FIZIOLOGIA SISTEMULUI DIGESTIV

CUPRINS L.P. 1

1. SALIVA
❑ IDENTIFICAREA UNOR IONI ŞI SĂRURI ANORGANICE DIN COMPOZIŢIA SALIVEI
✓ Identificarea ionilor de Ca2+
✓ Identificarea clorurilor
✓ Identificarea carbonaţilor
✓ Identificarea sulfaților
❑ IDENTIFICAREA UNOR SUBSTANȚE ORGANICE DIN COMPOZIŢIA SALIVEI

✓ Identificarea globulinelor
✓ Identificarea mucinei

2. SUCUL GASTRIC
✓ Evidențierea digestiei gastrice (Metoda Mett)
✓ Determinarea acidității gastrice (prin titrare)

3. BILA
✓ Identificarea mucinei
✓ Identificarea protidelor
✓ Identificarea sărurilor biliare
✓ Identificarea pigmenţilor biliari
 I. SALIVA

❑ IDENTIFICAREA UNOR IONI ŞI SĂRURI ANORGANICE

DIN COMPOZIŢIA SALIVEI

✓ IDENTIFICAREA IONILOR DE Ca2+

✓ IDENTIFICAREA CLORURILOR

✓ IDENTIFICAREA CARBONAŢILOR

✓ IDENTIFICAREA SULFAȚILOR
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA IONILOR DE Ca2+

Într-o eprubetă se recoltează 2 – 3 ml salivă peste care se

MOD DE LUCRU adaugă câteva picături de oxalat de amoniu soluţie 5%.

+
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA IONILOR DE CA2+

În prezenţa ionilor de Ca2+ se obţine un precipitat alb,

REZULTAT insolubil de oxalat de calciu.
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA CLORURILOR

MOD DE LUCRU Într-o eprubetă se recoltează 2 – 3 ml salivă peste care

se adaugă câteva picături de AgNO3 soluţie 20%.

+
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA CLORURILOR

În prezenţa clorurilor se obţine un precipitat alb-brânzos de

REZULTAT clorură de argint.
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA CARBONAȚILOR

MOD DE LUCRU Într-o eprubetă se recoltează 2 – 3 ml salivă peste care se

adaugă 1-2 picături de acid acetic glacial.

+
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA CARBONAȚILOR

Se observă o degajare de CO2 sub formă de bule de gaz,

REZULTAT rezultat din descompunerea carbonaţilor în mediu acid.
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA SULFAȚILOR

Într-o eprubetă se recoltează 2 – 3 ml salivă peste care se

MOD DE LUCRU adaugă câteva picături de clorură de bariu (BaCl2).

+
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA SULFAȚILOR

În prezența sulfaților se obține un precipitat alb, insolubil,

REZULTAT de BaSO4.
 I. SALIVA

❑ IDENTIFICAREA UNOR SUBSTANȚE ORGANICE

DIN COMPOZIŢIA SALIVEI

✓ IDENTIFICAREA GLOBULINELOR

✓ IDENTIFICAREA MUCINEI
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA GLOBULINELOR

Într-o eprubetă cu 2-3 ml salivă se adaugă câteva picături de

MOD DE LUCRU
NaOH soluţie 10% şi 2-3 picături CuSO4 soluţie 1%.

+
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA GLOBULINELOR

În prezenţa globulinelor apare un complex colorat roz-violet

REZULTAT (reacţia biuretului).
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA MUCINEI

Peste 3-4 ml salivă recoltată într-o eprubetă se adaugă

MOD DE LUCRU câteva picături de acid acetic soluţie 20%.

+
 I. SALIVA

IDENTIFICAREA MUCINEI

În prezenţa mucinei se formează un precipitat alb,

REZULTAT gelatinos, care pluteşte.
 2. SUCUL GASTRIC

✓ EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

✓ DETERMINAREA ACIDITĂȚII GASTRICE (PRIN TITRARE)

 2. SUCUL GASTRIC

EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

Se măsoară lungimea unei coloane de albumină

PRINCIPIUL METODEI digerată de pepsina din sucul gastric la 38oC, într-un
interval de timp de 24 de ore.

NECESAR ✓ ovalbumină (albuş de ou crud);

✓ tuburi capilare din sticlă;

✓ termostat;

✓ riglă milimetrică;

✓ un recipient cu suc gastric;

✓ un recipient cu soluţie pepsină 2‰;

✓ un recipient cu soluţie acid clorhidric 4‰.

 2. SUCUL GASTRIC

EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

MOD DE LUCRU
✓ Se umplu tuburile de sticlă (tuburi Mett) cu albuş de ou crud prin aspirare şi se
introduc în poziţie orizontală într-un vas cu apă fiartă.
 2. SUCUL GASTRIC

EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

MOD DE LUCRU

✓ Se confecţionează din albuş de ou fiert câteva

cuburi Mett cu latura de 10 mm.

✓ Tuburile și cuburile se introduc împreună în recipientele cu: suc gastric, pepsină

2‰ şi soluţie de HCl 4‰, iar acestea se vor introduce la termostat la 38oC timp de
24 de ore.
 2. SUCUL GASTRIC

EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

În proba cu suc gastric, reacția este pozitivă, cuburile vor avea

REZULTAT muchiile mult erodate sau dispar total. Se măsoară lungimea
coloanei de albumină digerată: după 24 de ore, la omnivore se
digeră albumina de pe o lungime de 2-3 mm.
 2. SUCUL GASTRIC

EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

În proba cu pepsină reacția este negativă - nu se digeră albumina

REZULTAT din ou (pepsina este activă doar la pH acid).
 2. SUCUL GASTRIC

EVIDENȚIEREA DIGESTIEI GASTRICE (METODA METT)

În proba cu acid clorhidric reacția este negativă - nu se digeră

REZULTAT
albumina din ou.
 2. SUCUL GASTRIC

DETERMINAREA ACIDITĂȚII GASTRICE (PRIN TITRARE)

MOD DE LUCRU Într-un pahar Berzelius se adaugă 10 ml suc gastric peste

care se adaugă 1-2 picături soluţie fenolftaleină 1%.
 2. SUCUL GASTRIC

DETERMINAREA ACIDITĂȚII GASTRICE (PRIN TITRARE)

Se titrează cu NaOH n/10 cu titrul cunoscut până la

MOD DE LUCRU apariţia culorii roz care persistă 30 secunde.
 2. SUCUL GASTRIC

DETERMINAREA ACIDITĂȚII GASTRICE (PRIN TITRARE)

REZULTAT Se determină cantitate de acid clorhidric din sucul gastric prin calcul
matematic.

Exemplu de calcul:
Presupunem că titrul soluţiei de NaOH = 0,00407 şi în titrare s-au consumat 9,6ml, ceea ce în
grame va fi:
9,6 x 0,00407 = 0,039072 g NaOH

Se ştie că 36,5 g HCl sunt echivalente cu 40 g NaOH.

Atunci, dacă 40 g NaOH neutralizează 36,5 gHCl
0,039072 g……………………………X

x = 0,0356532 g HCl în 10 ml suc gastric, respectiv 3,56 g/l HCl total

 3. BILA

✓ IDENTIFICAREA MUCINEI

✓ IDENTIFICAREA PROTIDELOR

✓ IDENTIFICAREA SĂRURILOR BILIARE

✓ IDENTIFICAREA PIGMENŢILOR BILIARI

 3. BILA

IDENTIFICAREA MUCINEI

Într-o eprubetă se introduc 2 ml bilă şi 2 ml apă distilată,

MOD DE LUCRU peste care se adaugă câteva picături de acid acetic glacial.

+
 3. BILA

IDENTIFICAREA MUCINEI

Se observă formarea unui precipitat alb de mucină care se dizolvă

REZULTAT
în exces de reactiv.
 3. BILA

IDENTIFICAREA PROTIDELOR

Într-o eprubetă se introduc 2 ml bilă şi 2 ml apă distilată,

MOD DE LUCRU
peste care se adaugă câteva picături de HNO3 concentrat.

+
 3. BILA

IDENTIFICAREA PROTIDELOR

Se observă formarea unui precipitat alb care se dizolvă în exces de

REZULTAT reactiv.
 3. BILA

IDENTIFICAREA SĂRURILOR BILIARE

(reacţia Pettenkofer)

Într-o eprubetă se introduc 3 ml bilă şi 3 ml apă distilată, peste

MOD DE LUCRU care se adaugă câteva cristale de zahăr ce se dizolvă prin
agitare. Apoi, înclinând eprubeta, se preling pe pereţii ei 4 ml
H2SO4 concentrat.

+
 3. BILA

IDENTIFICAREA SĂRURILOR BILIARE

(reacţia Pettenkofer)

REZULTAT La contactul dintre cele două lichide apare un inel de culoare roşie.
 3. BILA
IDENTIFICAREA PIGMENȚILOR BILIARI

MOD DE LUCRU Se filtrează prin hârtie de filtru 10 ml bilă diluată cu apă 1:5,
apoi se desface şi se suprapune pe o altă hârtie de filtru uscată. În
mijlocul hârtiei se depune o picătură de acid azotic fumans.
 3. BILA

IDENTIFICAREA PIGMENȚILOR BILIARI

Se formează o serie de inele colorate din interior spre exterior

REZULTAT astfel: galben, albastru, violet şi verde (ele corespund stărilor de
oxidare succesivă a pigmenţilor biliari).
ÎNTREBĂRI
 1

METABOLISMUL

Determinarea
METABOLISMULUI ENERGETIC
 2

DEFINIȚIE

METABOLISM

Prin metabolism se înţelege SCHIMBUL PERMANENT de substanţă şi

energie dintre organism şi mediu.
 3

Metabolismul prezintă două laturi diametral opuse, dar strâns

legate între ele:
1. CATABOLISM = DEZASIMILAȚIA este procesul
metabolic care constă în totalitatea proceselor de
DESCOMPUNERE /de DEGRADARE a moleculor
complexe ale unor substanțe energetice
(lipide, proteine, glucide) - în substanţe simple;
- energia eliberată în aceste procese este
înmagazinată în ATP;

METABOLISM

2. ANABOLISM = ASIMILAȚIA – constă din reacţii

chimice de SINTEZĂ a unor substanțe organice
complexe (ca proteinele, grăsimile și carbohidrații),
formând chiar și depozite în organism.
 4

Energia eliberată în procesele catabolice este utilizată pentru procesele anabolice

şi pentru susţinerea altor procese consumatoare de energie:
de ex.: contracţia musculară, transportul activ transmembranar etc.
 5

1. Latura chimică a metabolismului este numită

METABOLISM CHIMIC (sau al substanţelor)
- vezi cursul 1 și 2, semestrul II

METABOLISM

2. Latura energetică a metabolismului se numeşte

METABOLISM ENERGETIC.
 6

• Deoarece toate formele de energie metabolică din organism se

transformă

în final, ÎN CĂLDURĂ - pentru determinarea metabolismului

energetic - este suficientă determinarea cantităţii de căldură
eliberată de organism.
 7

METODE CALORIMETRICE DIRECTE

(CALORIMETRIE DIRECTĂ)

- se bazează pe măsurarea directă a

cantităţii de căldură degajate de animal;

Determinarea cantităţii
de căldură eliberată se
face prin metode
calorimetrice.
METODE CALORIMETRICE INDIRECTE
(CALORIMETRIE INDIRECTĂ)
- - se bazează pe determinarea cantităţii
de O2 consumat şi a cantităţii de CO2
eliminat de organism

cu ajutorul valorilor obţinute se calculează

cantitatea de căldură degajată de animal,
adică metabolismul energetic.
 8

DETERMINAREA METABOLISMULUI ENERGETIC

PRIN METODE INDIRECTE

Metodele indirecte = se bazează pe determinarea SCHIMBURILOR

RESPIRATORII între animal şi mediu.

Între cantitatea de O2 consumat de organism şi numărul

de calorii degajate există o proporţionalitate directă.

Metabolismul
= Vol oxigen consumat într-o X echivalentul caloric
energetic anumită perioadă de timp al oxigenului

cantitatea de căldură degajată prin con-

sumul unui litru de oxigen de organismul
animal.
 9

DETERMINAREA METABOLISMULUI ENERGETIC

PRIN METODE INDIRECTE

Valoarea echivalentului caloric al oxigenului este funcţie de valoarea unei alte

variabile, şi anume, „Câtul Respirator” (CR).

CR = raportul dintre volumul de dioxid de carbon eliminat şi volumul de oxigen

consumat de animal, într-o anumită perioadă de timp.

