FAMILIA VÂRSTNICĂ

Mihaela Ghenţa (2015) susține ca fenomenul de îmbătrânire a populaţiei influenţează

viaţa din ce în ce mai multor persoane, indiferent de vârstă.

Dupuis et al. (2004 apud Mihaela Ghenţa, Mihaela Ghenţa ) subliniază că deşi există
diferenţe între ţări cu privire la rolurile pe care şi le asumă femeile în cadrul familiei, ele
continuă să rămână totuşi cele mai implicate în ceea ce priveşte asumarea sarcinilor de îngrijire
în cadrul familiei.

În cele mai multe dintre cazuri, îngrijirea persoanelor vârstnice se realizează de către un
membru al familiei, cel mai adesea un ascendent de sex feminin, în ciuda dezvoltării serviciilor
de îngrijire formală.

Îngrijirea unei persoane vârstnice de către membrii familiei este:

• o sarcină complexă, cu implicaţii morale şi emoţionale: generatoare de sentimente

contradictorii, uneori de vinovăţie;

• o activitate ce implică responsabilităţi solicitante din punct de vedere fizic şi psihic cu efecte
negative în special asupra îngrijitorilor familiali de sex feminin, căsătoriţi, dar şi asupra celorlalţi
membri ai familiei îngrijitorului;

• o experienţă ce presupune consum de timp adiţional timpului alocat muncii plătite şi celorlalte
responsabilităţi domestice;

Cel mai adesea îngrijirea furnizată în cadrul familiei este contextuală, ea depinzând de
sexul părintelui adult care are nevoie de îngrijire, dar şi de sexul ascendentului care poate oferi
îngrijire, de proximitatea geografică a locuinţelor părţilor implicate, de tipul de asistenţă de care
are nevoie persoana vârstnică, de numărul de copii adulţi, dar şi de statutul civil al persoanei
vârstnice dependente.

Persoanele care au în îngrijire un vârstnic dependent cu necesităţi de îngrijire pe termen

lung, trec de multe ori prin etape ciclice de adaptare-criză-adaptare, iar sarcinile pe care le
îndeplinesc îngrijitorii informali privesc furnizarea ajutorului ori de câte ori persoana are nevoie,
supravegherea tratamentului prescris, observarea schimbărilor de stare, asistenţă în realizarea
activităţilor zilnice.

Sprijinul oferit persoanelor vârstnice dependente îmbracă următoarele forme (Merrill,

1997; Dupuis et al., 2004):

• ajutor personal în realizarea unor activităţi precum îmbrăcat, realizarea igienei zilnice, urmarea
tratamentului medicamentos;

• sprijin în realizarea activităţilor gospodăreşti - este vorba despre ajutor în realizarea atât a
activităţilor gospodăreşti (spălarea îmbrăcămintei, pregătirea mesei, spălarea podelelor, etc.), cât
şi a activităţilor derulate în gospodărie (spălatul ferestrelor, mici reparaţii în casă sau în curte);

• ajutor în realizarea cumpărăturilor şi în deplasarea dintr-un loc într-altul;

• suport emoţional prin menţinerea interacţiunii sociale, crearea de oportunităţi pentru socializare
şi afirmare.

• supravegherea calităţii îngrijirii, ceea ce presupune supervizare în acoperirea nevoilor de

îngrijire ale persoanei şi luarea măsurilor pentru furnizarea de servicii de calitate.

Atât bărbaţii cât şi femeile resimt îngrijirea unui vârstnic dependent ca pe o obligaţie de
îngrijire care trebuie să se realizeze în cadrul familiei.

Bertha Sănduleasa (coordonator), Aniela Matei, Mihaela Ghenţa, Delia Bădoi- ROLURI
DE GEN ŞI IMPLICAŢII ÎN REALIZAREA ECHILIBRULUI ÎNTRE VIAŢA
PROFESIONALĂ ŞI VIAŢA DE FAMILIE

https://www.researchgate.net/publication/301516056_Ingrijirea_persoanelor_varstnice_in_
cadrul_familiei_-_negocierea_rolului_de_ingrijitorFamily_care_of_elderly_-
_negotiating_the_role_of_caregive
În satul tradilional românesc, regula era ca delictele comunitarilor să fie judecate, in cea mai
mare parte a lor, de ,,ceata bătrânilor" (hotărarile acestei grupări justițiare erau respectate inclusiv
de citre domnitor). P. 21

Dorința pretendentilor la căsătorie, in satul tradilional românesc, nu era satisăcută

imediat. Ea trebuia validatdă prin supunerea celor in cauză la o serie de canoane de verificare iar,
in urma acestui fapt, comunitatea sătească, infirma sau confirma intenția de căsătorie. cea mai
importantă exigență verificată de citre săteni era aceea privitoare la neinrudirea aspirantilor la
căsătorie. În această problemă, rolul preotului și al batranilor satului devenea hotârâtor: primul
avea obligalia de a anunța in biserică căsătoria timp de trei duminici la rând, iar cei din urmă
pronunțau sentinta finală -- și erau indreptațiși să o facdă- intrucât erau buni cunoscători ai
arborelui genealogic al familiilor din care proveneau aspirantii. P. 257

În satul tradilional românescu, bătrânețea nu era asociată cu neputinșa; dimpotrivă,, ea avea o

ascendență clară in raport cu celelalte varste cumulând calitali și atribulii atAt de insemnate incât
asigura asistarea funcționării intregii comunități. Mai mult. grupul oumenilor buni și bătrâni, eclipsa,
prin experienți și prestigiu inclusiv atribuțiile adunarii obștești și lua hotarări decisive privitoare la:
.,patrimoniul obștii, organizarea muncilor agricole (pastorale), relațiile de familie, organizarea gi
intreținerea cultului, incheierea unor angajamente, rezolvarea conflictelor etc. Datorita acestor roluri.
batrânii erau venerați ca adevărați sfinți ai satului, iar dacă, se iveau dificultăți in functionarea
comunitălii rurale se considera că acestea ar fi urmări ale faptului că nu existau in interiorul ei bătrâni
veritabili (de unde, probabil, și zicala:,,cine nu are bătrâni să-și cumpere"). p. 311-312

Dumitru Stan Socilogia RURALULUI TRADITIONAL ROMANESC Volumul I