Poezia se inscrie in traditionalism prin prezentarea imaginii idilice a trecutului, cuprinzand atat cadrul

natural, dar si elemente care tin de arhitectura veche.

Se impune indirect tema timpului care trece ireversibil. Prezenta acestei teme face ca poemul sa fie o
meditatie incarcata de nostalgie, pt ca trecerea timpului afecteaza in primul rand destinul uman, insa
trairile oamenilor se caracterizeaza la nivel de generatie prin repetabilitate.

In ceea ce priveste discursul liric, se observa existenta a doua registre, unul care trimite catre lirismul
obiectiv, cu elemente care amintesc de naratiune, si altul subiectiv, aspect dat de prezenta marcilor
morfologice ale eului liric, deci de prezentarea directa a trairilor si a sentimentelor.

Tot textul transmite indirect si sentimentul elegiac (generat de trecerea timpului).

Cu privire la titlu, este alcatuit dintr-o propozitie in care se remarca o forma populara a adverbului "aci"
care sugereaza legatura dintre generatii, apropierea sufleteasca dintre ele si apoi imaginea oximoronica
pe care o creeaza alaturarea dintre verbul la perfect simplu "sosi" si locutiunea adverbiala "pe vremuri"
prin care se sugereaza impactul deosebit pe care il au asupra omului unele evenimente din trecut care ii
pot da sentimentul ca, desi s-au petrecut foarte demult, par recente.

Sub aspect structural, poezia este alcatuita din distihuri si un vers final, care readuce un laitmotiv.
(semnificatia evenimentelor mari in fata trecerii timpului).

In incipitul poeziei se fixeaza faptul amintirii, faptul ca evenimentele trecutului traiesc vesnic in amintire
("casa amintirii").