Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

"La casa amintirii cu-obloane si pridvor,

Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De cand luptara-n codru si poteri si haiduc.

In drumul lor spre zare imbatranira plopii.

Aici sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pandise de la scara

Berlina leganata prin lanuri de secara.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina

Sari, subtire, - o fata in larga crinolina.

Privind cu ea sub luna campia ca un lac,

Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar cand deasupra casei ca umbre berze cad,

Ii spuse Sburatorul de-un tanar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea...

Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea,

Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,

De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.

Dar ei, in clipa asta simteau c-o sa ramana.,.

De mult e mort bunicul, bunica e batrana...

Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete

Te vezi aievea numai in stersele portrete.

Te recunosti in ele, dar nu si-n fata ta,

Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...

Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.

Ca dansa tragi, In dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari.

Ca berzele intr-insul amurgul se opri...

Si m-ai gasit, zambindu-mi, ca prea naiv eram

Cand ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar cand in noapte campul fu lac intins sub luna.

Ti-am spus Balada lunei de Horia Furtuna.

M-ai ascultat pe ganduri, cu ochi de ametist,

Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat -

Acelasi clopot poate - in turnul vechi din sat...

De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat."

1. Repere critice

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pană în prezent:

„Capodopera lui Ion Pillat este însă Aci sosi pe vremuri, graţioasă, mişcătoare şi indivizibilă paralelă
între două veacuri, înscenare care încântă ochii şi, în acelaşi timp, simbolizare a uniformităţii în
devenire."

Ovid. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, II:

„Pillat cântă bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacţiile vieţii
patriarhale".

2. Context+inscrierea in curent:traditionalism

Tradiţionalismul este o mişcare literară, manifestata in perioada interbelica, a carei ideologie se

cristalizeaza in jurul revistei “Gandirea”, aparuta in 1921, la Cluj. Prncipalele trasaturi ale acestei
orientari literare sunt: valorificarea specificului naţional (istoria şi folclorul), componenta spirituală a
sufletului ţărănesc, conştiinţa religioasă ortodoxă, valorificarea miturilor autohtone, a credinţelor
străvechi.

“Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în ciclul “Trecutul viu”,
care face parte împreună cu ciclul “Florica”, din volumul “Pe Argeş în sus”, apărut în 1923. Volumul este
reprezentativ pentru estetica tradiţionalista, intrucat poeziile incluse zugravesc imaginea spaţiului natal
patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi
împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei.

3. Tema

Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului
trecător -fugit irreparabile tempus.

Într-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă
analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga
timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi cat se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită
sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă
comunitate umană".

4. Specia literara

Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea
destinului uman/ ciclicitatea vieţii.

5. Lirismul
Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate
simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, atestat prin prezenţa eului liric şi
comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ
are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume
personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi
temporale: „aci” -„acolo", „acum" - „atunci”). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii
subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate.

6. Titlul

Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedeterminat), prin
indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe
vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi”. „Aci” este elementul semantic definitoriu în raport
cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri - „acum".

7. Elemente de compozitie (secventele lirice)

Compoziţional, poezia este alcătuită din 19 distihuri şi un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al
poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri” a
bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele
două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv,
ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie
a planurilor, construite pe relaţia „atunci” - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul
poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente semnificative ale existenţei umane - nunta şi
moartea), simbol al trecerii timpului şi laitmotivul reprezentat de versul final.

Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa
amintirii”, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu
mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum,
sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii” (V. Fanache, G.
Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Elementele asociate casei: „obloane", „pridvor, „păienjeni, „poartă", „zăvor" şi versul „Păienjeni
zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinţei
strămoşilor, dar şi ideea de spaţiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia
trecutul în amintire.

Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: “Iar hornul
nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc".

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. Dacă în poezia romantică,
existenţa naturii era eternă, în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane, în poezia lui Ion Pillat, natura
devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele senectuţii, ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare
îmbătrâniră plopii”. În versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat titlul poeziei şi este
evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei
epice şi a elocinţei în mitologia greacă. Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care
eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" - oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de ieri
sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri, care îşi
revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor.

Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei,
din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină".

Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a
asocia viaţa cu literatura şi, în acelaşi timp, de a indica epoca, numind preferinţele în moda literară a
vremurilor respective. Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice – “Le Lac” de
Lamartine şi “Sburătorul” de I.H. Rădulescu. Atmosfera evocată, peisajul selenar, sunt romantice: „Şi
totul ce romantic ca-n basme se urzea".

Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau...
departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat." Meditaţia poetică, tonul
elegiac evidenţiază ideea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta
simţeau că-o să rămână...". Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmată, în versul următor de
revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e
bătrână...", portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „Ce
straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. // Te recunoşti în
ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...", în distihul al treisprezecelea, prin
intermediul unei comparaţii, se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul
prezent: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". Ca într-un ritual,
nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din
„trăsură", iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste, “Balada lunei” de Horia Furtună şi poeme de
Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri
„ochi de peruzea", acum „ochi de ametist".

Un alt element comun celor două secvenţe poetice, prezent - trecut, este simbolul berzei, „pasăre de
bun augur, simbol de pietate filială" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, i), dar şi
simbol al fidelităţii, al devoţiunii.

Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea
existenţei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea implacabila timpului: „De nuntă
sau de moarte, în turnul vechi din sat".

Nivelul fonetic şi prozodic

- rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe;

- nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburătoruîj şi moderne, de la începutul
secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtună);

- rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive, în special, în versul laitmotiv.

Nivelul morfosintactic

-timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie; verbele la
perfect simplu („sosi, „zăbreliră", „îmbătrâniră", „sări, „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor
sau repetabilitatea lor; verbele la imperfect („asculta", „se urzea", „simţeau", „şedeam"), mai mult ca
perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la perfect
compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la timpul prezent fie ilustrează
permanenţa, perenitatea sentimentului de iubire („vii, „calci, „tragi), fie însoţesc meditaţia pe tema
trecerii timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită", „nupoţi).

Nivelul lexico-semantic

-cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru", „plopii, „lanuri de secară", „lună", „câmpia", „lac",
„nisipul, „câmpul;

-folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în evocarea trecutului: „haiduc, „poteră, „berlină,
„crinolină", „aievea", „pridvor".

Nivelul stilistic

- folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintirii", „ochi de peruzea", „ochi de ametist" şi a

comparaţiei, care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane:
„câmpia ca un Iad, „deasupra casei ca umbre berze cad”, „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu";

- la nivel structural, se utilizează paralelismul, simetria, antiteza.

CONCLUZIE

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului rural,
dar şi prin tema timpului trecător, fugit irrreparabile tempus.