Curs 1

Compozitia chimica a materiei vii

Materia vie este alcatuita din elemente chimice (bioelemente)

In functie de ponderea pe care o au In organismele vii, elementele se clasifica in:
1. macroelemente (99% din masa organismului): C, H, 0, N, S, P, Ca, Cl, Mg, Na, K; sunt
numite si elemente plastice.
2. microelemente / oligoelemente « 1% din masa organismului): Fe, I, F, B, Cu, Co, Cd, Se,
Mo, Va, Ba, Li; multe dintre ele se regasesc in structura unor hormoni si enzime, participand
astfel la cataliza unor importante procese metabolice din organism.

 macrobioelemente (bioelemente plastice) – in compozitia tuturor celulelor si lichidelor

biologice: nemetalele C,H, O, N, P, S, Cl si metalele: Na +, K+, Ca2+, Mg2+
• Na+, K+ - principalii cationi extracelular/intracelular
→ contribuie la reglarea presiunii osmotice si a volumului celular
→ intervin in permeabilitatea membranelor, in transportul activ al unor metaboliti, in reglarea
pH-ului, reglarea cantitatii de apa din organism si a balantei dintre apa intra- si extracelulara,
reglarea echilibrului hidro-salin etc.
 Ca2+ - in matricea oaselor si a dintilor, actioneaza asupra permeabilitatii membranelor,
intervine in procesul coagularii sangelui, stimuleaza activit. unor enzime
P – in oase si dinti; acizi nucleici, intermediari fosforilati ai metabolismului, sisteme tampon
PO43- - principalul anion intracelular; Cl- si HCO3- sunt principalii anioni extracelulari

 oligobioelemente (microbioelemente) (< 0,1%), inegal distribuite în ţesuturi; rol f. important

în organism, lipsa provoaca dereglări funcţionale
- fac parte din structura unor enzime (Mn2+, Cu2+, Zn2+), hormoni (I), vitamine (Co în
vitamina B12), hemoglobină (Fe2+);
 ultramicrobioelemente (cantităţi extrem de mici): rol biologic (F, Cr, Mo, Se etc.) sau apar
accidental în ţesuturi în urma unor contaminări: Pb, Hg, Sr, Ag, As etc.
 ▪ Mo (molibdopterina) – functionarea unor enzime
▪Se – in structura unor aminoacizi non-standard (selenocisteina,
selenometionina)

Biomolecule - componentele de bază ale materiei vii; asigură organizarea structurală şi

funcţională specifică organismelor.
* biomolecule anorganice:
- apa
- săruri minerale
* biomolecule organice, cu rol:
- plastic şi energetic: proteine, glucide, lipide
- informaţional: acizi nucleici
- catalitic: enzime
- de reglare: hormoni, vitamine
Biomolecule anorganice: Apa

* compartimentul intracelular – participă la formarea structurii celulare, a sistemelor coloidale,

hidratează ionii şi moleculele
* compartimentul extracelular :
- lichidul interstiţial
- lichidele transcelulare: lich. cefalo-rahidian, umoarea apoasa; spatiul pericardic,
peritoneal, pleural, sinovial; secretii (sudorala, digestiva)
- spaţiile intravasculare (artere, vene, capilare limfatice)
Rolurile apei în organism:
1. structural – in fluidele biologice; formarea structurii celulare;
2. solvent biologic – solubilizează molecule organice si anorganice; favorizează disocierea
electrolitica a multor substante → devin active biologic si mediu de reacţie – în apă au loc
reacţiile biochimice
4. reactant – participă la reacţii de hidroliză şi hidratare; este un nucleofil foarte bun
5. generator de ioni H3O+ şi HO- necesari proceselor de tamponare şi cataliză enzimatică
6. stabilizator al mediului biologic
7. termoreglator – menţinerea temperaturii organismului în limite constante

►Importanţa apei în organism se bazează pe proprietăţile sale:

♦ polaritatea moleculelor (μ=1,84 D) <=> constantă dielectrică mare (~80, la 20°C)
solvent f. bun pentru săruri şi pentru substanţe organice mai mult sau mai puţin
polare → disocierea substanţelor

→formare legături de hidrogen (cu eliberare de energie)

 realizarea şi stabilizarea structurii spaţiale a biomoleculelor: structura sec si terţ. a
proteinelor, conformaţia ADN, conformaţia lanţurilor celulozice
 stabilizarea mediului celular

► Interacţia biomoleculelor cu apa influenţeaza structura biomoleculelor (majoritatea

amfipatice) si indeplinirea functiilor biologice specifice
Exemple:
1) proteinele se pliaza astfel încât grupele polare şi cele încarcate electric din aminoacizii
polari să se afle spre exteriorul moleculei (la suprafaţa de contact cu apa), iar resturile de
aminoacizi nepolari se orienteaza spre interior
2) fosfolipidele din stratul dublu lipidic al membranelor celulare se orienteaza cu capetele
polare ale fosfatidil serinei sau fosfatidil etanolaminei catre apa, în timp ce restul catenelor
nepolare din acizii graşi se grupeaza împreuna, creand o zona hidrofobǎ

=> favorizarea formării unui numar maxim de interacţiuni ion-dipol, dipol-dipol şi de legaturi
de hidrogen între biomolecule şi apa

Alte proprietăţi ale apei:

♦ temperaturi de solidificare şi vaporizare mai ridicate decât ale substanţelor înrudite
structural: H2S, H2Se, CH4, NH3 etc.
♦ căldură de vaporizare mare (537 Kcal/mol) şi căldură specifică mare (18 cal/mol.grad) si
aproape constanta intre 27- 40°C
→ rol termoreglator
♦ vâscozitatea relativ mică
♦ tensiune superficială relativ mare
♦ electrolit slab => H+ şi HO-

Sisteme tampon
Lichidele biologice sunt caracterizate de valori specifice şi foarte bine determinate ale pH-
ului:
 plasma sanguină şi lichidul interstiţial – 7,4
 lichidul intracelular din muşchi - 6,1
 lichidul intracelular din ficat – 6,9
  sucul gastric – 0,8 - 3
 saliva – 6,4 - 6,9
 urina – 5 - 8 .

