ABC - Brosura 2007

ABC- UL PSIHOLOGIEI
DEZVOLTĂRII
COPILULUI
Ψ CENTRUL JUDEŢEAN DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ CLUJ
DEZVOLTAREA COPILULUI
DEZVOLTARE= modificări secvenţiale

ce apar într-un organism:
 Dezvoltare fizică ( modificări în lungime, ale

funcţiilor/structurii creierului, inimii, altor
organe interne, scheletului, musculaturii ş.a.)
 Dezvoltare cognitivă ( modificări la nivelul

percepţiei, învăţării, memoriei,
raţionamentului,limbajului)
 Dezvoltare psihosocială ( modificări ce apar în

personaliatate, emoţii, relaţiile individului cu
ceilalţi)
Caracteristicile de vârstă trebuie înţelese în contextul

diferenţelor individuale şi al nivelului actual de dezvoltare,
ţinând cont de faptul că unii se dezvoltă mai rapid , iar alţii
mai lent.
 Vârsta preşcolară ...
Familia este încă “centrul Universului” pentru copil, dar

tovarăşii de joacă devin la rândul lor din ce în ce mai
importanţi. Sporeşte forţa fizică a copilului, se îmbunătăţesc
abilităţile sale motorii fine şi grosiere. Independenţa şi
autocontrolul se amplifică la rândul lor. Jocul, creativitatea şi
imaginaţia sunt din ce în ce mai elaborate. Datorită imaturităţii
cognitive, par să existe o sumedenie de idei “ilogice” despre
lume. Comportamentul este în mare măsură egocentric, dar
înţelegerea perspectivei celorlalţi este tot mai accesibilă
copilului.
2
CINE ESTE COPILUL DE LA 3 LA 4 ANI?
Copilul de trei ani este o fiinta mica, in general

delicioasa, care seamana din ce in ce mai putin cu bebelusul
furios si sistematic incapatanat care era acum un an. Mai putin
tiranic, el incepe sa invete ce este rabdarea, dar suporta inca
greu frustrarile.
DEZVOLTAREA FIZICA
Copilul masoara, in medie, intre 90 si 96 cm si
cantareste intre 13 si 16 kg. El a dobandit simtul echilibrului:
de acum inainte este capabil sa stea intr-un picior, sa loveasca
o minge, se mearga drept de-a lungul unei linii sau sa mearga
cu spatele. Ii place sa sara in ritmul muzicii si se lasa sa
alunece pe tobogan. De asemenea, se serveste mai bine de
maini, ca sa decupeze si sa manuiasca creionul si pensula.
CARACTERUL SI PERSONALITATEA
Copilul doreste sa faca placere parintilor sai si sa fie
de folos, dar isi arata mai putin spontan afectiunea.
Descoperind umorul si puterea cuvintelor, ii place sa spuna
ghicitori si sa rada singur de jocurile sale. Desi cunoaste si se
intereseaza de diferentele intre baieti si fete, el se joaca
bucuros cu copiii de ambele sexe. Fiind foarte concentrate
asupra lui insusi, ii este greu sa-si imagineze ca nu toata lumea
impartaseste punctul sau de vedere si sufera daca se simte
neinteles.
Se instaleaza frica de intuneric, dar si spaimele in fata
unor oameni, a persoanelor machiate, ori a personelor care i-
au fost prezentate ca periculoase.
De la trei si jumatate apare perioada in care copilul
invata sa-si controleze furia, frica si impulsurile agresive.
Incearca sa se stapaneasca, atat sub aspect fizic, cat si
psihologic. Insusirea capacitatilor de autocontrol este o
sarcina dificila pentru copii; el are nevoie sa fie sustinut de
adulti, care trebuie sa-i serveasca de exemplu.
3
Frica de anumite animale, sau, dimpotriva, o pasiune

exgerata pentru toate animalele, poate sa apara la varsta
aceasta. Copilului ii este frica sa ramana singur, iar absenta
parintilor sai il sperie.
LIMBAJUL
Majoritatea copiilor vorbesc bine, cursiv, utilizand un
destul de bogat (de la 800 la 1000 de cuvinte). Ei folosesc atat
forme de plural ale substantivelor si verbelor, cat si pronumele
personale, dar gramatica inca lasa de dorit. Rimele, chiar fara
o semnificatie anume, si jocurile de cuvinte ii fascineaza. Se
servesc deseori de cuvinte, in anumite activitati si stiu sa
asculte. In fata unor imagini simple, stiu sa spuna ceea ce vad
sau ceea ce se intampla.
De la trei ani si jumatate, alcatuieste fraze mai lungi,
pune intrebari, incepand cu “de ce”, “cand” si “cine”. In fine,
face mari progrese in exprimarea notiunilor, a expresiilor si a
timpurilor trecute, a prezentului si a viitorului.
VIATA INTELECTUALA
La acesta varsta, copilul vrea sa privesca imaginile si textele
cartilor care i se citesc. Cartile sale preferate sunt abecedarele
si cartile cu poze. Ii plac istorioarele cu animale si se identifica
usor cu un ursulet sau cu un iepuras. Ii place sa i se reciteasca
de mai multe ori si sfarseste prin a cunoaste unele istorioare
aproape pe dinafara. Poate sa-si recunoasca numele scris. Stie
uneori sa numere pe dinafara pana la cinci sau pana la zece,
dar nu poate sa numere mai mult de doua sau trei obiecte.
De la trei ani si jumatate poate asculta acum povesti
mai lungi, poate sa numere pana la zece si sa construiasca tot
felul de edificii din cuburile sale. In fine, el isi cunoaste
numele de familie, pe cel al altor persoane de la gradinita si
prenumele parintilor sai.
4
JOCURI SI JUCARII
Copilului de trei ani ii place tot ce are roti; de aceea

el adora tricicleta, masinutele, carucioarele, trenurile.
Construieste drumuri si itinerarii cu obstacole, pe care le
foloseste pentru vehiculele sale. Ii plac de asemenea jocurile
cu apa: balaceala, spalatul vaselor, sa faca baloane din sapun,
sa faca vaporase;e sa pluteasca pe apa, toate acestea
numarandu-se printre jocurile lui favorite. Ii place sa picteze
cu degetele sau sa se joace cu pasta de modelat si devine
capabil sa insire pe ata margele sau sa se joace puzzle si cu
formele de incastrat; da dovada de multa imaginatie in jocurile
cu papusi sau in cele cu meserii.
De la trei ani si jumatate, copilul are un prieten
imaginar pentru a-i tine companie (mai ales daca nu are un
frate sau o sora cu care sa se joace) si pe seama caruia va pune
nenumarate aventuri. Cand se afla impreuna cu colegii lui, el
se joaca de-a negustoria, de-a doctorul, de-a tata si mama, de-
a invatatoarea, cu un anumit numar de accesorii simple, care ii
ajuta sa simuleze situatia. De altfel, ii place mult sa se
deghizeze, sa-si puna o masca si sa se joace “de-a altcineva”.
DEZVOLTAREA SOCIALA
Copilul de trei ani isi plaseaza mama in centrul vietii
sale afective (chiar daca tatal este preferat pentru anumite
activitati precise) si intretine cu ea raporturi privilegiate: ii
place sa o ajute in sarcinile gospodaresti, sa o insoteasca la
piata si sa-si petreaca timpul numai cu ea. In schimb, are
dificultati cu fratii si surorile, a caror rivalitate o suporta greu:
el ii necajeste si ii deranjeaza bucuros pe cei mari, dar plange
si ii paraste pe ceilalti daca si ei fac acelasi lucru. Poate fi
amabil, dar si gelos, cu un frate mai mic.
La gradinita, copilul isi iubeste educatoarea si ar vrea
mult sa fie preferatul ei: ii place sa vorbeasca cu ea si s-o
asculte. Cu prietenii, comportamentul copilului se
amelioreaza: devine capabil de mai multa cooperare si atentie,
5
stie sa-si astepte randul si intelege necesitatea partajului.

Limbajul devine modul de comunicare privilegiat intre copii.
“Te rog” va fi invatat, daca se insista, “Buna ziua” nu
este exprimat niciodata spontan si deseori repetat ca un ecou.
“Multumesc” si “La revedere” nu au devenit inca
automatisme.
DEBUTUL LA GRADINITA
Gradinita – care si-a fixat ca obiectiv dezvoltarea
fizica, morala si intelectuala a copilului, a tuturor celor
prezenti – se confrunta din pacate cun inegalitatea in
dezvoltare a copiilor care o frecventeaza. In functie de mediul
socio-cultural sau familial din care au provenit, nu toti copiii
se adapteaza la fel de repede, pentru a beneficia de acelasi
mod de predare. Copiilor care pleaca dintr-un mediu cu
carente, carora le este greu sa se exprime si sa lege prietenii cu
cineva, asadar copiilor cu dificultati sociale sau culturale,
gradinita le este indispensabila.
Educatorii din gradinita – in majoritatea femei –
pregatiti sa lucreze cu cei mici, par sa suporte mai bine decat
invatatorii tot ceea ce este specific copiilor: dorinta de a vorbi,
de a se misca, stangacia, capriciile lor, energia excesiva. Fiind
mai putin constransi de un program rigid, educatorii isi permit
mai des sa aplice metode pedagogice moderne, active,
respectand fiecare copil si fiecare individualitate in parte.
Intrati intr-o clasa de gradinita in cursul zilei, copiii
sunt activi sau atenti, concentrati asupra unui proiect comun
sau impartiti in grupuri mici, linistiti sau zgomotosi; ei se
comporta asa cum sunt in viata de toate zilele, ca niste copii
care se joaca si invata jucandu-se, doar jucandu-se.
O parte din activitatile de la gradinita, mai ales la
grupa mica, sunt centrate asupra igienei si gesturilor
elementare: dezbracarea, mersul pe rand la toaleta,
imbracarea, spalatul pe maini – toate acestea ocupa mult timp.
Asadar, la gradinita, copilul isi petrece o buna parte din zi
invatand sa se ocupe de el insusi si sa-si astepte randul. Pe
langa aceasta, vin activitatile specific pedagogice, toate
6
centrate in jurul jocului, activitati care pot fi regrupate in mai

multe categorii.
DIFICULTATILE DE ADAPTARE
Unora dintre copii le este greu sa se integreze la
gradinita. Un refuz care dureaza cateva zile, la inceput, este
normal, mai ales la un copil care n-a parasit niciodata caminul
familial, dar plansetele prelungite, ori cele care revin repetat,
cer sa fie intelese in mod specific.
o Copilul isi manifesta in mai multe moduri refuzul de
a merge la gradinita. Cele mai frecvente, sau cele mai
evidente sunt furia si plansetele. In fiecare dimineata,
aceeasi comedie reincepe, iar copilul se agata de tatal
sau de mama sa, refuzand sa-i lase sa plece. Alti copii
isi vor manifesta refuzul prin suferinte fizice
nejustificate, ori prin boli usoare, repetate. La
gradinita, anumiti copii isi manifesta nelinistea printr-
o atitudine agresiva, care ii fac sa fie repede inlaturati
de ceilalti copii. Altii, dimpotriva, vor ramane
abatuti, indiferenti si inactivi.
o Cauzele acestor refuzuri de durata sunt extreme de
variate. De exemplu, intr-un caz este vorba de un
copil supraprotejat de mama sa, care inca nu este
autonom si este convins ca nu poate supravietui fara
ea. In alt caz, parintii se cearta, iar copilului ii este
teama de ceea ce s-ar putea intampla in absenta lui. In
al treilea caz, copilul lasa acasa un mezin pe care este
gelos, pentru ca mama se ocupa de el tot timpul.
Pentru un copil nelinistit, a fi dus la gradinita,
inseamna o excludere si lipsa de dragoste din partea
mamei, teama de infirmiere, dificultati de comunicare
cu ceilalti copii, o experienta neplacuta…
Nu va fi usor sa-l faceti sa vorbeasca, dar totusi
trebuie sa incercati sa intelegeti cu ajutorul educatoarei ce se
petrece in capul lui si sa il ajutati. A linisti copilul, a-i arata ca
il iubiti, ca nu este uitat in timpul zilei, ca sunteti alaturi de el,
este singurul mod de a-l ajuta. In fine, refuzul de a merge la
7
gradinita se intalneste la unii copii care nu sunt destul de

