Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din

Iași
Fcultatea de Flisosofie și Stiințe Social-Politice

RELAȚIILE POLITICE
INTERNAȚIONALE

Bordea Francesca Iuliana

Științe Politice, grupa 1

1
 Relațiile internaționale reprezintă un domeniu de studiu care se ocupă cu analiza
relațiilor și influențelor mutuale dintre actorii statali ce aparțin sitemului internațional, ca și
interacțiunile acestora cu actori non-statali, precum organizații nonguvernamentale,
organizații interguvernamentale, corporații internaționale ș.a. Prin natura sa, acest domeniu
aparține Științelor Politice, rădăcinele conceptelor pe care se consolidează fiind de factură
politică. Per total, se consideră că acest domeniu interdisciplinar a evoluat dinspre Studiile
Istorice(istoria diplomatică) și Juridice (dreptul internațional) către Științele Politice, iar cu
toate acestea, un aport considerabil îl reprezintă și branșa economică, geopolitică, culturală,
filosofică, a studiilor de securitate, dreptului, dar și a istoriei.
Hans Morgenthau a spus că, în percepția sa, ,,Relațiile Internaționale se ocupă cu
studiul raporturilor de putere dintre actorii internaționali.”1. Așadar, definiția dată de el
este construită pe baza contingenței dintre Relațiile Internaționale cu statul și războaiele dintre
state, punând astfel statul ca primordial și singur protagonist politic și de drept în sistemul
internațional, această abordare lărgindu-și orizonturile de-a lungul trecerii timpului și
permițând alăturarea mai multor actori și fenomene în sfera Relațiilor Internaționale.
Cu toate că poate suna ca un domeniu de cercetare nou și extrem de modern, primele
aspecte studiate din cadrul Relațiilor Internaționale datează din timpul istoricului antic grec
Tucidide. Însă, ca disciplină academică independentă, aceasta s-a conturat abia la începutul
secolului XX, când Paul Reinsch publică primul manual de politică mondială, în anul 1900.
Toți acești pași duc la solidificarea Relațiilor Internaționale ca domeniu elevat aparte, după
Primul Război Mondial, odată cu înființarea primei catedre de Relații Internaționale in 1919,
în cadrul Universității Țării Galilor (Wales) din Aberystwyth. Astfel, din anul 1924, acest
domeniu a început să fie predat la universitatea London School of Economics de către
laureatul premiului Nobel, Philip Noel-Baker, ca mai apoi la nivelul acesteia, în 1927, să se
fondeze departamentul de Relații Internaționale.
Acest câmp științific a avut parte de o înflorire prolifică după cel de-al Doilea Război
Mondial, fiind instruit cu prioritate în SUA și Europa Occidentală, cu toate că școli de
Relații Internaționale au apărut și în America de Sud și Asia. Datorită numeroaselor cercetări
felurite și multilaterale înfăptuite la nivelul sectorului după Războiul Rece , acesta avea să
aibă parte negreșit de o mișcare și expansiune impresionantă în continuare.
Relațiile Internaționale cuprind o serie de specialități(subdomenii), acestea fiind
reprezentate de istoria Relațiilor Internaționale, teoria Relațiilor Internațiionale, studiile
strategice și de securitate, analiza de politică externă si economia politică internațională.
Istoria Relațiilor Internaționale este ramura ce tratează evoluția în timp a sistemului
internațional, aceasta avându-și rădăcina în operele lui Tucidide, precum am menționat mai
sus, ca de altfel și ale lui Herodot. Datorită juristului Hugo Grotius, împreună cu Francisco de
Vitoria și Alberico Gentili, a apărut, și mai apoi s-a dezvoltat, dreptul internațional (bazat pe
teoria dreptului natural), care a imbogățit aria cu numeroase noi teorii și descoperiri, iar pe
aceasta cale, imaginea sa de ansamblu s-a putut cristaliza. Această ramură este de maxim
interes deoarece, studiind în mod cronologic evenimentele din istoria politică universală,
aceasta are în vizor totodată și cauzele care au stârnit evenimentele, modul cum s-au
1
Prof. Univ. Dr. Adrian Pop ,,Introducere în Relațiile Internaționale”, București, 2011,
pag 2.

