienţa unor programe de vaccinare,educaţionale care permite
aplicarea precoce a măsurilor prevenţionale sau de combatere.
Metoda statistică contribuie la obţinerea unor informaţii suplimentare asupre
structurii şi formelor de manifestare ale proceselor epidemiologice. Această
metodă prin asociere cu oricare dintre cele enunţate anterior, le poate mări
eficienţa în realizarea sintezei şi interpretării informaţiilor privind bolile
transmisibile sau netransmisibile care evoluează în colectivităţi umane,
constituind astfel o metodologie utilă studiului bolilor şi a factorilor de risc. În
epidemiologie această metodă îşi păstrează caracterul auxiliar deoarece
fenomenele epidemiologice nu se pot subordona unor operaţiuni exclusiv
statistice.
Metoda anamnezei epidemiologice elucidează anumite aspecte privitoare la bolnav,
fiecare dintre acestea find o piesă dintr-un puzzle care ne ajută să stabilim
diagnosticul corect şi implicit să eliminăm focarul de boală :
- numele şi prenumele = identificăm alţi membri ai familiei care posibil au avut o BT
- sexul = boli cu manifestare mai frecventă la unul din sexe( gonoree-bărbaţi,
lambliază-femei)
- vârsta = prezenţa unor semne şi simptome identice ne orientează diferit în funcţie
de vârstă ( ex. sindrom eruptiv cutanat febril)
- domiciliul = ne interesează existenţa în antecedente sau în prezent a eventualelor
focare de boli transmisibile sau a purtătorilor sănătoşi
- locul de muncă şi profesia = pune în discuţie riscul profesional(specializări diferite
în cadrul aceleiaşi profesii ( ex.medic)
- antecedente eredo-colaterale = prezenţa în familie a unor BT, boli cronice cu
etiologie potenţial infecţioasă sau purtători(HB,H trichineloză)orientează
diagnosticul.
-antecedente personale patologice= sugerează(erizipel,varicelă,lambliază) sau
exclud (rujeolă, rubeolă, hepatitaA) prezenţa lor.
-antecedente personale fiziologice = vaccinările iar în cazul noului-născut sau
sugarului, patologia mamei în timpul sarcinii( sindromul icteric-
hepatităB,rubeolă,toxoplasmoză herpes )
-condiţiile de viaţă ale pacientului = igiena, aglomeraţia, prezenţa rozătoarelor, a
animalelor domestice,sălbatice, păsărilor,sursa de apă potabilă, canalizarea,
eliminarea reziduurilor
- situaţii speciale = consum de droguri, abuz de alcool, fumatul
- situaţia în care s-a produs îmbolnăvirea=consum de carne de porc,apă infectată
- anamneza turistică = deplasarea în perioada anterioară declanşării bolii în locuri
cunoscute ca endemice sau epidemice cu focare de BT sau
legăturile cu persoane care au călătorit în aceste zone.
Depistarea contacţilor are un caracter de urgenţa, se face prin anchetă
epidemiologică, imediat după emiterea suspiciunii sau a diagnosticului de
BT.Exceptând anumite boli precum holera şi pesta unde contacţii se izolează în
spital, majoritatea se izolează la domiciliu pe o perioadă care se suprapune cu
incubaţia maximă a bolii, calculată din ziua în care a fost izolat ultimul
bolnav.Această perioadă se poate prelungi cu 1-2 săptămâni la cei la care s-a aplicat
imunoprevenţia cu imunoglobuline datorită posibilităţii de evoluţie atipică a
infecţiei.Acestor contacţi li se asigură supravegherea medicală continuă, analize de
laborator,măsuri de decontaminare curentă, eventuală terapie antiinfecţioasă
Depistarea precoce a bolnavilor şi a contacţilor urmată de izolarea lor cât mai rapidă
în funcţie de boală , la spital sau la domiciliu până la dispariţia certă a contagiozităţii .
Obligatorii de internat în spital sînt cazurile care evoluează pe un teren
imunodeprimat,care necesită acţiuni terapeutice speciale, urmărire de laborator sau
pot avea potenţial de apariţie a complicaţiilor.
Există mai multe posilbilităţi de izolare în funcţie de caracteristicile procesului
epidemiologic ale fiecărei patologii:
- izolarea strictă necesară în cazul bolilor extrem de contagioase cu
transmitere aeriană sau prin contact, în condiţii ideale existând camere
cu presiune atmosferică negativă.Alte măsuri de protecţie includ
folosirea mănuşilor, a măştii şi a halatului.
- izolarea tip contact se referă la bolile cu un potenţial de contagiozitate
mai redus, transmisibile prin contact direct.Se recomandă o încăpere
separată, în care se pot izola chiar mai mulţi bolnavi cu aceeaşi
patologie.Include folosirea aceloraşi măsuri de protecţie ca şi
precedenta.
- în cazul infecţiilor cu transmitere pe cale aeriană este necesară
folosirea măştii la contactul cu bolnavul, izolarea pacienţilor făcându-
se în camere separate.O particularitate o reprezintă izolarea pacienţilor
cu TBC(spută BK pozitivă sau imagine radiologică sugestivă unui
proces activ)care se face într-o cameră separată, cu ventilaţie specială
şi uşă inchisă, fiind necesară utilizarea măştii şi a halatului la contactul
cu bolnavul.
- în cazul posibilităţii de contaminare prin contactul cu anumite produse
ale bolnavului( materii fecale, sânge, puroi) se recomandă folosirea halatului şi a
mănuşilor dacă există riscul atingerii acestor produse Izolarea bolnavului în cameră
separată este indicată dacă există o igienă precară a bolnavului mai ales în cazul
infecţiilor enterale sau al contactului cu sângele sau alte umori ale organismului .
