Conform cu autorul mai sus menționat, termenii „justiție pentru copii” și „justiție juvenilă”

sunt sinonime, într-un oarecare sens termenul „justiție juvenilă” tinde să indice la un sistem de
justiție existent pentru copiii care sunt acuzați că au comis vreo infracțiune, în timp ce termenul
„justiție pentru copii” poate fi privit mai larg – ca definind sferele de protecție și promovare a
drepturilor copiilor la justiție la un mod mai general (Andronache, 2013, p. 4).

Din acest punct de vedere, Andronache (2013), susține că justiția juvenilă poate fi divizată
în trei părți componente:

● prevenirea delincvenței copiilor;

● examinarea și soluționarea cauzelor (procesual penal, așa cum îl înțelegem noi) sau
represiunea;

● reintegrarea sau reabilitarea.

Aceste comportimente sunt interdependente și activitățile din cadrul lor pot avea loc
concomitent. Astfel, reabilitarea sau reintegrarea în societate poate începe la momentul pornirii
unui proces penal și continue în cadrul ispășirii sancțiunii și după aceasta. La fel, activități de
prevenire pot avea loc atât până la comiterea unei fapte condamnabile, cât și după. De menționat,
de asemenea, că uneori este foarte dificil a face o deosebire clară între prevenire și represiune.
Astfel, aplicarea unor măsuri alternative detenției unii pot să le considere ca parte componentă a
prevenirii, iar alții – ca parte componentă a represiunii. (Andronache, 2013, p. 5).
 În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la modele de sisteme de justiție
restaurativă, cel mai potrivit model adaptata cerințelor de dezvoltarea ale unui minor este cel din
Belgia. Mai jos voi aduce argumente din mai multe puncte de vedere de ce am considerat că
sistemul de justiție juvenilă belgiam este cel mai potrivit. Voi atunce în atenție modalitățile prin
care sunt pedepsiți minori când comit diverse infracțiuni.

Conform Organizației Salvați Copiii din România (2014), odată cu vârsta de 12 ani în
Belgia poţi să apari în faţa unei instanţe pentru minori şi familie şi, dacă se va dovedi că ai
încălcat legea, ţi se pot aplica:

• măsuri educative

• măsuri alternative, precum medierea - acest lucru înseamnă că îţi asumi responsabilitatea
faptelor tale, îţi ceri scuze victimei şi munceşti pentru a strânge bani să plăteşti daunele
provocate;

• sau poţi fi trimis într-o instituţie (Salvați Copiii, 2014, p. 16).

Odată cu vârsta de 16 ani poţi să fii trimis într-o închisoare pentru minori. Poţi fi judecat
de o instanţă pentru adulţi, dacă judecătorul consideră că măsurile educaţionale, terapeutice sau
sociale stabilite au eşuat. Dacă ai primit o amendă, o vei plăti împreună cu părinţii tăi (Salvați
Copiii, 2014, p. 16).

Potrivit lui Yves et al. (2010), sistemul de justiție pentru minori din Belgia a fost reformat
substanțial în 2006 printr-o lege intitulată „Legea în ceea ce privește bunăstarea tinerilor,
gestionarea minorilor care comit fapte calificate drept încălcări legii și repararea daunelor
suferite prin astfel de acțiuni ”. Legea belgiană, este fără îndoială un exemplu destul de bun de
ezitări care se reflectă la minori (penal) evoluțiile justiției în Europa (Yves et al., 2010, p. 3).

Potrivit autorlui Yves et al. (2010), în etapa de condamnare, instanța pentru minori are la
dispoziție mai multe măsuri de aplicat. Judecătorul trebuie să aibă în vedre o măsură restaurativă,
dar și o măsură propusă de către minor , iar în cele din urmă acesta trebuie să găsească masuri de
îndrumare pentru minorul care ramane în comunitate, plasarea intr-un regim deschis sau plasarea
intr-o unitate sigură. (pp. 4-6).
 Oferta restaurativă împreună cu planul scris al minorului sunt măsuri prioritare. Oferta de
restaurare trimite cu gândul la medirea, fie conferința de grup restaurativă, în timp ce instanța
trebuie să sublinieze faptul că acordul încheiat în acest cadru nu pune neapărat capăt la
procedură. Propunerea dată de către minor va fi luată in considerare doar atunci cand instanța
considera ca oferta de restaurare nu poate fi adecvată faptelor comise de acesta. Menținerea
minorului în mediul său social sunt următoarele (mustrarea, supravegherea de către o agenție din
cadrul serviciilor sociale și îndrumarea educativă intensivă, acestea fiind raportate doar minorilor
infractori care nu au implinit vărsta de 12 ani. Ultimele două enumerări de măsuri sunt asociate
minorilor care au vărsta de peste 12 ani. (Yves et al., 2010, pp.5-6).