“copti” pentru a suporta sa fie dusi in colectivitate zile intregi,
intr-un mediu divizat.
JOCURI PENTRU COPIII DE LA 3 LA 4 ANI

Aceste jocuri pot fi realizate atat de parinti cat si de
educatoare.
☼ NUMARATUL PE DEGETE
Aratati copilului trei, patru sau cinci degete, anuntand
cu voce tare cifra respectiva. Apoi, ascundeti mana la spate si
cereti-i sa va arate acelasi numar de degete. Verificarea se face
de catre copil, prin comparatie, atunci cand ii aratati mana
dumneavoastra si o apropiati de a lui.
☼ DE-A ORBUL
O varianta simpla a jocului de-a baba oarba. Legati
copilul la ochi si puneti-i intre maini un obiect obisnuit (dar nu
foarte familiar) din casa: tirbuson, ceas desteptator, papuc etc.
trebuie sa incerce sa la recunoasca la o simpla atingere. Puteti
face jocul mai complex cronometrand sau pur si simplu
numarand cu voce tare in timp ce copilul incearca sa gaseasca.
☼ URMARIREA DOPULUI
Legati un dop de o sfoara si dati-i copilului o cana
sau un pahar care nu se sparge. Puneti dopul langa el si luati in
mana capatul sforii. Jocul consta, pentru copil, in a pune cana
peste dop, inainte ca dumneavoastra sa-l fi tras din raza sa de
actiune. Cand a reusit, schimbati rolurile.
☼ DETECTIVUL
Puneti copilul in mijlocul unei camere si cereti-i sa
observe bine tot ceea ce-l inconjoara. Apoi spuneti-i sa iasa
din incapere si, in timp ce iese afara, schimbati un element din
decor, fie mutand un obiect de la locul lui, fie facandu-l sa
dispara. Dupa ce se intoarce in camera, copilul trebuie sa
8
incerce sa-si dea seama ce s-a schimbat. Daca ii este greu, il

puteti ajuta raspunzandu-i la doua sau trei intrebari.
☼ CUVANTUL IN PLUS
Spuneti copilului o insiruire de patru sau cinci
cuvinte, printre care ati strecurat un cuvant intrus. De
exemplu, patru nume de flori si un nume de fruct; sau patru
prenume si un substantiv comun. El trebuie sa gaseasca
intrusul. Apoi schimbati rolurile, dumneavoastra cautand
intrusul pe care vi-l propune copilul.
☼ CE S-A SCHIMBAT?
Joc foarte simplu de practicat cand stati la coada sau
intr-o sala de asteptare. In timp ce copilul inchide ochii,
schimbati un detaliu al tinutei dumneavoastra (cercel, cravata,
camasa incheiata sau descheiata etc.) pe care va trebui apoi sa-
l identifice. Puteti pleca de la lucruri relative evidente pentru a
trece treptat la detalii mai discrete.
☼ URMARIREA MASINILOR
Este un joc clasic pentru a gasi o ocupatie unuia sau
mai multor copii in timpul unui drum lung cu masina. Fiecare
isi alege o culoare si obtine un punct de fiecare data cand vede
o masina avand culoarea pe care si-a ales-o. Se mai poate, in
functie de regiune, sa numarati tractoare, vaci, obloane vopsite
in albastru etc.
☼ CONCURS DE DISCURSURI
La semnalul dumneavoastra, copilul trebuie sa
inceapa sa vorbeasca despre un subiect oarecare si sa nu se
opreasca decat atunci cand ii dati un nou semnal. Jocul consta
in a vorbi fara oprire, fara pauze si –de preferinta– fara prea
multe greseli gramaticale sau de sintaxa. Cand a terminat,
faceti si dumeavoastra la fel. Incepeti discursuri de
cincisprezece sau douazeci de secunde si lungiti treptat durata.
Veti vedea, este mai dificil decat pare.
9
☼ COMPARATIILE
Spuneti copilului o fraza comparativa, la care lipseste
adjectivul. De exemplu: “Masina merge mai … decat
bicicleta” sau “Un elefant este mai … decat un soarece”. El
trebuie sa gaseasca termenul care se potriveste de fiecare data.
Nu ezitati sa schimbati rolurile … si sa va faceti ca gresiti, ca
sa va puteti da seama ce are copilul in minte.
10
Cine este copilul de 4-6 ani?

 Dezvoltarea fizică
 În această perioadă ritmul de creştere este încetinit, dar

apar importante progrese în coordonarea motorie şi în
dezvoltarea musculaturii. Băieţii sunt ceva mai înalţi şi
cântăresc mai mult decât fetele.
 Se înregistrează importante progrese în coordonarea ochi-

mână şi în coordonarea musculaturii fine. De obicei,
băieţii excelează în sarcini care presupun forţă fizică, în
timp ce fetele se “specializează” în coordonări mai fine
ale musculaturii.
 Bolile mai frecvente ale acestei perioade sau « bolile

copilăriei » (rujeolă, varicelă, scarlatină) duc la creşterea
imunităţii, dar chiar mai mult decât atât, par a avea şi
efecte benefice în registrul emoţional şi cognitiv
(Parmelee, 1986). În primul rând, ele atrag atenţia
copilului asupra diferitelor sale stări şi senzaţii, făcându-l
să îşi conştientizeze mai mult sinele fizic.
Principalele modificări fizice
 Apar modificări ale conformaţiei corpului, care se

produc gradual dar sunt suficient de ample pentru a
face copilul de 3 ani să arate ca un bebeluş, iar pe cel
de 6 ani să prefigureze viitorul adult.
 Se conturează diferenţe între cele două sexe,

majoritatea studiilor dovedind însă că ele nu sunt
determinate atât biologic, cât prin asumarea rolurilor
culturale .
 Această creştere în înălţime şi în greutate e extrem de

importantă, pentru că în reprezentarea copiilor ea este
11
asociată cu dezvoltarea cognitivă (inteligenţa), având

un rol în dezvoltarea stimei de sine.
 Putem vorbi de o reală maturizare cerebrală: la 5 ani

creierul copilului cântăreşte 90 % din creierul adult
,deşi întregul corp al copilului reprezintă doar o
treime din dimensiunile adultului.
 La vârsta de aproximativ 4 ani putem vorbi despre o

veritabilă integrare senzoriomotorie. Tot la 4 ani
acuitatea vizuală, perceperea detaliilor este maximă.
Până la 5-6 ani vederea de aproape este mai slabă
decât vederea la distanţă.
 Abilităţile motorii:
- La vârsta de 5 ani copiii merg cu multă uşurinţă, se caţără,

patinează, merg pe bicicletă.
- Se dezvoltă abilităţi motorii grosiere- de exemplu, aleargă

fără să se împiedice.
Majoritatea copiilor apucă şi mânuiesc bine un creion; liniile

şi figurile desenate sunt tot mai bine făcute. Este capabil să
taie cu foarfeca urmând o linie dreaptă.
La 3 ani, copilul urcă scările alternând picioarele; la 4 ani

face acelaşi lucru şi la coborâre. La 3 ani, numai o parte
dintre copii pot sta un timp scurt într-un picior; de abia la 5
ani reuşesc să sară într-un picior şi să sară coarda.
- Se dezvoltă şi abilităţi motorii fine- toarnă sucul în pahar,

mănâncă folosind furculiţa – deci se poate constata o
coordonare ochi-mână tot mai adecvată.
- Copilul se implică in jocuri dinamice prin care îşi “testează”

forţa fizică dobândită.
12
 Dezvoltarea cognitivă
 Au loc schimbări dramatice la nivelul gândirii,
limbajului, memoriei, reglare emoţională şi
autocontrol.
Exemplu: preşcolaritatea este martoră la dezvoltarea
ariei cerebrale care guvernează autocontrolul de
aceea copiilor de şase ani le place jocul “Liniştea”.
 Preşcolarii întreabă constant de ce. Îţi descriu
bucuroşi ce au făcut sau fac şi sunt mândri că
ştiu despre animale, demonstrându-ţi.
 Realizările intelectuale sunt remarcabile, deşi
unele abilităţi rămân limitate sau numai parţial
dezvoltate.
 Memoria preşcolarilor reactualizează
evenimente specifice, dar este incompletă sau
puţin fidelă.
Exemplu: pot să-şi reamintească numai unele
evenimente secvenţial sau uită părţile importante..Un
motiv pentru care memoria preşcolarilor pare slabă
este faptul că ei îşi amintesc numai caracteristicile
care le-au captat atenţia, nu cele care i se par
relevante adultului..
- un copil care asistă la un meci de baschet îşi
aminteşte ce a mâncat în timpul meciului, ce s-a
scandat, dar nu cine a câştigat.
- preşcolarii îşi amintesc secvenţele familiare din
eveniment – când merg la supermarket, ei îşi
amintesc să ia coşul, să aleagă produsele, să
plătească şi să pună produsele în plasă.
13
 Preşcolarii sunt adepţii rezolvării

problemelor simple ( ca mutatul unui scăunel în faţa
chiuvetei ca să ajungă).
Exemplu: mulţi copii de cinci ani pot să spună din ce

este construit un cuib de pasăre, prin observarea
materialelor din care este construit şi imaginarea
locului unde au putut fi găsite de către pasăre.
Utilizarea corectă a numerelor apare gradual. La trei

ani, mulţi copii au probleme cu numărarea în ordine
crescătoare sau pot să numere un obiect de mai multe
ori. Pe la cinci ani, cei mai mulţi copii îşi însuşesc
principiile de bază ale număratului.
 Unul din cele mai atractive interese ale copiilor sunt

oamenii- mai ales cum funcţionează mintea lor.
- la doi ani, ştiu că intenţiile ghidează acţiunile

oamenilor. La trei ani, apreciază că dorinţele
sunt subiective, experienţele mentale sunt
diferite şi individuale. La cinci ani, copiii
realizează că gândurile nu reflectă în totalitate
realitatea, că oamenii pot să greşească sau să
mintă.
- pe măsură ce cresc, copiii îşi dezvoltă teorii