Purtarea barierelor protectoare reprezentate de halat, mască, mănuşi, ochelari sau
mască de plastic complet protectoare pentru ochi, respectiv faţă este absolut necesară
la contactul cu sângele, LCR, lichid pleural, peritoneal, pericardic,amniotic, sinovial,
secreţii vaginale, spermă,sau diferite ţesuturi pentru a preveni transmiterea agenţilor
patogeni(HIV, VHB,VHC) prin intermediul tegumentelor sau al mucoaselor.
Ca măsuri de limitare a transmiterii agentului patogen de la surse la receptivi se
recomandă în primul rând spălarea mâinilor după orice contact cu bolnavul sau
obiectele acestuia iar obiectele care aparţin bolnavilor necesită o înlăturare corectă şi
o decontaminare corespunzătoare
- efectuarea unor investigaţii de laborator pentru identificarea agentului patogen
realizate din produsele patologice recoltate de la bolnavi, suspecţi, contacţi şi din
mediul ambiant, în funcţie de :
- modul de eliminare şi transmitere a agentului patogen
-rezistenţa lui în mediul extern
-momentul în care am surprins boala în evoluţie şi cu respectarea
strictă a condiţiilor de recoltare, transport şi prelucrare astfel încât
rezultatele să fie conforme cu realitatea. Rezultatele acestor date se
corelează cu contextul epidemiologic existent.
b) prelucrarea şi interpretarea datelor prin întocmirea de tabele,
utilizarea unor schiţe(concentrarea focarelor în jurul unor obiective),
reprezantări grafice,întocmirea schemei de filiaţie a cazurilor.
Interpretarea datelor este extrem de importantă în conturarea viitoarelor decizii
referitoare la limitarea răspândirii focarului.
2. elaborarea măsurilor de lichidare a focarului şi de protecţie a populaţiei din
zona respectivă de către MF în colaborare cu alţi specialişti .
Imediat după izolarea primilor bolnavi,pe toată durata de desfăşurare a AE şi a luptei
în focar dar şi la suspendarea izolării se desfăşoară acţiuni
DDD(dezinfecţie,dezinsecţie, deratizare) în conformitate cu natura focarului
epidemiologic şi rezistenţa agentului patogen.
Acestea se execută de către unităţi specializate coordonate de reţeaua
antiepidemică.
- Pentru protejarea persoanelor din imediata vecinătate a focarului dar şi a
contacţilor este importantă creşterea rezistenţei antiinfecţioase nespecifice ( prin
aport crescut de vitamine şi minerale, evitarea stresului,alimentaţie corespunzătoare)
precum şi antibiotico sau chimioprofilaxie.
Tot cu scopul lichidării cât mai rapide a focarului este necesară instruirea
antiepidemică a populaţiei prin diferite metode cât mai reprezentative precum pliante
informative, discursuri demonstrative eventual participarea mass mediei locale.
Medicul trebuie să informeze persoanele interesate asupra:
- cauzelor şi mecanismelor de apariţie a bolii respective,
- pericolul pe care îl reprezintă atât pentru bolnav cât şi pentru contacţi
- măsurile antiepidemice care trebuiesc aplicate atât pentru a combate
cât şi a preveni boala
Aplicarea corectă a acestor măsuri se reflectă în neapariţia unor noi cazuri de
boală după o perioadă ce depăşeşte perioada maximă de incubaţie a bolii, calculată de
la ultimul caz de boală din focar şi dacă în zona respectivă nu există purtători de
germeni patogeni.
3. Elaborarea fişei de anchetă epidemiologică, document elaborat cu ocazia
apatiţiei fiecărui caz de BT, utilizată şi în scopul declarării cazului de boală. Aceasta
trebuie să fie însoţită de documentele întocmite la locul focarului respectiv: un tabel
care să conţină datele bolnavilor,ale contacţilor, schema filiaţiei cazurilor, rezultatele
examenelor de laborator cu identificarea şi caracterizarea agentului
incriminat,localizarea pe o hartă a zonelor unde a evoluat focarul(focarele),schema
reţelei de apă potabilă şi a reţelei de canalizare, condiţiile de îndepărtare a
reziduurilor.
Înregistrarea şi declararea cazurilor de boală diferenţiat în funcţie de gravitate,
contagiozitate şi difuzibilitate conform legislaţiei în vigoare, existând BT cu declarare
nominală(amibiaza,antraxul, botulismul,febra tifoidă,hepatitele virale,holera, lepra,
poliomielita,rabia, scarlatina, sifilisul, tetanosul,TBC)şi cele cu declarare numerică
periodică (gripa, IACRS, pneumonii)
În acest context există obligativitatea MF de a raporta de urgenţă, în primele ore de
la depistare:
1) orice caz de BT cu internare obligatorie în spital,
2)focarele de toxiinfecţie alimentară dacă depăşesc 5 cazuri în mediul rural sau 3 în
cel urban
3) focarele din colectivităţi(în număr mai mare de 5) de scarlatină şi alte infecţii
streptococice,gripă, rujeolă, tuse convulsivă, salmoneloze, dizenterie,hepatite acute
virale,infecţii stafilococice, enterocolite acute, 4)depăşirea unui număr mai mare de
10-20 de cazuri de varicelă, rubeolă sau parotidită epidemică din orice tip de
colectivitate şi
5) mai mult de 5 cazuri de infecţii cu evoluţie trenantă din colectivităţi
instituţionalizate
6)bolile cu evoluţie trenantă care afectează mai mult de o treime din efectiv din orice
tip de colectivitate