1.

Fac parte din dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, următoarele bunuri:
a. bunurile imobile care se aflau în patrimoniul debitorului la data asumării obligaţiei,
chiar dacă la data scadenţei fuseseră înstrăinate de către debitor;
b. bunurile mobile care se află în patrimoniul debitorului la momentul scadenţei,
chiar dacă la data asumării obligaţiei debitorul nu avea vreun drept asupra
acestor bunuri;
c. creanţele şi datoriile pe care debitorul le are în patrimoniul său la data scadenţei;
2. În sens juridic, patrimoniul desemnează:
a. totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane;
b. totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care aparţin unei persoane la un moment dat;
c. totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut economic, evaluabile în bani,
care aparţin unei persoane;
3. Constituie caracteristici ale patrimoniului:
a. patrimoniul este personal, divizibil;
b. o persoană nu poate fi titulara mai multor patrimonii;
c. orice persoană are un patrimoniu;
4. Divizibilitatea patrimoniului se explică prin:
a. faptul că pot fi urmărite separat anumite bunuri determinate ce fac parte din
patrimoniu;
b. posibilitatea de a fi transmis pe fracţiuni, prin acte juridice mortis causa;
c. posibilitatea ca, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, să existe mai multe mase de
bunuri cu regimuri juridice deosebite;
5. Drepturile patrimoniale se clasifică în:
a. drepturi principale şi drepturi accesorii;
b. drepturi absolute şi drepturi relative;
c. drepturi reale şi drepturi de creanţă;

Teste de evaluare 1.
În cazul drepturilor reale:
a. subiectul activ este nedeterminat;
b. subiectul pasiv este nedeterminat;
c. subiectului pasiv îi revine obligaţia de a nu face ceva, ce ar fi putut să facă dacă nu
şi-ar fi asumat obligaţia respectivă;
2. Au caracter limitat din punct de vedere numeric:
a. drepturile reale;
b. drepturile de creanţă;
c. obligaţiile scriptae in rem;
3. Dreptul de urmărire:
a. conferă titularului său posibilitatea de a pretinde debitorului sau succesorilor acestuia
executarea întocmai a obligaţiei asumate;
b. este prerogativa conferită titularului dreptului de creanţă de a urmări bunul la
care dreptul său se referă, în mâinile oricărei persoane;
c. constituie o prerogativă a drepturilor reale;
4. Obligaţiile reale propter rem:
a. sunt obligaţii de a face;
b. sunt obligaţii de a nu face;
c. sunt un accesoriu al unui drept reale; d. se transmit odată cu bunul la care se referă,
numai dacă se prevedere expres în titlul translativ acest lucru;
5. Obligaţiile scriptae in rem:
a. sunt opozabile erga omnes;
b. sunt corelative oricărui drept real;
c. se caracterizează, printre altele, prin aceea că posesorul actual al lucrului este
obligat să respecte un drept al altei persoane, drept legat de posesia acelui lucru, deşi
nu a participat direct la formarea raportului juridic obligaţional;
1. O brăţară de aur este:
A. un bun fungibil, consumtibil, frugifer;
B. un bun nefungibil, nefrugifer, corporal;
C. un bun principal, indivizibil, sesizabil;
2. În contractul de vânzare, riscul pieirii fortuite:
a) a unui autoturism este suportat, în toate cazurile, de către cumpărător;
b) a 10 tone de grâu este suportat de vânzător;
c) este suportat de către proprietarul bunului individual determinat, chiar dacă acestuia
nu i s-a predat bunul vândut.
3. În ipoteza bunurilor principale şi bunurilor accesorii:
a) bunul accesoriu nu urmează întotdeauna situaţia juridică a bunului principal;
b) proprietarul bunului principal poate să dispună încetarea calităţii de bun
accesoriu şi să opună această încetare unui terţ care ar fi dobândit anterior
drepturi privitoare la bunul principal;
c) separarea temporară a bunului accesoriu de bunul principal conduce la încetarea
calităţii de bun accesoriu a acestuia.
4. În cazul:
a) bunurilor individual determinate, momentul încheierii actului juridic coincide
cu momentul transmiterii dreptului de proprietate, în toate cazurile;
b) bunurilor imobile, se aplică formalităţile de publicitate, iar înstrăinarea acestora
se face cu respectarea formei autentice a înscrisului constatator al transmisiunii;
c) bunurilor de gen care constau într-o sumă de bani, obligaţia de restituire
trebuie executată la domiciliul sau după caz, la sediul, creditorului la data plăţii.
5. După cum pot fi sa nu înlocuite în executarea unei olbigaţii civile, bunurile se clasifică
în:
a) divizibile şi indivizibile;
b) fungibile şi nefungibile;
c) sesizabile şi insesizabile;

Teste de evaluare
1. În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în:
a) bunuri care se află în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil;
b) bunuri mobile şi bunuri imobile;
c) bunuri principale şi bunuri accesorii;
2. Potrivit Codului civil, bunurile pot fi imobile:
a) prin natura lor;
b) prin prin determinarea legii;
c) prin obiectul la care se aplică;
d) prin anticipaţie;
e) prin destinaţie;
3. Potrivit Codului civil, bunurile pot fi mobile:
a) prin destinaţie;
b) prin natura lor;
c)prin determinarea legii;
d) prin obiectul la care se aplică;
4. Fondurile de pământ şi clădirile sunt bunuri imobile:
a) prin obiectul la care se alică;
b) prin destinaţia lor;
c) prin natura lor;
5. Recoltele care încă se ţin în rădăcini şi fructele de pe arbori, neculese încă:
a) sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică;
b) sunt bunuri imobile prin determinarea legii;
c) sunt bunuri imobile prin natura lor.