despre cum lucrează mintea, să-i înţeleagă mai
bine pe ceilalţi şi pe ei înşişi şi să devină mai
competenţi în relaţionarea socială.
 Copilăria este timpul uimitoarelor achiziţii ale

dezvoltării limbajului. La trei ani, copiii formează
propoziţii simple, foloseşte regulile gramaticale, şi
prin evoluţia explozivă a vocabularului va rezulta la
vârsta de şase ani, un bagaj de în jur de 10.000 de
cuvinte.
14
 Pe lângă limbajul social, o caracteristică a acestei

vârste este reprezentată de “vorbirea cu sine”, care
însoţeşte acţiunile şi are rol de ghidare şi
monitorizare a acţiunilor.
Exemplu: Fetiţele vorbesc cu păpuşile: le mângâie, le

mustră, le instruiesc. Băieţii ţipă la camion, îi dau ordin
să pornească, să meargă, să se oprească.
La copiii din familiile cu mai mulţi copii, comunicările

verbale sunt mult mai bogate, mai variate şi pe înţelesul
lor. Copilul unic la părinţi, care nu poate să comunice
decât cu părinţii şi cu bunicii, are dificultăţi de adaptare la
limbajul adultului. Grădiniţa este instituţia care corectează
această carenţă a mediului psiho-social al copilului.
Între 3 şi 6 ani începe şi perioada cuvintelor şi expresiilor
grosolane, triviale. Aceste cuvinte sunt împrumutate, în
general, dintre cuvintele care desemnează funcţiile de
eliminare ("caca", "pipi") şi ale reproducerii umane
(înjurături etc). Copilul le pronunţă cu o satisfacţie
provocatoare. Uneori, când este furios sau nu i se
îndeplineşte o dorinţă, înjură şi continuă cu toate
grosolăniile culese de la copiii mai mari. Părinţii sunt
alarmaţi.
După unii autori, grosolăniile se explică prin tendinţa de
imitaţie. Copilul nu cunoaşte sensul real al cuvintelor
grosolane; dimpotrivă, el are un sentiment de putere, are
impresia că a trecut în rândul celor mari, exprimându-se şi
ţipând exact ca ei când sunt supăraţi.
Este bine ca părinţii să nu dramatizeze exploziile verbale
ale copilului. Toţi membrii familiei trebuie să-şi
controleze tonul şi expresiile atunci când sunt suparăţi.
Dezaprobarea copilului se va face cu tact. Adulţii îi vor
arăta copilului prin cuvinte simple, prin expresia feţei,
15
prin limbajul personal că nu sunt de acord cu astfel de

expresii.
 Abilităţile conversaţionale- preşcolarii au idei clare
despre cum trebuie să decurgă o conversaţie, în ce
context, unde, cu cine. Ei învaţă de timpuriu că
trebuie să comunice strictul necesar, mesajul fiind
clar şi relevant pentru celălalt şi având valoare de
adevăr “aici şi acum”, adică un suport real.
Când au de-a face cu un mesaj mai “criptic”, cum ar fi

glumele, expresiile ironice sau metaforice, preşcolarii sunt
foarte derutaţi. De asemenea le este foarte greu să accepte
situaţiile în care adulţii folosesc redundant o anumită
expresie (“Ce mai faci?”).
 Capacităţi senzoriale
 La 3-4 ani copilul se interesează de capacitatea

funcţională a obiectelor pe care le compară, le pune
unele peste altele, le sortează după formă sau
culoare, le demontează ("le distruge", cum
interpretează părinţii) etc.
 Lucrând cu plastilina sau cu creta colorată,
realizează forme simple, pe care le denumeşte apoi
după aspectul lor exterior.
 Recunoaşte succesiunea logică a anumitor acţiuni
din desfăşurarea programului zilnic, precum şi
legatură logică între obiecte şi cuvinte. Poate "citi"
poze dintr-o carte. Recunoaşte litere izolate. Poate
desena un pătrat. Deosebeşte mai multe culori. Îşi
ştie vârsta.
 La 5-6 ani experienţele tactile (pipăit) şi motorii
(mişcare) trec pe al doilea plan. Pe lângă impresiile
vizuale ("vede tot"), capătă importanţă cele
acustice (este tot timpul "pe recepţie", "trage cu
urechea", "spionează", "demască" tot, repetă
16
expresii auzite de la adulţi, copii etc.). Deosebeşte

sunete de tot felul, fredonează cântece simple şi le
însoţeşte de mişcări ritmice.
 Începe să deseneze şi să modeleze, încercând să
reproducă obiecte şi acţiuni. Fantezia în folosirea
culorilor şi desenarea "formelor" unor obiecte,
persoane sau animale, joaca au (încă) un rol mai
mare decât adaptarea la realitate.
 Spre sfârşitul perioadei de copil mic apare
diferenţierea din ce în ce mai bună între imaginaţie
şi realitate.
Din al 5-lea an, odată cu receptivitatea crescândă a

copilului, creşte şi raţionamentul său. El se gândeşte la cele
auzite şi învăţate. Uneori, la mult timp după ce ascultă un
basm, mama sau educatoarea se trezesc cu diferite întrebări
legate de acesta.
Imaginează poveşti noi. Câteodată, pornind de la evocarea
unui fapt real, inventează peripeţii; alteori, jucându-se cu
un cal sau cu o maşinuţă, îşi închipuie tot felul de aventuri.
Îi plac poveştile în care eroii sunt animale, cărora le
atribuie propriile lui sentimente. Gustul pentru poveştile cu
zâne şi pentru fantastic vine după vârsta de 5 ani.
Spre sfârşitul celui de al patrulea an de viaţă, copiii ating
apogeul activităţii imaginative, care reprezintă - pentru un
observator mai atent - cheia "lumii dorinţelor" copiilor.
 Copilul priveşte activ şi critic lumea

înconjurătoare, dar şi propriile lui performanţe.
Dezvoltă spirit creator, face planuri, îşi fixează
obiective şi le urmăreşte consecvent. Are noţiunea
timpului şi a cantităţii. Poate număra până la 10-15.
Cunoaşte 5-6 culori şi câteva monede.
 Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii
17
 Au loc schimbări dramatice în comportamentul

social şi emoţional. Copiii devin mult mai
încrezători în forţele proprii şi trec la explorarea
unui “câmp” mult mai larg – inclusiv de relaţii
sociale. Relaţiile pozitive cu prietenii sau tovarăşii de
joacă constituie o sursă importantă de învăţare
socială.
 Începând de la 3 ani există o tendinţă pronunţată

pentru alegerea prietenilor pe considerente de sex,
vârstă şi tendinţe comportamentale. După ce s-au
format diadele sau grupurile, apar diferenţe în
tratarea prietenilor faţă de alţi copii.
 Dar şi interacţiunile negative sunt mai frecvente,
lucru care se reflectă în numărul crescut de
conflicte.
 Se afirmă că cel mai important lucru în stabilirea
unei relaţii între copiii de 3-5 ani ar fi capacitatea
de a împărtăşi aceleaşi scenarii în cadrul jocului
simbolic; cu alte cuvinte devin prieteni cei ce se
joacă împreună.
 Conceptul de sine suferă modificări la rândul său.
Copiii încep să se perceapă nu doar ca simpli actori
ai propriilor acţiuni, ci şi ca “regizori” ai acestora.
De asemenea îşi dezvoltă o constanţă a sinelui,
percepţia unui sine stabil, care nu se schimbă, în
ciuda diferitelor sale comportamente şi a diferitelor
răspunsuri şi feedbackuri din partea celorlalţi.
 Un alt aspect al conceptului de sine care se dezvoltă
la această vârstă îl reprezintă identitatea de gen.
Conceptul de gen se exprimă atât în adoptarea unor
comportamente specifice sexului căruia îi aparţine şi
în înţelegerea semnificaţiei faptului de a fi băiat sau
fată, cât şi în înţelegerea constanţei genului în ciuda
unor schimbări superficiale ale aspectului fizic.
Exemplu: Conceptul de gen apare mai întâi cu referire la
sine şi doar apoi se extinde la cei din jur. La întrebarea
18
întrebarea “Dacă Mihai avea părul scurt şi acum are părul

lung, s-a transformat în fetiţă?”, răspunsul e afirmativ, dar
la întrebarea “Dar dacă tu ai avea părul lung te-ai
transforma în fetiţă?”, răspunsul este negativ.
 Progrese semnificative apar şi în capacitatea de
autoreglare şi autocontrol. Preşcolarii pot mult
mai bine să îşi inhibe acţiunile, să accepte
amânarea recompenselor şi să tolereze frustrările.
Sunt capabili să internalizeze regulile şi să se
supună acestora chiar şi atunci când adulţii nu sunt
de faţă.
Ataşamentul faţă de familie şi persoanele care îl îngrijesc

rămâne piatra de temelie a dezvoltării psihice sănătoase a
copilăriei. Dar pe măsură ce îşi dezvoltă conştiinţa de sine
şi învaţă să negocieze, să reziste, să facă compromisuri este
de aşteptat să intre în conflict cu adulţii din preajma lui.
Abordarea disciplinei de către părinţi şi rezoluţia

conflictelor are un important efect asupra calităţii relaţiei
părinte-copil şi dezvoltarea iniţială a copilului. În general,
cercetările pe această temă au arătat că atunci când
părintele exercită putere şi autoritate pentru a înfrânge
dorinţele copilului, copilul ascultă, dar e foarte posibil să
devină furios şi frustrat- şi obraznic când părintele nu e de
faţă.
 De multe ori, copiii a căror părinţi utilizează
pedeapsa fizică devin agresivi cu ceilalţi.
Strategiile parentale care comunică ferm,
argumentat şi consistent aşteptările, alături de
ascultarea şi receptivitatea faţă de ceeea ce spune
copilul, dezvoltă cooperarea şi o relaţie
armonioasă părinte-copil.
 O relaţie puternică părinte-copil dezvoltă
ascultarea şi cooperarea - copiii sunt motivaţi să
răspundă la aşteptările adultului când vor să
menţină o relaţie puternică, afectivă cu aceea
19
persoană. Conflictele cu ceilalţi pot fi surse

valoaroase de înţelegere pentru copii. Nimic nu
focalizează mai mult atenţia unui copil asupra a
ceea ce gândeşte sau simte celălalt decât un
conflict.
 Cu ghidarea din partea adultului, preşcolarii pot
empatiza cu emoţiile şi percepţiile celorlaţi.
Această cunoştere îi ajută să facă faţă propriilor
emoţii şi conflictelor viitoare.
De asemenea, persoanele semnificative sunt modele de
comportament pentru copii. Copilul are tendinţa să înlăture
toate îndoielile, prin victoria binelui asupra răului. Aceasta
corespunde întru totul dorinţei lui de a se comporta în aşa
fel încât să fie pe placul părinţilor, educatoarei, copiilor mai
mari.
Se simte ca un adult şi ar vrea să beneficieze de toate
privilegiile acestuia: să nu se culce devreme, să privească la
televizor împreună cu toată familia, să meargă în vizite, să
mănânce cu lingura mare, să bea din ceaşcă.
 Diferenţele temperamentale sunt tot mai

evidente.
Se consideră că diferenţele interindividuale pot fi
regăsite pe un continuum timiditate  sociabilitate.
Aceste diferenţe sunt şi mai clare atunci când copiii
întâlnesc situaţii nefamiliare.
 Dezvoltarea emoţională
Exprimarea adecvată a emoţiilor este foarte importantă

