O veşnicie lîngă neam
A strigat un glas la ceruri
Astăzi a plecat Vierul.
Scump fecior al gliei noastre,
Înzestrat cu suflet mare
Cu o dragoste enormă
Pentru plai ţi pentru mamă.
A plîns Codrul şi izvorul,
A plîns pasărea din zbor.
Cu durere mare-n suflet
Am plîns toţi-întreg poporul.
Ne spune bolta cerească
A plecat sî odihnească
De necaz şi de durere
Pentru ţară strămoşească
Că a vrut s-o vadă altfel
Mai puternică, prosperă.
Că avem feciori deştepţi
Nu puţini şi înţelepţi.
Dar poetul n-a murit,
A trecut în nemurire
În a cerului împărăţie
Şi-a lăsat lira de aur
Să ne lumineze calea.
Ne-a lăsat o Taină mare
Să ne apere mereu
Într-un ceas de disperare
Cînd o fi în ţară mai greu.
Pasărea cîntă de jale,
Izvorul murmură mai lin,
În codru-i mai puţină floare,
Lira-i în lacrimă amară
Ce plînsa după călimară
Ne este scump şi sfînt Poetul
Cu chipul sfînt ca o icoană
Un înger-ce-i născut în iarnă
Acum stă la sfat cu mama.
Tot ce-a scris e o comoară
Cu ea vom creşte generaţii
Vom creşte toţi- şi mic, şi mare
Cu ale poetului creaţii.
Căci mai frumos, duios, mai dulce
Cu căldură sufletească
Cu o dragoste curată
Despre Patrie, mamă şi grai
N-a scris nimeni niciodată,
Nicăieri în lumea toată.
Şi va rămîne o veşnicie
Lîngă neamşi lîngă glie.
Bibliotecarul Liceului ”Grigore Vieru’’ -
Donciu Anastasia