Vol.CO 2
CR =
Vol.O 2
 10

Aparatele utilizate pentru determinarea O2 consumat şi a cantităţii de CO2

eliminat sunt clasificate în două categorii:

❑ APARATE CU CIRCUIT DESCHIS ➔ permit animalului să inspire aer

permanent proaspăt.
- aceste aparate purifică pe de o parte aerul inspirat,
- eliberându-l de conţinutul în CO2 şi H2O,
- şi captează aerul expirat
- reţinând din acesta O2, CO2 şi vaporii de H2O

❑ APARATE CU CIRCUIT ÎNCHIS ➔ permit animalului să inspire un volum

limitat de aer,
- sărăcindu-l în oxigen şi
- îmbogăţindu-l în dioxid de carbon.

În acest caz, durata în care animalul respiră în atmosfera închisă

este limitată - pentru a evita apariţia fenomenului de asfixie.
 11

APARATUL HALDANE

➢ Permite:
- determinarea directă a CO2 eliminat şi
- determinarea indirectă (pe bază de calcul), a O2 consumat.

➢ Se foloseşte pentru determinarea schimburilor respiratorii la animale de talie

mică.
 12

➢ Aerul inspirat este filtrat („spălat”) printr-o baterie

de vase cu calce sodată (1) și acid sulfuric (2) în 4
care este purificat de dioxid de carbon şi de apă
(vase spălătoare = 1+2).

➢ Din aerul expirat de animal pe parcursul

experimentului - sunt reţinute („fixate”) apa și 3
dioxidul de carbon tot pe baza filtrării printr-o baterie
de acid sulfuric (4) şi calce sodată (5) - vase
fixatoare = 4+5.
2
➢ Circulaţia aerului prin cele două baterii este
asigurată de o pompă de vid.

➢ Între vasele spălătoare şi cele fixatoare se găseşte

intercalată camera respiratorie din sticlă (3), în
care se introduce animalul din experienţă.
1
 13

Pentru determinarea metabolismului energetic prin metoda schimburilor

respiratorii se parcurg următoarele etape:

▪ se determină: - volumul O2 consumat şi

- volumul CO2 eliminat de animal
- într-o anumită perioadă de timp bine delimitată;

▪ se calculează valoarea câtului respirator global: CR =

Vol.CO 2
Vol.O 2

▪ se caută în tabele valoarea echivalentului caloric al oxigenului corespunzător

CR calculat;
14
 15

▪ valoarea echivalentului caloric al oxigenului - corespunzător CR calculat –

luat din tabel;

▪ se înmulţeşte volumul de O2 consumat,

▪ obţinându-se numărul de calorii degajate de animal pe perioada

determinării;

▪ se exprimă valoarea metabolismului energetic în calorii (cal) sau Joule (J) pe kg

şi pe oră sau, mai corect, pe m2 de suprafaţă corporală şi pe oră.

* O calorie = cantitatea de căldură necesară pentru

ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1oC.
1.000 cal = 1 kcal = 4,185 kJ.
 16

MOD DE LUCRU
✓ Animalul împreună cu camera respiratorie + vasele fixatoare (cu acid sulfuric şi cu calce
sodată) se cântăresc separat - la începutul determinărilor şi
- la sfârşitul determinărilor;
✓ Se montează şi se asigură etanşeitatea circuitului, se pune în funcţiune pompa de vid,
lăsând animalul să respire în cameră timp de 3-5 ore;
 17

CALCULUL CO2 ELIMINAT

CO2 eliminat de animal (reţinut pe calcea sodată fixatoare), rezultă direct din
diferenţa de greutate a vasului cu calce sodată fixatoare (5) - la începutul şi la
sfârşitul determinării:

- greutatea vasului cu calce sodată la început: 839,92g;

- greutatea vasului cu calce sodată la sfârşit: 842,78g.

Diferenţa de greutate = 842,78 - 839,92 = 2,86 g CO2 eliminat.

 18

CALCULUL O2 CONSUMAT

1. Se calculează pierderea în greutate a animalului:

- greutatea animalului şi a vasului respirator la început: 875,30g;

- greutatea animalului şi a vasului respirator la sfârşit: 872,39g.

Pierderea în greutate: 875,30 - 872,39 = 2,91 g;

2. Se calculează cantitatea de oxigen consumată de animal.

2.a. Se calculează cantitatea de apă eliminată de animal
Apa eliminată fiind reţinută în soluţia de acid sulfuric fixatoare, cantitatea eliminată
rezultă din diferenţa de greutate a acestui vas, la începutul şi la sfârşitul
determinărilor:
- greutatea vasului fixator cu H2SO4 la început: 733,47 g;
- greutatea vasului fixator cu H2SO4 la sfârşit: 735,93 g.

Apa eliminată de animal prin respiraţie:

735,93 - 733,47 = 2,46 g; 4
 19

2.b. Se calculează cantitatea de oxigen consumată de animal pe perioada

experimentului

I. Deoarece animalul a eliminat un total de 5,32 g (2,86 g CO2 + 2,46 g H2O) iar
scăderea în greutate este de numai 2,91 g, rezultă că diferenţa este reprezentată
de oxigenul reţinut din aerul inspirat:

II. 5,32 (g CO2 + g H2O eliminate de animal) – 2,91 (pierderea în greutate a ani-
malului) = 2,41g O2 consumat.

Cantităţile de CO2 și O2 calculate în grame se transformă în volume:

Cu datele obţinute se calculează CR şi, apoi, metabolismului energetic

(în calorii (cal) sau Joule (J) pe kg şi pe oră sau, pe m2 suprafaţă corporală şi
pe oră).
 20

Metab.
4,875 x Vol O2
Vol.CO 2 1,455 energetic= cons
CR = = = 0,862 4,875
Vol.O 2 1,687
 21

SISTEMUL EXCRETOR

Examenul urinei
 22

Examenul urinei cuprinde două etape:

1. Examenul sumar de urină

2. Determinarea cantitativă a diferitelor substanţe din compoziţia
urinei
 23

Examenul sumar de urină

Această etapă a examenului urinei cuprinde următoarele subetape:

❑ Examenul proprietăţilor organoleptice ale urinei;

❑ Evidenţierea calitativă a diferitelor componente anormale din

compoziţia urinei;

❑ Analiza sedimentului urinar.

 24

A. EXAMENUL PROPRIETĂŢILOR
ORGANOLEPTICE ALE URINEI
 25

➢ Aspectul:

✓ Normal: lichid limpede, transparent

*excepție: la cal poate prezenta turbiditate
determinată de prezenţa unor săruri
(fosfaţi, bicarbonaţi, oxalaţi, uraţi)

❖ Patologic: poate prezenta turbiditate

mare, puroi (leucocite), sânge etc.
 26

➢ Culoarea

Variază de la galben-deschis până la galben-roşiatic funcţie de prezenţa unor

substanţe cromogene sau pigmenţi: urocromi, urobilină, porfirine.

De regulă,
- o urină alcalină sau/şi diluată prezintă o culoare mai deschisă,
- o urina acidă sau/şi concentrată prezintă o culoare mai închisă.
 27

➢ Mirosul

Normal: este uşor aromatic aliaceu (de ceapă), datorită unei cetone ciclice
nesaturate numită „urinoid” sau unor acizi volatili.

Patologic: miros particular sau chiar specific unor entităţi patologice

(acetonă în cetoze).
 28

➢ Volumul

Variază în funcție de:

• specie;
• vârstă;
• aport hidric;
• factori climatici.

❑ Creșterea volumului de urină peste limitele normale se numeşte poliurie.

❑ Scăderea volumului de urină sub limitele normale se numeşte oligurie.

*Volumul de urină (în l/24 ore) este: 2-6 l la porc;

-6-10 l la cal; 0,5-2 l la câine;
-6-25 l la vacă; 0,1-0,2 l la pisică;
-1-1,5 l la oaie; 0,05-0,1 l a iepure.
 29

➢ Densitatea
Normală: 1.005 – 1.070
Variază în funcție de concentraţia substanţelor dizolvate, tipul de alimentaţie, cantitatea
de lichide ingerate etc. Se determină cu ajutorul urodensimentrului.
 30

➢ pH-ul
❑ Slab alcalin (7.2 – 7.5) la ierbivore;
❑ Slab acid (6 – 6.5) la carnivore și omnivore.

Patologic: în insuficiența renală, acidoză și diabet pH-ul urinei devine

acid.
 31

PARTICULARITĂȚI DE SPECIE:

❑ La rumegătoare urina este alcalină, limpede,

colorată galben-intens şi, în contact, cu aerul devine
brună.

❑ La carnivore urina este acidă, slab colorată, cu

miros aliaceu.

❑ La cabaline urina este tulbure (datorită carbonaţilor)

şi filantă (datorită mucinei).
 32

B. EVIDENŢIEREA CALITATIVĂ A DIFERITELOR

COMPONENTE ANORMALE DIN COMPOZIŢIA URINEI
 33

EVIDENȚIEREA GLUCOZEI PRIN REACȚIA FEHLING

PRINCIPIU
Glucoza reduce în mediu alcalin şi la fierbere, hidroxidul de cupru - la oxid cupros de
culoare roşie cărămizie.

MOD DE LUCRU
Într-o eprubetă cu 2 ml de urină normală se adaugă 2 ml de reactiv Fehling
(amestec). Se procedează la fel pentru o probă de urină patologică. Se încălzeşte
amestecul până la fierbere timp de 3-4 minute.
EVIDENȚIEREA GLUCOZEI PRIN REACȚIA
34 FEHLING
 EVIDENȚIEREA GLUCOZEI PRIN REACȚIA
35 FEHLING

În cazul prezenţei glucidelor în urină apare un precipitat cu una din următoarele

nuanţe de culoare, în funcţie de cantitatea de glucoză: verde-măsliniu, verde-
gălbui, galben, galben-portocaliu, roșu-cărămiziu.
 36

EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
 37

1. PROBA ÎNCĂLZIRII ÎN PREZENŢA ACIDULUI ACETIC

MOD DE LUCRU
Într-o eprubetă se introduc 2 ml de urină și 1 ml de acid acetic, iar proba se
încălzește câteva secunde. Se procedează la fel în cazul probei cu urină patologică.
 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
38

1. PROBA ÎNCĂLZIRII ÎN PREZENŢA ACIDULUI ACETIC

REZULTAT Apariţia turbidităţii indică prezenţa proteinelor.

 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
39

2. PROBA CU ACID TRICLORACETIC 10-20%

MOD DE LUCRU
Într-o eprubetă se introduc 2 ml urină şi 1 ml acid tricloracetic.
Se procedează la fel pentru proba de urină patologică.
 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
40

2. PROBA CU ACID TRICLORACETIC 10-20%

REZULTAT Apariţia unui precipitat floconos denotă prezenţa proteinelor.

 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
41

3. PROBA ESBACH
Într-o eprubetă se adaugă 2 ml urină şi 1 ml reactiv Esbach.
MOD DE LUCRU Se procedează la fel în cazul probei de urină patologică.
 EVIDENŢIEREA PROTEINELOR
42

3. PROBA ESBACH

REZULTAT Apariţia unui precipitat alb-gălbui denotă prezenţa proteinelor.

 43

EVIDENŢIEREA SĂRURILOR BILIARE

PROBA HAY
Sărurile acizilor biliari scad tensiunea superficială a urinei permiţând
PRINCIPIU
sedimentarea florii de sulf.

MOD DE LUCRU
Peste cele două probe de urină, normală și patologică, se presară floare de sulf.
 EVIDENŢIEREASĂRURILOR
44 BILIARE

REZULTAT Sedimentarea pulberii de sulf denotă prezența acizilor biliari.

 45

IDENTIFICAREA PIGMENŢILOR BILIARI (REACŢIA GMELIN)

PRINCIPIU
Adăugarea de HNO3 concentrat într-o probă de urină care conține bilirubină -
duce la apariția de inele colorate la început verde, apoi albastru, violet, roşu-
portocaliu, galben datorită oxidării bilirubinei la biliverdină etc.

