CUPRINS

CAP. I: TRAUMATIZAREA PSIHICĂ

 Evenimentele și situațiile traumatice CAPITOLUL III: RESURSE PSIHICE
ACTIVITATE ÎN PROCESUL
 Trauma psihică TRAUMATIC
 Reacțiile la traumă  Adaptare și coping
 Diferențele între traumele adulților și  Reziliența
traumele copiilor  Fenomenul rezilienței la copiii cu un
părinte decedat și la cel cu divorț parental

CAP. II TRAUMA FAMILIALĂ

CAP. IV: CERCETARE
 Rolul familiei
 Ce spun oamenii despre efectele traumelor
 Rolul părinților
familial
 Traumele familiale
 Restructurarea familiei în urma CAP. V: SINTEZA RESURSELOR
divorțului COMPENSATORII
 Restructurarea familiei în urma decesului
unui părinte
  TRAUMATIZAREA PSIHICĂ

Evenimentele și situațiile traumatice

Evenimntele traumatice sunt definite de DSM III-R ca evenimente care se află

în afara orizontului normal de aștepatare și astfel reprezintă pentru apropape toții
oameni un stres sever. Evenimentele familiale ce pot produce traume atât membrilor
familiei, cât și sistemului familial sunt:

Certuri violente în familie;

Abzul fizic;
Abuz sexual al copilului/părintelui;
Delincvența unui părinte;
Separarea părinților;
Divorțul părinților;
Instifacție profesională profundă a unui părinte;
Șomajul unui părinte sau al ambilor părinți;
Situație materială precară;
Boală fizică sau psihică severă;
Moartea unui membru al familiei.
Trauma psihică

Trauma psihică face referie la consecințele în plan psihic ale

evenimentelor și situațiilor traumatice. Consecințele pot fi extrem de
dureroase și perturbatoare, dar ele vor putea constitui bazele unor
transformării psihologice atât negative, cât și pozitive pentru persoana
care a suferit.

Cele șase traume pe care o persoană le poate experimenta în viață,

așa cum sunt descrise de către (Francis Macnab, 2000, pp. 27-31):

•Amenințarea la adresa vieții persoanei și a patter-urilor de trai;

•Amenințarea integrității și coerenței eului;
•Pierderea unei relații semnificative;
•Intreruperea funcționării normale a personei;
•Pierderea viziunii asupra vieții;
•Perturbarea expasnsivității sufletului în contexul vieții.
 
 Reacțiile la traumă

Rana produsă de evenimnetul traumatizant este

un amestec complet de reacții care afectează
următoarele niveluri ale psihicului uman:

•Nivelul de funcționare (pe plan fizic, psihic, social,

spiritual): plâns, insomnie, lipsa apetitului etc.
•Viața afectivă: ură, furie, vinovăție, neîmplinire,
tristețe;
•Imaginea de sine: depersonalizarea.
•Viziunea asupra viitorului;
•Sentimente de împlinire.
 Din punct de vederea a lui Mardi Horowitz, reacția post-expozitoarie
trece prin mai multe faze:

Faza expozitorie peri-traumatică maifestată prin țipete, teamă, doliu și

reacție de mânie.
Faza de negare: comportamnet extrem de evitare, susținut de cele mai
multe ori prin consmul de droguri și medicamente pentru a nu fi obligat să
trăiască cu durerea.
Faza de invazie a gândurilor sau a imaginilor mnezice: trăiri cu gânduri și
imagini mnezice ale traumei.
Faza de perlaborare. Cei afectați se confruntă cu evenimentele traumatice
și cu reacția lor personală.
Concluzie relativă. Capacitatea de a-și reaminti situația traumatică, fără a se
gândi compulsiv la aceasta.
 Dacă ne raportam la evoluția în timp a reacțiilor traumatice, putem
diferenția patru mari faze:

•Faza de șoc: durează de la câteva ore la câteva zile;