în interacţiunile sociale şi ea contribuie la menţinerea
lor. Exprimarea neadecvată a emoţiilor negative (ex.
furie, frică, tristeţe) prin agresivitate fizică sau verbală
determină separarea de acea persoană.
Exemplu: - copiii care manifestă frecvent emoţii

pozitive au mai mulţi prieteni şi sunt mai îndrăgiţi de
ceilalţi.
20
- s-a observat că acei copiii care se

comportă agresiv au dificultăţi în a recunoaşte şi a
înţelege emoţiile celorlalţi într-o situaţie.
Exprimarea emoţională se îmbogăţeşte o dată cu dezvoltarea
senzoriomotorie a copiilor (apariţia locomoţiei). Aproximativ
la vârsta de 4 ani cei mai mulţi copii manifestă expresii
emoţionale similare cu ale adultului. De asemenea, apar
expresii emoţionale complexe precum mândria, ruşinea şi
vinovăţia.
Înţelegerea emoţiilor se dezvoltă o dată cu achiziţionarea

limbajului (se înregistrează începând cu vârsta de 2 ani)..
Dacă la 3-4 ani copiii au tendinţa de a denumi cauza unei
emoţii ca fiind externă (ex. Ioana este supărată pentru că
Sergiu nu s-a jucat cu ea), pe la 5 ani ei oferă explicaţii mult
mai abstracte (ex. A avut o zi proastă). Copiii oferă aceste
explicaţii în funcţie de ceea li se spune de către adulţi. Prin
urmare, atunci când copilul trăieşte o emoţie este important ca
adulţii să ofere explicaţii adecvate cu privire la cauza acesteia
reformulând spusele copilului şi asociind emoţia lui cu modul
în care el interpretează un eveniment (ex. Eşti trist pentru că ţi
s-a stricat maşina ta preferată, care îţi plăcea foarte mult;
dacă nu îţi plăcea maşina aceasta nu erai aşa de trist).
Reglarea emoţională apare încă din primele săptămâni de
viaţă. Aproximativ în primele 36 de luni ea se realizează prin
comportamente de genul suptul degetului sau căutarea
suportului din partea adultului (ex. privire, suport fizic).
Exemplu: dacă unui copil i se strică turnul pe care l-a construit

el începe să plângă şi se apropie de adult. Mai târziu, o dată cu
dezvoltarea proceselor atenţionale, copiii devin din ce în ce
mai independenţi privind reglarea emoţională.
Studiile arată că modalitatea de reglare emoţională

dobândită la vârsta preşcolară tinde să se menţină şi la vârsta
adultă. În tot acest timp un rol important îl are ghidarea din
21
partea adulţilor. Prin discuţiile pe care le au cu copiii, ei îi

ajută să găsească modalităţi eficiente de reglare.
Exemplu:” acum te va durea puţin, dar va trece
repede şi ne vom juca iarăşi”,” hai să găsim o altă
jucărie”.
Dezvoltarea fizică Dezvoltare socială
Sare într-un picior,
poate desena Jocuri de cooperare, se
„omuleţul”, taie cu bucură de compania
foarfeca (nu foarte celorlalţi copii, foarte
bine), se spală şi VÂRSTA social, poate organiza
se şterge pe faţă, 4 ANI jocuri de grup,
se îmbracă singur, vorbăreţ, versatil.
poate arunca
mingea deasupra
capului, multă
activitate motorie.
Dezvoltare Dezvoltare
emoţională intelectuală
Pare sigur de sine, Foloseşte propoziţii
comportament fără complete, 1540de
limite, de multe ori cuvinte, întrebări la
negativ, poate fi nesfârşit, învaţă să
sfidător, pare să se generalizeze, foarte
testeze singur, are imaginativ, dramatic,
nevoie de a-i fi poate desena obiecte
controlată simple recognoscibile.
libertatea.
Dezvoltare fizică Dezvoltarea socială
Sare în sus şi peste Are prieteni „speciali”,
obstacole, se foarte organizat, îi plac
îmbracă singur, jocurile în care îşi
echilibru bun, aşteaptă rândul şi are
coordonare mai reguli simple pe care le
fină, conduce urmăreşte cu atenţie, îi
tricicleta sau place să se joace de-a
22
maşina mare, VÂRSTA şcoala, se simte

desenează litere 5-6 ANI mândru de realizări sau
simple mari de haine, nerăbdător să îşi
tipar, îşi leagă asume responsabilităţi.
şireturile. Dezvoltare
Dezvoltare intelectuală
emoţională 2072 cuvinte, spune
Sigur de sine, poveşti lungi, se
stabil, adaptabil, conformează
centrat pe casă, îi indicaţiilor, îşi
place asocierea cu recunoaşte numele
mama, capabil de scris, numără până la
criticism, Îi place 10, întreabă sensul
să urmeze regulile. cuvintelor, cunoaşte
culorile, începe să
diferenţieze între fapte
şi ficţiune-minciună.
23
Cine este copilul de 6-7 ani?
În aceasta perioada, veti observa dezvoltarea

graduala a aptitudinilor sociale ale copilului dvs., precum
si o abilitate crescânda de a se raporta la lumea
exterioara, atât la scoala, cât si cu prietenii sai. Copiii îsi
doresc foarte mult sa se adapteze si sa fie acceptati de
ceilalti copii de aceeasi vârsta. Aceasta acceptare are un
rol esential în dezvoltarea respectului de sine al copilului.
Incercati sa-i ajutati sa-si "negocieze" intrarea în grupul
de prieteni, precum si regulile acestui grup privitoare la
cum "trebuie" sa se îmbrace si ce e acceptabil sa manânce
la prânz. Puteti sa-i ajutati sa faca mici compromisuri
între valorile familiei si cele ale grupului de prieteni.
Valorile grupului de prieteni sunt uneori rigide si
superficiale, însa chiar si asa, ele nu pot fi ignorate
complet. La aceasta vârsta, copilul îsi alege ca parteneri
de joaca copii de acelasi sex si unoeri copii de sex opus.
Acest lucru este perfect normal, si reprezinta ocazia
potrivita pentru dumneavoastra sa le subliniati faptul ca
atât baietii, cât si fetele sunt capabili sa faca diferite
indiferent ca sint specific masculine sau feminine.
Desi copiii de 6-7 ani se joaca sau fac diverse
activitati împreuna, abia la vârsta de 8 ani încep sa îsi
imagineze cum e sa fii altcineva si formeaza prietenii.
Copiii au foarte multa energie si din cauza importantei pe
care o acorda respectarii "regulilor", eforturile lor de a se
juca împreuna într-un grup pot fi zadarnice. Ii puteti
ajuta sa pastreze o atitudine pozitiva. La vârste diferite si
în functie de personalitatea fiecaruia, copiii cu vârste
24
între 6-9 ani pot fi foarte încrezatori în ei însisi sau,

dimpotriva, pot avea o parere proasta despre ei.
Dezvoltarea fizica
 are loc o incetinire a cresterii
 dentitia provizorie este inlocuita cu dentitia permanenta
 apare osificarea mai intensa la nivelul toracelui, claviculei
si coloanei vertebrale.
 se dezvolta forta musculara, paralel cu dezvoltarea
indemanării (copilul invata să scrie)
 se dezvolta autocontrolul. Poate invata orice sport: mersul
pe bicicleta, inot, patinaj, fotbal, etc.
Dezvoltarea cognitiva
 isi insuseste un mare volum de cunostinte, dezvoltandu-si
noi modalitati de intelegere.
 se dezvolta calitatii ale cunoasterii : observarea atenta,
atentia, exprimarea in mod logic a ideilor, imaginatia.
 deprinde scris-cititul
 incepe sa clasifice, sa includa obiectele dupa anumite
insusiri esentiale in categorii si clase
 foloseste cuvinte de legatura "ca", "pentru ca",
"deoarece".
 la 6 ani, vor începe sa înteleaga regulile, iar la 7 ani, multi
vor vrea sa adauge unele reguli proprii.
Dezvoltarea psiho-sociala
 instabilitate emotionala - se structureaza trebuintele,

interesele si atitudinile
 are loc dezvoltarea interrelatiilor sociale si valorificarea
noilor experiente de viata (aparitia prieteniilor, se reduce
dependenta de parinti si devin mai interesati de colegi si
prieteni)
 intelege si resimte tot ce se intampla in familie, conflicte,
certuri, despartiri..
25
 vor începe sa fie mai responsabili.
 le va placea sa câstige la jocuri, dar înca nu vor putea sa

piarda fara a se supara.
 ar putea sa minta sau sa fure. Este posibil ca înca sa nu

înteleaga precum un adult ce e bine si ce e rau.
 ar putea avea probleme cu prietenii, majoritatea copiilor au,

din când în când.
Nevoile copilulului si consecintele nerespectarii

acestora
Aceasta perioada este caracterizata printr-o stare de

instabilitate emotionala crescuta. El depaseste o perioada “de
trecere”, de la gradinita la scoala, de la un grup de prieteni si
colegi la altul, de la un model social la altul (reguli, program
scolar). Nu trebuie sa ne surprinda reactiile sale si are nevoie
permanenta de sustinere si valorizare. Este important sa aiba
aceleasi repere (program de zi cu zi, stil de petrecere a
timpului liber, mentinerea activitatilor care ii fac placere).
Este capabil sa inteleaga (nu doar sa simta)
conflictele dintre parinti. Este important sa fie sprijinit,
vorbindu-i-se despre conflict in sine si aratandu-i ca el
personal nu este vinovat pentru aceasta situatie.
Starea de instabilitate emotionala ii poate determina copilului
comportamente care ne surprind, vulnerabilitate, oboseala sau,
dimpotriva, agitatie, energie. Este important sa ne mentinem
constanti in modul relationar, insa este important ca
asteptarile noastre sa nu depaseasca puterea sa de concentrare.
Daca nu intelegem dificultatea perioadei pe care copilul o
traverseaza, riscul este acela de a suprasolicita copilul si de a-i
provoca o stari de disconfort (oboseala excesiva, abandonul
activitatilor pe care le agrea anterior, pofta crescuta de
mancare sau lipsa poftei de mancare, etc ) si perturbari
26
relationare profunde (irascibilitate crescuta, incalcarea