MOD DE LUCRU

În cele două eprubete de introduc câte 2 ml de urină (normală/patologică) peste

care se adaugă 2 ml HNO3, astfel încât cele două lichide să nu se amestece.
 IDENTIFICAREA PIGMENŢILOR BILIARI (REACŢIA
46GMELIN)

REZULTAT

În prezenţa bilirubinei, se observă la suprafaţa de contact dintre cele două lichide

un inel verde produs de biliverdină (rezultată din oxidarea bilirubinei).
În continuare, apar alte inele colorate în albastru, violet, roşu-portocaliu, galben.
 47

C. ANALIZA SEDIMENTULUI URINAR

 ANALIZA SEDIMENTULUI
48 URINAR

Sedimentul urinar = un complex eterogen constituit din:

- compuşi chimici insolubili (organici şi anorganici) şi
- elemente celulare,
complex existent în sedimentul obţinut prin centrifugarea urinei.
 ANALIZA SEDIMENTULUI
49 URINAR
Sedimentul urinar se examinează la microscop şi este alcătuit din:

a) componente neorganizate ➔ substanţe organice şi anorganice insolubile,

cristaline sau amorfe: uraţi, fosfaţi, carbonaţi, acid uric, oxalaţi;

b) componente organizate ➔ celule (hematii, leucocite, celule epiteliale) şi cilindri

urinari (apar în leziuni ale tubilor uriniferi prin coagularea exudatului proteic apărut care
se mulează la forma şi dimensiunile tubilor uriniferi) hialini sau granuloşi.
 50

CALCULUL COEFICIENTULUI DE EPURARE PLASMATICĂ

(prin metoda Kowarski)

Cunoscând:
- debitul urinar (V) de 2 ml/minut
- cantitatea de uree din urină (U) = 20 mg/ml
- cantitatea de uree din sânge (P) = 0,5 mg/ml,

se poate calcula coeficientul de epurare plasmatică (clearence renal):

Clearence uree = V x U / P = 2 x 20 / 0,5 = 80 ml/minut

ceea ce înseamnă că în timp de 1 minut, rinichii subiectului de la care s-au recoltat

probele de sânge şi urină pot epura de uree - 80 ml sânge.

Scăderea clearence-ului ureei cu mai mult de 10% din valoarea normală (100)
denotă o insuficienţă renală.
 51

ÎNTREBĂRI
 CONTRACŢIA SIMPLĂ A
MUŞCHIULUI GASTROCNEMIAN
LA BROASCĂ
Influenţa temperaturii,
a intensităţii stimulului şi a întinderii
iniţiale asupra secusei
 CONTRACŢIA SIMPLĂ A MUŞCHIULUI STRIAT
(SECUSA)

• Principiul lucrării:
Se excită cu curent electric o singură dată un muşchi gastrocnemian
de broască şi se înregistrează grafic aspectul contracţiei muşchiului.
 Necesar

✓ Kimograful Zimmerman,
Kimograful Harvard sau
Kimograful computerizat Ugo
Basile;
✓ cronograf Marey;
✓ miograf Marey;
✓ semnal electric Deprez;
✓ sursa de curent electric;
✓ cheița întrerupătoare;
✓ trusă de vivisecţie;
✓ soluţie Ringer;
✓ broască spinalizată.
Mod de lucru

❑ Se montează suporturile şi aparatele de înscriere şi

apoi se realizează instalaţia electrică.

❑ Se fixează hârtia de înregistrare grafică pe suprafaţa

cilindrului kimograf, se acoperă cu un strat de negru de
fum şi se trasează linia de start (generatricea).

❑ Se aşează kimograful cu cilindrul în poziţie orizontală şi

se reglează viteza de rotaţie a cilindrului kimograf
pentru 190 mm/sec.
1 – suport vertical universal;
2 – suport orizontal cu virolă şi
excentric;
3 – suport cudat fixat pe virolă
dublă;
4 – miograf Marey;
5 – semnal electric Deprez;
6 – sursa de curent electric;
7 – cheia întrerupătoare;
8 – bobina de inducţie;
9 – cilindrul kimograf.
 ✓ Se realizează preparatul muscular
(muşchiul gastrocnemian de broască)

➢ Se fixează broasca broasca spinalizată pe planşeta

de plută în decubit ventral.
➢ Se secţionează pielea în jurul uneia dintre coapse şi se detaşează ca un ciorap,
descoperindu-se musculatura gambei.
➢ Se identifică muşchiul gastrocnemian, se aplică o legătură cu un
fir de aţă pe tendonul lui Achile şi apoi se secţionează tendonul
între ligatură şi inserţia tendonului pe calcaneu.
Ligaturare Secţionare
• Se secţionează apoi tibia şi femurul împreună cu restul
musculaturii şi se conservă articulaţia ce va servi ca punct fix
de sprijin pentru muşchi.
✓ Se aşează preparatul pe o lamă de microscop, se
umectează cu soluţie Ringer şi se aşează pe planşeta de
plută care se montează la miograf.

✓ Capătul liber al firului de aţă prins la tendon se leagă la

peniţa miografului (inserţia mobilă), iar prin cealaltă
extremitate a preparatului (articulaţia) se introduce un ac cu
gămălie ce se fixează la planşeta de plută.

✓ Extremităţile libere ale liţelor care prelungesc conductorii

circuitului secundar al bobinei de inducţie se introduc în
masa muşchiului la o distanţă de 1,5-2 cm una de cealaltă.
 ✓ Se pune în mişcare cilindrul kimografului şi se
înregistrează contracţia simplă izotonică a muşchiului
gastrocnemian

✓ Se reglează peniţa miografului şi a semnalul electric pe suprafaţa hârtiei

de înregistrare grafică plasând vârfurile lor pe linia de start şi reglând
gradul lor de apăsare pe suprafaţa graficului;

✓ Iniţial se coboară peniţele pe suprafaţa de înregistrare aflată în mişcare

de rotaţie şi se trasează „liniile de zero”;

✓ Se surprinde apoi momentul când peniţele au depăşit cu 2-3 cm linia de

start şi se excită preparatul prin închiderea circuitului.
➢ Peniţa semnalului va marca pe grafică momentul excitării
muşchiului prin deplasarea ei pe grafică spre stânga şi va înscrie
apoi în continuare o linie paralelă cu propria ei linie de zero;

➢ Peniţa miografului se va deplasa spre dreapta datorită scurtării

prin contracţie a muşchiului excitat, înscriind pe grafică aspectul
secusei;

➢ La deschiderea circuitului electric, muşchiul se va contracta

din nou înscriind o nouă secusă.
 Se ridică apoi peniţele de pe suprafaţa grafică, se
scoate din funcţie kimograful şi se examinează grafica.
 SECUSA

- ÎNREGISTRARE GRAFICĂ -
 Analiza graficei contracţiei simple:

Se delimitează părţile componente ale secusei, trasând linii

cu ajutorul unei rigle metalice prin punctele corespunzătoare
următoarelor momente:

a. momentul excitării muşchiului: punctul în care peniţa semnalului electric părăseşte linia
de zero;

b. începutul scurtării muşchiului: c.

punctul în care peniţa miografului a.b.
părăseşte linia de zero;
d.
c. amplitudinea maximă a contracţiei;

d. punctul în care peniţa miografului

atinge din nou linia de zero.
 PL – perioada de latenţă;
PA – perioada ascendentă;
PR – perioada descendentă;
M – miograf Marey;
C – cronograf Marey;
S – semnal electric.

• Porţiunea de grafică dintre momentul excitării muşchiului şi începutul scurtării se

numeşte perioadă de latenţă a secusei şi are o durată de cca. 0,01 secunde.

• Porţiunea de grafică situată între momentul începerii scurtării muşchiului şi punctul

amplitudinii maxime a contracţiei constituie perioada de contracţie sau ascendentă
a secusei şi are o durată de cca. 0,10 secunde.

• Porţiunea de grafică situată între momentul amplitudinii maxime şi momentul relaxării

complete a muşchiului constituie perioada descendentă sau de relaxare a secusei
şi are o durată de 0,10 – 0,15 secunde.
ANALIZA FACTORILOR CARE
INFULENŢEAZĂ SECUSA

- ÎNREGISTRARE GRAFICĂ -
 1. DEMOSTRAREA EFECTULUI TEMPERATURII ASUPRA
SECUSEI MUŞCHIULUI GASTROCNEMIAN DE BROASCĂ

Folosind instalaţia precedentă, după înrergistrarea secusei

la temperatura laboratoului, se aplică pe muşchiul gastrocnemian un cub de gheaţă şi
se aşteaptă câteva minute pentru a scădea temperatura muşchiului.

Se înregistrează din nou secusa: se constată creşterea duratei perioadelor

componente ale acesteia şi scăderea amplitudinii contracţiei.
 2. DEMOSTRAREA EFECTULUI INTENSITĂŢII STIMULULUI
ASUPRA SECUSEI MUŞCHIULUI GASTROCNEMIAN DE BROASCĂ

• Kimograful Harvard permitre reglarea intensităţii stimulului

într-o gamă largă de valori, de la 10 mV la 25 V, ceea ce
acoperă atât valori subliminale, cât şi supraliminale.

• Se stimulează muşchiul gastrocnemian cu stimuli subliminali,

constatându-se lipsa răspunsului muscular, adică lipsa contracţiei muşchiului,
crescând treptat intensitatea stimulului, se constată obţinerea de secuse cu
amplitudine din ce in ce mai mare.
3. DEMOSTRAREA EFECTULUI ÎNTINDERII INIŢIALE ASUPRA
SECUSEI MUŞCHIULUI GASTROCNEMIAN DE BROASCĂ
ELECTROMIOGRAF (EMG)
SIMULATOR INTERACTIV DE FIZIOLOGIE VIRTUALĂ –
FIZIOLOGIA MUŞCHILOR
 CONTRACŢIA COMPUSĂ A
MUŞCHIULUI GASTROCNEMIAN
DE BROASCĂ

FUZIUNEA ŞI SUMAŢIA SECUSELOR

 Contracţia de tip SECUSĂ se obţine prin excitarea muşchiului
cu un singur excitant.

În urma excitării cu 2 sau mai mult de 2 excitanţi, intervalul dintre excitaţii

fiind suficient de scurt, secusele fuzionează într-o CONTRACŢIE COMPUSĂ =
TETANOS.

TETANOS = se obține prin aplicarea asupra muşchiului a unei salve

sau serii de excitaţii sub forma influxurilor nervoase.

*În organism, contracţiile de tip secusă sunt rar întâlnite.

În mod normal, în organism contracţiile musculare sunt contracţii
compuse sau tetanice, rezultate din fuzionarea contracţiilor de tip secusă.
 cu 1 excitant =
Simple
Secusa

Contracțiile
musculare cu
2 excitanți
Tetanos
incomplet
Compuse

cu mai mulți
excitanți

Tetanos
complet
EXEMPLE DE SECUSE
CONTRACȚIILE MUSCULARE COMPUSE CU DOI EXCITANȚI
FUZIUNEA ŞI SUMAŢIA SECUSELOR

Se înregistrează efectul produs de doi excitanţi electrici asupra

unui muşchi gastrocnemian.

În funcţie de intervalul dintre cei doi excitanţi, contracţia musculară poate avea
următoarele trei aspecte diferite:
 AL DOILEA STIMUL
a) dacă cel de-al doilea excitant este
adminsitrat în perioada de latenţă
a secusei, aceasta rămâne
nemodificată,
deoarece perioada de latenţă
= perioadă refractară, în care
muşchiul nu răspunde la acţiunea
excitanţilor;

P.L.
 AL DOILEA STIMUL

b) dacă cel de-al doilea excitant este

adminsitrat în perioada ascendentă
a secusei, se obţine tot o singură
secusă, dar cu amplitudine mai
mare, prin însumarea efectului celor
doi excitanţi;
P.C.

AL DOILEA STIMUL

c) când cel de-al doilea excitant este

administrat în perioada de relaxare
a secusei, muşchiul îşi întrerupe
relaxarea realizând o nouă secusă.

P.R.
 CONTRACȚIILE COMPUSE OBȚINUTE
CU MAI MULT DE DOI EXCITANȚI

Dacă excitaţiile sunt aplicate la o frecvență de 10-20/sec, acestea cad în

perioada de relaxare a secuselor precedente, fuzionarea acestora este
incompletă, obţinându-se TETANOSUL INCOMPLET.
2 excitanți 16 excitanți
 Dacă frecvența de aplicare a excitaţiile crește foarte mult (50-
100/sec) acestea cad/survin în perioada ascendentă a fiecărei secuse,
fuzionarea acestora fiind completă, obţinându-se TETANOSUL
COMPLET.
 ÎNREGISTRAREA
CONTRACȚIEI COMPUSE
A MUȘCHIULUI GASTROCNEMIAN DE BROASCĂ
ÎN LABORATORUL DE FIZIOLOGIE
 Necesar

✓ Kimograful Zimmerman, Kimograful

Harvard sau Kimograful computerizat
Ugo Basile;

✓ cronograf Jaquet;

✓ semnal electric Deprez;

✓ sursa de curent electric;

✓ trusă de vivisecţie;

✓ soluţie Ringer;

✓ broască spinalizată.
1 – suport vertical universal;
2 – suport orizontal cu virolă şi
excentric;
3 – suport cudat fixat pe virolă
dublă;
4 – cronograful Jaquet;
5 – semnal electric Deprez;
6 – sursa de curent electric;
7 – cheia întrerupătoare;
8 – bobina de inducţie;
9 – cilindrul kimograf.
 ✓ Se realizează preparatul muscular
(muşchiul gastrocnemian de broască)

➢ Se fixează broasca spinalizată pe planşeta de plută în decubit ventral.