•Faza de negare: persoana nu poate crede ceea ce s-a întâmplat, deși
percepe evenimnetul și situația;
•Faza de acțiune: poate dura până la două săptămâni, o lună. Apare ca
sentiment predominant furia, îndreptat asupra celor din jur, inclusiv asupra
celor care ajută persoana.
•Faza de descărcare: dacă toate manifestările menționate anterior persistă,
atunci nu se poate ajunge la această faza, persoana având nevoie de ajutor
profesionist.
 Diferența între traumele adulților și
traumele copiilor

Sunt considerate a fi traumatice pentru copii

următoarele două tipuri de evenimente:

•Pe de o parte, sunt traumatice situațiile și

evenimnetle care intră în rezonanță cu dorințele
sau fricile fantasmatice actuale ale copilului în
funcție de nivelul de maturizare.
•Pe de altă parte, sunt traumatice evenimentele de
o asemenea natură sau intensitate ce depășesc
capacitățile de adaparte a Eului copilului.
 Reacțiile la evenimentele traumatice se aseamănă cu
cele ale adulților:
 
•Manifestări de repetiție: jocuri cu agresiune, desene,
coșmaruri cu conținut imprecis;
•Manifestpri de evitare: evitarea deplasărilor în anumite
locuri, evitarea anumitor persoane;
•Simptome neuro-vegetative: tulburări de somn, furie,
dificultăți de concentrare etc.

La copii, modul de evoluție a reacțiilor la traumă, la

procesul tarumatic, va depinde de mai mulți factori:

-Nivelul lor de dezvoltare emoțională, cognitivă,

psihosexulă și socială;
-Caracteristicile familiei în care trăiesc;
-Relațiile pe care le au cu alte persoane sau alți copii;
-Alți factori de risc și factori protectori care există în
societate, cultura din care fac parte.
TRAUMA FAMILALĂ

 Rolul familie

Rolul cel mai important în cadrul familiei îl

au cei doi parteneri, adulții, care pun bazele
familiei și care decid să o dezvolte prin nașterea
copiilor. Fiecare partener va îndeplini aceste
funcții atât cât poate și cât dorește.

Funcțiile familiei pe care aceștia le

îndeplinesc sunt:

•Funcția economică;
•Funcția de socializare;
•Funcția de solidaritate;
•Funcția sexual-reproductivă.
 Rolul părinților

Momentul în care o persoană devine părinte

aduce cu sine o mulțime de trasformări
interioare. Experiența directă cu copilul este cea
care modelează și definitivează persoana în
părinte, astfel că rolul unui părinte corespunde:

•Asigurarea unui nivel economic care să permită

satisfacerea nevoilor membrilor familiei;
•Construirea unei baze cât mai solide pentru
dezvoltarea școlară și profesională a copiilor;
•Asigurarea unui cadrul relațional și emoțional
suficient de bun pentru maturizarea acestuia;
•Diferențierea între rolul și nevoile părintelui și
rolul și nevoile copilului în cadrul sistemului
familial.
 Traumele familiale

Există evenimente care destructurează familiile și

indivizii precum:

•Abuzurile: fizic, emoțional, sexual.

Abuzul fizic care se poate manifesta fie asupra unui adult

fie asupra unui copil care este victima unui abuz, manifestat
prin: bătaie, tras de păr, legat de mâini, ect.
Abuzul emoțional. Acesta este mult mai subtil și greu de
identificat și vizează sentimentele și personalitatea victimei.
Acesta constă în a provoca în persoana cu care suntem în
relație sentimente precum: teamă, nesiguranță, umilință,
critică, etc.
Abuzul sexual. acesta se caracterizează prin agresarea
părților zonelor intime ale unei persoane. Putem vorbi și
despre jocurile sexuale care se pot practica între copii sau
între un adult și copii.
•Delicvența unui membru al familiei. Este o situație care apare de cele mai multe ori în
urma unor acte agresive sau contrare legii. Copii părinților delicvenți au deseori
sentimente de: jenă socială, anxietate crescută, dificultate de adaptare școlară și socială,
etc.