1. Limitele legale de interes privat în exercitarea dreptului de proprietate privată:

A. Pot fi desfiinţate temporar prin acord părţilor;
B. Nu pot fi modificate prin manifestarea unilaterală de voinţă a proprietarului;
C. Includ toate limitele determinate de raporturile de vecinătate;
2. Clauza de inalienabilitate a unui bun:
A. poate fi instituită pentru o durată de cel mult 49 de ani de la data dobândirii
bunului;
B. prevăzută într-un contract cu titlu gratuit este opozabilă şi creditorilor anteriori
ai dobânditorului;
C. nu trebuie stipulată în mod expres în contractele ce dau naştere obligaţiei de a
transmite în viitor proprietatea asupra bunului către o persoană determinată sau
determinabilă;
3. Analizaţi următoarele enunţuri, ţinând cont de valabilitatea fiecăruia:
a) în cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract cu titlu
oneros, nulitatea clauzei va atrage nulitatea întregului contract;
b) cât timp clauza de inalienabilitate îşi produce efectele, bunul asupra căruia a
fost instituită nu poate forma obiectul urmăririi sile, dacă prin lege nu se prevede
altfel;
c) rezoluţiunea contractului, în care a fost stipulată clauza de inalienabilitate,
poate fi cerută numai de creditorul obligaţiei de a nu înstrăina, nu şi de o terţă
persoană, chiar dacă inalienabilitatea a fost prevăzută în favoarea acesteia;
4. Dreptul de proprietate privată:
a) are în conţinutul său mai multe atribute (sau prerogative) a căror exercitare nu
poate fi limitată prin lege;
b) se poate dobândi, în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, numai ca efect al
posesiei de bună-credinţă;
c) se stinge în momentul părăsirii bunului mobil;
5. Analizaţi următoarele enunţuri, ţinând cont de valabilitatea fiecăruia:
a) dreptul de trecere se constituie prin act juridic ori prin uzucapiune;
b) în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va
face pe fondul aservit care asigură calea cea mai scurtă;
c) termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiunea în despăgubire pe care o are
proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să
curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere;

Dreptul de trecere nu se poate exercita fără acordul proprietarului terenului aservit:

a) atunci când lipsa accesului la calea publică provine din vânzare, partaj sau alt
act juridic la care a participat proprietarul fondului dominant sau autorul acestuia;
b) atunci când lipsa accesului la calea publică este imputabilă proprietarului
fondului dominant;
c) atunci când trecerea este de natură să aducă o stânjenire importantă
exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
2. Proprietarul care are obligaţia de a nu înstrăina un bun într-o anumită perioadă de
timp, obligaţie derivând dintr-o clauză de inalienabilitate poate dispune totuşi de acel
bun:
a) dacă a dispărut interesul care a justificat clauza de inalienabilitate, nefiind necesară
autorizarea instanţei în acest sens;
b) dacă un interes superior impune acest lucru, chiar şi fără a se obţine autorizarea
instanţei în acest sens;
c) cât timp nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate a clauzei.
3. Dreptul de proprietate este un drept:
a) perpetuu;
b) exclusiv;
c) relativ;
4. Ius fruendi:
a) constituie o prerogativă a dreptului de proprietate;
b) constituie un caracter al dreptului de proprietate;
c) reprezintă dreptul de culege fructele bunului, prerogativă exercitată de proprietar în
virtutea dreptului de accesiune;
5. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate se explică prin:
a) posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a exercita toate prerogativele
acestui drept, în putere proprie şi în interes propriu, fără a fi necesar concursul
altor persoane;
b) posibilitatea titularului dreptului de proprietate de exercita în mod concomitent
toate atributele dreptului de proprietate: usus, fructus şi abusus;
c) durata nelimitată în timp a acestuia;

După regimul juridic aplicabil, dreptul de proprietate se clasifică în:

a) dreptul de proprietate aparţinând persoanelor fizice şi dreptul de proprietate
aparţinând persoanelor juridice;
b) dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată;
c) dreptul de proprietate aparţinând cetăţenilor români şi dreptul de proprietate
aparţinând cetăţenilor străini;
2. Pot fi titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în România:
a) persoanele juridice cu sediul în străinătate;
b) societăţile comerciale cu sediul în România înfiinţate cu capital integral
străin; c) apatrizii cu domiciliul în România;
3. Dreptul de proprietate publică:
a) aparţine exclusiv statului şi se întinde asupra bunurilor care, prin natura lor sau
prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite
prin unul dintre modurile prevăzute de lege;
b) nu este susceptibil de vreo limitare;
c) nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândit de către terţi prin
uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor
mobile;
4. Pot fi titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în România:
a) cetăţenii străini cu domiciliul în România;
b) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate;
c) statul şi unităţile administrativ-teritoriale;
5. Nerespectare condiţiei încheierii actului de înstrăinare a terenurilor în formă
autentică este sancţionată cu:
a) nulitatea relativă;
b) nulitatea absolută;
c) rezoluţiunea;
1. Pot dobândi dreptul de proprietate asupra construcţiilor în România:
a) persoanele fizice străine cu domiciliul în România;
b) persoanele fizice străine cu domiciliul în străinătate;
c) persoanele juridice străine, dar numai dacă construcţia respectivă este
achiziţionată în scop de investiţie străină pe teritoriul României;
2. Titular al dreptului de proprietate publică poate fi:
a) statul, judeţul;
b) regia autonomă;
c) consiliul local, consiliul judeţean;
3. Dreptul de proprietate publică este:
a) alienabil;
b) imprescriptibil;
c) sesizabil;
4. Pot fi supuse exproprierii:
a) bunurile imobile proprietate privată aparţinând comunelor, oraşelor şi
judeţelor;
b) bunurile imobile proprietate privată aparţinând statului;
c) bunurile imobile prin natura lor;
5. În cazul exproprierii, cauzele de utilitate publică pot fi declarate:
a) de consiliile judeţene;
b) numai de Guvern;
 c) numai prin lege, când sunt supuse exproprierii lăcaşuri de cult;

Proprietatea rezolubilă izvorăşte dintr-un act juridic:

a) anulabil;
b) declarativ sau constitutiv;
c) afectat de un eveniment viitor şi nesigur, de a cărui realizare depinde
desfiinţarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
2. În cazul proprietăţii rezolubile, neîndeplinirea condiţiei rezolutorii:
a) nu consolidează retroactiv dreptul de proprietate al dobânditorului;
b) nu prezintă vreun efect juridic în lipsa acordului părţilor;
c) nu desfiinţează dreptul de proprietate al dobânditorului;
3. În cazul proprietăţii anulabile, dreptul dobânditorului nu se desfiinţează dacă:
a) se împlineşte termenul de prescripţie extinctivă;
b) se admite acţiunea în anulare;
c) se respinge acţiunea în anulare.
4. Constituie o modalitate juridică a dreptului de proprietate privată;
a) proprietatea rezolubilă;
b) dreptul de uz;
c) proprietatea periodică;
5. Dreptul de proprietate privată:
a) este susceptibil de modalităţi;
b) este susceptibil de dezmembrăminte;
c) nu este susceptibil de modalităţi sau dezmembrăminte;