permanenta a limitelor si/sau eludarea autoritatii adultului,
retragere in sine).
Datorita acestei perioade de trecere (care se poate prelungi
dupa varsta de 7-8 ani), copilul devine sensibil si
receptioneaza mult mai usor si cu efecte mult mai profunde
orice fel de perturbare a sistemului sau relationar (relatiile
obisnuite din familie sau cu persoanele importante din punct
de vedere afectiv). De aceea, si acest mediu trebuie sa fie
constant, pentru a-i oferi acelasi tip de repere. Este de
recomandat ca orice situatie potential conflictuala (care il
priveste sau nu direct pe copil) sa fie discutata si cu acesta!
Capacitatea sa cognitiva si psiho-sociala ii permite sa
inteleaga ceea ce se intampla, cauzele si efectele acestora. In
contextul in care adultul, bine-intentionat, ascunde anumite
iminenta unor evenimente, copilul va dezvolta suspiciuni si, in
lipsa unor explixatii, este posibil sa se instaleze un sentiment
de vinovatie greu de demontat (“din cauza mea parintii
divorteaza”, “eu sunt vinovat ca m-au parasit”, de ex) si cu
repercursiuni asupra dezvoltarii sale normale.
Specificul limbajului preşcolarului
Progresele intelectuale continuă cu o mare rapiditate. La 3

ani un copil se exprimă suficient pentru a fi bine înţeles. Între
3 şi 6 ani, schimburile verbale cu toată familia se îmbogăţesc
prin lărgirea relaţiilor cu alţi copii şi cu educatoarele din
grădiniţă.
Substantivele şi adjectivele se înmulţesc paralel cu
progresele pe care le face în contact cu realitatea
înconjurătoare. Am văzut că la circa 3 ani copilul spune "EU",
se recunoaşte, deci, la persoana întâi, ca un individ separat faţă
de ceilalţi. În acelaşi timp apar în vocabularul lui cuvintele
"TU şi "EL". Pentru el este accesibil numai ceea ce este
concret; chiar numele unui obiect îi apare ca una din
proprietăţile sale.
27
Noţiunea de timp este percepută încet. Treptat preşcolarul

va înţelege ce este timpul devenind capabil să folosească
verbele nu numai la prezent, ci şi la viitor şi la trecut.
De îndată ce devine conştient de el, de cei doi părinţi, de
sexul de care aparţine, el va folosi femininul şi masculinul.
Curiozitatea amestecată cu dorinţa de comunicare
manifestată, cum s-a mai spus, prin întrebările: "De ce?",
"Cum?", "Pentru ce?" şi răspunsurile primite contribuie la
îmbogăţirea bagajului de cuvinte.
Adulţii sunt datori ca, pe măsura înţelegerii copilului, să-i
răspundă cu cuvinte simple. În timpul plimbărilor îi vor spune
numele florilor, arborilor, statuilor, clădirilor mai importante,
îmbogăţindu-i vocabularul. Povestirea unor istorioare simple,
răsfoirea în comun a cărţilor cu figuri, unele jocuri educative
contribuie la însuşirea de noi cuvinte.
Puţin câte puţin, copilul devine capabil să-şi exprime prin
vorbe gândurile şi impresiile. Astfel, ajunge ca la 6 ani să
înveţe să citească şi să scrie în limba pe care o vorbeşte.
În conduita lor generală şi, mai ales, în timpul jocului,
copiii nu mai sunt tăcuţi. Băieţii în special fac zgomot imitând
unele animale, personaje văzute în filme sau pe tovarăşii de
joc mai mari.
Fetiţele vorbesc cu păpuşile: le mângâie, le mustră, le
instruiesc. Băieţii ţipă la camion, îi dau ordin să pornească, să
meargă, să se oprească.
Toate aceste "verbalizări" (cum sunt numite de psihologi)
sunt semne de mulţumire, de sănătate psihică, de
spontaneitate.
La copiii din familiile cu mai mulţi copii, comunicările
verbale sunt mult mai bogate, mai variate şi pe înţelesul lor.
Copilul unic la părinţi, care nu poate să comunice decât cu
părinţii şi cu bunicii, are dificultăţi de adaptare la limbajul
adultului. Grădiniţa este instituţia care corectează această
carenţă a mediului psiho-social al copilului.
Între 3 şi 6 ani începe şi perioada cuvintelor şi expresiilor
grosolane, triviale. Aceste cuvinte sunt împrumutate, în
general, dintre cuvintele care desemnează funcţiile de
28
eliminare ("caca", "pipi") şi ale reproducerii umane (înjurături

etc). Copilul le pronunţă cu o satisfacţie provocatoare. Uneori,
când este furios sau nu i se îndeplineşte o dorinţă, înjură şi
continuă cu toate grosolăniile culese de la copiii mai mari.
Părinţii sunt alarmaţi.
După unii autori, grosolăniile se explică prin tendinţa de
imitaţie. Copilul nu cunoaşte sensul real al cuvintelor
grosolane; dimpotrivă, el are un sentiment de putere, are
impresia că a trecut în rândul celor mari, exprimându-se şi
ţipând exact ca ei când sunt supăraţi.
Este bine ca părinţii să nu dramatizeze exploziile verbale
ale copilului. Toţi membrii familiei trebuie să-şi controleze
tonul şi expresiile atunci când sunt suparăţi. Dezaprobarea
copilului se va face cu tact. Adulţii îi vor arăta copilului prin
cuvinte simple, prin expresia feţei, prin limbajul personal că
nu sunt de acord cu astfel de expresii.
Adesea, unii părinţi "se distrează" şi sunt mândri de
"cuceririle" verbale ale progeniturilor, încurajând astfel
"progresele" copilului pe aceasta linie.
Alţii, din contră, dramatizează atât de mult, încât creează
în copil un sentiment de vinovăţie, ce-l complexează şi-l pun
într-un stadiu de inferioritate atât faţă de părinţii perfecţi, cât şi
în faţa unor copii mai agresivi, cu o limbă slobodă.
Deficienţe de limbaj
Fără a minimaliza rolul factorilor neurologici şi

senzoriali, este important să se reţină influenţa capitală a
condiţiilor afective şi relaţionale asupra dezvoltării limbajului.
Rolul mamei este esenţial. Dragostea şi spontaneitatea sa
reprezintă un stimul indispensabil în apariţia şi îmbogăţirea
limbajului copilului. Dezvoltarea limbajului depinde de
asemenea şi de interacţiunea permanentă ce se stabileşte între
copil şi adulţii care-l înconjoară.
Dacă aceştia, din lipsă de educaţie, de timp (acordat
copilului) sau din alte motive restrâng stimularea verbală şi
"schimburile de vorbe" cu copilul, acesta va fi lipsit de
29
elementele fonice şi afective ce-i permit să-şi construiască şi

să-şi îmbogăţească limbajul. Astfel de situaţii se observă în
unele familii dezorganizate sau cu certuri intrafamiliale.
Condiţiile de viaţă moderne, lipsă de timp şi surmenajul
părinţilor sunt factori care contribuie la multe întârzieri de
vorbire. Grădiniţa are un rol important în corectarea unor
deficienţe precoce de limbaj.
Trebuie ştiut de toată lumea că tulburările de vorbire au
cauze numeroase, cu prognosticuri foarte diferite.
Diagnosticul precis necesită de obicei colaborarea mai multor
specialişti: un neuropsihiatru, un otorinolaringolog familiarizat
cu problemele de audiometrie infantilă, un psiholog, un medic
pediatru şi un logoped. De foarte multe ori, diagnosticul nu
poate fi precizat după un singur consult.
Dintre tulburările uşoare de limbaj la vârsta de 6 ani se
întâlnesc: o oarecare întârziere în vorbire, dificultăţi de
pronunţare şi bâlbâiala. Dacă vă aflaţi în această situaţie cereţi
sfatul medicului.
Capacităţi senzoriale
La 3-4 ani copilul se interesează de capacitatea

funcţională a obiectelor pe care le compară, le pune unele
peste altele, le sortează după formă sau culoare, le demontează
("le distruge", cum interpretează părinţii) etc.
Lucrând cu plastilina sau cu creta colorată, realizează
forme simple, pe care le denumeşte apoi după aspectul lor
exterior.
Recunoaşte succesiunea logică a anumitor acţiuni din
desfăşurarea programului zilnic, precum şi legatură logică
între obiecte şi cuvinte. Poate "citi" poze dintr-o carte.
Recunoaşte litere izolate. Poate desena un pătrat. Deosebeşte
mai multe culori. Îşi ştie vârsta.
La 5-6 ani experienţele tactile (pipăit) şi motorii (mişcare)
trec pe al doilea plan. Pe lângă impresiile vizuale ("vede tot"),
capătă importanţă cele acustice (este tot timpul "pe recepţie",
30
"trage cu urechea", "spionează", "demască" tot, repetă expresii

auzite de la adulţi, copii etc.). Deosebeşte sunete de tot felul,
fredonează cântece simple şi le însoţeşte de mişcări ritmice.
Desenează şi să modelează, încercând să reproducă
obiecte şi acţiuni. Fantezia în folosirea culorilor şi desenarea
"formelor" unor obiecte, persoane sau animale, joaca au (încă)
un rol mai mare decât adaptarea la realitate.
Spre sfârşitul perioadei de copil mic apare diferenţierea
din ce în ce mai bună între imaginaţie şi realitate.
Copilul priveşte activ şi critic lumea înconjurătoare, dar şi
propriile lui performanţe. Dezvoltă spirit creator, face planuri,
îşi fixează obiective şi le urmăreşte consecvent. Are noţiunea
timpului şi a cantităţii, dobândeşte conceptual de număr.
Cum se comportă copilul meu?
Copilul participă cu plăcere la activităţile adultului şi se

bucură când este încurajat că a făcut un lucru bun. Conflictele
care apar pot fi lămurite prin intermediul vorbirii.
Creşte interesul şi dorinţa de a se juca cu alţi copii şi de a-
şi măsura în mici competiţii capacităţile şi puterea. Începe să
accepte reguli simple de comportare; cu timpul reuşeşte să
treacă propriile dorinţe pe plan secundar, să respecte dorinţele
şi chiar să caute societatea altor copii: formează grupuri
restrânse de joc; preferă parteneri de joc de acelaşi sex.
Încearcă să-şi domine anturajul.
Receptivitate şi posibilităţi noi de cunoaştere.

