Sunteți pe pagina 1din 3

DREPT PROCESUAL PENAL II

Tema nr. 2-I.D


Student- Dumitrescu Marian
1. Obiectul procedurii de cameră preliminară constă în?
            a) verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței,
precum și verificarea legalității administrării probelor;
            b) verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței,
precum și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală;
            c) verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței,
precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de
urmărire penală.
            2. Durata procedurii de cameră preliminară:
            a) cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță;
            b) minim 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță;
            c) cel mult 80 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.
            3. Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în
scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării
probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală:
            a) este unul imperativ;
            b) este un termen de recomandare;
            c) este un termen ales aleatoriu.
            4. În procedura de cameră preliminară se pot administra și alte mijloace de probă
decât orice înscrisuri noi?
            a) nu este permis, textul este imperativ;
            b) se pot administra și alte mijloace de probă, decât ”înscrisurile noi prezentate”;
            c) rămâne la aprecierea instanței.
            5. Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății:
            a) nu poate exercita și funcția de judecată;
            b) poate exercita și funcția de judecată;
            c) poate exercita și funcția de judecător de drepturi și libertăți în aceeași cauză.
            6. Împotriva încheierii prin care s-a dispus începerea judecății:
            a) se poate face contestație în termen de 3 zile de la comunicare;
            b) se poate face contestație în termen de 3 zile de la pronunțare;
            c) se poate face contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.
            7. Pot fi atacate cu apel:
            a) sentințele, dacă legea nu dispune altfel;
DREPT PROCESUAL PENAL II
Tema nr. 2-I.D
Student- Dumitrescu Marian
            b) numai sentințele judecătoriei;
            c) și deciziile curții de apel.
            8. Apelul:
            a) poate fi făcut numai de procuror;
            b) se declară în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii;
            c) nu poate fi declarat de către persoana vătămată.
            9. Contestația se depune:
            a) la judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară, sau, după caz,
la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă;
            b) la judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară;
            c) la judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, la instanța care a pronunțat
hotărârea care se atacă;
            10. Contestația în anulare:
            a) este o cale ordinară de atac;
            b) este o cale extraordinară de atac;
            c) se poate face numai împotriva unei sentințe.
            11. Unul dintre cazurile de contestație în anulare este:
            a) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului
este obligatorie, potrivit legii;
            b) când hotărârea din apel a fost pronunțată de completul care a luat parte la dezbaterea
pe fond a procesului;
            c) când instanța de fond nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era
legal posibilă.
            12. Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
            a) deciziile pronunțate de curțile de apel;
            b) deciziile pronunțate de Î.C.C.J.;
            c) hotărârile de respingere ca inadmisibile a cererii de revizuire.
            13. Se poate face recurs în casație în următoarele cazuri:
            a) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
            b) inculpatul nu a fost audiat la instanța de apel;
            c) avocatul nu a fost prezent în instanță.
            14. Este un caz de revizuire:
DREPT PROCESUAL PENAL II
Tema nr. 2-I.D
Student- Dumitrescu Marian
            a) dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei
și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
            b) dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
            c) dacă în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
            15. Termenul de introducere a cererii de revizuire în favoarea condamnatului:
            a) 3 luni de la data condamnării;
            b) 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
            c) nu există un termen, cererea se poate introduce oricând

S-ar putea să vă placă și