1. Constituie modalităţi juridice ale dreptului de proprietate:

a) dreptul de uzufruct;
b) proprietatea comună devălmaşă;
c) dreptul de abitaţie;
d) proprietatea anulabilă;
2. Proprietatea asupra unui bun este rezolubilă:
a) numai când transmiterea dreptului de proprietate asupra acelui bun este afectată de
o condiţie rezolutorie;
b) când transmiterea dreptului de proprietate asupra acelui bun este afectată de o
condiţie suspensivă;
c) când transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut printr-un act lovit de nulitate
relative
Atunci când o persoană transmite un bun altei persoane sub condiţie suspensivă:
a) transmiţătorul este proprietar sub condiţie suspensivă;
b) dobânditorul este proprietar sub condiţie suspensivă;
c) dobânditorul este proprietar sub condiţie rezolutorie;
d) transmiţătorul poate exercita asupra bunului toate drepturile unui proprietar pur şi
simplu;
4. Proprietatea anulabilă:
a) rezultă dintr-un act juridic lovit de nulitate absolută;
b) durează cel mul până la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii
actului;
c) durează cel mult până la momentul în care se împlineşte termenul de prescripţie al
acţiunii în anulare;

În cazul în care coproprietarii care deţin majoritatea cotelor-părţi din dreptul de

proprietate încheie un contract de închiriere:
A. Acesta este opozabil coproprietarilor care nu au participat la încheierea lui;
B. Coproprietarii care nu au participat la încheierea actului pot solicita chiriaşului să le
plătească cota-parte din chiria datorată;
C. Coproprietarii care nu au participat la încheierea actului pot solicita instanţei de
judecată anularea acestuia;
2. Orice zid care serveşte la despărţirea a două clădiri sau între o curte şi o clădire se
socoteşte comun:
A. dacă nu există titlu care să probeze contrariul;
B. dacă nu există semn care să probeze contrariul;
C. când culmea zidului este dreaptă şi perpendiculară despre perele de o parte, iar
despre cealaltă parte înfăţişează un plan înclinat;
3. Sunt permise convenţiile prin care copărtaşii:
A. Renunţă la dreptul de a cere partajul;
B. Convin să rămână perpetuu în indiviziune;
C. convin să menţină starea de indiviziune pe o perioadă de 5 ani;
4. Convenţia de partaj:
a) trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, dacă are
ca obiect cel puţin un imobil, indiferent de valoarea acestuia;
b) este inadmisibilă în cazul în care a operat uzucapiunea;
c) nu se poate încheia niciodată în ipoteza coproprietăţii forţate.
5. În cazul actelor juridice de administrare a coproprietăţii obişnuite:
a) precum încheierea unui contract de locaţiune, este nevoie de acordul tuturor
coproprietarilor;
b) făcute fără respectarea regulilor prevăzute de lege, coproprietarul vătămat nu are
dreptul, înainte de partaj, să exercite o acţiune posesorie împotriva terţului care ar fi
intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului;
c) precum actul indispensabil menţinerii valorii bunului, coproprietarul interesat
poate cere instanţei să suplinească acordul coproprietarului care se opune chiar
în mod nerezonabil la efectuarea unui asemenea act;

Analizaţi următoarele enunţuri, ţinând cont de valabilitatea fiecăruia:

a) se află în coproprietate forţată exclusiv: proprietatea periodică şi bunurile care
constituie amintiri de familie;
b) fiecare titular al dreptului de proprietate asupra bunului coproprietate forţată poate
utiliza bunul respectiv fără a avea nevoie de consimţământul celorlalţi dacă respectă
destinaţia bunului şi dacă permite exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari;
c) când bunul aflat în coproprietate forţată are un caracter accesoriu în raport cu un bun
principal, fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de
proprietate asupra bunului comun numai cu acordul majorităţii coproprietarilor;
2. Spre deosebire de coproprietate, în cazul devălmăşiei:
a) fiecare coproprietar poate face singur acte de administrare a bunului comun;
 b) actele de grevare cu drepturi reale a unui bun de o valoare importantă nu pot fi
încheiate decât cu acordul tuturor proprietarilor devălmaşi;
c) bunurile aflate în proprietate devălmaşă nu pot fi împărţite decât prin hotărâre
judecătorească.
3. Instanţa de judecată:
a) poate suplini acordul unui coproprietar la încheierea unui act de administrare a
bunului comun, dacă acesta se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, chiar dacă
prin respectivul act s-ar impune acestui coproprietar o sarcină excesivă prin raportare la
cota sa parte din bun;
b) nu va putea respinge o acţiune în revendicare pentru motivul că aceasta a fost
introdusă de un singur coproprietar;
c) nu poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună partajul unui bun asupra căruia
există stare de coproprietate forţată.
4. În cazul proprietăţii comune pe cote-părţi:
a) fiecare copărtaş pateu efectua acte materiale privitoare la bun numai cu acordul
celorlalţi;
b) fructele civile revin copărtaşului care a depus diligenţe pentru producerea lor, numai
dacă ceilalţi copărtaşi nu au fost împiedicaţi să participe la producerea şi culegerea lor;
c) coproprietarul nu are dreptul să schime modul de folosinţă sau să transforme
destinaţia bunului, fără acordul tuturor coproprietarilor;
5. În materia coproprietăţii regula unanimităţii nu se aplică:
a) actelor juridice de conservare efectuate de unul dintre coproprietari, chiar împotriva
voinţei celorlalţi copărtaşi;
b) actelor juridice de administrare încheiate de către unu dintre copărtaşi împotriva
voinţei celorlalţi copărtaşi în măsura în care profită efectiv tuturor copărtaşilor;
c) actelor juridice de administrare încheiate de către unul dinte copărtaşi fără
consimţământul celorlalţi copărtaşi, în măsura în care profită tuturor copărtaşilor;