➢ Se secţionează pielea în jurul uneia dintre coapse şi se detaşează ca un ciorap,
descoperindu-se musculatura gambei.
➢ Se identifică muşchiul gastrocnemian, se aplică o legătură cu un
fir de aţă pe tendonul lui Achile şi apoi se secţionează tendonul
între ligatură şi inserţia tendonului pe calcaneu.
Ligaturare Secţionare
• Se secţionează apoi tibia şi femurul împreună cu restul
musculaturii şi se conservă articulaţia ce va servi ca punct fix
de sprijin pentru muşchi.
✓ Se aşează preparatul pe o lamă de microscop, se
umectează cu soluţie Ringer şi se aşează pe planşeta de
plută care se montează la miograf.

✓ Capătul liber al firului de aţă prins la tendon se leagă la

peniţa miografului (inserţia mobilă), iar prin cealaltă
extremitate a preparatului (articulaţia) se introduce un ac
cu gămălie ce se fixează la planşeta de plută.

✓ Extremităţile libere ale liţelor care prelungesc conductorii

circuitului secundar al bobinei de inducţie se introduc în
masa muşchiului la o distanţă de 1,5-2 cm una de cealaltă.
 A. ÎNREGISTRAREA
TETANOSULUI INCOMPLET
 A. ÎNREGISTRAREA TETANOSULUI INCOMPLET

✓ se reglează viteza de rotaţie a kimografului la valori mai mici,

✓ se efectuează reglajele peniţelor,

✓ se excită muşchiul repetat prin închiderea şi deschiderea

circuitului electric la o frecvenţă a excitaţiilor care să asigure
aplicarea acestora în perioada de relaxare a secuselor,
obţinându-se astfel aspectul grafic al tetanosului incomplet.

✓ În cazul tetanosului incomplet frecvenţa seriei de excitaţii este

calculată astfel încât acestea să fie aplicate în perioada de
relaxare a muşchiului.

5-6 excitații/sec
19
 ✓ Aspectul de contracţie tetanică rezultă din
fuzionarea incompletă a contracţiilor tip secusă.

Cu cât frecventa creşte, cu atât gradul de fuzionare a secuselor

este mai mare.

20
Se delimitează perioadele componente ale graficei:
- perioada de latență (PL)
- perioada ascendentă = de contracție, (PA)
- platoul dinţat (PD) şi
- perioada de relaxare (PR) şi se apreciază durata acestora

PA
PL PD
PR

21
 B. ÎNREGISTRAREA
TETANOSULUI COMPLET
 B. ÎNREGISTRAREA TETANOSULUI COMPLET

✓ Folosind instalaţia de la înregistrarea precedentă, se

scoate cheia întrerupătoare și se modifică astfel
instalația electrică.

✓ Se pune în mişcare cilindrul kimografului şi se excită

muşchiul repetat la o frecvenţă ridicată, obţinându-se
un aspect de contracţie continuă, şi anume,
TETANOSUL COMPLET.

23
✓ ÎN CONCLUZIE,
- atunci când excitaţiile sunt administrate în perioada
ascendentă a secusei precedente, fuzionarea este completă
rezultând aspectul grafic de tetanos complet.

*Frecvenţa excitaţiilor pentru obţinerea tetanosului complet este

de minim 20 excitaţii/secundă în cazul heterotermelor şi între 50-
150 excitaţii/secundă în cazul homeotermelor.

24
Se delimitează perioadele componente ale graficei:
- perioada de latență (PL)
- perioada ascendentă = de contracție, (PA)
- platoul neted (PN) şi
- perioada de relaxare (PR) şi se apreciază durata acestora

PL
PA PN
PR

25
26
27
 OBOSEALA MUȘCHIULUI
GASTROCNEMIAN DE BROASCĂ
 Oboseala muşchiului = un fenomen fiziologic care se
instalează în urma unui EFORT SUSŢINUT.

Experimental, influenţa oboselii asupra contracţiei musculare poate

fi demonstrată pe un muşchi izolat:
- supus unor excitaţii electrice directe repetate,
- care se succed la intervale scurte de timp.

2
 acid lactic
acumularea de
metaboliţi

uree

Cauzele
oboselii:

epuizarea
resurselor
energetice

Oboseala musculară este un fenomen reversibil:

în prezenţa oxigenului un muşchi obosit îşi recapătă capacitatea de a
se contracta din nou.

3
 direct

Muşchiul
poate fi excitat

indirect

4
1. DEMONSTRAREA OBOSELII MUŞCHIULUI
GASTROCNEMIAN PRIN EXCITAŢIE DIRECTĂ

5
Principiul lucrării:

Se excită cu curent electric direct - un muşchi gastrocnemian de broască

- repetat, la intervale scurte de timp,
- înregistrând grafic secusele obţinute - suprapuse una peste cealaltă
pentru a putea fi examinate comparativ.
Inregistrarea oboselii musculare
 10
20
30
40

Înregistrat grafic, fenomenul de oboseală constă în:

➢ scăderea treptată a amplitudinii secuselor
(secusa 10>secusa 40),
➢ prelungirea perioadelor contracţiei (latentă, ascendentă şi de
relaxare) şi
➢ instalarea fenomenului de contractură (muşchiul nu se mai
relaxează complet).
➢ Cu cât FRECVENŢA CONTRACŢIILOR este mai mare, cu atât
fenomenul de oboseală musculară se instalează mai rapid, şi
invers,
- cu cât frecvenţa contracţiilor este mai mică, oboseala se
instalează mai lent.

➢ Pentru muşchiul „in situ”, un repaus de 10 secunde între două

contracţii succesive este suficient pentru a permite muşchiului
să-şi:
- elimine metaboliţii acumulaţi în timpul travaliului
- refacă potenţialul energetic.
2. DEMONSTRAREA OBOSELII SINAPSEI
NEUROMUSCULARE
(EXCITAŢIE INDIRECTĂ)

10
➢ Excitarea repetată a unui muşchi, INDIRECT, prin
intermediul neuronului său motor duce la
- scăderea amplitudinii contracţiei musculare
astfel că la un moment dat muşchiul nu se mai contractă.

➢ Dacă imediat după ce muşchiul nu se mai contractă

acesta este excitat direct se constată contracţia
muşchiului ca la începutul experienţei.
11
Concluzia: Nu muşchiul este structura care a obosit.

Încetarea contracţiei musculare se datoarează instalării

oboselii la nivelul structurii de legătură dintre nerv şi muşchi:
sinapsa neuromusculară,
Astfel:

Se consumă mediatorul chimic de la

nivelul butonului axonal terminal

nu mai transmite excitaţia de

la nerv la muşchi.

12
 Principiul lucrării:

1. Se excită muşchiul gastrocnemian al unui preparat

neuromuscular de broască INDIRECT prin nervul său
motor până când muşchiul nu se mai contractă (aparent a
obosit).

2. Se trece imediat la excitaţia DIRECTĂ a muşchiului: se

constată că muşchiul se contractă amplu.

13
Mod de lucru:

✓ Se realizează un preparat neuromuscular de

broască alcătuit din muşchiul gastrocnemian +
nervul său motor.

✓ Muşchiul gastrocnemian se recoltează după modul

descris la contracţia simplă.

✓ În plus, nervul motor al acestui muşchi este izolat şi

păstrat în legătură cu muşchiul, secţionându-l cât
mai distal, în apropierea originii sale aparente,
lângă coloana vertebrală.

✓ Preparatul astfel obţinut este aşezat în instalație

14
15
16
✓ Nervul sciatic este aşezat pe excitator

✓ Se reglează peniţele pe grafică, se pune în funcţiune

kimograful şi se începe înscrierea contracţiilor musculare
repetate (ritmic), excitând muşchiul la intervale de circa o
secundă.
17
✓ Muşchiul răspunde prin contracţii a căror amplitudine
scade treptat, instalându-se fenomenul de OBOSEALĂ.

✓ Când se constată că muşchiul nu se mai contractă,

aplicăm excitatorul direct pe muşchi:
- acesta răspunde prin contracţii cu o amplitudine
aproape egală cu a celor de la începutul experienţei.
18
• Relaxarea muşchiului este tot mai incompletă pe măsură
ce muşchiul oboseşte.

• Acesta este fenomenul de CONTRACTURĂ.

- apare în oboseala înaintată când se acumulează
cantităţi importante de acid lactic şi alţi metaboliţi.

19
➢ Experimentul demonstrează faptul că sinapsa neuromusculară oboseşte
mai repede decât fibra musculară.

➢ Încetarea transmiterii excitaţiei prin sinapsă se datorează epuizării

mediatorului chimic: ACETILCOLINA.

➢ Dacă se lasă preparatul în repaus

câteva minute, apoi se reiau
excitaţiile indirecte se constată că
muşchiul se contractă relativ amplu
datorită refacerii mediatorului
chimic în butonul presinaptic.

20
 CONTRACȚIA
SIMPLĂ ȘI COMPUSĂ A
MUȘCHIULUI NETED
 CONTRACȚIA
SIMPLĂ ȘI COMPUSĂ A
MUȘCHIULUI NETED
TIPURILE DE FIBRE MUSCULARE
I. CONTRACȚIA SIMPLĂ
A MUȘCHIULUI NETED
 Principiul:

Se înregistrează grafic contracţia simplă a unui stomac

de broască în urma excitării acestuia cu curent electric.
 PARTICULARITĂȚI ALE MUȘCHILOR NETEZI

Muschii viscerali = MUŞCHII NETEZI UNITARI

O Formează sincitii functionale - deoarece nu toate
fibrele musculare au inervatie motorie proprie.

O - dar funcționează ca o unitate motorie

- secusa mușchilor netezi are o durată foarte mare
toate perioadele secusei sunt mult mai lungi (latentă,
contracţie, relaxare)

- excitabilitatea muşchilor netezi este inferioară muşchilor

striaţi, fiind necesari stimuli mai puternici pentru excitare.
 O Prezintă automatism miogen generat de celulele pace maker
prezente printre celulele musculare.

Contracție datorată
excitării electrice
Contracție spontană
 Mod de lucru
Se recoltează stomacul de broască din care se realizează
preparatul muscular astfel:
O se spinalizează broasca şi se fixează în decubit dorsal pe
planşeta de plută;
O se deschide cavitatea abdominală prin secţionare pe linia
mediană şi se exteriorizează stomacul
O Se recoltează stomacul prin secţionare sub cardia şi
deasupra pilorului;
O Se recoltează un segment de stomac lung de 1,5-2 cm, care
se deschide prin secţionare pe mica curbură;
O Se însăilează două ace cu gămălie prin pereţii fragmentului
respectiv pe marginile micii curburi, paralel cu striile mucoasei
gastrice;
O Se fixează pe fiecare ac câte o ansă din sârmă subţire de
cupru (liţă).
O Se pune în funcţiune kimograful, iar pentru înregistrarea
secusei, se excită muşchiul o singură dată prin închiderea
circuitelor electrice.

O Se constată că muşchiul îşi începe contracţia la câteva

secunde de la excitare, se contractă lent şi se relaxează tot
lent, pe parcursul a câtorva secunde sau chiar zeci de
secunde.
 SECUSA
Mușchi striat vs. Mușchi neted

MUȘCHI STRIAT MUȘCHI NETED

II. CONTRACȚIA COMPUSĂ
A MUȘCHIULUI NETED
 Principiul:

O Utilizând preparatul muscular descris anterior, se înregistrează

contracţia tetanică, excitând muşchiul repetat la intervale
corespunzătoare de timp (este suficientă o excitaţie la câteva
secunde), prin închiderea sau deschiderea circuitului electric.
O Se remarcă frecvenţa de tetanizare redusă: o excitaţie la câteva
secunde.
 TETANOSUL COMPLET
Mușchi striat vs. Mușchi neted

MUȘCHI STRIAT MUȘCHI NETED

 Concluzii

O Secusa muşchilor netezi are o latenţă de 200-800 ms şi o

perioadă de contracţie de 3-120 s.

