INFRACŢIUNI DE SERVICIU

Aspecte comune. Existenţa acestui grup de infracţiuni evidenţiază grija legiuitorului de

a asigura şi prin mijloace de drept penal desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a serviciului
în unităţile cu personalitate juridică.
Faptele de încălcare a îndatoririlor de serviciu săvârşite de funcţionari, care pot
prejudicia grav, prin consecinţele lor activitatea de serviciu, ca şi interesele legale ale
persoanelor, precum şi faptele săvârşite de particulari în legătură cu atribuţiile de serviciu ale
celor dintâi, fapte care pot aduce şi ele grave prejudicii activităţii de serviciu, prezentând
pericol pentru societate, au fost incriminate şi incluse de legiuitor în categoria infracţiunilor de
serviciu. Aceste infracţiuni se regăsesc în capitolul doi al titlului consacrat de partea specială a
Codului penal infracţiunilor de corupţie şi de serviciu.
1. Obiectul juridic generic este alcătuit din relaţiile sociale menite să asigure buna şi
normala desfăşurare a activităţii autorităţilor publice, instituţiilor publice, regiilor autonome sau
oricăror persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat sau declarate ca fiind de
utilitate publică, precum şi interesele legale ale persoanelor fizice sau persoanelor juridice.
2. Obiectul material la aceste infracţiuni există, de cele mai multe ori, el fiind însăşi
obiectivarea atribuţiilor de serviciu, actele materiale ce încorporează atribuţiile agentului.
3. Subiectul activ la majoritatea infracţiunilor este particularizat de lege. El este un
funcţionar public¹.
Subiectul activ este competent să înfăptuiască actul de serviciu prin intermediul căruia
s-a produs urmarea prevăzută de norma juridică.
În mod exclusiv funcţionarii sunt subiecţi activi ai următoarelor infracţiuni: delapidarea,
abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, uzurparea
funcţiei şi conflictul de interese.
Participaţia, în toate formele ei, este posibilă la toate infracţiunile. Coautorul, la faptele
cu subiect activ calificat, va exista, în principiu, numai dacă valabilitatea actului de serviciu,
prin intermediul căruia s-a produs, urmarea socialmente periculoasă, depinde de exercitarea
competenţei tuturor făptuitorilor.
4. Subiectul pasiv este, în principal, unitatea asupra căreia s-a răsfrânt urmarea
prevăzută de lege, fie în mod obiectiv, fie sub forma unei stări de pericol. Aceasta este fie o
unitate publică, fie o altă instituţie cu personalitate juridică.
La unele infracţiuni există şi un subiect pasiv secundar, dar indispensabil, care este
persoana fizică, prejudiciată într-un drept al său. Este cazul faptelor: abuzul în serviciu,
neglijenţa în serviciu.
5. Latura obiectivă a infracţiunilor de serviciu constă într-o acţiune sau inacţiune,
privitoare la un act de serviciu corespunzător subiectului pasiv şi care, în principal, produce o
lezare (sau uneori numai o stare de pericol) a relaţiilor sociale de serviciu în unitatea
respectivă.
6. Vinovăţia făptuitorului constă în principal din intenţia directă sau indirectă şi în mod
excepţional din culpă.
___________________________________________________________________________
__
1. Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără
remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii
legislative, executive sau judecătoreşti; exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice
natură; exercită singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic
sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de
activitate al acesteia. De asemenea, este considerată funcţionar public, persoana care exercită un serviciu de
interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii
acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

1
 7. Formele de care legea leagă răspunderea penală nu cuprind actele de pregătire şi
de cele mai multe ori nici tentativa. Consumarea faptei depinde de ipostazele de incriminare
ale elementului material şi de producerea urmării prevăzute de lege.
Infracţiunile sunt susceptibile de formă continuată.
8. Sancţionarea. Datorită semnificaţiei deosebite pe care o au aceste infracţiuni,
izvorâtă din specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul lor juridic, maximul sancţiunii unor
infracţiuni prevăzute de lege este de 12 ani. Pentru unele infracţiuni este prevăzută de lege şi
amenda.