1. Posesia încetează în cazul:

A. înstrăinării bunului, cu excepţia cazului în care bunul rămâne în detenţia
înstrăinătorului;
B. trecerii bunului în proprietate publică;
C. deposedării, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un
an;
2. Posesia:
A. Încetează prin înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de renunţare la dreptul
de proprietate asupra bunului imobil făcută de proprietarul bunului resectiv;
B. Nu este utilă atât timp cât posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în
raport cu natura bunului;
C. De rea-credinţă presupune lipsa elementului intenţional;
3. Analizaţi următoarele enunţuri, ţinând cont de valabilitatea fiecăruia:
a) posesia este, asemănător cu detenţia precară, o stare de fapt;
b) odată dovedită, detenţia precară este prezumată că se menţine, până la proba
contrară – aceasta fiind o prezumţie absolută;
c) exerciţiul acţiunilor posesorii este recunoscut şi detentorului precar;
4. Posesorul:
a) asemănător detentorului, exercită pentru sine puterea de fapt asupra unui bun;
b) chiar dacă exercită o posesie viciată beneficiază totuși de apărare pe calea
acțiunii posesorii însă numai dacă tulburarea sau deposedarea este violentă;
c) pierde această calitate în cazul în care exercită puterea materială asupra lucrului
prin intermediul altei persoane.
5. Posesia este clandestină:
a) când nu este sigură nici existenţă, dar nici lipsa lui animus sibi habendi;
b) când posesorul o exercită cu intermitenţe anormale;
c) când posesorul o exercită pe ascuns de adversarul său încât acesta nu este în
stare de a putea să o cunoască.

1. În materia posesiei:
a) leguitorul prevede o prezumţie simplă a calităţii de posesor în persoana celui care
exercită stăoânirea materială asupra unui bun;
b) spre deosebire de peirderea elementului intenţional, pierdea elementului material nu
conduce la încetarea posesiei;
c) deposedarea constituie un mod de încetare a posesiei însă numai dacă posesorul
rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an;
2. Posesorul:
a) spre deosebire de detentor, exercită pentru sine puterea de fapt asupra unu bun;
b) chiar dacă exercită o posesie viciată beneficiază totuşi de apărare pe calea acţiunii
posesorii însă numai dacă tulburarea sau deposedarea este violentă;
c) pierde această calitate în cazul în care exercită puterea materială asupra lucrului prin
intermediul altei persoane;
3. Posesia asupra unui bun:
a) constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate;
b) spre deosebire de detenţie poate fi apărată prin exercitarea acţiunii posesorii;
c) încetează prin trecerea bunului în proprietate publică.
4. Constituie vicii ale posesiei reglementate de Codul civil:
a) precaritatea;
b) discontinuitatea;
c) echivocul.
5. Posesia:
a) la fel ca şi dreptul de proprietate, este ostare de drept;
b) constituie exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun
de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar
c) se bazează pe animus rem sibihabendi.
1. Acţiunea posesorie poate fi introdusă:
a) de posesorul care nu este şi titular al dreptului de proprietate asupra bunului;
b) de proprietarul bunului, atunci când îşi invocă doar calitatea de posesor şi
urmăreşte în mod exclusiv apărarea posesiei;
c) împotriva proprietarului sau împotriva persoanei faţă de care există obligaţia de
restituire a bunului.
2. Analizaţi următoarele enunţuri, ţinând cont de valabilitatea fiecăruia:
a) acţiunea în complângere poate fi introdusă oricând în cazul oricărei tulburări a
posesiei;
b) acţiunea posesorie în reintegrare poate fi introdusă şi de către persoana care
exercită o posesie viciată şi indiferent de durata posesiei exercitate anterior tulburării
sau deposedării;
c) posesorului îi este recunoscut dreptul de introduce o acţiune prin care să solicite
luarea unor măsuri de conservare;
3. În materia dobândirii proprietăţii asupra fructelor prin posesia de bunăcredinţă:
a) fructele civile dobândite anticipat revin posesorului dacă buna-credinţă a
acestuia a existat la momentul încasării, fiind irelevant că ulterior acestui moment
a aflat cauzele de ineficacitate ale titlului său;
b) posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor
bunului posedat, însă numai dacă a dobândit bunul printr-un act translativ de
proprietate;
c) posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor naturale
sau industriale.
4. Posesia poate produce ca efecte juridice:
a. dobândirea în proprietate a fructelor bunului posedat de către posesorul de
bunăcredinţă;
b. dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului mobil posedat de către
posesorul de bună-credinţă;
c. posesia este protejată prin acţiunile petitorii.
5. Acţiunea în complângere (acţiunea posesorie generală):
a) nu poate fi admisă dacă reclamantul nu dovedeşte că posesia pe care a
exercitat-o a fost una utilă;
b) este un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate;
c) poate fi introdusă şi de detentorul precar, indiferent cine ar fi persoana pârâtului.

1.Posesia poate fi exercitată:

a) corpore alieno;
b) chiar dacă lipseşte animus rem sibihabendi;
c) numai dacă posesorul este titularul unui drept real;
2. Discontinuitea ca viciu al posesiei:
a) se aplică numai în privinţa bunurilor mobile;
b) este un viciu temporar, în sensul că durează pe timp de 1 an de zile;
c) are un caracter absolut, în sensul că poate fi invocată de orice persoană interesată;
3. Violenţa, ca viciu al posesiei:
a) are un caracter temporar;
b) are un caracter absolut;
c) există şi atunci când provine din partea posesorului pentru a se apăra împotriva
atacului declanşat de terţ;
4. Posesia este clandestină:
a) când nu este sigură nici existenţa, dar nici lipsa elementului animus;
b) când posesorul o exercită cu intermitenţe anormale;
c) când posesorul o exercită pe ascuns de adversarul său încâtacest nu este în stare
de a putea să o cunoască.
5. Intervertirea precarităţii în posesie:
a) are loc atunci când detentorul precar înstrăinează bunul, printr-un act translativ de
proprietate cu tilu particular, chiar dacă dobânditorul ar cunoaşte prcaritatea titlului
transmiţătorului;
b) nu poate avea loc în nici un caz mai înainte de împlinirea termenului prevăzut în
contractpentru restituirea bunului, în cazul în care detentorul săvârşeşte împotriva
posesorului acte de rezistenţă neechivoce în privinţa intenţiei sale de a începe să se
comporte ca un proprietar;
c) nu poate avea loc în nicio situaţie prin propria faptă a detentorului, dacă acesta este
de rea-credinţă
1.În cazul admiterii acţiunii în revendicare imobiliară:
A. Pârâtul va fi obligat, la alegerea sa, să restituie bunul sau să plătească despăgubiri
către proprietar;
B. Pârâtul are dreptul la restituirea cheltuielilor necesare, chiar dacă a fost de
reacredinţă;
C. Toate fructele culese până la pronunţarea hotărârii de admitere se cuvin pârâtului,
dacă acesta a fost de bună-credinţă la data intrării în posesia imobilului.
2. Pentru a se respinge acţiunea în revendicare mobiliară, buna-credinţă a terţului care
a dobândit cu titlu oneros de la un neproprietar trebuie să existe:
A. la momentul luării bunului mobil în posesia efectivă;
B. timp de 3 ani de la data încheierii actului juridic;
C. la momentul încheierii actului juridic, chiar dacă intrarea în posesie are loc ulterior;
3. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare introdusă de
un coproprietar:
a) este opozabila şi poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în
condiţiile Codului de procedură civilă;
b) profită tuturor coproprietarilor;
c) are drept efect, printre altele, obligarea pârâtului la restituirea tuturor produselor
bunului revendicat, indiferent de buna sau reaua- credinţă a pârâtului.
4. Acţiunea negatorie:
a) reprezintă, la fel ca şi acţiunea în revendicare, un mijloc de apărare a dreptului
de proprietate privată;
b) poate fi introdusă numai împotriva persoanelor care pretind că sunt titulare ale
vreunui drept real, altul decât dreptul de proprietate;
c) este prescriptibilă în termen de 30 de ani.
5. Acţiunea în revendicare se va respinge:
a) dacă dreptul de proprietate asupra bunului imobil revendicat a fost dobândit de către
pârât cu bună-credinţă;
b) dacă reclamantul nu plăteşte pârâtului cheltuielile necesare şi utile făcute cu privire la
bunul revendicat;
c) dacă reclamantul nu dovedeşte că este titular al dreptului de proprietate asupra
imobilului revendicat
1. Dacă acţiunea în revendicarea unui bun imobil este introdusă împotriva unui posesor
de rea-credinţă, instanţa, admiţând acţiunea în revendicare:
a) îl va obliga pe pârât şi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea
acestuia către reclamant, chiar dacă pârâtul nu a formulat cerere în acest sens;
b) va putea recunoaşte în favoarea pârâtului un drept de retenţie asupra bunului
revendicat până la momentul la care reclamantul va plăti pârâtului cheltuielile făcute
pentru producerea şi culegerea fructelor, cheltuieli solicitate de către pârât ca urmare a
cererii reclamantului de restituire a fructelor;
c) va putea obliga reclamantul, la cerere, să restituie pârâtului cheltuielile utile efectuate
cu privire la bunul revendicat, cheltuieli care se restituie însă numai în limita sporului de
valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
2. Acţiunea în revendicare:
a) poate fi introdusă atât împotriva unui posesor, cât şi împotriva unui detentor precar,
chiar dacă, în acest ultim caz, reclamantul are la dispoziţie şi o acţiunea personală
pentru restituirea bunului;
b) poate fi introdusă şi în cazul în care reclamantul are posesia şi stăpânirea materială
asupra bunului revendicat, însă pârâtul îi contestă această calitate;
c) este o acţiune petitorie personală.
3. În cazul în care este admisă acţiunea în revendicare:
a) pârâtul va fi obligat la despăgubiri, în cazul în care bunul revendicat a pierit;
b) reclamantul va putea fi obligat, la cerere, să restituie pârâtului cheltuielile necesare
făcute cu bunul, chiar dacă pârâtul a fost un posesor de rea-credinţă.
c) proprietarul este obligat să acopere toate categoriile de cheltuieli efectuate de pârât
cu bunul revendicat, în perioada în care a fost posesor de bună-credință al acestuia.
4. În materia acţiunii în revendicare imobiliară, poate avea calitatea de titlu, care să
nască o prezumţie relativă şi simplă de proprietate în favoarea persoanei care îl
produce:
a) convenţia de partaj;
b) contractul de comodat
; c) hotărârea judecătorească ce ţine loc de contract de schimb.
5. Ca efect al admiterii acţiunii în revendicare:
a) posesorul, chiar de bună/credinţă, trebuie să restituie productele sau contravaloarea
acestora, dacă au pierit din culpa sa ori au fost înstrăinate;
b) posesorul, dacă a fost de bună/credinţă la momentul intrării în posesie, poate fi
obligat să restituie numai fructele percepute ulterior admiterii acţiunii în revendicare;
c) posesorul de rea/ credință poate fi obligat la plata echivalentului valoric al fructelor
nepercepute din neglijenţa sa.
1. Uzufructuarul:
a) Unei turme care a pierit în întregime din cauze neimputabile acestuia va restitui
numai pieile ori valoarea acestora;
b) Va suporta reparaţiile mari atunci când acestea sunt determinate de
neefectuarea reparaţiilor de întreţinere;
c) Poate ceda dreptul său unui terţ numai prin act juridic cu titlu oneros;
2. Uzufructuarul:
a) nu poate să exercite acţiunea confesorie şi împotriva nudului proprietar;
b) poate ceda dreptul său unei alte persoane, fără acordul nudului proprietar;
c) suportă toate sarcinile şi cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinţa
bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor;
3. În cazul în care titularul său este o persoană fizică, dreptul de uzufruct:
a) este cel mul viager;
b) nu poate depăşi 30 de ani;
c) este esenţialmente temporar (vremelnic).
4. Nudul proprietar este persoana care:
a) este lipsit de atributul folosinţei bunului său, în lipsa unei înţelegeri contrare a
părţilor;
b) păstrează atributul dispoziţiei asupra bunului;
c) are obligaţia de a conserva substanţa bunului său;
5. În cazul constituiri unui drept de uzufruct până la o sată când beneficiarul ajunge la o
anumită vârstă:
a) dreptul de uzufruct va dura până la acea dată;
b) dreptul de uzufruct va dura până la data când beneficiarul a încetat din viaţă;
c) dreptul de uzufruct va dura cel mult de 30 de ani;