O Excitabilitatea muşchilor netezi este inferioară muşchilor

striaţi, iar cronaxia (timpul minim în care are loc o excitație) lor
ajunge la 1-3 sec.

O Frecvenţa de tetanizare a muşchiului neted este redusă, iar

durata tetanosului este îndelungată.
 CARDIOGRAFIA DIRECTĂ LA BROASCĂ
- DEMONSTRAREA LEGII INEXCITABILITĂŢII PERIODICE A
CORDULUI
- EXTRASISTOLA ŞI REPAUSUL PRELUNGIT
- EVIDENȚIEREA CURENȚILOR DE ACȚIUNE AI CORDULUI LA
BROASCĂ

1
Activitatea cordului constă în contracţii şi relaxări repetate.

Contracţiile cordului se numesc sistole, iar relaxările se numesc diastole.

O sistolă împreună cu diastola care îi urmează alcătuiesc o revoluţie cardiacă.

2
- revoluţia cardiacă începe cu sistola atrială;
- după sistolă, atriile intră în diastolă;
- sistola atrială este urmată de sistola ventriculară, după care şi ventriculele intră
în diastolă;
- perioada de timp cât diastola ventriculară se suprapune pe diastola atrială
reprezintă diastola generală.

3
Activitatea cordului este automată, automatismul fiind asigurat de
structuri speciale care alcătuiesc sistemul excitoconducător.

4
• Stimulul biologic excitator care determină contracţia miocardului induce o
perioadă de depolarizare lungă a miofibrelor cardiace, de circa 0,2-0,3 secunde,
denumită perioadă refractară absolută şi care se suprapune temporal peste
sistola cardiacă.

• Pe parcursul acestei perioade, miocardul nu răspunde la acţiunea excitanţilor,

aspect este denumit inexcitabilitate periodică a miocardului.

• După perioada refractară absolută, miocardul se repolarizează şi răspunde

acţiunii excitanţilor, răspunsul materializându-se într-o nouă contracţie denumită
extrasistolă.

5
Înscrierea grafică a activităţii mecanice a cordului se numeşte
cardiografie, iar grafica obţinută se numeşte cardiogramă.

Atunci când cordul acţionează direct asupra pârghiei înscriitoare,

cardiografia este directă.

Atunci când modificările de formă ale cordului sunt transmise pârghiei

înscriitoare prin intermediul unui mecanism, cardiografia este indirectă.

6
DEMONSTRAREA LEGII INEXCITABILITĂŢII
PERIODICE A CORDULUI

EXTRASISTOLA ŞI REPAUSUL PRELUNGIT

7
 Principiul lucrării:

Activitatea mecanică a cordului determină modificări de formă ale

miocardului în funcţie de fazele revoluţiei cardiace.

Aceste modificări pot fi preluate de un sistem de pârghii, amplificate

şi înregistrate grafic.

8
 Necesar:

• trusă de vivisecţie

• broască spinalizată

• cardiograf

• Kimograf Harvard

9
 Mod de lucru:

Se realizează preparatul efectuând în succesiune următoarele operaţiuni:

• se anesteziază și se spinalizează broasca;
• se fixează broasca pe planşeta de plută în decubit dorsal
• se secţionează pielea pe linia mediană şi apoi transversal între membrele
anterioare;

10
11
 Mod de lucru:

• se descoperă cordul prin îndepărtarea unei porţiuni din plastronul sternal şi prin
secţionarea longitudinală a pericardului
• se secţionează ligamentului dorsal al cordului (frenulum).

12
13
 Mod de lucru:

• Preparatul biologic (cordul de broască) este aşezat în baie de organe specială a

kimografului Harvard, prin fixarea apexulului de porţiunea orizontală a suportului,
folosind o clemă specială pentru cord.

• Se ajustează poziţia băii astfel încât, braţul să scrie radial pe suprafaţa de

înregistrare.

• Întregul ansamblu este ridicat cu grijă până când braţul suportului începe să se
mişte sub acţiunea cordului.

14
 Mod de lucru:

✓ Mica greutate de contrabalans este plasată pe cârja braţului, iar poziţia acesteia
este ajustată.

✓ Se aşează peniţa înscriitoare pe suprafaţa de înregistrare.

✓ Este recomandată o viteză a kimografului de 2,5 mm/sec.

15
 Mod de lucru:

• Se înregistrează cardiograma: revoluţiile cardice se manifestă prin contracţii şi

relaxări ritmice ale cordului

SE – semnal electric;
S – sistolă;
D – diastolă;
IP – inexcitabilitate periodică;
ES – extrasistolă;
RP – repaus prelungit; 16
E1, E2, E3 – excitaţii electrice
 Mod de lucru:
Se excită cordul cu curent electric prin închiderea circuitului electric şi se înregistrează
efectul excitaţiilor electrice asupra cordului aflat în momente diferite ale fazelor
revoluţiei cardiace:

A. Se excită cordul în sistolă, obţinând o grafică asemănătoare celei precedente,

respectiv cordul nu răspunde la acţiunea excitanţilor deoarece se află în perioada
refractară absolută.
Durata perioadei refractare absolute se suprapune temporal pe durata sistolei.
Această suprapunere explică faptul că inima nu poate fi tetanizată

17
 Mod de lucru:

B. Se excită cordul în diastolă: se constată că acesta îşi întrerupe relaxarea

contractându-se din nou. Această nouă contracţie se numeşte extrasistolă.
Se excită cordul în diferite momente ale diastolei constatându-se că amplitudinea
extrasistolei este cu atât mai mare cu cât excitantul a fost aplicat mai târziu în diastolă.

Se poate constata că extrasistola este urmată de o perioadă de relaxare mai lungă

decât de obicei, perioadă denumită repaus prelungit.
Cordul se contractă la sosirea următorului stimul fiziologic.

18
19
EVIDENȚIEREA CURENȚILOR DE ACȚIUNE
AI CORDULUI LA BROASCĂ

20
POTENŢIALELE ELECTRICE sunt produse în cord ca suma
potenţialelor generate de celulele musculare cardiace în timpul
depolarizării şi repolarizării.

Depolarizarea = modificarea potenţialului transmembranar,

determinată de deplasarea sarcinilor electrice (electroni sau ioni);

Repolarizarea = refacerea potenţialului transmembranar de

repaus, indusă de deplasarea sarcinilor electrice în sens opus

21
Depolarizarea şi repolarizarea se propagă sub forma unor UNDE prin
muşchiul cardiac
- care pot fi înregistrate cu ajutorul unui OSCILOSCOP

sau

- deoarece corpul este un bun conducător de electricitate - câmpurile

electrice cardiace se propagă la suprafaţa pielii - de unde sunt culese
(după ce sunt amplificate) – cu ajutorul unor electrozi și înregistrate sub
forma ECG (vezi LP 9).

22
EVIDENȚIEREA CURENȚILOR DE ACȚIUNE AI CORDULUI
LA BROASCĂ CU AJUTORUL LABEI GALVANOSCOPICE

23
✓ Se descoperă cordul de broască prin tehnica descrisă anterior.

✓ Se pregătește un preparat biologic de tip labă galvanoscopică (vezi LP 9 –

Sistemul nervos, sem. I)

✓ Se aplică nervul sciatic pe suprafața cordului și se constată contracția

musculaturii din laba galvanoscopică, datorită prezenței curenților de acțiune
la nivelul cordului de broască.

24
25
EVIDENȚIEREA CURENȚILOR DE ACȚIUNE AI CORDULUI
LA BROASCĂ CU AJUTORUL OSCILOSCOPULUI

26
Osciloscopul, denumit anterior oscilograf, reprezintă un instrument electronic
modern de testare care înregistrează și afișează grafic tensiuni variabile ale
semnalului electric.

Undele afișate pot fi analizate din punct de

vedere al amplitudinii, frecvenței,
intervalului de timp ș.a..

Osciloscoapele sunt utilizate în domenii

precum cercetarea științifică, medicina,
ingineria, etc.

Pot fi utilizate pentru a afișa și analiza

forma de undă a bătăilor inimii, asemenea
unui cardiograf sau chiar a unui
electrocardiograf.

27
- Se descoperă cordul de broască prin tehnica descrisă anterior.

- Osciloscopul se calibrează, iar sonda acestuia se aplică pe suprafața cordului

- Se observă pe ecranul osciloscopului înregistrarea grafică a curenților de

acțiune prezenți la nivelul cordului de broască.

28
29
30
ÎNTREBĂRI

31
DEMONSTRAREA AUTOMATISMULUI CARDIAC ȘI A
INFLUENȚEI UNOR IONI ȘI MEDIATORI CHIMICI
ASUPRA CORDULUI IZOLAT DE BROASCĂ. LEGEA
LUI STARLING
DEFINIȚIE

AUTOMATISMUL CARDIAC reprezintă proprietatea cordului de a-şi

continua activitatea contractilă chiar şi în condiţiile izolării de orice
influenţă nervoasă şi umorală a organismului.
Originea automatismului cardiac o constituie sistemul excito-conducător
al cordului (SEC).

SEC la broască este reprezentat de

următorii ganglioni:

• ganglionul Remak, excitator, situat în

peretele sinusului venos;

• ganglionul Ludwig, inhibitor, situat în

peretele interatrial;

• ganglionul Bidder, excitator, situat în

peretele atrioventricular.
 Principiul lucrării:

Se înregistrează grafic activitatea automată a unui cord izolat

de broască şi influenţa asupra acestei activităţi a unor ioni şi substanţe.
 Necesar:

• canulă de perfuzie din sticlă

• cardiograf

• Kimograf Harvard

• Soluții:
o soluţie Ringer pentru poikiloterme
o soluţie clorură de potasiu 1%
o soluţie clorură de calciu 1%
o soluţie oxalat de amoniu 1%
o soluţie adrenalină
o soluţie acetilcolină

• trusă de vivisecţie

• broască spinalizată
 Mod de lucru

➢ Se descoperă cordul prin tehnica descrisă la cardiografia directă.

➢ Se deschide cavitatea toracică și se evidențiază cordul, acoperit de pericard.
➢ Se îndepărtează pericardul.
➢ Se secţionează ligamentul frenulum.
Mod de lucru
➢ Se introduce un fir de aţă pe sub aortă.
➢ Se orientează cordul cu ventriculul
în sens cranial (se răstoarnă)
descoperind sinusul venos – la
nivelul căruia se află ganglionul
Remak.
➢ Se umple canula de perfuzie cu soluţie Ringer.
➢ Se efectuează o butonieră a peretelui sinusului venos cât mai departe de cord pentru a
proteja ganglionul Remak, apoi se introduce prin butoniera formată vârful canulei de
perfuzie până la atrii.
➢ Se leagă firul de aţă deasupra olivei vârfului canulei de perfuzie cât mai distal de sinusul
venos pentru protejarea ganglionului Remak.
Se pregăteşte instalaţia de înregistrare grafică conform schemei:
➢ Se secţionează toate ţesuturile care leagă cordul de organism obţinând cordul
izolat şi legat pe canula de perfuzie din sticlă.
➢ Un alt fir se ancorează de apexul cordului.
➢ Se introduce canula de perfuzie în virola dublă
montată la instalaţie completând periodic lichidul
din canulă şi colectând într-o placă Petri lichidul
expulzat de cord la fiecare sistolă;

➢ Se atașează firul de ață de la nivelul apexului

cardiac la cardiograf.
➢ Se reglează poziţia peniţei pe suprafaţa grafică şi se pune în mişcare cilindrul
kimografului.
 MOMENTE EXPERIMENTALE:

1. Demonstarea efectului ionilor de oxalat

asupra cordului izolat de broască

↓ momentul administrării soluţiilor

Efectul absenţei ionilor de calciu asupra activităţii cordului: administrarea unei

picături de oxalat de amoniu precipită ionii de calciu ducând la oprirea cordului în
diastola.
 MOMENTE EXPERIMENTALE:

2. Demonstarea efectului ionilor de calciu

asupra cordului izolat de broască

↓ momentul administrării soluţiilor

Efectul excesului ionilor de calciu asupra cordului izolat de broască: rigiditate

calcică.
 MOMENTE EXPERIMENTALE:

3. Demonstarea efectului ionilor de potasiu

asupra cordului izolat de broască

Efectul ionilor de potasiu în exces asupra activităţii cordului izolat de broască:

inhibiţie potasică
 MOMENTE EXPERIMENTALE:

4. Demonstarea efectului acetilcolinei

asupra cordului izolat de broască

Efectul acetilcolinei asupra activiăţii cordului izolat de broască: scăderea amplitudinii

și a frecvenței cardiace
 MOMENTE EXPERIMENTALE:

5. Demonstarea efectului adrenalinei

asupra cordului izolat de broască

↓ momentul administrării soluţiilor

Efectul adrenalinei asupra activiăţii cordului izolat de broască: creșterea

amplitudinii și a frecvenței cardiace.
LEGEA LUI STARLING
➢ Relaţia dintre presiunea de distensie ventriculară, volumul
telediastolic şi volumul-bătaie se numeşte legea lui Starling a cordului.