•Separarea membrilor prin părăsire, divorț.

•Sărăcie și șomaj . Ele amenință integritatea fizică a membrilor din cauza lipsei de
mâncare, a apei sau a adăpostului, dar și a mijloacelor financiare și materiale de a face
rost de ele.

•Decesul unui membru al familiei.

•Boala gravă al unui membru . Este un alt eveniment traumatizant prin care poate trece
o familie. De cele mai multe ori membrii familiei își reorganizează întreaga viață în
jurul îngrijirii persoanei bolnave, fapt care determină, sentimente precum: frustrare,
disperare, furie și chiar ură față de propria persoană sau față de bolnav.
Restructurarea familiei în urma divorțului

Este o situație des întâlnită în societatea noastră care are o mulțime de

efecte negative asupra tuturor celor implicați și asupra familiei. Divorțul este
aproape întotdeauna un proces dificil și conflictual.

Pierderea unui partener prin divorț a fost adesea comparată cu pierderea

prin moarte. Copiii pot fi mult afectați de divorț. Divorțul nu presupune doar
desființarea căsătoriei, din păcate mulți parteneri renunță în același timp și la
rolul lor de părinți.

Printre cele mai întâlnite efecte negative ale divorțului asupra copiilor
regăsim:
-lispa încrederii;
-lipsa dorinței de a fi responsabil;
-furie nedirecționată;
-stima de sine scăzută;
-teama de abandon, etc.
Restructurarea familiei în urma decesului unui părinte

Dintre toate evenimentele cu care se confruntă omul de-a lungul

vieții, moarte, este unul dintre cele mai nedorite, neexplicabile și
terifiante.

A pierde pe cineva sau ceva ne obligă să ne raportăm diferit la ceea

ce rămâne, să schimbăm prioritățile, să evoluăm. În ceea ce privește
stadialitatea de doliu, o persoană poate trece prin amorțire, plâns și
căutare, șoc, negare și disperare.

Atunci când experimentează decesul unui membru al familiei ttoți

ceilalți membri se confruntă cu:

Un anumit limbaj al doliului;

O nouă realitate;
Suferință emoțională;
Modalități de gândire;
Stiluri de viață și viitorul;
Modul de comportare în viitor, etc.
RESURSE PSIHICE ACTIVE ÎN PROCESUL TRAUMATIC
 
 Adaptare și coping

Adaptarea la evenimentele adverse prin care o persoană

trece reprezintă principalul scop al eforturilor sale conștiente
și inconștiente. Coping-ul desemnează toate acțiunile noastre
care sunt puse în slujba recâștigării unui echilibru. Procesele
de coping integrează factori de protecție, de risc, de
vulnerabilitate, de reziliență.

a). Factorii protectivi reprezintă dispoziții existente în

persoană ce sunt aduse în experiența traumatică, astfel că,
putem vorbi despre următorii factori protectivi:

Inteligența pătrunzătoare;
Temperament activ și iubitor de contacte;
Comportament sigur de formare a legăturilor;
Persoane de relații de bază, susținători la vârsta adultă,
etc.
b). Factorii corectori acționează la elaborarea informației
traumatice, fie în faza de reacție, fie în procesul traumatic, cum
sunt, de exemplu, relațiile sociale ale persoanei sau psihoterapia.

c). Factorii de risc reprezintă evenimentele sau circumstanțele de

viață care suprasolicită psihicul persoanei, favorizând individual
sau prin acțiune o tulburare sau o maladie psihică. Putem vorbi
astfel despre: mama singură, relații timpurii, abuz sexual,
nașterea în afara căsătoriei, tulburări psihice ale mamei sau ale
tatălui, dizarmonie cronică, etc.
 