1. Forma autentică a uzufructului este necesară:

a) în cazul în care obiectul uzufructului este un bun imobil;
b) în cazul în care obiectul uzufructului este un bun mobil;
c) pentru orice tip de bun ca face obiectul uzufructului;
2. Uzufructul, ca dezmembrământ al dreptului de porpiretate privată, poate purta:
a) numai asupra unor bunuri neconsumtibile;
b) asupra unor creanţe de genul dividendelor, dobânzilor sau rentei viagere;
c) asupra dreptului de proprietate intelctuală, artistică, industrială;
3. Obligaţia uzufructuarului de restituire a unor bunuri similare în cazul cvasiuzufructului
este:
a) corelativă dreptului acestuia de a dispune de ele;
b) dublată de obligaţia acestuia de a restitui proprietarului contravaloarea acestora la
dat astingerii uzufructului;
c) alternativă obligaţiei acestuia de a restitui proprietarului contravalaorea
acestor bunuri, după alegerea proprietarului;
4. Fructele naturale şi industriale neculese de uzufructuar până la stingerea
uzufructului:
a) se cuvin nudului proprietar, dacă sunt percepute de acesta după data stingerii
uzufructului;
b) se cuvin uzufructuarului, pentru că derivă din dreptul său de uzufruct;
c) se cuvin atât nudului proprietar, cât şi uzufructuarului, în egală măsură.
5. Fructele civile produse de bun până la momentul începerii uzufructului:
a) se cuvin nudului proprietar, dacă ele nu au fost percepute de acesta;
b) se cuvin uzufructuarului, pentru că urmează să-şi constituie dreptul de
uzufruct;
c) se cuvin atât nudului proprietar, cât şi uzufructuarului.
1. Sunt susceptibile a forma obiect al dreptului de servitute:
a) imobile prin natura lor;
b) imobile prin destinaţie;
c) imobile prin natura la car se aplică;
2. Dreptul de servitute presupune existenţa a două imobile:
a) imobilul în favoarea căruia se constituie dreptu, care se numeşte fond aservit;
b) imobilul în sarcina căruia se constituie dreptul, care se numeşte fond dominant;
c) ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi şi nu e necesar ca cele două
imobile să fie învecinate;
3. Dreptul de servitute:
a) este un drept real mobiliar;
b) presupun existenţa a două imobile ce aparţin aceluiaşi proprietar;
c) este un accesoriu al fondului căruia îi profită, având un caracter perpetuu şi
indivizibil;
4. Sunt susceptibile de naşterea dreptului de superficie, ca dezmembrămânz al
dreptului de proprietate:
a) terenurile şi construcţiile;
b) plantaţiile şi lucrările cu caracter durabil pe terenuri orin în subsolul acestora;
c) bunurile mobile existente pe terenuri, în construcţii sau plantaţii.
5. Caracterele dreptului de superficie sunt:
a) drept real imobiliar, perpetuu şi imprescriptibil;
b) drept real imobiliar, temporar şi prescriptibi;
c) drept real imobiliar, temporar şi imprescriptibil;

1. Servitutea:
a) nu poate fi înstrăinată, urmărită sau ipotecată, ci numai odată cu fondul
dominant căruia îi profită;
b) poate fi dobândită prin uzuapiune tabulară;
c) poate fi constituită fără acordul coproprietarilor atunci când imobilul – fondul aservit –
aparţine mai multor proprietari.
2. Servitutea de trecere, când nu există drum sau potecă:
a) este o servitute aparentă şi necontinuă;
b) este o servitute pozitivă şi neaparentă;
c) este o servitute necontinuă şi neaparentă;
3. Servitutea continuă presupune:
a) exerciţiul ei neîntrerupt;
b) atestarea existenţei ei printr-u semn vizibil de servitute;
c) exerictarea ei fără ca omul să fie obligat la acte succesive şi repetate de folosire a
dreptului.
4. Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de:
a) cel mult 99 ani, cu posibilitatea reînnoirii;
b) cel puţin 99 ani;
c) nelimitată;
5. Actul juridic în temeiul căruia poate fi dobândit dreptul de superficie poate fi:
a) convenţia încheiată în formă autentică;
b) testamentul, atunci când testatorul instituie un legat în favoarea unui
moştenitor ce va avea ca obiect dreptul de superficie;
c) convenţia fără a fi necesară însă forma autentică

1. Principiul general aplicabil în materia accesiunii imobiliare artificiale presupune:

a) construcțiile, plantațiile și orice lucrări efectuate numai asupra unui teren revin
proprietarului acelui teren;
b) construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil teren
sau construcție revin proprietarului acelui imobil;
c) construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui bun mobil revin
proprietarului acelui teren.
2. Regulile instituite de Codul civil privitoare la accesiunea imobiliară artificială:
a) sunt aplicabile ori de câte ori este vorba despre construcții, plantații și orice
alte lucrări efectuate asupra unui imobil aparținând proprietarului acestuia, dacă
prin act juridic sau lege nu s-a prevăzut altfel;
b) se aplică chiar și atunci când părțile, prin act juridic, au consimțit la constituirea unui
drept de superficie;
c) nu sunt aplicabile atunci când dreptul de superficie a încetat prin expirarea
termenului,
3. Pieirea construcției:
a) conduce la stingerea dreptului de superficie numai dacă părțile au convenit
expres în acest sens;
b) dă posibilitatea proprietarului terenului să-l oblige pe superficiar să cumpere acel
teren la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat
construcția;
c) duce la supraviețuirea ipotecii constituite cu privire la nuda proprietate asupra
terenului pe durata existenței construcției.
4. Consolidarea, ca și cauză de stingere a dreptului de superficie:
a) opereayă la decesul ori încetarea exsitenței juridice a superficiarului, în cazul
persoanelor juridice;
b) se poate face printr-un constract sau pe cale succesorială;
c) se realizează atunci când nudul proprietar, ce a dobândit dreptul de superficie de la
titularul său, dobândește și dreptul de proprietate asupra terenului de la titularul său.
5. În cazul în care construcția, plantația ori o altă lucrare există pe teren la constituirea
dreptului de superficie:
a) superficiarul nu va putea modifica structura construcției decât dacă a convenit
în acest sens;
b) superficiarul va putea să demoleze construcția, plantația sau lucrarea, însă cu
obligația de a o reconstrui în forma inițială;
c) superficiarul nu va putea exercita decât dreptul de folosință asupra construcției care
se află pe terenul nudului proprietar;