2
desfașurat și impactul și efectele produse de acestea. Având astfel aceste informații prețioase,
găsirea soluțiilor pentru problemele întâmpinate în realitatea actuală este cu mult facilitată.
Teoria Relațiilor Internațiionale operează cu definiții și concepte specifice
domeniului, aceasta fiind nascută din nevoia de formulări teoretice înglobate în teorii sau
paradigme. O teorie este o construcție intelectuală prin care asimilăm și alăturam informații,
le analizăm și interpretăm, scopul acesteia fiind că în finalitate trebuie să aibă un grad ridicat
de predicție veridică a întâmplărilor. Pentru a fi viabilă, o teorie a Relațiilor internaționale
trebuie să îndeplinească patru exigențe: să descrie, să explice, să ofere posibilitatea predicției
și să aibă capacitate normativă(să poate prescrie norme).2
Studiile strategice și de securitate s-au concretizat după Al Doilea Război Mondial.
Studiile strategice au în centru capacitatea militară a statelor, cu precădere a celor influente și
puternice din ringul politic internațional, capacitatea de mobilizare și gestionare optimă a
forței militare. Conceptul de securitate şi elementele sale componente au suferit de-a lungul
timpului modificări esenţiale, ca şi atitudinea statelor faţă de modalităţile de transpunere a
acestuia în viaţă, în raport cu schimbările care au loc pe plan international. Securitatea
reprezintă, în principiu, ,,acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern şi
intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt adoptate şi
care asigură existenţa, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială a statului şi
respectarea intereselor fundamentale”.3 Așadar, securitatea se ocupă cu studierea manierelor
în care iau naștere, evoluează, pot fi prevenite sau oprite conflictele internaționale.
Analiza de politică externă se ocupă cu cercetarea comportamentelor și a intențiilor
ipotetice ale unor state în relațiile lor externe, acestea presupunând un set de obiective, de
strategii, un plan de acțiune organizat și mișcări ale statelor pentru a se putea înfăptui.
Menirea analizei de politică externă este de fapt să supravegheze în dinamica sa pură evoluția,
adaptarea și reacția permanentă a statelor în contextul internațional.
Economia politică internațională studiază politicile monetare și fiscale care au o
influență pozitivă sau negativă asupra comerțului internațional. Această ramură a domeniului
are ca obiectiv de studiu statul și amplasarea sa in spațiul schimburilor internaționale, în ce
măsură are acesta, sau nu, efect asupra ariei economice, dar și poziția, acțiunea sau funcția
altor actori sau entități concurente ai statului în câmpul economico-financiar: organizațiile
internaționale guvernamentale, organizațiile internaționale neguvernamentale, corporațiile
transnaționale ș.a.
Este important când vorbim despre Relațiile internaționale să ne familiarizăm și cu
câteva concepte fundamentale, acestea fiind derivate din sfera Științelor Politice. În primă
fază, conceptul de anarhie proiectează ideea că nu există o entitate superioară totalității
statelor care compun contextul internațional. Așadar, într-un astfel de sistem anarhic, statele
se bazează pe propria capacitate de autoconservare, propriile resurse și/sau tratate temporare
cu alte state pentru a se apăra în caz de atac sau criză economică, se apelează la o societate
presupus pașnică, echitabilă, întrucât nu este un guvern mondial situat deasupra tuturor care să
coordoneze și să impună disciplina. Principiul esențial după care se ghidează anarhia este de
« autoajutorare » între state, deoarece chiar dacă nu există o autoritate juridică, politică și/sau