Teroarea lui De Ce?
Perioada întrebărilor ilustrează marea curiozitate,

aviditatea după ceea ce este nou. Repetă tot timpul "de ce?",
"pentru ce?", "cum se face?". S-ar părea că este mulţumit,
când constată că i se răspunde cu răbdare şi că nevoia de a
întreba şi de a şti este luată în serios. Ceea ce doreşte copilul
31
nu este cunoaşterea în sensul intelectual, ci sentimentul de

certitudine, de călăuzire în lumea încâlcită care i se deschide
în faţă.
Unii adulţi nu ştiu ce să răspundă la unele dintre
întrebările copilului, încercând să-i satisfacă curiozitatea cu
logica lor de adulţi (cu abstractizări de neînţeles pentru copil).
Este nevoie de explicaţii simple, pe înţelesul copilului, cu
noţiuni şi exemple din lumea ce cade sub simţurile lui. Alţi
părinţi se enervează din cauza întrebărilor "plictisitoare" ale
copiilor; este şi mai grav, copilul simţindu-se singur şi frustrat
în dorinţa lui de a deveni "mare".
Tendinţa de a imita adulţii
Copilul are tendinţa să înlăture toate îndoielile, prin

victoria binelui asupra răului. Aceasta corespunde întru totul
dorinţei lui de a se comporta în aşa fel încât să fie pe placul
părinţilor, educatoarei, copiilor mai mari.
Aşteaptă totdeauna consimţământul şi/sau lauda
părinţilor. Încearcă să placă celor din jur. El imită adulţii în
jocurile sale "de-a mama şi de-a tata", "de-a doctorul", "de-a
poliţistul" etc.
În fantezia sa se vede adult şi erou. Este mândru de
părinţii săi şi este în stare să plângă sau să se bată dacă cineva
ar spune ceva rău despre ei.
Copilul a constatat că este o fiinţă independentă. Acum
încearcă să-şi închipuie ce ar vrea să devină.
Este logic să-şi aleagă drept ideal pe cei din imediata
apropiere, presupunând că părinţii nu se comportă atât de urât
încât să nu poată fi acceptaţi de copil că ideal de viaţă. Această
fază de identificare durează câţiva ani şi este în continuă
schimbare.
Identificarea cu părinţii întăreşte încrederea în sine a
copilului. Încearcă să facă totul la fel sau mai bine decât ei.
Aleargă cu ei şi se bucură dacă-i întrece.
32
Se simte ca un adult şi ar vrea să beneficieze de toate

privilegiile acestuia: să nu se culce devreme, să privească la
televizor împreună cu toată familia, să meargă în vizite, să
mănânce cu lingura mare, să bea din ceaşcă.
Teatrul
Trecând dincolo de identificarea cu părinţii, începe să
manifeste un interes crescând pentru toate rolurile. Îi place să
se costumeze, jucând roluri potrivite. Rolurile importante şi
costumele sclipitoare sunt cele mai agreate.
De la jocul "de-a mama şi de-a tata" copilul trece la altele,
experimentând tot ce poate fi şi face un om. După 4-5 ani vrea
să joace şi alte roluri (de animale, pe care le priveşte prin
prisma propriilor sale vederi şi dorinţe: "cine mănâncă, pe
cine?"; "cine este cel mai puternic?"; "cine este iubit,
apreciat?") sau de personaje din unele filme (Tarzan etc.).
Judecăţi şi imaginaţie
Din al 5-lea an, odată cu receptivitatea crescândă a
copilului, creşte şi raţionamentul său. El se gândeşte la cele
auzite şi învăţate. Uneori, la mult timp după ce ascultă un
basm, mama sau educatoarea se trezesc cu diferite întrebări
legate de acesta.
Acum copilul se gândeşte mult şi încearcă să se exprime.
Îi place şi încearcă să imite zgomotele animalelor, face uşoare
rime, creează cuvinte etc.
Imaginează poveşti noi. Câteodată, pornind de la evocarea
unui fapt real, inventează peripeţii; alteori, jucându-se cu un
cal sau cu o maşinuţă, îşi închipuie tot felul de aventuri. Îi plac
poveştile în care eroii sunt animale, cărora le atribuie propriile
lui sentimente. Gustul pentru poveştile cu zâne şi pentru
fantastic vine după vârsta de 5 ani.
Poveştile inventate de părinţi trebuie spuse la fel, fără
modificări. Preferă 1-2 povesti repetate mereu şi în aceeaşi
33
variantă. Binele, curajul, modestia şi, în general, trăsăturile

pozitive, trebuie să caracterizeze personajele iubite de copil.
Poveştile cu strigoi, şerpi, lupi etc. duc la spaime, somn
agitat, coşmaruri, izolare sau materno-dependenţă.
În epocă actuală, cu revoluţia tehnică extraordinară, cu
extinderea televiziunii şi cinematografiei, se observă o
transformare a preferinţelor copiilor, de la grădiniţă şi până la
şcoală. Pe puţini îi mai încântă poveşti de felul "Alice în Ţara
Minunilor".
Sub influenţa îndeosebi a televiziunii şi a modului de
viaţa al familiei din zilele noastre, poveştile pentru copii
trebuie să aibă garanţia că sunt sau pot fi reale, că sunt
verosimile. Emisiunile de la televiziune din viaţa animalelor,
desenele animate, ora copiilor etc. au luat în mare măsură
locul poveştilor de odinioară.
PROBE PSIHOLOGICE DE
CUNOAŞTERE A
PREŞCOLARULUI
1.Probă de determinare a gradului de

orientare spaţio-temporară
Materiale:
Planşa care cuprinde mai multe desene cu
obiecte cunoscute copilului;
Desfăşurare:
Proba se aplică individual;
Se cere copilului să răspundă la următoarele
comenzi:
34
„Arată cu mâna ta nasul tău, gura ta, ochii tăi,

urechile tale!”
Se prezintă o planşă care cuprinde mai multe desene
cu obiecte cunoscute de copil. În centru va fi plasată
imaginea unui copil. După ce au fost identificate şi
denumite obiectele ilustrate, i se cere copilului să
răspundă la următoarele întrebări:
„Arată obiectul care se află aproape de copil!”
„Arată obiectul care se află departe de copil!”
NOTĂ: Se va proceda la fel şi pentru noţiunile:
„sus-jos”, „în faţă-în spate”, „deasupra-dedesubt”,
„pe-sub”,etc.
2.Probă de evidenţiere a capacităţii de

discriminare a culorilor şi denumire a lor:
Materiale:
 Carton pe care sunt lipite eşantioane de
hârtie colorată (negru, albastru, verde,
galben, portocaliu, roşu);
 Eşantioane de hârtie colorată printre care se
găsesc şi culorile precizate mai sus;
 Un carton complet nefolosit, de aceleaşi
dimensiuni;
Desfăşurare:
Se aşază în faţa copilului primul carton,
eşantioanele de hârtie colorată, cartonul gol şi se
formuleză următoarea cerinţă: „Pe acest carton
avem diferite culori. Avem alături, de asemenea,
culori. Tu va trebui să aranjezi pe acest carton (se
35
arată cartonul gol) bucăţile de hârtie în aceeaşi

ordine ca aici (se arată cartonul cu eşantioanele de
culoare). Denumeşte fiecare culoare!”
3.Probă de determinare a rapidităţii

manuale:
Materiale:
 O foaie de hârtie împărţită în pătrăţele cu
latura de 1 cm;
 Un cronometru sau un ceas cu secundar;
 Un creion bine ascuţit;
Desfăşurare:
Se prezintă copilului foaia de hârtie şi i se
spune:”Ia acest creion!Vezi aceste pătrăţele? Tu va
trebui să tragi câte o liniuţă în fiecare pătrăţel cât
poţi de repede. Liniile le tragi cum vrei tu, dar nu ai
voie să tragi decât o singură linie în fiecare pătrăţel.
Ai înţeles? Te opreşti când îţi spun eu , stop!”;
Proba durează 1 minut;
Pentru evaluare se numără liniile trasate
corect;
Criterii de evaluare:
Proba este revelatorie pentru comportamentul
verificat, dacă:
-La 3 ani trasează 8 linii;
-La 4 ani trasează 15 linii;
4.Probă de percepţie vizuală a formei şi de

capacitate grafică
36
Materiale:
 O foaie de hârtie pe care sunt desenate
diferite forme grafice;
 Un creion;
Desfăşurare:
I se cere copilului să privească cu atenţie
desenele şi apoi să redea pe foaia sa fiecare formă
grafică;
Evaluare:
Pe lângă numărul de forme grafice redate
corect se va ţine seama şi de timpul necesar
rezolvării probei, de modul cum utilizează
instrumentele de scris;
5.Probă pentru stabilirea dominanţei manuale,

oculare şi a piciorului (proba lateralităţii)
a)Dominanta manuală
Desfăşurare:
 I se cere copilului să realizeze
următoarele comenzi:
-„Arată-mi cum baţi la uşă!”
-„Arată-mi cum tai tu cu foarfeca!”
-„Arată-mi cum iţi piepteni tu părul!”
-„Arată-mi cum bei apă cu paharul!”
-„Arată-mi cum arunci cu mingea!”
-„Arată-mi cum deschizi uşa cu cheia!”
-„Arată-mi cum te speli pe dinţi!”
-„Arată-mi cum faci „la revedere” unui
prieten!”
Evaluare:
37
Se va nota după fiecare item mâna cu care

simulează mişcarea (dreapta sau stânga).
b) Dominanta oculară
Desfăşurare:
 I se cere copilului să privească în
diferite direcţii ale camerei printr-un
orificiu de 1 cm diametrul aflat în
centrul unui carton de 15/15 cm;
Evaluare:
Se notează de fiecare dată ochiul cu care
priveşte (dreptul sau stângul).
c) Dominanta piciorului
Desfăşurare:
I se cere copilului:
-„Loveşte cu piciorul în această minge!”
-„Urcă-te cu picioarele pe acest scăunel!”
-„Sari într-un picior!” sau „Arată-mi cum stă barza
într-un picior!”
Evaluare:
Se notează piciorul cu care copilul a efectuat
acţiunile cerute (dreptul sau stângul).
6.Probe pentru cunoaşterea dezvoltării

intelectuale:
a) Probă pentru evidenţiere capacităţii de

înţelegere:
Desfăşurare:
38
Se adresează individual, rar şi cu accentul necesar,

următoarele întrebări:
-„Ce trebuie să faci când ţi-e somn?”
-„Ce trebuie să faci când ţi-e frig?”
-„Ce trebuie să faci când ţi-e foame?”
-„Ce trebuie să faci dacă te tai la un deget?”
-„Dacă plouă atunci când mergi la grădiniţă, ce
trebuie să faci?”
-„Dacă arde casa în care locuieşti, ce trebuie să
faci?”
-„Dacă strici o jucărie care nu este a ta, ce trebuie să
faci?”
-„Dacă un copil te loveşte din greşeală, ce trebuie să
faci?”
Evaluare:
Pentru fiecare răspuns corect (care
dovedeşte înţelegerea mesajului întrebării) se
acordă un punct.
Se consideră că proba este relevantă pentru
comportamentul verificat atunci când copilul a
obţinut:
-la 3 ani - 3 puncte;
-la 4 ani – 4 puncte;
NOTĂ: Obţinere unui număr mai mare de
puncte peste cel specific vârstei nu indică o
dezvoltare intelectuală peste medie, ci numai o
înţelegere adecvată a situaţiilor problemă.
b) Probă pentru evidenţiere capacităţii de

analiză:
39
Materiale:
 Desene cu imagini cunoscute de copii,
cărora le lipsesc unele părţi componenete
(una sau mai multe);
Desfăşurare:
Li se cere copiilor să precizeze ceea ce
lipseşte din fiecare imagine prezentată;
Proba se aplică începând cu vârsta de 4 ani,
când li se prezintă copiilor imagini din care lipseşte
un singur element.
Evaluare:
Se apreciază că proba este relevantă pentru
comportamentul verificat atunci când copiii pot
completa toate lacunele din imaginea prezentată .
c)Probă de comparare a formelor:

Material:
 Planşă pe care sunt desenate 10 figuri
geometrice diferite în conţinut şi de mărimi
diferite
 12 jetoane pe care sunt desenate aceste
figuri geometrice, două dintre ele
reprezentând figuri geometrice care nu
figurează pe planşa iniţială;
Desfăşurare:
Li se cere copiilor să găsească jetoane care sunt la
fel (perechi);
Evaluare:
Proba se aplică începând cu vârsta de 4 ani
şi se acordă câte un punct pentru fiecare pereche
reuşită. Rezultatul este considerat relevant pentru
40
comportamentul verificat atunci când la 4 ani obţine

5 puncte;
d)Probă de comparare a imaginilor

Material:
 Planşă pe care sunt desenate câte două
obiecte de mărimi diferite şi în poziţii
diferite;
Desfăşurare:
I se cere copilului să precizeze imaginile care se
potrivesc (imaginile perechi);
Evaluare:
Se acordă câte un punct pentru fiecare
pereche reuşită. Rezultatul este considerat relevant
pentru comportamentul verificat atunci când :
-la 3 ani copilul identifică 3 imagini;
-la 4 ani copilul identifică 4 imagini;
e)Probă de cunoaştere a capacităţii de a realiza

clasificări:
Material:
 Jetoane cu fructe, animale, plante,etc;
Desfăşurare:
Copilului i se cere să grupeze jetoanele
astfel încât toate jetoanele dintr-o categorie să
cuprindă obiecte de acelaşi fel;
Evaluare:
Alegerea făcută de copil va fi apreciată în
funcţie de următorul criteriu: la 4 ani copilul poate
realiza grupuri de jetoane care reprezintă obiecte
concrete (mingi, ciupercuţe,etc.)
41
f)Probă de cunoaştere a volumului vocabularului

Desfăşurare:
Se va citi clar şi expresiv o listă de cuvinte.
După fiecare cuvânt i se va cere copilului să spună
ce înseamnă şi ce înţelege prin acel cuvânt. Se va
nota fiecare răspuns ; la final se vor analiza
răspunsurile.
pantof- a plesni -
cuţit- politicos -
bicicletă - erou -
pălărie - a întâlni-
umbrelă - microscop -
scrisoare - molie -
benzină - cui -
cal- risc -
leagăn - pacoste -
castel- diamant -
Evaluare:
Se acordă calificativul suficient dacă la 3 ani
copilul defineşte 3 noţiuni, iar la 4 ani defineşte 4
noţiuni.
g)Probă de cunoaştere a imaginaţiei

Material:
 Diferite poze cu obiecte, animale, flori,
unelte de lucru,etc.
42
Desfăşurare:
I se spune copilului: „Eu ştiu că îţi plac
pozele. Uite, am aici nişte poze ( pozele sunt
aşezate pe masă în faţa copilului). Poţi să te uiţi la
ele.”Se aşteaptă 30 secunde , timp în care copilul se
familiarizează cu ele, apoi i se spune : „Acum alege
din ele care îţi plac cel mai mult şi încearcă să
alcătuieşti cu ele o poveste.” Educatoarea/părintele
aşteptă ca preşcolarul să aleagă pozele, apoi îi
spune:”Acum te rog sa-mi spui povestea, pe care ai
creat-o.” Experimentatorul înregistrează în fişa de
notare povestea copilului. După ce copilul a
terminat de povestit, experimentatorul îl
întreabă:”Acum spune-mi cum se numeşte povestea
alcătuită de tine. Ce titlu îi dai?”
7.Desenul „Omuleţul” ca probă de cunoaştere

Materiale:
 Coala albă de hârtie
 Creion negru
Desfăşurare:
După ce este întrebat dacă îi place să
deseneze, i se cere să redea în desen un copil - un
băiat, o fetiţă sau ce doreşte el.
Evaluare:
Desenul realizat este considerat ca fiind o
probă relevantă, atunci când:
-la 3 ani copilul redă un cerc – ce reprezintă capul şi
câteva linii verticale şi orizontale care reprezintă
braţele şi picioarele;
43
-la 4 ani redă cel puţin 3 din următoarele elemente:

gura, nasul, ochii, picioarele, mâinile, urechile,
părul, gâtul;
PROBE RECOMANDATE PENTRU

EVALUAREA COPIILOR DE 6-7 ANI
-pentru educatori si parinti-
Se vor aplica urmatoarele probe de limbaj

pentru stabilirea nivelului de dezvoltare a
limbajului.
Descrierea probelor aplicate
1. Proba de lacune intr-un text
Instructaj: “Eu iti citesc tie o poveste. Te rog sa fii
atent. Cand ma voi opri si nu voi sti ce sa spun, tu
sa te gandesti si sa spui ce trebuie spus, completat”
2. Proba pentru determinarea limbajului.
Pronuntia.
Instructaj: Copilul este solicitat sa asculte cu atentie
si sa repete in urmatoarea ordine:
a) litere izolate: S, T, X, U, F, C, B
b) diftongi si triftongi: EA, OA, EAU (jgheab,
floare, vreau)
c) grupuri bi si triconsonatice: MN, CR, ST, STR,
LTF (pumn, creasta, stanca, altfel)
d) numaratul de la 1 la 10
3. Proba pentru determinarea volumului
vocabularului
Scopul: Se verifica volumul vacabularului si gradul
de intelegere a notiunilor
44
Tehnica aplicarii: folosindu-se pe rand un numar de

cuvinte care denumesc obiecte din experienta
comuna a copilului se pune intrebarea “Ce stii
despre?” (papusa, masina, brad, bomboana,
porumbel, primavara, scoala)
Instructaj: “Asculta cu atentie ce te intreb si spune
tot ce stii despre acest lucru”.
Notare: Se apreciaza atat corectitudinea raspunsului
cat si amplitudinea fluxului verbal, numarul
cuvintelor prin care copilul isi formuleaza
raspunsul.
4. Proba pentru determinarea actiunilor
specifice unor meserii
Scopul: Se verifica bogatia vocabularului prin
cunoasterea cuvintelor ce denumesc actiuni
profesionale.
Tehnica aplicarii: Se formuleaza propozitii cu
ajutorul cuvintelor date, cerandu-se copilului sa
raspunde la intrebarea “Ce face?” (electricianul,
zidarul, gradinarul, medicul, croitorul, invatatorul).
Instructaj: “Gandeste-te si raspunde ce face...?”
5. Proba de contrarii (dupa A. Desceudres)
Material: Pe un carton se fixeaza 9 feluri de obiecte
sau imagini astfel:
- desenul unei ciuperci mari si a uneia mici;
- o bucata de fier si o bucata de cauciuc pe
care copilul le va pipai
- desenul unui bloc turn si al unei case;
- fotografia unui om batran si a unuia tanar;
- imaginea unui copil vesel si a unuia trist;
- o bucata de stofa neteda si una mototolita;
45
- desenul unei linii drepte si a uneia curbe.

Desfasurare
Faza I: Se arata copilului ciuperca mare, cerandu-i-
se sa o identifice pe cea mica;
Faza a II-a: Reluam seria inversa, aratandu-i
copilului ciuperca mica si cerandu-i sa exprime
contrariul
6. Proba de antonime
Se cere copilului sa identifice notiunea opusa ca
sens urmatoarelor cuvinte: bun, vesel, inainte, gros,
sus, jos, mult, mare, slab.
Instructaj: “Asculta cu atentie cuvantul pe care ti-l
spun si raspunde cu un cuvant opus. Deci, cand eu
spun deasupra tu spui dedesubt”.
7. Proba de completare a lacunelor din propozitii
Scopul: Se verifica folosirea adecvata a cuvintelor
in propozitii, precum si posibilitatile de intelegere a
unui context.
Tehnica aplicarii: Se completeaza propozitiile date
cu cuvinte potrivite ca sens
Primavara este.................
Copiii se joaca...................
Ziua este.....................
Razele soarelui sunt............
Se aude...............
Tara noastra este.................
Copiii astepta....................
ABILITATI NECESARE COPILULUI D-VOASTRA

PENTRU A MERGE LA SCOALA
46
I. Vorbirea, abilitatea de a citi şi a scrie

 Foloseşte fraze complete
 Poate reproduce o poveste cunoscută
 Ascultă şi urmează instrucţiunile
 Ştie diferenţa dintre literă şi cuvânt
 Înţelege că textul se citeşte de la stânga la dreapta
 Recunoaşte câteva litere
 Poate citi propriul nume
 Poate citi câteva cuvinte simple
II. Număratul şi socotitul

 Poate scrie litere şi/sau cuvinte.
 Recunoaşte numeralele până la zece.
 Poate număra corect obiectele dintr-un set, până la
urmă (până la 10 sau până la 20).
 Poate folosi obiecte simple pentru a crea şi rezolva
probleme simple de adunare sau scădere.
 Recunoaşte formele geometrice.
 Recunoaşte şi creează modele logice simple
 Măsoară obiecte şi poate spune care dintre ele este
mai lung, mai scurt, mai greu, mai uşor.
 Aranjează obiectele de la mare la mic.
 Sortează obiectele în două sau mai multe categorii.
III.Comunicarea socială
 Împarte obiectele cu alţii.
 Lucrează bine în grup.
 Ascultă când este în grup, îşi aşteaptă rândul pentru a
vorbi.
 Urmează instrucţiuni simple.
 Îi place să vorbească cu alte persoane; iniţiază
conversaţii.
 Ridică vocea, când este necesar.
IV.Competenta emotionala
47
 Se separă uşor de părinţi.

 Înţelege ce e bine şi ce e rău.
 Poate numi sentimentul – poate spune cum se simte şi
cum ar putea să se simtă alţii.
 Este insistent; este capabil să îndeplinească o sarcină
pînă la capăt.
 Este capabil să se joace în grupuri mici sau cu un
singur copil.
V.Dezvoltarea fizică
 Ţine creionul cu degetele, nu în pumn.
 Poate încheia nasturi, butoane, fermoare.
 Colorează imaginile fără a depăşi conturul acestora.
 Taie cu foarfecele. Prinde mingea moale aruncată
spre el sau care sare spre el.
 Sare cu ambele picioare şi într-un picior
 Poate controla coordonarea ochi-mână; poate pune
obiectul în locul dorit.
În această perioadă de dezvoltare, educarea copilului este

profund influenţată de modul în care se realizează relaţionare
cu părinţii. Părinţii care utilizează în procesul educaţional
calităţile copilului, cei care îi susţin în demersurile lor şi
apreciază performanţele obţinute făcându-i încrezători şi siguri
pe ei reuşesc să aibă o relaţie bună cu copilul lor şi pot obţine
rezultate bune în educarea acestora.
Autoritatea excesivă, supunerea copiilor la rigori care
depăşesc posibilităţile vârste sau cele personale produc alterări
ale comportamentului şi imaginii de sine provocând
neîncredere, tendinţe de abandon (daca tot nu fac bine nimic
mai bine nu mai fac), reacţii de tip impulsiv – agresiv sau de
tip apatic, total neinteresat.
În multe situaţii părinţii se întreabă de ce nu vrea să facă ceea
ce îi spun? De ce nu ascultă după ce i-am spus de o mie de
ori?
48
În aceste situaţii, părinţii se simt frustraţi dar ar trebui să

ştie că:
 Copilul poate fi antrenat într-o activitate care îl

captivează cu totul, în care este concentrat şi
interesat la maxim
 Copilului trebuie să i se explice clar ceea ce i se

cere
 Negociaţi cu copilul şi dacă este cazul, faceţi un

compromis;
 Utilizaţi un limbaj verbal şi nonverbal adecvat.