1. Distincția între lucrări autonome și cele adăugate ce pot fi realizate asupra unui imobil
produce consecințe:
a) asupra drepturilor pe care le dobândește proprietarul imobilului respectiv asupra
autorului acestor lucrări;
b) asupra modului în care operează transmisiunea dreptului de proprietate asupra
acestor lucrări, cu sau fără înscrierea lor în cartea funciară;
c) asupra sarcinii probei în litigiile născute în materia accesiunii imobiliare.
2. În accepțiunea legiuitorului, principiile aplicabile accesiunii imobiliare artificiale
imprimă caracter de lucrări adăugate următoarelor categorii de lucrări:
a) lucrărilor necesare, atunci când, în lipsa efectuării lor, imobilul ar pieri ori s-ar
deteriora;
b) lucrărilor utile, atunci când, prin realizarea lor, sporește valoarea economică a
imobilului;
c) oricăror lucrări ce au o existență de sine stătătoare, cu condiția să sporească
valoarea economică a imobilului.
3. În materia accesiunii imobiliare artificiale, legiuitorul a instituit în favoarea
proprietarului terenului următoarele prezumții legale relative:
a) orice lucrare, construcție ori plantație efecutată asupra imobilului teren și construcție
existentă este în proprietatea celui ce le-a făcut;
 b) orice lucrare, construcție ori plantație efectuată asupra imobilului teren ori
construcție existentă este în proprietatea titularului imobilului asupra căruia a fost
realizată;
c) orice lucrare, consturcție ori plantație efectuată asupra imobilului teren ori construcie
existentă este făcută cu cheltuiala proprietarului imobilului.
4. Buna – credință a autorului lucrărilor în materia accesiunii imobiliare artificiale se
întemeiază:
a) pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca
proprietar al imobilului, cu condiția să nu fi rezultat din cartea funciară vreun
viciu al titlului său;
b) pe un mod de dobândire a imobilului nesupus înscrierii în cartea funciară;
c) pe existența unei autorizații de construire a imobilului, nerespectată însă de către
autorul lucrării edificate.
5. Reaua-credință a autorului lucrărilor în materia accesiunii imobiliare artificiale
presupune că:
a) acesta efectuează lucări încorporate sau adăugate cu caracter durabil, deși știa că
imobilul nu-i aparține;
b) acesta efectuează lucrări încorporate sau adăugate cu caracter durabil, deși figura
înscris ca prorpietar al imobilului în cartea funciară, știind că nu are vreun viciu asupra
acestuia;
c) acesta efectuează lucrări adăugate, deși știa că nu are titlu asupra imobilului.

1. Atunci când una dintre părţile care au încheiat la data de 01 noiembrie 2012 o
promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat să încheie contractul promis,
cealaltă parte poate, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite:
a) să ceară pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, oricând, acţiunea
fiind imprescriptibilă;
b) să ceară pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, în termenul de
prescripţie de 3 ani care curge de la data la care contractul trebuia încheiat;
c) să ceară pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract în termenul de
prescripţie de 6 luni care curge de la data la care contractul trebuia încheiat.
2. Proprietatea poate fi dobândită:
a) printr-un act adminsitrativ;
b) în urma unei hotărâri judecătorești declarative;
c) prin modurile derivate de dobândire a proprietății.
3. Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară atunci când provin din:
a) accesiune artificală;
b) moștenire legală;
c) vânzarea silită a unui teren numai dacă urmărirea acestuia a fost în prealabil notată
în cartea funciară.
4. Pot fi considerate ca un mod de dobândire a proprietății, hotărârile judecătorești:
a) constitutive de drepturi;
b) translative de drepturi;
c) declarative de drepturi.
5. Joncțiunea posesiilor:
a) este ăntodeauna posibilă când sunt îndeplinite condițiile legale;
b) este întotdeuana obligatorie;
c) poate avea loc și atunci când transmiterwa posesiei de la posesorul precedent la
posesorul actual are loc în baza unui act lovit de nulitate absolută.
1. Uzucapiunea, sau prescripția achizitivă:
a) se poate invoca din oficiu de către instanță;
b) se poate invoca pe cale de acțiune sau pe cale de excepție;
c) produce efecte retroactiv.
2. Beneficiarul prescripției achizitive:
a) poate renunța la efectele acesteia;
b) nu poate renunța la efectele acesteia;
c) poate renunța la efectele acesteia înainte de împlinirea termenului de prescripție.
3. Se pot dobândi prin ocupațiune:
a) bunurile pierdute sau rătăcite;
b) bunurile părăsite;
c) bunurile imobile;
4. Joncțiunea posesiilor reprezintă:
a) adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât bunul a fost
posedat sau deținut de autorul său;
b) adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât bunul a fost
posedat de către proprietarul său;
c) adăugarea la termenul posesiei actuale a posesorului a timpului cât bunul a fost
posedat de către o altă persoană.
5. Potrivit dispozțiilor Noului Cod civil:
a) uzucapiunea este tabulară sau extratabulară;
b) uzucapunea este cea de 30 de ani;
c) cursul prescripției achizitive este suspendat cât timp cel care nu are capacitate de
exercițiu nu este reprezentat legal.
1. Prin Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare s-a adoptat în România, în
materia publicității imobiliare:
a) sistemul publicității personale;
b) sistemul publicității reale;
c) sistemul intermediar de publicitate.
2. Potrivit Legii nr.7/1996, toate actele și faptele translative sau constitutive de drepturi
reale imobiliare, încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi:
a) se înscriu din oficiu în cărțile funduare;
b) se înscriu cu caracter nedefinitiv în noile cărți funciare, până la definitivarea
lucrărilor de cadastru pe unitatea administrativ teritorială respectivă;
c) se înscriu, la cererea persoanei interesate, în cărțile funciare, înscrierea având efect
constitutiv de drepturi.
3. În sistemul Legii nr.7/1996 privind publicitatea reală imobiliară:
a) orice imobil trebuie să fie cuprins într-o carte funciară;
b) evidența juridică se ține pe imobile și pe persoane;
c) orice persoană interesată putea cerceta cartea funciară.
4. În sistemul Legii nr.7/1996, cărțile funciare trebuie întocmite la nivelul:
a) județelor;
b) orașelor, comunelor;
c) oricărei unități administrativ-teritoriale.
5. În sensul Legii nr.7/1996, cartea funciară:
a) constituie un înscris uatentic și are caracter public;
b) este un înscris autentic, cu caracter secret;
c) cuprinde, printre altele, descrierea imobilelor și arătarea drepturilor reale
corespunzătoare, în scopul exclusiv de a asigura opozabilitatea actelor translative,
declarative sau constitutive față de terți.
1. Potrivit Legii nr.7/1996 se înscriu în cartea funciară:
a) drepturile extratabulare;
b) dreptul de ipotecă;
c) dreptul de gaj asupra unei creanțe ipotecare;
2. Înscrierile în cartea funciară:
a) devin opozabile față de terțide la data înregistrării cererii;
b) devin opozabile terților de la data înscrierii efective în cartea funciară;
c) se fac în ordine înregistrăii cererilor;
3. Rangul înscrierii în cartea funciară este determinat de:
a) natura dreptului real înscris;
b) ordinea înregistrăii cererilor de înscriere;
c) numărul terților împotriva cărora înscrierea are efect opozabil.
4. Drepturile tabulare devin opozabile fără înscriere în cartea funciară când provin sau,
după caz, se dobândesc prin:
a) succesiune;
b) accesiune;
c) uzucapiune.
5. Acțiunea în prestație tabulară poate avea ca obiect:
a) obligarea pârâtului la predarea înscrisului necesar pentru întabulare;
b) radierea unei înscrieri în cartea funciară;
c) acordarea înscrierii reclamantului de rang preferențail față de înscrierea prârtului.