* reacţiile biochimice au loc în limite riguros menţinute ale valorilor de pH, compatibile cu
viaţa
Un sistem tampon este amestecul la echilibru al unor cantităţi echivalente de acid slab si baza
conjugată sau de baza slaba si acidul conjugat, capabil să-şi păstreze pH-ul în limite
constante la adăugarea unei cantităţi mici dintr-un acid sau o bază tare.
Capacitatea de tamponare a unui sistem este maximă atunci când
pH = pKa ± 1.
Cele mai importante sisteme tampon “in vivo”
a) fosfat monosodic/fosfat disodic – principalul tampon intracelular
b) pentru menţinerea constantă a pH-ului sângelui/plasmei: sistemul tampon acid carbonic /
bicarbonat), hemoglobina + participarea sistemului respirator (eliminarea CO2 în exces) şi a
rinichilor (eliminarea HCO3- şi a altor ioni)
a) fosfat monosodic / fosfat disodic (pKa = 6,8)
_ 2
_ +
H2PO4 HPO 4 + H

b) acid carbonic – bicarbonat (pKa=6,1)

 _ +
H2CO3 HCO 3 + H (1)
CO2 (aq) + H 2O H2CO3 (2)

CO2 (g) + H 2O CO2 (aq) + H 2O (3)

CO2(aq) = CO2 dizolvat in apa (spatiul intracelular)

CO2(g) = CO2 gaz (spatiul alveolar)

B2) Biomolecule organice

► organizare într-o ierarhie de complexitate moleculară progresivă:

- precursori chimici - molecule simple, cu masă moleculară mică: CO2, H2O, N2 etc. care prin
procese metabolice intermediare (de biosinteză) în care apar metaboliţi intermediari (cu
mase moleculare cuprinse între 50 - 150) sunt transformaţi în
- biomolecule de bazǎ utilizate pentru biosinteza biomacromoleculelor: aminoacizi, zaharuri,
acizi graşi, mononucleotide etc. (mase moleculare medii: 100-350)
- biomacromoleculele - prin unirea prin legǎturi covalente a biomoleculelor simple, cu
mase moleculare relativ mari (103 - 109)

aminoacizi  proteine

acizi graşi  lipide

monozaharide  polizaharide

nucleotide  acizi nucleici

 - biomacromoleculele se asociază între ele => sisteme supramoleculare (mase
moleculare foarte mari 106 - 109): complexe enzimatice, lipoproteine, glicoproteine,
nucleoproteine, etc.
- cel mai înalt nivel de organizare: diferitele complexe şi sisteme supramoleculare sînt
asamblate împreună în organitele celulei: nucleu, mitocondrii, cloroplaste etc.
celule => ţesuturi =>
=> organe => organism

Natura legăturilor chimice în biomolecule

*legături covalente - cele mai puternice şi stabile legături; caracterizate prin:
geometrie şi lungimi fixe ale legăturilor, valori exacte ale unghiurilor, rotaţie liberă a atomilor
în jurul legaturilor simple, rigiditatea legǎturilor multiple, mobilitatea şi delocalizarea
electronilor π;

*legături ionice (electrovalente) – forţe de atracţie electrostatică

*legături coordinative – se formează prin cedarea unei perechi de electroni de către atomul
donor către un atom acceptor;
*legături de hidrogen – legături slabe, de natură electrostatică ce se stabilesc între atomi de
hidrogen legaţi de atomi electronegativi şi alţi atomi cu electronegativitate mare (O, F, N); se
pot stabili intra- şi intermolecular şi au rol în realizarea si menţinerea configuraţiei spaţiale a
biomoleculelor

 Importanta legaturilor de hidrogen in biomolecule

(exemple)
a) Proteine (structura secundara)
b) Acizi nucleici (ADN) – conformatie de dublu-helix
H
H
N O H N
H3C O H N N
N N H N
N
N H N N N
N N N H O
O H
timinã adeninã guaninã citozinã
(formã lactam) (formã amino) (formã lactam) (formã lactam)

*forţe van der Waals – sunt forţe mai slabe decît legăturile de hidrogen ce apar ca urmare a
interacţiilor dintre dipolii temporari produşi de mişcarea rapida a electronilor în atomi. Pot fi
forţe de atracţie sau de respingere
*interacţiuni hidrofobe – se manifestă între molecule sau grupe de atomi cu caracter nepolar
aflate în mediu apos conducând la tendinţa lor de a se agrega în apă; nu reprezintă legături
propriu-zise; intervin în stabilirea structurii proteinelor globulare şi în organizarea structurală
a biomembranelor
 În mediu apos (polar) compuşii nepolari au tendinţa de a se auto-asocia (necesitatea de
minimizare a interacţiilor acestora cu apa, defavorizate energetic) + tendinta moleculelor de
apa de a reface reteaua tridimensionala a legaturilor de hidrogen => interactii (legaturi)
hidrofobe