➢ Starling a constatat că, în activitatea

cordului, creşterea volumului
telediastolic determină creşterea
presiunii de distensie a miocardului,
iar aceasta determină creşterea
volumului bătaie.

➢ Mecanismul descoperit de Starling

are un rol important în reglarea din
aproape în aproape a volumului-
bătaie, fiind numit și legea
autoreglării heterometrice a
cordului. Denumirea implică controlul
propriu (autoreglarea) debitului
cardiac ca rezultat al variaţiilor
telediastolice de volum.
➢ Se pregăteşte instalaţia de înregistrare grafică, se recoltează cordul de broască și
se atașează la canula din sticlă.
➢ Se înregistrează cardiograma, perfuzând cordul la un debit de 20 picături pe minut
şi se observă amplitudinea şi frecvenţa contracţiilor.
➢ Se creşte debitul de perfuzie la 25 picături pe minut, observându-se creşterea
amplitudinii sistolelor concomitent cu reducerea frecvenţei cardiace.
➢ Se reduce debitul la 20 picături pe minut.
➢ Se scade debitul de perfuzie la 15 picături pe minut şi se observă reducerea
amplitudinilor contracţiilor cardiace sub nivelul înregistrat la debitul de 20 de
picături pe minut.
ELECTROCARDIOGRAMA

1
DEFINIȚIE

Înregistrarea grafică a activităţii electrice a cordului este

cunoscută sub numele de electrocardiografie, iar grafica
obţinută se numeşte electrocardiogramă (EKG sau ECG).

2
ELECTROCARDIOGRAFIA = este o metodă fundamentală
neinvazivă de investigare paraclinică a cordului şi
- permite cunoaşterea anumitor aspecte ale funcţionării
cordului sănătos
- cât şi ale cordului bolnav sau convalescent.

3
 În 1895, Einthoven a introdus simbolurile de P, Q, R, S şi T pentru deflexiunile
electrocardiografice.

Între anii 1901 – 1913, Einthoven a descris derivaţiile bipolare şi triunghiul care
îi poartă numele.

Contribuţia sa la dezvoltarea electrofiziologiei cardiace a fost apreciată prin acordarea

premiului Nobel în anul 1924.
4
 Principiul înregistrării EKG

• În timpul activităţii sale, cordul generează biocurenţi.

• Biocurenţii cardiaci se propagă până la suprafaţa corpului de unde pot

fi:
- recoltaţi cu ajutorul unor electrozi,
- amplificaţi şi
- înregistraţi grafic.

5
 Amplasarea electrozilor pentru înregistrarea ECG;
“Triunghiul lui Einthoven”

Deoarece direcţia de deplasare a vectorului electric cardiac - diferă pe

parcursul unui ciclu cardiac

– pentru înregistrarea corectă a amplitudinii diferitelor variaţii de

potenţial electric acestea trebuie recoltate de pe mai multe
direcţii,
ceea ce implică mai multe variante de amplasare a electrozilor de
recoltare ai electrocardiografului.

6
 DERIVAŢII
TIPURILE DE DERIVAŢII UTILIZATE ÎN PRACTICA MEDICAL
VETERINARĂ

MODUL DE CULEGERE a potenţialelor electrice cardiace propagate

la nivelul pielii,
- adică amplasarea electrozilor electrocardiografului pe
anumite regiuni corporale, poartă numele de

DERIVAŢIE

7
 DERIVAŢII BIPOLARE

În tehnica
electrocardiografică se
folosesc
2 tipuri de DERIVAŢII

DERIVAŢII UNIPOLARE

8
1. DERIVAŢIILE BIPOLARE se folosesc pentru culegerea diferenţelor de
potenţial (dintre 2 puncte ale câmpului electric cardiac) - doi electrozi de
culegere:
- unul pozitiv +, (explorator) şi altul
- negativ - , (de referinţă).

Aceşti electrozi pot fi plasaţi în trei derivaţii standard (propuse în 1908

de Einthoven):

9
DERIVAŢII BIPOLARE STANDARD
- derivaţia I (D I): membrul toracic drept (-) şi cel stâng (+);
- derivaţia II (D II): membrul toracic drept (-) şi membrul pelvin stâng(+);
- derivaţia III (D III): membrul toracic stâng (-) şi membrul pelvin stâng(+)

În toate cele trei derivaţii

- membrul pelvin drept serveşte
pentru fixarea electrodului de
masă (împământare).
10
 MODUL DE AMPLASARE AL ELECTROZILOR PENTRU
ÎNREGISTRAREA ECG FOLOSIND DERIVAŢIILE BIPOLARE

11
12
DERIVAŢIILE BIPOLARE

13
Monitorizarea Holter ECG – 24 h

14
1. UNDELE = deflexiuni pozitive sau
negative (plasate deasupra sau, respectiv
sub linia izoelectrică) produse într-o
anumită succesiune fiziologică şi notate
în ordine cu literele P, Q, R, S, T şi U
(apariţie inconstantă la animalele de sport, linia
izoelectrică
în bradicardii, în insuficiența coronariană).

2. SEGMENTELE sunt porţiuni ale traseului

ECG cuprinse între două unde succesive,
notate P-R, S-T şi T-P.

3. INTERVALELE reprezintă distanţa dintre două

momente succesive ale traseului ECG.
Un interval cuprinde, de regulă, 1 segment şi 1-2
unde.
15
 INTERPRETAREA
ELECTROCARDIOGRAMEI NORMALE

16
GENEZA ŞI SEMNIFICAŢIA UNDELOR ELECTROCARDIOGRAFICE

17
 Unda P

Deflexiunea traseului ECG în

timpul depolarizării atriilor se
numeşte unda P şi este
pozitivă.

La sfârşitul depolarizării
atriilor, respectiv, la sfârşitul
undei P, voltajul ECG revine la
linia izoelectrică.

18
 Intervalul PR
• Intervalul PR se măsoară de la începutul undei P - până la începutul
complexului QRS. Durează 120 - 200 ms la om.

* *

Intervalul P-R este timpul necesar undei de depolarizare să străbată

distanţa de la nodulul SA la nodulul AV (în realitate este intervalul P-Q).
19
 Segmentul P-R (P-Q)

• Segmentul P-Q este durata de timp de la încheierea depolarizării

atriilor până la începutul depolarizării ventriculelor

20
 Complexul QRS

Următoarele diferenţe voltaice

detectabile la suprafaţa corpului sunt
cele asociate cu depolarizarea
ventriculelor.

1. Prima parte a acestui eveniment

este depolarizarea septului
interventricular care determină doar
o mică diferenţă voltaică - unda Q,
negativă.

21
 2. Următorul eveniment în depolarizarea ventriculară este cel
prezentat de unda R (pozitivă).

3. La sfârşitul depolarizării ventriculare,

apare uneori o undă negativă de mică
amplitudine şi de scurtă durată,
denumită unda S, vizibilă bine în
derivaţia I.

22
 Intervalul/complexul Q-R-S

• Intervalul Q-R-S este timpul necesar

depolarizării ventriculelor şi are o
durată de aproximativ 0,1 s;

23
 Unda T

• Deflexiunea T, de regulă pozitivă (negativă, la câine), este provocată de

repolarizarea ventriculelor.

24
 Segmentul RT

• Segmentul RT (sau ST) leagă complexul QRS de unda T şi are o durată

de 0,08 - 0,12 sec (80 - 120 ms).

25
 Intervalul QT

• Intervalul QT se măsoară de la începutul complexului QRS până la

sfârşitul undei T.
• Normal are o durată de 0,30 and 0,44 sec. (0,45 la femeie). Durata sa
variază cu frecvenţa cardiacă.

26
 Unda U

Unda U nu apare totdeauna.

Ea corespunde cu repolarizarea muşchilor

papilari sau a fibrelor Purkinje.

• Este mai proeminentă în hipercalcemie,

administrare de adenalină.

• O inversare a undei U reprezintă o ischemie

miocardică.

27
 Segmentul T-P

• Segmentul T-P reprezintă diastola

electrică a inimii
iar intervalul P-T – sistola electrică)

28
Succesiunea diferenţelor voltaice dintre membrul anterior stâng şi membrul anterior drept
create pe măsură ce potenţialul de acţiune cardiac străbate atriile şi ventriculele 29
 2. DERIVAŢIILE UNIPOLARE permit înregistrarea ECG cu 1
electrod explorator pozitiv (+) şi altul, numit electrod de referinţă,
format din unirea celorlaltor două extremităţi, folosite la derivaţiile
bipolare.
Derivaţiile unipolare sunt de două tipuri:
- derivaţii unipolare periferice (augmentate);

- derivaţii unipolare precordiale.

30
Derivații bipolare și unipolare la pisică

31
 APLICAŢIILE ELECTROCARDIOGRAMEI ÎN
MEDICINA VETERINARĂ

Electrocardiograma poate fi folosită pentru

- investigarea integrităţii sistemului excito-conducător cardiac,

- investigarea duratei şi frecvenţei sistolelor atriale şi ventriculare,
- investigarea topografiei cordului,
- stabilirea diagnosticului anumitor afecţiuni cardiace

- diagnosticarea oricărui tip de aritmie

- a fibrilaţiilor atriale,
- pentru diagnosticarea INFARCTULUI MIOCARDIC.

- sau pentru urmărirea efectelor cardiace produse de anumite medicamente.

32
PRESIUNEA ARTERIALĂ

1
PRESIUNEA ARTERIALĂ: DEFINIŢIE, TIPURI, VALORI, OSCILAŢII
FIZIOLOGICE

2
Presiunea arterială este forţa exercitată de
masa sanguină asupra pereţilor arteriali.

Presiunea arterială determină tensionarea

pereţilor arteriali, creând tensiunea arterială.

3
• Între presiunea exercitată de masa sanguină şi gradul de tensionare a
pereţilor vasculari arteriali există relaţii de proporţionalitate directă, astfel
că valoarea tensiunii arteriale este sensibil egală cu cea a presiunii
arteriale.

• De aceea, determinarea presiunii arteriale se poate face:

- fie la nivel de perete vascular, sub forma TENSIUNII ARTERIALE,
- fie la nivel de lichid sanguin, sub forma PRESIUNII ARTERIALE.

4
 Presiunea sistolică şi presiunea diastolică

La fiecare ejecţie cardiacă, aorta şi

arterele pulmonare devin mai destinse cu
sânge, ceea ce determină creşterea
presiunii arteriale până la o valoare de
vârf denumită presiune sistolică sau
maximă.

5
• Între ejecţiile cardiace (în diastolele ventriculare) sângele continuă să
curgă atât în aortă, cât şi în arterele pulmonare.

• Pe măsură ce volumul de sânge în aceste artere mari scade, presiunea

arterială scade.

• Presiunea continuă să scadă până la o nouă ejecţie cardiacă.

• Valoarea minimă a presiunii arteriale, atinsă înaintea unei noi ejecţii, se

numeşte presiune diastolică sau minimă.

6
Valorile presiunilor sistolică, diastolică şi medie la
diferite specii de animale şi la om

7
METODA ASCULTATORIE KOROTKOFF

Pentru această metodă sunt necesare un

sfigmomanometru şi un stetoscop.

8
Sfigmomanometru

9
Sfigmomanometrul este format
dintr-un manşon de cauciuc cu
pereţi dubli, între care se
introduce aer sub presiune cu
ajutorul perei din cauciuc
(adaptată la o supapă de admisie
cu robinet de eliminare a
aerului), presiune care este
permanent indicată de
manometru.