1 În ceea ce priveşte patrimonilul persoanei putem afirma că:

 -spre deosebire de creditorul a cărui creantă s-a născut in legătură cu
patrimoniul de afectatiune al debitorului cu privire la exercitarea profesiei de
arhitect, creditorul a cărui creantă s-a născut în legătură cu bunurile proprii
ale debitorului nu poate urmări bunurile aflate in masa patrimonială afectată
exercitării profesiei de arhitect;

2 În materia atributelor dreptului de proprietate privată:

-în ceea ce priveşte folosinta, unul bunurilor consumptibile se confundă cu
dreptul de a dispune de ele din punct de vedere juridic;
3 Cu privire la dreptul de proprietate privată se poate afirma ca fiind
adevărat că:
-situatia altor persoane decât proprietarul cărora le este oferita posibilitatea
de a exercita anumite elemente care alcătuiesc atributul folosinței reprezintă
o limitare a caracterului absolut al dreptului de proprietate;
4 Partajul:
-implică şi faptul că actele de administrare încheiate de un coproprietar, nu
vor fi opozabile celui căruia i- a fost atribuit bunul din urma partanilui, dacă
acesta nu a consirntit, expres sau tacit, la incheierea actului respectiv

5 Acțiunea în grănițuire:
- nu are autoritate de lucru judecat intr-o eventuală actiune în revendicare

6 În materia acţiunli în revendicare mobiliară:

-dacă bunul pierdut a fost adjudecat la o licltatie publică, actiunea in
revendicare poate fi Introdusă printr-un termen de decidere de 3 ani
-atunci cănd este forrnulată împotrIva detentorulul precar este
imprescriptibllă extinctiv

7 Uzufructuarul:
-are obligatia de a efectua reparatiile mari numai atunci cănd acestea sunt
determinate de neefectuarea reparaţiilor de întreținere

8. Nudul proprietar:
-poate să nu aibă dreptul la producte;
9 În materia elementului psihologic al posesiei:
-Se prezumă iurus tantum existenta elementulu intentional din existenta lui
corpus;
-in cazul în care se dovedește că o persoană stăpânește un bun in calitate de
deţentor precar; proba contrară se Va realiza numai prin dovedirea
Intervertirii
10 Actiunea în justitie prin care se cere recunoaşterea unui drept de trecere:
-nu va putea fi cerută decăt în contradictoriu cu cei care au dobăndit partea
din teren pe care se făcea anterior trecerea, dacă lipsa accesului provine din
vănzare;
11 Sancţiunea nerespecfarii clauzei de inalienabilitate:
-poate consta in anularea actului subsecvent incheiat cu incălcarea clauzei, la
cererea beneficiarului clauzei de inalienabilitate şi care are calitatea de terţ;
-este, intotdeauna, rezolutiunea contractului în care a fost stipulată;

12 În materia coproprietătii obişnuite:

-contractul de comodat se poate incheia cu acordul tuturor coproprietarilor;

13 Pârâtul chemat în judecată într-o acțiune în revendicare :

-posesor de rea-credință nu este îndreptătit să solicite Instanței si să obțină
recunoasterea unui drept de retentie asupra bunului revendicat până la data
la care reclamantul îi va plăti cheltuieliile pe care le-a făcut în legătură cu
bunul respective
14 . În materia dreptulul de superficie putem afirma că:
-superficrarul poate exercita numai o acţune posesorie împotriva terților

15 Superficiarul:
-are obligatia generală de a nu face, respectiv de a nu împiedica proprietarul
terenului să isi exercite dreptul de proprietate asupra acestuia;
-poate instrăina construcția, caz in care se va considera că se înstrăinează
Insusi dreptul de superficie,
16 Uzufructul:
-poate fi constituit mortis cauza, atunci cănd printr-un legat se instituie, de
exemph un drept de uzufruct cu titlu particular în favoarea unei persoane
fizice
-poate continua, după cesiune pana la momentul decesului uzufructuarulul
initial

17 În materia elementului psihologic al posesiei:

-se prezumă luris tantum existenta elementului intențional din existenta lui
corous
-în cazul în care se dovedeste că o persoană stăpăneste un bun în calitate de
detentor precar, proba contrară se va realiza numai prin dovedirea
intervertirii

18 Posesia :
-Poate fi discontinuă atăt în materia bunurilor mobile cât şi a celor immobile
, spre deosebire de Posesia clandestina care, de regulă, se regăseste in cazul
bunurilor mobile
19 Dacă locatara Crina a efectuat lucrări de schimbare a tămplăriei la
imobilul proprietatea Zambilicăi Pentru a-și spori confortul termic pe
perioada locațiunii :
-Zambilica dobăndește dreptul de proprietate cu privire la tămplărie fără
inscrierea in carte funciară
20 Clasificarea lucrărilor in durabile si provizorii ce pot fi realizate asupra
imobilului ca bun principal are importantă intrucăt:
-dobăndirea dreptului de proprietate prin accesiune operează numai în
privinta lucrărilor cu character durbil

21 Conservarea posesiei bunulul , ca protecție juridică special , poate fi

solicitată :
-diferit de acțiunile posesorii, înainte de a se produce deposedarea sau
tulburarea;