 
Noțiuni de coping se referă la noțiunea de a face față la ceva, un
eveniment, o situație, un fenomen. Putem identifica 4 tipuri de coping,
după cum urmează:

a). Copingul instrumental sau coping centrat pe problemă – orientat

direct asupra problemelor;
b). Copingul de exprimare a sentimentelor – centrat asupra
exteriorizării și comunicării emoțiilor și a sentimentelor profunde;
c). Copingul cognitiv- presupune schimbarea semnificației unei situații,
indiferent dacă această resemnificare se bazează pe o interpretare
realistă a stimulilor cheie sau pe o fragmentare a realității;
d). Copingul rezilient- este un mod flexibil, ideal de a face față,
situațiilor traumatizante, deoarece persoana are la dispoziție un spectru
relativ larg de strategii de control.
 Reziliența

Conceptul de reziliență în domeniul psihologic face

referire la capacitatea oamenilor de a se reîntoarce la
echilibrul pe care-l aveau înainte de situația stresantă sau
traumaizantă.

Boris Cyrulnik enumeră factorii pe care îi consideră a fi

importanți pentru procesul rezilienței:

Inteligența- le permite copiilor să învețe o materie școlară,

nu pentru că le-ar plăcea în mod deosebit, ci pentru a contrui
o relație cu profesorul care predă, acesta devenind astfel un
tutore al rezilienței copilului;

Relațiile afective- omul se naște dintr-o și printr-o relație,

iar intreaga lui existență se află sub semnul relațiilor, de accea
va fi important ca celui traumatizant să i se ofere posibilitatea
de a se plasa într-un mediu nou, care să faciliteze o
multitudine de relații, afective în special;
Empatie și generozitate- ele vor apărea la copiii care au cunoscut de
timpuriu afecțiunea celor din jur. Capacitatea de a se pune în locul
altuia și de a dărui îl face pe cel traumatizant să se simtă important, bun,
recuperând astfel din respectul de sine și forța interioară pierdută și
zdruncinată de traumatism;

Mecanismele de apărare- activitsmul și visarea apar în situații de

urgență, iar în timp, se vor activa altruismul, sublimarea, anticiparea și
umorul;

Creativitatea- este strâns legată de oportunitățile persoanei

traumatizante de a exprima suferința, imaginarul și viitorul.
Creativitatea va lua orice formă pentru a exprima rana interioară:
scrisul, desenul, dsnsul, modelajul, cinematografia.
 
 Fenomenul rezilienței la copii cu un părinte decedat și la cei cu divorț
parental

Trăsăturile individuale ale copiilor care au fost identificate de către

cercetărori sunt: credințele despre control, stima de sine, copingul și
eficiența copingului, evaluarea situațiilor stresante, exprimarea emoțiilor,
temperamentul.

Resursele familiale semnificative în manifestarea rezilienței sunt:

căldura parentală, disciplina, resursele familiale.
 Cercetare privind resursele personale compensatorii în procesul
traumatic al rănii familiale produse prin divorț și deces

Cercetarea s-a concentrat pe identificarea rezilienței și creșterii

posttraumatice în urma evenimentelor traumatice familiale reprezentate
de divorț și deces.

Obiectivul general al acestei cercetări a fost identificarea

limbajului și a opiniei pe care oamenii îl folosesc atunci când se referă
la traume familiale, coping și resurse familiale compensatorii.

Metoda folosită a fost cea a chestionarului. Întrebările au evitat

folosirea cuvintelor „traumă”, „traumatic”, tocmai pentru a permite
subiecților exprimarea opiniilor fără tendința de a sugera răspunsurilor.

Grupul țintă
Acest chestionar a fost aplicat unui număr de 127 de persoane
dintre care 102 femei și 25 bărbați, majoritatea fiind studenți la
psihologie din mai multe Universități (București, Iași, Constanța),
vârsta subiecților a fost cuprinsă între 20-65 de ani, diverse profesii,
ocupații și structuri familiale.
 Ce spun oamenii despre efectele traumei familiale

EFECTELE DECESULUI
 
În urma chestionarelor aplicate s-au identificat
următoarele efecte în ceea ce privește decesul.