10
 Măsurarea tensiunii arteriale se face astfel:

➢ pacientul trebuie să fie în poziţie şezândă

sau culcat, relaxat;
➢ se elimină în totalitate aerul din manşeta
pneumatică (deschizând robinetul perei de
cauciuc);
➢ se aplică manşeta pneumatică în jurul
braţului subiectului de examinat, direct pe
piele;
➢ se aplică stetoscopul pe aria de proiecţie
cutanată a arterei humerale;

11
➢ Se introduce aer în manşeta pneumatică (prin manipularea perei din
cauciuc) până când manometrul indică o valoare adecvată a presiunii în
funcţie de vârstă şi de înregistrările anterioare (160-180 mmHg);

12
➢ Apoi se eliberează lent aerul din manşetă, manevrând şurubul supapei perei
din cauciuc, constatându-se scăderea treptată a presiunii indicate de
manometru;

13
Primul zgomot care se aude în
stetoscop, după decomprimarea
arterei, coincide valorii tensiunii
sistolice (tensiunea maximă), iar
ultimul zgomot tensiunii diastolice
(tensiunea minimă).

14
 Explicaţie:

• Iniţial, în stetoscop nu se percepe nici un zgomot deoarece circulaţia prin

segmentul arterial compresat este suspendată.

15
 Explicaţie:

• In urma decompresării treptate, sângele îşi reia circulaţia prin segmentul respectiv
moment în care presiunea arterială a egalat presiunea exterioară din manşon
(indicată pe manometru).
• Reluarea circulaţiei sângelui este însoţită de perceperea în stetoscop a zgomotelor
caracteristice (Korotkoff) produse de vârtejurile coloanei de sânge.
• In acest moment se notează presiunea indicată de manometru, care este egală cu
presiunea maximă (sistolică).

16
 Explicaţie:

Se continuă decompresarea, percepându-se intensificarea continuă a zgomotelor

Korotkoff, până în momentul în care acestea încetează brusc şi care corespund cu
momentul în care presiunea exterioară este egală cu presiunea minimă
(diastolică).

17
Explicaţie:

18
 La om, în vederea măsurării tensiunii arteriale, trebuie
reţinute următoarele aspecte:

este interzisă mişcarea în timpul măsurătorii;

efortul trebuie evitat cel puţin cu 30 de minute înaintea examinării;

tensiunea arterială se poate măsura la un singur braţ sau la amândouă, dar se

vor lua în considerare valorile cele mai ridicate;
valorile tensiunii arteriale sunt de obicei mai scăzute dimineaţa şi mai ridicate
spre seară, mai scăzute vara şi mai ridicate iarna.
la adulţi, valorile presiunii arteriale situate sub nivelul de 140 mmHg pentru
presiunea sistolică şi 90 mmHg pentru cea diastolică, sunt cele considerate
normale;
în mod normal, tensiunea luată în picioare trebuie să fie puţin mai mare decât
în poziţia culcat;
valoarea măsurată dimineaţa (înainte de a mânca şi după perioada de odihnă
de peste noapte), este considerată tensiunea fundamentală;
19
tensiunea arterială trebuie măsurată de două ori.
 La om, tensiunea arterială se măsoară la nivelul arterei
humerale.

Măsurarea corectă a tensiunii arteriale la

om trebuie să respecte câteva reguli:
• măsurarea tensiunii arteriale să se
facă după 5 minute de repaus, şezând;
• nivelul măsurătorii să fie la nivelul
inimii;
• să nu se administreze stimulente
adrenergice (ex: epinefrina).

20
 Oscilaţiile fiziologice ale presiunii arteriale

a. Scăderea presiunii arteriale în diastolă şi creşterea ei în sistolă determină aşa-

numitele - oscilaţii de ordinul I.

b. Mişcările respiratorii determină oscilatii de ordinul II.

c. Variaţiile de tonus ale centrilor vasomotori determină oscilaţiile de ordinul III, cu

durate de zeci de secunde.

21
22
23
 Această metodă poate fi aplicată şi în medicina veterinară. Astfel,
tensiunea arterială se măsoară la câine (talie mijlocie) tot la nivelul
arterei humerale, în timp ce la cabaline şi bovine, la nivelul arterei
coccigiene.

24
25
26
27
28
29
30
31
 PULSUL

Definiţie:

Ejectarea sângelui din ventriculul stâng în

aortă determină expansiunea pereţilor acesteia şi
crearea unei unde denumite undă pulsatilă, puls
presional sau puls care se propagă până la periferia
arborelui arterial.

1
 • Viteza de propagare a undei pulsatile (5 m/s) este mult mai mare decât
viteza de curgere a sângelui (0,5 m/s) - ambele măsurate în acelaşi
punct.

• Deşi se propagă cu o viteză relativ mare,

unda pulsatilă nu poate fi percepută
simultan în toate arterele, de aceea cu
cât o arteră este mai îndepărtată de
cord, cu atât pulsul în artera
respectivă se înregistrează mai târziu.

• În capilare, amplitudinea undei pulsatile

scade până la dispariţie.

2
 Pulsul poate fi perceput prin palparea unei artere
superficiale situată pe un plan osos.

La cabaline şi bovine pulsul se

percepe la nivelul arterelor
maxilară externă, brahială,
coccigiană şi chiar la nivelul
aortei (transrectal);

3
4
La oaie, capră, porc şi carnivore pulsul se percepe prin palparea
arterei femurale;
La păsări pulsul se percepe prin palparea arterei axilare.

5
La om pulsul se percepe la nivelul arterei radiale.

6
Inregistrarea sfigmogramei

7
• Pulsul poate fi înregistrat grafic prin metode directe şi indirecte.
• Înregistrarea grafică a pulsului arterial se numeşte sfigmografie, iar
grafica obţinută se numeşte sfigmogramă.

8
Pe sfigmogramă se observă o porţiune ascendentă (undă anacrotă),
corespunzătoare sistolei, o porţiune descendentă (unda catacrotă)
corespunzătoare diastolei.

Pe unda catacrotă se observă inflexiunea dicrotă, determinată de

închiderea valvulelor sigmoidale şi care marcheză limita dintre sistolă şi
diastolă.

9
 Pulsul presional este distorsionat pe măsură ce se propagă spre
periferie, undele devenind mai subţiri şi mai ascuţite la vârf datorită, între
altele, scăderii complianţei arteriale pe măsura distanţării de cord.

Aspectul grafic al distorsionării undei pulsului presional pe măsura depărtării de cord, de la

artera aortă la artera safenă

10
11
12
13
14
15
FIZIOLOGIA SISTEMULUI RESPIRATOR
 CICLUL RESPIRATOR

Reprezintă actul reflex al respiraţiei şi este constituit din două

faze:
- inspiraţia
CICLUL RESPIRATOR
- expiraţia

Expiraţia este ceva mai lungă decât inspiraţia.

 INSPIRAŢIA este un proces fiziologic ACTIV datorat contracţiei muşchilor
inspiratori, prin care se produce creşterea celor trei diametre ale cutiei
toracice şi scăderea presiunii intratoracice.

Creşterea diametrelor cutiei toracie are loc în felul următor:

- diametrul cranio-caudal se măreşte datorită contracţiei

diafragmei care devine plată la sfârşitul inspiraţiei;

- diametrul dorso-ventral se măreşte datorită coborârii sternului;

- diametrul transversal este mărit de deplasarea coastelor către

în afară.

În inspiraţie creşterea diametrelor cutiei toracice - scăderea

presiunii în căile respiratorii soldată cu aspirarea aerului din mediul
înconjurător.
 VOLUMUL PULMONILOR CREŞTE

urmând creşterea cavităţii toracice

PRESIUNEA INTRAALVEOLARĂ SCADE

În consecinţă, aerul pătrunde în pulmoni - până când presiunea alveolară

este egală cu presiunea atmosferică.

Volumul de aer pătruns în pulmoni printr-o inspiraţie lejeră

reprezintă VOLUMUL RESPIRATOR CURENT – VRC

19
EXPIRAŢIA este un proces fiziologic PASIV, în care are loc:

- relaxarea muşchilor contractaţi în timpul inspiraţiei,

- urmată de reducerea celor trei diametre ale cutiei toracice
- şi expulzarea pasivă a aerului din pulmoni prin căile respiratorii.
 Se datorează elasticităţii componentelor toracopulmonare.
Plămânul se micşorează, iar presiunea intrapulmonară creşte (763-764
mmHg), devenind superioară presiunii atmosferice.
Consecinţa este eliminarea unui volum de aer încărcat cu CO2 din
plămâni, în atmosferă.

În timpul unui ciclu respirator nu tot aerul din pulmoni este

înlocuit cu aer proaspăt.

Procentul de aer alveolar înlocuit cu aer atmosferic proaspăt în

timpul fiecărei respiraţii se numeşte coeficient de ventilaţie şi depinde
foarte mult de amplitudinea mişcărilor respiratorii.
VOLUME ŞI CAPACITĂŢI PULMONARE
 VOLUME ŞI CAPACITĂŢI PULMONARE

În fazele ciclului respirator sunt introduse şi respectiv expulzate

din pulmoni anumite cantităţi de aer, numite VOLUME PULMONARE,
care prin combinare funcţională formează CAPACITĂŢI PULMONARE.

Volumele pulmonare se determină la om prin SPIROMETRIE,

iar la animale se determină în scop experimental doar după anestezie.
1. Volumul respirator curent (VC) reprezintă volumul de aer care
pătrunde şi iese din pulmoni în timpul unui ciclu respirator eupneic
(respiraţie liniştită, calmă).
2. Volumul inspirator de rezervă (VIR)
reprezintă volumul de aer ce poate fi
inspirat forţat, după o inspiraţie
liniştită.

3. Volumul expirator de rezervă (VER)

reprezintă volumul de aer care poate
fi expirat forţat după o expiraţie
liniştită.
 4. Volumul rezidual (VR) reprezintă
volumul de aer rămas în pulmoni la
sfârşitul unei expiraţii forţate.

!!!! Acest volum de aer nu poate fi

eliminat din pulmoni cât timp
animalul este în viaţă.

La animalul sănătos acest volum este format din două fracţiuni:

- volumul de colaps şi
- volumul minimal.

Volumul de colaps reprezintă volumul de aer eliminat din pulmoni după

deschiderea spaţiului pleural.

Volumul minimal reprezintă volumul de aer rămas în pulmoni după

eliminarea volumului de colaps.
Acest volum nu poate fi extras din pulmoni şi apare o dată cu prima
inspiraţie postnatală.
Are importanţă în medicina legală.
 CAPACITĂŢILE PULMONARE rezultă din însumarea funcţională
a anumitor volume pulmonare.

1. Capacitatea inspiratorie (CI) reprezintă volumul total de aer ce

poate fi inspirat forţat la sfârşitul unei expitaţii linistite.

CI = VC+ VIR

2. Capacitatea reziduală funcţională (CRF) reprezintă volumul de

aer aflat în pulmoni la sfârşitul unei expiraţii obişnuite.

CRF = VER + VR
 3. Capacitatea vitală (CV) reprezintă volumul total de aer care
poate fi expirat forţat după o inspiraţie maximală.
CV = VC + VIR + VER

4. Capacitatea pulmonară totală (CPT) reprezintă volumul de aer

aflat în pulmoni la sfârşitul unei inspiraţii forţate şi însumează toate
volumele pulmonare.
CPT = VC + VIR +VER + VR
TRANSPORTUL SANGUIN AL
GAZELOR RESPIRATORII
 Transportul oxigenului
Formele de transport sanguin al O2

Oxigenul este transportat sub două forme:

1. liber (dizolvat în plasmă)

2. legat (combinat cu hemoglobina)
 Forma combinată de transport a O2

• Cantitatea de oxigen transportată sub formă liberă, în plasmă este

prea mică faţă de cerinţele organismului.

• De aceea este necesară o substanţă care să-l transporte într-o formă

combinată şi în cantitate mare de la plămâni la ţesuturi.

• Această substanţă este hemoglobina.

• Fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina reversibil, printr-o
reacţie de oxigenare, cu patru molecule de oxigen.

• Cantitatea de oxigen combinat cu hemoglobina, şi de aici GRADUL

DE SATURARE AL Hb, variază cu presiunea parţială a oxigenului.
Când toate cele 4 grupări de hem sunt ocupate cu oxigen, se spune că
hemoglobina este SATURATĂ.
Când 1-3 grupări hem sunt ocupate, se spune că hemoglobina este
SATURATĂ PARȚIAL.