Conform cu Walgrave & Mehlbye, în Belgia, instanțele pentru minori sunt autorizate în
ce privește așa-numitele situații civile sau de protecție, impunând măsuri pentru protejarea
educației minorilor. Acest lucru arată orientarea explicit spre asistență socială sau educație a
acestor instațe și a legii penale pentru minori care le direcționează activitatea. În Belgia legea
penală pentru minori nu există iar delicvenții minori sunt analizați de protecția judiciară pentru
minori (p.2).

Belgia, nu are o lege penală pentru minori. În primul rând acest lucru se datorează faptului că
aici abordarea delicvenței juvenile se face aproape exclusiv în termeni de asistență socială. Prin
urmare, este obligatoriu să se refere cazurile unui judecător obișnuit dacă abordarea prin asistență
socială este una neadecvat. În practică, acest lucru se întâmplă numai în cazuri excepționale
(Walgrave & Mehlbye, p. 4).

Din punct de vedere teoretic, Belgia folosește numai metoda prin asistența socială, însă în
practică unele măsuri de asistență socială se dovedesc a fi măsuri punitive.

În fiecare țară există aceeași gradare privind posibilele măsuri:

• Avertismente făcute de obicei de poliție.

• Supravegherea cu condiții; posibilele condiții menționate sunt mai mult sau mai puțin aceleași
și anume acceptarea supravegherii și/sau a îndrumării, o anumită formă de despăgubire, o formă
de muncă neplătită în folosul comunității. Limitele de timp pentru supravegherea și condițiile
impuse pot varia.
• Plasarea în familii adoptive sau instituții. Delicvenții minori pot fi luați din mediul casei lor și
plasați spre îngrijire într-un mediu educativ mai adecvat.

• Plasarea într-o instituție închisă. Peste tot delicvenții minori pot fi separați de comunitate, dar
acest lucru încă se mai întâmplă în numele unui motiv educativ. De aceea se apelează la instituții
speciale pentru minori și atunci când este vizată o măsurp coercitivă. În Belgia se poate impune o
măsură educativă într-o “secție închisă a unei instituții publice” (Walgrave & Mehlbye, p. 9).

În Belgia orice pedepsire a delicvenților minori a fost abolită în mod teoretic, toate
măsurile fiind numite educative. În practică, multe “măsuri educative” sunt adoptate sub tonul
unei mustrări. Consecința acestui aspect nu este faptul că o jurisdicție există fără pedeapsă, ci că
pedeapsa exisă fără prevederi legale privind siguranța publică (Walgrave & Mehlbye, p. 13).

Legea din 2006 a oficializat practicile existente în ceea ce privește sancțiunile alternative,
cum ar fi „munca în serviciul comunității” și „ordinele de instruire”. De asemenea, a oficializat
prioritatea justiției restaurative prin oficializarea „medierii făptuitor-victimă” și a conferințelor
de grup familial (Van Fraechem, 2001). În plus, reforma a ridicat posibilitatea unei măsuri
provizorii de „arest la domiciliu” la statutul unei practici obișnuite, împreună cu dependența de o
„pregătire parentală” ca măsură alternativă (Walgrave & Mehlbye, p. 15).

Prin urma, în urma documentației făcute despre sistemul de justiție juvenilă în Belgia, pot
spune că este cel mai potrivit, cel mai adaptat cerințelor de dezvoltarea ale unui minor prin faptul
că se pune accent pe măsuri educative, pe măsuri de reeducare, de conștientizare a faptelor.