Când Iacov s-a apropiat de Țara lui Israel cu soțiile și copiii săi, s-a pregătit pentru întâlnirea

cu fratele său geamăn, Esau. Singur pe malul râului Yabok, în mijlocul nopții, Iacov a fost
atacat de o ființă misterioasă, cu care s-a luptat până în zori. Înțelepții Cabalei explică faptul
că această ființă este rădăcina spirituală - arhanghelul - fratelui său, Esau.

În timp ce zorii veneau, Iacob îl înfrângea pe arhanghelul lui Esau. Controlul lui Iacov era atât
de complet, încât îngerul trebuia să îl roage pe Iacov să-l lase să plece. Înțelepții Cabalei
explică faptul că îngerul lui Esau a vrut să se grăbească să-L laude pe Dumnezeu în zorii
zilei. Fiecare înger are o zi în care îl laudă pe Dumnezeu. În mod semnificativ, ziua înfrângerii
sale de către Iacov a fost ziua în care arhanghelul lui Esau trebuia să îl laude pe
Dumnezeu. Aceasta a fost ziua în care și-a îndeplinit misiunea divină - de a-l aduce pe Iacov
într-o stare în care trebuia să-și concentreze tot curajul și energia pentru a-l învinge pe Esau.

Fiecare persoană se află într-o stare constantă de luptă cu îngerul dușmanului ei, fizic și
spiritual, Esau. Scopul acestui înger, care simbolizează răul din noi și din jurul nostru, este să
ne motiveze să depășim acest rău și să triumfăm în bunătate. Când îngerul și-a încheiat
misiunea cu Iacov, el a atins starea în care el putea acum să-L laude pe Creatorul său pentru
că i-a dat darul îndeplinirii scopului său.

În viețile noastre, îndeplinim multe misiuni divine. Fiecare mitzva pe care o realizăm este
împlinirea unei misiuni. Când ne îndeplinim cu succes misiunea, suntem într-o stare spirituală
în care suntem gata și capabili să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru darul de a ne atinge scopul.

Cel mai semnificativ și mai puternic cuvânt din descrierea întâlnirii lui Iacov cu îngerul este
"vaye'avek" (Geneza 32:24), ceea ce înseamnă "și s-a luptat". Rădăcina acestui cuvânt este
avak. Această rădăcină poate fi înțeleasă în trei moduri.

Primul înțeles al rădăcinii semnifică "praf". Înțelepții explică faptul că atunci când Iacov și
îngerul s-au luptat, praful a acoperit tot drumul spre tronul divin al lui Dumnezeu. Din punct
de vedere simbolic, această luptă reprezintă o înclinație bună în suflet (reprezentată de Iacov)
care se luptă cu înclinația malefică din suflet (reprezentată de Esau). 

Al doilea sens înseamnă "îmbrățișare". Îmbrățișarea poate avea o conotație pozitivă, ca în

Cântarea Cântărilor, dar poate fi și încleștarea luptei.

Al treilea înțeles înseamnă "torță" sau "foc". Această imagine corespunde nopții, când este
nevoie de o torță pentru a îndepărta întunericul.

Ba'al Shem Tov explică faptul că în fiecare element al realității există trei dimensiuni:
dimensiunea exterioară a "lumilor", care este realitatea creată, dimensiunea interioară a
sufletelor, care este sufletele evreiești din lume și a treia dimensiune a divinității pure - că
Dumnezeu este Unul și că Dumnezeu este tot în creație. Suntem creați atât cu înclinație bună,
cât și cu cea rea, pentru a perfecționa primele două dimensiuni ale realității și pentru a ne
manifesta a treia.

Potrivit lui Ba'al Shem Tov, cele trei sensuri ale rădăcinii akav corespund celor trei
dimensiuni ale realității după cum urmează:
Energia de rectificare a dimensiunii exterioare a realității - lume - cu care lucrăm pentru a
aduce realitatea noastră la un nivel superior se face prin procesul psihologic de
elevare. Cuvântul pentru "lume", olam, înseamnă "ascundere". Însuși procesul prin care
lucrăm pentru a descoperi și a ridica dimensiunea lumească a realității este rectificarea ei.

Toată realitatea creată este denumită în mod simbolic praf. Când soarele strălucește prin
fereastră, vedem niște urme de praf în raza de lumină. Meditația asupra acelui praf este
meditația asupra lumilor vis a vis de Creator. În lupta triumfătoare a lui Iacov cu arhanghelul
lui Esau, el s-a luptat să ridice și să rectifice lumea, stărnind praful care urca până la tronul
divin.

Sufletele nu necesită rectificare, ci mai degrabă, îmbrățișare. Ele doresc să devină

unul. Secretul luptei dintre Iacov și arhanghelul lui Esau este secretul îmbrățișării lor. Deși
sunt dușmani, originea acestei îmbrățișări stă în originea sufletelor lor care se unesc în
îmbrățișare și sunt rectificate.

Dumnezeu este simbolizat prin foc în multe locuri din Tora. Al treilea nivel, torța, este
divinitatea pură. Torța luminează noaptea, ceea ce simbolizează lumea. Divinitatea nu
necesită rectificare. Mai degrabă, trebuie să dezvăluim Dumnezeirea în toată realitatea, ca o
torță în noapte. Pe măsură ce lumina torței strălucește mai puternic, întunericul nopții dispare
și noi experimentăm lumina pură, strălucitoare și puternică a lui Dumnezeu în lume.

În lupta sa cu îngerul lui Esau, Iacov își depășește natura nerăzboinică. El luptă și învinge
arhanghelul fratelui său, dezvăluind torța luminii divine.

 Secretul luptei lui Iacov cu arhanghelul lui Esau este secretul înălțării lumilor, îmbrățișarea
sufletelor și, în sfârșit, revelarea torței divine a luminii lui Dumnezeu în toată realitatea.

După ce a câștigat lupta cu arhanghelul lui Esau, Iacov spune: "pentru că am văzut îngerul lui
Dumnezeu față în față, sufletul meu a fost mântuit".

Simțul de a vedea este abilitatea noastră de a evalua o situație la îndemână, pentru a vedea ce
este în fața noastră. Este capacitatea noastră de a discerne între prieten și dușman.

Ochii rectificați văd nu numai realitatea superficială din fața lor, ci pătrund în esența
interioară a realității pe care o observă. Se spune că ochiul drept este pentru a vedea binele în
ceilalți, iar ochiul stâng este pentru a vedea răul din sine.

Astfel, pentru a vedea cu adevărat o persoană este necesar să vezi realitatea spirituală din ea.