Prin urmare, atunci când sângele este considerat ca un întreg,

procentul unităților hem disponibile care sunt legate de oxigen - la un
moment dat - se numește GRADUL DE SATURARE cu oxigen a Hb.
 Saturația hemoglobinei de 100% înseamnă că fiecare grupare
hemică din toate eritrocitele organismului este legată de oxigen.

La un individ sănătos cu valori normale de hemoglobinei, saturația

hemoglobinei variază în general de la 95% la 99%.
• Curba de oxigenare a hemoglobinei are formă sigmoidă.

• Forma sigmoidă a curbei de saturare se datorează afinităţii variate a

Hb pentru oxigen, funcţie de gradul ei de saturare.
• Legarea oxigenului se face în patru etape, afinitatea pentru oxigen
a unui hem fiind influenţată de oxigenarea celorlalte molecule de
hem.

• Saturarea cu oxigen se face gradat, combinându-se întâi primul hem

de la toate moleculele de hemoglobină, apoi al doilea ş.a.m.d.
• Combinarea oxigenului cu primul hem creşte afinitatea celui de-al
doilea pentru oxigen ş.a.m.d., astfel încât al patrulea hem are o afinitate
de 125 de ori mai mare, comparativ cu primul.

• Aceaste interacţiuni hem-hem sunt responsabile de aspectul sigmoid al

curbei de disociere a oxihemoglobinei.
 Cantitatea de oxigen combinat cu
hemoglobina este influenţată de PO2
din aerul alveolar.

• La valori ale PO2 de peste 70 mmHg, hemoglobina este deja saturată cu

oxigen.
• Sub valoarea de 60 mmHg a PO2, curba de disociere a hemoglobinei are
o pantă abruptă.
• 1 g Hb poate lega până la 1,39 ml oxigen;

- astfel că 1 dl sânge care conţine 15 g hemoglobină poate transporta

circa 20 ml oxigen.

• Cantitatea de oxigen care poate fi legată de hemoglobină se numeşte

capacitate de oxigenare a sângelui.
DIAGNOSTICAREA FAZELOR CICLULUI ESTRAL
PRIN EXAMEN CITOVAGINAL
(TESTUL ALLEN DOISY)
DEFINIȚIE

Ciclul sexual (estral) = totalitatea transformărilor

morfologice şi funcţionale ale aparatului genital femel de la
începutul unei perioade de estrus (călduri) până la începutul
următoarei perioade de estrus.
 FAZELE CICLULUI ESTRAL
Ciclul estral este subdivizat în 4 faze:
– PROESTRUS
– ESTRUS
– METESTRUS
– DIESTRUS

La unele specii diestrusul se prelungeşte cu o perioadă mai lungă de

inactivitate sexuală denumită ANESTRUS.

Subdivizarea ciclului estral în cele 4 faze este

caracteristică rozătoarelor de laborator, la care este
posibil diagnosticul diferenţial al fiecărei faze, pe bază
de examen citovaginal.

3
 PRINCIPIUL:

Fiecare fază a ciclului estral modifică în mod specific citologia

mucoasei vaginale.
La rozătoare, examenul citologic vaginal este relevant pentru
diagnosticul fazelor ciclului estral.
 NECESAR:

✓iepuroaică (sau altă femelă rozătoare);

✓ser fiziologic;
✓pipetă;
✓microscop;
✓lame de microscopie;
✓reactivi May Grumwald şi Giemsa;
✓baie de colorat lame.
 MOD DE LUCRU

Amprenta de mucoasă vaginală poate fi realizată în două variante:

➢ Se folosește un tampon de recoltare (din

bumbac) sau un bețișor pentru urechi - care
se umectează apoi cu ser fiziologic.
➢ Se introduce apoi vârful bețișorului în cavitatea vaginală efectuând
câteva mişcări de răsucire pe suprafaţa mucoasei vaginale - în scopul
antrenării pe tamponul de vată a cât mai multe celule de pe suprafaţa
mucoasei.
➢ se extrage bețișorul din vagin;
➢ se întinde în start subțire materialul recoltat de pe suprafața
mucoasei vaginale - pe câteva lame de microscopie;
➢ se lasă lamele să se usuce;
➢ se colorează lamele.
❖ se aspiră într-o pipetă Pasteur 0,5 ml ser fiziologic;
❖ se introduce în cavitatea vaginală serul fiziologic
repetându-se acţiunea de introducere şi retragere a
lichidului de câteva ori (se efectuează un lavaj de
mucoasă).
❖ În final se extrage lichidul care se depune pe câteva lame de
microscopie. Se lasă să se usuce şi se colorează.
 Colorarea frotiurilor se realizează prin metoda
May Grumwald Giemsa.

ETAPE:

✓ Se pun lamele de colorat pe suporţi care se aşează pe tava emailată.

✓ Se acoperă frotiul cu un număr cunoscut de picături din soluţia May
Grumwald şi se lasă 2-3 minute pentru fixare histologică.
✓ Se adaugă peste soluţia May Grumwald un număr egal de picături de apă
distilată şi se lasă astfel 2-3 minute pentru colorare.
✓ Se varsă soluţia de pe lamă şi, fără să se spele, se acoperă cu soluţie
Giemsa. Se lasă în repaus 20 minute pentru colorare.
✓ Se spală lama la robinet sub jet de apă, se usucă şi se examinează.
INTERPRETAREA REZULTATELOR

La examenul microscopic, pe frotiu pot fi întâlnite diferite

aspecte citologice, specifice fiecărei faze a ciclului sexual.
 ANESTRU DIESTRU

În frotiu sunt prezente: numeroase

leucocite, precum şi celule epiteliale mici
şi nucleate, cu citoplasma bazofilă
(colorată albastru), cu raportul nucleu-
citoplasmă mare.
 PROESTRU

În frotiu sunt prezente celule epiteliale

mai mari, cu nucleul slab colorat, cu
citoplasma bazofilă şi cu raport nucleu-
citoplasmă mic.
Printre celulele epiteliale se află
diseminate rare leucocite.
 ESTRU

În frotiu sunt prezente doar celule epiteliale cu citoplasma oxifilă (colorată

roz), fără nuclei (cornificate) sau cu nuclei picnotici,
- cantitate mărită de mucus,
- leucocitele sunt absente.
 METESTRU

În frotiu sunt prezente celule epiteliale anucleate cu citoplasma oxifilă,

rare celule epiteliale nucleate mici (cu citoplasma bazofilă, oxifilă sau
amfofilă),
- leucocite puţine,
- cantitatea de mucus este redusă.
ASPECT COMPARATIV
 IDENTIFICAREA GONADOTROPINELOR
DIN SER ŞI URINĂ PRIN METODE BIOLOGICE

TESTUL ASCHEIM – ZONDEK

TESTUL GALLI MANINI

• PLACENTA SECRETĂ următoarele categorii de hormoni:

➢ hormoni cu acţiune biologică similară hormonilor gonadotropi

hipofizari
- gonadotropina serică de iapă gestantă
= PMSG - Pregnant Mare Serum Gonadotropin
- gonadotropina corionică umană
= hCG - Human Chorionic Gonadotropin
 Gonadotropina serică de iapă gestantă
(pregnant mare serum gonadotropin, PMSG)

PMSG = o glicoproteină cu două subunităţi, similare FSH şi LH.

PMSG este secretată de endometrul gestant de iapă, secreție care

apare – în sânge – aproximativ în ziua a 40-a de gestaţie şi persistă până
către ziua a 85-a de gestaţie.

ROLURI:

- determină creşterea de foliculi ovarieni la iapa gestantă.

- este extrasă din serul de iapă gestantă şi utilizată în scopuri terapeutice.
- inducerea şi sincronizarea căldurilor
- inducerea căldurilor la femele prepubere
 Gonadotropina corionică umană
(human chorionic gonadotropin, hCG)

hCG = glicoproteina alcătuită din 2 subunitati.

Gonadotropina corionică umană este sintetizată de celulele placentei primatelor şi

este prezentă atât în sângele, cât şi în urina femeii gravide.

În urină, hCG poate fi detectată:

-la 8 zile de la concepţie, prin metode radio-imunologice.
-după 14 zile de la concepţie prin testul biologic Gali Mainini

TESTUL DE SARCINĂ detectează prezența hCG–ului.

Deoarece hCG apare devreme în urina femeii gravide, identificarea hCG în urină
stă la baza diagnosticului timpuriu al gestaţiei (testul Galli-Mainini).
 Testul Ascheim Zondek şi testul Galli – Mainini
= teste biologice de diagnostic a gestaţiei, bazate pe creşterea concentraţiei san-
guine sau/şi urinare a gonadotropinelor placentare: hCG / PMSG.
1. TESTUL ASCHEIM-ZONDEK
 PRINCIPIUL

Gonadotropinele placentare (hCG, PMSG) stimulează dezvoltarea foliculilor ova-

rieni cu apariţia de foliculi maturi, ovulaţii şi formarea de corpi galbeni la şoricioaicele
impubere. Foliculii ovarieni în dezvoltare secretă estrogeni care determină creşterea
şi dezvoltarea uterului.

Testul evidenţiază gonadotropinele corionice în urină la femeie şi în ser la iapă.

 NECESAR

✓ şoricioaice impubere (în vârstă de 15 zile)

✓ seringă cu ac

✓ instrumentar chirurgical

✓ proba de urină sau ser sanguin de la femela căreia i

se efectuează testul

✓ lupă
 MOD DE LUCRU

➢ Se formează două loturi de şoricioaice impubere,

controlate în prealabil pentru a nu fi în călduri: un lot probă şi un lot martor.

➢ Lotul probă se injectează timp de trei zile, de două ori pe zi, subcutanat, cu câte
0,2-0,4 ml ser de iapă gestantă sau, respectiv, 0,25 ml urină de femeie însărcinată.

➢ Lotul martor se injectează în mod identic, dar cu ser de la o iapă negestantă sau
cu urină de la o femeie care nu este însărcinată.

➢ După 100 de ore de la prima injecţie se sacrifică animalele din ambele loturi şi se
examinează ovarele şi uterul comparativ la lotul martor şi la lotul probă.
 REZULTAT

➢ În cazul în care serul sau urina conţin

gonadotropine, şoricioaicele tratate prezintă
ovare hipertrofiate, cu foliculi ovarieni evolu-
tivi, foliculi maturi, puncte hemoragice
reprezentând foliculi în care a avut loc ovu-
laţia precum şi corpi galbeni. La aceleaşi
şoricioaice, coarnele uterine sunt hipertro-
fiate.

➢ Ovarele şi coarnele uterine ale lotului

martor sunt mici, nedezvoltate.
2. TESTUL GALLI-MANINI
 PRINCIPIUL

Gonadotropinele injectate la broscoi determină apariţia spermatozoizilor în

urina acestora (fenomen denumit spermaţie).
 NECESAR

✓ broscoi

✓ seringă de 5 ml

✓ ac lung şi subţire

✓ pipete cu vârful efilat

✓ microscop

✓ lame şi lamele de microscopie

✓ borcan de sticlă

✓ ser de iapă (sau urină de femeie )

 MOD DE LUCRU

➢ Un lot de broscoi se injectează în sacul

limfatic dorsal cu 3-5 ml ser de iapă
gestantă sau 2-3 ml urină de femeie
însărcinată.

➢ După injecţie, care se efectuează lent şi

cu un ac subţire, broscoii sunt puşi într-un
borcan de sticlă, al cărui fund se acoperă cu
hârtie umezită sau cu puţină apă.

➢ Borcanul se menţine într-o cameră

liniştită, la întuneric şi temperatura de 18-
20°C (frigul şi lumina întârzie procesul de
spermație).
După 1-2 ore de la injectare se recoltează cu ajutorul pipetei urină din cloaca fiecărui
broscoi şi se depune câte o picătură pe o lamă de microscop.

Se aplică lamela şi se examinează la microscop cu obiectiv mic: spermatozoizii apar ca

nişte bastonaşe mobile.
 REZULTAT

➢ Reacţia este:
- negativă dacă spermatozoizii nu apar
după maxim 8 ore de la inoculare şi

- pozitivă dacă aceştia apar în urina a cel

puţin unuia din broscoi.
➢ Intensitatea reacţiei pozitive se apreciază ca
fiind de diferite grade (slab pozitivă,
pozitivă şi intens pozitivă), în funcţie de
timpul şi numărul de broscoi la care apare.

➢ Interpretarea reacţiei trebuie să ţină cont şi

de starea de sănătate a subiectului, putând
apărea reacţii fals pozitive sau fals negative.