Exemplu: vorbiţi clar şi ferm, luaţi o mină
serioasă, vorbiţi copilului de la acelaşi nivel cu
el, priviţi-l direct în ochi, faceţi un gest de
afecţiune şi de încurajare (îl luaţi după umeri, îl
mângâiaţi pe cap)
 Ascultaţi cu atenţie ceea ce vă răspunde copilul

şi luaţi în considerare şi părerile lui.
 Oferiţi copilului posibilitatea să aleagă, atunci

când este posibil
 Oferiţi copilului condiţii adecvate pentru

realizarea activităţilor specifice vârstei lui pentru
ca el să poată duce la îndeplinire sarcina dată.
Exemplu: dacă vrea să picteze, asiguraţi un
spaţiu adecvat unde dacă murdăreşte să nu fie
pedepsit
49
 Încercaţi să cooperaţi cu el şi explicaţi-i care sunt

consecinţele lipsei de cooperare (fără a folosi
ameninţări)
 Puteţi folosi exemple care să-i reamintească de o

situaţie trecută sau avertismente de tipul „Ai
văzut ce s-a întâmplat atunci când nu ai ascultat
ceea ce ţi-am spus?”
 Susţineţi-vă partenerul şi cereţi-i acestuia să vă

susţină la rândul lui
 Încurajaţi şi adoptaţi o atitudine de tipul orice

problemă are o rezolvare
 Lăudaţi copilul şi nu insistaţi pe greşeli. Laudele

contribuie la consolidarea respectului de sine şi
conştiinţa propriei valori, folosiţi laude constante
pentru comportamente pozitive. Faceţi în aşa fel
încât lauda să se raporteze la comportament.
Oferiţi laude imediat.
 Lăudaţi cu adresă clară pentru a ajuta copilul să

îşi înţeleagă comportamentul (nu lăsaţi
propoziţia neterminată)
 Atunci când nu sunteţi mulţumit de cum s-a

comportat copilul sau cum a acţionat într-o
situaţie nu fiţi sarcastici şi nu folosiţi calificative
precum: „incompetent”, „prost” etc.
 Lăudaţi copilul ori de câte ori aveţi prilejul dar

mai ales atunci când mai sunt de faţă şi alte
persoane
 Copiii dificili au nevoie de mai multe laude
50
 Învăţaţi copilul cum să laude la rândul lui un

comportament adecvat
 Răsplătiţi copilul cu o recompensă pentru faptul

că s-a comportat frumos, spre ex. mergem în
parc la leagăne sau mergem la film
 Nu îi oferiţi copilului recompense pentru

comportamente nedorite, negative, în acest fel,
înlăturaţi pericolul unui răsfăţ necondiţionat.
Ce este bine de ştiut de către părinţi?
1.Să cunoaştem particularităţile de vârstă ale copilului pentru a

nu confunda anumite trăsături specifice unui anumit nivel de
vârstă cu comportamente etichetate ca „negative” .
2. Să încercăm, cunoscând aceste particularităţi, să fixăm în

familie reguli pe care copilul în timp, le va învăţa să le
respecte. Deprinderea copilului cu aceste norme este o
condiţie pentru ca, în viitor copilul să se adapteze
corespunzător în mediul social: grădiniţă, şcoală, stradă.
3. Să comunicăm în permanenţă cu copiii noştri, să-i ascultăm,

să-i înţelegem, să le cunoaştem problemele şi nevoile. Relaţia
dintre părinte şi copil trebuie să se bazeze pe toleranţă şi nu pe
autoritate, forţă. Limitele toleranţei trebuie să se situeze la
nivelul la care să nu devină nocive pentru copil şi să nu se
transforme în nepăsare, indulgenţă necondiţionată.
4. Să înţelegem că nu există „un copil dificil” ci părinţi care nu

au găsit o metodă educaţională adecvată copilului. Un copil
considerat ca „dificil” se va comporta ca atare deoarece îl
tratăm în consecinţă. Dacă nu ne confruntăm cu o situaţie
psihopatologică trebuie să căută sursele care provoacă aceste
comportamente negative în familie, şcoală, grup etc.
51
5. Încercaţi să nu vă axaţi pe căutarea unor modalităţi de a

pedepsi copilul în cazul unor comportamente nedorite ci de a
găsi soluţii pozitive pentru a încuraja un comportament
adecvat. Termenul de „pedeapsă” şi tot arsenalul folosit de
părinţi inclusiv pedeapsa fizică este depăşit iar metodele
educaţionale care se bazează pe acest concept nu se mai
folosesc.
Pentru ştergerea şi diminuarea comportamentelor negative,
părintele trebuie să fie consiliat de psihologi şi să cunoască
bazele teoretice ale unei abordări educaţionale corecte.
6. Să respectăm cerinţele unei vieţi sănătoase, echilibrate în

familie. Copilul trebuie să aibă un regim echilibrat de viaţă în
care timpul liber, recreerea să ocupe un loc important.
7. Să recompensăm întotdeauna reuşitele copilului prin

atitudine noastră, prin laude, acest lucru determinând
motivarea copilului, dorinţa lui de a repeta o experienţă
pozitivă.
8. Să înţelegem că ceea ce numim „comportamente nedorite

sau negative” variază de la o vârstă la alta de foarte multe ori
ele sunt confundate cu trăsăturile de vârstă. De exemplu: între
3-4 ani datorită dezvoltării mersului, copilul se mişcă foarte
mult dar astfel el îşi descoperă potenţialul motor, investigând
mediul care-l înconjoară, mai ales când se află într-un loc nou.
Părintele l-ar putea eticheta cu calificativul”neastâmpărat”,
instabil. Această abordare este total eronată. Părinţele care
cunoaşte particularităţile de vârstă ale copilului îi va satisface
dorinţa de cunoaştere a copilului, intrând în ritmul lui,
încercând să-l preocupe cu jucării, jocuri la nivelul vârstei.
9. Acordaţi suficientă atenţie copilului dumneavoastră.

Dacă cunoaşteţi nevoile copilului ştiţi că el are nevoie să i se
acorde atenţie, are nevoie să fie ascultat, să comunici cu el, să-
l priveşti în ochi. Se poate întâmpla uneori ca un copil să fie
52
nevoit să aştepte să i se acorde atenţie pentru că sunt de

rezolvat alte probleme sau nevoile unui alt copil sunt prioritare
în acel moment. Putem să-l învăţăm pe copil să aştepte dar nu
trebuie să uităm sau să omitem să ne întoarcem la el, la
nevoile lui.
Bibliografie
1. Copilul Nostru: Ghid Pentru Parinti, Unicef Moldova,

Chisinau, 2005

2. Www.Eva.Ro

3. Www.Didactic. Ro

4. Adele Faber, Elaine Mazlish, Comunicarea Eficienta Cu
Copiii.Acasa Si La Scoala, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2002

5. A. Cosmovici. Luminita Iacob, Psihologie Scolara,
Ed.Polirom, Iasi, 2005
6. Şchiopu, U., Verza, E., Psihologia Vârstelor
53

ABC - Brosura 2007

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ABC - Brosura 2007

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ABC- UL PSIHOLOGIEI

DEZVOLTARE= modificări secvenţiale

 Dezvoltare fizică ( modificări în lungime, ale

 Dezvoltare cognitivă ( modificări la nivelul

 Dezvoltare psihosocială ( modificări ce apar în

Caracteristicile de vârstă trebuie înţelese în contextul

 Vârsta preşcolară ...

Familia este încă “centrul Universului” pentru copil, dar

CINE ESTE COPILUL DE LA 3 LA 4 ANI?

Copilul de trei ani este o fiinta mica, in general

Frica de anumite animale, sau, dimpotriva, o pasiune

Copilului de trei ani ii place tot ce are roti; de aceea

stie sa-si astepte randul si intelege necesitatea partajului.

centrate in jurul jocului, activitati care pot fi regrupate in mai

gradinita se intalneste la unii copii care nu sunt destul de

JOCURI PENTRU COPIII DE LA 3 LA 4 ANI

incerce sa-si dea seama ce s-a schimbat. Daca ii este greu, il

Cine este copilul de 4-6 ani?

 În această perioadă ritmul de creştere este încetinit, dar

 Se înregistrează importante progrese în coordonarea ochi-

 Bolile mai frecvente ale acestei perioade sau « bolile

Principalele modificări fizice

 Apar modificări ale conformaţiei corpului, care se

 Se conturează diferenţe între cele două sexe,

 Această creştere în înălţime şi în greutate e extrem de

asociată cu dezvoltarea cognitivă (inteligenţa), având

 Putem vorbi de o reală maturizare cerebrală: la 5 ani

 La vârsta de aproximativ 4 ani putem vorbi despre o

- La vârsta de 5 ani copiii merg cu multă uşurinţă, se caţără,

- Se dezvoltă abilităţi motorii grosiere- de exemplu, aleargă

Majoritatea copiilor apucă şi mânuiesc bine un creion; liniile

La 3 ani, copilul urcă scările alternând picioarele; la 4 ani

- Se dezvoltă şi abilităţi motorii fine- toarnă sucul în pahar,

- Copilul se implică in jocuri dinamice prin care îşi “testează”

 Preşcolarii sunt adepţii rezolvării

Exemplu: mulţi copii de cinci ani pot să spună din ce

Utilizarea corectă a numerelor apare gradual. La trei

 Unul din cele mai atractive interese ale copiilor sunt

- la doi ani, ştiu că intenţiile ghidează acţiunile

- pe măsură ce cresc, copiii îşi dezvoltă teorii

 Copilăria este timpul uimitoarelor achiziţii ale

 Pe lângă limbajul social, o caracteristică a acestei

Exemplu: Fetiţele vorbesc cu păpuşile: le mângâie, le

La copiii din familiile cu mai mulţi copii, comunicările

prin limbajul personal că nu sunt de acord cu astfel de

Când au de-a face cu un mesaj mai “criptic”, cum ar fi

 La 3-4 ani copilul se interesează de capacitatea

expresii auzite de la adulţi, copii etc.). Deosebeşte

Din al 5-lea an, odată cu receptivitatea crescândă a

 Copilul priveşte activ şi critic lumea

 Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii

 Au loc schimbări dramatice în comportamentul

 Începând de la 3 ani există o tendinţă pronunţată

întrebarea “Dacă Mihai avea părul scurt şi acum are părul

Ataşamentul faţă de familie şi persoanele care îl îngrijesc

Abordarea disciplinei de către părinţi şi rezoluţia

persoană. Conflictele cu ceilalţi pot fi surse

 Diferenţele temperamentale sunt tot mai

Exprimarea adecvată a emoţiilor este foarte importantă

Exemplu: - copiii care manifestă frecvent emoţii

- s-a observat că acei copiii care se

Înţelegerea emoţiilor se dezvoltă o dată cu achiziţionarea

Exemplu: dacă unui copil i se strică turnul pe care l-a construit