2
Teoria Relațiilor Internaționale, Note de curs, Prof. dr. Cătălin TURLIUC, 2012-2013
3
Mica enciclopedie de politologie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag 402.
3
militară de care toți sunt obligați să asculte, asta nu înseamnă că lumea este dominată de haos
și dispute, ci că se pot ajunge la armistiții și compromisuri pe cale diplomată.
Conceptul de putere este unul des întalnit în aceasta latură, acest lucru fiind strâns
legat de faptul că esența politicii se rezumă la dorința și încercarea dobândirii puterii. Puterea
dă șansa materializării proiectelor si programelor politice, precum și împlinirea scopurilor
personale a actorului care o deține. În Relațiile Internaționale putem privi puterea ca având
două fațete întrucât, în virtutea complexității ei, aceasta reprezintă un concept nodal, astfel
încât se concretizează ca instrument și scut al statelor, dar și ca scop ultim. Puterea ca obiectiv
presupune posesia a cat mai multor resurse: forță militară, resurse economice, diplomatice,
culturale, tehnologice, etc., pe când puterea în ipostaza de instrument rezultă în mobilizarea
optimă a tuturor acestor resurse în vederea atingerii scopului final.
Definirea noțiunii de putere este una extrem de grea din cauza caracterului pluridimensional al
acesteia, însă anumiți politologi oferă varii explicații, precum cel mai important reprezentant
al realismului clasic, Hans J. Morgenthau, care spunea „prin putere se înțelege dominația
unor oameni asupra gândirii și comportamentului altor oameni”. El considera că statele au o
„poftă nemărginită pentru putere” întrucât sunt conduse de ființe umane care au ,,voință
de putere” încă de la naștere. Potrivit lui Bertrand Russell , , puterea poate fi definită ca
obținerea efectelor dorite”. În opinia lui Thomas Kuhn puterea reprezintă „capacitatea
cuiva de a-și îndeplini dorințele prin controlul opțiunilor și/sau preferințele altuia.”. Pe de
altă parte, Rudolph Rummel a întocmit o serie de moduri prin care se poate exercita puterea,
precum puterea neutră, puterea în sine, puterea fizică, forța, puterea indirectă, puterea
intelectuală ș.a.m.d.
Balanța puterii/echilibrul de putere presupune trei accepțiuni, fiecare dintre ele
înrămând conjuncturi diferite.
În lumina primei accepțiuni, conceptul de balanță a puterii se referă la orice formă de
repartizare a puterii, adică poate constitui ,,statu quo-ul” de la un moment dat in istoria
Relațiilor Internaționale, iar orice dezechilibru existent în atribuirea de putere poate afecta
balanța de putere. Opiniile realiștilor cu privire la cum ar trebui să arate balanța variază,
deoarece unii consideră ca echilibrul perfect este atins în momentul în care balanța este egală,
iar alții, poziționându-se la polul opus, sunt de opinie că una dintre părți trebuie sa fie
superioară, asfel încât să se impună în fața statului eclipsat, acesta ne mai având curaj să
atace. Teoria conform căreia puterea neechilibrată sau nebalansată(hegemonul) generează
pace se numește teoria stabilității hegemonice.
Cea de-a doua accepțiune se referă la balanța puterii ca metodă de menținere a echilibrului
într-un regim format din mai multe instituții autonome, ca protocol de armonie și stabilitate.
Asigurarea balanței de putere prevede două postulate, mai precis că toate unitățile sunt
necesare sistemului și, respectiv, că dacă nu se intervine, atunci una din unități va avea
avantaj și superioritate asupra celorlalte.
Cea de-a treia accepțiune a conceptului reliefează cazurile multipolare istorice, chiar Europa
secolului al XIX-le fiind un exemplu sugestiv pentru punerea în lumină a unui prototip al
sistemului multipolar de balanță a puterii. Acest sistem a adus cea mai longevivă perioadă de
pace, între anii 1815 și 1914, întrucât acesta prevede existența unui număr de state ce acceptă
sa se ghideze după aceleași orânduiri, în pace și ordine. Din pacate, multipolaritatea s-a

4
metamorfozat într-un sistem bipolar de alianțe politico-militare în cele din urmă, fapt ce a
condus direct la izbucnirea Primului Război Mondial.
Concluzionând, Relațiile politice internaționale sunt acțiunile bazate pe anarhie, putere
și echilibru, la nivelul participanților din sistemul internațional, ce pastrează statele conectate,
pentru beneficiul tuturor și optimizarea desfașurării acțiunilor de pe toate planurile.

5
Bibliografie
 Prof. Univ. Dr. Adrian Pop Introducere în Relațiile Internațional, București, 2011.
 Vasile-Sorin Curpăn, Emilia Mitrofan, Angelica Leghede Istoria și teoria Relațiilor
Internaționale, Iași, 2014.
 Teoria Relațiilor Internaționale, Note de curs, Prof. dr. Cătălin TURLIUC, 2012-
2013, Facultatea de Drept a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
 Mica enciclopedie de politologie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1977.