1. Efecte pe plan emoțional și fiziologic: tristețe, dor,

suferință sufletească, durere, oboseală, plâns, stres,
distrugerea sistemului nervos, furie, ură, etc. ;
2. Efecte pe plan cognitiv: amintiri, „nimic nu mai are
rost pe lume”, înțelepciune;
3. Efecte pe plan comportamental: închiderea în sine,
găsirea unui vinovat, reproșuri, izolare, lipsa
comunicării, agresivitate, destrămarea familie, etc.
 
EFECTELE DIVORȚULUI

Efecte pe plan emoțional și fiziologic: vinovăție, durere sufletească,

neîncredere, resemnare, pierdere, teamă;
Efecte pe plan cognitiv: pesimism, complex de inferioritate;
Efecte pe plan comportamental: santaj emoțional, încercarea de
împăcare, inferiorizare, pierderea locuinței, violență verbală.

CONCLUZIILE CERCERTĂRII

Cele mai importante idei în urma acestei cercetări sunt experiențele

familiale percepute a fi cele mai dureroase sunt: decesul unui membru al
familiei, boala/accidentul unui membru al familiei, divorțul, pierderile
sau dificultățile materiale, etc.
Limbajul pe care oamenii îl folosesc atunci când exprimă suferința
legată de crizele și pierderile familiale este unul profund emoțional.
Oamenii sunt conștienți de resursele lor interioare, de resursele lor
familiale de care ar avea nevoie și s-ar folosi în situații traumatice, dar
acest fapt nu asigură și folosirea lor adecvat.
SINTEZA RESURSELOR COMPENSATORII

A. Resurse personale/individuale

 Pe plan fiziologic- un bun sistem imunitar, condiție

fizică bună, fizic frumos atractiv, stare de bine
corporală, etc.
Pe plan emoțional- contact bun cu emoțiile,
încrederea în sine, în alții, în viitor, capacitatea de a
căuta și a se bucura de lucrurile bune.
Pe plan cognitiv- inteligență, simțul umorului,
flexibilitate, deschiderea spre nou/viitor, cunoștiințe,
educație, etc.
 Pe plan comportamental- capacitatea de a
păstra/intra în relații, de a se angaja în activități,
capacitatea de a avea grijă de sine, etc.
 
B.Resurse familiale

Coeziunea familie: membrii se susțin unii pe alții;

Doliul normal al părintelui cu care au rămas copiii;
Existența a cel puțin a unei persoane de atașament în
familie;
Flexibilitate, adaptabilitate familială.

C. Resurse sociale
Posibilitatea de a merge la școală;
Posibilitatea de a găsi un loc de muncă;
Persoane sau instituții din rețeaua socială care susțin
persoana în doliu: colegi, prieteni, vecini, etc.;
Existența unor politici sociale de suport;
Disponibilitatea serviciilor sociale de suport:
asistență socială, consiliere și psihoterapie.
 CONCLUZII

Decesul unei persoane sau divorțul într-o familie sunt două

fenomene la care oameni preferă, de cele mai multe ori, să nu se
gândească înainte de a se produce, pentru că reprezintă evenimente care
au consecinţe grave şi nedorite.
Ceea ce au în comun aceste evenimente traumatice şi ce ştim cu
certitudine este că, indiferent când şi unde se produc, afectează, în măsuri
şi pentru durate diferite, echilibrul emoţional al tuturor celor implicaţi.
Teamă, furie, ruşine, neputinţă, durere, îngrijorare profundă,
descumpănire sunt doar câteva dintre posibilele emoţii pe care le resimt
cei care trec prin asemenea evenimente şi care, de multe ori, nu pot face
faţă singuri acestor situaţii.
Vă mulțumim pentru
atenția acordată!